Sunteți pe pagina 1din 30

INTRODUCERE

SCURT ISTORIC AL DEZVOLTĂRII VITICULTURII ÎN


ROMANIA

În epoca paleolitică, adică cca. 9000 de ani, omul se îndeletnicea


printre altele, şi cu adunatul fructelor şi strugurilor din pădure.
Primul semn care dovedeşte interesul pentru plantele de viţa de vie
este îndepărtarea arborilor care umbreau pe cei care susţineau viţa de vie (P.
M. Jucovski 1950).
Odată cu cele dintâi aşezări mai stabile (epoca neolitică) oamenii au
semănat şi apoi au plantat viţa de vie pe lângă casă ulterior descoperirea
fermentaţiei alcoolice grăbind trecerea viţei de vie în cultura separată. Viţa
de vie s-a extins în arealul euro - asiatic fiind cunoscută de sumerieni,
egipteni, evrei şi traci ( mai ales geto - daci), greci, romani, gali, germani. Pe
ţărmul asiatic dinspre Europa viţa de vie se cultivă cam de prin anii 2500 -
2000 î.Ch., după cum atestă şi descoperirea seminţelor de la Hisarlic (vechea
Troie).
În Europa cultura viţei de vie a apărut în epoca bronzului, este cert că
pe bătrânul continent cultura viţei de vie a început în Tracia, deoarece zeul
Dionysos adoptat de greci era de origine tracă (Pippidi 1910).
Geto-dacii de la nord de Dunăre au extins mult cultura viţei de vie
care în sec. I-II I. Ch., cuprindea aproape în întregime teritoriul României de
astăzi; vinul a devenit încă din acele vremuri un produs de schimb prin
porturile de la Marea Neagră ( Tomis, Calatis, Histria, etc.).
Abundenţa şi calităţile deosebite ale vinurilor au dus la creşterea
consumului acestora de către populaţia autohtonă dar, în acelaşi timp, au
mărit interesul popoarelor migratoare care năvăleau din estul Europei; sunt
binecunoscute măsurile impuse de regele Burebista (sec. I i.Ch.) care a
ordonat defrişarea viilor "care-i deprinseseră pe locuitori să se
îndeletnicească prea mult cu vinăritul" (I.C. Teodorescu , 1964).
Există numeroase probe materiale referitoare la cultura viţei de vie din
acele timpuri, atestate graţie descoperirilor arheologice care au fost
întreprinse pe tot teritoriul Daciei preromane.
După cucerirea Daciei (106 d. Ch.), viticultura daco-romană s-a
dezvoltat în continuare perfecţionându-se în acelaşi timp şi tehnicile de
cultură: organizarea terenului, irigarea, drenarea, desfundatul terenului cu
inversarea stratului de pământ, susţinerea pe arbori, fertilizarea, etc. din
aceea perioadă ne-au rămas scrieri de la Pliniu cel Bătrân (23-79 d. Ch),
Columella Secundul (2 i.Ch. - 65 d. Ch.), şi alţii.

1
Perioada migraţiei popoarelor răsăritene peste teritoriul carpato -
danubian este săracă în documente referitoare la viticultură datorită
devastărilor care au obligat băştinaşii să se retragă în zone de deal şi de
munte. Din acele vremuri probabil sortimentul viticol actual din România
moşteneşte soiurile Feteasca albă şi Feteasca neagră care au prezentat interes
având maturare mai timpurie. Soiurile autohtone s-au răspândit în Moldova,
Ţara Românească, Transilvania, Banat şi Dobrogea datorită relaţiilor
economice dintre acestea care s-au dezvoltat ulterior. Aşa de exemplu soiul
Galbena s-a răspândit aproape în toate provinciile româneşti; soiurile
Fetească albă, Băbească neagră, Plavie, etc. au trecut graniţele fiind cultivate
în Rusia, Iugoslavia, Austria, etc., în timp ce alte soiuri au fost introduse din
orient pe vremea stăpânirii otomane - Afuz Ali, Ceauş, etc. din Bulgaria au
intrat soiurile Pamid (Roşioară), din Iugoslavia soiurile Majarca albă,
Creaţă, etc.
În sec. XIV - XIX ca urmare a condiţiilor politico - economice din
principatele române cultura viţei de vie a dus la formarea de sortimente pe
podgorii (regiuni viticole), care în cea mai mare parte au rămas până astăzi şi
au creat faima vinurilor româneşti.
Capitalismul apărut în România a creat condiţii ca în a doua jumătate
a sec. XIX (după 1860), în Principatele Unite, să apară soiuri valoroase din
sortimentul mondial: Chasselas Dore, Chasselas rose, Muscat de Hamburg,
(pentru struguri de masă), Aligote, Riesling italian, Pinot gris, Traminer ros,
etc. (pentru vinuri albe) şi Cabernet Sauvignon şi Pinot noir, Merlot, etc.
(pentru vinuri roşii).
Apariţia filoxerei în România (1880 la Arad şi 1880 şi în 1884 la
Ploieşti) a provocat schimbări profunde în tehnologia de cultură a viţei de
vie dar şi în cadrul structurii sortimentale utilizate. Deşi altoirea viţei de vie
era cunoscută din antichitate ea a revenit în prim plan ca singura metodă de
luptă împotriva filoxerei. Ulterior metoda şi-a dovedit şi alte virtuţi cum ar
fi: creşterea mărimii boabelor şi strugurilor, sporirea concentraţiei de
zaharuri de substanţe odorante şi colorante, grăbirea maturării rodului,
posibilitatea alegerii portaltoiului. Aceste avantaje au impus înfiinţarea
plantaţiilor folosind viţă de vie altoite; alături de această metodă a apărut şi
aceea de utilizare a hibrizilor direct producători rezistenţi la filoxera.
Luând în seamă aceste modificări ale tehnologiilor viticole s-a simţit
nevoia dezvoltării unor cercetări ştiinţifice de amploare care să furnizeze
date concrete pe podgorii, soiuri, şi combinaţii de altoire, ele au fost iniţiate
în România începând cu a doua jumătate a secolului trecut.
Ca urmare a distrugerilor suferite în cel de-al doilea război mondial
s-a pus problema refacerii patrimoniului viticol care de la 220000 ha a

2
crescut la 320000 ha (1954 - 1973), urmând apoi în proces de modernizare
care a început în anul 1976. Extinderea patrimoniului viticol a avut în vedere
profilarea unor noi podgorii şi centre viticole care au totalizat aproximativ
80000 ha; a fost reconsiderată gama sortimentală a soiurilor autohtone
(Fetească albă, Grasă de Cotnari, Tămâioasă românească, Fetească neagră,
etc.) şi cea a soiurilor de calitate în vederea exportului de vin (Pinot noir,
Cabernet sauvignon, Merlot, Muscat Ottonel, etc.). Pentru lărgirea
sortimentului soiurilor producătoare de struguri pentru consum în stare
proaspătă s-au introdus în cultură soiurile Cardinal, Italia, Muscat d'Adda,
etc.
În acelaşi timp au apărut şi unităţi puternice de producere a strugurilor
de masă, mai ales în vederea exporturilor (Ostrov, Mangalia, Feteşti,
Zimnicea, etc.).
Preluându-le pe cele anterioare şi adăugând cunoştinţe noi în secolul
nostru s-au înregistrat contribuţii de seamă în teoria şi practica viticolă, au
fost efectuate sistematizări, restructurări şi reconsiderări în problema
tăierilor, precizări legate de sistemele de taiere, de sarcina de ochi de iarnă şi
de categoriile acesteia.

3
IMPORTANŢA VITICULTURII ŞI CONSUMUL DE
STRUGURI DE MASĂ

Viticultura este ştiinţa care se ocupă cu studiul biologiei şi ecologiei


viţei de vie precum şi cu tehnologiile de cultură economică aplicate acestei
plante.
Viticultura este o ramură de producţie intensivă a agriculturii
caracterizată printr-un coeficient ridicat de valorificare a terenurilor.
Importanta viticulturii vizează aspecte economice şi sociale. Soiul de viţă de
vie prin valoarea sa economică şi potenţialul său productiv care pot fi
continuu ameliorate şi adaptate la diferitele condiţii de mediu a devenit
aliatul omului putând fi folosit pentru a învinge greutăţile ce le ridică factorii
naturali - clima şi solul - în biosistemul lor.
În condiţiile pedoclimatice şi de relief frământat din ţara noastră
terenurile afectate viticulturii, cu diferitele lor microclimate şi ecosisteme,
deosebit de favorabile s-au dovedit foarte propice şi convenabile pentru
cultura viţei de vie şi asigură o rentabilitate certă, produsele ei - strugurii şi
vinul - având o ridicată valoare economică şi agroalimentară.
Viţa de vie se cultivă cu rezultate foarte bune pe terenurile în pantă, pe
nisipuri şi soluri nisipoase slab solidificate, considerate improprii pentru
cultura de cereale şi plante tehnice. Strugurii reprezintă materia prima pentru
obţinerea vinurilor şi distilatelor din vin, rachiuri din drojdie şi tescovină,
băuturi alcoolice cu pondere însemnată în consumul populaţiei.
Cultura viţei de vie asigură venituri importante pentru mare parte a
populaţiei care trăieşte în regiunile de deal constituind unul din factorii de
stabilitate a populaţiilor respective mai ales a zonelor de cultura a viţei de
vie pentru struguri de masă aflate în zonele preorăşeneşti. Cultura viţei de
vie necesită o forţă de muncă mult mai mare decât a celorlalte culturi
agricole.
Strugurii pot fi prelucraţi în industria alimentară, la fabricarea
compoturilor, gemurilor, dulceţurilor, stafidelor, sucului de struguri,
mustului concentrat şi altor produse.
Produsele vinicole (strugurii de masă, vinul, coniacul, şampania, sucul
de struguri, stafidele) sunt produse solicitate şi la export. Pot fi exemplificate
ţări viticole ca Spania, Italia, Grecia, Franţa, care îşi asigură importante
resurse valutare prin exportul de produse rezultate din cultura viţei de vie. şi
ţara noastră se numără printre primele ţări exportatoare de produse viti-
vinicole cu un procent de 10-15%.
Strugurii şi vinul au o contribuţie importantă în alimentaţia omului.
Prin compoziţia lor chimică strugurii constituie un aliment valoros alături de

