Sunteți pe pagina 1din 10

Doctrina (palitologie)

Doctrina (lat. Docere - învăţătură) reprezintă o concepţie închegată, coerentă,


care în baza anumitor principii interpretează realitatea înconjurătoare, reflectă
interesele şi poziţiile unor grupuri sociale, comunităţi umane.
Doctrina politică reprezintă un sistem coerent de idei, teze, principii, concepte,
mai mult sau mai puţin elaborate, argumentate şi prezentate în modalităţi diverse
cu privire la organizarea, conducerea şi funcţionarea societăţii (esenţa puterii
politice, rolul instituţiilor şi partidelor politice, exprimă raportul dintre guvernanţi
şi guvernaţi).
Funcțiile doctrinelor politice
 Conducerea, organizarea societății în baza unui sistem de principii,
 Propune programe și valori de acțiune,
 Justifică, argumentează acțiunile, proiectele politice ale unor lideri, partide
politice,
 Susțin interesele unor persoane, grup politic,
 Influențează cursul politic al unui stat, sau sistem politic.
Clasificarea doctrinelor:
I. Progresiste III. De dreapta
Conservatoare De stânga
II. Democratice De centru
Nedemocratice

Trăsăturile doctrinelor politice


 Caracterul istoric;
 Fundamentarea teoretică şi aplicarea practică – discrepanţe;
 Nu au caracter de universalitate;
 Transferul de teze;
Precursorii Liberalismului (sec. XVIII)- Th. Hobbes,J. Locke,Ch. Montesquieu,J. J.
Rousseau,B. Constant
Trăsăturile liberalismului:
 Liberté, égalité, fraternité (moto-ul rev, franc.);
 Limitarea puterii statului (rolul paznicului de noapte);
 Separarea puterii politice (alegeri libere şi alternative);
 Pluralismul politic;
 Teoria egalităţii tuturor în faţa legii;
 Creşterea rolului societăţii civile care trebuie să determină puterea politică;
 Individualismul (interesul privat contribuie la realizarea celui general);
 Inviolabilitatea proprietăţii private;
 Economie de piaţă (Jeremy Bentham, Alexis Tocquevile);
 (laisser faire, laisser passer);
 Libertatea neîngrădită a concurenţei;
 Absenţa oricăror îngrădiri între muncă şi capital;
 Împotriva politicii sociale active;
 Toleranţa statului în raport cu diferite doctrine religioase;
 Rezervaţi tradiţiilor şi obiceiurilor statului;
 Critică naţionalismul, susţin internaţionalismul;
Neoliberalismul (John Keynes “Sfârşitul lui laissez faire” Franklin Delano
Roosevelt “Noul curs”cauza criza mondială (1929 - 1933):
 Acceptarea intervenţiei parţiale a statului în economie;
 Antietatism (împotriva extinderii rolului statului în dom. social, economic);
 Legi antimonopol;
 Impozitarea marelui business;
 Antitotalitarism;
 Programe sociale active;
 Consens politic;
 Stat al bunăstării sociale;
Naţionalism - ideologie și politică derivate din conceptul de națiune, care a
contribuit în sec. XVIII-XX la cristalizarea conștiinței naționale și la formarea
națiunilor și statelor naționale.
INTERNAȚIONALÍSM (fr.internationalisme)
 1. Solidaritate, colaborare, cooperare liber-consimțită între națiuni, popoare, țări
etc. egale în drepturi, în scopul sprijinului reciproc.
2. Doctrină potrivit căreia diversele interese naționale trebuie să fie subordonate
unui interes general, supranațional.
Franklin Delano Roosevelt (1882-1945)
Programul “Noul curs”“Prin garanţii legale şi măsuri penale statul va împiedica
strivirea celor slabi de către cei tari”.
Precursorii conservatorismului – englezul Edmund Burke “Reflecţii asupra
revoluţiei franceze”, iezuitul francez Joseph de Maistre, publicist german Adam
Heinrich Müller, cancelarul german Klemens von Metternich.  celebrul dicton al lui
Lucius Cary, al II-lea Viconte de Falkland: „Atunci când nu este necesar să schimbi
ceva, este necesar să nu schimbi nimic”.
