30sept 2020

Clasa a IX-a D
Fișa de documentare

SCURTA ISTORIE A CONTABILITĂȚII

Contabilitatea a aparut din cele mai vechi timpuri, odata cu economia de subzintenta a comunei
primitive, cand oamenii antici isi notau pe desene rupestre cate animale au vanat si cate au  mancat,
cate piei au jupuit si cate haine au rezultat.
Primele numaratori au avut loc prin gravura in pesteri, sfori inodate, crestaturi pe oase, pe
peretii oaselor, pe tablite de argila, papirus, care tineau primele socoteli “scriptice” la ceea ce avea sa
fie tinerea evidentei numerice a averii de mai tarziu.
In vremurile acelea resursele erau excedentare faţă de necesitati, contabilitatea cunoscand o
evoluţie lenta, deoarece cateva forme primitive de inregistrare erau suficiente pentru a satisface
cerintele contabile ale vremii.
Pe masura insa ce oamenii s-au inmultit, zonele au devenit mai sarace in resurse, numarul
animalelor salbatice s-a redus, a aparut necesitatea cultivarii pamantului si a imblanzirii animalelor, iar
pentru a se mentine un anumit stoc de hrana pentru supravietuire si necesitatea evidentierii recoltelor si
a turmelor, pastorii isi ,,numarau turmele gravand linii verticale pe bucati de lemn”.
Treptat, pe masura ce agricultorii au început sa devina eficienti, surplusul de recolte a dat
nastere muncii specializate, comertului si primelor tipuri de bresle.
Primele elemente de contabilitate au fost descoperite in perioada de formare a primelor
civilizatii, datand de prin anii 8000–1000 i.e.n., si au constat in mici bucati de lut, in zona orasului
Jerihon, unde s-au consemnat rezultatele culturilor agricole, bucati de lut ce aveau un rol atat in
calcularea cantitatilor de bunuri, cat si ca suport de stocare a datelor, bucati de lut care se prezentau in
forme variate si se atribuiau unui anumit bun.
In timpul dezvoltarii comertului, nevoile micilor producatori si negustori de a-si tine socotelile
au evoluat, atat in spatiu, cat si ca mod de reflectare a acestora.
Prin diviziunea muncii, fiecare persoana devine capabila sa desfasoare o anumita activitate,
care nu ii asigura toate bunurile de care avea nevoie pentru existenta. Astfel, a aparut trocul ca prima
forma de schimb a marfurilor intre oameni.
Insa, in timp, negustoriii si producatorii individuali au considerat tot mai utila aparitia unor
bunuri care sa faciliteze comertul si sa reprezinte unitati de masura a acestor schimburi, la inceput prin
utilizarea unor obiecte de valoare (aur, argint, bronz). Aparitia primelor monede (cu valoare intrinseca
la inceput, dupa care au fost inlocuite cu materiale fara valoare intrinseca, avand rol doar de schimb) in
comunitatile care le-au acceptat pentru “trocul” cu diverse bunuri a dus la gasirea unui numitor comun
pentru procurarea bunurilor pe care fiecare pesoana nu le putea produce in propria gospodarie.
In Evul mediu, producerea bunurilor s-a organizat in bresle, ceea ce a condus la largirea ariei de
comert si modului de incasare a bunurilor produse si vandute. Negustorii nu mai incasau toate
produsele cu monezi pe loc, in momentul tranzactiei.
Pentru a-si vinde produsele, meseriasii s-au vazut nevoiti sa accepte ca anumite produse sa fie
vandute la o anumita data, fara ca si contravaloarea acestora sa fie incasata la aceeasi data. Astfel a 
aparut un interval de timp intre data producerii sau vanzarii bunurilor si incasarea contravalorii
acestora.
Pana la începutul mileniului II e.n., regatele erau în curs de consolidare si se caracterizau prin
relatii de vasalitate. Această perioada a fost una de regres pentru civilizatiile europene, datorita
decaderii Imperiului Roman, restrangerii comertului si faramitarii averilor, ceea ce a dus la o evolutie
lenta a contabilitatii, localizata de regula la nivelul unor institutii de ordin religios. Conform
documentelor arheologice, primul principe european care a introdus un sistem permanent de
administrare şi raportare a fost Carol cel Mare. El a impus un sistem de raportare a averilor legale,
inregistrarea platilor si incasarilor in registre separate, inventarierea anuala a domeniilor regale.

