Sunteți pe pagina 1din 55

RECUCERIREA SPAȚIULUI

recuperarea prin arhitectură a spațiilor non-relaționale – o soluție


pentru creșterea calității vieții în contexte urbane dense

- lucrare de licență -

autor: DASCĂLU ȘTEFAN DRAGOȘ


îndrumător: șef. lucr. arh. ȘERBAN ȚIGĂNAȘ
sursa: www.sutu.ro
CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I – înțelegeri
1.1. Înțelegeri istorice : spațiul non-relațional - de la reziduu la uitare
1.2. Înțelegeri teoretice: Spațiul non-relațional – de la non-loc la teritorii cu potențial.
1.3. Înțelegerea comunității : trăirea spațiilor non-relaționale

CAPITOLUL II – acțiuni
2.1 Acțiuni de recuperare – activarea
2.2 Acțiuni de recuperare – reciclarea
2.3 Alte acțiuni de recuperare – renovare, reabilitare
2.4 Studiu de caz: Un grup de activări – Idei mici pentru un oraș mare
2.5 O strategie de reciclări – Magic Blocks
2.6 Nedeterminări sau dezvoltări spontane – Made in Tokyo
2.7 Recuperarea – între determinare și nesiguranță

CONCLUZII - Recuperarea prin arhitectură a unui spațiu non-relațional


6
RECUCERIREA SPATIULUI

Spațiu relațional Piața Unirii. Cluj Napoca

Spații non-relaționale Piața Mihail Sadoveanu. Fălticeni


7
RECUCERIREA SPATIULUI

INTRODUCERE
”Putem spune, fără a concluziona într-un fel, că despaţializarea publicului şi privatului
(însoţită, desigur, de o fragilizare a oricărei forme de identitate – dar asta e cu totul altă
problemă) conferă în acelaşi timp şi oarecum paradoxal o şansă teoreticienilor şi
practicienilor spaţiului de a-şi regîndi ipotezele de lucru, de a conferi oraşelor soluţii pe
termen lung pe care să le impună.”(1)

1.1. Definirea termenilor

Terminologia referitoare la spațiu va fi folosită extensiv în această lucrare, prin urmare este
necesară o definire a termenilor:

”Spațiu public – spațiu aflat în domeniu public, care poate fi apropriat dar nu deținut,
destinat colectivității.”(2) Noțiunea de spațiu public și discursul despre acest tip de spațiu
naște confuzii majore la nivelul utilizatorului. Unul dintre cele mai bune exemple este mall-
ul. Juridic, acesta este un spațiu privat, dar folosirea sa este comparabilă cu a oricărui alt
spațiu public tradițional. Se cere astfel o definire mai nuanțată a termenilor. Public poate
deveni colectiv, dacă se adresează mai multor persoane. Mall-ul este un spațiu colectiv, care
adună grupuri de persoane în aceeași măsură precum o piață.
”Spațiu relațional – un spațiu colectiv, neinhibat, optimist, relaxat și care poate fi supus
schimbării din multe puncte de vedere, care poate suferi mutații, precare și reversibile în
scopul creerii unui oraș mai degrabă vesel și captivant decât elegant.” (3) Acest tip de spațiu se
regăsește punctual în orașe, reprezentând o mică parte din spațiile colective. Spațiul relațional
este un spațiu social, adică un spațiu care permite și generează contacte și relații sociale.
Opusul acestuia îl poate reprezenta în viziunea noastră, spațiul non-relațional.
Spațiul non-relațional – spațiu colectiv în care nu se produc interacțiuni și care nu suferă
modificări funcționale datorate utilizatorilor, cu potențial de a primi propuneri care să
sugereze o altă relație între spațiu – arhitectură – individ. Interacțiunile nu se produc din
diverse motive, iar înțelegerea acestora în fiecare caz în parte poate duce la îmbunătățirea
respectivului tip de spațiu. În orașele noastre post-socialiste există două situații întâlnite
foarte des, pe care le vom denumi spațiu non-relațional delocat și privativ.
Spațiu non-relațional delocat – spațiu non relațional accesibil dar lipsit de informație și/sau
orientare care dă senzația de abandon sau deșert urban.
Spațiu non-relațional privativ – spațiu non relațional inaccesibil cu o funcțiune în general
fixă (spații verzi închise, grădinuțe cu flori etc).

1.2. Ipoteza de cercetare

Orașul, în contextul unei dezvoltări durabile, trebuie să înceteze în a se mai extinde atâta
vreme cât există spațiu pentru acomodarea necesităților în interiorul său prin procese de
densificare, reciclare, intensificare. O resursă de spațiu trecută cu vederea este spațiul non
relațional, în diverse forme aflat peste tot în jurul nostru (lângă blocuri, pe străzi, în parcare).
Considerăm ca aceasta este o resursă suficientă pentru funcțiunile necesare locuitorilor
orașelor sau în general pentru creșterea calitătii vieții în contexte urbane dense.
________________________________________________________________________________________________________
(1) http://atelier.liternet.ro/articol/3514/Ciprian-Mihali/Spatiul-public.html (Ciprian Mihali pe platforma LiterNet despre conceptul
de spațiu public și spațiu privat în realitatea românească, 2006)
(2) The Metapolis Dictionary of Advanced Architecture, ACTAR, 2003, pag. 561-562
(3) idem
8
RECUCERIREA SPATIULUI
9
RECUCERIREA SPATIULUI

1.3.Motivarea lucrării

Fascinația pentru subiect a venit natural, observând spațiile locuiri, fiind încă una din
persoanele care locuiesc în blocuri socialiste din anii 80 care plachează artere majore de
circulație. Observând zilnic, timp de ani de zile, aceste spații extrem de diverse, am început
să realizez că fiecare cu utilizarea sa, formează un țesut extrem de bogat în semnificație. Asta
nu înseamnă că nu are și destule neajunsuri, dar din loc în loc, acolo unde aceste spații
funcționează, te face să îți pui întrebări la adresa urbanismului bazat pe ordine, omnipotență
și aranjarea de obiecte. Trecând de la spațiile locuirii către întreg orașul se observă un
adevărat sistem teritorial de spații cotidiene slab utilizate sau deloc utilizate, uneori ajungând
la suprafețe destul de mari. Acum, când orașele ar trebui să înceteze dezvoltarea lor în
suprafață, orice resursă de teren devine extrem de importantă, iar aceste spații uitate,
abandonate, reziduale, neutre etc. joacă un rol foarte important. Se pune problema de cum pot
fi aceste spații reintegrate într-un țesut urban deja bine format și poate și mai important: cum
poate arhitectura să recupereze aceste spații?

CAPITOLUL I
înțelegeri
2.1. Înțelegeri istorice : spațiul non-relațional - de la reziduu la uitare
Orașul tradițional nu suportă nici o confuzie referitoare la spațiul său. Poate tocmai aceasta
previzibilitate și claritate l-a făcut și îl face în continuare plin de farmec. Deși are aceleași
tipuri de spații colective ”între” (semipublic, semiprivat) nu exista nici o confuzie în privința
proprietății rezultând astfel un spațiu închegat, compact. Limitele între spații erau permeabile
dar ușor de recunoscut. Intrarea în curtea interioară sau în magazinul de la parter – spații
colective – erau marcate, știind că depășirea acestor praguri duce la schimbarea unor reguli ,
pe care locuitorul le asuma.
Tocmai acest element de previzibilitate a spațiului a dispărut în momentul aplicării la scară
largă, dupa cel de-al doilea război mondial a principiilor Cartei de la Atena. Orașul rațional
care se folosește de imobile de locuit colective, zonare funcțională, separarea zonelor
rezidențiale de arterele de transport, crearea de spații libere pentru comunități nu au avut
efectul creării unui spațiu colectiv ci a introdus confuzia asupra spațiului urban. Orașul
funcționalist al Cartei de la Atena propune un model de anonimat în relațiile sociale și o
îmbogățire a interiorului(4), o lipsă de structură și de claritate. Confuzia generează respingere.

Spațiile între clădirea de locuit, sau mai bine spus între ușa apartamentului și ușa
locului de muncă își pierd reprezentarea în mintea locuitorului. Orașul ajungând să
funcționeze într-un sistem de puncte și linii, unde punctele sunt spațiile private ale
apartamentelor, iar liniile rămân singura formă de spațiu colectiv, fiind reprezentate de
traseele către locul de muncă. Între linie și punct spațiul este uitat, abandonat, anonim,
confuz.
Orașul modern a creat rupturi în țesut și prin transformarea acestuia în spațiu pentru
autovehicule. Bulevarde largi cu mai multe benzi pe sens împreună cu mașina utilizatoare au
devenit simboluri ale modernității. Spațiul pietonal izolat bine în insule păstrează ca bărci de
salvare trecerile de pietoni. Izolarea spațiilor între căile de circulație lasă în urmă spații
reziduale ieșite din logica trasării străzilor, precum sensurile giratorii, intersecțiile denivelate
sau intersecțiile în Y. Acestea nu mai sunt percepute decât ca și contur,
________________________________________________________________________
(5) Turlea, Cristina – Arhitectura si spatiile publice- interconditionări dintre spațiul construit, comanda socială și normele de drept, Editura
CADMOS, București, 2003
10
RECUCERIREA SPATIULUI
11
RECUCERIREA SPATIULUI

deprivat de spațialitate sau materialitate. Una din reacțiile la orașul mașinii, creeare de zone
exclusiv pietonale are un efect de întărire a ideii că strada circulată este o limită, lărgind
ruptura din țesut. Străzile care ajung să preia traficul se transformă în tuneluri de trecere,
funcțiunile adiacente respingând acest spațiu. Strada circulată devine loc rău și nu mai poate
fi conceput ca un spațiu integrat în oraș, iar spațiile reziduale rezultate din brăzdarea orașului
rămân pierdute și anonime. Deasemenea, numărul crescut de autovehicule și placarea în
orașele românești și nu numai a străzilor cu locuri de parcare în detrimentul trotuarului, nu
face altceva decât să întărească limita, creând un zid de mașini, spațiul de pe celălalt trotuar
ajungând să fie perceput ca fiind departe.
Interesul teoretic pentru acest tip de spațiu apare în critica adusă modernismului de către post-
modernism. În discursul anti-modernism, aceste spații ajung să fie abandonate complet, și să
devină un element care ajută în anatemizarea curentului precedent.(4)
Preocupările pentru partea de percepție, sau de recuperare a comunităților, apar bine definite
începând cu anii 90, în lucrări care țin în mai mare măsură de antropologie, psihologie și
filozofie. Teoria critică referitoare la spațiul românesc cu particularitățile sale apare puțin mai
târziu, începând din anii 2000 și prezintă mai multe direcții pe care le vom trata în continuare.

2.2. Înțelegeri teoretice: Spațiul non-relațional – de la non-loc la teritorii cu potențial.

