5.

Mijloacele nonverbale în comunicarea umană

Comunicarea nonverbală este realizată atunci când informaţia este codificată şi transmisă
printr-o diversitate de semne legate direct de gesturi, mimică, poziție, mişcare, schimbări
vegetative, înfăţişare. Din punct de vedere ontogenetic, comunicarea nonverbală s-a dovedit
extrem de precoce, datorită caracterul ei înnăscut.
Comunicarea nonverbală a primit de-a lungul timpului o multitudine de definiţii,
majoritatea fiind acceptate. Astfel, comunicarea nonverbală este un cumul de mesaje ce nu sunt
exprimate cu ajutorul cuvintelor, dar care totuşi pot fi decodificate, putând crea înţelesuri.
Cât de importantă este comunicarea nonverbală a demonstrat-o Albert Mehrabian
(1967). În urma unui studiu despre comunicarea socială acesta a ajuns la concluzia ca tocmai
55% din mesaje sunt transmise prin comunicare nonverbală, 38% se transmis pe cale
paraverbală şi numai 7 % prin mijloace verbale.
Dimensiunea nonverbală a comportamentului este puternic implicată în construirea
condiţiilor interacţiunii, astfel privirea, orientarea corpului, poziţia şi distanţa dintre parteneri
sunt esenţiale în începerea, susţinerea şi oprirea unei comunicări sociale. Este determinată
structura interacţiunii, influenţa conţinutului comunicării, precum şi capacitatea de a cunoaşte
partenerul.
Gesturile. Gesturile sunt mişcări expresive ale limbajului corpului în scopul de a comunica
sau de a însufleţi reflexii, stări şi trăiri individuale. Persoana foloseşte aceste mişcări ale
corpului, în special ale mâinilor şi braţelor, pentru a-şi însufleţi vorbele, iar aceste mişcări pot
sublinia, întări, înlocui cele spuse sau, uneori le pot contrazice. Există o serie de gesturi singulare
care fie merg paralel cu vorbirea, fie înlocuiesc cuvintele:
 Gesturi de salutări
 Gesturi de plecări
 Gesturi de bucurii
 Gesturi de subliniere destinate să sublinieze cuvintele sau declaraţiile - mişcări ritmice
ale mâinilor în mod repetat
 Gesturi de indicare-arătare menite să ne atragă atenţia asupra unor relaţii obiective,
prezentări,obiecte sau persoane.
 Gesturi de fundamentare a vorbelor. Semnificaţia este determinată de poziţia în care se
ţin mâinile:  palma orientată în sus - prietenie;
 palma în poziţie verticală-poziţie neutră;
 palma orientată în jos - negativism;
 pumnul - tărie;
 degetele - atragerea atenţiei.

1
  Gesturi de delimitare indică domenii spaţiale sau interdependenţe-palmele sunt ţinute
vertical
 Gesturi demonstrative confirmă relaţii obiective: mărimi, greutăţi etc.
 Gesturi de atingere prin care se stabilesc contactele cu persoane şi obiecte.
 Gesturi de înlocuire a cuvintelor
 Gesturi simbolice:  îndoirea degetului mare în palmă
ciupirea urechii
semne de lovire
semne de putere
semne de intenţie
semne de apucare
Mimica. Mimica este ansamblul modificărilor expresive la care participă elementele
mobile ale feței: direcția privirilor, mișcările mușchilor faciali, poziţia sprâncenelor, a
frunţii, a ochilor, mişcările buzelor. Mimica este expresia sentimentelor, gândurilor şi
emoţiilor.
Mimica serveşte atât la exprimarea propriilor trăiri, cât şi a celor străine, în cazul actorilor.
Dintre toate reacţiile corporale, mimica este cea care reflectă nemijlocit trăirile sufleteşti. Prin
mimică putem exterioriza: bucuria, suferinţa, mâhnirea, surpriza, descurajarea etc.
Musculatura feţei se compune din 80 de muşchi mari şi mici, care prin diverse combinaţii
reuşesc să exprime un număr limitat de expresii. Fiecare jumătate a feţei este coordonată de o
emisferă cerebrală, emisfera dreaptă coordonează jumătatea stângă şi invers, tocmai de aceea
celor mai mulţi oameni le este mai uşor să zâmbească cu partea stângă a feţei, decât cu cea
dreaptă. Există o serie de stimuli trimişi de creier musculaturii feţei, în funcţie de mesajul care a
ajuns la el. Stimulii pozitivi pot declanşa reacţii precum: umflarea buzelor, strălucirea ochilor,
lărgirea pupilelor, freamătul nărilor, deschiderea porilor şi apariţia transpiraţiei.
Se pot descrie şi mai multe tipuri de mimică:
 mimica agitată manifestată prin mişcări rapide şi se datorează unei succesiuni alerte de
stări sufleteşti, însoţite de senzaţii puternice şi diverse. Este caracteristică tendinţelor
impulsive.
 mimica liniştită indică o stabilitate a proceselor sufleteşti. Multor stimuli nu li se
răspunde. Persoana cu o astfel de mimica este foarte greu de perturbat, fiind
reprezentarea persoanei de nădejde, echilibrată, pe care te poţi baza. Caracterizează
persoanele vesele şi comode.