4
celelalte fructe care se consuma în stare proaspătă. Strugurii conţin o serie de
substanţe necesare pentru organismul uman cum simt: zaharuri uşor
asimilabile (glucoza, fructoza), 12-15%, acizi organici (tartric, malic, citric),
în proporţie de până la 2% vitamine (vitaminele C, B1, B2, B6, APPE),
săruri minerale (Ca, Mg, P,K, Fe) cca. 1 %, compuşi azotaţi 0,17-0,20%,
enzime, polifenoli. Aceste substanţe au rol energetic mineralizant,
alcalinizant, reconfortant şi chiar terapeutic pentru organism.
Un kilogram de struguri proaspeţi furnizează 700-1200 calorii, ceea ce
echivalează cu valoarea energetică a următoarelor alimente: 300 g pâine, 700
g carne de vită, 1,150 1 lapte, 1,2 kg cartofi, 2 kg mere, 3,5 kg tomate. De
aici rezultă necesitatea consumului de struguri proaspeţi pe o perioadă cât
mai lungă a anului. Cura de struguri sau suc de struguri are efecte dietetice şi
terapeutice fiind indicata în afecţiunile hepatice, renale, cardiovasculare,
anemii, afecţiuni ale bronhiilor şi plămânilor, calmarea tusei. În acţiunea
combinată diuretică şi laxativă strugurii contribuie la dezintoxicarea
organismului.

5
CAPITOLUL I
SITUAŢIA VITICULTURII PE PLAN MONDIAL ŞI ÎN ROMÂNIA

Cultivarea viţei de vie cu eficienţă economică este posibilă în acele


regiuni unde temperatura medie anuala este de 9-10°C la care se adaugă şi
alte condiţii legate de durata de strălucire a soarelui, cantitatea totală de
precipitaţii şi repartiţia lor în timpul anului. Viţa de vie nu poate dăinui în
regiuni cu temperaturi medii anuale de peste 20°C. Izoterma cu această
valoare reprezintă hotarul natural dintre zona palmierului şi aceea a viţei de
vie. În linii mari aceste condiţii simt satisfăcute în interiorul a două benzi ce
înconjoară globul. Prima şi cea mai importantă este situată la nord de
Ecuator, între paralela de 35° şi 51° lat. Nordică, iar a doua mai îngustă se
găseşte în emisfera sudică între paralela 25° şi 38° lat. Sudică. În regiunile
tropicale viţele sunt întotdeauna verzi şi se pot obţine 2-3 recolte pe an, dar
strugurii nu se pretează la vinificaţie.
Limita altitudinii în viticultură creşte pe măsura apropierii de Ecuator
şi scade către poli. Din suprafaţa totală ocupată cu viţă de vie aproximativ
94% din plantaţii sunt situate în emisfera boreală şi numai 65% în emisfera
australă.
În cazul celor două benzi cele mai bune recolte de struguri sub aspect
calitativ se obţin în regiunile unde temperatura medie anuală este cuprinsă
între 11 - 16°C. Strugurii obţinuţi în climatele mai reci (9-11°C) au aciditate
ridicată, conţin puţine glucide, iar conţinutul în substanţe colorante este mai
redus. Vinurile realizate din aceste recolte sunt mai acide cu un grad alcoolic
mai mic dar suficient de aromate. În general această zonă este favorabilă mai
ales pentru producerea vinurilor albe.
În contrast cu această zonă în zonele în care temperatura medie anuală
variază între 16-20°C se obţin vinuri cu un grad mai ridicat de alcool, clima
este în general mai favorabilă pentru cultivarea soiurilor de struguri de masă,
pentru vin roşu şi stafide.
În ţara noastră temperatura medie anuala variază în funcţie de poziţia
geografică între 9-12°C. Cu toate acestea gama vinurilor care se produc este
destul de largă şi pot sta alături de cele mai bune vinuri din lume.
Consumul de struguri în lume l-a precedat pe cel de vin de aceea omul
a apreciat încă de pe treapta de culegător formele viţei sălbatice cu struguri
şi boabe mari, mai frumoase şi mai gustoase. Cultura viţei pentru struguri de
masă s-a răspândit din motive religioase mai ales în ţările arabe, de aici în
ţările bazinului mediteranean apoi în afara acestuia.
După datele O.I.V. din ultimi ani suprafaţa mondială cultivată cu viţa
de vie este de cca. 9 001 mii ha. Din această suprafaţă 70,42% se găseşte în

6
Europa, 14,59% în Asia, 10,00% în America, urmată de Africa, cu 4,3% şi
Oceania cu 0,69%. Cele mai mari suprafeţe viticole din Europa le deţin
ţările: Spania, Italia, Franţa, Turcia, Portugalia, etc.
Importanta deosebită a viticulturii pentru ţara noastră derivă nu numai
din valoarea mare a produselor ei ci şi din faptul ca ea pune în valoare şi
ocupă terenuri improprii altor culturi agricole, cum sunt: terenuri nisipoase,
pietroase, erodate, terenuri situate pe pante abrupte. În plus venitul adus de
viticultură este mult mai mare decât la celelalte ramuri agricole. În vederea
extinderii viticulturi a fost întreprinsă o ampla acţiune de modernizare a
plantaţiilor obişnuite prin conducerea viţelor înalte şi semiînalte.
Valoarea alimentară a strugurilor de masă a impus cultivarea acestora
din cele mai vechi timpuri până în prezent. Deşi ţările Asiei au extins
continuu cultura strugurilor de masă, cultura a luat avânt şi în Europa în
special în bazinul Marii Mediterane şi a Marii Negre, în prezent Europa
situându-se pe locul întâi dintre continente. Situaţia culturii soiurilor de
struguri de masă variază în timp nu numai de la un continent la altul şi de la
o ţară la alta.
După suprafaţa deţinută de soiurile pentru masă pe primul loc se
plasează Turcia (380000 ha), urmată de S.U.A. (150000 ha), Rusia şi Spania
(100000 ha), Italia (90000 ha) şi Grecia (80000 ha).
Suprafaţa totală cultivată cu viţă de vie în România a scăzut în ultimi
ani fiind în prezent de cca. 266000 ha din care 20,5 mii ha sunt pentru
struguri de masă. Evoluţia suprafeţelor de vii în România şi a producţiei
viticole de struguri şi vin este redata în tabelul 1, începând cu anul 1989 şi
până în anul 1998.
Producţia de struguri şi vin a României a fost puternic influenţată de
condiţiile nefavorabile de mediu din ultimi ani. Acestea s-au concretizat prin
temperaturi negative cu mult sub pragul biologic de -27"C - - 35,5"C în
principalele centre viticole din nord-estul Moldovei, în decembrie 1996 care
au provocat îngheţul a peste 60% din culturile de vii nobile pe rod. Apoi
ploile repetate şi higroscopicitatea ridicată au favorizat apariţia şi extinderea
focarelor de putregai cenuşiu, mai ales în podgoriile din Muntenia, nordul
Moldovei, centrul Transilvaniei şi chiar din Dobrogea. Consumul în stare
proaspătă în România a fost de cca. 3,8 kg pe cap de locuitor, ceea ce este cu
mult sub cantitatea normală.
Producţia de struguri de masă pe plan mondial a crescut simţitor
datorită cererii mari de struguri din toate ţările lumii. Europa ocupă primul
loc şi la producţia de struguri cu 37221 mii tone urmată de Asia cu 8243 mii
tone, America cu 10963 mii tone, Africa cu 2352 mii tone şi Oceania cu 841
mii tone.