Subiectul spațiilor pe care le denumesc non-relaționale a fost abordat din numeroase


perspective, pentru că el atinge subiecte precum locuirea, comunitatea, omul în raport cu
spațiul înconjurător, subiecte care sunt legate atât de arhitectură cât și de urbanism,
sociologie, antropologie, filozofie. Fiecare perspectivă îmbogățește înțelegerea acestui tip de
spațiu, înțelegere fără de care e imposibil să se poată interveni cu succes.
Marc Auge și non locul
Una din atitudinile extreme este cea abordată de antropologul Marc Auge la începutul anilor
90. Marc Auge creeaza conceptul de non-loc, pe care îl definește astfel: ”Dacă un loc poate fi
definit ca relațional, istoric, legat de identitate, atunci un spațiu care nu poate fi definit ca
relațional, istoric sau legat de identitate este un non-loc” (7) Aeroporturile, gările, autostrăzile,
supermarketurile, etc. ar fi exemple de „non-locuri”. Textul lui Auge a avut mai degrabă rolul
de a conștientiza lumea referitor la aceste spații abandonate, ele devenind un subiect foarte
important al teoriei și practicilor de arhitectură și urbanism, sociologie și antropologie. Cu
atât mai mult în lumea post-socialistă, împânzită de acest tip de spații. Una din criticile care
pot fi aduse teoriei lui Auge se referă la faptul că supermarketul, aeroportul, gara sunt non-
locuri, locuri anonime, care nu întrețin relații. ”Comerțul este ultima formă rămasă de
activitate publică”(8) Aeroporturile, gările sunt spații în care relaționările se produc, mai
mult sau mai puțin anonim. Acestea depind de individul care utilizează spațiul; dacă
acesta dorește să aibă interacțiuni sau nu cu ceilalți într-unul din aceste spații, cadrul
arhitectural îi permite și uneori chiar îl încurajează. Mall-ul este o formă de spațiu
relațional, ”Centrele comerciale au înlocuit parcurile și piețele care erau în mod tradițional
locuri ale libertății de exprimare... Esența economică care se găsea în centrele orașelor s-a
mutat în centrele
_______________________________________________________________________
(6) Zahariade, Ana Maria – Simptome de tranziție, Editura Fundatiei Arhitext Design, Bucuresti 2009 (pag 122) (7)
Auge, Marc – Non-lieux, Introduction a une anthropologie de la surmodernite, Editions du Seuil, 1992, pag 77 -78 (8)
Harvard Project on the City , Harvard Guide to Shopping în Mutations, ACTAR, 2001, pag. 124
12
RECUCERIREA SPATIULUI

Ansamblu rezidential – Falticeni (zona 2 Graniceri) – puncte de intensitate, copiii nu folosesc


spatiul liber ci prefera sa stea in jurul blocului
13
RECUCERIREA SPATIULUI

comerciale din suburbii, lucru care dislocă calitatea orașelor de a fi centre ale activităților
sociale și comerciale”(9) și continuând în atmosfera celor de la Harvard Project on the City
Aeroport = Mall, Muzeu = Mall, Biserica = Mall.
Spațiile non-relaționale însă pot fi considerate non-locuri într-o oarecare măsură. Nu au
identitate pentru că nu există o comunitate care prin utilizare să îi dea o anumită identitate,
sunt anonime, sunt lipsite de istorie. A doua critică care se poate aduce textului lui Auge este
că în viziunea acestuia, non-locurile nu au nici o speranță, nici un potențial, și trebuiesc
abandonate. Trecând peste spațiul construit, despre care tocmai am discutat, spațille non-
relaționale sunt o resursă imensă de spațiu în orașe. În contextul unei dezvoltări durabile,
expansiunea orașelor e problematică și tocmai de aceea utilizarea acestei resurse devine
esențială. Dacă aceste spații nu întrețin relații, aceste relații pot fi propuse. Se pune
întrebarea: ”Cum?” Răspunsul nu poate veni decât prin înțelegerea acestor spații de o
manieră mai puțin generalizatoare, ci în fiecare situație în parte, chiar punctual.
Locuirea și spațiile non-relaționale
Locuirea la bloc, majoritară în contextul urban românesc, a produs astfel de spații non-
relaționale, între ușa apartamentului și stradă. Aceste spații sunt oglinda vieții comunității
căreia i se adresează. Suita de spații ”între” este foarte bogată. De la spațiul construit al scării
de bloc, la spații îngrădite exterioare, privatizări ale locuitorilor, locuri semi-private pentru
copii pânp la spații confuze, pline de mașini, mârfuri, garduri, gunoaie. Nu se regăsesc toate
în aceleași locuri și nu în aceeași manifestare, subliniind necesitatea tratării punctuale a
acestor situații.
Scara blocului – spațiul nimănui
Scara blocului este considerat un ”spațiu bizar, nici comunitar, nici public, nici privat,
Balansează între un spațiu absolut neasumat, abandonat celuilat și un spațiu de reprezentare
(...) al administratorului de bloc” (10) În cercetarea antropologului Vintilă Mihăilescu asupra
blocului 311 din București(11), scara blocului este văzută de locatari ca un no man’s land.
Fiecare consideră că de fapt proprietatea este de la ușa apartamentului în casă, ”pe
oameni nu-i interesează ce se petrece pe scară”. Aici începe confuzia și clivajul între
spațiul privat și strada ca spațiu public. Scara blocului este un spațiu non-relațional prin
excelență, indiferent dacă este un spațiu amenajat de administrator ca un spațiu de
reprezentare sau nu. Aceste amenajări unilaterale dau impresia unei scări de bloc generică
”aici găsim (chit că suntem în București, în nordul Moldovei, la Slatina sau la Jibou) aceleași
poze din calendare, frumos lipite pe carton sau înrămate, aceleași ramuri de trandafiri de
plastic, mileul din avizier”(12) Recuperarea spațiului non-relațional al locuirii trebuie să ia în
considerare și scara blocului, chiar dacă este deja un mediu construit, printr-o reconstrucție a
vieții comunitare care în momentul de față se afirmă mai degrabă în spatele/fața blocului.
Spatele blocului – un micro patchwork city
Există o diferențiere între fața blocului și spatele blocului, simțită în special în cazul
sistematizărilor prin placări de artere. Diferențierea este dată de utilizarea acestui spațiu.
Spatele blocului, deși administrativ vorbind, este un spațiu public el este ocupat de o miriadă
de spații private. Luarea în posesie, delimitarea, sărăcește ideea de comunitate și în special, în
ceea ce ne interesează, ne-am aștepta să distrugă potențialul de relaționare.
(9)idem,pag.154
(10) Tudora, Ioana în Teritorii (scrieri, dez-scrieri), Editura Paideia, București, 2003 pag.62
(11) MIHĂILESCU, Vintilă (coordonator), (2009), Etnografii urbane. Cotidianul văzut de aproape, Ed. Polirom, Iaşi
(12) Tudora, Ioana în Teritorii (scrieri, dez-scrieri), Editura Paideia, București, 2003 pag.63
14
RECUCERIREA SPATIULUI

Fața blocului – conexiuni liniare cu scara blocului


15
RECUCERIREA SPATIULUI

Totuși, acesta este un spațiu de multe ori mai viu din punct de vedere al prezenței
comunității deoarece aici se găsesc câteva din punctele de intensitate – locul de joacă,
mașina parcată, garajul sau uneori ”buticul blocului, ce se constituie în noul centru
comunitar” (13). Toate aceste operațiuni individuale de privatizare (chiar și parcarea mașinii
într-un loc e o formă de luare în posesie a spațiului), puse una peste alta, chiar dacă dau
imaginea unui cadru haotic pentru persoanele din afară, ele sunt măsuri pentru eliminarea
confuziei din spațiul urban, formând un fel de patchwork city la scară mică. Acestea sunt
operațiuni de recuperare a spațiului lipsite de coordonare și confuze pentru străin, iar uneori
chiar și pentru comunitate, dar în momentul intervenției în aceste spații, trebuie în
permanență ținut cont și studiate profund fiecare din aceste relații. Amplificarea
relaționărilor ar putea fi făcută și prin adăugarea unor puncte de intensitate pentru
comunitatea respectivă (negociate și stabilite împreuna cu membrii săi) dar și prin
democratizarea acestui spațiu, spațiul devenind primitor și pentru persoanele străine, fără a
pierde însă ideea de spațiu al comunității.
Fața blocului – spațiu de reprezentare
Dacă spatele blocului este caracterizat de o luare în posesie în folos privat și crearea unei
rețele de puncte de intensitate private care se întrepătrund, fața blocului este de cele mai
multe ori o extensie a spațiului reprezentativ al lui ”acasă”. Acest spațiu, tocmai datorită
reprezentativității sale suferă de obicei cel mai mult. Fiind locul care trebuie să arate bine, el
devine de cele mai multe ori inaccesibil prin amplasarea de garduri (de orice tip și formă,
vegetal sau mineral) și personalizarea sa prin amenajarea de grădinuțe cu flori. Întreținerea
spațiului este făcută de un număr restrâns de persoane, spațiul ajungând să fie indiferent
majorității și în final să constituie doar o delimitare a aleii de acees în bloc. Acest tip de
spațiu este cel care contribuie cel mai mult la rupturile din țesut și funcționarea orașului prin
linii și puncte. Potențialul de relaționare a acestui spațiu există, căci în lipsa posibilității de
folosire, intrarea în bloc, mult accentuată, devine spațiu reprezentativ pentru comunitate și
locul unde se petrec relaționările. Ruptura este prezentă mai ales în cazul blocurilor care
plachează artere de circulație. Violența străzii este combătută printr-un spațiu puternic
vegetalizat, protejat de garduri, adevărate ziduri ale cetății sau valorizată prin abandonarea
locuirii la nivelul parter în favoarea altor funcțiuni, în general comerciale. Deschiderea
parterelor recuperează aceste spații închise, dar în folos privat, ele nefiind apropriate de
comunitate. Există deasemenea cazuri extreme în care comunitatea se delimiteaza de spațiul
relațional aferent noii funcțiuni a parterului, închizând-o cu gard. E o formă de protecție a
spațiului de reprezentare al comunității, pe care funcțiunea privată nu îl oferă. O intervenție
comună între beneficiarul funcțiunii private și comunitate în încercarea de a crea un spațiu
reprezentativ pentru ambii poate fi o soluție.
Cazul descris de Vintilă Mihăilescu în cercetarea sa asupra spațiului locuit reprezintă un caz
izolat, dar extrem de util pentru înțelegerea condițiilor unei recuperări reușite. Spațiul din
fața/spatele blocului (fiind un bloc în formă de L, rezultat al urbanismului liber) a fost
amenajat de comunitatea respectivă într-un ”parc”. Parcul prezentat este relevant în vederea
recuperării spațiului pentru că „cea mai mare realizare o constituie că această iniţiativă
(realizarea parcului, n.n.) a generat o acţiune a comunităţii în folosul tuturor locatarilor
blocului 311, independent de structurile administrative de atat – şi, uneori, chiar împotriva
acestora”(14). Acest spațiu a fost apropriat de întreaga comunitate și se pretează utilizării de
către toate categoriile. Copiii relaționează în acest spațiu, adulții îl consideră un ”paradis
regăsit”. Intervenția minimală pune în discuție esența recuperării spațiilor non
relaționale ale zonelor de locuit: aproprierea de către comunitate.
(13) Tudora, Ioana în Teritorii (scrieri, dez-scrieri), Editura Paideia, București, 2003 pag.64
(14) MIHĂILESCU, Vintilă (coordonator), (2009), Etnografii urbane. Cotidianul văzut de aproape (pag.40)
16
RECUCERIREA SPATIULUI

Willem Jan Neutelings – The Carpet Metropolis, 1990


17
RECUCERIREA SPATIULUI

Spațiul non-relațional - spațiul tuturor sau al fiecăruia?


Spațiile non-relaționale nu aparțin numai locuirii, ci sunt răspândite în tot organismul urban,
trăind în aceeași confuzie public – privat. Confuzie la nivelul trecătorului, căci pe hârtie, în
lumea tehnico-birocratică, această confuzie nu există. În momentul părăsirii spațiului locuirii,
problemele devin mult mai greu de înțeles datorită faptului că nu mai există o comunitate
clară căreia spațiul i se adresează. A spune că este al tuturor este un gest superficial și
periculos, căci al tuturor înseamnă comun, iar ”comunul se opune publicului”(15). Comunul
semnifică mai degrabă neposesia în comun, spațiu al nimănui, pe când publicul ar
trebui să fie al fiecăruia. Orașul văzut ca o suprapunere a utilizărilor și definirilor
individuale pune întrebarea, în ce măsură și prin ce mijloace individul modifică spațiile
relaționale, pentru a afla cum poate fi prevăzută în recuperarea spațiilor non-relaționale.
Orașul, și aici includem și spațiile non-relaționale ale sale, poate fi văzut ca un spațiu
social „Agenţii sociali care sunt constituiţi în şi prin relaţia cu un spaţiu social (sau, mai bine,
cu câmpuri) şi de asemenea lucrurile sunt apropriate de către agenţi, deci constituite ca
proprietăţi, sunt situate într-un loc al spaţiului social pe care îl putem caracteriza prin poziţia
sa relativă în raport cu alte locuri (deasupra, dedesupt, între, etc.) şi prin distanţa care îl
separă de ele. Aşa cum spaţiul fizic este definit prin excluderea mutuală (sau distincţia)
poziţiilor care îl constituie, adică ca structură de juxtapunere a poziţiilor sociale”(16) Spațiul
fizic, ca omolog al spațiului social este un loc al întrepătrunderilor fiecărui individ, în funcție
de obiceiurile sale, de habitus-uri - ansamblul de credinţe, experienţe, atitudini, de pattern-uri
de gândire şi de comportament,etc, existent la nivelul individului, format în urma socializării,
şi care influenţează practica indivizilor, modul lor de a acţiona în societate. „Spaţiul social
reificat (adică fizic realizat sau obiectivat) se prezintă astfel ca distribuţia în spaţiul fizic a
diferitelor feluri de bunuri şi servicii şi de asemenea de agenţi individuali şi de grupuri fizic
localizate (ca şi corpuri legate de un loc permanent) şi dotaţi cu şansa aproprierii acestor
bunuri şi servicii mai mult sau mai puţin importante (în funcţie de capitalul lor şi de
asemenea distanţa fizică a acestor bunuri, care depinde de asemenea de capitalul lor”(17).
Idealul de reprezentare fizică a spațiului social este un spațiu apropriat de fiecare, folosit de
fiecare. Aceasta este esența spațiului relațional. Spațiul non-relațional nu poate fi
recuperat decât prin apropriere, de relaționarea acestui spațiu la spațiul social. La fel
de important, el nu poate fi recuperat decât relaționându-l cu alte locuri.
Un spațiu al fiecăruia și o rețea de spații individuale crează esența orașului după Willem Jan
Neutelings care vorbește despre metropolă ca o țesătură ”în același fel în care programele
actuale de televiziune sunt determinate de înșiși spectatorii acestora prin trecerea la alt canal,
orașul confecționat la comandă e constituit pe bază editării individuale a utilizării, iar
utilizatorii sunt transformați astfel instantaneu în dada-urbaniști, spre disperarea urbaniștilor
care caută ordinea”(18). Cele două concepte se completează perfect, orașul individualizat,
orașul fiecăruia este transformat în funcție de formarea fiecărui individ și habitusurile
sale. Spațiul non relațional este un spațiu ocolit de aceste editări, ajungând să nu aibă
nici o utilizare. Ajungem să credem astfel că indiferent de tipul de recuperare ales și
modul de exprimare vizuală a acesteia, fie prin arhitectură fie prin design urban sau
urbanism, manifestările individuale îl vor modifica în vederea aproprierii. Devine
esențială astfel o acțiune de negociere a acestui spațiu și o anume flexibilitate care să permită
evoluția sa. Spațiul este doar un intermediar pe bază căruia se pot stabili relații.
___________________________________________________________________________
(15) Ghiu, Bogdan – Brazdă peste haturi în Teritorii (Scrier_dezscrieri), pag. 94
(16)Bourdieu, Pierre – La Misere du Monde, Editions du Seuil, Paris, 1993, pag. 251
(17)idem, pag .252
(18)Gausa, Manuel – patchwork city despre Willem Jan Neutelings – The Carpet Metropolis în Cross Susanna (coord) – The Metapolis
Dictionary of Advanced Architecture, ACTAR, 2003 pag. 473
18
RECUCERIREA SPATIULUI
19
RECUCERIREA SPATIULUI

