Sunteți pe pagina 1din 11

Apariţia instituţiei

Uniunea Europeana se distinge faţă de alte organizatii internaţionale prin


modelul său de integrare care se situează dincolo de cooperarea traditională între
state: statele membre ale Uniunii au transferat o parte din competenţele lor la nivel
comunitar. Pe lângă puterile naţionale, regionale şi locale, există şi o putere
europeană, având la bază instituţii democratice şi independente, mandatate să
intervină în domeniile în care acţiunea comună este considerată mai eficientă
decât acţiunea separată a statelor membre conform principiului subsidiarităţii ce
are menirea de a asigura luarea deciziilor cât mai aproape de cetăţean.
Uniunea Europeană are propriile instituţii şi instanţe comunitare:
Parlamentul European, Consiliul European, Comisia Europeană, Curtea de Justiţie,
Tribunalul de primä instanţă, Curtea Europeană de Conturi, Comitetul Economic şi
Social, Comitetul Regiunilor, Banca de Investiţii, Banca Central Europeană,
Fondul European de Investiţii, Mediatorul European.
Instituţia ce se ocupă cu verificarea şi regularitatea veniturilor şi
cheltuielilor şi care certifică o bună gestiune financiară este Curtea Europeană de
Conturi.
Sistemul finanţărilor Comunităţii prin resursele proprii a necesitat organizarea
unui control financiar extern mai stabil decât era organizat în C.E.C.O. şi în C.E.E. şi
EURATOM şi menţinut cu modificările prin tratatul de fuziune din 1965.
Crearea Curtii Europene de Conturi s-a înscris în logica consolidării
finanţării Comunităţii prin resursele proprii şi în aceea a responsabilităţii
Parlamentului European de a acorda descărcare Comisiei pentru executia bugetului.
Comunitatea Europeană nu dispunea de o Curte de Conturi înainte de 1977.
Acest organ creat prin tratatul de la Bruxelles din 22 iulie 1975 şi intrat în vigoare în
iulie 1977, a urmat vechilor organe de control extern a Comunităţii şi în particular
Comisiei de control a Comunităţii Economice care a fost instituită prin Tratatul de la
Roma.
Importanţa atribuită Curţii Europene de Conturi se reflectă în decizia
intervenită chiar la Maastricht, de a ridica Curtea Europeană de Conturi la
rang de instituţie. Cerută cu insistenţă chiar de Curtea însăşi, încă din
noiembrie 1990 această decizie dă mai multă greutate luărilor de poziţie,
permitând astfel ameliorarea gestiunii financiare a comunităţii Europene.
Dotată cu personalitate morală şi autonomie financiară, Curtea Europeană de
Conturi a Comunităţii Europene, cu sediul la Luxemburg, nu este un organ de
jurisdictie în ciuda numelui său: statutul său este comparabil din acest punct de
vedere cu cel al Curţii de Conturi germane, care nu are nici o putere de sancţiune.
Această misiune formulată în termeni generali nu conferă Curţii Europene de Conturi
putere de jurisdicţie asupra conturilor. Rolul său este de a informa instituţiile
europene asupra legalităţii şi regularităţii operatiilor realizate pentru o bună gestiune

