Referat

“Etica protestantă şi spiritul capitalismului”

de Max Weber

Pop Cosmin Alexandru

Masterat, anul I
Ştiinţa informării şi documentării

Maximilian Weber, născut la 21 aprilie 1864 şi decedat la 14 iunie 1920, a

fost un economist politic şi sociolog german, fiind considerat unul dintre fondatorii
studiului modern al sociologiei şi al administraţiei publice.
În marea majoritate a lucrărilor sale a scris despre raţionalizarea sociologiei
religiei, dar a scris foarte mult şi despre domeniul economic. Cea mai cunoscută
lucrare a sa : “Etica protestantă şi spiritul capitalismului” a însemnat începutul
studiului său în sociologia religiei. Weber considera că religia a fost unul din
motivele pentru evoluţia atât de diferită a mai multor culturi din Occident şi Orient.
Capitolul la care face referire acest referat gravitează în jurul cuvântului
BERUF, autorul încercând să dea o definiţie acestui cuvânt. Una dintre ideile
importante formulate de către Luther, care individualizează protestantismul în
raport cu celelalte doctrine religioase este aceea de “vocaţie” sau “chemare”
(Beruf), prin care este conţinută sau cel puţin conotată o concepţie
religioasă, aceea a unei misiuni date de Dumnezeu, şi care aduce ca noutate faţă de
mentalitatea pre-capitalistă aprecierea îndeplinirii datoriei în profesiunile laice ca
fiind conţinutul suprem pe care l-ar fi putut adopta autodeterminarea etică, în
sensul că munca laică de zi cu zi avea o semnificaţie religioasă.

1
 Conform acestei doctrine, fiecare persoană are vocaţia sa individuală,
determinată de poziţia sa în lume, dobândită prin nastere, precum si datoria de a
împlini această vocaţie, dat fiind că în faţa lui Dumnezeu nu există o ierarhie a
vocaţiilor, niciuna nefiind superioară alteia. Datoria împlinirii vocaţiei vine din
convingerea lui Luther după care supunerea faţă de voinţa divină, adică cea care
distribuie aceste vocaţii şi trebuie să fie una absolută. Cu toate acestea,
nu ar trebui să vedem în Luther un promotor constient al capitalismului, în sensul
că niciunul dintre reformatorii religiosi nu a avut în primul rând motivaţii
economice; consecinţele economice ale acţiunilor lor derivă din impactul social de
ansamblu pe carenoile doctrine religioase ajung în cele din urmă să le aibă.
Creştinismul protestant are o caracteristică aparte, mentalitatea, un factor
explicativ principal al creştinismului protestant. Una dintre trăsăturile decisive ale
acestuia este dată de concepţia cu privire la mântuire formulată de către iniţiatorul
Reformei, Martin Luther (1483-1546). După Luther, mântuirea este ochestiune
determinată în mod exclusiv de credinţă si de raportul personal al individului cu
divinitatea, precum si cu textul sacru (Sola fide, sola Scriptura), care face inutilă
medierea între om si Dumnezeu realizată de către Biserică (considerată esenţială în
crestinismul catolic si în cel ortodox), situaţie în care accentul se mută în mod
decisiv pe acţiunea individuală a credinciosului, care e hotărâtoare pentru
mântuirea sa.
Se poate spune faptul că, concluzionându-l pe Weber, există o teorie a
vocaţiei, cu o oarecare aplicabilitate socială, pe baza dezvoltării personalităţii
omului şi implicit a dezvoltării capacităţilor lui. Fiecare om ar avea în sine, (în
carnea lui, în adamul lui,) o anumită aplecare spre un anumit domeniu de muncă
sau îndeosebi de exprimare artistică. Oamenii numesc această vocație sau
înclinaţie, în engleză, calling, şi în germană Beruf.
Acest cuvânt a intrat în vocabularul de zi cu zi a tuturor popoarelor
protestante, sugerând o concepţie religioasă, aceea a unei misiuni trasate de
Dumnezeu. Valorizarea îndeplinirii datoriei în treburile pământeşti era forma cea
mai înaltă pe care o putea lua activitatea morală a individului. Acest lucru a

