Fişa nr.

1a
Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război
de Camil Petrescu
Ştefan Gheorghidiu-soţul

 Citeşte cu atenţie fragmentele din partea stângă a fişei de lucru;

 Identifică trăsăturile personajului;
 Precizează modalităţile de caracterizare.

Citate semnificative Analiza de text

Îţi construieşti casa pentru o femeie, cumperi mobila pe care a ales-
o ea, îţi fixezi deprinderile cum le-a dorit ea. Toate planurile tale de
viitor până la moarte sunt făcute pentru doi inşi. A plecat de acasă,
şi eşti necontenit îngrijorat să nu i se întâmple ceva... Te străpunge
ca un stilet orice aluzie despre ea şi eşti nebun de fericire când,
după greutăţi materiale şi umilinţe uneori, ai izbutit să-i faci o
surpriză care s-o uimească de plăcere. Ei bine, într-o zi vine femeia
aceasta şi-ţi spune că toate astea trebuie să înceteze până mâine la
ora 11,35, când pleacă la gară. Shylock n-a avut curajul să taie din
spatele unui om viu exact livra de carne la care avea dreptul, căci
ştia că asta nu se poate. Totuşi, femeia crede că din această
simbioză sentimentală, care e iubirea, poate să-şi ia înapoi numai
partea pe care a adus-o ea fără să facă rău restului. Nici un doctor
nu are curajul să despartă corpurile celor născuţi uniţi, căci le-ar
ucide pe amândouă. Când e cu adevărat vorba de o iubire mare,
dacă unul dintre amanţi încearcă imposibilul, rezultatul e acelaşi.
Celălalt, bărbat sau femeie, se sinucide, dar întâi poate ucide. De
altminteri aşa e şi frumos. Trebuie să se ştie că şi iubirea are
riscurile ei. Că acei care se iubesc au drept de viaţă şi de moarte,
unul asupra celuilalt.
Am înţeles că în sufletul ei se petreceau comparaţii care nu-mi erau
favorabile şi că suferea fără să spună, din cauza asta. Simţeam că
nici nu era singura inferioritate pe care mi-o găsea. Pare-se că
snobii, pe care îi admira acum, aveau un stil al lor pe care eu nu-l
aveam, vedeam cum zi de zi femeia mea se înstrăina, în
preocupările şi admiraţiile ei de mine.
Sunt cazuri când experţii într-un tablou vechi, după felurite
spălături, descoperă, sub un peisaj banal, o madonă de vreun pictor
al Renaşterii. Printr-o ironie dureroasă, eu descoperisem acum,
treptat, sub o madonă crezută autentică, originalul: un peisaj şi un
cap străin şi vulgar.
Aşa o doream, răzvrătind, fermecător lacomă, pachetele de la
băcănie şi în acelaşi timp cu sfială pachetul de cărţi, pe care ea nu le
citea, dar ştia cel puţin că preţuiau mult, ba chiar le frecventa şi se
interesa de ele, cu politeţea cu care saluţi şi întrebi de sănătate pe
domnul important pe care-l respecţi, dar în a cărui companie te
plictiseşti.
Mă gîndeam dacă şi eu vreodată voi putea schimba destinul unui
om şi-mi răsăreau dinainte ochii albaştri şi obrazul oval al nevestei
mele, înflorit într-un surîs. „Destinul tău, fată dragă, e şi va fi
schimbat prin mine”, îmi spuneam singur, rămînînd îndelung cu
privirea fixă.
Bineînțeles, trebuie să fii dintre cei care cred în noblețea feminității
în general, dintre cei care au nevoie să adore cu adevărat femeia,
dintre cei care au jucat totul pe cartea ei, ca să vorbești de
"nerușinare" și de "infamie", altminteri totul rămâne un amuzant
desen, o "fermecătoare aventură" bună de tratat cu indulgență și
șarmantă ironie anatolfranciană, ca, de pildă, murdăria unui cățeluș
de rasă pe covor.

Fişa nr. 1b
 Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război
de Camil Petrescu
Ştefan Gheorghidiu-filosoful

 Citeşte cu atenţie fragmentele din partea stângă a fişei de lucru;

 Identifică trăsăturile personajului;
 Precizează modalităţile de caracterizare.