7
Tabelul 1
Situaţia viticulturii per glob în anul 1999 (după B.O.Oiv.)
Nr. Continent Suprafaţă vii Total Struguri Stafide Vin
crt. Mii ha % de masă
1 Europa 6339 70,42 37221 4084 148 231,539
2 Asia 1313 14,59 8243 1713 552 1943
3 America 900 10,00 10963 1417 306 47660
4 Africa 387 4,30 2352 564 37 10047
5 Oceania 62 0,69 841 43 71 4445
6 Suprafaţa mondială 9001 100 53323 7821 1114 295634

Tabelul 2
Suprafaţa de vii pe rod şi producţia de struguri pe anul 2000
(după M.A.A.P.)
Specificare U.M. Total Sector privat Sector public + mixt
Suprafaţa de mii ha 248 201 47
Vii pe rod Mii ha 18 10
Soiuri de masă Mii ha 230 191 8
Soiuri de vin Mii ha 119 119 33
DC HPD Mii ha 52120 2617 -
Producţia medie Kg / ha 3373 7303 16313
Soiuri de masă Kg / ha 5100 2367 5750
Soiuri de vin Kg / ha 4396 4398 18487
HPD Kg / ha 1290 523
Producţia totală Mii tone 118 72 767
Soiuri de masă Mii tone 1172 451 46
Soiuri de vin Mii tone 523 523 721
HPD Mii tone -

Suprafaţa viticolă mondială în anul 1999 este relativ aceiaşi dar se


înregistrează. scăderi de suprafeţe în Europa şi creşteri în celelalte
continente.
Producţia de struguri de masă este concentrată în ţările bazinului
mediteranean şi a bazinului Mării Negre. Ca mari producătoare de struguri
de masă amintim ţările Spania, Italia, Turcia, S.U.A., Rusia.
România se situează în topul primelor 10 ţări producătoare de struguri
(ţări cu o producţie de peste 100 000 tone de struguri), asigurându-se o
producţie medie de struguri de masă de 5 kg / cap de locuitor faţă de cea a

8
bazinului mediteranean care înregistrează o producţie de 12 kg/cap de
locuitor.
Consumul de struguri este corelat direct cu producţia ce se obţine.
Producţia anuală de struguri pentru masă se obţine în vederea
asigurării consumului de struguri în stare proaspătă. Producţia medie anuală
de struguri pentru masă determină consumul acestuia: creşte producţia,
creşte şi consumul.
În ceea ce priveşte perspectivele viitoare ale culturi strugurilor de
masă se constată că:
- strugurii de masă reprezintă un aliment valoros şi fără restricţii
rezultând o necesitate de a creşte producţia lor în următorii ani,
- pentru acelaşi consum al populaţiei globului numai dublarea sau
triplarea actualului consum , de 3,8 kg / cap de locuitor scoate în evidenţă
necesitatea sporirii producţiei fără a mai vorbi despre creşterea populaţiei.
Mărirea suprafeţelor pentru cultura strugurilor de masă în
România urmăreşte creşterea producţiei de struguri de masă în vederea
sporii consumului intern şi al exportului. Raportul dintre suprafaţa totală a
culturii viţei de vie şi suprafaţa soiurilor de masă s-a redus în ultimi ani
ajungând de la 1 la 8.
Tabelul 3
Evoluţia suprafeţelor de vii şi a producţiei totale de struguri şi vin în
România (mii ha)
Indicatori (d.c.) 1989 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998
Total vii pe rod 213,4 235,4 245 246,9 248,7 251,8 251,7 249
- sector public + mixt 89 59,7 60,5 60,3 60,3 60,5 57,8 56
- sector privat 124,4 175,7 184,5 186,6 188,4 193,3 193,9 193
A. Producţia de struguri (mii tone) 914,5 905,4 1313,9 1431,4 1179 872 1181 1289,6
d.c. de vin 783,1 802,3 1173,7 1281,6 1061,3 799 1061,4 1169,6
- sector public + mixt 230,7 219,9 295 324,9 227,3 215 312 318
- sector privat 552,4 586,4 878,7 956,7 834 584 749,4 851,6
B. producţie vin (mii hl) 4463,1 4803,8 6720 7663 5600 5000 5680 6200
- sector public + mixt 1525 1320 1681,5 1949,4 1204,7 1310 1210 1600
- sector privat 2928,1 3483,8 5038,5 5713,6 4395,3 3690 4470 4600

9
CAPITOLUL II
PREZENTAREA CADRULUI NATURAL ÎN CARE SE
DESFĂŞOARĂ CERCETAREA

Cercetarea se desfăşoară la Staţiunea Didactică Timişoara, amplasată


într-o zonă cu influenţe mediteraneene şi la o altitudine de 200 m.
Pentru a putea aprecia influenta factorilor ecologici asupra însuşirilor
tehnologice ale strugurilor şi calităţii soiurilor, se analizează din punct de
vedere viticol principalele caracteristici ale soiurilor din ''centrele viticole
sau podgoriile în care sunt amplasate populaţiile viticole, cartarea
pedologică şi agrochimică efectuată de către Oficiul judeţean pentru Studii
Pedologice şi Agrochimice Timiş, precum şi principalii factori climatici pe
perioada de cercetare.

2.1. CONDIŢII DE CLIMĂ

Răspândirea viţei de vie pe glob, soiurile adecvate, precum şi măsurile


agrotehnice care trebuie aplicate sunt condiţionate în cea mai mare măsură
de cadrul natural în care trăieşte planta.
Viţa de vie ca orice plantă necesită un minim de condiţii care trebuie
să-i asigure o dezvoltare normală, să păstreze neştirbit echilibrul proceselor
metabolice, precum şi cele de creştere şi fructificare.
Clima constituie elementul dominant cu atât mai mult cu cât
fenomenele agroclimatice sunt mai puţin stăpânite şi dirijate de către om.
Datele meteorologice pentru caracterizarea factorilor de climă
sunt luate de la Staţia Meteorologică Timişoara pe o perioadă de 10 ani.
Din analiza datelor prelucrate din punct de vedere viticol
rezultă că zona Timişoarei este situată într-un climat temperat cu
nuanţă metiteraneană. Regiunea se caracterizează prin primăveri
blânde, moderat de umede, precipitaţii nu prea abundente, veri moderate.
Toamnele sunt lungi, fără prea multe precipitaţii, brumele se produc târziu,
în noiembrie.

2.1.1. TEMPERATURA

Procesele vitale ale plantelor sunt determinate şi influenţate de energia


termică exprimată prin nivelul şi suma gradelor de temperatură.
Fiecare fenomen fiziologic este condiţionat de atingerea unui anumit
nivel de temperatură numit "prag biologic" care marchează începutul sau
sfârşitul unui fenomen biologic.

10
Pentru declanşarea "plânsului" la viţa de vie pragul biologic inferior
este de 5-7°C, pentru începutul şi sfârşitul înfloritului pragul biologic
inferior este de 15°C ţinând seama, că la acest nivel, are loc şi germinarea
polenului. Când temperatura este mai mică de 15°C fecundaţia nu are loc la
struguri apărând fenomenul de "meiere şi mărgeluire".
La înflorit temperaturi mai mari de 28°C + 3°C ajuta grăbind înfloritul
şi implicit creşterea şi maturarea boabelor la momentul optim. Ţinându-se
cont de regimul termic, raionarea soiurilor s-a făcut în aşa fel încât soiurile
respective să fie capabile să producă mult şi de bună calitate.
Pentru creşterea boabelor pragul inferior este de 20°C, pentru
coacerea strugurilor 17°C, iar pentru maturarea lemnului 12°C. Întocmai ca
şi pragurile inferioare de temperatură cele superioare stânjenesc sau opresc
procesele biologice ale viţei de vie. Astfel, temperatura de 35°C constituie
prag biologic superior în faza de creştere a boabelor când poate apărea
fenomenul de "opăreală'' a frunzelor. Cel mai important prag biologic
inferior pentru viţa de vie este temperatura de 10°C considerat ca fiind zero
de creştere sau zero biologic.
Nivelul temperaturii poate avea şi valori minime sau maxime letale
care au influente negative ireversibile. Astfel, în perioada repausului relativ
mugurii de iarnă îngheaţă la -16°C lemnul de 1 an este necrozat la vitele
europene la -21°C.
Temperaturile maxime pot avea, de asemenea, influenţe nocive în
funcţie de perioada de vegetaţie, fenofază, etc. astfel, temperaturile de peste
40°C simt nocive pentru creşterea lăstarilor.
Cea mai ridicată temperatură medie lunară a fost de 24,00°C, luna
august, 2000, iar temperatura minimă medie a fost de -3,3°C, luna
decembrie, 2001. Suma gradelor de temperatură, acumulată în perioada de
vegetaţie nu scade sub 2516, 4 şi nu depăşeşte 7182,85. Ca o concluzie
finală putem afirma că datorită faptului că temperatura în timpul iernii nu
scade sub -18°C îngropatul viţei de vie nu se justifică. Condiţiile climatice
sunt mai puţin favorabile datorită unor ierni cu temperaturi mai scăzute (vezi
tabel. 3 şi 4).

2.1.2. LUMINA ŞI EXPOZIŢIA

Viţa de vie face parte din grupa plantelor iubitoare de lumină


(heliofile) şi de aceea cultura ei nu reuşeşte decât pe terenuri bine însorite.
Pe parcursul perioadei de vegetaţie cerinţele viţei de vie faţă de lumină sunt
diferite fiind mai mari în timpul înfloritului şi maturării strugurilor.