2
conferit activităţii lumeşti o semnificaţie religioasă şi a creat prima dată conceptul
de vocaţie în acest sens. Concepţia asupra vocaţiei aduce la lumină dogma centrală
a tuturor cultelor protestante ,,singurul mod de a trăi acceptabil pentru Dumnezeu
nu constă în transcederea moralităţii lumeşti în ascentismul monastic, ci în
îndeplinirea obligaţiilor impuse individului de poziţia sa în lume”.
Această concepţie a fost dezvoltată de Luther în viziunea căruia renunţarea
la îndatoririle de pe lumea aceasta este produsul egoismului, reprezentând o
retragere din fata obligaţiilor temporale. În concepţia lui munca în numele unei
vocaţii este expresia deplină a dragostei frăţeşti, iar îndeplinirea îndatoririlor
pământeşti este în toate împrejurările singurul mod de a trăi acceptabil pentru
Dumnezeu.. La Luther, conceptul de profesiune a rămas tradiţionalist, profesiunea
fiind ceva ce omul trebuie să accepte ca un dat divin, la care trebuie să se adapteze.
În evoluţia sa ulterioară îndatoririle lumeşti nu mai erau subordonate celor ascetice,
şi predicau obedienţa faţă de autoritate şi acceptarea lucrurilor aşa cum sunt.
Pentru Luther, la începuturile activităţii sale reformatoare, această idee
prinde contur, mai ales că atunci el considera munca laică, în concordanţă cu idele
lui Toma din Aquino, care considera munca, necesară pentru întreţinerea
individului şi comunităţii, dar în cazul lui unde scopul este îndeplinit, preceptul
încetează să mai aibă vreun înţeles, iar în plus, aceste se aplică doar speciei, nu
fiecărui individ în parte.
În concepţia lui Luther, diferenţierea oamenilor în clase şi ocupaţii era un
rezultat direct al voinţei divine, iar perseverenţa individului în locul şi limitele pe
care i le atribuie Dumnezeu era o îndatorire religioasă, mai ales că doar prin
îndeplinirea îndatoririlor laice în orice împrejurări şi cu orice preţ este singurul
mod de a deveni plăcut Domnului şi că toate profesiile sunt egale în faţa Lui.
Oricât am încerca să demonstrăm o strânsă legătură între Luther şi
capitalism, se poate observa că acesta nu era un „un fan” al acestui fenomen, sau
faptul că nu era în ton cu spiritul capitalist, care este un fenomen semnificativ prin
individualitatea sa unică şi care nu poate fi definit potrivit formulei genus
proximum, pentru că el trebuie să fie alcătuit treptat din părţile individuale extrase

3
din realitatea istorică, mai ales prin prisma luptei care s-a dus contra speculanţilor
şi bancherilor, a marilor companii şi a bancherilor, care aveau poziţii privilegiate,
fiind susţinuţi de regi şi regimurile lor,
Reforma a însemnat de fapt eliminarea controlului unei Biserici cu al alteia,
mai tolerantă, una din performanţele Reformei fiind faptul că, într-o oarecare
opoziţie cu concepţia catolică, ea aduce conceptul că răsplata vine din ceruri, adică
are o formă morală şi religioasă.
Se pare că Luther era călăuzit de o singură idee, şi anume întoarcerea spre
tradiţie, lucru demonstrat mai ales prin faptul că el credea că din Biblie a extras
conceptul de profesie, dar era călăuzit şi de ideea din Vechiul Testament ca fiecare
să se mulţumească cu ceea ce avea şi doar necredincioşii să umble după câştig.
Dar aici se poate pune o mică întrebare: cine erau necredincioşii sau mai bine zis
spus, dacă cineva dorea să tindă spre o dezvoltare, spre o altă poziţie pe scara
socială, era considerat un „necredincios”? Nici Noul Testament nu reglementează
ideile mai clar, deoarece, toată lumea aşteaptă venirea Domnului, şi face apel ca
fiecare să rămână în starea şi în meseria în care i-a găsit această chemare, chiar cu
riscul de a deveni o povară pentru semenii lui, dar pentru un scurt timp.
Încă de la început activităţii sale reformatoare, Luther nu a cordat o prea
mare importanţă profesiei, generând ideea de fericire şi de împlinire cu tine însuţi,
indiferent de profesia pe care o ai. Doar o mai mare şi mai bună implicare în viaţa
laică aduce şi recunoştiinţa profesiei sau a activităţii profesionale, respingându-se
categoric ideea de câştig pe seama altora pentru beneficiul propriu.
Omul trebuie să rămână în acea poziţie în care a fost pus de Tatăl Ceresc, el
trebuie să se supună voinţei divine, ducându-şi traiul şi să îşi menţină aspiraţiile
sale doar în limitele situate în poziţia vieţii care i-a fost dată. După cum am arătat
într-un paragraf anterior, concepţia lui Luther despre profesie, sau mai bine zis,
despre conceptul de profesie era de orientare tradiţionalistă. Dumnezeu a dat o
poruncă, omul trebuie să se supună necondiţionat, el trebuie să se acomodeze cu
această misiune care i-a fost încredinţată.

