Dreptul proprietăţii intelectuale

1. Noţiunea de invenţie brevetabilă

Nu există o definiţie legală a invenţiei (I) în Legea nr.64/1991, privind brevetele de
invenţie.
Def./ Invenţia este creaţia intelectuală ce reprezintă soluţia concretă a unei
probleme tehnice aplicabilă în industrie.
Noţiunea de industrie este utilizată lato sensu şi cuprinde atât industria propriu-zisă
cât şi agricultaura, serviciile şi comerţul.
Condiţiile pentru ca o invenţie să fie brevetabilă sunt:
- să fie nouă;
- să implice o activitate inventivă şi
- să fie susceptibilă de aplicare industrială.
Condiţiile trebuie îndeplinite cumulativ.
*constituie inventie creatia care indeplineste anumite conditii de brevetabilitate,
fiind protejata prin acordarea unui titlu specific.
Inventiile brevetabile intrunesc conditiile speciale stabilite de lege spre a fi
protejate juridic.

2. Noutatea, condiţie de fond pentru brevetarea de invenţii

A. Notiunea de noutate:
Legea 64/1991 are la bază fundamentul noutăţii absolute în timp şi în spaţiu a
invenţiei.
Potrivit art. 10 alin (1) Legea 64/1991, o invenţie este nouă dacă soluţia tehnică
oferită nu este cuprinsă în stadiul tehnicii mondiale.
Noutatea unei inventii consta in faptul ca elementele tehnice ale solutiei sunt
proprii si originale, iar elementele tehnice distincte trebuie sa fie si esentiale.

B. Stadiul tehnicii:
- este definit de lege ca fiind totalitatea cunoştinţelor accesibile publicului, în orice
mod, până la data depozitului cererii de brevet, sau a priorităţii recunoscute.
-prin public se intelege orice persoana, neconstransa la confidentialitate, si care ar
putea difuza informatii. Persoana nu trebuie sa fie neaparat un specialist.
Stadiul tehnicii cuprinde şi conţinutul cererilor depuse la OSIM pentru care s-a
constituit depozitul naţional reglementat.
Criteriul de apreciere a noutăţii este efectul tehnic nou ce nu putea fi prevăzut
dinainte şi care este determinant pentru stabilirea noutăţii soluţiei tehnice.
C. Efectul distructiv de noutate al publicitatii:
Anterioritatea este constituita din acte/fapte care permit sa se constate ca solutia
examinata nu este noua. Verificarea anterioritatii nu este limitat in timp si spatiu, pentru
a fi opozzabila, aceasta trebuie sa fie: certa, suficienta, omogena si publica.
Pentru a fi distructivă de noutate anterioritatea trebuie să fie certă, atât în privinţa
datei cât şi în privinţa existenţei în sensul că este suficientă pentru a permite unui
specialist reproducerea invenţiei.
Divulgarea reprezinta difuzarea solutiei de catre autor, inainte de acordarea
brevetului de inventie. In dreptul roman, divulgarea nu este luata in considerare daca
rezulta din faptul expunerii inventiei in expozitii internationale/dintr-un abuz fata de
solicitant.
D. Examinarea noutatii inventiei:

1
 -se face prin compararea caracteristicilor din revendicari cu cele din domeniul
considerat a fi cel mai apropiat de inventia revendicata, selectat in raportul de
examinare.

3. Prioritatea de depozit naţional reglementar

Art. 14 Cererea de brevet de invenţie, redactată în limba română, trebuie să
cuprindă:
a) solicitarea acordării unui brevet;
b) datele de identificare a solicitantului;
c) o descriere a invenţiei;
d) una sau mai multe revendicări;
e) desenele la care se face referire în descriere sau revendicări.
Cererea astfel formulată înregistrată la OSIM constituie depozitul naţional
reglementar.
Depozitul cererii de brevet conferă solicitantului un drept de prioritate cu începere
de la data înregistrării cererii.
Cererile de brevet de invenţie se înscriu în Registrul naţional al cererilor de brevet
depuse şi sunt secrete până în momentul publicării în Buletinul Oficial de proprietate
industrială.
4. Prioritatea unionistă
Este reglementată de art 20 care prevede că persoana care a depus o cerere de
brevet într-unul din statele membre semnatare a Convenţiei de la Paris beneficiază de
un drept de prioritate pe o perioadă de 12 luni calculat de la data de depozit a primei
cereri.
Termenul de 12 luni este un termen de decădere şi în caz de nerespectare
solicitantul pierde dreptul de a beneficia de protecţia obiectului de proprietate
industrială în celecalte state.În acest interval, invenţia devine publică, nu îşi pierde
noutatea.Divulgarea în acest caz, nu este distructivă de noutate.
5. Prioritatea de expoziţie
Este reglementată de art 21 care prevede că expunerea obiectului unei invenţii
într-o expoziţie oficială, organizată în oricare din statele membre ale Convenţiei de la
Paris, nu este distructivă de noutate dacă înainte de expirarea unui termen de 6 luni se
formulează cerere pentru brevet într-unul din statele semnatare.
Expunerea nu este distructivă de noutate dacă condiţia noutăţii este îndeplinită la
data expunerii (şi nu la data formulării cererii de brevet).
Prioritatea unionistă şi cea de expoziţie trebuie invocate de solicitant, odată cu
cererea de brevet, sau cel mai târziu în termen de 2 luni de la această dată.
Nerespectarea termenului duce la nerecunoaşterea priorităţii invocate şi în consecinţă
condiţia noutăţii va fi analizată la data depunerii depunerii cererii de brevet.

