Exortația apostolică

MARIALIS CULTUS

Această Exortație apostolică Marialis Cultus (Cultul Sfintei Fecioare Maria)

promulgată de Papa Paul al VI-lea la data de 2 februarie 1974, reprezintă un punct
important în istoria cultului marian. Acest document este alcătuit din 58 de puncte și
este împărțit în 3 mari părți:
 Cultul Fecioare Maria în Liturgie (nr: 1-23);
 Pentru reînnoirea pietății mariane (nr: 24-38);
 Indicații privind două exerciții de pietate: rugăciunea Angelus și
Rozariul (nr: 39-55);
Iar ultimele 3 puncte (56, 57 și 58) reprezintă o concluzie unde vorbește despre
Valoarea teologică și pastorală a cultului Fecioarei. Prin această enciclică, Papa Paul
al VI-lea, vrea să repropună motivele și modurile de cult aduse Mariei, într-o manieră
adecvată exigențelor mentalității și obiceiul timpului nostru. Persoana Preasfintei
Fecioare este propusă ca model de o necondiționată deschidere spre Dumnezeu pentru
a realiza planul lui Dumnezeu în viața cotidiană și în slujirea aproapelui.
Încă de la începutul enciclicii, în prima secțiune a părții întâi, la nr. 2, papa
afirmă că reforma liturgiei romane de după Conciliul Vatican II, presupunea în
prealabil o revizuire atentă a Calendarului său general. Acesta, destinat să organizeze
cu reliefarea cuvenită celebrarea în zile fixe a lucrării mântuitoare, desfășurând
întregul mister al lui Cristos în ciclul întregului an liturgic, a îngăduit să se introducă
în mod mai organic, comemorarea Mariei în ciclul anual al misterelor Fiului ei,
marcând astfel mai bine legătura care le unește.
Legătura specială care o unește pe Maria cu Cristos ne dă certitudinea că ea este
întotdeauna prezentă în toate celebrările liturgice, deci și în evoluția anului liturgic.
Astfel că în prima parte documentul vorbește despre cultul adus Mariei în liturgia
reînnoită după spiritul și normele Conciliului.
În acest sens, în timpul Adventului, în afară de prilejul solemnității de la 8
decembrie în care se celebrează zămislirea neprihănită a Mariei, liturgia amintește
frecvent figura Fecioarei, mai ales în duminica ce precede Crăciunul. Timpul
Crăciunului constituie o amintire prelungită a maternității divine, a aceleia care l-a
născut pe Mântuitorul. La Crăciun Biserica îl adoră pe Cristos și o venerează pe
Mama lui glorioasă; la Epifanie o contemplă ca pe un adevărat scaun al, înțelepciunii,
ca pe o adevărată Mamă a Regelui iar în sărbătoarea Sfintei Familii, privește la ea cu o
profundă reverență. Pe 1 ianuarie Biserica o privește pe Mama lui Dumnezeu și
preamărește demnitatea ei implorând prin mijlocirea Reginei Păcii, darul suprem al
păcii. Pe lângă solemnitățile evocate, mai trebuie adăugate și venerabilele celebrări de
la 25 martie (Bunavestire) și 15 august (Ridicarea Mariei la cer).
 După aceste solemnități trebuie considerate și acele evenimente ale mântuirii în
care Fecioara a fost strâns legată de Fiul său, ca sărbătorile Nașterii Mariei (8
septembrie), Vizita la Elisabeta (31 mai), sau amintirea Sfintei Fecioare Maria
Îndurerată. Pe lângă aceste celebrări, Calendarul roman mai reliefează și sărbătoarea
Apariției Sfintei Fecioare Maria la Lourdes (11 februarie), Sfințirea Bazilicii Sfânta
Maria din Roma (5 august), Sfânta Fecioară Maria de pe muntele Carmel (16 iulie),
Sfânta Fecioară Maria Regina Rozariului (7 octombrie), precum și Prezentarea la
Templu a Sfintei Fecioare Maria (21 noiembrie).
În cea de-a doua secțiune a primei părți, este vorba despre Fecioara, model al
Bisericii în practicarea cultului. Maria este recunoscută ca model al Bisericii în
credință și iubire și în perfectă unire cu Cristos. Ea primește Cuvântul lui Dumnezeu
prin credință; l-a zămislit mai întâi în inimă, apoi în sânul ei. Și Biserica se află în
rugăciune pentru că în fiecare zi îi prezintă Tatălui necesităţile fiilor ei. Maria este
Maestra vieții spirituale pentru fiecare creștin; credincioșii la fel ca și ea trebuie să
facă din propria viață un cult plăcut lui Dumnezeu, o angajare a vieții lor în slujba lui
Dumnezeu.
Cea de-a doua parte a enciclicii, începe cu un îndemn la promovarea formelor
de pietate către Sfânta Fecioară Maria, mai ales cele recomandate de Magisteriu.
Conferințele episcopale, Bisericile locale, familiile călugărești și comunitățile de
credincioși sunt îndemnate să favorizeze o autentică activitate creatoare și să
procedeze la o revizuire a exercițiilor de pietate către Sfânta Fecioară.
În prima secțiune a celei de-a doua părți, se evidențiază aspectul trinitar,
cristologic și eclezial al cultului Fecioarei. Cultul creștin este prin natura sa un cult
adus Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt, iar apoi adus către Maica Domnului și către