2
  monotonia şi schimbarea rară a formelor poate sublinia sărăcia trăirilor sufleteşti, dar şi
o slăbire a impulsului motric. Cauzele acestei stări pot fi: tulburările de melancolie,
paralizia afectivă, plictiseala, tristeţea, depresia, dar pot apărea şi ca urmare a unei boli.
 mimici cuplate reprezintă însumarea de foarte multe expresii individuale.
Mişcarea. Imaginaţia, senzaţiile şi emoţiile pot genera o activitate musculară mai mult sau
mai puţin intensă vizibilă cu ajutorul mişcărilor. Mişcările ochilor au un rol important în cadrul
interacţiunii sociale. De exemplu în cadrul unui dialog persoanele se privesc în ochi 25-75 % din
timpul conversaţiei. Scopul privirii în ochi este de a recepţiona mesajele vizuale suplimentare,
care să completeze cuvintele sau să găsească în ochii celuilalt o reacţie la cele afirmate, un
feedback. Există mai multe tipuri de mişcări:
 mişcări înainte care semnifică interes pentru obiectivul - ţintă.
 mişcări înapoi care exprimă tendinţa de a câştiga distanţă şi este privită ca un preludiu al
fugii.
 mişcări laterale asociate tendinţei de a evita ceva.
 mişcări în sus, ca întinderea sau înălţarea pe vârfuri, corespund dorinţei de a te impune
asupra celor din jur.
 mişcări în jos, de a părea mai mic, atunci când „ îi atârnă capul”, „ pare abătut”.
 mişcări spre exterior răspunde dorinţei de a „acapara” spaţiu şi putere.
 mişcări spre interior reprezintă acea îngândurare tăcută cuplată cu senzaţia de îngustare,
o respiraţie rezervată şi cu extremităţile corpului cât mai strânse.
Poziţia – este felul în care stăm în picioare sau aşezat. Poziţia corpului este definitorie
pentru anumite mesaje. Umerii lăsaţi sau capul plecat indica timiditate, deprimare, amărăciune,
sentiment negativ sau un sentiment de inferioritate, capul sus şi umerii drepţi transmit
mulţumirea şi chiar superioritatea. Într-o discuţie aplecarea spre interlocutor poate însemna
interes, atenţie. Retragerea corpului, dimpotrivă sugerează respingere. Încrucişarea braţelor la
piept semnifica închidere în sine fata de interlocutor sau subiectul discutat.
Modificările vegetative - includ amplificarea şi diminuarea respiraţiei, roşirea,
electrizarea părului , lăcrămatul, tremuratul, transpiratul.
Înfăţişarea – îmbrăcămintea, coafura, machiajul, maniera de-a se comporta fizionomia
(totalitatea trăsăturilor feţei care dau o caracteristică a expresivităţii)
Vestimentaţia. Mesaje nonverbale sunt transmise şi prin intermediul îmbrăcămintei
şi accesoriilor pe care le purtam (bijuterii, cravate, ochelari), prin machiaj, coafura/ freza, etc. Se
afirma ca " haina îl face pe om" şi într-adevăr ştim ca oamenii bine îmbrăcaţi dau impresia de
succes, putere, educaţie, bani, etc. Îmbrăcămintea poate accentua frumuseţea fizica, naturala,

