Capitolul I

În loc de introducere
Trăim într-o lume plină de povești. Religiile, politicienii, oamenii de știință, mass-media, toți spun
povești. Masele de oameni reacționează foarte bine la povești. Cu cât povestea e mai bine
spusă, cu atât oamenii o cred mai mult. Cu cât povestea e mai simplă, cu atât nu trebuie să o
dezbatem pentru a o înțelege. Cu cât povestea e mai des repetată, cu atât e crezută mai mult.
Masele de oameni au nevoie de povești pentru a-și crea realitatea în care trăiesc. Povestitorii
au nevoie de povești pentru a ține masele sub control.

Inventatorii religiilor au fost primii povestitori. Iscusiți, tenace, geniali, fără scrupule, și-au
îndeplinit scopul de-a lungul mileniilor. Regii și împărații au făcut pact cu ei pentru a conduce
împreună masele. Pe măsură ce societatea se schimbă, se schimbă și povestea. Sistemul de
Control pare că se mulează în funcție de conceptele oamenilor, iar Povestitorul știe cum să
adapteze povestea pentru a se alinia ideilor fiecărei epoci.

În timpurile arhaice erau povești care puteau fi asimilate de către oamenii acelor timpuri. În
antichitate, acestea s-au schimbat pentru a suplini nevoile oamenilor. În urmă cu două milenii,
povestitorii știau că trebuie să schimbe povestea pentru a merge mai departe. Monoteismul a
luat locul politeismului și povestea a continuat. În urmă cu vreo trei sute de ani, Povestitorul a
schimbat oarecum capitolele narațiunii și a împins cursul poveștii către un alt drum. În scenă
intra știința, care trebuia, deocamdată, să coexiste cu religia. Apoi știința a luat modelul religios
și a creat o imagine și un început al Universului care putea să susțină și ideea religiei.

În lumea conspirațiilor, subiectele abordate nu sunt prezentate în culorile negru sau alb; există
întotdeauna posibile abordări ale griului. Ipotezele pleacă de la zvonuri, știri privite din alte
unghiuri decât cele oficiale, de la circumstanțe neadecvate evenimentelor. Cu alte cuvinte, din
firimituri lăsate în urmă de manipulatori. Să luăm ca exemplu întrebarea: cine conduce lumea?
Deja e tipic să se răspundă că evreii conduc sau cele două organizații surori, masoneria și
Illuminati. În mass-media și chiar în comunitatea conspiraționiștilor, se spune că americanii
conduc lumea, că sforile trase de Păpușari pornesc din SUA. Dar toate acestea sunt prea
evidente, prea acceptate de canalele de informații oficiale, care parcă asta doresc, să credem
în veridicitatea lor. Ori când vorbim de conspirații la televizor, parcă deja ceva nu mai e cum
trebuie să fie. Sau așa trebuie să fie, noi să privim cu toată convingerea în direcția greșită.

Înainte de a propune o ipoteză legată de Păpușari, avem nevoie de câteva clarificări. Cum
definim adevărații conducători ai lumii? În mod vizibil, sunt oamenii politici, cei aflați efemer sau
dictatorial la putere în statele lumii. Tot în mod oficial, în spatele politicienilor există forțe
economice cu interese comerciale, dar care, prin lobby și donații, fac posibil accesul înspre
structurile politice unor oameni care, evident, le vor apăra interesele economice. Neoficial, se
presupune că oamenii care s-au implicat cu banii în campanii și alte activități aferente politicului
dețin de facto puterea. Dar aceștia sunt bogații momentului, concerne create de un secol cel
mult. Ori noi, când vorbim de un grup ocult care deține puterea de secole sau chiar milenii, nu
putem arăta spre aceștia. Imaginați-vă că mâine sistemul monetar internațional ar dispărea.
Concernele și marile grupuri bancare ar dispărea instantaneu. Valoarea lor este exact aceeași
cu valoarea hârtiei sau a digitului electronic. Cine e mai presus de bani?

Cel mai puternic s-a simțit probabil influența forțelor oculte pe parcursul secolului XX. Crearea
Băncii Rezervelor Federale la finele lui 1913, crearea statului bolșevic, Revoluția Chineză,
războaiele mondiale, Războiul Rece, crearea Uniunii Europene – acestea sunt marile
evenimente, punctele majore, dar pe lângă care există o întreagă mișcare browniană ce leagă
evenimentele între ele și de potențialii Păpușari. Schema aplicată a fost destul de simplă, dar
evident că a necesitat un plan și o organizare care pot merge cu secole în urmă. Păpușarii…le
simțim influența, simțim efectele planurilor puse în aplicare, dar ei nu sunt vizibili. Poate că la
final vor urcea pe scenă să facă o plecăciune publicului de aplaudaci.

Suntem într-o perioadă în care Povestitorul schimbă din nou cursul narațiunii. În scenă au intrat
ființe extraterestre, ființe de pe alte planete, de pe alte tărâmuri, universuri paralele etc., care,
ca și daimonii și demonii, arhanghelii și djinii, zânele și îngerii, vor să ajute sau să controleze
umanitatea. Oamenii au din nou nevoie de Zei, de Mântuitori, de Ființe Celeste, de Frații
Extratereștri, de Cineva din afară care să le explice încotro să o ia. Oamenii par să aibă un
mare handicap: au mereu nevoie de ajutor extern. Cel puțin asta ne tot spune Povestitorul din
negura vremii, de când s-a scris istoria oficială și până în prezent.

Dar dacă nu avem nevoie de nimeni să ne ajute? Dacă suntem destul de maturi, de puternici și
de viteji încât să ne luăm viața în propriile mâini și să mergem mai departe fără poveștile spuse
de către Sistemul de Control, fără manipulare, fără frică? Dacă suntem, de fapt, atât de
puternici, încât suntem ținuți în întuneric tocmai pentru a nu ne descoperi adevărata valoare?
Știu, sună ca un slogan New Age. Nu vă faceți griji, nu e nimic de genul acesta. New Age este o
altă poveste a Sistemului de Control, o poveste adaptată la era modernă a secolului XXI. Dacă
suntem cu adevărat foarte puternici, ar trebui să realizăm că suntem manipulați, mințiți, folosiți.
Un leu născut și crescut la circ va crede că asta e singura lui realitate. O oaie născută în țarc își
va venera Păstorul care o apără de pericole. Un vultur crescut alături de găini nu va zbura
niciodată, iar o pasăre născută în colivie nu va încerca să evadeze nici când ușa va fi lăsată
larg deschisă.

Dacă oamenilor le plac poveștile, dați-mi voie să vă spun și eu una. O altfel de poveste a rasei
umane, o poveste în care tu ești eroul/eroina principal/ă, iar adevăratul scop al manipulării
întregii rase, o poveste cu sau fără final fericit. Depinde de tine. Tu ești cheia care poate
deschide mintea întregii umanități și forța care poate descătușa lumea din Sistemul de Control
în care suntem întemnițați.

Tu ești adevăratul scop al Sistemului de Control – energia vitală a Povestitorului Suprem.

***

Povestea noastră începe cu mii de ani în urmă, când omul era întreg, când capriciile nu erau
considerate nevoi și moralitatea era mai mult decât o virtute, era un fapt normal; când oamenii
știau că sunt ființe divine și se comportau ca atare; când omul era în simbioză cu planeta,
înainte de a fi transformați în paraziți, înainte de a fi dezbrăcați de haina moralității universale și
îmbrăcați cu hainele religiilor.

Moralitatea este o însușire universală întipărită în ADN-ul nostru uman. Moralitatea a fost adusă
în prim-plan, încă din zorii istoriei oficiale, de către Sistemul de Control, care a folosit această
calitate a noastră pentru a subjuga persoane, triburi, națiuni, când au inoculat în mintea lor
faptul că a fi moral înseamnă a respecta poruncile zeilor. Nimic mai fals.

Moralitatea înseamnă neproducerea, alungarea sau reducerea suferinței, nu doar umane, ci a

tuturor ființelor ce conviețuiesc alături de noi pe această mică sferă numită Terra. Suntem
animale conștiente înzestrate cu o energie pe care o folosim în scopuri pentru care nu a fost
creată.
Orice act violent începe cu o dorință violentă, începe cu un gând de frecvență joasă, care
cuprinde și tulbură pacea interioară a acelei persoane, înainte de a se manifesta în acțiune.
Acțiune ce va tulbura liniștea și mintea altcuiva. Astfel, prsoanase lasă pradă violenței și urii pe
ea însăși întâi și abia apoi începe să îi infecteze și pe cei din jur. Abia apoi va putea să își
canalizeze energia negativă împotriva altcuiva. Exact ca un virus contractat și împrăștiat fără
voia noastră.

Suntem conștienți de infectarea noastră sau a celor din jur? Uneori da, de cele mai multe ori,
nu. Suntem, deci, produsul gândurilor noastre, în mare parte negative. Dar sunt oare aceste
gânduri ale noastre? Putem da vina pe altcineva, altceva pentru acțiunile noastre sinistre?
Poate că da, după cum vom vedea de-a lungul acestei cărți.

Este asta o scuză pentru faptele noastre macabre? Mai mult ca sigur, nu. Suntem în aceeași
măsură vinovați de crimele noastre ca și cei care ne împing să le comitem, avem mâinile pătate
cu sânge exact ca și cei care se hrănesc cu aceste crime, suntem complici la distrugerea rasei
umane și ne mândrim cu asta; suntem complici la distrugerea planetei și întoarcem ochii în
cealaltă parte cu ipocrizie, spunând că suntem prea mici pentru a face diferența; suntem martori
la crime împotriva semenilor noștri și le aplaudăm doar pentru că „ceilalți” au alte sisteme de
credință, au altă poveste în spate; suntem ignoranți la suferințele semenilor de lângă noi și
închidem ochii instinctiv, pentru că anumite gânduri ne spun o poveste despre ei, o poveste
despre cum ei nu au reușit în viață și noi da.

Corpul nostru este creat să perceapă realitatea înconjurătoare într-un număr limitat de culori și
forme. Mai este setat să vadă și să simtă că totul în jur este solid, lichid sau gazos. La nivel
cuantic, de fapt, toate aceste stări sunt aceleași, ba mai mult, nu există diferențe între atomul de
rocă și cel din materia organică. Percepția și modul în care le decodificăm cu care am fost noi
înzestrați sunt însă diferităe de la persoană la persoană și de la o specie la alta.

Spre exemplu, majoritatea animalelor nu disting unele culori. În cealaltă categorie se află cele
care văd mai bine sau diferit decât noi. O albină poate distinge nuanțe ale spectrului luminii pe
care oamenii nu au capacitatea să le observe. Caii, spre exemplu, văd lucrurile mult mai mari.
Poate de aceea sunt atât de speriați și de obedienți față de oameni. Delfinii folosesc un limbaj
sono-pictorial și astfel, folosindu-și ochii și ecolocația, reușesc să aibă o perspectivă diferită a
lumii înconjurătoare. Felinele sunt cunoscute pentru abilitatea de a vedea la o intensitate
scăzută a luminii. Alte animale se bazează pe alte simțuri pentru a decoda lumea
înconjurătoare, cum ar fi liliecii, care folosesc ecolocația, porumbeii (ce folosesc câmpul
magnetic al Pământului pentru a se orienta) etc.

Iată că realitatea pe care o cunoaștem, sau credem că o știm, diferă în funcție de observator și
de aparatul de decodat cu care am fost înzestrați. Există oameni care au anumite simțuri mai
dezvoltate doar pentru că și-au pierdut unul dintre cele șase simțuri recunoscute oficial. Există
și persoane care, prin antrenament, au reușit să își extindă capacitatea de percepție a realității
înconjurătoare. Aceștia afirmă că tot ceea ce vedem noi, lumea materială, este doar o mică
parte a întregului. Suntem deci limitați atât din punctulde vedere al abilităților, cât și în gândire.
De mici ni se repetă că doar ceea ce putem atinge sau vedea există, iar asta ne afectează
întreaga viață. Refuzăm să credem anumite aspecte tocmai pentru că am fost programați să
facem asta.

Programați? De către cine? În ce scop? Pare aberant. Pentru omul obișnuit cu realitatea
impusă, da. Este aberant. Pentru oamenii ce au reușit să treacă de aceste praguri, nu. Dacă în
vechime demonii, zeii, îngerii, dracii etc., erau imateriali, dar puteau să ia și formă materială
când doreau ei, în prezent, fenomenul OZN se ocupă doar de latura materială a extratereștrilor.
Sunt și excepții, pe care le voi prezenta. Puține totuși, comparativ cu amploarea pe care a luat-o
fenomenul. Pentru că, de cele mai multe ori, aceste fenomene au fost corelate cu evenimente
religioase din trecut, iar unii zei din trecut sunt prezentați ca extratereștrii de azi; o să mergem
aproximativ pe aceeași linie și o să apelăm la istorie, mai exact la o istorie a religiilor mai puțin
predată în școală.

Niciun alt instrument nu a slujit mai bine Agendei elitelor decât religia. Cele trei religii
occidentale – creștinismul, iudaismul și islamul – s-au născut în aceeași regiune a Orientului
Mijlociu și Apropiat. Scopul acestor religii era (și încă este) să limiteze mintea oamenilor și să
controleze emoțiile acestora prin răspândirea sentimentelor de vinovăție și de teamă. Toate au
avut la bază figura unui „Dumnezeu mântuitor” precum Iisus sau Mahomed, afirmând că numai
cei care cred în acesta și îi urmează poruncile îl pot găsi pe adevăratul „Dumnezeu” și pot fi
mântuiți. Cei care refuzau să creadă povestea lor erau condamnați să ardă pentru totdeauna în
focul iadului. Celelalte două mari religii – budismul și hinduismul – au venit cu ideea reîncarnării,
în care trebuie să parcurgi treptele suferinței pentru a ajunge la un nivel superior. Suferința este
astfel văzută ca fiind ceva normal, ca un lucru care trebuie acceptat fără echivoc. Într-un mod
cu totul incredibil, miliarde și miliarde de oameni au căzut de-a lungul timpului în capcana
acestei scheme simpliste, lucru valabil inclusiv la ora actuală.

Analizând de la distanță aceste religii, observăm că se pune foarte mult accentul pe frică,
remușcare, supunere totală, toate acestea fiind emoții încărcate negativ. Pentru a afla de ce,
trebuie să cunoaștem ceva despre mintea umană. Trebuie să analizăm gândurile noastre dintr-
o perspectivă externă. Nu e ușor, pentru că avem tendința de a fi părtinitori.

Mintea umană este un instrument foarte puternic. Atât de puternic, încât necesită atenție și
conștientizare pentru folosire. Pentru că așa cum poate fi folosită pentru a crea capodopere de
o frumusețe extraordinară, în același mod poate fi utilizată și pentru a crea metode de suferință.
Uitându-ne atent la lumea modernă, putem să afirmăm că, de cele mai multe ori de-a lungul
istoriei, mintea umană a fost folosită îndeosebi pentru cea de-a doua categorie. Doar citind
despre metodele de tortură inventate de c orice sistem care a deținut puterea în orice loc al
planetei, putem să realizăm cât de cruzi sunt în general oamenii, dacă li se spune că tortura
este acceptată de către o autoritate supremă. Avem totuși senzația că metodele de tortură din
Evul Mediu nu mai sunt folosite, cel puțin nu la scară largă. Totuși, mintea umană a rămas în
același stadiu. Chiar dacă nu ni se pare normal să mai torturăm alte persoane, cel puțin nu fizic,
continuăm să ne torturăm pe noi înșine și pe cei din jur, consumând energia interioară într-un
macabru joc în care suntem prinși zi de zi, minut de minut.

Anticii credeau că a fost o vreme în care omul era o ființă completă, cu o minunată viziune
interioară și o conștiință care, azi, ne par doar legende. Apoi, toate acestea s-au sfârșit, iar în
prezent omul este o creatură slăbită. Slăbită în ce sens? Confuzie, agitație, dificultăți  de
concentrare, grabă, incapacitatea de a fi conștienți de orice lucru pe care îl facem. Avem
tendința de a fi persoane robotizate cu mii de gânduri ce par a nu ne da pace. Ce e mai rău e
că nici nu conștientizăm prezența acestor gânduri ce ne macină.

Se presupune că avem în jur de 50.000-70.000 de gânduri zilnice, iar peste 75% sunt negative.
Mai mult, probabil peste 90% sunt discuții irelevante avute cu noi înșine. Discuții care ne storc
de energie. Astfel, fără să fim conștienți, dăm formă și alimentăm egregori sau forme de energie
care nu sunt neapărat în planul nostru existențial. Inconștienți, ca niște zombi, indiferent de
rasă, țară, sex, vârstă, cultură etc., manifestăm această caracteristică, ce poate fi accentuată,
mai mult sau mai puțin, în funcție de particularitățile fiecăruia.

Fiind permanent în această stare de angoasă, putem oare să vedem lucrurile cu atenție? Putem
vedea clar? Reușim să ascultăm pe cineva în această agitație personală? Sau purtăm discuții
doar pentru a da răspunsuri? Putem admira natura în liniștea ei, dacă mintea noastră este în
plin concert fonic? Suntem atenți la ceea ce se întâmplă în jurul nostru sau prindem anumite
frânturi de idei și ne lăsăm manipulați tocmai din cauza minții noastre, care ar trebui să ne fie
aliat?

Nu e ciudat că această stare de fapt, acest zgomot de fond al minții noastre e ceva normal
pentru majoritatea ființelor ce populează această planetă? E posibil oare ca un virus să se fi
infiltrat în creierele noastre și să ne conducă destinele? Pare puțin probabil. La urma urmei,
suntem ființe biologice, iar virușii ne afectează corpul în altă manieră față de cum virușii
informatici afectează un computer. Oare?!

Conform științei oficiale, conștiința este produsul reacțiilor electrochimice ale creierului. Aceste
reacții biochimice și curenți electrici creează experiența subiectivă a iubirii, furiei, durerii etc.
Când o furtună electrică se manifestă într-o anumită parte a creierului, experimentezi furia.
Când același proces se desfășoară în altă parte a creierului, poți avea sentimente de bucurie
sau iubire. De fapt, sunt aceleași conexiuni electrice care excită o parte sau alta a organului pe
care îl numim creier. Astfel, activitatea unei rețele neuronale complexe poate produce o poluare
mentală, pe care mediul academic l-a numit conștiință.

Există vreo modalitate prin care să dovedești că oricine altcineva în afară de tine are minte, e
conștient de sine însuși? Știi cu siguranță că persoanele din jurul tău au conștiință? Sau pur și
simplu presupui? Știi sigur că lumea există cu adevărat, sau e posibil să fie produsul Visului tău,
în care totul depinde doar de tine? Tu ești personajul principal al vieții tale; așadar, ce rost au
ceilalți? Un rol secundar pentru a putea pune în scena Piesa ta… Ești sigur/ă de adevăr? La
urma urmei, ceea ce știința ne spune este că orice experiență pe care o ai este produsul
activității electrice a Creierului tău; așadar, cel puțin teoretic, e posibil să simulezi o întreagă
lume virtuală compusă în așa fel încât să nu o poți distinge de cea reală. Matematic vorbind,
dacă există doar o lume reală, iar numărul potențial de lumi virtuale este enorm, probabilitatea
ca tu să trăiești într-o lume reală este aproape zero. Să nu uităm că viețile majorității oamenilor
au însemnătate doar în rețeaua de povești pe care și le spun unul altuia.

Dar tu știi că e mai mult de atât… trebuie să fie. Ceea ce ai experimentat la prima dragoste,
primul sărut, fluturii din stomac când vezi persoana iubită… par să fie mai mult decât reacții bio-
electrochimice. Știința nu știe nimic, nu-i așa? De fapt, povestea spusă de oamenii pe care îi
considerăm cercetători de top se bazează pe algoritmi. În prezent se poate prezice orice, de la
situații economice până la catastrofe naturale, epidemii de viruși, chiar și cum vor reacționa
oamenii la o anumită știre în funcție de ora la care o văd. Algoritmii marilor corporații pot calcula
cu precizie aproape orice situație viitoare. Inteligența Artificială a luat locul zeilor. Și nu doar în
viața noastră de zi cu zi, ci și în activitatea întregii planete.

Algoritmii Inteligenței Artificiale susțin sistemele economice, bancare, bursiere, electronice și,
mai nou, de câțiva ani, chiar și viețile noastre sunt conduse de către algoritmi. De fapt, aceste
entități electronice știu despre noi mai multe decât știm noi înșine. Google, Facebook și alte
companii care utilizează aceste forme de sondare în masă au date despre noi, date cu caracter
personal care spun povestea fiecăruia dintre noi. Aceste sisteme au fost dotate cu abilități
psihologice pentru a face un anumit profil – profiluri psihologice pentru alegeri, profiluri
psihologice pentru reclamele care să ne apară pe ecran, profiluri psihologice pentru a ne trimite
știri de care suntem interesați, profiluri care spun despre noi totul. Așadar, suntem conduși, fie
că o recunoaștem sau nu, de către o Inteligență Artificială. Cel puțin, dacă deținem un dispozitiv
electronic.

Dar dacă controlul a fost mereu prezent și doar acum a găsit modalitatea de a îmbrăca o formă
materială? Dacă suntem cumva partenerii unor ființe electronice care împarte Planeta cu noi de
mii de ani și nu am conștientizat asta?
Să facem un mic exercițiu de imaginație și să ne închipuim o energie conștientă de sine, o
energie ce poate fi considerată, din anumite puncte de vedere, o Ființă. O energie veche de
milioane de ani, care se poate susține în stare latentă, până când descoperă o sursă de
încărcare sau o sursă de hrană. Să numim această energie, deocamdată, Inteligență. Să
mergem mai departe și să analizăm cum ar reacționa această Inteligență dacă ar străbate
spațiul dintre două Universuri și ar rămâne captivă în densitatea noastră. Sau putem să ne
imaginăm că această energie poate străbate această distanță ori de câte ori dorește. Probabil
că, fiind alcătuită din energie care vibrează în mod diferit față de energia Universului nostru,
pentru orice entitate din acest univers ar fi invizibilă. Găsind o populație biologică, această
Inteligență nu ar avea cum să ia contact cu indivizii speciei respective din cauza
incompatibilității.

Doar dacă… dacă acele ființe ar avea un corp energetic atașat celui material și conectat la un
creier ce funcționează prin conexiuni electrice. Dacă ființele biologice ar fi persoane conștiente
de sine și de mediul înconjurător, dacă aceste ființe ar fi conectate cu Planeta Mamă, pe scurt,
indiferent cum s-ar comporta aceste ființe, odată atacate de către această Inteligență, probabil
ar începe să se comporte diferit… Și probabil nici nu și-ar da seama de virusul cu care au fost
infectate.

Voi discuta în această carte preponderent despre efectul pe care această Inteligență îl are de
mii de ani asupra omenirii. Îi voi demonstra existența? Habar nu am. Probabil că nu pentru unii;
și mai mult ca sigur, alte persoane vor găsi dovezi în susținerea poveștii Arhonților. Unele
persoane refuză să ia măcar în calcul această ipoteză, poate și pentru că virusul este adânc
înrădăcinat în sistemele lor de credințe, iar alții știu sigur că se petrece ceva, că e ceva putred
în acest colț de galaxie, ceva sinistru se întâmplă cu oamenii de mii de ani și pare că suntem
aproape de o schimbare de paradigmă. Sunt oameni deja convinși că aceste entități ne conduc
destinele de câteva milenii, așa că această carte e posibil să nu fie ceea ce s-au așteptat. Am
să încerc spre final să destăinui câteva taine care te pot ajuta să dezinstalezi virusul, dar totul
depinde doar de tine.

Nimeni nu te poate ajuta pentru că nimeni nu te cunoaște cum te cunoști tu… sau cum ar trebui
să te cunoști.

Aș vrea să încep totuși mai pozitiv această carte, fără să vă indispun chiar de la început, fără să
vă introduc în Povestea care stă în spatele Povestitorului oficial.

Totuși, pentru a înțelege în ce stadiu a ajuns societatea umană, trebuie să coborâm pe străzile
lăturalnice și ne vom murdări puțin. Trebuie să străbatem coridoarele sediilor guvernelor și ne
vom speria de ceea ce vom auzi. Trebuie să parcurgem laboratoarele marilor corporații și ne
vom minuna de ceea ce ne pregătesc. Trebuie să vizităm pe ascuns catacombele societăților
semi-secrete și sigur ne vom îngrozi de ceea ce se petrece acolo. Trebuie să facem față
adevărului și aici știi sigur că nu mă refer la ce poți citi în ziare.

Apoi trebuie să privim adânc în străfundul ființei noastre pentru a dezgropa acel diamant ce stă
ascuns de secole în mocirla în care a fost ascuns, trebuie șlefuit și folosit pentru a lumina calea
care ne poate duce, ca rasă și civilizație, către noi culmi la care nici nu visam.

În această carte nu vă spun nimic nou, vă reamintesc ceea ce ați uitat…

Capitolul II – La inceput…
            Pentru început, haideți să vedem ce ne spune Povestitorul oficial despre cum s-a format
Universul. Povestea nașterii și formării Cosmosului, fără ecuații matematice și fără limbaj
academic. În trecut, Povestea creării lumii era pusă pe seama zeilor, iar mai târziu a fost
plasată această sarcină în seama unei inteligențe sau ființe supranaturale atotputernică și
atotștiutoare, omnipotentă. Până în secolul trecut, Povestea științei nu putea să conteste acest
lucru, dar presupunea că Universul a existat dintotdeauna și că va exista la fel, fără ca o forță
să îl distrugă. De-a lungul timpului au fost propuse mai multe teorii, și anume: teoria Stead
State, teoria Big Bang-ului, teoria Universului Oscilant și teoria Expansiunii Universului. În
prezent, Povestea oamenilor de știință spune că există suficiente dovezi (de observare) care să
ducă la concluzia că Big Bang-ul s-a întâmplat cu adevărat, lăsând totuși goluri de interpretare
în modul în care a început totul sau modul în care s-a format materia. Orice om de știință care
propune o teorie alternativă este con-siderat a fi neinformat, în cel mai bun caz, și nebun, în cel
mai rău caz. Problema este că o asemenea abordare dogmatică poate limita foarte mult
libertatea de exprimare a gândurilor și descoperirilor. Urmând povestea oficială, o să analizăm
pe scurt cum a fost transformată teoria Big Bang-ului, de la apariția ei și până în prezent.

            Majoritatea oamenilor cred că astronomul Edwin Hubble a fost pionierul în cercetarea
timpurie a acestei teorii. În 1929, cercetarea lui Edwin Hubble privind distanțele crescânde
dintre galaxii a arătat că universul se extinde și acest fapt a devenit temelia teoriei Big Bang.

Deși Hubble a jucat rolul important în demon-strarea noțiunii de extindere a Universului, el nu a

fost primul om de știință care a propus ideea unui univers în expansiune. Această idee provine
de la Georges Lemaître, un astronom belgian și preot romano-catolic devotat (observăm cum
povestea religiei este completată de către povestea științei). Lemaître s-a născut în 1894 și a
urmat școala de inginerie de la Universitatea Catolică din Louvain, dar educația lui a fost
întreruptă de începutul primului război mondial. A devenit preot după ce a experimentat ororile
războiului din poziția de ofițer de artilerie în armata belgiană. După război, Lemaître a continuat
să-și urmeze pasiunea de astronom. La începutul anilor 1920 a obținut o diplomă de absolvent
în astronomie de la Universitatea din Cambridge și un doctorat la Institutul de Tehnologie din
Massachusetts. Pe parcursul anilor 1920, Lemaître a cercetat teoria generală a relativității a lui
Einstein, propusă în 1917. La acel moment, ipoteza lui Einstein despre un univers static de
dimensiuni reduse, fără început, era teoria cosmologică larg acceptată. Lemaître a susținut că,
conform propriilor calcule, înainte de nașterea universului nostru, toate materia, energia și masa
în univers erau cuprinse într-un singur punct infinitezimal, pe care el l-a numit atomul primal.
Lemaître a anunţat teoria sa referitoare la crearea Universului în 1927 într-un jurnal ştiinţific
belgian, Annales de la Société Scientifique de Bruxelles. Reacţiile nu au fost pozitive, dar la
scurt timp, în 1933, Einstein însuşi a recunoscut că a greşit şi a acceptat ipotezele belgianului.

            Lemaître a devenit cunoscut foarte rapid în presa vremii. Ziarele vorbeau despre triumful
teoriei sale, ce explică originea Universului. În acest timp, preotul şi-a început călătoria spre
universităţile din SUA, unde susţinea prelegeri despre descoperirile sale, însoţit de către
Einstein.         În 1949, într-o serie de discuţii radio pentru BBC, astronomul Fred Hoyle a fost
primul care a marcat termenul de Big Bang, referindu-se direct la ipotezele lui Lemaître şi
Hubble. Termenul a rămas neschimbat, devenit brand două decenii mai târziu, când era deseori
folosit în literatura ştiinţifică.

Povestea Modelului Standard

Cu mult timp în urmă, Universul încă nu exista, nu exista absolut nimic… Apoi, cu circa 13,8
miliarde de ani (13,798 ± 0,037, ca să fiu mai precis) în urmă, în acest imens nimic, a izbucnit o
explozie uriașă, din care a luat naștere Universul (sau implozie, oamenii de știință încă dezbat
acest lucru, depinde desigur din care parte a baricadei privești lucrurile; dacă erai în cadrul
planului Universului, părea o implozi; dacă erai în afara universului, putea fi o explozie; dar dacă
a fost o explozie, nu putea exista nimic în afara universului…). Acest Univers primar era atât de
fierbinte, încât conținea doar energie pură. După numai o secundă, o parte din această energie
a fost transformată în semințele materiei, iar Universul s-a umplut de o ceață de energie densă.
Timp de trei sute de mii de ani, Universul s-a expandat, iar ceața a început să formeze atomi.
Oamenii de stiință au calculat matematic că, după un miliard de ani, un nor de ceață a devenit
atât de dens, încât a dat naștere primei stele. Ceilalți nori i-au urmat exemplul, iar stelele astfel
formate s-au grupat încet-încet în galaxii.

            Pentru a ajunge la această concluzie, oamenii de știință au observat cerul cu telescoape
mai mult sau mai puțin performante și au luat în calcul vârsta celei mai vechi stele, care se
presupune că este de 12-13,2 miliarde de ani, adică ea corespunde parţial cu vârsta
Universului; analiza luminii emise de galaxii indică faptul că obiectele din spaţiu se îndepărtează
unele de altele cu o viteză cu atât mai mare, cu cât sunt mai îndepărtate de Pământ, ceea ce
sugerează faptul că galaxiile erau cândva adunate într-o regiune unică a spaţiului; în final, în
toate regiunile Universului în care au privit, oamenii de știință au observat că există şi astăzi o
radiaţie de fond foarte slabă, rămăşiţă a energiilor de căldură şi lumină din primele momente ale
Cosmosului.

            Modelul Standard este practic o ecuație matematică complexă. Tot ceeea ce conține
trebuie să fie demonstrat matematic și apoi urmărit în detaliu, sau invers. Observațiile făcute de
către cosmologi trebuie incluse în această mare ecuație matematică. Astfel, pentru cosmologi și
fizicieni, Modelul Standard trebuie să funcționeze perfect. Are însă un mare defect: nu explică
absolut totul. Cu cât oamenii de știință studiază mai intens Universul, cu atât realizează că
Modelul lor Standard nu este o copie exactă a ceea ce observă și ce s-a descoperit după
formularea teorie. Povestea Big Bang-ului spune că Universul a fost creat printr-o explozie.
Însă, o explozie ar produce un Univers dezordonat, cu zone ce ar avea diferențe mari de
temperatură între ele. Iar Universul nu este deloc așa. După toate calculele și observațiile,
temperatura pare a fi aceeași. Din această cauză, au început să se ridice semne de întrebare în
ceea ce privește Modelul Standard, acest lucru punând probleme grave ipotezei Big Bang-ului.

            Oamenii de știință, însă, au venit cu idei care să le susțină ipoteza lansată recent. În
1980, Alan Guth, profesor în fizica particulelor, a emis teoria inflației. Prin aceasta, Guth susține
că Universul primordial a început să se dilate încet, permițând temperaturii să se uniformizeze.
Apoi, într-o fracțiune de secundă, s-a extins brusc, lăsând totul perfect neted și uniform. Deși
teoria lui Guth rezolvă problema temperaturii, nu poate explica ce anume a cauzat inflația. Dacă
ea a avut loc într-adevăr, ar fi avut nevoie de o energie mai mare decât ne-am putea imagina.
Prin urmare, se pare că inflația s-a produs într-un mod miraculos și s-a oprit chiar înainte de a
distruge Universul. Dacă lăsăm deoparte acest aspect, noua teorie a inflației pare să se
încadreze perfect în Modelul Standard. Povestea trebuia ajustată și, astfel, în noua versiune
aflăm că după Big Bang, într-o fracțiune de secundă, inflația a contractat Universul de miliarde
și miliarde de ori. Când temperatura s-a răcit,  s-au format blocuri de materie, iar gravitația a
început să își facă efectul.

Apoi, povestea Modelului Standard s-a lovit de o altă problemă: galaxiile par să se învârtă mult
prea repede. Conform legii gravitației a lui Newton, stelele de la marginea unei galaxii ar trebui
să se miște mult mai încet decât cele apropiate de centru. Acest lucru se observă clar în
sistemul nostru solar: cu cât planetele sunt mai îndepărtate de Soare, cu atât se mișcă mai
încet. Vitezele planetelor produc o linie numită curbă de rotație. Galaxiile ar trebui să producă
aceeași curbă, însă nu o fac. În mod surprinzător, când este măsurată viteza stelelor de la
marginea galaxiilor, se observă că acestea se mișcă la fel de rapid precum cele apropiate de
centru. În acest caz, curba de rotație nu este o curbă, ci o linie dreaptă. Acest lucru ar trebui să
ducă la o catastrofă universală, galaxiile dezbinându-se la asemenea viteze uriașe de rotație.
Dar pentru că acest lucru nu se întâmplă, înseamnă că există mai multă gravitație. Pentru a
avea mai multă gravitație, e necesară mai multă materie decât cea existentă în Univers.

            Oamenii de știință au ajuns într-un impas: ori Modelul Standard era greșit, ori legile
emise de Newton erau formulate eronat. Cum e normal în lumea științifică,  s-a recurs la o
metodă deja cunoscută: s-a modificat povestea pentru a se mula pe Modelul Standard. Astfel,
oamenii de știință au inventat materia necesară și au numit-o Materie Neagră. Acest nou
concept, pur teoretic, a rezolvat problema curbelor de rotație. Conform noilor calcule, materia
neagră este de cinci ori mai multă decât cea obișnuită. Însă și ea are un mare defect: oamenii
de știință nu știu ce este. Nu poate fi materie obișnuită, pentru că aceasta ori emite lumină, ori o
reflectă. Iar materia neagră ar trebui să fie invizibilă, formată din particule pe care nu le
cunoaștem și să poată trece prin materie obișnuită. În ciuda faptului că materia neagră pare că
nu poate fi găsită decât în calculele unor oameni de știință, sau nu avem deocamdată
tehnologia necesară pentru a o măsura, fără ea, Universul nu poate funcționa conform
Modelului Standard.

            După introducerea materiei negre în ecuație, Povestea apariției Universului pare să fie
rezolvată. Astfel, Big Bang-ul se produce, inflația preia controlul și totul se extinde. După
aproximativ un miliard de ani, ia naștere prima stea. Apărută din neant, materia neagră își face
efectul: creează gravitația, care la rândul ei permite formarea galaxiilor. Universul își continuă
expansiunea și, treptat, treptat, încetinește. Continuând în felul acesta, în curând, Universul se
va opri.

După lungi observații și calcule, s-a descoperit o nouă problemă în relatarea poveștii –
Universul nu își înce-tinește expansiunea, ci o accelerează. Această problemă su-gerează că o
nouă forță dă putere Universului. Misterioasă, magică și scoasă exact din buzunarul
Povestitorilor, această energie a fost numită Energie Neagră și, deși nimeni nu știe ce este,
cauzează un fel de anti-gravitație, făcând lucrurile îndepărtate să se respingă. De ce spuneam
că forța este mis-terioasă și magică? Pentru că nu doar cauzează expansiunea Universului,
dar, cu cât acesta se extinde mai mult, cu atât se creează mai multă energie neagră pentru a
umple golurile. Ceea ce înseamnă că există ceva care nu a fost luat în calcul de către oamenii
de știință. Conform calculelor inițiale, vidul dintre galaxii ar fi trebuit să fie gol. Dar se pare că
este plin de energie. Cercetătorii au ajuns astfel în situația în care trebuiau să recunoască:
energia neagră nu este o soluție, ci descrierea unei probleme la fel ca materia neagră.

            Chiar dacă trecem cu vederea aceste mici probleme de ordin tehnic, rămâne cea mai
importantă întrebare, punctul de plecare al Modelulului Standard: dacă într-ade-văr Universul a
început cu o explozie uriașă, cum putea ea să se producă din nimic?

După cum am fost învățați, oamenii de știință au venit cu o soluție și de această dată: în
interiorul vidului, a apărut un punct de o natură specială (o aşa numită singularitate), ceva fără
dimensiuni, dar cu energie infinită. Din cauze necunoscute, acel punct a ieşit din starea de
singularitate şi şi-a manifestat uriaşa energie printr-o explozie de proporţii colosale, explozie ce
continuă şi astăzi. Imediat după explozie, Universul era conţinut într-o sferă de mărime
subnucleară. De la creare și până în prezent, Universul se extinde cu o viteză aflată în continuă
creştere, din cauza prezenţei energiei negre.

Să presupunem că acceptăm Povestea Modelului Standard și că Universul fizic s-a născut din
explozia acelui punct minuscul şi cu energie infinită. Avem toate motivele să ne punem
întrebarea: ce l-a determinat să iasă din starea de singularitate?

            Răspunsul pare scos din contextul textelor străvechi: o vibraţie. Vibraţia primordială, ce
a dat naştere primilor atomi acum aproximativ 13,8 miliarde de ani, care s-au divizat şi s-au
extins, ajungându-se la Universul cunoscut astăzi, a creat explozia de care amintesc legendele
lumii, Big Bang-ul oamenilor de ştiinţă. Dar dacă într-ade-văr o vibraţie a creat lumea, pe ea ce
a creat-o? Ce a creat din nimic acel punct adimensional care a provocat Big Bang-ul? Ce a
provocat inflația care a permis temperaturii să se uniformizeze după explozie? Ce provoacă
acel surplus de gravitație, dacă materia neagră există doar în imaginația cosmologilor? Ce este
acea energie care face Universul să continuie să-și accelereze expansiunea?

            După mai multe cercetări, mulţi oameni de ştiinţă tind să încline în favoarea Universului
construit de o entitate/entități inteligente, concluzie pe care o susţin anumiţi fizicieni, bazându-
se pe faptul că toate forţele prezente în Univers (de la gravitaţie până la forţa electromagnetică)
au exact valorile necesare pentru a susţine viaţa. Orice deviere în valorile acestor forţe, oricât
de mică, ar face imposibilă existenţa oricărui organism viu. Pare un program de calculator
(analogia este apropiată termenilor moderni). Are toate ingredientele necesare pen-tru a ajunge
la concluzia că Universul nostru ar putea fi creat într-un laborator… La această concluzie s-a
ajuns și în urma mai multor experimente create cu acceleratoarele de particule din toată lumea,
dar în special cel de la Geneva.

            Însă şi lumea acestor entități, dacă ar fi fost materială, ar fi trebuit să fie creată de
cineva. Este posibil să existe mai multe lumi, un multivers? Încercând să gă-sească explicaţii
asupra momentului zero al exploziei ori-ginale, mai mulţi fizicieni au demonstrat, pe baza teoriei
fizicii cuantice, faptul că o particulă elementară poate fi detectată în două locuri în acelaşi timp.
Ceea ce a generat ideea că spaţiul şi timpul sunt lucruri abstracte, iluzii ale gândirii omului. De
asemenea, există şi teoria supra-gravitaţiei, bazată pe faptul că forţa gravitaţională este mult
prea slabă în raport cu forţa electromagnetică sau cu alte forţe (deşi în Univers ea este
atotcuprinzătoare), care spune că gravitaţia se scurge într-un univers paralel şi că forţa
gravitaţională ce rămâne în Universul nostru este mult di-minuată. Aceste două teorii au dus la
dezvoltarea Teoriei M (Teoria membranelor), care concluzionează că există mai multe
dimensiuni decât cele trei din Universul nostru.

            Spuneam la începutul capitolului că societatea academică nu acceptă noi modele de

formare sau organizare a universului (din motive știute doar de ei), iar orice om de știință care
propune o teorie alternativă este considerat a fi neinformat, în cel mai bun caz, și nebun, în cel
mai rău caz. Însă au existat persoane care nu au fost mulțumite de Modelul Standard, și asta
înainte ca toate materiile și energiile negre prezentate mai sus să fie inventate pentru a se plia
pe matrița științifică ortodoxă a unor minți luminate.

            David Bohm, fizician la Universitatea din Londra și fost elev al lui Einstein, după ani de
nemulțumire cu Povestea Modelulului Standard și lovindu-se de incapacitatea de a explica toate
fenomenele întâlnite în fizica cuantică, în 1971 propune un Model Holografic de organizare a
universului. Deși la prima vedere nu există nicio urmă de îndoială – Universul pare
tridimensional –, principiul holografic afirmă că, pentru a-l descrie matematic, Universul ar trebui
să fie bidimensional. Pe scurt, ceea ce noi percepem ca fiind tridimensional, ar putea fi doar
imaginea unor procese bidimensionale de pe un imens orizont cosmic.

            Totul pleacă de la faptul că, în cadrul fizicii moderne, a fost definită o lungime, numită
lungimea Planck, fiind limita minimă până la care poate fi împărțit și observat Universul. Este
expresia faptului că nici distanțele și nici intervalele de timp nu pot fi măsurate cu o precizie
infinită, existând deci un soi de biți ori bule spaţio-tem-porale mai jos de care Universul nu mai
poate fi divizat.

Trăim într-o eră în care toată lumea a văzut o hologramă. Dar ce este o hologramă?
Înregistrarea unei imagini tridimensionale pe un suport, în general bidimensional, se numește
holograma. Aceeași metodă se poate aplica și la înregistrarea, redarea și prelucrarea datelor de
altă natură decât cele vizuale. Metoda a fost descoperită în 1947 de către fizicianul de origine
maghiară Dennis Gabor. Invenția sa nu a putut fi aplicată pe scară largă decât după 1960,
odată cu inventarea laserului, primele holograme a unor obiecte tridimensionale fiind obținute în
1962. Diferența dintre o fotografie și o hologramă este că, în cea din urmă, informația despre
fiecare punct din obiect este distribuită pe întreaga suprafață a hologramei. Spre exemplu, dacă
holograma unei persoane este tăiată în jumătate și apoi iluminată de o rază laser, fiecare
jumătate va conține imaginea întreagă a persoanei. Și chiar dacă și cele două jumătăți sunt din
nou divizate, fiecare bucată de film va conține o mai mică, dar intacta versiune a imaginii
originale. Spre deosebire de fotografiile normale, fiecare parte a unei holograme conține toate
informațiile posedate de întreg. Mai mult, holograma permite observarea obiectului de la diferite
distanțe și din toate direcțiile aflate în interiorul unui anumit unghi solid impus de poziția relativă
a obiectului și a hologramei.

