INOVAREA ȘI ANTREPRENORIATUL

PILONI AI COMPETITIVITĂȚII
INOVAREA ȘI ANTREPRENORIATUL
PILONI AI COMPETITIVITĂȚII

Antreprenori sunt inovatorii care

implementează schimbarea în piață printr-o
serie de combinații ale formelor ei de
manifestare.

Joseph Schumpeter

2013
ECHIPA DE ELABORARE

Peter Barta, CEO Fundația Post-Privatizare

Ileana Modreanu

Marius Piti

Colaboratori

Carmen Prosan

Adam Tănase

Andrei Moraru
 CUPRINS

1. INTRODUCERE................................................................................................................... 1

2. COMPETITIVITATEA ÎN ERA GLOBALIZĂRII ..................................................................... 3

2.1. Contextul economic mondial.......................................................................................... 3
2.2. Evoluții și tendințe .........................................................................................................5
2.3. Indicii competitivității globale ........................................................................................ 7
2.4. Stadiile de dezvoltare economică ................................................................................. 18
2.5. România din perspectiva competitivității globale ......................................................... 21
2.6. Indexul regional de competitivitate în UE .................................................................... 29

3. INOVAREA, FACTOR DETERMINANT AL COMPETITIVITĂȚII ......................................... 32

3.1.Indicatorii inovării în contextul Strategiei Europa 2020 .................................................. 33
3.2.Performanțele inovării în statele membre ale Uniunii Europene ..................................... 34
3.3.Inovarea în industria și serviciile din România ................................................................ 39
3.4. Sprijin financiar pentru stimularea activităților de Cercetare-Dezvoltare-Inovare ..........54

4. ROLUL ANTREPRENORIATULUI IN CREȘTEREA COMPETITIVĂ ȘI CREAREA DE

LOCURI DE MUNCĂ............................................................................................................ 60
4.1. Contribuția la redresarea economică și socială în contextul actual ............................... 60
4.2. Factorii determinanți pentru antreprenoriat în UE potrivit Eurobarometrului-2013 ........ 63
4.3. Rolul și percepția antreprenoriatului în România............................................................... 71
4.3.1. Statutul de lucrător pe cont propriu vs. angajat ................................................... 71
4.3.2. Percepții în legătură cu antreprenoriatul .............................................................. 73
4.3.3. Experiența în demararea unei afaceri ................................................................... 77
4.3.4. Percepții asupra antreprenorilor și rolul educației ................................................ 78

5. PROGRAME EUROPENE ȘI MODELE DE SUCCES ÎN SPRIJINUL INOVĂRII ȘI

ANTREPRENORIATULUI .................................................................................................... 82
5.1. Programe Europene pentru Inovare și Antreprenoriat .................................................. 82
5.2. Modele de succes din Europa ....................................................................................... 87
5.2.1. Fondul High-Tech Gründerfonds (HTGF) din Germania ....................................... 87
5.2.2. Programul Național pentru Incubatoare din Suedia ............................................ 88
5.2.3. Centrele Danish Growth Houses (GHs) - Danemarca........................................... 90
5.2.4. Acceleratorul de creștere din Olanda ................................................................... 91

CONCLUZII ....................................................................................................................... 93

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE .......................................................................................... 103

1. INTRODUCERE

Economia mondială recuperează cu greu pierderile cauzate de criză, fiind

marcată de transformări profunde care redefinesc rolul economiilor emergente
în raport cu cele dezvoltate şi pun un accent sporit pe problemele sociale şi de
mediu.

Parcursul acestor schimbări structurale au evidențiat modelele de dezvoltare ale

celor mai avansate state, Elveția, Singapore, Suedia, Danemarca, Germania,
SUA, care demonstrează că productivitatea superioară şi competitivitatea
sustenabilă a economiei nu pot merge decât mâna în mâna cu îmbunătățirea
calității vieții în societate.

Nevoia de a înțelege cât mai bine relația existentă între factorii stimulatori
pentru creşterea competitivității economice, a locurilor de muncă şi bunăstării
pe termen lung a națiunilor, stă la baza a numeroase studii, rapoarte şi
clasamente întocmite de organizațiile mondiale şi instituțiile europene în
sprijinul deciziilor politice de dezvoltare generală sau sectorială.

Trei lucrări de referință publicate recent de Forumul Economic Mondial 1 şi

Comisia Europeană 2 vin să întregească, prin datele prezentate, tabloul
competitivității globale, captând situația comparativă la momentul actual
pentru indicatorii cheie ai dezvoltării economice – competitivitate, inovare şi
antreprenoriat.

Modelul de succes al celor mai competitive state din lume, respectiv Elveția,
Singapore și Finlanda evidențiază strânsa intercorelare existentă între
performanțele superioare de competitivitate și excelența în inovare, sofisticarea

1
Global Competitiveness Report 2013-2014: Sustaining Growth, Building Resilience, World Economic Forum,
September 2013
2
The Innovation Union Scoreboard Report 2013; Flash Eurobarometer 354“ Entrepreneurship in the EU and
beyond”, October 2012
1
afacerilor, calificarea resurselor umane, susținute de o guvernare eficientă,
transparentă, favorabilă mediului de afaceri și societății în general.

Locul României pe harta globală a competitivității este modest potrivit

rezultatelor ultimelor evaluări comparative, atât în ceea ce privește
competitivitatea cât și inovarea. Cu toate că şi-a ameliorat uşor indicele general
de competitivitate calculat în 2013 față de anul anterior, țara noastră se situează
pe poziția 76 în clasamentul mondial şi rămâne astfel în eşalonul economiilor
puțin competitive la nivel internațional. De asemenea, România este clasificată
de Innovation Union Scoreboard între cei patru inovatori modeşti ai Europei. În
schimb, Eurobarometrul privind antreprenoriatul în UE-27 indică un interes
optimist al românilor față de activitățile antreprenoriale, sub unele aspecte
relaționate situându-se la nivele similare sau superioare mediei europene.

Studiul realizat de Fundația Post-Privatizare își propune să găsească câteva din

răspunsurile care pot explica evoluția și poziționarea curentă a României în acest
peisaj global al competitivității. Lucrarea de față va evidenția punctele slabe,
precum și riscurile, alături de oportunitățile ce pot influența evoluția viitoare a
firmelor individuale și a economiei naționale în contextul competitivității
internaționale.

2
2. COMPETITIVITATEA ÎN ERA GLOBALIZĂRII

2.1. CONTEXTUL ECONOMIC MONDIAL

Economia mondială îşi revine cu dificultate din cea mai gravă criză cunoscută
după cel de al Doilea Război Mondial.

Bazată excesiv pe cererea de consum a Statelor Unite şi pe exporturile Chinei,

economia internațională a cunoscut începând cu 2008 cea mai profundă
recesiune din ultimii 60 de ani, iar semnele actualei redresări nu sunt încă în
măsură să înlăture temerile liderilor şi analiştilor internaționali cu privire la
sustenabilitatea actualei redresări economice.

Aparenta echilibrare a cererii globale după valul de criză din 2008-2011 poate
masca anumite derapaje care amenință încă economia mondială3.

Este de notorietate faptul că cele mai multe țări şi-au îmbunătățit situația
conturilor curente nu prin creşterea volumului exporturilor ci mai degrabă prin
reducerea importurilor. Edificatoare în acest sens sunt exemplele Spaniei, care
în perioada 2007-2012 a înregistrat o scădere a ratei importurilor cu 3% în timp
ce exporturile au crescut cu o rată de 2%, şi cel al Chinei, care şi-a diminuat rata
exporturilor de la 30% în perioada 2002-2007 la numai 12% în următorii 5 ani.

Asemenea “reechilibrări recesionare” ar putea conține amenințări pentru

sustenabilitatea economică viitoare din mai multe cauze precum: reducerea
progresivă a cererii pentru exporturile din economiile emergente, politicile
monetare practicate în Occident sau eşecul unor economii în acțiunile lor de
îmbunătățire a competitivității. Disparitățile s-au accentuat, astfel că surplusul
agregat al balanței comerciale de pe piețele emergente a scăzut de la 676

3
Fault Lines Fracture Rebalanced World Economy: Cutting Research, 2013
3
miliarde de dolari în 2008 la 300 miliarde de dolari în anul 2012, în timp ce
deficitul țărilor dezvoltate s-a redus de la 479 la 50 miliarde dolari în același
interval de timp 4 . “Persistența dezechilibrelor de curs valutar sugerează că
prezenta redresare este mai fragilă decât se percepe, în general. O simplă
întrerupere care ar putea interveni în fluxul de capital internațional care
finanțează deficitul de cont curent ar putea induce un nou colaps de criză
financiară”.5

În contextul dat, cele mai critice provocări rămân în sarcina decidenților politici
mondiali, care trebuie să asigure sustenabilitatea finanțelor publice pe termen
lung, iar eforturile cele mai mari vor fi suportate mai ales de economiile
avansate.

Încurajarea, susținerea şi consolidarea creşterii impun acțiuni decisive, menite

să determine o competitivitate sporită şi să asigure viitorul economic al fiecărei
țări. În acest scop, pe agenda oricărui stat, dezvoltat sau emergent, ar trebui
introduse reformele şi investițiile cele mai adecvate, în măsură să genereze
competitivitatea şi tranformările economice necesare creşterii sustenabile şi
incluzive.

Aşa cum rezultă din evaluările Raportului privind Competitivitatea Globală pe

2013 6 , țară noastră are de recuperat decalaje istorice în ceea ce priveşte
competitivitatea economiei la nivel internațional. Chiar dacă ritmurile de
creştere economică din ultimii ani i-au adus în 2013 ascensiunea cu două poziții
în clasamentul mondial al indicelui de competitivitate globală, țară noastră se
situează abia pe locul 76, în urmă majorității țărilor din Uniunea Europeană.

Se impun noi măsuri strategice şi intensificarea eforturilor nu numai la nivelul

guvernamental şi al mediului privat de afaceri, dar şi al întregii societăți, în

4
Un surplus al balanței comerciale indică o cerere mai mare de bunuri interne, respectiv o cerere mai mare de
monedă națională, cursul de schimb fiind relativ ridicat în raport cu alte valute.
http://www.asecib.ase.ro/Roman/am/cap4.pdf
5
Deutsche Bank Research Publication, Thomas Mayer and Markus Jaeger, 2013,
http://www.dbresearch.com/publications
6
The Global Competitiveness Report 2013-2014: Sustaining Growth, Building Resilience, World Economic
Forum, September 2013
4
direcția creşterii competitivității economiei naționale şi a contribuției pozitive la
competitivitatea UE din care România face parte.

2.2. EVOLUȚII ȘI TENDINȚE

În actualul peisaj economic global se pot observa evoluții şi tendințe distincte

ale economiilor avansate şi ale celor emergente, mai ales în ceea ce priveşte
competitivitatea şi creşterea economică.

Schimbări profunde se fac simțite în ceea ce priveşte acțiunea şi rolul diferitelor

țări în economia mondială. Țările dezvoltate caută să îşi sporească motoarele
creşterii economice, în timp ce economiile statelor emergente şi în curs de
dezvoltare devin tot mai însemnate în plan global prin resursele deținute.

Chiar şi în rândul țărilor dezvoltate se conturează două modele de evoluție.

Astfel, în timp ce economiile Statelor Unite, Canadei şi Japoniei şi-au reluat
creşterea într-un ritm constant uşor pozitiv, statele zonei euro se mențineau în
incertitudine în 2012, mai ales din cauza condițiilor de creditare severe care a
limitat cererea internă şi consumul.7

Factorii de risc precum politica monetară neconvențională din SUA, măsurile

structurale şi financiare adoptate în Japonia sau şomajul persistent şi fragilitatea
redresării economice din UE, ca şi fluxurile de capital potențial volatile pe piețele
emergente sau dezvoltate pun sub semnul întrebării performanțele economice
pe viitor.

Totuşi, în pofida acestui context general incert, trebuie evidențiate unele

progrese înregistrate în ultimul an, mai ales în ceea ce priveşte reclădirea
încrederii, astfel că redresarea se prefigurează mai sigură față de ceea ce părea
în anii precedenți.

7
The Global Competitiveness Report 2013-2014: Sustaining Growth, Building Resilience, World Economic
Forum, September 2013
5
Economiile emergente devin din ce în ce mai importante în rândul partenerilor
comerciali internaționali ai Statelor Unite. Începând cu 2007, anul de debut al
crizei financiare, SUA şi-au reorientat schimburile comerciale de la țările
dezvoltate către țări mai sărace. Astfel, în această perioadă, parteneri
comerciali precum Mexic şi China şi-au crescut importanța atât că sursă de
importuri, dar şi de exporturi. În schimb, Canada, Japonia, Germania, UK şi
Franța şi-au redus ponderea în exportul de bunuri şi servicii către Statele Unite.

În acelaşi timp, în toată lumea, şomajul rămâne o amenințare pentru

sustenabilitatea socială pe termen lung, unul din factorii cheie pentru
competitivitate şi creştere durabilă. Soluționarea acestei dificultăți este legată
nu numai de mersul economiei, ci şi de educația şi calificarea forței de muncă. În
acest sens, este esențial ca dezvoltarea sistemelor naționale de învățământ să
răspundă mai bine nevoilor de pe piața muncii şi deficitului de calificări pentru
afaceri.

Dezvoltarea abilităților pentru inovare şi antreprenoriat trebuie să stea la baza

oricărui sistem național de educație şi instruire şi de aceea în multe țări este
nevoie de revizuirea sistemică a cadrului național de educație în toate etapele
de pregătire.

Mediul economic actual este caracterizat de liberalizarea comerțului, viteză

mare a schimbărilor tehnologice şi creşterea cererii pentru calitate superioară şi
produse finite sau intermediare tot mai specializate şi la standarde
internaționale ridicate.

Cum se pot valorifica oportunitățile şi depăşi provocările, asigurând în acelaşi

timp convergența dorită? Cât de semnificativ poate fi impactul politicilor
economice şi de reglementare asupra competitivității la nivelul statelor?

Studiile şi rapoartele de evaluare globale au pus în evidență modele de succes în

evoluția competitivității unor state sau regiuni, în contrast cu eşecul cunoscut
de altele, care s-au produs în aceeaşi conjunctură de criză globală.

Din cercetările post criză efectuate rezultă că, în general, în statele care au
introdus reforme structurale profunde, redresarea economică are loc mult mai
repede influențând pozitiv toate sectoarele și categoriile de întreprinderi.

6
Din perspectiva dimensiunii întreprinderilor, cifrele statistice din Europa arată
că marile companii, aparent mai tare lovite de criză decât IMM-urile, si-au reluat
din 2011 creșterea numărului de angajați si a valorii adăugate, în timp ce micile
întreprinderi „furnizorii de siguranță” pentru economie nu au mai
putut recupera pierderile de forță de muncă și nici nivelul mediu al cifrei de
afaceri dinaintea crizei.

In Uniunea Europeană, se așteaptă ca, în intervalul 2013-2014, IMM-urile să își

reia creșterea valorii adăugate chiar dacă la rate ceva mai mici comparativ cu
întreprinderile mari, grație îmbunătățirii condițiilor de creditare și creșterii
cererii interne.

Aşadar, se poate spune că globalizarea economiei a generat o serie de

provocări, riscuri şi incertitudini dar şi oportunități pentru competitivitatea
afacerilor individuale şi a economiilor în ansamblul lor.

2.3. INDICII COMPETITIVITĂȚII GLOBALE

Rapoartele anuale de competitivitate întocmite de Forumul Economic Mondial,
de mai bine de trei decenii, studiază şi analizează comparativ factorii
determinanți pentru competitivitatea economiilor la nivel global. Scopul
principal este acela de a provoca dezbaterile stakeholderilor şi de a stimula
formularea celor mai potrivite strategii şi politici pentru înlăturarea obstacolelor
şi îmbunătățirea competitivității fiecărei țări.

Din anul 2005, Forumul Economic Mondial îşi bazează analizele pe Indicii de
Competitivitate Globală (GCI) care se constituie într-un instrument complex
pentru măsurarea componentelor fundamentale ale competitivității naționale,
fie ele de ordin micro sau macroeconomic.

Mai recent, urmărind o evaluare a competitivității în contextul social şi de

mediu, Forumul Economic Mondial captează în cercetările efectuate şi modul
de relaționare între competitivitate şi sustenabilitate măsurat ca dimensiune
socială şi de mediu.

Definiția competitivității

7
 Setul de instituții, politici și factori care determină nivelul de productivitate într-o
țară. 8
Nivelul general de productivitate este determinant pentru competitivitatea
economică şi gradul de prosperitate pe care îl poate atinge o țară, influențând
în mod direct şi rata investițiilor din economie. Cu alte cuvinte, cu cât o
economie este mai competitivă cu atât ea va avea un potențial de creştere mai
ridicat şi sustenabil pe termen lung.

Conceptul de competitivitate este foarte complex şi implică o serie de

componente dinamice şi statice care interacționează între ele într-o măsură mai
mare sau mai mică.

Indexul competitivitatii globale grupează toate componentele identificate în cei

12 piloni ai competitivității, așa cum sunt definiți în continuare:

PILONUL 1 – INSTITUȚIILE
Mediul instituțional este determinat de cadrul legislativ şi administrativ în care
persoanele, firmele şi guvernele interacționează pentru a genera bunăstarea.

Pe fondul crizei economice şi financiare rolul cadrului instituțional a devenit tot mai
important pentru consolidarea redresării, în condițiile unui rol crescut al fiecărui stat
atât pe plan internațional, cât şi în economia națională. De aceea, calitatea
instituțiilor are o mare influență asupra competitivității şi creşterii economice.
Aceasta influențează procesul decizional cu privire la investiții şi organizarea
producției şi, de asemenea, modul în care se distribuie beneficiile în societate şi se
suportă costurile strategiilor şi politicilor de dezvoltare. Condițiile dificile aduse de
criză financiară globală însoțite de numeroase acte de corupție au scos în evidență
importanța standardelor de contabilitate şi raportare, şi necesitatea transparenței
pentru o bună guvernanță şi menținerea încrederii investitorilor şi consumatorilor.

8
Forumul Economic Mondial, Raportul Competitivității Globale 2013
8
O economie este bine susținută de afaceri derulate în mod corect, conduse de reguli
şi practici etice, atât în cadrul afacerii cât şi în relațiile cu statul sau cu alte companii
private sau publice.

Transparența în sectorul privat este indispensabilă pentru afaceri; aceasta poate fi

asigurată prin utilizarea standardelor şi practicilor de audit şi contabilitate cu
asigurarea accesului la informație în timp util.

PILONUL 2 – INFRASTRUCTURA
O infrastructură eficientă şi în permanentă dezvoltare este esențială pentru
asigurarea funcționării economiei, fiind un factor determinant pentru mediul în
care se pot dezvolta activitățile sau sectoarele economice într-o țară. Existența
unei infrastructuri bine dezvoltate va reduce disparitățile dintre regiuni,
integrând astfel piața națională şi conectând-o la piețe din alte țări şi regiuni, cu
costuri mai scăzute.

Mai mult, dezvoltarea rețelelor de transport, energetice şi de comunicații la o

calitate înaltă a infrastructurii va avea un impact semnificativ asupra creşterii
economice şi a reducerii sărăciei. Transportul mai eficient şi o rețea de
comunicații solidă sunt esențiale pentru a asigura accesul şi în comunități mai
puțin dezvoltate. Modurile eficiente de transport, precum: drumurile de
calitate, căile ferate, porturile şi transportul aerian le facilitează antreprenorilor
transportul în condiții optime a bunurilor şi serviciilor şi facilitează totodată
mobilitatea angajaților către cele mai avantajoase locuri de muncă disponibile
pe diverse piețe.

Astfel că o rețea extinsă şi bine consolidată de telecomunicații va permite un

flux gratuit şi rapid de informații care va conduce în final la creşterea eficienței
economice globale.

PILONUL 3 - MEDIUL MACROECONOMIC

Stabilitatea mediului macroeconomic este esențială pentru derularea afacerilor
şi prin urmare este importantă pentru competitivitatea unei țări. Deşi
9
stabilitatea economică nu poate să garanteze singură creşterea economică şi
productivitatea unei țări, este recunoscut faptul că dezordinile macroeconomice
impactează grav economia, aşa cum s-a putut observa în ultimii ani, cu
precădere în statele europene. Guvernele nu îşi pot implementa programele şi
acțiunile corespunzătoare în condițiile în care sunt nevoite să gestioneze datorii
acumulate în trecut. Pe de altă parte, întreprinderile nu pot funcționa eficient
atunci când ratele inflației depăşesc limitele normale.

Rolul important al stabilității macroeconomice a fost recent demonstrat, în anii

2009-2011, când multe economii dezvoltate (precum SUA şi câteva state
europene) au fost nevoite să întreprindă măsuri urgente pentru a preveni
instabilitatea.

PILONUL 4 - SĂNĂTATEA ȘI ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR

Forța de muncă sănătoasă a unei țări este determinantă pentru competi-
tivitatea şi productivitatea acesteia. În situația în care forța de muncă suferă de
anumite boli, nu poate funcționa la potențial maxim şi va fi mai puțin productivă.
Sănătatea precară a angajaților conduce la costuri ridicate pentru angajator şi la
scăderea randamentului în cadrul firmei.

Pe lângă componenta de sănătate, acest pilon ia în considerare şi componenta

educațională tradusă prin calitatea şi cantitatea educației primare a populației.
Educația primară devine considerabil mai importantă în economia de astăzi şi
condiționează eficiența oricărui viitor angajat.

Cu alte cuvinte, educația primară precară din viața unui angajat poate deveni o
piedică în dezvoltarea unei afaceri.

PILONUL 5 - ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR ȘI INSTRUIREA

Calitatea învățământului superior şi de formare continuă influențează nivelul
oricărei economii, fiind imperios necesară dacă se urmăreşte trecerea lanțului
de valoare pe o treaptă superioară față de procesele de producție şi produsele
simple.
10
Acest pilon măsoară atât aspecte cantitative, precum ratele de frecventare a
învățământului superior şi terțiar, cât şi calitatea educației, aşa cum este
evaluată de către liderii în afaceri.

Este luat în considerare, de asemenea, gradul de instruire permanentă a

personalului prin formarea vocațională continuă, necesară pentru
îmbunătățirea abilităților angajaților, indicator pe care multe economii îl
neglijează.

PILONUL 6 - EFICIENȚA PIEȚELOR DE MĂRFURI

Țările care şi-au asigurat piețe de desfacere sigure sunt şi capabile să producă
bunuri şi servicii la standarde înalte şi în condițiile cerute de clienți.

Se impune o competiție sănătoasă pe piață, atât pe cea internă cât şi pe cea

externă, pentru orientarea mai eficientă a piețelor şi pentru o competitivitate
crescută a afacerilor. Recenta criză economică a evidențiat gradul ridicat de
interdependență a economiilor din întreaga lume şi modul în care creşterea
economică depinde de deschiderea piețelor.

Măsurile protecționiste sunt contraproductive deoarece ele afectează

activitatea economică globală. Eficiența piețelor depinde, de asemenea, de
condițiile impuse de cererea de pe piață, precum şi de orientarea clienților sau
de cât de sofisticați sunt cumpărătorii. Din motive culturale sau istorice clienții
pot fi mai puțin pretențioşi în unele țări decât în altele. Acest lucru poate crea un
important avantaj competitiv, forțând companiile să fie mai inovative şi mai
atente la cerințele clienților.

PILONUL 7 - EFICIENȚA PIEȚEI FORȚEI DE MUNCĂ

Eficiența şi flexibilitatea pieței forței de muncă sunt factori critici în contextul
distribuției eficiente a lucrătorilor în diferite sectoare economice cu asigurarea
stimulentelor financiare a acestora pentru a da cel mai bun randament la locurile
de muncă pe care le ocupă.