Citate semnificative Analiză de text

-Discuţia dumneavoastră e copilăroasă şi primară. Nu cunoaşteţi
nimic din psihologia dragostei. Folosiţi un material nediferenţiat.
Dacă aş fi spus asta ca opinie obiectivă, oamenii ar fi acceptat-o,
poate, dar era în tonul meu, în ostentaţia neologismelor, o nuanţă de
jignire şi dispreţ, încât toţi m-au privit miraţi (…).
Şi privindu-i dispreţuitor:
- Discutaţi mai bine de ceea ce vă pricepeţi.
Orgoliului meu i se pune acum, de altfel, şi o altă problemă. Nu pot
să dezertez, căci, mai ales, n-aş vrea să existe pe lume o experienţă
definitivă, ca aceea pe care o voi face, de la care să lipsesc, mai
exact, să lipsească ea din întregul meu sufletesc. Ar avea faţă de
mine, cei care au fost acolo, o superioritate, care mi se pare
inacceptabilă. Ar constitui pentru mine o limitare. Imi putusem
permite atâtea gesturi până acum, pentru că aveam un motiv şi o
scuză: căutam o verificare şi o identificare a eului meu. Cu un eu
limitat, in infinitul lumii, niciun punct de vedere, nicio stabilire de
raporturi nu mai era posibilă şi deci nicio putinţă de realizare
sufletească. O asemenea carenţă, de nereparat, ar fi fost şi o
descalificare. Conştiinţa mea îmi permitea aseară să ucid, să mă
judec deasupra legilor, pentru că nu aveam ce să-mi reproşez, în
sistemul meu sufletesc, nimic, dar tocmai de aceea nu-mi permite
laşitatea de a evita un pericol, pe care soldaţii cei mulţi nu-l puteau
evita. Lipsit de orice talent, în lumea asta muritoare, fără să cred in
Dumnezeu, nu m-aş fi putut realiza – şi am încercat-o- decât într-o
dragoste absolută. M-am înşelat o dată, aş mai putea încerca, din
nou, de aceea nu vreau să fiu scăzut, de la început chiar, faţă de
femei, prin nici o lipsă în organismul meu sufletesc.
Tare mi-e teamă că dacă nu ţi-o conveni nici ea, o să-i spui „să
tacă” şi filozofiei.
- Voi femeile...
- Te rog... nici un „voi femeile”... eu sunt eu... eu nu sunt „femeile”.
Am tras-o de nas, s-a apărat ca de o albină cu palma... şi pe urmă iar
a luat mutra întrebătoare.
- Stai întâi să îndrept abajurul, ca să-ţi fie capul în lumină... Nu pot
suferi să-ţi vorbesc, fără să-ţi văd ochii. Îmi dă „neliniştea
metafizică”, şi întorcând lampa cu abajur mare, verde, de citit seara,
am scăldat-o în lumină. Cu formele ei calde şi vii, era ca o bucurie a
serii.
- Ah... iar începi... credeam că ai devenit serios, şi trase de urechile
de dantelă puişorul de puf.
- Dragă, filozofii, ca toţi copiii, au vrut să ştie la început "cine a
făcut lumea?".
- Cine s-o facă? Dumnezeu...
- Da? Ai uitat întrebarea: dar pe Dumnezeu cine l-a făcut, tăticule?
- !?... se miră cu ochii măriţi şi gura micşorată.
În ultimul timp, mai ales, scriitorii au speculat adevărul că nu există
oameni «numai buni» sau «numai răi», că doar în melodramă se
găsesc astfel de varietăţi extreme. [...] O explicaţie, în ordinul
specific psihologic, a acestei bunătăţi ar fi că oamenii ceilalţi nu
există pentru noi decît în măsura în care le cunoaştem dorinţele,