1
1
financiară a Comunităţii .Curtea Europeană de Conturi controlează execuţia
bugetului şi asistă Parlamentul şi Consiliul.
Din punct de vedere istoric, crearea Curţii Europene de Conturi coincide
cu modelarea puterilor Parlamentului European. Relaţiile Curţii Europene de
Conturi cu Parlamentul au fost întotdeauna stricte, rigide şi mult mai flexibile şi mai
întărite cu Comisia de la Bruxelles. Totuşi, Curtea Europeană de Conturi nu este un
organ legat de Parlament, diferenţa resimţindu-se în raport cu instituţiile
naţionale de control financiar belgiene, spaniole sau britanice, ea veghind la
ocrotirea independenţei sale, mai ales în programarea controalelor sale.
Crearea Curţii Europene de Conturi a coincis cu două evenimente
particulare importante: lărgirea puterilor Parlamentului European în materie de
control bugetar şi finanţarea integrală a bugetului Uniunii Europene din resurse
proprii. Existenţa unui buget propriu al Uniunii Europene, distinct de cel al statelor
membre, şi faptul că autonomia financiară fusese acordată instituţiilor europene
sunt două elemente care pledează, prin esenţa lor, în favoarea creării unui organ de
control extern specific pentru veniturile şi cheltuielile comunitare.
Rolul controlului extern nu este totuşi de a da un aviz cu caracter politic
asupra orientărilor pe care autoritatea responsabilă de gestiune întelege să le
realizeze. Pronuntându-se asupra aplicării lor şi asupra traducerii lor în măsuri
concrete, controlul extern are mai curând misiunea de a întreba, punând în operă
schimbările considerate ca necesare, indicând unde şi de ce trebuie intervenit.
Respectarea principiului separaţiei puterilor constrânge controlul extern la a lăsa
responsabililor cu gestiunea fondurilor publice dreptul de a decide cu privire la calea
de urmat.
In concluzie, activitatea de control luată în sens larg nu are un obiectiv unic de
a dezvălui deficientele sau de a da naştere sancţiunilor. Ea constituie înainte de toate
o manieră eficace de ameliorare a gestiunii şi, pe cale de consecinţă, rezultatele spre
care ea trebuie sä tindă. Misiunea Curtii Europene de Conturi, pe care o
îndeplineşte într-o totală independenţă, contribuie de o manieră fundamentală
la transparenţa actelor din cadrul Uniunii Europene.

1
V. Constantinesco, Robert Kovar, Denys Simon E Traite sur L’UE - Comentaire article par article, Ed.
Economico, Paris, 1995, p. 639

2
Organizarea activităţii Curţii Europene de Conturi

Atunci când Curtea Europeană de Conturi fusese creată în 1977 existau


în toate statele membre ale Comunităţii Europene instituţii însărcinate cu controlul
conturilor pentru fiecare din aceste state. Originalitatea Curţii Europene de Conturi,
ţine în primul rând de modul de compunere şi delimitarea competenţelor sale.
Conform articolului 247 al tratatului, Curtea Europeană de Conturi, este
compusă din15 membri. Tratatul în textul său actual în vigoare, nu rezervă fiecărui
stat membru numirea unui membru al Curţii, dar regula nu a fost fidel observată până
în present, Curtea Europeană de Conturi este o instituţie ce funcţionează colegial.
Tratatul de la Maastricht a constituit o instituţie în plin exerciţiu.Compunerea Curţii
Europene de Conturi nu urmează regulile de recrutare identice pentru toate ţările.
Decizia de numire fiind până în prezent luată în unanimitate prin Consiliu, este de
natură politică.
Experienţele profesionale, de tehnicitate de control sunt extrem de diferite, în
funcţie de statele din care provin candidaţii şi de profilul moral şi profesional al
fiecăruia. Caracterul politic al numirilor a fost evocat în mod deschis şi nu pare să
1
pună probleme particulare în funcţionarea internă a Curtii2 . Fiecare membru al Curţii
dispune de un cabinet. Activităţile de audit sunt sub responsabilitatea unuia sau mai
multor membri ai curţii, şi sunt structurate în grupuri.
In virtutea Tratatului ce instituia Comunitatea Europeană, Curtea de Conturi
asistă Parlamentul şi Consiliul în misiunea de control a execuţiei bugetului. Ea poate
să formuleze, în acest sens, informaţii şi să exprime avize la cererea unei
instituţii europene. Tratatul recunoaste Curţii Europene de Conturi deplină
autonomie în organizarea programului său de munca şi în activităţile sale de control,
ca şi în determinarea modalităţilor de publicare a rapoartelor sale. Curtea Europeană
de Conturi emite, dupa bugetul din 1994, o declaraţie de asigurare sau de siguranţă
care inserează în procedura descărcării bugetare.
Controalele specifice Curţii Europene de Conturi generează anchete şi
conduc la emiterea unor scrisori de sector în cadrul unei proceduri contradictorii ce
1
www.infoeuropa.com