3
reprezintă un simbol cultural (bărbaţii întotdeauna poarta pantaloni) sau subliniază o tradiţie
(kilt-ul scoţian sau sari-ul indian).
Felul în care ne îmbrăcam oferă şi informaţii personale. O femeie îmbrăcata provocator
poate exprima disponibilitate, sfidarea regulilor sociale pe când o femeie îmbrăcata decent
conferă seriozitate, încredere şi are posibilităţi mai mari de promovare în piaţa muncii sau în
funcţii de răspundere Nu trebuie sa fiţi eleganţi în orice situaţie, trebuie însa sa aveţi o ţinuta
adecvata oricărei situaţii
Îmbrăcămintea şi felul cum o persoană doreşte să arate indică statutul social pe care-l
doreşte şi dispoziţia sa. Estetica eleganţei constă în îmbinarea optimă dintre fiecare componentă
a vestimentaţiei în culoare, formă şi model. La o astfel de eleganţă nu ajunge decât acea persoană
care se îmbracă cu gust şi conform statutului său social.
Îmbrăcămintea la un interviu de angajare ar trebui să fie curată, în concordanţă cu moda
actuală, să nu atragă atenţia prea tare şi să concorde cu postul pentru care optaţi. Interviul de
prezentare este primul contact pe care-l aveţi cu angajatorul, iar în urma acestuia se încearcă să
se stabilească dacă vă potriviţi sau vă puteţi acomoda firmei. Este necesară prezentarea într-o
lumină cât mai pozitivă, dar fără a aborda o îmbrăcăminte care să nu se potrivească stilului şi
personalităţii dvs.

Principalele funcţii ale comunicării nonverbale

- comunicarea nonverbală are menirea de a o accentua pe cea verbală - astfel, profesorul
poate întări prin anumite elemente de mimică sau de gestică importanţa unei anumite părţi din
mesaj din ceea ce transmite, în timpul orelor, elevilor ;
- comunicarea nonverbală poate să completeze mesajul transmis pe cale verbală - în
acest mod, să ne închipuim acelaşi material înregistrat şi audiat apoi de elevi şi, în al doilea caz,
prezentat de cadrul didactic la propriu; anumite părţi ale mesajului verbal pot fi nu doar
accentuate, ci, ele pot fi completate fericit cu un impact considerabil asupra sporirii motivaţiei
învăţării; cineva care spune o glumă zâmbeşte în timp ce face acest lucru, cineva care anunţă o
veste tristă are o mimică în concordanţă cu aceasta;
- comunicarea nonverbală poate, în mod deliberat, să contrazică anumite aspecte ale
comunicării verbale  - atunci când, spre exemplu, trebuie să efectuăm o critică, un zâmbet care
contravine aspectului negativ al mesajului verbalizat poate să instaureze o atmosferă pozitivă şi
relaxantă, care să facă - aparent paradoxal - critica mai eficientă în urmărirea scopurilor acesteia
privind schimbări comportamentale la nivelul persoanei mustrate;
- o altă funcţie a comunicării nonverbale este aceea de a regulariza fluxul
comunicaţional şi de a pondera dinamica proprie comunicării verbalizate;

4
 - comunicarea nonverbală repetă sau reactualizează înţelesul comunicării verbale, dând
posibilitatea receptorului comunicării să identifice în timp real un îndemn aflat în spatele unei
afirmaţii.

