284 ORIENTĂRI TEMATICE ÎN ROMANUL INTERBELIC

Treptat îl atrage taina fetei, care poartă cu sine taina Indiei, încât
învață să-i descopere frumusețea:
Din jurnalul acelei luni:
„Nu are o frumusețe regulată, ci dincolo de canoane, expresivă
până la răzvrătire, fermecătoare, în sensul magic al cuvântului."
Misterul este ascuns în sufletul adolescentei pe care europeanul
o cucerește, fără a-i desluși vreodată taina: „suflet nepătruns și
neînțeles, tot atât de himeric și de sfânt ca și al celeilalte Maitreyi,
sihastra din Upanișade."
Caracterizarea indirectă, prin fapte, limbaj, atitudini, gesturi,
relații cu celelalte personaje, dezvăluie asumarea tragică a iubirii,
pentru că Maitreyi este singura din cuplu care cunoaște interdicțiile
și urmările erosului interzis în lumea sa. Ea îl inițiază pe Allan în
iubire, în cultura orientală și în sacralitate.
Femeia din civilizațiile străvechi ale populațiilor agrare este
întruchiparea Marii Zeițe a Pământului-Mamă. Legământul rostit la
Lacuri o descoperă pe Maitreyi în această ipostază; pentru ea, viața
este iubire, iar iubirea înseamnă sacrificiu și rodnicie: „Mă leg de
tine, pământule, că eu voi fi a lui Allan, și a nimeni altuia. Voi
crește din el ca iarba din tine. Mă leg în fața
ta că unirea noastră va rodi, căci mi-e drag cu voia mea, și tot răul,
dacă va fi, să nu cadă asupra lui, ci asupră-mi, căci eu l-am ales.
Tu mă auzi, mamă pământ, tu nu mă minți, maica mea."
Elemente novatoare Intr-un studiu asupra romanului din 1933, anul apariției cărții,
Pompiliu Constantinescu realizează un portret al
fetei: „In centrul romanului este fără îndoială figura imaterială și
totuși de o prezență carnală atât de vie a Maitreyiei. Ființă umană
și aspirație metafizică, naivitate animală și trecere lunară printre
nori diafani, ingenuitate și rafinament, pudicitate și îndrăzneală
impetuoasă, pachet de senzații forte și prelungire de vis magic,
consumare de simțuri și ecou de adorație magică [...]. Maitreyi este
o femeie și un mit; este mai ales un simbol al sacrificiului în iubire,
trăind cu o intensitate și un farmec de substanță tare..."
Chabu, sora mai mică a Maitreyiei, care-i trădează pe în-
drăgostiți. și apoi moare este, după cum observă Nicolae Manolescu,
prima victimă și încă una absolut nevinovată a forțelor iraționalului
pe care le declanșează pasiunea dintre Allan și Maitreyi. Ea se
îndrăgostește fără să-și dea seama de Allan, fiind, în opinia
criticului, „geloasa inconștientă de gelozia ei" (Arca lui Noe).
Narendra Sen, tatăl Maitreyiei, care-1 invită pe europeanul Allan
să locuiască în casa lui și pe care intenționează a-1 adopta, este un
inginer bengalez cu studii strălucite în Anglia, însă cu o mentalitate
orientală adânc înrădăcinată. Din cauza aceasta
ROMANUL EXPERIENȚEI • MIRCEA ELIADE 285
se arată implacabil față de legătura de iubire
dintre fiica Iui și europeanul Allan.
Harold, prietenul Iui Allan, este reprezentantul comunității
eurasiatice din Calcutta.

CONCLUZIE
Roman al experienței, Maitreyi are ca elemente novatoare:
„intelectualizarea conflictului epic, descoperirea Indiei cu
arhetipurile ei culturale și confruntarea acestui univers cu tradițiile
și mentalitățile europene, introducerea elementelor de senzualitate
în roman, elaborarea unei mitologii a seducției" (Gheorghe
Glodeanu, Poetica romanului românesc interbelic).
Destinul literar al cărții a confirmat aprecierea criticului
Pompiliu Constantinescu, din anul publicării romanului: „Se va cita
romanul d-lui Eliade, în istoria noastră literară, ca un moment de
grație al autorului, viitorul rezervând operei o situație analoagă cu
Manon Lescaut, cu Paul et Virginie sau cu acea încântătoare
poveste de iubire a Evului Mediu, Le roman de Tristan et Iseut.
Tragicul episod din Maitreyi participă la ardența pasională și la
aureola de mit a romanticilor, care au evocat profunda deznădejde
și iluminata poezie a celui mai devastator sentiment uman."

