Descopera!
07 martie 2011
9 argumente ale celor care cred în reîncarnare
Este un subiect care pare să ţină exclusiv de latura spirituală, sau filosofică, a lucrurilor. Este o chestiune pe care cei mai mulţi oameni fie o resping din principiu, fie
nu o cunosc suficient. Cu toate acestea, ceea ce nu se ştie despre reîncarnare este că există destule dovezi palpabile în sprijinul ideii că ea reprezintă un fenomen
real şi poate chiar verificabil.
Regresia hipnotică
Discutabilă în ochii multora, regresia hipnotică este, poate, cea mai populară dovadă a reîncarnării. După cum se poate intui şi din numele său,
în cadrul acestei tehnici controversate, subiecţii sunt hipnotizaţi şi conduşi în trecut, prin viaţa lor prezentă, în copilărie, şi tot îanpoi spre vremea
de dinainte să se nască. Odată "ajunşi" acolo, sunt rugaţi să descrie ce experimentează. În această stare de transă hipnotică subiecţii reuşesc
de multe ori să relateze cu mare exactitate detalii personale din ceea ce se presupune ca au fost vieţile lor trecute, detalii cum ar fi amplasarea
geografică, ocupaţia, nume ale rudelor şi alte amănunte pertinente corecte istoric şi cultural. Deşi în multe dintre aceste cazuri subiecţii
furnizează informaţii multiple şi consistente pe care, aparent, nu ar trebui să le cunoască, nicio astfel de situaţie nu a fost acceptată ca o
dovadă incontestabilă a reîncarnării, deoarece mereu se strecoară unele erori printre relatările corecte, erori de natură să arunce o umbră de
îndoială asupra întregii chestiuni. Mai mult, se pare că există un fenomen denumit criptomnezie, care se manifestă prin tendinţa individului de a
citi o carte sau a vedea un film şi a asimila informaţiile astfel descoperite ca şi cum ele ar face parte din viaţa lui anterioară. Din acest motiv,
hipnoza regresivă este o metodă spectaculoasă de a explora existenţele trecute, însă una supusă discuţiilor.
Se mai numesc şi prodigy şi sunt copii înzestraţi, care posedă un talent sau o aptitudine deosebită - în general în domeniul ştiinţelor sau artelor.
Aceşti copii excelează şi avansează remarcabil într-o anumită sferă de activitate mai ales creativă, depăşind cu mult posibilităţile tipice vârstei,
precum şi pe majoritatea celorlalţi adepţi sau practicanţi ai respectivului domeniu. Între exemplele potrivite în acest sens se numără chiar cazul
compozitorului austriac Wolfgang Amadeus Mozart, capabil să compună partituri simple la varsta de patru ani şi simfonii întregi în adolescenţă.
Un alt exemplu este matematicianul Blaise Pascal, care a reuşit să pună bazele geometriei proiective la varsta de 16 ani. În timp ce ştiinţa
modernă atribuie aceste talente rare unor simple reacţii chimice la nivel cerebral, ea nu reuşeşte să de lămuriri referitoare la motivul pentru care
sau la felul în care creierele acestor personaje au o configuraţie diferită de ale celorlalţi. Să fie vorba despre vreo mutaţie genetică, sau de un
amestec dezoxiribonucleic extrem de rar? Şi daca e aşa, de ce nu se răsfrânge şi asupra urmaşilor lor? Sau e oare posibil ca toţi aceşti oameni
să îşi datoreze priceperea neobişnuită tocmai faptului că au mai făcut şi înainte toate lucrurile la care se pricep în viaţa curentă? Prin umare,
este posibil ca un copil neobişnuit de talentat la matematică să fi fost profesor de asmenea materie într-o viaţă anterioară? Sau era Mozart un
geniu al muzicii pentru că, după cum chiar el se pare că a pretins, a mai fost muzician de multe ori înainte? Dacă traumele, amintirile, interesele
şi experienţele vieţilor anterioare par a se manifesta în cazul unor dintre vieţile curente, atunci de ce nu s-ar putea întampla la fel cu talentele şi
capacităţile trecute?
Xenoglosia
Între cele mai interesate, şi totuşi foarte rare, manifestări ce vin ca dovezi în sprijinul ideii că reîncarnarea este un fenomen real, se numără
xenoglosia, capacitatea sau tendinţa unei persoane aflate în stare de hipnoză regresivă de a se exprima într-o limbă străină şi pe care nu o
cunoaşte. De multe ori este vorba despre numai câteva cuvinte sau fraze, dar există şi cazuri când subiectul poartă o întreagă conversaţie într-
un dialect despre care nici măcar nu ştie că există. Sunt cazuri extrem de rare, foarte credibile şi convingătoare, de xenoglosie, în care
subiectul nu doar vorbeşte într-o limbă străină, ci chiar foloseşte o versiune arhaică ce a ieşit din circulaţie, spre exemplu, de mai multe secole.