Spațiul non-relațional – un loc intermediar


Spațiul non-relațional, ocolit de editările indivizilor, trăiește între locuri cu această
capacitate. Locurile existau sau și-au definitivat caracterele în jurul acestor spații, niciodată
apropriindu-le. De aici se naște confuzia și abandonul acestor spații. Aceste spații se află în
permanență între. Sunt spații cu rol de graniță – haturi(19), granițe exprimate pozitiv. Prezența
lor subliniază caracterul locurilor învecinate, bine definite ca și identitate. Spațiul din fața
blocului subliniază caracterul privat al blocului și cel public al străzii. Fâșia verde dintre
trotuar și parcarea blocului subliniază caracterul privat al parcării (pentru că nu pot parca toți,
doar cei aleși fie rezidenți, riverani sau plătitori) și cel public al străzii. Spațiul non-
relațional este un semn al diferențierii între spații relaționale. Spațiul non-relațional este
un loc intermediar. Aceasta este principala sa caracteristică și dupa părerea noastră, modul
potrivit de a-l înțelege. Intermediaritatea îi da acestuia bogăție în semnificație și îl transformă
în loc.
Bogăția acestor locuri intermediare vine din calitatea frontierelor de a fi margini care separă,
dinamice, tranzitorii, spații care pendulează între situațiile extreme reprezentate de locurile cu
care se învecinează. ”Locurile intermediare sunt întotdeauna locuri și astfel subiect în sensul
larg al cuvântului. Ele sunt definite de caracteristicile sale geometrice dar deasemenea de
senzații. (...) Pragurile sunt în aceeași măsură exterior și interior iar cu câteva nuanțe putem
experimenta transformându-le în locuri specializate, sau le putem lăsa într-o stare de
ambiguitate, fără a fi definite complet. Locurile intermediare ca toate locurile, sunt într- stare
permanentă de alterare și transformare. Ele sunt efemere și evazive, deseori sfidând analiza
conștientă. Astfel, senzația (ca o unealtă a inconștientului dar totuși foarte sintetică și
puternică) și percepția sunt cele mai potrivite instrumente în călătoria prin intermediar.”(20)
Spațiul intermediar este un loc al întrepătrunderilor, al suprapunerilor de suprafețe,
țesuturi, materialități, comportamente. Tratarea lui poate că nu ar trebui să piardă
această bogăție de semnificații. Așadar scopul nu e a crea un spațiu nou, delimitat mai
mult sau mai puțin formal de celelalte, ci mai degrabă de a-i afirma intermediaritatea
prin relaționare. Prin permeabilizarea graniței se poate produce o irizare a potențialelor,
spațiul având șansă să fie inundat de tipuri diferite de spații pe care le poate descompune și
recompune pentru o relaționare cât mai bună. Descompune și recompune spații pentru a se
evidenția pe sine ca spațiu intermediar și pentru a sublinia spațiile vecine deja formate.
La nivelul percepției, sublinierea intermediarității elimină confuzia. Comportamentul nu
necesită să se schimbe așa cum s-ar întâmpla prin pătrunderea într-un spațiu străin. Este o
prelungire a fiecărui teritoriu străin, iar prin aceasta se poate face trecerea între teritorii într-
un mod natural.
Spațiile non-relaționale – teritorii cu potențial
În orașul modern al Cartei de la Atena, țesutul urban este rupt, deșirat, necoagulat
între zona de locuit, cea de agrement, cea de lucru și în special cu zonele de centru. În
orașul modern românesc al Cartei de la Atena și în special al perioadei socialiste, țesutul
urban funcționează prin puncte de intensitate legate de rețele de tranzit (apartament,
club, școala, loc de muncă legate de șosele,metrou, autobuz). În acest sistem de puncte și
linii de fugă, spațiile non-relaționale sunt spațiile reziduale dintre acestea. Înțelegerea
acestor spații poate determina ca recuperarea lor și integrarea de succes în țesutul
urban poate transforma sistemul punct-linie într-o suprafață cu puncte de intensitate.
___________________________________________________________________________
(19) Ghiu, Bogdan – Brazdă peste haturi în Teritorii(scrieri, dez-scrieri), Editura Paideia, București, 2003
(20) Gausa, Manuel – ambiguitate (și ambivalență) în Cross Susanna (coord) – The Metapolis Dictionary of Advanced Architecture,
ACTAR, 2003 pag. 44
20
RECUCERIREA SPATIULUI
21
RECUCERIREA SPATIULUI

Din înțelegeri diferite asupra spațiului non relațional se nasc posibilități diferite de
recuperare, desprinzând din cele menționate mai sus câteva principii de recuperare: 1)
aproprierea spațiului de către fiecare și nu transformarea în loc comun; 2) tratarea fiecărei
situații în parte funcție de criteriile specifice locului și a comunității căreia i se adresează, 3)
intermediaritatea caracteristică acesui spațiu este o sursă de bogăție informativă care trebuie
doar scoasă la iveală și importanța percepției asupra spațiului, ca unealtă de lucru.
2.3. Înțelegerea comunității : trăirea spațiilor non-relaționale
Înțelegerile teoretice oferă o imagine destul de profundă a ceea ce înseamnă spațiul non-
relațional și cum poate fi abordat. Totuși, această imagine ar fi incompletă fără a vedea
percepția (căci percepția, așa cum arătam este o unealtă de lucru) comunităților asupra acestui
tip de spațiu. Discutând despre recuperarea spațiilor non relaționale ca o soluție pentru
creșterea calității vieții în contexte urbane dense, e important să vedem pe ce realitate ne
putem baza, în ce fel sunt trăite momentan aceste spații, care este calitatea acestor spații, ce
dorințe au comunitățile în vederea creșterii calității spațiilor și daca aceste dorințe sunt legate
de spațiile non-relaționale. Discuția cu membrii comunității este o cale sigură de a realiza
produse ușor de apropriat de cei cărora li se adresează.
Am propus astfel, în scopul unei cercetări complete, realizarea unui sondaj de opinie pentru a
obține o imagine a modului de viață a locuitorilor orașului Fălticeni, jud.Suceava, al gradului
de mulțumire referitor la mediul și serviciile urbane, al modului de percepție al spațiilor care
li se adresează direct (spațiile locuirii) și funcțiunile care sunt cele mai importante de realizat
în acest municipiu
Situația urbană este relativ simplă și în acelasi timp comună multor orașe transformate
puternic în perioada socialistă. Orașul prezintă o zonă densă de locuire colectivă care
plachează arterele majore de circulație, acest tip de locuire creând spații tampon, devenite
non-relaționale în fața blocurilor și spații privatizate și/sau semi-private în spatele blocului. În
punctele de contact cu zona istorică, printr-o articulare inabilă a două tipuri de țesut și logică
spațială au apărut spații reziduale, ce pot fi caracterizate drept non relaționale, fiind spații
colective, între două sau mai multe zone bine definite. Analiza unei situații simple de acest
tip poate da răspunsuri simple și valabile și pentru alte orașe sau cel puțin un punct de pornire
în înțelegerea fiecărei situații de locuire în parte.
Metodologia cercetării
Populația municipiului Fălticeni este de 29787 locuitori (conform recensământului din 2002),
cu un fond locativ de 9800 de locuințe (7300 de apartamente și 2500 de case - 74,5%,
respectiv 25,5%, conform datelor eliberate de Primăria Municipiului Fălticeni).
Microcercetarea sociologică a utilizat metoda anchetei, tehnica anchetei pe bază de
chestionar.
Eşantionul investigat a fost de N = 448 subiecţi din Fălticeni. Eşantionarea a fost una în două
stadii. Primul stadiu a însemnat alegerea a trei zone de blocuri (Republicii, 2 Grăniceri, Maior
Ioan) şi a trei zone de „case” (Şoldăneşti, Ion Creangă, Sadoveanu – Ştefan cel Mare). Pentru
zona de blocuri au fost aleşi 300 de subiecţi, pentru „case” 150. Cei 300, ca şi cei 150 de
subiecţi au fost apoi selectaţi, din zonele respective, în mod aleatoriu, pe baza unui itinerar şi
a unui pas statistic. Adică pentru case, s-a ales la întâmplare o casă, apoi, cu un pas statistic
de 2 case, au fost intervievaţi, pe baza unui algoritm aleatoriu, bărbaţi, femei, tineri, maturi,
vârstnici. La blocuri s-a pornit de la un bloc ales aleatoriu, apoi, cu pas statistic de 3
apartamente şi acelaşi algoritm de bărbaţi, femei, tineri, bătrâni etc. Calculele statistice arată
că, având un grad de încredere de 95% avem o marjă de eroare de 3,5%, adică distribuțiile
găsite pot avea o diferență de +/- 3,5% față de cifrele reale la nivelul întregii populații.
22
RECUCERIREA SPATIULUI
23
RECUCERIREA SPATIULUI

Instrumentul de cercetare a fost chestionarul prezentat în imaginea precedentă, iar


ipoteza de la care a pornit a fost dacă reprezentările mentale ale oamenilor asupra
spațiului din jurul blocului definesc acest spațiu ca unul non-relațional, și cum ar vedea
îmbunătățirea acestuia, pentru a vedea dacă îmbunătățirea poate crea aceste
relaționări.
Rezultate
Profilul locuitorului de la bloc (298 de subiecţi, Nb=298):
Sex : M- 146, F- 152
Vârsta:

