Introducere în semiologie

Semiologia este disciplina medicală care se ocupă cu studiul semnelor și

simptomelor prin care bolile se manifestă, care alcătuiesc tabloul clinic al unei
boli și pe baza cărora se poate stabili un diagnostic clinic (de suspiciune).
Diagnosticul clinic urmează a fi confirmat de investigațiile paraclinice (ex.
analize de sânge, de urină, culturi bacteriologice, investigații imagistice:
radiografii, ecografii, endoscopii, CT, RMN, etc.) în vederea stabilirii unui
diagnostic corect (de certitudine) ce va conduce la alegerea tratamentului
potrivit curativ (pentru a vindeca boala, a ameliora starea pacientului/a încetini
evoluția/ a evita sau a întârzia apariția complicațiilor) sau paliativ.

Simptomul este o tulburare subiectivă, percepută de bolnav, trăită neplăcut de

acesta și relatată cadrului medical (medic, asistent medical). Simptomele se mai
numesc și semne subiective.

Exemple de simptome:

- durerea (algia) cu denumiri particulare (vezi material!), în funcție de

localizare (ex. cefalee = durere de cap);
- greața
- inapetența
- fatigabilitatea, astenia
- amețelile, vertijul
- palpitațiile - senzația că inima nu bate bine, că "fâlfâie", că "se
rostogolește", etc.
- dispneea - senzația de « sete de aer », de sufocare sau dificultatea de a
respira (prezența conștientă a unui disconfort respirator)
- pruritul – senzația de mâncărime la nivelul tegumentelor
- parestezii – senzație de amorțeli, furnicături

Semnul este o modificare obiectivă, evidentă pentru un observator, fie el cadru

medical, aparținător sau pacientul însuși.

Exemple de semne:

- modificări de colorație a tegumentelor: paloare, eritem, cianoză, icter

- modificări de pigmentație a tegumentelor
- erupții (la nivelul pielii – exantem; la nivelul mucoaselor – enantem)
- edeme – acumulare de lichide în țesuturi cu "umflarea", creșterea lor în
volum (ex. la nivelul membrelor inferioare în suferința cardiacă; la nivelul
1
 pleoapelor, feței în suferința renală; ascita - colecție de lichid la nivelul
cavității abdominale în suferința hepatică (ciroză) sau cardiacă)
- modificări de frecvență respiratorie (polipnee/tahipnee, bradipnee, apnee)
sau ritmuri respiratorii particulare
- semne de luptă respiratorie (bătăi de aripioare nazale, tiraj subcostal,
intercostal, suprasternal, respirație șuierătoare – stridor sau wheezing)
- modificări de frecvență cardiacă (tahicardie FC > 80 bătăi/min.,
bradicardie FC < 60 bătăi/min.) și de ritm cardiac (aritmii)

De multe ori un simptom este obiectivat/sugerat de unul sau mai multe semne.

De exemplu:

durerea → expresia feței (facies suferind), adoptarea unei poziții care

ameliorează durerea (poziție antalgică)

amețelile, vertijul → tulburări de mers, tulburări de echilibru (tendința la cădere)

palpitațiile → modificări ale pulsului, modificări la auscultația cordului

dispneea → modificări ale frecvenței și amplitudinii respirațiilor, bătăi de

aripioare nazale (mai ales la copil), tiraj (înfundarea spațiilor moi de la nivelul
cutiei toracice în timpul mișcărilor inspiratorii), stridor (șuierat în inspir, în
afecțiuni ale laringelui), wheezing (șuierat în expir, în afectarea căilor
respiratorii mici intrapulmonare, a bronhiolelor), cianoză

pruritul → leziuni de grataj (de scărpinat)

Simptomele și semnele sunt aflate prin anamneză și examen clinic obiectiv.

Informațiile obținute din anamneză și din examenul obiectiv sunt notate ordonat,
în rubricile alocate, în foaia de observație a pacientului.

