Ministerul Educatiei, Culturii si Cercetarii al Republicii Moldova

Colegiului,,Iulia Hasdeu”din Cahul

Catedra Contabilitate si Ecologie

Referat
la
Analiza microbiologica a mediului

Verificat:Ciorna Stepan
Elaborat:Stanev Dan

Cahul 2020

1
 Tehnici de analiza calitativa si cantitativa a aerului si a apei

Aerul – semnificatii,importanta si tehnici de analiza cantitativa si calitativa

Imprevizibil si extrem de interesant, aerul este indiscutabil esential existentei noastre.Aerul

reprezinta un amestec gazos, avandastfel proprietatile starii gazoase. De aceea, aerul nu are o forma
definita sau un volum exact.

Aerul atmosferic, alaturi de alte componente ale mediului ambiant, are o insemnatate vitala
foarte importanta pentru natura. Aerul este un amestec de azot si oxigen necesar activitatii vitale a
organismelor aerobe, inclusiv a oamenilor. Acest amestec contine si o cantitate neinsemnata de alte
gaze: neon, argon, heliu, cripton, xenon, radon, dioxid de carbon, hidrogen, vapori de apa si alte
particule, care practic nu au nici o influenta asupra organismelor vii.

Poluarea aerului este generata in special de folosirea energiei si de activitatile de transportare.

Urbanizarea, dezvoltarea industriei si a transportului provoaca emisii cu concentratii mari de de
substante poluante in atmosfera, emisii care duc la efecte nocive asupra naturii si a tuturor
organismelor vii.

Conform datelor Organizatiei Mondiale a Sanatatii circa 70% din populatia urbana a lumii
respira aer poluat si doar circa 10% din populatia lumii respira aer curat, calitatea caruia este in
limitele acceptabilitatii.

Activitatea prioritara in domeniul ecologiei consta in studierea relatiilor organismelor vii cu

mediul ambiant(ISO 6107/3-85). Ecologistii acorda o atentie deosebita protectiei aerului atmosferic
deoarece poluarea atmosferei cauzeaza consecinte negative pe scara globala:
-distrugerea stratului de ozon;
-efectul de sera, legat de majorarea volumului emisiilor in atmosfera a dioxidului de carbon,
protoxidului de azot si a metanului.
-ridicarea temperaturii planetei;
-inrautatirea sanatatii oamenilor, impactul nociv asupra plantelor si animalelor.
Sursele de poluare a aerului atmosferic se impart in:
-naturale (eruptii vulcanice,furtuni de praf,s.a);
-de caracter antropogen, legate cu activitatea vitala a omului.

Sursele cele mai importante de poluare a atmosferei sunt:transportul, obiectele industriale,

centralele termoelectrice.Aceste surse elimina cantitatii mari de substante toxice specifice,
care uneori nu pot fi identificate, dar principalii poluatori, carese elimina in cantitati mari sunt: oxizii
de carbon, de azot, dioxidul de sulf, praf, s.a.

Pentru micsorarea nivelului poluarii atmosferice de catre intreprinderile industriale se

utilizeaza diferite metode, cum ar fi, de exmplu: se perfectioneaza procesele tehnologice, se efectueaza
ermetizarea instalatiilor tehnologice, se construiesc diferite instalatii de purificare, s.a.

2
 La mijloacele de transport pentru micsorarea emisiilor toxice se instaleaza catalizatori, se
utilizeaza aditivi contra fumului la motoare diesel, s.a.
In tara noastra, unde situatia economica este dificila, cel mai mult polueaza aerul atmosferic
transportul auto: suma poluantilor emisi de autotransport este mult mai mare decat suma poluantilor de
la sursele stationare.majorarea numarului unitatilor de transport influenteaza negativ asupra bazinului
aerian.

Potrivit datelor rapoartelor statistice (forma 1-aer), cantitatea totală a poluanţilor emişi de
sursele fixe pe parcursul anului 2004 a constituit 17,369 mii tone, inclusiv:
● particule solide – 3,345 mii tone;
● dioxid de sulf – 2,005 mii tone;
● oxizi de azot – 3,184 mii tone;
● oxid de carbon – 5,389 mii tone;
● altele – 3,446 mii tone.

Datele prezentate nu sunt depline din motivul că nu toţi agenţii economici au prezentat rapoartele
statistice.

Activitatea umană/industrială şi aportul de aer exterior generează o cantitate mare de praf în

spaţiul de lucru. Numărul de particule de praf astfel depus poate atinge valori de zeci de milioane/m3.
Particulele de praf reprezintă o sursa de contaminare a produselor alimentare. Numărul de unităţi
formatoare de colonii (UFC) de microorganisme este mai mic şi se exprimă m3. Nivelul de
contaminare a aerului este legat de tipul activităţilor desfăşurate în spaţiul dat. Surse producătoare de
particule sunt:
- îmbrăcămintea
- praful depozitat, antrenat în suspensie de curenţii de aer
- aportul de aer din exterior
- sistemele de evacuare a apelor uzate
- ambalaje şi materiale nealimentare
- materii prime alimentare brute
Bacteriile şi/sau drojdiile predomină cel mai mult în industria alimentară, în special acolo unde
umiditatea este ridicată.
Mucegaiurile sunt totdeauna prezente, şi pentru că sunt bine adaptate prin spori mediului
aerian, se dezvoltă în zonele uscate, în contact cu produsele alimentare. În ultimii 10 ani se observă o
tendinţă de scădere a nivelului poluării aerului de către sursele staţionare de poluare a întreprinderilor
industriale mari, care este condiţionată de scăderea volumului producţiei. Din acest motiv poluatori a
aerului la momentul actual devin sursele staţionare – întreprinderi particulare cu volum de producere
mai mic. Cu toate că impactul lor asupra aerului este redus, nu trebuie de neglijat aceste întreprinderi,
deoarece numărul lor este mare şi creşte stabil.

Toţi agenţii economici care poluează bazinul aerian în rezultatul activităţii lor trebuie să
dispună de laboratoare sau mini-laboratoare pentru efectuarea controlului permanent al emisiilor în
aer.