Ani 18-25 26-35 36-45 46-55 56-65 Peste 65 NS/NR


Nr.sub. 49 51 62 59 35 41 1
% 16,4% 17,1% 20,8% 19,8% 11,7% 13,8 0,3%
Majoritatea celor care locuiesc la bloc (valabil doar pentru eșantionul prezentat anterior), sunt
de vârstă matură, între 36 şi 65 de ani, majoritatea locuind în Fălticeni de peste 20 de ani.
Majoritatea sunt căsătoriţi, cu copii, aşa că tipul de familie cel mai răspândit este familia
nucleară cu copii (soţ, soţie, copii). Majoritatea au un nivel mediu de instrucţie (liceu, şc.
prof, şc. Maiştri), ocupaţii diverse. Într-un oraş în care industria este aproape moartă,
veniturile subiecților sunt mai degrabă modeste. Majoritatea celor de la bloc sunt proprietari
ai apartamentului respectiv. Copii, de multe ori, continuă să locuiască cu părinţii, chiar după
ce au o ocupaţie sau/şi şi-au întemeiat o familie, lucru ce denotă pe de o parte situația precară
din punct de vedere financiar cât și un deficit destul de important de locuințe.
În ceea ce privește lucrul care ne interesează, și anume spațiul din jurul blocului, majoritatea
celor care locuiesc la bloc consideră că spaţiul din jurul blocului este insuficient, problemă
reală, datorată modului cum au fost proiectate urbanistic ansamblurile de blocuri în anii ’80.
Blocurile sunt înghesuite, cu distanţe mici între ele, cu insuficient spaţiu verde, cu
insuficiente locuri de parcare (situaţie devenită critică după 1990 odată cu creşterea
exponenţială a numărului de maşini), dar şi cu insuficiente spaţii de joacă pentru copii.
Această situaţie este mai gravă în ansamblurile de Republicii şi 2 Grăniceri, cele care au și
numărul cel mai mare de locuitori și prin urmare o densitate foarte mare.
Destinaţiile principale dorite ale spaţiului din jurul blocurilor este legată de aceste probleme
resimţite ca nevoi acute de locatari : spaţii verzi, parcări, locuri de joacă pentru copii. Factori
ca genul, nivelul de instrucţie, ocupaţia, venitul, nu par a influenţa semnificativ modul în care
se doreşte folosit spaţiul. Poate doar vârsta, cei vârstnici vor mai ales spaţiul verde, cei
« maturi » şi deci activi, vor mai mult parcări. Cei cu familii cu copii vor, evident, în mai
mare măsură locuri de joacă şi spaţii verzi.
Dorinţa de a avea mai mult spaţiu verde înseamnă, credem, dorinţa de avea un spaţiu
ambiental în plus, oarecum pasiv, care nu este totuşi un spaţiu relaţional, spaţiul verde nu este
conceput ca un loc de întâlnire între locatari, ca un spaţiu în care se pot realiza raporturi
sociale. Este un spaţiu comun, placut de privit, probabil de la fereastra blocului sau din
balcon, care dă aspect plăcut locului și aer curat.
Interesantă este şi dorinţa de avea, pe spaţiul public din jurul blocului, mai multe parcări
(garaje) (20% dintre subiecţi). Dincolo de problema reală a lipsei locurilor de parcare,
considerăm că este vorba, în acest caz, şi de o dorinţă de a « privatiza » spaţiul public, de a-l
folosi în interes propriu, într-unul din puținele moduri în care este conștientizat potențialul
acestui spațiu.
24
RECUCERIREA SPATIULUI
25
RECUCERIREA SPATIULUI

Concluzii
Spaţiul din jurul blocului nu a fost apropriat de comunitatea locatarilor ca un spaţiu al
comunităţii. Majoritatea locatarilor consideră că nu beneficiază de acest spaţiu, şi nici nu
participă la amenajarea şi întreţinerea lui. Majoritatea consideră că responsabilitatea pentru
acest spaţiu revine primăriei. Chiar dacă juridic acest spaţiu aparţine domeniului public şi
privat al primăriei, locatarii nu şi-l asumă nici ca utilizare, nici ca responsabilitate în ciuda
faptului că le este destinat. Este un spaţiu al tuturor şi al nimănui, şi evident, în aceste
condiţii, nici în utilizarea lui, nici în amenajarea lui nu se stabilesc relaţii între locatari și nu
sunt generate relaţii, contacte sociale. Credem că este nevoie așadar de o conștientizare a
comunităților asupra multitudinii de utilizări potențiale pe care le poate avea acest spațiu,
întrucât o inițiativă de jos în sus, de la nivelul indivizilor către comunitate și oraș, pare că este
blocată la un nivel conceptual. Se cere astfel și o anumită intervenție de sus în jos. Fie de la
nivelul administrațiilor, de multe ori în criză de idei și de viziune asupra dezvoltării orașului,
peste care în ultima vreme se adaugă și o lipsă de resurse. Fie de la profesioniști, arhitecți,
urbaniști, sociologi, care prin intervenții punctuale și studii la scări diferite pot declanșa
reacția comunităților și o mutație a acestor spații. Dar ce acțiuni pot fi utilizate ?
26
RECUCERIREA SPATIULUI

O activare – workshop EXYZT, cartierul Zorilor, Cluj Napoca, 2009


27
RECUCERIREA SPATIULUI

CAPITOLUL II
acțiuni

2.1. Acțiuni de recuperare – activarea

Recuperarea spațiului nu este o idee nouă, astfel, în timp, s-au cristalizat o serie de tipuri de
recuperări de spații, caracteristice oricăror tipuri de spații, nu doar celor non-relaționale.
Fiecare are o scară a intervenției și un tip de relație cu comunitatea căreia i se adresează.
Fiecare poate avea concretizări formale arhitecturale sau doar la nivel de design urban.

Activarea

Un tip de recuperare prin arhitectură a spațiilor non-relaționale în această logică este


activarea. ”Activarea este acțiunea prin excelență. Activarea propune cel mai bun răspuns la o
cerință. Activarea, poate fi endogenă sau exogenă, ambele situații fiind la fel de pozitive.
Activarea transformă și nu este niciodată inertă sau indiferentă. Terenul e activat prin
prezența arhitecturii; arhitectura operează prin utilizare; utilizarea operează în relație cu o
nouă sensibilitate față de materiale; materialele sunt transformate în relație cu terenul care ne
separă și ne unește.”(20).
Activarea nu poate fi văzută ca un răspuns la o situație dată ci mai degrabă ca o
întrebare pusă sitului : ce propun eu se potrivește?. Confirmarea sau infirmarea vine
într-un proces evolutiv, de apropriere sau nu a intervenției de către utilizatori. De aceea
activările sunt în general operațiuni de mici dimensiuni, iar efemeritatea și/sau flexibilitatea
joacă un rol important.
Activările pot fi atât prin obiecte arhitecturale cât și doar prin utilizări temporare
independente de o formă construită, cuvântul cheie fiind activitatea. În momentul în care
activitatea dispare dintr-un motiv sau altul, spațiul redevine non-relațional, operațiunea
înscriindu-se într-un climat de nesiguranță. Această libertate poate face din sit un element
secundar. Petrecerile rave din Berlin, care se petrec în spații abandonate, fie ele colective
(deci non-relaționale) sau nu, sunt forme de activare a spațiului în aceeași măsură ca și
amplasarea unui pavilion temporar multifuncțional în spațiul respectiv. Ambele se pot petrece
pe orice tip de spațiu non-relațional. Aceasta este activarea exogenă în care o activitate
nomadă își caută spațiu, ocupând orice spațiu liber.
Activările se pot baza și pe relații existente pe sit sau amplificarea unor puncte de intensitate,
fie în vederea stabilirii unor noi relații, fie pentru a atrage atenția asupra potențialului irosit al
unor asemenea spații. Acest tip de atitudine este una care ne interesează în mod deosebit în
recuperarea spațiilor non-relaționale, scopul unei recuperări fiind până la urmă creșterea
calității vieții, lucru care nu poate fi atins fără refacerea comunităților. O activare de succes
are ca și efect, crearea unui punct de intensitate apropriat de comunitate, în jurul căreia se
poate crea o viață socială consistentă. În timp, prin această confirmare, activarea devine
permanentă, iar recuperarea completă.
Intervențiile care aduc cultura spectacolului în spațiul non-relațional, au un efect maximal în
conștientizarea potențialului acestor spații, dar totuși nu rezolvă problema decât pe un termen
foarte scurt, comunitățile nereușind să perpetueze acest tip de activitate și așa cum arătam
mai sus, fără activitate, activarea se pierde. Aceste spații, fiind spații cotidiene, ar trebui prin
activare să primească activități cotidiene, poate lipsite de spectacol, dar care antrenează în
jurul lor viața comunitară.
___________________________________________________________________________
(20)Porras, Fernando – activation în Cross Susanna (coord) –The Metapolis Dictionary of Advanced Architecture,ACTAR,2003 pag. 3
28
RECUCERIREA SPATIULUI

Badeschiff. Berlin (2008)


29
RECUCERIREA SPATIULUI

O activare – Badeschiff, vaporul în care faci baie

Unul din exemplele cele mai reușite, după parerea mea, de activare a unui spațiu non-
relațional este reprezentat de o intervenție relativ mică în raport cu dimensiunile sitului. Este
vorba de Badeschiff, o piscină publică în Berlin, situată în zona estică a orașului pe râul
Spree. Creată de artista berlineză Susanne Lorenz împreună cu AMP Arquitectos(22) (Spania)
în 2004, piscina de pe Spree a fost confecționată dintr-o barjă rectangulară de 32,5m lungime
și 8.2m lățime. Spun că este o recuperare a spațiului non-relațional reprezentat de râu (spațiu
colectiv) și o activare a potențialului de schimbare a caracterului zonei (foste clădiri
industriale).
Trecând peste licențele poetice ale intervenției, o oază de apă curată în mijlocul unui râu
extrem de poluat, intervenția poate fi considerată un succes major de recuperare a spațiului
non-relațional prin activare din câteva motive. Unul dintre motive este că prin această
intervenție s-a tras un semnal de alarmă asupra potențialului extraordinar al râului în oraș, râu
față de care orașul este închis pe cea mai mare parte. Este o activare care poate (și a reușit în
ultima vreme) să atragă cât mai multe activități să se deschidă către râu, recuperându-l și
crescând astfel calitatea vieții din Berlin. Potențialul de recuperare a râului era imens, el fiind
folosit la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX ca o zonă de recreere, pe când a
face baie în râu era o activitate uzuală. Poluarea râului și o planificare urbană defectuoasă au
izolat râul din viața orașului, pierzându-și capacitatea de a atrage relaționări. În momentul de
față, în zonă, datortiă acestui nou punct de intensitate, au fost reabilitate clădirile industriale,
apărând pe harta Berlinului o nouă zonă de culturală și de recreere.
Al doilea motiv este scara intervenției și resursele consumate. Intervenția este extrem de
redusă ca și suprafață și resursele consumate dar reușește să se adreseze întregului oraș. Deși
a fost o inițiativă individuală a unei instituții fără o consultare prealabilă cu membrii
comunităților învecinate, piscina a fost apropriată de întreg orașul. Datorită acestui fapt, ceea
ce trebuia să fie o recreație de sezon s-a permanentizat și funcționează pe tot timpul anului.
Prin această intervenție se reușește reintegrarea socială și vizuală a râului și zonei în contextul
larg al orașului realizându-se o reconectare totală.
Al treilea motiv este strâns legat de ipoteza de la care a pornit acest studiu. În momentul în
care orașele nu se mai dezvoltă în suprafață, ele trebuie să își acomodeze funcțiunile necesare
în spațiile neutilizate, inclusiv cele non-relaționale. Cartierul Kreuzberg, în care este
amplasată această intervenție este unul extrem de dens (mietskaserne – locuințe colective
dezvoltate în jurul unor curți interioare succesive, pentru acomodarea persoanelor venite să
lucreze la începutul secolului în noua industrie berlineză). Datorită intensității de utilizare,
spațiile non-relaționale nu mai există, singurele spații libere fiind zonele de parc și pădure
aferente, zone de relaționare la scara întregului oraș. Funcțiunile culturale, sportive și de loisir
nu și-ar fi avut locul în această zonă decât recuperând suprafața râului Spree, singurul spațiu
colectiv (deci non-relațional) rămas. Zonele industriale nu vor fi considerate spații non-
relaționale. Ele sunt zone private (în sens administrativ, tehnic, birocratic dar și la nivelul
percepției locuitorilor) care se deschid publicului cu mare consum de energie, prin operațiuni
vaste de restaurare/reciclare.
Folosirea râului pentru construirea unei funcțiuni necesare nu este deloc evidentă publicului
larg, astfel încât nu s-ar fi putut realiza prin inițiative spontane individuale sau de grup ale
comunității, soluția activării devenind astfel singura viabilă.
Piscina Badeschiff poate fi considerat astfel un exemplu extrem de reușit de recuperare a
spațiului non relațional prin activare. Acesta nu este însă singurul exemplu de acest tip de
activare. Ar mai fi de amintit în aceeași categorie intervețiile lui Sami Rintala, precum Sauna
plutitoare (Hardangerfjord, satul Rosendal, Norvegia).(23)

___________________________________________________________________________
(22) http://www.amparquitectos.com/main.html (site-ul biroului de arhitectură AMP Arquitectos) (23)
Rintala, Sami – Sauna plutitoare în Arhitectura (nr.72/ martie 2009) pag.44 - 45
30
RECUCERIREA SPATIULUI
31
RECUCERIREA SPATIULUI

