Sunteți pe pagina 1din 14

LEGE Nr.

554 din 2 decembrie 2004


LEGEA CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV
EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICATA ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 1154 din 7 decembrie 2004

Parlamentul României adopta prezenta lege.

CAP. 1
Dispozitii generale

ART. 1
Subiectele de sezina
(1) Orice persoana care se considera vatamata într-un drept al sau ori într-un
interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin
nesolutionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios
administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau
a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata. Interesul legitim poate fi
atât privat, cât si public.
(2) Se poate adresa instantei de contencios administrativ si persoana vatamata
într-un drept al sau sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu
caracter individual, adresat altui subiect de drept.
(3) Avocatul Poporului, ca urmare a controlului realizat, potrivit legii sale
organice, în baza unei sesizari a unei persoane fizice, daca apreciaza ca ilegalitatea
actului sau excesul de putere al autoritatii administrative nu poate fi înlaturat decât
prin justitie, poate sesiza instanta competenta de contencios administrativ de la
domiciliul petentului. Petitionarul dobândeste, de drept, calitatea de reclamant, urmând
a fi citat în aceasta calitate.
(4) Ministerul Public, atunci când, în urma exercitarii atributiilor prevazute de
legea sa organica, apreciaza ca încalcarile drepturilor, libertatilor si intereselor
legitime ale persoanelor se datoreaza existentei unor acte administrative unilaterale
individuale ale autoritatilor publice emise cu exces de putere, sesizeaza instanta de
contencios administrativ de la domiciliul persoanei fizice sau de la sediul persoanei
juridice vatamate. Petitionarul dobândeste, de drept, calitatea de reclamant, urmând a
fi citat în aceasta calitate.
(5) Când Ministerul Public apreciaza ca, prin excesul de putere, concretizat în
emiterea unui act administrativ normativ, se vatama un interes public, va sesiza
instanta de contencios administrativ competenta de la sediul autoritatii publice
emitente.
(6) Autoritatea publica emitenta a unui act administrativ nelegal poate sa solicite
instantei constatarea nulitatii acestuia, în situatia în care actul nu mai poate fi revocat,
întrucât a intrat în circuitul civil si a produs efecte juridice. În cazul admiterii actiunii,

1
instanta se va pronunta, la cerere, si asupra legalitatii actelor civile încheiate în baza
actului administrativ nelegal, precum si asupra efectelor civile produse.
(7) Persoana vatamata în drepturile sale sau în interesele sale legitime, prin
ordonante sau dispozitii din ordonante ale Guvernului neconstitutionale, se poate
adresa instantei de contencios administrativ, în conditiile prezentei legi.
(8) În conditiile prezentei legi, actiunile în contencios administrativ pot fi introduse
de prefect si de Agentia Nationala a Functionarilor Publici, precum si de orice
persoana de drept public vatamata într-un drept sau, dupa caz, când s-a vatamat
un interes legitim.
(9) Participarea în instanta a reprezentantului Ministerului Public este obligatorie.
Pentru situatia prevazuta la alin. (5), instanta, din oficiu sau la cerere, poate introduce
în cauza organismele sociale cu personalitate juridica interesate.

ART. 2
Semnificatia unor termeni
(1) În întelesul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele
semnificatii:
a) persoana vatamata - orice persoana fizica sau juridica ori grup de persoane
fizice, titulare ale unor drepturi subiective sau interese legitime private vatamate prin
acte administrative; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vatamate si
organismele sociale care invoca vatamarea unui interes public prin actul administrativ
atacat;
b) autoritatea publica - orice organ de stat sau al unitatilor administrativ-teritoriale
care actioneaza, în regim de putere publica, pentru satisfacerea unui interes public;
sunt asimilate autoritatilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de
drept privat care, potrivit legii, au obtinut statut de utilitate publica sau sunt autorizate
sa presteze un serviciu public;
c) act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de
o autoritate publica în vederea executarii ori a organizarii executarii legii, dând
nastere, modificând sau stingând raporturi juridice; sunt asimilate actelor
administrative, în sensul prezentei legi, si contractele încheiate de autoritatile publice
care au ca obiect:
- punerea în valoare a bunurilor proprietate publica;
- executarea lucrarilor de interes public;
- prestarea serviciilor publice;
- achizitiile publice;
d) act administrativ-jurisdictional - actul juridic emis de o autoritate
administrativa cu atributii jurisdictionale în solutionarea unui conflict, dupa o
procedura bazata pe contradictorialitate si cu asigurarea dreptului la aparare;
e) contenciosul administrativ - activitatea de solutionare, de catre instantele de
contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor în care cel putin una