Odata cu relansarea dezvoltarii economice si crearea unor state si ordine cavaleresti, ordinele
religioase incep sa capitalizeze avere şi sa exercite influente pozitive in dezvoltarea metodelor de
gestionare. Un asemenea ordin a fost cel al Cavalerilor Templieri, care s-a întins din Europa până în
Orientul Apropiat, unde a devenit o mare putere financiara, bancherul regilor, papilor, persoanelor
particulare. Contabilitatea lui prezenta forme rudimentare de partida dubla, in ceea ce priveste clientii
si casieria.
De pilda, din 100 de galbeni, 50 sunt ai noştri, 50 ai Franţei sau, din 1000 de galbeni, 500 sunt
în casierie, iar 500 sub forma de imprumut. Datorita acumularii de putere si bogatii, ceea ce a constituit
un pericol pentru Franta, Ordinul Cavalerilor Templieri a fost lichidat în 1314, din ordinul regelui Filip
cel Frumos.
In Evul Mediu, se „accentueaza diviziunea sociala a muncii, apar manufacturile, se intensifica
afacerile comerciale, financiare şi bancare, ceea ce a determinat perfectionarea metodelor si tehnicilor
contabile preluate de la: romani, greci, egipteni, tehnici contabile, care nu mai corespundeau cerintelor
vremii” . In aceasta etapa, s-a trecut ,,de la simplele insemnari, la contabilitatea memoriala,
contabilitatea in partida simpla si in partida dubla” .
In contabilitatea memorială toate operaţiile se inregistrează intr-un registru unic, în ordine
cronologica. Contabilitatea memoriala a aparut in secolul al XIII-lea, la bancherii florentini, si s-a
generalizat apoi in alte orase, precum Venetia, Milano, Roma, unde ea inregistra si operatiile cu
firmele din alte orase. Această contabilitate (memoriala) nu oferea o imagine corespunzatoare asupra
operatiunilor economice mai complexe, ceea ce a determinat separarea memorialului în doua registre
cu destinatie speciala: unul in care se inregistrau miscarile de numerar si marfuri si altul in care se
inregistrau creantele si datoriile.
Treptat, tehnicile contabile au evoluat „catre contabilitatea în partida simpla, caracterizata prin
nasterea conturilor in calitate de ansambluri contabile coerente atasate unui tip de operatii”.
Contabilitatea in partida simpla utilizeaza fisele conturilor, cu ajutorul carora se grupeaza pe persoane
si bunuri operatiile din memorial, iar ansamblul fiselor de conturi se tine cu ajutorul unui registru
denumit maestru; principiul de inregistrare in fisele de conturi este: cel ce primeste ceva si are sa dea
este debitor, cel ce da ceva si are sa ia este creditor (fara a exista legaturi intre conturi).
Ea se caracterizeaza prin predominanta conturilor de persoane, marfuri, creante, datorii si
utilizarea debitului si creditului contului. Contabilitatea in partida simpla a fost incapabila sa reflecte
ansamblul relatiilor economice intre partenerii de afaceri, provenienta rezultatelor, corespondenta intre
conturi; de aceea, ea a fost supusa unui proces continuu de perfectionare si dezvoltare; tinând cont de
practicile contabile ale vremii, a evoluat spre partida dubla.

Pe baza practicilor vremii, s-a constatat ca, în urma vanzarilor de marfuri, între contul clientului
cumpărător şi contul de mărfuri se stabileşte o relatie, in care contul clientului creste, iar contul de
marfuri scade cu aceeasi sumă, ceea ce a dus la crearea de conturi pentru elemente patrimoniale, iar in
jurnale s-a generalizat scrierea pe articole, trecandu-se contul debitor in stanga, iar contul creditor in
dreapta.
Primul care  a surprins in mod stiintific acest aspect a fost Luca Bartolomeo di Pacioli, din Italia, in
Epoca renasterii, considerat ca fiind parintele contabilitatii in partida dubla.
Luca Pacioli a devenit cunoscut drept parintele contabilitatii datorita lucrarii „Summa di
Arithmetica, Geometria, Proportioni et Proportionalita”, in care considera ca obiectul contabilitatii este
„tot ceea ce dupa parerea negustorului îi apartine pe lume, precum si toate afacerile mari si mărunte in
ordinea in care au avut loc.”
In alte lucrari ale sale, Luca Pacioli a detaliat metodele corecte de utilizare a registrelor, adaugand o
precautie prin care nici o persoana nu ar trebui sa isi termine ziua de lucru înainte de a pune de acord
coloanele de debit și credit.
Pe langa acestea, a detaliat si alte teme, cum ar fi etica în contabilitate și Regula 72, o metoda
de determinare a beneficiilor economice.
Pacioli a fost un mare om de cultura Italian, studiind diverse domenii de stiinte si arte, iar in
urmatorii ani s-a mutat in Milano, unde a colaborat si l-a invatat matematica pe Leonardo da Vinci, pe
care il descria ca „excelent pictor, arhitect și muzician, un om daruit cu toate virtutile.”