(2) Aplicație realizată pe baza romanului Nuntă în cer de Mircea Eliade.

tHMfNIUr
STRUCTURAȘI coNiiNiirui rstiHui
R'S'IIIMI’II'
IPOTEZĂ
Sursele Romanul Nuntă în cer de Mircea Eliade (1938) este un roman
autobiografice modem subiectiv, un roman al autenticității și al experienței, „o
poveste de dragoste, trăită la o distanță de opt ani, de doi bărbați" 7
părăsiți de aceeași femeie.
Cartea are ca punct de plecare aspecte autobiografice, con-
semnate de autor în Memorii și inventariate de exegeți: „o poveste
pe jumătate autobiografic confesivă, pe jumătate ficțională.
Sâmburele autobiografic al romanului îl constituie aici idila dintre
Eliade și Nina Mareș, viitoarea lui soție. [...]Ca și Ileana, aceasta
era mai în vârstă decât soțul ei și trăise experiența unei iubiri
tragice care o făcuse să se îndoiască de posibilitatea unei alte mari
iubiri. Credea de asemenea că avea să moară tânără. Un cancer
incurabil avea să-i dea dreptate. Eliade, s-a îndrăgostit de ea la o
petrecere de Crăciun (1932), privindu-i mâinile, asemenea eroului
său Mavrodin de Ileana. La fel ca acesta, Eliade era convins,
înainte de a o întâlni

7Mircea Eliade, Memorii, Ed. Humanitas, București, 2007.

 pe Nina, că o căsătorie și întemeierea unei familii ar sta în calea carierei
Roman al experienței sale scriitoricești."8 Dar sursa autobiografică este transfigurată artistic în
ficțiune.
Nuntă în cer este un roman al experienței prin trăirea intensă, de către personajele-narator, a
unor experiențe de iubire definitorii, filtrate în planul conștiinței. Autenticitatea, prin care autorul
încearcă să micșoreze distanța dintre realitate și ficțiune, este susținută de relatarea la persoana I,
de confesiune, analiza lucidă și introspecție, fiind întărită de caracterul de metaroman al cărții.
ARGUMENTARE
Romanul de Referitor la scrierea romanului, Mircea Eliade notează în Memorii: „Nae
dragoste - Ionescu mă întreba uneori «cum merge». Ii spuneam că visez un «roman de
semnificație dragoste» care să nu semene cu nimic din ce scrisesem până atunci; o dragoste
care era, și-ar fi trebuit să rămână «perfectă», dacă n-ar fi intervenit un element
mistic, și anume dorința de a o prelungi indefinit într-o durată biologic-tempordlă, făcând-o
«roditoare». Subiectul era în aparență simplu: doi bărbați, întâlnindu- se întâmplător la o
vânătoare, își povestesc în aceeași noapte «marea lor dragoste». Confesiunea o începe cel mai
tânăr, Mavrodin, un romancier, probabil pentru că tovarășul lui îl întrebase ce scrie, și Mavrodin
îi răspunse că scrie Nuntă în cer, carte în care voia să-i ceară iertare Ilenei, pe care o iubise, pe
care o iubea încă, și care dispăruse Jură urmă cu un an mai înainte. [...] Era, firește, o poveste de
dragoste, trăită la o distanță de opt ani, de doi bărbați, dar tragedia care de două ori curmase
această «dragoste perfectă» nu fusese provocată de incidente aparținând lumii profane. De fapt,
niciunul din cei doi bărbați - care la început nici nu bănuiau că vorbesc de aceeașifemeie - nu
înțelegeau de ce fuseseră părăsiți. [...] dimensiunea mistică, nupțială, pe care o aștepta Ileana ca
o împlinire finală le rămăsese inaccesibilă, deși din motive diferite."
Teme Tema romanului este iubirea ca experiență totală, „dragostea perfectă", așa cum
afirmă autorul. Cartea are în centru mitul androginului9. în romanul Nuntă în cer,
Mavrodin face aluzie la mitul androginului după ce începe să trăiască povestea de dragoste cu
Ileana: „...cel care a cunoscut, ca mine,