Conservatorismul (s. XVIII):
Cauza: reacție la doctrina liberalistă şi programul lib.
 Critică revoluțiile, schimbările radicale și panaceele politice
 Adaptarea reformelor la condițiile locale
 Apologet al trecutului, sistemului politic existent care este o proprietate
care trebuie păstrată şi transmisă
 Necesitatea de a respecta ierarhiile, instituţiile politice
 Atitudine pragmatică, soluţii în baza condiţiilor istorice, prognozarea
consecinţelor
 Înlocuiesc retorica libertăţii, voinţei populare cu judecată calmă (Individul
poate fi nesăbuit, mulţimea nechibzuită, iată de ce – pragmatism politic)
Adepţi ai imobilismului, tradiţionalismului rezervaţi democraţiei (separarea
puterii, alegeri):
 Valori supreme: familia (patriarhală), religia (autoritatea biser.),
proprietatea, istoria;
 Supremaţia statului asupra individului alegeri cenzitare ;
 În plan intern: protecţionism economic, ordine, stabilitate, armată
puternică;
 Reforme lente, moderaţie în acţiuni;
 Ierarhie socială;
 Regim autoritar;
 Politică externă dură;
Neoconservatorismul (Ronald Reagan, M. Thatcher, H. Kohl)
cauza: reacţie la neoliberalism şi socialism:
 Oponenţi ai neoliberalismului şi socialismului;
 centralismul şi planificarea nu sunt remedii pentru bunăstare;
 Limitarea intervenţiei statului;
 Critică politicile sociale (psihologia întreţinutului);
 Stat de drept care va crea condiţii egale nu şi rezultate egale;
Socialismul (lat. socialis - al societăţii lat. Societar - al colectivităţii, asociat al
naţiunii industriale):
Nivelurile socialismului:
1. reprezintă o doctrină politică
2. indică organizaţii, mişcări
3. reprezintă un sistem politic
Termenul utilizat în revista owenistă “Cooperative magazine”(1827) ; apoi de
adepţii lui Saint-Simon “Le Globe” (1832)
Idei socialiste din antichitate-contemporană
o Thomas Morus (1478,Londra- 1535, Londra) avocat, scriitor, om de stat,
filosof umanist.
o “Utopia” – societate ideală, democratică, funcţii eligibile, femei cu drepturi,
şcoală, lipsa proprietăţii private, banilor, ordine, disciplină, toleranţa
practicilor religioase, munca obligatorie (6 ore), distribuirea mărfurilor după
necesităţi, lipsa exploatării.
o Tommaso Campanella (1568, Italia-1639, Paris), filosof italian. “Oraşul
soare” – avere comună, lipsa proprietăţii private, munca obligatorie (4 ore).
Se dezvoltă în Europa (Franţa, Germania, Regatul Unit) la finele sec. XVIII, ca o
reacţie la industrializare:
 Principiile: adevăr social, libertate, egalitate;
 Politic: înlăturarea capitalismului şi exploatării, egalitate şi solidaritate
socială, democraţie directă;
 Economic: proprietate comună, control popular asupra producţiei şi
resurselor, colectivism economic, combate individualismul;
 Social: egalitate în drepturi, universalism, egalitate de şanse;
Socialismul (Robert Owen - 1771–1859, poet, pictor, editor, socialist; Charles
Fourier-1772–1837, filosof, economist francez, Anri Saint-Simon (1760-1825)
filosof, sociolog, reformator social, Pierre-Joseph Proudhon(1809-1865)
economist, sociolog francez) Principii: transformarea societăţii prin reforme,
intervenţia statului în modelarea societăţii, egalitate, fraternitate, adevăr social,
prioritatea intereselor comune asupra celor individuale.