3
permite instituţiilor controlate să verifice observaţiile lor înaintea publicării
unui raport definitiv. Rapoartele Curţii Europene de Conturi sunt transmise
instituţiilor europene competente şi cuprind recomandări adresate acestora. Asadar
interlocutorii Curţii Europene de Conturi, în exerciţiul acestor misiuni diverse de
control, sunt instituţiile europene şi nu instituţiile statelor membre. Dar Curtea
Europeană de Conturi dispune pentru controlul de gestiune de fonduri comunitare prin
Comisie, de dreptul de a verificia modul de întrebuinţare al acestor fonduri până
la utilizatorii finali, înţelegând prin aceasta colectivităţile locale şi
persoanele private, beneficiarii fondurilor structurale.
Competenţele raţionale şi materiale ale Curţii Europene de Conturi s-au extins
la a evalua noile domenii politice care fac obiectul observaţiilor comunitare. Totuşi,
prin natura lor, aceste competenţe nu s-au extins şi asupra zonelor de intervenţie ale
statelor.
Daca se priveşte situaţia diferitelor state membre, se constată imediat o
distincţie fundamentală între statele unde instituţia competentă în materie de conturi
publice are forma unui colegiu şi cele unde ea este constituită ca o entitate autonomă
având în fruntea sa un responsabil unic. Forma colegială apare cu precadere în Franţa,
în ţările în general desemnate ca ţările din sud (Spania, Grecia, Italia, Portuglia) sau
ţările de tradiţie germanică (Germania, Austria şi Benelux).
Construcţia unui oficiu de forma administrativă având în fruntea sa un
responsabil unic caracterizează în schimb Marea-Britanie şi Irlanda ca şi trei ţări
scandinave membre ale Uniunii Europene. Eventualitatea unei armonizări a situaţiilor
naţionale prin alinierea statelor membre la una sau la alta din cele două formule nu a
fost evocată, dar tradiţiile naţionale determină, fără îndoială, diferenţe şi apropieri în
abordarea acestor aspecte în legislaţiile statelor membre.
Cu toate acestea, există două situaţii care trebuie menţionate pentru că
ele au o anumita influenţă asupra Curţii Europene de Conturi, şi anume:
relaţia cu Parlamentul European, pe de o parte, şi incidenţa organizării federale sau
regionale, pe de altă parte. Relaţia cu Parlamentul naţional este o relaţie de drept
între instituţia financiara naţională şi Parlamentul fiecărui stat membru şi este
mai mult sau mai puţin manifestată conform tradiţiilor constituţionale naţionale.
In Franţa, se statuează prin Constituţie că, Curtea de Conturi asistă Parlamentul
în controlul execuţiei legilor financiare. Se autorizează, astfel, principiul colaborării
între aceste două autorităţi, sens în care, Curtea de Conturi a Franţei desfăşoară
împreună cu Comisia de finanţe a Parlamentului misiuni de evaluare şi control şi o
practică de lucru comuna. In alte ţări ale Europei, funcţia de control a conturilor
este plasată în mod explicit sub ocrotirea Parlamentului. De exemplu, Oficiul
Auditului Naţional din Marea Britanie este dirijat printr- un “controlor şi auditor
general” care are statutul de “ofiţer al Camerei Comunelor”. Printre statele membre,
Germania se distinge, desigur, prin aplicarea principiului organizării federale a
instituţiilor publice de control ale conturilor publice.

4
Faţă de Curtea de Conturi care are competenţă pentru verificarea conturilor
federale, fiecare land dispune de propria sa Curte de Conturi, care este independentă
faţă de Curtea de Conturi federală.
Această independenţă implică în mod deosebit că, în afara coordonării
materiale, Curtea de Conturi a Germaniei nu se interferează în relaţiile ce se
stabilesc între Curtea Europeana de Conturi şi curţile de conturi ale landurilor.
Competenţele materiale ale fiecarei instituţii financiare naţionale sunt definite
prin legea naţională în maniera autonomă şi purtând marca istoriei juridice a
fiecărui stat.
Chiar dacă Curtea Europeana de Conturi are putere de a verifica
întrebuinţarea fondurilor comunitare până la utilizatorul final, această putere nu
este conferită la toate instituţiile financiare naţionale de control.