2.2. Acțiuni de recuperare – reciclarea

”Noțiunea de reciclare introduce nevoia de a crea noi răspunsuri la situații urbane depășite
(...) Reciclarea în context urban – operațiuni de reînoire și re-informare – ale acestor zone, cu
scopul de a opri procesele de irosire și inadaptare, prin acțiuni globale de restructurare și
redefinire (spațială, iconografică, urbană), stabilind noi relații între construcție și un mediu în
schimbare. Reciclarea urbană înseamnă începutul unui nou ciclu cultural, fizic, economic,
social nou în oraș. Reciclarea înseamnă acceptarea faptului că un anume ceva a ajuns la
sfârșitul ciclului său de viață și că un alt ciclu trebuie să înceapă, bazându-se pe condiția
existentă. (...) Reciclarea permite construcția pe o bază existentă (nu necesită crearea sau
importarea de produse noi), transformând-o într-un material coerent prin el însuși. Istoria și
cultura unui loc e o bază fundamentală pe care poate începe noul ciclu. Reciclarea urbană nu
afectează numai aspectul fizic al orașului, ci deasemenea comportamentul locuitorilor săi, o
nouă atitudine din partea administrației și dezvoltarea unor economii noi. Reciclarea este
inovare.”(23)
Spre deosebire de activare, reciclarea presupune o viziune globală asupra întregului
spațiu, scopul fiind schimbarea caracterului acestuia, caracter care nu mai este valid.
Scara intervenției devine astfel mai mare decât în cazul activării. Deasemenea, reciclarea
unui spațiu se realizează cu siguranță pentru o perioadă mai lungă de timp, până când
condițiile urbane se schimbă, spațiul ajungând din nou în situația de a fi depășit din punct de
vedere moral, al utilizărilor, al imaginii, al capacității de a stimula interacțiuni și relaționări
între indivizi. Dacă activarea avea capacitatea ca prin intervenții cu o doza de efemeritate să
testeze răspunsul comunității, apoi, răspunsul considerat optim să fie permanentizat,
reciclarea ca proces trebuie să includă un studiu și o negociere cu comunitatea căreia i se
adresează, pentru ca intervenția să fie apropriată ușor și fără conflicte. Comunitățile au o
componentă destul de reticentă la schimbări deoarece le este afectată structura lor cotidiană,
generând astfel confuzie în obiceiurile lor și în modul lor de viață. Comunicarea cu acestea
trebuie să prezinte răspunsuri la modul în care sunt afectate aceste activități cotidiene.
La fel ca și în cazul activării, acțiunea poate fi concretizată printr-o formă arhitecturală sau
nu, problemele punându-se în același mod la nivelul efectului: reușește noua intervenție să
genereze relaționări, să fie un loc pentru fiecare? În plus, datorită faptului că o reciclare are o
durată de viață mai mare, se pune o altă problemă: răspunsul este capabil să evolueze în timp,
funcție de noile cerințe în permanentă schimbare, ale comunității?
Un element extrem de important pentru acest tip de recuperare este faptul că reciclarea
păstrează elemente definitorii ale spațiului (clădiri. limite, fluxuri) astfel că trecerea
înspre o nouă utilizare, la nivelul percepției poate fi acceptată și apropriată mai ușor.
Elementele existente păstrate căpătând un rol de reper în noul spațiu, ierarhizându-l. În
ce măsură sunt aceste elemente păstrate și gradul de modificări pe care îl pot primi, sunt
decizii care trebuiesc negociate într-un exercițiu destul de complicat de comunicare cu
comunitatea.
O situație extrem de benefică de recuperare a spațiilor non-relaționale prin reciclare este cea
în care aceasta din urmă este combinată cu activarea. Prin activare se investește spațiul cu un
anumit potențial, potențial exploatat de comunitate pe întreg situl, recuperarea spațiului
respectiv fiind completă. O reciclare realizată de comunitate rezolvă toate problemele de
relaționare pe care spațiile respective nu o aveau. Simpla acțiune a comunității care ajunge să
funcționeze ca un organism pentru transformarea spațiului propriu face ca rezultatul final, ca
formă fizică să nu mai conteze, căci scopul relaționării și aproprierii spațiului a fost atins.

___________________________________________________________________________
(23)Gausa, Manuel – recycling, urban în Cross Susanna (coord) –The Metapolis Dictionary of Advanced Architecture,ACTAR,2003 pag. 51
32
RECUCERIREA SPATIULUI

sursa foto: http://www.archdaily.com/60172/mr-visserplein-bureau-bb/


33
RECUCERIREA SPATIULUI

O reciclare - Mr. Visserplein, Amsterdam


Mr. Visserplein este una din piețele cele mai discutate din Amsterdam, deoarece la nivelul
percepției, acesta este locul în care centrul se termină și deasemenea este un punct sensibil
din punct de vedere istoric și politic. Locul actual este rezultatul unui număr foarte mare de
intervenții accidentale, lăsând foarte puțin din țesutul original. Este o situație tipică pentru
îmbinarea între centrul istoric și noile dezvoltări tratată în stilul urbanismului funcționalist de
anii 70. Orașele românești (cele care mai păstrează un țesut istoric) au fiecare această
problemă.
Mr.Visserplein este un spațiu extrem întins. Intrările în piață sunt foarte largi, făcând zona să
pară că se pierde, dispare, pierzând orice sens de orientare. Locul se delocalizează ”de-locare,
a nu fi localizat, caracterizează relația între om și oraș. Această dislocare cauzează senzația de
a fi pierdut, într-un sens larg. E posibil să credem că lucrurile au fost mai bune în trecut.
Totuși, să trăiești fără loc, cu simțul pierderii, e o situație bună pentru a propune o relație
nouă între individ și oraș și o configurare care să propună o altă relație individ, arhitectură și
spațiu public”(24). Indivizii resping acest spațiu și încearcă să îl traverseze cât mai repede, iar
zona sa centrală rămâne nefolosită, traversată numai de tramvaie. Instituțiile publice și școlile
prezente în zonă au aceeași atitudine față de acest spațiu. Locul se constituie ca un spațiu
non-relațional delocat prin excelență. Înțelegerea acestuia ca un spațiu de graniță, sfârșitul
centrului și începutul a altceva, îi crează bogăția. Straturile existente, istorice sau nu, linia de
tramvai, fațadele, fosta linie de metrou, regimurile de înălțime devin unelte de lucru în
această intevenție pentru ca în final întregul să aibă sens, să nu mai fie confuz, iar astfel
relaționările să fie stimulate.
Propunerea celor de la Bureau B+B(25) se referă la crearea unei structuri temporare de fiecare
parte a liniei de tramvai care taie centrul pieței. Forma în plan a structurilor este o trimitere
către liniile de metrou existente sub pământ. Ele demarchează spațiul public, eliminând
confuzia asupra perceperii spațiului, delimitând alte zone mai mici de fiecare parte ușor de
apropriat de activitățile publice existente. Spațiul interior al acestor structuri e deschis
publicului. Sunt propuse o cafenea, o terasă, un centru de informare și de bilete pentru
muzeele și instituțiile din zonă, un birou pentru închiriere de biciclete și intrarea către o zonă
de joacă care refolosește vechiul metrou. Ele servesc ca locuri de întâlnire pentru studenți,
zonă de relaxare pentru turiști și vizitatorii clădirilor învecinate. Structurile pot fi folosite
pentru promovarea instituțiilor prin amplasarea de reclame sau găzduirea de evenimente.
Intervenția este simplă, dar globală, înscriind tot spațiul pieței și promovând relaționările între
zone, clădiri și indivizi. Mai degrabă decât un exercițiu de arhitectură, propunerea este un
material care se naște din condiția acestui spațiu de a fi intermediar, un teritoriu de graniță,
folosind straturile ce se suprapun în spațiu și timp relaționându-le. Activarea prin arhitectură
ar fi presupus un obiect care să genereze în timp aceste relaționări, prin validitatea sa și
aproprierea de către indivizi. Reciclarea folosește toate elementele sitului, le ierarhizează și
propune relaționarea acestora. De aceea, propunerea celor de la Bureau B+B, deși structura sa
este una temporară, poate fi considerată mai degrabă o acțiune de reciclare decât una de
activare a spațiului.
În cadrul acestui studiu propunerea este cu atât mai interesantă, cu cât spațiul nu este aferent
unei comunități, cum este în cazul spațiilor locuirii, ci este la confluența mai multora, de
foarte multe tipuri. Flexibilitatea și multifuncționalitatea obiectului propus îi poate asigura
succesul, tocmai pentru că propune spațiu și funcțiuni pentru fiecare individ sau grup. Un
obiect profund local prin modul în care a fost generat, dar cu o adresabilitate teritorială.
___________________________________________________________________________
(24)Morales, Jose – de-location în Cross Susanna (coord) –The Metapolis Dictionary of Advanced Architecture,ACTAR,2003 pag. 153
(25) http://www.archdaily.com/60172/mr-visserplein-bureau-bb/ (propunerea celor de la Bureau B+B asupra pieței Mr.Viesserplein)
34
RECUCERIREA SPATIULUI

Piata Unirii – Cluj Napoca – o reabilitare ce a recuperat spatii non-relationale

sursa: www.sibiul.ro
35
RECUCERIREA SPATIULUI

2.3. Alte acțiuni de recuperare – renovare, reabilitare


Renovare, renovări, s.f. Acțiunea de a renova și rezultatul ei; ansamblu de lucrări tehnice,
parțiale sau generale executate la un sistem tehnic existent (mașini, clădiri, instalații etc.),
fără a-i schimba în esență destinația, pentru a-l ameliora din punctul de vedere al confortului,
al folosirii, al igienii sau al esteticii; renovație(26)
Acțiunea presupune o intervenție la nivelul expresiei vizuale a unui spațiu. Deși se stimulează
prin aceasta relaționările între indivizi, nu ar putea fi numită o recuperare prin arhitectură a
spațiilor non-relaționale. În primul rând nu poate fi numită o recuperare, deoarece spațiul
funcționează deja, din moment ce singurele intervenții sunt asupra modului în care arată
aceste spații. Nu se propun noi relaționări ci mai degrabă amplificarea celor existente, ceea ce
înseamnă că spațiul este deja unul relațional și funcționează ca atare. În al treilea rând, acest
tip de acțiune nu are drept rezultat o nouă formă construită ci o punere mai bună în valoare a
celor existente. Deși nu poate fi considerată o acțiune de recuperare, renovarea poate fi
considerată o activare la o scară mai mare, a întregului teritoriu, declanșând astfel acțiuni de
recuperare în alte locuri. Renovarea unei piețe sau ansamblu comercial într-o zonă mai puțin
dezvoltată crește potențialul zonei, precum și cerințele comunității asupra calității vieții.
Toate acestea se răsfrâng asupra spațiilor non-relaționale dacă acestea există.
Reabilita, vb. I. tr., refl. a(-și) restabili buna reputație, onoarea, prestigiul știrbit. A readuce la
o stare trecută (de eficiență, management sau solvență). (27)
Reabilitarea presupune restabilirea unor relaționări ale indivizilor cu spațiul, arhitectura sau
între ei, care existau la un moment dat, dar care din diferite motive nu mai există. Reabilitarea
își pune drept scop întoarcerea la o anumită perioadă, stabilită arbitrar sau prin negociere cu
comunitatea/comunitățile aferente. Rezultatul vizual al acestei acțiuni poate fi atât un design
urban cât și un produs de arhitectură, deși în practică, datorită importanței publice a acestor
situri nu se propun în general noi clădiri). Cu toate că limbajul poate fi diferit față de perioada
stabilită ca referință, relaționările sunt căutate a fi identice, inovarea fiind astfel redusă ca și
semnificație. Acțiunea este una globală și vizează spațiul în întreg ansamblul său, fiind
indiferentă la calitatea relaționărilor existente sau a non-relaționărilor. Se recuperează astfel
spațiile non-relaționale (dacă acestea există) dar există riscul de a pierde relaționările
existente, în numele revenirii la relaționări trecute. Această acțiune este intens folosită în
centrele istorice ale orașelor, transformate de intervențiile orașului pentru mașină (trasarea
unor circulații intense, parcări etc) de după cel de-al II-lea Război Mondial. Reabilitarea nu
este folosită pentru acomodarea unor noi funcțiuni necesare orașului, dar cu siguranță este o
acțiune destinată creșterii calității vieții urbane.
Una din aceste reabilitări o constituie transformarea unor arii în zone pietonale. Se refac
astfel relaționările secolului XIX , dar se pierd relaționările secolului XX. Studiile
premergătoare intervenției devin astfel esențiale. Înțelegerea situației existente, o ierarhizare
și separare a relațiilor dorite și a celor nedorite împreună cu cei cărora acțiune li se adresează
devin elemente esențiale. Există întotdeauna riscul ca o situație reabilitată să pară stranie,
străină, lipsită de informație și orientare și prin aceasta neapropriată de comunitate.
Transformarea în spațiu non-relațional este iminentă în acest caz.
Practica reabilitărilor a impus până la urmă o combinație a relaționărilor trecute cu cele
prezente, recuperarea devenind astfel o combinație între reabilitare și reciclare. Deasemenea,
în spațiile care nu au fost negociate ca noi relaționări (Sibiu, Cluj Napoca) s-au impus activări
constante ale acestor spații pentru ca în final ele să fie apropriate și folosite la potențialul lor,
consumând astfel poate mai mult efort în apropriere decât în intervenție.
______________________________________________________________________________________________________________
(26) http://dexonline.ro/definitie/renovare (definitii multiple ale cuvântului renovare)
(27) http://www.merriam-webster.com/dictionary/rehabilitation/ http://dexonline.ro/definitie/reabilitare (definitii ale cuvantului reabilitare)
36
RECUCERIREA SPATIULUI
37
RECUCERIREA SPATIULUI