11
Este important ca piața forței de muncă să asigure flexibilitatea lucrătorilor de
la o activitate economică la alta, rapid şi cu costuri reduse. Şomajul în rândul
tinerilor înregistrează un procent crescut în unele state europene unde se
mențin bariere în intrarea pe piața forței de muncă.

O piață a forței de muncă eficientă trebuie, de asemenea, să asigure pe lângă

stimularea finaciară a angajaților, promovarea meritocrației la locul de muncă şi
să acorde egalitate de şanse între bărbați şi femei în mediul de afaceri. Luate
împreună cele trei elemente enumerate anterior au un efect benefic asupra
performanței angajaților.

PILONUL 8 - DEZVOLTAREA PIEȚELOR FINANCIARE

Criza economico-financiară a evidențiat rolul pe care îl are sectorul financiar în
derularea activităților economice. Un sector financiar eficient alocă resursele
economisite de cetățenii săi, ca şi cele venite din afara țării în scopul utilizării
acestora în cel mai eficient mod. Evaluarea corespunzătoare a riscului este un
element cheie al unei piețe financiare de succes.

Prin urmare, economiile solicită piețe financiare sofisticate în măsură să susțină

investiții din împrumuturi bancare, fonduri de capital de risc şi alte produse
financiare. Piețele financiare au nevoie de o legislație adecvată pentru a-i
proteja pe investitori sau pe alți actori din economie.

PILONUL 9 - GRADUL DE PREGĂTIRE TEHNOLOGICĂ

Într-o lume afectată tot mai mult de globalizare, tehnologia reprezintă un factor
determinant pentru prosperitatea firmelor şi pentru succesul lor în competiția
piață.

Acest pilon măsoară de fapt rapiditatea cu care o economie adoptă noi

tehnologii pentru a-şi spori productivitatea în industriile ei. Prin urmare, accesul
şi folosirea de mijloace tehnologice avansate sunt cheia pentru dezvoltarea
fiecărui stat. Dacă tehnologia folosită a fost sau nu produsă în statul respectiv
este mai puțin relevant, atunci când aceasta are capacitatea de a-şi spori
productivitatea.

12
Ideea de bază constă în faptul că firmele care performează într-o țară trebuie să
aibă acces la echipamente şi produse avansate de pe piața globală şi în același
timp capacitatea de a le folosi. Între diferitele surse de furnizare de tehnologie
străină, Investițiile Străine Directe joacă un rol cheie, în special pentru țările cu
un potențial propriu de tehnologizare mai scăzut.

PILONUL 10 -DIMENSIUNEA PIEȚEI

Într-o eră a globalizării, piețele internaționale au devenit un substitut pentru
piețele interne, în special în cazul țărilor mai mici. Există exemple care ne arată
că deschiderea piețelor către comerțul internațional este asociată pozitiv cu
creşterea economică.

Prin includerea, atât a pieței interne, cât şi a celor externe, în evaluarea

dimensiunii pieței a fost acordată mai multă încredere economiilor orientate
către export şi anumitor zone geografice (precum Uniunea Europeană) care au
o singură piață comună.

PILONUL 11 - GRADUL DE SOFISTICARE A AFACERILOR

Indubitabil, practicile de business sofisticate conduc la o mai mare eficiență în
producția de bunuri şi servicii. Sofisticarea afacerii priveşte două elemente intrinsec
legate: calitatea rețelelor de afaceri dintr-o țară şi calitatea operațiunilor şi
strategiilor firmelor individuale. Aceşti factori sunt importanți în special pentru
țările aflate într-un stadiu de dezvoltare avansată în care au fost îmbunătățite
sursele de productivitate pe scară largă.

Calitatea rețelelor de afaceri şi a industriilor suport este dată de calitatea şi

cantitatea furnizorilor locali şi relația dintre ei.

Atunci când companiile şi furnizorii dintr-un anumit sector sunt interconectați în

cadrul unor grupuri/concentrări din anumite arii geografice (clustere) cu certitudine
vor exista mai multe oportunități pentru inovarea proceselor şi produselor, iar
barierele pentru intrarea a noi firme se vor reduce. Firmele individuale care îşi
bazează activitățile pe strategii şi operațiuni inovative (procese de branding,
13
marketing, producție și distribuție avansate, realizarea de produse unice sau
sofisticate) se detaşează în economie şi conduc către procese de business moderne
şi sofisticate în sectoarele de afaceri.

PILONUL 12 – INOVAREA
Inovarea sub toate componentele ei -tehnologice şi netehnologice- interferează
mai ales cu practicile sofisticate de business incluse la pilonul 11. Însă beneficii
substanțiale pentru inovare pot fi generate la nivelul instituțiilor, construcției de
infrastructuri, pregătirii resurselor umane, toți aceşti factori concurând într-o
măsură mai mică sau mai mare la inovare. În acelaşi timp, eficiența pieței muncii,
eficiența pieței financiare sau de bunuri şi nivelul de trai pot fi îmbunătățite prin
procesele de inovare.

De-a lungul istoriei moderne descoperirile tehnologice cunoscute ca revoluții

tehnologice au stat la baza creşterilor spectaculoase de productivitate şi au marcat
modul de viață al societății. Cea mai recentă dintre ele, revoluția digitală din zilele
noastre, nu a condus doar la transformarea proceselor de producție, ci şi la
realizarea unei game largi şi diversificate de noi produse şi servicii.

Efectele importante ale inovării pe termen lung sunt vizibile, în special, în acele
economii care au spart frontierele cunoaşterii şi au reuşit să genereze valoare prin
integrarea şi adaptarea tehnologică, renunțând tot mai mult la tehnologiile
energofage. Companiile din aceste țări trebuie să proiecteze şi să dezvolte
necontenit procese şi produse superioare pentru a se menține competitive la nivel
mondial. Menținerea acestor performanțe impune ecosisteme favorabile activității
inovative, investiții susținute în cercetare mai ales în sectorul privat, o prezență a
institutelor de cercetare de înaltă calitate care pot genera cunoştințele necesare
conceperii de noi tehnologii, colaborarea extinsă între universități şi mediul de
afaceri, transferul şi protecția proprietății intelectuale, completate de existența
surselor specifice de capital.

Concomitent, țările mai puțin dezvoltate pot să îşi îmbunătățească

productivitatea prin adaptarea tehnologiilor disponibile la nivel internațional,
îmbunătățindu-şi treptat procesele în toate domeniile. Este foarte important ca

14
țările să reziste presiunilor bugetare şi să nu își diminueze cheltuielile pentru
cercetare, atât în sectorul public cât şi în cel privat, care sunt esențiale pentru o
creştere sustenabilă, de viitor.

RELAȚIA ÎNTRE CEI 12 PILONI

Fig.1 - Relația dintre cei 12 piloni ai competitivității globale

Subindexul Subindexul Subindexul

Cerințe de bază Creșterea eficienței Factori de Inovare și

Sofisticare

Pilonul 1 Pilonul 5 Pilonul 11

Pilonul 2 Pilonul 6 Pilonul 12
Pilonul 3 Pilonul 7
Pilonul 4 Pilonul 8
Pilonul 9
Pilonul 10

Economie condusă de Economie condusă de Economie condusă

Factori Eficiență de Inovare

Sursa: Indexul Competitivității Globale 2013

15
Cei 12 piloni ai competitivității nu sunt independenți.

Ei tind să se stimuleze unul pe celălalt, iar punctele slabe existente într-un domeniu
au, de cele mai multe ori, un impact negativ asupra celorlalți piloni. Spre exemplu,
nu se poate obține o capacitate de inovare (12) puternică în absența unei forțe de
muncă sănătoase, bine educate şi instruite (4 şi 5), capabilă să absoarbă tehnologii
noi (9) şi fără o finanțare corespunzătoare a cercetării (8) sau fără o piață eficientă
de bunuri şi servicii (6).

Deşi cei 12 piloni au fost agregați într-un singur index, măsurătorile se raportează la
fiecare în parte, astfel încât dau indicații asupra domeniilor în care o țară se plasează
mai bine sau mai rău şi în care dintre aceste domenii trebuie să se intervină prin
măsuri adecvate.

În mod evident, punctajele asociate celor 12 piloni afectează evaluarea fiecărui stat
în funcție de stadiul de dezvoltare economică al acestuia.

Competitivitatea unei țări este factorul motor pentru prosperitatea durabilă şi

ridicarea bunăstării cetățenilor ei. Consolidarea competitivității este un proces de
durată care necesită angajarea fermă şi continuă a factorilor decizionali pentru
luarea măsurilor şi mobilizarea resurselor, timpului şi eforturilor necesare pentru
implementarea pe termen lung.

Evaluarea și analiza celor doi piloni determinanți pentru creșterea competitivității la

nivelul fiecărei țări - Gradul de sofisticare a afacerilor şi Inovarea - au fost detaliate prin
intermediul subindicilor caracteristici, aşa cum sunt descrişi în continuare.

Pilonul 11 - Gradul de sofisticare a afacerilor este dezagreagat în 9 subindici

care oferă o indicație completă pentru evaluarea mediului de afaceri din
perspective multiple.
11. 1. Utilități / furnizori locali
11. 2. Situația dezvoltării clusterelor
11. 3. Natura avantajelor competitive
11. 4. Dimensiunea lanțului de valoare
11. 5. Controlul distribuției internaționale
11. 6. Sofisticarea proceselor de producție
16
11. 7. Extinderea marketingului
11. 8. Deschiderea pentru delegarea autorității

Pilonul 12 – Inovarea este, de asemenea, descompusă în mai mulți subindici

care permit măsurarea cât mai fidelă a nivelului de inovare al unei țări sau
regiuni.

12.1. Capacitatea de inovare

12.2. Calitatea institutelor de cercetare științifică
12.3. Cheltuielile companiilor cu cercetarea – dezvoltarea
12.4. Colaborarea în cercetare-dezvoltare dintre universități si industrie
12.5. Achizițiile guvernamentale de produse înalt tehnologice
12.6. Disponibilitatea oamenilor de știință și a inginerilor
12.7. Numărul de brevete înregistrate în Sistemul Internațional de Brevete
(WIPO), Număr cereri de brevet / 1 milion de locuitori

COMPETITIVITATEA SUSTENABILĂ
Mai ales în ultimii ani, conceptul de competitivitate care în esență este legat de
productivitate şi performanță economică, tinde să fie extins printr-o abordare
complexă, la un nou termen focalizat pe prosperitatea socială şi durabilă prin
asigurarea unei creşteri economice de înaltă calitate.

Definiția competitivității sustenabile9

Luând în considerare toți factorii determinanți și relațiile dintre ei, competitivitatea
sustenabilă reprezintă setul de instituții, politici și factori care fac ca o națiune să se
mențină productivă pe termen lung, asigurând în același timp sustenabilitatea
socială și de mediu.

Introducerea conceptului de competitivitate sustenabilă este importantă deoarece

prin aceasta nu se urmăreşte doar potențialul de creştere pe termen mediu sau lung

9
Raportul Competitivității Globale 2013-2014, Forumul Economic Global
17
al unei țări, ci şi dacă procesul de dezvoltare economică conduce la societatea în
care vrem să trăim.

În ultimii ani s-au făcut eforturi semnificative pentru definirea cât mai exactă a
conceptului de sustenabilitate şi pentru măsurarea lui, luând în considerare
performanța socială şi de mediu alături de performanțele economice şi financiare.
Organizațiile internaționale au preluat aceste eforturi în analizele de evaluare și
politicile publice elaborate.

În acest sens, Comisia Europeană a integrat obiectivele privind sustenabilitatea în

strategia ei de creştere „Europa 2020 pentru creştere inteligentă, incluzivă şi
sustenabilă” 10 . La fel, OECD derulează Inițiativa Better Life, dezvoltând Indexul
Better Life pentru măsurarea sustenabilității sociale şi de mediu, iar Programul
Națiunilor Unite pentru Dezvoltare UNDP a inclus conceptele de mediu durabil şi
echitate în evalurea dezvoltării umane.11

2.4. STADIILE DE DEZVOLTARE ECONOMICĂ

Asumând teoriile economice privind stadiile dezvoltării economiei, Indicatorul

Competitivității Globale stabileşte relația existentă între cei 12 piloni ai
competitivității pentru fiecare dintre cele trei tipuri de economii.

ECONOMIA CONDUSĂ DE FACTORI, prima etapă de dezvoltare economică

caracteristică țărilor care îşi bazează competitivitatea pe factorii naturali - forță de
muncă slab calificată sau necalificată şi resurse naturale prime. Companiile se
bazează pe prețuri joase, produse primare şi salarii mici care se reflectă într-un nivel
scăzut al productivității muncii. Menținerea competitivității în acest stadiu are
impact asupra bunei funcționări a instituțiilor publice şi private (pilonul 1);
dezvoltarea infrastructurii (pilonul 2); un mediu macroeconomic stabil (3) şi o forță
de muncă sănătoasă şi bine instruită (4).

ECONOMIA CONDUSĂ DE EFICIENȚĂ este stadiul de competitivitate superior

în care se dezvoltă procese de producție mai eficiente şi produse de calitate în

10
The Europe 2020 Strategy for smart, inclusive and sustainable growth – European Commission
11
Human Development Assesment- United Nations Development Programme
18
condițiile în care, deşi salariile plătite sunt mai mari, prețurile se pot menține în
limitele acceptabile competiției pe piață. În acest caz competitivitatea este crescută
pe seama educației şi instruirii mai bune (5), piețe de bunuri mai eficiente (6), piață
muncii mai funcțională (7), piețe financiare dezvoltate (8), abilitatea de utilizare a
noilor tehnologii (9) şi o largă piață autohtonă şi externă (10).

ECONOMIA CONDUSĂ DE INOVARE este specifică țărilor cu un standard de

viață al populației ridicat, asociat salariilor mari generate de afaceri inovatoare care
sunt competitive prin oferta de produse unice sau noi. În acest stadiu, companiile
trebuie să producă bunuri şi servicii noi utilizând procese de producție sofisticate
(11), precum şi prin inovarea celor noi (12).

Includerea economiilor naționale (a țărilor respective) în una dintre aceste categorii

are la bază ca şi criteriu general Produsul Intern Brut/capita, calculat la ratele de
schimb ale piețelor. Totuşi, evaluările ICG sunt mai nuanțate şi țin seama şi de alți
factori determinanți pentru competitivitatea fiecărei țări. Astfel, în cazul statelor
care îşi asigură prosperitatea mai ales din exploatarea resurselor minerale,
ajungând la o pondere mai mare de 70% a exporturilor de acest fel în volumul total
de exporturi, se apreciază că economia este condusă de factori. În timp ce alte țări
care investesc în inovare şi adoptă noi tehnologii și îşi cresc productivitatea la un
nivel care poate susține venituri foarte mari ale populației sunt în stadiul economiei
conduse de inovare.

Potrivit evaluărilor prezentate în ultimul Raport al Competitivității Globale 2013-

2014, un număr de 37 de țări au economii conduse de inovare, cele mai avansate
fiind Elveția, Singapore, Finlanda, Germania, SUA, Suedia, Hong Kong, Olanda,
Japonia şi Marea Britanie care se situează pe primele zece poziții în clasamentul
mondial după indexul general de competitivitate. De menționat, că majoritatea (21)
statelor membre ale Uniunii Europene fac parte din acest grup.

Alte 31 de țări sunt încadrate în categoria economiilor conduse de eficiență,

România fiind inclusă între acestea alături de alte state din regiune precum Bulgaria,
Serbia, Albania, Muntenegru, Turcia, Ucraina sau de pe alte continente, aşa cum
sunt China, Tailanda, Egipt, ș.a.

A treia categorie este cea a economiilor conduse de factori, prezente în 38 de țări de

pe toate continentele, mai puțin din Europa.
19
În afara acestor încadrări bine delimitate există alte două grupuri de state care au
nivelele de competitivitate în “faze de tranziție”, între stadiile 1-2 (un număr de 20
de economii, precum: Moldova, Maroc, Venezuela) şi respectiv stadiile 2-3 (un
număr de 22 de economii, precum: Polonia, Slovacia, Croația, Rusia sau Turcia ).

MODELUL ELVEȚIEI
Elveția este cea mai competitivă țară din lume potrivit Raportului Global de
Competitivitate pe 2013, înregistrând timp de cinci ani la rând cele mai înalte
performanțe de competitivitate, puternic susținute de gradul înalt de inovare şi de
eficientă resurselor umane, precum şi de sofisticarea sectorului de afaceri. De
asemenea, instituțiile publice sunt între cele mai eficiente şi transparente la nivel
mondial, având o structură de guvernare specială şi un sistem politic care asigură
leadershipul coeziv şi inclusiv. Guvernul, afacerile şi societatea civilă lucrează
împreună, într-un mod coerent, la implementarea agendei economice pe termen lung.

Întregul ecosistem al inovării se bazează pe un sistem de factori strâns intercorelați

care face din Elveția un mediu atractiv pentru oamenii foarte bine calificați. Piață
muncii şi sistemul de educație de nivel excepțional asigură fundamentul pentru ca
inovarea să prospere, stimulând o strânsă legătură între întreprinderi, universități şi
cercetare.

Elveția este un inovator de vârf. Institutele de cercetare ştiințifică sunt între cele mai
bune din lume, iar colaborarea reală dintre mediul academic şi sectorul de afaceri
combină cheltuielile pentru cercetare-dezvoltare, antrenând semnificative resurse
private alături de cele publice şi asigurând astfel transformarea rezultatelor cercetării
în produse şi procese vandabile, care se bucură de protecția puternică a drepturilor de
proprietate intelectuală. Această capacitate de inovare foarte robustă se reflectă într-
o rată mare de brevetare pe cap de locuitor, rată care poziționează Elveția pe locul 2
mondial.

Elveția serveşte, de asemenea, ca model de competitivitate sustenabilă fiind în topul

indexului caracteristic sustenabilității la ambele componente – socială şi de mediu.
Dimensiunea socială este bine susținută prin şomajul redus combinat cu o bună

20
protecție socială, iar sustenabilitatea de mediu se prezintă mult mai bine ca în
majoritatea statelor.

Elveția este un mediu de afaceri favorabil creşterii. Productivitatea este în continuă

îmbunătățire printr-o sofisticare foarte ridicată a mediului de afaceri care se sprijină pe
buna funcționare a pieței financiare şi a muncii în acelaşi timp. Firmele elvețiene oferă
produse de înaltă calitate şi concurează pe piață cu o gamă de produse foarte
sofisticate. Ofertele de produse şi servicii de înalt nivel şi foarte diversificate satisfac o
plajă largă - de la servicii financiare şi de asigurări, la ceasuri, maşini industriale şi
produse farmaceutice – cu efecte directe la nivel macroeconomic, între care aprecierea
puternică şi sustenabilă a francului elvețian.

Trăsăturile pieței de bunuri elvețiene sunt caracteristice naturii duale a acestei

economii. Elveția este lider mondial în exporturile bazate pe produse şi practici de
management înalt sofisticate, însă în acelaşi timp aplică politici protectoare pentru
susținerea agriculturii. Este semnificativ nivelul de 70% al subvențiilor pentru
agricultură, față de media europeană de numai 33,9%, statul elvețian plasându-se
numai pe locul 75 în topul mondial în ceea ce priveşte indicele costurile politicilor
agricole.

Exemplul Elveției demonstrează cum poate fi menținut un nivel înalt de

competitivitate economică, cu asigurarea concomitentă a prosperității sociale şi a unei
bune protecții a mediului.

2.5. ROMÂNIA DIN PERSPECTIVA COMPETITIVITĂȚII GLOBALE

Indexul competitivității globale pentru anul 2013 plasează România pe locul 76

între cele 148 de țări evaluate, în urmă unor state precum Botswana (74) şi
Croația (75) şi înaintea Marocului (77) şi Slovaciei (78).

Chiar dacă şi-a ameliorat în 2013 indicele general de competitivitate față de anul
anterior când ocupa locul 78 în acelaşi clasament, România rămâne în eşalonul
economiilor puțin competitive la nivel mondial.

21
Situația se prezintă şi mai grav la nivelul anumitor indicatori care stau la baza
modelului conceptual rezultat ca suma ponderată a trei piloni principali:
Cerințele de baza (40%), Potențatorii eficienței (50%) şi Factorii de sofisticare şi
inovare (10%).

Valorile calculate pentru indicii de competitivitate ai României pun în evidență

un model de economie orientată pe eficientă, care este susținut mai mult de
potențatorii eficienței (locul 59 în clasamentul mondial) decât de factorii de
inovare şi sofisticare (locul 103 în clasamentul mondial).

Tabloul reflectat de valorile indicilor de competitivitate pentru România

reproduși în Tabelul 1 este mai degrabă unul sumbru.

În esență, România ocupă locul 87 în clasamentul mondial la Cerințe de baza, se

plasează pe locul 63 în ceea ce priveşte Potențatorii eficienței şi numai pe locul
103 la factorii de sofisticare a afacerilor şi inovare.

Mergând în detaliu cu analiza, la nivel de subindici, se poate observa cum

competitivitatea economiei româneşti se sprijină cel mai mult pe o piață largă
de consumatori (locul 46 din lume) şi un mediu macroeconomic destul de
favorabil (locul 47 pe plan mondial), în timp ce eficiența producției de bunuri din
piață rămâne între cele mai scăzute din lume (locul 117), iar instituțiile statului
român sunt, de asemenea, de foarte slabă calitate (locul 114). Mediul
instituțional este determinat de cadrul legislativ şi administrativ în care
persoanele, firmele şi guvernul interacționează între ele. Calitatea instituțiilor
influențează în foarte mare măsură competitivitatea şi creşterea, prin deciziile
luate cu privire la investițiile şi obiectivele de producție prioritare, dar şi prin
modul de redistribuire la nivelul societății a profiturilor şi costurilor strategiilor
şi politicilor de dezvoltare.

Rolul instituțiilor înseamnă mai mult decât cadrul juridic. Atitudinile

guvernanților față de piețe şi libertăți şi eficiența activității lor sunt, de
asemenea, foarte importante. Birocrația excesivă şi suprareglementarea,
incorectitudini în atribuirea contractelor de achiziții publice, lipsa transparenței,
incapacitatea de a asigura servicii adecvate pentru sectorul de afaceri sau
dependență politică a sistemului de justiție cresc semnificativ costurile
economice pentru afaceri şi încetinesc procesul de dezvoltare economică.
22
Tabelul 1 - Indicii de competitivitate pentru România în clasamentul mondial, 2013

Indice Poziție Punctaj

Cerințe de bază (pondere 40%) 87 4,3
Instituții 114 3,3
Infrastructură 100 3,3
Mediul macroeconomic 47 5,1
Sănătate și educație primară 84 5,5
Potențatori ai eficienței (pondere 50%) 63 4,1
Educație superioară și training 59 4,4
Eficiența pieței de bunuri 117 3,9
Eficiența pieței muncii 110 4
Dezvoltarea pieței financiare 72 4

23
 Disponibilitatea tehnologică 54 4,1
Dimensiunea pieței 46 4,4
Factori de inovare și sofisticare (pondere 10%) 103 3,3
Sofisticarea afacerilor 101 3,6
Inovarea 97 3
Sursa: Raportul Competitivității Globale 2013, World Economic Forum

Analiza indicilor dezagregați evidențiază interacțiunea mai multor factori care

concură la ineficiența pieței de bunuri (locul 117) şi a pieței muncii (locul 110) din
România. Între aceştia, instituțiile (locul 114) şi infrastructura (locul 100), nivelul
precar al sănătății şi educației primare (locul 84), dar şi nivelul nesatisfăcător în
inovare (locul 97) şi gradul foarte redus de sofisticare a afacerilor (locul 101)
influențează în mod negativ performanța economică a întreprinderilor
româneşti, în pofida poziționării superioare față de medie a cadrului
macroeconomic (47), disponibilului de tehnologie şi educației superioare şi
training (59).