Elemente adiacente în comunicarea nonverbală

Limbajul tăcerii. În comunicarea nonverbală. prin tăcere (ascultare pasiva) se poate
exprima intenţia de continuare a unei expuneri, dezvăluirea unor idei, sentimente sau atitudini
care ar putea fi blocate prin intervenţie verbala. O soluţie pentru situaţia în care nu se ştie cum sa
se interpreteze tăcerea poate fi feedback-ul.
Limbajul timpului este perceput diferit, în funcţie de societate sau cultura. Chiar şi în
interiorul aceleiaşi culturi, modul cum este perceput timpul poate fi diferit. Exemplu: 30 minute
petrecute cu cineva care nu-ţi este pe plac poate fi considerat ca "pierdere de vreme" iar cu
cineva drag poate fi considerat "o veşnicie".
Timpul biologic - este un concept care poate transmite informaţii referitoare la
performanta indivizilor. Astfel funcţie de acesta unii indivizi sunt "privighetori" iar alţi "bufniţe".
În prima categorie intra cei care sunt matinali, care se şcoala devreme, sunt plini de energie şi
obţin cele mai bune rezultate în cursul dimineţii. Ceilalţi reprezintă opusul acestora şi intra în cea
de a doua categorie. Aceste caracteristici individuale, legate de timpul biologic, ne pot transmite
informaţii legate de performanta indivizilor.
Timpul informaţional - este interpretat diferit în diverse culturi. Timpul este văzut ca parte
a contextului în care interacţionează oamenii. El poate fi folosit şi simbolic, ca în expresia
"Timpul înseamnă bani", expresie care invită la întrebuinţarea raţională a timpului.
Zâmbetul este un gest foarte complex, capabil sa exprime o gama larga de stări, de la
plăcere, bucurie, satisfacţie, la promisiune, cinism, jena. Interpretarea sensului zâmbetului
variază însa de la o cultura la alta fiind în strânsa corelaţie cu presupunerile specifice care se fac
în legătură cu relaţiile interumane în cadrul acelei culturi.
Comunicare de informaţii. Personalitatea se evidenţiază şi prin alte mişcări ca: rosul
unghiilor, jucatul cu o bijuterie, frecatul nasului, etc. Este greu sa înţelegem sensul acestor
mişcări deoarece unele se fac inconştient şi ele pot ilustra doar o stare interioara (frica, jena,
nerăbdare). Dacă aceste semne se folosesc intenţionat, pentru a spune ceva despre noi, atunci ele
constituie comunicare nonverbala. Strângerea pumnilor denota ostilitate şi mânie sau,
solidaritate, stres, iar braţele deschise - sinceritate, acceptare. Capul sprijinit în palma-plictiseala,
dar palma (degetele) pe obraz, dimpotrivă denota interes extrem. Mâinile ţinute la spate -
superioritate sau încercare de autocontrol.

5
 Atenţie însa şi la diferenţele culturale. De exemplu, prin mişcarea capului de sus în jos
spunem "da", în timp ce oamenii din zonele Balcanice și Șri Lanka redau acelaşi lucru prin
mişcarea capului de la dreapta la stânga. Gestul de arătare cu degetul este considerat nepoliticos
la noi, insulta în Thailanda şi absolut neutru, de indicare, în SUA. Utilizarea gesticulaţiei
excesive este considerata nepoliticoasa în multe tari, chiar şi la noi, dar gesturile mâinilor au
creat faima de popor pasionat a italienilor. Modul în care americanii îşi încrucişează picioarele
(relaxat, mişcări largi, fără nici o reţinere) diferă de cel al europenilor (controlat, atent la poziţia
finala); cel al bărbaţilor diferă de cel al femeilor. Un american va pune picioarele pe masa dacă
aceasta înseamna o poziţie comoda sau dacă vrea sa demonstreze un control total asupra situaţiei
Bâţâitul picioarelor denota plictiseala, nerăbdare, stres.
Atingerea în comunicarea nonverbală. Atingerea sau contactul fizic este unul dintre cele
mai vechi coduri ale comunicării nonverbale. Ea exprima emoţii sau sentimente diferite, de la
sentimente calde: iubire, simpatie, încurajare, până la agresiune fizica. Unii oameni evita orice
atingere. Forţa şi tipul de atingere depinde în mare măsură de vârsta, statut, relaţie şi cultura.
Gradul de atingere diferă de la o cultura la alta. La japonezi, înclinarea capului înlocuieşte datul
mâinii ca salut, în timp ce la eschimoşi acest salut se exprima cu o lovitura uşoara pe umăr.
Temperatura, lumina şi culoarea. Aceste elemente ale mediului, natural sau ambiant
influenţează modul în care oamenii comunica fără a constitui însa coduri nonverbale. Iluminarea
corespunzătoare a unui spaţiu contribuie la o buna ascultare iar anumite culori au efect stimulativ
asupra atenţiei. Lumina şi culoarea pot determina anumite stări şi dispoziţii fizice.
De asemenea, temperatura poate influenta pozitiv sau negativ buna comunicare.
Culorile afectează comunicarea sub următorul aspect: culorile calde (galben, portocaliu,
roşu) stimulează comunicarea, în timp ce culorile reci (albastru, verde, gri) inhiba comunicarea;
monotonia, precum şi varietatea excesiva de culoare, inhiba şi distrag atenţia şi comunicarea.