2
dintre parti este o autoritate publica, iar conflictul s-a nascut fie din emiterea sau
încheierea, dupa caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din
nesolutionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere
referitoare la un drept sau la un interes legitim;
f) instanta de contencios administrativ, denumita în continuare instanta - Sectia
de contencios administrativ si fiscal a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, sectiile de
contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel si tribunalele administrativ-
fiscale;
g) nesolutionarea în termenul legal a unei cereri - faptul de a nu raspunde
solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, daca prin lege nu se
prevede alt termen;
h) refuzul nejustificat de a solutiona o cerere - exprimarea explicita, cu exces de
putere, a vointei de a nu rezolva cererea;
i) plângere prealabila - plângerea prin care se solicita autoritatii publice emitente
sau celei ierarhic superioare, dupa caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter
individual sau normativ, în sensul revocarii acestuia;
j) act de comandament cu caracter militar - actul administrativ referitor la
problemele strict militare ale activitatii din cadrul fortelor armate, specifice organizarii
militare, care presupun dreptul comandantilor de a da ordine subordonatilor în aspecte
privitoare la conducerea trupei, în timp de pace sau razboi, sau, dupa caz, la
îndeplinirea serviciului militar;
k) serviciu public - activitatea organizata sau autorizata de o autoritate publica, în
scopul satisfacerii, dupa caz, a unui interes public;
l) interes public - interesul care vizeaza ordinea de drept si democratia
constitutionala, garantarea drepturilor, libertatilor si îndatoririlor fundamentale ale
cetatenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competentei autoritatilor
publice;
m) exces de putere - exercitarea dreptului de apreciere, apartinând autoritatilor
administratiei publice, prin încalcarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale
cetatenilor, prevazute de Constitutie sau de lege;
n) drept vatamat - orice drept fundamental prevazut de Constitutie sau de lege,
caruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ;
o) interes legitim privat - posibilitatea de a pretinde o anumita conduita, în
considerarea realizarii unui drept subiectiv viitor si previzibil, prefigurat;
p) interes legitim public - posibilitatea de a pretinde o anumita conduita, în
considerarea realizarii unui drept fundamental care se exercita în colectiv ori, dupa
caz, în considerarea apararii unui interes public;
r) organisme sociale interesate - structuri neguvernamentale, sindicate, asociatii,
fundatii si altele asemenea, care au ca obiect de activitate protectia drepturilor
diferitelor categorii de cetateni sau, dupa caz, buna functionare a serviciilor publice
administrative;

3
s) paguba iminenta - prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenta sau, dupa
caz, perturbarea previzibila grava a functionarii unei autoritati publice ori a unui
serviciu public;
s) instanta de executare - instanta care a solutionat fondul litigiului de contencios
administrativ.
(2) Se asimileaza actelor administrative unilaterale si refuzul nejustificat de a
rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, dupa caz, faptul de
a nu raspunde solicitantului în termenul legal.

ART. 3
TUTELA ADMINISTRATIVA
(1) Prefectul poate ataca, în termenele prevazute la art. 11, în fata instantei de
contencios administrativ, actele emise de autoritatile administratiei publice locale,
daca le considera nelegale.
(2) Agentia Nationala a Functionarilor Publici poate ataca în fata instantei de
contencios administrativ actele autoritatilor publice centrale si locale prin care se
încalca legislatia privind functia publica, în conditiile prezentei legi si ale Legii nr.
188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata.
(3) Pâna la solutionarea cauzei, actul atacat potrivit alin. (1) si (2) este suspendat de
drept.