Intreprinderile sunt nevoite să investească mijloace financiare în protecţia aerului

3
pentru menţinerea instalaţiilor de purificareexistente în stare de funcţionare. Spre regret insa,
întreprinderile investesc foarte puţine mijloace financiare pentru procurarea instalaţiilor noi,
performante.Implementarea unui Program de monitoring a surselor de poluare aerului la nivel naţional
ar trebui să înceapă odată cu rezolvarea unor probleme şi anume:
• Ajustarea legislaţiei ecologice privind protecţia aerului atmosferic la normele şi
standardele europene, deoarece la momentul actual procesul stabilirii unor standarde noi nu are
o orientaţie clar definită (diferiţi experţi se documentează din diferite surse).

• Elaborarea şi implementarea unui program de investiţii necesare să ducă la instalarea în

laboratoarele ecologice ale IES şi ale întreprinderilor a unui utilaj de măsurare şi prelevare a
probelor performante care ar corespunde cerinţelor actuale.

• Pregătirea profesională a cadrelor laboratoarelor ecologice, inclusiv şi reciclarea

cadrelor peste hotare.

Concentratile maxime admisibile ale poluantilor iritanti prezenti in atmosfera au fost stabilite
prin STAS 12174/1987, volumul se exprima in mg m-3 si sunt stabilite ca medii pe scurta durata (30
de minute) si durata lunga : zilnice, lunare sau anuale (cele mai frecvente sunt cele zilnice).
Fixarea punctelor de recoltare a probelor de aer pentru analiza depinde de:
-caracteristicile surselor de poluare;
-natura poluantilor;
-aria de raspandire a acestora;
-procentul de populatie expusa;
-echipamentul si personalul disponibil.

Se disting puncte de recoltare fixa (statii fixe) si puncte sau statii mobile. Frecventa
recoltarilor trebuie sa asigure obtinerea unor rezultate care sa ofere situatia reala a poluarii aerului.
Monitoringul calitatii aerului se face in flux informational rapid si lent.
Pentru evidenţierea microorganismelor prezente în aer se aplică mai multe tehnici de
recoltare:
- Metoda filtrării prin membrane
- Metoda aspiraţiei
- Metoda sedimentării
Cea mai frecvent folosită metodă pentru a determina cantitativ microorganismele din
aer este metoda sedimentării.

• Metoda filtrării prin membrane. Presupune trecerea unui volum de aer printr-o membrană
filtrantă, după care membrana se depune pe suprafaţa unui mediu de cultură cu geloză, într-o
placă Petri. Prin termostatare optima, micro-organismele vor creşte formând colonii
caracteristice pe suprafaţa membranei, putând fi evaluate calitativ şi cantitativ.

• Metoda sedimentării (metoda Omelianski)

• Presupune expunerea unui mediu de cultură specific, solidificat, în plăci Petri, pentru
sedimentarea microorganismelor din aerul corespunzător punctului de control. Timpul de
sedimentare variază invers proporţional cu gradul de contaminare presupus al aerului analizat

4
 (5, 10, 15, 20, 30 minute). După termostatare corespunzătoare, se apreciază cantitativ numărul
de microorganisme din aerul analizat cu formula:
• ufc/m3 aer=100x100xn/SxK
în care:
• ufc - numărul de unităţi formatoare de colonii;
• n - numărul de colonii rezultate prin sedimentarea celulelor pe suprafaţa mediului;
• S - suprafaţa plăcii Petri, [cm2];
• K - coeficient ce depinde de timpul de expunere: K=τ/5; τ = timp de expunere, [min].

Analiza calitativă a microorganismelor din aer se face prin identificarea coloniilor

obţinute pe plăcile Petri cu medii caracteristice pentru bacterii, drojdii şi mucegaiuri.

Metoda aspiraţiei
Aerul care trebuie prelevat este aspirat, cu o viteza constanta si pentru o anumita perioada de
timp, prin capul de prelevare perforat ai aparatului Microflow 90. Impactul aerului aspirat are loc pe
suprafaţa unei placi Petri in care se găseşte depus mediu de cultura. La sfârşitul perioadei de prelevare,
se scoate placa Petri din aparat si se introduce intr-un termostat. După terminarea perioadei de
termostatare, se număra unităţile formatoare de colonii (ufc) si se evaluează contaminarea biologica a
aerului, pe baza volumului de aer prelevat. Pentru determinarea numărului de drojdii si mucegaiuri din
aer, aparatului Microflow 90 i se vor ataşa placi cu mediu Malt Extract Agar (MEA), iar termostatarea
se va realiza la 25°C, timp de 3-5 zile. Pentru determinarea numărului de bacterii aerobe mezofile,
aparatului Microflow 90 i se vor ataşa placi cu mediu PCA, iar termostatarea se va realiza la 30°C,
timp de 2-3 zile.

La momentul actual laboratoarele ecologice ale Inspectoratului Ecologic de Stat cât şi cele
departamentale nu dispun de un echipament complet adecvat pentru a asigura efectuarea sistematică şi
completă a monitoringului surselor de poluare a aerului.

Sistemul national de supraveghere a calitatii aerului

In domeniul supravegherii continue a calitatii aerului, s-a recomandat de catre organismele

specializate ale Programului Natiunilor Unite pentru Mediul Inconjurator (GEMS-SC MNI)
oraganizarea a 3 tipuri de statii: pentru supravegherea poluarii de fond (baza), regionale si locale
(impact).

Supravegherea poluarii de fond a aerului intereseaza umanitatea in ansamblu pentru ca

producerea unor incarcari aduce modificari ireversibile in compozitia chimica a unor straturi de aer si
ca urmare, pot rezulta consecinte grave pentru intreaga biosfera. Statiile de fond fac determinari asupra
urmelor de poluanti care au patruns in asa zisul “aer curat”, ceea ce corespunde calitatii aerului de
deasupra stratului limita planetar (peste 22000 m). La nivelul solului se poate gasi o asemenea calitate
a aerului numai la distante foarte mari de sursele industriale, de preferinta in munti. Exista statii de
fond la: Bran, Rarau, Predeal, Parang, Semenic, Stana de Vale, Fundata si Bucuresti, incluse in reteaua
Global Atmospheric Watch (GAW).