6. Activitatea inventivă şi aplicarea industrială- condiţii de fond

pozitive pentru brevetarea unei invenţii
Potrivit art. 10, o invenţie este brevetabilă dacă implică o activitate inventivă.
Activitatea inventivă presupune că soluţia tehnică oferită prin invenţie nu este evidentă
pentru o persoană de specialitate. În doctrina franceză, activitatea inventivă a fost
definită ca existentă atunci când tehnica curentă este depăşită prin soluţia tehnică
oferită întrucât este definită de principiile, mijloacele de realizare sau rezuultatele
obţinute până la acel moment.

2
 Activitatea inventiva se apreciaza in raport cu problema pe care o rezolva inventia
si cu solutia revendicata.
Aplicarea industrială este prevăzută de art.13 din lege care prevede că o invenţie
este susceptibilă de aplicare industrială daca obiectul său poate fi fabricat sau utilizat
într-un domeniu industrial, inclusiv în agricultură.
Aplicarea industrială presupune că invenţia nu serveşte doar domeniului ştiinţific
sau al cercetării ci ea urmează să fie aplicată în mod repetat în oricare din domeniile
vieţii economice şi sociale.
Condiţia aplicării industriale se raportează atât la prezent cât şi la viitor. Invenţiile
susceptibile de aplicare industrială în viitor se numesc invenţii de perspectivă.

7. Invenţiile de serviciu. Invenţia realizată de salariat şi brevetată pe

numele unităţii
Peste 8o% din soluţiile tehnice noi ce sunt brevetate sunt realizate în cadrul
raporturilor de serviciu. IS sunt reglementate atât de CM cât şi de dispoziţiile Legii
64/91.
Potrivit art. 5 lit a: invenţiile realizate de salariat în executarea unui CIM ce prevede
o misiune inventivă încredinţată în mod explicit salariatului şi care corespunde cu
funcţiile sale vor fi brevetate pe numele unităţii angajatoare.
Potrivit art. 5 alin (2): invenţiile realizate de salariat în baza unui contract de
cercetare ce are ca obiect realizarea de invenţii vor fi brevetate de unitatea care a
comandat cercetarea. Atât inventatorul cât şi unitatea au obligaţii reciproce de
nedivulgare a invenţiei precum şi obligativitatea de a se informa periodic în scris asupra
stadiului realizării invenţiei.
După realizarea invenţiei salariatul trebuie să informeze în scris unitatea despre
realizarea invenţiei, informare ce trebuie să aibă anexate şi descrierea invenţiei cu
schiţele şi desenele necesare. Unitatea are obligaţia ca în 60 de zile de la înregistrare
să depună la OSIM cererea de brevet. Termenul este de decădere.
După acest termen, dreptul la brevet aparţine salariatului. După depunerea cererii
de brevet de către unitate la OSIM aceasta are obligaţia de a informa inventatorul
despre stadiul examinării cererii la OSIM şi despre rezultatele aplicării invenţiei.
Inventatorul are dreptul la o remuneraţie suplimentară separat de salariu, stabilită pe
bază de contract. Inventatorul are obligaţia să acorde la cererea unităţii titular de brevet
asistenţă tehnică pe bază de contract la aplicarea invenţiei.
Inventator poate fi doar o persoană fizică. Titular de brevet poate fi şi o persoană
juridică.
Inventatorul are atât drepturi patrimoniale născute din invenţie cât şi drepturi
nepatrimoniale.
Drepturile patrimoniale se stabilesc în funcţie de efectele sociale şi economice ale
exploatării invenţiei cât şi în raport de aportul economic la patrimoniul unităţii al
invenţiei realizate .
Inventatorul are dreptul nepatrimonial de a-i fi menţionată calitatea de inventator,
atât in carnetul de muncă , cât şi ori de câte ori se face referire la invenţie în acte ce se
adresează publicului.
Dreptul la remuneraţia suplimentară se naşte din lege (64/1991).

8. Invenţiile de serviciu. Invenţia realizată de salariat şi brevetată pe

numele salariatului

3
 Art. 5 ali (1) lit b: invenţia realizată de salariat în exercitarea atribuţiilor sale de
serviciu folosind mijloacele tehnice şi cunoştinţele unităţii angajatoare va fi brevetată pe
numele salariatului dacă în CIM acesta nu are încredinţată în mod explicit o misiune
inventivă.
Dacă unitatea angajatoare deşi îndreptăţită la obţinerea unui brevet de invenţie nu
formulează cererea la OSIM în termenul de 60 de zile dreptul la brevetul de invenţie
revine salariatului.
Unitatea angajatoare are un drept de preferinţă în situaţia în care salariatul titular
de brevet doreşte să încheie un contract de cesiune sau de licenţă a drepturilor ce
rezultă din brevet. Acest drept trebuie exercitat de unitate în termen de decădere de 3
luni de la oferta salariatului. Oferta salariatului trebuie să fie fermă, serioasă, completă
şi neviciată. După împlinirea termenului de 3 luni invenţia devine liberă (nu mai este o
invenţie de serviciu).