            Teoria universului holografic afirmă că anumite câmpuri de energie sunt decodate de
către creierul nostru într-o imagine 3D, pentru a da iluzia unei lumi fizice. Percepțiile pe care le
observăm pot foarte bine proveni din- tr-o sursă artificială. Să presupunem că am putea lua
creierul din corpul nostru și, păstrându-l în viață, îl intro-ducem într-un bol de sticlă. Luăm un
calculator în care pot fi înregistrate toate tipurile de informații, date precum imagini, sunet și
miros, apoi conectăm acest computer la centrii senzoriali ai creierului aflat în bol și astfel
păcălim creierul că „trăiește” – cel puțin teoretic. Oamenii de știință care au studiat acest
fenomen, nu se află la marginea comunității științifice, ci sunt persoane ce studiază fenomenul
cu foarte multă seriozitate.

Iată câteva exemple:

– Conceptul a fost propus pentru prima dată de către Gerard ‘t Hooft și a devenit pentru prima
oară o interpreta-re corectă a teoriei corzilor prin munca lui Leonard Susskind, care a combinat
ideile sale cu cele anterioare ale lui Gerard ‘t Hooft și ale lui Thorn Charles.

– Fizicianul David Bohm era convins că realitatea, așa cum o vedem, de fapt nu există – în
ciuda aparenței sale solidi-tăți, Universul nu este, de fapt, decât o fantasmă, o holo-gramă
gigantică și splendid detaliată, cosmosul fiind conținut în fiecare părticică a sa, iar fiecare parte
este, de fapt, o condensare a întregului Univers.

– Leonard Susskind de la Institutul pentru Fizică Teoretică din Stanford a ținut mai multe
prelegeri intitulate Lumea ca o hologramă;

– Alain Aspect a realizat unul dintre cele mai serioase experimente în domeniu; echipa sa a
descoperit că, în anumite circumstanțe, particule elementare, precum electronii, pot comunica
instantaneu între ele la o distanță oricât de mare, indiferent dacă este vorba de 10 metri sau 10
miliarde de kilometri; experimentul pare să contrazică teoria relativității, care interzice vitezele
mai mari decât viteza luminii;

– Craig Hogan este un profesor de astronomie și fizică la Universitatea din Chicago și director
al Centrului de Astrofizica Particulelor de la Fermilab; el este cunoscut pentru teoria sa a
„zgomotului holografic”. Potrivit lui Hogan ar exista o limită fundamentală a continuumului
spațiu-timp, în care spațiul și timpul încep să se dizolve în „granule”, tot așa cum o imagine
dintr-un ziar se fragmentează în puncte atunci când este mărită.

– Fizicianul american Brian Greene spune că: „Tot ceea ce vedem și experimentăm, ceea ce
noi spunem că reprezintă familiara noastră realitate tridimensională, poate fi doar o proiecție de
informații stocate pe o suprafață bidimensională minusculă aflată la mare distanță, similar
modului în care informația unei holograme este stocată pe o bucată subțire de plastic. […] Tind
să cred că da, această lume tridimensională este un fel de iluzie și că adevărata realitate ultimă
este realitatea bidimensională de la suprafața Universului.” (The Fabric of the Cosmos)

– Continuând studiile lui Einstein, francezul Jean Charon a elaborat o teorie a relativității
complexe, unde universul are o natură alcătuită dintr-o parte reală și o parte imaginară, care se
întrepătrund și se completează reciproc. Astfel, în interiorul electronilor, spațiul și timpul sunt
diferite de felul în care le cunoaștem. Asta înseamnă că fiecare electron al corpului nostru
conține, în imagine holografică, datele noastre complete – cel puțin teoretic.

            Până acum teoria nu a fost niciodată testată, însă o serie de modele matematice
recente sugerează faptul că a-cest principiu ar putea fi adevărat. Potrivit teoriei menţio-nate,
gravitaţia din Univers este provocată de o serie de coarde subţiri care vibrează. Aceste coarde
sunt holograme ale unor evenimente care se produc într-un Univers mai simplu, plat. Acest
lucru înseamnă că obiectele sunt depozitate mai degrabă ca „amintiri” sau ca fragmente de
date, decât ca obiecte fizice care există cu adevărat.

            Într-un sens mai larg, teoria sugerează că întregul Univers poate fi considerat  o
structură bidimensională proiectată într-un orizont cosmologic sau, în termeni mai simpli,
Universul în care oamenii cred că trăiesc este de fapt o proiecţie 3D a unui Univers alternativ
bidimensional. Punând problema în alt mod, există dovezi care sugerează că lumea noastră și
tot ce este cuprins în ea, de la fulgii de zăpadă la copaci, de la stele căzătoare la rotația
electronilor, sunt numai imagini fantomatice, proiecții ale unui nivel de realitate atât de departe
de al nostru, încât este pur și simplu dincolo de spațiu și timp.

            Teoria universului holografic dezvăluie existența unui câmp energetic cosmic universal,
în care toate elementele sunt corelate la nivel subatomic, cuantic. Tot mai multe teorii științifice
conduc spre ideea că ceea ce am moștenit de la vechile civilizații despre Marele Tot, despre
Marea Conștiință Universală sau Marele Spirit s-ar putea să fie adevărate. Aceste idei fac știința
să se apropie de concepțiile filosofice legate de existență, îndeosebi ale Orientului, cât și de
cele religioase ale Occidentului.

            Astfel, se poate spune că, prin fizica cuantică, știința își unește principiile cu cele ale
spiritualității. Câmpul unificat ar putea explica experiența iluminării sau posibilitatea conștiinței
de a accesa gene din ADN, care să nu provoace suferința, îmbătrânire, boli, moarte. Se va
putea explica posibilitatea minții de a schimba realitatea, puterea minții asupra materiei putând
influența viitorul omenirii.

            Dacă teoriile noi sunt adevărate, noi toți facem parte din holograma universală, o parte
indispensabilă din puzzle-ul cosmic. Întregul cosmos se află în interiorul nostru, nu numai
pentru că suntem parte din holograma universală, ci și pentru că suntem holografici, prin natura
noastră. Explorând aceste idei, se nasc mai multe întrebări: dacă bănuim că suntem ființe
programate și trăim în interiorul unei simulări, avem vreo posibilitate să aflăm dacă este
adevărat sau nu? Există posibilitatea să schimbăm rezultatul jocului virtual? Cine a creat
această realitate virtuală și, mai ales, cu ce scop? Să fie oare posibil ca știința și spiritualitatea
să ofere un model de Univers inte-ligent, conștient de sine, în momentul Big-Bang-ului?

            Iată cum poveștile pot fi schimbate și susținute cu ecuații matematice. În tot acest timp
știința și religia se împletesc, iar vechile povești ale umanității sunt spuse sub o altă formă cu
limbajul aferent perioadei respective. Vom vedea mai departe că acesta este doar începutul.

***
            De mii de ani toate curentele religioase ne-au spus că omul nu este format doar din trup,
ci și din alte două componente, suflet și spirit. Deoarece spiritul și sufletul sunt imateriale, corpul
reprezintă doar un recipient pentru ele. Aceleași curente religioase ne spun că la naștere
sufletul vine de undeva, iar după moarte se îndreaptă tot undeva; putem presupune că locul din
care vine și către care se îndreaptă este o lume imaterială. Ce este această lume imaterială,
nimeni nu știe. Cum nu știm nici ce se întâmplă acolo, după ce legi este guvernată și de către
cine este locuită. După cum vom vedea în capitolele următoare, ocultistul californian N. Meadne
Layne a numit această stare a realității Etheria, iar Stanislas de Guaita o numea, în 1897,
astral. Pentru hinduși este Akasha, pentru gnostici – Pleroma, iar pentru creștini, musulmani și
evrei – Rai.

            Că există sau nu aceste lumi în care sufletul pleacă și revine după o perioadă, rămâne
de văzut. Cert este că persoanele care se ocupă de ocult, precum și persoanele ce au mers pe
drumul științei, au ajuns la concluzia că există dimensiuni, lumi, universuri, densități paralele.
Cum adică paralele? Adică vibrează pe o frecvență diferită față de cea în care vibrează
Universul nostru.
Capitolul III – Omul – varianta 2.1

În continuare, trebuie să facem o mică incursiune în istorie, mai exact în istoria planetei noastre.
Și pentru că, deocamdată, doar Poveștile oficiale pot fi catalogate drept veritabile, vom analiza
apariția omului pe Terra și drumul său de la prima maimuță coborâtă din copac până la stră-
stră-strănepotul ei, care a ajuns să construiască acceleratoare de particule. Universul în care
trăim se numește tridimensional pentru că are trei dimensiuni: lungime, lățime și înălțime.

            O lume unidimensională ar fi asemenea unui fir de ață, iar viețuirea într-un asemenea
univers ar permite ciudaților săi locatari să se deplaseze doar pe direcția înainte-înapoi. Ne
putem imagina în continuare un areal bidimensional, acolo unde locuitorii s-ar putea deplasa
asemenea furnicilor pe o foaie de hârtie: înainte, înapoi, stânga, dreapta, sau chiar trecând de
pe o față pe cealaltă a filei. Dacă adăugăm și a treia dimensiune, atunci furnicile ar putea părăsi
suprafețele hârtiei pentru a se deplasa pe direcția sus-jos.

            Cea de-a patra dimensiune a Universului nostru nu este asemenea celor trei descrise cu
ajutorul coordonatelor spațiale, ci este cea care ne permite să ne amintim trecutul și să simțim
trecerea anilor, și anume timpul. Știința modernă a impus conceptul de spațiu-timp – un
construct matematic care combină cele trei dimensiuni spațiale cu cea temporală, în încercarea
de a descrie unitar Universul. Știința modernă afirmă că doar oamenii au abilitatea de a-și
aminti trecutul și de a face planuri de viitor. Chiar dacă personal nu cred asta și consider că
sunt și alte animale ce pot face acest lucru, vom merge în continuare pe linia poveștii oficiale,
deocamdată.

            După cum am văzut în Povestea Universului, societatea a ajuns la consensul că tot
ceea ce există a apărut în urma unor evenimente petrecute în urmă cu aproximativ 14 miliarde
de ani. De la formarea primei stele și până la apariția planetei noastre au trecut vreo 10 miliarde
de ani. Apoi, în urmă cu 4 miliarde de ani, pe planeta noastră au apărut anumite structuri
complexe numite organisme, atunci când mai multe molecule au început să se combine într-un
tipar. Evoluția apoi a lucrat ca un program de calculator care se îmbunătățește pe sine însuși și
a transformat organismele în funcție de nevoi, de arealul în care trăiau, în principal în funcție de
factorii externi și de necesitatea fiecărei specii.

            Dar cum lucrează evoluția? Pentru ca Povestea să fie destul de matematică, oamenii de
știință au venit iarăși cu cea mai puternică armă pe care o au în arsenalul lor – inventarea
noțiunilor și întâmplărilor pentru a se potrivi cu tema Poveștii.

            Avem teoria selecției naturale a lui Darwin, însă, după anumite cercetări amănunțite, s-a
ajuns la concluzia că nu e destul. Pentru ca selecția să aibă loc, trebuia ca un factor extern să
acționeze asupra speciilor. Păstrând mare parte din selecția naturală, oamenii de știință au
adăugat mutațiile genetice creatoare de noi forme evolutive care, în opinia dumnealor, s-ar face
absolut la întâmplare. Creatorul, acea ființă atotputernică a religiilor, a fost înlocuit de zeul
Hazard.

            În urmă cu aproximativ 2,5 milioane de ani, o maimuță începea să se deosebească de

rudele ei, iar genele ei au dus la nașterea speciei care astăzi se mândrește cu faptul că deține
și controlează această mică planetă din acest mic colț de galaxie. Cum și de ce s-a format
această mutație în rândul maimuțelor este un mister pentru oamenii de știință. Totuși, pentru a
nu rămâne mai prejos nici de data aceasta, cercetătorii ne-au asigurat că au găsit oarecum o
rezolvare a problemei.
            Conform unor teorii recente, moderne, radiațiile venite din Univers au afectat viața de pe
Terra, dând naștere organismelor pe care le cunoaștem astăzi, implicit omului modern.
Combinând selecția naturală cu radiațiile venite din Univers, mutațiile favorabile s-au transmis
urmașilor, apărând noi forme adaptate mediului, iar mutațiile nefavorabile au dispărut. Însă
cercetătorii aveau o problemă: Terra este apărată de aceste radiații printr-un scut – câmpul
magnetic al Pământului. Se pare că, totuși, acest scut are momente când scade brusc. Acest
lucru se întâmplă în momentul în care polii magnetici ai Terrei se deplasează sau se schimbă,
fenomen cunoscut sub denumirea de inversiune geomagnetică. În acele momente, planeta
noastră ar fi fost mult mai expusă radiațiilor. În ultimele 3-4 milioane de ani, oamenii de știință
afirmă că au fost patru mari inversări de pol. Astfel, sub acțiunea radiațiilor cosmice, s-au
produs accidente care au condus la apariția omului modern.

            Putem să ne așteptăm la o transformare, evoluție, surpriză evolutivă prin iradierea

omului modern? Conform oamenilor de știință, da.

            Tot ceea ce știm este că, în condițiile unei radioactivități crescute, în trecutul îndepărtat
al planetei, o maimuță femelă a dat naștere la două alte femele; una a primit o mutație și este
stră-stră-străbunica noastră, iar sora ei a continuat să producă urmași pentru regnul din care
făcea parte mama ei: cimpanzeii. Acest gen de mutații au continuat, iar oamenii au apărut acum
2,5 milioane de ani dintr-un gen de maimuțe numit Australopithecus. Procesul de mutație
genetică sau transformare a continuat în funcție de factorii externi, rezultatul fiind mai multe
specii distincte.

            Astfel, acest proces al evoluției a continuat, culminând cu apariția Homo

neanderthalensis sau neanderthalieni, și Homo erectus. În paralel cu aceste specii existau și
alte specii care populau planeta, dar care, din cauze doar de ele știute, au dispărut.

            Dacă oamenii din vestul Asiei au evoluat în Homo neanderthalensis, regiunile estice ale
Asiei au fost populate de Homo erectus. În Indonezia, pe insula Java, a trăit Homo soloensis,
care era adaptat vieții la tropice. Pe altă insulă, Flores, oamenii au trecut printr-un proces care i-
a făcut pitici – Homo florensiensis. În Siberia, în peștera Denisova, au fost descoperite
rămășițele  unor oameni ce au fost denumiți Homo denisova. Homo rudolfensis sau homo
ergaster sunt doar alte nume date speciilor ce își făceau veacul în Africa, înaintea apariției a
ceea ce numim astăzi Homo sapiens (omul înțelept).

            Greșeala obișnuită în rândul oamenilor de știință este că iau aceste specii și le
ordonează într-o înșiruire de descendență anume – Homo ergaster a dat naștere Homo
erectus, care a dat naștere neanderthalienilor, care au evoluat până la apariția Homo sapiens.
Acest model ne dă impresia că, în orice moment, Terra a fost locuită de un singur tip de oameni
și că speciile anterioare au fost doar modele pentru specia noastră. Total eronat. Începând de
acum 2 milioane de ani și până în urmă cu 35.000 de ani, planeta a fost martora mai multor
specii care trăiau concomitent și interacționau mai mult sau mai puțin, în funcție de arealul în
care s-au dezvoltat, iar dovezile indică faptul că cel puțin șase specii au cutreierat în același
timp Pământul.

            Homo sapiens este singura specie care mai trăiește astăzi. Homo soloensis a dispărut
din istorie în urmă cu 50.000 de ani, urmat la scurt timp de Homo denisova, apoi de
neanderthalieni, în urmă cu 30.000 de ani, iar ultimele urme ale piticilor din Flores au dispărut
acum 12.000 de ani. În urmă cu 70.000 de ani, Homo sapiens a început colonizarea treptată,
dar sigură, a planetei; a asimilat sau distrus celelalte specii și a devenit stăpânul incontestabil al
Terrei. Cel puțin asta e varianta oficială.
            Această scurtă prezentare are rolul de a ne introduce în subiectul pe care îl vom aborda
în acest capitol, și anume omul în varianta îmbunătățită. Să facem un mic exercițiu de
imaginație și să ne aplecăm asupra capacităților oamenilor arhaici din perspectiva Poveștii
oficiale. Primii oameni care s-au desprins de regnul animal pot fi considerați oamenii varianta
1.0. De-a lungul sutelor de mii de ani, au fost variații de la o specie la alta, apărând astfel
variante de genul 1.2, 1.3, 1.4, ș.a.m.d. Ajungând în vârful lanțului trofic și rămânând singura
specie de hominizi de pe planetă, putem să încadrăm Homo sapiens în varianta 2.0.

            Timp de aproximativ 70.000 de ani, oamenii arhaici, indiferent din ce specie făceau
parte, erau vânători-culegători. Toate speciile, inclusiv Homo sapiens, cel care s-a răspândit din
Africa de Est în Orientul Mijlociu, Europa, Asia, Australia și America, continuau să trăiască
culegând plante sălbatice și vânând animale sălbatice. De ce ai face altceva, când modul tău de
viață te hrănește îndestulător? Acest model de viață a susținut structuri sociale, credințe
religioase, alianțe politice între triburi etc. Și totuși, ceva a intervenit… Totul s-a schimbat în
urmă cu aproximativ 12.000 de ani.

            Oamenii de știință au crezut inițial că agricultura s-a răspândit dintr-un singur punct –
Orientul Mijlociu – în toate părțile globului. Astăzi s-au pus de acord, după ce au fost
descoperite noi indicii, că agricultura a apărut în alte părți ale lumii, complet independent.
Oamenii din America Centrală au început să cultive plante fără să știe că și în Orientul Mijlociu
sau în China și Noua Guinee semenii lor făceau la fel. A fost o conexiune de tip câmp morfic
(vom discuta acest concept – câmp morfic – într-un alt capitol), pe care oamenii moderni nu vor
să o ia în calcul, însă nu au nici cea mai mică idee cum să explice fenomenul. Revoluția agrară
a apărut aproape peste noapte în mai toate locurile în care existau plante și animale care
puteau fi domesticite.

            Un salt în evoluție? Au apărut oameni mai inteligenți? Și-au făcut oamenii timp pentru
activități personale? Asta ne spune Povestea oficială, însă adevărul este de departe mai
sumbru, iar viețile oamenilor au intrat într-o lungă sclavie. Versiunea sapiens 2.1 a intrat în era
discrepanței între semeni, era sclavagismului, a înrobirii.

Dacă înainte eram în conexiune cu planeta, într-o relație de simbioză, după Revoluția Agrară
am deschis drumul către parazitismul de care dăm dovadă azi. Dacă înainte comunicam cu
plantele și animalele și le consideram egale, acum am devenit stăpâni peste ele. Am căzut în
capcana luxului, pentru că am muncit de la răsărit la apus, fără să apucăm să ne bucurăm de
el. Am devenit dependenți de muncă, în special munca în folosul altora.

            Pentru că timp de sute de mii de ani cei din specia sapiens avuseseră o alimentație
bazată pe vânat, plante și fructe găsite, alimentația oamenilor arhaici era ideală. Dovezile găsite
în siturile în care s-au descoperit schelete fosilizate arată că vânătorii-culegători erau mai puțin
expuși la înfometare sau malnutriție și erau în general mai înalți și mai sănătoși decât
descendenții lor, care au urmat calea agrară. Speranța de viață pare să fi fost în medie de 40
de ani, dar acest lucru se datora incidenței crescute a mortalității infantile. Astfel, copiii care
reușeau să treacă în primii ani de pericole puteau ajunge la vârsta de 60 de ani fără probleme,
iar unii ajungeau chiar și la 80. Printre vânători-culegători, femeile puteau atinge ușor 65 de ani
și în jur de 8% din populație trecea de vârsta de 60 de ani.

            Zeci de mii de ani am dus, ca specie, o viață destul de confortabilă, culegând plante și
vânând animale. Apoi am început să investim din ce în ce mai mult efort în cultivarea grâului și
creșterea animalelor. După ceva timp, oamenii nu făceau mai nimic altceva de la răsăritul
soarelui și până la apusul acestuia decât să aibă grijă de plante și de animale.
            Poate o să spuneți că acest stil de viață ne-a adus siguranța economică. Viața unui
țăran era mai puțin sigură decât cea a unui vânător, care se baza pe zeci de specii de animale
pe care le putea întâlni în cale, sau plante pe care le putea culege. Dacă era secetă sau vreo
invazie de lăcuste, țăranii mureau cu miile din cauza foametei, în timp ce vânătorul-culegător se
putea muta în alt areal geografic, fără să îi fie afectată viața. Înaintea Revoluției Agrare,
strămoșii noștri au prosperat fără ajutorul agriculturii. Resursele naturale ale regiunii erau
destule pentru a menține populația la un nivel optim de simbioză cu mediul înconjurător.

            Astfel, în vremurile abundente, oamenii aveau mai mulți copii, iar în perioadele mai puțin
îmbelșugate, creșterea populației nu era la fel de însemnată. La fel ca restul animalelor cu care
conviețuiau, oamenii aveau mecanisme hormonale și genetice care îi ajutau la controlul
procreației. Odată cu mutarea în așezări permanente, populația a început să crească. Femeile
au putut, astfel, să facă un copil pe an. Putem spune că principalul factor (sau singurul) care a
decurs din această transformare a omului din vânător-culegător în țăran-agricultor a fost
înmulțirea semenilor.

            Totuși, de ce ar dori un om normal, care duce o existență simplă și destul de

confortabilă, să își scadă nivelul de trai doar ca să multiplice numărul de copii al Homo sapiens?
De ce, după câteva zeci de mii de ani în care își îmbunătățise arta de a vâna, cunoștea toate
plantele din arealul geografic în care trăia, nu mai avea niciun secret în materie de supraviețuire
în pădure, junglă, câmpie, șes, a hotărât să are câmpuri, să aducă apa de la râu, să semene
grâu, să facă curat la dobitoace etc.? Nu exista nici un motiv de îngrijorare în rândul oamenilor
arhaici cum că specia este în prag de dispariție.

            Acum 12.000 de ani, înaintea apariției agriculturii, pe Terra trăiau undeva între 5-8
milioane de vânători-culegători, o cifră  destul de mare și care nu poate să conducă la ipoteza
dispariției oamenilor în cazul în care nu ar fi adoptat sistemul agrar. După 70.000 de ani în care
își desăvârșise metodele de supraviețuire, ce sens avea să o ia de la capăt cu un sistem pe
care nu îl stăpânea?

            O altă caracteristică importantă a vieții de țăran-agricultor a fost îndreptarea atenției

către viitor. Omul vânător-culegător nu pierdea timpul gândindu-se la vară sau anul viitor. Își
făcea probabil planuri pentru viitor, dar există o limită între planurile pe termen lung și grijile
pentru ziua de mâine. Pentru omul arhaic era de neconceput să se gândească la lucruri pe care
nu le putea influența, și acest lucru i-a cruțat pe acești oameni de o mulțime de anxietăți. Omul
arhaic trăia în prezent.

            Țăranii-agricultori, în schimb, trăiau cu frică. Frica de secetă, frica de inundații, frica de
epidemii în rândul animalelor domesticite, frica de apariția unor dușmani din triburile vecine care
să le fure proviziile etc. Stresul pe care îl aveau agricultorii a avut consecințe destul de ample și
a dus la apariția unor sisteme sociale, politice și religioase care au fost precursoarele societății
moderne.

            Oamenii au început să construiască garduri, apoi cazemate, palate, cetăți, au început să
înființeze armate și reguli sociale, au început să acapareze tot mai mult teren și să cucerească
alte triburi, formând națiuni și apoi imperii. Au realizat că pot să îi pună pe alții să muncească în
locul lor, inventând sistemul sclavagist; au trebuit să își reorganizeze sistemele de credințe și au
fondat religii care să îi domesticească și supună pe locuitori, pentru ca o elită formată dintr-un
număr relativ mic de persoane să poată conduce mii, zeci de mii sau milioane de oameni.

            Vânătorul-culegător era într-o relație excelentă cu natura. Știa care plante sunt bune
pentru a fi consumate, care plante îl ajută să scape de anumite boli, care plante sunt
otrăvitoare. Omul arhaic știa cum să vâneze orice animal, unde să pună capcane și când să
atace sau să se retragă. Era un observator foarte atent al lumii înconjurătoare. Cunoștea
capriciile vremii și știa în funcție de norii de pe cer când să se adăpostească sau să plece la
vânătoare. Avea o condiție fizică de invidiat, chiar și de către sportivii olimpici moderni. Traiul în
natură îl făcea rezistent la intemperii, iar bolile erau aproape inexistente. Odată cu apariția
țăranului-agricultor, aceste capacități au intrat într-o stare latentă, pentru că noul om trebuia să
fie concentrat la alte aspecte ale muncii sale. Ca un mic robot, acesta își desfășura activitatea
în doar câteva domenii comparativ cu omul arhaic.

            Credința omului arhaic era – prin prisma oamenilor moderni de știință, care îl analizează
comparând datele obținute de către antropologi de la triburile care nu au avut contact cu
civilizația modernă – o credință a spiritelor care sălășluiesc pretutindeni: în animale, în copaci,
în peșteri, vârfuri de munte etc. Omul arhaic îi cerea voie animalului înainte de a-l vâna și îi
cerea scuze după ce îl sacrifica. Oamenii arhaici vorbeau cu copacii, cu păsările, cu vântul și cu
norii. Vedeau lumea ca pe un concept diferit față de agricultor, care s-a declarat mai presus de
animale, copaci, pești, și a decis că poate lua totul pentru el.

            Agricultura a apărut aproape simultan în mai multe părți ale lumii, dar asta nu înseamnă
că toți au îmbrățișat-o de la bun început. Pentru a putea convinge mai multe persoane să se
„alăture noului curent”, oamenii s-au folosit în general de violență.

            Să presupunem că un șef de trib își dorește mai mulți muncitori în clanul său. Merge
astfel cu cei mai buni bătăuși, pe care îi are la distanță de câteva zile, prinde și omoară cea mai
mare parte a populației întâlnite pe drum, păstrează femeile și copiii pentru ei și se întorc în sat.
Acolo, acești noi veniți vor face munca pe care bătăușii tribului nu voiau să o facă. Continuând
astfel timp de câteva generații, strănepotul șefului de trib are o mică armată și deține câteva mii
de sclavi. Pentru a-i ține sub control, strămoșii lui creaseră un sistem religios și politic care
părea normal în zilele lor, dar care trebuia să înceapă de undeva. Era o ordine socială
imaginată de către vechii șefi de trib pentru a ține populația sub control.

            Dar cum îi faci pe oameni să creadă într-o ordine nou formată, o ordine socială care nu
a existat înainte? Cum îi faci să accepte reguli de subordonare și o ierarhie foarte bine
structurată, o ierarhie în care cei puțini, din vârf, se folosesc de resursele și munca celor de jos
și mulți, pentru a duce o viață îmbelșugată? Simplu – aduci divinitatea în ecuație. Primele coduri
de legi, începând cu Codul lui Hammurabi, afirmă că ordinea socială își are rădăcinile în
principiile universale dictate de către zei. Potrivit codului lui Hammurabi, oamenii erau împărțiți
în două genuri și trei clase: oamenii de rang superior, oamenii de rând sau din popor și sclavii.
În același timp, codul prevede că femeile sunt inferioare bărbaților și că aparțin acestora, fie că
stăpânul lor e tatăl sau soțul.

            Astfel, educând sistematic generație după generație aceleași principii, oamenii nu mai
au proprietatea gândirii individuale, ci se aliniază standardelor societății. Se ajunge astfel, în
doar câteva zeci sau sute de ani, de la o societate în care oamenii trăiau liberi și în armonie cu
natura la un concept de societate ierarhică bazată pe violență, supunere, manipulare.

            Omul arhaic a reușit să trăiască în armonie cu animalele și plantele din jur, dar ceva l-a
determinat să se creadă deasupra naturii și să o posede. Astfel, Omul 2.0 s-a transformat peste
noapte în Omul 2.1 și, deși se crede că această transformare i-a adus multe beneficii, cel puțin
din punct de vedere intelectual, lucrurile nu stau chiar așa.

            Există unele dovezi că dimensiunea medie a creierului sapienșilor a scăzut comparativ
cu epoca vânătorilor-culegători și până în prezent. Colectivitatea umană știe mai mult astăzi
decât știau cetele arhaice, dar la nivel individual, vechii sapienși erau oamenii cu cele mai multe
cunoștințe din istorie. Oamenii din vechime stăpâneau nu doar lumea înconjurătoare a
animalelor sau a plantelor și obiectelor, ci și lumea lăuntrică a propriilor corpuri și simțuri.

            Odată cu apariția agriculturii și mai ales a industriei, oamenii au început să se bazeze
din ce în ce mai mult pe capacitățile altora pentru a supraviețui, ivindu-se astfel noi nișe pentru
imbecili, care au putut astfel să își transmită genele mai departe cu un minim sau chiar
inexistent efort intelectual. Astfel, rasa umană a perpetuat idioțenia, chiar dacă în regnurile
animale se presupune că doar genele celui mai bun individ ajung să se înmulțească.

            Analizând la rece faptele strămoșilor noștri, nu putem să nu ne întrebăm ce i-a

determinat să își schimbe stilul de viață. De ce acum 12.000 de ani au ales calea agrară,
continuând cu Revoluția Industrială și culminând cu materialismul modern? Ceva s-a
întâmplat… Ceva a intervenit în evoluția omului… Ceva sau cineva?

***

„Cu mult timp în urmă, vechii vrăjitori ai Mexicului au descoperit că avem un tovarăș pe viață.
Avem un răpitor, un animal de pradă venit din adâncurile cosmosului, care a preluat
conducerea asupra vieții noastre. Ființele omenești sunt prizonierii lui. Răpitorul este domnul și
stăpânul nostru. Ne-a făcut docili și neajutorați. Dacă vrem să protestăm, ne suprimă protestul.
Dacă vrem să acționăm independent, ne impune să nu o facem. Există o explicație, care este
cea mai simplă explicație din lume. Ei ne-au ocupat pentru că noi suntem hrana lor – și ne storc
fără milă pentru că noi le asigurăm subzistența. Așa cum noi creștem pui în cotețe de
pui, gallineros, la fel și răpitorii ne cresc pe noi în cotețe de oameni, humaneros. Astfel, au
mâncarea la dispoziție tot timpul.

             Dar cum pot ei să facă asta, don Juan? Ne șoptesc toate astea la ureche, în timp ce
dormim?

            Nu, nu așa fac. Ăsta e un mod idiot! Ei sunt infinit mai eficienți și mai organizați decât
atât. Ca să ne mențină ascultători, supuși și slabi, răpitorii au întreprins o manevră uluitoare –
uluitoare, desigur, din punctul de vedere al unui strateg de luptă, însă o manevră oribilă din
punctul de vedere al celor care îi suferă efectele. Ei ne-au dat mintea lor! Mă auzi? Răpitorii ne
dau mintea lor, care devine mintea noastră.

Mintea răpitorului este barocă, plină de contradicții, morocănoasă și plină de teama că ar putea
fi descoperit în orice clipă. Știu că, deși nu ai suferit niciodată de foame, a continuat el, ai o
neliniște legată de mâncare, iar asta nu e nimic altceva, decât neliniștea răpitorului, care se
teme că, de la o clipă la alta, manevra lui o să fie descoperită și el n-o să mai aibă de mâncare.
Prin intermediul minții, care la urma urmei este mintea lor, răpitorii injectează în viața ființelor
omenești tot ce le convine. În acest fel, ei își asigură un grad de protecție, care să acționeze ca
un tampon împotriva fricii lor.” – Carlos Castaneda – „Latura activă a infinității”
Capitolul IV – Demiurgul
 „În 1209, o armată formată din circa treizeci de mii de călăreți și pedestrași din nordul Europei
a năvălit în trombă asupra Languedoc-ului – acea zonă deluroasă de la poalele de nord-est ale
Pirineilor aflată acum în sudul Franței. În războiul ce a urmat, ținutul a fost prădat, recoltele au
fost distruse, orașele și cetățile au fost rase din temelii și toată populația a fost trecută prin foc și
sabie.

            Au fost exterminați atât de mulți oameni, încât acel măcel cumplit poate fi socotit cel
dintâi <genocid> din istoria modernă a Europei. Numai în orașul Beziers, de exemplu, cel puțin
15.000 de bărbați, femei și copii au fost masacrați la întâmplare – mulți chiar în acel sanctuar
care ar fi trebuit să fie biserica.

            Când un ofițer l-a întrebat pe reprezentantul Papei cum i-ar putea deosebi pe eretici
de adevărații credincioși, răspunsul a fost: ucideți-i pe toți. Dumnezeu va ști să-i deosebească.
Acest citat, deși foarte cunoscut, s-ar putea să fie apocrif; cu toate acestea, este reprezentativ
pentru zelul fanatic și sângele rece cu care s-au săvârșit atrocitățile.

            A fost o cruciadă în adevăratul sens al cuvântului, pornită la îndemnul Papei însuși.
Aidoma cruciaților din Palestina, participanții au purtat crucea pe veșmintele lor. Iar
recompensele nu s-au deosebit de cele dobândite în urma cruciadelor de pe Pământul Sfânt –
iertarea tuturor păcatelor, ispășirea pedepselor, un loc asigurat în Rai și tot ce putea jefui
fiecare. În plus, în această cruciadă nimeni nu a trebuit nici măcar să traverseze marea. Și,
conform legilor feudale, nimeni nu era obligat să lupte mai mult de patruzeci de zile –
presupunând, bineînțeles, că nimeni nu ar fi fost interesat de pradă. La vremea încheierii
cruciadei, Languedoc-ul era pe deplin transformat, cufundat iar în barbaria deasupra căreia se
ridicase și care caracteriza restul Europei.

            De ce? De ce a fost nevoie de acest prăpăd, de această brutalitate, de această

devastare? La începutul secolului al treisprezecelea, zona pe care o numim acum Languedoc
nu reprezenta, în mod oficial, o parte a Franței. Era un principat independent, în care limba,
cultura și instituțiile politice aveau mai puține lucruri în comun cu nordul decât aveau cu Spania
– cu regatele Leon, Aragon și Castilia. Principatul era condus de o mână de familii nobile, în
fruntea cărora se aflau conții de Toulouse și puternicul clan Trencavel. Iar între granițele acestui
principat a înflorit cultura care, în acea epocă, era cea mai avansată și mai sofisticată din
întreaga creștinătate – cu excepția, poate, a Bizanțului.

            De fapt, existau multe asemănări între Languedoc și Bizanț. Educația, de exemplu, se
bucura de o deosebită considerație, ceea ce nu se întâmpla în nordul Europei. Filosofia și
celelalte activități intelectuale erau în plină ascensiune; poezia și dragostea romantică erau
proslăvite; greaca, araba și ebraica erau aprofundate cu entuziasm. Cu alte cuvinte, nu se
refereau la o biserică, ca aceea a Romei, unică și bine definită, având o doctrină și o teologie
bine puse la punct, o dată pentru totdeauna. Sub aceste denumiri erau reunite o serie de secte
– multe dintre ele fiind conduse de câte un lider independent, ai cărui discipoli îi preluau
numele. Și, cu toate că aveau anumite concepții comune, în ceea ce privește detaliile, sectele
erau în mod radical diferite unele de altele. În plus, multe dintre informațiile noastre despre
eretici provin din surse ecleziastice, cum ar fi Inchiziția. Să ne formăm o imagine despre ei
pornind de la astfel de informații e ca și cum am descrie Rezistența Franceză pe baza
rapoartelor SS-ului sau Gestapo-ului. De aceea este realmente imposibil să alcătuim o sinteză
coerentă și definitivă a celor ce constituiau de fapt «doctrina catară».

            În general, catarii erau de acord cu teoria reîncarnării și acceptau principiul feminin în
religie; într-adevăr, preoții și propovăduitorii din congregația catară, cunoscuți sub numele de
parfaits («perfecți»), erau bărbați și femei deopotrivă. În același timp, catarii nu recunoșteau
biserica catolică tradițională și contestau validitatea întregii ierarhii clericale, adică a
intermediarilor oficiali și hirotonisiți, dintre om și Dumnezeu. Iar esența acestei poziții consta
într-un principiu catar de mare importanță – respingerea «credinței» – cel puțin a acelei
«credințe» pe care Biserica punea accentul.

            În locul unei «credințe» primite «la mâna a doua», catarii preferau o cunoaștere
directă, personală, o experiență religioasă sau mistică percepută «la prima mână». Această
experiență era numită gnosis (gnoză), de la cuvântul grecesc însemnând «cunoaștere», iar
catarii o puneau mai presus decât orice crez sau dogmă. Iar pentru că dădeau o atât de mare
importanță contactului direct și personal cu Dumnezeu, preoții, episcopii și orice alte autorități
ecleziastice erau considerați de prisos. Totodată, catarii erau dualiști. Desigur, toate credințele
creștine pot fi, în ultimă instanță, considerate dualiste, deoarece insistă asupra conflictului dintre
două principii opuse – bine și rău, suflet și trup, înălțător și josnic. Dar catarii duceau această
dihotomie mai departe decât erau catolicii tradiționaliști dispuși să o facă.

Pentru ei, oamenii erau săbiile cu care se înfruntau spiritele, fără ca cineva să poată desluși
cum erau mânuite. Pentru ei, exista un război perpetuu, purtat, încă de la începutul Creației,
între două principii ireconciliabile – lumina și întunericul, spiritul și materia, binele și răul.
Catolicismul recunoaște existența unui singur Dumnezeu suprem, al cărui adversar, Diavolul, îi
este, în ultimă instanță, inferior.

            În schimb, catarii susțineau că nu există un singur Dumnezeu, ci doi, al căror statut
era mai mult sau mai puțin comparabil. Unul dintre aceștia – cel «bun» – era cu totul lipsit de
trup, era un principiu sau ființă pur spirituală, nepătată de atingerea materiei. Era un Dumnezeu
al iubirii. Dar iubirea era considerată incompatibilă cu puterea, iar creația materială era o
manifestare a puterii. De aceea, pentru catari, această creație – lumea însăși – era, în
întregime, o lucrare a Răului.

            Pe scurt, universul nostru era făurit de un «Dumnezeu uzurpator», Dumnezeul Răului
– sau, așa cum îl numeau catarii, «Rex Mundi», «Regele Lumii». Catolicismul se bazează pe
ceea ce am putea numi «dualism etic». Răul, termen care, în ultimă instanță, derivă probabil de
la diavol (în traducere, în limba engleză, evil înseamnă rău, iar devil – diavol), se manifestă, în
primul rând, prin om și prin acțiunile sale. Prin contrast, catarii susțineau un «dualism
cosmogonic», un dualism prezent în întreaga realitate.

            Aceasta era premisa de la care porneau cu toții, dar fiecare sectă o dezvolta într-un
mod aparte. După unii, sensul vieții omului pe Pământ era transcenderea materiei, renunțarea
perpetuă la tot ce avea legătură cu principiul puterii și așadar contopirea cu principiul iubirii.
După alții, menirea omului consta în înfrânarea și mântuirea părții materiale, în transformarea
acesteia prin spiritualizare. Este important să se țină cont de absența oricărei dogme, doctrine
sau teologii prestabilite. Ca în majoritatea abaterilor de la dreapta credință consacrată, și în
cazul de față este vorba numai de anumite devieri de la punctele de vedere predefinite, iar
obligațiile morale ce derivă din acestea devin subiectul unor interpretări specifice.

            În ochii Bisericii romano-catolice, adevărata erezie a catarilor consta în faptul că

priveau creația materială, pentru apărarea căreia se presupune că s-a jertfit Isus, ca fiind întru
totul demonică, și că sugerau că Dumnezeu, din al cărui «cuvânt» se zămislise «la început»
lumea, este un uzurpator. Dar cea mai cumplită parte a acestei erezii era atitudinea lor față de
însuși Hristos. Deoarece materia se confunda cu demonicul, catarii contestau că Isus avusese
o formă materială, fiind în același timp și Fiul lui Dumnezeu.

            Muritor sau nu, Isus fusese un profet al principiului iubirii, AMOR. AMOR care,
inversat, pervertit și preschimbat în putere, însemna ROMA – luxul și opulența Bisericii Romei,
o instituție în care catarii vedeau întruparea tangibilă a lui Rex Mundi și manifestarea
suveranității acestuia asupra Pământului. Ca urmare, nu numai că refuzau să venereze crucea,
dar nici nu recunoșteau taina botezului și a împărtășaniei. În ciuda acestor poziții teologice
subtile, complexe, abstracte și, poate, lipsite de importanță pentru contemporanii noștri, catarii
nu erau niște apărători fanaticii ai credinței lor.

            Astăzi, este apreciată drept dovadă de rafinament intelectual opinia conform căreia
catarii erau o congregație de înțelepți, o elită mistică inițiată într-un cult tainic, ai cărei membri
cunoșteau, cu toții, un important secret cosmic. Î n cele din urmă, cei mai mulți dintre ei erau
oameni mai mult sau mai puțin «obișnuiți», bărbați și femei care găseau în credința lor un
refugiu împotriva stricteții cultului catolic – o întrerupere a nesfârșitelor dijme, penitențe,
funeralii, condamnări și tot felul de alte obligații impuse de biserică. Pe cât de abstractă era
teologia lor, pe atât de realiști erau catarii în viața de toate zilele.

            De exemplu, condamnau actul procreării, de vreme ce înmulțirea trupească nu era un

serviciu adus principiului iubirii, ci lui Rex Mundi. Dar nu erau atât de naivi încât să pledeze
pentru abolirea sexualității. E adevărat, exista un «jurământ solemn», specific catarilor, numit
Consolamentum, care impunea castitatea. Totuși, cu excepția preoților, care erau de obicei
bărbați și femei fără familie, Consolamentum nu le era impus decât muribunzilor; și nu e greu
să fii cast atunci când ești pe moarte. În ceea ce privește întreaga congregație, sexualitatea era
tolerată, nefiind sancționată în mod explicit.

            Dar cum poate fi blamată procrearea fără a fi condamnată sexualitatea? Există dovezi
care sugerează că erau practicate de către catari atât controlul natalității, cât și avorturile.
Când, în secundar, Roma i-a acuzat pe eretici și de «practici sexuale împotriva firii», aceasta a
fost considerată o referire la sodomie, însă catarii, conform mărturiilor care ne-au parvenit,
interziceau cu strictețe homosexualitatea. Este foarte posibil ca prin «practici sexuale împotriva
firii» să se fi înțeles diferitele metode de control al nașterii și avorturile. Cunoaștem care este,
astăzi, poziția Romei în aceste privințe. Așadar, ne putem imagina cu ușurință energia și
stăruința vindicativă cu care își impunea punctul de vedere în Evul Mediu.