FACTORII CU INFLUENȚĂ NEGATIVĂ PENTRU DERULAREA AFACERILOR

În ceea ce priveşte factorii care impactează cel mai mult procesele curente care
intervin în derularea afacerilor, rezultatele în cazul României12 sunt ilustrate în
fig.2. Se evidențiază ca fiind cele mai problematice: nivelul taxelor (17,8%),
corupția (13,4%), reglementările (11,8%), accesul la finanțare (10,5%) şi
birocrația (10,2%).

12
The Global Competitiveness Report 2013–2014, Notă: În figură sunt reprezentate ponderile pentru fiecare
factor așa cum au rezultat din răspunsurile celor intervievați cu privire la primii 5 factori problematici în derularea
afacerilor .
24
Fig.2 - Factorii cei mai problematici în derularea afacerilor
17,8%

13,4%

11,8%

10,5%

10,2%

7,3%

6,2%

6,2%

5,7%

3,3%

2,8%

2,3%

1,3%

0,9%

0,4%

0,2%
GUVERNAMENTALA
ACCES LA FINANTARE

INFRACTIONALITATEA
REGLEMENTARI FISCALE

SANATATEA PUBLICA
RESTRICTII IN LEGISLATIA MUNCII
BIROCRATIE GUVERNAMENTALA

INFRASTRUCTURA INADECVATA

INSUFICIENTA CAPACITATE DE
EDUCATIA FORTEI DE MUNCA
INFLATIA

REGLEMENTARI REF. VALUTE

NIVELUL TAXELOR

CORUPTIA

INSTABILITATEA POLITICA

ETICA LA NIVELUL FORTEI DE

INSTABILITATEA

STRAINE

INOVARE
MUNCA

Sursa: Raportul Competitivității Globale 2013, World Economic Forum

Nivelul de fiscalitate este privit ca dificultatea cea mai mare pentru

întreprinzători şi investitori, acesta fiind reflectat şi în punctajele calculate de
Indexul Competitivității Globale.

România se poziționează pe locul 99 din punct de vedere al ratei totale a

impozitelor şi taxelor şi pe locul 136 în ceea ce priveşte efectul fiscalității asupra
investițiilor.

Calitatea necorespunzătoare a instituțiilor publice, care califică România între

ultimele țări (114), este prezentă şi în percepția la nivelul societății, corupția fiind
semnalizată ca un al doilea factor problematic pentru desfăşurarea afacerilor. O
preocupare majoră rămâne factorul încrederea publică în politicieni care este
îngrijorător de scăzută, România ocupând locul 141 din 148 de țări. Aproape la
fel de slab sunt evaluate risipa cheltuielilor guvernamentale din țară noastră
care se află numai pe locul 134 şi favoritismul în decizia guvernamentală (137).

Accesul la finanțare perceput şi el ca o mare dificultate pentru afacerile locale se

corelează cu pozițiile slabe ale României în clasamentul mondial în ceea ce
priveşte dezvoltarea pieței financiare. Astfel, valorile indicilor servicii financiare

25
disponibile (102), piața locală pentru finanțări equity (98) sau venture capital
(92) sunt edificatoare.

PILONUL 11 -SOFISTICAREA AFACERILOR ȘI INOVAREA

Cu un scor de 3.6 puncte, România ocupă doar locul 101 în lume la indicatorul
sofisticarea afacerilor. Această deficiență reduce considerabil efectul pozitiv asupra
competitivității economiei româneşti al unor factori potențatori, aşa cum este
mărimea pieței de consumatori (locul 46 din lume) şi un mediu macroeconomic
propice (locul 47 pe plan mondial).

Tabelul 2 - Clasificarea României după indicii de Sofistificare a afacerilor și Inovare

Pilonul 11 - Gradul de punctaj loc Pilonul 12 – Inovarea punctaj loc

sofisticare al afacerilor
Cantitate 102 3.4 90
11.1. Utilități/ furnizori 4.4 12.1. Capacitatea de inovare
locali Calitate 104
4.0
11. 2. Situația dezvoltării 3.5 96 12.2. Calitatea institutelor de 3.7 64
clusterelor cercetare științifică

26
 11. 3. Natura avantajelor 3.1 103 12.3. Cheltuielile companiilor 2.8 104
competitive cu cercetarea – dezvoltarea

11. 4. Dimensiunea 3.5 97 12.4. Colaborarea în cercetare- 3.3 88

lanțului de valoare dezvoltare dintre universități
și industrie

11.5. Controlul distribuției 3.7 108 12.5. Achizitiile 3.2 99

internaționale guvernamentale de produse
înalt tehnologice

11. 6. Sofisticarea 3.4 102 12.6. Disponibilitatea 3.6 99

proceselor de producție oamenilor de știință și a
inginerilor

11. 7. Extinderea 3.9 93 12.7. Numărul de brevete 2.0 55

marketingului înregistrate în Sistemul
Internațional de Brevete
(WIPO), Numar cereri de
brevet /1 milion de locuitori

11. 8. Deschiderea pentru 3.4 100

delegarea de autoritate
Sursa: Raportul Competitivității Globale 2013, World Economic Forum

Nu se poate obține eficiență în producția de bunuri şi servicii şi nici

competitivitate în condițiile globalizării piețelor, fără a avea un nivel foarte
ridicat de exigență şi calitate în firmele individuale şi în absența unor rețele
specializate de afaceri care să asigure servicii la standarde înalte pentru afaceri.

Tendința mondială de sofisticare a afacerilor cu orientarea spre produse înalt

specializate şi furnizori unici şi facilitățile comerțului electronic elimină practic
jucătorii necompetitivi chiar şi de pe piață autohtonă.

În ceea ce priveşte furnizorii locali de servicii, România deține locul 102 după
cantitatea şi respectiv locul 104 după calitatea acestora. Paşii timizi care s-au
făcut, în ultimii ani, în dezvoltarea clusterelor plasează pe o poziție ceva mai
bună țară noastră (96) şi respectiv 97 după dimensiunea lanțului de valoare.

27
În schimb, gradul de sofisticare a proceselor de producție în companii este total
nesatisfăcător, fiind evaluat cu un punctaj de 3.4 corespunzător poziției 102 în
lume. În acest context, rolul firmelor româneşti pe piață este minor, oferta de
produse şi servicii neprezentând avantajele competitive (poziția 103) necesare
succesului pe piața internațională (locul 108 la controlul distribuției
internaționale).

PILONUL 12 – INOVAREA
Indicele global de inovare, definit ca un sistem integral compus din şapte factori
strâns corelați între ei, plasează România pe poziția 97 la nivel mondial, în urma
majorității statelor europene şi din regiune; doar Slovacia(95) şi Bulgaria (108) se
situează pe poziții inferioare în acest clasament.

Finanțarea foarte redusă a activităților de cercetare- dezvoltare- inovare publică şi

privată rămâne principalul factor determinant pentru nivelul scăzut al inovării din
România. Nivelul cheltuielilor pentru cercetare-dezvoltare-inovare reprezintă
numai 0,48% din PIB, iar în sectorul privat investițiile în cercetare nu depăşesc
0,18% din PIB. Din această perspectivă, poziția 104 pe care se situează România la
cheltuielile companiilor pentru C-D-I este cea mai defavorabilă în raport cu ceilalți
factori luați în calcul la evaluarea indicelul global. Deşi România dispune încă de o
rețea de institute de cercetare a căror calitate este cotată cu un calificativ ce le
conferă locul 64 în lume, capacitatea de inovare (locul 90 mondial) este drastic
diminuată de factori precum finanțarea activităților de C-D-I în sectorul privat deja
menționată, dar şi de achizițiile guvernamentale de produse înalt tehnologice (locul
99) şi de disponibilitatea oamenilor de ştiință şi a inginerilor (locul 99).

Ar mai fi de menționat poziționarea relativ bună în acest complex de factori (a 55-a

țară din lume) în ceea ce priveşte numărul de brevete înregistrate în Sistemul
Internațional de Brevete (WIPO), ceea ce denotă slaba cooperare dintre cercetare
şi mediul de business pentru aplicarea brevetelor în industrie.

Valoarea acordată României la acest indicator se corelează perfect cu subindicele

capacitatea țării de a reține talentele (locul 138 din 148 de țări) utilizat pentru

28
evaluarea resurselor umane prin indicele eficientă pieței muncii – utilizarea eficientă
a talentelor.

2.6. INDEXUL REGIONAL DE COMPETITIVITATE ÎN UE

Competitivitatea generală a unei țări nu poate fi susținută fără a avea asigurată

competitivitatea la nivelul regional şi teritorial.

În acelaşi timp, tendințele actuale de descentralizare tot mai mare în Europa fac
ca rolul administrațiilor locale să devină tot mai important. Mulți factori de
competitivitate sunt influențați sau chiar determinați de guvernarea
administrațiilor locale.

Mai mult, dimensiunea regională puternică a competitivității prezintă mai mari

diferențieri între regiuni decât între țări, fapt ce confirmă influența şi rolul
regiunilor.

Pornind de la aceste constatări, Comisia Europeană, inspirată de Indexul Global

de Competitivitate 13 , a dezvoltat Indexul Regional de Competitivitate (RCI)
pentru Europa, care a apărut deja în două ediții - 2010 şi 2013.

RCI evidențiază punctele tari şi punctele slabe ale fiecărei regiuni din UE.
Rezultatele acestor evaluări sunt deosebit de utile în orientarea sprijinului
financiar pentru dezvoltare regională către o regiune sau alta, fiind foarte utile
în programarea financiară 2014-2020 a fondurilor (325 miliarde de euro) alocate
prin Politica de Coeziune a UE. Programele vor fi implementate la nivelul
național, regional şi local pe baza unor strategii aprobate. Cum filozofia acestei
politici este eliminarea disparităților de dezvoltare prin investiții pentru crearea
de locuri de muncă, creşterea economică, îmbunătățirea calității vieții şi
dezvoltarea durabilă, banii se vor duce proporțional către regiunile cele mai
puțin dezvoltate.

13
EU Regional Competitiveness Index RCI 2013, Economic Analysis Unit, DG Regio, European Commisiion
29
Întrucât competitivitatea generală a unei țări depinde de competitivitatea
fiecărei regiuni componente, ar trebui ca statele care prezintă decalaje mari de
competitivitate între regiunile lor să analizeze modalitățile de reducere a
acestor decalaje, apelând inclusiv la fondurile europene de coeziune. Este cazul
României, Slovaciei şi Franței unde există mari disparități de dezvoltare între
capitală şi celelalte regiuni, spre deosebire de Germania care nu prezintă
decalaje regionale foarte accentuate. Un alt tip de disparități se întâlnește în
Olanda şi Italia unde nu capitala este cea mai dezvoltată regiune, aşa cum se
întâmplă cel mai frecvent în restul statelor.

Studiile de competitivitate la nivelul Uniunii Europene au pus în evidență un

coridor regional de competitivitate din nordul în sudul Europei, aşa-numitul
coridor de urbanizare „blue banana” care leagă regiunea cea mai dezvoltată din
UK - greater London cu Lombardia, trecând prin regiuni situate în Benelux şi
Bavaria.

La polul opus, se plasează regiunile europene cu cel mai redus nivel al

competitivității, localizate în Bulgaria (Severozapaden), Grecia (Notio Aigaio) şi
România (Sud-Est și Sud-Vest Oltenia).

Concluzii

 Globalizarea și evoluțiile economiei mondiale din ultimii ani au generat multe

riscuri și incertitudini, dar și o serie de provocări și oportunități cu impact major
asupra competitivității internaționale a întreprinderilor și a economiilor naționale.
 Fiind generator de prosperitate la nivelul societății, consolidarea competitivității
este un deziderat dar, în același timp, un proces de durată care necesită
angajamentul ferm al factorilor decizionali în luarea măsurilor și antrenarea
resurselor necesare unei implementări pe termen lung.
 Indexul Competitivității Globale realizat de Forumul Economic Global evaluează
periodic nivelul competitivității din fiecare țară pe baza unor indicatori comuni de
caracterizare, grupați în 12 domenii – “pilonii competitivității”.
30
 Cei 12 piloni ai competitivității interacționează între ei. Aceștia tind să se
stimuleze reciproc sau, dimpotrivă, să se influențeze negativ, atunci când există
puncte slabe într-un domeniu sau altul.
 Inovarea și Sofisticarea afacerii sunt doi piloni esențiali pentru competitivitate,
care se bazează pe calitatea și eficiența unor resurse umane bine instruite și
sănătoase.
 Modelul de succes al țărilor aflate în topul clasamentului mondial realizat de
Indexul competitivității globale 2013 (Elveția, Finlanda, Germania, SUA, Suedia,
Japonia) confirmă faptul că performanțele înalte de competitivitate sunt puternic
susținute de gradul ridicat al inovării și de eficiența resurselor umane, precum și
de sofisticarea sectorului de afaceri; în același timp, acestea sunt guvernate de
instituții și servicii publice de calitate, eficiente și transparente, având o structură
și un sistem politic care asigură leadershipul coeziv și inclusiv.
 Din perspectiva Raportului de Competitivitate Globală pe 2013, România este
plasată în urma majorității țărilor din UE; deși ritmurile de creștere economică din
ultimii ani i-au adus o ușoară ascensiune cu două poziții, ea se situează abia pe
locul 76 în clasamentul celor 148 de state evaluate.
 România ocupă locul 87 la indicele Cerințe de bază, se plasează pe locul 63 în
ceea ce privește Potențatorii eficienței și numai pe locul 103 în raport cu
Sofisticarea afacerii și Inovarea.
 Analiza detaliată la nivelul subindicilor arată că gradul de competitivitate al
economiei românești se sprijină, în special, pe o piață largă de consumatori
(locul 46 din lume) și un mediu macroeconomic destul de favorabil (locul 47 pe
plan mondial), în timp ce eficiența producției de bunuri de pe piață rămâne
între cele mai scăzute din lume (locul 117), iar calitatea instituțiilor publice
este, de asemenea, foarte slabă (locul 114).
 Întrucât competitivitatea generală a unei țări depinde de competitivitatea
fiecărei regiuni componente, reducerea decalajelor regionale de
competitivitate este o condiție absolut necesară, în Europa apelându-se
inclusiv la fondurile europene de coeziune.
 Urmând exemplul Indexului Competitivității Globale, Comisia Europeană a
dezvoltat Indexul Regional de Competitivitate care evidențiază disparitățile
de competitivitate între regiunile UE. Potrivit ultimei ediții din 2013, cele mai
competitive regiuni din UE sunt incluse în coridorul regional de dezvoltare
urbana „blue banana” care leagă regiunea cea mai dezvoltată din UK -
Greater London cu Lombardia, traversând regiunile situate în Benelux și
Bavaria.

31
  Regiunile cu cel mai redus nivel al competitivității din UE sunt situate în
Bulgaria (Severozapaden), Grecia (Notio Aigaio) și respectiv România (Sud-
Est și Sud-Vest Oltenia).
 Rezultatele evaluărilor comparative sunt deosebit de utile în orientarea
complexului de politici publice și sprijin financiar pentru dezvoltarea unui stat
sau regiuni. De exemplu, în Uniunea Europeană sunt prevăzute fonduri
alocate prin Politica de Coeziune, în valoare de 325 miliarde euro, în cadrul
programării financiare pentru perioada 2014-2020, care vor fi implementate
la nivelul național, regional și local. Cum filozofia acestei politici de coeziune
este eliminarea disparităților de dezvoltare prin investiții pentru crearea de
locuri de muncă, creșterea economică, îmbunătățirea calității vieții și
dezvoltarea durabilă, banii se alocă proporțional către regiunile cel mai puțin
dezvoltate.

Considerând covărşitor impactul pe care Inovarea şi Antreprenoriatul îl au asupra

Competitivității internaționale şi prosperității economice, accentul se va pune în
continuarea lucrării pe analiza acestor doi factori determinanți, explorând situația
la nivelul internațional şi european, cu particularizate în cazul României.

3. INOVAREA, FACTOR DETERMINANT AL

COMPETITIVITĂȚII
32
3.1.INDICATORII INOVĂRII ÎN CONTEXTUL STRATEGIEI EUROPA 2020

Unul din cele cinci obiective ale Strategiei Europa 2020 vizează dezvoltarea
cercetării şi inovării în Europa. În acest cadru, s-a stabilit ca până în anul 2020,
cheltuielile pentru investiții în Cercetare-Dezvoltare să reprezinte 3% din
Produsul Intern Brut al Uniunii Europene. Se are în vedere, astfel, susținerea
inovării , educației şi dezvoltării economice la nivelul întregii Europe, chiar dacă
țintele la orizontul anului 2020 pot să difere de la un stat membru la altul, în
funcție de specificul mediului socio-economic al fiecăruia.

În fiecare an, țările şi regiunile din UE cheltuiesc miliarde de euro pentru

implementarea politicilor în domeniul inovării, întreprinderilor mici şi mijlocii şi
antreprenoriatului. Aceste politici, dacă ar fi eficiente ar putea juca un rol major
în stimularea afacerilor şi inovării, crescând astfel productivitatea care la rândul
ei conduce la bunăstare şi crearea de locuri de muncă. Analizele efectuate de
instituții europene de cercetare prestigioase, arată însă că elaborarea politicilor
şi implementarea lor suferă adesea de lipsa unor strategii explicite şi evidente ale
efectivității acestora. Mai mult, măsurile politice ar trebui privite şi abordate în
totalitate nu numai ca inițiative individuale, ci ținând cont de modul în care
interacționează unele cu altele.
14

Provocările competiției globale şi cerințele pentru o dezvoltare durabilă necesită

excelență în inovare. Inovarea este motorul pentru productivitate, pentru eficiența
energetică şi eficiența consumurilor, creşterea performanțelor bunurilor şi
serviciilor şi generarea de noi piețe.

Cu toate acestea, Europa în ansamblul ei nu se dovedeşte suficient de performantă

în procesul de transpunere a ideilor de excelenșă în produse şi servicii viabile.

De aceea, se impune o nouă politică industrială inovativă care să dinamizeze

dezvoltarea şi comercializarea mai rapidă a bunurilor pentru a asigura succesul

33
firmelor europene pe piața globală, atât în industriile tradiționale, cât şi în domeniile
tehnologice de vârf. Este nevoie urgentă de o mai bună coordonare a educației,
sistemelor de C&D şi eforturilor de inovare şi de mai multă coerență în colaborarea
în domeniul ştiinței, tehnologiei şi inovării.

Rolul industriilor prelucrătoare este major nu numai prin rezultatele directe

exprimate în bunurile şi valoarea adăugată asociată, dar şi prin efectul de propagare
în restul economiei şi în special în nivelul de productivitate generală. În Uniunea
Europeană, un procent de 80% din inovarea sectorului privat, ¾ din exporturi şi un
aport substanțial la crearea locurilor de muncă sunt generate în industrie15.

3.2. PERFORMANȚELE INOVĂRII ÎN STATELE MEMBRE ALE UNIUNII

EUROPENE

15
Industrial innovation http://ec.europa.eu/enterprise/policies/industrial-competitiveness/industrial-
policy/files/communication_on_industrial_policy_en.pdf
34
Barometrul Inovării în Uniunea Europeană publicat în 2013 16 realizează o
evaluare comparativă a performanțelor de inovare în statele membre ale UE-27,
identificând punctele tari şi punctele slabe ale sistemelor naționale de
cercetare-dezvoltare-inovare. Barometrul inovării pe 2013 prezintă rezultatele
pe care statele membre le-au înregistrat pe trei tipuri de indicatori caracteristici
inovării: Potențatori, Activități în firmă şi Rezultate.

Pentru o evaluare cât mai completă au fost avute în vedere 8 dimensiuni ale
inovării și un număr total de 25 de indicatori, așa cum se prezintă în Tabelul 3.

Tabel 3 – Indicatorii Inovării în Uniunea Europeană

TIPUL / DIMENSIUNEA / INDICATORUL
1. POTENȚATORI
1.1. Resurse umane
1.1.1 Numărul de noi absolvenți de doctorat (ISCED6) la 1000 de locuitori, cu vârsta de
25-34 ani
1.1.2 Procentul persoanelor cu vârsta de 30-34 ani care au absolvit educația terțiară
1.1.3 Procentul tinerilor în vârstă de 20-24 ani care au absolvit cel puțin nivelul
preuniversitar de educație
1.2. Sisteme de cercetare deschise, excelente și atractive
1.2.1 Co-publicații științifice internaționale la 1 milion de locuitori
1.2.2 Top 10 cele mai citate publicații științifice
1.2.3 Studenți, doctoranzi non-UE
1.3. Finanțare și sprijin
1.3.1 Cheltuieli pentru Cercetarea – Dezvoltarea în sectorul public ca % din PIB
1.3.2 Capital Venture
2. ACTIVITĂȚI ÎN FIRMĂ
2.1. Investiții
2.1.1 Cheltuieli cu Cercetarea – Dezvoltarea în sectorul de afaceri ca % din PIB
2.1.2 Investiții venture capital ca % din PIB
2.2. Colaborări și antreprenoriat
2.2.1 Inovarea în IMM
2.2.2 Colaborări între IMM inovative și alte entități
2.2.3 Publicații public-private
2.3. PProprietate intelectuală
2.3.1 Aplicare de brevete internaționale
2.3.2 Aplicare de brevete internaționale în schimbări societale

16
European Commission, The Innovation Union Scoreboard 2013
35
 2.3.3 Mărci comunitare
2.3.4 Design comunitar
3. REZULTATE
3.1. IIIInovatori
3.1.1 IMM cu inovare de procese sau produse
3.1.2 IMM cu inovare organizațională
3.1.3 Firme cu potențial înalt de creștere
3.2. Efecte economice
3.2.1 Angajare în activități intensiv tehnologice
3.2.2 Contribuția la balanța comercială
3.2.3 Exporturi de servicii intensiv tehnologice
3.2.4 Vânzări pe noi piețe
3.2.5 Profitul din brevete și licențe aplicate din străinătate
Sursa: Comisia Europeană, The Innovation Union Scoreboard 2013

Potențatorii sunt principalii factori motori pentru performanța în inovare,

externi companiilor care acoperă trei dimensiuni: resursele umane, sistemele
de cercetare, finanțarea şi sprijinul.

Activitățile în firmă descriu eforturile de inovare în cadrul firmei clasificate pe

trei dimensiuni ale inovării: investiții în firmă; colaborări şi antreprenoriat;
proprietate intelectuală.

Rezultatele se referă la două dimensiuni ale inovării: inovatorii şi efectele

economice, atunci când se măsoară efectele pe care le au activitățile de
inovare.

36
Evaluarea performanței generale de inovare din fiecare țară a permis încadrarea
statelor membre în patru categorii, după nivelul lor inovativ față de media
europeană:
Mai trebuie remarcată detaşarea grupului de țări cu performanțe ridicate în
Cercetare-Dezvoltare-Inovare, care şi-au consolidat poziția de lideri timp de mai
mulți ani consecutivi.

România şi Bulgaria încheie clasamentul, înregistrând cele mai slabe rezultate

la nivelul UE şi fiind întrecute de Letonia, care şi-a ameliorat uşor nivelul față de
perioada analizată anterior.

Rata medie anuală de creştere a performanței de inovare în UE a fost de 1,6% în

perioada 2008-2012, multe țări îmbunătățindu-şi sistemul de inovare în acest
interval.

