Eseu  : Raportul dintre norma de drept internațională și politica internațională.

Păun Mihaela, RI. gr. 201

Mai întâi de toate, raportul dintre norma de drept internațională și politica internațională,
face directă trimitere la ideea că, dreptul internațional public este un instrument al politicii
internaționale. Deci, dreptul internaţional public constituie un ansamblu de norme juridice care
guvernează raporturile ce se stabilesc în cadrul societăţii internaţionale, pe când politica
internațională se manifestă sub forme diferite, funcție de domeniul în care acționează. Ca
element de organizare și reglare a vieții sociale, politica internatională fixează scopurile
activității umane și mijloacele necesare realizării obiectivelor. Politica internațională
reglementată de norma de drept internațional impune ordinea socială, iar la rândul ei, ordinea
socială generează putere, cele două elemente condiționându-se reciproc.
Dreptul internaţional public nu este o categorie statică, abstractă. Orice modificare care
intervine în politica internaţională se reflectă în prevederile sale. În societatea internaţională,
politica internațională este repartizată pe orizontală, poziţia statelor fiind cea de egalitate juridică.
Inegalităţile care apar în mod firesc între state nu determină, din punct de vedere al dreptului
internaţional public, relaţii de subordonare între state, fiecare dintre ele beneficiind de atributul
de stat suveran şi egal în drepturi cu celelalte În comunitatea internaţională contemporană am
asistat la un fenomen de disociere, manifestat în tendinţa de dezagregare a federaţiilor de state, în
centrul şi estul Europei (Iugoslavia, U.R.S.S), urmat de formarea unor state independente
(Serbia, Slovenia, Croaţia, Macedonia, Bosnia-Herţegovina, Ucraina etc.) sau a unor alte forme
de comunitate (C.S.I), ceea ce conturează direct norma de drept internațional și politica
internațională. De aici, dreptul internaţional public este un drept de coordonare şi nu un drept de
subordonare, cum este dreptul intern al statelor. Cu alte cuvinte, în politica internaţională nu
există o ierarhie care să situeze un stat de-asupra altora, ele fiind considerate – din punct de
vedere juridic – egale în drepturi.
În final, putem spune că raportul dintre norma de drept internațională și politica
internațională, statele sunt cele care creează normele internaţionale, prin acordul lor de voinţă,
exprimat în mod liber şi concretizat în tratate şi cutumă, tot statele fiind şi destinatarele acestor
norme. Statele acceptă să îşi conformeze comportamentul lor pe plan extern, în funcţie de
normele dreptului internaţional public. Aici, un mare factor l-a avut Carta ONU, care a deschis
largi posibilităţi de afirmare şi dezvoltare a dreptului internaţional, de întărire a rolului său de
promovare a cooperării între naţiuni pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, speranţe
neconfirmate de evoluţiile internaţionale ulterioare marcate de noi vicisitudini şi crize politice
internaționale majore la originea cărora s-a aflat pericolul unui război nuclear, în contextul
existenţei efective a războiului rece.