11
Resursele luminoase ale unei zone viticole se apreciază prin suma
orelor de strălucire a soarelui din perioada de vegetaţie. Creşterea şi
dezvoltarea viţei de vie, calitatea şi cantitatea strugurilor sunt influenţate în
mare măsură de raportul dintre temperatură şi lumină.
Lumina, prin radiaţiile ei, ajută la acumularea zahărului în boabe
formarea în cantităţi mari a substanţelor aromate şi colorante din pieliţă. Se
zice ca via nu suporta decât umbra pământului (H. Oprean, 1971). Umbra
micşorează procesele de asimilare stânjenind procesele de viaţă ale viţei şi
determină micşorarea rodului pentru anul în curs şi pentru anul următor.
Viţa de vie fiind o plantă heliofilă este puternic influenţată de
intensitatea luminii în procesul de fotosinteză. Încă un efect negativ asupra
viţei îl are şi lumina excesivă care conduce la prelungirea fenofazelor de
vegetaţie, iar la venirea îngheţului de toamnă şi iarnă plantaţiile nefiind bine
pregătite, au o rezistenţă scăzută la ger, datorită coacerii incomplete a
lemnului. În cazul amplasării viilor în pantă curenţii de aer circulă mai mult
ferind plantele de atacul bolilor. În general, resursele heliotermice au cele
mai mari valori în cazul orientării sudice iar cele mai mici la orientarea
nordică. Chiar şi iluminarea diferită asupra butucului duce la modificări
morfofiziologice. În cazul unei iluminări insuficiente suprafaţa foliară se
reduce, peţiolul se alungeşte influenţând negativ intensitatea fotosintezei
prin reducerea procentului de absorbţie a luminii şi implicit scăderea
cantităţii de substanţă uscată din frunze.
Potenţialul de lumină al zonelor viticole şi necesarul de lumină a
viţelor este direct influenţat de nebulozitate.
În tabelul 4 sunt redate duratele medii de strălucire ale soarelui. Din
aceste date reiese că media orelor de strălucire efectivă a soarelui este de
2282,3. Durata lunară de strălucire a soarelui este maximă în luna iunie 2000
şi anume 355,00 ore, iar cea minimă este în luna decembrie 1996 de 27,1
ore. Din aceste date reiese faptul ca în Staţiunea Didactică Experimentală
cerinţele viţei de vie faţă de lumină sunt satisfăcătoare, soiurile de struguri
pentru masă găsind condiţii prielnice pentru parcurgerea perioadei de
vegetaţie.

2.1.3. REGIMUL DE UMIDITATE

Datorită sistemului radicular numeros şi puternic cât şi capacităţii sale


de adsorbţie mari viţa de vie este mai rezistentă la secetă decât multe alte
plante. Cultura de viţă de vie reuşeşte în acele locuri unde suma
precipitaţiilor anuale variază între 400 - 700 mm. Din suma anuală a
precipitaţiilor o parte (cca. 50%) este reprezentată de ploi mărunte ce nu

12
depăşesc 10 mm şi care nu sunt utile pentru viţa de vie iar cealaltă parte este
reprezentată de ploi adevărate sau utile.
Higroscopicitatea relativă a aerului de cca. 70°/o şi precipitaţiile
suficiente duc la obţinerea de producţii mari şi de calitate dacă sunt
repartizate uniform în toate fazele de creştere a plantelor.
În condiţiile unei secete prelungite boabele rămân mici cu o pieliţă
groasă. Fotosinteza îşi încetineşte ritmul şi acumularea de zaharuri. De
asemenea şi excesul de umiditate dăunează ducând la o creştere luxuriantă a
plantei şi în acelaşi timp la o creştere a sensibilităţii plantei la bolile
criptogramice (mana, făinare) iar strugurii nu pot ajunge la o maturitate
deplina.
Tot o influenţă negativă o are şi asupra coacerii lemnului care de
multe ori are loc insuficient sensibilizând rezistenţa plantei la ger şi îngheţ.
De multe ori în cazul ploilor abundente, la maturare procentul de apă liberă
din bob creşte prea mult, pieliţa crapă, creând condiţii optime pentru
instalarea mucegaiului care implicit duce la micşorarea producţiei de
struguri. Cantitatea de precipitaţii lunare şi anuale sunt redate în tabelul 5.
Analizând datele din tabel reiese că în perioada celor 10 ani
media precipitaţiilor este de 613,27 mm. Cea mai mare cantitate de
precipitaţii lunare a fost de 187,1 în luna iulie 1999, iar cea mai mică de 0,2
în luna februarie 1998.
Repartizarea precipitaţiilor nu este uniformă, în general cantitatea cea
mai mare cazând la începutul primăverii şi începutul verii, în lunile iulie,
august şi septembrie cantitatea de precipitaţii fiind mai mică.
Pentru desfăşurarea normală a activităţii viţei de vie importantă este şi
umiditatea relativă a aerului, fiind dependentă de temperatură şi
evapotranspiraţie.
Funcţiile vitale ale viţei de vie se desfăşoară normal când umiditatea
relativă a aerului este de 70-80% şi sunt stânjenite la 40 % , iar la 20%
încetează. Mediile lunare sunt maxime în lunile de iarnă (90%) şi minime în
lunile de vară (55%). În anii de studiu umiditatea cea mai mică s-a
înregistrat în lunile de vară (66-70%), umiditate suficientă ca viţa de vie să
îşi desfăşoare normal activitatea.

2.2. CONDIŢII DE SOL

Experienţa este amplasată pe un sol cernoziom cambic, slab


carbonatat, mediu levigat, fără degradare de textură, plan, cu apa freatică la
2-3 m adâncime, caracterizate prin următoarele:

13
Orizontul Am: cuprins între 0-42 cm, cu structura grăunţoasă, textura
luto-argiloasă, poros, pH slab acid, bogat în humus, mijlociu în azot,
mediocru în P şi K;
Orizontul A/B: cuprins între 42-78, cu structura neuniformă, textura
luto-argiloasă, foarte poros, pH slab acid, conţinut mediocru în azot şi scăzut
în P şi K;
Orizontul Cca: cuprins între 90-110 cm, cu structura nediferenţiată,
textura lutoasă, mediu poros, cu concreţiuni rare de calciu, uşor alcalin, sărac
în humus, în azot total, în P şi K;
Orizontul C/D: cuprins între 110-140 cm, cu structura nediferenţiată,
textura luto-nisipo-mâloasă, mediu poros, alcalin, cu concreţiuni de carbonat
de calciu, reacţie alcalină (8,15), sărac în humus, N, P, K.
Din tabelul 8 se observă cu textura acestui sol este greu în orizonturile
de la suprafaţă A şi B şi mijlocie în orizonturile Cca şi C/D.

Tabelul 8
Date analitice pentru profilul de sol din experienţă
Orizonturi A B A/b C C/D
Adâncimi (cm) 0-42 -78 -90 -110 -140
Nisip grosier (2,0 – 0,2 mm) % 40 0,5 1,0 1,0 1,0
Nisip fin (0,2 – 0,02 mm) % 31,2 30,6 26,6 40,0 47,0
Mâl 27,2 25,9 20,3 26,6 29,3
Argilă 2 (sub 0,002 mm) % 39,6 42,7 42,1 32,4 21,9
Textură LA LA LA L LNM
pH în H2O 6,40 6,50 6,80 8,0 8,20
Carbonaţi (CaCO3%) - - - 14,90 15,20
Humus (%) 3,20 1,77 1,30 0,88 -
N total (%) 0,15 0,11 0,08 0,06 -
Rezerva de humus (t/ha)
P total (%)
P mobil (ppm) 1,60 1,60 0,70 0,40 -
K mobil (ppm) 17,50 11,50 10,60 9,00 -
Baze de schimb (SB me la 100 g/sol) 32,6 33,4 35,6 38,9 -
Hidrogen schimbabil (SH me) 2,50 2,4 2,20 - -
Capacitatea de schimb cationic (T me) 33,10 37,90 41,10 - -
Gradul de saturaţie în baze (V%) 92,80 93,90 94,60 - -

14
Din punct de vedere chimic, solul se caracterizează prin următoarele
elemente (tabelul 8):
- pH slab acid în orizonturile A şi B şi alcalin în Cca şi C/D;
- solul este bogat în carbonat de calciu în orizonturile Cca şi C/D;
- conţinutul de humus este mare la suprafaţă în orizontul A şi scade spre
adâncime;
- conţinutul de azot total este normal;
- cantitatea de fosfor mobil este mică, solul fiind slab aprovizionat cu fosfor
pe toată adâncimea profilului;
- suma bazelor are valori mari, crescând spre adâncime;
- aciditatea hectolitrică are valori mici scăzând spre adâncime;
- capacitatea totală de schimb cationic are valori mari, crescând spre
adâncimea profilului, datorită valorii mari a bazelor;
- solul prezintă o bună fertilitate şi necesită aplicarea de îngrăşăminte
chimice cu reacţii fiziologice neutre sau slab alcaline.