 Liderii Inovării în Europa sunt Danemarca, Finlanda, Germania și

Suedia care se situează cu mult peste medie;
 Urmăritori ai Inovării Austria, Cipru, Estonia, Franta, Irlanda,
Luxemburg, Olanda, Slovenia și UK, care se află toate în vecinătatea
mediei;
 Inovatorii Moderați sunt Cehia, Grecia, Ungaria, Italia, Lituania,
Malta, Portugalia, Slovacia și Spania, care au performat sub nivelul
mediu din UE;
 Inovatorii Modești rămân Bulgaria, Letonia, Polonia și România, ale
căror performanțe în inovare sunt cu mai mult de 50% sub media
europeană.

Cu toate acestea, țările mai puțin inovatoare din Europa nu reuşesc să

depăşească decalajul față de grupul liderilor în inovare, tendința fiind mai
degrabă de accentuare a divergențelor, decât de convergență a inovării
aşteptată în UE, la orizontul anilor 2020.

Numai câțiva inovatori moderați (Italia, Lituania, Slovacia şi Spania) şi un singur

inovator modest (Letonia) au reuşit să îşi amelioreze performanțele față de anul
2010 - momentul lansării Strategiei 2020.

37
La polul opus, Indexul inovării apare înrăutățit, în cazul a 9 țări: UK, Polonia,
Cehia, Ungaria, Portugalia România (-5%), Grecia şi chiar cu mult mai dramatic
pentru Malta (-16%) și Bulgaria (-18,7%).

Fig.3 - Performanțele statelor membre ale UE în materie de inovare

0,800

0,700

0,600
Inovatori modești
0,500 Inovatori moderați
Urmăritori ai inovării
0,400 Liderii inovării

0,300

0,200

0,100

0,000
RO

UK
PL

PT
LV

CZ
LT

IT

CY

IE
SI
EU

AT

LU
NL

DK
DE
MT
HU
SK

EE
EL

SE
ES
BG

FR

BE

FI

Sursa: Innovation Union Scoreboard 2013, Comisia Europeană

Evaluarea din punct de vedere regional confirmă faptul că cele mai inovative
regiuni sunt localizate în general în țările cele mai inovative, liderii inovării şi
urmăritorii (followers).

Rezultatele scoreboard-ului evidențiază regiuni care depăşesc nivelul mediu de

inovare al țării. Este cazul regiunilor: Estul și Sudul Angliei, încadrați ca lideri ai
inovării, în timp ce UK este urmăritor; Praga care se detaşează în rândul liderilor,
depăşind nivelul țării (inovator moderat); Attiki încadrat la urmăritori ai inovării,
deşi Grecia este un inovator moderat; Lisabona este lider inovator în timp ce
Portugalia se află în grupul inovatorilor moderați; Regiunea Bucureşti-Ilfov
încadrată în categoria inovatorilor moderați superior față de nivelul țării.

Poziția României potrivit Eurobarometrului privind Inovarea pe 2013

Innovation Union Scoreboard 2013 califică România în categoria inovatorilor

modeşti la nivelul Uniunii Europene, performanțele ei de inovare fiind mult sub
38
media europeană. Această situație este cauzată în principal de nivelul mult mai
redus al cheltuielilor pentru Cercetare-Dezvoltare-Inovare, mai ales în sectorul
de afaceri privat, dar şi de slabă participare în rețele de colaborare şi
antreprenoriat.

Se evidențiază ca puncte tari unele aspecte legate de resursele umane (tineri în

vârstă de 20-24 ani cu nivel de educație superioară) şi efecte economice
(contribuția exporturilor de produse încadrate ca „medium high technology” şi
vânzările de produse noi pe piețe).

Relativ la evoluțiile anuale ale indicatorilor, cea mai mare creştere se observă la
mărcile comunitare înregistrate (+22,3%) şi design comunitar (+30,4%), dar şi la
profit din licențe şi patente din străinătate (+23,4%).

Un declin semnificativ se constată în cazul cheltuielilor pentru inovații non C-D

(-19,45), ca şi în cazul inovării în IMM-uri (-12%).

Disparitățile regionale accentuate din țara noastră sunt surprinse de

eurobarometru, care evidențiază Regiunea Bucureşti-Ilfov ca inovator moderat,
deşi România este încadrată în cel mai slab grup, cel al inovatorilor modeşti.

3.3. INOVAREA ÎN INDUSTRIA ȘI SERVICIILE DIN ROMÂNIA

Potrivit studiului „Inovarea în industrie şi servicii” , publicat de INS în 2012 17

principalele aspecte caracteristice inovării în industria şi serviciile din România
se pot sintetiza, astfel:
 Numai un procent de 30,8% din totalul întreprinderilor cu activități orientate
către piață au inovat produse, procese, metode organizaționale sau metode
de marketing, în perioada 2008-2010.
 În cadrul industriei prelucrătoare, sectorul de activitate cel mai inovator a
fost cel de fabricare a produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor
farmaceutice.

17
Institutul Național de Statistică, Comunicat 171/ 27 iulie 2012 - Inovarea în industrie şi servicii, în perioada
2008- 2010
39
 Cele mai inovatoare servicii au fost activitățile de asigurări, reasigurări şi ale
fondurilor de pensii.
 În ceea ce priveşte destinația inovării, întreprinderile din România au
introdus de două ori mai multe produse noi în întreprinderi față de numărul
produselor noi introduse pe piață.
 Inovarea în întreprinderi a constat în schimbări de structură organizațională,
în practicile de afaceri, în metodele manageriale sau în metodele de vânzare
ale produselor. Mai mult de 25% dintre întreprinderi inovatoare au
implementat astfel de schimbări.
 Întreprinderile şi-au dublat cheltuielile de cercetare-dezvoltare pentru
inovare în 2008-2010 comparativ cu perioada anterioară (2006-2008).
 Numărul angajaților din întreprinderile inovatoare este mai mare
comparativ cu restul întreprinderilor. Astfel, mai mult de 50% dintre
salariații din întreprinderi au lucrat în întreprinderile inovatoare.
 Sectorul serviciilor a fost mai inovator decât cel industrial, ponderea
întreprinderilor inovatoare fiind de 31,7% în servicii și respectiv de 30,1% în
sectorul industrial.
 Numai 29,7% dintre întreprinderile mici și mijlocii din România sunt
inovatoare, în timp ce procentul întreprinderilor mari cu activități de inovare
reprezintă 56,4% din totalul acestora.
 Întreprinderile inovatoare din România au folosit angajații proprii pentru
cercetarea de piață şi design-ul obiectelor, în timp ce pentru dezvoltare de
software, web design şi arte grafice, layout şi publicitate au apelat la
externalizare.
 Numai una din zece întreprinderi cooperează cu alte entități în realizarea
activităților inovatoare.
 Principalul obstacol pentru realizarea activităților inovatoare, invocat de
întreprinderi, a fost lipsa de fonduri.
 Principalul factor de blocare al inovării in firmele românești este lipsa
resurselor financiare necesare, atât fondurile proprii (16,8%) cât și
finanțările externe întreprinderii (12,1%).

OBIECTIVELE INOVĂRII
Întreprinderile inovatoare au ca obiective generale obținerea unor rezultate mai
bune, creşterea numărului de salariați şi îmbunătățirea productivității.

40
Indicatorul statistic urmăreşte obiectivele inovării după gradul lor de
importanță: ridicat, mediu şi scăzut.

Pentru perioada 2008-2010, întreprinderile au indicat un număr de 10 obiective

cu grad ridicat de importanță.

Ca principal obiectiv pentru realizarea activităților inovatoare a fost menționat

îmbunătățirea calității bunurilor şi serviciilor în cazul a 31,2% din întreprinderile
inovatoare, extinderea gamei de bunuri şi servicii pentru 26,9% dintre ele,
intrarea pe noi piețe sau creşterea ponderii pieței a fost menționat de 21,7% din
întreprinderile inovatoare. Obiectivele cele mai puțin importante apar
reducerea impactului asupra mediului 13,8% şi reducerea costurilor forței de
muncă pe unitatea de producție cu numai 12,9%.

Rezultatele statistice publicate descriu în detaliu situația înregistrată de

întreprinderile inovatoare din industrie şi servicii, în funcție de categoriile de
inovatori, clasele de mărime ale întreprinderilor şi sectoarele de activitate
economică, la nivel național şi regional.

Conform publicației bianuale a INS, cele mai semnificative aspecte

caracteristice inovării în întreprinderile din România se prezintă în continuare.

ÎNTREPRINDERILE INOVATOARE
Numai 30,8% din întreprinderile active în industrie şi servicii au fost inovatoare
în perioada 2008-2010, numărul acestora fiind în scădere cu 2,5 puncte
procentuale, față de perioada anterioară (2006-2008). Inovatorii sunt clasificați
în două categorii: inovatori tehnologici, cei care au introdus produse sau procese
noi sau semnificativ îmbunătățite şi inovatori non-tehnologici care au
implementat metode noi de organizare sau metode noi de marketing.

Ponderea inovatorilor tehnologici a fost de 19,7%, în scădere cu 5,4 puncte

procentuale comparativ cu perioada anterioară 2006-2008.

Ponderea inovatorilor non-tehnologici este mai mare (26,5%), ținândnd însă

cont că în totalul acestora sunt incluse și întreprinderile care au avut şi inovări
tehnologice.

41
ÎNTREPRINDERI CU INOVARE TEHNOLOGICĂ
Numărul de întreprinderi care au introdus numai produse noi sau semnificativ
îmbunătățite reprezintă o pondere de 2,4%, în timp ce întreprinderile care au
implementat procese noi sau semnificativ îmbunătățite sunt în procent de 3,6%,
iar cele care au avut atât produse cât şi procese noi sau semnificativ
îmbunătățite au înregistrat o pondere de 7,8%. Numărul de întreprinderi care au
raportat inovații nefinalizate sau abandonate se păstrează constant la 0,5% din
totalul întreprinderilor.

În figura de mai jos (3), se redă evoluția, în cele două intervale de referință, a
inovatorilor tehnologici, ponderile totale şi pe categorii de inovatori.
Fig.4 - Categorii de întreprinderi inovatoare și ponderea lor în numărul total de
întreprinderi
(%)

14,3

7,8
19,7 0,5
3,6
2,4 6,6 10,3 0,5
2,4
ÎNTREPRINDERI CU INOVATORI NUMAI INOVATORI NUMAI INOVATORI DE ÎNTREPRINDERI CU
INOVARE DE PRODUS DE PROCES PRODUS SI PROCES INOVATII
TEHNOLOGICA NEFINALIZATE SI/SAU
ABANDONATE
2006-2008 2008-2010

Sursa: Inovarea în industrie şi servicii, în perioada 2008- 2010, INS 2012

ÎNTREPRINDERI CU INOVARE NON-TEHNOLOGICĂ

Inovatorii non-tehnologici au implementat, în perioada 2008-2010, metode noi
de organizare, precum: noi practici de afaceri, noi metode de organizare a
responsabilităților la locul de muncă, noi metode de organizare a relațiilor
externe. În aceeaşi categorie sunt incluse întreprinderile care au introdus

42
metode noi de marketing, ca de exemplu: schimbări semnificative ale aspectului
estetic sau ambalajului unui bun sau serviciu, o modalitate nouă de publicitate
sau tehnici de promovare a produsului, metode noi de plasarea produsului sau
metode noi pentru stabilirea prețurilor la bunuri şi servicii. Inovatorii non-
tehnologici pot fi în acelaşi timp şi inovatori tehnologici, adică pot introduce în
plus şi produse sau procese noi sau semnificativ îmbunătățite.

Din totalul întreprinderilor, 26,5% au fost inovatori non-tehnologici, indiferent

de tipul inovării lor - de produse sau procese.

Ponderea întreprinderilor cu inovări de marketing a fost de 19,2% depăşind cu

0,8 puncte procentuale pe cea a întreprinderilor care au introdus metode noi de
organizare în întreprindere de 18,4%. Ponderea inovatorilor non-tehnologici
este ceva mai mare în servicii 28,4%, comparativ cu cei din industrie, care au o
pondere de 25,0%.

ÎNTREPRINDERILE INOVATOARE PE CLASE DE MĂRIME

Ponderea întreprinderilor inovatoare este corelată cu clasa de mărime a

întreprinderilor. Cele mai inovatoare sunt întreprinderile mari, 56,4% din totalul
acestora fiind întreprinderi inovatoare. În același timp, numai 29,7% dintre
întreprinderile mici şi mijlocii au fost inovatoare.

Fig.5 - Ponderea întreprinderilor inovatoare în totalul de întreprinderi și după clasa de

mărime

8116
5613

26330 1874
20379
629
4836
TOTAL MICI MIJLOCII MARI 1115
Total intreprinderi Total intreprinderi inovatoare

Sursa: Inovarea în industrie şi servicii, în perioada 2008- 2010, INS, 2012

43
ÎNTREPRINDERILE INOVATOARE DUPĂ ACTIVITATEA ECONOMICĂ A
ÎNTREPRINDERII
Sectorul serviciilor a fost mai inovator decât cel industrial. Ponderea
întreprinderilor inovatoare cu activitate principală în sectorul servicii a fost de
31,7%, în timp ce, ponderea întreprinderilor inovatoare cu activitate principală
în sectorul industrial a fost de 30,1%. Comparativ cu perioada anterioară,
sectorul serviciilor şi-a menținut aproximativ la acelaşi nivel ponderea de 31,7%,
în timp ce industria a înregistrat în perioada 2008-2010, o scădere de 4,6 puncte
procentuale, comparativ cu perioada 2006-2008. Cel mai inovator sector de
activitate din cadrul industriei a fost Fabricarea produselor farmaceutice de
bază şi a preparatelor farmaceutice cu o pondere de 60,6%. În cadrul serviciilor,
activitățile de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepția celor
din sistemul public de asigurări sociale) a fost sectorul de activitate cel mai
inovator (60,0%).

Fig.6.1 – Primele zece sectoare de activitate inovatoare din Industrie

60,6%
50,0%
45,7% 44,7% 42,9% 42,3% 39,7% 38,0% 37,7% 37,1%
PRODUSELOR CHIMICE

FABRICAREA BAUTURILOR

ECHIPAMENTELOR
MIJLOACE DE TRANSPORT

AUTOVEHICULELOR DE

REPRODUCEREA PE SUPORTI
INDUSTRIA METALURGICA
FABRICAREA PRODUSELOR

FABRICAREA PRODUSELOR
FABRICAREA PRODUSELOR

SUBSTANTELOR SI A

TRANSPORT RUTIER

DIN CAUCIUC SI MASE

FABRICAREA
FABRICAREA ALTOR

ELECTRICE

A INREGISTRARILOR
FABRICAREA

FABRICAREA
FARMACEUTICE

DIN TUTUN

TIPARIREA SI
PLASTICE

Sursa: Inovarea în industrie şi servicii, în perioada 2008- 2010, INS, 2012

44
Fig.6.2 – Primele zece sectoare de activitate inovatoare din Servicii
60,0%
55,1%
50,0% 49,9%
43,9%
39,7% 38,5% 35,7%
30,4% 27,9%

TEHNOLOGIA INFORMATIEI

ACTIVITATI DE EDITARE
ACTIVITATI DE ASIGURARI SI

TELECOMUNICATII
ACTIVITATI DE SERVICII

RIDICATA,EXCLUSIV COMERT
INTERMEDIERI FINANCIARE,

ACTIVITATI DE POSTA SI DE
TRANSPORTURI AERIENE
FINANCIARE,EXCLUSIV
ACTIVITATI AUXILIARE

ACTIVITATI DE SERVICII IN
ASIGURARI SI PENSII

EXCLUSIV ASIGURARI SI
FONDURI DE PENSII
INTERMEDIERI
FONDURI DE PENSII

INFORMATICE

CU AUTOVEHICULE
COMERT CU
CURIER
Sursa: Inovarea în industrie şi servicii, în perioada 2008- 2010, INS, 2012

PRINCIPALII INDICATORI ECONOMICI AI ÎNTREPRINDERILOR

INOVATOARE
Cifra de afaceri. Mai mult de jumătate din cifra de afaceri a întreprinderilor
realizată în anul 2010, respectiv 58,5%, a fost realizată de întreprinderile
inovatoare. Ponderea cifrei de afaceri a întreprinderilor cu produse noi sau
semnificativ îmbunătățite a fost de 14,3%. Ponderea întreprinderilor cu produse
noi pentru întreprindere a fost de 9,8%, iar cea a întreprinderilor cu produse noi
pentru piață a fost de 4,5%.

Numărul de angajați. Mai mult de jumătate din numărul salariaților din

întreprinderi, respectiv 50,2% îşi desfăşoară activitatea în întreprinderile
inovatoare.

45
Fig.7 - Ponderea cifrei de afaceri a produselor noi în volumul total al cifrei de afaceri din
întreprinderi, 2010

4,5%
9,8%

Cifra de afaceri a
produselor noi pentru piata

Cifra de afaceri a
produselor noi pentru
firma

Cifra de afaceri a
produselor neschimbate

85,7%

Sursa: Inovarea în industrie şi servicii, în perioada 2008- 2010, INS, 2012

PRODUSE NOI PENTRU ÎNTREPRINDERE ŞI/SAU NOI PENTRU PIAȚĂ

Unul din principalii indicatori de caracterizare este numărul de întreprinderi cu
produse noi pentru întreprindere sau noi pentru piață. Ponderea
întreprinderilor cu produse noi pentru întreprindere a fost de două ori mai mare
(9,8%), decât cea a întreprinderilor cu produse noi pentru piață, respectiv de
4,5%.

Cea mai importantă piață de desfacere a produselor românești este cea locală
sau regională care a fost menționată de 41,8% din totalul întreprinderilor,
urmată de piața națională unde 33,1% dintre întreprinderi şi-au vândut
produsele și piața internă a Uniunii Europene cu 14,6%. Un procent de 1,2%

46
dintre întreprinderi şi-au vândut produsele pe piețele internaționale, ale altor
țări.

ACTIVITĂȚI INOVATOARE ŞI CHELTUIELILE PENTRU INOVARE

Principalele activități inovatoare desfăşurate de întreprinderi au fost activități
de cercetare proprie, activități de cercetare preluată de la alte întreprinderi sau
instituții, achiziționarea de maşini, echipamente şi produse software,
achiziționarea de cunoştințe din afara întreprinderii (licențe, brevete, know-
how, etc), precum şi formarea profesională pentru activități inovatoare,
introducerea pe piață a rezultatului inovărilor, activități de design şi alte
activități pregătitoare.

Cheltuielile pentru inovare şi repartizarea acestora sunt în strânsă legătură cu

strategia întreprinderii. Unele întreprinderi alocă sume mari pentru
desfăşurarea unor activități de cercetare proprie sau externalizată, în timp ce
alte întreprinderi, investesc în introducerea de tehnologie nouă sau alte tipuri de
achiziții. Toate aceste activități conduc la inovare.

Valoarea totală a cheltuielilor pentru inovare în anul 2010 a fost de 3771,6

milioane lei. Ponderea cea mai mare a cheltuielilor de inovare a reprezentat-o
cheltuielile cu achiziții de maşini, echipamente, software de 69,1%. Ponderea
cheltuielilor de cercetare-dezvoltare în totalul cheltuielilor de inovare a
înregistrat o creştere de 14,1% în anul 2010 comparativ cu anul 2008, ajungând
la o valoare de 29,5% în 2010.
Fig.8 - Ponderea cheltuielilor de inovare pentru principalele activități inovatoare în 2010

47
 1,4%
Achiziții de mașini,
29,5% echipamente și software

Cercetare-dezvoltare

69,1%
Achiziții de alte cunoștiințe
externe

Sursa: Inovarea în industrie şi servicii, în perioada 2008- 2010, INS, 2012

COOPERAREA ÎN VEDEREA REALIZĂRII ACTIVITĂȚILOR

INOVATOARE
Numai 11,2% din totalul întreprinderilor inovatoare au avut înțelegeri de
cooperare cu alte întreprinderi sau instituții necomerciale, în vederea realizării
activităților lor inovatoare. Intensitatea cooperării depinde de mărimea
întreprinderii. În timp ce întreprinderile mari au cooperat în proporție de 26,2%,
cele mijlocii şi mici au cooperat în proporție de 12,2% , respectiv de 9,1%.

Principalii parteneri de cooperare ai întreprinderilor inovatoare au fost

furnizorii, în proporție de 6,7%, şi clienții şi consumatorii, cu o pondere de 5,1%.
Restul partenerilor de cooperare au înregistrat ponderi mici. Această distribuție
indică o slabă participare a întreprinderilor româneşti în activități de cooperare
pentru inovare.
Fig.9 - Ponderea întreprinderilor implicate în cooperare, pe clase de mărime, în perioada
2008-2010

48
 (%)

INSTITUȚII GUVERNAMENTALE SAU INSTITUTE 6,0

1,9
PUBLICE DE CERCETARE
1,1
8,4
UNIVERSITĂȚI/INSTITUȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT SUPERIOR 2,8
2,4

CONSULTANȚI, LABORATOARE COMERCIALE, UNIT 9,1

3,8
CERCETARE PRIVATE
2,0
8,1
CONCURENȚI 3,6
2,4
12,7
CLIENȚI SAU CUMPĂRĂTORI 6,9
3,6
14,8
FURNIZORI 6,8
5,7
5,6
ALTE ÎNTREPRINDERI DIN INTERIORUL GRUPULUI 2,4
0,3
26,2
ORICE TIP DE PARTENER DE COOPERARE 12,2
9,1

0,0 5,0 10,0 15,0 20,0 25,0 30,0

Mari Mijlocii Mici

Sursa: Inovarea în industrie şi servicii, în perioada 2008- 2010, INS, 2012

Situația completă care ia în considerare, atât clasa de mărime a întreprinderilor

partenere, cât şi sectoarele de activitate în care operează se prezintă în tabelul
următor (Tabelul 4).

Tabelul 4 - Ponderea întreprinderilor implicate în cooperare, pe clase de mărime,

activități și parteneri, 2008-2010 (%)
Tipul partenerului Întreprinderi Activități
Total Mici Mijlocii Mari Industrie Servicii
Orice tip de partener de cooperare 11,2 9,1 12,2 26,2 11,7 10,4
Alte întreprinderi din interiorul grupului 1,2 0,3 2,4 5,6 1,8 0,6
Furnizori 6,7 5,7 6,8 14,8 6,6 6,8
Clienți sau cumpărători 5,1 3,6 6,9 12,7 5,9 4,1
Concurenți 3,1 2,4 3,6 8,1 3,6 2,4

49
 Consultanți, laboratoare comerciale, unit 2,9 2,0 3,8 9,1 3,4 2,3
cercetare private
Universități/instituții de învățământ 2,9 2,4 2,8 8,4 3,8 1,9
superior
Instituții guvernamentale sau institute 1,7 1,1 1,9 6,0 1,8 1,6
publice de cercetare

Sursa: Inovarea în industrie şi servicii, în perioada 2008- 2010, INS 2012

SURSE DE INFORMARE PENTRU INOVARE

Pentru realizarea activităților inovatoare, întreprinderile folosesc diferite surse
de informare. Aceste surse sunt clasificate în surse interne (din interiorul
întreprinderii), surse de piață (furnizori, clienți, cumpărători, alți competitori,
consultanți), surse instituționale (universități, instituții guvernamentale sau
institute publice de cercetare) şi alte surse (conferințe, târguri, expoziții, reviste
ştiințifice şi publicații comerciale şi asociații profesionale).