8 Richard Rescika, Introducere în opera lui Mircea Eliade, Ed. Saeculum I.O., București, 2000.
9 în mitologia greacă, Androginul era fiul Afroditei și al Iui Hermes. Androginul, un tânăr foarte
frumos de care se îndrăgostește nimfa lacului Salmakis, nu-i împărtășește iubirea. Nimfa îl înlănțuie cu
brațele și le cere zeilor să le unească trupurile pe vede. Zeii dau ascultare dorinței ei și creează o ființă
perfectă - bărbat și femeie în același timp. Invidios pe această perfecțiune, Zeus separă această nouă ființă în
două părți - femeia și bărbatul - obligându-i ca de atunci să se caute continuu pentru a se recunoaște și
reîntregi prin iubire.
 desăvârșita integrare, unirea aceea de neînțeles pentru experiența
și mintea omenească, știe că la un anumit nivel viața nu mai are
sfârșit, că omul moare pentru că e singur, e despărțit, despicat în
două, dar că printr-o mare îmbrățișare se regăsește pe sine într-o
ființă cosmică, autonomă și eternă..."
De asemenea, romanul abordează tema destinului - „Arfi înspăimântător să crezi că din tot
acest cosmos atât de armonios, desăvârșit și egal cu sine, numai, viața omului se petrece la în -
tâmplare, numai destinul lui n-are niciun sens...", afirmă Mavrodin la începutul relatării lui. Ileana
este convinsă că tot ceea ce i-a prezis doica în copilărie este adevărat și se va îndeplini, destinul ei
fiind dinainte stabilit: „Mi-a spus doica. [...] Mi-a spus că voi avea la început o
Motive literare dragoste mare, care mă va aduce aproape de moarte. Apoi, târziu, când voi fi crezut
că sunt pentru totdeauna vindecată, voi întâlni o altă și mai mare dragoste și atunci voi fi fericită,
foarte fericită. [...] Mi-a prezis că am să mor."
Eugen Simion consideră că tema romanului „nu e atât imposibilitatea comunicării în viața
cuplului, cât nepotrivirea de destin în planul existenței comune
Relația dintre hazard și destin, misterul iubirii și al eternului feminin, raportul dintre sacru și
profan, parfumul sunt motive recurente în proza lui Mircea Eliade, care aici nuanțează
problematica romanului.
Eugen Simion explică astfel semnificația titlului: „nunta miraculoasă nu e decât în planul
spiritului, în cer, cealaltă întâmpină totdeauna ceva, o nepotrivire, o înstrăinare care duce la
destrămarea cuplului."10 11
Mircea Eliade explică pe larg titlul cărții în volumul de Memorii: „Nuntă în cer exprimă
Titlu ambiguitatea întregii situații [...]. Cerându-și iertare Ilenei, romancierul [Mavrodin] încearcă,
prin acest titlu, să-și justifice purtarea: asumând destinul lui de «creator» în ordinea spiritului,
scriitorul spera că «nunta» la care visa Ileana se va împlini totuși undeva, într-o lume
transcendentă, în Cer, in aetemum. Dar, dacă ar fi putut afla de acest titlu, Ileana l-ar fi înțeles
altfel; ea trăise de la început nunta în cer; pentru ea, asta fusese «dragostea perfectă»; o
nesfârșită beatitudine, un raptus, o desăvârșită unire, căreia, în sine, nu-i lipsea nimic, la care
nimic nu se mai putea adăuga. [...] Nu era vorba, așa cum greșit a putut crede Mavrodin, de un
instinct specific feminin, cel al maternității, pentru că atunci nu se înțelege de ce Ileana își
părăsise soțul după ce acesta îi ceruse să aibă un copil. [...] Nu «maternitatea» ca atare era

10w Eugen Simion, Mircea Eliade, spirit al amplitudinii, Ed. Demiurg, București, 1995.
11 Eugen Simion, op. cit
 implicată aici, ci dorința - de natură mistică -dea întrupa «nunta
în cer», integrând-o în sfera vieții, într-un anumit sens, sacrificând
din nou viața... [...]; pentru ea era, pur și simplu, propriul ei mod de
a fi, același ca la toate femeile, dar asumat total și arareori.
într-un anumit sens, încercam să surprind în acest roman «eternul feminin», așa cum putea fi
intuit de un român cu oarecare înțelegere a sensului sacramental al existenței."