15
CAPITOLUL III
PREZENTAREA ÎNSUŞIRILOR MORFOLOGICE, BIOLOGICE ŞI
TEHNOLOGICE ALE SOIURILOR STUDIATE

1. Muscat Perla de Csaba


A fost creat în 1904 de către selecţionatorul maghiar A. Stark din
seminţe hibride obţinute I. Mathiasz, rezultate din hibridarea sexuată între
Bronnerstraube şi Muscat Ottonel.
Caractere morfologice
Rozeta este scamoasă, de culoare verde, cu nuanţă cafenie. Floarea
este hermafrodită normală. Frunza adultă este aproape rotundă, mijlocie,
colorată în verde închis, mată şi uşor gofrată; este întreagă sau cu 3-5 lobi
slabi schiţaţi, cu sinusuri laterale în formă de V, iar cel peţiolar în formă de
liră sau închis; caracteristic este faptul că marginile limbului sunt îndreptate
în sus formând o pâlnie la punctul peţiolar; limbul este glabru doar cu
smocuri de peri pe nervuri care sunt uşor roşiatice spre bază. Strugurele este
mijlociu, cilindro-conic, aripat, lax; bobul este discoidal, mijlociu, de
culoare verde - gălbui; mezocarpul este cărnos, cu aroma uşoară de muscat,
iar pieliţa este acoperită cu pete cafenii.
Însuşiri biologice şi tehnologice
Vigoarea soiului este mijlocie sau mică, fertilitate mijlocie ( cca. 50%
lăstari fertili), dar uneori copilii sunt fertili. Este sensibil la secetă, mană şi
oidium, iar la maturitate strugurii sunt atacaţi de viespi. Maturarea
strugurilor este extratimpurie în sudul ţării, între 15-30 iulie, iar in zona
colinară şi în Dobrogea la începutul lunii august. Durata de consum este de
numai 10-20 zile iar strugurii nu sunt rezistenţi la transport.
Producţia este de 8-15 t/ha şi un procent de 70% producţie marfă.
Particularităţi de cultură.
Preferă soluri uşoare, bogate în substanţe nutritive şi amplasate in
zone mai calde şi bine însorite. Soiul se pretează la tăiere mixtă cu normare
atentă a sarcinii de ochi pe butuc şi a numărului de inflorescenţe (30-32 pe
butuc).
2. Chasselas Dore (soi cu maturare mijlocie)
Are mai multe sinonime: Chasselas, Şasla aurie, Ciasla (în România),
Chasselas dorato (Italia), Florenci Jouana (Spania), Weisser Guttedel
(Germania), Marzemina bianca, Fendant.
Originea este incertă. După unii ampelografi ar fi de origine franceză
iar denumirea s-ar trage de la localitatea Chasselas; după alţii ar putea fi de
origine Elveţiană, unde se găseşte în cultură sub numele de Fendant.

16
Caractere morfologice
Rozeta este scămoasă, de culoare roşiatic verzuie, foarte
caracteristică. Floarea este hermafrodită normală. Cârceii sunt bi şi trifurcati
de culoare galben cafenie. Frunza adultă este uşor băşicată de mărime
mijlocie cu 5 lobi glabră şi prezintă peri scurţi pe nervuri; sinusurile laterale
superioare sunt variabile ca formă, pot fi ovoidal închise, cele superioare,
deschise cele inferioare, iar sinusul peţiolar în formă de V sau închis prin
suprapunerea lobilor. Dinţii sunt mărunţi, cu laturi convexe. Strugurele este
lax şi cilindro-conic, uneori aripat cu o ramificaţie a strugurelui,
transformată în cârcel. Bobul este sferic, de mărime mijlocie, colorat galben
auriu, şi cu miezul semicărnos.
Însuşiri biologice şi tehnologice
Soiul Chasselas Dore are vigoare mijlocie şi fertilitate ridicată (7080
% lăstari fertili), cu 2-3 inflorescenţe pe lăstari. Prezintă o mare capacitate
de emitere a lăstarilor din lemnul vechi ceea ce permite regenerarea uşoară a
butucilor. Are rezistenţa relativ bună la oidium şi mucegai dar este foarte
sensibil la mană. Strugurii ajung la maturitate în a doua jumătate a lunii
august în centrele viticole din sudul ţării şi spre sfârşitul lunii septembrie în
zonele mai nordice (Iaşi, Odobeşti, Panciu). La maturitate deplină strugurii
conţin 150 - 190 g/1 glucide, 3,4 - 5,2 g/1 H 2SO4 aciditate. De aceea se pot
vinifica obţinându-se vinuri uşoare de masă, foarte echilibrate.
Particularităţi de cultură
Soiul Chasselas Dore prezintă o mare plasticitate faţă de condiţiile de
mediu, motiv pentru care aria de răspândire este foarte întinsă. Cei mai buni
şi mai frumoşi struguri se obţin însă pe terenuri bine însorite, cu soluri
scheletice.
3. Muscat de Hamburg
Originea soiului este controversată; se cultivă de secole în serele din
Anglia şi s-a avansat astfel ideea ca ar proveni din această ţară şi că ar fi de
fapt un hibrid între soiurile Frankenthal şi Muscat de Alexandria. La noi în
ţară ocupă cca. 10% din strugurii de masă, ponderea însemnată fiind în sudul
ţării şi în Dobrogea.
Caractere morfologice
La dezmugurire rozeta este verde, albicioasă, cu nuanţă cafenie pe
margine. Frunza adultă este mare 3-5 lobată, uşor ondulată, cu lobul terminal
alungit şi ascuţit. Floarea este bisexuată, normală, dar cu polenul slab fertil,
motiv pentru care meiază şi mărgeluieşte puternic. Pentru asigurarea unei
bune polenizări se recomanda înfiinţarea de plantaţii de Muscat de Hamburg
în amestec biologic cu soiul Cinsaut, în proporţie de 2/1. Strugurii sunt mari,
rămuroşi, cu boabe rare şi neuniforme, cu peduncul şi rahisul alungit,

17
flexibil şi ierbos. Boabele sunt mijlocii sau mari, elipsoidale (la unele
biotopuri sunt aproape sferice) de culoare neagră, acoperite cu pruină.
Miezul este crocant cu gust plăcut şi pronunţat aromat.
Însuşiri biologice şi tehnologice
Soiul Muscat de Hamburg are vigoare mijlocie, dar fertilitate bună
(70-80% lăstari fertili). În condiţiile ţării noastre lemnul coardelor se
maturează bine ceea ce-i conferă rezistenţă la ger. Este sensibil la oidium,
mucegai şi la moliile strugurelui. Maturarea strugurilor are loc în epoca a I
V-a la 10 - 15 zile după soiul Chasselas Dore şi acumulează 140 - 200 g/1
glucide şi aciditate de 3,5 - 5 g/l H 2SO4. Strugurii sunt rezistenţi la transport
şi păstrare în condiţii de atmosferă controlată. Producţia de struguri este de
10-12 t/ha.
Particularităţi de cultură
La taiere se recomanda o încărcătură moderată lăsată pe coarde de rod
cu lungimea de 10-12 ochi, tăierea în cepi de rod duce la diminuarea
producţiei de struguri. Reacţionează bine la aplicarea unor operaţii în verde
(plivitul lăstarilor, normarea inflorescenţelor, scurtarea inflorescenţelor) şi ca
urmare calitatea strugurilor şi cantitatea producţiei marfă creşte. Asigură
recolte mari şi de bună calitate pe soluri uşoare: soluri argilo-nisipoase şi
argilo - mărnoase bine aprovizionate cu apă şi substanţe nutritive.
4. Afuz - Ali (coacere târzie)
Soiul este originar din Asia Mică şi este răspândit în majoritatea
ţărilor viticole cu resurse heliotermice bogate; în ţara noastră datorită
tardivităţii sale, se cultivă pe terasa inferioară a Dunării, în Podgoria Dealu
Mare şi în sudul Dobrogei.
Are mai multe sinonime ca: Aleppo, Razachie de Dealu Mare
(România), Regina , Uva Regina (Italia), etc.
Caractere morfologice
Prezintă dezmugurire timpurie, rozeta are culoare cafenie roşiatică, cu
un aspect lucios. Frunza adultă este mijlocie, 3-5 lobată, glabră, pe ambele
feţe. Strugurele este mare sau foarte mare, rămuros sau cilindro-conic cu
pedunculul lung şi rahisul ierbos, boabele sunt dispuse rar. Boabe sunt foarte
mari de formă cilindrică, colorate verde gălbui, rumenite pe partea însorită,
miezul crocant, nearomat, dar cu gust plăcut.
Însuşiri biologice şi tehnologice.
Vigoarea soiului este mijlocie sau mare cu maturarea strugurilor în
epoca 6-7 ( septembrie - octombrie). Soiul Afuz-Ali este sensibil la
temperaturile scăzute din timpul iernii, iar la înflorire temperaturile mai mici
de 20°C provoacă meierea şi mărgeluirea boabelor. Deşi fertilitatea soiului
este mijlocie datorită mărimii strugurilor poate asigura producţii de 15-20 t /