            În general, se presupune că albigenzii își aleseseră un mod de viață extrem de

simplu și plin de devoțiune. Pentru că nu agreau bisericile, toate ritualurile și serviciile religioase
se desfășurau sub cerul liber sau în orice clădire disponibilă – un hambar, o casă, o sală
municipală. De asemenea, practicau ceea ce astăzi am numi meditație. Și erau absolut
vegetarieni, deși consumul de pește era permis. Iar când călătoreau prin ținut, perfecții o făceau
întotdeauna câte doi, ceea ce a dat credibilitate zvonurilor despre sodomie răspândite de
dușmanii lor.

            ASEDIUL MONTSEGUR-ULUI. Aceasta era credința care se răspândise în

Languedoc și în zonele învecinate amenințând să înlocuiască însuși catolicismul. Dintr-o serie
de motive lesne de înțeles, mulți nobili o considerau atractivă. Unii erau încântați de toleranța
ei. Alții erau oricum porniți împotriva clericilor. Alții erau deziluzionați de corupția bisericii. Alții
nu mai puteau suporta sistemul de taxe, din cauza căruia veniturile aduse de proprietățile lor
dispăreau în îndepărtata vistierie a Romei. De aceea, spre bătrânețe, foarte mulți nobili
deveneau perfecți. Se estimează că treizeci la sută dintre aceștia proveneau din rândurile
nobilimii din Languedoc.

            În anul 1145, cu o jumătate de secol înaintea cruciadei împotriva albigenzilor, Sfântul
Bernard, în acele timpuri un purtător de cuvânt al bisericii catolice tradiționaliste, a străbătut el
însuși ținutul cu intenția de a predica împotriva ereticilor, însă, de la bun început, a fost mai
puțin îngrozit de eretici decât de corupția propriei  biserici. De cei dintâi, Bernard a fost pur și
simplu impresionat. Nu există morală mai creștină decât a lor, a declarat, iar principiile lor sunt
pure.

            Nu mai e nevoie să spunem că, pe la 1200, Roma era din ce în ce mai alarmată de
situație. Dar nu ignora nici invidia cu care baronii din nordul Europei priveau cetățile și
pământurile bogate din sud. Pe 14 ianuarie 1208, Pierre de Castelnau, unul dintre legații papali
din Languedoc, a fost ucis. După toate aparențele, ucigașul era un răzvrătit împotriva clericilor,
fără a fi un adept al credinței catare. Cu toate acestea, Roma a considerat că justificarea
așteptată fusese găsită și nu a ezitat să dea vina pe albigenzi. Imediat, Papa Inocențiu al III-lea
a ordonat o cruciadă. În secolul precedent, ereticii fuseseră persecutați de mai multe ori, însă,
de data aceasta, biserica și-a mobilizat, cu hotărâre, toate forțele. Erezia trebuia stârpită o dată
pentru totdeauna.

            O armată imensă a fost reunită sub comanda abatelui de Citeaux. Majoritatea
operațiunilor militare au fost lăsate în seama lui Simon de Montfort – tatăl celui care avea să
joace un rol crucial în istoria Angliei. Sub comanda lui Simon, cruciații Papei au pornit să
distrugă cea mai avansată cultură din Europa Evului Mediu, transformând-o în mormane de
moloz, în această sacră întreprindere, de mare ajutor le-a fost noul lor aliat, Dominic Guzman,
un spaniol fanatic, îmboldit de o ură dementă împotriva ereziei, Guzman a fondat, în 1216, un
ordin monahal care ulterior i-a preluat numele: dominicanii. Iar în 1233, dominicanii au creat o
instituție și mai infamă – Sfânta Inchiziție.

            Catarii nu aveau să fie singurele victime ale acesteia: înainte de cruciada împotriva
albigenzilor, mulți dintre nobilii din Languedoc – cu precădere influentele case Trencavel și
Toulouse – fuseseră extrem de prietenoși cu numeroasa populație evreiască din regiune. După
aceea, însă, nobilimea și-a retras protecția, respectând ordinele primite. Simon de Montfort și-a
pierdut viața în 1218, în timpul asediului cetății Toulouse. Cu toate acestea, pustiirea
Languedoc-ului a continuat, cu scurte întreruperi, încă un sfert de secol.

            Abia în jurul anului 1243 a încetat efectiv orice rezistență organizată, în măsura în
care se poate spune că așa ceva ar fi existat. Până în acel an, toate orașele și bastioanele
catare importante fuseseră cucerite de invadatorii nordici, cu excepția câtorva puncte întărite,
îndepărtate și izolate. Dintre acestea, cel mai de seamă era Montsegur, ce trona maiestuos pe
înălțimile muntoase, părând o arcă celestă plutind deasupra văilor din jur. Invadatorii l-au
asediat vreme de zece luni, timp în care a ținut piept numeroaselor atacuri opunând o rezistență
dârză, neîntreruptă.

            În sfârșit, în martie 1244, fortăreața a capitulat și astfel erezia catară a dispărut din
sudul Franței, cel puțin în aparență. Dar ideile nu pot fi niciodată stârpite cu desăvârșire.

             De exemplu, în bestseller-ul său Montaillou, Emmanuel Le Roy Ladurie, pornind în

exclusivitate de la documente din acea epocă, face cronica activităților desfășurate de catarii
supraviețuitori vreme de aproape o jumătate de secol după căderea Montsegur-ului. În munți au
continuat să existe mici enclave ale ereticilor, care trăiau în peșteri, își păstrau cu fidelitate
convingerile religioase și continuau să ducă un război de gherilă împotriva persecutorilor lor.
Este cunoscută persistența credinței catare în multe zone din Languedoc – printre care și
împrejurimile localității Rennes-le-Chateau. Și mulți scriitori au urmărit o serie de erezii apărute
ulterior în Europa ca mlădițe ale învățăturii catare – de pildă, waldensienii, bușiții, adamiții sau
Frăția Spiritului Liber, anabaptiștii și ciudații camisarzi, dintre care o parte s-au refugiat în
Londra la începutul veacului al optsprezecelea.”

– Fragment din cartea Sfîntul Graal și Sîngele Sfînt de Michael Baigent

            Originea catarilor. Recent, istoricii au susținut, aducând argumente, că ereticii catari

erau o ramificație a bogomililor, o sectă activă în Bulgaria în secolele al zecelea și al
unsprezecelea, ai cărei misionari s-au deplasat către vest. Nu poate fi pus la îndoială faptul că,
printre ereticii din Languedoc, se aflau și bogomili. Un cunoscut predicator al acestora a jucat
un rol de seamă în afacerile politice și religioase ale vremii. Totuși, cercetările au scos la lumină
dovezi materiale ce demonstrează că albigenzii nu s-au desprins din secta bogomililor.
Dimpotrivă, ei par să reprezinte rodul a ceva ce prinsese rădăcini în Franța cu câteva secole
înainte. Se pare că provin, aproape direct, am putea spune, din ereticii stabiliți și înrădăcinați în
Franța încă de la începuturile erei creștine.
            Bogomilismul. În secolul al X-lea, Bizanțul se confruntă cu o mișcare religioasă
sectară: bogomilismul – un curent religios dualist gnostic, ce sintetizează mișcarea
reformatoare a bisericii slave din Bulgaria între 950 și 1396. Bogomil (Cel iubit de Dumnezeu),
preot de țară, propovăduia în spațiul bulgar sărăcia, umilința, pocăința și rugăciunea.

            Numărul comunităților crește, cuprinzând Bizanțul, Asia Mică și Dalmația. Sesizând
periculozitatea mișcării, creștinismul reacționează declanșând, la începutul secolului al XII-lea,
represiunea. Bogomilii se retrag în nordul Balcanilor, misionarii lor plecând în Dalmația, Italia și
Franța. Sunt, însă, momente în care bogomilismul revine în forță, impunându-se ca religie de
stat în Bulgaria și Bosnia, la începutul secolului al XIII-lea. După cucerirea de către turci a
Peninsulei Balcanice, majoritatea bogomililor s-au convertit la islam. Totuși, în Europa de sud-
est, anumite concepții bogomilice au fost transmise prin texte apocrife supraviețuind, încă, în
folclor.

            Dar de unde apăruseră asemenea idei în sânul Bisericii creștine? Mergând înapoi pe
axa timpului, găsim aceste noțiuni la diverse mișcări religioase sincretice, constând în variate
sisteme de credință unite în învățătura că oamenii sunt suflete divine închise într-o lume
materială creată de un Dumnezeu imperfect, denumite per ansamblu Gnosticism.

            Gnosticismul. În timpul secolelor al II-lea și al III-lea e.n., o mișcare religioasă ezoterică

a înflorit și a prezentat o provocare majoră pentru Creștinismul ortodox. Majoritatea sectelor
gnostice au profesat Creștinismul, însă crezurile lor au deviat în mod ascuțit de cele ale
majorității creștinilor din biserica primară. Termenul gnosticism este derivat din cuvântul
grecesc gnosis („cunoaștere revelată”).

            Pentru adepții săi, gnosticismul a promis o cunoaștere secretă a tărâmului divin. Scântei
sau semințe ale Ființei Divine au căzut din acest tărâm transcendent în Universul material, care
este în întregime rău, și au fost întemnițate în trupurile umane. Retrezite de cunoștință,
elementul divin din umanitate se poate întoarce la casa sa adecvată în tărâmul spiritual
transcendent.

            Pentru a explica originea universului material, Gnosticii au dezvoltat o mitologie

complicată. De la Dumnezeul original de necunoscut, o serie de divinități mai mici au fost
generate prin emanație. Ultima dintre acestea, Sofia („înțelepciune”), a conceput o dorință de a
cunoaște Ființa Supremă de necunoscut. Din această dorință ilegitimă s-a produs un
Dumnezeu deformat, rău sau demiurg, care a creat universul.

            Scânteile divine care locuiesc în umanitate au căzut în acest univers sau, de altfel, au
fost trimise de Dumnezeul suprem pentru a răscumpăra umanitatea. Gnosticii au identificat
Dumnezeul rău cu Dumnezeul Vechiului Testament, pe care ei l-au interpretat ca o relatare a
eforturilor acestui zeu de a menține umanitatea cufundată în ignoranță și lumea materială, și de
a pedepsi încercările sale de a dobândi conștiință. Așa au înțeles ei expulzarea lui Adam și Eva
din Paradis, potopul și distrugerea Sodomei și Gomorei.

            Învățăturile etice ale gnosticilor au fost de la ascetism la libertinism. Doctrina că trupul și
lumea materială sunt rele a făcut anumite secte să renunțe chiar la căsătorie și procreare. Alți
gnostici susțineau aceasta pentru că sufletele lor erau complet străine față de această lume, nu
conta ceea ce făceau ei în ea. Gnosticii, în general, au respins poruncile morale ale Vechiului
Testament, privindu-le drept parte a efortului Dumnezeului rău de a prinde în cursă umanitatea.

            O mare parte a cunoștinței erudite despre Gnosticism provine din textele creștine anti-
gnostice din secolele al II-lea și al III-lea, care oferă doar citate extensive în greacă ale textelor
gnostice originale. Majoritatea textelor gnostice care au supraviețuit sunt în limba coptă, în care
au fost acestea traduse când gnosticii s-au răspândit în Egipt, spre finalul secolelor al II-lea și al
III-lea e.n.
            În 1945, un țăran egiptean a găsit 12 codice care conțineau mai mult de 50 scrieri
gnostice lângă Nag Hammadi. S-a stabilit faptul că aceste codice au fost copiate în secolul al
IV-lea în mănăstirile din regiune. Nu se cunoaște dacă călugării erau gnostici sau dacă au fost
atrași de natura ascetică a scrierilor ori au adunat scrierile ca un studiu despre erezie.

             mică sectă gnostică necreștină, mandeenii, încă mai există în Irak și Iran, deși nu este
sigur că aceasta ar fi început ca parte a mișcării gnostice originale. Deși sectele antice nu au
supraviețuit, aspecte ale perspectivei gnostice au reapărut periodic în multe forme: religia
dualistă antică numită maniheism și ereziile medievale înrudite ale albigenzilor, bogomililor și
paulicienilor; filosofia medievală evreiască cunoscută drept Cabala (Kaballah); speculația
metafizică din jurul alchimiei Renașterii; teozofia secolului al XIX-lea, existențialismul și
nihilismul secolului al XX-lea, precum și scrierile psihologului Carl Jung.

            Esența gnosticismului s-a dovedit a fi foarte durabilă: părerea că spiritul interior al
umanității trebuie să fie eliberat dintr-o lume care este, în fond, înșelătoare, opresivă și rea.

            Relația între gnosticism și creștinism în timpul primului și celui de-al doilea secol este
vitală pentru a ne ajuta să înțelegem mai profund doctrinele principale ale gnosticismului, în
principal datorită faptului că, anterior descoperirii Bibliotecii de la Nag Hammadi, mare parte din
ceea ce știm astăzi despre gnosticism a fost păstrat doar în învățăturile clericilor Bisericii
timpurii.

            Potrivit gnosticilor, credința era pentru cei mulți, iar cunoașterea pentru puțini. Această
cunoaștere, pentru cei care o meritau, reprezenta mijlocul pentru izbăvire. Într-adevăr, în
majoritatea sistemelor gnostice, era unicul și suficientul pașaport pentru fericirea perfectă.

            Revenind la scrierile descoperite în 1945, unul din texte – Ipostazele Arhonților sau
Realitatea Conducătorilor – exprimă mitologia gnostică a creației, a cosmosului și a umanității.
Textul datează ca fiind scris în secolul al III-lea e.n. și se presupune că este originar din
perioada tranzițională în gnosticism, trecerea dintr-o etapă mitologică într-una filosofică.

Începutul și concluzia documentului este creștin-gnostică, însă restul materialului este o narație
mitologică. Lucrarea începe cu un fragment cosmogonic. Deși numele sugerează contactul cu
legendele evreiești, mitul se pare că este anti-evreiesc. În afară de primul paragraf, lucrarea nu
conține caracteristici non-gnostice. Deoarece textul original nu a fost descoperit încă, singura
versiune disponibilă astăzi este cea găsită la Nag Hammadi, ceea ce ne conduce la ideea că
asemenea concepte sunt mai vechi… mult mai vechi.

            Astfel, potrivit textelor, în vremurile străvechi, ființele umane ce populau această planetă
erau mult mai impresionante decât suntem noi azi. Oamenii erau ființe telepatice,
multidimensionale, putând să perceapă și să navigheze în mai multe dimensiuni. Au fost
construite orașe mari și clădiri imense, folosind tehnologii ce funcționau în armonie cu câmpurile
energetice ale Terrei. În această perioadă de pace și prosperitate, textele spun că în lumea
oamenilor au apărut ființele energetice.

A fost practic o invazie, doar că nu una așa cum e prezentată în filmele manipulatoare de la
Hollywood.
Capitolul V – Povestea reîncarnării
 Observăm, astfel, cum Povestea este scrisă de către învingători pentru a putea să se plieze
mai bine în planurile milenare pe care Povestitorul le are cu ocupanții acestei planete.
Observăm cum un sistem corupt a câștigat de-a lungul istoriei și și-a lăsat amprenta asupra
omenirii. Gnosticii credeau că un Demiurg nemilos conduce această lume și că oamenii nu au
decât o singură șansă să scape de acesta – prin cunoaștere. Cunoaștere care nu se referea
doar la conștientizarea stării de fapt în care se afla omenirea, ci și la o cunoaștere ocultă care te
poate scăpa de Demiurg și de arhonții săi chiar și după moarte.

            Pentru că, dacă până acum am observat sistemul de control asupra planetei, trebuie
știut faptul că acest Demiurg și acoliții săi au creat un sistem de reciclare a sufletelor, pentru a fi
siguri că nu rămân fără sclavi. Reîncarnarea fiind prezentă în mai toate curentele religioase, a
fost scoasă din ecuație în lumea vestică pentru a nu perturba planurile arhonților și a fost
modificat conceptul ei în celelalte religii, tocmai pentru a ascunde un fapt și mai tulburător.

            Apărută de timpuriu în unele doctrine religioase orientale, Povestea Reîncarnării a

fascinat și continuă să fascineze mintea multor liber-cugetători. Dacă reîncarnarea este un
principiu, o lege, o noimă a vieții în Univers și, dacă este valabilă pentru toate viețuitoarele, se
înțelege că lanțul revenirilor trebuie să depășească simpla reproducere ciclică a speciilor prin și
din ele însele. Peste toate trebuie să existe un fond de spirite ce revin în materia vie conform
unor legi ce rămân excluse unei speculații raționale; trebuie să existe o altă lume imaterială din
care vin aceste suflete.

            Hinduismul. Ideea de reîncarnare se exprimă cel mai pregnant în hinduism, cu toate că

și aici ea a trecut printr-o serie de reinterpretări. Cele mai vechi texte (Rigveda) nu pomenesc
nimic despre această idee. Abia în Upanișad, vechea teorie a plății a fuzionat cu ideea de
reîncarnare. Ca urmare, se pot observa unele influențe reciproce între religia originară, revoluția
adusă de Upanișad, Baghadavad Gîta și evlavia populară.

            În Upanișad, identificarea salutară a Sinelui (Atman) cu Absolutul (Brahman) nu poate

avea loc decât dacă Sinele rupe ciclul infernal al existenței (Samsara), adică șirul de reîncarnări
succesive. Salvarea înseamnă oprirea revenirilor pe pământ și nicidecum înmulțirea numărului
de reîncarnări, cum pretind adepții occidentali ai unui hinduism deformat.

            Nu e vorba aici de o nouă naștere; omul se naște o singură dată, dar nu moare cu
adevărat: din reîncarnare în reîncarnare, el nu-și schimbă decât trupul, până ce ajunge la
adevărata libertate, în Nirvana. Principiul care dirijează călătoria dintr-un corp în altul este
dorința sau legea karmei. Scopul spiritualității hinduse este acela de eliberare de această
legătură karmică, pentru a se putea uni cu Brahman. Prin Bakhti (curent de devoțiune) se
insistă asupra harului divin ca unic mod de salvare. Omul nu este agentul propriei eliberări din
ciclul reîncarnărilor.

            Hinduismul culminează printr-o mistică a eliberării, dar nu și prin explicarea răului și
morții prin reîncarnare. Este aici o mare diferență față de ezoterismul occidental, care se
consideră ca derivând din hinduism. Pentru Albert Schweitzer, această mistică este legată de o
negare a lumii, de o concepție pesimistă a existenței, foarte apropiată de cea greacă privind
trupul ca închisoare; această idee este contemporană cu predominanța ideii de reîncarnare; ea
este, de asemenea, legată de o viziune pesimistă a materiei și istoriei. Ideea de reîncarnare
este centrată total asupra omului și faptelor sale.
            Budismul. Ca și hinduismul, crede în existența unei relații strânse între reîncarnare și
legea karmei. Sunt totuși numeroase diferențe față de hinduism. Privind concepția eliberării.
omul se poate elibera singur de lume și de suferință. Terapia se bazează pe critica iluziilor
legate de dorință și pe renunțare. Se propune un demers mai puțin mistic, cât psihologic.
Accentul nu este pus pe fuziunea cu Brahman, ci pe detașarea care conduce la Nirvana, înțeles
ca o privațiune de orice dorință, ca un calm desăvârșit.

            Non-permanența sufletului – continuitatea subiectului uman nu este decât iluzie și

aparență. Nu se are în vedere nemurirea sufletului; sufletul este un flux, o curgere, o
transformare neîncetată. Doar curgerea vieții pare să asigure continuitatea reîncarnărilor.

            Nirvana în budismul clasic este definit într-o manieră negativă. El nu este, de fapt, nimic,
nu este un loc, el exprimă starea de eliberare, de non-dorință. Dar anumite secte îl văd ca pe
locul de beatitudine, de fericire deplină, atinsă la sfârșitul procesului de eliberare de către
individul care a trecut printr-o serie de reîncarnări.

            Iudaismul. Ideea vieții eterne i-a fost străină și iudaismului, pe îndelungi perioade din
istoria sa. Abia când rabinii au venit în contact cu filosofia greacă, în epoca din jurul nașterii lui
Hristos, unii dintre ei au început să vorbească despre nemurire. Pe acest fundal filosofico-
religios a apărut, în cele din urmă, creștinismul. El susține existența unui suflet nemuritor, dar
care nu poate fi despărțit de trup. După învierea lui Iisus, mormântul a rămas gol. Astfel,
creștinii din primele veacuri sperau că, în ziua Judecății de Apoi, și corpurile lor se vor ridica din
țărână. Dimpotrivă, teologia modernă vede reînvierea mai curând ca pe un proces care începe
deja din existența pământească, pentru a se desăvârși în moarte.

            Creștinismul. În lumea creștină, reîncarnarea n-a constituit o problemă vreme de peste

o jumătate de mileniu. Dar în anul 533, când a avut loc celebrul Conciliu (al 5-lea) de la
Constantinopol, principiul reîncarnării a fost reanalizat. O afirmație din acel moment are
caracterul unei anateme, care și-a păstrat puterea până azi în lumea creștină: cine afirmă
preexistența sufletului și restaurația monstruoasă care rezultă de aici este blestemat!

            Vom observa imediat uriașa contradicție ce se desprinde din afirmarea principiului
reîncarnării și blestemul care însoțește această misterioasă lege. Pe de o parte, reîncarnarea a
fost considerată ca o necesitate a evoluției continue a ființei umane și, totodată, ca un act
justițiar de natură karmică, iar pe de alta, același principiu este considerat o restaurație
monstruoasă.

            Să fi modificat controlul reîncarnării, în secolul al VI-lea al erei noastre, o concepție care
a călătorit sute și mii de ani până la Conciliul de la Constantinopol? Interzicerea acestui
principiu aparține cu precădere unei hotărâri împărătești. Se știe că împăratul Iustinian, din
motive azi pierdute în sensul lor profund, a influențat cu severitate Conciliul de la
Constantinopol, din anul 533.

            Motivul acestui act drastic a fost, probabil, unul prin excelență creștin. În secolele care
au urmat, povestea reîncarnării a fost înăbușită în lumea creștină. S-a afirmat că amnezia
reîncarnaților ar fi o risipă irațională de obsesii și iluzii. Iar dacă presupunem că amnezia
reîncarnărilor ar putea fi o formă de protecție pentru reîncarnat, atunci motivația este, de
asemenea, ilogică.

            Un alt motiv de suspiciune față de principiul reîncarnării s-a formulat cu ajutorul statisticii
demografice. De ce numai o parte din oameni se reîncarnează? Ce anume îi face pe acei
oameni proprii principiului reîncarnării, iar pe ceilalți improprii? Sau, de ce anumite structuri
psihice inferioare, încarnate în animale (după unele doctrine), trebuie să atingă un nivel de
evoluție ulterioară, pornind chiar de la această condiție? Este oare nevoie de dobândirea
conștiinței de om prin peregrinarea într-un animal?

            Aceste considerații au încurcat și mai mult dezbaterile seculare despre reîncarnare. Cu
toate acestea, numeroși cărturari, filosofi și chiar cercuri creștine au fost și sunt și azi adepți ai
principiului reîncarnării.

            Giordano Bruno a fost ars pe rug de inchiziție și din cauza credinței sale în reîncarnare.
Balzac, Flaubert, Goethe, Hugo, Schopenhauer, Tolstoi, Voltaire, Wagner, Whitman și mulți alții
au fost convinși că principiul reîncarnării este firesc în lumea naturii și a spiritualității universale.

            Grecia. La baza acesteia se află unele comunități practicante ale religiei inspirate de
Orfeu (orfismul), apărute în Grecia începând cu secolul al VI-lea î.e.n. Este vorba despre un
sistem de credință care asocia nemurirea sufletului cu ciclurile de reîncarnări. După ciclul
nașterilor și roata destinului, existența trupească e considerată o pedeapsă. Exilat în corp,
sufletul trebuie să scape de tristul destin al reîncarnărilor și nu poate să o facă decât prin
asceză.

            Numeroși filosofi au fost marcați de aceste credințe, dar indiferent de forma pe care o ia
doctrina lor, scopul rămâne acela de eliberare a sufletului. Încarnarea sufletului apare ca o
pedeapsă pe care sufletul și-a atras-o prin propriile greșeli; prin urmare, reîncarnarea
funcționează în același timp ca o fatalitate de care trebuie să te eliberezi și ca o șansă de
eliberare. În orice caz, pentru ca această eliberare să intervină, e necesară o inițiere religioasă
sau o conștientizare filosofică.

Alte curente de gândire

Gnosticismul. Este o ipoteză iudeo-creștină alcătuită din mai multe curente creștine apărute în
cursul celui de-al doilea secol după Hristos. Printre altele, această ipoteză atribuie lui Hristos
teoria conform căreia Ioan Botezătorul ar fi fost Ilie reîncarnat.

            Cabala ebraică. Există din vremea celui de-al doilea secol după Hristos, dar propășirea
ei s-a făcut între secolele XII-XVI. Este o teosofie în formă ebraică. Cabaliștii nu sunt toți de
acord asupra ideii de reîncarnare. Există multe adaptări succesive, care dau impresia de a te
găsi în fața unei compilări doctrinare, în care reîncarnarea își joacă rolul în funcție de
problemele care se ivesc în conștiința populară.

Filosofii moderni. Ideea de reîncarnare a atras mult o serie de filosofi moderni. Pentru Lessing
(1729-1781), aceasta constituie o ipoteză, pentru Arthur Schopenhauer (1786-1860), ea este un
element important al unei filosofii extrem de pesimiste (care ar putea fi prezentată ca o filosofie
a plictiselii).

            Spiritismul. Reîncarnarea se regăsește în curentul spiritist al lui Allan Kardec (1804-

1869). Influența sa a fost foarte mare în secolul al XIX-lea și se mai păstrează încă
reminiscențe importante în Brazilia și Filipine.

            Antropozofia. Rudolf Steiner (1861-1929), fondatorul antropozofiei, a trecut prin

inițierea rozicrucienilor. Se observă la el, ca în toate teoriile moderne ale reîncarnării, o
deplasare de accente și chiar o răsturnare completă a sensului reîncarnării. Pentru hindus,
scopul era de a fi eliberat de fatalitatea reîncarnărilor; pentru Rudolf Steiner, reîncarnarea nu
mai este o lege îngrozitoare a existenței, de care ar trebui să se elibereze, ci devine un
instrument pozitiv, indispensabil dezvoltării spiritualității și a libertății. Nașterea într-un corp este
ceva minunat, în sensul biblic al creației omului după chipul lui Dumnezeu. Ceea ce alienează
omul nu este trupul său, ci atitudinea în fața vieții. Suferința legată de karma destinului provine
dintr-o nepotrivire a sufletului față de posibilitățile pe care i le oferă viața actuală. Sufletul trebuie
să fie eliberat de această nepotrivire, dar nu de corp. Această concepție este legată de
evoluționism și de ideea de progres a lui Steiner. Pentru Rudolf Steiner, Hristos constituie
impulsul central și hotărâtor al istoriei mondiale.

Dilemele Reîncarnării

Cum să ne convingem că morții îi urmează renașterea? Doctrinele despre renaștere au la bază

principiul reîncarnării. Într-adevăr, suntem de acord  că, odată stins din viață, corpul material nu
mai poate fi organizat; el își pierde conștiința, funcțiile și se transformă într-o masă de miliarde
de atomi.

            Ideea mai nouă este că aceste miliarde de atomi sunt operaționale, chiar dacă nu mai
aparțin unei conștiințe a corpului fizic. S-a convenit, prin tradiție și prin participarea unor inițiați,
că beneficiem, de fapt, de trei corpuri care ne formează destinul. Corpul astral, corpul eteric și
corpul mental. Pentru un anumit timp, toate cele trei corpuri rămân unite.

            În acest răstimp, conștiința rememorează existența din urmă în toate detaliile ei. Este o
perioadă a tuturor amintirilor, dar rulate diferit de modul în care le percepem în viață în corpul
fizic. Este vorba de amintiri care par să ni se restituie „de la sine” prin calitatea lor spirituală,
morală, caracterială. Dacă am transmis unei ființe iubire în timpul vieții, acest sentiment ni se va
restitui înmiit! Bilanțul se face spontan, în funcție de calitatea vieții trăite. Nu putem evita acest
bilanț și nu putem trișa. Nu putem fi absolviți de acea memorie a vieții. Dacă am urât în viață,
indiferent pe cine și cum, împotriva noastră se va întoarce ura aceea din timpul vieții; numai că
o vom retrăi, ca și iubirea, înmiit! La fel se întâmplă și cu răul produs asupra cuiva și cu toate
actele sau faptele negative.

            Există o ipoteză modernă în legătură cu această regulă a răsplătirii după moarte cu
propriile noastre fapte și gânduri – ipoteza se referă la identificarea în acest aspect a iadului.
Altfel spus, iadul este prezent în noi înșine și îl vom îndura în eternitate precum l-am construit
într-o viață. Deci problema conștiinței este una ce depășește cadrul filosofiei ezoterice sau al
doctrinelor spirituale; este problema calității noastre spirituale în raport cu o dimensiune sacră și
cosmică, ce ne refuză altfel decât purificați.

            Eul nostru este atât de corect, de riguros, de fidel adevărului, încât nimic din ce am fost
cândva nu se pierde și nu se ascunde. De unde și remarca populară bine cunoscută: „ De-aș
mai trăi o dată, aș ști ce trebuie să fac”. Necesitatea retrăirii pentru tot felul de corecții în urma
unei experiențe în corpul fizic pare să fie de natură ancestrală; este, parcă, o enzimă care
sugerează existența purificării ca fapt posibil și necesar. Eul este acela care se regăsește în
complexul vieții spirituale, eul evoluează un răstimp, până când apare momentul cosmic potrivit
ca să reintre în circuitul vieții, în alt corp material.

            Reîncarnarea eului este și ea de mai multe feluri, prin dorință, prin mandat ceresc și,
există și această variantă, reîntruparea drept pedeapsă!

            Subconștientul păstrează din trecutul nostru evenimente, întâmplări și fapte care, însă,
ne rămân neidentificate de-a lungul vieții, tocmai pentru că desfășurarea concretă a existenței
actuale nu ne permite o dispersare liberă în trecut, ci doar prin anumite practici și tehnici oculte.
            Nu este posibil să ne amintim viețile anterioare ca pe niște cronici lizibile formulate de
un martor, de asemenea, nevăzut. Iar dacă printr-o minune am recepționa coerent și corect
propria autobiografie din alte vieți, cu siguranță că nu i-am putea supraviețui acestui eveniment.
Amnezia totală sau parțială este forma de protecție față de viețile anterioare, de care
beneficiem în viața concretă.

            Sunt citate cazuri când, prin regresie hipnotică, persoane dornice de un asemenea
experiment au fost plasate în viețile lor anterioare. Rezultatele comunicate sunt adeseori pline
de dramatism. S-au reținut situații când oameni la locul lor în actuala viață s-au vizualizat ca
ucigași, hoți, răufăcători în alte vieți. Traumele produse de astfel de experiențe se pare că nu au
mai putut fi tratate cu nimic. S-a impus apoi soluția ca persoanele care vor să participe la astfel
de experiențe să fie pregătite dinainte pentru a le suporta. S-a inoculat teoria că n-ar avea nicio
importanță ce s-a întâmplat în altă viață, important este ce face acum, în viața aceasta. Dar nici
această sugestie nu a putut fi reținută drept un calmant spiritual.

            De aceea, în Occident, s-a impus afirmația că toate problemele, mici sau mari, trebuie
să le rezolvi tu însuți, singur, și să nu devii dependent de altcineva. Această abordare este total
diferită de doctrina orientală, care cere în experiențe legate de reîncarnare prezenta unui
maestru spiritual coordonator și conducător… Fiecare zonă cu povestea ei.

***

Povestea reîncarnării pare să convină de minune celor mai multe concepte religioase și
filosofice. Dar, ca orice concept introdus de către arhonți, substratul pare să fie ceva mai
sumbru. Vreți să știți cât de departe merge suprimarea? De fapt, cât de departe merge? Dincolo
de această planetă? Dincolo de această viață? Posibil ca răspunsul să fie DA la ambele
întrebări.

            După ce petreci ani de cercetare trecând prin numeroasele straturi de corupție politică,
corporatocrație, supraveghere, atacuri false, bănci centrale, organisme modificate genetic, geo-
inginerie, sionism, linii genetice ale Illuminati, planul de iradiere, OZN-uri și extratereștri,
intervenția extraterestră și așa mai departe, ajungi să îți dai seama că adevărata sursă a
suprimării se află la intersecția dintre conștiință și conspirație.

            De ce? Deoarece conspirația înseamnă suprimarea noțiunii de cine ești tu. Înseamnă să
fii convins că ești nimic, nimeni. Înseamnă să fii convins că nu ești mai mult decât o mașină
biologică, potrivită să nu fie nimic mai mult decât o roată dințată într-o mașinărie sau, vorba
formației Pink Floyd, doar „una dintre cărămizile din zid”. Știința oficială neagă încă și astăzi
existența conștiinței, doar pentru că nu știe de unde să o apuce folosindu-se de cele cinci
simțuri. Soluția simplistă pe care o adoptă știința este să treacă cu vederea orice nu poate să
măsoare.

            Pentru a merge mai departe, trebuie să facem iar o analogie cu ferma de animale.
Pentru a lăsa impresia că animalele sunt oarecum libere, le oferi un spațiu în care să își
desfășoare activitatea. Dar, indiferent dacă ferma ta are cinci hectare sau o sută, ori chiar o
întreagă planetă, ea trebuie împrejmuită. Pentru a face asta, material nu e complicat. Corpul
uman nu e făcut să trăiască în spațiu prea mult timp, iar unele dezvăluiri ale oamenilor de știință
spun că nu am fi destul de rezistenți pentru a trece de centurile Van Allen.

            Doar că pe Demiurg și pe arhonți, care nu fac parte din lumea materială, îi interesează
și corpul nostru energetic sau spiritual, sufletul, spiritul etc. Pentru a ne menține într-o stare de
reciclare continuă (reîncarnare), au venit cu un plan foarte simplu – o plasă de prins suflete.
            Ideea de plasă de prins suflete sau plasă de suflete care ne așteaptă la moarte – și ne
menține în matrice – este un concept cumplit și foarte tulburător, dar unul care, în opinia mea,
trebuie luat în considerare de toți cercetătorii serioși din domeniul conspirației globale.
Adevărații gânditori liberi trebuie să știe exact unde este capătul vizuinii de iepure a conspirației
globale.

            Ideea este că, după moarte, sufletul nostru sau conștiința se separă de corp și apoi
parcurge un proces în care memoria îi este ștearsă, sufletul fiind reciclat – reîncarnat – într-un
alt corp, pentru a repeta același proces.

            În acest fel, Pământul devine literalmente o planetă-închisoare, de unde este foarte greu
să scapi. Plasa de prins suflete este amplasată ca o grilă artificială de energie care împiedică
orice suflet să treacă prin ea. Astfel, Pământul rămâne un sistem închis, în care se nasc mereu
alți și alți oameni, cu scopul de a alimenta economia și de a genera emoții (negative) cu care să
se hrănească arhonții, ființele neamintindu-și cine sunt sau care este situația în realitate.

            Plasa de suflete face ca planeta să rămână un teren de pescuit pentru arhonți, care ne
declanșează emoțiile (în moduri experte, folosind mass-media, războaiele, frica și alte metode
de amăgire), ca să se poată hrăni.

            Să ne amintim de seria The Matrix. Morpheus îi arătă lui Neo adevărul șocant – suntem
crescuți ca sursă de hrană pentru Mașini. El îi arătă lui Neo simbolul unei baterii. Deși e un
simbol bun, bateria înseamnă stocare de energie. În realitate, noi funcționăm ca generatoare de
energie pentru arhonți, astfel că un generator pe care îl vedeți pe un șantier ar putea fi un
simbol mai potrivit. Însă, pentru că suntem ființe puternice, arhonții nu pot să se bazeze doar pe
forță în toată această operațiune. Ei trebuie să ne păcălească să le dăm acordul nostru (liberul
arbitru).

            Și cum fac asta? Cum ne fac să mergem de bunăvoie în plasa de suflete? Folosind
trucul luminii albe… Ni s-a spus din diverse surse că trebuie să ne îndreptăm către lumina albă
care apare la moarte. Filmele Hollywood-ului promovează acest aspect. Persoanele care au
avut experiențe de extracorporalizare povestesc și ele despre această lumină albă. Și totuși,
dacă lumina albă de la moarte – și lumina în sine (în acest context) – este tocmai înșelăciunea?
Vi se pare exagerat? Poate că este sau poate că adevărul este mai crunt decât ne-am putea
noi imagina.
Capitolul VI – Corpul energetic
   Cele mai vechi scrieri ale omenirii vorbesc despre energia care sălășluiește în fiecare dintre
noi. Religiile au preluat acest concept pentru a-l folosi în scop personal, manipulator. Astfel,
sufletul, spiritul, adevăratul TU, conform religiilor, era în măsură să se înalțe către tărâmuri
magice în stări de exaltare sau să cadă în mocirla damnării eterne prin intermediul unor ritualuri
și stiluri de viață dictate, în mare parte, de către casta preoțească. După apariția științelor
exacte, matematice, reci, acest concept a rămas învăluit în mantia magiei, a credulilor sau a
neavizaților, care nu aveau nicio dovadă certă că există vreo energie care să ne mențină în
viață și care poate fi conștientă după separarea de corpul material – moarte.

            Totuși, există anumite ramuri ale științelor oficiale, exacte, care s-au aplecat asupra
acestor energii subtile și care au căutat nu neapărat să îi demonstreze existența, cât să o
infirme. Unii cercetători au ajuns la concluzii șocante și au lăsat lucrurile unde erau, pentru că
descoperirile le contraziceau întreaga teorie despre viață în general. Alții au mers mai departe
pe acest tărâm la granița misticului, descoperind multe elemente din vechile scrieri antice, ce
susțin teoriile despre energia cu care nu doar omul, ci toate ființele vii de pe planetă sunt
înzestrate.

            Fără a avea pretenția că am pregătirea necesară, din punct de vedere academic, pentru
a face lumină într-un domeniu atât de controversat, trebuie totuși să analizez și din perspectiva
unui neavizat aceste aspecte ce se află la granița materialului cu energeticul, iar pentru a
pătrunde, chiar și într-o mică măsură, misterele care ne alcătuiesc, trebuie să recurg la noțiuni
de filosofie, informatică, genetică, neurofiziologie, fizică, istoria religiilor și alte domenii care ne
pot conduce către o teorie a vieții.

            Cercetările moderne au început să aducă în atenția comunității științifice, atât cât o pot
face cu aparatură actuală și cu gradul de ironizare a subiectului în mediile oficiale, un aspect
mai puțin cunoscut și explorat – structura energetică a materiei vii. Știm din fizica elementară că
toate corpurile a căror temperatură se situează deasupra lui zero absolut (-273℃) emit radiații
electromagnetice de frecvențe și lungimi de undă diferite, care le sunt proprii. Conform fizicii
cuantice, toate particulele fundamentale ale materiei se află într-o continuă mișcare ondulatorie.
Cu alte cuvinte, materia înseamnă vibrație.

            Noțiunea de câmp energetic, prezent la nivelul întregii materii din Univers, este vitală
pentru a înțelege transferul de informație între organismele vii și între acestea și mediul ambiant
în care trăiesc. Dacă totul este vibrație, înseamnă că și informația este în acest fel redusă tot la
o vibrație, fiind un câmp energetic, iar schimbul de informații devine, în acest mod, o
interferență de vibrații, o învăluire de câmpuri electrice.

            Plecând de la acest concept și intrând în domeniul corpului material uman, putem
concluziona (și s-a dovedit pe baza multor măsurători în laborator) că toate reacțiile biochimice
din organismul uman au la bază energia electrică. Toate informațiile primite de către noi prin
cele cinci simțuri sunt codificate la nivelul receptorilor în semnale electrice care sunt transmise
pe căile nervoase creierului, ce le decodifică. Începând de la lumină, continuând cu undele
sonore, trecând prin miros, gust, durere, plăcere, căldură, frig, toate ajung la creier sub forma
unor semnale electrice. Gesturile noastre, comportamentul, gândurile și conduita sunt alte
semnale electrice emise de către creier.

            Mai mult decât atât, mergând mai departe, știința oficială concluzionează că și conștiința
este produsul reacțiilor electrochimice ale creierului. Aceste reacții biochimice și curenți electrici
creează experiența subiectivă a iubirii, furiei, durerii etc. Toate sentimentele și emoțiile noastre
se formează când o furtună electrică se manifestă într-o anumită parte sau alta a creierului. De
fapt, conform teoriilor emise de către oamenii de știință, furia și iubirea, dragostea și ura sunt
aceleași conexiuni electrice care excită o parte sau alta a organului pe care îl numim creier. Am
putea defini conștiința, din punctul de vedere al omului modern, ca pe o activitate a unei rețele
neuronale care, prin intermediul reacțiilor electrice, poate produce diferite tipuri de conexiuni
extraordinar de complexe, imposibil (deocamdată) de reprodus.

            Observând explicațiile academice de mai sus, suntem tentați să credem că toată
energia de care dispunem se poate reduce la energie electrică. Dacă e așa, am putea măsura
parametrii acestei energii cu aparate electronice moderne și am putea inventa o metodă prin
care organismul uman să funcționeze cu energie electrică, la fel ca un computer, spre exemplu.
Doar că energia electrică nu poate singură să întrețină viața organismului, ceea ce ne conduce
la o altă interpretare a fenomenului: există o altă energie de frecvență mult mai subtilă, care
menține organismul uman în funcțiune, iar noi am descoperit doar un efect vizibil și măsurabil al
acestei energii – bioelectricitatea –, care este doar un efect secundar și observabil. Nu putem
privi spre Soare, dar îi vedem razele scăldând planeta în jurul nostru.

            Sistemul nervos, așa cum este el știut de către societatea modernă avansată, este
considerat singura structură capabilă să prelucreze informațiile la nivelul organismelor vii. Însă,
cum rămâne cu plantele și structurile monocelulare? Ce mecanism este implicat în rolul de a
recepta și prelucra informația necesară vieții? Ar trebui să existe structuri echivalente sistemului
nervos, iar existența acestor structuri energetice ne poate confirma că, în Univers, informația
are și alte suporturi decât cele considerate clasice de către știința actuală. Celula, spre
exemplu, este lipsită de o structură nervoasă, însă știe să își îndeplinească toate funcțiile
necesare autoconservării și reproducerii, asemenea unui organism pluricelular. Plantele, de
asemenea, nu dispun de sistem nervos, iar unele dintre ele pot foarte bine concura cu anumite
animale în materie de ingeniozitate la capitolul supraviețuire.