Statiile regionale permit supravegherea gradului de poluare a zonei respective, datorita

surselor de poluare industriala din interiorul tarii, dar sesizeaza si aparitia de noxe de la statele vecine.

5
 Supravegherea continua a poluarii la nivel local (de impact, industriala) prezinta in primul rand
un interes national. Poluarea de impact afecteaza direct si indirect in special lantul alimentar si
sanatatea umana. De un interes egal apare si influenta noxelor asupra ecilibrului ecosistemelor si deci
asupra folosirii optime a resurselor naturale. Cunoasterea nivelului poluarii locale, a efectelor produse
asupra materialelor, constructiilor ca si a eficacitatii sistemelor de retinere si de protectie, impune de
asemenea supravegherea continua a poluarii locale. Pentru determinarea concentratiilor de aer pentru
un teritoriu expus poluarii, precum si a evolutiei in timp a fenomenului de poluare, trebuie sa se
cunoasca toti factorii care concura la realizarea lui.

Emisiile poluante pot proveni de la surse diferite, iar cunoasterea lor permite stabilirea naturii
poluantilor, a volumului lor. Este foarte important sa se stabileasca aria de raspandire a poluantilor;
aceasta se poate face prin calcule si/sau prin observare directa.

Metodele de determinare folosite in activitatea de supraveghere a calitatii aerului pot fi:

• automate, reprezentate de dispozitive care inregistreaza in mod automat concentratiile

substantelor poluante gasite, fiind necesare doar reglarea periodica a aparatelor si schimbarea
reactivilor. Rezultatele obtinute se pot inscrie sub forma unei diagrame avand pe abcisa timpul,
iar pe ordonata concentratiile.

• manuale, cand recoltarea probelor se face prin metode clasice de aspiratie sau sedimentare a
suspensiilor, analizele facandu-se in laborator.Se pot folosi si metode semiautomate, variante
ale metodei manuale, fiind automatizata doar schimbarea probelor.

Pentru interpretarea datelor se folosesc metode matematice,utilizandu-se current valori

integrate raportate la 24 de ore, mai rar folosindu-se cele raportate la 30 de minute. In urma
masuratorilor se calculeaza media pe 24 de ore, dar se pot calcula si medii lunare, sezoniere, anuale si
multianuale. In practica se calculeaza avand ca baza de referinta concentratiile maxime admisibile,
depasirile de substante poluante (in %.)

Observatoarele de supraveghere a poluarii locale se organizeaza, de regula, in zonele puternic

poluate.Studiile facute asupra evolutiei nivelului de poluare conduc la gasirea de solutii practice,
optime din punct de vedere sanitar, urban, etnic si ecologic.

Pe linia supravegherii continue a calitatii aerului, in tara noastra este in curs de extindere
Sistemul National de Supraveghere a calitatii aerului.

Statiile de observatie participa efectiv la studiul schimburilor poluarii de fond a atmosferei terestre.
Statia Fundata, spre exemplu, are o pozitie avantajoasa prin departarea de zonele industriale, ceea ce ii
confera calitati superioare statiilor asemanatoare din Europa.

Probele de aer sunt prelevate prin aspirație folosind aparatul Krotov, care este format din trei părți
principale: baza, corpul și capacul. În capac se fixează un disc din sticlă organică transparentă cu o
fanta în formă de pană pentru aspirarea aerului. Pentru a determina cantitatea de aer care trece prin

6
dispozitiv, este plasat un rotameter pe peretele exterior al carcasei. În partea superioară a corpului
există un disc rotativ pe care este montat un vas Petri. Aerul este introdus în dispozitiv de un ventilator
centrifugal montat pe axa motorului electric. Curentul de aer care intră în dispozitiv atinge suprafața
mediului nutritiv din cupă, lăsând microorganisme pe el și, care curge în jurul motorului electric, iese
prin rotametru.

Viteza aerului este de 25 de litri pe minut. Cantitatea de aer eliberată trebuie să fie de 100 de litri
pentru a determina conținutul total de bacterii și de 250 de litri pentru a determina prezența
Staphylococcus aureus.

La prelevarea în diferite încăperi, este necesară tratarea suprafeței aparatului, a mesei, a pereților
interiori cu o soluție dezinfectantă de 70% alcool.

Determinarea numărului microbian, microorganisme patogene

Pentru a determina conținutul total de bacterii în 1 m3 de aer, prelevarea se face pe 2% agar nutritiv.
Culturile se incubează la 37 ° C timp de 24 de ore, apoi se lasă timp de 24 de ore la temperatura
camerei, se numără numărul de colonii cultivate și se recalculează la 1 m3 de aer. Dacă coloniile de
mucegaiuri au crescut pe plăci de agar nutritiv, acestea sunt calculate și recalculate la 1 m3 de aer. În
protocol, numărul de matrițe este indicat separat.

Calcul. De exemplu, în 10 minute s-au dat 125 litri de aer, 100 de colonii au crescut la suprafață.

100x1000 l Numărul de microbi din 1 m3 de aer = - T - = 800 l, adică.

numărul de colonii a crescut -1000 l cantitatea de aer a trecut

Pentru a determina prezența Staphylococcus aureus, prelevarea se face pe agar-sare de gălbenuș

(LSA).
Cupele sunt așezate într-un termostat la o temperatură de 37 ° C timp de 24 de ore și se incubează încă
24 de ore la temperatura camerei, timp de 48 de ore la o temperatură de 37 ° C. Coloniile suspecte de
stafilococ sunt supuse microscopiei obligatorii și identificării ulterioare.

Colonia de stafilococi, care formează irisul din jurul coloniei (reacție pozitivă de lecitoviteloză), este
eliminată din agar-sare de gălbenuș. Coloniile pigmentate cu reacție negativă la lecitovitelaza a cel
puțin două tipuri diferite de colonii sunt, de asemenea, supuse studiilor suplimentare. Coloniile
suspecte sunt subcultivate pe plăci cu agar de sânge sau lapte. Studii suplimentare sunt efectuate în
conformitate cu schema.