Contabilitatea în partida dubla, ca piatra ei de temelie, pusa de Luca Pacioli, presupunea urmatoarele
registre:
Strata, in care se inregistrau zilnic operatiile, sub forma de articole contabile;
Maestrul, in care se utilizau partizi pentru fiecare cont utilizat;
Inventarul, in care, la finele fiecărui an, erau centralizate averea şi datoriile.
Dupa publicarea lucrarii lui Pacioli, contabilitatea în partida dubla s-a raspandit treptat in
Europa Occidentala: din Italia in Germania, Franţa, Portugalia, Olanda si apoi în Marea Britanie, pe
masura ce comertul se deplasa de la Mediterana catre Atlantic.
Partida dubla nu cunoaste ,,o dezvoltare a tehnicilor sale, ci mai ales o larga raspandire, pe
masura ce tot mai multe companii se îmbogateau si isi diversificau activitatea”, iar elemente
importante din contabilitatea moderna (cum ar fi situatiile financiare, evaluarea activelor, calculul
profitului si calculatia costurilor) nu se regasesc in lucrarile publicate pana în 1850.
In concluzie, in perioada Evului Mediu si secolul al XIX-lea s-a trecut de la simplele
insemnari la o contabilitate memoriala, la cea în partida simpla si la contabilitatea in partida
dubla, neexistand o continuitate intre contabilitatea antica si contabilitatea medievala.
Contabilitatea memoriala avea la baza registrul memorial, in care se inregistrau evenimentele
contabile, contabilitate care a reprezentat primul sistem de contabilitate. Contabilitatea în partida
simpla avea la baza raporturile dintre intreprinderi si terti, conform principiului: primirea unei valori se
înregistra în debitul contului deschis persoanei, iar restituirea valorii in creditul aceluiasi cont.
Contabilitatea în partida dubla a fost produsul unei evolutii progresive a practicilor contabile in
partida simpla a afacerilor, si nu ca rezultat al unui demers didactic sau stiintific; partida dubla implica
inregistrarea unei transactii pe de o parte in debitul unui cont, iar pe de alta parte in creditul altui cont.
Odata cu extinderea organizarii afacerilor in societati pe actiuni, in secolul al XIX-lea si apoi in
secolul al XX-lea se generalizeaza practica intocmirii bilantului si a contului de profit şi pierdere,
avand in vedere faptul ca administratorii erau in unele cazuri obligati prin lege sa-si informeze periodic
actionarii asupra patrimoniului si asupra gestionarii patrimoniului.
Din evolutia contabilitatii in aceasta etapa, apar o serie de teorii care, incercand sa explice pe
baze stiintifice inregistrarile în conturi, sa evalueze practicile contabile, au contribuit la progresul
contabilitatiii.
Germenii teoriilor contabile stiintifice au aparut in primele decenii ale secolului al XX-lea, si
amintim in acest sens:
– aparitia in anul 1934 a principiilor contabile general acceptate (US GAAP) în SUA, ca raspuns la
criza din anii ’30, prin care se cerea ca situatiile financiare americane să prezinte fidel patrimoniul si
rezultatele acestuia, in conformitate cu aceste principii;
– apariţia pe continentul european a planului contabil (in Germania, primul plan contabil a fost
elaborat de Schmanlenbah în 1927), care cuprindea o lista cadru de conturi organizate intr-un sistem
integrat, plan care a avut o influenţă notabilă asupra reglementărilor contabile în Europa.
In Romania contabilitatea s-a dezvoltat, ca o disciplina stiintifica distincta, in cadrul stiintelor
economice, fiind legiferata atat la nivel national, cat si international, in diversele epoci prin care a
trecut tara noastra.
In perioada secolelor al XVIII –lea si al XIX-lea apar primele scrieri contabile, si anume:
Codicele Vistieriei Moldovei, din anii 1777, 1786, 1798, 1804, in care se reflecta situatia economica a
perioadei respective.
Regulamentul Organic, prin care in Tarile Romane a fost introdusa obligatoriu contabilitatea
publica, in vederea controlarii averii statului; s-au separat bugetul si finantele statului de cele ale
domnitorului, in vederea realizarii unui control efectiv asupra autorizarii bunurilor si banului public.
In 1864, la Galati si Bucuresti se înfiintează scoli de contabilitate. In invatamantul superior,
contabilitatea a fost predata pentru prima data de către profesorul Ion Ionescu de la Brad, în 1870, prin
lucrarea , Lectiuni elementare de agricultura, iar primul curs cu caracter contabil a fost scris in 1873.