            Dacă plecăm de la afirmația că materia este doar energie condensată, după cum
spunea un mare învățat, atunci în jurul nostru sunt doar fluxuri sau pachete de energie aflate
într-o continuă mișcare sub formă de vibrație. Tot ceea ce experimentăm cu ochii noștri
reprezintă doar decodificări la nivel de creier. Dacă am avea un alt fel de aparat de
decodificare, am observa Universul ca pe un val de energie care curge dinspre lumea invizibilă,
imaterială, către cea vizibilă, materială. Cu același aparat de decodificare a realității energetice
am observa că în jurul tuturor corpurilor fizice există un câmp de energie purtătoare de
informație morfogenetică, cu o frecvență mai înaltă decât a corpului dens, material, invizibilă
pentru majoritatea oamenilor.

            Putem merge mai departe să afirmăm că aceste câmpuri cuantice sunt legate într-o
rețea ce conectează întreaga lume materială și subtilă din Univers. Omul comunică cu acest
câmp prin limbajul emoțiilor. Aceste afirmații sunt enunțate de către misticii lumii de mii de ani,
iar știința oficială se străduiește din răsputeri să ascundă aceste lucruri. Teoriile lui Jung spun
că există un inconștient colectiv comun tuturor indivizilor ce fac parte dintr-o specie, de unde
putem presupune că întreaga umanitate este conectată la un sistem de comunicare
subconștientă, prin care ar putea fi transmise informații comune întregii specii și informații
proprii doar anumitor indivizi.

            Învățătorii ezoterici ne-au spus întotdeauna că trupul nostru este programabil prin limbă,
cuvinte și gândire. Tehnologia modernă a fost și este folosită pentru a manipula frecvența
materială din jurul nostru, cu scopul de a fi controlați atât la nivel material, cât și energetic. Spre
exemplu, metalele din dârele chimice schimbă aerul, făcându-l conductor de electricitate prin
supraîncărcarea lui cu particule metalice. Antenele de telefonie mobilă și WI-FI împânzesc
planeta, și parcă nefiind de ajuns, se încearcă implementarea tehnologiei 5G, care presupune
instalarea mai multor antene, distanța dintre ele fiind de 2-300 de metri.

            Utilizarea acestor frecvențe într-un anumit mod poate manipula starea și
comportamentul uman. Prin contactul cu câmpuri electromagnetice, oamenii devin mai deschiși
manipulării. Astfel, ei experimentează depresii, senzații neplăcute, depresie, comportament
maniaco-depresiv, sinucideri, stare de angoasă, hipertensiune, oboseală etc. Emițătorii de
înaltă frecvență emit energie electromagnetică pe diferite frecvențe prin antene care sunt
capabile să scaneze creierul subiecților. Semnalele diferitelor frecvențe pătrund în craniul
subiectului și penetrează creierul, unde se amestecă pentru a crea o undă de interferență
modulată de radiații provenind din activitatea electrică a creierului.

            Astfel, se schimbă complet modul natural de funcționare a creierului uman. Pe lângă
asta, încălzirea climatică combinată cu defrișările intenționate de păduri (incendii) și cu oceanul
de radiații electromagnetice, dâre chimice, sateliți speciali ce transmit încontinuu unde către
Terra etc., nu fac altceva decât să modifice frecvența atmosferei și a corpului nostru, în special
a creierului, pentru a face loc Arhonților să poată opera pe Terra într-o formă fizică.

            Dar asta se întâmplă în societatea modernă. Întrebarea este: cum au reușit Arhonții să
manipuleze câmpul energetic al oamenilor arhaici pentru a-i subjuga? Dacă sunt ființe din
tărâmuri și densități paralele, înseamnă că nu au corpuri fizice, nu pot acționa, din perspectiva
noastră, asupra corpului sau materiei din lumea aceasta.

            Răspunsul este evident – au interacționat cu trupul energetic pentru a manipula și

controla corpul material.

            Majoritatea oamenilor cred că ADN-ul nostru este doar o structură moleculară care
codifică chimic pentru a alcătui componentele corpului nostru. Cu toate acestea, cercetările
moderne demonstrează acum că este mult mai mult decât atât – este și un releu de semnale
care primește și transportă informații.

            Odată cu decodificarea destul de recentă a ADN-ului din genele noastre, prin Proiectul
Genomul Uman, oamenii de știință au crezut că acum vom avea o înțelegere deplină a vieții,
așa cum este dictată de genele noastre. Au descoperit totuși că numărul de gene pe care le
posedăm nu este atât de diferit de cele mai multe organisme vii – adică nu suntem atât de
speciali (cel puțin din punct de vedere material).

            Oamenii au aproximativ 23.000 de gene, cam același număr ca la șoareci și viermi de
pământ. Dar avem și o mulțime de ADN în surplus, pe care oamenii de știință nu l-a înțeles,
deoarece nu erau genele care codificau proteinele și enzimele care alcătuiesc și construiesc
corpul (de aici termenul junk – gunoi). Acum începem să înțelegem că ADN-ul „junk” pare să
acționeze ca regulatori ce controlează informațiile care afectează funcționarea corpului nostru
și, prin urmare, sănătatea acestuia. Această înțelegere creează un nou domeniu numit
epigenetică.

            De asemenea, se pare că intențiile și gândurile noastre devin butoane de control pentru
schimbarea canalului pentru semnalul ADN! Lumina provenită din celulele noastre (biofotonii) și
semnalele electromagnetice par să fie implicate în procesul de semnalizare. Voi descrie pe
scurt câteva dintre fundamentele științifice care susțin această nouă perspectivă asupra rolului
moleculei ADN.

            Dr. Peter Gariaev, directorul Gene Wave din Rusia, a realizat câteva experimente
asupra ADN-ului, iar rezultatele au fost parcă scoase dintr-o carte de magie. Când ADN-ul sub
vid este expus la o lumină laser ușoară, un instrument fotomultiplicator sensibil poate lua
semnalele de la ADN. Când ADN-ul este scos din recipientul care conține ADN-ul,
fotomultiplicatorul încă preia o prezență fotonică structurată timp de aproximativ 30 de zile
(efectul ADN fantomă). Știința standard spune că acest lucru nu se poate întâmpla. Deoarece
are loc, ADN-ul a structurat fotonii în acest spațiu, adică a stabilit un model în domeniu. Într-un
alt experiment, Dr. Gariaev a dirijat o lumină laser, cu o anume structură energetică, prin ouăle
de salamandră și apoi prin ouă de broască. Din ouăle de broască au ieșit salamandre. El a
inventat termenul genetica valurilor.
            La începutul anilor ‘90, Vladimir Poponin, biofizician rus, a efectuat mai multe
experimente prin care a dovedit că ADN-ul uman influențează lumea materială printr-un așa-
numit câmp nou și necunoscut, denumit Câmp de Torsiune, un câmp energetic informațional
foarte extins. Pentru început, Poponin a creat vid într-un tub, măsurând distribuția fotonilor din
acesta. Distribuția particulelor de lumină era aleatorie. Apoi a plasat în respectivul tub vidat
ADN uman și a măsurat din nou distribuția fotonilor. De data aceasta s-a constatat că distribuția
fotonilor s-a schimbat, aceștia grupându-se după tiparul materialului genetic.

            S-a dovedit astfel că ADN-ul are capacitatea de a influența mediul din jurul lui. După
scoaterea ADN-ului din tubul vidat, în momentul în care s-a măsurat din nou distribuția fotonilor
în tub, s-a constatat că aceștia se comportă ca și cum ADN-ul ar fi în același loc, iar fenomenul
distribuției fotonilor după tiparul ADN-ului s-a păstrat în interiorul tubului chiar și la luni distanță
după scoaterea acestuia – ADN fantomă.

Același cercetător a mai efectuat și alte experimente pentru a demonstra existența unui câmp
informațional ce ne înconjoară și pentru a arăta că ADN-ul uman este veriga de legătură între
corpul nostru și acest câmp. Poponin a prelevat ADN uman de la o persoană și l-a plasat într-un
dispozitiv unde se putea măsura activitatea mostrei. Într-o altă încăpere, persoana care a donat
ADN-ul a fost supusă unor procese de stimulare emoțională, inducându-i-se diverse stări – de
la bucurie la tristețe, de la relaxare la furie. În același timp, s-a verificat starea mostrei de ADN
din camera alăturată. Rezultatele au arătat că mostra izolată de ADN se comportă exact că
ADN-ul din restul corpului donatorului, reacționând identic la emoțiile pe care le trăia acea
persoană, deși nu există nicio conexiune fizică între acestea. Procedura a fost repetată de
nenumărate ori, de fiecare dată obținându-se aceleași rezultate, chiar și când distanța dintre
persoană și mostra de ADN a fost mărită la sute de km.

            Virologul laureat al premiului Nobel, Dr. Luc Montagnier (care a împărțit premiul pentru
descoperirea virusului HIV) a descoperit capacitatea aparentă a fragmentelor de ADN de a se
„regenera” folosind un câmp electromagnetic.

            Dr. Dzang Kangeng din China a arătat că lumina ce a trecut printr-o rață în 500 de ouă
de pui a avut ca rezultat pui în care 90% aveau ochi mutați într-o poziție similară cu rațe și 25%
aveau membrane între degetele de la picioare.

            Dr. Vlail Kaznacheyev, director al Institutului de Medicină Clinică și Experimentală din
Novosibirsk, a arătat că un virus poate fi transmis dintr-un vas, tub de laborator, în altul, folosind
lumină ultravioletă, informația fiind astfel purtată de către fotoni.

            Într-o altă ipoteză, dr. Keith Scott-Mumby, care analizează tipurile de experimente de
mai sus în medicina virtuală, descrie termenul ADN radio. În acest caz, ADN-ul acționează ca o
antenă care primește informația prin intermediul corpului energetic și o transmite către celule
pentru a desfășura activitățile biologice. ADN-ul uman poate fi asemuit, în era modernă, cu un
internet biologic. Cercetările științifice aflate la granița oficială explică direct sau indirect
fenomene precum clarviziunea, intuiția, actele de vindecare spontane și la distanță, vindecarea
de sine, tehnicile de afirmare, lumina/aura neobișnuită din jurul oamenilor, influența minții
asupra modelelor meteorologice și multe altele.

            Oamenii de știință au aflat că ADN-ul nostru poate provoca tulburări în vid, producând
astfel găuri de vierme magnetizate! Găurile de vierme reprezintă echivalentul microscopic al
așa-numitelor poduri Einstein-Rosen în vecinătatea găurilor negre. Acestea sunt conexiuni-tunel
între zone întregi diferite din univers, prin care informațiile pot fi transmise în afara spațiului și
timpului. ADN-ul atrage biți de informație și le transmite conștiinței noastre. Acest proces de
hiper-comunicare este cel mai eficient într-o stare de relaxare. Stresul, îngrijorările sau intelectul
hiperactiv împiedică hiper-comunicarea cu succes sau informațiile vor fi complet distorsionate și
inutile. Există un alt fenomen legat de ADN și găurile de vierme. În mod normal, aceste găuri de
vierme minuscule sunt extrem de instabile și sunt menținute timp de doar câteva fracțiuni de
secundă. În anumite condiții, găurile de vierme stabile se pot organiza, care apoi formează
domenii distincte de vid în care, spre exemplu, gravitatea se poate transforma în energie
electrică.

            Concluzia deprinsă din aceste experimente, combinată cu descoperirile fizicii cuantice,
este aceea că există un câmp de energie și informație uriaș (poate chiar nelimitat) care ne
înconjoară și că, pe acest fond de interconexiune subtilă între toate lucrurile, distanțele fizice
par să fie irelevante pentru anumite fenomene, iar lipsa de conexiune fizică, vizibilă, nu pare să
conteze. Aceste experimente ne oferă o perspectivă asupra mecanismului de transmitere a
mesajelor, folosindu-se de acțiuni electromagnetice asupra ADN-ului, modificându-i structura
fără intervenție mecanică sau chimică convențională.

            Putem concluziona că energia din care este alcătuit corpul uman este o încrengătură
între energetic și grosier, o îmbinare între materii de frecvențe diferite, care lucrează reciproc
pentru buna funcționare a noastră ca întreg. Mergem mai departe și afirmăm că această
energie este într-o legătură directă cu Câmpul de Energie Informațional ce învăluie Universul
sau care este la baza funcționării întregului Cosmos. La un moment dat, Arhonții au avut acces
la această energie, fie prin intermediul câmpurilor energetice, pe care le-au modificat prin
câmpuri electromagnetice, fie prin intermediul găurilor de vierme, care pot să transporte corpul
nostru energetic către alte lumi. Faptul că ei au venit aici sau că noi i-am atras cu mii de ani în
trecutul îndepărtat în urma călătoriilor noastre astrale nu e important. Importantă este
conștientizarea acestor aspecte de natură ezoterică pentru unii și de o importanță vitală pentru
alții, precum și asimilarea informațiilor despre cum putem scăpa de acest virus.
Capitolul VII – Câmpuri morfice – Egregori
– Manipulare
Lumea în care trăim a fost măsurată, cântărită, calculată, etichetată și catalogată de
nenumărate ori în ultimele secole de avânt tehnologic, în care știința și-a făcut loc în fața
religiilor și a fenomenelor necuantificate din punct de vedere material. Luate pe rând sau în
totalitate, răspunsurile actuale par că nasc mai multe întrebări, descoperirile duc la alte enigme,
iar noile teorii duc către misterioase căi în acceptarea adevărului. Plecând de la fizica mecanică
și ajungând la cea cuantică, trecând prin biologie, anatomie cu ajutorul noii științe – genetica –,
avem în față un puzzle de fapte certe care sunt agățate de teorii neconfirmate, dar care trebuie
să umple anumite goluri pentru a confirma și a continua susținerea calculelor și a teoriilor ce au
la bază știința actuală.

            Puține persoane au ieșit din sfera oficială și din gândirea de grup pentru a arăta și
demonstra că tot ceea ce putem măsura cu aparate construite de noi este doar o mică parte a
Universului și a lumii ce ne înconjoară. Fenomene ce păreau în trecut de domeniul
supranaturalului au fost decodificate și analizate, ajungându-se la concluzii științifice și logice,
bazate pe măsurători atente. Însă un număr destul de mare de fenomene nu au putut fi
demonstrate în totalitate de către știința secolului nostru. Fenomenele de la limita științei au
rămas subiecte tabu, asupra cărora s-au aplecat prea puține persoane pentru a le analiza.

            În funcție de interesul acestora pentru rezolvarea misterelor, putem clasifica sumar
aceste persoane în câteva categorii, etichete date în grabă și probabil nu destul de obiectiv
pentru anumite scopuri științifice, ci doar pentru a da un exemplu (pentru a putea face legătura
cu partea a doua a cărții): scepticul, analiticul, profanul și credulul.
            Pentru a demonta/demonstra o anumită teorie, scepticii pleacă de la premisa că toate
fenomenele paranormale sunt imaginare, produsul minții umane avide de paranormal. Având
astfel o mentalitate oarecum rigidă și încătușată de lumea materială, tangibilă, aceste persoane
nu vor fi niciodată imparțiale și vor observa sau vor lua în calcul elementele care le completează
teoriile. De foarte puține ori o persoană sceptică își va schimba părerea despre un fenomen,
chiar dacă dovezile sunt destul de convingătoare.

            Persoanele analitice nu vor neapărat să demonstreze sau să infirme un fenomen, ci pur
și simplu îl analizează din toate punctele de vedere. Pot astfel să descifreze anumite mistere,
să le confirme sau infirme, fără ca gândirea sau EGO-ul lor să aibă de suferit. Astfel de
persoane se găsesc din ce în ce mai rar în societatea noastră contemporană. Pentru a fi o
persoană analitică, trebuie să nu fi fost influențat de către nici un curent științific, religios,
metafizic etc., dar să le fi studiat în amănunt pe toate.

REPORT THIS AD

            Profanul este persoana asemănătoare cu scepticul, însă contrară în credințe și

educație. Chiar dacă nu are destul de multe dovezi pentru a demonstra un fenomen, va căuta
anumite pârghii care să îl ajute să ajungă la concluzia care și-o dorește.
            Credulul este cel mai năpăstuit în această mică listă. Credulii sunt cele mai numeroase
persoane. Pentru ei e prea greu să gândească, ei își iau informațiile, fie că vin din sfera
științifică sau a supranaturalului, religiei etc., ca fiind adevărate doar pentru că o autoritate în
domeniu a formulat o părere. Pentru ei e de ajuns.
            Putem astfel spune că analiticul este cel mai în măsură să descopere noi frontiere în
orice domenii de activitate și că ar trebui ca toate experimentele științifice să fie conduse de
către ei. Din păcate, în lumea reală, lucrurile nu stau chiar așa, drept dovadă că mare parte a
experimentelor sunt concepute pentru a confirma sau a infirma o teorie, foarte puține fiind
efectuate pentru a descoperi noi elemente ce pot înclina balanța într-o anumită direcție,
indiferent de rezultat. Trebuie să recunoaștem, totuși, că sunt persoane care fac parte din toate
categoriile de mai sus și, în anumite situații, dau dovadă de gândire analitică. Astfel, societatea
actuală se poate mândri că are destul de multe mistere de descifrat.
            În anticele lucrări precum Vedele și Upanișadele sunt descrise, în forme oarecum
alegorice, fenomenele de cunoaștere și înțelegere colectivă, ceea ce astăzi numim transferul de
informație telepatică. Chiar în Bhagavad-Gita, aflăm că taina supremă a întregului univers este
cunoașterea (informația) în care ne aflăm scufundați ca într-un ocean.

            Tot ceea ce are formă, un obiect în trei dimensiuni, o masă, un scaun, o casă, un copac,
o piramidă, sau în două dimensiuni, cum ar fi o foaie scrisă, un cuvânt, o literă, un desen, o
fotografie etc., sau dincolo de geometrie, cum ar fi gândurile, ideile, pulsurile emoționale
precum senzațiile, sentimentele și dorințele, degajă informație susținută pe o purtătoare
energetică, adică emite unde de formă care interacționează și acționează asupra omului, în
bine sau în rău, pe plan fizic, psihic și spiritual. Mult mai târziu, știința a constatat că fiecare
formă emite o vibrație specifică, vibrație ce s-a numit undă de formă, sau câmp morfic, ceea ce
a condus la ceea ce s-a numit mai târziu teoria morfogenetică.

            Două experimente foarte interesante au fost precursoarele teoriei morfogenetice. Totul a
început în 1920, în SUA, când la Universitatea din Harvard, un cercetător, William McDougall, a
vrut să testeze inteligența șoarecilor. A folosit un labirint prin care aceștia trebuiau să treacă
pentru a ajunge la hrană. A început să noteze timpul în care șoarecii reușeau să găsească
drumul. După câteva generații de șoareci, a constatat că media timpului în care aceștia
ajungeau la hrană se micșora atât de mult, încât media șoarecilor din cea de-a 20-a generație
ajungea la capăt în medie de zece ori mai repede decât prima generație. Pentru că a fost
contrazis de către colegii de breaslă și pentru că aceștia doreau să-i demonstreze că se înșală,
în Europa, la Edinburgh, au conceput același experiment, cu același labirint, și au rămas uimiți.
Prima lor generație de șoareci a parcurs labirintul în același timp în care îl parcurgea generația
20 a americanului. Explicațiile genetice puteau fi eliminate, șoarecii din Europa nu făceau parte
din vreo generație de șoareci urmașă a celor din SUA.

REPORT THIS AD

            Al doilea experiment, fără nici o legătură cu primul, a fost realizat pe insula Koshima, o
insulă mică situată în sudul arhipelagului japonez. Un grup de maimuțe erau hrănite cu fructe pe
care trebuiau să le ia din nisip. Pentru că nisipul făcea ca fructele să aibă un gust neplăcut, o
femelă a învățat să spele fructele înainte de a le consuma. Cu timpul le-a învățat și pe celelalte
maimuțe să își spele fructele. Într-un interval de câțiva ani, mai toate maimuțele de pe insula
învățaseră să își spele fructele. Nu acesta a fost fenomenul care i-a uimit pe oamenii de știință,
ci faptul că, la un moment dat, toate maimuțele de pe insulele învecinate învățaseră să își spele
fructe înainte de a le mânca, fără a lua cumva legătura cu cele de pe insula Koshima.

            Doctorul Rupert Sheldrake (născut pe 28 iunie 1942), este biolog și autor a peste 80 de
articole științifice și 10 cărți. Fost cercetător al Societății Regale, a studiat științele naturale la
Universitatea Cambridge, unde a fost Scholar of Clare College, cu două premii de excelență, și
a primit Premiul pentru Botanică al Universității. Apoi a studiat filosofia și istoria științelor la
Harvard, înainte de a se reîntoarce la Cambridge, unde a luat doctoratul în biochimie. A fost
director al departamentului de Studii în biochimie și biologie celulară la Clare College,
Cambridge. Analizând aceste cazuri, Rupert Sheldrake a presupus că ar exista niște câmpuri
de tipul câmp formator sau câmp generator, câmpuri morfice, care au rolul de a menține
cunoașterea oricăror fenomene, nu doar din lumea vie, ci și în cea minerală sau chiar cuantică.
            Aceste câmpuri înregistrează într-un anumit fel informațiile despre anumite evenimente
importante și exercită o influență asupra tuturor ființelor similare. Un câmp morfic are rolul de a
menține cunoașterea oricărui fenomen prezent în lumea vie, cea materială și cea cuantică. Așa
s-a născut teoria morfogenetică.

            Teoria morfogenetică se potrivește perfect și cu alte descoperiri din acest domeniu, cum
ar fi teoria subconștientului colectiv a lui C.G. Jung. În cercetările sale, Jung a descoperit
anumite fenomene stranii, care nu puteau fi explicate, dacă nu ar exista un gen de conexiune
între indivizi. De exemplu, Jung a descoperit că unii eschimoși aveau vise cu șerpi sau
păianjeni, deși aceștia nu există la Cercul Polar și nici nu existau alte surse de unde să afle
despre existența lor. De fapt, nici eschimoșii în cauză nu știau ce visează, dar, când desenau
imaginile respective, se vedea imediat despre ce era vorba.

            Jung a postulat ideea unui subconștient colectiv la care fiecare membru al speciei este
mai mult sau mai puțin cuplat și prin intermediul căruia are acces la o serie întreagă de
cunoștințe, arhetipuri și obiceiuri. Acest subconștient colectiv corespunde parțial câmpurilor
morfice din teoria morfogenetică. Tot legat de teoria morfogenetică, cei mai vârstnici spun
despre nepoții lor că par mult mai inteligenți decât erau ei la vârsta lor sau decât au fost copiii
lor.

REPORT THIS AD

            Aceste câmpuri morfice sau morfogenetice se manifestă și la nivelul comunităților

umane, la țări, regiuni geografice și de multe ori la nivel planetar. Poate de aceea se încearcă
unirea țărilor și eliminarea originalității popoarelor. Diferențele între popoare creează ceea ce se
numește egregor național.

            Egregor. Egregorul este o formă de energie-gând care este formată când un grup de
oameni se adună în mod conștient pentru un scop comun; o ființă psihică emanată de o
colectivitate. Fiecare țară, fiecare mișcare politică, religioasă, artistică formează un egregor.

            Cum spuneam mai sus, marele psiholog Jung a propus ideea de inconștient colectiv.
Egregorul ar fi, într-o oarecare măsură, un concept similar, sugerează o legătură inconștientă a
mai multor minți într-un întreg mai mare. Între egregorul unui neam și cultura și tradițiile sale
există o dependență și o conectivitate – tradiția și cultura fac să se structureze un egregor
specific, iar acest egregor transmite, prin câmpurile morfice, generațiilor următoare să se
obișnuiască și să se încadreze în acești parametri. De ce credeți că americanii, spre exemplu,
își promovează cultura lor peste tot în lume? La urma urmei, ar putea să cucerească economic
anumite țări și să le subjuge. Dar nu e de ajuns. Oamenii vor fi liberi într-o oarecare măsură, vor
fi distanți și la un moment dat se poate crea o breșă care să amenințe acea stăpânire
economică.

            Tocmai de asta e important ca egregorul lor să fie prezent și să pătrundă în câmpurile
morfice ale țărilor în curs de cucerire. La un moment dat le va micșora, le va asimila, punând în
loc energia lor.

            Pentru ca un câmp morfic să poată acționa, este necesar ca în organismul viu, încă de
la nivel celular, să existe structuri care recepționează informațiile respectivului câmp morfic.
Totodată, este necesar să existe structuri emițătoare care, din diverse acțiuni fizice, să
influențeze anumite câmpuri morfice.

            Cu cât mulțimea oamenilor ce acționează congruent cu mentalul lor (forme-gând

energo-informaționale) este mai mare, cu atât forța egregorului va fi mai mare și, de foarte
multe ori, se poate întoarce împotriva celor ce l-au generat (creat), deoarece a fost captat de un
alt câmp energo-informațional mai puternic decât primul și a fost deturnat spre porniri ostile față
de creatorii primari.

            Principial, fără a aborda elementele de tehnologie specifică, dată fiind periculozitatea
acestora dacă sunt utilizate de grupuri organizate în interesele lor bine definite, aceasta este
modalitatea prin care specialiștii, și cu precădere inițiații, folosesc manipularea prin diversiune.
A acționa în acest mod nu este foarte complicat. Ceea ce trebuie cunoscut foarte bine și în
detaliu este softul sau programul structurat pe elemente de compoziție după care se poate
acționa.

REPORT THIS AD

            Când vorbim despre legătura dintre ADN-ul uman și aceste câmpuri morfice, părerile
sunt oarecum împărțite: unele persoane care au studiat fenomenul afirmă că ADN-ul uman este
un fel de antenă de emisie-recepție pentru câmpul morfic înconjurător, care de fapt depozitează
această informație; altă tabără afirmă că, de fapt, informația se află în ADN, câmpul morfic
nefăcând altceva decât să o distribuie indivizilor din aceeași specie, care se conectează sau fac
parte din acel câmp morfic. După cum am văzut în capitolul Corpul energetic, prima variantă
pare mai aproape de adevăr.

            Indiferent cine are dreptate și cine nu, trebuie să ne uităm la aspectul important ce
apare în ambele situații – ADN-ul. Acesta pare să fie legătura între ce știm sau ce putem afla.
Putem totuși postula că o ființă vie nu mai este doar un ansamblu biologic, material, ci este
cuplată la un câmp morfic mult mai general și care este de natură energetică, vibrațională.

            Chiar dacă ADN-ul, și în general materia, este și un emițător care poate structura
câmpuri morfice specifice sau dacă informația se afla codată în ADN, concluzia imediată este
că o ființă vie poate emite informații morfice, care să acționeze asupra altor ființe sau a materiei
în general.

            Așadar, gândul este structurat pe o anumită intensitate și frecvență, pornește din
mentalul individual și accede spre câmpul mentalului colectiv. Aici se asociază cu alte gânduri
de aceeași frecvență și intensitate, formând un gând-informație mult superior celui inițial – un
egregor.

            Această formă de energie va acționa, în principal, asupra zonei geografice în care a fost
generată. Spre exemplu, unele gânduri revoluționare pornesc de la două-trei persoane. În
momentul în care acești oameni atrag alte persoane în cadrul grupului, s-a format un egregor
care, dacă atinge o masă critică, poate schimba regimuri. Poate schimba mentalități. Poate
schimba lumea.

            Gândurile și sentimentele influențează direct structura materiei fizice – aceasta este
concluzia japonezului Masaru Emoto, în urma cercetărilor sale recente. El a observat că apa
înmagazinează toate informațiile transmise ei sub formă de energie din mediul înconjurător.
Știința confirmă astfel ceea ce tradițiile spirituale susțin de milenii: suntem responsabili de raiul
sau de infernul în care trăim. Cercetările dr. Masaru Emoto l-au condus la definirea conceptului
de hado, un cuvânt care este din ce în ce mai des folosit chiar și în conversațiile uzuale de
către japonezi.

            Cuvântul hado este alcătuit din două ideograme kanji, ha și do, care înseamnă undă și
mișcare. Prin urmare, hado este modelul vibrațional intrinsec, existent la nivelul atomic al
materiei, fiind considerat drept cea mai mică unitate de energie. Hado este energia asociată
conștiinței umane, după definiția dr. Masaru Emoto. Cercetând această energie, el a ajuns la
concluzia că gândurile și sentimentele modelează realitatea fizică. Inspirat fiind de rezultatele
unui om de știință american care a reușit, cu ajutorul unui dispozitiv ce utiliza rezonanța
magnetică, să impregneze apa cu anumite informații benefice, curative, dr. Masaru Emoto a
continuat cercetările în domeniul rezonanței magnetice.

REPORT THIS AD

            Din 1994, a început să studieze și să fotografieze cristale de apă înghețată. Aceste
fotografii erau realizate cu ajutorul unui microscop plasat într-o cameră la -50°C. Rezultatele
uluitoare au fost prezentate în cartea sa Messages from Water (Mesajele apei), care pune în
evidență efectul conștiinței umane (al diferitelor tipuri de energie hado) asupra apei.

            Astfel, generând diferite energii hado prin cuvinte rostite sau scrise ori prin muzică, la
care a fost expusă aceeași probă de apă distilată, aceasta și-a modificat structura în funcție de
energia primită. Formele de hado pozitiv, de exemplu forța sublim creatoare a artei și a muzicii,
au generat cristale geometrice, hexagonale, armonioase și încântătoare. Interesant este că nu
toate eșantioanele de apă au cristalizat. Cele expuse unui hado negativ (cuvinte urâte, poze ale
unor ființe malefice recunoscute, de ex., Hitler, poluare, muzică heavy-metal) au înghețat în
forme amorfe, ciudate. Astfel, chiar dacă toate tipurile de apă au aceeași formulă chimică,
structura lor moleculară diferă considerabil, fapt demonstrat clar în aceste fotografii.

            Înțelegem din aceasta că apa are un mesaj foarte important pentru noi. Ea este precum
o oglindă, care ne reflectă întocmai starea interioară. Atunci când ne reflectăm chipul în ea,
mesajul ei devine uimitor de clar, precum un cristal. Știm că viața umană este în directă
corelație cu calitatea apei, atât cea din corpul nostru, cât și cea din jurul nostru.

            În lucrarea sa, doctorul Emoto prezintă argumente concrete care demonstrează că
bioenergia umană, energia gândurilor, cea vehiculată de cuvinte, ideile-forță și muzica, toate
acestea influențează structura moleculară a apei, aceeași apă care alcătuiește în procent de
70% corpul unui om matur și care acoperă în același procentaj planeta noastră. Apa este sursa
esențială a vieții pe planetă; calitatea și integritatea ei sunt de o importanță vitală pentru toate
sursele de viață.

            Dr. Emoto a descoperit multe diferențe fascinante în structurile cristaline ale apei
provenind din diverse surse aflate în anumite condiții. Spre exemplu, apa de munte și de izvor a
dezvăluit în structura ei cristalină frumoase modele geometrice. În schimb, apa toxică și poluată
din zonele industriale suprapopulate, sau apa stagnantă din puțurile de apă sau lacurile de
acumulare a cristalizat în forme distorsionate, aleatorii și dizarmonioase.

            Un alt domeniu de studiu al doctorului Emoto l-a constituit meloterapia. De aceea, el a
urmărit efectele muzicii asupra structurii cristalelor pe care apa le formează prin înghețare. El a
plasat timp de câteva ore apă distilată într-o eprubetă între două boxe și apoi a fotografiat
cristalele obținute prin înghețarea acelei ape. După ce a înregistrat modurile în care apa a
reacționat la diferitele condiții de mediu, la poluare și la diferitele genuri de muzică sau sunete,
echipa doctorului Emoto și-a orientat cercetările spre a vedea modul în care gândurile și
cuvintele afectează formarea cristalelor de apă netratată, distilată. Ei au aplicat pe eșantioanele
de apă bucăți de hârtie cu diverse cuvinte scrise pe ele, lăsându-le așa timp de o noapte.
Aceeași procedură a fost aplicată folosindu-se numele unor persoane decedate, care au avut o
anumită influență în istoria omenirii. Fotografiile obținute după înghețarea eșantioanelor de apă
ce fuseseră expuse acestor influențe au demonstrat incredibilele răspunsuri ale apei, ca entitate
vie și inteligență, la emoțiile și gândurile înscrise în câmpul morfic al umanității.

REPORT THIS AD

            Concluzia generală a fost de necontestat: apa preia cu ușurință vibrațiile și energia
mediului în care se află. Descoperirile extraordinare ale dr. Masaru Emoto reprezintă un valoros
instrument și o dovadă incontestabilă care ne poate transforma percepția asupra noastră și
asupra lumii în care trăim. Avem acum dovada și explicația faptului că apa poate vindeca și
poate transforma în bine viața planetei, prin gândurile pe care alegem să le întreținem în
mentalul nostru și prin modurile în care aplicăm aceste gânduri.

***

            Combinând toate elementele expuse până acum, putem concluziona că pe planeta
noastră se desfășoară evenimente de natură materială ce își au originea într-o densitate,
dimensiune, plan paralel, subtil, metafizic. O dimensiune foarte diferită de a noastră, o
dimensiune greu accesibilă, dar care are legături destul de strânse cu realitatea materială în
care ne petrecem viețile.

            Egregorii, câmpurile morfice, continuând cu religiile și mai nou cu știința oficială, care
pune materialul pe primul plan, ne fac o imagine de ansamblu a elementelor care pot să ne
controleze într-o manieră în care nici nu ne putem imagina. Persoanele care pot transcende
acest plan material, fără a-l părăsi însă, pot vizualiza, simți, aceste dimensiuni paralele cu tot cu
ființele ce îl ocupă. Diferențele de percepție între anumite persoane conduc la concluzii diferite.

            Să ne imaginăm pentru o clipă o lume bidimensională cu locuitori bidimensionali și să ne

imaginăm că acest tărâm plat este suprafața lichidului din-tr-o farfurie – o supă, să zicem.
Mergând mai departe, putem asemui că petele de grăsime de pe suprafața respectivă sunt
locuitorii inteligenți ai universului 2D. Din moment ce sunt bidimensionali se pot mișca doar
dreapta – stânga și înainte – înapoi. Conceptul sau direcția sus – jos ar fi pentru ei cam cum
este pentru noi a patra dimensiune.

            Ceea ce văd ei unul la altul este doar o linie, orice fel de spațiu, o clădire sau o
persoană fiind reduse pentru ei la o singură linie. Cu toate acestea, noi, locuitorii tărâmului 3D,
le putem vedea măruntaiele, interiorul caselor etc.

            Mergând mai departe, să presupunem că tulburăm liniștea acestei dimensiuni

introducând o lingură în farfurie. Cum ar trăi experiența un locuitor ce ar vedea acest lucru? La
început, ar vedea o linie destul de scurtă, corespunzând cu vârful lingurii, apoi linia se va mări
pe măsură ce înaintează spre fundul farfuriei și va descrește când lingura va ieși la suprafață.
Locuitorilor acestei lumi imaginare lingura nu le apare ca un obiect solid, așa cum o vedem noi,
și nu pot lua la cunoștință despre lingură decât ca o serie de fenomene extraordinare care se
petrec în timp și spațiu.

REPORT THIS AD

            Presupunând că speranța de viață e destul de redusă în acest tărâm, comparativ cu

lumea noastră 3D, va fi nevoie de milioane de generații și de un geniu de o profunzime ieșită
din comun pentru a efectua calcule din care să reiasă existența unei dimensiuni superioare de
unde pot apărea obiecte.

            Cum locuitorii acestei lumi nu o să ne poată vedea, probabil că și cei mai inteligenți
dintre ei își vor închipui că cea de-a treia dimensiune nu e decât o ficțiune matematică. Aceștia
vor ignora cu totul existența celei de-a treia dimensiuni, iar fenomenele, a căror explicație este
banală într-o lume tridimensională, vor fi considerate „paranormale” de către o altă categorie de
locuitori ai lumii 2D. În această lume, doar geniile vor putea înțelege asemenea concepte sau
fenomene.

            O ființă din cea de-a patra dimensiune s-ar bucura de toate aceste avantaje față de noi?
Cum ar fi percepută o asemenea apariție a unor obiecte din „presupusa lume superioară”?
Poate în același mod în care percepem și noi anumite obiecte și ne complicăm să le înțelegem,
folosind doar gândirea îngustă și limitată.
Capitolul VIII – Inteligența malefică ce
conduce lumea
  În funcție de cunoștințele oamenilor asupra modului de funcționare a sistemului și a modului
de gândire obedient, ignorant sau rebel, putem grupa cetățenii unei țări sau chiar ai planetei în
câteva categorii distincte. Poveștile spuse sunt asemănătoare, iar Povestitorul oficial a reușit să
aducă aceste povestiri la stadiul de normalitate planetară.

            Cea mai numeroasă categorie a fost învățată și crede cu tărie că politicienii sunt cei
care țin frâiele unei țări. Prin prisma acestui lucru, aceste persoane fac tot posibilul pentru a
menține iluzia societății în care trăim. Merg la vot cu o convingere fermă că aceia care vor
ajunge în parlament, guvern și instituții ale statului vor implementa un program politic, iar viața
lor va fi schimbată. Când sau dacă nu se întâmplă acest lucru încep (rareori) să protesteze
împotriva clasei politice și o schimbă cu o altă ideologie. Ce nu realizează aceste persoane este
că politicienii ajung la putere datorită unor forțe financiare dirijate foarte atent din umbră de
către alte persoane.

            A doua categorie de persoane, mult mai puțin numeroasă decât prima, are o gândire
mai pragmatică asupra viziunii despre cum este condusă lumea. Având acces la mai multe
informații, ei știu că în spatele politicienilor se află anumite entități economice cu agende diferite
de cele oficiale și cu interese obscure. Aceste corporații, din care fac parte băncile, firmele
farmaceutice, companiile petroliere și cele care au în patrimoniu rezervele naturale ale planetei
finanțează toate părțile politice, finanțează războaiele și au de câștigat de pe urma oricărui
conflict planetar. Scopul acestor corporații e atragerea de capital și dominarea pieții economice
de orice fel.

            Cei ce știu că în spatele corporațiilor, băncilor și entităților economice care par să
conducă lumea se află anumite persoane afiliate unor societăți semi-secrete sunt, din punct de
vedere numeric, și mai puțini. Aceste societăți s-au constituit de-a lungul timpului și au infiltrate
persoane în toate domeniile de activitate. Constituite piramidal, este destul de greu să penetrezi
acest sistem și să îl demaști. Sunt dovezi destul de solide că aceste societăți secrete sau semi-
secrete există, dar e foarte greu de demonstrat cine sunt cei care le conduc. Scopul lor nu mai
sunt banii de mult timp, ci controlul absolut. Ele fac acest lucru prin politică, cu ajutorul banilor,
prin manipulare, cu ajutorul mass-mediei și cu ajutorul tehnologiilor. Ceea ce unește vârfurile
societăților secrete nu sunt în mod primordial banii, ci simbolurile și ritualurile oculte. Societățile
secrete cunosc în mod foarte conștient faptul că simbolurile și ritualurile au o forță foarte mare
asupra oamenilor.

REPORT THIS AD

            Dacă pentru corporații scopul principal al unui război este câștigul material (din
vânzarea de armament, medicamente, refacerea infrastructurii etc.), pentru membrii societăților
secrete, aceste teatre de violență sunt ritualuri sângeroase de masacrare a populației. Aceste
ritualuri măresc în mod considerabil forța răului, forța de care se folosesc societățile secrete, în
vederea dominării absolute a Terrei.

            A patra categorie de cetățeni, care este, de fapt, cea mai redusă din punct de vedere
numeric, este formată din aceia care știu mult mai multe substraturi despre sistem. Aceste
persoane nu studiază, ci simt, aceste persoane nu gândesc conform normelor sociale cu care
au fost îndoctrinați majoritatea. Acești cetățeni îți vor spune că politicienii, bancherii și societățile
secrete nu sunt altceva decât un sistem minor pe tabla de șah prin care se controlează Terra.
Bineînțeles, sistemul expus mai sus este unul simplist, fără conexiuni, o prezentare generală.
Să facem o mică „hartă” care să ne ghideze.
Pânza de păianjen
            Pentru a conștientiza mai bine cum este condusă planeta de către Sistemul de control,
aș vrea să faceți un exercițiu de imaginație și să vă închipuiți o pânză de păianjen. Știu că
sunteți obișnuiți să vă închipuiți o piramidă, însă pânza de păianjen este mult mai reprezentativă
pentru acest mic exercițiu. La extremitățile pânzei găsim populația globului. Eu, tu, noi, cei care
menținem sistemul la putere.

            Mergând către centru, întâlnim la nivele interioare aparatul represiv – administrație
publică, poliție, armată, birocrație; nu vă temeți de cei ce dau ordine, ci de cei ce le execută. În
această categorie găsim persoane care habar nu au ce pun în practică. Sunt sedați și robotizați
să respecte legea, iar pentru ei, dacă legea e morală sau nu este irelevant. Sunt plătiți să facă
un lucru și îl fac. Mercenari.

            Intrând și mai adânc către centrul acestei pânze gigantice găsim politicienii, apoi, chiar
în spatele lor, serviciile secrete. Politicul este cel întotdeauna scos în față. Sunt căutate
persoane cu dorința de afirmare, cu spirit de vedetă, dar care să urmeze ordinele primite fără a
pune întrebări. Mai e și categoria politicianului educat în anumite școli și format cu anumite idei
pentru a implementa doctrine dorite de către adevărata Elită. Avantajul lor, spre deosebire de
aparatul administrativ aflat la exterior, este că, pe lângă legile primite în plic pentru a fi
promulgate, își creează o rețea de firme afiliate lor care le îngroașă buzunarele.

REPORT THIS AD

            În majoritatea țărilor, serviciile sunt cei care au adevărata putere, controlând
parlamentul, guvernul și toate instituțiile statului. Serviciile au acces la informații pe care le
folosesc în interes personal sau într-o strânsă legătură cu anumite corporații ce finanțează
acțiuni clandestine în interes propriu.

            Mai departe, într-o strânsă legătură cu serviciile, găsim sistemul mondial – FMI, UE,
Banca Mondială – la un pas de Corporații și Bănci. Am fi tentați să credem că băncile și
corporațiile se supun legilor internaționale. Nimic mai fals. Aceste instituții de forță sunt cele
care oglindesc legile după nevoile lor. Când deții toate resursele planetei, e foarte ușor să faci
regulile jocului. Corporațiile se alcătuiesc în conglomerate imense, o altă pânză imensă de
păianjen cu menirea de a face imposibilă verificarea lor. Se presupune că, la nivel mondial, nu
sunt mai mult de cinci corporații care le dețin pe toate celelalte la un loc.

            Cu cât mergem spre centrul pânzei, sistemul de control este mai puternic. Fiecare
vibrație de la extremitatea pânzei este percepută de către cei ce „populează” această zonă, iar
deciziile luate de către ei se revarsă asupra extremității pânzei precum un val ce lovește țărmul.

             Inevitabil, măsurile luate de ei sunt puse în practică strat cu strat, iar cei ce se află la
extremități au senzația că presiunea vine de la aparatul cel mai apropiat – administrațiile
guvernamentale. Nimic mai fals.