ART. 4
EXCEPTIA DE NELEGALITATE

(1) Legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetata oricând în cadrul
unui proces, pe cale de exceptie, din oficiu sau la cererea partii interesate. În acest caz,
instanta, constatând ca de actul administrativ depinde solutionarea litigiului pe fond,
va sesiza prin încheiere motivata instanta de contencios administrativ competenta,
suspendând cauza.
(2) Instanta de contencios administrativ se pronunta, dupa procedura de urgenta, în
sedinta publica, cu citarea partilor.
(3) Solutia instantei de contencios administrativ este supusa recursului, care se
declara în 48 de ore de la pronuntare ori de la comunicare si se judeca în 3 zile de la
înregistrare, cu citarea partilor prin publicitate.
(4) În cazul în care instanta de contencios administrativ a constatat nelegalitatea
actului, instanta în fata careia s-a ridicat exceptia va solutiona cauza, fara a tine seama
de actul a carui nelegalitate a fost constatata.

4
ART. 5
Actele nesupuse controlului si limitele controlului
(1) Nu pot fi atacate în contenciosul administrativ:
a) actele administrative ale autoritatilor publice care privesc raporturile
acestora cu Parlamentul;
b) actele de comandament cu caracter militar.
(2) Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative
pentru modificarea sau desfiintarea carora se prevede, prin lege organica, o alta
procedura judiciara.
(3) Actele administrative emise pentru aplicarea regimului starii de razboi, al starii
de asediu sau al celei de urgenta, cele care privesc apararea si securitatea nationala ori
cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum si pentru înlaturarea
consecintelor calamitatilor naturale, epidemiilor si epizootiilor pot fi atacate numai
pentru exces de putere.
(4) În litigiile prevazute la alin. (3) nu sunt aplicabile prevederile art. 14 si 21.

ART. 6
Actele administrativ-jurisdictionale
(1) Jurisdictiile administrative speciale sunt facultative si gratuite.
(2) Actele administrativ-jurisdictionale pot fi atacate direct la instanta de contencios
administrativ competenta potrivit art. 10, în termen de 15 zile de la comunicare, daca
partea nu exercita caile administrativ-jurisdictionale de atac.
(3) Daca partea care a optat pentru jurisdictia administrativa speciala întelege sa nu
utilizeze calea administrativ-jurisdictionala de atac, va notifica aceasta organului
administrativ-jurisdictional competent. Termenul prevazut la alin. (2) începe sa curga
de la data notificarii.
(4) Daca partea care a optat pentru jurisdictia administrativa speciala întelege sa
renunte la calea administrativ-jurisdictionala în timpul solutionarii acestui litigiu, va
notifica intentia sa organului administrativ-jurisdictional sesizat, care emite o decizie
ce atesta renuntarea la jurisdictia administrativa speciala. Termenul prevazut la alin.
(2) începe sa curga de la data comunicarii acestei decizii.

CAP. 2
Procedura de solutionare a cererilor în contenciosul administrativ

ART. 7
Procedura prealabila
(1) Înainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana
care se considera vatamata într-un drept al sau sau într-un interes legitim, printr-un act
administrativ unilateral, trebuie sa solicite autoritatii publice emitente, în termen de 30
de zile de la data comunicarii actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

5
Plângerea se poate adresa în egala masura organului ierarhic superior, daca acesta
exista.
(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile si în ipoteza în care legea speciala prevede o
procedura administrativ-jurisdictionala, iar partea nu a optat pentru aceasta.
(3) Este îndreptatita sa introduca plângere prealabila si persoana vatamata într-un
drept al sau sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter
individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunostinta, pe
orice cale, de existenta acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevazut la alin. (7).
(4) Plângerea prealabila, formulata potrivit prevederilor alin. (1), se solutioneaza în
termenul prevazut la art. 2 alin. (1) lit. g).
(5) În cazul actiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public,
Agentia Nationala a Functionarilor Publici sau al celor care privesc cererile celor
vatamati prin ordonante sau dispozitii din ordonante, precum si în cazul prevazut la
art. 4 alin. (2), nu este obligatorie procedura prealabila.
(6) Plângerea prealabila în cazul actiunilor care au ca obiect contractele
administrative are semnificatia concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispozitiile din
Codul de procedura civila fiind aplicabile în mod corespunzator.
(7) Plângerea prealabila în cazul actelor administrative unilaterale se poate
introduce, pentru motive temeinice, si peste termenul prevazut la alin. (1), dar nu mai
târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de
prescriptie.