Componenţa Curţii

Curtea Europeană de Conturi se compune din 15 membri care sunt


numiţi de Consiliu, apoi urmează consultarea Parlamentului. Ei sunt aleşi dintre
personalităţile care fac parte sau au făcut parte, în tarile lor, din instituţii de control
extern sau posedă o calificare specială pentru aceasta funcţie. Deşi această
condiţie este exprimată opţional, calificarea persoanelor în cauza trebuie să fie
remarcabilă, având în vedere ca este folosit termenul “personalităţi” pentru
ambele situatii. In plus, ei trebuie să ofere toate garanţiile de independenţă.
La primele numiri, 4 membri ai Curţii, desemnaţi prin tragere la sorţi, primesc un
mandat limitat la 4 ani, pentru a asigura o anumita continuitate a functiilor.
Există şi posibilitatea reînnoirii mandatului.
Membrii Curţii desemnează din randul lor preşedintele instituţiei pentru o
perioadă de trei ani, reînnoibilă. Fără să fie magistraţi, membrii Curţii dispun de
garanţiile destinate să asigure independenţa lor, măcar că această noţiune nu are
aceeaşi semnificaţie într-o instituţie a căror membri îşî păstrează funcţiile în ţările
lor. Membrii Curţii exercită funcţiile lor în interesul general al Uniunii, care
înseamnă o continuare a garanţiei de independenţă pe care ei trebuie să o furnizeze la

5
numirea lor (în sensul că ei au obligaţia de a nu solicita şi de a nu accepta
1
instrucţiuni din partea vreunui guvern sau organism) .
Dispoziţiile privind interdicţia exercitării altor activităţi profesionale,
datoria de probitate şi discreţie, acceptarea de funcţii sau avantaje, după încetarea
funcţiilor, cazurile de încetare a funcţiilor, privilegiile şi imunităţile sunt, în
general, identice cu cele prevăzute pentru judecătorii Curţii Europene de Justiţie.
Pentru a satisface condiţia de eficacitate şi credibilitate, membrii Curţii au obţinut
să fie asistaţi de colaboratori în numar suficient şi cu un înalt nivel de formare
2
profesională .
Sistemul de numire al membrilor Curţii de Conturi se distinge de cel al
Comisiei sau al Curţii de Justiţie (ai căror membri sunt numiţi printr-un acord comun
de guvernele din statele membre), prin faptul că membrii Curţii de Conturi sunt
numiţi de Consiliu. Membrii Curţii de Conturi nu pot, în timpul funcţiilor lor, sa
exercite vreo activitate profesională remunerata sau nu. Ei nu pot să fie promovaţi
în funcţiile lor, nici declaraţi decăzuti din dreptul la pensie sau alte avantaje,
dacă Curtea de Justiţie constată la cererea Curţii de Conturi însăşi, ca au
încetat să răspundă condiţiilor cerute sau satisfacerea obligaţiilor rezultate din
funcţia lor.
Funcţiile lor iau sfârşit prin demisie voluntară sau demisie oficială. La cererea
Curtii de Conturi, Curtea Europeana de Justiţie poate să constate că ei nu mai răspund
condiţiilor cerute sau nu mai satisfac obligaţiile rezultate din funcţia lor.
Membrii Curţii de Conturi beneficiază de dispoziţiile protocolului
privind privilegiile şi imunităţile aplicabile membrilor Curţii de Justiţie.

Membrii Curţii de Conturi, cu excepţia presedintelui, sunt repartiazaţi în două


grupe de audit regrupând, astfel, sectoarele în care sunt responsabili fiecare dintre ei.
Curtea adoptă avizele sale sau raporturile anuale cu majoritatea de membrii care o
compun. Membrii Curţii de Conturi sunt în timpul mandatului lor inamovibili.
Sarcinile funcţionale şi sectoarele de control sunt repartizate între cei 15 membri,
iar deciziile sunt colegiale şi le iau cu majoritate simplă.

1
Octavian Manolache, Drept comunitar, ed. a I I-a, Ed. All beck, Bucuresti, 1999, pp. 115-116
2
Guy Tsaac E Droit communautaire generale, editia a VII-a,Ed. Armand Colin, 1999, Paris, p. 72.

6
Rolul Curţii Europene de Conturi

Curtea Europeană de Conturi are misiunea de control în manieră independentă


cu privire la perceperea (încasarea) şi utilizarea fondurilor Uniunii Europene, precum
şi rolul de a aprecia modul în care instituţiile europene se achită de sarcinile lor în
materie financiară.
Curtea Europeană de Conturi examinează dacă operaţiunile financiare au fost
corect înregistrate, executate în mod legal şi regulat şi administrate în condiţiile
de economie, eficacitate şi eficienţă. Prin această activitate, Curtea înţelege să
contribuie la a ameliora gestiunea financiară de fonduri ale Uniunii Europene la
toate nivelurile pentru a asigura cetăţenilor Uniunii cea mai bună utilizare posibilă
a banului lor.

