SCRISOARE CATRE O TANARA VADUVA

StTeol 1/2007, pp. 157-171

IN ¸ PÃRINTI
SFINTII ¸ AI BISERICII

Sf. IOAN GURÅ DE AUR

SCRISOARE CĂTRE O TÂNĂRĂ VĂDUVĂ

Cuvânt introductiv
Această scrisoare1 aparţinând, potrivit tradiţiei manuscrise2, Sf. Ioan Gură de
Aur, este adresată tinerei văduve a lui Therasios, decedat după o scurtă convieţuire
cu soţia sa. Nu există multe date în legătură cu existenţa lui Therasios. Numele lui
este pomenit în treacăt într-una din epistolele lui Libanius3. Potrivit informaţiilor
date de text, se pare că Therasios a fost un general vestit al acelei epoci, cu mare
trecere la curtea împăratului, un om cu calităţi deosebite, încununate de credinţa sa
vie. Sf. Ioan Gură de Aur îl caracterizează ca fiind «unul din prietenii lui
Dumnezeu»4. Legătura de dragoste dintre cei doi soţi şi armonia relaţiei lor sporeşte
suferinţa negrăită a tinerei soţii după moartea soţului ei; acest eveniment tragic şi
neaşteptat îl determină pe Sfântul Ioan să încerce să aducă prin cuvintele sale o
mângâiere tinerei văduve. Totodată, alcătuirea acestei scrisori constituie pentru
Sfântul Ioan prilej de mărturisire a atitudinii creştinului în faţa morţii şi a
evenimentelor vieţii care, de cele mai multe ori, depăşesc limitele logicii noastre.
Tonul scrisorii este unul cald, delicat; ca de obicei, Sfântul Ioan se dovedeşte un
iscusit cunoscător al tainelor sufletului omenesc, al subtilităţilor emoţionale şi al
aplecării firii femeieşti către συμπάθεια, către împreună suferinţa cu cel îndurerat.
Data redactării acestei scrisori poate fi stabilită pornind de la câteva menţiuni
de ordin istoric pe care le conţine textul. Se aminteşte bătălia de la Adrianopol în
care împăratul Valens a fost ucis în urma unui atac devastator al goţilor5. Campania
lui Valens împotriva goţilor a avut loc în aug. 378, ceea ce ne permite să datăm

1
Informaţiile privitoare la contextul istoric al redactării scrisorii sunt preluate din studiul
introductiv al ediţiei Sources Chrétiennes 138, ed. du Cerf, 29, Paris, 1968, pp. 8-12.
2
Cf. SCh 138, pp. 97-110.
3
Epist. 300, 1, cf. SCh 138, p. 8.
4
Cf. text gr. SCh 138, p. 128.
5
Cf. text gr. SCh 138, p. 142.

159
SF. IOAN GURA DE AUR

scrisoarea ulterior acestui eveniment. De asemenea, Sfântul Ioan face referire la

situaţia a două împărătese contemporane lui, dintre care una se teme pentru tronul
soţului încă tânăr şi neexperimentat, iar cealaltă pentru nenumăratele incursiuni şi
războaie la care este expus împăratul6. Primul caz descrie situaţia Constantiei,
căsătorită cu împăratul Graţian în anul 374, cel de-al doilea mariajul dintre Aelia
Flacilla şi Teodosie, în cursul anului 376. Încoronarea lui Teodosie ca împărat în
anul 379 şi campaniile lui împotriva goţilor plasează de asemenea compunerea
scrisorii la o dată posterioară, probabil între anii 380-381.
Mesajul duhovnicesc al scrisorii stă sub incidenţa neprevăzutului existenţei
pământeşti, care certifică moartea nu ca pe un sfârşit, ci ca pe un început, ca pe o
trecere la adevărata existenţă. Ceea ce poate părea valoros în această scurtă şi
limitată existenţă, de cele mai multe ori, nu coincide cu valorile dumnezeieşti, sau
este doar o umbră palidă a plinătăţii şi slavei vieţii veşnice. Această strădanie
neobosită a omului de a înţelege spre ce trebuie să se îndrepte, îl ţine viu, îl ţine
treaz şi puternic în mijlocul a tot ceea ce se petrece în jurul său.

Textul scrisorii7
Că ai primit o rană grea şi ai fost străpunsă de moarte prin săgeata
trimisă de sus, toţi mărturisesc deopotrivă şi nu neagă nimeni, nici chiar
dintre cei care sunt foarte aplecaţi spre dragostea de înţelepciune8. Dar,
de vreme ce răniţii nu trebuie să-şi petreacă toată vremea în jale şi în
lacrimi, ci să se îngrijească îndeosebi de vindecarea rănilor, ca nu cumva,
din pricina lacrimilor, să neglijeze rana, să o adâncească şi să sporească
flacăra durerii, bine este [ca şi tu] să iei aminte la cuvintele de mângâiere
şi, înfrânându-te, cel puţin pentru scurtă vreme, de la vărsarea lacrimilor,
să te laşi în seama celor care încearcă să-ţi aducă mângâiere. De aceea noi
nu te-am deranjat nici atunci când erai în culmea durerii, nici atunci când
s-a abătut fulgerul. Ci, aşteptând o vreme, atât cât să-ţi îngăduim să jeleşti
cât ţi-a fost nevoie, acum, că eşti în stare să priveşti cât de cât prin ceaţă
şi să-ţi deschizi urechile către cei ce încearcă [să-ţi aducă mângâiere], am
adăugat nişte cuvinte la cele spuse deja de slujnicele tale.
Însă, atunci când furtuna este încă înteţită şi vântul jelaniei suflă
încă puternic, cel care aduce mângâiere, încercând să depărteze de
durere, nu face decât să stârnească şi mai mult spre ea, şi, atrăgând ura,

6
Cf. text gr. SCh 138, p. 138.
7
Traducerea s-a realizat potrivit ediţiei critice a textului grec din colecţia mai sus
menţionată.
8
φιλοσοφούνων se referă aici la cei care se ocupă cu filosofia creştină, care depăşeşte
materialitatea acestei lumi şi îşi asumă existenţa de pe pământ ca pe o trecere, ca pe o
pregătire pentru Împărăţia cerurilor.