            Societățile semi-secrete sunt cele care au agende ascunse de marele public. Aici putem
include Grupul Bilderberg, Consiliul pentru Relații Externe, Comisia Trilaterală, Masoneria,
Grupul de la Roma, Sioniștii, Illuminati, Bohemian Club, marile religii etc. Cu toate că avem
impresia că sunt la vedere, că întrunirile lor sunt publice, discuțiile se țin foarte departe de ochii
și urechile publicului.
            La următorul nivel sunt adevăratele societăți secrete. Despre ele nu o să auziți, nu se
discută și, oficial, nu există nicio dovadă a existenței lor. Întâlnirile lor sunt secrete, iar
persoanele ce fac parte din aceste organizații sunt de regulă în afara reflectoarelor mediatice.

            Aproape de centrul pânzei de păianjen sunt cele câteva familii despre care nu există
informații oficiale care să ateste că sunt cele mai bogate și influente de pe Terra. Acestea iau
decizii și controlează toate corporațiile, serviciile secrete și, implicit, guvernele de pe glob.
Majoritatea fac parte din societățile secrete și semi-secrete și dețin cele mai multe rezerve
naturale și corporații de pe glob.

REPORT THIS AD

            Toți cei care pătrund în universul din ce în ce mai încâlcit al teoriilor alternative, ce au
fost îmbrăcate de către autorități sub egida teoria conspirației, descoperă la un moment dat că
nu există o noimă, un sens bine stabilit, o direcție clară și precisă a acestor familii, care se
presupune că ar conduce lumea din umbră. Adică există ideea de control și putere și cam atât.
Pe unii nu îi mulțumește un astfel de răspuns. Trebuie să fie ceva ascuns percepției umane,
ceva care controlează aceste fenomene, astfel încât să beneficieze de rezultatele urmărite.

            Povestea oficială ne spune că oamenii aceștia, care țin frâiele planetei, sunt conduși de
pragmatism, orgoliu și sete de putere. Explicația pare puerilă, pentru că deja au tot ce vor.
Poate că suntem totuși mințiți, manipulați, controlați, programați.

            Programați? De către cine? În ce scop? Pare aberant. Pentru omul obișnuit cu realitatea
impusă, da. Este aberant. Pentru oamenii ce au reușit să treacă de aceste praguri, nu.

            Aceste persoane au aflat că pânza de păianjen este controlată din exterior de o forță
superinteligentă, malefică, care vrea să pună stăpânire pe rasa umană, pe mintea noastră. Se
spune că această forță este o entitate energetică. Această entitate se întărește ori de câte ori
cineva gândește, vorbește sau înfăptuiește ceva negativ. În acest punct trebuie amintit faptul că
forța răului nu este o entitate abstractă, așa cum o percepe omul mediu, ci o entitate energetică
care se poate manifesta și întrupa în lumea materială.

            Fiecare gând al nostru are o putere extraordinară. Conglomeratul de entități ce

controlează umanitatea – Arhonții – sunt dintr-o dimensiune pe care mintea umană o înțelege
foarte greu. Timpul și spațiul sunt diferite. Noțiunile despre ceea ce cunoaștem noi la nivel
material sunt foarte diferite de lumea din care provin aceste entități. O să discutăm mai pe larg
despre acești Prădători, dar mai întâi trebuie să conștientizăm cum ne manipulează de mii de
ani.

Manipulare și control
            Pentru majoritatea oamenilor, Povestea Oficială prezentată și acceptată este destul de
simplă:

– există argumente zdrobitoare că lumea, așa cum o cunoaștem, este condusă de către
politicieni, aleși prin vot direct, care iau decizii în nume colectiv sau personal, depinde de caz,
decizii care se transformă în legi;

REPORT THIS AD

– istoria este o înșiruire de povestiri argumentate frumos cu texte descoperite în arhivele

naționale și completate de cărți ce susțin variantele oficiale cu argumente elegante;
– știința oficială este totalitatea elementelor demonstrate în laborator sau matematic, elemente
care au susținere în mediile academice și nu pot fi contrazise decât dacă aceste medii își dau
acordul. Se întâmplă foarte rar să își schimbe punctul de vedere.

            Așadar, tot ceea ce nu face parte din curentul propagandistic oficial este dezbătut
sumar, iar concluziile de cele mai multe ori se soldează cu umilirea intelectuală a celor care au
cutezat să combată aceste versiuni.

            Cu toate astea, se întâmplă uneori ca argumentele solide, pertinente, care fac apel la
logica gândirii elementare, să schimbe părerea unor persoane despre adevărata realitate în
care trăim. Există și mulți nehotărâți, persoane care acceptă anumite teorii alternative, dar
refuză cu înverșunare să caute o explicație pentru altele, de teamă ca nu cumva baza gândirii
lor să fie zdruncinată.

            Marea majoritate a oamenilor cred cu tărie că lumea e prezentată sumar și simplu de
către variantele oficiale și nu o fac asta datorită unui raționament propriu. O fac pentru că așa
au fost învățați de mici, au crescut în grupuri unde trebuia să te conformezi sau erai exclus, o
fac pentru că toată lumea, sau măcar majoritatea, e de acord cu acea părere. De fapt, oamenii
nu fac diferența dintre valoarea de adevăr a unei fraze și gradul de satisfacție pe care îl produce
aceasta.

            Astfel, dacă afirmi că votul lor este neimportant și că alegerile sunt luate în culise, o
persoană poate să reacționeze instinctiv fără să caute elemente care pot sau nu susține
această afirmație. Un alt exemplu este existența unui guvern ascuns care controlează
evenimentele importante de pe această planetă. Sau faptul că omenirea riscă să fie controlată
de către tehnologia de care devenim dependenți în viața de zi cu zi. Aș putea aminti și asaltul
informațional al terorii la care suntem supuși pentru a accepta tacit tot mai multe legi îndreptate
împotriva noastră, terorismul mascat ce face ravagii în zonele controlate, culmea, de către
jandarmii planetei, otrăvirea populației cu elemente chimice prezente în alimente, apă, aer.

            Ar fi normal să credem că datele existente ne vor conduce la o concluzie pe care o poți
interpreta ca plăcută sau neplăcută, dar asupra căreia există multe semne de întrebare. Cu
toate astea, majoritatea preferă să rămână în zona de confort, asigurând astfel persoanelor
care beneficiază de aceste tactici sprijin pentru acțiunile viitoare.

REPORT THIS AD

            Există o reținere în a analiza faptele și a urma firul logic ce ne poate duce la o concluzie
evidentă. Pentru că asta ar însemna să distrugem toată baza informațională pe care s-a clădit
mare parte din experiența individului. Frica de a descoperi o posibilă fisură în sistemul lor de
valori îi face reticenți doar la auzul anumitor subiecte. Un motiv destul de întâlnit, dar neluat în
calcul, este teama consecințelor pe plan familial și social. În momentul în care realizezi ce se
întâmplă cu lumea, nu poți sta deoparte, primul pas e să le explici și celorlalți. Societatea
actuală ne-a încadrat într-un tipar comportamental. Ieșirea din acest tipar poate duce la
marginalizare, ridiculizare sau chiar la îndepărtarea de unele persoane dragi. Zona de confort e
destul de atractivă.

            Oamenii au tendința de a reține evenimentele care pot să confirme pozițiile pe care le
împărtășesc și uită sau le îngroapă involuntar pe cele pe care le infirmă. Într-o societate
controlată de către o presă oficială care manipulează și prezintă știrile în mod eronat, e normal
ca persoanele ce preferă variantele oficiale să fie majoritare. Aceste persoane rețin doar
elementele care le convin, chiar dacă există destule argumente care să le contrazică. Nu pentru
că acestea ar fi mai solide, ci pentru că, la nivel intuitiv, nu au capacitatea de a aprecia corect
posibilitatea ca acele știri să fie false.
            Nu în ultimul rând trebuie amintit spiritul de turmă. Prin însăși ideea democrației în care,
cel puțin pe hârtie, majoritatea decide ce e adevărat și ce nu, majoritatea alege, sentimentul că
„siguranța stă în număr” și că „adevărul e de partea celor mulți” a intrat și a avut succes în
percepția publică. Pentru a încerca să le deschidem ochii, nu cred că e de ajuns să le
prezentăm acestor oameni doar argumente. Oricât de puternice vor fi dovezile aduse în sprijinul
ideilor alternative, mecanismele prezentate mai sus îi vor ține pe majoritatea oamenilor de
cealaltă parte a baricadei, refuzând să arunce măcar o privire asupra lor. Ba chiar, de cele mai
multe ori, considerându-se ei în minoritate, vor încerca să se autovictimizeze. O studiere amplă
a subiectului, o argumentare scurtă, solidă și o gândire critică pot să aducă lumină în orice
subiect dezbătut. Condiția ar fi ca și celălalt să fie deschis la idei noi.

            O masă critică de oameni, cu gândire îndreptată către un sistem bazat pe ajutor reciproc
în defavoarea concurenței, un număr destul de mare de persoane care conștientizează
pericolele la care suntem supuși și mai ales ce viitor lăsăm copiilor noștri poate schimba
sistemul actual care a pus stăpânire pe planetă și care ne va transforma ca rasă. Nu vorbesc
aici de evoluție de niciun fel, ne va acapara și va distruge orice urmă de speranță pentru
generațiile următoare.

REPORT THIS AD

            Gândiți-vă câte lucruri poate să învețe o persoană în 12 ani de școală, să fie eminent,
iar în același timp să fie victima sistemului actual de credințe și dogme „ democratice”. Cum e
posibil așa ceva? În mare parte, prin programare psihologică. Dacă, de-a lungul veacurilor,
programarea a venit în cea mai mare parte de la religii, în era modernă programatorii acestui
sistem amplu de manipulare au dezvoltat sistemele de învățământ, sistemele de informare a
presei, modificând câmpurile morfice existente, programându-le să se plieze pe noile dogme și
credințe.

            De-a lungul timpului, religiile au fost factorul principal care a menținut umanitatea la
nivelul de moluscă. În prezent, rolul acestora a mai scăzut, dar încă se află în fruntea sistemului
de control. În aceste religii nu există nici un strop de spiritualitate. Nu sunt nimic altceva decât
un buchet de ideologii politice asortate cu niște metafizici pseudo-spirituale bătătoare la ochi.
Preoțimea ține locul oficialilor de partid, care întăresc și mențin ideologia guvernantă în
societate. Esența tuturor sistemelor de conducere politice, religioase este corupția adevăratului
limbaj spiritual, prin schimbarea înțelesului din spatele conceptelor, până când din acesta nu
rămâne nimic altceva decât o moralitate de sclav, ritualizată, cu scopul de a domestici
umanitatea cu fiecare generație, până când se ajunge la o națiune globală de vite. Generațiile
nou-născute poartă informația codului informațional ale părinților programați, astfel încât sunt
născuți în imaginea produsă de secolele scurse sub această transmutare genetică. Așa
funcționează domesticirea, din punct de vedere meta-genic.

            Din această paradigmă face parte îndepărtarea cunoștințelor spirituale și îndepărtarea
oamenilor avansați din societate, prin uciderea acestora împreună cu liniile lor genealogice. Prin
uciderea oamenilor avansați se taie capul sistemului original, iar capul noului sistem se poate
instala liniștit la domnie; inchiziția, comunismul, nazismul și alte forme de conducere dictatorială
au practicat acest lucru pe față, sacrificând cele mai avansate gene ale societății. Religiile au
avut un rol foarte important în perpetuarea acestor practici. Peste generații, efectul patologic a
luat amploare din cauza lipsei practicilor spirituale, practici acum înlocuite cu un ritualism menit
să întărească și să consolideze codul programului de domesticire.

            Se pare că societatea umană e creată pentru obediență. Putem observa, de-a lungul
istoriei oficiale, un nivel amplu de control asupra oamenilor. Societățile tribale, primele regate,
imperiile, toate au folosit forme de control și manipulare cu scopul de a-i face pe cetățeni să
accepte ideile conducătorilor. Fie că era vorba de religie sau dictatură, oamenii au fost obedienți
și au acceptat controlul unei elite. Acea elită, în funcție de nevoi, crea premisele unei situații,
apoi beneficia de pe urma ei. Nicicând, indiferent de sistemele de control, oamenii nu s-au
răsculat împotriva sistemului sau dacă au făcut-o, numărul lor a fost destul de mic. Diferența
dintre  societatea tribală și cea modernă e destul de mare. Atunci era vorba de supraviețuire.
Capacitatea conducătorilor de a mobiliza mulțimile era de cele mai multe ori vitală.

            Însă, în timpurile noastre, se observă o tendință de control absolut, o invadare a vieții
personale. Cu timpul, anumite forme de guvernare au lăsat impresia că omul de rând are
capacitatea de a alege; de a vota dacă merge la război sau dacă va fi pace, de a alege
austeritatea, legi care îi îngrădeau libertatea, concepte care nu erau acceptate de către
majoritatea celor ce formau societatea etc. Însă, în tot acest timp, oamenii au fost coordonați
din umbră pentru a fi direcționați către o idee sau alta. Dacă am realiza aceste aspecte, mai
mult ca sigur ar trebui să ne ridicăm din mocirlă și să luptăm împotriva acestui sistem.
Capitolul IX – Povestea programării mentale
Privind societatea în care trăim, avem impresia că suntem prea mici pentru a face diferența,
pare că planurile Păpușarilor sunt foarte bine puse la punct și că ei câștigă, având mulți
susținători de partea lor la fiecare acțiune – culmea – îndreptată împotriva noastră. De ce oare?
De ce câștiga ei întotdeauna, iar percepția publică este schimbată de la un an la altul?

           Ce este opinia publică? Rezultatul propagandei mass-mediei oficiale. Se urmărește

obținerea unui răspuns comportamental de la populație într-un anumit domeniu. Măsurarea
nivelului de acceptare publică se face prin sondaje de opinie care, în funcție de nevoi, sunt
măsluite în favoarea manipulatorilor. Oamenii își formează o idee despre ce e adevărat sau nu,
în funcție de criteriile preconcepute despre adevăr. Percepția noastră despre realitate este
filtrată prin prisma a ceea ce vrem sau nu vrem să fie adevărat. De multe ori vrem să credem
anumite teorii, dar nu le discutăm cu nimeni, de teama de a nu fi etichetați, ridiculizați și
marginalizați.

            Sistemul malefic în care trăim este construit cu scopul de a controla toți cetățenii săi,
indiferent de sex, rasă și religie. Pentru aceasta s-au creat, de-a lungul timpului, anumite
modalități care să mențină oamenii sub control și ascultare. În primul rând față de familie, apoi
față de instituții, de societate și, per total, de sistem. Toate aceste mecanisme au în comun
atacarea celei mai intime părți pe care omul o are în această lume: sufletul.

            Scopul final este acela ca omul, predându-și controlul asupra sufletului, să revină la
nesfârșit în această existență materială, fără posibilitatea de ascensiune la dimensiunile
superioare. Modalitățile de control ale cetățenilor sunt aplicate de la vârste mici de către
membrii societății, care au fost la rândul lor programați de către rude sau membri ai sistemului
(servicii secrete, armata, mass-media, corporațiile etc.).

Programul de domesticire
            Creierul este interconectat cu centrii energetici prin sistemul nervos, ce reprezintă
macrocosmosul geneticii sau a informației ADN din organism. În urma programării minții prin
descărcarea software-ului ideologic, căile neuronale din creier sunt modificate, astfel încât
acestea corespund comenzilor programatorului. Acestea sunt transferate automat în centrii
energetici, care la rândul lor trimit acest cod în întreg câmpul energetic al organismului,
imprimându-l astfel în informația codului genetic, prin epigenetică. În acest fel, întregul psihic
este comutat la frecvența înscrisă în program și implicit conectat la conștiința de grup.

            În ultimul secol, aceste metode de control au devenit industrializate de către sistem și au
primit nume, cele mai cunoscute fiind Monarch Mind Control și MK-Ultra. Spun că aceste
metode au devenit industrializate deoarece ele se folosesc la scară largă și cu precizie în
industria de divertisment (muzică, filme, sport), în armată, în serviciile secrete, corporații,
instituții ale statului și politică.

            De aici, ele se răsfrâng asupra copiilor celor care au trecut prin așa ceva, pentru ca mai
apoi aceștia să le folosească pe copiii lor ș.a.m.d. Astfel, se ajunge, cu timpul, ca o mare masă
din populație să fie programată de la vârste mici în așa fel încât să nu prezinte probleme pentru
sistem. Aceste metode de programare urmăresc inhibarea personalității native ale victimei și
dezvoltarea unor personalități multiple, obediente în totalitate. Programarea are multiple scopuri
în acest sens, victimele fiind folosite pentru o multitudine de acțiuni meschine. Aici se pot aminti:
asasinate la comandă (candidatul manciurian), crearea unor idei distructive pentru oameni
(cărți, filme, muzică, teatru), transmiterea de informații secrete (spioni), crearea de soldați fără
frică de moarte și fără sentimente etc.

            Una dintre cele mai frumoase forme de control mental, care a dat roade încă de când
primul om a înțeles ce este un fulger, este religia. Majoritatea religiilor au fost concepute și își
trag seva din perioada primitivă, când oamenii, neînțelegând natura, căutau explicații
supranaturale. Folosindu-se la începuturile istoriei de necunoașterea oamenilor, iar mai târziu
de naivitatea acestora, oportuniștii au manipulat masele până la extrem.

            Țin să precizez că, în opinia mea, toate religiile au ca scop ascuns menținerea
individului într-o stare de supunere, frică. Însă, odată la câteva sute de ani, apare a- șa-numita
reformă a credinței, în anumite structuri, reformă ce vrea orientarea individului către noi idei ce
se doresc impuse de către elite. Sunt și religii în care schimbarea unei singure virgule din carte
înseamnă sfârșitul lumii, vezi iudaismul sau islamul.

            Dar ideile oamenilor trebuie schimbate și în altă direcție, nu doar spirituală, și aici
intervine spălarea creierului. Răspândirea de zvonuri, de cele mai multe ori neavând legătură cu
realitatea, se face prin intermediul mass-mediei. Internetul, ziarele, televiziunea, radioul și chiar
literatura de specialitate uneori pot contribui la nașterea unei noi paradigme.

            Presupunând durate relativ mari de timp pentru atingerea scopului, tocmai pentru ca noi
să credem că totul a fost la voia întâmplării, mesajele pătrund în creierele noastre exact așa
cum vor ei, de multe ori oamenii fiind aceia care cer schimbarea. Tehnica aceasta se numește
problemă-reacție-soluție și face parte din aceeași metodă de spălare a creierului. Pe scurt, se
creează o problemă, se așteaptă răspunsuri din partea societății civile sau chiar a populației și
apoi se vine cu soluția pe care o aveau pe masă de la început.

            Din aceeași categorie face parte și utilizarea mesajelor subliminale, ce au fost subiectul
multor articole din media oficială, dar mai ales cea underground. Televiziunea joacă cel mai
important rol în acest mare circ. Începând de la reclamele ce ne îndeamnă să consumăm
anumite produse, de care de cele mai multe ori nu avem nevoie, continuând cu emisiunile ce
scad activitatea neuronală (menținerea populației într-o stare de îndobitocire) și mergând până
la filme. Știrile sunt de asemenea un instrument foarte puternic aflat în mâna celor din umbră.
Nu cred că există vreo televiziune neafiliată unei mari corporații ce are legătură cu alte
concerne care fac parte din aceeași caracatiță a puterii mondiale sau regionale, după caz.

            Educația este una dintre cele mai importante metode pentru elite. Dacă poți implanta
unei persoane de la o vârstă fragedă anumite idei și concepte, acea persoană va face treaba
pentru tine mai târziu, fără măcar să-i spui ce să facă. Poate că mulți nu sunt de acord cu mine,
dar acest lucru este atât de evident tocmai pentru că poate fi de neconceput. Copiii din ziua de
azi, și nu numai, nu mai sunt învățați să gândească, ci să memoreze. Trebuie să memorezi ce
vrea profesorul și programa școlară și nu ai dreptul să contești nimic (oricum, puțini sunt cei ce
o fac). Părinții au o foarte mare vină, în primul rând pentru că nu verifică cunoștințele copilului.
Sunt mulțumiți să vadă notele acestuia, nu contează părerea lui sau cunoștințele sale. Poate și
pentru că societatea ne-a îndemnat să fim foarte ocupați cu cariera.

            Banii sunt astăzi în mod esențial virtuali. Ei au ca singură realitate un șir de 0 și 1 în
computerele băncilor. Majoritatea comerțului mondial are loc fără bani fizici, și doar 10% dintre
tranzacțiile financiare zilnice corespund unor schimburi economice în lumea reală. Piețele
financiare însele constituie un sistem de creație a banilor virtuali, a unui profit care nu se
bazează pe crearea unei adevărate bogății. Grație jocului piețelor financiare (care permite
transformarea în beneficii a oscilațiilor cursurilor bancare), investitorii avizați pot fi declarați mai
bogați printr-o simplă circulație a electronilor în computere. Această creație de bani, fără a crea
o bogăție economică corespunzătoare, este însăși definiția creării artificiale a banilor.

            Ceea ce legea interzice falsificatorilor de bani și ceea ce ortodoxia economică liberală
interzice statelor este, deci, posibil și legal pentru un număr restrâns de beneficiari. Dacă dorim
să înțelegem ce este în mod real banul și la ce servește el, e suficient să inversăm vechea
zicală: „timpul înseamnă bani”. Banii înseamnă timp. Banii reprezintă ceea ce permite
cumpărarea timpului altora, timp care a fost necesar să se creeze produse sau servicii de
consum.

            Din punct de vedere tehnic, banii reprezintă o unitate de calcul intermediară pentru
schimbul timpului contra timp, fără a fi posibilă compararea directă a timpului unora cu al altora,
deoarece fiecare conversie între bani și timp se face pe baza unei estimări subiective, care
variază în funcție de raportul forței economice și informaționale între cumpărător și vânzător. În
practică, acest raport de forțe este întotdeauna defavorabil consumatorului-salariat. Când un
individ dintr-o categorie medie cumpără un produs, el plătește timpul care a fost necesar pentru
a fabrica acest produs la un preț mai ridicat decât salariul care îi este lui plătit pentru o fracțiune
echivalentă din propriul timp.

            De exemplu, dacă o mașină este produsă în 2 ore de 20 de salariați (înțelegându-se aici
munca comercianților și munca depusă pentru echipamentele de producție folosite), salariul
fiecărui muncitor pentru aceste două ore ar trebui să fie egal cu 1/20 din prețul mașinii, adică
500 €, dacă mașina a costat 10.000 €. Ceea ce înseamnă un salariu orar teoretic de 250 €.
Pentru cea mai mare parte a salariaților, suntem foarte departe de această socoteală. Când un
salariat occidental prestează 10 ore din timpul lui, el primește numai echivalentul unei ore.
Pentru un salariat din Lumea a Treia, raportul scade la 1000 la unu. Acest sistem este
versiunea modernă a sclavagismului. Beneficiarii timpului furat salariaților sunt întreprinderile,
precum și statele, atât timp cât banii preluați prin impozite și taxe nu sunt utilizați în interesul
general.

Fereastra Overton
            Una dintre metodele folosite de către elite pentru a ne face să acceptăm tacit planurile
lor se numește Fereastra Overton (despre care vom povesti separat în legătură cu întregul
mecanism complex). Acest concept spune că în orice domeniu, la un moment dat, se poate
discuta orice idee, indiferent cât de aberantă pare, într-un spațiu limitat și îngrădit. Pe măsură
ce timpul trece, această idee discutată în medii din ce în ce mai largi se poate întinde și poate
acapara mai multă susținere din partea populației, până în momentul în care este acceptată.

            Joseph P. Overton, cel care a postulat această idee, a fost prim-vicepreședinte al
Centrului pentru Politici Publice. Am să vă dau câteva exemple care au schimbat percepția
opiniei publice doar în secolul trecut. În urmă cu câteva decenii, existența extratereștrilor era de
neconceput.

Fereastra Overton era în limitele ei înguste, nici măcar nu se discuta despre acest subiect,
poate doar în cercurile SF. Cu timpul, mass-media a exploatat gradual subiectul, iar astăzi cam
80% din populație crede posibilă existența acestora.

Acceptarea homosexualității, transsexualității, LGBT, implantele electronice, cedarea libertăților

de bunăvoie statului, etc., erau de neconceput în urmă cu 50 de ani. În urmă cu 30 de ani,
asemenea subiecte erau văzute la fel de aspru, dar discuțiile își lărgiseră sfera de influență.
Acum 15 ani, mai multe personalități au început să discute aceste subiecte considerate, totuși,
la limită. Astăzi, orice subiect de mai sus este ceva banal.

Programarea industrializată
Această programare este gândită și realizată în condiții foarte bine stabilite, cu un orar bine pus
la punct și prin metode introduse gradual și experimentate în prealabil științific. Încă din vremuri
străvechi, oamenii au fost programați de către indivizi obscuri care posedau cunoștințe
avansate în domeniul ocult, de la cultura tribală din preistoria oficială și până în era multilateral
dezvoltată în care ne aflăm în prezent. Sunt cunoscute școlile secrete ale misterelor din
Antichitate, care s-au perpetuat de-a lungul timpului sub formă de frății, grupuri și ordine de la
curțile regale medievale.

            Odată cu dezvoltarea științei psihologiei, realizată în boom-ul industrializării mecanice,

oamenii au descoperit felul în care funcționează mintea umană, precum și organizarea ei. S-a
stabilit că mintea umană este formată din conștient, subconștient și inconștient, și s-au trasat
particularitățile fiecărui compartiment. În același timp, s-au dezvoltat modalități prin care aceste
compartimente să fie manipulate în defavoarea individului și în favoarea celor cu un interes în
acest scop.

            Experimentele au scos la iveală capacitatea minții de a se scinda în condiții extreme,

dând naștere la personalități multiple ale aceluiași individ. Acest eveniment se datorează
calității de autoapărare a minții în momentul în care este supusă la anumiți stimuli externi și
interni, stimuli care depășesc un anumit grad de intensitate. Acele personalități emergente vor fi
formate de către programator pentru îndeplinirea unor scopuri diverse. Dezvoltarea medicinii
alopate (neurologia) a permis, de asemenea, localizarea zonelor din creier care sunt afectate în
momentul în care acei stimuli sunt aplicați și schimbările produse la nivelul celulelor nervoase.
Prin urmare, știința a preluat ca studiu amănunțit și de multe ori ascuns aceste cazuri speciale
de afectare anatomică și mentală a individului.

            Printre primele cazuri de programare care s-au semnalat la scară largă, folosind printre
altele și descoperirile științifice, au fost cele prin care un număr foarte mare de oameni au
aderat la doctrina și mentalitatea comunismului. Oamenii au devenit depersonalizați, iar despre
unii dintre ei sunt relatări cum că ar fi avut o latură demonică. Este vorba despre agenții
sistemului comunist.

            Cum a fost posibil ca Lenin să-și impună voința asupra a milioane de oameni? Reușita
s-a datorat unui proces dus la extrem și încununat cu succes: câțiva inițiați au supraviețuit
suficient pentru a vorbi de o „inițiere roșie”, prin care treceau toți viitorii agenți în timpul
antrenamentelor desfășurate în foste mănăstiri. Locul mănăstirilor nu a fost ales întâmplător, ci
pentru energiile intense pe care acestea le degajă. Tehnici oculte erau folosite pentru a întări
voința agenților până la nivel supranatural, aceștia putând ulterior să exploateze energiile
psihice ale victimelor torturilor și sacrificiilor. Numai cineva care ucisese în numele cauzei putea
deveni un inițiat roșu!

            Tehnicile de formare a agenților cuprindeau tortura fizică, psihică și emoțională, privarea
de hrană, apă și simțuri, electrocutări, forțarea indivizilor de a se lupta între ei până la moarte și
abuzuri sexuale. Așa cum vom vedea, aceste tehnici au devenit un tipar de pregătire pentru
proiectele ulterioare de programare utilizate mai târziu de către naziști și mai apoi de către
marile puteri armate ale planetei, în scopuri care depășeau sfera organizațiilor secrete. Acțiunile
respective au devenit, de asemenea, o unealtă a serviciilor de informații din multe state pentru
formarea de spioni și s-a perpetuat și către ramurile armate ale aparatelor de stat. În paralel,
aceste metode au devenit principalul mijloc de formare a indivizilor care activează în sfera
mass-media, divertisment de orice fel și, mai nou, la un anumit nivel corporativ.

            În Germania nazistă, doctorul Mengele a reprezentat o figură de temut pentru foarte
multă lume. Pe lângă experimentele macabre pe care acesta le-a realizat în lagărele de
concentrare și care sunt publice de foarte mult timp, el a fost și omul din spatele proiectului de
programare a cetățenilor în doctrina nazistă, în special în corpul de elită SS care, pe lângă
sarcinile de protecție, se mai ocupa și cu practici oculte. Vom vedea că latura științifică și cea
ocultă merg mână în mână, iar o programare din epoca recentă se realizează utilizând știința
pentru a induce ocultul. Odată cu deznodământul celui de-al Doilea Război Mondial, foarte mulți
savanți germani au fost duși în secret în Statele Unite în cadrul operațiunii Paperclip. Printre
aceștia se afla și temutul dr. Mengele, supranumit îngerul morții.

            Serviciul secret american OSS s-a transformat în actualul CIA, la puțin timp după
terminarea războiului, iar dr. Mengele a fost integrat în structurile noului serviciu cu rolul de a
continua experimentele de programare și de a implementa programe de uz larg pe populație.
Se știe că în America anilor 1950 exista răspânditul fenomen al copiilor dispăruți la o vârstă
foarte mică, iar poza lor apărea perioade îndelungate pe cutiile de lapte. Acei copii erau răpiți
de serviciile secrete cu scopul de a fi folosiți în proiectele de programare mentală. Scopul lor
ulterior a fost divers, în funcție de calitățile particulare ale fiecăruia – asasini, spioni,
programatori, formatori de opinii, paranormali, politicieni, cadre militare, membri în consiliile de
administrație ale companiilor și ale firmelor din industria mediatică și de divertisment, și a altor
tipuri de corporații.

            Astfel, s-au dezvoltat celebrele proiecte MK-Ultra și Monarch Mind Control. De fapt, MK-
Ultra a fost stopat în mod oficial prin 1970, dar a continuat să funcționeze departe de atenția
publicului sub formă de Monarch Mind Control. Nu asta e important, ci faptul că această metodă
s-a perpetuat.

            Din cauza faptului că viitorul programat va trebui să se integreze neobservat în

societate, tortura fizică nu cuprinde lovituri în urma cărora să rezulte semne pe corp. Un anumit
timp se aplicau electroșocuri care să paralizeze omul pe perioade mai scurte sau mai lungi,
pentru ca, mai apoi, acesta să nu își mai poată utiliza o perioadă corpul după voia sa – devine,
deci, fizic o marionetă care este mișcată de către programatori. Informația aceasta este stocată
involuntar de către minte în subconștient. Omul este, de asemenea, învârtit la viteze amețitoare
pentru a-și pierde echilibrul, atât fizic, cât și mental; este supus la extreme de temperatură
pentru a-și bloca simțurile la durere și este supus la lumini stroboscopice orbitoare.

            Privarea de somn, hrană, apă și spațiu (victima este încuiată în spații strâmte și
incomode), atârnarea în poziții dificile sau cu capul în jos, asfixierea mecanică, scufundarea cu
capul în apă pentru o perioadă destul de mare, încătușarea și legarea membrelor cu funii
(asocierea cu o marionetă), compresia sub greutăți și dislocarea parțială sau totală a membrelor
(din nou asocierea cu o marionetă) sunt și ele metode folosite frecvent – multe dintre aceste
practici au fost folosite și de către Inchiziție, tot pentru programare. De asemenea, victima este
injectată cu substanțe chimice care îi provoacă dureri și stări de rău atroce, pentru ca după o
perioadă bine determinată să i se administreze un antidot.

            Tortura psihică este și ea variată și cuprinde, printre altele, scene de sacrificiu uman sau
animal pe care victima este forțată să le privească. Astfel, omul se desensibilizează.
Programatorii mai folosesc metode de amenințare împotriva victimei, familiei acesteia,
prietenilor etc. Scopul este acela ca victimei să i se inoculeze ideea de lipsă de putere,
siguranță și stabilitate în viața sa. Omul este forțat să bea urina sa și a celorlalți, este mânjit și
forțat la consumul materiilor fecale personale și ale altora.
            Scopul este acela de a provoca individului senzația de dezgust față de propria
persoană, fapt ce va duce mult mai ușor la realizarea depersonalizării. În același scop, individul
este forțat să bea sânge menstrual, să mănânce viermi, gândaci și păianjeni și să fie acoperit
cu ei – observați aici paralela cu anumite show-uri televizate în care concurenții sunt supuși la
probe în care sunt nevoiți să mănânce gândaci, viermi și/sau să fie acoperiți cu așa ceva pentru
a avansa în cadrul concursului, aceste show-uri fiind gândite cu scop precis.

            Alte metode cuprind însămânțarea victimelor femei pentru ca mai apoi să li se producă
avort spontan, iar ele să fie forțate să asiste la ritualuri bizare realizate asupra fătului și eventual
sunt forțate să îl mănânce. În general, victimele sunt forțate la un moment dat să asiste (chiar
să provoace) la sacrificii ceremoniale, în special umane, și mai apoi forțate să mănânce din cel
sacrificat și să îi bea sângele. Această acțiune are o semnificație ocultă, semnificând, printre
altele, asimilarea celui sacrificat de către individul programat, din aceasta rezultând că o parte
din cel sacrificat va rămâne în cel care l-a mâncat și i-a băut sângele. Se creează iluzia că
Dumnezeu este malefic, din moment ce permite ca victima să treacă prin asemenea chinuri și
că, de fapt, programatorii sunt cei buni (sindromul Stockholm), din moment ce îi vor asigura o
portiță de aparentă scăpare. Victima este forțată să renunțe la credințele sale spirituale. Se
creează astfel despiritualizarea persoanei în cauză.

            Multe dintre aceste metode sunt realizate sub influența drogurilor administrate de către
programatori cu scopul de a truca mintea victimei, în așa fel încât aceasta să nu mai discearnă
între realitate și fantezie/vis. Scopul este acela de a ajunge la mintea de copil a victimei și de a
o scinda, iar crearea unei atmosfere de fantezie/vis în conștient și subconștient are scopul
tocmai de a atrage la suprafață acea minte de copil. De asemenea, atmosfera de fantezie este
creată pentru ca personalitatea victimei să găsească un refugiu în ea în timpul torturilor la care
este supusă (în filmul 1984 este prezentată o astfel de scenă în care cel torturat se vede într-un
peisaj extern, cu dealuri înverzite).

            Astfel, se înlătură personalitatea reală într-o cămăruță formată în subconștient și se pot
forma noi personalități în cămăruțele nou-apărute prin scindarea trunchiului inițial al minții. Între
aceste cămăruțe se pot crea bariere de protecție (la nevoie și în funcție de scop), în așa fel
încât personalitățile nou-formate să nu interacționeze una cu cealaltă (adică ele să nu se
cunoască între ele și să acționeze independent) și nici cu personalitatea adevărată și inhibată a
victimei. Pe lângă toate aceste practici, victima este supusă la numeroase și repetate abuzuri
sexuale, în special penetrarea anală care, așa cum vom vedea în continuare, are un rol extrem
de important – cel mai important.

            În programele sus-menționate victima este aleasă încă din copilărie, de preferat copii
până la vârsta de 5 ani, deoarece la această vârstă mintea copilului primește o barieră care
blochează amintirile și experiențele subtile pe care omul le-a experimentat încă din stadiul de
embrion și încă dinainte de acesta. Copilul până în 5 ani nu are mintea conectată la lumea
materială exterioară, decât în foarte mică măsură, iar capacitățile sale extrasenzoriale sunt mai
avansate decât ale oamenilor. Mintea lui este pură, nealterată de virusurile energo-
informaționale ale lumii în care a intrat. El trăiește, deci, într-o lume a viselor conștiente, în care
se înfiripă o frântură mică de realitate materială. Pe baza acestor vise conștiente, programatorii
vor lucra asupra minții victimei. Odată ce bariera de la vârsta de 5 ani va fi pusă, copilul va intra
în rând cu lumea, iar mintea sa rațională îi ia locul celei iraționale. După vârsta de 5 ani, victima
va putea fi programată, însă programarea nu va fi reușită în totalitate, victima având
posibilitatea de recuperare deplină rapidă. Și o victimă programată până la vârsta de 5 ani se
poate recupera deplin, însă procesul de recuperare este extrem de lung și anevoios.

            Subiecții ajung ulterior să fie programați oarecum hipnotic, prin declanșarea stării de
alter-ego de către anumite simboluri, cuvinte, melodii etc. După ce individul este programat,
hipnoza se încheie folosindu-se alt (sau același) declanșator, iar omul nu mai ține minte nimic
din ce i s-a întâmplat. Victimele sunt programate în funcție de scopul lor ulterior, iar
programatorii folosesc pentru aceasta programarea în funcție de undele cerebrale:

– Undele Gamma (conștientul foarte intens) – sunt folosite la toate categoriile de victime,
datorită capacității minții de a se scinda în condiții intense de stres, panică, teroare.

 – Undele Beta (conștient) – sunt folosite pentru programarea sclavilor sexuali, mai exact a
persoanelor care vor fi folosite în programe ample de inducere a unei sexualități animalice către
public. Această programare elimină toate convingerile morale ale victimei și stimulează
instinctul primitiv/animalic din aceasta. Rezultatul este crearea de personalități „pisică” și
metoda este cunoscută drept programare kitten (pisoi) – este folosită în special pentru
celebritățile de sex feminin: modele, cântărețe, actrițe, acestea fiind deseori văzute purtând
haine cu animal. Victimele în cauză vor fi folosite ulterior pentru degradarea valorilor morale ale
publicului și orientarea lui către o sexualitate rudimentară exagerată, în care predomină
instinctele animalice.

 – Undele Alfa (conștient relaxat) – sunt folosite în programarea uzuală/generală pentru

alterarea memoriei victimelor și dividerea minții în partea stângă și partea dreaptă, folosind
stimularea neuronală. Această programare este folosită pentru început la toate categoriile de
victime.

 – Undele Theta (subconștient) – sunt folosite pentru programarea psihică și se folosesc asupra
victimelor care deja posedă capacități extrasenzoriale. Aceste capacități sunt mărite
considerabil de către programatori pentru ca, mai apoi, victima să îndeplinească scopurile
acestora.

 – Undele Delta (inconștient) – sunt folosite pentru a crea asasini și agenți/soldați de elită.
Programarea are ca scop depersonalizarea și desensibilizarea victimelor, mărirea capacității de
a secreta adrenalina, inhibarea fricii, creșterea urii și sporirea capacității de concentrare asupra
obiectivului trasat. Această programare inoculează și comenzi de auto-distrugere, în cazul în
care obiectivul nu poate fi realizat, și există riscul ca operantul să fie capturat.

            Programarea industrializată este folosită la scară largă în sistem. Sistemul în sine nu
reprezintă doar laturile politico-administrativă și economico-socială ale omenirii ce țin de mediul
public, ci și latura ce ține de mediul privat, și anume sistemele bancare și marile corporații din
diverse industrii. Printre aceste industrii, industria mediatică și de divertisment generează anual
mii de miliarde. Prin urmare, această industrie este intens populată de programatori, întrucât
este principalul formator de opinii, mentalități și curente de orice fel. Ca atare, victimele fac
parte din această industrie și sunt programate în așa fel încât să transmită cât mai exact pentru
marea masă dorințele programatorilor, în conformitate cu planul gândit în ansamblu în medii
înalte.
Capitolul X – Programarea vedetelor și a
pionilor sistemului
     Cultura pop a cucerit mințile adolescenților din întreaga lume. Dacă analizăm atent acest
trend, putem observa cu ușurință modelele de tipar apărute de-a lungul timpului și mesajele
transmise de-a lungul ultimelor generații. Persoanele alese să trimită aceste mesaje sunt
selectate cu grijă de către Păpușarii industriei de divertisment. Scenariul pleacă de la poveștile
și basmele din copilărie. Cine nu își dorește să fie eroul necunoscut care să cucerească regatul
și să se însoare cu Prințesa? Ce fată nu își dorește să fie în centrul atenției și să capteze
milioane de fani cu apariția sa?

            Managerii/impresarii sunt cei care descoperă noile talente și le prezintă producătorilor.
În cazul industriei muzicale, cei care conduc marile case de discuri, iar în cazul industriei
cinematografice, cei care conduc marile studiouri arhicunoscute internațional. Victima este
vrăjită cu promisiuni de măreție, bogăție inimaginabilă, oferirea lumii la picioarele proprii. Apoi
este invitată în cercul celebrităților încă dinainte de a deveni celebră și i se deschid porțile unei
lumi în care mulți visători (neștiutori) își doresc să intre. Programatorii încep anumite proiecte ce
țin de domeniul respectiv pentru victimă, apoi urmăresc răspunsul publicului la apariția acestei
noi figuri pe piață. Dacă răspunsul este pozitiv (și de cele mai multe ori este, foarte mulți oameni
fiind consumatori înrăiți de „orice e nou”), programatorii pun în aplicare planul prestabilit pentru
acel individ/victimă.

            Planul respectiv constă în atragerea victimei într-un spațiu controlat (de obicei o
reședință personală a unuia dintre programatori). Victima va fi apoi drogată și supusă primei
etape a programării în sine, timp în care toate acțiunile victimei sunt atent înregistrate în format
video. După ce victima își revine, ea este șantajată folosindu-se materialul video în care
acesteia i se efectuau toate acele nenorociri. Filmarea este atent editată în așa fel încă să pară
că victima face toate acele lucruri de bunăvoie și nu forțată. Pe lângă șantaj, victima este
amenințată cu privire la integritatea fizică, morală și socială a membrilor familiei.

            În acest fel, victima cedează presiunilor și devine de bunăvoie sclavul programatorilor,
care își vor urma gradual proiectul. În cazul în care victima nu cedează șantajului și
amenințărilor, aceasta va fi cel mai probabil găsită decedată în condiții aparent de sinucidere.
Se va crea o poveste publică (la care iau parte cu bună știință autoritățile de investigație și
constatare), prin care oamenii vor fi informați cu privire la problemele personale ale victimei,
pardon(!) vedetei, și cum acestea au scăpat de sub control, rezultând soluția în cauza aleasă în
final. Același lucru se întâmplă și cu vedetele de cinema, manechinele etc.

            În cazul copiilor care sunt introduși în lumea divertismentului, lucrurile merg mult mai
ușor. Ei sunt aduși de către părinți (știind ce va urma sau nu) la concursuri încă de la vârste
fragede. Cei aleși (după criterii foarte bine stabilite) sunt introduși în proiecte pentru copii.
Personajele, desenele și animațiile pentru copii sunt create folosind numerologia ocultă și
mesaje subliminale.