Socialismul – Marxismul (II jum. sec. XIX) înc. sec. XX

Leninismul Social-democraţia
Marxismul (K. Marx, F. Engels)
 Critică societatea capitalistă;
 Combate exploatarea unei clase de către alta;
 Alienarea muncitorilor este poliplanică;
 Lupta de clasă – cheia înţelegerii istoriei;
 Abolirea claselor;
 Lichidarea proprietăţii private;
 Economie planificată;
 Politică socială activă;
Social-democraţia (Karl Kautsky, Eduard Bernstein)
 O economie de piața mixtă, cu prevederi legale pentru protejarea
muncitorilor, consumatorilor și întreprinzătorilor mici;
 Un sistem complex de protecție socială, pentru a contracara efectele
sărăciei și pentru a proteja pe cei care nu pot să lucreze într-un sistem de
piață liberă (șomerii și pensionarii);
 impozitare progresivă, pentru a redistribui venitul într-o societate;
 Un sistem de învăţământ și sănătate oferit de guvern (public), finanțat din
taxe;
 Condiții minime garantate prin lege pentru muncitori (salariu minim,
protecție împotriva concedierii necinstite);
 Protecția mediului (deși multe partide social-democrate nu pun accent pe
politici ecologiste)
 Multiculturism, drepturile minorităților și o politică relativ deschisă față de
migrație
 O politică socială progresivă.
 Majoritatea partidelor social-democrate susțin căsătoriile între persoane de
acelaşi gen, avortul și politicile liberale privind drogurile.
 O politică externă care promovează democrația, protecția drepturilor;
Fascismul (Benito Mussolini, Adolf Hitler) antiliberalist, anticomunist:
 Rasism (puritatea rasei), elita naţiei;
 Şovinism; antisemitism;
 Exaltarea misticismului;
 Etatism mistic / stat puternic, bazat pe o cultură nouă (cinstea şi morala
sunt vicioase);
 Expansionismul (teoria spaţiului vital) “Şezutul acasă un indiciu al decăderii”
(Mussolini);
 Elitism politic;
 Teoria supraomului (omul carismatic);
 Cultul personalităţii (supraaprecierea rolului personalit);
 Cultul violenţei (supunere necondiţionată/ordine);
 Propaganda (aparat enorm);
 Stat corporatist (cooperare între instituţii si clase în numele statului);
 Exaltarea rolului tineretului;
 “o patrie, un conducător, un partid”;
 Combate revoltele şi practica parlamentară;
 Îngrădirea drepturilor (asociere, cuvânt, tipar, greve);
 controlul societăţii (SA – batalioane de asalt;SS – eşalon de protecţie);
 Utilizarea simbolismului, mişcările de masă;
 Baza socială – naţiunea, identitatea naţională – element unificator – inspiră
la mobilizare, solidaritate naţională;

Feminismul – doctrina care recunoaşte statutul problematic al femeii în societate


şi încearcă să restabilească un echilibru gender, să schimbe lumea. Scopul –
combaterea dominaţiei bărbaţilor
Wolfstonecraft Mary (filosof, scriitoare britanică) Justificarea drepturilor
femeilor (1792) John Stuart Mill (filosof britanic) Supunerea femeii (1869)
Disputa privind femeile – cca trei secole (s. XV-XVIII):
 Sunt femeile oameni? Sunt o specie inferioară?
 Sunt femeile egale cu bărbaţii?
 Fem. o mişcare radicală (respinge feminitatea, maternitatea, își doreşte
dominaţia)?
 Trebuie să dispună de drepturi?
 Problema abordată de iluminism, mişcări feministe, Revoluţia Franceză,
care proclamau:
 Libertate, egalitate, fraternitate
Programul iacobinilor (grup. Radical din timpul rev.) la evoluţia cărora au
contribuit fem.:
 decrete privind: dizolvarea cluburilor fem., interzicerea acestora de a
particip. la întruniri politice, scoase în afara legii reuniunile femeilor mai
mult de 5 persoane.
 Bărbaţii sunt cetăţeni, activitatea politică destinată lor.