2.4. Studiu de caz: Un grup de activări – Idei mici pentru un oraș mare
Idei mici pentru un oraș mare reprezintă o colecție de 16 proiecte pentru îmbunătățirea
spațiului public din București prin intervenții imediate la micile și marile probleme ale
orașului. Proiectul a fost inițiat de revista Arhitectura în cadrul Bienalei de Arhitectură
București 2008 și a beneficiat de participarea unei serii de birouri de arhitectură, arhitecți și
teoreticieni.
Idei mici deoarece, consideră autorii, ”până la transformările majore și intervențiile urbane
dramatice, până la viziunile de anvergură trebuie să existe și o perioadă de tranziție în care să
acumulăm experiență și știință, să ne punem probleme, să urmărim efecte, să tragem
concluzii juste, fără a cheltui sume fabuloase”(28) Activări în cel mai pur sens al cuvântului,
încercări de a face individul să realizeze că există spațiul respectiv și ca poate exista și altfel,
chiar în folosul său. Unele proiecte sunt de arhitectură, altele sunt amenajări urbane, altele
proiecte de design de mobilier urban și reprezintă puncte de plecare pentru schimbarea
calității spațiului urban din București. Fiecare din aceste proiecte încearcă să activeze (deci
să recupereze) câte un tip de spațiu, de cele mai multe ori spații non-relaționale. Ele nu
sunt numai spații aferente locuirii ci și spații extrem de dificile din zonele centrale sau
periferice ale orașelor. Vom prezenta pe scurt două dintre acestea, pentru a realiza potențialul
acestor spații, cum este el recuperat și cum poate fi folosită această idee mai departe.
Point 4 – O diferență de 900
Proiectul prevede transformarea gardului Muzeului Național De Artă într-o pergolă prin
simpla rotire a sa la 90 de grade. O idee simplă dar care are două efecte majore: recuperarea
spațiului curții Muzeului, spațiu non-relațional privativ, și deschiderea posibilității de
reciclare sau doar renovare a acestui spațiu, respectiv crearea unei pergole care să crească
calitatea spațiului trotuarului, crescându-i atractivitatea și prin aceasta potențialul de
relaționare. Chestiunea care dă de gândit ar fi recuperarea (prin diverse mijloace) a
spațiilor referitoare instituțiilor de un mare interes public – muzee, biblioteci, teatru și
reintegrarea acestora în viața orașelor. Pare o chestiune logică, dar de multe ori, aceste
instituții sunt bine izolate în țesutul urban neputând stabili relaționări, iar prin aceasta își scad
atractivitatea.
Horia Marinescu – Peisaj peste parcări. Coline pietonale urbane
”Pietonul transcede traficul și masa de mașini parcate. Terenul pierdut de pieton la nivelul
străzii este recâștigat astfel la un nivel superior, aflat peste automobilele parcate.”(30) Spațiul
astfel câștigat poate fi folosit pentru amenajarea de terase, zone de recreere. Intervenția nu se
suprapune peste trotuar ci acoperă minimal zonele de parcări sau garaje. Proiectul este cu atât
mai interesant cu cât poate fi transplantat oriunde peste un set de mașini parcate. Parcarea
este unul din spațiile non-relaționale delocalizate, care ocupă în general suprafețe foarte mari
în jurul spațiilor de locuit, dar nu numai. Recuperarea acestui spațiu deschide posibilități noi
pentru regândirea zonelor de locuit și extrapolează către marile parcaje ale centrelor
comerciale – spațiul parcării devine loc de dezvoltări ulterioare.
Proiectele mai propun recuperarea unor spații non-relaționale în diverse puncte și la
diverse scări, devenind clar că orice tip de spațiu non-relațional, indiferent de
dimensiunile sale geometrice poate fi reintegrat în viața orașului. Prin deschiderea către
diverse tipuri de utilizări se crează o adresabilitate către fiecare individ, lucru care
sporește cu siguranță calitatea vieții urbane în contextul urban dens al Bucureștiului.
________________________________________________________________________________________________________________
(28) Goagea, Constantin; Gehnciulescu, Ștefan; Goagea, Cosmina – Idei mici pentru un oraș mare în Arhitectura nr.70 , pag.94
0
(29)Point 4 - O diferență de 90 în Arhitectura nr.70 , pag.104
(30)Marinescu, Horia – Peisaj peste parcări în Arhitectura nr.70 , pag.101
38
RECUCERIREA SPATIULUI

Magic Blocks – pag.51 – bulevardul din față, maidanul din spate

Magic Blocks – pag54-55

Magic Blocks – pag.56


39
RECUCERIREA SPATIULUI

2.5. O strategie de reciclări – Magic Blocks


Magic Blocks este un studiu critic a unui grup de profesioniști adunat sub titulatura de
Zeppelin, asupra situațiilor de locuire ”la bloc” din câteva puncte clar definite din București
în vederea propunerii unor scenarii care să îmbunătățească calitatea locuirii colective din
București și implicit a calității întregului oraș la scară mare.
Contrastul între potențialul spațiilor non-relaționale și modul în care acest potențial este
exploatat, datorită unei lipse totale de coordonare între cerințele individuale ale membrilor
comunității, administrație și mediul profesional, face un studiu ca acesta să fie extrem de
important în începerea unor discuții despre recuperarea spațiilor locuirii. Problema devine cu
atât mai importantă cu cât există o tendință de ghettoizare a cartierelor bucureștene, lucru
care nu poate fi combătut decât prin creșterea calității vieții, din care recuperarea spațiilor
non-relaționale poate face parte. Deasemenea, prin extrapolare, în fiecare oraș din România
putem găsi situații asemănătoare cu aceleași probleme. Astfel, deși sunt prezentate trei
scenarii foarte concrete, ele de fapt se adresează la nivel cel puțin național.
Bulevardul din față și maidanul din spate
Porțiunea aleasă pentru studiu este una bine definită de bulevardul Calea Moșilor, străzile
Corbeni, Popa Petre și Cercului. Situația este una destul de comună în contextul urban
românesc. Placarea unei artere importante a orașului cu blocuri P+8, în spatele cărora se
păstrează o porțiune din zona veche, de multe ori valoroasă, dar tăiata de intervenția
socialistă. Fața blocului funcționează ca un spațiu relațional, menținut de activitățile
comerciale la nivelul parterelor, iar în spate există o suprapunere de utilizări private (garaje,
parcări) și spații libere neutilizate. Reciclarea acestor spații ar avea ca scop articularea și
trecerea către țesutul istoric și oferirea unor spații de calitate comunității. Strategia este una
completă, axându-se nu doar pe parte de amenajare a spațiului, ci având o componentă
socială și economică deasemenea (crearea unor noi locuri de parcare care pot fi închiriate, noi
activități în zonă prin creșterea atractivității.
Propunerea în sine se axează pe crearea de spații pentru fiecare, o multitudine de utilizări
posibile și răspuns fizic pentru acestea. ”Spațiu al locatarilor de bloc și ai cartierului de case,
dar și al bulevardului, un loc pentru skateri, rolleri și cei ahtiați dupa baschet, bunici, liceeni
îndrăgostiți și pentru băieți și fete de firmă care își vor mânca sandviciul și salata pe bancă la
umbră”(31) Împreună cu faptul că o situație particulară este tratată într-un mod particular, fără
a generaliza, se crează premizele unei recuperări reușite a acestui spațiu non-relațional. Se
pune problema evoluției în timp a acestor spații, deoarece propunerea deși schematică,
vizează o ocupare totală a spațiului, determinând fiecare detaliu al său. Capacitatea de a fi
apropriate se poate exprima și în timp, iar supra-determinarea poate în primul rând să omită
relaționări potențiale ale sitului, și respingerea acestuia prin lipsa de flexibilitate. Deasemenea
se pune problema negocierii expresiei fizice finale cu comunitatea. Aceleași probleme sunt
mai bine realizate în cazul celei de a doua intervenții propuse: curți comune.
Curți comune - negocieri
Trecând peste produsul oarecum rigid al propunerii, care împarte spațiile destul de clar în
privat, semipublic și semiprivat, impunând noi limite, proiectul are o calitate prin faptul că
este ”un proiect comunitar”. Se pune aici problema recuperării spațiului printr-o negociere
între actorii urbani (ONG, profesioniști, administrație și locuitori). Rezultatul vizual nu
reușește să prindă procesul prin care se poate ajunge acolo, acea negociere care crează
___________________________________________________________________________
(31)Studiu de caz: porțiunea definită de bulevardul Calea Moșilor, străzile Corbeni, Popa Petre și cercului în Magic Blocks, Zeppelin,
București, 2009 pag.64
40
RECUCERIREA SPATIULUI

Magic Blocks, pag.75 – negocieri

Magic Blocks – activarea cartierului Balta Albă pag.104-10


41
RECUCERIREA SPATIULUI

spații ușor de apropriat și capabile să evolueze în timp. Nici această soluție nu propune o
recuperare prin arhitectură a spațiului, totuși ea nu trebuie exclusă din proces. Cum arătam în
studiul sociologic din capitolul I, locuitorii nu realizează ce s-ar putea realiza. Nevoile lor
individuale sunt traduse în amenajări sau clădiri de către specialiști în diverse forme.
Proiectul actual propune de exemplu un număr de 150 de locuri de parcare la sol. Acestea pot
fi realizate și prin construirea unui parcaj, atâta timp cât comunitatea îl dorește și îl pot
considera ca fiind al lor.
Al treilea proiect presupune intervenții atât pe mediul construit cât și pe spațiul non-relațional
aferent.
Cartierul Balta Albă – un dormitor
Problemele care le pune acest proiect sunt extrem de interesante deorece ne arată că
indiferent de cât de bine este amenajat spațiul, din moment ce nu există relaționări, el devine
tot un spațiu non-relațional care doar are o imagine mai bună. Uneori, spatele blocurilor care
plachează artere întrețin relaționări mult mai importante, deși sunt poate într-o stare fizică
extrem de proastă. Proiectul propune o recuperare a acestor spații prin activarea zonei la scară
mare, prin operațiuni de reciclare a parterelor blocurilor, schimbându-le destinația și astfel
imaginea. Această operațiune, deși justificată atât din punct de vedere al recuperării cât și
economic, pune probleme în ceea ce privește aproprierea de către comunități, datorită faptului
că presupune mutările indivizilor care locuiesc la parter. O negociere cu fiecare locuitor este
una dificilă și generează conflicte. Trecând peste acest element totuși, aceasta este una din
soluțiile preferate nu numai în România.
Într-un curs deschis, Francois Decoster de la l’AUC Paris, birou de urbanism, vorbind despre
reciclarea marilor ansambluri din Paris, arăta cum o serie întreagă de probleme ale acestor
grand ensambles pot fi rezolvate prin aproprierea parterelor și în extensie a spațiilor aferente.
Aceste ansambluri pot avea o viață și pot susține relaționări, astfel încât demolarea lor (mare
consumatoare de timp și mai ales energii) este nesustenabilă, rămânând numai soluția
reciclării lor.
Studiul Magic Blocks nu trebuie rezumat la obiectele propuse și modul formal de
rezolvare a problemelor, ci tocmai la problemele care le pune: urgența unei acțiuni bine
corelate în vederea creșterii calității vieții și evitarea degradării complete și ghettoizării
acestor cartiere de locuit; strategii și rezultate diferite pentru fiecare loc in parte pentru ca
acestea au comunități și cerințe diferite; conceperea unor operațiuni de recuperare care să
poate declanșa și acțiuni individuale sau ale comunității (apropriere, evoluție, întreținere);
necesitatea concertarii tuturor acțiunilor asupra acestor spații; importanța unor proiecte de
activare pentru conștientizarea comunităților în ceea ce privește potențialul latent al acestor
spații. Crearea unui proces pornind măcar de la aceste date, combinate cu negocieri directe cu
indivizii, este unul aplicabil în orice situație, devenind chiar un model de abordare a
recuperării spațiilor non-relaționale ale locuirii.
Închistarea unor procese extrem de elaborate de negociere și studii în forme clasice de
amenajare, care determină și chiar supra-determină fiecare spațiu, nu lasă nici o oportunitate
de evoluție. Acest lucru trebuie mereu luat în considerare. Un proiect adresat comunității,
comunitate în permanentă mutație prin mișcări demografice naturale, nu poate fi decât
flexibil și dinamic. Ordinea și proiectările de sus în jos, caracteristice arhitecților și
urbaniștilor, nu au capacitatea de a evolua, spațiile pierzându-și în timp capacitatea de
a relaționa. Se pune astfel întrebarea, oare este nevoie de o determinare a acestor spații?
E deajuns o activare pentru a permite dezvoltarea naturală și recuperarea naturală a
spațiilor? Să considerăm cazul Tokyo.
42
RECUCERIREA SPATIULUI

