Tratatul de colaborare, buna vecinatate si prietenie intre Romania

si Uniunea Sovietelor Socialiste Ruse

Tratatul de colaborare, buna vecinatate si prietenie intre Romania si URSS, semnat la
Moscova la 5 aprilie 1991 de presedintii Ion Iliescu si Mihail Gorbaciov,
inlocuiaTratatul sovieto-roman de prietenie, colaborare si asistenta mutuala
reciproca semnat la Bucuresti la 7 iulie 1970, prevazut sa fie valabil pana in 1995, dar
a carui revizuire era reclamata imperios de esenta transformarilor din intreg blocul
socialist. La interesul econoic al Romaniei, care urmarea, intre altele, achizitionarea
din URSS a unei cantitati sporite de gaze naturale, se adauga preocuparea pentru
recladirea unui cadru de securitate. La randul ei, in noile circumstante, Moscova
urmarea, inainte de toate, pastrarea prezentei sale si rolului sau de mare putere in
sud-estul Europei. (cojocaru)
Tratatul a starnit reactii puternice – uneori contradictorii – in opinia publica
romaneasca si internationala. Pe de o parte, Tratatul a fost contestat pe plan intern,
in principal de catre opozitia politica, pentru ca neglija existenta litigiilor romano-
sovietice (soarta Basarabiei, Bucovinei de Nord, regiunea Herta, Insula Serpilor si
tezaurul), era rezultatul unor proceduri defectuoase (faptul ca Parlamentul nu a fost
informat cu privire la negocierea si continutul acestui tratat) si era menit sa afecteze
eventuale demersuri in viitor pentru modificarea prin mijloace pasnice a frontierelor
intre cele doua tari, in conformitate cu principiile formulate in Actul Final de la
Helsinki. Pe de alta parte, tratatul a fost contestat, atat intern cat si extern, deoarece
inludea ceea ce se numea „clauza finlandizarii” sau „acordul de securitate negativa”,
si anume obligatia pentru tarile in cauza de a nu permite unui potential agresor
activitati ostile pe teritoriul propriu fatade cealalta parte la tratat.
In aceste conditii, Ministerul roman al Afacerilor Externe a trimis un aide-
memoire tuturor statelor participante la CSCE, prin care se afirmaca interpretarea
corecta a articolului 4 din Tratat „duce la concluzia ca fiecare dintre cele doua parti s-
a angajat sa renunte doar la incheierea unor aliante ofensive impotriva celeilalte
parti. Ele isi pastreaza deplina libertate de a participa la acorduri politico-militare cu
caracter defensiv.
Cu toate acestea, tratatul bilateral roman-sovietic nu a ajuns sa fie prezentat
Parlamentului roman in vederea ratificarii. Intre timp, lovitura de stat de la Kremlin
din 19-21 august 1991 a determinat reactia ferma si rationala a autoritatilor romane,
care au condamnat deschis acel act anticonstitutional si si-au exprimat speranta ca in
URSS situatia se va intoarce la normalitate, „castigand astfel sprijinul Occidentului
care-l sustinea pe Gorbaciov”. In scurt timp, insa, URSS s-a destramat, iar odata cu
acesta tratatul romano-sovietic a de venit istorie.
Destramarea Uniunii Sovietice a adus Romania in situatia unica de a nu avea
nici un imperiu in vecinatatea sa. Dar aparitia a doua noi state vecine – Republica
Moldova si Ucraina – era menita sa introduca elmente noi in relatiile de securitate din
zona. Astfel, relatiile cu Ucraina au devenit tensionate din cauza efectelor pe termen
lung ale pactului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939. (dobre)

Aspiratiile Romaniei in perioada 1990-1991 referitoare la

integrarea euro-atlantica