În prezent este cert că:
 universalul om, cuprinde şi femeia şi nu se acceptă discriminarea de gen;
 Universalul femeie acceptă diversitatea din rândul femeilor (rasă, clasă
socială, naţionalitate etc.);
 Din sec. XIX se caută soluţii de remediere a inegalităţilor;
Idei ce ne ajută înţelegerea d. Feministe:
 Ideea de valoare egală (egalitatea; preocupările tradiţionale ale femeilor nu
sunt inferioare preocupărilor tradiţional masculine);
 Critică privilegiul masculin (în sfera publică, privată);
 critică ierarhiile (ierarhia de gen se intersectează cu oricare altă ierarhie
care sunt negate de fem.) ;
 Organiz. ai mişcării fem., datorită cărora problemele femeilor au fost
sensibilizate;
Feminismul liberal:
sursa inegalităţii – regimul nedemocratic bazat pe instituţii patriarhale, cultura
patriarhală
Metode:
 lupta pentru drepturile omului şi a egalităţii de gen;
 Reforma practicilor sociale, instituţiilor existente;
 Accesul la învăţătură, politică, viaţa publică;
 Militează pentru activismul feminin, implicare, promovarea iniţiativei etc.
 Democratizarea societăţii;
Feminismul marxist
 cauza- carenţele sistemului capitalist bazat pe exploatare;
 Înlăturarea sistemului burghez şi înlocuirea lui cu cel socialist/comunist;
Feminismul radical
 Critică cultura patriarhală care împarte inegal drepturile, privilegiile şi
puterea în funcţie de gen;
 Familia - dezavantajează femeia material, profesional;
 combate oprimarea femeilor, violenţei;
 Separarea de clasa masculină;
 Construirea unei culturi feministe, bazate pe independenţa faţă de
structura patriarhală;
Istoria apariţiei:
1. Platon: femeile ar trebui să fie instruite pentru conducere (Republica,
Cartea V)
2. Poeta Sappho (sec. VI î.Hr.) a condus o asociație (reprezenta o școală de
muzică, poezie, educaţie morală afiliată cultului marii divinități Afrodita.
3. Christine de Pisan (1365-1430, Querelle des Femmes) pentru egalitate,
împotriva misoginismului literaturii vremii şi al autorităţii religioase.
4. Concluzie: eforturile vremii nu au produs un program politic, însă au
formulat o perspectivă demnă de luat în considerare.
5. Christine de Pisan(pizan)(n. 1364 d. 1439) una din cele mai mari scriitoare
ale epocii medievale.
 Trăind la Paris și având rădăcini italiene.
 fiică a psihologului, astrologului și Consilierului Republicii Veneția ,
Tommaso di Benvenuto da Pizzaro, Christine și-a urmat tatăl în Franța, la
Curtea Regală pariziană, unde însuși regele l-a solicitat să-i fie psiholog,
alchimist si astronom.
 La 15 ani s-a căsătorit, a avut trei copii. După moartea soțului, la 24 de ani
s-a apucat, să scrie pentru a-și câștiga existența, lucru care, a propulsat-o
printre cele mai înalte poziții la curte.
 a compus peste 300 de balade și multe alte poeme, câteva cărți și povești,
toate indicând încontinuu virtuțiile femeii și poziția acesteia în societatea
dominată de forța bărbaților.
 Op.:
 Orașul Doamnelor
 Cartea celor trei virtuți (Comoara orașului doamnelor) - vorbește despre
povestea Ioana d'Arc care celebrează apariția liderului feminin militar, care
a depus eforturi pentru a-și apăra țara, dar și propriul sex.
Sec. XVII:
(până în sec. XVII femeia - identificată cu natura, biologul şi nu cu raţiunea)
Marie de Gournay, scriitoare franceză ,Ana Maria von Schumann, poetesă, om
de ştiinţă german
 au contestat autoritatea tradiţională, instituţiile tradiţionale de pe poziţiile
raţionalismului feminist;
 Femeile au abilităţi, pot participa în varii activităţi (econ, soc, pol, militar);
Mary Wollstonecraft, scriitoare, feministă engleză (s. XVIII) “Vindication of Rights
of Women”:
 Combate necesitatea educaţiei diferite p/u bărbaţi, femei ;
 Susține că abilităţi de mamă bună…pot fi dobândite;
 Contestarea rolurilor(b/f) impuse de societate;
 Drepturi egale, recunoscute legal;
 A deschis calea spre feminism;
Andre Tiraquellus (1488-1558) filosof, jurist francez, a criticat contractul de
mariaj existent
Mary Wollstonecraft (1759-1797) - scriitoare britanică, filosof, feministă. A scris
nuvele, tratate, o istorie a Revoluţiei Franceze. A Vindication of the Rights of
Woman (1792).A expus idei sub influenţa radicalismului democratic a lui
Rousseau şi a întregii mişcări teoretice pentru drepturile universale ale omului.