ART. 8
Obiectul actiunii judiciare

(1) Persoana vatamata într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim,
printr-un act administrativ unilateral, nemultumita de raspunsul primit la plângerea
prealabila adresata autoritatii publice emitente sau daca nu a primit nici un raspuns în
termenul prevazut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanta de contencios administrativ
competenta, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei
cauzate si, eventual, reparatii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa
instantei de contencios administrativ si cel care se considera vatamat într-un drept al
sau, recunoscut de lege, prin nesolutionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de
solutionare a cererii.
(2) Instanta de contencios administrativ este competenta sa solutioneze litigiile care
apar în fazele premergatoare încheierii unui contract administrativ, precum si orice
litigii legate de aplicarea si executarea contractului administrativ.
(3) La solutionarea litigiilor prevazute la alin. (2) se va avea în vedere regula dupa
care principiul libertatii contractuale este subordonat principiului prioritatii interesului
public.

6
ART. 9
Actiunile împotriva ordonantelor Guvernului
(1) Persoana vatamata într-un drept al sau ori într-un interes legitim prin ordonante
sau dispozitii din ordonante introduce actiune la instanta de contencios administrativ,
însotita de exceptia de neconstitutionalitate.
(2) Instanta de contencios administrativ, daca apreciaza ca exceptia îndeplineste
conditiile prevazute de art. 29 alin. (1) si (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea
si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, sesizeaza, prin încheiere motivata,
Curtea Constitutionala si suspenda solutionarea cauzei pe fond.
(3) Instanta de contencios administrativ, dupa pronuntarea Curtii Constitutionale,
repune cauza pe rol si va da termen, cu citarea partilor, numai daca ordonanta sau o
dispozitie a acesteia a fost declarata neconstitutionala. În caz contrar, respinge
actiunea ca inadmisibila pe fond.
(4) În situatia în care decizia de declarare a neconstitutionalitatii este urmarea unei
exceptii ridicate în alta cauza, sesizarea instantei de contencios administrativ se va
face în conditiile art. 7 alin. (5) si ale art. 11 alin. (1) si (2), cu precizarea ca termenele
încep sa curga de la data publicarii deciziei Curtii Constitutionale în Monitorul Oficial
al României, Partea I.

ART. 10

Instanta competenta
(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritatile publice
locale si judetene, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii
vamale si accesorii ale acestora, de pâna la 5 miliarde lei, se solutioneaza, în fond, de
tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau
încheiate de autoritatile publice centrale, precum si cele care privesc taxe si impozite,
contributii, datorii vamale si accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde lei, se
solutioneaza, în fond, de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de
apel, daca prin lege speciala nu se prevede altfel.
(2) Recursul împotriva sentintelor pronuntate de tribunalele administrativ-fiscale se
judeca de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, iar recursul
împotriva sentintelor pronuntate de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale
curtilor de apel se judeca de Sectia de contencios administrativ si fiscal a Înaltei Curti
de Casatie si Justitie, daca prin lege speciala nu se prevede altfel.
(3) Reclamantul se poate adresa instantei de la domiciliul sau sau celei de la
domiciliul pârâtului. Daca reclamantul a optat pentru instanta de la domiciliul
pârâtului, nu se poate invoca exceptia necompetentei teritoriale.

7
ART. 11
Termenul de introducere a actiunii
(1) Cererile prin care se solicita anularea unui act administrativ individual sau
recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen
de 6 luni de la:
a) data primirii raspunsului la plângerea prealabila sau, dupa caz, data comunicarii
refuzului, considerat nejustificat, de solutionare a cererii;
b) data expirarii termenului legal de solutionare a cererii, fara a depasi termenul
prevazut la alin. (2);
c) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul
contractelor administrative.
(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate
fi introdusa si peste termenul prevazut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data
emiterii actului.
(3) În cazul actiunilor formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public
sau Agentia Nationala a Functionarilor Publici, termenul curge de la data când s-a
cunoscut existenta actului nelegal, fiind aplicabile în mod corespunzator prevederile
alin. (2).
(4) Ordonantele sau dispozitiile din ordonante care se considera a fi
neconstitutionale, precum si actele administrative cu caracter normativ care se
considera a fi nelegale pot fi atacate oricând.
(5) Termenul prevazut la alin. (1) este termen de prescriptie, iar termenul prevazut
la alin. (2) este termen de decadere.