Studiu bacteriologic asupra stafilococului

Prima zi.

Semănat pe medii elective (gălbenuș-sare, lapte cu sare completă sau lapte-gălbenuș-agar sare).
Mediile inoculate sunt păstrate într-un termostat la 37 ° C timp de 2 zile, sau o zi într-un termostat și

7
încă 24 de ore la lumină la temperatura camerei.

A 2-3-a zi.

Vizualizați cupe, fixarea în jurnalul de caracter și creșterea masivă. Pe suporturile de mai sus,
stafilococul crește sub forma unor colonii pigmentate rotunde, strălucitoare, mucoase. Pe mediile care
conțin gălbenuș, Staphylococcus aureus izolat de la oameni în 60-70% din cazuri formează un nimbus
curcubeu în jurul coloniei (reacție pozitivă de lecitoviteloză).

Sortiment de agar cosit pentru investigarea ulterioară a cel puțin 2 colonii suspectate de stafilococ
aureus. În primul rând, coloniile care dau o reacție pozitivă la lecitovitelaza sunt respinse pentru
cercetare.

8
Tuburile inoculate sunt plasate într-un termostat la 37 ° C timp de 18-20 ore.

A 4-a zi.

După incubarea zilnică, tulpinile izolate sunt verificate pentru morfologie, proprietăți tinctoriale
(colorație Gram) și prezența activității de coagulare a plasmei și un factor formant clor.

La microscop, stafilococii pătrați de Gram arată ca niște cocci de culoare albastru violet,
aranjați în ciorchini sau în grămezi mici („dantelă”).

Activitatea de coagulare a plasmei este verificată în reacția de coagulare plasmatică (RCP).

Ținând cont de rezultatele activității RCP și lecitovitelaza în 70-75% din cazuri, în a patra zi a
studiului, identitatea tulpinii injectate cu tipul de Staphylococcus aureus poate fi confirmată și
se va da un răspuns adecvat.

Dacă cultura are doar activitate de coagulare cu plasmă sau doar lecitovitelaza, atunci răspunsul
final necesită determinarea altor semne de patogenitate - fermentarea manitolului în condiții
aerobe sau activitate DNază.

Determinarea antibioticogramelor se realizează numai după izolarea unei culturi pure. Culturile
izolate de stafilococ aureus sunt supuse fagotipării.

A 5-a zi.

Contabilizarea rezultatelor fagotipării, determinarea sensibilității la antibiotice, activitatea

DNazei. Răspuns final.

Examinarea aerului prin metoda de sedimentare este permisă în cazuri excepționale.

Vasele Petri cu mediu nutritiv (MPA) sunt instalate în formă deschisă orizontal, la diferite
niveluri de podea. Metoda se bazează pe sedimentarea mecanică a bacteriilor pe suprafața
agarului din vasele Petri. Plăcile cu mediu sunt expuse timp de 10 până la 20 de minute, în
funcție de poluarea preconizată a aerului. Mediile elective sunt utilizate pentru a identifica flora
patogenă. Expunerea în aceste cazuri este extinsă la 2-3 ore. După expunere, cupele sunt închise,
livrate în laborator și introduse într-un termostat timp de 24 de ore la o temperatură de 37 ° C.
A doua zi, coloniile crescute sunt studiate.
2. POLUAREA AERULUI

Termenul de poluare (lat. pollo, polluere - a murdări, a profana) desemnează orice activitate care, prin
ea însăşi sau prin consecinţele sale, aduce modificări echilibrelor biologice, influenţând negativ
ecosistemele naturale şi / sau artificiale cu urmări nefaste pentru activitatea economică, starea de
sănătate şi confortul speciei umane.

9
Prin poluarea aerului se înţelege prezenţa în atmosferă a unor substanţe străine de compoziţia
normală a acestuia, care în funcţie de concentraţie şi timpul de acţiune provoacă tulburări în
echilibrul natural, afectând sănătatea şi comfortul omului sau mediul de viaţǎ al florei şi
faunei. De aici rezultǎ că – pentru a fi considerate poluante – substanţele prezente în
atmosferă trebuie să exercite un efect nociv asupra mediului de viaţǎ de pe Pǎmânt.
Principalele substanţe ce contribuie la poluarea atmosfericǎ sunt: oxizii de sulf şi azot,
clorofluoro-carbonii, dioxidul şi monoxidul de carbon; aceştia fiind doar o parte din
miliardele de tone de materiale poluante pe care le genereazǎ în fiecare an dezvoltarea
industriei, şi care afecteazǎ ecosistemele acvatice şi terestre în momentul în care poluanţii se
dizolvǎ în apǎ sau precipitǎ sub formǎ de poaie acidǎ.
SURSE DE POLUARE
Sursele de poluare reprezintǎ locul de producere şi de evacuare în mediul înconjurǎtor a unor
emisii poluante. Dupǎ natura poluanţilor, emisiile poluante acestea pot fi sub formă de
pulberi şi gaze, emisii radioactive şi emisii sonore; în funcţie de provenienţa poluanţilor
surse de poluare sunt naturale şi artificiale.
Sursele naturale produc o poluare accidentalǎ care se integreazǎ repede în ciclul ecologic şi
adesea sunt situate la distanţe mari de centrele populate.

Vulcanii pot polua atmosfera cu pulberi solide, gaze şi vapori, substanţe toxice datoritǎ
conţinutul lor mare de compuşi ai sulfului, ce rezultǎ în urma erupţiei şi a pulverizǎrii lavei
vulcanice în aer. Vulcanii activi polueazǎ continuu prin produse gazoase emise prin crater şi
crǎpǎturi, numite fumarole. Dintre marile erupţii vulcanice o amintim pe cea a vulcanului
Krakatoa (Indonezia, 1883), când a fost proiectatǎ o cantitate de 50x106 tone de material
vulcanic. Aceastǎ erupţie a provocat o scădere cu 10% a transparenţei atmosferei timp de mai
multe luni şi a produs peste 100 000 de victime umane. O altǎ erupţie importantǎ o constituie
cea a vulcanului Mont Saint- Helens,
din mai 1980 în SUA, care a fost
însoţitǎ de o emisie de 3x106 tone,
dintre care 1,4x106 au ajuns în
stratosferǎ. Un exemplu mai recent de
erupţie vulcanicǎ este cel din 1991
când vulcanul Pinatubo din Filipine, a
produs un dezastru asupra mediul
înconjurǎtor şi a fǎcut 700 de victime.