 Opta pentru o educaţie egală pentru B/F, atitudine raţională faţă de
femei/bărbaţi
 Egalitate în educaţie, în faţa legii, în politică
 Conservatorii britanici au etichetat-o: radicală periculoasă (subminarea
tradiţiei sănătoase), i-au creat o reputaţie proastă
 lucrările ei au fost ignorate (ocolite) o lungă vreme chiar de către mişcarea
feministă britanică (până în jurul lui 1880).
 Republica Franceză a fost primul stat din lume care a introdus votul
universal, la sufragiul din 1792 (doar pentru bărbaţi).
 Statele care au cea mai îndelungată şi neîntreruptă tradiţie a votului universal
sunt Franţa (1792) şi Elveţia (1848). 
 Noua Zeelandă a fost primul stat din lume care a introdus votul universal
pentru femei şi bărbaţi - 1893.
 În România, votul universal a fost introdus în 1918, iar primele alegeri
universale au fost în 1919. Femeile din 1938 (știutoare de carte), erau
respectate censuri.
Marie Olympe de Gouges scrieri feministe şi aboliţioniste  au avut o deosebită
influenţă:
În “Declaraţia drepturilor femeii şi cetăţenei “(1791):
 A contestat practica autorităţii masculine şi noţiunea de inegalitate între
femei şi bărbaţi.
 ghilotinată în timpul Terorii  pentru atacurile ei la adresa regimului
lui Maximilien Robespierre (care stabilise regimul terorii 1793-1794) şi
pentru relaţiile ei strânse cu Girondinii (poziții moderate, împotriva
exceselor revoluției ).
Etapele feminismului:
1. s. XIX-1930 – Susan Anthony, Lucy Stone; apariţ. mai multe mişcări fem. şi
luări de poziţie, au condus la diverse schimbări sociale. Scopul –
recunoaşterea egalit fem.; garantarea egalităţii în faţa legii.
 dreptul la vot în Europa şi SUA,
 dreptul la muncă decentă în Rusia – efortul Al. Kolontai (marxistă),
 libertatea sexuală/control asupra propriului corp în SUA – Emma Goldman
(anarhistă), critica instituţiile statului şi a căsătoriei
 Cereau acces la educaţie
 Reforme legale care să le dea drept de proprietate, moştenire
Au obţinut: emanciparea fem.; includerea fem în umaninitatea raţională,
recunoaşterea ca fiinţe egale.
II etapă (1930-1980) scop: integrarea fem. ca parte a peisajului social,
schimbarea culturii patriarhale Betty Friedan “Capcana femeii”; Simone de
Beauvoir “Al doilea sex”; Kate Millet “Sexual Politics”,
 Dreptul de a vota în alegeri naţionale (SUA, 1920; Suedia, 1921; Anglia,
1928; Franţa, 1945);
 Au obţinut condiţii de muncă mai bune (salarii, concedii de maternitate);
 Legislaţia muncii (protecţia muncii femeilor, interzicerea m. copiilor,
acceptarea femeii în domenii refuzate anterior, remunerări egale);
 Legislaţia privind căsătoria (M.Brit, FR, Suedia, SUA);
 Acceptarea la scară largă -- studii superioare;
Rolul val II
 Ieşirea femeii din spaţiul casnic;
 Accesul la profesii refuzate anterior;
 Obţinerea tratamentului nediscriminatoriu la locul de muncă (interzicerea
hărţuirii sexuale);
 Aducerea în spaţiul public subiecte tabu (sexualitatea femeilor, relaţia
bărb/fem, importanţa dimensiunii erotice a vieţii, înlăturarea dominaţiei
sexuale masculine (abuz, viol, pornografia etc.);
Etapa III (1960/70 - prezent)
 Critică discriminarea fem. de pe poziţii rasială, naţională, religioasă;
 Eliberarea de constrângeri ideologice;
 Susţin diferite mişcări pentru drepturile omului;