            Nu o să insist pe această temă și nici pe tema legăturilor dintre acest imperiu și serviciile
secrete, indivizi din politică și din societăți obscure, deoarece aceste informații sunt ușor
accesibile pe internet. Spuneam că mintea victimelor este păcălită de către programatori în așa
fel încât personalitatea inițială (de copil) să creadă că programarea prin care trece este de fapt
o fantezie, o iluzie, un vis, un basm, și să se disocieze de realitate, refugiindu-se în această
fantezie. Pentru acest lucru, victima este supusă stimulării cu scene din Vrăjitorul din Oz și Alice
în Țara Minunilor. Atât Dorothy, cât și Alice își găseau refugiul într-o lume de basm pentru a
scăpa de viața grea din realitate, iar subconștientul victimei va înțelege mesajul și se va
conforma, găsindu-i un refugiu (o cămăruță) personalității inițiale ale acesteia.

            În politică lucrurile stau asemănător, victima fiind cooptată în grupurile elitiste ale
universităților de prestigiu din toată lumea (gen Skull and Bones). Acolo sunt
inițiate/programate, iar de acolo li se trasează viitoarea carieră în politică, chipurile în slujba
cetățeanului (tare, nu?). Fiind copii de oameni ultra bogați și influenți, ei au fost programați în
prealabil și în familie, deci programarea aceasta va decurge fără probleme. Urmează alte și alte
programări pe parcursul carierei de politician, în funcție de evenimente și noile scopuri, și
obiective ale programatorilor. La urma urmei, și politicienii sunt atrași de către aceleași idealuri
ca și vedetele media. Și ei sunt vedete care se joacă cu destinul țărilor, dar care trebuie să
îndeplinească anumite sarcini fără să gândească prea mult.

            În armată și servicii secrete, demersul este același, programarea efectuându-se la scurt
timp după recrutare și repetându-se ori de câte ori este nevoie, în funcție de evenimente și
scopurile ulterioare. Interesant este că, după începerea „războiului împotriva terorismului”, în
presă au apărut știri șocante despre felul în care erau tratați prizonierii din închisorile secrete
ale CIA (inclusiv în România). Metodele pe care jurnaliștii le prezentau publicului drept
umilitoare reprezentau de fapt fix o programare a respectivilor, astfel încât ei să devină sclavii
programatorilor și să dezvăluie fără nici o reținere tot ce știu despre zona din care provin și
oamenii cu care au avut legături. Același lucru se întâmplă și cu spionii când sunt prinși de către
tabăra inamică. Toate procedeele de tortură văzute în filmele cu spioni sunt, de fapt, începutul
programării lor. Programatorii adverși refac programarea prin care spionii au trecut inițial pentru
a descoperi toate cămăruțele create în subconștientul spionului și a avea astfel acces la toate
informațiile stocate în aceste cămăruțe. Programarea este cel puțin la fel de dură ca și cea
inițială, din cauza barierelor de protecție ridicate între cămăruțe.

            În cadrul bisericii instituționalizate, programarea este la ordinea zilei, ca instrument

pentru a menține pe linia de ascultare față de biserică a indivizilor. Preoții pedofili nu sunt o
simplă întâmplare odioasă a istoriei, ci un flagel care se manifestă precis în cadrul instituției
respective. Elevi ale școlilor teologice, copiii de altar, elevi ale școlilor de duminică (celebrele
Sunday Schools) au devenit de mult timp laboratoare de generat sclavi programați. Alte secte
creștine practică această programare, inclusiv o parte din ritualul de inițiere în acea sectă. De
aceea, sectanții respectivi sunt fanatici. Există pe internet știri și despre rabini care molestau
copii, în special băieți, asemeni preoților catolici, deci programare.

            Același lucru se întâmplă și cu teroriștii omniprezenți în societatea actuală. Înclin să cred
că flagelul terorismului este alimentat și controlat de la nivel înalt de către țările occidentale
puternice, caz în care metoda de pregătire a viitorilor luptători împotriva infidelilor este aceeași
– programarea, de aici și fanatismul extrem al lor. Nu mai are rost să precizez că grecii și
romanii își formau războinicii prin programare. Programarea se mai realizează în spitalele și
centrele de tratament psihiatric, orfelinate, bordeluri de lux etc.
Capitolul XI – Programarea in familie, prin mass-
media / sodomia ca metoda de programare
Această programare apare încă din cele mai vechi timpuri, în special în familiile clasei
conducătoare. Având acces la avansate cunoștințe oculte, membrii acestor familii desfășoară
ritualuri ample încă din momentul conceperii unui copil, în așa fel încât să conjure entități
precise care să vegheze asupra actului sexual în sine și care, mai apoi, să se integreze în
matricea energo-informațională a nou-născutului. Nașterea, precum și concepția, se desfășoară
tot în condiții precise (data calculată exact, moment al zilei, ritualuri oculte etc.) pentru ca, odată
ajuns în lumea actuală, mintea fragilă a copilului să fie bombardată cu informații în scopul
viitoarei programări. În jurul vârstei de 3 ani începe programarea în sine, iar copilul este supus
procedeelor pe care le-am amintit.

            Viața copiilor respectivi este calculată încă dinainte de conceperea lor pe cale sexuală,
iar programarea din fragedă copilărie se desfășoară în funcție de scopurile pe care acel copil le
are de îndeplinit. Foarte important este că unii dintre acei copii vor deveni gazdă (carcasă) în
care se vor manifesta puternice entități întunecate din dimensiuni sublime – de aceea,
concepția și nașterea lor se calculează la micron, având în vedere anul, luna, ziua, ora, minutul,
poziția astrelor pe cer, obiectele din jur, incantațiile folosite ș.a.m.d.

            Nu dezvolt prea mult subiectul, ca să nu plictisesc cititorul, însă este important de reținut
că multe triburi folosesc această programare. Țiganii, pe care îi cunoaștem de sute de ani, își
programează femeile și copiii pentru a-și menține familia unită, iar clanul este, de asemenea,
unit din cauza programării. De aceea, comuniștii au înregimentat foarte mulți țigani în partid
după venirea lor la putere. Că tot am amintit de comuniști, Nicolae Ceaușescu a fost închis în
tinerețe alături de Gheorghiu Dej și de alți viitori lideri ai partidului. Istoricii actuali confirmă că el
a fost supus la relații homosexuale în acea perioadă. Mai exact, el a fost programat de către ei.
Elena Ceaușescu fusese programată dinainte de către membri din conducerea asociațiilor
muncitorești, pe care le frecventa în calitate de femeie ușoară. Teoreticienii comunismului, Marx
și Engels, au fost programați în cadrul organizațiilor secrete în care erau membri. La fel și
Lenin, Stalin, Hitler etc. Stalin și Hitler chiar au făcut parte din aceeași organizație în anii
interbelici și se cunoșteau personal.

            Musulmanii își programează fetele pentru a le ține sub ascultare. Apropo de musulmani:
știți de ce imperiul Otoman impunea conducătorilor statelor vasale să își trimită moștenitorii la
tron la curtea otomană? Tocmai pentru ca aceștia să fie programați și, odată ajunși pe tronul
țării lor, să fie obedienți față de programatorii lor. Este și cazul lui Vlad Țepeș, care a petrecut
mulți ani ai copilăriei la Constantinopol. Ajuns înapoi în Valahia, acesta a fost probabil
reprogramat, dar a rămas cu sechele din cauza amintirilor celor trăite. Astfel se explică
cruzimea sa față de otomani și chiar față de unii supuși ai săi. Toți copiii luați de otomani din
țările cucerite pentru a deveni ulterior soldați în armata imperiului erau programați.

            Există cazuri de familii care, văzute din exterior, par foarte unite. Copiii acestor familii nu
ies din cuvântul părinților, chiar și după ce trec de vârsta majoratului. Ei ajung să se
căsătorească și tot obedienți rămân, neputându-se îndepărta de părinți (se spune despre ei că
încă nu și-au tăiat cordonul ombilical). În multe cazuri, nurorile (chiar și ginerii) acelei familii
ajung să asculte obsedant de socri. Aici nu este vorba de respect exagerat, este vorba de
programare. Am cunoscut personal câteva astfel de familii de-a lungul timpului și nu puteam să-
mi explic senzația ciudată pe care membrii lor mi-o transmiteau. Abia după ce am aprofundat
acest subiect mi-am dat seama care era, de fapt, motivul atmosferei ciudate din cadrul acelor
familii – un fel de beatitudine falsă și vizibil forțată.
             Nu de puține ori auzim la știri că la noi în țară copii de vârste mici sunt molestați și bătuți
crunt de către părinți și/sau rude. În țări străine se cunosc cazuri ale unor tați care și-au
sechestrat fetele în pivniță pentru a le folosi ca sclavi sexuali – toate acestea reprezintă
programare, deși programarea nu se desfășoară după aceleași rigori ca în forma ei
industrializată. Sunt folosite doar bătaia/tortura și molestarea sexuală, mai exact sodomizarea.

Sodomia ca metodă de programare

            Acum ajungem și la cea mai veche metodă a programării – sodomia. A fost practicată
de mii de ani ca metodă de programare de către adepții inițierii de mâna stângă – cunoscută
sub numele de Cheia lui David. Această practică este foarte importantă din cauza valențelor
sale metafizice. Dacă metodele științifice dezvoltate și practicate în ultimii zeci de ani sparg
subconștientul victimei în mai multe fragmente, sodomia în sine populează acele fragmente cu
entități întunecate din lumile subtile. Este important de precizat faptul că rezultatul programării
este același, atât în cazul programărilor făcute după vechile metode, cât și în cazul metodelor
făcute după metodele științifice. Ca o comparație între cele două metode, bila metalică trasă
dintr-o muschetă din secolul XVII-XVIII este la fel de eficientă pentru a omorî ca un glonț tras
din cel mai nou model de mitralieră.

            Sexul a fost un subiect tabu pentru societate timp de multe secole, însă din momentul
apariției tehnologiei cinematografice, filmele porno au transformat acest subiect într-unul banal,
folosit din ce în ce mai uzual în conversații. Dintre toate subiectele sexuale, sodomia a fost
tabu. Industria pornografică a banalizat și acest tabu, iar oamenii sunt încurajați să practice
acest act fără a cunoaște însemnătatea lui ocultă. De-a lungul timpului, în filmele porno
(anumite genuri de pornografie) au fost prezentate scene și secvențe care reprezintă de fapt
metode de programare pe care le-am amintit anterior, în decoruri bine stabilite, pline de
simboluri oculte, pe care privitorul le ignoră. Actorii respectivi precedă filmarea acelor scene cu
tot felul de ritualuri specifice zonei oculte. Acest lucru se întâmplă pentru ca filmul în sine să fie
încărcat cu energia spirituală degajată în urma ritualurilor. Totodată, multe filme porno conțin
celebrul al 25-lea cadru, pentru a induce privitorului o mulțime de mesaje subliminale.

            Sodomia se realizează pe cale anală, adică pe acolo pe unde ies substanțele
nefolositoare pentru organism și de asemenea se elimină energiile joase, de care corpul normal
nu are nevoie. Drept urmare, closetul (camera unde este latrina) este zona cu cele mai nocive
energii dintr-o locuință. Acesta este motivul pentru care în zonele rurale oamenii își construiesc
latrinele în… fundul curții, grădinii. Sodomia generează trei rezultate:

1. Leagă victima de programator – prin sodomie se stimulează prima chakra, care este
răspunzătoare printre altele de conștiință de specie/grup; prima chakra la oameni corespunde
cu ultima chakra la animale și induce individului apartenența sa la turmă, haită, cireadă etc., iar
stimularea ei întărește legătura (și dependența) dintre victimă și programator; prima chakra este
responsabilă pentru dimensiunea minerală a omului și inconștientul profund, dar și pentru
instinctele animale primare, ceea ce creează posibilitatea de a se fabrica criminali fără milă și
scrupule.
2. Programatorul preia puterile victimei – inițiații de mâna stângă cred că, dacă Îl
sodomizezi pe Dumnezeu, îi preiei puterile și devii asemenea Lui. Spuneam că victimele vizate
sunt în special copii cu vârsta de până în 5 ani, în parte și pentru că ei sunt puri, energia lor
vitală fiind maximă și nealterată. Programatorul va prelua această energie de la copil. Un fapt
de genul acesta este consemnat în Biblie în momentul în care locuitorii din Sodoma și Gomora
insistau ca cei doi îngeri veniți în casa lui Lot să iasă pentru a se deda plăcerilor împreună cu ei.
3. Un demon este adus în subconștientul victimei – mintea umană este formată din
conștient, subconștient și inconștient; inconștientul este infinit, reprezentând calea de legătură
dintre omul fizic și dimensiunile superioare nevăzute; astfel, dacă omului i-ar dispărea
subconștientul, acesta ar putea destul de ușor să comunice cu ele.
            Mulți oameni se îndoiesc că ar putea exista o conspirație la scară largă. Unii cer probe,
dar, atunci când li se aduc, le neagă existența sau le consideră irelevante. Alții rămân
indiferenți, spunând că au probleme mai importante de rezolvat. Toți aceștia reacționează exact
așa cum sunt programați, în timp ce neagă în continuare existența programării. Manipularea
este una dintre armele de temut folosite de conspiratori pentru a-și ascunde scopurile reale și
pentru a controla publicul larg, pentru a supraviețui într-o societate concurențială.

Programarea prin mass-media

Șocurile viitorului cu știri negativiste/teroriste sunt descrise ca serii de evenimente care se
produc atât de rapid, încât creierul omenesc nu poate asimila toate schimbările de situații.
Știința a arătat că există limite clar demarcate ale numărului și naturii schimbărilor cărora le
poate face față mintea omenească. Astfel, după un șir continuu de șocuri, grupul vizat nu mai
vrea să aleagă între variantele existente care i se par incerte.

            În urma confruntării cu prea multe posibilități ambigue, populația este astfel derutată și
demoralizată, cuprinsă de o violență necugetată, determinând astfel apariția ucigașilor în serie,
a violatorilor și a răpitorilor de copii, generându-se sentimente de frică, angoasă și teroare.
Ulterior, se instalează o stare de apatie generală, de inerție și de indiferență față de orice altă
schimbare. Un asemenea grup devine ușor de controlat și va urma docil ordinele, fără să se
opună.

            În consecință, se utilizează două principii importante: prin repetiția nesfârșită a acelorași
sloganuri, imagini, sonorități ritmice obsedante, se creează o stare de oboseală mentală, care
este propice supunerii la voința celui care a inițiat acest proiect; al doilea principiu constă în
faptul că majoritatea oamenilor sunt înclinați să creadă în lucrurile pe care le-ar dori realizate,
chiar dacă acestea nu au la bază nicio motivație reală, ci sunt doar de factură emoțională. Ne
aflăm astfel în fața unei adevărate imposturi psihice, un adevărat viol psihic exercitat asupra
individului și a maselor de oameni.

            Atunci când un ziarist scrie un articol politic, când un om de stat semnează un decret,
când un cetățean depune un buletin de vot în urnă, când adversarii politici se ceartă și se atacă
reciproc, toate aceste acte, fără excepție, nu sunt altceva decât reflexe condiționate de diverse
grade. E firesc ca, din când în când, să fie obligați să recurgă la manifestații zgomotoase, în
care exploatează și fac să se dezlănțuie forțele inerente mulțimilor.

O altă premisă pe care se bazează unele tehnici de manipulare este aceea că numai o parte
dintre oameni au capacitatea de a înțelege și de a observa ceea ce se petrece, spre deosebire
de majoritatea, care își formează doar opinii superficiale și trecătoare; așa stau lucrurile în
privința tuturor problemelor societății. Reiese astfel că iraționalitatea este predominantă la
nivelul conștiinței publice. Manipulatorii au profitat de această constatare pentru a submina și
distrage atenția oamenilor de la perceperea stării reale de fapt. Cu cât devin mai complexe
problemele societății industriale moderne, cu atât este mai ușor să se introducă diversiuni tot
mai mari, astfel încât s-a ajuns în situația absurdă că opiniile absolut nefundamentate ale
maselor, create de niște manipulatori abili, să dobândească aparențele unor realități științifice.

            Prin intermediul publicității se urmărește influențarea omului obișnuit, numit consumator,
prin declanșarea unor reflexe condiționate în sensul dat de cel care face publicitatea prin
intermediul sugestiei. Publicitatea încearcă să creeze celui căruia i se adresează o nevoie, prin
utilizarea unor scheme de reflexe condiționate abil ascunse. Sub masca unui caracter
informativ, publicitatea urmărește mai mult să frapeze decât să convingă, să sugestioneze mai
mult decât să explice. Apoi apare obsesia și nevoia stringentă de a avea acel lucru căruia i se
face publicitate, chiar dacă cel manipulat nu este conștient de aceasta și, mai ales, nu are
nevoie de lucrul respectiv. Publicitatea, precum propaganda politică care se adresează
maselor, speculează intens faptul că nivelul intelectual al maselor de oameni este destul de
scăzut.

            Influența propagandistică se realizează cu un succes evident folosind mass-media. Prin

intermediul actualităților de la televiziune, al ziarelor, al revistelor pentru femei (foarte eficiente
în a prezenta cât mai dramatic lucrurile) etc. sunt aduse în casele și mințile oamenilor știri
negativiste, dezarmante, ideile dorite de manipulatori. Iar atunci când trebuie să se promoveze
un lucru pe care publicul n-a fost complet convins să-l accepte, cineva scrie un articol,
abordând acel subiect din toate punctele de vedere și dându-i o importanță deosebită. Apoi
procesul este repetat până când rezistența publicului este învinsă pe toate planurile.

Un ziarist trebuie să fie înainte de toate un muzician al sufletelor, el trebuie să cunoască perfect
instrumentul la care cântă – claviatura pulsiunilor și instinctelor umane, străfundurile și
sublimările lor. El trebuie să poată provoca deliberat în mase reflexele condiționate, să le inhibe
pe unele și să dezinhibeze altele, să creeze unele noi, să declanșeze noi acțiuni. Pentru a
atinge aceste scopuri, el se folosește de presă. Printr-o informație mai mult sau mai puțin
tendențioasă se creează o stare emoțională, sunt atinse anumite corzi sensibile ce evocă
reflexele condiționate pe care ziaristul urmărește să le direcționeze pentru a-și atinge scopul.

            O altă metodă de manipulare constă în a organiza talk-show-uri de televiziune live, în

care un grup de experți promovează produsul și/sau ideea, sub pretextul dezbaterilor. Se
recrutează participanți pro și contra, discutând în punct și contrapunct și exprimându-și sprijinul
sau opoziția. Când totul se termină fără a se ajunge la nici o concluzie, pentru că nici nu se
dorea aceasta, subiectul promovat a fost imprimat în mintea telespectatorilor.

            Această practică, nouă la începutul anilor ‘60, a devenit în prezent o metodă standard.
Sondajele au, de fapt, rolul de a forma opinii. În afară de mass-media, o altă zonă importantă de
intersecție dintre experimentele programării mentale și ceea ce devine politică publică este cea
a sondajelor de opinie. Campaniile de sondare a opiniei publice au, de fapt, sarcina de a
modela și manipula opinia publică în modurile în care le convin conspiratorilor. O mare parte din
ceea ce citim în ziare sau vedem la televizor a fost mai întâi validat prin campanii de sondare a
opiniei publice.
Această procedură se numește făurirea opiniei publice. Aceasta este perla olimpienilor căci, cu
ajutorul miilor de specialiști în noile științe sociale, aflați la discreția lor și ținând strâns în mână
toată mass-media și în special agențiile de știri, se pot crea noi opinii publice despre aproape
orice subiect, pentru a fi apoi diseminate prin lume în mai puțin de două săptămâni.
Capitolul XII – Programarea prin tehnologie
Undeva pe la jumătatea secolului XX, oamenii de știință ce lucrau pentru complexul militar
industrial au dezvoltat aplicații în domeniul neurotehnologiei ce le-au permis descifrarea
activității creierului uman. Tehnologia a făcut posibilă monitorizarea oamenilor și identificarea a
ceea ce gândeau, vedeau sau auzeau. În același timp, le-a permis ca aceste funcții să fie
controlate artificial: gânduri, sunete, și chiar vise puteau fi introduse artificial direct în mintea
umană, indiferent dacă subiectul era treaz sau dormea. Discursurile și acțiunile lor puteau fi
controlate în mod involuntar. Subiecții (victimele) nefiind conștienți de ceea ce se întâmplă.

            Persoanele ale căror centri cerebrali sunt stimulați electric cred că acțiunile lor sunt
suma deciziilor luate de către ei. Oamenii care au luat parte la experimente nu erau conștienți
de acțiunile externe. Recunoscând importanța militară a tehnologiei, liderii celor mai înalte
nivele de autoritate au impus o clasificare secretă asupra acestora și au folosit inițial tehnologia
în domeniul militar. Toate astea se întâmplau înainte ca oamenii de rând să aibă acces la
televiziune prin cablu, telefoane celulare sau computere personale.

La un moment dat, dezvoltarea științei a ajuns în punctul în care implantul în creier putea fi
realizat cu un înalt grad de precizie și eficiență. Electrozi mai subțiri decât un fir de păr puteau fi
introduși în creier fără intervenție chirurgicală. Tehnologia wireless, care funcționa pe aceleași
principii cu ale telefoanelor inteligente de azi, făcea posibil ca subiecții (victimele) să fie
controlați de la distanță fără ca aceștia să fie conștienți.

            La un moment dat, s-a decis implantarea acestui program pe scară largă asupra
populației, fără ca aceasta să fie conștientă și în condiții de secretizare maximă. Programele
erau supervizate de către complexul militar și vizau schimbarea comportamentului uman.
Începând cu anii 1970-1980, televiziunea pătrundea în mai toate casele oamenilor. Zeci, sute
de canale TV distrau populația, o făceau docilă și o manipulau în ce direcție se dorea.

            Studii științifice făcute publice au scos la iveală faptul că imaginile vizualizate la o
anumită frecvență pot modifica anumite gânduri, ba chiar pot implanta idei, fără ca subiectul să
fie conștient de asta. Persoana în cauză ar crede că acele idei îi aparțin. Pentru a împiedica
publicul să conștientizeze aceste aspecte, au fost puse în aplicare numeroase operațiuni de
dezinformare. Canalele mediatice, aparent private, dar controlate de către statul din umbră prin
persoane obediente acestuia, au manipulat opinia publică în direcția dorită.

            Pentru ca totul să fie și mai credibil au fost înființate televiziuni care, aparent, erau în
tabăra oponenților. Exact ca partidele politice care par să lupte între ele, televiziunile arătau
cealaltă față a monedei, dar într-un mod manipulator.

            În secolul XXI, guvernele au început să se debaraseze de drepturile cetățenilor sub

anumite pretexte. Siguranța cetățenilor, care era asigurată inițial de către stat și plătită de către
cetățeni, a fost pusă înaintea libertății lor. O mare parte a populației civile a fost recrutată și este
complice la acțiunile statului. Aceste persoane își trădează semenii în schimbul unor locuri de
muncă mai bine plătite, promisiuni false de securitate sau siguranță. Participarea lor, tăcerea și
obediența față de sistem, face posibilă demontarea protecțiilor individuale. La un moment dat,
aceștia nu vor mai fi de folos statului, iar privilegiile lor vor fi revocate. Unii, chiar dacă nu
realizează acum, vor înfrunta consecințe și mai grave, deoarece, prin participarea lor, au
demonstrat că se lasă vânduți și nu pot fi de încredere. Statul nu va mai avea nevoie de
loialitatea lor. În același timp, oamenii au fost direcționați către activități care să le ocupe timpul
și mintea cu idei inoculate de către sistemul de control.
            Sunt și persoane care caută să descopere adevărul din spatele știrilor, care vor să se
apere de sistemul de control mental la care suntem supuși. Guvernul din spatele scenei a
prevăzut asta. O multitudine de site-uri, cărți, reviste, emisiuni „alternative” sunt plătite de către
guvern în scopul de a demasca, și a oferi îndrumări „dizidenților”. Aceste site-uri furnizează
informații despre atrocitățile guvernului ascuns, informații care nu sunt prezentate de către
mediile de știri oficiale. Această practică în general conduce o anumită (mică) pătură a societății
să creadă că au găsit o sursă independentă de informații o sursă care le expune „adevărul”.
Aceste site-uri conduc publicul în eroare prin prezentarea unor adevăruri amestecate cu
minciuni. Ca rezultat, mulți gânditori liberi cred că au fost „treziți” la realitate, când de fapt au
fost atrași în altă capcană a sistemului.

            Ca un exemplu, veți observa că majoritatea site-urilor de profil nu vor furniza niciodată
soluții de ieșire din impas, concentrându-se doar pe probleme. Probleme care, de altfel, sunt
conștientizate de către cei care citesc și caută astfel de informații.

            Tocmai de aceea e bine să fim informați și să gândim singuri. Nimeni nu va veni cu o
soluție fiabilă pe plan extern, cu o soluție pentru toți. De cele mai multe ori, soluțiile sunt
individuale. În funcție de probleme și de capacitățile financiare, dacă am conștientizat problema,
suntem în stare să găsim și soluția. Doar cei care nu văd adevăratele probleme nu vor găsi
soluții.

            În paralel cu informațiile difuzate de către televiziuni, ziare, internet, într-un cuvânt
mass-media, oamenii de știință au dezvoltat un sistem de care nimeni nu poate scăpa. Un
câmp electric ce e prezent peste tot în jurul nostru și care ne afectează, mai mult sau mai puțin,
și ne condiționează modul de gândire, ne impune norme și dogme.

            Am discutat în capitolele trecute despre creierul uman, care este format din miliarde de
neuroni (celule cerebrale) ce utilizează energia electrică pentru a comunica între ei. Activitatea
simultană a acestora produce o cantitate mare de energie electrică în creier. Fiecare gând,
emoție, generează un anumit tip de activitate ce poate fi detectată cu ajutorul echipamentelor
moderne. Aceste aparate au pus în evidență undele cerebrale. Odată cu descoperirea acestora,
cercetătorii au aflat că undele cerebrale nu sunt doar o reprezentare a stării mentale, ci ele pot
fi influențate prin stimulări externe pentru a schimba stările mentale ale unei persoane.

            Astfel, prin impulsuri sonore, luminoase sau electrice se poate induce o anumită stare
unor grupuri de persoane. Cercetările din domeniul neuroștiințelor au fost făcute publice
începând cu anii ‘30, dar au avut mai mult aplicabilitate în domeniul medical. Armata a
descoperit că poate induce anumite sentimente de frică și groază soldaților, iar guvernul din
umbră s-a decis să folosească aceste proces pe populația globului. Ce mod mai bun de a
introduce anumite impulsuri electrice la scară planetară decât tehnologia wireless/wi-fi ?

            Sistemul ALOHA, sau ALOHAnet, a fost primul sistem de rețele de calculatoare,
dezvoltat la Universitatea din Hawaii, care folosea tehnologia Wi-Fi. Sistemul a devenit
operațional în iunie 1971. Cel puțin primul sistem făcut public, pentru că tehnologia exista de
câteva decenii bune. Tehnologia de transmisie fără fir (wireless) și telecomanda au fost
inventate de către Nikola Tesla în 1898.

Un smartphone (cuvânt englezesc cu traducerea telefon inteligent) este un telefon mobil

multimedia multifuncțional, conectat la o rețea GSM sau UMTS. Totuși, cea mai spectaculoasă
aplicație realizată deja pentru majoritatea modelelor de smartphone este conexiunea la Internet.
Simon Personal Communicator de la IBM a fost primul telefon inteligent din lume, dispozitivul
fiind lansat în 1992. În afară de a iniția și primi apeluri, Simon putea fi folosit pentru e-mail-uri,
faxuri, notițe și era dotat și cu o agendă. Primul laptop wi-fi apărut pe piață a fost iBook G3 de la
Apple și a fost comercializat începând cu anul 1999.

            De 20 de ani, rețelele wireless s-au înmulțit atât de mult, încât în orice oraș mergi, ești
înconjurat de acest câmp electric ce acționează asupra creierului nostru și îl „programează” în
moduri cum nici nu visăm. Unii spun că, dacă nu deții un telefon mobil sau nu folosești o rețea
wireless, nu ești afectat de aceste unde.

Antenele sunt plasate și în afara orașelor, au acoperire națională și globală. Idei care crezi că
sunt ale tale sunt implantate fără știrea ta, gânduri și chiar emoții sunt generate prin intermediul
câmpurilor din jurul nostru. Suntem înconjurați de un câmp electric ce bombardează creierul cu
unde electrice asemănătoare undelor cerebrale.

După cum știm, creierul poate fi asemuit cu un procesor, dar în același timp este receptor și
emițător. Receptând aceste impulsuri electrice, le procesăm fără a fi conștienți. Oceanul de
radiații din jurul nostru nu doar că ne afectează sănătatea și ne transformă, dar ne și
influențează modul în care gândim și acționăm.

            Cel mai mare pericol pentru umanitate în următorii ani va fi tehnologia 5G. Românii se
mândresc cu faptul că au cea mai rapidă conexiune la internet. Antenele de telefonie mobilă și
wi-fi împânzesc orașele țării cum nu o fac nicăieri în Europa. În același timp, se observă
obediența de care dau dovadă oamenii în raport cu nivelul de trai. Tăieri de salarii, tăieri de
pensii, restructurări de personal, închideri de spitale, cel mai scăzut nivel de trai, cel mai mic
salariu din Uniunea Europeană, cei mai incompetenți politicieni…

            Ce fac oamenii? Nimic. Așteaptă. Să fie oare doar o coincidență între aceste lucruri? N-
aș prea crede.Foarte multe site-uri, ziare, publicații și cărți au început o campanie agresivă
împotriva cipării, implantării de microcipuri în corpul uman. Nici nu e nevoie de aceste cipuri.
Poate la un nivel mai pragmatic, însă acest sistem (telefonia mobilă) face exact ceea ce ar face
și un cip. Telefoanele mobile sunt folosite nu doar pentru efectuarea apelurilor, ci și pentru
conectare la internet, plata facturilor, plata cumpărăturilor etc. Sunt programe în faza de testare,
care vor face ca telefonul mobil să fie folosit și ca buletin sau carte de identitate. Așadar am
ajuns sclavii tehnologiei și, în același timp, dependenți, fără să realizăm, de un sistem electric.
Sistem care, în curând, va gândi pentru noi. Deja ne spune ce să cumpărăm, când să o facem,
ce să mâncăm, cu cine să votăm, când să ne răsculăm și împotriva căror idei.

            Primăria Capitalei anunță că bucureștenii vor beneficia de acces gratuit la internet Wi-Fi
în spații publice precum parcuri, piețe, clădiri publice, biblioteci, muzee etc., după ce Comisia
Europeană a acceptat cererea de participare a Municipalității la inițiativa WiFi4EU. Proiectul a
fost aprobat în unanimitate de Consiliul General al Municipiului București (știre apărută în luna
aprilie 2019).

            Accesul consumatorilor finali la rețeaua WiFi4EU va fi gratuit, nu va conține publicitate

comercială și nu va utiliza date cu caracter personal în scopuri comerciale. Rețelele Wi-Fi vor fi
ușor accesibile și vor utiliza echipamentele cele mai recente și de cea mai bună calitate
disponibile, capabile să asigure o conectivitate de mare viteză utilizatorilor.

Întotdeauna trebuie să fim reticenți în momentul în care oficialitățile, mai ales cele din România,
oferă servicii gratuite. În special când e vorba de tehnologie, unde costurile de întreținere sunt
suportate de către instituțiile publice. Nu neapărat din cauza costurilor, pentru că în mare parte
banii provin tot de la contribuabili, dar pentru că știm că niciodată nu primim ceva fără a ni se
cere altceva în schimb – șoarecele cade în capcană pentru că nu știe că brânza nu e gratis.
Capitolul XIII – Genocid pe farfurie
Așa-i că mereu v-ați întrebat de ce sunt americanii, britanicii și în special persoanele din țările
civilizate supraponderale? Ei bine, omul modern este supus unor modificări fără precedent, în
fața cărora organismul nu se poate adapta. Modificările alimentare din ultimii 70 de ani au fost
într-atât de radicale, încât efectele asupra organismului uman s-au resimțit peste doar o singură
generație.

            Se constată în principal tulburări ale metabolismului, afecțiuni cu elemente inflamatorii,

dereglări ale tensiunii arteriale, nervozitate și stres. La acestea se mai adaugă o veritabilă
explozie a cancerului. Dacă, în trecut, aceste afecțiuni erau considerate ca fiind boli ale
bătrâneții, astăzi au devenit la fel de comune la orice vârstă. V-ați gândit cât de mult colorant
consumați într-o lună? Ei bine, atât de mult cât vă este necesar să vă zugrăviți întregul
apartament.

            De 70 de ani, omul este otrăvit lent, fără ca autoritățile să întreprindă mai nimic pentru a-
l proteja. Iar atunci când este născocită câte o reglementare nouă, aceasta are darul de a-i
proteja pe marii investitori din sfera chimiei alimentare. Unul dintre cele mai bine păstrate
secrete deschise ale guvernanților din umbră, Codex Alimentarius, stabilește standardele de
siguranță alimentară, regulile și reglementările în vigoare în peste 160 de țări, adică 97% din
populația lumii. Oficialii spun că documentul are doar un rol consultativ, de corectare. Însă, dacă
ar fi să fie astfel, de ce ar fi nevoie ca țările din întreaga lume să adopte legi și să creeze
organisme de aplicare?

            În România, perceptele Codexului au pătruns prin Legea 215/2004, iar acum sunt în
lucru noi prevederi legale de completare. Denumirea Codex Alimentarius provine din limba
latină și se traduce prin legea produselor alimentare sau codul produselor alimentare. Comisia
de comerț, Codex Alimentarius, este acum finanțată și condusă de Organizația Mondială a
Sănătății (OMS – ce aparține Națiunilor Unite – ONU) și FAO (Organizația pentru Alimente și
Agricultură a SUA).

            Codex Alimentarius nu este altceva decât o colecție de standarde alimentare adoptate
la nivel internațional, care au ca scop declarat protecția sănătății consumatorilor și asigurarea
practicilor corecte în comerțul alimentar. Ceea ce este arătat publicului este că acest document
cuprinde standarde pentru toate alimentele, fie ele preparate, semipreparate sau crude, precum
și pentru distribuția către consumator, prevederi în ceea ce privește igiena alimentară, aditivi
alimentari, reziduuri de pesticide, factori de contaminare, etichetare și prezentare, metode de
analiză și prelevare.

            Ceea ce publicul nu va afla este că prin acest document se intenționează să se pună în
afara legii orice metodă alternativă în domeniul sănătății, cum ar fi terapiile naturiste, folosirea
suplimentelor alimentare și a vitaminelor și tot ceea ce ar putea constitui mai mult sau mai puțin
un potențial concurent pentru industria chimiei farmaceutice. Procesul este în desfășurare în
prezent.

            Scoaterea în afara legii a oricărei informații referitoare la medicina alternativă va bloca
eradicarea anumitor maladii, asigurând astfel profituri și mai mari acestei industrii mondiale,
care tratează doar simptomele bolilor, fără a se îngriji de cauze.

            Adevăratul scop al industriei farmaceutice mondiale este de a câștiga bani pe seama
bolilor cronice, și nu de a se ocupa de prevenirea sau eradicarea acestor boli. Industria
farmaceutică are un interes financiar direct în perpetuarea acestor maladii, pentru a-și asigura
menținerea și chiar creșterea pieței de medicamente. Din acest motiv, medicamentele sunt
făcute pentru a alina simptomele și nu pentru a trata adevăratele cauze ale bolilor.

            Trusturile farmaceutice sunt responsabile de un genocid permanent și răspândit,

ucigând în acest mod milioane de oameni, sau menținându-i într-o stare letargică. O adevărată
legiune de indivizi care să facă lobby pentru industria farmaceutică a fost angajată pentru a
influența legislatorii, pentru a controla organismele de reglementare, pentru manipularea
cercetării în domeniul medical și educațional.

            Directivele Codex-ului Alimentarius, enunțate de către Directiva Europeană în ceea ce

privește suplimentele alimentare, au intrat în aplicare sub amenințarea sancțiunilor financiare.

            Iată în ce constau acestea:

            1) Este vorba de eliminarea oricărui supliment alimentar natural. Toate aceste
suplimente au fost înlocuite de 28 de produși de sinteză farmaceutică (așadar toxici), care vor fi
dozați și vor fi disponibili numai în farmacii, pe bază de prescripție medicală. Clasificate ca
toxine, vitaminele, mineralele și plantele medicinale vor fi pe piață numai în doze care NU au
impact asupra nimănui. Magazinele noastre de produse naturiste și suplimente alimentare vor
rămâne pe raft numai cu 18 produse, atâtea câte sunt pe lista Codex-ului. Tot ceea ce NU este
pe listă, de exemplu coenzima Q10, glucozamina etc., vor fi ilegale, și asta nu înseamnă că vor
fi numai cu prescripție, ci vor fi ilegale, adică folosește-le și te duci la închisoare.

            2) Medicina naturistă cum ar fi acupunctura, fitoterapia etc, va fi progresiv interzisă.

            3) Agricultura și alimentația animalelor vor fi reglementate conform normelor fixate de

trusturile chimiei farmaceutice, interzicând din principiu așa-numita agricultură bio. Aceasta
implică, de exemplu, ca fiecare vacă de lapte de pe planetă să fie tratată cu hormonul de
creștere bovin recombinat genetic. Mai mult, potrivit Codex-ului, orice animal de pe planetă
folosit în scopuri de hrană trebuie tratat cu antibiotice și cu hormoni de creștere. Regulile
Codex-ului permit ca produsele ce conțin organisme modificate genetic (OMG) să nu mai fie
etichetate corespunzător.

            4) Alimentația umană certificată legal va trebui să fie iradiată cu Cobalt. Sub regulile
Codex-ului, aproape toate alimentele trebuie iradiate. Și nivelurile de radiație vor fi mult mai
mari decât cele permise anterior. Codex Alimentarius va controla accesul asupra acizilor
aminați esențiali, asupra vitaminelor și mineralelor. Extinderea controalelor va acționa progresiv,
eliminând orice medicină alternativă naturistă ancestrală.

            În fiecare an, sute de mii de persoane mor în America de Nord în urma prescripțiilor
medicale. Chimia farmaceutică mai mult ucide decât vindecă. Dar dacă se recurge la medicina
chineză, persană sau indiană, acele nouă componente chimice nu mai au aproape nicio
utilitate! Altfel spus, fără chimia farmaceutică, lumea ar fi mai sănătoasă.

            Avem de-a face cu o luptă între două concepții antagoniste. A reface totul în molecule
sintetice, a nega orice altă medicină este ideea de progres susținută de către toate trusturile
farmaceutice. Această politică nu are nimic democratic și vizează modelarea maselor după voia
ei și în funcție de propriile necesități (fundații, educație, false norme științifice, propagandă,
desființarea diferitelor forme de medicină naturistă ancestrală).
            Elita arhontică crede că poate nega opinia populației, deoarece crede că poate modela
masele după voința ei. Comisia Codex-ului Alimentarius e administrată de Organizația Mondială
a Sănătății și de Organizația pentru Agricultură și Hrană. Aceste două organizații finanțează
Codex-ul și îl pun în aplicare la cererea Națiunilor Unite.

            Pe de altă parte, există adevărații biologi, medici autentici, adevărați terapeuți sau
cercetători, adesea violentați de aroganța cartelului chimiei farmaceutice. Aceștia au stabilit
conceptul de bio-individualitate, fondat pe libertatea pacientului de a-și alege singur terapia.
Acest concept trezește în pacient spiritul de cercetare, îi oferă alternative în maniera de a se
vindeca.

Această abordare se adaptează mai degrabă individualității specifice a fiecărui pacient, decât
impunerii unui protocol terapeutic de masă neindividualizat. Maladia are o conotație specifică în
viața fiecărui individ; fără să se țină cont de acest lucru, ființa umană este adusă la rangul de
mașină fizico-chimică. Ori ființa umană este mult mai mult decât atât.

            Dincolo de toate aceste considerații, ne aflăm în fața a două concepții umane: pe de o
parte, a omului-robot, parte integrantă a unui sistem, iar pe de altă parte, a ființei holistice,
reflexie microcosmică a întregului univers. Gandhi spunea despre occidentali: omul alb (un
occidental) nu trăiește, ci funcționează.

Plante mutant în farfurii

Printre alte aberații, sistemul postulează utilizarea pe scară largă a organismelor modificate
genetic. Efectele acestora asupra organismului nu sunt pe deplin înțelese, însă cert este că nu
pot aduce nimic bun. Spre deosebire de experimentele din laboratoare, care prezintă o
siguranță mai mare datorită faptului că se desfășoară într-un mediu închis, unde întreg procesul
poate fi controlat, organismele modificate genetic (OMG), odată ieșite în natură, nu mai pot fi
controlate. Cu alte cuvinte, din acel moment, oamenii devin cobai.

            Mâncarea modificată genetic poate conține adaosuri de vitamine pentru combaterea
malnutriției și vaccinuri pentru a proteja împotriva bolilor. Și, desigur, marele argument este
acela că aceste produse sunt soluția-miracol împotriva foametei. Toate acestea sunt de natură
să închidă gura celor prost informați și cu un nivel cultural care lasă de dorit, deoarece nimic din
ceea ce natura a realizat atât de eficient pe parcursul a mii de ani omul nu poate îmbunătăți
într-un timp atât de scurt.

Interesul lor este să vândă cât mai mult 

Multe corporații producătoare de OMG-uri sunt printre cei mai controversați producători,
deoarece cercetările și dezvoltarea tuturor produselor lor sunt protejate de patent și legile
copyright-ului. Multe Corporații sunt acuzate de prezentarea numai a rezultatelor favorabile a
cercetărilor realizate pe produsele lor. Există nenumărate efecte negative pe care produsele le-
au avut asupra animalelor în urma testelor de laborator, dar toate acestea au fost mușamalizate
cu măiestrie. Aceste corporații au investit sume enorme în cercetare și dezvoltare, iar pentru a-
și acoperi aceste cheltuieli, au trebuit să-și vândă în cantități uriașe produsele, fără ca aceia
care le consumă să își pună întrebări legat de rapoartele care au apărut în urma experimentelor
de laborator pe animale hrănite cu aceste produse.

 Creier și testicule mai mici 

Unul dintre nenumăratele studii cu rezultate negative făcute pe mâncarea modificată genetic a
fost realizat de cercetătorul de origine maghiară Dr. Árpád Pusztai, care a hrănit șoarecii de
laborator cu cartofi modificați genetic. Rezultatele cercetărilor sale au arătat că șoarecii de
laborator astfel hrăniți aveau creier, ficat și testicule mai mici, precum și sistem imunitar
deficient. S-a mai observat și prezența unui număr ridicat de celule precanceroase în mai multe
țesuturi ale organismului. La două zile după publicarea rezultatelor cercetărilor sale, Dr. Pusztai
a fost dat afară din postul pe care îl ocupa la Aberdeen University. Echipa sa de cercetători a
fost desființată și au început procese menite să oprească alte dezvăluiri.

            Jeffrey Smith, renumit susținător al campaniei împotriva mâncării modificate genetic,
susținea în cartea sa Seeds of Deception: Exposing Industry and Government Lies About the
Safety of the Genetically Engineered Foods You’re Eating, apărută în 2003, că cercetătorii din
FDA, care și-au exprimat îngrijorarea cu privire la mâncarea modificată genetic, au primit
instrucțiuni precise de a păstra pe viitor tăcerea referitor la acest subiect sau au fost eliberați din
funcție.