160
SCRISOARE CATRE O TANARA VADUVA

să adăuge prin astfel de cuvinte [= de mângâiere], şi mai mult, părând că

este un duşman şi o persoană necugetată. Dar dacă talazul a început să
cedeze şi Dumnezeu a potolit dezlănţuirea valurilor, putem înălţa cu
uşurinţă pânzele cuvântului. Căci atunci când furtuna este pe jumătate
stârnită, meşteşugul poate să-şi ducă la îndeplinire măiestria, dar când
învolburarea valurilor este de neînvins, experienţa nu mai are niciun
folos.
De aceea am păstrat tăcerea în toată această vreme şi doar acum
am îndrăznit să vorbesc, după ce am auzit de la unchiul tău că trebuie,
deci, să prind curaj; de vreme ce unele slujnice pe care le cinsteşti
îndrăznesc să ţină lungi discursuri despre asta, şi chiar şi unele femei din
afara casei, care-ţi sunt rude sau apropiate... De vreme ce, deci, ai ascultat
cuvintele lor, cutez, şi am deplina încredinţare, că vei aprecia şi cuvintele
mele, pe cât îţi stă în putinţă, în linişte şi fără tulburare.
De altfel, neamul femeiesc este mai înclinat spre împreună-pătimire
[cu cel aflat în suferinţă]. Dar când este vorba de tinereţe şi de o văduvie
timpurie şi de o lipsă de experienţă în aceste lucruri şi de o mulţime de
griji, după un timp petrecut odinioară în bunăstare şi în bogăţie,
nenorocirile se înmulţesc şi, dacă cea aflată în suferinţă nu găseşte un
sprijin de sus, orice gând venit pe nepregătite o poate doborî; şi socotesc
aceasta ca pe o primă şi foarte însemnată dovadă a marii purtări de grijă a
lui Dumnezeu faţă de tine. Căci faptul că nu te-ai înecat în oceanul
durerii, în mijlocul atâtor nenorociri care au venit pe neaşteptate, nu ţine
de vreo virtute după fire a sufletului sau de vreun ajutor omenesc, ci de
mâna pururea puternică a conştiinţei căreia nu este număr, a înţelepciunii
care nu poate fi cercetată9, «a Părintelui îndurărilor, şi Dumnezeul a
toată mângâierea10. Căci Acesta ne-a rănit, zice, şi ne va tămădui; ne va
lovi şi va lega rănile noastre, şi ne va face sănătoşi»11.
Câtă vreme a fost cu tine acel fericit bărbat, te-ai bucurat de cinste
şi de ocrotire şi de îngrijire din partea lui. Te-ai bucurat de cele de care se
poate bucura omul. Dar, după ce l-a luat la Sine Dumnezeu, El i-a luat
locul. Şi nu este al meu acest cuvânt, ci al fericitului prooroc David; căci
zice: «Pe orfan şi pe văduvă îi va sprijini»12. Şi iarăşi îl numeşte pe El

9
Ps 146, 5.
10
2 Co 1, 3.
11
Os 6, 1.
12
Ps 145, 9.

161
SF. IOAN GURA DE AUR

«Părinte al celor orfani şi Judecător al văduvelor»13; şi vei vedea că în

multe locuri El se îngrijeşte îndeosebi de această categorie de oameni.
Dar, fiindcă deasa pomenire a numelui de văduvă ar putea să
rănească sufletul tău, mai ales că s-a abătut asupra ta în floarea vârstei,
vreau să vorbesc mai întâi despre acest nume şi să arăt că nu este unul al
nenorocirii, ci unul de cinste, ba încă de cea mai mare cinste.
Într-adevăr, nu părerea celor mulţi, rătăcită, trebuie să o aduci
drept mărturie, ci pe cea a fericitului Pavel sau mai degrabă legea pusă de
Hristos. Fiindcă ceea ce grăia acela [Pavel], Hristos le rostea prin el, după
cum a şi spus: «sau oare căutaţi dovadă că Hristos este Cel care grăieşte
în mine?»14. Căci ce zice? «Să nu fie înscrisă între văduve cea care nu
are mai puţin de şaizeci de ani»15; şi iarăşi: «De văduvele tinere fereşte-
te»16. În ambele cazuri vrea să ne înfăţişeze măreţia văduviei. Căci pentru
episcopi nu stabileşte vreo limită de vârstă, însă în acest caz o face cu
multă acrivie. De ce, dar? Nu pentru că văduvia este mai mare decât
preoţia, ci pentru că [văduvele] trec printr-o încercare mai mare decât a
preoţilor, fiind cuprinse din multe părţi de o năvală de afaceri publice şi
private. După cum o cetate fără ziduri este lipsită de apărare în faţa celor
care vor să o cucerească, tot aşa este şi o tânără care îşi duce văduvia şi
care are în jurul ei o mulţime din cei care uneltesc nu numai cum să-i ia
averea, ci şi dintre cei care râvnesc să-i distrugă înţeleapta înfrânare. Dar
nu numai acestea, ci putem afla multe alte pricini care să o împingă spre
cădere. Şi, înconjurată de slujitori care o dispreţuiesc şi care-şi neglijează
îndatoririle, lipsită de cinstea de mai înainte şi văzând că cele de o vârstă
cu ea o duc bine, şi de multe ori râvnind luxul, se lasă convinsă spre
[săvârşirea] celei de-a doua căsătorii. Însă unele nu vor să trăiască cu
bărbaţi după legea nunţii, ci fac aceasta în ascuns; fac acest lucru ca să
culeagă faima văduviei.
Astfel [văduvia] nu numai că nu este un lucru de ruşine, ba chiar
unul vrednic de cinste în ochii oamenilor, şi nu numai în rândul
creştinilor, ci şi al celor necredincioşi. Chiar eu, tânăr fiind, mi-aduc
aminte de dascălul meu17 – care întrecea toţi bărbaţii în superstiţii păgâne
– şi de cât de mult s-a minunat de mama mea. Căci, întrebându-i pe cei ce

13
Ps 67, 5.
14
2 Co 13, 3.
15
1 Tim 5, 9.
16
1 Tim 5, 11.
17
Literal: de acel sofist. Se face aici referire la Libanius, adept al credinţelor păgâne, pe
care Sfântul Ioan l-a avut dascăl în tinereţe.