Principalele surse de informare utilizate de întreprinderile din industrie şi

servicii, în perioada 2008-2010, au fost sursele interne cu o pondere de 20,1%.
Întreprinderile mari au înregistrat o pondere de utilizare a surselor interne de
38,5%. Sursele instituționale sunt folosite în proporție mult mai mică, respectiv
de numai 1,7% în cazul universităților şi 1,2% instituțiile guvernamentale sau
institutele publice de cercetare.
Fig. 10 - Structura surselor de informare pe tipuri de surse şi clase de mărime, în perioada
2008 – 2010

50
 6,2 (%)
ASOCIAȚII PROFESIONALE ȘI ORGANIZAȚII 2,7
1,7

11,6
REVISTE ȘTIINȚIFICE ȘI PUBLICAȚII
7,0
COMERCIALE/TEHNICE
3,7

14,3
CONFERINȚE, TÂRGURI, EXPOZIȚII 9,3
4,6

3,3
INSTITUTE GUVERNAMENTALE SAU ALTE INSTITUȚII
1,7
PUBLICE DE CERCETARE
0,7

3,5
UNIVERSITĂȚI SAU ALTE INSTITUȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT
1,8
SUPERIOR
1,5

8,9
CONSULTANȚI, LABORATOARE COMERCIALE SAU
3,2
UNIT CERCETARE PRIVATE
3,0

15,1
CONCURENȚI SAU ALTE ÎNTREPRINDERI DIN ACELAȘI
9,7
SECTOR DE ACTIVITATE
10,5

24,0
CLIENȚI SAU CUMPĂRĂTORI 16,4
14,3

23,5
FURNIZORI DE ECHIPAMENTE, MATERIALE,
16,9
COMPONENTE SAU SOFTWARE
14,1

38,5
DIN INTERIORUL ÎNTREPRINDERII SAU GRUPULUI DE
22,5
ÎNTREPRINDERI
17,3

0,0 5,0 10,0 15,0 20,0 25,0 30,0 35,0 40,0 45,0
Mari Mijlocii Mici

Sursa: Inovarea în industrie şi servicii, în perioada 2008- 2010, INS 2012

Fig 11 - Ponderea întreprinderilor care au avut obiective cu grad ridicat de importanță

pentru inovare, în total întreprinderi inovatoare, în perioada 2008-2010 (%)

51
 31,2

26,9

21,7
19 19
17,4 17,7

13,8 14,1
12,9
REDUCEREA COSTURILOR MATERIIALE SI DE

REDUCEREA COSTURILOR FORTEI DE MUNCA

IMBUNATATIREA CALITATII BUNURILOR SI

IMBUNATATIREA FLEXIBILITATII DE BUNURI SI
REDUCEREA IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI
ÎMBUNĂTĂȚIREA SĂNĂTĂȚII ȘI SIGURANȚEI

CRESTEREA CAPACITATII DE PRODUCTIE DE

INLOCUIREA PRODUSELOR SAU PROCESELOR

INTRAREA PE NOI PIETE SAU CRESTEREA

EXTINDEREA GAMEI DE BUNURI SI SERVICII

ENERGIE PE UNITATEA DE PRODUCTIE

PE UNITATEA DE PRODUCTIE

PONDERII PIETEI
BUNURI SI SERVICII
ANGAJAȚILOR

SERVICIILOR

INVECHITE
SERVICII

Sursa: Inovarea în industrie şi servicii, în perioada 2008- 2010, INS 2012

Cele mai multe întreprinderi inovatoare în procent de 31,2% au acordat

importanță ridicată obiectivelor legate de îmbunătățirea calității bunurilor şi
serviciilor, extinderea gamei de bunuri şi servicii (26,9%) şi intrarea pe noi piețe
sau creşterea pieței (21,7%).

FACTORII DE BLOCARE AI INOVĂRII

Identificarea factorilor care determină blocarea activităților inovatoare este de
mare valoare pentru înțelegerea procesului inovării şi pentru formularea politicii
inovării. Măsurarea impactului inovării asupra performanțelor întreprinderii se
numără printre cei mai importanți indicatori, dar şi cei mai dificil de obținut.

52
Factorii de blocare variază după tipul inovării şi se clasifică în factori de cost,
factori privind cunoştințele şi factori privind piața.
Fig. 12 – Ponderea principalilor factori de blocare pentru inovatorii tehnologici, 2008-2010

(%)
16,8

12,9
12,1
9,9
8,9

4,3
3,5
2,4
1,7

INTERIORUL ÎNTREPRINDERII SAU

PARTENERILOR DE COOPERARE
CERERE FLUCTUANTĂ DE BUNURI

ÎNTREPRINDERI CONSACRATE

LIPSA DE FONDURI DIN SURSE

LIPSA DE INFORMAȚII PRIVIND

LIPSA DE INFORMAȚII PRIVIND

COSTURI DE INOVARE PREA

LIPSA DE PERSONAL CALIFICAT

EXTERIOARE ÎNTREPRINDERII
DIFICULTĂȚI PRIVIND GĂSIREA

GRUPULUI DE ÎNTREPRINDERI
PIAȚĂ DOMINATĂ DE

LIPSA DE FONDURI DIN

ȘI SERVICII INOVATIVE

TEHNOLOGIA

RIDICATE
PIEȚELE

Sursa: Inovarea în industrie şi servicii, în perioada 2008- 2010, INS 2012

Principalii factori de blocare identificați de inovatorii tehnologici au fost lipsa de

fonduri din surse proprii (16,8%) şi din surse externe întreprinderii (12,1%).

Întreprinderile non-inovatoare au menționat în proporție de 33,6% costurile

legate de inovare prea ridicate că factor de blocare.

53
3.4. SPRIJIN FINANCIAR PENTRU STIMULAREA ACTIVITĂȚILOR DE
CERCETARE-DEZVOLTARE-INOVARE

O componentă importantă a procesului de inovare, invocată de firmele

româneşti ca fiind cel mai important factor de blocaj al activităților inovatoare o
reprezintă sursele de finanțare.

În România, nivelul cheltuielilor pentru Cercetare-Dezvoltare-Inovare

reprezintă numai 0,48% din PIB, procent care ne situează pe ultimele poziții din
UE, potrivit Innovation Union Scoreboard . Situația este şi mai deficitară în cazul
sectorului privat care are o cota sub 0,2% din PIB a eforturilor financiare pentru
CDI, fapt care se răsfrânge dramatic asupra nivelului redus al competitivității
întreprinderilor româneşti.

Chiar dacă perspectivele la orizontul anului 2020 se vor îmbunătăți semnificativ,

având în vedere angajamentele asumate de țara noastră (ponderea cheltuielilor
pentru CDI de 2% din PIB în 2020) în concordanță cu Strategia Europa 2020 şi
Acordul de Parteneriat România-UE pentru perioada de programare 2014-2020,
în prezent firmele româneşti au la dispoziție următoarele programe de
finanțare:

PROGRAMUL „CECURI PENTRU INOVARE”

Este derulat de Ministerul Educației Naționale prin Autoritatea Națională pentru
Cercetare Ştiințifică/Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului
Superior a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (ANCS/UEFISCDI).

Finanțarea acordată prin program are ca scop susținerea IMM-urilor din sectorul
productiv în vederea modernizării tehnologice şi a creşterii gradului de inovare.
IMM-urile sunt încurajate să dezvolte parteneriate cu instituții de cercetare şi
inovare în scopul creării de produse şi servicii inovatoare bazată pe tehnologii
avansate. Cecurile de inovare pot fi eliberate firmelor din orice domeniu economic
sau ştiințific şi contribuie la accelerarea transferului tehnologic între instituțiile
de cercetare și IMM-uri.

54
Programul se derulează pe o perioadă de trei ani, începând cu anul 2012,
beneficiază de un sprijin de la bugetul de stat în valoare totală de 15,5 milioane
de lei şi acordă finanțare de maxim 45.000 de lei pentru fiecare IMM (max. 90%
din totalul cheltuielilor eligibile).

Rezultatele implementării programului până la dată de 30.09.2013 se prezintă

în tabelul 5.

Tabelul 5 - Rezultatele implementării programului CECURI PENTRU INOVARE

Nr. Indicator 2012 2013

Crt (date la 30.09.2013)

1 Numărul proiectelor depuse 382 58

2 Numărul proiectelor eligibile 360 58
3 Numărul proiectelor finanțate 176 -
Sursa: Ministerul Educației (ANCS / UEFISCDI)

În anul 2012 din totalul de 176 de proiecte finanțate cele mai multe (74) au fost
înregistrate în domeniul Materialelor, proceselor şi produselor inovatoare (cu o
pondere de 42%), urmate de proiectele din Agricultură, siguranță şi securitatea
alimentară în număr de 51 (pondere 29%).Situația completă a distribuției pe
domenii de activitate a numărului de proiecte finanțate este redată în graficul
următor.
Fig. 13 - Numărul proiectelor finanțate în funcție de domeniul de activitate, în anul 2012

74

51

12 15 12
4 5 3
INFORMATIEI SI

SANATATE
MEDIU
ENERGIE

BIOTEHNOLOGII
AGRICULTURA,

MATERIALE, PROCESE SI

SPATIU SI SECURITATE
PRODUSE INOVATOARE
SIGURANTA SI
SECURITATEA
ALIMENTARA
COMUNICATII
TEHNOLOGIA

55
 Sursa: Ministerul Educației (ANCS / UEFISCDI) http://uefiscdi.gov.ro/articole/3361/Pachet-de-informatii.html

DOMENIUL MAJOR DE INTERVENȚIE 2.3 – ACCESUL ÎNTREPRINDE-

RILOR LA ACTIVITĂȚI DE CERCETARE-DEZVOLTARE ȘI INOVARE/AXA
PRIORITARĂ II/ POS CCE
Administrat de Organismul Intermediar CERCETARE - Ministerul Educației
Naționale, se implementează în cadrul a patru operațiuni orientate pe sprijinirea
IMM-urilor:

 Operațiunea 2.1.1. „Proiecte de C-D în parteneriat între universități/institute

de cercetare-dezvoltare și întreprinderi”
 Operațiunea 2.3.1. „Sprijin pentru start-up-uri şi spin-off-uri inovative”
 Operațiunea 2.3.2. „Dezvoltarea infrastructurii de C-D a întreprinderilor și
crearea de noi locuri de muncă a întreprinderilor”
 Operațiunea 2.3.3. „Promovarea inovării în cadrul întreprinderii”

Operațiunea 2.1.1. urmărește încurajarea parteneriatului între

universități/institute de Cercetare-Dezvoltare şi întreprinderi pentru
intensificarea activităților de C-D în sprijinul întreprinderilor şi promovarea
transferului tehnologic, generarea de rezultate de interes economic, stimularea
transferului rezultatelor cercetării şi cunoştințelor ştiințifice în mediul economic
și dezvoltarea nivelului de tehnologizare din întreprinderi.

Astfel, în intervalul 2010 - 2013 au fost finanțate un număr de 33 de proiecte, în

valoare totală de 7.964.641 lei.

Operațiunea 2.3.1. are ca obiectiv principal sprijinirea fabricării de produse

şi/sau servicii noi sau substanțial îmbunătățite în vederea comercializării.
Ulterior prin proiectele finanțate se urmăreşte crearea și dezvoltarea de firme
inovative (spin-off și start-up).

În intervalul 2010-2013 au fost finanțate 96 de proiecte, valoarea plăților

efectuate ridicându-se la suma de 14.617.491,72 lei.

Operațiunea 2.3.2. urmărește finanțarea proiectelor de C-D, care vor genera

rezultate aplicabile direct în economie, modernizarea şi dezvoltarea capacității

56
şi infrastructurii pentru CDI; creşterea calității şi diversificarea ofertei de servicii
inovative şi stimularea cererii de inovare din partea sectorului productiv.

In intervalul 2010 - 2013 au fost finanțate un număr de 47 de proiecte totalizând

suma de 49.663.296,21 lei.

Operațiunea 2.3.3. are drept scop stimularea inovării în întreprinderi prin

finanțarea unor proiecte care dezvoltă produse şi/sau procese noi sau
substanțial îmbunătățite în scopul producției şi comercializării. Au fost
finanțate de 52 de proiecte totalizând suma de 14.347.669,14 lei.
Sursa: http://www.poscce.edu.ro/ro/node/node/nid/1703

ASISTENȚA FINANCIARĂ AELS/SEE

În luna iulie 2010, au fost semnate Acordul între Uniunea Europeană, Islanda,
Principatul Liechtenstein şi Regatul Norvegiei pentru Mecanismul Financiar al
Spațiului Economic European 2009 - 2014 şi Acordul între Regatul Norvegiei şi
Uniunea Europeană pentru Mecanismul Financiar Norvegian pentru perioada
2009 -2014.

Prin aplicarea acestor acorduri, România beneficiază de asistență financiară

acordată de țările AELS/SEE, în intervalul 2009-2014, pentru promovarea
creşterii economice şi asigurarea unei dezvoltări sustenabile prin intermediul a
două mecanisme Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European (EEA
Grants) cu o alocare de 190,75 milioane euro şi Mecanismul Financiar Norvegian
(Norway Grants) cu o alocare de 115,20 milioane euro.

PROGRAMUL „INOVARE ÎN INDUSTRIA VERDE DIN ROMÂNIA”

este o arie de program din cadrul Mecanismului Financiar Norvegian 2009-2014
(Granturile Norvegiene), care își propune să contribuie la reducerea
disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European (SEE) și la
consolidarea relațiilor bilaterale dintre Norvegia și România.

Programul are ca scop creșterea competitivității întreprinderilor verzi, inovarea

și dezvoltarea spiritului eco-antreprenorial. Viziunea programulului este dată de
57
motto-ul “Excelent pentru afacere și excelent pentru mediul înconjurător”.
Toate proiectele care urmează a fi finanțate prin program trebuie să vizeze ca
rezultat final îmbunătățirea performanței întreprinderilor în raport cu mediul
înconjurător.

Operatorul Programului este Innovation Norway, o entitate publică

subordonată Ministerului Norvegian al Comerțului și Industriei și
Municipalităților Regionale Norvegiene.

Finanțarea va fi disponibilă prin intermediul a trei scheme care beneficiază de o

cofinanțare a proiectelor în valoare totală de 21.623.200 de euro.

 Schema de Proiecte Individuale în valoare totală de 19.408.200 de euro

 Schema de Granturi Mici în valoare de 2.000.000 de euro
 Fondul pentru Relații Bilaterale în valoare de 215.000 de euro
Sursa: http://www.asistentasee.fonduriue.ro/index.php?page=program&pid=1&parent=6&child=16

Concluzii

 Inovarea este factorul determinant pentru creșterea productivității,

pentru eficiența energetică și a consumurilor, pentru creșterea
performanțelor în producția de bunuri sau servicii și generarea de noi
piețe.
 Cu toate acestea studiile de evaluare comparativă relevă faptul că
Europa în ansamblul ei nu se dovedește suficient de performantă în
aplicarea excelenței din cercetare-inovare în produse și servicii viabile
pentru piață.
 Se așteaptă ca noua politică industrială inovativă la nivelul UE să
dinamizeze dezvoltarea si comercializarea mai rapidă a bunurilor pentru
a asigura succesul firmelor europene pe piața globală, atât în industrii
tradiționale, cât și în domenii tehnologice de vârf.
 În Uniunea Europeană un procent de 80% din inovarea sectorului privat,
¾ din exporturi și un procent substanțial din locurile de muncă sunt
generate în industrie.
 Potrivit evaluărilor comparative realizate de Innovation Union
Scoreboard-2013, nivelul performanțelor de inovare variază mult la

58
 nivelul statelor membre ale UE-27, ceea ce a condus la încadrarea
acestora în patru categorii: „liderii inovării”; „urmăritorii inovării”;
„inovatorii moderați”; „inovatorii modești”.
 Statele din UE cu cele mai înalte performanțe de inovare (liderii inovării)
înregistrate în 2013 sunt: Danemarca, Finlanda, Germania și Suedia, care
depășesc cu mult nivelul mediu din UE-27.
 La polul opus sunt inovatorii modești, cele patru state din Europa
Centrală și de Est: Bulgaria, Letonia, Polonia și România, care au un nivel
de performațe mai redus decât jumătate din media UE-27.
 Ritmurile diferite de creștere adâncesc decalajele existente între țările
europene, astfel că în timp ce liderii inovării își consolidează capacitatea
și poziția fruntașă, România și Bulgaria se distanțează pe ultimele două
poziții, fiind depășite de Letonia.
 Punctajele de evaluare pentru România relevă drept cauze ale situației
modeste nivelul foarte redus al cheltuielilor pentru Cercetare-
Dezvoltare-Inovare, mai ales în sectorul de afaceri privat, dar și de slaba
participare în rețele de colaborare și antreprenoriat.
 Se evidențiază ca puncte tari unele aspecte legate de resursele umane
(nivelul de educație superioară la tineri cu vârsta de 20-24 ani ) și efecte
economice (contribuția exporturilor de produse „medium high
technology” și vânzările de produse noi pe piețe).
 Numai 30,8% din întreprinderile românești, active în industrie și servicii
au inovat produse, procese, metode organizaționale sau metode de
marketing, în perioada 2008-2010, mai puține cu 2,5 puncte procentuale
față de perioada anterioară.
 Sectorul serviciilor a fost mai inovator decât cel industrial, ponderea
întreprinderilor inovatoare fiind de 31,7% în servicii și respectiv de 30,1%
în sectorul industrial.
 Numai 29,7% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Romania sunt
inovatoare, în timp ce procentul întreprinderilor mari cu activități de
inovare reprezintă 56,4% din totalul acestora.
 Principalul factor de blocare al inovării în firmele românești îl constituie
lipsa resurselor financiare necesare, atât a fondurilor proprii (16,8%), cât
și a surselor de finanțare externe întreprinderii (12,1%).

59
4. ROLUL ANTREPRENORIATULUI ÎN CREȘTEREA
COMPETITIVĂ ȘI CREAREA DE LOCURI DE MUNCĂ

Faptul că antreprenoriatul influențează în mod direct inovarea, competitivitatea

şi creşterea economică este recunoscut, nu numai de autorii numeroaselor
lucrări dedicate acestui subiect complex, dar tot mai mult de liderii şi decidenții
politicilor actuale de dezvoltare socio-economică.

4.1. CONTRIBUȚIA LA REDRESAREA ECONOMICĂ ȘI SOCIALĂ ÎN

CONTEXTUL ACTUAL

Dimensiunea inovatoare şi creativă a antreprenoriatului stă la baza definiției

date de Schumpeter “O atitudine care ajută ca ideile inovatoare să devină
realitate prin stabilirea unor noi modele de business, înlocuind în acelaşi timp
sistemele convenționale de afaceri ce devin învechite”. 18
Cercetările în domeniul antreprenoriatului au pus în evidență corelații ce se
stabilesc între inovare şi antreprenoriat, chiar şi numai prin schimbările care au
loc în piață ca urmare a implementării unei inițiative antreprenoriale. Astfel de
schimbări pot lua diferite forme:
 introducerea pe piață a unui nou produs, serviciu sau un nivel de calitate
superior
 introducerea unei noi metode sau proces de producție
 deschiderea unei noi piețe
 surse noi de furnizare sau noi materiale și componente
 realizarea unei noi structuri sau forme organizaționale

18
http://www.academia.edu/960887/Measuring_Entrepreneurship_and_Innovation_Activities_in_E.U

60
 Antreprenori sunt inovatorii care implementează schimbarea în piață printr-o
serie de combinații ale formelor ei de manifestare.
Joseph Schumpeter

Antreprenoriatul rămâne însă un concept foarte complex, iar caracteristicile,

dinamica, determinanții şi formele lui de manifestare sunt diferite de la o țară
sau regiune la altă. Totuşi, nivelul de dezvoltare economică generală şi de
prosperitate al unei țări este strâns corelat cu dezvoltarea antreprenorială
bazată pe cunoştințe şi afaceri sofisticate.
În prezent, conceptele şi termenii de antreprenoriat, orientare antreprenorială
şi procese inovatoare fac subiectul multor cercetări şi studii de evaluare la nivel
internațional în măsură să argumenteze importanța antreprenoriatului, ajutând
la formularea de politici publice de dezvoltare adecvate contextului dat.

Comisia Europeană este preocupată şi îşi focalizează eforturile pe încurajarea

antreprenoriatului în Europa. Prin includerea în Strategia 2020, antreprenoriatul
este recunoscut ca unul dintre factorii cheie pentru creştere inteligentă, durabilă
şi incluzivă. Pentru acest obiectiv persoanele neangajate sunt încurajate să îşi
deschidă o afacere, se urmăreşte îmbunătățirea sustenabilității şi calității
muncii în afacerile lucrătorilor pe cont propriu şi sprijinirea întreprinderilor
sociale, precum şi susținerea unor grupuri dezavantajate pentru a intra în
afaceri, prin intermediul Fondului Social European.

Dezvoltarea antreprenoriatului aduce importante beneficii, economice şi

sociale, fiind considerat motorul pentru crearea locurilor de muncă,
competitivității şi creşterii şi contribuind în acelaşi timp la dezvoltarea personală
şi realizarea unor importante obiective sociale. Antreprenoriatul ar trebui să
reprezinte o opțiune de carieră serioasă mai ales pentru tineri. Datele statistice
actuale relevă o rată medie a șomajului în rândul tinerilor de 23,5% la nivelul UE.
Astfel că, prin formarea de antreprenori tineri se contribuie la diminuarea
acestei probleme grave pentru dezvoltarea societății şi, de asemenea, pentru
realizarea unei creşteri economice sustenabile.

În acest sens, sistemele de educație şi mecanismele de sprijin trebuie să asigure

formarea abilităților şi dezvoltarea capacităților antreprenoriale în şcoală şi pe

61
tot parcursul vieții prin proiecte şi rețele pan-europene transferând expertizele
de succes în toate țările Europene.
Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că numeroşi factori sunt determinanți în
decizia de a porni o afacere, de exemplu: existența unei oportunități de piață,
percepțiile că înființarea unei firme presupune dificultăți birocratice, obstacole
de ordin financiar, sau necesitatea de a procura noi abilități şi competențe. De
aceea, Comisia Europeană încurajează inițiativele antreprenoriale în scopul
deblocării potențialului de creştere al afacerilor şi al prosperității cetățenilor din
toate țările UE.

Astfel, antreprenoriatul şi întreprinderile mici şi mijlocii ocupă un rol central în

strategiile de inovare, creştere şi crearea de locuri de muncă, devenind prioritate
pentru factorii de decizie la nivelul Uniunii Europene.

Ca urmare a revizuirii cadrului european de politici Small Business Act în anul

2011, Comisia Europeană a adoptat Planul de acțiune pentru Antreprenoriat
2020 aprobat de Consiliul şi de Parlamentul European în anul 2013. Se stabileşte
prin această inițiativă o nouă viziune şi un set cuprinzător de acțiuni menite să
sprijine, cu şi mai multă forță, antreprenoriatul la nivelul întregii Uniuni
Europene, accentuându-se rolul antreprenoriatului în crearea locurilor de
muncă şi contribuția la relansarea creşterii economice.

Sunt vizate trei direcții strategice: dezvoltarea educației şi instruirea în

domeniul antreprenorial; crearea unui mediu de afaceri favorabil; diseminarea
modelelor şi dezvoltarea atitudinii antreprenoriale.
Implementarea Planului de acțiune pentru Antreprenoriat 2020 este susținută
prin Cadrul Financiar Multianual 2014-2020.
Comisia Europeană şi Statele Membre vor implementa acțiunile prevăzute prin
cooperarea strânsă cu implicarea a cât mai multor şi diverşi stakeholderi şi
organizații din domeniul IMM-urilor şi al antreprenoriatului.

Politicile de promovare a antreprenoriatului trebuie să fie coordonate cu

politicile de educație, concomitent cu acordarea de sprijin prin activități de
mentorat, coaching adresat mai ales micilor afaceri, cu ajutorul organizațiilor
intermediare.