În ţara noastrǎ
majoritatea vulcanilor sunt stinşi şi
nu mai au activitate specificǎ. Un
exemplu este şi Ciomatu Mare, în al cǎrui
crater s-au acumulat apele singurului lac
vulcanic din România, Sfânta Ana.

Furtunile de praf provocate de uragane, cicloane etc. asociate cu eroziunea solului produc
poluare atmosferică pe mari întinderi, ce pot cuprinde mai multe ţǎri sau pot chiar trece de pe
un continent pe altul. Pulberea poate fi ridicatǎ pânǎ la mare înǎlţime şi odatǎ ajunsǎ într-o

10
zonǎ anticiclonicǎ, începe sǎ se depunǎ. Se estimeazǎ cǎ în fiecare an atmosfera poartǎ peste
30 de milioane de tone de praf, ceea ce a produs ingroparea în timp a multor vestigii ale
antichitǎţii. La scarǎ globalǎ a fost sesizat faptul cǎ, în absenţa unor mǎsuri împotriva erodǎrii
solului, acesta va pierde 20% din suprafaţa terenurilor cultivabile din lume pânǎ în 2010.
Circulaţia prafului în atmosferǎ poate dura zeci de zile, cum a fost cazul unei furtuni din
Kansas din 1903, al cǎrei praf a circulat 68 de zile. În Romania cea mai puternicǎ furtunǎ de
acest fel a fost cea din 6-7 aprilie 1960, cu sursa în sudul Rusiei; aceasta a redus radiaţia
solarǎ vizibilǎ şi UV cu 50%.
Cantitǎţi mici de pulberi meteorice pǎtrund în mod constant în atmosferǎ, acestea
estimându-se cam la 10 000 tone/zi. Pulberile se depun cu o vitezǎ extrem de micǎ deoarece
au dimensiuni coloidale şi se considerǎ cǎ de la 10 km în sus, aerosolul de origine
extraterestrǎ este preponderent.

Trǎsnetul şi temperaturile ridicate din timpul sezoanelor calde sunt cauzele declanşǎrii
incendiilor din pǎduri, care se întind uneori pe suprafeţe de sute de hectare, formând nori de
fum. Cele mai periculoase sunt incendiile pǎdurilor de conifere din regiunile temperate, care,
datoritǎ rǎşinii şi terebentinei, accelereazǎ propagarea focului.

Descompunerea reziduurilor organice. Poluarea atmosferei cu NH3, H2S, CO2 poate fi

produsǎ şi de o serie de gaze rezultate din descompunerea anaerobǎ sau aerobǎ, enzimaticǎ
sau bacterianǎ a reziduurilor precum: deşeuri organice industriale sau alimentare, cadavre,
dejecţii umane şi animale, frunze.
Putrefacţia sau descopunerea
anaerobǎ, elibereazǎ în aer
substanţe toxice, rǎu mirositoare şi
inflamabile.
Fermentaţia nǎmolului în bazine,
în staţii de epurare, rampe de
gunoi, canale, ape stǎtǎtoare, gropi
septice poate dura chiar şi zeci de
ani, reacţia fiind urmatǎ de
creşterea presiunii gazelor, ce
poate produce explozii şi incendii,
uneori la o distanţǎ mare de sursǎ.

În nod natural
descompunerea cadavrelor este un foarte bun
îngrǎşǎmânt pentru noi forme de viaţǎ, cum este
aceastǎ brânduşǎ din imagine.

Particulele vegetale precum polenurile, sporii, mucegaiurile, algele, ciupercile şi fermenţii

pot polua atmosfera, deşi sunt produse de arbori şi ierburi care ajutǎ la combaterea poluǎrii
aerului. Polenurile au diametre de 10-50 µm (micrometri) şi au fost identificate chiar şi la
altitudini de 12 000 m, iar sporii şi ciupercile pânǎ la 1600 m. Spre deosebire de praf, acestea
sunt mai periculoase deoarece o singurǎ particulǎ poate provoca îmbolnǎvirea unui organism

11
viu. Aceste particule vegetale alǎturi de bacterii, microbi şi viruşi reprezintǎ principalii
poluanţi patogeni ai aerului.

Ceaţa este frecventǎ în zonele situate în vecinǎtatea oceanelor şi a mǎrilor, care aduc în
atmosfera continentalǎ cristale de sare ce constituie nuclee de condensare a vaporilor de apǎ.
Ceaţa din zona londonezǎ este principala cauzǎ a formǎrii smogului reducǎtor acid, deosebit
de grav sǎnǎtǎţii.

Ionizarea atmosferei este cauzatǎ în straturile înalte de intensificarea activitǎţii solare, în

anumite perioade de timp, iar în straturile inferioare de micşorarea sau perforarea stratului de
ozon, lǎsând astfel cale liberǎ radiaţiilor ultraviolete, cu acţiune ionizantǎ.

Sursele artificiale sunt mai numeroase şi cu emisii mult mai dǎunǎtoare, totodatǎ fiind şi
într-o dezvoltare continuǎ datoratǎ extinderii tehnologiei şi a proceselor pe care acestea le
genereazǎ. Emiterea în atmosferǎ a poluanţilor artificiali se poate face prin două moduri.
Unul organizat, prin canale şi guri de evacuare cu debite şi concentraţii de impuritǎţi
cunoscute şi calculate şi unul neorganizat, prin emiterea poluanţilor direct în atmosferǎ
discontinuu şi în cantitǎţi puţin sau chiar deloc cunoscute. Categoriile de materiale ce pot fi
agenţi poluanţi sunt: materii prime (cǎrbuni, minerale etc.), impuritǎţi din materiile prime
(sulf, plumb, mercur, arsen, fluor etc.), substanţe intermediare, obţinute în anumite faze ale
procesului tehnologic (sulfaţi, hidrocarburi etc.), produse finite (ciment, clor, negru de fum,
diferiţi acizi etc.). Poluarea atmosferei cu particule solide este cea mai veche şi mai evidentǎ
categorie de poluare artificialǎ. Dintre surse putem aminti procesele industriale principale şi
combustibilii, nici una dintre aceste surse însǎ nu degajǎ în atmosferǎ numai poluanţi solizi.