162
SCRISOARE CATRE O TANARA VADUVA

şedeau în jurul lui al cui sunt, după cum obişnuia, şi spunându-i cineva
că eram fiul unei văduve, a vrut să afle de la mine vârsta mamei mele şi
de câţi ani era văduvă. Şi când i-am spus că avea patruzeci de ani şi că
erau douăzeci de ani de când îl pierduse pe tatăl meu, s-a minunat şi a
strigat: O, ce femei sunt printre creştini!
Aşadar, un astfel de lucru se bucură de admiraţie şi de laudă nu
numai printre noi, ci şi printre păgâni. Cunoscând toate acestea, fericitul
Pavel zicea: «Să nu fie înscrisă între văduve cea care are mai puţin de
şaizeci de ani». Dar nici vârsta nu este pentru el o mărturie atât de
importantă încât să îngăduie unei văduve să fie înscrisă în această sfântă
ceată, ci adaugă şi altele, zicând: «Dacă are mărturie de fapte bune: dacă
a crescut copii, dacă a fost primitoare de străini, dacă a spălat
picioarele sfinţilor, dacă a venit în ajutorul celor strâmtoraţi, dacă s-a
ţinut stăruitor de tot ce este lucru bun»18. Vai, câtă încercare şi câtă
trudă, câtă virtute se cere de la o văduvă şi câtă acribie în această probă!
Căci nu ar fi vorbit despre acestea, dacă nu i s-ar fi încredinţat ei un lucru
de cinste şi nobil. Şi: «De cele tinere – zice -, fereşte-te». Şi adaugă şi de
ce: «Căci atunci când poftele le îndepărtează de Hristos, vor să se
mărite»19; prin această spusă ne lasă să înţelegem că, odată ce rămân fără
soţii lor, Hristos ia locul acelora.
Apoi, aratând cât de blândă şi de îngăduitoare este această unire,
adaugă, zicând: «Căci atunci când poftele le îndepărtează de Hristos, vor
să se mărite», ca şi când aparţin unui bărbat blând, care nu-şi manifestă
autoritatea asupra lor, ci le îngăduie să trăiască în libertate. Şi nu-şi
opreşte cuvântul aici, ci şi în alt loc îşi arată grija faţă de acestea, zicând:
«Cea care trăieşte în desfătări, deşi este vie, este moartă»20; «iar cea cu
adevărat văduvă şi rămasă singură are nădejdea în Dumnezeu şi
stăruieşte în cereri şi în rugăciuni, noaptea şi ziua»21. Iar în Epistola
către Corinteni spune: «Mai fericită este dacă rămâne aşa»22. Ai văzut
câtă laudă este adusă văduvei! Şi asta în Noul Testament în care a
strălucit şi virtutea fecioriei! Oricum, strălucirile fecioriei nu au putut
acoperi strălucirea văduviei care constă într-o virtute numai a ei.
Când te pomenim, deci, în rândul văduvelor, să nu te consideri mai
prejos, nici [să nu vezi în asta] un lucru de ocară. Căci, dacă ar fi aşa, cu

18
1 Tim 5, 10.
19
1 Tim 5, 11.
20
1 Tim 5, 6.
21
1 Tim 5, 5.
22
2 Co 7, 40.

11 163
SF. IOAN GURA DE AUR

cât mai mult ar fi [de ocară] fecioria? Dar nu este aşa, nicidecum, şi nici
să nu fie! Căci, de vreme ce admirăm toate femeile care trăiesc în
înfrânare având încă soţi, cum să nu fie nevoie să arătăm bunăvoinţă, să
lăudăm şi să ne minunăm de cele care trăiesc astfel după plecarea soţilor
lor din această viaţă? Cât ai trăit, cum am spus, cu fericitul Therasios, te
bucurai de cinste şi de purtarea lui de grijă, după cum era şi firesc să
primeşti din partea unui soţ bun. Însă acum Îl ai în locul lui pe
Dumnezeu, Stăpânul a toate, Care ţi-a fost Întâistătător şi mai înainte şi
Care acum se va îngriji de tine mai mult şi cu mai mare râvnă. Iar
purtarea Lui de grijă nu este puţin lucru, după cum am spus, şi deja ne-a
dovedit aceasta prin faptul că te-a păzit nevătămată şi sănătoasă în
cuptorul grijilor şi al durerii şi nu te-a lăsat să pătimeşti lucruri nedorite.
Iar faptul că nu a îngăduit un naufragiu într-o asemenea vâltoare,
înseamnă că, odată ce-ţi vei recăpăta liniştea, va păzi cu atât mai mult
sufletul tău şi va face văduvia ta uşor de purtat, dimpreună cu
neajunsurile care par să vină din ea.
Dar pe tine nu numele de văduvă te tulbură, ci pierderea unui
asemenea soţ despre care, mărturisesc şi eu că, în toată lumea asta, este
dintre puţinii care, prins fiind în afacerile lumeşti, a reuşit să fie atât de
iubitor, de îngăduitor, de smerit, de sincer, de sârguincios şi de
credincios. Dacă ar fi pierit cu totul şi ar fi dispărut în neant ar fi fost un
motiv de tulburare şi de durere. Dar faptul că el a plutit spre limanul cel
bun, s-a strămutat la Cel ce cu adevărat este Împărat, nu trebuie să ne
întristeze, ci să ne bucure. Căci aceasta nu este moarte, ci plecare şi
strămutare din cele rele la cele mai bune, de pe pământ la cer, de la
oameni la îngeri şi arhangheli, la Stăpânul îngerilor şi al arhanghelilor.
Pe vremea când se afla încă pe pământ, slujindu-l pe împărat, era
înconjurat de primejdii multe din partea celor care unelteau din invidie.
Şi, pe cât creştea faima lui, pe atât creşteau şi intrigile duşmanilor. Dar
acum, că s-a mutat din această lume, nu mai poate fi vorba de acestea.
Încât, pe cât jeleşti că a luat la El Dumnezeu un bărbat atât de bun şi de
virtuos, pe atât trebuie să te bucuri că a plecat din această lume în
siguranţă şi în slavă, şi, izbăvindu-se de tulburarea primejdiei de faţă, se
află acum în multă linişte şi pace. Oare nu este straniu a mărturisi că
cerul este un loc cu mult mai bun decât pământul, şi totuşi a-i jeli pe cei
ce se strămută acolo? Dacă acel fericit bărbat ar fi fost unul dintre cei
care trăiesc în chip ruşinos şi departe de ceea ce este plăcut lui
Dumnezeu, ar fi trebuit să nu încetezi a jeli, nu numai după plecarea sa,
ci şi în viaţă fiind.