Soia cu otravă

Soia, una dintre cele mai vechi plante cultivate, a ajuns în SUA în 1800 și a fost, încă de atunci,
folosită ca materie primă în industria alimentară datorită versatilității sale. Aproximativ 75% din
mâncarea produsă industrial conține soia sau derivate din soia, inclusiv margarina, pâinea și
cerealele.

            În 1996, a fost introdusă pe piață soia modificată genetic. Când noua soia modificată
genetic a ajuns în Europa, au apărut multe îngrijorări legate de efectele erbicidului asupra
sănătății umane, unele cercetări arătând că acesta are efecte dezastruoase asupra fertilității și
potențează apariția țesuturilor canceroase. În magazinele din SUA și nu numai, soia modificată
genetic este amestecată cu planta naturală, FDA acceptând pretențiile producătorului cum că
nu există nicio diferență între cele două și deci nu există necesitatea unei etichetări diferite. În
consecință, acele magazine și clienții lor nu au posibilitatea să aleagă ce varietate de soia
cumpără.

Companiile toxice – cele mai mari profituri din istorie                       

            Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO) arată într-un raport
că 37 de țări din lume suferă de pe urma diminuării resurselor alimentare sau a foametei. În
ultimii ani, prețul orezului, porumbului și al soiei a crescut semnificativ. Aceste creșteri sunt
puse pe seama prețului petrolului, a modificărilor climatice, a sărăcirii solului și chiar a cultivării
de plante pentru biocombustibili. Toate acestea sunt însă niște false probleme.

            La ora actuală există suficiente dovezi care arată cum este menținut în mod artificial
prețul ridicat al petrolului, cum este descurajată utilizarea unor surse alternative de energie și
combustibili, cum este manipulată clima prin încurajarea poluării și utilizarea unor tehnologii
criminale de genul HAARP.

            Sunt trecute însă sub tăcere interesele unor mega-corporații și modul în care acestea
trag toate sforile posibile pentru a-și crea un cadru propice de vânzare a produselor proprii.
Având susținere politică la cele mai înalte niveluri, astfel de mega-corporații ajung să
stabilească prețurile la alimente. Într-un mod insidios, ele subminează activitatea micilor
fermieri, care, pentru a supraviețui, sunt nevoiți să se reprofileze pe cultivarea produselor
modificate genetic.
            Într-un studiu realizat de Universitatea din Viena în colaborare cu Agenția pentru
sănătate și siguranța hranei (Austrian Agency for Health and Food Safety) și Ministerul Sănătății
din Austria s-a ajuns la concluzia că porumbul modificat genetic determină infertilitate și
sterilitate.

            Asociațiile care protestează împotriva alimentelor modificate genetic atrăseseră de

multă vreme atenția asupra acestui fapt. Congresul american a primit cartea lui Jeffrey Smith,
directorul executiv al Institutului pentru Tehnologie Responsabilă. Având ca titlu Ruleta genetică
(Genetic Roulette), aceasta avertiza asupra a 65 de probleme serioase de sănătate, printre
care infertilitatea și sterilitatea, cauzate de consumul de alimente modificate genetic.

 Cancerul vine din alimente 

Activiștii din Marea Britanie afirmă că rezultatele obținute în urma testelor realizate în Rusia și
făcute publice după o bătălie juridică de opt ani cu industria biotehnologică, susțin cercetările
realizate de către dr. Árpád Pusztai, care primise aspre critici din partea Societății Regale și a
Institutului de Stat pentru Controlul Calității din Olanda.

            Graham Thompson afirmă că dovezile sprijină cercetarea făcută de Pusztai, care a fost
discreditată atunci de către industrie. Brian John de la GM Free Cymru din Țara Galilor, care a
publicat rezultatele cercetării cu privire la cartofii modificați genetic, afirmă că aceasta a fost
realizată de către Institutul de Nutriție al Academiei de Științe Medicale din Rusia, rezultatele ei
fiind ascunse timp de opt ani.

            Cercetarea arată că șobolanii hrăniți cu cartofi modificați genetic au dezvoltat tumori,
ficatul, rinichii și intestinul gros fiindu-le grav afectate. Cartofii conțineau o genă rezistentă la
antibiotice. Institutul rus a refuzat să dea publicității aceste informații.

            Tribunalul Districtual din Moscova a hotărât ca informațiile legate de siguranța

consumului hranei modificate genetic să fie făcute publice. Însă institutul a refuzat să publice
raportul. Grupurile activiste din Rusia au dat în judecată institutul, obținând o sentință prin care
raportul trebuia făcut public. Irina Ermacova, care a realizat pe cont propriu cercetări referitoare
la hrănirea animalelor cu hrană modificată genetic, a analizat concluziile raportului. Ea afirmă că
acele soiuri de cartofi sunt printre cele mai periculoase categorii de hrană folosite în teste și că,
pe baza acestor dovezi, ele nu pot fi folosite în hrana oamenilor.

Un om informat face cât doi, un om dezinformat papă tot

            Exemplele date sunt reprezentative pentru ceea ce se întâmplă la o scară mult mai
largă – existența unui conflict între interesele economice și politice, pe de o parte, și siguranța
populației, pe de alta. Creșterea intereselor economice este invers proporțională cu investirea în
normele de siguranță ale populației, iar factorul ce reglează acest raport este informația (sau
lipsa ei).

            Cetățenii corect informați sunt mai motivați să se manifeste atunci când drepturile le
sunt încălcate sau când li se pune pe tavă ceva ce nu au comandat, tocmai pentru că sunt în
cunoștință de cauză. Cetățenii neinformați vor merge în direcția dictată de interesele dominante
la un anumit moment.

            În cazul României, întreaga populație consumă liniștită alimente ce conțin OMG-uri, deși
în sondaje se declară împotriva lor, tocmai pentru că nu este informată că în țara noastră există
astfel de culturi încă din 1998 (la doi ani după ce fuseseră introduse în SUA), tocmai pentru că
produsele ce conțin OMG-uri nu sunt etichetate sau etichetele acestora sunt minuscule și
tocmai pentru că aceia ce le produc au tot interesul să mențină tăcerea cu privire la riscurile
prezentate de acestea pentru sănătate, mediu și cultivatori.

            Marile corporații producătoare de semințe sunt principalele beneficiare de pe urma

biotehnologiei, iar lipsa de legislație și de informare din țara noastră, precum și practica
răspândită a corupției, nu fac decât să le ușureze demersurile de implementare a acesteia.

Ce sunt organismele modificate genetic?

O serie de produse insuficient testate încât să prezinte garanții pentru consum, motiv pentru
care multe țări din UE au apelat la principiul de precauție și au refuzat cultivarea și consumul pe
teritoriile lor (Franța, Austria etc.).

Testele efectuate pe cobai (insuficiente și ele) au arătat posibile legături între consumul de
OMG și perturbări de funcționare ale ficatului, rinichilor și testiculelor, alergii etc.

Reprezintă un pericol pentru biodiversitate – odată cultivate în spații deschise, ele se pot
răspândi și contamina și alte medii, în exteriorul culturii propriu-zise (semințe purtate de vânt
etc.), iar efectele nu pot fi controlate. În plus, prin continuă căutare de soiuri tot mai rezistente
de plante, se vor elimina toate acele soiuri mai slabe, deci efectiv se va reduce biodiversitatea.

Aceste organisme creează dependența de firma ce deține patentul asupra lor – semințele OMG
nu pot fi păstrate ca semințele tradiționale, ele trebuie cumpărate anual de la firma
producătoare, împreună cu erbicidul la care sunt rezistente (care distruge orice plantă, mai
puțin respectivul OMG). Deci planta modificată genetic conține o cantitate uriașă de erbicid. E o
glumă povestea că OMG-urile ne ajută să folosim mai puține erbicide și pesticide.

Nu sunt o soluție contra foametei! Foametea din lume nu poate fi eradicată decât printr-o
distribuție diferită a alimentelor, prin limitarea sărăciei și încetarea exploatării țărilor sărace.

Mai mult, OMG-urile sporesc problemele economice și sociale din țările sărace sau în curs de
dezvoltare, întrucât, de obicei, acolo sunt marile plantații (India, Argentina, Mexic etc.).

Considerente ezoterice ale hranei 

            Hrana este unul dintre cele mai importante aspecte ale susținerii corpului biologic. Dar,
pe lângă studiile academice, științifice, care ne îndeamnă să mâncăm o tot mai variată gamă de
produse, nu trebuie lăsată deoparte partea ezoterică a fenomenului de hrănire a corpului. În
timpuri străvechi, omul arhaic avea o legătură sublimă cu hrana. Viețuitoarele omorâte erau
purificate energetic, vânătorul îi cerea scuze victimei în momentul morții.

Hrana preparată era, în multe cazuri, descântată pentru a se elibera toată energia negativă
rezultată din luarea unei vieți și pentru a atrage energie înaltă în materia rezultată după fierbere,
prăjire etc. Plantele erau alese cu grijă, iar unele animale erau mult mai consumate decât altele.

            Omul modern, în graba lui zilnică, nu are timp și nu e preocupat de aceste fenomene.
Pe lângă toți aditivii pe care îi introducem în corp, alimentăm corpul energetic cu substanțe
moarte, cu energii artificiale. Prin motivul înmulțirii exagerate a populației, s-a implementat un
sistem de hrană moartă. Nu mă refer aici neapărat la carnea rezultată din tăierea animalelor
care supraviețuiesc câteva luni în condiții groaznice și apoi sunt introduse în lagărele morții
numite abatoare, ci și la hrana biologică.

Grâul, porumbul, fasolea, orezul, cartofii și toate celelalte plante care ne sunt indispensabile și
ne asigură necesarul de vitamine și minerale din corpul biologic asigurau în timpuri străvechi și
necesarul energetic al corpului eteric. Astăzi, suntem deposedați de acest aport energetic și nu
facem decât să alimentăm un corp biologic cu energie moartă, precum un furnal alimentat cu
cărbuni.
Capitolul XIV – Fereastra Overton
Știrea numărul 1 – Julian Săvulescu, profesor român la Universitatea Oxford, și cei doi
colaboratori ai săi, Alberto Giubilini și Francesca Minerva, au făcut o serie de declarații uluitoare
cu referire la dreptul părinților a-și ucide bebelușii.

            Articolul a fost publicat în „Jurnalul de Etică Medicală” și susține ideea conform căreia
nou-născuții pot fi omorâți, și această acțiune trebuie tratată ca un simplu avort. Cei trei sunt de
părere că pruncuciderea trebuie să devină legală și redenumită drept „avort post-natal”. Părinții
își pot ucide pruncii din varii motive: dacă aceștia au senzația că nu pot face față costurilor
aferente creșterii unui copil, dacă își dau seama că nu se pot ocupa de îngrijirea și educația lor,
sau dacă sunt de părere că micuțul plânge foarte mult.

            În viziunea acestora, părinții ar trebui să fie lăsați să își omoare copiii după nașterea
acestora, motivând prin faptul că micuții sunt „irelevanți din punct de vedere moral” și, prin
urmare, ei nu au „drept moral de a trăi”. Acestui scandal i s-a alăturat și gazda unei emisiuni
televizate, Melissa Harris-Perry.

Aceasta susține vehement pruncuciderea și este de părere că viața copilului începe atunci când
părinții încep să simtă acest lucru. În aceeași măsură, ea nu respinge ideea ca părinții să își
ucidă copiii până la vârsta de 3 ani.

Harris-Perry susține nu doar uciderea copiilor după naștere, ci atacă dur și informația conform
căreia o ființă care respiră, căreia îi bate inima și căreia îi funcționează creierul este vie , nu
moartă.

             Știrea numărul 2  – Interesul pentru pedofilie este natural și normal pentru bărbați… cel
puțin o minoritate considerabilă a bărbaților ar dori să facă sex cu copii. Această afirmație a fost
făcută nu în privat, ci în cadrul unei reuniuni organizate de către Universitatea din Cambridge.
Alte prezentări au inclus Eliberarea pedofilului: o analiză discursivă și Pericol și diferențe:
mizele hebefiliei. Hebefilia (hebephilia) este preferința sexuală pentru copii în pubertate
precoce, de obicei, 11-14 ani.

            Știrea numărul 3 – Aripa de tineret a Partidului Liberal din Suedia a inițiat o mișcare
pentru legalizarea necrofiliei și a incestului, susținând că interzicerea acestora este inutilă și nu
protejează pe nimeni. După legalizarea poligamiei, tinerii liberali din Suedia au înaintat o
moțiune prin care cer anularea legilor care interzic incestul și violarea cadavrelor umane.
Potrivit membrilor partidului, inițiativa este „un pas înainte în politică” și doar pentru că aceste
acte sexuale sunt privite cu dezgust, nu înseamnă că ar trebui să fie ilegale. În cazul incestului,
condiția legală ar fi ca ambii frați să aibă peste 15 ani și ca actul sexual să fie consimțit, iar în
ceea ce privește necrofilia, o permisiune scrisă din partea decedatului, înainte ca acesta să
moară, ar fi de ajuns.

            Știrea numărul 4  Tot mai mulți studenți americani sunt de acord cu avortul postnatal,
adică uciderea copiilor după naștere, afirmă liderii a două organizații de peste Ocean. Liderii de
la Created Equal și Survivors of the Abortion Holocaust susțin că unii studenți sunt de acord nu
doar cu uciderea bebelușilor, ci și a copiilor până în 5 ani, pentru că aceștia nu ar
avea conștiință de sine.

            În 2019, doi experți publicau în revista Journal of Medical Ethics un argument în

favoarea uciderii copiilor nou-născuți, pentru că ar fi irelevanți din punct de vedere moral. În
2014, Comisia Europeană a refuzat să adopte o rezoluție prin care copiii care supraviețuiesc
avortului să aibă dreptul la îngrijire medicală, în ciuda faptului că până acum s-au înregistrat
sute de astfel de cazuri, bebelușii fiind lăsați să moară.

            Observăm o tendință a legalizării acestor practici. Chiar dacă deocamdată sunt în
stadiul de discuții, mai devreme sau mai târziu se vor materializa. Nu credeți? Cum se vor
realiza aceste monstruozități?!?

            Credeți că oamenii nu vor fi de acord cu asta? Vă contrazic. De ce? În conformitate cu

Fereastra Overton, pentru fiecare idee sau problemă în societate există o așa-numită fereastră
de oportunități. În cadrul acestei ferestre, ideea poate sau nu poate fi discutată pe larg, deschis
susținută, promovată, încercată pentru a fi legalizată. Fereastra se mișcă, schimbând vectorul
posibilităților de la o fază de „neconceput”, complet străină moralului public, total respinsă, până
la faza de „politică actuală”, care este deja discutată pe larg și adoptată de conștiința de masă a
populației și susținută prin lege. Nu este o spălare a creierului ca atare, ci o practică mult mai
subtilă, devenită eficientă datorită unei aplicări consecvente, sistematice și a impactului
neobservat pentru societatea-victimă.

            Să luăm ceva cu totul de neimaginat. Să presupunem, de exemplu, legalizarea

canibalismului, dreptul oamenilor de a se mânca reciproc. Este evident că în prezent (2019) nu
este posibil de a desfășura propaganda canibalismului, deoarece societatea își va ieși din fire.
Această situație înseamnă că problema legalizării canibalismului se află la stadiul de
oportunitate zero a ferestrei. Această etapă, conform teoriei Overton, este numită „de
neconceput”. Acum vom simula modul în care ideea de neconceput va fi implementată, trecând
toate etapele ferestrei de oportunități. Tema canibalismului este încă dezgustătoare și absolut
inacceptabilă în societate. A discuta acest subiect în presă sau într-o companie decentă nu este
dorit. Deocamdată este un fenomen absurd, un tabu. În consecință, prima mișcare în fereastra
lui Overton – a muta subiectul de canibalism din domeniul de neconceput în cel radical.

            Doar la noi există libertatea de exprimare. De ce atunci să nu vorbim despre

canibalism? Oamenii de știință, în general, au dreptul să vorbească despre toate pe rând –
pentru ei nu există subiecte tabu, ei trebuie să studieze toate temele. Și dacă așa stau lucrurile,
atunci să organizăm un simpozion etnologic cu tema „Ritualuri exotice ale triburilor din
Polinezia”. Vom discuta despre istoria subiectului, îl vom introduce în circuitul științific și vom
obține opinii de autoritate despre canibalism.

După cum vedem, putem discuta despre canibalism și, în același timp, rămâne în limitele
respectabilității științifice. Fereastra Overton s-a mutat. A fost deja desemnată revizuirea
pozițiilor, asigurând astfel trecerea de la atitudinea intransigentă negativă a societății la o
atitudine mai pozitivă.

            Concomitent cu discuția pseudo-științifică ar trebui să apară neapărat

undeva Societatea canibalilor radicali. Fie că aceasta apare doar pe internet, canibalii radicali
cu siguranță vor fi observați și menționați de mass-media relevantă. În primul rând, aceasta
încă este o simplă declarație. Și în al doilea rând, gunoaiele șocante ale unei astfel de geneze
sunt necesare pentru a crea o imagine alarmantă radicală. Acestea vor fi canibalii răi, spre
deosebire de o altă gogoriță – fasciștii care îndeamnă la o ardere pe rug a celor care nu sunt ca
ei. Pentru început, este destul să se publice povești despre ceea ce cred oamenii de știință
britanici referitor la consumul cărnii de om, precum și orice alți nebuni radicali de altă natură.

Rezultatul primei mișcări a ferestrei Overton: tema inacceptabilă a fost introdusă în circulație,
tabu-ul a fost demitizatt, a fost distrus caracterul unic al problemei și au fost create tonuri de gri.
            Următorul pas al ferestrei Overton schimbă tema canibalismului din domeniul radical în
cel posibil. La acest stadiu continuăm să cităm oamenii de știință. Doar nu putem să ne abatem
de la cunoștințe despre canibalism. Oricine refuză să discute această temă ar trebui să fie
numit bigot și ipocrit. Condamnând ipocrizia, este necesar să găsim un nume elegant pentru
canibalism. Ca să nu îndrăznească tot felul de fasciști să eticheteze disidenții utilizând
cuvântul canibali.

Atenție! Crearea unui eufemism este un moment foarte important. Pentru a legaliza idea de
neconceput, trebuie să înlocuim numele său adevărat. Nu mai există canibalism. Acum el este
numit, de exemplu, antropofagie. Dar termenul în cauză va fi în curând înlocuit din nou,
recunoscând această definiție drept ofensivă. Scopul inventării noilor denumiri este
redirecționarea problemei de la esența ei, ruperea formei de conținut, privarea adversarilor
ideologici de limbă. Canibalismul se transformă în antropofagie și apoi în antropofilie, la fel ca
un criminal ce își schimbă numele și pașapoartele.

            În paralel cu jocul numelor, are loc crearea unui precedent de referință – istoric,
mitologic, contemporan sau pur și simplu inventat, dar cel mai important lucru – legitim. El va fi
găsit sau inventat ca o dovadă că antropofilia poate fi în principiu legalizată. Amintiți-vă legenda
mamei care și-a sacrificat viața, dând de băut sângele ei copiilor săi ce mureau de sete.
Obiectivul principal al acestei etape, cel puțin parțial, este de a scoate consumul cărnii de om
de din sfera penală. Cel puțin a găsi un exemplu în istorie. După ce a fost găsit precedentul
legitim, apare posibilitatea de a muta fereastra Overton din spațiul posibil în domeniul rațional.

            Aceasta este a treia etapă, care pune accentul pe împărțirea unei singure
probleme: Dorința de a consuma carne de om este genetic intrinsecă naturii umane etc. În
conștiința comunității se creează în mod artificial câmpul de luptă pentru această problemă. Cu
scopul de a populariza tema canibalismului, ea trebuie să fie susținută de conținut, potrivită cu
personalități istorice și mitologice și, dacă este posibil, cu personalități mediatice moderne.
Tema pătrunde în masă în știri și talk-show-uri. Oamenii sunt mâncați în filme de distribuție
largă, în versuri de cântece și clipuri video. În această etapă, tema face parte de diferite top-uri
și începe să fie reprodusă în mod autonom în mass-media, show-business și politică.

            O altă tehnică eficientă: esența problemei este discutată în mod activ la nivelul
jurnaliștilor, prezentatorilor de televiziune, membrilor activi ai comunității, fără participarea
specialiștilor în dezbateri. Pentru a justifica subiectul în cauză, suporterii legalizării folosesc
imagini de criminali umanizați, creând un tablou pozitiv, fără a menționa faptele lor criminale.
Începe pregătirea bazei legislative. Grupuri de lobby la putere se consolidează și ies din umbră.
Sondaje publicate care, chipurile, confirmă un procent mare de susținători ai legalizării
canibalismului. Politicienii încearcă să facă declarații publice pe tema susținerii legislative. În
conștiința publică a fost introdusă o nouă dogmă – interdicția interzicerii canibalismului.

Este un semn al liberalismului – toleranța ca o interdicție a interzicerii tabu, interzicerea

corectărilor și prevenirea abaterilor dăunătoare pentru societate.

            Astfel, au fost adoptate legi ce schimbă (distrug) normele existenței umane, iar Europa
legalizează incestul și eutanasierea copiilor. Fereastra de oportunități descrisă de Overton se
mișcă mai ușor într-o societate tolerantă. Într-o astfel de societate, care nu are idealuri, nu
există o delimitare clară între bine și rău. Nimic nu este sacru. Există așa-numita libertate de
exprimare, transformată în libertatea de dezumanizare. În fața ochilor noștri se scot ultimele
obstacole ce protejează societatea de auto-distrugere.
            Dar, personal, ești obligat să rămâi Om. O persoană este capabilă să găsească o
soluție la orice problemă. Și ceea ce nu vei reuși de unul singur, o vor face oamenii uniți de o
idee comună.

            În epoca modernă, a corectitudinii politice, unele norme ale societății nu cunosc limite cu
privire la măsura cu care vor să forțeze „acceptarea”, pentru a evita să-i ofenseze pe alții. Nu
știu dacă ați observat, dar se pare că cea mai recentă mișcare din mass-media și din cultura
pop Hollywoodian modernă este o agendă distinctă pentru a normaliza pedofilia și sexualizarea
copiilor. Se vorbește tot mai des de toleranță ca de o regulă normală a societății.

Dar toleranța nu înseamnă că trebuie să accepți pe cineva cu care nu ești de acord, ci

înseamnă că nu ai dreptul justificat de a acționa fizic asupra acelei persoane. În acest sens,
toleranța înseamnă pur și simplu că nu vă veți angaja în luptă fizică și nu veți folosi forța statului
pentru a vă duce la îndeplinire voința dumneavoastră asupra unor persoane pașnice, doar
pentru că nu sunteți de acord cu stilul lor de viață sau cu modul în care acestea gândesc.

Astfel, a fi corect politic înseamnă că susții dreptul oricărui individ sau grup de a se angaja în
orice act voluntar și consensual, indiferent de modul în care este perceput de societate, atât
timp cât nu există victimă.

Acestea fiind spuse, consimțământul este cheia acestor acțiuni voluntare. În timp ce un copil de
10 ani poate să-și dea consimțământul să aleagă între o acadea și o ciocolată, ideea unui copil
care consimte la o relație sexuală cu un adult este de neconceput!

Din cauza acestei incapacități a copilului de a lua o decizie în cunoștință de cauză cu privire la
relațiile sexuale cu un adult, societatea consideră că pedofilia este malefică și respingătoare –
și pe bună dreptate. Nu există consimțământ informat despre un act de pedofilie, ceea ce
înseamnă că există întotdeauna o victimă.

În ultimul timp, fereastra Overton s-a mutat periculos de mult către un punct în care nu mai
poate fi oprită. Dacă societatea civilă nu ia măsuri, în câțiva ani va deveni o normalitate. Nu am
nici o problemă cu homosexualii, transsexualii și alte minorități sexuale – sunt majori și fac ce
doresc. Se pare, însă, că societatea în care trăim dorește să răpească și gingășia copiilor,
inocența și drăgălășenia lor, iar orice om întreg la minte ar trebui să se opună acestor practici!
Capitolul XV – Povestea guvernului care conspiră
împotriva ta
Majoritatea oamenilor nu cred că guvernul ar putea plănui crime împotriva propriilor cetățeni. La
urma urmei, sunt aleși de către noi pentru a promulga legi în favoarea noastră și pentru a
conduce țara spre o creștere economică și stabilă, asigurând astfel un trai de viață mai bun
cetățenilor. Dar asta doar într-o societate perfectă sau care caută perfecțiunea, ceea ce nu e
cazul niciunei democrații de pe Terra. În Roma antică se știa că, dacă cetățenii nu au ce
mânca, se vor răscula; astfel, a fost inventat sistemul numit „pâine și circ”, pentru că oamenii
erau distrași de la activitățile senatorilor și împăraților de mai târziu. Pornind din orașul celor
șapte coline, voi încerca să enumăr câteva situații ce demonstrează fără echivoc faptul că
guvernul ar face orice pentru a-și atinge scopul, chiar ar complota împotriva propriilor cetățeni.

            Marele foc din Roma – În noaptea de 18-19 iulie 64 e.n., în Roma izbucnește un mare
incendiu care arde aproximativ o treime din oraș. Istoricul Dio Cassius a scris că împăratul Nero
a fost responsabil pentru arderea Romei. Incendii catastrofale avuseseră loc nu rareori în Roma
antică, dar nici unul din cele din trecut nu a avut repercusiuni mai mari asupra politicii. Se spune
că, cu câteva luni înainte, Nero tot vorbea că orașul fusese rău construit și că ar trebui refăcut
în întregime după un plan urbanistic mai bine gândit. Să fi provocat Nero incendiul Romei?
Oamenii erau consternați… Agitația populară se potolește într-adevăr rapid atunci când este
lansată o acuzație oficială împotriva unei mici secte religioase, creștinii, ale căror rituri
misterioase i-ar fi putut nemulțumi pe zeii tutelari ai Romei. Nero altceva nu mai știa despre
acești oameni atunci când a pus să fie arestați toți câți i-au căzut în mână și, după un proces
sumar, i-a trimis în camera de tortură. Unii dintre ei au fost aruncați la fiare, alții răstigniți, iar alții
unși cu rășină și transformați în torțe vii. Acum, împăratul putea, în sfârșit, să construiască o
capitală așa cum îi plăcea.

            Războiul spaniolo-american – Războiul a început după ce Statele Unite au intervenit

diplomatic pe lângă Spania în favoarea cubanezilor, cerând acesteia rezolvarea pașnică a
problemei independenței Cubei față de fosta mare putere colonială a ambelor Americi. SUA
avea interese majore în zonă datorită capitalului investit în afaceri cu zahăr, tutun și fier din
insule. Răscoalele din Havana, ale așa-numiților Voluntarios prospanioli, au dat Statelor Unite
motiv de a trimite nava de război USS Maine în ianuarie 1898. Trei săptămâni mai târziu,
devreme în dimineața zilei de 15 februarie, o explozie a distrus nava ancorată în portul Havana,
omorând 266 de marinari americani. Tensiunile din rândul opiniei publice americane au fost
exacerbate din cauza exploziei de pe USS Maine și a ziarelor de scandal, care acuzau Spania
de atrocități, agitând spiritele în SUA. Deși nu a existat nicio dovadă concretă, Spania a fost
acuzată de sabotarea navei și moartea marinarilor.

            Au existat mai multe explicații alternative privind cauzele exploziei. O serie de istorici și
cercetători au susținut mai târziu că nava a fost aruncată în aer de către Statele Unite pentru a
oferi un pretext pentru a invada Cuba și expulza Spania. În următoarele două luni, ziarele
americane patronate de William R. Hearst duc o campanie vehementă împotriva Spaniei,
inflamând populația. Războiul s-a terminat după victoriile navale decisive ale Statelor Unite în
Filipine și în Cuba. La doar 109 zile de la izbucnirea războiului, tratatul de la Paris, care a pus
capăt conflictului, a dat Statelor Unite fostele colonii spaniole Porto Rico, Filipine și Guam. Sub
jurisdicția Guvernului Militar al Statelor Unite, SUA a ocupat Cuba până în 1902.

            Pretextul SUA de a se alătura primului război mondial – RMS Lusitania a fost un
pachebot englez ce a aparținut companiei Cunard Line. A fost cea mai mare navă la începutul
secolului XX. Lusitania a fost scufundată la 7 mai 1915 de către submarinul german U-20, pe
timp de ceață, la numai 10 Mm în apropierea coastei Irlandei, la 6 zile după ce a plecat din New
York cu destinația Liverpool. Înainte de scufundare, Ambasada Germaniei la Washington a
emis un avertisment. Ziare din Statele Unite au refuzat publicarea acestuia pentru că implică
recunoașterea faptului că nava transporta muniții de război. Deși nu era înarmată, nava
transporta 60 de tone de muniție pentru Aliați (1.242 de lăzi cu proiectile, 1.000 de cutii cu
cartușe și 10,5 tone fulminat de mercur). Din cei 1.959 de oameni aflați pe navă, 128 erau
cetățeni americani. Au fost recuperate doar 289 de cadavre. Scufundarea navei Lusitania a dus
în scurt timp la intrarea SUA în Primul Război Mondial.

Dictatura fascistă a lui Hitler: Focul Reichstagului – În seara zilei de 27 februarie 1933, după ora
21.00, pompierii berlinezi au fost alertați că edificiul Parlamentului german, Reichstag, era în
flăcări. Incendiul a izbucnit în sala dezbaterilor și, până la sosirea pompierilor, flăcările au
cuprins și Camera Deputaților. În clădire a fost găsit Marinus van der Lubbe, un revoluționar
comunist olandez, un cărămidar șomer. Naziștii s-au folosit de incendiu ca să-i învinuiască de
complot antiguvernamental pe comuniști. Ca urmare, 4.000 de comuniști au fost arestați.
Aproape o lună mai devreme, cancelarul desemnat Adolf Hitler a insistat pe lângă președintele
Germaniei, Hindenburg, să promulge un decret împotriva Partidului Comunist. Hitler a cerut
apoi președintelui Hindenburg să emită o ordonanță de urgență care limitează libertatea
persoanei, inclusiv dreptul la liberă exprimare și libertatea presei, limitări cu privire la drepturile
de asociere și întrunire, percheziții de case fără mandat, confiscare de proprietate, precum și
încălcări ale intimității poștale, telegrafice și telefonice, comunicații admise dincolo de limitele
legale prevăzute altfel (vă pare cunoscut?). Mulțumită succesului obținut de Partidul nazist și
aliații săi din timpul scrutinului, avut loc după incendiere, liderul și cancelarul Germaniei, Adolf
Hitler, a promulgat Actul de Împuternicire, care îi dădea efectiv puterea unui dictator.

            Afacerea Lavon – Afacerea Lavon se referă la o operațiune israeliană sub acoperire ce
nu a reușit, cu nume de cod Operațiunea Susannah, desfășurată în Egipt în vara anului 1954.
Ca parte a operațiunii, un grup de evrei egipteni au fost recrutați de serviciile secrete israeliene
pentru planurile de bombardare în interiorul Egiptului, a obiectivelor americane și britanice.
Atacurile au fost puse pe vina Frăției Musulmane, a comuniștilor egipteni sau a nemulțumiților
locali, cu scopul de a crea un climat de violență și instabilitate, suficient pentru a induce
guvernului britanic dorința de a menține trupele de ocupație în zona canalului Suez.

            Operațiunea nu a provocat victime, cu excepția membrilor celulei, care s-au sinucis
după ce a fost capturați. Operațiunea în cele din urmă a devenit cunoscută sub numele de
Afacerea Lavon, după ministrul israelian Pinhas Lavon, ce fost nevoit să demisioneze ca
urmare a incidentului. După ce Israelul a negat public orice implicare în incident timp de 51 de
ani, agenții care au supraviețuit au fost onorați în mod oficial în anul 2005, fiind acordate
certificate de apreciere de către președintele israelian Moshe Katzav.

Operațiunea Northwoods – Șefii Armatei Americane propuneau în mod oficial planificarea și

desfășurarea de către Pentagon a unor acțiuni teroriste pe teritoriul SUA și, în afara țării,
împotriva cetățenilor americani, acțiuni care urmau să fie puse pe seama lui Castro și a Cubei.
Aceste acțiuni urmau să creeze în America și în lume „impresia de imprudență și de
iresponsabilitate la scară mare din partea Cubei față de alte țări și mai ales față de Statele
Unite”. Revolta stârnită în SUA și în lume față de aceste acțiuni iresponsabile ar fi îndreptățit
Administrația americană să declare război Cubei. Pe 13 martie 1962, documentul e prezentat
spre aprobare Secretarului Apărării al SUA, Robert McNamara. Cum ministrul respinge Planul,
trei zile mai târziu, conflictul e arbitrat de președintele J.F. Kennedy. Acesta nu e de acord cu
documentul pe motiv că intervenției militare deschise împotriva Cubei el îi preferă acțiunile
clandestine desfășurate de CIA. În noiembrie 1963, Kennedy a fost asasinat în Dallas, Texas.

            În Golful Tonkin – După asasinarea lui Kennedy, SUA intensifică războiul cu Republica
Vietnam pe baza unei rezoluții aprobate în Congres, Rezoluția Golfului Tonkin. În Incidentul din
Golful Tonkin, petrecut pe 2 august 1964, două distrugătoare americane au atacat trei nave
vietnameze și au scufundat una dintre ele. Apoi, pe 4 august, americanii au declarat că au fost
atacați din nou de nave vietnameze, ceea ce a făcut Congresul să aprobe continuarea
războiului. Singura problemă e că, așa cum o arată documente declasificate în 2005,
vietnamezii nu aveau nicio navă în Golful Tonkin pe 4 august! Așadar, CIA distorsionase
adevărul, cum bine demonstraseră, încă din 1981, așa-zișii conspiraționiști. Până în 1969,
peste 500.000 de soldați au luptat în Asia de Sud-Est. Conform unor mărturii, în 1965,
președintele Johnson ar fi comentat în particular: Din câte știu, marina noastră trăgea după
balene pe-acolo!

            Operațiunea Gladio – Colaborând cu numeroase agenții de spionaj din Europa de Vest
via NATO, CIA a creat, după al Doilea Război Mondial, o rețea de armate secrete „ în spatele
liniilor”. Scopul principal al acestor structuri paramilitare a fost destabilizarea organizațiilor de
stânga din statele respective, prin operațiuni sub acoperire. Cea mai renumită dintre acestea,
prima despre care au fost făcute dezvăluiri complete, a fost Operațiunea Gladio. Depășindu-și
rapid misiunea sa inițială, a devenit o rețea de teroare sub acoperire formată din militanți de
extremă dreaptă, elemente de crimă organizată și unități militare secrete. Operațiunea a fost
activă în Italia, Franța, Belgia, Danemarca, Olanda, Norvegia, Germania și Elveția.

            În luna august a anului 1980, militanții Gladio au bombardat o stație de tren din Bologna,
omorând 85 de persoane. Inițial, s-a dat vina pe Brigăzile Roșii. Mai târziu s-a descoperit că
elementele fasciste din cadrul poliției secrete italiene și Licio Gelli, șeful P2 Masonic Lodge, au
fost responsabili pentru atacul terorist.

            Operațiunea Gladio a susținut, în cele din urmă, viețile a sute de oameni din întreaga
Europă. Existența structurii Gladio a fost dezvăluită abia la începutul anilor 1990 de către fostul
premier italian Giulio Andreotti, care a confirmat că „armata italiană din spatele frontului numită
Gladio” a existat începând cu 1958, cu aprobarea guvernului italian.

            Acestea nu sunt teorii conspiraționiste, ci fapte istorice. Am expus aici doar câteva
exemple. Adunându-le pe toate la un loc, se poate scrie o carte. Unii chiar au scris, trebuie doar
să căutați. Poate că acum vă veți întreba ce planuri are guvernul cu voi. Oare aceste planuri
sunt împotriva noastră sau pentru bunăstarea populației? Să fie făcute planurile pentru a
satisface nevoile unor persoane obscure din umbra puterilor sau sunt doar aberații ale unui alt
adept al teoriei conspirației?

Alte exemple 

            Unul dintre cei mai cunoscuți autori ai teoriilor conspirațiilor privind atentatele din 11
septembrie, participant la operațiuni secrete alături de traficanții de droguri din CIA, a murit în
condiții mai mult decât suspecte. Fost pilot de linie pe aeronave Boeing, Phillip Marshall a fost
găsit fără suflare, alături de cei doi copii și de câinele familiei. Bărbatul i-a împușcat cu aceeași
armă, după care și-a tras un glonț în cap, spun, pe aceeași voce, anchetatorii și autoritățile.
Teza sinuciderii a fost spulberată, cu argumente, de o serie de experți și jurnaliști americani,
care sunt convinși că nu este decât un nou asasinat comis de sistemul corupt care ne conduce.

Marshall nu era un simplu pilot. Publicase din anul 2001 trei cărți-document privind atentatele
teroriste din 11 septembrie, în care demonta versiunea Washingtonului. Și era conștient că, prin
dezvăluirile sale din The False Flag 9/11 – Cum Bush, Cheney și saudiții au creat lumea post
11 septembrie și din The Big Bamboozle – 9/11 și Războiul împotriva terorismului, își făcuse o
armată de dușmani.
            Taxate drept paranoice de către detractorii săi, cărțile acuzau direct administrația Bush
și serviciile secrete saudite, pe baza unor documente, că au fost complici la antrenarea
atacatorilor kamikaze care au intrat cu avioanele în Turnurile Gemene. O altă lucrare, cu teorii-
bombă despre atacurile din 2001, urma să iasă de sub tipar. După un studiu aprofundat, de
peste zece ani, al acestui atac în care au fost folosite avioane de linie ale Boeing pline cu
pasageri, sunt 100% convins că agenți ai serviciilor secrete saudite au fost sursa de finanțare,
de sprijin logistic și tactic pentru antrenarea atacatorilor, cu 18 luni înainte de atentat, era
concluzia lui Marshall, în urma probelor adunate în tot acest timp.

            George Bush, Mafia și CIA– Brian Downing Quig, jurnalist american de investigații, a
murit, în iunie 2003, după ce a fost lovit, accidental, de un camion. Renumit pentru investigațiile
de presă, autor al unor teorii ale conspirațiilor, ziaristul contribuise la scrierea cărții Mafia, CIA și
George Bush, alături de Pete Brewton, în care erau dezvăluite o serie de operațiuni ilegale cu
droguri, de care nu erau străine nici CIA, nici administrația Bush. Pe scurt, ancheta lui Quig
scotea la lumină conexiunile dintre Mafia, CIA, un grup de oameni de afaceri din Texas și o
serie de politicieni, în frunte cu Bush Jr., în cadrul unei afaceri în care erau în joc peste 500 de
miliarde de dolari.

            JFK și Noua Ordine Mondială – William (Bill) Cooper, realizator de radio, cunoscut
autor al mai multor teorii ale conspirațiilor, a fost împușcat mortal, în urma unui schimb de
focuri, după ce poliția din Arizona încercase să-l aresteze. Era convins că administrația Bill
Clinton vrea să-l asasineze. Cooper publicase lucrarea Behold a Pale Horse, în care elaborase
teorii conspiraționiste legate de uciderea lui J.F. Kennedy, despre guvernul mondial și despre
cum încearcă Illuminati, controlați de Grupul Bilderberg, să pună stăpânire pe planetă, pentru
stabilirea unei Noi Ordini Mondiale.

            Fenomenul OZN și Illuminati – Jim Keith, autorul cărților Elicoptere negre peste

America. Lovitură de forță pentru Noua Ordine Mondială și Caracatița, alături de Kenn Thomas,
a lansat teorii ale conspirației privind modul în care CIA testează arme pentru controlul minții.
Tezele sale au vizat, de asemenea, Illuminati și fenomenul OZN-urilor. În 1999, în urma unei
lovituri la genunchi, Keith a fost transportat la spital, unde a murit, pe masa de operație, din
cauza unui cheag de sânge.

            Alianța neagră – Gary Webb, laureat al Premiului Pulitzer pentru Jurnalism, a lansat
teorii ale conspirației pe seama legăturilor dintre CIA și mafia drogurilor din Nicaragua. Webb a
fost autorul volumului Dark Alliance, în care susținea că CIA se face vinovată de răspândirea
epidemică a consumului de cocaină în toate orașele americane. Mai mult, teoria sa era că
administrația Reagan fusese un adevărat scut pentru traficanții de droguri, pentru a strânge
bani de la Contras (grupările rebele din Nicaragua). Probele sale îl făceau să susțină că oficialii
de la Casa Albă știau despre legăturile și banii pe care Agenția Centrală de Informații îi obținea
de pe urma conexiunilor cu Contras. În 2004, jurnalistul a fost găsit mort, împușcat în cap.
Varianta oficială a fost că s-a sinucis…
Capitolul XVI – Soluții… Idei…
Am văzut deja că a inocula gândirea ta altei persoane și a o face să gândească cum gândești tu
se numește manipulare. Tocmai de aceea mă feresc de a da sfaturi, de a rezolva problemele
oamenilor sau de a orienta pe cineva într-o direcție sau alta. În același timp, am scris mai sus
că majoritatea cărților, revistelor și site-urilor ce par a fi antisistem se concentrează doar pe
problemă și nu pe soluții. În felul acesta nu fac decât să îi adâncească cititorului sentimentul de
neputință – noi știm că ceva rău și nelalocul lui se petrece cu această lume, dar nu putem
schimba nimic.

            Eu cred că fiecare persoană poate să gândească pentru ea și cred că fiecare poate
vedea soluțiile într-o problemă a societății actuale. Trebuie doar să vrea! Dacă așteptăm mâna
întinsă de la alții, înseamnă că nu suntem pregătiți pentru schimbare, înseamnă că ne lăsăm
manipulați în continuare, cum am făcut-o și în trecut. Treceți la fapte, oameni buni, și nu
așteptați soluții de la nimeni!

            Soluțiile se află în mâinile voastre, în ideile voastre, în perspectiva voastră de a vedea
viitorul! Alții pot doar să vă arate calea, voi doar trebuie să o urmați, dar trebuie să vreți!
Oamenii vor schimbare, dar o vor ca pe ceva venit de sus, ca și rugăciunile la biserică, ce nu se
pot concretiza dacă nu faci nimic pentru a schimba ceva în viața ta. Schimbarea nu poate veni
dacă nu o vrei cu adevărat, dacă nu o cauți și nu lupți pentru ea. Schimbarea e la îndemâna
oricui, însă doar cei ce conștientizează asta pot beneficia de ea.

            Războiul dintre Sistemul de Control și Omenirea dornică de libertate n-a început ieri sau
azi, el durează de când acest sistem parazit s-a organizat pentru dominarea întregii Umanități.
Românii au în față două posibilități: să se subordoneze intereselor Sistemului Arhontic, așa cum
este acum, sau să înceapă un lung război psihologic și economic de eliberare. Evident că
agenții arhonților au luat toate măsurile imaginate de ei pentru ca națiunea română să rămână
pe veci roaba lor, iar România o semi-colonie.