7
Curtea difuzează rezultatele activităţilor sale publicând în timp oportun
raporturi pertiente şi obiective. Tratatul instituind Comunitatea Europeana a Curţii de
Conturi are ca sarcină principală de a controla buna executare a bugetului Uniunii
Europene în scopul realizării a două obiective: de a ameliora, sub aspectul
eficienţei şi economicităţii, rezultatele şi de a da seamă cetăţeanului european
cu privire la utilizarea banilor publici prin autorităţile responsabile de gestiune.
Curtea de Conturi poate să controleze tot organismul sau persoana care
administrează sau primeşte fonduri comunitare. Ea controlează, în special,
instituţii şi organisme comunitare, administraţii naţionale, regionale, locale, ca
beneficiari finali ai ajutoarelor comunitare.
Tinând cont de amploarea bugetului, Curtea de Conturi nu poate controla, în
cursul unui exercitiu bugetar, totalitatea operatiunilor financiare comunitare. Ea
verifică, asadar, fiabilitatea sistemelor punând în valoare reglementarile europene la
nivelurile comunitar şi naţional procedând la controale prin sondaj.
Auditorii sunt însărcinaţi să efectueze numeroase misiuni de control, atât la
sediul altor instituţii, în special la Bruxelles, cât şi în statele membre ale Uniunii, dar
chiar şi în toate ţările lumii beneficiare de un ajutor financiar comunitar.
Curtea de Conturi are acces la toată informaţia necesară pentru îndeplinirea
misiunii sale de control. Controlul în statele membre se efectuează în colaborare
cu instituţiile de control financiar naţionale sau serviciile naţionale competente.
Curtea de Conturi informează cetăţeanul european despre activitatea pe care o
desfăsoară şi rezultatele obţinute, într-o manieră obiectivă şi cu toata transparenţa.
Curtea de Conturi publică: un raport anual cu privire la executarea bugetului
Uniunii din anul precedent; o declaraţie de siguranţă referitoare la fiabilitatea
conturilor ca şi la legalitatea şi regularitatea operaţiunilor corespunzătoare
exerciţiului bugetar precedent. Ea mai publică rapoartele anuale specifice referitoare
la organismele comunitare şi rapoartele specifice pe teme de interes particular.
Ea trebuie să fie consultată, pentru aviz, înaintea adoptării
proiectelor de reglementare comunitară în ceea de priveşte caracterul financiar al
acestora. Aceste rapoarte şi avize sunt, de o maniera generală, publicate în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene în toate limbile comunitare şi accesibile pe site-ul de
internet al Curţii Europene de Conturi.
Rapoartele de control ale Curţii de Conturi Europene constituie un element
important al procedurii de descărcare. Ele sunt transmise autorităţii bugetare
(Parlamentului şi Consiliului) care ţin cont de acestea pentru a decide dacă
descărcarea poate fi dată Comisiei cu drept de gestiune bugetară.
Curtea de Conturi Europene nu are putere jurisdicţională proprie, iar atunci
când autorii Curţii descoperă indicii de fraude si neregularităţi, informaţiile
culese sunt transmise cât mai repede posibil organelor comunitare competente pentru
a da o rezolvare corectă şi legală problemei semnalate.
Revine în sarcina Uniunii Europene şi a statelor membre să combată
fraudele şi activităţile ilegale care pot atinge interesele financiare ale Uniunii. In