9. Contractul de cesiune a drepturilor în legătură cu invenţia

Potrivit legii se poate transmite atât dreptul la acordarea brevetului cât şi drepturile
ce decurg din brevet în tot sau în parte prin cesiune sau licenţă, exclusivă sau sau
neexclusivă, sau prin succesiune legală ori testamentară.
Prin contract de cesiune sau licenţă se pot transmite :
- Dreptul la acordarea brevetului – atunci când contractul este încheiat înainte
de eliberarea brevetului ;
- Dreptul asupra brevetului de invenţie – atunci când contractul se încheiea
după eliberarea brevetului în periaoada sa de valabilitate.
Contractul de cesiune este contractul prin care se transmite în tot sau în parte
dreptul la brevetul de invenţie sau drepturile care izvorăsc din acest brvet. Contractul
poate fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit.
Definitie. Acel contract prin care o parte numită cedent, transmite celeilalte părţi
numită cesionar, dreptul de folosinţă exclusivă asupra invenţiei, precum şi toate
drepturile ce decurg din brevetul de invenţie, în schimbul unui preţ sau cu titlu gratuit.
Caractere juridice:
- Este consensual;
- Este în principiu cu titlu oneros, dar poate fi si cu titlu gratuit( donatia);
- Este comutativ;
- Translativ de proprietate;
- Cu executare dintrodată;
- Nenumit – se aplică regulile de la TGO.
Cu toate că este consensual, pentru opozabilitate faţă de terţi este necesară
înscrierea la OSIM în vederea publicării în B.Of de PI.
Între părţi produce efecte din momentul încheierii, iar faţă de terţi de la data
publicării în B.Of. de PI.
Condiţii de fond: capacitatea, consimţământul, obiectul şi cauza (948 C.civ.)
Condiţii speciale:
- Cedentul trebuie să fie titular de brevet sau persoană îndreptăţită la
eliberarea brevetului.

4
 - În cazul cesiunii unui brevet de invenţie brevetul trebuie să fie în vigoare la
momentul încheierii contractului.
Efectele contractului de cesiune:
Obligaţiile cedentului:
- Obligaţia de predare se traduce prin oblgaţia de a tolera actele de exploatare
ale cesionarului. Obligaţia accesorie de predare cuprinde punerea la dispoziţia
cesionarului a know-how - lui legat de exploatarea invenţiei
- Obligaţia de garanţie: cedentul trebuie să garanteze cesionarului liniştita şi
utila folosinţă.
Echivalentul acţiunii în revendicare în cazul dreptului real de proprietate este
acţiunea în contrafacere.
Dacă la momentul încheierii contractului brevetul este expirat sau titularul este
decăzut din drepturi, contractul este nul pentru lipsa obiectului. Cedentul nu garantează
randamrntul sau valoarea comercială a obiectului invenţiei. El garantează doar că
obiectul invenţiei este tehnic realizabil şi exploatabil industrial.
Drepturile cedentului:
- cedentul are dreptul la plata pretului stabilit;
-dreptul, in cazul cesiunii limitate in timp, de a continua exploatare inventiei,
in conditiile contractului.
Obligaţiile cesionarului:
- Plata preţului (dacă contractul este cu titlu oneros).
- Exploatarea invenţiei – obligaţie reală (adică prevăzută de lege).
Drepturile cesionarului:
- Dreptul asupra brevetului, in total sau in parte;
- Dreptul la actiune in contrafacere, pentru acte posterioare cesiunii.
Contractul de cesiune inceteaza prin conventia partilor. In mod obisnuit, cesiunea ia
sfarsit la expirarea duratei de valabilitate a brevetului, fara posibilitatea de a depasi
perioada de protectie a inventiei. In cazul in care brevetul este anulat, cesiunea se
desfiinteaza, contractul fiind fara obiect.

10. Contractul de licenţă a drepturilor în legătură cu invenţia

Este un contract nenumit (în latină înseamnă permisiune sau libertate de a acţiona)
Definitie. Prin contractul de licenta, titularul unui brevet-licentiator- transmite unui
beneficiar- licentiat- in tot sau in parte, dreptul sau exclusiv de exploatare asupra
inventiei in schimbul platii unui pret, numit redeventa.
Caracrerele juridice:
- Nenumit;
- Sinalagmatic- da nastere la obligatii reciproce pentru parti;
- Consensual- validitatea lui nefiind determinata de respectarea unor anumite
formalitati;
- Esenţialmente oneros- licentiatul este tinut sa plateasca pretul convenit( sunt
situatii in care poate fi si cu titlu gratuit);
- Comutativ- intinderea drepturilor si obligatiilor celor 2 parti este cunoscuta
din momentul incheierii operatiunii juridice;
- Intuitu personae în privinţa licenţiatului;
- Cu executare succesivă sau dintrodată, după caz.
Obiectul contractului de licenta- il formeaza autorizarea sau acordarea
dreptului ca o inventie brevetata sa fie folosita de catre partener. Contractul nu implica
un act de dispozitie asupra dreptului exclusiv de exploatare. Titularul transmite doar
folosinta dreptului sau de exploatare, care poate fi totala sau partiala.