Anamneza este discuția (dialogul) cu bolnavul despre suferința actuală dar și

despre evenimente precedente (personale, familiale) ce pot avea legătură cu
boala lui.

Examenul clinic obiectiv este consultul propriu-zis al bolnavului efectuat de

către medic.

2
Etapele anamnezei:

1. abordarea pacientului cu identificarea simptomelor majore (motivele

internării)
2. analiza simptomelor
3. istoricul bolii (recent – într-o boală acută; retroactiv – într-o boală
cronică)
4. antecedentele:
personale fiziologice (APF)
personale patologice (APP)
heredo-colaterale (AHC)
5. condițiile de viață și de muncă
6. obiceiurile alimentare și consumul de noxe (fumat, consum de alcool, de
droguri, etc.)

Metodele examenului obiectiv:

1. inspecția
2. palparea
3. percuția
4. auscultația (cu stetoscopul)

Sindromul – reprezintă un complex de simptome și semne ce survin frecvent

asociate, într-un tablou clinic aparținând mai multor afecțiuni, având astfel
etiologii variate (etiologie = cauză). La internare poate fi trecut în foaia de
observație un diagnostic de sindrom a cărui cauză trebuie ulterior clarificată,
precizată.

Ex. I – sindromul febril

În sindromul febril pe lângă ascensiunea termică ( > 370C măsurată axilar) pot
să apară și: cefaleea, astenia, modificarea stării generale (stare de curbatură),
frisonul (în timpul creșterii temperaturii), transpirațiile (în timpul descreșterii
temperaturii), tahicardia, polipneea, modificările diurezei (oligurie urmată de
poliurie), etc.

Este foarte importantă identificarea corectă a etiologiei sindromului febril.

3
Febra poate fi de cauză:

- infecțioasă
- neoplazică - cancer de organ (ficat, plămân, rinichi), leucemie, limfom
- de resorbție – hematoame extinse după politraumatisme, un infarct
miocardic sau pulmonar, o intervenție chirurgicală, o hemoliză
- endocrină/metabolică – hipertiroidism, boala Addison, acces de gută
- autoimună/imună/inflamatorie – lupus eritematos diseminat,
dermatomiozită, artrită reumatoidă, vasculite imune sau alte vasculite
(boala Kawasaki la copil)
- alergică – febra de fân
- medicamentoasă (inclusiv febra de antibiotic !) – prin idiosincrazie sau
sensibilizare (de tip alergic)
- febra de sete – la sugar
- de tip central – un AVC, un traumatism cranian, o tumoră cerebrală
- febra "falsă" (factitia) – la bolnavii închipuiți, cu sindrom Münchausen, la
cei cu tulburări psihice

Ex. II – sindromul anemic

Anemia este certificată prin hemogramă și reprezintă scăderea sub valorile

normale ale parametrilor hematologici (număr de hematii/mm3 sânge,
hemoglobină, hematocrit) și are ca semn clinic paloarea tegumentelor și
mucoaselor (inclusiv a palmelor !) la care se adaugă de obicei și alte semne și
simptome: astenie marcată (fizică și psihică) cu scăderea capacității de efort fizic
și intelectual, amețeli, dispnee de efort, tahicardie, suflu cardiac sistolic,
modificări ale mucoaselor și ale fanerelor (unghii, păr), etc.

Anemiile pot avea cauze foarte diferite ce trebuie precizate pentru că implică
tratamente diferite:

- scăderea producerii de hematii (ex.prin carență de fier, de acid folic, de

vitamina B12, unele tratamente, afectarea măduvei osoase)
- pierderea de hematii prin hemoragii
- creșterea distrugerii de hematii, a hemolizei (din cauza unui defect genetic
sau prin apariția de anticorpi antihematie, sau prin substanțe toxice)
- cauze mixte (scăderea producerii, creșterea distrugerii) ex. în infecțiile
cronice