4
 Luther a încercat să dea ideii de beruf, prin doctrina sa, o nouă reordonare a
vieţii religioase, dar care, din păcate, nu se poate deduce direct din poziţia sa şi a
bisericii sale faţă de profesia laică, şi din ce s-a văzut, nu este chiar atât de
pregnantă ca şi la alte forme ale protestantismului, mai ales că catolicismul a
considerat tot timpul, că calvinismul un adversar de renume, dar numai din motive
politice, deoarece este de neconceput ca Reforma să se fi desfăşurat fără implicarea
lui Luther, tot aşa se poate afirma faptul că fără calvinism, opera sa nu ar avut o
durabilitate exterioară.
Ca argument la cele enumerate mai sus, din care se poate extrage ideea că
raportul dintre viaţa religioasă şi acţiunea pământească este total diferit la
calvinism faţă de catolicism sau luteranism, autorul Max Weber, face apel la
partea finală din celebra opera”Divina Comedie” într-o comparaţie cu partea finală
din „Divina Comedie a Puritanismului, operă ce aparţine lui John Milton.
Oricât de departe am merge în istorie, cercetând toate operele calviniste sau
ale altor secte „puritane”, nu putem să găsim măcar un indiciu cum că opera şi
scopul operei lor ar duce la ceea ce autorul numeşte spiritul capitalist. Valoarea
etică pentru bunurile laice la ei nu exista; de fapt, nu exista la nici unul dintre
reformatori, mai ales că programele etice nu s-au situat pe un loc fruntaş.
Ei nu doreau ca opera lor să fie asociată cu anumite societăţi de cultură etică
sau cu idealuri culturale. Nu, misiunea lor era aceea de a salva sufletul uman, şi
nimic altceva. Se poate afirma chiar şi faptul că efectele culturale ale Reformei, au
fost urmări nedorite rezultate din activitatea şi acţiunile reformatorilor, care i-au
îndepărtat de ideile pe care ei doreau să le implementeze sau care pur şi simplu
veneau în contradicţie cu ideile lor.
Max Weber ţine să sublinieze faptul că lucrarea sa, sau acest capitol din
lucrarea sa (facem referinţa la lucrarea „Etica protestantă şi spiritul
capitalismului), nu vrea să fie considerată o evaluare, de natură social-politico-
religioasă cu privire la conţinutul Reformei. El doreşte să clarifice influenţa pe care
mobilurile religioase au avut-o asupra dezvoltării culturii moderne, având ca rezult
o multitudine de mobiluri istorice individuale.

5
 Întrebarea pe care autorul şi-o pune, şi implicit, ne îndeamnă şi pe noi la o
meditaţie, este aceea care parte din anumite conţinuturi caracteristice ale culturii
noastre moderne poate să fie atribuită influenţei Reforme, ea având şi o cauză
istorica? Reforma nu a fost o cauză necesară dedusă din acţiuni şi modificări
economice pentru ca istoria să cunoască o evoluţie. Nu, ideea nu are nici un
fundament, lucru demonstrat prin faptul că nu procesele economice ci cele politice
au dus la o bază de susţinere pentru bisericile nou create, şi care implicit au dus la
supravieţuirea lor.
Totuşi, nu doreşte nici faptul de a susţine că spiritul capitalist, a putut să
vadă lumina zilei doar datorită unor influenţe ale Reformei, sau chiar faptul că
acest spirit capitalist (sau sistem economic al capitalismului) de care autorul ne
vorbeşte, ar fi fost posibil numai cu implicare directă a Reformei sau chiar că el al
fi fost chiar un produs al Reformei. Totul pică prin prisma faptului că anumite
forme importante ale activităţii economice capitaliste sunt considerate mai vechi ca
şi Reforma.
Obiectivul lui Weber este clar: trebuie trasată o graniţă, o linie de demarcaţie
între influenţa religioasă, care au participat la elaborarea calitativă şi la
expansiunea cantitativă a acelui „spirit” în lume, iar de partea cealaltă, se aşează
aspectele concrete ale culturii, cu baza în capitalism.
Când lumea va reuşi să explice şi să separe formele credinţei religioase de
anumite forme ale eticii profesionale. Se poate observa că mişcarea religioasă a
exercitat o influenţa asupra dezvoltării culturii materiale. Doar atunci se va putea
efectua o evaluare asupra fenomenului prin care istoria a încercat să influenţeze
conţinuturile culturale moderne, cu ajutorul mobilurilor religioase.
Concluzionând, unul din elementele fundamentale ale spiritului
capitalismului modern, conduita raţionala pe baza ideii de profesiune s-a născut din
spiritul ascetismului creştin.