164
SCRISOARE CATRE O TANARA VADUVA

Dar, de vreme ce el a fost unul din prietenii lui [Dumnezeu],

trebuie să ne împărtăşim de bucuria lui, nu numai pe când era în viaţă, ci
şi acum că a plecat dintre noi. Căci ai auzit cuvintele fericitului Pavel: «a
te despărţi [de trup] şi a fi cu Hristos, este cu mult mai bine»23. Dar
poate tânjeşti să asculţi cuvintele lui şi să te bucuri de dragostea pe care
o revărsai asupra lui şi cauţi obişnuinţa [de a fi cu el] şi renumele pe care
îl aveai de pe urma lui, strălucirea şi cinstea şi siguranţa şi poate
pierderea tuturor acestora întristează şi întunecă viaţa ta. Dar dragostea24
pe care o aveai faţă de el trebuie să o păstrezi şi acum, la fel ca mai
înainte. Căci aşa este puterea iubirii; care îi cuprinde nu numai pe cei ce
sunt prezenţi şi aproape unul de altul, ci şi pe cei ce se află departe, şi îi
apropie şi îi leagă; şi nici lungimea timpului, nici distanţa, nici altceva de
acest fel nu poate să destrame şi să împartă puterea de a iubi a sufletului.
Iar dacă vrei să-l vezi la faţă - că ştiu că asta îţi doreşti foarte mult -
păstrează-i aşternutul neatins de alt bărbat, şi sârguieşte-te să arăţi o
vieţuire ca a lui şi te vei strămuta în locul în care este el, nu pentru cinci
ani, ca aici, nici pentru zece, nici o sută, nici o mie, nici două mii, ci
pentru nemărginite şi nesfârşite secole sălăşluindu-te împreună cu el. Iar
acele locuri de odihnă nu se moştenesc prin rudeniile trupeşti, ci prin
asemănarea felului de vieţuire. Căci pe Lazăr, deşi neştiut de Avraam, l-a
adus în acelaşi loc cu el, în acele sânuri, vieţuirea lui asemănătoare cu a
lui [Avraam], precum pe mulţi de la Răsărit şi de la Apus; loc al odihnei
care te va primi şi pe tine alături de Therasios, dacă vei arăta aceeaşi viaţă
cu a lui. Atunci îl vei vedea pe el nu cu frumuseţea trupului, cu care a
plecat din această lume, ci cu o altă frumuseţe, mai scânteietoare şi
luminând mai strălucitor decât razele soarelui. Căci acest trup, chiar dacă
se ridică la înălţimile [cereşti], este totuşi stricăcios. Dar trupurile celor
plăcuţi lui Dumnezeu se vor îmbrăca într-o asemenea slavă încât nu va
putea fi privită cu aceşti ochi. Iar Dumnezeu ne-a pregătit câteva semne şi
vagi urme ale acestor lucruri şi în Vechiul şi în Noul Testament. Căci
acolo [= în Vechiul Testament] faţa lui Moise a strălucit cu o asemenea
slavă încât ochii israeliţilor nu se puteau apropia de ea25. Iar în Noul

23
Flp 1, 23.
24
În limba greacă există mai mulţi termeni care disting tipurile de iubire: ἀγάπη, pentru
iubirea divină, στοργή pentru iubirea frăţească, părintească, ἔρως pentru iubirea
pasională, năvalnică, φιλία pentru iubirea prietenească, cea care devine puternică şi
necondiţionată prin asumarea jertfei pentru celălalt. Sf. Ioan Hrisostom foloseşte aici
termenul de φιλία, pentru a defini relaţia de dragoste dintre cei doi soţi.
25
Iş 34, 29-30.

165
SF. IOAN GURA DE AUR

Testament faţa lui Hristos a strălucit mai mult decât a lui Moise. Căci, ia
spune-mi: dacă cineva ţi-ar fi făgăduit că [soţul] tău va fi făcut împărat al
întregului pământ, dar ţi-ar fi poruncit în schimb să stai departe de el
douăzeci de ani, pentru ca apoi să ţi-l aducă înapoi [purtând] coroană şi
hlamidă iar tu să fii repusă în aceeaşi cinste cu el, oare n-ai fi suportat
despărţirea cu blândeţe şi cu înţeleapta cumpătare care i se cuvenea?
Oare nu ai fi fost mulţumită cu darul şi nu l-ai fi socotit un lucru vrednic
de dorit?
Asumă-ţi acest lucru şi acum, nu pentru o împărăţie de pe pământ,
ci pentru cea din ceruri, nu pentru a-l [redobândi] purtând haină aurită, ci
haină de slavă, nestricăcioasă şi nemuritoare, aşa cum este firesc să aibă
cei ce petrec în ceruri. Şi, dacă ţi se pare că este de nesuportat atâta amar
de vreme, cu siguranţă cândva el îţi va sta alături prin vise şi îţi va grăi
precum odinioară şi îţi va arăta faţa lui după care tânjeşti. Iar [visul] va fi
drept mângâiere în locul scrisorilor, şi poate chiar mai lămurit decât
scrisorile. Căci acolo poţi vedea numai literele, dar aici şi cum îi este
chipul şi surâsul, şi înfăţişarea, şi mersul, şi să-i auzi vocea, şi să-i
recunoşti glasul lui preaiubit. Dar, de vreme ce jeleşti şi pierderea
siguranţei pe care ţi-o oferea el mai înainte, şi poate chiar a speranţelor
de sporire a rangului, căci am auzit că în scurt timp avea să fie investit în
funcţia de prefect – ceea ce cred că îţi tulbură sufletul mai mult decât
orice –, gândeşte-te la cei care au căpătat ranguri şi mai mari decât el şi
şi-au sfârşit viaţa într-un chip vrednic de milă. Îţi voi reîmprospăta
amintirile; poate că ai auzit de Teodor din Sicilia26. Căci el chiar a fost
unul dintre cei vestiţi şi prin frumuseţe, şi prin statura trupului şi prin
îndrăzneala în cuvânt pe care o avea faţă de împărat, ca unul care deţinea
la palat o putere pe care nu o avea nimeni altul dintre curteni, dar care
nu s-a smerit cu această bunăstare, ci, uneltind împotriva împăratului, a
fost prins şi decapitat în chip jalnic; iar soţia lui, care în educaţie şi în
felul în care fusese crescută şi în multe altele nu se deosebea cu nimic
faţă de nobleţea neamului tău, fiind golită deodată de toate acestea, şi
chiar de libertate, a ajuns să se numere printre lucrătoarele care fac negoţ
şi să ducă o viaţă mai de plâns decât a oricărei slujnice. Tot ceea ce mai