18
ha care se pot păstra pe butuc 30-40 zile. Aspectul deosebit de frumos al
strugurilor, gustul plăcut şi armonios al boabelor şi rezistenţă bună la
păstrare situează soiul Afuz-Ali printre cele mai apreciate pe piaţa mondială
pentru consumul în stare proaspătă.
Particularităţi de cultură
Soiul Afuz - Ali solicită terenuri bine expuse la soare, cu soluri fertile
de aceea se recomandă să fie amplasate cu prioritate în centrele cu resurse
heliotermice ridicate. Lucrările şi operaţiunile în verde aplicate corect şi la
timp influenţează favorabil producţia marfă.
Datorită însuşirilor sale foarte valoroase, ca soi de masă, cu mari
cerinţe pentru export şi o bună capacitate de păstrare a strugurilor Afuz-Ali
rămâne soiul de bază în grupa celor cu maturare târzie.
5. Italia ( maturare târzie)
Solul a fost creat în Italia şi are o răspândire mai restrânsă fiind un soi
cu maturare târzie, în ţara noastră se întâlneşte în cultura, doar în sudul
Dobrogei.
Caractere morfologice
La deschiderea mugurilor, rozeta este pufoasă, verde albicioasă, cu
nuanţă de roz-violaceu. Floarea este hermafrodită normală. Frunza adultă,
este mare, uşor grofată, de culoare verde închis, pentalobată cu lobul
terminal alungit, scămoasă, sinusurile laterale superioare sunt profunde,
oviforme, cu marginile suprapuse mult, iar sinusul peţiolar este în formă de
liră, dinţii au marginile uşor rotunjite. Strugurele este de formă conică sau
rămuroasă mare şi lax. Bobul este ovoidal, mare, galben-verzui, cu nuanţă
cihlimbărie; miezul este cărnos, crocant, cu aroma fină de muscat.
Însuşiri biologice şi tehnologice
Soiul are o creştere viguroasă, şi o fertilitate mijlocie, (54% lăstari
fertili). Manifestă sensibilitate la mană, oidium, cancerul bacterian şi
antracnoză. Temperaturile scăzute la înflorire favorizează meierea şi
mărgeluirea boabelor. Maturarea strugurilor este târzie (septembrie,
octombrie). Strugurii pot rămâne pe butuc 20-25 zile, iar în depozite durata
de păstrare este mare.
Particularităţi de cultură
Datorită tardivităţii, soiul Italia trebuie amplasat în cultură, pe terenuri
bine însorite, în centre viticole, cu toamne mai lungi. Poate fi condus pe
tulpini înalte şi semiînalte, când asigură producţii de struguri de până la 20
t/ha. Soiul Italia asigură consumul în stare proaspătă până toamna târziu, iar
prin păstrare în depozite se poate comercializa şi în cursul iernii, arealele
foarte favorabile fiind cele amplasate de-a lungul Dunării.

19
CAPITOLUL IV
OBIECTIVELE URMĂRITE ÎN CERCETARE ŞI EXPERIENŢA ÎN
DOMENIU

În etapa actuală obiectivul central al agriculturii îl constituie


intensificarea şi modernizarea producţiei agricole în toate sectoarele şi
ramurile de activitate.
În acest scop prin modificarea şi intensificarea tehnologiilor de
cultură, viticultura trebuie sa asigure producţii mari de struguri de calitate
superioară constante şi economice. Realizarea unor producţii de struguri de
masă de calitate superioară naturale şi tipice arealelor de producere impune
pe de o parte creşterea însuşirilor agrobiologice şi tehnologice ale acestora
fixate în zestrea ereditara a gradului de valorificare a lor în diferite condiţii
de tehnologie aplicate şi pe de altă pare a proceselor tehnologice specifice
valorificării cu maximă eficienţă a strugurilor de masă atât în stare proaspătă
la recoltare, cât şi după păstrare prin refrigerare.
Programul de cercetare cuprinde tehnici pentru toate podgoriile şi
centrele viticole din ţara noastră. Aceluiaşi context i se impune şi experienţa
care face obiectul lucrării de faţă: acela de a stabili cele mai valorase soiuri
pentru Staţiunea Didactică Timişoara.
Obiectivele urmărite în cercetare au fost următoarele:
- stabilirea potenţialului tehnologic, cantitativ şi calitativ al soiurilor
de struguri de masă din Staţiunea Didactică Timişoara;
- stabilirea însuşirilor fizici-chimice şi tehnologice ale soiurilor
studiate.
În această direcţie se ţine seama şi de cerinţele pieţelor interne şi
externe pentru strugurii de masă şi rentabilitatea lor.
Cunoaşterea soiurilor de viţă de vie sub aspectul însuşirilor
agrobiologice şi tehnologice a fost o preocupare constantă a oamenilor de
ştiinţă şi a practicienilor viticultori din cele mai vechi timpuri. Astfel
Gherasim Constantinescu în anul 1946 a precizat epocile de coacere a
soiurilor cultivate în ţara noastră în număr de 7 ceea ce a permis conturarea
pe diferite zone geologice.
Aprofundând studiile referitoare la evoluţia coacerii strugurilor în
diferite podgorii şi centre viticole din ţara noastră, Teodorescu în anul 1963
stabileşte momentul optim de recoltare a strugurilor în vederea obţinerii unei
producţii de calitate superioară, rezistentă la transport şi desfaceri.

20
Influenţa tehnologiilor de păstrare, conservare şi condiţionare a
strugurilor a determinat noi cercetări în această direcţie asigurând-se astfel
consumul de struguri de masă pe tot parcursul anului.
A lărgi consumul de struguri de masă înseamnă a pune la dispoziţia
pieţei o parte mai mare din an decât cea obişnuită a strugurilor asigurând
proporţii corespunzătoare între principalele grupe de alimente vegetale şi
animale.
Lărgirea consumului de struguri proaspeţi înseamnă valorificarea
eşalonată a lor, evitarea supraaglomerărilor pe piaţă, a perisabilităţii legate
de nevalorificarea în timp util sau a schimbării destinaţiei lor ( transformarea
în must, gem, dulceţuri, etc.). această lărgire a perioadei de consum a
strugurilor de masă în stare proaspătă se poate obţine pe două căi şi anume:
- grăbirea sau întârzierea maturaţiei strugurilor
- păstrarea ( consumarea strugurilor).
Cea mai mare importanţă în lărgirea consumului de struguri de masă
pe o perioadă mai mare a anului o are păstrarea strugurilor. Astfel, numeroşi
cercetători au abordat această temă încât s-au obţinut rezultate deosebite în
păstrarea strugurilor de masă.
Prin păstrare consumul de struguri de masă se poate prelungi cu I4
luni sau chiar mai mult.

21
CAPITOLUL V
CERCETĂRI PROPRII

5. 1. MATERIALUL FOLOSIT ŞI METODE DE LUCRU

Pentru studiu s-au luat principalele soiuri de viţă de vie pentru struguri
de masă cultivate în Staţiunea Didactică Timişoara, amplasate în parcele de
producţie şi în colecţia ampelografică.
Din fiecare soi s-au luat câte 20 de buturi în 4 repetiţii la care au fost
efectuate operaţii şi determinări. Plantaţia are vârsta de 12 ani, distanţa de
plantare fiind de 2/1,2 m. Tipurile de tăiere sunt Guyot, forma semiînaltă şi
cordon Casenave. În perioada de cercetare s-au făcut observaţii şi
determinări referitoare la strugurii de masă obţinuţi, folosind următoarele
metode:
- timpul de recoltare al strugurilor s-a stabilit prin analiza periodică
( la 5 zile) a conţinutului de zahăr şi aciditate, folosind metoda
refractometrică şi titrimetrică;
- producţia de struguri s-a determinat prin cântărirea acestora la
recoltare, apoi datele s-au prelucrat prin metoda variaţiei;
- cantitatea producţiei s-a determinat la recoltare prin analiza
conţinutului în zahăr şi aciditate a mustului din boabe.
Lucrările executate în parcelele experimentale au fost aceleaşi ca şi în
parcelele de producţie.

5.2. REZULTATE OBŢINUTE

5.2.1. FAZELE DE VEGETAŢIE

În cei 2 ani de studiu se prezintă în tabelele 9 şi 10.


Din analiza datelor înscrise în tabelul 9, reiese faptul că soiul Muscat
Perla de Csaba este cel mai timpuriu soi de struguri de masă, deoarece
începe să înmugurească la jumătatea lunii aprilie (l6.IV) şi ajunge la
maturitate deplină la 01.VIII. soiurile Afuz - Ali şi Italia sunt soiuri cu
maturitate târzie începând să înmugurească spre sfârşitul lunii aprilie (25.
IV) şi ajung la maturitate deplină în ultima decadă a lunii septembrie (30.IX)
respectiv prima decadă a lunii octombrie soiul Italia (02. X).
Din studiul datelor înscrise în tabele, reiese faptul că în anul 2000
fenofazele au avut o desfăşurare normală, iar în anul 2001 primele fenofaze
au fost întârziate cu 4 zile la soiul Muscat Perla de Csaba şi 9 zile la soiurile
Afuz - Ali şi Italia.