8
acest context Curtea de Conturi Europeană, prin controalele sale performante, prin
întinderea şi natura lor, contribuie la planul de prevenire şi de luptă împotriva fraudei
şi neregularităţilor.
In sarcina de “bună gestiune financiara” se regasesc trei aspecte ale
controlului conturilor şi gestiunii organismelor. Controlul bunei gestiuni financiare
reuneşte evaluarea politicilor publice sau controlul bunei întrebuinţări a
fondurilor publice, cu referinţă la criteriile de cost şi de randament, economie,
eficienţă şi eficacitate.
Alături de rapoartele anuale se adaugă şi rapoartele speciale care vizează
aspecte particulare ale gestiunii comunitare la iniţiativa Curţii, urmând ca aceatea să
decidă sau nu publicarea lor. Curtea adresează, de asemenea, scrisori
presedintelui care au un caracter confidenţial.
Adresată la sfarsitul unui control, o “scrisoare de sector” nu face
obiectul unei deliberări colegiale. Ea poate să fie adresata unei instituţii
comunitare sau unui serviciu administrativ al statului membru. La primirea
răspunsurilor care îi vor fi transmise, procedura de control poate fi închisă sau ea va
continua şi va face obiectul unui raport, chestiune care va fi decisă colegial.
Controlul prin analiza sistemelor se fondează pe ideea că fiecare organizaţie
trebuie să genereze propriul control intern, o structura şi anumite proceduri capabile
de a garanta o bună funcţionare a sistemului. Dacă sistemele şi procedurile ce
formeaza obiectul controlului intern par valide, auditorul identifică elementele
cheie, testele şi poate astfel să limiteze numarul de sondaje efectuate înainte de a-
şi formula opinia sa.
Controalele Curţii de Conturi Europene trebuie să ţină cont de starea de progres
a operaţiunilor de gestiune şi nu pot fi duse la îndeplinire pe parcursul mai multor
exerciţii bugetare.
In concluzie, controalele Curţii de Conturi Europene reprezintă adeseori un
punct de plecare, mai degrabă decât o realizare: controalele sale justifică şi atrag
verificări ulterioare şi mai aprofundate la mai multe sectoare, ori la nivelul
administraţiilor naţionale.
Competenţa de gestiune comunitară a fost delegata administraţiilor
naţionale în numeroase domenii, fapt ce determină deplasarea progresivă a
centrului de gravitate a controalelor spre statele membre.
Prin urmare colaborarea între Curtea de Conturi Europeană şi instituţiile de
control naţionale se impune nu doar în virtutea unei simple obligaţii juridice,
ci din cauza suprapunerii competenţelor în materie de gestiune între
administraţia europeană şi administraţiile naţionale. Trebuie adăugat despre Curtea
de Conturi Europeană că întreţine numeroase raporturi şi contacte cu alte instituţii şi
organisme de control din afara Uniunii Europene. Ea participă în special la
întrunirile T.N.T.O.S.A.T. (Organizatia Internaţionala a Instituţiilor Superioare de
Control) şi EUROSAT (instituţia europeană) la care Curtea de Conturi Europeană
este unul dintre membrii fondatori.

9
Autonomia faţă de celelalte organe a Uniunii Europene şi de statele membre îi
oferă garantarea îndeplinirii în cele mai sigure condiţii a funcţiei de control pe care o
exercită. Unul din mijloacele utilizate în acest sens poate fi constituirea, de către
preşedintele Curţii de Conturi a Uniunii Europene, a unui comitet de legatură
1
cu conducători ai instituţiilor naţionale corespunzătoare .

1
Ton Filipescu, Augustin Fuerea, Drept instituţional şi comunitar european, Ed. Actami 2000, ed a V-a,
Bucuresti, p. 202

10
CONCLUZII

Curtea Europeană de Conturi încearcă, în mod constant, să determine o mai


bună utilizare a banilor contribuabililor, participând asfel la ameliorarea sistemelor
de gestiune.
Observaţiile Curţii cu privire la gestiunea financiară a Comunităţii în cadrul
raportului său anual sunt însoţite de răspunsurile instituţiilor în cauză. Adoptat în
luna noiembrie a fiecărui an, raportul este examinat de Parlamentul European la
recomandarea Consiliului Europei pentru descărcarea de responsabilitate a Comisiei
Europene cu privire la execuţia bugetară. Prin rapoartele speciale sunt vizate
domenii particulare ale gestiunii, care sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene.
In anumite situaţii instituţiile au nevoie de conciliere, în ceea ce priveşte
anumite aspecte ale gestiunii fondurilor. Ele au posibilitatea de a cere avizul Curţii
de Conturi, dar obligatoriu înaintea adoptării textelor referitoare la reglementările
financiare şi la resursele proprii.
Nu trebuie uitat că, Curtea de Conturi Europeană furnizează, în egală
măsură, Parlamentului şi Consiliului o declaraţie de asigurare privind acurateţea
conturilor, legalitatea şi regularitatea operaţiunilor adiacente, declaraţia formală
adresată contribuabililor prin care aceasta îi asigură că banii lor au fost utilizaţi şi că
acest lucru s-a făcut în conformitate cu destinaţiile prevăzute.
Dincolo de competenţele sale de control Curtea de Conturi
Europeană are competenţe consultative în elaborarea bugetului Uniunii. Ea este
consultată frecvent în ceea ce priveşte textele legale cu vocaţie financiară şi bugetară.

11