26
Informaţii despre acest Teodor ne parvin prin lucrarea lui Ammianus MARCELLINUS, Res
gestae a fine Corneli Taciti, XXIX, 1. Gal de origine, a deţinut funcţia de notarius şi a
fost bănuit că ar fi complotat împotriva împăratului Valens, urmărind detronarea acestuia.
Prins şi arestat la Constantinopol este acuzat de trădare şi decapitat. Ammianus
Marcellinus îl descrie ca pe un bărbat onest şi inteligent, dotat cu numeroase calităţi.

166
SCRISOARE CATRE O TANARA VADUVA

avea în plus faţă de celelalte era grozăvia nenorocirii ei, care stârnea
lacrimi în ochii celor care o priveau.
Se mai spune şi despre Artemisia, soţia unui bărbat foarte faimos,
care a dorit şi el să uzurpe puterea împăratului, că a căzut în aceeaşi
strâmtorare şi şi-a pierdut vederea. Căci aşa de mare i-a fost durerea,
încât mulţimea lacrimilor i-a stins lumina ochilor. Iar acum trebuie să fie
purtată de mână şi să fie dusă pe la uşile altora ca să poată cumpăra
hrana necesară. Şi aş putea aminti de încă multe alte familii asupra cărora
s-a abătut nenorocirea, dacă n-aş şti evlavia şi înţelepciunea sufletului
tău, care nu-şi află mângâierea din relele întâmplate altora. Însă ţi-am
pomenit despre toate acestea tocmai ca să înţelegi că cele omeneşti nu
înseamnă nimic, ci, cu adevărat, după cum a spus profetul: «Toată slava
omului ca floarea câmpului»27. Şi, cu cât această slavă se înalţă şi
străluceşte, cu atât poate să fie mai mare căderea, nu numai a celor ce
sunt conduşi, ci şi a celor care îi conduc. Căci nu ai să găseşti o familie
atât de copleşită de nenorociri precum este familia împăratului: orfani
înainte de vreme, şi văduve, şi morţi năprasnice, şi nenorociri cu mult mai
neobişnuite şi mai amare decât morţile tragice ce se abat asupra puterii.
Să lăsăm deoparte pe cele din vechime; dintre împăraţii generaţiei
noastre, nouă la număr, doar doi şi-au sfârşit viaţa prin moarte naturală.
Iar ceilalţi [au fost răpuşi] fie de mâna unui tiran, fie în război, fie prin
uneltirea propriilor gărzi, fie de însuşi cel care îi alesese şi le pusese pe
umeri hlamida de purpură. Iar femeile care locuiau cu ei, unele, se spune,
au murit otrăvite, altele de durere. Cât despre cele rămase în viaţă, una
tremură pentru fiul său orfan şi se teme că unul din cei aflaţi la putere ar
putea să-i ia viaţa, de frica celor ce s-ar întâmpla în viitor; iar alta, abia
după multe rugăminţi, a fost readusă din exilul în care o trimisese
suveranul însuşi. Cât despre nevestele împăraţilor de acum, una care a
început să răsufle un pic în urma nenorocirilor suferite îşi amestecă
bucuria cu durerea [văzând] că împăratul este încă foarte tânăr şi lipsit de
experienţă şi că are duşmani care uneltesc împotriva lui din toate părţile.
Iar cealaltă este aproape moartă de frică şi trăieşte mai jalnic decât
condamnaţii din pricina soţului ei care, din clipa în care şi-a primit
coroana şi până în ziua de azi, s-a consumat în războaie şi în lupte; dar,
mai mult decât de nenorociri, [este] devorată de ruşine şi de ocările
tuturor. Şi ceea ce nu s-a întâmplat niciodată în trecut, se petrece acum,
căci barbarii, lăsându-şi patria lor, au năvălit pe mii de kilometri în ţara