In perioada interbelica, dupa indelungi dezbateri si organizari preliminare ale economistilor de
frunte ai tarii, are loc infiintarea Corpului de contabili autorizati si experti contabili in Romania,
aprobat prin lege si promulgat de Regele Ferdinand prin Decretul regal nr.3036 din 13.07.1921.
Dupa instaurarea regimului comunist, libera intiativa este inlocuita de economia dirijata, lucru
care se rasfrange, inevitabil, si asupra profesiei contabile, o profesie liberala prin excelenta.
In anul 1947 s-a înfiintat Consiliul permanent al normarii contabilitatii, iar Ministerul
Finantelor va coordona de acum inainte intreaga metodologie a normarii contabile.
In anul 1948 are loc nationalizarea principalelor mijloace de productie, astfel încat centralizarea
tuturor comenzilor economice devine operanta suta la suta. In aceste conditii, existenta unui Corp al
contabililor independenti devenea aproape imposibila.
Peste numai trei ani, in urma Hotararii nr.201 din 8 martie 1951 a Consiliului de Ministri,
condus de dr. Petru Groza, Marea Adunare Nationala emite Decretul nr.40 din 10 martie 1951, prin
care se desfiintează Corpul Contabililor Autorizati si Expertilor Contabili.
Imediat dupa inlaturarea regimului comunist, în anul 1992, a fost infiintata asociatia Corpul Expertilor
Contabili si Contabililor Autorizați din Romania. In anul 1994, in baza Ordonanței Guvernului nr. 65
din 19 august 1994, a fost reinfiintat Corpul Experților Contabili si Contabililor Autorizați din
România, ca persoana juridica de utilitate publica si autonoma, cu rol esential in gestionarea profesiei
si in pregatirea profesionistilor contabili.
Dependenta de organismele de normalizare contabila internationala a determinat aderarea CECCAR la
Federatia Internatională a Contabililor – IFAC si la Federația Expertilor Contabili Europeni – FEE,
CECCAR avand in prezent peste 40.000 de membri.
Din punct de vedere al profesiilor liberale, are loc infiintarea si altor organisme profesionale, precum
– CAFR (Camera Auditorilor Financiari din Romania), ce reglementează activitatea de auditor
financiar; CCF (Camera Consultantilor Fiscali), care se ocupa de propunerile legislative si armonizarea
activitatii fiscale; UNPIR (Uniunea Nationala a Practicienilor in Insolventa din Romania), care
reuneste activitati judiciare si extrajudiciare privind insolventa societatilor comerciale si care se afla in
interdependenta cu disciplinele juridice.
In Romania profesia contabila este puternic legiferata de institutiile statului (ca si in Franta, de
exemplu), insa, ca si in statele liberale din punct de vedere al reglementarii contabile (UK, USA),
aceasta se afla la interferenta cu alte discipline economice precum fiscalitatea, statistica, micro si
macro economia, dar si cu stiintele juridice (mai ales in cee ace priveste raspunderea juridical a
creditorilor).
Astfel, un impact major il are aparitia Legii contabilitatii nr. 82 din 1991, prin care s-a stabilit
un plan nou de conturi si un sistem de raportare financiara de inspiratie franceza.
Dupa anii 2000 are loc trecerea treptata la armonizarea contabilitatii cu Directivele Europene si
Standardele Internationale prin OMFP (94/2001, 306/2002, 1876/2003, 3055/2009), prin care se
creeaza un cadru conceptual contabil de inspiratie anglo-saxona si se armonizeaza sistemul de raportari
financiare, in conformitate cu Standardele Internationale de Raportare Financiara.
Un rol important in reglementarea contabila il are si Ordinul Ministerului Finantelor Publice nr.
1802 din 29 decembrie 2014  pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare
anuale individuale si situatiile financiare anuale consolidate (care inlocuieste Ordinul 3055/2009 de
mai sus), in care se actualizeaza Planul de conturi actual la noile cerinte economice.
 In concluzie, aparitia si evolutia contabilitatii a avut loc in etape istorice distincte, in functie de
evolutia economiei din acele perioade. In ceea ce priveste contabilitatea in partida dubla, aceasta a fost
produsul unei evolutii progresive a practicilor contabile in partida simpla a afacerilor si nu un rezultat
al unui demers didactic sau stiintific.
In Romania, datorita faptului ca statele romane au fost sub conducerea unor imperii puternice si
s-au unit tarziu, etapizat, precum si a perioadei comuniste din secolul al XX-lea, economia capitalista
si afacerile au aparut si au evoluat mai tarziu ca in vestul Europei, iar contabilitatea, ca practica si apoi
ca stiinta, s-a dezvoltat mai greu, abia din secolul al XIX-lea.