62
4.2. FACTORII DETERMINANȚI PENTRU ANTREPRENORIAT ÎN UE
POTRIVIT EUROBAROMETRULUI-2013

Măsurarea empirică a antreprenoriatului este o sarcină dificilă, mai ales atunci

când se urmăreşte evaluarea comparativă între țări sau regiuni prin măsurători
care necesită disponibilitatea datelor într-un format “standardizat”, cât mai
uniform menit să asigure comparabilitatea acestora.

Criteriile după care se urmăreşte măsurarea nivelului antreprenoriatului pot fi

diferite. Unele studii au în vedere activitățile antreprenoriale şi inovative luând
în considerație indicatori caracteristici cercetării-dezvoltării, altele se axează pe
întreprinzătorii deținători de afaceri sau pe criteriul de creştere a întreprinderii.

În alte cazuri, cum este şi cel al Monitorului Global al Antreprenoriatului la baza

măsurării antreprenoriatului stau atitudini şi activități, în principal, manifestate
în fazele premergătoare sau inițiale ale afacerii.

Astfel, cercetările teoretice şi empirice au identificat ca principali factori

determinanți pentru integrarea şi succesul inițiativei antreprenoriale,
următoarele:

- asumarea riscului în vederea obținerii profitului

- controlul asupra situației
- nevoia de autonomie şi independență
- spirit inovator şi creativitate
- încredere de sine şi autodeterminare
- toleranța la eşec
- toleranța la ambiguitate
- nevoia de realizare

63
- ocupația anterioară
- abilitatea de a învăța

Instrumentul de evaluare utilizat de Comisia Europeană pentru a măsura

antreprenoriatul este Eurobarometrul pentru antreprenoriat, care are la bază
survey-uri efectuate în țările membre şi captează atitudini şi percepții
referitoare la un set de indicatori caracteristici.

Ultima ediție FLASH EUROBAROMETER 354 “Entrepreneurship in the EU and

beyond” se bazează pe măsurătorile realizate în perioada iunie – august 2012 şi
pune în evidență nivelul antreprenorial din UE-27, potrivit opiniilor şi percepțiilor
culese din interiorul şi din exteriorul segmentului antreprenorial.

Măsurătorile se concentrează pe aspectele relevante pentru caracterizarea

factorilor determinanti şi a tendințelor de dezvoltare a antreprenoriatului în
societate, anume:

 statutul de lucrător pe cont propriu vs. angajat

 statutul preferat
 motive pentru angajarea în activități pe cont propriu
 percepții ale antreprenoriatului
 fezabilitatea de a deveni lucrător pe cont propriu
 motive pentru nefezabilitate
 dorința de a deveni lucrător pe cont propriu
 temeri legate de pornirea unei afaceri
 experiența în inițierea unei afaceri
 percepții asupra antreprenorilor și rolul educației
 percepții ale antreprenorilor
 rolul educației pentru activitatea antreprenorială

Datele pentru 2012, publicate de Eurobarometrul “Entrepreneurship in the EU

and beyond” sunt prezentate în continuare sub formă grafică și interpretate
pentru fiecare factor determinant menționat mai sus.

PERCEPȚII ASUPRA DIFERITELOR TIPURI DE OCUPAȚII – OPȚIUNI

PENTRU CARIERĂ
64
Cetățenii Uniunii Europene au în mare parte opinii favorabile despre specialiști
(57% au percepție pozitivă) și antreprenori (53%), însă numai 24% au aceeași
percepție pozitivă cu privire la manageri. Cei care se declară mai degrabă
nefavorabili în legatură cu managerii sunt în procent de 30%.

La nivelul statelor membre se disting următoarele percepții: majoritatea

respondenților din 20 de state are percepții favorabile față de specialiști,
procentul percepțiilor pozitive variind între 74% în Estonia și 39% în Slovacia;
într-un număr de 12 state majoritatea populației are o perceptie favorabilă față
de antreprenori, procentele variind de la 74% în Danemarca la numai 26% în
Ungaria.

STATUTUL DE ANGAJAT VS. LUCRĂTOR PE CONT PROPRIU

Fig.14 - Opțiuni privind cariera - Uniunea Europeană și alte state non-UE

53
37

82
34

40

47
36

39

51
24

35

49
22

33

23
34

34
31
30

48
37

49

47
54
39
28
28

29

33

44

50

34
45

58
44
49
35

56
39
23
66
66

49

46

46

46
46
48
64

58

58
58
62

40

40
61
61
61
61
61

56
65
65

63
63

47
74

54

47

45
43

47
50

32

32
15
73

57
55

73
FRANTA

CYPRU
OLANDA

LUXEMBOURG
UK

MALTA

BULGARIA

JAPONIA

KOREA DE SUD
SLOVENIA

SPANIA

UE 27

POLONIA

NORVEGIA

CHINA
TURCIA
DANEMARCA

SLOVACIA

UNGARIA

ITALIA
PORTUGALIA

ISLANDA

ELVETIA
FINLANDA

BELGIA

ROMANIA

INDIA
IRLANDA
CEHIA

LETONIA

CROATIA

ISRAEL

SUA
SUEDIA

GERMANIA

AUSTRIA

ESTONIA

GRECIA

LITHUANIA

RUSIA

Angajat Angajat pe cont propriu

65
Un procent majoritar de 58% dintre europeni declarau în 2012 că ar prefera să
lucreze ca angajați, în timp ce numai 37% dintre ei ar fi dispuși să lucreze pe
cont propriu.
De remarcat faptul că preferința cetățenilor UE pentru angajarea pe cont
propriu a scăzut în 2012 față de anul 2009 când 45% dintre respondenți erau
dornici să desfășoare activitate pe cont propriu.
În 18 din cele 27 de state membre ale UE majoritatea celor intervievați
declarau, în 2012, că preferă statutul de angajat.
Atracția pentru angajarea pe cont propriu, exprimată prin procentul
persoanelor favorabile acestei cariere, variază de la 58% în Lituania la 22% în
Suedia.

În 23 de state membre UE, numărul celor care preferă să lucreze ca angajat a

crescut în 2012 față de decembrie 2009. Această modificare s-a produs mai
semnificativ în Finlanda (73%, respectiv mai mult cu 19 puncte procentuale față
de 2009), Slovenia (66%, +18 puncte procentuale) şi Cipru (46%, +17 puncte
procentuale).

Analiza preferințelor în raport cu genul celor intervievați arată că femeile sunt şi

mai mult înclinate spre cariera de angajat decât bărbații, respectiv 63% dintre
femei preferă statutul de angajat față de numai 42% dintre bărbați.

În schimb, se constată că tinerii sunt mai înclinați către angajarea pe cont

propriu, decât persoanele mai în vârstă.

Angajarea pe cont propriu este în general mai populară în rândul cetățenilor din
afara Uniunii Europene. Astfel, în 6 din cele 13 țări extra-UE analizate, o
majoritate relativă dintre respondenți sunt favorabili angajării pe cont propriu.
Procentele cele mai mari se înregistrează în Turcia (82%) şi Brazilia (63%).

CONSIDERAȚII CHEIE LA INIȚIEREA UNEI AFACERI

Cei mai mulți dintre cetățenii din UE care şi-au lansat propria afacere sau au
preluat o afacere existentă, respectiv 87%, declară că în luarea deciziei lor a
contat ideea de business potrivită;
Următorul element cheie invocat de 84% dintre europeni este disponibilitatea
resurselor financiare necesare;
De asemenea, mulți dintre cei care au început o afacere consideră ca factori
importanți colaborarea cu un partener de afaceri potrivit (68%), un model de

66
afacere relevant (62%), şi adresarea către o necesitate socială sau ecologică
(61%).
Nemulțumirea față de locul de muncă anterior este şi ea un factor motivant
important pentru cei care au decis să pornească o afacere pe cont propriu (55%);
La nivelul țărilor membre, cea mai mare dispersie a răspunsurilor s-a întâlnit în
legătură cu colaborarea cu un partener potrivit, opiniile pozitive fiind între 90%
în cazul Ungariei şi 48% în cazul Maltei. Şi în ceea ce priveşte rolul unui model
de afacere percepțiile sunt diferite, variind între 86% în Italia şi 43% în
Danemarca.

DORINȚA DE A DEVENI LUCRĂTOR PE CONT PROPRIU

Aproape o treime (32%) dintre europenii care nu lucrează pe cont propriu
declară totuşi că ar dori acest lucru, în timp ce 65% consideră acest lucru o
opțiune indezirabilă.
În trei state membre majoritatea respondenților consideră dezirabilă activitatea
pe cont propriu. Este cazul României (58%), Bulgariei (58%) şi Letoniei (55%).
De remarcat opiniile contrare manifestate în majoritatea statelor UE, respectiv
în 22 de state, între care economii puternice precum Suedia (80%) şi Germania
(78%).
Respondenții din țările non-UE par mai favorabili activității pe cont propriu ( în
6 țări din 13), procentele variind de la 68% dezirabili în China la numai 19% în
Norvegia.
Tinerii şi femeile sunt înclinați să considere dezirabile activitățile pe cont-
propriu.

MOTIVE PENTRU DESCHIDEREA UNEI AFACERI

Aproximativ jumătate dintre respondenții din UE (49%) care au inițiat o afacere
spun că au considerat aceasta ca fiind o oportunitate.

Oportunitatea este motivul invocat de majoritatea respondenților din mai toate

țările UE, cu excepția Greciei şi României. Rezultatele variază de la 76% în
Danemarca la 35% în Grecia. În afară UE, plaja de variație este de 59% în cazul
Elveției şi de 21% în Coreea de Sud.

67
Mai mult de un sfert dintre europeni (29%) spun că au decis să înființeze o
afacere din necesitate, în timp ce un procent de 15% spun că au preluat o
afacere de familie fiind împinşi de o necesitate sau oportunitate.

TEMERI LEGATE DE DESCHIDEREA UNEI AFACERI

La nivelul UE-27 se observă o scădere a grijilor legate de înființarea unei afaceri,
în 2012 față de 2009. În cazul a cinci din cei şase factori analizați în 2009, numărul
de respondenți care se arată îngrijorați este mai mic în 2012.

De exemplu, 43% se tem de riscul de a intra în faliment (-6 puncte procentuale

comparativ cu 2009), iar 33% spun că riscul unui venit instabil îi face să fie
speriați de înființarea unei afaceri (-7 puncte procentuale comparativ cu 2009).

În 3 state membre o majoritate a respondenților spun că ar fi îngrijorați de

posibilitatea intrării în faliment dacă ar porni o afacere. Rezultatele globale
variază între un procent de 56% în România şi 23% în Finlanda.

Spania este singura țară unde cei mai mulți oameni invocă temerea de a-şi
pierde locuința sau proprietatea (55%), în timp ce în Cipru numai 12% se tem de
asta.

Majoritatea cetățenilor UE (82%) consideră că ar trebui să se acorde o a doua

şansă întreprinzătorilor care pornesc o afacere și dau faliment.

PERCEPȚII ASUPRA DIFERITELOR TIPURI DE OCUPARE

Cetățenii din UE au în largă măsură o opinie favorabilă față de specialişti (57% îi
apreciază pozitiv) şi față de antreprenori (53%). Părerile sunt împărțite când vine
vorba de top manageri care se bucură de apreciere pozitivă a 24% dintre
oameni, în timp ce 30% au o percepție mai degrabă nefavorabilă despre aceştia.

Majoritatea respondenților din 20 de state membre vede favorabil specialiştii,

procentul percepțiilor pozitive variind între 74% în Estonia la 39% în Slovacia.

În 12 state majoritatea populației are o percepție favorabilă față de

antreprenori, procentele mergând de la 74% în Danemarca la numai 26% în
Ungaria.

68
MOTIVE PENTRU CARE ACTIVITATEA PE CONT PROPRIU NU ESTE
PRIVITĂ CA ALTERNATIVĂ FEZABILĂ
În ceea ce priveşte motivul care împiedică desfăşurarea activității pe cont
propriu, 55% dintre respondenți resping această opțiune din motivul că o
consideră nefezabilă pentru cariera lor.

O cincime dintre respondenți consideră ca obstacol principal lipsa finanțării.

Astfel, 21% declară că nu dispun de capitalul sau resursele financiare necesare
(mai puțin cu 3 puncte procentuale față de 2009). Acest motiv e invocat în cea
mai mare măsură în Ungaria (49%) şi cel mai puțin în Finlanda (4%).

INIȚIEREA UNEI AFACERI PROPRII VS. PRELUAREA UNEI AFACERI

EXISTENTE
Relativ la percepția ca oportunitate a preluării prin transferul afacerii a unei
firme existente ca alternativă la start-up, ceva mai mult de jumătate dintre
respondenții din UE (54%) optează pentru inițierea propriei afaceri, nu pentru
preluarea şi continuarea unei întreprinderi existente. Numai 28% preferă să
preia o afacere în derulare, în timp ce 13% nu aleg niciuna dintre cele două
variante.

Pe țări situația se prezintă astfel: în 18 state din UE-27 cel puțin 50% dintre
respondenți spun că ar alege să îşi înființeze propria firma, rezultatele variind de
la 74% în România la 40% în Germania. Cele mai multe opțiuni pentru preluarea
unui business existent s-au manifestat în Austria (40%), iar cele mai puține în
România (14%).

În 19 țări europene, procentul celor care spun că ar prefera să îşi înființeze

propria firmă a crescut în 2012 față de decembrie 2009. Cele mai mari creşteri
(+17 puncte procentuale) au avut loc în Letonia şi în România.

Totuşi, într-un număr foarte mare de state (20) numărul respondenților care
declară că ar prelua prin transfer o afacere a crescut. Cei mai tineri înclină însă
mai degrabă pentru inițierea unei noi afaceri.
69
DIFICULTĂȚI PERCEPUTE LA PORNIREA UNEI AFACERI
Principalele dificultăți pe care majoritatea respondenților din UE le vede la
pornirea unei afaceri sunt legate de disponibilitatea resurselor financiare (79%)
şi de complexitatea procedurilor administrative (72%). Dificultatea în obținerea
de informații suficiente despre procesul înființării firmei este invocat de 51%
dintre europeni.

Între țările membre există mari diferențe de percepție. De exemplu, 96% dintre
greci văd ca principal impediment pentru pornirea unei afaceri absența
resurselor financiare, în timp ce în Finlanda procentul respondenților cu această
percepție este mai mic (52%). De asemenea, 77% dintre greci menționează
dificultatea de a obține informațiile necesare, în timp ce în Olanda numai 20%
din persoane reclamă această problemă.

ÎNVĂȚAREA ANTREPRENORIATULUI ÎN ȘCOALĂ

Jumătate dintre europeni consideră că educația din şcoală i-a ajutat să îşi
dezvolte spiritul de inițiativă şi o atitudine antreprenorială. Mai mult, 47% dintre
ei sunt de acord că educația şcolară i-a ajutat să înțeleagă mai bine rolul
antreprenorilor în societate, iar 41% admit că şcoala le-a format abilitățile şi
cunoştințele în măsură să poată conduce o afacere.

Totuşi numai 28% sunt de acord că educația din şcoală le-a provocat şi interesul
pentru a deveni antreprenor. Diferențele între state variază substanțial în ceea
ce priveşte această percepție, de la 65% dintre respondenții din Portugalia la
17% din UK.

În această privință, se constată o îmbunătățire a percepțiilor în 2012 comparativ

cu 2009, în cele mai multe state UE.

TIPURI DE FIRME PREFERATE

Patru din zece europeni (41%) care preferă să lucreze ca angajat spun că le-ar
plăcea să lucreze într-o afacere de familie, iar 48% se declară favorabili să
muncească într-o întreprindere care nu e deținută de familie.
70
Afacerea de familie este opțiunea cea mai frecventă în rândul populației din 9
țări europene într-o măsură, variind de la 59% în Germania la 19% în Letonia.

În 18 state UE, lucrul într-o companie care nu e deținută de familie este cea mai
populară alternativă.

În afara spațiului european, percepțiile sunt şi mai diferențiate culminând cu

cazul Japoniei unde numai 5% dintre opțiuni sunt favorabile afacerilor de
familie.

4.3. ROLUL ȘI PERCEPȚIA ANTREPRENORIATULUI ÎN ROMÂNIA

4.3.1. STATUTUL DE LUCRĂTOR PE CONT PROPRIU VS. ANGAJAT

Aproape jumătate dintre români (48%) declară că ar alege dintre variantele de
carieră posibile, activitatea pe cont propriu. Acest procent depăşeşte media din
UE (37%).

Într-un procent apropiat (47%) sunt şi cei care declară preferința pentru statutul
de angajat al unei companii, procentul fiind destul de redus față de media din
UE (58%).

Tabelul 6 – Statutul de lucrător pe cont propriu vs. angajat

UE-27 RO

Variante de răspuns Opțuni Variația Opțiuni Variația

2012 2009/2012 2012 2009/2012

71
 (puncte (puncte
procentuale) procentuale)

Angajat al unei companii 58% +9 47% +6

Lucrător pe cont propriu 37% -8 48% -4

Nimic (NA) 2% -1 3% -2

Nu știu 3% 2%

Fig.15 - Opțiuni pentru carieră, România vs. UE-27

58%

47% 48%

37%

UE-27 ROMANIA

angajat al unei companii lucrator pe cont propriu

Comparativ cu anul 2009, se constată o schimbare în preferințele din 2012 ale

românilor, când mai multe persoane declară că ar dori mai degrabă să lucreze
ca angajat într-o companie. Aceasta este, de altfel, tendința generală la nivelul
UE unde numărul persoanelor care opteză pentru statutul de angajat a crescut
72
cu 9 puncte procentuale în timp ce preferința pentru activitatea pe cont propriu
a scăzut cu 8 puncte procentuale.

4.3.2. PERCEPȚII ÎN LEGĂTURĂ CU ANTREPRENORIATUL

4.3.2.1. Fezabilitatea de a deveni lucrător pe cont propriu

Într-o proporție apropiată de media din Uniunea Europeană, trei din zece
români consideră activitatea pe cont propriu drept o alternativă fezabilă.

În România aproape o treime (31%) dintre persoane spun că ar fi fezabil pentru

ei că în următorii cinci ani să devină lucrător pe cont propriu, iar 13% dintre ele
consideră acest lucru foarte fezabil. Procentul din România se apropie foarte
mult de media din Uniunea Europeană (30%) a celor care consideră opțiunea
fezabilă şi foarte fezabilă (10%).

Două treimi (67%) dintre români consideră că activitatea pe cont propriu este
nefezabilă, 23% dintre aceştia o consideră foarte nefezabilă.

În timp ce în UE procentele au rămas practic aceleaşi între 2009/2012, în

România se sesizează o uşoară creştere cu 2 puncte procentuale a opiniilor
favorabile fezabilității.

4.3.2.2. Motivele pentru nefezabilitate

Jumătate dintre respondenții din România susțin că nu dispun de resursele
financiare pentru a deveni lucrător pe cont propriu, ceea ce înseamnă foarte
mult în contextul european.

Aproape jumătate (48%) din cei ce consideră nefezabil să înceapă o activitate

pe cont propriu invocă drept principal motiv lipsa capitalului şi resurselor
necesare – procentul fiind mult mai mare față de media din UE (numai 12%
dintre europeni menționează acest motiv).

Relativ puține persoane din România indică alte motive pentru care nu găsesc
fezabil să înceapă o activitate pe cont propriu. Mai puțin de 1 din 10 persoane
motivează nefezabilitatea prin lipsa abilităților (7% față de 8% în UE), absența
73
unei idei de afacere (3% față de 7%), frica de eşec şi consecințe (2% față de 5%),
teama de birocrație (6% față de 4%).

Peste o treime (36%) din respondenții din România - mult mai puțini decât
media din UE (55%) - spun că au alte motive pentru care nu văd în angajarea pe
cont propriu o opțiune fezabilă.

Fig.16 - Motive pentru nefezabilitate, România vs. UE-27

BARIERE ADMINISTRATIVE/ BIROCRATIE 4% 6%

RISCUL UNUI ESEC SI CONSECINTE LEGALE 5% 2%

DIFICULTATI LEGATE DE FAMILIE 6% 5%

ABSENTA UNEI IDEI DE AFACERE 7% 3%

ABILITATI INSUFICIENTE 8% 7%

CLIMATUL ECONOMIC CURENT NEFAVORABIL 12% 7%

CAPITAL SI RESURSE FINANCIARE INSUFICIENTE 21% 48%

UE-27 Romania

4.3.2.3. Dorința de a deveni lucrător pe cont propriu

74
Jumătate dintre persoanele din România privesc activitatea pe cont propriu
ca o opțiune dezirabilă de carieră, față de numai o treime la nivelul Uniunii
Europene.

O majoritate de 58% dintre români şi-ar dori să devină lucrător pe cont propriu
în următorii 5 ani. Un procent de 30% declară ca foarte dezirabil acest lucru, iar
28% într-o oarecare măsură dezirabil. Aceste nivele sunt relativ ridicate
comparativ cu valorile medii din UE unde numai o treime (32%) dintre cetățeni
consideră selfemployment-ul o opțiune dezirabilă pentru următorii 5 ani şi
numai 11% ar dori foarte mult acest lucru.

În schimb, un procent de 40% dintre români spun că pentru ei activitatea pe cont

propriu nu este de dorit, iar 14% dintre ei o văd chiar foarte indezirabilă şi 26%
total indezirabilă.

Situația la nivelul UE este diferită: 65% dintre europeni nu îşi doresc să devină
lucrători pe cont propriu, iar dintre aceștia 22% consideră acest lucru foarte
indezirabil şi 43% total indezirabil.

Fig.17 - Alegerea de a deveni lucrător pe cont-propriu, România vs.UE27

TOTAL INDEZIRABIL 43% 26%

FOARTE INDEZIRABIL 22% 14%

IN OARECARE MASURA DEZIRABIL 21% 28%

FOARTE DEZIRABIL 11% 30%

UE-27 ROMANIA

75
4.3.2.4. Temeri legate de pornirea unei afaceri
Posibilitatea intrării în faliment îi preocupă pe majoritatea românilor când îşi
pun problema să deschidă o afacere.

Referitor la principalele două riscuri relaționate cu deschiderea unei afaceri,

majoritatea respondenților din România au declarat că cel mai mult îi sperie
riscul de a intra în faliment. Astfel, 56% dintre români invocă în primul rând acest
risc reprezentând mai mult față de media din UE care este de 43%. Cu toate
acestea, mai puține sunt persoanele din România (25%) care se tem de riscul
pierderii proprietății/casei decât cele din UE (37%).

Numai un sfert din respondenți invocă riscul legat de venituri nesigure (26% în
România vs. 33% în UE) şi numai 15% spun că se tem pentru securitatea postului
față de o medie de 19% în UE.

Posibilitatea de a suferi un eşec personal preocupă un procent de 18% dintre

români, comparativ cu 13% în UE.

Fig.18 - Temeri / Riscuri legate de infiintarea unei firme, România vs UE-27

76
 IMPLICAREA PERSONALA DE ENERGIE SI TIMP 13% 10%

POSIBILITATEA UNUI ESEC PERSONAL 15% 18%

INSECURITATEA POSTULUI 19% 15%

VENITUL NESIGUR 33% 26%

RISCUL PIERDERII PROPRIETATII 37% 25%

RISCUL UNUI FALIMENT 43% 56%

UE-27 ROMANIA

4.3.3. EXPERIENȚA ÎN DEMARAREA UNEI AFACERI

Un sfert dintre respondenții din România şi-au deschis o afacere sau

intenționează să îşi deschidă în perspectiva apropriată, procentul fiind mai
mare față de media din UE.

Întrebați dacă au înființat o afacere, au preluat una existentă sau dacă au inițiat
paşi pentru demararea unei viitoare afaceri, 26% dintre respondenții români au
răspuns afirmativ, ceva mai mulți față de cei 23% din Uniunea Europeană.