5
 Clasificarea licentelor:
A. Din punct de vedere al drepturilor transmise, licenţele pot fi:
• neexclusiva(simplă), atunci când beneficiarul dobândeşte folosinţa
invenţiei brevetate, iar licenţiatorul îşi păstrează atât dreptul de a folosi personal
invenţia cât şi dreptul de a transmite folosinţa unor alte persoane;
• exclusivă: atunci când beneficiarul dobândeşte dreptul de a folosi invenţia în
mod exclusiv asupra unui teritoriu sau pentru o anumită perioadă de timp;
• absolută atunci când beneficiarul devine titularul exclusiv al invenţiei pe o
anumită perioadă de timp sau pe un anumit teritoriu la care se referă exclusivitatea.
B. După întinderea în timp, contractele de licenţă pot fi:
• Limitate- dreptul de folosire a inventiei, desi este exclusiv, prezinta unele
ingradiri.
• Nelimitate- licentiatul beneficiaza de exclusivitate pe toata durata de
valabilitate a brevetului.
C. După obiectul contractului licenţele pot fi:
*de brevet; * de marcă; *de desen sau model industrial.
D. Dupa izvorul lor:
• Voluntara- are ca izvor vointa partilor;
• Obligatorie- are ca izvor legea, care autorizeaza folosirea unei inventii fara
consimtamantul titularului de brevet.

Obligaţiile licenţiatorului:
- Obligaţia de predare – are ca obiect transmiterea folosinţei temporare a
dreptului de a exploata invenţia (în funcţie de tipul de contract – simplu, exclusiv sau
absolut);
- Obligaţia de a acorda asistenţă tehnică beneficiarului pentru exploatarea
invenţiei;
- Obligaţia de garanţie pentru vicii şi evicţiuni. În materie de licenţă,
licenţiatorul garantează doar că obiectul licenţei este realizabil şi tehnic exploatabil
industrial. El nu garantează valoarea comercială a licenţei sau randamentul economic al
exploatării invenţiei.
- La încetarea contractului de licenţă licenţiatorul are obligaţia de a prelua de
la licenţiat stocul de produse fabricate pe bază de licenţă şi nevândute, la preţul de
fabricaţie.
Obligaţiile licenţiatului:
- Obligatia de a plăti preţul;
- Obligatia de a exploata invenţia – obligaţie reală, legală, sau – obligaţie
convenţională atunci când preţul este procent din vânzare, beneficii sau cifra de afaceri;
- Obligatia de a-l apăra pe titular contra uzurpărilor;
- Obligatia de a sista exploatarea invenţiei la încetarea contractului de licenţă.
Incetarea contractului de licenta:
• La expirarea termenului convenit de parti- in cazul contractului de licenta
incheiat pe durata detereminata;
• La expirarea perioadei de valabilitate a brevetului, inventia trecand in
domeniul liberei concurente- in cazul contractului incheiat pe perioada nedeterminata;
• Prin reziliere, cu efecte pe viitor- in caz de nerespectare a obligatiilor asumate
de catre parti;
• Prin anularea brevetului de inventie.

6
 11. Noţiunea de know-how
Definitie. Un obiect de PI ce nu are o reglementare proprie în legislaţia română.
Există în schimb mai multe reglementări care fac referire la know-how.
Know-how înseamnă a şti cum şi este un ansamblu de cunoştinţe tehnice,
nebrevetabile, sau brevetabile dar nebrevetate, necesare fabricării, funcţionării sau
comercializării unor produse sau elaborării, funcţionării unor tehnologii.
Cunoştinţele ce formează obiectul know-how trebuie să aibă caracter de noutate şi
originalitate. Know-how poate fi definit şi ca ansamblu de formule definiţii tehnice,
modele, reţete ori procedee ce folosesc la fabricarea ori comercializarea unui produs.
Elementele know-how:
1. Abilitatea sau dexteritatea tehnică a unei persoane referitor atât la
aptitudinile sale native cât şi la experienţa acumulată în domeniu. Abilitatea tehnică şi
dexteritatea sunt calităţi ataşate persoanei şi nu pot forma obiectul unei apropriei;
2. Experienţa tehnică – rezultatul unei practici îndelungate în domeniul
industrial, element ce poate fi transmis prin contractul de comunicare de KNOW-HOW;
3. Totalitatea cunoştinţelor tehnice ale unui om de specialitate asociate
cunoştinţelor teoretice din domeniul respectiv.
Caracterele know-how
1. Caracterul tehnic, practic- întrucât este un ansamblu de cunoştinţe tehnice;
2. Caracter transmisibil în măsura în care poate fi comunicat unei alte persoane
(mai puţin abilitatea şi dexteritatea tehnică);
3. Caracter secret, fiind protejat prin nedivulgare. Protecţia know-how este o
protecţie de fapt, titularul de know-how nu are un titlu de protecţie ca şi în cazul
invenţiilor iar monopolul de exploatare este un monopol de facto. Know-how se
deosebeşte de secretul de fabricaţie sau secretul comercial. Secretul de fabricaţie este o
informaţie care deţinută separat sau împreună cu alte informaţii are valoare comercială
distinctă prin faptul că este secretă.

12. Noţiunea de marcă

Ca obiect de PI marca face parte din categoria semnelor distinctive. Este un
element important în patrimoniul unei intreprinderi şi permite consumatorilor să-şi
orienteze preferinţele către un produs sau serviciu.
Reglementare legală: Legea nr. 84/1998
Definitie. Ca natură juridică marca este un bun incorporal susceptibil de protecţie
infinită prin reânnoirea succesivă a depozitului. Marca este un element al fondului de
comerţ ce atrage clientela către un anumit produs sau serviciu.
Art. 3, (a) din Legea 84/1998: Marca este un semn susceptibil de
reprezentare grafică, servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei pf sau pj de
cele aparţinând altor persoane .
Semnele care pot constitui marci(art.3). Pot constitui mărci semne distinctive, cum
ar fi cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme
tridimensionale şi, în special forma produsului sau a ambalajului său, combinaţii de
culori, precum şi orice combinaţie a acestor semne.
Deosebirea dintre M şi alte semne distinctive:
- Expresiile de firmă, nume comercial sau denumire socială sunt sinonime.
Toate acestea servesc la identificarea unui comerciant. Marca nu identifică un
comerciant ci produsele şi serviciile acestuia, faţă de cele asemănătoare ale altui
comerciant.
- Firma are caracter obligatoriu în timp ce M este facultativă.