02. Pasajul electric – made in tokyo 03. Centru comercial + autostradă

27. Schimbător și curți de tenis


43
RECUCERIREA SPATIULUI

2.6. Nedeterminări sau dezvoltări spontane – Made in Tokyo


Tokyo este unul din orașele cele mai dense din lume, cu o densitate de aproximativ 14 500 de
locuitori/km2. Lipsa spațiului de extindere a unui oraș considerat al treilea pol economic al
lumii, a făcut ca fiecare spațiu să fie investit cu potențial. O activare prin necesitate
economică de spațiu.
Studiul Made in Tokyo este o colecție de clădiri anonime născute din ”proliferarea onestă a
nevoilor urbane (...) Clădirile nu sunt limitate de diverse interese sau de expresia individuală
a arhitecților; nu se interesează de scară, valoare culturală sau istorie, valori de care
arhitectura a depins până acum. Ele apar dintr-o lăcomie utilitară: ‹mai există un pic de spațiu
aici, hai să-l folosim la ceva›, ‹nu ar fi util să punem asta aici și cealaltă dincolo?›”(32).
Spațiile recuperate prin arhitectură sunt de cele mai diverse și mai neașteptate. Unele dintre
ele pot fi considerate non-relaționale, altele nu. Indiferent dacă ele au o componentă
comunitară, această componentă este subjugată de puterea capitalismului și politicilor și de ce
nu, a dorințelor individuale de prestiu social. Uneori, ele încearcă să creeze spații de
relaționare destinate publicului, dar nu din dorința de recuperare a spațiului ocupat și cedarea
acestuia către public, ci mai degrabă din aceleași rațiuni economice.
Climatul orașului apare astfel într-o nedeterminare totală, forma orașului fiind determinată și
completată de aceste intervenții. Lucrul acesta ne dă de gândit: în contextul opririi extinderii
orașelor, aceeași presiune va fi la un moment dat pusă pe fiecare din spațiile non –relaționale.
Made in Tokyo ne arată cât de diverse sunt posibilitățile de recuperare, cât de traumatizante
uneori pentru comunitățile aferente și cât de igenios pot fi folosite spații altfel văzute ca fiind
fără speranță (ziduri, rambleuri de autostradă, intersecții denivelate – spații colective, folosite
de toată lumea, percepute liniar prin conturul și direcționarea care o dau, și nu spațial).
Recuperări care generează noi tipuri de relaționări
Spațiile de dedesubtul autostrăzilor sau căilor ferate suspendate este unul non-relațional
delocalizat, fiind considerat, cel puțin în orașele europene insalubru, nesigur, periculos. Este
un spațiu colectiv, fiind de multe ori atașat unor zone de birouri sau de locuit care antrenează
grupuri masive de oameni, care ocolesc aceste spații. Recuperarea lor pornește (ca și în
celelalte cazuri) de la esența că aceste locuri sunt spații intermediare, intervenția umplând
aceste spații și relaționându-le cu vecinătățile.
02. Pasajul electric – în fața intrării vestice la o stație de transport în comun, calea ferată
suspendată devine acoperiș pentru un centru comercial de 3 etaje, lung de 300 de metri.
Recuperarea generează noi relaționări și se adresează mai multor comunități.
03. Centru comercial+autostradă – simbioză între centrul comercial (dedesubt) și autostradă
pe o lungime de 500 de metri, spațiile interacționează prin punctele de intrare în parcajele
supraetajate adiacente autostrăzii.
27. Curtea schimbătorului – Una din intersecțiile denivelate ale unei autostrăzi este
recuperată prin amenajarea în spațiul închis de rampa în spirală a unor terenuri de tenis.
Recuperarea spațiilor utilitare ale autostrăzilor sau a altor căi de transport deschide un nou set
de oportunități pentru implementarea unor funcțiuni. Teoria non-locului e cum nu se poate
mai bine combătută de aceste recuperări.
Expresia vizuală nu este un criteriu de evaluare a acestor clădiri. Scopul este până la urmă a
vedea cum aceste spații non-relaționale pot fi recuperate prin arhitectură. De cele mai multe
ori însă, aceste dezvoltări și recuperări individuale nu fac decât să perpetueze spațiile non-
___________________________________________________________________________
(32) http://www.dnp.co.jp/museum/nmp/madeintokyo_e/text.html (textul original al studiului apărut în 2001)
44
RECUCERIREA SPATIULUI

39. Stația apartamentelor 40. Casa centipedă


45
RECUCERIREA SPATIULUI

relaționale prin închiderea față de alție indivizi, prin privatizare. În lipsa unei strategii
coerente de recuperare la scară mai mare, intervențiile care recuperează spațiul în folos public
nu vor fi numeroase.
39. Stația apartamentelor – între stație și râu se formează o secțiune în formă de L, platforma
stației devenind balconul primului etaj, primul etaj e un garaj pentru taxiuri, promenada de
beton către râu devenind culoar de intrare pentru rezidenți.
40. Casa centipedă – dedesubtul căii ferate suspendate lângă stația de tren sunt create o serie
de locuințe de serviciu , 43 de locuințe pe o lungime de 300m.
Se pune astfel întrebarea, cât de mult trebuie determinate recuperările? Cât trebuie lăsat pe
seama capacității evolutive și intențiilor individuale asupra spațiului?
2.7. Recuperarea – între determinare și nesiguranță
”Dacă va fi un nou urbanism, acesta nu va fi bazat pe fanteziile numite ordine și omnipotență,
ci va fi o punere în scenă a nesiguranței, nu va mai fi preocupat de aranjarea unor obiecte mai
mult sau mai puțin permanente ci de irigarea unor teritorii cu potențial”(33)
Orașul – un spațiu democratic
Orașul contemporan, cel care ar trebui să ofere locuitorilor săi un climat sigur, eficient,
dinamic și stimulativ este departe de țelul său. Pe de o parte, așa cum am arătat în studiul
precedent, locuitorii nu își dau seama cum poate fi orașul mai bun, nedezvoltând un spirit
critic la adresa spațiului urban. De cealaltă parte, calitatea spațiului urban a decăzut constant
începând cu mijlocul secolului XX, deși uneltele și resursele disponibile urbanistului au
crescut exponențial. ”Acest paradox e cauzat de o mare greșeală. Această greșeală este supra-
determinarea, atât a formei vizuale cât și a funcțiilor sociale”(34). Prin controlul strict se pierde
ideea orașului înțeles ca proces și acumulare de valori. Acest lucru este evident dacă ne
gândim la produsul numit centru istoric. Trecând peste ”disneyficarea” celor mai multe dintre
acestea și blocarea lor într-o formulă arbitrară și rigidă, ele reprezintă o acumulare în timp de
valori, acumulând și în prezent (sau cel puțin așa ar trebui) exemplare de arhitectură de cea
mai bună calitate. Orașul modern, prin regulamentele sale, oprește imaginația și
transformările inerente unei dezvoltări normale. E o problema urbanistică, arhitecturală și
sociologică. Legăturile comunității nu pot fi planificate sau create instant, din dorința
individuală a unei persoane.
Să ne gândim la orașul european și peisajul său general. Operațiunile de amenajare au super-
determinat o imagine standard a spațiului public european – suprafețe minerale cu materiale
scumpe, tăiate exemplar, compoziții sofisticate de spații verzi și plantații, spații ”dure” și
”moi”. Aceste spații își atrag publicul lor – consumatori de funcțiuni precum comerț și
birouri(35). Nu există o evoluție a acestor spații, ci o eliminare a potențialui latent în
favoarea potențialului impus. Potențialul latent va exploda în spațiile abandonate, de
graniță sau în teritoriul graniței. Activitățile vor ocupa spațiile non relaționale în mod
spontan. Acest lucru s-a întâmplat și în mediul urban românesc dupa 1989. O explozie a
comerțului ambulant pe trotuare, amenajarea de chioșcuri pe spațiul public, au transformat
spațiul urban. Aceeași situație a fost explicată în cazul Belgradului ”Explozia comerțului
”sălbatic” de stradă (...) a produs un impact enorm asupra orașului Belgrad care poate fi
înțeles ca adăugarea unui nou
________________________________________________________________________________________________________________
_(33)Koolhaas, Rem – ”What ever happened to urbanism?” în S,M,L,XL, New York,Rotterdam, 1995, pag.958-971
(34Sennet, Richard – The Open City în Burdett, Ricky, Sudjic, Deyan - THe Endless City, Phaidon Press Inc pag. 290
(35)La Varra, Giovanni – Post-it City: The Other European Public Spaces în Mutations, ACTAR arc en reve centr d’architecture, Bordeaux
2001
46
RECUCERIREA SPATIULUI

The Metapolis Dictionary of Advanced Architecture, pag.44


47
RECUCERIREA SPATIULUI

strat fizic. Procesul schimbă relația între privat și public la nivelul solului, dizolvând astfel
granița clasică între participarea instituțională și individuală la crearea spațiului public.”(36)
Totuși, recuperarea spontană a spațiului în momentul în care are succes, are tendința să se
permanentizeze. Acesta este momentul în care spațiul colectiv, intermediar, se privatizează și
generează conflict. Se transformă din spațiu relațional în spațiu non-relațional, demonstrând
că și procesul invers e posibil. În momentul permanentizării chioșcurilor pe trotuarele
românești, spațiul a devenit supraaglomerat, iar în final, cei care au generat potențialul –
comunitatea, a ajuns să le respingă, cerând altceva.
Apare astfel dilema recuperării spațiilor non relaționale. Cât de mult poate fi
determinat și de către cine? Cât de mult trebuie lăsat spațiul șansei și haosului (în
sensul unei ordini deasupra ordinii)? Cum se poate asigura o evoluție și o bună
fructificare a potențialului latent și ce tip de arhitectură poate asigura acest lucru?
O soluție poate fi ideea unei arhitecturi incomplete și a unui urbanism incomplet, care sunt
destul de flexibile pentru a putea fi supus modificărilor. Ca un început de propoziție dată de
sus în jos pentru a conștientiza comunitatea sau comunitățile asupra posibilitățile de utilizare
a spațiului, așteptând un răspuns de la comunitate care prin apropriere să își modifice fiecare
spațiul funcție de nevoi și dorințe, o arhitectură căreia i se pot adăuga elemente sau care poate
fi revizuită în ceea ce privește interioarele pe măsură ce nevoile comunității se schimbă. Un
stimul dus mai departe de cei cărora li se adresează – aceasta este esența spațiului democratic.
Către o arhitectură ambivalentă (ambiguă)
Cum poate fi o arhitectură a unui astfel de spațiu? Ambiguă ”Spațiul univoc e tributar acum
unui spațiu ambivalent în manifestările sale fizice sau virtuale. Nu numai pentru că nu este
predeterminat funcțional ci și pentru că este substanțial hibrid. Categoric ambiguu. Într-o
realitate multifațetată, polifazată, cu siguranță non-esențială, arhitectura poate crea spații care
sunt mai plurale tocmai prin faptul că nu sunt determinate. Implicit în schimbare și informale.
Multiple. Multiple și multiplicative. Ceea ce anumiți autori ar înțelege drept umilirea
arhitecturii obiectului – pierderea substanței sau a categoriei – de fapt favorizează pluralitatea
și intriga. Diverse niveluri de informații suprapuse, interpretări și citiri sunt combinate,
rezultând straturi diferite de înțelesuri și relaționări”(37)
Așadar supra-determinarea distruge capacitatea evolutivă a spațiului și în timp a
capacității acestuia de relaționare. Nedeterminarea duce în timp la privatizări ale
spațiului și distrugerea capacității de relaționare. O soluție ar fi combinarea celor două
printr-o acțiune de sus în jos (din partea administrației, investitor etc) și o evoluție în
timp de jos în sus (aproprierea obiectului de către comunitate).