preferinţele, nădejdile, actele şi atitudinea în decursul vieţii. Cum,
însă, cei mai mediocri dintre părinţi nu cunosc ca indivizi în lume –
nu au reprezentarea lor efectivă – decît pe copiii lor, e probabil că
de aceea îi iubesc numai pe ei. Bunătatea adevărată cere neapărat
inteligenţă şi imaginaţie.
- Un filozof ar trebui să fie mai calm, zău, a întregit-o, surâzând,
bruna mea verișoară, cu oval desăvârșit de Elviră romantică, dar cu
simț practic și apropiat actualității, de nevastă de om de afaceri. Îmi
spunea „filozof”, căci știa că asta mi-e dezagreabil și ea o voia chiar
ca insultă.
- Cum calm? De ce să nu pun patimă?... Numai imbecililor le e
indiferent ce opinie au. Obiectivitatea e necesară numai în actul
judecății, cere adică să nu ai interese contrare și să iei toate măsurile
de precauție intelectuală. Dar astea sunt de domeniul inteligenței și
al onestității, nu al indiferenței sufletești. Un om poate să fie prost
sau interesat, lipsit de luciditate, dar nu de "obiectivitate". Și, în
orice caz, după ce, judecând calm, ai ajuns la o opinie, ești dator s-o
susții cu hotărâre și îndârjire, cât mai expresiv.
Întâmplarea e între cele obișnuite, iar discuția e la fel cu toate
discuțiile literare, filozofice, artistice, politice, militare, religioase
ale oamenilor care, în saloane, în restaurante, în tren, în sala de
așteptare a dentistului, "își spun părerea lor" cu convingerea
neînduplecată și matematică cu care larvele își țes în jur gogoși.
- Dar sub aparență, s-au întrebat filozofii, nu e nimic absolut, nimic
care să reziste oricărei analize? Și fiecare a propus câte ceva.
Fiecare a avut un sistem al lui. Primii filozofi greci mai cunoscuți
au emis teorii oarecum simple. Pentru Tales din Milet, dacă ai căuta
și ai căuta, ai vedea că esența, absolutul, este apa. Ea se transformă
în toate lucrurile care sunt pe lume. Pentru Heraclites, care nu vedea
decât mișcare și transformare, dimpotrivă: esența, absolutul, era
focul, un foc mai pur însă. Alții, mai vechi, crezuseră că e
pământul, alții aerul. De fapt, toți înțelegeau prin aceste "principii"
ceea ce știința modernă înțelege prin "energie", care,
transformându-se în orice, creează lumea existentă. Deci, vechii
filozofi greci erau niște fizicieni. Erau, dealtfel, și buni
matematicieni. Pytagora chiar credea că numărul e singura realitate
în lume. Căci aparențele ar fi înșelând, dar numărul nu înșală
niciodată, 3+4 fac oricând șapte. Alții au găsit că mișcarea e
absolută. Zenon credea că, singur, repaosul. Dar să trecem peste
acești primi filozofi, căci toți au dreptate, dar toți exagerează.
- Ascultă, nu pricep.
- Ei, mereu nu pricepi... Și pe urmă, surâzând: Un filozof nu trebuie
priceput, căci asta e imposibil. Dealtfel, filozofii toți se declară, de
trei mii de ani încoace, unii pe alții ininteligibili. Și dacă ei nu se
înțeleg... atunci cum vrei să-i înțelegi tu?... Așa cum ești... Și o
privesc cu o prefăcută desconsiderare.