Compoziție Titlul susține caracterul de metaroman al cărții. Titlul romanului scris pentru cititori
reali, de autorul real, Mircea Eliade, având ca punct de plecare autobiografic propria
iubire pentru Nina Mareș, coincide cu titlul romanului din roman, scris de personajul-
narator Andrei Mavrodin, autorul Acționai, pentru a imortaliza marea lui iubire pentru Ileana și a-i
cere astfel iertare. De aceea romanul este o poveste în poveste, o proiecție în abis, o dublare a
creației, tehnică narativă a romanului modern introdusă de scriitorul Andre Gide (în Falsificatorii
Tehnica de bani).
narativă
Pretextul narativ este demult asimilat de către tradiția literară: doi bărbați se întâlnesc
întâmplător la o vânătoare și își povestesc marea dragoste, într-o noapte, într-o cabană, în
Munții Harghitei, ceea ce constituie rama povestirilor propriu-zise.
Structura romanului Romanul este alcătuit din două părți simetrice, care cuprind două povestiri,
care au în centru aceeași eroină, Ileana/ Lena, fapt sugerat abia în ultimul capitol.
De fapt, este „o poveste de dragoste, trăită la o distanță de opt ani, de doi bărbați" 12 care pierd
„dragostea perfectă" din cauza neîmplinirii dimensiunii mistice a legăturii, potrivit explicațiilor
scriitorului însuși. Deși fiecare experiență de iubire este relatată cronologic, ele sunt inversate în
succesiunea istorisirii, încât prima povestire este a experienței celei mai recente.
Prima parte (capitolele I-IX) cuprinde istoria de iubire mai recentă, dintre tânărul scriitor
Andrei Mavrodin și Ileana, idilă încheiată brusc prin dispariția neașteptată a femeii, iar partea a
doua (capitolele X-XV) are în centru o poveste de iubire mai veche, din urmă cu vreo opt-nouă
ani, trăită de tânărul și, pe atunci, aventurierul Barbu Hasnaș, în prezent bărbat căsătorit și tata a
doi copii, și de Lena, o tânără misterioasă.
Naratori Ambele istorii sunt relatate la persoana I, din perspectiva unor personaje-narator
(viziunea „împreună cu"). Prima dintre ele este povestită de Andrei Mavrodin, iar cea de-a
doua