Trei sferturi (74%) dintre români spun că nu ar face niciunul din aceste lucruri,
comparativ cu 77% dintre cetățenii de la nivelul UE.

Fig.19- Experiența în demararea unei afaceri, România vs UE-27

77
 74%
PERSOANE CARE NU AU INFIINTAT O AFACERE SI
NICI NU AU IN PLAN
77%

26%
PERSOANE CARE AU INITIAT O AFACERE
23%

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90%

ROMANIA UE-27

4.3.4. PERCEPȚII ASUPRA ANTREPRENORILOR ȘI ROLUL EDUCAȚIEI

4.3.4.1. Percepții despre antreprenori

În România, în intervalul 2009-2012 a crescut numărul celor care consideră
că antreprenorii creează noi produse și servicii de care beneficiem cu totii.

Întrebați dacă sunt de acord cu o serie de afirmații despre antreprenoriat,

persoanele din România au răspuns astfel:

 85% sunt de acord că antreprenorii crează locuri de muncă, comparativ cu

87% la nivelul UE. În schimb 12% nu cred acest lucru în România, aproape
la fel că în UE (11%). Față de anul 2009, se observă o îmbunătățire cu 4
puncte procentuale a atitudinii cu privire la acest aspect.
 În acelaşi procent de 85%, românii sunt de acord că antreprenorii creează
noi produse şi servicii de care beneficiem cu toții, depăşind media de 79%
din UE. Acest procent s-a îmbunătățit din 2009 până în prezent (2012) cu
10 puncte procentuale.
 61% dintre români şi 57% din europeni consideră că antreprenorii culeg
avantaje din munca altor oameni. O treime (35% vs 39% în UE) nu sunt de
acord cu acest lucru. În timp ce în UE procentul celor favorabili acestei

78
 afirmații a crescut cu 8 puncte în România a avut loc o scădere cu 2 puncte
procentuale.
 În jur de două treimi (65% în România față de 52% media din UE) sunt de
acord că antreprenorii se gândesc numai la propriile buzunare. Totuşi 47%
dintre români vs 45% cetățeni din UE nu sunt de acord cu acest lucru.

Fig. 20 - Percepții asupra antreprenoriatului, România vs. UE-27

52% 65%
ANTREPRENORII SE GANDESC NUMAI LA PROPRIILE
BUZUNARE

57% 61%
ANTREPRENORII AU AVANTAJE DIN MUNCA
CELORLALTI OAMENI

79% 85%
ANTREPRENORII CREEAZA PRODUSE SI SERVICII DE
CARE BENEFICIEM CU TOTII

87% 85%
ANTREPRENORII SUNT CREATORI DE LOCURI DE
MUNCA

UE-27 ROMANIA

4.3.4.2. Rolul educației în activitatea antreprenorială

Atât in România, cât și în UE, 23% dintre persoane declară că au urmat un
curs de antreprenoriat.

Aproximativ un sfert (23%) dintre respondenții din România spun că au luat

parte la o formă de curs de antreprenoriat, la şcoală sau în universitate, ceea ce
este similar cu situația la nivelul UE-27. Un procent de 76% spun că nu au urmat
niciodată un curs de acest tip.

79
 Concluzii

 Antreprenoriatul este un concept foarte complex, iar caracteristicile,

dinamica, determinanții și formele lui de manifestare sunt diferite de la o
țară sau regiune la alta, influențând nivelul de dezvoltare economică
generală și de prosperitate al fiecărei țări.
 Fiind inclus în Strategia Europa 2020, antreprenoriatul devine unul din
factorii cheie pentru creștere inteligentă, durabilă și incluzivă, cu un rol
major în crearea și menținerea locurilor de muncă.
 În contextul dat, când rata medie a șomajului în rândul tinerilor din Europa
este 23,5%, este de dorit ca antreprenoriatul să reprezinte o opțiune de
carieră serioasă mai ales pentru tineri.
 Încurajarea inițiativelor antreprenoriale și deblocarea potențialului de
creștere al afacerilor europene sunt obiective majore pe agenda actuală a
UE, transpuse în Planul de acțiune pentru antreprenoriat-2020 prin trei
direcții strategice: dezvoltarea educației și instruirea în domeniul
antreprenorial; crearea unui mediu de afaceri favorabil; diseminarea
modelelor și dezvoltarea atitudinii antreprenoriale.
 Ultima ediție Flash Eurobarometer-354 pune în evidență nivelul
antreprenorial, factorii determinanți și tendințele din Europa, potrivit
măsurătorilor de opinii și percepții din interiorul și exteriorul segmentului
antreprenorial, la nivelul țărilor membre UE-27.
 58% dintre europeni ar prefera să lucreze ca angajați, în timp ce numai
37% dintre ei ar fi dispuși să lucreze pe cont propriu.
 Atracția pentru activitatea pe cont propriu, exprimată prin procentul
persoanelor favorabile acestei cariere, variază de la 58% în Lituania la
22% în Suedia.
 În 18 din cele 27 de state membre ale UE numărul celor care preferă
statutul de angajat într-o companie este majoritar, atingând 74% în cazul
Suediei și 73% în cazul Danemarcei.
 Se remarcă tendința de evoluție negativă a percepției cetățenilor UE față
de angajarea pe cont propriu, care a scăzut la 37% în 2012 față de anul
2009, când 45% erau dornici să desfășoare activitate pe cont propriu.
 Mai mult, cetățenii din țările cele mai dezvoltate precum Suedia,
Danemarca, Finlanda, Germania, Olanda, Marea Britanie, Austria sunt din
ce în ce mai defavorabili activităților pe cont propriu, în timp ce o atitudine

80
 mai favorabilă se înregistrează în rândul țărilor din Europa Centrala și de
Est, între care și România.
 Aproape jumătate dintre români (48%) declară că ar alege dintre
variantele de carieră posibile, activitatea pe cont propriu ca fiind dezi-
rabilă pentru ei. Acest procent depășește media de 37% din UE-27.
 Jumătate dintre respondenții din România indică drept obstacol pentru a
deveni lucrător pe cont propriu lipsa resurselor financiare, ceea ce
înseamnă foarte mult în raport cu media europeană de numai 12%.
 56% dintre români invocă la riscuri principale pentru afaceri în primul rând
riscul de a intra în faliment, reprezentând mai mult față de media din UE
care este de 43%.
 26% dintre cei intervievați în România au răspuns că și-au deschis sau că
intenționează să își deschidă o afacere în perspectiva apropriată,
procentul fiind mai mare față de media din UE (23%).
 La fel ca și în UE, în România 23% dintre persoane declară că au urmat un
curs de antreprenoriat, în timp ce un procent de 76% spun ca nu au urmat
niciodată un curs de acest tip.
 În ceea ce privește percepțiile despre antreprenoriat și întreprinzători, o
mare majoritate dintre români (85%) apreciază că antreprenorii creează
locuri de muncă (comparativ cu 87% la nivelul UE) și tot 85% dintre
cetățenii români sunt de acord că antreprenorii creează noi produse și
servicii de care beneficiem cu toții, depășind media de 79% a cetățenilor
din UE.

81
5. PROGRAME EUROPENE ȘI MODELE DE
SUCCES ÎN SPRIJINUL INOVĂRII ȘI
ANTREPRENORIATULUI

5.1. PROGRAME EUROPENE PENTRU INOVARE ȘI ANTREPRENORIAT

PROGRAMUL HORIZON 2020 19

Comisia Europeană
DG Research & Innovation

Horizon 2020 este instrumentul financiar pentru implementarea Uniunii

Inovării 20 - o inițiativă în cadrul Strategiei Europe 2020, care vizează
competitivitatea globală a Europei.

Adoptat de instituțiile UE în 2013, Programul pentru Cercetare şi Inovare

HORIZON 2020 asigură prin pachetul legislativ aferent un buget consistent, de
70 de miliarde euro, care va contribui la atingerea obiectivelor Strategiei 2020
pentru creşterea şi dezvoltarea Uniunii Europene. Scopul principal al
programului Horizon vizează consolidarea bazelor ştiințifice şi tehnologice prin
realizarea Ariei de Cercetare Europeană în care cercetătorii, cunoştințele
ştiințifice şi tehnologia vor circula liber.

19
Horizon 2020, http://ec.europa.eu/research/horizon2020/index_en.cfm
20
Innovation Union este strategia Uniunii Europene pentru crearea unui mediu inovator prietenos capabil să
faciliteze transformarea marilor idei în produse și servicii în măsură să genereze creștere economică și locuri de
muncă, http://ec.europa.eu/research/innovation-union/index_en.cfm
82
Caracteristicile esențiale care definesc Programul Horizon 2020 sunt
următoarele:

1. Simplificarea
Un model de finanțare simplificat va fi utilizat pentru rambursarea costurilor
activităților. Acesta se va baza pe o singură rată de rambursare a cheltuielilor
eligibile aplicabilă tuturor activităților din cadrul unei acțiuni.

Rambursarea va putea atinge un maximum de 100% din valoarea cheltuielilor

eligibile totale ale unei acțiuni, cu un plafon de 70% pentru acele activități
inovative mai apropiate de piață şi pentru acțiunile de co-finanțare a
programului. Organizațiile non-profit vor putea beneficia, de asemenea, de
rambursarea maximă de 100% a acțiunilor innovative. O rată fixă de 25% din
costurile eligibile totale va fi rambursată pentru acoperirea costurilor indirecte.

2. Parteneriat pentru Cercetare și Inovare

Va fi susținută dezvoltarea şi implementarea parteneriatelor public-private şi
public-public, inclusiv Platformele Europene pentru Tehnologie, Inițiativele de
Programare Joint şi Parteneriatele Europene pentru Inovare.

3. Bugetul
Noul program de finanțare va avea un buget de 70 de milioane de euro, alocat
pentru o perioadă de 7 ani (2014-2020), ceea ce face din Horizon 2020 cel mai
mare program de cercetare la nivel mondial, ținând cont că programul cadru
multianual precedent FP7 a beneficiat de o alocare bugetară de 53 miliarde de
euro.
Distribuția bugetului (%) pe domeniile de intervenție este prezentată în tabelul
următor.

83
Tabelul 7
I. Excelență în Știință 31.73%

Consiliul European pentru Cercetare 17.00

Tehnologii viitoare și emergente 3.50

Acțiuni Marie Curie 8.00

Infrastructuri pentru cercetare 3.23

II. Leadership industrial 22.09%

Leadership în tehnologii industriale 17.60

Accesul la capital de risc 3.69

Întreprinderi mici și mijlocii inovative 0.80

III. Schimbări societale 38.53%

Sănătate, schimbări demografice și bunăstare 9.70

Cercetare în calitatea hranei și marine 5.00

Energie 7.70

Transport 8.23

Acțiuni climatice, resurse și materii prime 4.00

Societăți incluzive 1.70

Societăți sigure 2.20

Diseminarea excelenței și larga participare 1.06%

Stiinta cu și pentru societate 0.60%

Institutul European pentru Inovare și Tehnologie (EIT) 3.52%

Centrul de Cercetare Comună: acțiuni directe non-nucleare 2.47%

84
 Total 100%

PROGRAMUL COSME 2014-2020 21

Comisia Europeană
DG Enterprise and Industry

COSME este Programul Uniunii Europene pentru Competitivitatea

Întreprinderilor Mici şi Mijlocii care se va derula în perioada 2014 – 2020.

Dispunând de un buget planificat de 2,3 miliarde euro, COSME va sprijini IMM-

urile în următoarele domenii:
1. Acces mai bun la finanțare pentru IMM-uri
2. Accesul pe piață
3. Susținerea antreprenorilor
4. Condiții mai favorabile pentru crearea și dezvoltarea afacerilor

ACCES MAI BUN LA FINANȚARE PENTRU IMM-URI

COSME va facilita şi îmbunătăți accesul IMM-urilor la finanțare prin intermediul
a două instrumente financiare diferite, disponibile începând cu anul 2014:

1. Facilitatea pentru Garantarea Creditelor (The Loan Guarantee Facility)

Prin bugetul prevăzut în cadrul programului COSME vor fi finanțate garantarea
şi contra-garantarea pentru intermediarii financiari din statele UE (instituții de
garantare, bănci, companii de leasing) în scopul acordării mai multor credite şi
împrumuturi leasing către IMM. Această facilitate include, de asemenea,
securizarea portofoliilor de debite ale finanțărilor întreprinderilor mici şi mijlocii.
Prin împărțirea riscului, garanțiile COSME vor permite intermediarilor financiari
să extindă gama de finanțări pentru IMM. Acest lucru va facilita accesul la
finanțarea debitelor pentru multe IMM-uri care nu ar avea altă posibilitate de a
obține finanțarea de care au nevoie. Din 2007 până azi mai mult de 240.000 de

21
http://ec.europa.eu/enterprise/initiatives/cosme/index_en.htm
85
IMM-uri europene au beneficiat deja de garantarea creditelor datorită
facilităților din cadrul programului CIP pentru Competitivitate şi Inovare.

2. Facilitatea Equity pentru Creștere

Din bugetul COSME se va investi, de asemenea, în fonduri tip capital venture şi
mezzanine pentru finanțări adresate IMM-urilor în faza de expansiune şi
creştere, îndeosebi către acele firme care desfăşoară activități transfrontaliere.
Managerii acestui fond vor opera pe baze comerciale urmărind ca investițiile să
se adreseze IMM-urilor cu cel mai mare potențial de creştere.

Din 2007 şi până în prezent, programul CIP a mobilizat mai mult de 2.3 miliarde
euro în investiții equity.
Intermediarii financiari beneficiari ai facilităților prin programul CIP şi alte
instrumente financiare disponibile pentru IMM-urile din în Uniunea Europeană,
sunt publicate pe site-ul Comisiei: http://access2eufinance.ec.europa.eu

ACCESUL PE PIAȚĂ
Toate afacerile din UE au acces la serviciile rețelei Enterprise Europe Network
(EEN) şi se pot adresa partenerilor locali din regiunea lor. Peste 600 de
organizații partenere din 54 de țări au contribuit la creșterea capacității acestei
rețele, făcând astfel posibil ca mai mult de 2 milioane de IMM-uri să beneficieze
de serviciile EEN.

Serviciile EEN includ, între altele:

 Informații referitoare la legislația UE și participarea în programele europene

(Horizon 2020, COSME, fonduri regionale, etc)
 Asistență pentru găsirea unui partener de afaceri în străinătate
 Consiliere pentru accesul la finanțare în UE
 Sprijin pentru inovare și transfer tehnologic
 Obținerea de opinii referitoare la legislația europeană

86
COSME va finanța, de asemenea, helpdesk-urile pentru Proprietate Intelectuală
din China, ASEAN şi Mercosur 22 pentru asistarea IMM-urilor europene în
probleme legate de drepturile de proprietate intelectuală la nivelul
internațional.

Portalul on-line multilingv China IPR SME Helpdesk este deja accesibil:
www.china-iprhelpdesk.eu .

5.2. MODELE DE SUCCES DIN EUROPA

5.2.1. FONDUL HIGH-TECH GRÜNDERFONDS (HTGF) DIN GERMANIA

Proiectarea acestui program a pornit de la constatarea că eșecul de piață în faza
inițială a firmelor high-tech nu poate fi compensat de investitorii financiari
Venture Capital orientați pe profit, nici de cei informali tip Business Angels care
sunt mai precauți în aceste cazuri.

SCOPUL
Fondul High-Tech Gründerfonds (HTGF) a fost introdus în 2005 în scopul
finanțării firmelor noi, orientate pe tehnologie sau inovare care sunt supuse
unor riscuri serioase în faza de demarare și de creștere a afacerii.

Programul HTGF se adresează unui număr relativ mic de firme raportat la totalul
companiilor germane, însă strategia de selecție de tip “picking winners” vizează
numai firmele cu potențial deosebit pentru creștere și inovare.

SURSA FINANȚĂRII
HTGF este rezultatul unui parteneriat public-privat având Ministerul German al
Economiei și Tehnologiei ca principal investitor, Banca KfW și câteva companii
private germane ca stakeholderi care, în același timp, garantează conformitatea
cu regulile competiției corecte pe piață.

CAPITALUL INVESTIT

22
Mercado Común del Sur(Piața Comună din America de Sud)

87
Din 2005 până în 2011, au fost investite 272 milioane de euro, o a doua fază a
acestui program fiind lansată în octombrie 2011 cu o valoare totală a fondurilor
alocate de 288,5 milioane euro.

Obiectivele concrete de investiție formulate pentru HTGF sunt: 40-50 investiții

seed pe an, echivalent a 16-22,5 milioane de euro.

De remarcat că nu sunt prevăzute condiții de limitare în ceea ce privește rata de

profit a investiției HTGF.

Perioada de finanțare a firmei selectate este de maximum 18 luni.

De asemenea, HTGF are potențial pentru îndrumarea și asistența firmelor

finanțate în domeniile de activitate specifice unei afaceri.

MODALITATEA DE IMPLEMENTARE
Modul de selectare al firmelor beneficiare este crucial pentru succesul progra-
mului și de aceea a fost dezvoltat un proces transparent care cuprinde patru pași
înainte de aprobarea deciziei de investiție.

Planul de afaceri stă la baza evaluării, conceptul întreprinderii fiind analizat în

detaliu. De asemenea, prezentarea în fața comitetului de investiție a echipei
care va activa în cadrul startup-ului este unul din criteriile cheie în luarea deciziei
de acordare a finanțării.

REZULTATE
Fondul HTGF a reușit să își atingă indicatorii în ceea ce privește valoarea
investițiilor „seed”, rata înaltă de creștere a companiilor sprijinite și dezvoltarea
pieței de Venture Capital în ansamblu.

Prin investițiile în companii tinere și orientate pe tehnologie, HTGF a stimulat

semnificativ piața germană pentru investiții „seed”, participând cu 30-40% la
capitalul total seed investment din Germania, cu un impact deosebit în perioada
de recesiune.

5.2.2. PROGRAMUL NAȚIONAL PENTRU INCUBATOARE DIN SUEDIA

88
Programul național pentru incubatoare (NIP) a fost lansat în anul 2003 de către
Agenția Guvernamentală pentru Sisteme Inovatoare din Suedia. Bazat pe
experiența primului program, în anul 2008 a fost lansat un al II-lea program IBIP,
acesta fiind și el extins prin cel de al III-lea program în toamna lui 2011, denumit
BIG – “Incubarea afacerii în scopul creșterii”.

SCOPUL
Toate cele trei programe au avut drept scop realizarea celor mai performante
incubatoare de afaceri din Suedia. Ca urmare statisticile arată că, în cei 10 ani de
derulare a proiectelor numărul incubatoarelor performante a crescut de la 14 la
24. Incubatoarele finanțate prin aceste programe derulează programe de
coaching specializat destinat afacerilor de succes.

CAPITALUL INVESTIT
Bugetul anual aprobat pentru BIG este de 60 milioane de coroane, sumă din care
se acordă granturi pentru 24 de incubatoare, iar pentru restul de 22 se urmărește
derularea de activtăți educaționale/întâlniri de lucru.

SURSA FINANȚĂRII
Finanțarea acestor incubatoare este realizată în proporție de 50% din partea
statului, iar diferența de 50% o reprezintă aportul propriu al solicitantului.

MODALITATEA DE IMPLEMENTARE
Majoritatea incubatoarelor cu finanțare de la bugetul de stat sunt orientate în
proporție de 36,8% pe afaceri din domeniul tehnologic sau pe afaceri din
domeniul cercetărilor medicale (21%).

Incubatoarele cu performanțe ridicatedin Suedia au avut la bază o strategie de

selectare a aplicanților extrem de riguroasă (rata de respingere este foarte
ridicată , 80% în majoritatea cazurilor)

REZULTATE
Numărul incubatoarelor care beneficiază de finanțare a crescut de la 14 (NIP) în
2003, la 21 în 2010 (IBIP) și respectiv la 24 în 2012 (BIG).

89
5.2.3. CENTRELE DANISH GROWTH HOUSES (GHS)-DANEMARCA
Cele 5 centre de afaceri GHs din Danemarca au fost înființate în 2007 și sunt
organizate sub forma unor fundații non profit, independente și cu scop
comercial.

SCOPUL
GHs și-a propus sprijinirea startup-urilor, în special a întreprinderilor mici nou-
înființate cu potențial de creștere, indiferent de sectorul în care își desfășoară
activitatea, acționariatul firmei sau orientarea pe piață.

SURSA FINANȚĂRII
Sursa de finanțare privată.

MODALITATEA DE IMPLEMENTARE
GHs este concepută ca o casă cu trei nivele astfel:

1. nivelul de bază al clădirii găzduiește un spațiu în cadrul căruia managerii

își configurează planurile privind potențialul de creștere al firmei;
2. primul nivel este gândit ca un HUB de servicii integrate. Scopul acestuia
este să orienteze firmele în direcția bună, tocmai pentru a evita un
potențial eșec al acestora pe piață ;
3. al doilea nivel are rolul de a informa firmele despre potențialul GHs de a
derula proiecte în diferite regiuni din țară.
Selecția firmelor este realizată de o serie de experți care analizează aspecte
precum:

1. creșterea numărului de angajați cu cel puțin 10%;

2. creșterea cifrei de afaceri cu cel puțin 15%
3. creșterea exporturilor cu cel puțin 10%.

REZULTATE
Rezultatele înregistrate de către GHs sunt evaluate anual de o echipă de
monitorizare și au fost pozitive an de an. În 2013 se prezumă valori ale ratei
beneficiilor nete pe ultimii doi ani de 2,6%.

90
5.2.4. ACCELERATORUL DE CREȘTERE DIN OLANDA

Programul Acceleratorul de creștere, din Olanda, a fost lansat în anul 2008, iar
primele firme au participat la program în 2009.

Programul este gestionat de un consorțiu format din 5 parteneri: PwC (finanțare

și organizare), De Baak Management Centre (dezvoltare personală), AKD
(juridic), Philips Innovation Services (management) și Port4Growth (platforma
pentru creșterea companiilor).

SCOPUL
Principalele obiective pentru perioada 2009-2014:
 sprijinirea și facilitarea creșterii cifrei de afaceri de la 2 la 20 de milioane
de euro, pentru un număr de 200 IMM-uri, într-o perioadă de 5 ani;
 asigurarea garanției ca fiecare dintre aceste companii are o imagine
strategică, o strategie de creștere și un plan de dezvoltare a personalului.

SURSA FINANȚĂRII
Valoarea totală a investiției publice este de 5 milioane de euro, fiind utilizată în
principal pentru dezvoltarea programului. Firmele beneficiare contribuie cu
75.000 euro pentru participarea la program în cel de al 5-lea an. După prima
perioadă de 5 ani, programul va fi autosustenabil și finanțat direct prin
contribuția firmelor beneficiare.

CAPITALUL INVESTIT
Finanțarea se bazează pe contribuție privată.

MODALITATEA DE IMPLEMENTARE
Firmele sunt atent selectate în cadrul programului, având drept criterii un istoric
solid, un plan de afaceri ambițios și angajamentul ferm de participare la program
în următorii 5 ani. În urma selecției, un număr de 15-20 de firme intră în program
o dată sau de două ori pe an. Firmele participante la program au în medie vârsta
cuprinsă între 5 și 10 ani la data la care depun aplicația, au maximum 15 angajați

91
și o cifră de afaceri de până la 3,6 milioane de euro , cu activitate în sectoarele
IT, servicii sau industrii high tech sau sănătate.

Programul este conceput pe patru faze:

1. Faza 1 - dezvoltarea unei strategii de creștere a firmei;

2. Fazele 2 /3 – sesiuni de mentorat/leadership;
3. Faza 4 – reevaluări ale strategiei de creștere a firmei/ completarea altor
module;
4. Faza 5 – evaluarea finală a firmei.