Fişa nr. 1c
 Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război
de Camil Petrescu
Ştefan Gheorghidiu-soldatul

 Citeşte cu atenţie fragmentele din partea stângă a fişei de lucru;

 Identifică trăsăturile personajului;
 Precizează modalităţile de caracterizare.

Citate semnificative Analiză de text

- Eu sunt mai generos, adăugă Săvulescu. Dacă voi cîştiga, la sfîrşitul
lunii ne schimbă de pe frontieră.... Mergem la R..., dansăm la iarnă şi ne
revedem damele, fraţilor.
Dar eu? Ce caut eu cu exasperatele mele complicaţii în această lume?
Eu ce să doresc, ce să izbîndesc eu, dacă voi termina cel dintîi plăcile
albe, cu jumătăţi şi puncte negre ?
Sunt ei, întâia dată de față. Voi ști mai târziu că toate gloanțele,
mieunând, trec pe la ureche. Oamenii se aruncă disperați în șanțurile
șoselei. Vâră numai capetele sub podețele din dreptul caselor, lăsând
trupurile afară, ca niște struți. Îi strig pe nume pe câțiva din ei, dar e de
prisos. Rămân în picioare pe șosea ca să le arăt că nu e nimic, cum
gustă părinții din doctorie, ca să încurajeze copiii s-o ia. Dar doctoria e
o noutate și fac o sforțare, căptușită.
Urlu mereu: „înainte”. Știu bine că nu voi avea tăria să vâr sabia mea
șubredă în nimeni, dar poate ajuns la baionetă, totul va trece într-o
clipă. Va fi năucitor, va fi ca într-o viziune. Voi pieri ca pe eșafod. Unii
dintre oameni se lasă în genunchi, alții se culcă. [...]Cei strigați încep și
ei să urle: „înainte, înainte!” Merg așa de-a-ndarătelea, cu sabia scoasă,
la șapte pași înaintea oamenilor, ca un șef de muzică militară la defilare.

Fişa nr. 1d
 Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război
de Camil Petrescu
Ştefan Gheorghidiu-omul de afaceri

 Citeşte cu atenţie fragmentele din partea stângă a fişei de lucru;

 Identifică trăsăturile personajului;
 Precizează modalităţile de caracterizare.

Citate semnificative Analiză de text

- Am o fabrică de metalurgie...
- Unchiule, eu mă gîndeam...
- Ce te gîndeai? Las’ că te-am văzut eu. N-ai spirit practic... Ai să-ţi
pierzi averea (cel puţin să rămînă în familie, avea aerul să spună). Cu
filozofia dumitale nu faci doi bani. Cu Kant ăla al dumitale şi cu
Schopenhauer nu faci în afaceri nici o brînză. Eu sînt mai deştept ca ei,
cînd e vorba de parale.
- Unchiule, eu mă gîndeam să nu mă încurc în afaceri. Cred că averea
pe care o am îmi ajunge să trăiesc modest...
(Lumînăraru):
- Eşti un copil, nu te supăra, domnule Gheorghidiu, că ţi-o spun. Ce
înseamnă aia, să te pricepi? Cine poate să prevadă totul..? [...]
Negustorul care fac socoteli şi prevederi nu-i negustor, căci nimeni nu
poate prevedea totul. Şi dacă nu prevezi totul, e tot degeaba. Mergi la
poştă, nu socoţi paşii, mergi... Asta-i ca la curse. Parcă acolo cunosc
caii? Că nu le pot pronunţa uneori nici numele... Joc aşa la întîmplare şi
cîştig... pe cînd cei care pretind că se pricep, vorba vine, pierd...

Fişa nr. 1e
 Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război
de Camil Petrescu
Ştefan Gheorghidiu-fiul şi fratele înstrăinat

 Citeşte cu atenţie fragmentele din partea stângă a fişei de lucru;

 Identifică trăsăturile personajului;
 Precizează modalităţile de caracterizare.

Citate semnificative Analiză de text

- Te rog să iei notă că mie îmi place să vorbesc oricînd despre frînghii.
Cu atît mai rău pentru cei care au spînzurat în casă. În orice caz, o să
mai stăm de vorbă numai după ce vei căuta în dicţionar şi vei pricepe ce
înţeles are cuvîntul gafă. Căci era evident dobitoc şi nu cunoştea
înţelesul cuvîntului gafă, care presupune neapărat lipsa de intenţie în a
nemulţumi sau jigni pe cineva. (lui Nae Gheorghidiu)
Peste cîteva zile a şi început acţiunea juridică. Spre nedumerirea mea
îndurerată, mama şi surorile mele au trecut de partea lui şi au pornit
acţiuni paralele. [NB: în chestiunea moştenirii] [...] Dar m-a iubit (Ela)?
Surîd pentru mine singur... În orice caz, e singura femeie care a făcut
sacrificii pentru mine, când mama a fost gata să pornească proces
pentru moştenire, cu noi, copiii.
Dar mama a stat în ceasul acela ca o străină, s-a crezut „parte”, a vorbit
cu voce albă, m-a privit cu ostilitate, ca pe un străin, și străin am rămas.
Am cedat fără îndoială atunci, ea a revenit la tonul de duioșie, dar
ireparabilul se săvârșise. Știam până unde merge afecțiunea mamei. Mai
târziu, am căutat zadarnic să-mi demonstrez că poate avea dreptate, că
discuțiile de interes iau cîteodată tonul acesta de proces între străini, și
că aceasta nu exclude o dragoste de ore grele, dar totul era de prisos.
[...] Asupra evoluţiei vieţii mele ea era acum ca un astru răcit, fără
influenţă.
Fişa nr. 1f
 Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război
de Camil Petrescu
Ştefan Gheorghidiu-camaradul de front