12 Nicolae Manolescu, Arca lui Noe, Ed. Minerva, București, 1980.

 de către Barbu Hasnaș. Impresia este de dublare a intensității
trăirilor, căci povestind și ascultându-1 pe celălalt, fiecare personaj-
narator retrăiește propria poveste de iubire. Relatarea la persoana
I, confesiunea, autoanaliza lucidă, retrospecția și introspecția,
memoria afectivă, fluxul conștiinței sunt procedee specifice prozei
moderne, care sporesc iluzia autenticității faptelor și diminuează
sentimentul ficțiunii.
Al treilea narator din roman aparține ramei. El intervine în mod subtil în povestire, la persoana
a IlI-a, pentru a surprinde, mai ales, gesturile și stările sufletești ale celor două personaje-na- rator,
declanșate de rememorarea iubirii: „Mavrodin se trânti obosit pe pat. Câteva clipe rămase
nemișcat rezemându-și capul pe brațe, cu ochii întredeschiși. Dar își dădu brusc seama că nu și-a
invitat prietenul să se așeze și-i arătă un fotoliu de paie. De-abia atunci observă cât era de
emoționat Hasnaș. Figura i se schimbase; îmbătrânise, profilul lui era mai întunecat acum, buzele
strivite."
Conflict Conflictul erotic, interior, se află în centrul romanului și definește experiențele de
cunoaștere ale celor doi bărbați care, dincolo de propriul egoism, nu pot pătrunde misterul
feminității reprezentat de Ileana/ Lena, personajul care face gestul autosacrificial. Conflictul
dintre creație și existență se află în plan secund, al artistului/ scriitorului Mavrodin, deși într-un
fel comun, chiar Hasnaș se realizează din acest punct de vedere, ca tată.
concentrează povestirea asupra evenimentelor vieții interioare. Meditația tânărului scriitor asupra
Subiectul destinului și a sensului existenței umane - „Gândul ăsta m-a obsedat întotdeauna: că toate
ar fi putut fi altfel sau s-ar fi putut să nu fie deloc" - poate sugera frământările lui pentru a
Incipit Incipitul brusc al romanului (ex-abrupto), prin confesiunea
dramatică a unui personaj-narator, scriitorul Andrei Mavrodin, este
ocazionată probabil de întrebarea interlocutorului despre ultima
carte la care lucrează. Absența expozițiunii cu detalii lămuritoare
pentru cadrul acțiunii este o trăsătură a romanului modern, care
acordă mai puțin interes lumii exterioare și
dezlega „sensul unei întâmplări ciudate", al iubirii care i-a marcat existența.
Confesiunea lui Mavrodin este primul care își spune povestea de iubire încheiată cu un an în
Mavrodin urmă. Această poveste se desfășoară, în cea mai mare parte, în Bucureștiul interbelic.
în ziua de 8 ianuarie, scriitorul de succes Andrei Mavrodin o întâlnește în casa unoT
prieteni, la o petrecere banală, pe Ileana, o femeie de vreo treizeci de ani, cu un aer misterios, ale
cărei mâini neobișnuit de palide, „cu degetele foarte lungi, aproape transparente" îi atrag în mod
deosebit atenția. Fascinat de farmecul Ilenei, de inteligența ei discretă, Mavrodin este copleșit de o
pasiune
 ORIENTĂRI TEMATICE ÎN ROMANUL INTERBELIC

mistuitoare, pe care femeia o acceptă și o împărtășește, ia început cu

unele rezerve și mai apoi cu toată ființa. Treptat, Mavrodin află că
femeia iubită lucrase timp de patru ani ca funcționară la Legația
română din Berlin. Ileana plecase din țară pentru a se vindeca „de o
mare, unică dragoste". Rezerva ei inițială față de Mavrodin este
cauzată tocmai de teama că experiența tragică a primei iubiri s-ar
putea repeta. De aceea îl avertizează în nenumărate rânduri:
„Gândește-te bine ce faci [...] Gândește-te bine..." Ea se teme cu
atât mai mult să se implice într-o istorie de amor cu cât doica ei îi
prezisese, așa cum avea să-i mărturisească mai târziu lui Mavrodin,
că după ce se va fi vindecat de o mare dragoste, care o va fi adus-o
aproape de moarte, va cunoaște o altă iubire care îi va fi fatală. în
ciuda împotrivirilor femeii și a susceptibilității bărbatului, care se
teme să nu-și piardă independența, cei doi nu se pot sustrage pasiunii
și beatitudinii care-i învăluie. Trecutul femeii iubite rămâne însă un
mister pentru Mavrodin, ceea ce îl chinuie cumplit. înrobit de
pasiune și de vraja femeii, el uită o vreme de scris și trăiește plenar
sentimentul de iubire.
La început, cei doi îndrăgostiți încearcă să se izoleze de lumea
din jur și călătoresc mult: la Predeal, prin țară, pe la mănăstiri, în
Italia. Insă „în romantica poveste de dragoste se insinuează [...] o
înstrăinare, un conflict ascuns. Mavrodin vrea să nu abandoneze
literatura, dar nu poate scrie în timp ce trăiește o mare pasiune.
Ileana îl încurajează, așteaptă răbdătoare ca omul pe care-l iubește
să-și împlinească vocația, însă conflictul se declanșează: femeia
dorește un copil (îl poartă deja în pântece), dar artistul nu acceptă
decât filiația spirituală"13. El încearcă să-și convingă iubita de faptul
că dragostea lor nu are nevoie de o astfel de împlinire - printr-un
copil - făcând apel la argumente deopotrivă romantice și literare și
dând dovadă de egoismul specific creatorului: „Noi nu suntem o
pereche din această lume [...]. Destinul nostru nu se împlinește aici
pe pământ. Noi ne-am cunoscut numai în dragoste. Dragostea e
raiul nostru, dragostea fără fruct, întocmai ca Tristan și Isolda, ca
Dante și Beatrice..." Ileana însă nu se Iasă convinsă de această
teorie, ba, mai mult, are propriile opinii în ceea ce privește iubirea
roditoare. Consideră că Mavrodin își poate găsi împlinirea prin
creație, lăsând în felul acesta o urmă a trecerii lui pe pământ, în timp
ce ea, care e „numai o simplă femeie", nu vrea să rămână stearpă.
Rămânând însărcinată, Ileana își dă seama că bărbatul iubit nu-și
poate asuma responsabilitatea unui copil, de aceea se sacrifică,

