Nicolae Ghica-Budești

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search
Nicolae Ghica-Budești
Date personale

Născut 22 decembrie 1869
Iași

Decedat 16 decembrie 1943
București

Părinți Eugen Ghica-Budești[*] 

Copii Ștefan Ghika-Budești 

Naționalitate  România

Cetățenie  România 

Ocupație arhitect
inginer 

Activitate

Alma Mater Universitatea Politehnica din

București  

Clădiri * Casa Rosetti din București

semnificative * Mausoleul lui Vasile
Alecsandri din Mircești
* Muzeul Țăranului
Român (între 1912 și 1939)
din București

Modifică date / text 

 Membru de onoare al Academiei Române

Nicolae Ghica-Budești (n. 22 decembrie 1869, Iași - d. 16

decembrie 1943, București) a fost un arhitect român, promotor al renașterii vechii
arhitecturi românești și al afirmării specificului național, al stilului neoromânesc în
arhitectură. Din 1930 a fost membru de onoare al Academiei Române. A fost și
membru al Comisiei monumentelor istorice.
Nicolae Ghika-Budești a fost fiul lui Eugen Ghika-Budești (1843 – 1919) și al soției
sale Elena Cantacuzino. A purtat numele satului Budești, din fostul județ Roman, azi
județul Neamț. S-a căsătorit cu Madeleine Landrieu la Paris, în 7 martie 1901 [1] Din
căsătoria lor s-au născut doi fii: Ion Ghika-Budești care a devenit profesor la
Facultatea de Arhitectură din București și Ștefan Ghika-Budești.[2], creatorul școlii
românești de geologie inginerească.
 Cuprins

 1Studii
 2Operă
 3Publicații
 4Note
 5Vezi și
 6Legături externe

Studii[modificare | modificare sursă]
După cursurile primare efectuate la colegiul Gaillard, în Lausanne, Elveția a urmat
cursurile liceale la Ecole Monge, din Paris, și în continuare, cursurile Școlii de Poduri
și Șosele din București, obținând titlul de inginer. Apoi, Ghika-Budești a plecat la
Paris, unde a frecventat, în perioada 1893-1901, Ecole des Beaux-Arts, în atelierul
profesorului Victor Laloux.

Operă[modificare | modificare sursă]
După planurile arhitectului s-au construit:

 Muzeul de etnografie, artă națională, artă decorativă și industrială,

astăzi Muzeul Țăranului Român (în etape, între anii 1912 și 1939)
 Mausoleul lui Vasile Alecsandri din Mircești
 Biserica Copou din Iași
 Biserica Sf. Vasile cel Mare din strada Polonă, București
 Biserica "Schimbarea la Față" Cuțitul de Argint, București
 Casa Radu Rosetti, București (Str. Mihail Moxa nr. 3-5)
 Liceul din Râmnicu Vâlcea (Colegiul Național „Alexandru Lahovari”)
 A participat la lucrările de extindere ale Palatului Universității București (1912)

Publicații[modificare | modificare sursă]
Preocuparea cu vechea arhitectură românească s-a concretizat și în diverse
publicații despre istoria arhitecturii din Muntenia și Oltenia:

 Mânăstirea Probota (cu G. Balș), București - Institutul de arte grafice Carol

Göbl, 1909 (Arta românească nr. 3)
 Evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia. I. Înrâuririle străine de la origine
până la Neagoe Basarab, în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice (BCMI)
XX (1927), fasciculele 53-54, paginile 121-158
 Evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia. II. Vechiul stil românesc din veacul
al XVI-lea, în BCMI, XXIII (1930), fasciculele 63-66
 Evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia. III. Veacul al XVII-Iea, în BCMI
XXV (1932), fasciculele 71~74
 Evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia. IV. Noul stil din veacul al XVIII-lea,
în BCMI, XXIX (1936), fasciculele 87-90