Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Trei zile Dorothy nu mai auzi nimic despre Oz. Zilele acestea fură
triste pentru fetiţă, cu toate că prietenii ei erau bucuroşi şi mulţumiţi.
Sperie-Ciori le povestea că în capul lui umblau gânduri minunate, dar nu
voia să spună ce gânduri anume erau, fiind încredinţat că nimeni în afară
de el nu poate să le înţeleagă. Când Omul de Tinichea se plimba, simţea
că i se mişcă şi îi sună inima în piept. Şi îi povesti lui Dorothy că băgase
de seamă că inima asta e mai duioasă decât cea pe care a avut-o când
era din carne şi oase. Leul spunea şi el că nu se mai sperie de nimeni pe
pământ şi că ar lupta voios cu o armată întreagă de oameni sau cu o
duzină de kalidahi.
Deci toţi erau satisfăcuţi, numai Dorothy nu. Şi fata dorea acum mai
mult ca oricând să se înapoieze în Kansas.
— Ia loc, draga mea. Socot că am găsit mijlocul să te scot din ţara
asta.
Trei zile cusu ea laolaltă fâşiile şi, când fură gata, se văzură în faţa
unui sac mare, de mătase verde, lung de peste douăzeci de picioare. Apoi
Oz vopsi sacul pe dinăuntru cu un strat subţire de clei, ca să-l facă
impermeabil, după care anunţă că balonul e gata.
— Nu pot să mă mai întorc, draga mea, strigă Oz din coşul său.
Rămas-bun!
Asta a fost ultima dată când îl mai văzură pe Oz, minunatul vrăjitor.
Poate că a ajuns în Omaha sănătos şi se află acum acolo. Dar norodul lui
îşi aminteşte cu drag de dânsul şi vorbeşte astfel despre el:
— Oz ne-a fost totdeauna prieten. Cât timp a fost mai-marele nostru,
a clădit pentru noi oraşul acesta frumos al Smaraldelor şi acum, când a
plecat, a lăsat pe această sperietoare înţeleaptă să ne stăpânească.
Şi multe zile încă de aici înainte fură mâhniţi de lipsa minunatului
vrăjitor şi nimic nu-i putea mângâia de pierderea suferită.