13
Eugen Simion, op. cit.
ROMANUL EXPERIENȚEI • MIRCEA ELIADE 291
avortează și îl părăsește pe Mavrodin pentru a nu-i îngrădi libertatea
de creație. O parte dintre aceste lucruri pot fi deduse de cititor pentru
că ele nu sunt precizate în mod explicit în roman. Femeia pleacă,
lăsându-i un bilet în care îl roagă să n-o caute. Mavrodin scrie
Nuntă în cer din nevoia de a cere iertare femeii pe care o
sacrificase. Tragedia dragostei dintre Mavrodin și Ileana stă în faptul
că dorința femeii de întrupare a iubirii lor intră în contradicție cu
vocația de artist a bărbatului, ceea ce amintește de mitul jertfei
pentru creație.
Confesiunea Iui Cea de-a doua istorie din roman este relatată de mai vârstnicul
Barbu Hasnaș partener de vânătoare al lui Mavrodin, Barbu Hasnaș. Povestea lui,
mai veche, care s-a petrecut înainte cu vreo opt- nouă ani, debutează
într-o manieră misterioasă, care trezește bănuiala cititorilor: „E
straniu, că am cunoscut și eu o asemenea întâmplare..." In tinerețe,
Barbu Hasnaș fusese un Don Juan cinic, făcuse în Franța studii
incomplete de inginerie, trecuse prin război fără a se implica prea
mult și trăia oarecum la voia întâmplării. Spre sfârșitul primei
conflagrații mondiale, întâlnește în trenul spre Bârlad, o adolescentă
de 15 ani, Lena, discretă, inocentă, dar inteligentă și de un anumit
rafinament intelectual. Ii atrage atenția faptul că ea vorbește
impecabil franceza, că citește Anna Karenina, fiind extrem de
familiară cu eroina lui Tolstoi, dar și „un parfum foarte discret al
părului, neobișnuit în zilele acelea de mizerie". Acest din urmă
amănunt o apropie pe Lena de Ileana lui Mavrodin până la
identificarea totală, deoarece atunci când se apropie întâia oară de
Ileana, tânărul scriitor afirmă: „îmi amintesc doar că un parfum
necunoscut mi-a alunecat pe sub nări îndată ce și-a apropiat capul
de umărul meu. Nu era un parfum feminin, aș putea spune că nu era
nici măcar uman. își avea esențele în alte amintiri, închipuiai mai
degrabă plutind pe o broderie bătută cu mult aur, distilat de o mare
lampă orientală din rădăcini multe și foarte puțin ulei. Un parfum
în care parcă nici alcoolul, nici uleiul nu-și trădau prezența, ci
numai miresmele pure de metale vechi și ierburi..." Cu alte cuvinte,
Ileana, care se dovedește până la finalul romanului a fi una și aceeași
persoană cu Lena, pare a veni dintr-o altă lume.
In primă instanță, întâlnirea dintre Hasnaș și Lena nu pare a avea
prea multe urmări. Lena rămâne într-o gară pentru a-și aștepta
mătușa de care se pierduse, iar Hasnaș își continuă călătoria. După
război, în 1924, șapte sau opt ani mai târziu de la prima întâlnire,
„intr-un București petrecăreț și pestriț" 14, Hasnaș o reîntâlnește pe
Lena în casa lui.Clody, o femeie cu

14
Eugen Simion, op. cit.