7
 Pot fi înregistrate ca mărci, următoarele categorii de semne distinctive:
- Cuvinte, nume, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme bi şi tri
dimensionale, culori sau orice combinaţie a acestora.
Clasificarea marcilor:
- marci de fabrica si marci de comert;
- marci de produse si marci de servicii;
- marci facultative si marci obligatorii;
- marci simple si marci combinate;
- marci verbale, figurative si marci sonore;
- marci speciale;
- marca notorie;
- marca agentului;
- marca defensiva;
- marca nationala;
- marca de certificare...
Marca individuală: caracterul individual al M este stabilit prin lege;
Marca colectivă: are tot un singur titular dar acesta este o asociaţie de comercianţi
(producători, distribuitori, etc.). Drepturile asupra M colective sunt exercitate de
asociaţia deţinătoare potrivit regulilor de la asociaţiile ca persoane juridice non profit. M
colectivă nu poate fi transmisă decât cu acordul tuturor membrilor asociaţiei.

13. Funcţiile mărcii

În L 84/98 sunt prevăzute o parte a acestor funcţii, dar o mare parte sunt stabilite
de doctrină.
1. Funcţia de diferenţiere a produselor sau seviciilor – funcţia principală a
marcii, diferentierea se relizeaza prin informatiile pe care marca le ofera cumparatorului
despre originea produselor. De-a lungul timpului, marca a devenit un mijloc de
individualizare a produsului;
2. Funcţia de concurenţă- se bazeaza pe sistemul de atragere a clientelei
care, cu ajutorul marcii îşi orientează preferinţele către produsele care şi-au câştigat o
bună reputaţie. Functia de concurenta se realizeaza prin diferentiere(diversificare) si
publicitate.
3. Garanţia calităţii nu este sancţionată din punct de vedere juridic, nefiind
consacrată legislativ. M devine pentru consumator o garanţie a calităţii produsului
stabilind o legătură morală între producător şi consumator. Nu există o sancţiune
juridică, dar dacă producătorul nu respectă obligaţia morală de a menţine calitatea
produselor marcate, cumpărătorul îl sancţionează orientându-şi preferinţele către
produsele unui alt producător
4. Funcţia de reclamă- scoate în evidenţă legătura strânsă între M şi produs. O
reclamă bine condusă transformă m într-un simbol al reputaţiei produsului.
Cumpărătorul va fi atras în mod direct de M fără a mai cerceta provenienţa şi calitatea
produsului. Astfel marca devine un element autonom al succesului comercial fiind
mijlocul ideal de identificare a produselor de către un consumator.
Funcţia de reclamă poate fi sintetizată în adagiul “Marca se vinde singură”

8
 5. Funcţia de organizare a pieţei. Este asigurată de marca prin reglarea
raportului cerere-ofertă pentru un anumit produs. În acest mod marca este un important
element al marketingului, contribuind astfel la prognozarea cererii de bunuri şi servicii
pentru anumite categorii de consumatori.
6. Functia de monopol- diferentierea marcilor si exclusivitatea distributiei are
ca rezultat transformarea concurentei intr-un instrument de monopol. Datorita acestui
fenomen, functia de garantie a calitatii produsului este inlocuita cu o functie de
protectie a cumparatorului.

14. Caracterele mărcii

- Marca are un caracter facultativ. Asta înseamnă că titularul unei mărci are
dreptul, posibilitatea şi nu obligaţia de a marca produsele sau serviciile sale. Un
comerciant poate avea una sau mai multe mărci, sau niciuna.Excepţie: anumite produse
cum ar fi metale preţioase se marchează, în mod obligatoriu de către BNR. Marcarea se
face pentru a certfica produsele respective şi obligaţia de marcare nu se întinde la alte
produse;
- Caracter individual. Dreptul la M aparţine unei pf sau pj. Caracterul individual
al M nu exclude deţinerea acesteia în coproprietate. Regimul juridic al M deţinute în
coproprietate este cel al indiviziunii din dreptul comun;
- Caracterul independent al M faţă de produsul sau serviciul marcat. În materie
de invenţii nulitatea brevetului poate fi cauzată şi de caracterul ilicit al produsului
(art13). În privinţa mărcii, natura produsului pe care este aplicată M nu poate fi un
obstacol la înregistrarea acesteia. În consecinţă dacă se instituie interdicţia fabricării
unui anumit produs sau a comercializării acestuia la un anumit moment sau într-un
anumit teritoriu, această interdicţie nu se răsfrânge asupra valabilităţii M.