ART. 12
Documentele necesare
Reclamantul va anexa la actiune copia actului administrativ pe care îl ataca sau,
dupa caz, raspunsul autoritatii publice prin care i se comunica refuzul rezolvarii cererii
sale. În situatia în care reclamantul nu a primit nici un raspuns la cererea sa, va depune
la dosar copia cererii, certificata prin numarul si data înregistrarii la autoritatea
publica, precum si orice înscris care face dovada îndeplinirii procedurii prealabile.

ART. 13
Citarea partilor, relatii
(1) La primirea cererii, instanta va dispune citarea partilor si va putea cere autoritatii
al carei act este atacat sa îi comunice de urgenta acel act, împreuna cu întreaga
documentatie care a stat la baza emiterii lui, precum si orice alte lucrari necesare
pentru solutionarea cauzei.
(2) În situatia în care reclamant este un tert în sensul art. 1 alin. (2) sau când
actiunea este introdusa de Avocatul Poporului ori de Ministerul Public, instanta va
cere autoritatii publice emitente sa îi comunice de urgenta actul atacat împreuna cu

8
documentatia care a stat la baza emiterii lui, precum si orice alte lucrari necesare
pentru solutionarea cauzei.
(3) În mod corespunzator situatiilor prevazute la alin. (1) si (2), dupa caz, se va
proceda si în cazul actiunilor care au ca obiect refuzul de rezolvare a cererii privind un
drept recunoscut de lege sau un interes legitim.
(4) Daca autoritatea publica nu trimite în termenul stabilit de instanta lucrarile
cerute, conducatorul acesteia va fi obligat, prin încheiere interlocutorie, sa plateasca
statului, cu titlu de amenda judiciara, 10% din salariul minim brut pe economie pentru
fiecare zi de întârziere nejustificata.

ART. 14
Suspendarea executarii actului
(1) În cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, o data cu
sesizarea, în conditiile art. 7, a autoritatii publice care a emis actul, persoana vatamata
poate sa ceara instantei competente sa dispuna suspendarea executarii actului
administrativ pâna la pronuntarea instantei de fond.
(2) Instanta va rezolva cererea de suspendare, de urgenta, cu citarea partilor.
(3) Când în cauza este un interes public major, de natura a perturba grav
functionarea unui serviciu public administrativ de importanta nationala, cererea de
suspendare a actului administrativ normativ poate fi introdusa si de Ministerul Public,
din oficiu sau la sesizare, prevederile alin. (2) aplicându-se în mod corespunzator.
(4) Încheierea sau, dupa caz, sentinta prin care se pronunta suspendarea este
executorie de drept. Ea poate fi atacata cu recurs în termen de 5 zile de la pronuntare.

ART. 15
Solicitarea suspendarii prin actiunea principala
(1) Suspendarea executarii actului administrativ unilateral poate fi solicitata de
reclamant si prin cererea adresata instantei competente pentru anularea, în tot sau în
parte, a actului atacat. În acest caz, instanta va putea dispune suspendarea actului
administrativ atacat, pâna la solutionarea definitiva si irevocabila a cauzei. Cererea de
suspendare se poate formula o data cu actiunea principala sau printr-o actiune
separata, pâna la solutionarea actiunii în fond.
(2) Dispozitiile alin. (2) si (4) ale art. 14 se aplica în mod corespunzator.
(3) Hotarârea data cererii de suspendare este executorie de drept, iar introducerea
recursului, potrivit art. 14 alin. (4), nu suspenda executarea.

9
ART. 16
Introducerea în cauza a functionarului
(1) Cererile în justitie prevazute de prezenta lege vor putea fi formulate si personal
împotriva persoanei fizice care a elaborat, a emis sau a încheiat actul ori, dupa caz,
care se face vinovata de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv
sau la un interes legitim, daca se solicita plata unor despagubiri pentru prejudiciul
cauzat ori pentru întârziere. În cazul în care actiunea se admite, persoana respectiva va
putea fi obligata la plata despagubirilor, solidar cu autoritatea publica respectiva.
(2) Persoana actionata astfel în justitie îl poate chema în garantie pe superiorul sau
ierarhic, de la care a primit ordin scris sa elaboreze sau sa nu elaboreze actul.

ART. 17
Judecarea cererilor
(1) Cererile adresate instantei se judeca de urgenta si cu precadere în sedinta
publica, în completul stabilit de lege.
(2) Pentru cererile formulate în baza prezentei legi se percep taxele de timbru
prevazute de Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile si
completarile ulterioare, pentru cauzele neevaluabile în bani, cu exceptia celor care au
ca obiect contractele administrative, care se vor taxa la valoare.
(3) Hotarârile vor fi redactate si motivate de urgenta, în cel mult 10 zile de la
pronuntare.