REZULTATE
Firmele care au intrat în program în anul 2009 au înregistrat creșterea cu 22% a
cifrei de afaceri, o creștere cu 8% a numărului de salariați și un volum al
exporturilor cu 55% mai mare.

92
CONCLUZII

 Criza economică globală a afectat toate economiile, toate sectoarele de

activitate și toate categoriile de întreprinderi, însă efectele ei nu s-au distribuit
uniform, așa cum nici tendințele redresării nu se manifestă la fel la nivelul
statelor, al sectoarelor economice sau al claselor de întreprinderi.

În urma crizei mondiale au avut loc o serie de schimbări profunde în ceea ce

privește acțiunea și rolul statelor în economia mondială. Țările avansate caută
să își tureze motoarele creșterii economice, în timp ce economiile statelor
emergente și în curs de dezvoltare devin tot mai importante pe plan
internațional, prin reformele structurale și, mai ales, prin resursele pe care le
dețin.

Se poate spune că evoluțiile economiei mondiale au generat în ultimii ani multe

riscuri și incertitudini, dar și o serie de provocări și oportunități cu impact major
asupra competitivității internaționale, atât a întreprinderilor cât și a economiilor
naționale în ansamblu.

Mediul economic actual este caracterizat de liberalizarea comerțului și de viteza

spectaculoasă a schimbărilor tehnologice, concomitent cu creșterea exigențelor
consumatorilor pentru produse și servicii de calitate superioară și înalt
specializate.

Cifrele statistice arată că marile companii, aparent mai tare lovite de criză decât
IMM-urile, si-au reluat totuși creșterea numărului de angajați și a valorii
adăugate, în timp ce micile întreprinderi „furnizorii de siguranță” pentru
economie nu au mai putut recupera pierderile forței de muncă și nici nivelul
mediu al cifrei de afaceri de dinaintea crizei.

Din cercetările post-criză efectuate rezultă că, în general, acolo unde au avut
loc reforme structurale profunde, redresarea economică se petrece mult mai
repede, permițând și o revenire mai rapidă a creșterii în sectorul IMM.

93
În Uniunea Europeană se așteaptă ca în intervalul 2013-2014 IMM-urile să își reia
creșterea valorii adăugate, chiar dacă la rate mai reduse comparativ cu
întreprinderile mari, grație îmbunătățirii condițiilor de creditare și creșterii
cererii interne.

 Competitivitatea este generatorul de prosperitate durabilă în orice economie,

iar consolidarea ei presupune un proces complex de angajare fermă și continuă
a măsurilor și resurselor celor mai efective, la nivelul întregii societăți.

Cu cât o economie este mai competitivă, cu atât are un potențial de creştere mai
ridicat şi sustenabil pe termen lung.

Urmărind evaluarea competitivității la nivel internațional, Forumul Economic

Mondial întocmește anual Indexul Competitivității Globale ținând cont de o
serie de componente dinamice şi statice aflate în interacțiune, care împreună
definesc tabloul complet al competitivității.

Modelul de succes al țărilor din fruntea clasamentului mondial realizat de Indexul

Competitivitatii Globale 2013 confirmă faptul că performanțele superioare de
competitivitate se bazează pe un nivel înalt al inovării, pe sofisticarea sectorului de
afaceri și, de asemenea, pe eficiența unor resurse umane bine calificate și
sănătoase.

Nivelul general de productivitate este determinant pentru competitivitatea

economică și gradul de prosperitate pe care îl poate atinge o țară, influențând
în mod direct rata investițiilor din economie, creșterea economică și locurile de
muncă.

În acelasi timp, guvernarea eficientă a instituțiilor și asigurarea unor servicii publice

de calitate și transparente, bazate pe un sistem politic care asigură leadershipul
coeziv și incluziv contribuie în mod decisiv la competitivitatea mediului economic.

Elveția este cea mai competitivă țară din lume potrivit Raportului Global de
Competitivitate pe 2013, înregistrând cinci ani la rând cele mai înalte performanțe
de competitivitate, puternic susținute de gradul înalt de inovare şi de eficiența
resurselor umane, precum şi de un sector de afaceri sofisticat. Modelul elvețian se
94
bazează pe un ecosistem de factori strâns inter-corelați care face din această țară
un mediu atractiv pentru persoane foarte bine instruite. Piața muncii şi sistemul de
educație de nivel excepțional asigură climatul fundamental pentru inovarea de vârf,
inclusiv prin strânsa colaborare dintre întreprinderi, universități şi cercetare.

România ocupă doar locul 76 în clasamentul mondial, în urma majorității țărilor din
UE, deși ritmurile de creștere economică din ultimii ani i-au adus o ușoară
ascensiune față de anul precedent, conform evaluărilor Indexului de
Competitivitate Globală 2013.Tabloul competitivității pentru țara noastră așa
cum apare reflectat de valorile indicilor de competitivitate este sumbru.

Valorile calculate pentru indicii de competitivitate ai României pun în evidență

un model de economie orientată pe eficiență, care însă se susține mai mult de
potențatorii eficienței (locul 59 în clasamentul mondial) decât pe factorii de
inovare și sofisticare a afacerilor (locul 103 în clasamentul mondial).
Gradul de competitivitate a economiei românești se bazează, în special, pe o
piață largă de consumatori (locul 46 din lume) și un mediu macroeconomic
relativ favorabil (locul 47 pe plan mondial), în timp ce eficiența producției de
bunuri de pe piață rămâne între cele mai scăzute din lume (locul 117), iar
calitatea instituțiilor publice este, de asemenea, foarte slabă (locul 114).

Dimensiunea regională a competitivității măsurată de Indexul Regional de

Competitivitate, dezvoltat de Comisia Europeană, evidențiază mari disparități
în ceea ce privește competitivitatea regiunilor din UE, mai ales pe direcția Vest-
Est. Potrivit ultimei ediții din 2013, cele mai competitive regiuni din UE sunt
incluse în coridorul regional de dezvoltare urbană „blue banana” care leagă
regiunea Greater London UK cu Lombardia Italia, traversând regiunile situate
în statele Benelux și Bavaria. La polul opus coexistă regiunile cu cel mai redus
nivel al competitivității din Uniunea Europeană care sunt situate în Bulgaria
(Severozapaden), Grecia (Notio Aigaio) și respectiv România (regiunea Sud-Est
și regiunea Sud-Vest Oltenia).

 Provocările generate de globalizarea piețelor şi cerințele pentru o dezvoltare

economică și socială durabilă impun excelența în inovare.
Inovarea este factorul cheie pentru productivitate, eficiență energetică şi
eficientizarea consumurilor materiale, creşterea performanțelor bunurilor şi
serviciilor sau dezvoltarea de noi piețe.
95
Efectele inovării pe termen lung sunt vizibile în economiile care au deschis
frontierele cunoaşterii, reușind să genereze valoare prin integrare şi adaptare
tehnologică, renunțând tot mai mult la tehnologiile exogene consumatoare de
resurse în exces. Companiile din aceste țări dezvoltă în mod constant procese şi
produse superioare care le mențin competitive la nivel mondial, beneficiind de
ecosisteme favorabile pentru activități inovatoare, capabile să asigure investiții în
cercetare şi dezvoltare, în special în sectorul privat, unități de cercetare în măsură
să genereze cunoştințele pentru conceperea a noi tehnologii, colaborarea între
universități şi mediul de afaceri, transferul şi protecția drepturilor de proprietate
intelectuală, completate de instrumentele financiare specifice, tip venture capital.

Țările mai puțin dezvoltate îşi pot crește competitivitatea prin adoptarea
tehnologiilor disponibile la nivel internațional, îmbunătățindu-şi treptat
procesele în toate domeniile. Este foarte important ca statele să reziste
presiunilor bugetare şi să își prevadă cheltuielile pentru cercetare, atât în
sectorul public cât şi în cel privat, esențiale pentru o creştere sustenabilă.

Europa în ansamblul ei nu se dovedeşte suficient de performantă în procesul de

transpunere a ideilor inovatoare de excelență în produse şi servicii marketabile. Se
așteptă ca noua politică industrială inovativă, ce se va lansa în 2014, să reușească
dinamizarea, dezvoltarea şi comercializarea mai rapidă a bunurilor, asigurând
succesul firmelor europene pe piață globală, atât în industriile tradiționale cât şi în
domeniile tehnologice de vârf.

Evaluarea performanței generale de inovare din UE-27 realizată de Innovation

Union Scoreboard 2013 încadrează statele membre în patru categorii, conform
nivelului lor inovativ comparativ cu media europeană: Liderii Inovării sunt
Danemarca, Finlanda, Germania și Suedia, cu mult peste medie; Urmăritorii
Inovării Austria, Cipru, Estonia, Franța, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Slovenia și
UK, cu un nivel de performanțe în jurul mediei europene; Inovatorii Moderați
sunt Cehia, Grecia, Ungaria, Italia, Lituania, Malta, Portugalia, Slovacia și Spania
care au performat sub nivelul mediu din UE și Inovatorii Modești reprezentați
de Bulgaria, Letonia, Polonia și România ale căror performanțe în inovare sunt
cu mai mult de 50% sub media europeană.

96
Rata medie anuală a creșterii performanței de inovare din UE a fost de 1,6% în
perioada 2008-2012, multe țări avansate continuând să se detașeze prin
îmbunătățirea sistemului de inovare, în acest interval. În schimb, numai câțiva
inovatori moderați (Italia, Lituania, Slovacia și Spania) și un singur inovator
modest (Letonia) au reușit să își amelioreze performanțele față de anul 2010,
momentul lansării Strategiei 2020. România și Bulgaria își mențin ultimele
poziții în clasament, înregistrând cele mai slabe rezultate la nivelul UE.

Evaluarea din perspectivă regională confirmă faptul că cele mai inovative

regiuni sunt localizate în țările cele mai inovative, liderii inovării și urmăritorii
(followers).

Situația modestă a României este cauzată în principal de nivelul mult mai redus
al cheltuielilor pentru Cercetare-Dezvoltare-Inovare față de media UE, mai ales
în sectorul de afaceri privat, dar și de slaba participare a entităților de cercetare
în rețelele de colaborare și antreprenoriat.

Regiunea București-Ilfov este cel mai bun performer la nivel național, din punct
de vedere al inovării, fiind evidențiată de Eurobarometru ca inovator moderat,
superior încadrării de țară.

În România, numai un procent de 30,8% din totalul întreprinderilor cu activități

orientate către piață inovează produse, procese, metode organizaționale sau
metode de marketing.
Inovarea în întreprinderile din România constă mai mult în schimbări de
structură organizațională, în practicile de afaceri, în metodele manageriale sau
în metodele de vânzare ale produselor. De aceea, procentul produselor și
serviciilor noi introduse pe piață reprezintă numai jumătate față de cel al
inovațiilor în firmă.

Mai puțin de o treime din IMM-urile românești sunt inovatoare. Mai exact,
numai 29,7% dintre IMM-uri sunt inovatoare, în timp ce procentul
întreprinderilor mari cu activități de inovare reprezintă 56,4% din totalul
acestora.
Sectorul serviciilor a fost mai inovator decât cel industrial, ponderea
întreprinderilor inovatoare fiind de 31,7% în servicii și respectiv de 30,1% în
sectorul industrial.
97
Principalul factor de blocare al inovării invocat de firmele românești este lipsa
resurselor financiare necesare, atât a fondurilor proprii (16,8%), cât și a finanțării
externe întreprinderii (12,1%).

 Antreprenoriatul influențează în mod direct inovarea, competitivitatea şi

creșterea economică fiind principala sursă a locurilor de muncă.

Caracteristicile, dinamica, determinanții și formele de manifestare ale

antreprenoriatului diferă de la o țară la alta sau de la o regiune la alta. Însă este
cert, așa cum arată studiile de evaluare, că nivelul de dezvoltare economică
generală şi de prosperitate al unei țări este strâns corelat cu dezvoltarea
antreprenorială bazată pe cunoștințe şi afaceri sofisticate existente în acea țară.

Recunoașterea rolului antreprenoriatului în Europa a căpătat noi dimensiuni

prin includerea în Strategia Europa 2020, ca unul din factorii cheie pentru
creștere inteligentă, durabilă și incluzivă.

În consecință, încurajarea inițiativelor antreprenoriale și deblocarea

potențialului de creștere al afacerilor europene sunt obiective majore pe agenda
actuală a UE, transpuse și în Planul de acțiune pentru Antreprenoriat-2020. Sunt
prevăzute trei direcții strategice: dezvoltarea educației și instruirea în domeniul
antreprenorial; crearea unui mediu de afaceri favorabil; diseminarea modelelor
și dezvoltarea unei atitudini antreprenoriale în toată Europa.

Antreprenoriatul ar trebui să reprezinte o opțiune serioasă pentru carieră, mai

ales în rândul tinerilor, care la nivelul UE se confruntă cu o rată medie a șomajului
de 23,5%. De aceea se așteaptă ca formarea de antreprenori tineri să contribuie
la diminuarea acestei probleme grave pentru dezvoltarea societății și, de
asemenea, să genereze o creștere economică sustenabilă.

Dezvoltarea culturii antreprenoriale în societate trebuie promovată în cadrul

sistemelor naționale de educație şi mecanismelor de sprijin pentru formarea
abilităților şi dezvoltarea capacităților antreprenoriale, în școală şi pe tot
parcursul vieții. Un rol deosebit trebuie să îl aibă proiectele şi rețelele pan-
europene pentru transferarea expertizelor de succes în toate țările uniunii.

98
Politicile de promovare a antreprenoriatului trebuie să fie coordonate cu
politicile de educație, atât la nivel european cât și național, iar sprijinul către
antreprenori trebuie completat cu activități de mentorat, coaching adresat
îndeosebi micilor întreprinzători, cu ajutorul organizațiilor intermediare.

Cu toate acestea, în Europa persistă încă mari diferențe între nivelul de

dezvoltare a antreprenoriatului, factorii determinanți și tendințele de evoluție,
potrivit măsurătorilor de opinii și percepții culese din interiorul și din exteriorul
mediului antreprenorial la nivelul fiecărei țări membre a UE-27, așa cum reflectă
ultima ediție a Eurobarometrului pentru antreprenoriat.

O mare parte din cetățenii Uniunii Europene au opinii favorabile despre

specialiști (57%) și antreprenori (53%), însă numai 24% au aceeași percepție
pozitivă cu privire la manageri.
Un procent majoritar, de 58%, dintre europeni ar prefera să lucreze ca angajați,
în timp ce numai 37% dintre ei ar fi dispuși să desfășoare activități pe cont
propriu.

Una din consecințele crizei se reflectă în diminuarea interesului pentru

angajarea în activități pe cont propriu al cetățenilor UE, al căror număr a scăzut
de la 45%, cât reprezentau în 2009 la un procent de 37% în 2012.
Mai mult, cetățenii din țările cele mai dezvoltate precum Suedia, Danemarca,
Finlanda și Germania au devenit mai defavorabili activităților pe cont propriu, în
timp ce o atitudine pozitivă se înregistrează mai degrabă în țările Europei
Centrale și de Est, între care și România.

Aproape jumătate dintre români (48%) se declară favorabili activităților pe cont

propriu ca posibilă variantă de carieră, cu mult peste media de 37% din UE-27.

În privința temerilor care i-ar împiedica să deschidă o afacere, jumătate dintre

respondenții din România indică drept obstacol pentru a deveni lucrător pe cont
propriu lipsa resurselor financiare, ceea ce înseamnă foarte mult în raport cu
media europeană de numai 12%.

Principalul risc relativ la derularea unei afaceri este riscul de a intra în faliment,
pe care îl invocă 56% dintre români, reprezentând mult comparativ cu media din
UE care este de 43%.

99
Se poate observa o egalizare a raportului persoanelor care declară că au urmat
un curs de antreprenoriat în România cu cel din UE ( 23%), în timp ce un procent
de 76% spun ca nu au urmat niciodată un astfel de curs.

În ceea ce privește percepțiile despre antreprenoriat și întreprinzători, marea

majoritate a românilor (85%) au o opinie favorabilă pentru că antreprenorii
creează locuri de muncă, similar cu 87% dintre cetățenii UE, iar 85% dintre
români sunt de acord că antreprenorii creează noi produse și servicii de care
beneficiem cu toții, depășind media de 79% din UE.

 O componentă importantă pentru inovare si dezvoltare antreprenorială,

invocată de firmele românești ca fiind cel mai important factor de blocaj o
reprezintă sursele de finanțare.
În fiecare an,
Anual, în țările și regiunile Uniunii Europene se cheltuiesc miliarde de euro
pentru implementarea politicilor în domeniul inovării, întreprinderilor mici şi
mijlocii şi antreprenoriatului. Aceste politici au ca obiective stimularea afacerilor
şi inovării, creșterea productivității și a competitivității cu impact asupra
bunăstării şi creării de locuri de muncă.

Pentru perioada 2014-2020 sunt angajate și mai multe resurse menite să

propulseze Europa în fruntea regiunilor inovatoare de pe mapamond.

Programul Horizon 2020 este instrumentul financiar pentru implementarea

inițiativei Uniunea Inovării în cadrul Strategiei Europa 2020, care vizează
competitivitatea globală a Europei. Dispunând de un buget de 70 de miliarde de
euro pentru perioada 2014-2020, Horizon 2020 este cel mai mare program de
cercetare la nivel mondial.
Scopul principal al programului Horizon 2020 este consolidarea bazelor
ştiințifice şi tehnologice prin realizarea Ariei de Cercetare Europeană în care
cercetătorii, cunoştințele ştiințifice şi tehnologia pot circula liber.
Se urmărește crearea Uniunii Inovării prin dezvoltarea şi implementarea
parteneriatelor public-private şi public-public, inclusiv prin crearea Platformelor
Europene pentru Tehnologie, Inițiativelor de Programare Joint şi
Parteneriatelor Europene pentru Inovare.

100
În 2014 se lansează, de asemenea, un nou program pentru IMM-urile europene,
Programul pentru Competitivitatea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii COSME, care
se va derula în perioada 2014 – 2020. Cu un buget planificat de 2,3 miliarde euro,
COSME va sprijini IMM-urile în următoarele domenii: accesul mai bun la
finanțare, facilitarea accesului pe piață, sprijin pentru întreprinzători, condiții
mai favorabile pentru crearea și dezvoltarea afacerilor.
Accesul la finanțare al IMM-urilor va fi facilitat prin instrumentele de garantare
şi contra-garantare pentru intermediarii financiari din statele UE (instituții de
garantare, bănci, companii de leasing) în scopul multiplicării capacității și
diversificării instrumentelor de creditare şi leasing către IMM.
Din bugetul COSME se va investi, de asemenea, prin Facilitatea Equity pentru
Creștere în fonduri tip capital venture şi mezzanine pentru finanțări adresate
IMM-urilor în faza de expansiune a creşterii și către acele firme care desfăşoară
activități transfrontaliere.

În plus, statele Uniunii Europene dispun de fondurile alocate prin Politica de

Coeziune, în valoare de 325 miliarde euro, pentru exercițiul de programare
financiară 2014-2020, care vor fi implementate la nivelul național, regional și
local. Potrivit obiectivului de eliminare a disparităților de dezvoltare existente
între regiunile Europei, prin investiții pentru crearea de locuri de muncă,
creștere economică, îmbunătățirea calității vieții și dezvoltare durabilă, banii
sunt alocați proporțional către regiunile cele mai puțin dezvoltate.

În România, nivelul cheltuielilor pentru Cercetare-Dezvoltare-Inovare

reprezintă numai 0,48% din PIB, procent care ne situează pe ultimele poziții în
UE, potrivit Innovation Union Scoreboard. Situația este mai deficitară în cazul
sectorului privat care are o cotă sub 0,2% din PIB a eforturilor financiare pentru
CDI, fapt care se răsfrânge dramatic asupra nivelului redus al competitivității
întreprinderilor românești.
Se prezumă o ameliorare a finanțărilor la orizontul anului 2020 când alocările
bugetare ca și sursele private ar urma să crească substanțial, având în vedere
angajamentele asumate de țara noastră (ponderea cheltuielilor pentru CDI de
2% din PIB în 2020) în concordanță cu Strategia Europa 2020 şi Acordul de
Parteneriat România-UE pentru perioada de programare 2014-2020.

101
Studiile efectuate de instituții de cercetare europene prestigioase arată că
elaborarea politicilor din domeniul inovării și antreprenoriatului şi
implementarea lor suferă adesea de lipsa unor strategii coerente şi evidente în
ceea ce privește eficacitatea lor. Măsurile de politici publice și suportul financiar
aferent ar trebui privite şi abordate în mod unitar și nu numai ca inițiative
fragmentate, ținând cont de modul în care interacționează unele cu altele și
măsurând impactul pe care îl produc.

Este de dorit ca și în România antreprenoriatul și IMM-urile, inovarea și educația

să fie abordate într-o viziune unitară și coerentă, acestea fiind domenii
complementare, strâns corelate între ele, care numai împreună pot conduce la
creșterea competitivității sustenabile pe termen lung.

Modelul Elveției, țara cea mai competitivă din lume potrivit Raportului Global de
Competitivitate pe 2013, este elocvent pentru a demonstra că performanțele
superioare de competitivitate se bazează pe excelența în inovare, un sector de
afaceri sofisticat și resurse umane înalt calificate, dar și pe o guvernare eficientă și
transparentă.

102
 REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

 Forumul Economic Mondial, Global Competitiveness Report 2013-2014:

Sustaining Growth, Building Resilience, Septembrie 2013
 Comisia Europeană, The Innovation Union Scoreboard Report 2013, Flash
Eurobarometer 354 “Entrepreneurship in the EU and beyond”, Octombrie
2012
 Institutul Național de Statistică, Inovarea în industrie şi servicii, în perioada
2008- 2010, Iulie 2012
 Comisia Europeană, Annual Report on European SMEs 2012/2013 - A
recovery on the horizon, Octombrie 2013
 Fundația Post-Privatizare, Raportul Fundatiei Post-Privatizare privind
sectorul IMM din România, editia 2013
 Fundația Post-Privatizare, Promovarea antreprenoriatului ca factor cheie
pentru dezvoltarea economică, 2012
 Fundația Post-Privatizare, Situația curentă a Întreprinderilor Mici şi
Mijlocii din România, 2012
 Comisia Europeană, Europe 2020 Strategy – Towards a smarter, greener

and more inclusive EU economy, http://epp.eurostat.ec.europa.eu/

 Comisia Europeană, DG Enterprise and Industry, Comunicarea Review of
the "Small Business Act" for Europe, COM 23.2.2011
 Ministerul Fondurilor Europene, Acord de parteneriat propus de România

pentru perioada de programare2014‐2020

103
 Fault Lines Fracture Rebalanced World Economy: Cutting Research, 2013,
www.bloomberg.com
 OECD, Entrepreneurship at a glance, ediția 2012
 United Nations Development Programme, Human Development
Assesment , 2012
 Comisia Europeană DG Regio, Economic Analysis Unit, EU Regional
Competitiveness Index RCI, 2013
 Banca Mondială, Golden growth: Restoring the lustre of the European
economic model, 2012
 OECD, The Entrepreneurship Indicators Programme Framework (EIP)
 Comisia Europeană, Study on the SMEs’ impact on the EU labour market,
Comunicarea COM 16/01/2012
 International Competitiveness through Innovation and Entrepreneurship,

Panagiotis Barkas, University of Cambridge, 2013

 OECD-Better policies for better lives, Skills Outlook, 2013

 Comisia Europeană DG Research and Innovation, Programul HORIZON
2020
 Comisia Europeană DG ENTR, Competitiveness for SME Programme
COSME

104