27
Is 40, 6.

167
SF. IOAN GURA DE AUR

noastră, şi asta de multe ori, arzând pământul şi cucerind oraşele, şi

[zicând] că nu au de gând să se reîntoarcă acasă, ci, mai degrabă să
chefuiască decât să continue războiul, batjocorindu-ne astfel pe toţi. Căci
s-a auzit despre un rege de-al lor că ar fi zis că se minunează de
neruşinarea soldaţilor noştri, care, deşi junghiaţi mai rău decât nişte oi,
încă se aşteaptă să câştige lupta, şi nu vor să părăsească pământul
propriei patrii. Şi a mai spus că el însuşi s-a săturat să-i taie în bucăţi.
Cum crezi că este sufletul împăratului şi al soţiei lui la auzul
acestor cuvinte? Şi, de vreme ce am amintit de acest război, mi-a trecut pe
dinaintea ochilor un lung şir de văduve care odinioară străluceau în slava
bărbaţilor lor, iar acum, îmbrăcate toate în veşmânt de doliu, îşi petrec
toată vremea jelind. Căci ele nu au avut ceea ce s-a oferit cinstitului tău
creştet. Căci tu, cea vrednică de admiraţie, l-ai putut vedea încă zăcând în
pat şi i-ai auzit ultimele cuvinte şi cum să te îngrijeşti de treburile casei şi
prin testamentul lui s-a pus stavilă împotriva oricărui atac din partea
celor lacomi şi calomniatori. Dar nu numai aceasta, ci chiar mort fiind, te-
ai aplecat adesea asupra lui să-i săruţi ochii, şi l-ai jelit, şi l-ai văzut
condus la groapă cu multă cinste, şi ai putut să săvârşeşti toate cele ale
îngropăciunii, după cum se cuvenea, şi ai putut să te duci adesea la
mormânt şi astfel să afli durerii tale nu puţină mângâiere.
Însă celelalte [văduve] au fost lipsite de toate acestea şi, după ce şi-
au trimis bărbaţii la război, au sperat să-i recapete înapoi teferi; însă au
primit numai vestea amară a morţii lor. Căci nu a ajuns la ele doar cel
care le-a adunat leşurile, ci şi cuvintele felului în care au sfârşit. Sunt
unele [văduve] însă care nu s-au învrednicit să afle nici măcar povestea
[sfârşitului] şi cum au fost răpuşi bărbaţii lor în mijlocul luptei, sub
grămada de trupuri ucise. Şi te miră că mulţi dintre generali au sfârşit
aşa, când însuşi împăratul, prins în capcană într-un sat, împreună cu o
mână de soldaţi, nu a îndrăznit să iasă şi să le stea împotrivă celor ce-i
atacau, ci a rămas în [casa] căreia [barbarii] i-au dat foc, şi [a pierit]
dimpreună cu bărbaţii care erau prinşi acolo cu el, cu caii, cu zidurile şi
cu grinzile casei, care s-au făcut toate cenuşă. Şi soldaţii plecaţi cu el la
război şi reîntorşi, în locul împăratului, asta au adus ca veste soţiei lui.
Căci gloria lumii nu diferă întru nimic de cea a scenei sau de
vremelnicia florilor de primăvară. Fiindcă trece chiar mai înainte să apară.
Şi, chiar de rămâne pentru scurtă vreme, degrabă se ofileşte. Ce este,
aşadar, mai zadarnic decât cinstea şi slava aduse de mulţime? Ce rod are
ea? Ce câştig? La ce rezultat bun duce? Şi de-ar fi numai ăsta răul!
Fiindcă cel care are această capricioasă stăpână nu are nimic bun de

168
SCRISOARE CATRE O TANARA VADUVA

câştigat, decât numai multe dureri şi vătămări. Căci îi stăpâneşte pe cei ce

o au şi, pe cât mai mult este linguşită de cei ce o slujesc, pe atât îi are la
mână şi îi ţine supuşi prin porunci aspre. Dar împotriva celor care o
dispreţuiesc şi o trec cu vederea nu are cu ce să se răzbune. Astfel, este
mai crudă decât orice tiran sau fiară. Căci tiranul sau fiara mai pot fi
îmblânzite prin îndelung dresaj, însă aceasta se sălbăticeşte cu cât i ne
încredinţăm mai mult, şi, dacă găseşte pe cineva care să o asculte şi să o
urmeze în toate, nu există mai apoi ceva la care să renunţe să
poruncească. Are şi un aliat, pe care n-ar fi greşit să îl numească cineva
fiica ei. Căci atunci când [mândria], după ce a fost hrănită, a crescut şi a
prins rădăcini în noi, naşte sminteala28, lucru care nu este cu nimic mai
prejos în puterea de a duce în prăpastie sufletele celor ce au dobândit-o.
Deci, spune-mi, pentru acestea jeleşti? Că Dumnezeu te-a scăpat de
această cruntă robie, că a stăvilit orice năvală a acestor nimicitoare boli?
Căci, pe când încă îţi trăia soţul, gândurile nu conteneau să răsară în
sufletul tău, însă după moartea lui nu mai au de unde să-ţi cuprindă
sufletul. În aceasta trebuie să arăţi o purtare dreaptă, adică să nu plângi
îndepărtarea acestora şi nici să nu cauţi stăpânia lor amară. Căci când
suflarea acestora se înteţeşte29, le răscolesc pe toate din străfunduri şi le
nimicesc. Şi, asemenea multora dintre curtezane, care, deja trecute la chip
şi respingătoare, se folosesc de sulemeneli şi de farduri, aţâţând sufletele
tinere, uşor de [cucerit] şi, odată ce au pus stăpânire pe ele, se poartă cu
ele mai josnic decât cu cel din urmă sclav, tot aşa şi aceste patimi - şi
slava deşartă, şi sminteala -, pângăresc sufletele mai mult decât orice altă
necurăţie.
De aceea şi bogăţia pare multora un lucru bun. Însă, golită fiind de
slava ei, nu va mai fi atât de îndrăgită. Oricum, cei care prin sărăcie
puteau să ajungă la slava adusă de mulţime, nu mai căutau să se
îmbogăţească, ci dispreţuiau grămezile de aur care li se ofereau. Iar tu, nu
ai nevoie să afli de la mine cine au fost aceia, căci ştii mai bine decât mine
pe Epaminonda, pe Socrate, pe Aristide, pe Diogene, pe Krates, care a
lăsat pământul său oilor să-l pască. Alţii, care nu aveau posibilitatea să se
îmbogăţească, au văzut slavă tocmai în sărăcia lor şi au ales [să trăiască
aşa]. Iar acesta [= Krates] a renunţat la tot ce avea. Însă în felul ăsta
[dovedeau] toţi că erau de fapt împătimiţi să intre în posesia acestei

28
ἀπόνοια aici cu sensul de sminteală, îndrăzneală necugetată, nebunie, curaj
nesăbuit, aroganţă.
29
Imaginea vântului care se înteţeşte înainte de furtună.