ART. 18
Solutiile pe care le poate da instanta
(1) Instanta, solutionând cererea la care se refera art. 8 alin. (1), poate, dupa caz, sa
anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, sa oblige autoritatea publica sa emita
un act administrativ ori sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt înscris.
(2) Instanta este competenta sa se pronunte, în afara situatiilor prevazute la art. 1
alin. (8), si asupra legalitatii actelor sau operatiunilor administrative care au stat la
baza emiterii actului supus judecatii.
(3) În cazul solutionarii cererii, instanta va hotarî si asupra despagubirilor pentru
daunele materiale si morale cauzate, daca reclamantul a solicitat acest lucru.
(4) Atunci când obiectul actiunii în contencios administrativ îl formeaza un contract
administrativ, în functie de starea de fapt, instanta poate:
a) dispune anularea acestuia, în tot sau în parte;
b) obliga autoritatea publica sa încheie contractul la care reclamantul este îndrituit;
c) impune uneia dintre parti îndeplinirea unei anumite obligatii;
d) suplini consimtamântul unei parti, când interesul public o cere;
e) obliga la plata unor despagubiri pentru daunele materiale si morale.
(5) Solutiile prevazute la alin. (1) si la alin. (4) lit. b) si c) pot fi stabilite sub
sanctiunea unei penalitati pentru fiecare zi de întârziere.

10
ART. 19
Termenul de prescriptie pentru despagubiri
(1) Când persoana vatamata a cerut anularea actului administrativ, fara a cere în
acelasi timp si despagubiri, termenul de prescriptie pentru cererea de despagubire
curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia sa cunoasca întinderea pagubei.
(2) Cererile se adreseaza instantelor de contencios administrativ competente, în
termenul de un an prevazut la art. 11 alin. (2).
(3) Cererile prevazute la alin. (2) se supun normelor prezentei legi în ceea ce
priveste procedura de judecata si taxele de timbru.

ART. 20
Recursul
(1) Hotarârea pronuntata în prima instanta poate fi atacata cu recurs, în termen de 15
zile de la pronuntare ori de la comunicare.
(2) Recursul suspenda executarea si se judeca de urgenta.
(3) În cazul admiterii recursului, instanta de recurs, casând sentinta, va rejudeca
litigiul în fond, daca nu sunt motive de casare cu trimitere. Când hotarârea primei
instante a fost data cu încalcarea dispozitiilor referitoare la competenta materiala din
prezenta lege, cauza se va trimite la instanta competenta. Când hotarârea primei
instante a fost pronuntata fara a se judeca fondul, cauza se va trimite, o singura data, la
aceasta instanta.
ART. 21
Judecarea recursului în situatii deosebite
(1) Recurentul, în situatii deosebite, cum ar fi împlinirea termenului pâna la care îsi
poate valorifica dreptul pretins, va putea solicita presedintelui instantei competente sa
solutioneze recursul si stabilirea termenului de judecata a recursului chiar înainte de
primirea dosarului.
(2) Cererea de fixare a unui termen de urgenta, însotita de dovada înregistrarii
recursului la instanta de fond, se solutioneaza în termen de 24 de ore de la prezentarea
acesteia presedintelui instantei de recurs.
(3) Solutia de admitere a cererii se comunica de îndata instantei de fond, care are
obligatia redactarii hotarârii atacate, a comunicarii acesteia partilor, precum si a
expedierii dosarului, într-un termen de 5 zile.
(4) Motivarea recursului se poate face, sub sanctiunea nulitatii pentru tardivitate, în
termen de doua zile de la comunicare.
(5) Procedura de citare a partilor si de comunicare a motivelor de recurs se va
efectua cu prescurtarea termenului la 48 de ore, prin agent procedural sau prin orice
mijloc rapid de comunicare a informatiilor scrise.

11
CAP. 3
PROCEDURA DE EXECUTARE

ART. 22
Titlul executoriu
Hotarârile judecatoresti definitive si irevocabile, prin care s-au admis actiunile
formulate potrivit dispozitiilor prezentei legi, constituie titluri executorii.