Poluarea industrialǎ

Industria termoenergeticǎ eliminǎ în

atmosferǎ poluanţi cum ar fi: praful (cenuşǎ,
particule de cǎrbune nears, zgurǎ), oxizii de
sulf şi de azot, iar în cantitǎţi mai mici:
hidrocarburi, funingine, sulfaţi şi acizi
organici. Toţi combustibilii uzuali (pǎcurǎ,
cocs, cǎrbune) conţin cenuşǎ provenitǎ din
substanţele solide necombustibile. În mod
normal combustibilii gazoşi sau cei distilaţi
nu conţin impuritǎţi solide, dar în condiţii de
ardere necorespunzǎtoare ei produc
funingine. Partea vizibilǎ a emisiilor este
concretizatǎ prin fum care, în funcţie de
natura combustibilului şi felul combustiei are
culori diferite. De exemplu, la arderea
cǎrbunelui inferior, de la care rezultǎ multǎ

12
cenuşǎ, fumul este de culoare gri albicioasǎ. La arderea incompletǎ a cǎrbunelui şi a
produselor petroliere se eliminǎ mult combustibil nears, iar fumul capǎtǎ o culoare neagrǎ.
Termocentrala din cartierul Rǎcǎdǎu al oraşului Braşov polueazǎ considerabil aceastǎ
parte a oraşului.
Odatǎ cu evoluţia continuǎ a capacitǎţilor de producţie de energie electricǎ va creşte
proporţional şi volumul poluanţilor emişi în aer. Deasemenea şi dezvoltarea economicǎ a
combustibililor superiori va duce la creşterea utilizǎrii combustibililor inferiori şi odatǎ cu
aceştia şi a cantitǎţii poluanţilor emişi. Mǎsurile luate trebuie sǎ fie pe mǎsura acestui raport.
Centralele electrice moderne, de mare capacitate (peste 5 000 MW) sunt asemenea unor
laboratoare, depozitarea, transportul şi toate manipulǎrile se fac automat, pneumatic, cu
instalaţii ermetice, iar evacuarea cenuşii se face pe cale umedǎ. Combustia este verificatǎ şi
reglatǎ permanent astfel încât sǎ fie cât mai completǎ, ceea ce face ca randamentul arderii sǎ
fie mare, iar în gazele de combustie sǎ nu mai existe poluanţi. Dupǎ ardere pulberile sunt
reţinute în instalaţii de captare, iar restul de gaze sunt evacuate la mare înǎlţime.
Industria siderurgicǎ produce o importantǎ poluare a atmosferei, în special local. În aceastǎ
industrie, minereul de fier şi cǎrbunele sunt materiile prime care degajǎ în atmosferǎ atât
poluanţi solizi (praf de minereu, cenuşǎ şi praf de cǎrbune), cât şi poluanţi gazoşi (compuşi ai
sulfului şi carbonului). Datoritǎ noilor tehnologii introduse pentru fabricarea fontei şi a
oţelului, şi datoritǎ consumului ridicat de oxigen, poluarea din aceastǎ industrie a devenit din
ce în ce mai complexǎ. Principalii poluanţi sunt: prafurile şi particulele fine, fumurile, în
special cele roşii ale oxidului de fier şi bioxidul de sulf. Raza de rǎspândire a acestor poluanţi
ajunge uneori la mai mulţi kilometri. Combinatul de la Hunedoara, deşi are o capacitate de
producţie mai mare decât cel de la Reşiţa, produce o poluare mai redusǎ, din cauza condiţiilor
mai favorabile de autopurificare. Combinatul din Reşiţa este dezavantajat de topografia
zonei, fiind aşezat într-o vale îngustǎ şi sinuoasǎ, ce favorizeazǎ acumularea poluanţilor.
Industria metalelor neferoase contribuie la poluarea atmosferei cu produse toxice
cunoscute încǎ din cele mai vechi timpuri. Multe dintre acestea posedǎ anumite proprietǎţi
fizicochimice care le favorizeazǎ rǎspândirea sub formǎ de aerosoli, ceea ce faciliteazǎ
poluarea pe suprafeţe mari. Metalele neferoase utilizate în industrie se împart în douǎ mari
grupe: grele (cupru, zinc, plumb, cositor, nichel, mercur) şi uşoare (litiu, magneziu, titan,
aluminiu, bariu). În afarǎ de particulele solide, metalurgia neferoasǎ produce şi importante
emisii de gaze toxice, în special vapori de mercur şi compuşi de sulf.
Dintre poluanţii din metalurgia metalelor neferoase grele cel mai important este plumbul,
deosebit de toxic şi cu proprietatea rǎspândirii la mari distanţe. La început constituit din
vapori, el se oxideazǎ şi se transformǎ în oxid de plumb care, prin încǎrcare electricǎ, se
poate aglomera şi poate sedimenta.
Metalurgia metalelor neferoase uşoare este caracterizatǎ în special prin industria aluminiului
şi a beriliului. În cazul prelucrǎrii primului se emanǎ în aer acid fluorhidric şi fluoruri. Din
prelucrarea beriliului ajung în aer particule în concentraţii reduse, dar deosebit de toxice.
Poluanţii atmosferici rezultaţi din aceastǎ industrie sunt: beriliul metalic, oxidul, sulfatul,
fluorura, hidroxidul şi clorura de beriliu.
Industria materialelor de construcţie are la bazǎ prelucrarea, fie la cald, fie la rece, a unor
roci naturale (silicaţi, argile, magnezit, calcar, ghips etc.) cele mai poluante fiind industria
cimentului, azbestului, magneziului şi gipsului.