15. Contractul de cesiune a mărcii:

- Cesiunea se poate realiza independent de transmiterea fondului de comert in
care este incorporata, daca patrimoniul titularului marcii se transmite in totalitatea sa,
cesiunea va avea ca efect si transferul drepturilor asupra marcii. In masura in care se
transmit numai unele elemente din patrimoniu, calitatea de titular al dreptului la marca
nu este afectata;
- In cesiunea totala, transmiterea drepturilor cu privire la marca este integrala,
cesionarul dobandeste toate drepturile asupra marcii, iar cedentul devine un simplu tert;
- Transmiterea se poate referi la toate produsele sau serviciile pentru care
marca este inregistrata.
- In cesiunea partiala, transmiterea drepturilor asupra marcii este fractionata si
se face numai pt unele din rpodusele sau serviciile pentru care este folosita marca.
- Cesiunea este guvernata de principiile Codului civil, nu este reglementata
prin dispozitii speciale.
- Cesiunea trebuie facuita in scris si semnata de partile contractante, sub
sanctiunea nulitatii.
- Raporturile dintre parti sunt configurate de principiul autonomiei de vointa.

9
 - Forma obisnuita de transmitere a marcii o contituie cesiunea voluntara. Daca
transmiterea intervine cu ocazia unei executari silite sau unei exproprieri, cesiunea este
fortata.

16. Contractul de licenţă a mărcii:

- Transmiterea marcii prin intermediul contractului de licenta a fost impusa de
cerintele practicii.
- Contractul de licenta este supus normelor dreptului comun, se vor aplica
dispozitiile cu privire la locatiune.
- Prin contractul de licenta, licentiatul obtine dreptul de a folosi marca
titularului pentru produsele/serviciile sale. Licenta de exploatare se deosebeste de
licenta de folosire( autorizarea de aplicare sau de atasare a marcii pe produsele livrate
de licentiator) si de licenta de reclama(autorizarea folosirii unei denumiri care constituie
obiectul unui drept personal al altei persoane);
- In functie de intinderea drepturilor care se atribuie prin contract, licentele pot
fi: exclusive, neexclusive, reciproce(incrucisate);
- Dupa caracter, licentele pot fi: nelimitate(totale sau depline) si
limitate(partiale);

17. Noţiunile de indicaţie geografică şi denumire de provenienţă(de

origine)
Obiecte de PI ce fac parte din categoria semnelor distinctive.
Indicaţia de provenienţă este menţiunea directă sau indirectă privind originea
geografică a unui produs. Ea poate fi denumirea numelui geografic al ţării, regiunii ori
localităţii dar şi o reprezentare geafică a spaţiului geografic respectiv. Indicaţia de
provenienţă nu poate fi apropriată de o persoană fizică sau juridică. Ea are caracter
colectiv şi aparţine tuturor subiectelor de drept comercianţi pentru produsele ori
serviciile specifice zonei. Indicaţia de provenienţă identifică produsele după originea lor
naţională, regională sau locală.
• Indicatia geografica reprezinta un semn distinctiv, care confera un drept de
folosinta. Dreptul asupra indicatiei georgafice este teritorial, colectiv, inalienabil si
imprescriptibil.
Denumirea de origine desemnează anumite produse cu o origine determinată şi cu
anumite caractere specifice, datorate atât mediului din care provin cât şi metodelor de
fabricaţie speciale. Indicaţia geografică are o definiţie legală potrivit căreia serveşte la
identificarea unui produs originar dintr-o anumită ţară ori localitate, produs ce are o
calitate şi reputaţie datorate în mod exclusiv originii geografice.

18. Noţiunile de desen şi model industrial (DMI)

Reglementare legală: Legea nr.129/1992
Definitie. Desenele si modelele industriale reprezinta creatii de forma, care permit
individualizarea produselor industriale printr-un element estetic sau ornamental.
Sunt componente ale DPI aflate la limita dintre proprietatea industrială şi dreptul de
autor.
Desenele şi modelele industriale au o natură hibridă deoarece sunt obiecte de PI
aflate la limita dintre artă şi industrie.
Datorita naturii lor regimul de protectie al acestora a fost diferit faţă de cel al altor
obiecte de proprietate industrială.

10
 Desenele şi modelele industriale, prin destinaţie şi mod de reproducere aparţin
proprietăţii industriale dar după natura efortului creator şi legătuara lo strânsă cu
persoana ce le realizează aparţin dreptului de autor. Pentru aceste motive DMI au fost şi
sunt protejate atât prin legea dreptului de autor cât şi prin lege specială, deşi sunt state
în care protecţia este cumulată.
Sisteme de control şi protecţie a DMI
A. Sistemul cumulului de protecţie – consacrat de dreptul farncez, potrivit
căruia autorul poate alege între protecţia prin legea dreptului de autor, legea specială
sau cumularea celor două protecţii. Portivit legii române, cumulul de protecţie este
admis dacă dispoziţiile din Legea 129/1992 nu sunt incompatibile cu dispoziţiile din
legea dreptului de autor. Protectia acordata nu este conditionata de valoarea artistica a
desenului sau a modelului.
B. Sistemul cumulului restrictiv sau parţial – sistemul german. În funcţie
de nivelul artistic al DMI, protecţia se face aatat prin legea dreptului de autor, de la un
anumit nivel artistic în sus cât şi prin lege specială.
C. Sistemul protecţiei speciale – sistemul italian. DMI sunt protejate prin
lege specială. Prin excluderea totala a cumulului, DMI beneficiaza de un regim de
protectie unic.
Def./ Desenul industrial este aspectul exterior al unui produs sau al unei părţi a
acestuia redat în două dimensiuni rezultat din combinarea principalelor caracteristici –
linii, contururi, culori, forme ori texturi.
Def./ Modelul ind. este aspectul exterior al unui produs sau a unei părţi a acestuia
redat în trei dimensiuni rezultat din combinaţia principalelor caracteristici - linii,
contururi, culori, forme ori texturi.
Pentru a fi protejat DMI trebuie să fie nou şi să aibă caracter individual.