169
SF. IOAN GURA DE AUR

crunte fiare30. Să nu plângem, aşadar, faptul că Dumnezeu ne-a scăpat de

această tiranie ruşinoasă şi ridicolă şi plină de ocări. Căci străluceşte
numai cu numele, însă în realitate face din cei ce o au contrariul a ceea ce
exprimă numele său şi nu există om care să nu-l ia în râs pe cel care
aleargă după slavă. Şi poate deveni cu adevărat vestit numai cel care nu
este orientat şi fixat spre aceasta. Iar cel ce pune mare preţ pe slava
acestei lumi, îndurând şi făcând tot ce-i stă în putinţă pentru a o obţine,
mai ales acela va eşua în a ochi şi a nimeri ţinta, şi va avea parte în
schimb de batjocură, acuză, ironii, respingere şi ură.
Dar aceasta nu se întâmplă numai cu noi bărbaţii, ci şi cu voi,
femeile, şi mai ales cu voi! Căci femeia simplă ca fire şi la mers şi în
veşminte31, ca una care nu caută să fie admirată de cineva, stârneşte
mirarea celorlalte femei, care o fericesc şi îi urează să aibă parte numai de
lucruri bune. Însă, cea cuprinsă de slavă deşartă, este respinsă şi urâtă de
celelalte şi fug de ea ca de o fiară sălbatică şi spun pe seama ei mii de
bârfe şi de vorbe de ocară. Iar noi, refuzând slava pe care ne-o aduce
mulţimea, ne ferim nu numai de aceste rele, ci câştigăm şi unele virtuţi
foarte mari, care au fost deja pomenite, învăţaţi fiind puţin câte puţin să
ne înălţăm şi să zburăm spre cer şi să dispreţuim toate cele de pe pământ.
Căci cel care nu are trebuinţă de slava oamenilor, tot binele pe care-l face,
îl va face în siguranţă şi nici suferinţele, nici bucuriile acestei vieţi nu îi
vor pricinui vreo pagubă. Fiindcă nici cele dintâi nu-l pot scufunda, nici
cele de pe urmă nu-l pot face să se umfle în pene şi să se mândrească, ci
rămâne neschimbat în mijlocul vâltorilor şi al tulburărilor acestei vieţi.
Ceea ce aştept să se întâmple degrabă şi cu sufletul tău, care, dezbărat
fiind de mulţimea grijilor lumeşti, să ne arate vieţuirea cerească; iar
această slavă după care jeleşti acum, în scurtă vreme o vei lua în râs,
dezvăluindu-i deşertăciunea şi zădărnicia măştii ei.
Dacă tânjeşti după siguranţa pe care ţi-o oferea [soţul tău], buna
păstrare a averii, şi lipsa intrigilor din partea celor care sunt gata să se
repeadă asupra nenorocirilor celorlalţi, «Aruncă grija ta înspre Domnul
şi El te va hrăni»32. Căci zice: «Uitaţi-vă la neamurile cele din început, şi
vedeţi cine şi-a pus nădejdea în Domnul şi a fost ruşinat sau cine a
chemat numele lui şi l-a trecut cu vederea sau cine a rămas în

30
Sfântul Ioan sugerează aici că aceşti oameni din antichitate găseau în renunţare o cale
de a acumula şi mai multă slavă din partea oamenilor.
31
Se referă aici la modelul de atunci al femeii creştine.
32
Ps 54, 25.

170
SCRISOARE CATRE O TANARA VADUVA

poruncile Lui şi a fost părăsit?»33. Căci Cel ce ţi-a adus o nenorocire atât
de greu de suportat şi care te ţine acum liniştită, tot El te va izbăvi şi de
cele ce au să vină. Fiindcă o rană mai grea decât aceasta nu vei mai suferi
şi eşti de acord cu noi. Tu, care ai suportat atât de vitejeşte ceea ce s-a
abătut asupră-ţi, şi asta în ciuda lipsei tale de experienţă, cu atât mai mult
dacă, vreodată – dea Domnul să nu se fie aşa! –, se va întâmpla ceva din
cele ce nedorite de noi, le vei suporta cu uşurinţă. Caută cele cereşti şi
toate câte aduc viaţa de acolo, şi nimic din acestea nu te va putea vătăma,
nici stăpânitorul întunericului acestei lumi, atâta vreme cât nu ne facem
rău noi înşine. Chiar de ne-ar lua cineva averea, chiar de ne-ar sfârteca
trupul în bucăţi, nimic nu are importanţă pentru noi, atâta timp cât
sufletul ne rămâne sănătos.
Pe scurt, dacă vrei ca averea ta să rămână în siguranţă şi să
sporească din nou, îţi voi arăta şi felul şi locul, acolo unde nu are dreptul
să intre nimeni dintre cei ce uneltesc împotriva ta. Care este deci locul?
Cerul! Încredinţează-i [averea] bunului tău soţ şi nici fur, nici cel ce
unelteşte, nici altceva din cele ce ar putea să o distrugă nu se va năpusti
asupra ei. De îţi vei săpa averea acolo, multă roadă vei afla apoi. Căci cele
pe care le sădim în ceruri, fac rod însutit şi mai bun; iar tu, dacă vei face
întocmai, vei vedea de ce fel de bunuri te vei bucura. Mai întâi de viaţa
veşnică şi de cele făgăduite celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, «pe care nici
ochiul nu le-a văzut, nici urechea nu le-a auzit, nici la inima omului
nu s-au suit»34, şi apoi de împreună-petrecerea în veşnicie cu bunul tău
soţ; acolo sus te vei lepăda de toate grijile şi fricile şi primejdiile şi
intrigile şi duşmăniile şi ura. Cât timp vei trăi înconjurată de bunuri,
poate se vor afla oameni care vor vrea să pună stăpânire pe ele. Însă, de
le vei muta în ceruri, vei trăi o viaţă sigură, lipsită de primejdii, plină de
linişte, în care îţi va fi de ajuns buna credinţă.
Nu este oare o mare nebunie atunci când, vrând să cumpărăm un
pământ, căutăm să fie fertil, dar când ni se oferă cerul, unde putem
căpăta un loc, rămânem pe pământ, în osteneala lucrării lui, şi a celor ce
ne stârnesc să păcătuim. Căci, adesea ne înşală aşteptările. Şi, de vreme
ce sufletul tău se tulbură şi suferă cumplit la gândul că adesea ai aşteptat
ca el să fi fost ales în funcţia de prefect, iar această nădejde a fost
spulberată dintru început, gândeşte-te mai întâi la aceea că, şi dacă
această nădejde a fost foarte întemeiată, a fost totuşi o nădejde