13
 Industria
cimentului este una
dintre cele mai
importante în privinţa
poluǎrii
atmosferice, dând
adesea un aspect
tipic terenurilor
învecinate. Producţia
cimentului a ridicat
probleme legate de
protecţia atmosferei
şi a mediului înconjurǎtor, deşi s-au luat mǎsuri esenţiale atât în ceea ce priveşte materia
primǎ utilizatǎ, cât şi a tehnologiilor de prelucrare.
Praful produs se poate împrǎştia şi depune pe
distanţe de peste
3 km de sursǎ, iar în apropierea acestora concetraţiile pot varia între 500-
2000 tone/hm2/an.

Fabrica de ciment din oraşul Fieni, Dâmboviţa polueazǎ în prezent mai puţin
decât acum câţiva ani, datoritǎ electrofiltrelor
instalate, acest lucru nefiind
însǎ de ajuns pentru a schimba imaginea
dezolantǎ din jurul fabricii.

Industria magneziului este asemǎnǎtoare cu cea a cimentului. Prin arderea carbonatului

de magneziu se eliminǎ dioxidul de carbon obţinându-se oxidul de magneziu
(magnezitul). Din acest procedeu rezultǎ pulberi ce se pot întinde pe raze de pânǎ la 5 km.
Industria gipsului are la bazǎ prelucrarea sulfatului de calciu prin ardere şi mǎcinare.
Pulberea de gips este foarte finǎ şi depunerile din vecinǎtatea fabricilor devin vizibile pânǎ la
peste 1 km distanţǎ. Deasemenea este foarte importantǎ şi industria azbestului care, asemenea
celei a gipsului, produce un praf cu o concentraţie ridicatǎ şi foarte greu de reţinut în
aparatele de epurare. Industria chimicǎ are ca poluanţi principali emisiile de gaze, dar
foarte rar se întâmplǎ sǎ se facǎ numai eliminǎri ale acestora, de cele mai multe ori ele fiind
amestecate cu particule solide sau lichide. Pentru a vedea amploarea pe care o are poluarea
chimicǎ asupra atmosferei, trebuie sǎ ştim cǎ, din cele 5 milioane de substanţe înregistrate
pânǎ în 1990, 30 000 sunt fabricate la scarǎ industrialǎ. Perfecţionarea proceselor tehnologice
a dat o largǎ dezvoltare chimiei organice la care poluarea cu gaze şi vapori este mult mai
diversǎ, mai puternicǎ şi mai periculoasǎ decât poluarea cu particule solide. Dupǎ cercetǎri
fǎcute în SUA, se constatǎ cǎ în timp ce eliminarea de fum, cenuşǎ şi praf industrial
însumeazǎ o masǎ de 12x106 t/an, eliminarea de oxizi de sulf şi diverşi vapori depǎşeşte
60x106 t/an, iar eliminarea de oxid de carbon, singurǎ are aproximativ aceeaşi valoare. În
majoritatea cazurilor gazele eliminate în atmosferǎ sunt reprezentate de substanţe toxice mai
nocive decât particulele solide. Prin interacţiunea chimicǎ a acestor substanţe din aer cu
diversele forme fizice ale apei, precum şi ale altor substanţe şi prin intervenţia unor catalizǎri
fizico-chimice rezultǎ substanţe chimice foarte toxice. Dintre acestea cele mai importante ar

14
 fi: oxizii sulfului şi ai carbonului, sulfurǎ de carbon, hidrogen sulfurat, acetonǎ,
formaldehide, cloropren, dicloretan, tetraetil de plumb etc.
Industria petrolului este necesarǎ deoarece creazǎ o sursǎ importantǎ de energie, însǎ pe
cât este de necesarǎ, pe atât de periculoasǎ este din punct de vedere ecologic. În funcţie de
compoziţia petrolului, rafinarea este un procedeu complex ce constǎ din separǎri, distilǎri,
desulfurǎri, procese în urma cǎrora se emit numeroşi poluanţi (hidrocarburi, oxizi de sulf şi
de carbon, aldehide, acizi organici, amoniac etc.). Petrolul şi substanţele rezultate din
prelucrarea acestuia contribuie deasemenea la apariţia smogului. Se estimeazǎ cǎ anual, în
urma deversǎrilor petroliere accidentale, în oceane pǎtrund pânǎ la 200 000 de tone de ţiţei.
Cantitǎţi şi mai mari provin în urma proceselor de extracţie, transport şi prelucrare. În afara
dezastrului ecologic astfel format, evaporarea în atmosferǎ este destul de intensǎ, astfel circa
25% din pelicula de petrol se evaporǎ în câteva zile şi pǎtrunde în aer sub formǎ de
hidrocarburi.
În concluzie, nu existǎ ramurǎ industrialǎ care sǎ nu polueze cu: fum, pulberi, vapori, gaze,
deşeuri toxice etc. şi de aceea, înaintea amplasǎrii şi funcţionǎrii unui obiectiv industrial este
necesar sǎ se stabileascǎ cu precizie riscurile potenţiale pentru mediu înconjurǎtor şi sǎ se
impunǎ mijloace eficiente de protejare a acestuia.

Poluarea prin mijloacele de transport

O altǎ sursǎ importantǎ de poluare a aerului o constituie mijloacele de transport. În aceastǎ

categorie intrǎ: autovehiculele, locomotivele, vapoarele, avioanele etc. Cea mai mare pondere
de gaze ce polueazǎ aerul provine însǎ de la autovehicule, datoritǎ în primul rând numǎrului
foarte mare al acestora. În numai o jumǎtate de secol (1930-1980), de când au început sǎ se
foloseascǎ, numǎrul lor s-a înzecit, ajungând ca, în SUA, numǎrul lor sǎ ajungǎ unul la douǎ
persoane. În Los Angeles numǎrul lor este de unul pentru fiecare persoanǎ.
Cum majoritatea autovehiculelor sunt concentrate în zonele urbane (93 % în SUA) se poate
înţelege rolul lor deosebit de important în poluarea oraşelor (tot în SUA s-au evaluat 76,6x106
t/an substanţe toxice ce ajung în atmosferǎ). Indiferent de tipul motorului autovehiculele
polueazǎ aerul cu oxizi de carbon şi de azot, hidrocarburi nearse, oxizi de sulf, aldehide,
plumb, azbest, funingine etc.
Dacǎ am reveni astăzi la tracţiunea animalǎ, atmosfera oraşelor ar deveni nepoluatǎ; dar
pentru a înlocui caii putere cu “caii fizici” care sǎ asigure tracţiunea, poluarea produsǎ de
grajduri ar fi îngrijorǎtoare.
Cea mai importantǎ sursǎ de CO din poluarea generalǎ a atmosferei (60%) este produsǎ de
gazele de eşapament. S-a estimat cǎ 80% din cantitatea de CO este produsǎ în primele 2
minute de funcţionare a motorului şi reprezintǎ 11% din totalul gazelor de eşapament.

