Sunteți pe pagina 1din 2

Data,

Domnului Decan al Facultății de Sociologie și Asistență Socială – Universitatea din București,

ESEU MOTIVAȚIONAL

STIMATE DOMN DECAN,

Urmare a publicării anunțului privind organizarea concursului de admitere la Facultatea de


Sociologie și Asistență Socială, domeniul de licență Sociologie, specializarea Resurse Umane, vă
supun atenţiei candidatura mea.
Numele meu este NIȚU ELIZA-ANTONIA și sunt absolventă a Colegiului Național “Bogdan
Petriceicu Hasdeu” din Buzău.
Cum am ajuns să îmi doresc să studiez la specializarea Resurse Umane din cadrul Facultății de
Sociologie și Asistență Socială? În timpul liceului încercam să îmi aleg viitorul drum profesional.
Am început să mă documentez despre fiecare facultate din București, însă cel mai mult m-a atras
aceasta, în primul rând, datorită diversității programelor de studii și, în al doilea rând, pentru faptul
că studenții beneficiază de o varietate de opțiuni în alegerea și construirea carierei. Consider că
această facultate prin intermediul specializării Resurse Umane mă va ajuta să îmi construiesc o
carieră de succes în domeniul care mi se potrivește.
În clasa a XII-a am participat la un proiect de simulare a unui interviu de angajare și am avut
privilegiul să joc rolul unui manager de resurse umane. Această experiență mi-a confirmat faptul că
sunt potrivită pentru acest domeniu, deoarece pot recunoaște potențialul unei persoane și pot decide
dacă aceasta este sau nu potrivită pentru un anumit post, în funcție de experiența, determinarea și
chiar talentul său.
Mulți cred că a lucra în domeniul resurselor umane ține doar de recrutarea personalului, însă,
în realitate, înseamnă mai mult de atât. Înseamnă să știi să comunici cu angajații, să îi antrenezi, să
îi asculți și să îi motivezi pentru a obține tot ce este mai bun din ei. Înseamnă, de asemenea, să știi
să previi conflictele și, în cazul apariției lor, să găsești cele mai bune soluții pentru a le rezolva.
Personal, am fost de multe ori pusă în situația de a oferi atenția și sprijinul meu unor persoane și de
a le motiva spre reușita lor. Gândirea mea rațională mă ajută să găsesc cele mai bune soluții în cazul
apariției unei probleme.
Mă consider o persoană creativă, calmă, organizată și determinată. Firea mea perfecționistă
este un atuu în acest domeniu, deoarece sunt capabilă să caut, să selectez și să angajez persoanele
ideale pentru dezvoltarea unei companii, și, totodată, pentru asigurarea unei colaborări eficiente
dintre angajații companiei în vederea unui mediu de lucru prosper. Sunt o persoană comunicativă, o
bună ascultătoare, foarte implicată și dornică de câștig. Consider aceste calități esențiale pentru
domeniul resurselor umane, întrucât acest departament este responsabil pentru creșterea
profitabilității unei companii, iar persoanele care îl compun trebuie să folosească diferite strategii
pentru a asigura acest lucru.
Mă aștept ca această facultate să îmi ofere un mediu corespunzător dezvoltării mele
profesionale prin transmiterea cunoștințelor necesare și prin ajutarea studenților să exceleze în
domeniul ales, dar și prin întâlnirea unei colectivități deschise, comunicative, care își încurajează
colegii să obțină rezultatele dorite pe parcusul anilor de studiu. Doresc, de asemenea, să mă implic

1
în diferite proiecte și evenimente organizate de facultate care mă vor ajuta să capăt experiența
potrivită.
În timpul liceului am obținut rezultate maxime la disciplinele socio-umane, iar proba la
alegere din cadrul examenului de bacalaureat am susținut-o la sociologie, obținând nota 10.
Consider că urmând specializarea Resurse umane mă voi putea dezvolta intelectual și voi evolua în
spiritul valorilor sociale. Îmi voi însuși cunoștințe teoretice și practice solide care mă vor sprijini în
continuarea studiilor, dar și în viitoarea carieră. Odată cu absolvirea studiilor de licență, aș dori să
urmez un masterat tot în cadrul acestei facultăți, care să mă ajute la aprofundarea cunoștințelor
dobândite de-a lungul anilor de studiu.
În speranţa că am câştigat încrederea dumneavoastră, vă rog să îmi acordați acceptul de a
deveni student la această facultate, care-mi poate deschide un nou orizont al cunoașterii.

NIȚU ELIZA-ANTONIA
Semnătura:

S-ar putea să vă placă și