22
5.2.2. COEFICIENTUL DE FERTILITATE ŞI INDICII DE
PRODUCTIVITATE

Coeficientul de fertilitate relativ este dat de raportul dintre numărul


de ciorchini aflaţi pe butuc şi numărul de lăstari al acestuia. Este deci o
mărime ce caracterizează productivitatea viţei de vie şi variază după soi, iar
în cadrul aceluiaşi soi după loc, climă şi mijloace culturale.
Coeficientul de fertilitate este de două feluri: relativ şi absolut, în
funcţie de tipul lăstarilor totali sau fertili la care se raportează. Coeficienţii
de fertilitate servesc în studiile ampelogratice ca indici de apreciere a
soiurilor şi repartizarea sortimentelor pe zone naturale de producţie.
Coeficientul de fertilitate relativ este mai variabil ca cel absolut,
având în vedere ca numărul inflorescenţelor pe lăstar şi numărul lăstarilor pe
butuc sunt mărimi ce variază mult de la un soi la altul şi în cadrul soiului de
la un butuc la altul. Acest coeficient poate avea valori mai mari când între
puterea de creştere şi capacitatea de rodire există un echilibru.
Coeficientul de fertilitate absolut reprezintă raportul dintre numărul
total de ciorchini pe butuc şi numărul lăstarilor fertili ai acestuia. Valoarea
lui este mai mare decât l. Coeficientul de fertilitate absolut indică
proprietatea soiurilor de a produce mai mulţi sau mai puţini struguri pe
lăstarii fertili.
Indicii de productivitate servesc alături de coeficienţii de fertilitate la
caracterizarea soiurilor de viţă de vie aflate în cultură. Prin indice de
productivitate se înţelege produsul rezultat din înmulţirea coeficientului de
fertilitate cu greutatea medie a unui strugure.
Indicele de productivitate este de două feluri: relativ şi absolut
corespunzător coeficientului de fertilitate folosit la calcularea lui. Valorile
indicelui relativ de productivitate sunt mai variabile decât ale celui absolut.
Această variabilitate este legată de valoarea greutăţii medii a
strugurilor, ea însăşi variabilă ca soiul, condiţiile de mediu, încărcătura
rezervată pe butuc.
Pentru a calcula coeficienţii de fertilitate şi indicii de productivitate
am făcut măsurători la douăzeci de butuci din cadrul fiecărui soi, notând
următoarele elemente ( anul 2000):
- numărul total de lăstari pe butuc;
- numărul de lăstari fertili pe butuc;
- numărul de struguri la butuc.
Am calculat coeficienţii de fertilitate şi indicii de productivitate la
fiecare soi şi pentru toţi cei 20 de butuci urmăriţi, aflând la sfârşit valorile
medii pentru fiecare soi, după cum rezultă din tabelul 11.

23
Analizând datele din tabel rezultă că aceiaşi coeficienţi de fertilitate ,
productivitate au valori diferite de la soi la soi. Cel mai mare coeficient de
fertilitate îl are soiul Chassela Dore însă indicii de productivitate sunt cu
mult mai mari la soiurile Afuz - Ali şi Italia. Aici trebuie avută în vedere şi
greutatea medie a unui strugure, care la soiurile Afiiz - Ali şi Italia depăşeşte
cu 65-80 gr greutatea medie a unui strugure Chasselas Dore.
Pentru compararea rezultatelor obţinute am folosit valorile redate în
Ampelografia României", vol. I şi II. faţă de aceste date, coeficienţii de
fertilitate relativă sunt mai mici la soiurile Chasselas Dore, Muscat de
hamburg şi Afuz - Ali.
Rezultă că în condiţiile climatice ale Staţiunii Didactice Timişoara
aceste soiuri au o lăstărire puternică ceea ce influenţează negativ producţia.
Coeficienţii de fertilitate absolută sunt sub media pe ţară. Greutatea
medie a unui strugure are valori cuprinse între limitele stabilite pe ţară, cu
excepţia soiurilor Afuz - Ali şi Italia. Indicele de productivitate relativă este
în general mai mic decât media pe ţară la majoritatea soiurilor, la fel şi
indicele de productivitate absolută.
Rezultă că în condiţiile de cultură din Staţiunea Didactică Timişoara
soiurile de struguri de masă au în general o dezvoltare şi o comportare bună,
condiţiile pedoclimatice fiind favorabile culturii soiurilor de struguri de
masă, însă cu performanţe specifice zonei a II-a de favorabilitate.

5.2.3. PRODUCŢIA DE STRUGURI

Analizând datele referitoare la producţia de struguri în perioada de


cercetare se observă că în anul 2000 s-a realizat cea mai mare producţie,
aceasta situându-se la nivelul producţiilor mari obţinute în majoritatea
podgoriilor şi centrelor viticole din ţară. Această producţie s-a datorat
faptului că s-au întrunit în anul 2000 toate condiţiile pentru plantaţiile de viţă
de vie în ceea ce priveşte vegetaţia viei, acumularea cantităţii. de zahăr
necesară şi în atac redus de putregai cenuşiu şi făinare.
În anul 2000 în perioada de coacere s-a înregistrat suma gradelor de
temperatură la valori ridicate, ceea ce a permis acumularea cantităţii de
zahăr optime şi a acidităţii scăzute.
Comparativ cu anul de vârf 1999, în anul 2000 producţiile de struguri
au fost mai mici. Astfel, în anul 2000 s-au obţinut, în contextul unor condiţii
relativ bune de climă, rezultate puţin mai slabe faţă de anul 1999. Cea mai
mare producţie în anul 2000 s-a obţinut la soiurile Chasselas Dore, Muscat
de Hambmg, Muscat Perla de Csaba, iar soiurile Afuz - Ali şi Italia , datorită

24
temperaturilor foarte scăzute din timpul iernii, de peste -18°C, au îngheţat,
iar producţia a fost foarte redusă.

5.2.4. ELEMENTE DE CARACTERIZARE A STRUGURILOR LA


RECOLTARE

Pentru corelarea producţiei şi a calităţii strugurilor de masă din plantaţia


Staţiunii Didactice, s-au făcut determinări referitoare şi la sănătatea
strugurilor, conţinutul de zahăr, aciditatea, greutatea medie a
unui strugure, greutate a 100 boabe, data coacerii depline şi data recoltării,
situaţii prezentate în tabele.
În anul 2000 maturitatea deplină a strugurilor de masă s-a realizat
între 0l.VII1 - 02.X, cele mai timpurii soiuri fiind Muscat Perla de Csaba,
urmat de Chasselas Dore, mai târzii fiind soiurile Muscat de Hamburg, Afuz
- Ali şi Italia.
Recoltarea strugurilor s-a făcut la maturitate deplină în aceiaşi ordine,
în mod eşalonat, astfel încât s-a urmărit menţinerea pe piaţă a strugurilor de
masă o perioadă cât mai lungă de timp.
Putregaiul cenuşiu a afectat în mod diferenţiat soiurile, fără a produce
pagube însemnate, cel mai puţin afectat fiind soiul Italia. Conţinutul de zahăr
s-a situat între 160 gr./1 la soiul Afuz - Ali şi 175 gr./1 la Muscat de
Hamburg, iar aciditatea totală a boabelor între 3,2 gr./1 la Muscat Perla de
Csaba şi 4,2 gr./1 la Chasselas Dore.
Greutatea a 100 boabe s-a situat între 160 gr la soiul Muscat Perla de
Csaba şi 745 gr la soiul Italia, greutatea medie a unui strugure fiind între 160
gr la Muscat Perla de Csaba şi 360 gr la soiul Italia.
În anul 1999, cu toate că primele fenofaze au fost mai timpurii
datorită temperaturilor mai ridicate din luna aprilie, soiul Italia a ajuns la
maturitate deplină mai târziu ( 16.X), iar celelalte soiuri au ajuns la
maturitate deplină în limitele normale: 30.VII Muscat Perla de Csaba; 18.
VIII Chasselas Dore; 26. VIII Muscat de Hamburg; 26.IX Afuz - Ali.
Se constată însă, faţă de anul 2000 un conţinut mai scăzut de zahăr şi
aciditatea totală din boabe mai ridicată. Greutatea a 100 boabe este mai mare
în anul 1999 faţă de anul 2000, fiind cuprinsă între 165 gr la soiul Muscat
perla de Csaba.
Astfel în perioada de cercetare se observă obţinerea unor producţii
mai ridicate, de bună calitate, cu un conţinut ridicat de zahăr şi o aciditate
normală, toate celelalte însuşiri încadrându-se în limitele normale ale
performantelor productive ale soiurilor în această zonă.