Acest lucru face puţin probabil ca fenomenul să fie o fantasmă, o înşelătorie sau un caz de criptomnezie (amintiri uitate). Un exemplu bun în
acest sens este cel al actorului Glenn Ford care, sub hipnoză, prin anii "60, şi-a amintit de o viaţă anterioară de cavaler francez sub domnia
Regelui Ludovic al XIV-lea. Aflat în starea respectivă, bărbatul a descris fluent în franceză trăiri şi întâmplări din acea existenţă a sa, iar ceva
mai târziu avea să se constate ca dialectul vorbit de Ford era cel parizian de secol XVII, nefolosit de mai bine de 300 de ani. Prin urmare,
xenoglosia rămâne un pilon rezistent în susţinerea reîncarnării, dar se întâmplă prea rar pentru ca cercetătorii să poate trage o concluzie clară.
Deja Vu
Aşa cum probabil cei mai mulţi oameni ştiu, Deja Vu este un soi de al şaselea simţ prin care individul trăieşte senzaţia repetiţiei unui eveniment
(mare sau mic) pe care însă nu l-a mai trăit, cel puţin în viaţa curentă. De asemenea, fenomenul se mai manifestă şi prin cuoaşterea
inexplicabilă a planului unei clădiri sau al unui oraş, spre exemplu, de către o persoană care nu a vizitat niciodata locul respectiv. Pentru unii,
asemenea episoade şi deprinderi înseamnă reminiscenţe ale unei vieţi anterioare, care au supravieţuit cumva procesului morţii şi renaşterii.
Totuşi, ştiinţa insistă că asemenea experienţe sunt de fapt similarităţi coincidenţiale între prezent şi un trecut asemănător dar uitat. Această idee
se bucură fără îndoială de ceva credit, pentru că s-a demonstrat în mod repetat că memoria este un mecanism uneori instabil şi fără reguli,
capabil să amăgească mintea în diverse feluri. Cu toate acestea, nici chiar o similaritate de locuri şi întâmplări nu poate explica, de exemplu,
cum reuşeşte o persoană să descrie şi să numească corect un labirint de străduţe dintr-o localitate unde se află în premieră. Nu există o logică
foarte clară nici pentru capacitatea unor oameni de a şti exact dispunerea camerelor într-o casă nevizitată înainte. Similarităţile, şansele de
potrivire, sau ghicitul au procentajul lor în acest context, însă unele relatări sunt atât de precise şi de stufoase încât fac din reîncarnare cel puţin
o posibilă pistă de urmărit în încercarea de a găsi o explicaţie.
Fobii nejustificate
Fobiile, acele senzaţii de teamă incontrolabilă faţă de lucruri care nu prezină în mod necesar un factor de ameninţare sau risc la adresa noastră,
sunt destul de des experimentate de oameni. Felul în care se dezvoltă fobiile este destul de bine înţeles ca proces, fiind în general un raspuns
la traume din trecutul persoanelor, de obicei din copilărie, care se manifestă mai târziu sub forma unor panici iraţionale. Dar ce se poate spune
despre fobiile intrinseci, intrauterine, predefinite, despre care nu se ştie că ar avea la bază traume asociate? Nu este o presupunere, există
cazuri atestate de indivizi îngroziţi de înec şi de apă de cântd se ştiu, la fel cum există oameni şocaţi de cai, deşi nu au trăit în această viaţă nicio
experienţă nefericită legată de aceste elemente. Răspunsul pare să vină din regresia hipnptică, preces în cadrul căruia mulţi astfel de subiecţi
relatează episoade traumatizante din vieţi anterioare, ce vizează tocmai întâmplări implicând lucrurile de care se tem acum incontrolabil. De
aceea, este posibil ca cel înfricoşat de apă să fi murit înecat într-o viaţă trecută, iar cel cu teamă de cai sa fi decedat lovit de copite sau aruncat
din şa, iar aceste traume rămând întipărite în încarnarea prezentă. Vestea bună este că s-a demonstrat cum odată ce o traumă de viaţă
anterioară este identificată ca rădăcină a unei fobii din viaţa actuală, spaima începe să se vindece, adeseori cu mult mai mare succes decât în
cazul oricăror terapii convenţionale. Comunitatea medicală respinge în general cauza traumei din altă viaţă, argumentând că această impresie
nu este decât o fantezie produsă de subconştient pentru a masca trauma reală, dar acceptă că o asemenea identificare rezolvă eficient temeri
sevre şi inexplicabile.