19. Noutatea, condiţie de fond pentru protecţia desenelor şi modelelor

industriale
Noutatea este diferită de cea de la invenţii. Un DMI este nou dacă nu a fost făcut
public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare. Pentru stabilirea noutăţii
trebuie constatată lipsa anteriorităţilor şi impresia de ansamblu de noutate a DMI.
Noutatea este relativă şi nu absolută ca în cazul invenţiilor.
Art.9 alin (2) din L 129 prevede că un DMI este considerat nou dacă niciun alt DMI
identic nu a fost făcut public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare.
DMI sunt identice dacă trăsăturile lor caracteristice diferă doar în privinţa detaliilor
nesemnificative.
Condiţia noutăţii este indeplinită dacă impresia de ansamblu pe care o crează DMI
este diferită de cea a DMI cunoscute până la data înregistrării cererii.
Un DMI este nou chiar dacă o mare parte din formele pe care le reproduce
siunt deja cunoscute ori protejate dacă impresia de ansamblu este nouă.

20. Noţiunea de drept de autor

Definitie. Prin drept de autor se intelege institutia juridica ce include
regulile si principiile aplicabile creatiei intelectuale, precum si dreptul
subiectiv propriu-zis, care apartine autorului unei opere.
Dreptul de autor este totalitatea normelor juridice prin care sunt protejate creaţiile
de formă. O operă poate fi protejată dacă are caracter original. Ca instituţie de drept

11
civil este ansamblul de norme juridice ce reglementează relaţiile sociale născute din
crearea, publicarea şi valorificarea operelor literare, artistice sau ştiinţifice.
Reglementare legală: Legea nr.8/1996.
Ca natură juridică, dreptul de autor (DA) a fost calificat pe rând ca drept de
proprietate, apoi drept de clientelă, apoi drept asupra unor bunuri incorporale iar în final
ca drept al personalităţii.
Există două teorii cu privire la DA, astfel:
- Teoria monistă, potrivit căreia este imposibil de disociat personalitatea
autorului de opera sa;
- Teoria dualistă, potrivit căreia DA conţine atât drepturi morale, strâns legate
de personalitatea autorului, cât şi drepturi aptrimoniale cu o existenţă distinctă de cele
morale. Potrivit teoriei dualiste, ponderea este deţinută de drepturile morale.
Majoritatea ţărilor europene, inclusiv Legea 8/96, consacră sistemul dualist.
Condiţii pentru protejarea unei opere:
- Să fie rezultatul activităţii creatoare a omului;
- Să îmbrace o formă concretă de exprimare, perceptibilă simţurilor omului;
- Să fie susceptibilă de a fi adusă la cunoştinţa publicului, în orice mod.
Cele trei condiţii trebuie îndeplinite cumulativ. Sunt protejate inclusiv operele
netrminate, sau nepublicate (condiţia este să poată fi adusă la cunoştinţa publicului)

21. Subiectele dreptului de autor

Prin autor se intelege acea persoana care creeaza o opera literara, artistica sau
stiintifica.
Subiectul primar al dr de autor este pf care a creat opera.
Subiectul secundar al dr de autor este pf/pj ce dobandeste anumite prerogative,
fara a fi creatorul operei. Aceste subiecte secundare pot fi: mostenitorii autorului,
cesionarul drepturilor patrimoniale de autor, angajatorul cand exercita drepturile
patrimoniale de autor asupra unei opere create in indeplinirea unei atributii de serv, etc.

22. Drepturile morale de autor

Sunt drepturi anterioare drepturilor patrimoniale dar îşi continuă existenţa şi după
publicarea operei chiar după decesul autorului şi mai târziu după ce opera cade în
domeniul public
În art.10 din Legea nr. 8/1996 sunt prevăzute următoarele drepturi morale de autor:
1. Dreptul la divulgare – dreptul autorului de a decide dacă, în ce mod şi
când, opera va fi adusă la cunoştinţa publicului. Este un drept discreţionar şi absolut.
2. Dreptul la paternitatea operei – dreptul de a pretinde recunoaşterea
calităţii de autor al operei. Acest drept exprimă legătura firească dintre autor şi opera sa
şi are două aspecte: unul pozitiv care constă în dreptul autorului de a revendica în orice
moment calitatea sa de realizator al operei şi unul negativ care constă în dreptul de a se
opune oricărui act de uzurpare.
3. Dreptul la nume – dreptul autorului de a decide sub ce nume va fi adusă
opera la cunoştinţa publicului;
4. Dreptul la inviolabilitatea operei – este dreptul autorului de a pretinde
respectarea integrităţii operei. Autorul se poate opune oricărei modificări sau atingeri
adusă operei. Acest drept este o consecinţă a dreptului de divulgare opera putând fi
adusă la cunoştinţa publicului, numai în forma hotărâtă de autor.
5. Dreptul de retractare – dreptul autorului de a retrage lucrarea,
despăgubind dacă este cazul, pe titularii drepturilor de exploatare. Acest drept este o
consecinţă a caracterului absolut şi discreţionar al dreptului de divulgare.

