2.8.

Roma antică

Filosofia Romei antice este o filosofie epigonă , deoarece a

îmbinat şi a prelucrat în linii generale filosofia greacă şi ideile
culturale ale popoarelor cucerite de Imperiul Roman.
Începând cu sec.II î.Hr. capătă răspândire largă 3 orientări
principale ale gândirii filosofice romane:. Astfel, atomismul
epicurian a fost preluat de către Lucreţiu Carrus; stoicismul de –
Seneca, Epictet, Marcus Aurelius; scepticismul – Sextus Empiricus.
Totodată în sec. III î.Hr. Plotin întemeiază o nouă orientare
filosofică – neoplatonismul, care a susţinut că D-zeu creează lumea
printr-o serie de emanaţii succesive (provenire, izvorâre).
În perioada indicată o deosebită răspândire capătă ideile
mistice, sporesc dispoziţiile religioase, înfloresc cultele mitologice
ale diferitor popoare şi toate aceste fenomene îşi găsesc expresia în
filosofie.
Titus Lucreţiu Carrus – filosof materialist roman, adept al
epicureismului şi atomismului. L.C. continuă şi dezvoltă teoria
atomistă a lui Epicur. Concepţia sa filosofică şi-a expus-o în poemul
„Despre natura lucrurilor”. Lucrarea este alcătuită din 6 cărţi. 1 şi a 2
tratează teoria atomistă; a 3-a e consacrată problemei moralităţii
sufletului; a 4-a despre senzaţii şi gândire; a 5-a despre originea şi
evoluţia lumii; a 6-a despre diverse fenomene ale naturii.
Teoria atomistă – Toate lucrurile sunt alcătuite din părticele
mici invizibile, materiale, inpenetrabile, necreaţi nepieritori, imuabili
numite atomi. Naşterea şi pierirea lucrurilor se explică prin asocierea
şi separarea atomilor. Atomii cad în vid sub impulsul greutăţii lor.
Devierea lor de la verticală este posibilă şi nu este provocată de vre-o
cauză din afara atomului.
Problema moralităţii sufletului - de la dezvoltarea spontană a
atomilor Lucreţiu deduce şi posibilitatea libertăţii morale ale omului,
sufletul omului fiind şi el compus din atomi.
Despre originea şi evoluţia lumii – el se străduia să-i vindece
pe oameni de frica zeilor şi a morţii prin descrierea liniilor mari ale

1
evoluţiei naturii, omului şi a culturii sale. Contemplarea naturii şi a
morţii duce la linişte, iar liniştea dă valorificare calmă vieţii.
Despre moarte – el zice următoarele:
 De ce să te temi de moarte, dacă viaţa a fost darnică cu
tine şi plină de bucurii? Pleacă ca un oaspe sătul de viaţă.
 Dar dacă viaţa îţi este o silă, de ce să-i adaogi vreme
care se v-a scurge în zadar?.
 Tot lucrul-nnoit e prin altul./Tot ce vine piere cum piere
tot ce a fost.
 Moartea este odihna mai lină ca somnul cel dulce.
 Moartea este singura veşnică-n lume.
L.C. a susţinut principiul dezvoltării progresiste a societăţii,
considerând că motorul acesteia ar fi „nevoia”.

Un alt reprezentant şi al filosofiei romane a fost Seneca. A fost

reprezentantul stoicismului roman, poet, om de stat şi educatorul
împăratului Nero. Lucrările lui de bază sunt „Scrisori către Lucilius”,
„Studiile despre natură”, „Despre binefacere” ş.a.
Sarcina filosofiei o vede în a-l ajuta pe om să atingă idealul
moral şi fericire..
El susţine că societatea împărţită în bogaţi şi săraci nu poate fi
schimbată, de acea omul trebuie să se împace cu starea existentă a
lucrurilor.
Totul în lume este supus destinului, care guvernează cosmosul
şi omul., constituie armonia lor. Încercarea de a te împotrivi
destinului, înseamnă să te împotriveşti armoniei cosmosului. Destinul
capătă statut de necesitate absolută, care nu lasă loc libertăţii.
„Destinele sunt stăpânele noastre şi durata vieţii noastre este
curmată chiar din prima oră de după naşterea noastră. Cauzele dau
naştere efectelor lor; o înlănţuire perpetuă determină evenimentele
particulare, ca şi pe cele generale. Dacă trebuie să acceptăm totul
cu curaj, este pentru că lucrurile nu sunt cum ne închipuim noi,
simple întâmplări, ci sunt rezultate. De mult au fost hotărâte toate
durerile şi bucuriile noastre.”

2
 Deşi Seneca recunoaşte libertatea subiectului, dar libertatea
lăuntrică – omul poate fi lipsit de voinţă, dar nu şi de moarte; corpul
este sclav, iar sufletul liber.
Despre bogăţie materială – nu trebuie să acumulăm bogăţii
materiale, fiindcă forţele cheltuite la acumulare4a lor trebuie înzecite
la păstrarea lor; nici un bun nu bucură pe stăpânul lui dacă sufletul
acestuia nu este pregătit dinainte pentru pierderea lui; nici o pierdere
nu este mai uşoară decât a unui lucru, pe care odată pierdut nu-l mai
poţi dori.
Despre comportament – Nu urca prea sus pe scara socială, că
prea de sus vei cădea; Fiecare trebuie să se comporte cu acel ce se
află pe o treaptă mai jos ca el, tot aşa, după cum fiecare om doreşte
să se poarte cu el acei care se află cu o treaptă mai sus decât dânsul.
Propovăduia răbdarea, suferinţa şi smerenia pentru învingerea
deşertăciunilor lumeşti.
Toate aceste idei ale lui Seneca au avut o influenţă puternică
asupra scriitorilor creştini şi a celor din sec.XVI-XVII.