___________________________________________________________________________
(36)Dzokic Ana, Topolovic Milica, Kucina, Ivan; Djura, Milan; Neelen, Marc – USE.01 Belgrade (inundation) în Mutations, ACTAR arc en
reve centr d’architecture, Bordeaux 2001 pag. 380
(37) Intermediate places în în Cross Susanna (coord) – The Metapolis Dictionary of Advanced Architecture, ACTAR, 2003 pag. 360
48
RECUCERIREA SPATIULUI

Proces de recuperare a spațiilor non-relaționale


49
RECUCERIREA SPATIULUI

CONCLUZII
Recuperarea prin arhitectură a unui spațiu non-relațional – exemplul proiectului de
diploma
Studiul nu încearcă să demonstreze că aceste spații trebuiesc construite, ci cum ar trebui să fie
construite, în momentul în care apare această nevoie. Propunem drept exemplu exercițiul
recuperării Pieței Mihail Sadoveanu din Fălticeni, o combinație de activare, reciclare și
reabilitare, dacă privim la diferite scări. O activare la nivelul întregului oraș, o reabilitarea a
pieței și o reciclare a sitului.
Activarea orașului
Orașul este conștientizat în momentul de față ca unul în care nu se întâmplă nimic, rămas
blocat undeva la nivelul anilor 90. Ieșirea din acest impas, care a făcut ca tot mai multe
persoane să părăsească orașul, trebuie începută printr-o acțiune de sus în jos, de la nivelul
investitorilor/administrației către populație. O acțiune care poate genera în timp alte acțiuni
de natură individuală sau comunitară. Alegerea sitului pentru o activare la scara orașului nu
este întâmplătoare. A fost ales un spațiu ușor accesibil, central, cu importanță istorică (la
capătul străzii Mari – vectorul istoric de dezvoltare a orașului) care în acest moment are o
funcționare punctuală, datorită funcțiunilor de interes public aflate aici – catedrala,
policlinica, stație de microbuz.
Succesul unei activări este dat de aproprierea intervenției de către comunitate. Vorbind
despre comunitatea întregului oraș, am încercat să găsim acel numitor comun. Prin sondajul
de opinie realizat în acest scop (menționat în capitolul I), realizăm că un număr mare de
persoane consideră Fălticeniul un oraș cultural. Activarea orașului prin amplasarea unui
centru cultural pare astfel o soluție cu potențial de apropriere. Trecând însă la înțelegerea
fiecăruia asupra a ce înseamnă un centru cultural, căci așa cum arătam, recuperarea
spațiilor non-relaționale trebuie să creeze un spațiu pentru fiecare, nu comun, ajungem la
o gamă destul de largă de activități (707 indicate de cei 400 de respondenti la intrebarea Ce
activităţi ar trebui să se desfăşoare în această nouă casă de cultură?”). Activitățile au fost
grupate funcție de spațiile cerute într-o sală de spectacole polivalentă (teatru, concerte,
festivaluri, concursuri, modă), un centru comunitar (ședințe, cursuri, expoziții, lansări de
carte), iar pentru cei care nu au răspuns că doresc un centru cultural (aproximativ 13% dintre
respondenți), au fost adăugate funcțiuni comerciale și servicii (considerate necesare de 35%
dintre respondenti). Această funcțiune este susținută în aceeași măsură și de autoritățile
locale, extrem de interesate de subiect.
Reabilitarea pieței Mihail Sadoveanu
Piața Mihail Sadoveanu pare momentan un loc confuz, hiper-fragmentat, care funcționează
doar în câteva puncte, restul fiind spații de circulații auto sau spații non-relaționale. Limitele
sale nu sunt foarte clare și spațiul pare că se pierde înspre zonele învecinate. Această confuzie
este însă explicată de numeroasele intervenții de sistematizare de-a lungul vremii:
- la început, era doar stradă, ca și continuare a Străzii Mari;
- a fost creat apoi spațiul unei piețe relativ mici ca dimeniuni pentru catedrală,
demolarea unor case și instalarea unui sens giratoriu, deoarece se deschideau în acest
punct 6 străzi cu circulație auto (momentan 5, fiind redusă cea cu circulație masivă
prin crearea E85 – DN2), plus amplasarea autogării,
- demolarea autogării și transformarea unei insule în grădină cu flori, transformarea
Străzii Mari în stradă pietonală, construcția policlinicii
- amplasarea unor intervenții tip chioșc dupa 90 și a unei stații de microbuze
S-a ajuns astfel la o piață care este folosită de puțină lume cu spații extrem de importante la
un moment dat, dar momentan nefolosite. Propunerea vizează crearea unui spațiu flexibil,
multifuncțional, care să pună în valoare toate aceste elemente. Deasemenea, stabilirea unor
dimensiuni ale pieței, funcție de percepție. Din diagrama realizată rezultă un spațiu,
momentan non-relațional privativ, care ar avea potențialul de a fi construit, în vederea
activării orașului și a reabilitării pieții Mihail Sadoveanu. Se pune problema felului în care
poate fi construit.
50
RECUCERIREA SPATIULUI
51
RECUCERIREA SPATIULUI

Reciclarea unui spațiu non-relațional privativ


Spațiul considerat pentru posibilitatea amplasării unei construcții este unul total neasumat de
oraș și locuitorii săi. Un spațiu existent doar ca și contur la limita spațiilor cu un caracter bine
definit:
o Cimitirul eroului sovietic – spațiu tabu, datorită implicațiilor diplomatice, dar
cu un caracter bine definit, fiind considerat parc, deschis publicului, folosit
intens pe perioada verii, datorită vegetației dense. Spațiul este închis pe tot
conturul cu o intrare principală, dar reușește să genereze relaționări.
o Piața Mihail Sadoveanu, care prin reabilitare poate deveni un punct extrem de
viu al orașului.
o Strada Maior Ioan, văzută ca o continuare a străzii Mari, loc cu caracteristici
bine definite
o Cartierul de locuințe Maior Ioan, exponent al urbanismului liber, loc bine
definit prin caracteristici funcționale și ale spațiului de locuit – blocuri în
vegetație.
Situl se constituie așadar ca o graniță între aceste locuri, o graniță exprimată pozitiv, care
separă toate aceste locuri făcând relaționarea între ele greoaie. Situl este un loc
intermediar.”Ce-ar fi dacă, de fapt, teritoriile s-ar plia, îndoi, răsuci și mai ales, încăleca,
pentru a fi cât mai strâns cusute unele de altele și a petici astfel făcând ca marginea să fie, de
fapt, mai mult decât una singură, margini suprapuse, disimulându-se unele pe altele și
negociind, numai între ele, niște teritorii cu adevărat proprii”(38). Din relaționări se naște
obiectul de arhitectură, iar funcțiunea sa este una apropriată de fiecare.
Relaționările definesc obiectul:
o O clădire între loc și teritoriu – un obiect care se naște din loc, dar care caută
întreg teritoriul orașului, prin relaționare vizuală
o O clădire între public și privat – un obiect în permanență public, dar cu
funcțiuni administrate privat, rezultând o suprafață publică, sub care se pot
desfășura activitățile, între cele două existând relaționări și întrepăstrunderi. O
arhitectură ambivalentă.
o O clădire între blocurile socialiste și casele rămase din țesutul istoric –
rezultând niveluri diferite preluate de suprafață publică ce constituie
acoperișul
o O clădire între stradă și parc – ce prezintă o fațadă clasică și un spațiu
intermediar față de stradă (portic rezolvat prin parasolare) și care se pierde
înspre parc, parcul intrând în clădire
o O clădire între a fi un nou reper și sublinierea celor existente – prin suprafață
el devine un nou reper, dar prin modelare păstrează relaționările vizuale cu
reperele existente din orice punct al teritoriului
o O clădire care descompune texturile solului la scara teritoriului și le
recompune pe locul ei, astfel, relaționându-le
Obiectul își continuă elogiul intermediarității sale prin fiecare spațiu interior, aflat între două
spații și exprimat ca atare: intrarea în clădire este un spațiu protejat de consola clădirii, astfel
intermediar între piața deschisă și intrare. foyerul sălii polivalente, un spațiu intermediar prin
definiție etc. Intermediaritatea este cuvântul care descrie și materialele utilizate pentru
închideri, dând imaginea clădirii – transluciditatea.
Se crează astfel o clădire ambivalentă, apropriată datorită funcțiunilor de comunitate,
care relaționează cu vecinătățile și le relaționează între ele, flexibil ca funcțiuni, capabil
să evolueze prin reamenajări atât ale spațiului relațional de deasupra cât și a spațiului
interior, care subliniază și potențează reperele existente, creând în final mai mult decât
un obiect construit și anume – un loc multifuncțional integrant.
________________________________________________________________________________________________________________
(38) Ghiu, Bogdan – Brazdă peste haturi în Groza, Octavian coord., Teritorii. Scrieri, dez-scrieri , Editura Paideia, București, 2003, pag.96
52
RECUCERIREA SPATIULUI
53
RECUCERIREA SPATIULUI

BIBLIOGRAFIE:
1. Auge, Marc, Non-lieux, Introduction a une anthropologie de la surmodernite,
Editure du Seuil, 1992
2. Sandu, M. Alexandru, Sâmburele care face să crească, Editura Fundației Arhitext
Design, București, 2007
3. Turlea, Cristina, Arhitectura și spațiile publice: intercondiționări între spațiul
construit, comanda socială și normele de drept, Editura CADMOS, București, 2008
4. Zahariade, Ana Maria, Simptome de tranziție, Editura Fundației Arhitext Design,
București, 2009
5. Iancu, Adrian, Reprezentare și reprezentativitate în spațiul urban comunitar,
Editura UT Press, Cluj-Napoca, 2003
6. Mihăilescu, Vintilă (coordonator), Etnografii urbane. Cotidianul văzut de aproape,
Ed. Polirom, Iaşi, 2009
7. Bourdieu, Pierre, Effets de lieu, în P. Bourdieu (dir.), La misère du monde, Éditions
du Seuil, Paris, 1993
8. Andreescu, Ioan; Gaivoronschi, Vlad, Identitate și alteritate în spațiul urban,
Editura Fundației Arhitext Design, București 2009
9. Ghenciulescu. Ștefan, Orașul transparent: limite și locuire în București, Editura
Universitară ”Ion Mincu”, București 2008
10. Chelcea, Septimiu, Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi
calitative, Ed. Economică, Bucureşti, 2001
11. * * * Anuarul statistic al judeţului Suceava, ediţia 2009, editat de Direcţia Judţeană
de Statistică Suceava
12. Voicu, Mălina, Voicu, Bogdan, Cât de bine se simt orăşenii în locuinţele lor, în D.
Sandu (coord.), Viaţa socială în România urbană, Ed. Polirom, Iaşi, 2006
13. Ionescu, Ion, Sociologia dezvoltării comunitare, Institutul European, Iaşi, 2004
14. Bourdieu, Pierre, La distinction. Critique sociale du jugement, Les Éditions de
Minuit, Paris, 1979

Volume colective

15. Koolhas, Rem – Harvard Project on the City,; Boeri, Stefano - Multiplicity ,
Kwinter, Sanford , Tazi, Nadia, Obrist, Hans Ulrich - Mutations ACTAR, arc en
reve centre d’architecture, Bordeaux, 2001
16. Groza, Octavian, coord – Teritorii (Scrieri, dez-scrieri), Editura Paideia, București,
2003
17. Cross, Susanna, coord – The Metapolis Dictionary of Advanced Architecture,
ACTAR, 2003
18. Archis Interventions, Point 4, Zeppelin, Arhitectura coord. – Magic Blocks.
Scenarii pentru blocurile din perioada socialistă în București, editat de Zeppelin,
București 2009
19. Momoyo Kaijima, Kuroda, Junzo; Tsukamoto, Yoshiharu – Made in Tokyo,
Kajima Institute Publishing Co., Tokyo, 200
20. Burdett, Ricky, Sudjic, Deyan, coord. - The Endless City, Phaidon Press Inc, 2008
Reviste
21. Rintala, Sami – Dosar în Arhitectura, nr.72, martie 2009
22. Goagea, Constantin; Ghenciulescu, Ștefan; Goagea, Cosmina coord – Idei mici
pentru un oraș mare în Arhitectura. nr.70, decembrie 2008/ianuarie 2009
54
RECUCERIREA SPATIULUI
55
RECUCERIREA SPATIULUI

Site-uri

23. http://atelier.liternet.ro/articol/3514/Ciprian-Mihali/Spatiul-public.html (Ciprian


Mihali despre spațiul public)
24. http://www.amparquitectos.com/main.html (site-ul biroului de arhitectură AMP
Arquitectos)
25. http://www.archdaily.com/60172/mr-visserplein-bureau-bb/ (propunerea celor de la
Bureau B+B asupra pieței Mr.Viesserplein)