33
Sir 2, 10-11.
34
1 Co 2, 9.

171
SF. IOAN GURA DE AUR

omenească, de multe ori înşelătoare. Şi câte asemenea vedem că se

întâmplă în viaţă! Căci cele pe care le aşteptăm cel mai mult să se
întâmple, nu se întâmplă, iar cele care nici măcar nu ne trec prin cap,
adesea se săvârşesc; fie că este vorba de funcţiile de conducere, de
puterea regală, de moşteniri, de căsătorie, şi de orice alt eveniment,
vedem pretutindeni că acesta este mersul lucrurilor. Şi, oricât de aproape
ar fi vremea potrivită [săvârşirii lor], după spusa proverbului, «Este drum
lung de la pahar la gură». Şi Sfânta Scriptură zice: «De dimineaţa până
seara se schimbă vremea»35. Şi tot aşa: «Împăratul astăzi este şi mâine
va muri»36. Şi, iarăşi, ca să arate ceea ce este dincolo de aşteptările
noastre, ne zice înţeleptul: «Mulţi tirani au căzut pe pământ, însă cel la
care nu se gândea nimeni a purtat coroana»37.
Că nu este lucru sigur că ar fi obţinut acea funcţie dacă ar fi fost în
viaţă soţul tău,. Pe de o parte incertitudinea viitorului şi multe alte motive
ne-ar fi dat prilejul să ne îndoim. De unde este evident pentru noi că dacă
ar fi trăit ar fi obţinut acea funcţie? Sau că nu s-ar fi întâmplat exact
invers, şi chiar obţinând funcţia, ar fi căzut răpus de vreo boală sau lovit
de invidia şi de intriga celor care voiau să prospere mai mult decât el, sau
de orice alt lucru greu de purtat? Să zicem, însă, dacă vrei ceva sigur, că,
dacă ar fi trăit mai mult, ar fi ajuns în vârf şi atunci, pe cât mai mare ar fi
fost rangul, pe atât mai mare şi primejdia şi responsabilităţile şi intrigile
[pe care ar fi trebuit să le înfrunte]. Dar [să zicem că] nu ar fi fost aşa, ci
că ar fi străbătut marea [vieţii] în linişte, ferit de primejdii. Şi, spune-mi,
care ar fi fost rezultatul? Nu tot acesta de acum, sau poate nici măcar
ăsta, ci unul mai nedorit şi mai respingător. Mai întâi ar fi ajuns să vadă
cerul şi pe cele cereşti mult mai târziu, ceea ce este o mare pagubă pentru
cei care sunt încredinţaţi de cele ce au să vină. Şi apoi, oricât de curată ar
fi fost viaţa lui, lungimea vieţii şi responsabilitatea acelei funcţii de
conducere, nu l-ar fi lăsat să plece de aici atât de curat cum a plecat. Căci
nu se poate şti dacă nu ar fi trecut prin multe schimbări şi, până să-şi dea
ultima suflare, nu ar fi alunecat în delăsare? Acum îndrăznim să spunem
că, prin harul lui Dumnezeu, a zburat înspre acel loc de odihnă, căci nu a
avut întru nimic îndrăzneala nesăbuită a [acelor greşeli] care te opresc să
intri în Împărăţia cerurilor, de vreme ce, petrecând mult timp în afacerile
publice, ar fi putut foarte mult să se pângărească. Şi, înconjurat de rele

35
Sir 18.
36
Sir 10, 10.
37
Sir 11, 5.

172
SCRISOARE CATRE O TANARA VADUVA

atât de mari, a rămâne drept este un lucru care nu se întâmplă multora,

însă a greşi cu voie sau fără voie, este dintre lucrurile posibile şi care se
petrec mereu. Dar acum noi ne-am lepădat de această temere [în privinţa
lui] şi suntem pe deplin încredinţaţi că în ziua aceea va veni cu multă
strălucire, luminând lângă Împăratul şi premergându-i lui Hristos alături
de îngeri, îmbrăcat în negrăita slavă, şi stând laolaltă cu Împăratul care va
să judece, şi care i-a încredinţat a săvârşi lucruri înalte.
Pentru aceea, lăsând jelaniile şi văicărelile, păstrează acest fel de
vieţuire, ba încă unul şi mai înalt, ca, ajungând la aceeaşi virtute cu el, să
te sălăşluieşti împreună cu el în acel cort38 şi să te poţi uni cu el pentru
acele nesfârşite veacuri, nu prin legătura căsniciei, ci printr-una cu mult
mai puternică. Căci cea de aici este doar o împletire a trupurilor; însă cea
de acolo este o unire a sufletului către suflet, mai înaltă şi cu mult mai
desfătătoare şi mai puternică.

Traducere din limba greacă de

Asist. drd. Cristina ROGOBETE

Summary: St. John Chrysostom, “Letter to a young widow”

In this homily written around 380, St. John Chrysostom gave comfort to a
young widow for the death of her husband, Therasios, an official who would became
prefect. St. John waited a while to let the young widow mourn for her loss, but now
he thinks better to show her the great honor of the title widow, quoting texts of St.
Paul.
Stepping on the footprints of the apostle he recommends that a widow should
not marry again, because she now belongs to Christ instead of her husband.
The dead husband was granted to see the glory of God, wearing the shiny
cloth of the kingdom of heaven as Moses and mostly Our Lord Jesus Christ. St. John
Chrysostom compared the relatively peaceful death of Therasios with the violent
ends of other people, officials, soldiers and even emperors.
Finally he advises the widow to gather wealth in heaven, waiting for the
meeting with her husband and the eternal life in glory.

38
Corturile lui Avraam, simbolul împărăţiei cerurilor.

173