 Citeşte cu atenţie fragmentele din partea stângă a fişei de lucru;

 Identifică trăsăturile personajului;
 Precizează modalităţile de caracterizare.

Citate semnificative Analiză de text

- Gheorghidiule, un bilet de la amicul tău Lajos. Toţi camarazii
urmăresc cu interes prietenia mea cu ofiţerul ungur, care comandă
compania de acoperire a vămii.
Mă invită, ca de obicei duminica şi sărbătoarea, pentru după-masă, către
ora patru, la o partidă de popice şi de halbe de bere, cu vameşul lor, cu
vameşul nostru, cu poliţaiul de frontieră şi cu cocoanele lor. Sînt
petreceri inimoase, cu rîs mult, cu glume straşnice.
Acum oamenii de aici, blestemaţii în uniformă, îmi sînt singurii aproape
şi sînt mai aproape de ei decît de mama şi de surorile mele.
A venit și Orișan, rănit la mâna dreaptă de o schijă de obuz. Camaradul
din rezerva în care sunt eu a plecat în familie și acum sunt câteva zile cu
Orișan. Între noi e o prietenie definitivă ca viața și moartea. Și totuși
încerc un sentiment ciudat. Mi-e imposibil să-i pun vreo întrebare
despre viața lui de familie. Îl cunosc cum nu l-a cunoscut nici mama lui
- căci numai acolo, în fața morții și a cerului înalt, poți cunoaște
oamenii - dar nu știu absolut nimic despre el. Și nici despre nici un alt
camarad al meu. Acum îmi dau seama cât de puțin am vorbit eu și
camarazii mei de front despre viața noastră anterioară.
Când mă întorc la camarazii mei înțeleg toată nedelicatețea gestului
meu. Știu bine că sunt un grup de oameni care și-au făcut mai mult
decât datoria și, acum când scriu, știu că în afară de două-trei excepții,
au fost poate cei mai de ispravă ofițeri ai războiului românesc. Dar o
expunere copilărească și inutilă le repugna , iar gestul meu nedelicat,
subliniind o astfel de rezervă, din substraturi abia bănuite, era de o
indiscreție penibilă.
Tudor Popescu fumează un chiștoc gălbui, ținându-l iscusit între
arătător și degetul cel gros, cu ochi absenți, căci e gânditor și el, aci în
șanțul cu smocuri de iarbă al șoselei. El de ce a rămas să mă aștepte?
Știu că din cauza câtorva mici isprăvi, camarazii mei au oarecare
admirație pentru mine, iar din cauza gesturilor mele prietenești, o
dragoste de frate. Dar de ce eu, care cred că îmi iubesc atât soldații, n-
am stat să adun răniții căzuți pe coastă?
Orișan nu vede că-mi sunt ochii plini de lacrimi în întuneric, dar fără
îndoială simte asta din deznădejdea înmuiată a vocii mele. Tace, alături
de mine, îndelung, din delicatețe... Abia târziu mă întreabă cu sfiiciune:
- Suferi, Gheorghidiule?
Nu răspund nimic, căci aș izbucni în hohote nervoase. Mușchii feței îmi
sunt contractați.
Mă duce apoi până acasă. În prag, nu mă mai pot stăpâni.
- Dacă mâine seară nu-mi dă drumul pentru două zile, dezertez.
Pleacă fără să spuie o vorbă, dar ghicesc în strângerea de mână o
nedumerire, o prietenie descurajată parcă.