12
 Caracterele drepturilor morale de autor:
1. Sunt drepturi strâns ataşate de persoana autorului. Astfel sunt
netransmisibile prin convenţie, existenţa lor extinzându-se şi după moartea autorului, iar
exerciţiul lor se transmite prin moştenire;
2. Au caracter inalienabil întrucât sunt strâns legate de persoana autorului. Nu
pot face nici obiectul unor renunţări şi nici obiectul unei înstrăinări (cu titlu oneros sau
gratuit);
3. Sunt insesizabile, adică nu pot face obiectul unei executări silite (consecinţă a
imposibilităţii de înstrăinare);
4. Au caracter perpetuu – nu se sting prin neuz;
5. Sunt imprescriptibile.(precsripţia extinctivă se referă exclusiv la drepturile
patrimoniale).

23. Drepturile patrimoniale de autor

Sunt o categorie distinctă de drepturi care alături de drepturile morale de autor
formează conţinutul dreptului de autor. Aceste drepturi reprezintă recunoaşterea
posibilităţii autorului de a trage foloase matriale de pe urma exploatării operei sale.
Sunt mai puţine ca număr şi ca importanţă (sunt subsecvente) drepturilor morale
de autor, fiind o consecinţă a acestora.
Categorii de drepturi patrimoniale de autor:
1. Dreptul de a utiliza şi exploata personal opera. Acest drept include:
reproducerea integrală sau parţială a operei; difuzarea operei; reprezentarea scenică;
expunerea; comunicarea către public;
2. Dreptul de a consimţi la utilizarea operei de către terţe persoane.
Autorul unei opere poate autoriza terţe persoane să folosească personal sau să
exploateze, inclusiv în scop comercial, opera;
3. Dreptul de suită. Se fundamentează pe principiul echităţii. Prin intermediul
acestui drept, autorul, care îşi vinde opera la un preţ redus, va primi, din cesiunile
ulterioare, o parte din sporul de valoare obţinut. Are două componente:
• Este dreptul autorului unei opere de artă plastică, revândută în cadrul
unei licitaţii de a încasa 5% din preţul fiecărei noi vânzări (componenta patrimonială);
• Este dreptul autorului de a fi informat, în orice moment, despre locul în
cre se află opera sa (componenta nepatrimonială);
• Are o natură frugiferă ce durează pe tot timpul vieţii autorului,
transmiţându-se şi moştenitorilor (în mod succesiv) încă 70 de ani de la decesul
autorului.

24. Opera comună(Pluralitatea de autori)

13
 O operă poate fi realizată de o singură persoană sau de mai multe. La fel ca şi
invenţia o operă nu poate fi realizată de o persoană juridică.
În cazul în care o operă este realizată, împreună, de către mai multe persoane,
suntem în prezenţa pluralităţii de autori.
Art.5 din L8/96 reglementează opera comună ca fiind opera creată, în colaborare,
de mai mulţi coautori. OC este o operă unitară ce se caracterizează printr-o pluralitate
de de subiecte de drept de autor dar are un obiect unitar. Obiectul unitar poate fi:
1. Divizibil atunci când contribuţia fiecărui autor poate fi determinată;
2. Indivizibil când contribuţiile autorilor nu pot fi identificate, sau apreciate
separat.
În privinţa repartizării drepturilor patrimoniale rezultate din exploatarea operei în
cazul operei divizibile aceste drepturi sunt împărţite proporţional cu contribuţia fiecărui
autor, iar în cazul operei comune indivizibile, împărţirea se face în mod egal, pentru toţi
coautorii.
Opera comună cu obiect indivizibil poate fi exploatată de coautori, de comun acord
(cu acordul tuturor coautorilor), sau de ficare coautor separat, dar cu condiţia ca prin
exploatarea separată să nu fie prejudiciată opera, sau drepturile celorlalţi coautori.

25. Opera colectivă

Art. 6 reglementează opera colectivă care poate fi definită ca fiind acea operă
creată la iniţiativa şi sub responsabilitatea unei persoane fizice sau juridice, contribuţiile
coautorilor formând un tot, fără a fi posibil să se atribuie un drept distinct unuia dintre
coautori.
Opera colectivă este o operă complexă din punct de vedere al obiectului care
reuneşte elemente de naturi diferite. Practic, opera colectivă conţine o pluralitae e
obecte ale dreptului de autor, şi un singur titular al dreptului de autor.
Opera colectivă este creată la iniţiativa şi sub controlul şi responsabilitatea unei pf
sau pj. Aceasta deţine concepţia de ansamblu asupra operei, ceilalţi coautori făcând
câte o parte distinctă din operă, potrivit indicaţiilor primite.
Titularul drepturilor de autor asupra operei colective este pf sau pj din iniţiativa
căreia opera a fost realizată.
Drepturile patrimoniale asupra operei colective aparţin pf sau pj din iniţiativa şi sub
responsabilitatea căruia a fost realizată. Autorii contribuţiilor la opera colectivă pot
exploata separat partea lor din operă dacă prin aceasta nu se prejudiciază opera sau
titularul acesteia. De asemenea şi drepturile morale de autor revin tot pf sau pj din
iniţiativa căreia opera a fost realizată. Autorii contribuţiilor operei colective pot exploata
separat drepturile morale fără a atinge integritatea operei şi reputaţia celorlalţi coautori.

14