ART. 23
Obligatia publicarii
Hotarârile judecatoresti definitive si irevocabile, prin care s-au anulat acte
administrative cu caracter normativ, sunt general obligatorii si au putere numai pentru
viitor. Ele se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau, dupa caz, în
monitoarele oficiale ale judetelor ori al municipiului Bucuresti, la cererea instantei de
executare ori a reclamantului, fiind scutite de plata taxelor de publicitate.

ART. 24
Obligatia executarii
(1) Daca în urma admiterii actiunii autoritatea publica este obligata sa încheie, sa
înlocuiasca sau sa modifice actul administrativ, sa elibereze un certificat, o adeverinta
sau orice alt înscris, executarea hotarârii definitive si irevocabile se va face în
termenul prevazut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de
zile de la data ramânerii irevocabile a hotarârii.
(2) În cazul în care termenul nu este respectat, se va aplica conducatorului autoritatii
publice sau, dupa caz, persoanei obligate o amenda de 20% din salariul minim brut pe
economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despagubiri pentru
întârziere.
(3) Neexecutarea sau nerespectarea hotarârilor judecatoresti definitive si irevocabile
pronuntate de instanta de contencios administrativ si dupa aplicarea amenzii prevazute
la alin. (2) constituie infractiune si se sanctioneaza cu închisoare de la 6 luni la 3 ani
sau cu amenda de la 25.000.000 lei la 100.000.000 lei.

ART. 25
Instanta de executare
(1) Sanctiunea si despagubirile prevazute la art. 24 alin. (2) se aplica, respectiv se
acorda, de instanta de executare, la cererea reclamantului. Hotarârea se ia în camera de
consiliu, de urgenta, cu citarea partilor.
(2) Cererea prevazuta la alin. (1) este scutita de taxa de timbru.
(3) Hotarârea pronuntata de instanta de executare poate fi atacata cu recurs în
termen de 5 zile de la pronuntare.

12
(4) Prevederile alin. (1) - (3) se aplica, în mod corespunzator, si pentru punerea în
executare a hotarârilor instantelor de contencios administrativ date pentru solutionarea
litigiilor ce au avut ca obiect contracte administrative.

ART. 26
Actiunea în regres
Conducatorul autoritatii publice se poate îndrepta cu actiune împotriva celor
vinovati de neexecutarea hotarârii, potrivit dreptului comun. În cazul în care cei
vinovati sunt functionari publici, se vor aplica reglementarile speciale.

CAP. 4
DISPOZITII TRANZITORII SI FINALE

ART. 27
Judecarea cauzelor aflate pe rol
Cauzele aflate pe rolul instantelor la data intrarii în vigoare a prezentei legi vor
continua sa se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizarii instantei.

ART. 28
Completarea cu dreptul comun
(1) Dispozitiile prezentei legi se completeaza cu prevederile Codului de procedura
civila, în masura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate
dintre autoritatile publice, pe de o parte, si persoanele vatamate în drepturile sau
interesele lor legitime, pe de alta parte, precum si cu procedura reglementata de
prezenta lege. Compatibilitatea aplicarii unor norme ale Codului de procedura civila se
stabileste de instanta, cu prilejul solutionarii exceptiilor.
(2) Actiunile introduse de Avocatul Poporului, de Ministerul Public, de prefect si de
Agentia Nationala a Functionarilor Publici, precum si cele introduse împotriva actelor
administrative normative nu mai pot fi retrase.

ART. 29
Corelarea terminologica
Ori de câte ori într-o lege speciala anterioara prezentei legi se face trimitere la
Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 sau generic la instanta de contencios
administrativ, trimiterea se va socoti facuta la dispozitiile corespunzatoare din
prezenta lege.

ART. 30
Dispozitii tranzitorii
Pâna la constituirea tribunalelor administrativ-fiscale, litigiile se solutioneaza de
sectiile de contencios administrativ ale tribunalelor.

13
ART. 31
Intrarea în vigoare
(1) Prezenta lege intra în vigoare la 30 de zile de la data publicarii în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
(2) Pe aceeasi data se abroga Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990,
publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 8 noiembrie 1990, cu
modificarile ulterioare, precum si orice alte dispozitii contrare.

Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor


art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constitutia României, republicata.

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR


VALER DORNEANU

p. PRESEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TARACILA

---------------

14

S-ar putea să vă placă și