- În ultimii 30 de ani s-au intensificat preocupǎrile privind îmbunǎtǎţirea calitǎţii aerului prin
diminuarea poluǎrii produse de motoarele autovehiculelor. În prezent vehiculele polueazǎ de 8-10
ori mai puţin decât cele care au existat în circulaţie acum 30 de ani. Acest lucru s-a realizat
optimizarea procedeului de ardere şi prin utilizarea dispozitivelor antipoluante. Cele mai
importante realizǎri sunt: emisiile de CO, în perioada 1970-1995, s-au diminuat de 12 ori;
- emisiile de hidrocarburi, pe vehicul, au scǎzut, în medie, de la 120 kg la 5 kg pe an;

15
 - emisiile de particule s-au micşorat, în
medie, de la110 la 21 µg/m3 ;
- emisiile de oxizi de azot s-au micşotrat mai
lent , 167 µg/m3 în 1993, faţǎ de 185 µg/m3
în 1988;
- reînoirea parcului de automobile, prin
facilitǎţi fiscale, a fǎcut ca vehiculele mai
vechi de 8 ani, în unele ţǎri occidentale, sǎ
reprezinte numai 40%. Dacǎ acestea ar fi
înlocuite cu altele noi, poluarea s-ar micşora
de 3 ori;
intensificarea studiilor privind utilizarea energiilor de substituţie: electricitate, gaze petroliere
lichefiate , gaze naturale comprimate, bio-combustibili.

Intersecţia strǎzilor Toamnei şi Calea Bucureşti, una dintre cele mai circulate artere ale
Braşovului, aratǎ,
chiar şi la o orǎ de noapte, traficul intens ce se desfǎşoarǎ în oraş. Poluarea cu
dioxid de carbon produsǎ de aceste mijloace de
transport este îngrijorǎtoare, iar poluarea fonicǎ afecteazǎ zonele de locuinţe din jur.

Poluarea produsǎ de avioane prezintǎ caracteristici specifice combustiei şi extinderii

zborului în stratosferǎ. Particularitǎţile stratosferei accentueazǎ poluarea, din cauza rarefierii
aerului. Agenţii poluanţi au un timp mai lung de acţiune, iar vaporii de apǎ rezultaţi sunt
solidificaţi în cristale fine de gheaţǎ, ce formeazǎ o nebulozitate ce diminueazǎ radiaţia
solarǎ. S-a calculat cǎ la traversarea Atlanticului se consumǎ 0,12 kg carb urant pe pasager şi
kilometru; la un zbor de 6000 km aceasta înseamnǎ 720 kg carburant pentru fiecare pasager
şi eliminarea în atmosferǎ a 900 kg vapori de apǎ şi peste 1000 kg CO2. Cu toate acestea
avioanele produc o poluare mai redusă decât alte mijloace de transport, datoritǎ utilizǎrii de
turbine cu gaz şi a unui combustibil înalt rafinat.
Vapoarele utilizeazǎ motoare cu ardere internǎ şi produc o poluare specificǎ acestora,
asemenea autovehiculelor, iar locomotivele folosesc motoare Diesel electrice care emit cei
mai puţini poluanţi dintre toate vehiculele.

• Concluzii
Este bine cunoscut faptul ca intr-un spatiu destinat prepararii sau vanzarii produselor
alimentare, conditiile de igiena si curatenie sunt extrem de importante. Controlul incarcarii
microbiologice ale aerului, suprafetelor de lucru si utilajelor reprezinta o prioritate majora intrucat
prezenta in cantitate mai mare decat cea prevazuta in standardele sanitare poate periclita sanatatea
oamenilor.

16
 Pe langa aceasta, insectele reprezinta un pericol major in domeniul alimentar datorita riscului
mare de infectare pe care il presupun. Din acest punct de vedere, frecventa deschidere a usilor intr-un
spatiu in care conditiile de curatenie si igiena trebuie mentinute la un inalt standard profesional,
reprezinta o mare problema.
    De aceea, barierele de aer reprezinta o solutie ideala, fiind practic recomandata sau chiar
impusa prin legislatie. NUMAI prezenta unei bariere de aer la intrarea in spatii precum: carmangerii,
unitati de productie a produselor alimentare in general, localuri destinate alimentatiei publice  poate
garanta stoparea aportului de microorganisme si infestanti in general prin caile de acces ale
persoanelor. Barierele de aer, cunoscute si ca “perdele de aer”, actioneaza de fapt ca o usa “virtuala”
intre exterior si interior. Acest lucru este posibil datorita unui fascicul lamelar de aer produs de un
ventilator centrifugal foarte puternic, echipat cu  o turbina de constructie speciala.
       Scopul unei bariere de aer este nu numai de a reduce substantial schimbul de caldura cu
exteriorul (mentinand constanta temperatura din interiorul incaperii), dar si de a impiedica fluxul de
aer din exterior, aer care contine praf, microorganisme, agenti poluanti, insecte, etc.
Barierele de aer sunt deasemenea foarte importante in locuri in care este necesar controlul
riguros al calitatii aerului, cum ar fi: carmangerii, hale de productie din industria alimentara, etc. in
care reducerea cantitatii de praf, fum, mirosuri neplacute, poluanti, a accesului insectelor este o
conditie a functionarii acestora.

17