sfinți. În Fecioară, totul se raportează la Cristos și totul depinde de el: pentru El,
Dumnezeu Tatăl, din toată veșnicia, a ales-o ca Mamă și a împodobit-o cu darurile
Duhului neîngăduite nimănui altcuiva. Pe de altă parte, e necesar ca exercițiile de
pietate prin care credincioșii își exprimă venerația față de Maica Domnului să
manifeste clar locul pe care Ea îl deține în Biserică: locul cel mai de seamă după
Cristos.
În a doua secțiune din cea de-a doua parte a documentului, sunt tratate patru
orientări pentru cultul Fecioarei: biblică, liturgică, ecumenică și antropologică,
pentru a face mai vie și mai inteligibilă legătura care ne unește cu Mama lui Cristos și
Mama noastră. Orientarea biblică pune accentul pe necesitatea unei amprente biblice
în orice formă de cult adusă Sfintei Fecioare. Biblia este impregnată în întregime de
misterul Mântuitorului și conține, de la Geneză și până la Apocalips, referințe
neechivoce la cea care este Mama și asociata Mântuitorului. În ceea ce privește
orientarea liturgică, exercițiile te pietate trebuie orânduite ținându-se cont de timpul
liturgic, în așa fel încât să se potrivească cu liturgia sacră, să se inspire din ea, într-un
fel sau altul și să-l ghideze pe poporul creștin , pentru că prin natura ei, e cu mult mai
superioară oricăror exerciții. Cu privire la orientarea ecumenică a cultului Sfintei
Fecioare Maria, se are în vedere speranța restabilirii unității creștinilor. Astfel,
devoțiunea către Mama lui Dumnezeu devine receptivă la grijile și la năzuințele
mișcării ecumenice, adică dobândește o amprentă ecumenică. Prietenia fașă de Mama
lui Cristos și față de ceilalți creștini, este pentru catolici o ocazie firească de a o ruga
pe Maria să mijlocească la Fiul ei, ca să se realizeze unirea tuturor celor botezați, într-
un singur popor al lui Dumnezeu. Referitor la orientarea antropologică, în cultul adus
Sfintei Fecioare trebuie să ținem cu grijă cont și de datele sigure și verificate ale
științelor umane. Fecioara Maria a fost totdeauna propusă de către Biserică spre
imitare, credincioșilor. Generațiile creștine care s-au succedat în contexte socio-
culturale diferite, contemplând figura și misiunea Mariei, au considerat-o pe Mama lui
Isus ca pe tipul eminent al condiției feminine și ca pe modelul absolut remarcabil de
viață evanghelică și și-au exprimat sentimentele după conceptele și reprezentările
epocii lor.
Cea de-a treia parte a enciclicii dezvoltă câteva indicații cu privire la două
exerciții de pietate: Rugăciunea Angelus și Rozariul.
Cu privire la recitarea Îngerului Domnului, se recomandă cu multă căldură ca să
fie păstrat obiceiul recitării acestei rugăciuni, pentru că se sfințesc diferite momente
ale zilei: dimineața, la prânz și seara. Astfel, valoarea contemplației misterului
Întrupării Cuvântului, a salutării Fecioarei și a recurgerii la mijlocirea ei îndurătoare
rămâne neschimbată.
Cu privire la Sfântul Rozariu, Papa Paul al VI-lea, arătându-și marea stimă
pentru această practică pioasă, scoate în evidență elementele structurale (contemplarea
misterelor, recitarea rugăciunii Tatăl nostru, 10 rugăciuni Bucură-te Marie și lauda
adusă Sfintei Treimi – Slavă Tatălui) și natura sa intimă de pios exercițiu, nu liturgic,
dar în mod armonizabil cu litugia, bogat în valori și adaptat pietății populare. Biserica
o invocă pe cea plină de har, implorând mijlocirea ei pentru mamele care sunt
recunoscătoare pentru darul maternității, ea este arătată ca exemplu pentru cei care
doresc să-l urmeze pe Cristos în viața pământească. Repetarea rugăciunii Bucură-te
Marie, constituie urzeala pe care se dezvoltă contemplarea misterelor: Isus, din fiecare
Bucură-te Marie, este chiar cel pe care succesiunea misterelor ne-o propune rând pe
rând, ca Fiu al lui Dumnezeu și al Fecioarei, născut într-o peșteră la Betleem;
prezentat la Templu de către Mama sa; adolescent plin de râvnă pentru cele ale Tatălui
său; Răscumpărător ce agonizează în Grădina Măslinilor; biciuit și încununat cu spini,
împovărat cu crucea și murind pe Calvar; înviat din morți și suit alături de Tatăl său,
în slavă, pentru a realiza revărsarea darului Duhului. Totodată, Papa evidențiază
importanța pe care o are recitarea acestei practici de pietate, așezând-o după
importanța recitării Liturgiei Orelor.
Iar în concluzie, ultimele trei puncte ne vorbesc despre Valoarea teologică și
pastorală a Cultului Fecioarei. Venerația dedicată de Biserică Maicii Domnului,
constituie o puternică mărturie despre cum trebuie să ne rugăm și o invitație la
reînsuflețirea în conștiințe a credinței noastre.
Sescu Iulian