25
Tabelul 9
Fazele de vegetaţie în anul 1999
Soiul Plâns Dezmugurit Înflorit Pârgă Maturare
Chasslas Dore 18.IV 22.IV 11.VI 6.VIII 16.IX
Muscat de Hamburg 23.IV 27.IV 14.VI 14.VIII 24.IX
Afuz Ali 25.IV 29.IV 17.VI 29.VIII 30.IX
Italia 25.IV 29.IV 18.VI 30.IX 2.X

Tabelul 10
Fazele de vegetaţie în anul 2000
Soiul Plâns Dezmugurit Înflorit Pârgă Maturare
Chasslas Dore 29.III 15.IV 18:V 20.VII 1.IX
Muscat de Hamburg 29.III 15.IV 20.V 25.VII 10.IX
Afuz Ali - - - - -
Italia - - - - -

Tabelul 11
Coeficienţii de fertilitate şi indicii de producţie (media 1999 – 2000)
Soiul Numărul Numărul mediu Numărul Coeficiente de Greutate Indicii de
mediu de ochi de lăstari pe mediu de fertilitate a medie productivitate
morţi pe butuc struguri pe a unui
butuc Fertil Steril butuc Relativ Absolut strugure Relativ Absolut
Chasslas Dore 3,40 9,20 2,60 10,80 1,10 1,45 120,0 168,30 222,00
Muscat de Hamburg 3,60 18,00 4,00 11,60 1,00 1,45 215,0 280,00 406,00
Afuz Ali 3,00 8,20 7,70 9,30 0,42 1,28 268,0 171,10 336,00
Italia 3,70 8,90 7,40 10,60 0,67 1,07 254,0 180,90 215,60
Media 2,96 11,24 4,92 11,02 0,88 1,,35 199,40 194,50 290,80

Tabelul 12
Producţia de struguri pe anul 1999
Soiul Producţia de struguri Diferenţa de
Kg / ha % producţie Kg / ha
Chasslas Dore 7450 102,90 +210
Muscat de Hamburg 8200 113,25 +960
Afuz Ali 7250 3,45 +10
Italia 6800 93,92 -440
Media 7240 100 -

26
Tabelul 13
Producţia de struguri pe anul 2000
Soiul Producţia de struguri Diferenţa de
Kg / ha % producţie Kg / ha
Chasslas Dore 9325 119,16 +1500
Muscat de Hamburg 7950 101,59 +125
Afuz Ali - - -
Italia - - -
Media 7825 100 -

Tabelul 14
Greutatea a 100 de boabe la soiurile de struguri pentru masă din Staţiunea
Didactică Timişoara, în perioada de cercetare 1999 - 2000
Soiul Greutatea a 100 de boabe Media
1999 2000 1999-2000
Chasslas Dore 215 200 207,5
Muscat de Hamburg 305 295 300
Afuz Ali 510 495 502,5
Italia 755 745 750

Tabelul 15
Greutatea medie a unui strugure pentru masă din Staţiunea Didactică
Timişoara, în perioada de cercetare 1999 - 2000
Soiul Greutatea medie a unui strugure Media
1999 2000 1999-2000
Chasslas Dore 170 165 167,5
Muscat de Hamburg 205 205 205
Afuz Ali 330 320 325
Italia 375 360 367,5

Tabelul 16
Conţinutul în zahăr a boabelor la soiurile de struguri pentru masă din
Staţiunea Didactică Timişoara, în perioada de cercetare 1999 – 2000
Soiul Conţinutul în zahăr Media 1999-2000 Diferenţa faţă de medie
1999 2000
Chasslas Dore 158 170 164 1
Muscat de Hamburg 175 175 175 12
Afuz Ali 145 160 152,5 -10,5
Italia 160 162 161 -2
Media 159,6 166,4 163 -

27
Tabelul 17
Aciditatea totală a soiurilor de struguri pentru masă din Staţiunea Didactică
Timişoara, în perioada de cercetare 1999 – 2000
Soiul H2SO4 (g/l) Media 1999-2000 Diferenţa faţă de medie
1999 2000
Chasslas Dore 4,5 4,2 4,35 0,7
Muscat de Hamburg 3,5 3,2 3,35 -0,3
Afuz Ali 3,7 3,4 3,55 -0,1
Italia 3,8 3,5 3,65 0
Media 3,8 3,5 3,65 -

28
CAPITOLUL VI
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

Cercetările efectuate în perioada anilor 1999-2000 privind însuşirile


tehnologice şi de producţie ale soiurilor de struguri de masă cultivate în
Staţiunea Didactică Timişoara au condus la următoarele concluzii:
- condiţiile ecologice existente întrunesc parametrii naturali necesari
satisfacerii cerinţelor biologice ale soiurilor cultivate, în vederea obţinerii de
recolte mari de struguri de masă şi de bună calitate;
- producţiile medii ale strugurilor la soiurile luate în experienţă au fost
sub potenţialul soiurilor respective cultivate în sudul ţării, însă la nivelul
superior pentru condiţiile pedoclimatice specifice podgoriilor din Banat. În
perioada de cercetare s-au evidenţiat îndeosebi soiurile Chasselas Dore şi
Afuz - Ali pentru producţiile mari şi de calitate, niveluri ridicate înregistrând
şi soiurile Muscat de Hamburg şi Italia. Soiul Muscat Perla de Csaba se
distinge printr-o coacere timpurie şi o producţie de calitate.
- analizând condiţiile geografice şi climatice, S.D. Timişoara
întruneşte întregul complex de condiţii ce favorizează cultura soiurilor de
struguri de masă, în plantaţia S. D. Timişoara se cultivă un sortiment bogat
de soiuri de struguri de masă, cu epoci de coacere diferite, de la soiuri
extratimpurii şi timpurii (Muscat Perla de Csaba) până la soiuri cu coacere
târzie (Italia), ponderea cea mai mare o au soiurile cu coacere mijlocie;
- întregul complex de lucrări agro-tehnice aplicate solului şi mai ales
plantei au influenţă asupra elementelor de productivitate care sunt: numărul
de muguri pe butuc, numărul de lăstari fertili pe butuc, greutatea medie a
unui strugure, greutatea a 100 boabe. Mărimea acestui element are influenţă
directă asupra mărimii indicilor de productivitate şi coeficienţilor de
fertilitate fiind specifică fiecărui soi.
Ţinând cont de complexul de condiţii pedoclimatice favorabile din
zonă, precum şi de potenţialul soiurilor de struguri de masă cultivate în ceea
ce priveşte producţiile realizate şi calitatea superioară a acestora se
recomandă menţinerea în cultură a soiurilor de struguri de masă luate în
experienţă, aceasta şi datorită existenţei în apropiere a unor importante pieţe
de desfacere ( Timişoara, Lugoj).
Soiurile de struguri de masă s-au dovedit a fi economice, cu o
valorificare rapidă a producţiei de marfă, dovedindu-se o bună investiţie în
viitor, atât în ceea ce priveşte sectorul public şi mixt cât şi în sectorul
particular.

29
BIBLIOGRAFIE

1. Constantinescu G., şi colab. - Ampelografia României, Ed. Academiei


Bucureşti, 1959 - 1966.
2. Dobrei A., Iova Gh. - Cercetări privind comportarea soiurilor de struguri
de masă în condiţiile centrului viticol, Recaş, 1997.
3. Dobrei A., Iova Gh. - Lucrări practice de viticultura, Ed. Mirton
Timişoara, 1966.
4. Drăgănescu E., Mihalcea I. - Curs de viticultură, Ec. Euroart Timişoara.
5. Gorodea G. Studiul soiurilor de viţă de vie pentru struguri de masă
introduse recent în colecţiile ampelografice, Analele I.C.V. volumul
II, 1976.
6. Martin T. - Viticultura generală, Ed. Didactică şi Pedagogică Bucureşti,
1972.
7. Martin T. şi colab. - Struguri de masă, Ed. Ceres Bucureşti, 1 974.
8. Mihalcea Gh. - Studiul proprietăţii tehnologice ale principalelor soiuri de
struguri de masă din sortimentul naţional în raport cu rezistenta lor la
transport, Teza de doctorat I.A.N.B. Bucureşti, 1978.
9. Neagu M. - Studiul însuşirilor agrobiologice ale soiurilor de struguri de
masă introduse recent în cultură, Analele I.C.N.N., volum I, 1968.
10. Neamţu I. - Viticultura, Ed. Ceres Bucureşti, 1994.
11.Oşlobeanu M. - Viticultura generală şi specială, Ed. Didactică şi
Pedagogică Bucureşti, 1980.
l2.Oprea S. - Cultura viţei de vie, Ed. Doria, Cluj - Napoca, I996.
13.Popescu Gh. - Fitopatologia, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1993.
l4.Teodor M., Aurelian O. - Tăierea şi conducerea viţei de vie , Ed. Ceres,
Bucureşti, 1988.
15.Tardea C., Dejeu L. - Viticultura, Ed. Didactică şi Pedagogică Bucureţti,
1995.
l6.Ţărdea C., Rotaru L. - Ampelografia . Curs litografiat, U.A.M.V. Ion
Ionescu de la Brad, Iaşi, 1996.
17. Văleanu L. şi colab. - Stabilirea sarcinii de rodire la soiurile de struguri
de masă, Analele I.C.V.V., volum I, 1968.
l8.Valeanu L. şi colab. - Cercetări privind îmbunătăţirea
calităţii strugurilor de masă prin aplicarea unor operaţii în verde, Analele
I.C.V.V., volum II, 1970.

30