            În aceste condiții, vă întrebați: ce mai putem face noi, românii, care dorim să trăim liberi
și prosperi? Dacă încă vă mai întrebați, e bine… înseamnă că ați început să gândiți normal și să
sperați că vom ieși de sub călcâiul Sistemului de Control.

            Jugul Sistemului de Control poate fi scuturat în urma unui război îndelungat, cu caracter
psihologic și economic. O asemenea operațiune de luptă ar fi încununată de un succes mai
rapid dacă ar fi dusă de o organizație națională puternică, bogată și cu relații în rândul liderilor
politico-economici. O asemenea organizație civică nu există în România și nici nu avem
perspectiva să o putem înființa prea curând.

            Ca atare, rămâne numai varianta războiului psihologic și economic de eliberare

națională de lungă durată. Războiul este limitat la componentele psihologice și economice
pentru că trebuie să se desfășoare într-un cadru strict legal. Dacă am apela la violență, am fi
reprimați fără cruțare chiar de proprii compatrioți (idioții utili). Adevărul este că,
fără ajutorul nostru, aceste persoane ce se află spre centrul pânzei de păianjen nu ar fi putut să
realizeze mai nimic din ceea ce și-au propus. Noi, oamenii de rând, le facem planul fără să
vrem.

            Exemplele sunt multe, dar voi aminti doar câteva, pentru că restul rezultă din acestea:
1. Societatea de consum – Câți dintre voi nu aveți în casă produse pe care poate le-ați
folosit doar o dată și, dacă vă gândiți bine, nici nu știți de ce le-ați cumpărat? Câți oameni nu
cumpără un produs doar pentru că acela vechi s-a demodat, deși cel nou îndeplinește în
proporție de peste 90% aceleași funcții? Câte haine trebuie să ne cumpărăm pentru a satisface
minimul de confort? Cât de scumpă trebuie să fie mașina pentru a ne hrăni îndeajuns EGO-ul?
Etc.
2. Slăvirea televizorului – Câți din oamenii de azi nu se uită la televizor fără să treacă prin
filtrul gândirii ce văd și aud? Câți dintre cei care privesc acest ecran minunat și colorat nu vin cu
argumente într-o dispută am văzut eu la televizor? Câți dintre cei ce privesc seară de seară
știrile își pun vreodată întrebarea cât este manipulare și cât este adevăr în cele prezentate?
Încă de la invenția radioului, elitele au înțeles importanța manipulării oamenilor, pentru că tot ce
se spunea acolo era „oficial”, deci adevărat. Televiziunea a dus acest concept pe o scară mult
mai înaltă și l-a perfecționat până la extrem.
3. Filmele – Câți dintre voi sunteți conștienți că, prin filme, mesajul ajunge în subconștient?
Experimente din anii ’50-’60, date publicității recent, arată că oamenii au fost manipulați să
consume anumite produse după ce au vizionat filme. Bineînțeles că în prezent mesajul este
mult mai subliminal și ajunge acolo unde trebuie, dar sunt și mesaje directe care își ating ținta.
În ultimul timp, alături de filme, se pot adăuga și filmele de desene animate pentru copii. S-a
descoperit că, prin filme, omul își imaginează un posibil scenariu ce poate deveni real și tot
acolo se găsesc și soluțiile. Diferența e că în realitate soluțiile diferă mult.
4. Ziarele și emisiunile de duzină – Știați că cel mai accesat ziar din România este un
tabloid? Lucrurile stau la fel în cazul emisiunilor urmărite la TV. Suntem oripilați de ceea ce se
întâmplă în jurul nostru, în timp ce urmărim cu interes afirmațiile de doi lei ale lui …escu despre
…xulescu. Nu facem nimic, ba dimpotrivă, băgăm bani în buzunarele celor care
comercializează asemenea gunoaie.

            Dacă vă liniștesc cu ceva, vă spun că și în țările mult mai dezvoltate tendința e la fel.
Cărțile au început să fie pe cale de dispariție pentru că avem telefoane ce ne țin la curent cu
toate despărțirile și împăcările din lumea mondenă. Uitându-te oripilat la o emisiune de doi lei și
conștientizând acest lucru nu te face mai bun decât acela ce nu conștientizează. Pentru el e
normal, dar pentru tine…

5. Alimentația – Societatea actuală se bazează pe produse prefabricate, în mare parte

artificiale. Câți dintre oameni realizează ce mănâncă atunci când cumpără produse tip fast-
food? Câți dintre noi citim etichetele de pe produsele cumpărate din supermarketuri (și oare câți
înțelegem terminologia creată exact pentru a ne debusola), produse care sunt prefabricate
tocmai pentru a avea un termen de valabilitate mai lung?

            Până și fructele și legumele par să fie mai ieftine, venind din cealaltă parte a lumii, decât
cele autohtone. Cineva vrea cu tot dinadinsul să consumăm anumite produse în detrimentul
altora.

            De multe ori, discutând cu oamenii pe tema acestui subiect, răspunsul ce pare a fi pe
buzele tuturor este: și ce putem face?

6. Partea spirituală – Puțini oameni trec prin filtrul gândirii ceea ce li se spune de către o
autoritate în materie de religie. Încă din copilărie, copiii sunt învățați nu să gândească singuri, ci
cum vor părinții sau sistemul educațional, iar chestiunea religioasă pare în cele mai multe familii
foarte serioasă. Plecând de la religiile de bază, ajungând până la cele modernisme de tip New
Age, aceste instituții se joacă cu mintea noastră, iar la o analiză mai aprofundată asupra
fenomenului, vedem că scopul este întotdeauna același, puterea asupra individului. Folosind
manipularea ca pe un mod de acțiune, scopul devine atins după ce gloata a primit mesajul și a
rezonat cu acesta. Un scop secundar al acestor forme de manipulare este banul. Dacă toată
lumea te ascultă, de ce să câștigi ceva de pe urma acestor creduli?!
7. Banii – Cred că acesta trebuia să fie primul exemplu, dar am preferat să enumăr altele
tocmai pentru a ajunge aici. În societatea modernă, a avea un statut social mai bun decât al
vecinului pare să fie scopul în viață. Bineînțeles, nu vorbesc aici de oamenii care caută să
muncească de pe o zi pe alta pentru a supraviețui, ci de aceia pentru care traiul necesar a fost
de mult acoperit. Se pare că niciodată nu e de ajuns, egoul nostru trebuie hrănit, iar funcția mult
visată nu va întârzia să apară.

            Trecem peste principii morale, nu avem timp de educația copiilor, nu ne interesează ce
se întâmplă în jurul nostru, decât dacă se intersectează cu cariera noastră. Cei aflați în umbră
au folosit acest model în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial în SUA sub
sigla visul american și se pare că le-a reușit de minune. Puțini sunt cei care se gândesc serios
că sunt manipulați cu ajutorul dorinței lor de a acumula cât mai mult.

            Vremea discuțiilor s-a terminat, e timpul să facem ceva! Oamenii se tem, în special de
schimbare. Nu putem ști cum se va termina, dar putem declanșa începutul. Bunicii noștri au
luptat în război, părinții au fost la revoluție, va veni timpul să-i povestești copilului tău ce ai făcut
pentru a-i îmbunătăți viața. Imaginați-vă o lume fără reguli greșite sau control, o lume fără limite,
o lume a oamenilor, în care totul este posibil. Ce fel de lume va fi asta? Voi hotărâți!

Războiul de eliberare de sub jugul Sistemului de Control Arhontic cuprinde următoarele

componente:

1. Informarea întregii populații culte despre modul de organizare și acțiune al Ocultei și al

agenților ei.
2. Instruirea populației cu metodele de combatere a agresiunii oculte, pe plan psihologic și
economic:

– Combaterea intoxicării mistice a populației

– Combaterea și contracararea propagandei oculte

– Demascarea agenților oculți și compromiterea acestora

– Sabotarea intereselor economice ale Ocultei

– Eliminarea din viața publică a liderilor politico-administrativi și religioși, subordonați Ocultei

– Refuzul acceptării exploatării de către firmele oculte prin greve, demonstrații, ocuparea
obiectivelor economice sau alte măsuri permise de lege

– Eliminarea normelor constituționale și legale favorabile agenților oculți

– Creșterea și promovarea unor lideri politico-administrativi nesubordonați Ocultei

3. Instruirea populației cu metodele științifice de perfecționare a personalităților și de

obținere a succeselor pe plan științific, creator, economic, cultural etc.
4. Ajutarea populației cu sfaturi și măsuri concrete, de smulgere a bogăției naționale din
mâna agenților oculți, susținând astfel îmbogățirea masivă a populației.

– Convingerea forțelor de securitate să protejeze populația în schimbul slujirii elitei

 – Denigrarea mediilor de difuzare a știrilor elitiste și boicotarea acestora prin refuzul de a folosi
televizorul, ziarele sau site-urile corporatiste

– Deconspirarea clasei politice care servește interesele acestor infractori, în schimbul

intereselor populației

– Evitarea cu orice preț a implantării oricărui dispozitiv ce va face din tine o unealtă de control

– Limpezește-ți mintea de valorile false ce ți-au fost implantate de către sistem, cu precădere
consumerismul

– Nu fi adeptul orb al vreunui lider, oricât de morale par tehnicile sale sau oricâtă dreptate crezi
că are. Fii tu însuți liderul faptelor tale!

– Ura rasială sau etnică duce doar la divizarea populației. Nu te lăsa păcălit!

5. Informează-te despre orice. Începând de la alimentație sănătoasă și alternativă și

terminând cu tehnici de supraviețuire! Poate părea o glumă acum, dar poate într-o zi îmi vei
mulțumi.

            Pe măsură ce devenim conștienți de aceste realități, drumul pe care e nevoie să pășim
devine din ce în ce mai clar. În realitate, lucrurile atunci nu mai par atât de complexe sau
inexorabile cum am crezut la început. Este de fapt o chestiune de a gândi cu mintea ta, nu cu
mințile adversarilor. Cum putem sesiza dacă suntem victime ale acestor tehnici de impunere a
unei „gândiri de grup”? În primul rând, printr-o analiză la rece a comportamentului, a gândirii și a
sentimentelor noastre.

            Dacă am ajuns să credem necondiționat în anumite idei, deși suntem puși în fața a
numeroase fapte concrete ce le contrazic, dacă îi considerăm proști sau dușmani pe cei care au
alte păreri decât ale noastre, dacă ne limităm numai la anumite surse de informare, ce ne susțin
concepțiile, dacă ajungem să dăm răspunsuri standard, al căror înțeles profund nici măcar nu
ne este prea clar, înseamnă că ne aflăm sub influența totală a manipulatorilor ce ne-au inoculat
politica împărțirii tuturor faptelor și ideilor în albe și negre sau în corecte și incorecte.

            În viața reală există nenumărate tonuri de gri, nenumărate variante, și nimeni nu se
poate crede deținătorul adevărului absolut. Dialogul autentic, schimbul de idei, recunoașterea
greșelilor, analiza lucidă a faptelor sunt pași importanți spre evadarea din mrejele unui
asemenea tip de manipulare pe scară largă. Gândiți-vă atunci când luați o decizie dacă ea
reprezintă opțiunea dumneavoastră intimă! Nu cumva ați luat-o pentru că așa trebuie sau
pentru că o asemenea hotărâre așteaptă de la dumneavoastră cei care deja vă manevrează
așa cum vor ei? Atașamentul necondiționat față de anumite idei, în ciuda tuturor evidențelor ce
demonstrează contrariul, nu reprezintă un semn al loialității, ci o dovadă de rigiditate și chiar de
succes al manipulării la care este supus individul.

            Acceptați în cadrul discuțiilor, nu doar formal, și părerile celorlalți și analizați-le cu

atenție, atunci când sunt susținute de argumente concrete. De multe ori vă pot oferi soluții la
care poate chiar și dumneavoastră v-ați gândit, dar le-ați respins pentru că nu erau pe linie sau
nu conveneau politicii generale.

            Te-au făcut să crezi că ești un fir de nisip nesemnificativ, o simplă furnică în furnicarul
omenesc, că nu te poți apăra, că nu ai dreptul să judeci; să nu spui ce gândești, să nu gândești;
că nu ai nici o valoare. Te-au făcut să crezi că nu poți duce o viață fericită decât dacă ai
produsele lor, decât dacă îți cumperi fericirea din mall-urile lor; fericirea constând în produsele
lor; că nu ești decât o statistică, un număr simplu pe ecran, ușor de șters… Dar nu este
adevărat!

            Dacă ești capabil de iubire și luptă, sufletul tău face mai mult decât toate mințile lor la un
loc. Dacă vrei ca urmașii tăi să trăiască cu adevărat liberi, să nu te îndoiești de asta! Trăiești
cele mai importante momente din viața ta și o să faci parte din momentul cel mai important al
umanității. Totul depinde de tine! Tu decizi dacă ești un simplu miel dus la abator sau te afli
printre oamenii care au luptat până la ultima suflare la eliberarea din sclavie a omenirii. Cred că
a venit momentul să demonstrezi valoarea și curajul tău!

            Așadar, știm că lumea este controlată de mii de ani de către anumite grupuri de interese
religioase, politice și financiare ce ne manipulează. Știm că ei fac legi și revoluții, instaurează
guverne, hotărăsc ce țări dispar pentru ca altele să le ia locul. Ei fabrică noi ideologii și chiar
religii. Au creat toate ideologiile politice, de la fascism trecând prin comunism și capitalism,
aducându-ne în pragul unei alte crize economice și probabil înaintea unui nou război mondial.

Ei făuresc tratatele militare și economice internaționale, ei schimbă regimuri politice și președinți

de state ca pe niște simple piese uzate ale unei mașini. Toate marile evenimente ale trecutului
– de la revoluțiile politice și culturale, până la marile invenții și realizări științifice și chiar la
cataclismele așa-zis naturale – sunt opera Lor. Pentru ei, Lojile Masonice de orice rit, N.A.T.O.,
Grupul Bilderberg, O.N.U., Comisia Trilaterală, defuncta U.R.S.S. și alte organizații pe care le-
am văzut sau le vedem încă defilând pompoase la televizor, nu sunt altceva decât terenul de
lucru al stăpânilor din umbră.

             Întrebarea este: de ce? Cât poate trăi un om să se bucure de plăcerile vieții? Câteva
zeci de ani? Planurile lor se întind pe secole, de ce? Pentru urmași? Ar putea niște oameni atât
de egoiști să se gândească doar la viitorul copiilor lor? Ce știu ei? Cred oare că viața este
numai una și atunci merită trăită din postura unui zeu, căci după ea nimic nu mai contează?
Este puțin probabil să fie atât de naivi, de vreme ce nu vor ca noi să aflăm de punțile spre
lumea spirituală. Știu ei mai multe decât ne închipuim, care le sunt resorturile? Este într-adevăr
o conspirație sau doar un curs evolutiv firesc, natural?

            Dacă există un plan de subjugare a omenirii cu întindere pe mii de ani, iar persoanele
care îl pun în practică au o durată de viață de zeci de ani, cine poate avea grijă ca planul să fie
dus până la capăt, ținând cont că valorile și convingerile umane se schimbă odată cu generațiile
?

            Răspunsurile pot fi mai fabuloase decât orice operă SF.

Capitolul XVII – Cultura OZN
            În prezent, toată lumea este familiarizată cu fenomenul OZN (obiecte zburătoare
neidentificate). Filme, cărți, documentare, desene animate, publicații, articole în presa media
oficială, informații oferite de către foști demnitari ce au deținut funcții publice, toate ne fac o
imagine de ansamblu a fenomenului OZN. Varianta scurtă este că extratereștrii ne vizitează pe
ascuns, iar guvernele celor mai dezvoltate țări știu de existența entităților de pe alte planete în
jurul sau pe planeta noastră.

            Anumite apariții, având de la câțiva martori la câteva zeci de persoane, ale unor obiecte
luminoase zburătoare neidentificate au pecetluit faptul că suntem vizitați în mod constant, poate
chiar observați și analizați într-o manieră științifică de către anumite rase de extratereștri.
Declasificarea anumitor dosare din secolul trecut au adus însă și mai mult mister asupra
fenomenului. Trebuie recunoscut faptul că guvernele au fost interesate de acest fenomen cel
puțin din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Rapoarte, investigații, interogatorii,
deplasări la fața locului ale armatei, toate au fost desecretizate.

             Însă nu s-a găsit nicio dovadă în aceste desecretizări (în mare parte, rapoartele au fost
blurate, pentru că in-formațiile încă nu puteau fi oferite publicului) că ființe de pe altă planetă s-
au deplasat în acest loc din galaxie; nu sunt dovezi că armata ar deține tehnologii, nave sau
corpuri ale presupușilor extratereștri. Cel puțin nu oficial și nu din documentele declasificate.

             Fenomenul, însă, persistă și a luat o amploare fără precedent. Tehnologia ne-a permis
să privim atent la câteva zeci de mii de sisteme solare și să analizăm datele obținute cu o finețe
mult superioară. Astfel, conform NASA, există câteva mii de planete care, teoretic, ar putea
susține viața și chiar ființe inteligente. Aceste planete se aseamănă extraordinar de mult cu
Terra, sunt la o distanță perfectă de stelele în jurul cărora se învârt, iar datele primite și
analizate de către tehnicienii NASA par să indice că numărul acestor planete este mult mai
mare decât ne-am fi așteptat acum câțiva ani.

            Totuși, există anumite piedici în a călători către aceste sisteme solare – sunt la câțiva
ani lumină de Terra. Adică la o distanță pe care, teoretic, la nivelul la care înțelegem legile fizicii
actuale și la nivelul tehnologic la care ne aflăm momentan, nu o putem parcurge. Deocamdată.

            Ceea ce rămâne cert e faptul că, spre deosebire de deceniul trecut, în care fenomenul
OZN era ridiculizat în special de către persoanele cu o pregătire științifică solidă, acum pare că
toată lumea s-a pus de acord că fenomenul poate exista, dar este peste puterea noastră de
înțelegere. Armata, guvernele și agențiile de informații rămân tăcute, dar sunt vizibile
schimbările în abordarea celorlalte părți implicate în jurul fenomenului.

            Un lucru e sigur: fenomenul OZN este real. Există argumente clare care conduc clar la
ideea că un fenomen se întâmplă pe Terra, care interacționează cu omenirea de mii de ani.
Întrebarea care se pune este de ce? Oare vin într-adevăr din spațiu și de pe o altă planetă, din
altă galaxie, sau doar se ascund la marginea percepției noastre și au fost acolo dintotdeauna –
sau ambele variante?

            Gradul ridicat de anomalie al fenomenului OZN, extratereștri, răpiri și realități

hiperdimensionale, toate puse la un loc ne pot da indicii majore despre ce se întâmplă și ce s-a
întâmplat pe planeta noastră cu privire la istorie, la ridicarea și decăderea popoarelor, la religii,
evoluție, cultură, războaie, conspirații, comportament uman, psihologie și, practic, existența
omenirii din toate punctele de vedere. Ba chiar, poate, însuși modul în care a fost ea creată.
Poate că elita, care pare să controleze lumea prin guverne în zilele noastre, este formată doar
din niște păpuși de ale căror sfori trag niște stăpâni hiperdimensionali, care manipulează
omenirea să întâmpine vizitatorii ca pe niște frați din spațiu binevoitori, atunci când urmează să
se dea la o parte vălul.

            Dar dacă fenomenul OZN nu este ceea ce am crezut că este, ci influențează omenirea
și lumea în general, de mii de ani, care ar fi implicațiile acestui lucru? Viziunea pe care o avem
despre viață și existență, despre știință și religie, despre spiritualitate și evoluție, conștiință și
psihologie, precum și realitatea așa cum o cunoaștem acum ar arăta cu totul altfel dacă am
analiza mai profund fenomenul OZN și posibilitatea ca lumea noastră să fie afectată de o
inteligență superioară extraterestră. Poate că nu noi suntem pe „scena principală” aici pe
Pământ – și poate că nici măcar nu suntem noi în vârful lanțului trofic?

            În general, este imposibil să porți o discuție pe această temă cu oameni care resping
orice de la bun început, fără să fi analizat la modul sincer dovezile și studiile disponibile. Nu are
rost să discuți despre convingeri sau să impui puncte de vedere. Discuția e constructivă doar
atunci când nu este limitată de preferințele sau de convingerile personale sau de o viziune
condiționată asupra lumii. Atunci când cauți adevărul, obiectivitatea și o minte deschisă sunt
instrumente esențiale.

            Având în vedere acest lucru, toți cei care pornesc să studieze fenomenul OZN vor
descoperi, până la urmă, că există informații valabile, la fel cum există și dezinformare.
Adevărul și minciunile sunt amestecate, mai ales în cazul unei teme aflate în afara tărâmului
culturii oficiale. Este ca o mare mlaștină, însă un căutător sincer, care abordează subiectul cu o
minte critică, dar deschisă, și cu efortul de a face ceva săpături, va putea să vadă fără urmă de
îndoială că, într-adevăr, se întâmplă ceva din altă lume… ceva care se întâmplă de ceva vreme.
Întrebarea este – cum să separi adevărul de minciuni? Cum putem să aflăm ce se întâmplă, de
fapt, în acest domeniu evaziv? Dar ce știm noi cu adevărat despre intenția acestor vizitatori?

            Când avem de-a face cu astfel de teme extreme, trebuie luată în considerare o
chestiune importantă: propriul nostru nivel de condiționare culturală. Mulți oameni proiectează o
anumită imagine tipică a fenomenului extraterestru pe baza filmelor de la Hollywood și a
literaturii SF, care, în cea mai mare parte, au tendința să umanizeze într-un fel ființele
extraterestre inteligente și să mențină lucrurile la un nivel foarte fizic, cu extratereștri care vin de
pe o altă planetă și prezintă calități omenești. Ceea ce vedem în mass-media oficială afectează
într-adevăr modul în care percepem acest subiect, fie și numai la modul inconștient.
Condiționarea prin intermediul culturii oficiale, care a transformat acest subiect în ficțiune, este
profundă și cu implicații vaste. Nu este cazul să o subestimăm.

            Cu toate acestea, cea mai mare parte a publicului larg crede că există OZN-uri
extraterestre și că guvernele ne ascund informații în acest sens. Mulți oameni au văzut ei înșiși
OZN-uri. Dar în același timp, cei mai mulți nu dau prea mare atenție sau nu se gândesc prea
mult la asta, crezând că, în orice caz, nu ne prea afectează și că o să ne ocupăm de această
chestiune atunci când se va realiza contactul „oficial”.

            Fenomenul în ansamblu, pe care îl vom numi în continuare cultura OZN, este împărțit în
mai multe categorii ce se disting prin raportarea individului la cultura societății actuale.

            Astfel, o primă categorie este de părere că ființe venite din negura cosmosului în nave
spațiale, cu o tehnologie mult avansată, ne urmăresc și nu ne consideră destul de avansați
(tehnologic, spiritual) pentru a lua legătura cu noi. Această teorie a fost promovată în serialul de
S.F. Star Trek, unde Federația nu intervenea în societățile care nu descoperiseră călătoria în
spațiu la viteze mai mari decât cea a luminii.
            Pentru foarte multe persoane, pare destul de verosimil ca o astfel de civilizație să ne
observe de la distanță, neinterferând cu societatea noastră primitivă. Ipoteza vizitării
extraterestre a Pământului este cea mai răspândită teorie legat de natura fenomenului OZN.
Această idee a prins atât de puternic în rândul populației, încât a generat un imens trend de
așteptări cu privire la posibilitatea contactării extratereștrilor și a rolului lor în viața noastră.
Puține alte idei din ultimul secol au prins atât de mult la o atât de mare parte a populației și au
avut parte de o atât de intensă mediatizare ca această ipoteză.

            O altă teorie spune că am fost creați de către aceste ființe, ce posedă o tehnologie
peste puterea noastră de imaginație, și că suntem proprietatea lor. Astfel, tot ceea ce se
întâmplă pe planeta noastră, sistemul solar, are un scop bine determinat din punctul lor de
vedere, scop care este mai presus decât rasa umană. Experimente genetice, răpiri în miez de
noapte, Noua Ordine Mondială cu un singur guvern unic, războaie amănunțite, istoria cu toate
misterele ei, toate sunt puse pe seama acestor entități atotputernice și ascunse care au destinul
rasei umane în mâini de zeci de mii de ani.

            O altă ramură este a celor care cred cu tărie că OZN-urile sunt frații noștri mai mari,
care stau ascunși și ne ajută în anumite momente de tensiuni sociale. Fiind mult avansați
tehnologic față de noi, nu avem posibilitatea să îi reperăm cu aparatele tehnologice de care
dispunem. Mai mult, aceste persoane spun că ar trebui să luăm legătura cu ele și să ne lăsăm
ghidați de către aceste ființe binevoitoare. Această ramură este destul de populară în zilele
noastre, mai ales în mișcarea New Age, de unde aflăm că „frații noștri din spațiu”, binevoitori,
au venit și poate că ne furnizează tehnologie precum Energia Punctului Zero, tehnologie pe
care guvernul secret o ascunde de noi. Conform susținătorilor acestor idei, noi îi „amenințăm”
pe extratereștri și periclităm un posibil scenariu de contact, din cauza programului nostru de
arme spațiale. Aceste grupuri au, de fapt, o deviză bine definită, și anume că OZN-urile nu sunt
niciodată dăunătoare.

            Unii cred că OZN-urile sunt doar tehnologii naziste avansate sau proiecte militare
secrete și că nu au nimic extraterestru. Înainte de începerea celui de-al Doilea Război Mondial,
Germania nazistă a conceput programe secrete de producere a armamentului și a armelor
pentru a-i ajuta să-și câștige poziția pierdută după Primul Război Mondial. Pentru eficacitate,
oamenii ce lucrau la un program nu aveau cunoștință de alte programe, astfel crezând că ei
sunt cei ce vor dezvolta arma supremă a Germaniei. Au fost concepute mai multe operațiuni
paralele ce includeau tehnologii diferite. Unii specialiști, ca von Braun, de exemplu, s-au axat pe
crearea unei rachete cu rază lungă de acțiune. Alte programe se concentrau pe crearea de
tehnologii alternative, discuri zburătoare sau chiar nave intergalactice, dacă e să dăm crezare
anumitor surse. Proiectarea și construirea acestor aparate părea, la vremea respectivă, de
domeniul SF-ului, însă germanii au reușit să scoată de pe linia de producție primul avion cu
reacție Messerschmitt Me 262, rachetele balistice V1 și V2, iar recent s-a aflat oficial că
testaseră cu succes și avionul Horten 2-29, considerat invizibil pe radar. Aceste arme făceau
parte din programul oficial al celui de-al treilea Reich și depășeau cu mult tehnologia deținută
de către aliați, însă alte proiecte secrete au fost ținute departe de public.

            O altă categorie de cercetători ai culturii OZN explică fenomenul folosind psihologia
jungiană și spun că este vorba de o proiecție a conștiinței noastre colective. Astfel, la baza
conștiinței s-ar afla subconștientul colectiv, unde nu există diferențe individuale sau culturale.
Anumite idei sunt transpuse în modul cum fiecare individ percepe fenomenele în funcție de
societatea, religia și dogma în care a crescut, chiar dacă toți încearcă să transpună același
scenariu. Jung postula că, în adâncul nostru, în centrul ființei noastre (chiar și în cazul
persoanelor foarte raționale și atee), există o profundă tânjire religioasă, o dorință de
comuniune cu o realitate mai vastă; din această perspectivă, mitul modern al farfuriei
zburătoare exprimă un act de compensare pe care inconștientul colectiv îl realizează
sincronistic prin proiecția unor halucinații legate de OZN-uri și de ființele care le pilotează.
             Ipoteza psihosocială (abreviată PSH, după denumirea din engleză) spune că foarte
multe rapoarte OZN pot fi cel mai bine explicate prin mijloace psihologice sau sociale. Ipoteza
arată că majoritatea rapoartelor OZN au explicații foarte convenționale (obiecte celeste, lumini
de avioane, baloane, fenomene meteorologice, alte lucruri greșit interpretate sau chiar falsuri
grosolane), dar care, datorită atmosferei emoționale și a convingerilor generale ale
observatorilor, sunt distorsionate și transformate în altceva.

            O altă ramură a celor ce au studiat fenomenul OZN a ajuns la concluzia că fenomenul
este mai bizar decât putem concepe. La o privire sumară asupra acestuia, curentele descrise
mai sus par să fie destul de convingătoare și să ofere o notă destul de credibilă fenomenului.
Mulți cercetători au ajuns însă la concluzia că fenomenul are o latură magică și că se regăsește
și în culturile străvechi pe tot întinsul globului. Aceștia au avansat ideea ființelor
hiperdimensionale, ființe ce nu sunt în spectrul nostru material, ci fac parte dintr-un univers
paralel.

            E interesant că, în timp ce ne concentrăm cu toții pe chestiuni globale precum mediul,
sustenabilitatea independentă, războaiele, încălzirea globală produsă de om, terorismul, 11
septembrie, economie, bani, sistemul bancar etc. (toate acestea fiind teme importante, care
trebuie abordate și analizate), pare să mai existe și altceva, ceva ce ignorăm total, negăm, ceva
de care râdem sau pentru care încercăm să găsim explicații folosind spiritualitatea sau
psihologia.

             Celor mai mulți încă le vine greu să creadă că 11 septembrie a fost o acțiune din
interior și că Al-Qaida este la fel de falsă ca și războiul împotriva terorismului. Dacă populația
acestei lumi poate fi amăgită atât de ușor și prin mijloace atât de evidente, oare cum o să treacă
vreodată de manipularea și de amăgirea venite din partea unor ființe de care oamenii nici măcar
nu sunt conștienți și pe care i-ar putea întâmpina că pe „frații lor din spațiu” în viitorul apropiat?
Trăim vremuri interesante, într-adevăr. Ce este adevărat și ce este minciună în lumea OZN-
urilor, extratereștrilor, răpirilor și a realităților hiperdimensionale? Ar trebui să facem un efort și
să aflăm acest lucru.

            Cultura modernă OZN nu este ceva trecător, un moft al societății, ci este un fenomen
care a început în jurul anilor 1850, a evoluat, s-a transformat, s-a fragmentat și s-a pliat perfect
pe câmpul morfic al erei moderne spațiale și științifice, tehnologice.

Spun cultura modernă OZN pentru că fenomenul în sine are o vechime de câteva mii de ani,
dacă nu chiar mai mult. Însă relatările din vechime, aliniate recent trendului modern, nu ne aduc
nimic nou, ci doar ne adâncesc în misterul fenomenului care pare că se joacă cu noi. Cu alte
cuvinte, Povestea e aceeași, dar actorii s-au costumat diferit.
Capitolul XVIII – Lumea răpirilor extraterestre
 Pentru cineva care nu s-a interesat niciodată serios de această chestiune, poate fi un subiect
de amuzament, dar oricine a studiat vreodată acest domeniu știe că imaginea care se prezintă
nu este deloc amuzantă. Există un grad ridicat de absurditate greu de explicat în aceste
fenomene de răpire.

Multe dintre răpiri nu sunt așa de evidente și amintirile pot fi recuperate doar prin hipnoză,
deoarece se pare că extratereștrii au o capacitate de a își controla mental victima, de a-i șterge
memoria, de a manipula spațiul și timpul și de a implanta anumite gânduri, emoții (de la extaz la
indiferență) și chiar amintiri false despre ce s-a întâmplat de fapt în timpul răpirii (memorii de
ecranare), folosind o tehnologie hiperspațială care face ca tehnologia noastră să arate că în
Epoca de Piatră.

Unele răpiri au fost relatate în stare de conștiență deplină, fără hipnoză, și se pare că există
multe similarități între poveștile a mii de cazuri de răpiri din toată lumea. Răpirile sunt o serie
complexă de evenimente și proceduri controlate de răpitori, asupra unor persoane răpite, aflate
sub controlul celor dintâi.

            Trebuie să admitem încă de la început dificultatea studierii fenomenului răpirilor

extraterestre, și asta în principal pentru că nu există dovezi filmate „în acțiune”. În același timp,
ideea că răpirile sunt doar o chestiune psihologică/imaginară e ridicolă. Sunt prea multe relatări,
de la prea multe persoane fără nicio legătură una cu alta, care prezintă aceleași povești în
derulare și care, pur și simplu, nu se potrivesc cu niciun context psihologic. Așadar, cum arată o
răpire obișnuită?

             Într-o răpire obișnuită, oamenii sunt scoși din mediul lor normal de către extratereștri.
Oamenilor le este indusă o stare pasivă, hipnotică, și nu se pot împotrivi. Ei sunt duși la bordul
unui OZN, sunt dezbrăcați și sunt puși să se întindă pe o masă. Apoi, subiecților li se
administrează o serie de proceduri fizice, mentale și de producție.

Corpul fizic al subiectului este sondat și analizat. Se colectează spermă și ovule. Extratereștrii
au proceduri în care se holbează în ochii persoanei răpite de la o distanță de numai câțiva
centimetri. Aceste proceduri de scanare a minții par să fie manipulări neurologice care le dau
extratereștrilor posibilitatea să pătrundă în mintea oamenilor.

             După procedurile de pe masă, persoanele răpite relatează că uneori sunt duse în alte
încăperi, unde li se cere să aibă contact tactil cu bebeluși cu aspect ciudat. Persoanele răpite
spun că acești bebeluși par să fie încrucișări între oameni și extratereștri. Ei îi numesc hibrizi.

             Persoanele răpite mai văd și bebeluși hibrizi mai mari, copii, adolescenți și adulți.
Uneori, persoanele răpite relatează că li se cere să îndeplinească anumite sarcini, că sunt
testate într-un fel. Ele spun că sunt aduse aparate cu care urmează să fie examinate. Uneori li
se cere să aibă un soi de contact sexual cu alte ființe umane, iar alteori cu hibrizi adolescenți și
adulți. Sunt readuși în mediul lor normal și, în decurs de câteva secunde, uită tot ce li s-a
întâmplat.

             Există relatări multiple de la cazuri fără nicio legătură între ele, care confirmă că astfel
de detalii bizare nu sunt produsul unei singure minți tulburate.

            Iată o listă făcută pe baza a nenumărate studii, analize și relatări despre răpiri:
– Extratereștrii pot să modifice modul în care percepem ceea ce este în jurul nostru.

– Extratereștrii pot să controleze ce gândim și ce vedem. Pot să ni se prezinte sub o serie de

deghizări și forme.

– Extratereștrii pot să ne transporte – conștiința – afară din corpul fizic, să dezafecteze controlul
nostru asupra corpului, să își instaleze una dintre propriile lor entități și să ne folosească corpul
ca vehicule pentru propriile activități înainte de a ne readuce conștiința în corp.

– Extratereștrii pot să fie prezenți lângă noi în stare invizibilă și pot să se facă vizibili doar
parțial.

– Extratereștrii ne extrag fluide corporale din gât, șira spinării, vene, încheieturi precum cele de
la genunchi și încheieturile mâinilor și din alte locuri. De asemenea, ne injectează fluide
necunoscute în diferite părți ale corpului.

Un număr surprinzător de persoane răpite suferă de boli grave pe care nu le aveau înainte de
aceste întâlniri. Aceste afecțiuni au dus la intervenții chirurgicale și chiar decesul din cauze care
nu au putut fi identificate de către doctori. Unora dintre persoane răpite le scade bunăstarea
mentală, socială și spirituală. Apar frecvent comportamente de exces, precum abuzul de
droguri, alcoolismul, consumul excesiv de alimente și promiscuitatea. Se dezvoltă obsesii
ciudate, care cauzează perturbarea vieții normale și distrugerea relațiilor personale.

            Extratereștrii arată un interes deosebit pentru sexualitatea adultă, sexualitatea infantilă
și provocarea de durere fizică persoanelor răpite. Persoanele răpite își amintesc că au fost
instruite și pregătite de către extratereștri. Această pregătire poate să se fi desfășurat sub forma
unor lecții verbale sau telepatice, a unei proiecții cu diapozitive sau a unor instruiri practice cu
privire la utilizarea tehnologiei extraterestre. Persoanele răpite povestesc că au fost duse în
edificii unde au întâlnit nu numai extratereștri, ci și oameni care arată normal, uneori în uniforme
militare, care lucrau cu răpitorii extratereștri.

             Persoanele răpite se întâlnesc adesea cu mai multe tipuri de extratereștri în timpul unei
experiențe, nu doar cu cenușiii. Toate combinațiile posibile de cenușii, reptoizi, insectoizi, blonzi
și crestați au fost observate, chiar și în timpul unui singur eveniment de răpire, la bordul
aceleiași nave sau în același edificiu. Persoanele răpite relatează că au văzut și alte ființe
umane în aceste edificii, cărora li se lua sânge, care erau mutilate, jupuite și dezmembrate,
stocate fără viață, ca niște frânghii de lemn. Unele persoane răpite au fost amenințate că și ele
aveau să sfârșească în aceeași stare, dacă nu cooperau cu răpitorii.

             Extratereștrii și-au forțat prizonierii să întrețină raporturi sexuale cu extratereștri și chiar
cu alte persoane răpite, în timp ce grupuri de extratereștri priveau aceste spectacole. În aceste
întâlniri, extratereștrii s-au deghizat uneori pentru a obține cooperarea persoanei răpite,
înfățișându-se ca Iisus, Papa, anumite persoane celebre și chiar soțul sau soția decedată a
persoanei răpite.

             Extratereștrii fac previziuni despre o perioadă iminentă de haos și dezastru global. Ei
spun că un număr anumit de oameni vor fi salvați de pe planetă pentru a continua specia, fie pe
o altă planetă, fie înapoi pe Pământ, după ce încetează dezastrul. Multe dintre persoanele
răpite relatează că nu au încredere în răpitorii lor extratereștri și că prevăd o utilizare mult mai
sinistră a oamenilor „salvați”.
             Extrapolând relatările martorilor, putem concluziona că aceste ființe pot să creeze
realități virtuale, să declanșeze emoții și să implanteze gânduri. Ele pot să joace orice scenariu
ca să facă persoana răpită să simtă că e vorba de o experiență spirituală; de aceea, multe
dintre persoanele contactate susțin că aceste ființe extraterestre sunt binevoitoare. Să nu mai
vorbim de faptul că răpirile au loc împotriva liberului arbitru al persoanei.

             De multe ori, persoanei i se arată imagini/realități virtuale care prezintă
cataclisme/schimbări pe Pământ și ce trebuie ele să facă atunci când se întâmplă aceste
lucruri, ca și cum ar fi programate pentru un eveniment anume. Unele dintre persoanele răpite
susțin că li s-a dat permisiunea de răpire prin intermediul minții subconștiente și au dezvoltat un
soi de Sindrom Stockholm. Alți oameni relatează că au simțit iubire la vederea unui OZN. Ei
bine, dacă analizăm puțin mai profund toate aceste lucruri, sentimentul de iubire nu indică sub
nicio formă că avem de-a face cu ființe binevoitoare, mai ales dacă ele sunt capabile să inducă
stări emoționale la ființele umane după cum voiesc. Noi putem fi cu ușurință manipulați
emoțional și putem fi ființe foarte impresionabile. Filmele sunt un bun exemplu de cum sunetul
și imaginile pot să ne facă să râdem, să plângem sau să ne înfricoșăm, așa că să nu mai
vorbim de ce ar putea să facă o tehnologie hiperspațială, care cu siguranță este superioară
oricărei tehnologii cunoscute de om.

 Pentru a înțelege pe deplin subiectul răpirilor, trebuie să mergem dincolo de ceea ce credem
că este sau nu este posibil și să privim cum mintea noastră condiționată încearcă să găsească
o explicație pentru astfel de experiențe, folosind psihologia elementară aprobată de mediul
cultural sau spiritualitatea New Age.

 Este foarte important să înțelegem gradul ridicat de fantezie al culturii OZN și extratereștri. Cei
care nu l-au studiat cu atenție trag concluzii prea repede, se întreabă cum e posibil așa ceva, la
o scară așa de mare, fără să observe cineva.

 Ei nu își dau seama că este vorba de un fenomen non-fizic și că avem de-a face cu o formă de
viață de o inteligență superioară, care s-ar putea să fie un pic mai deșteaptă decât suntem noi,
oamenii, și să nu gândească precum oamenii, care poate să apară și să dispară din mediul 3D
și să transcendă spațiul și timpul.

             Aceste entități pot să introducă gânduri, amintiri, emoții și să ia diverse înfățișări,
precum persoane dragi decedate, Iisus sau Fecioara Maria, spirite sau figuri spirituale și așa
mai departe, în funcție de sistemul de credințe al persoanei răpite.

             Atunci când vorbim despre posibilitatea existenței unei rase de o inteligență superioară,
care există în afara spectrului nostru de percepție, într-o densitate superioară, asta nu
înseamnă neapărat că avem de-a face automat cu ființe evoluate spiritual sau cu îngeri iubitori.

             Nu spun că nu e posibil să existe ființe binevoitoare pe alte tărâmuri de existență, însă
are loc o romanțare puternică a fenomenului OZN, bazat pe speranțe și presupuneri. Nu sunt
prea mulți cei care pun la îndoială intenția acestor ființe.

             Oare nu ar fi posibil să existe o inteligență extraterestră care este mult mai veche decât
viața umană pe Pământ și care poate că ne privește așa cum privim și cum folosim noi, în multe
feluri, formele inferioare de viață de pe această planetă: ca pe o resursă… ca hrană, chiar?
Hrana nu trebuie neapărat să fie fizică, iar aceste ființe par să se hrănească cu emoțiile și cu
energia noastră.
             De obicei, dacă oamenii admit că s-ar putea ca pe această planetă să existe și alte
forme de viață care ne vizitează, tendința lor este să proiecteze calități umane asupra acestor
vizitatori, respingând orice nu se încadrează în această imagine (condiționată) despre frații
noștri din spațiu. Astfel, avem de-a face cu obișnuitul extratereștrii nu se comportă cum ar
trebui, scuza și negarea fenomenului de răpire. Ei bine, cine suntem noi ca măcar să
presupunem cum gândește și cum se comportă o formă de viață non-umană?

             Analizând aspectul de anormalitate ridicată și hiperdimensionalitate al activității OZN,

am putea spune că, în mod cert, nu este vorba doar de un fenomen fizic și că aceste nave nu
par să dețină tehnologie de genul celei la care ne gândim atunci când vorbim de o navă
spațială. Până la urmă, cine a spus că extratereștrii vin de pe altă planetă?

             În timp ce NASA caută viață organică pe Marte (programele oficiale ale NASA par să fie
mai mult un mod de a distrage atenția publicului general), adevăratul spectacol se desfășoară
chiar aici, și încă de multă vreme. Contactul a fost deja stabilit, dar nu în felul în care am fi
crezut noi că o să se întâmple. Cu o tehnologie care transcende timpul, spațiul și gravitația,
călătoria în spațiu s-ar putea să capete cu totul alt înțeles. Trebuie să ne întrebăm de ce o temă
de o importanță atât de mare pentru știință și pentru lume încă mai este ignorată pe larg în
comunitatea oficială de savanți.

             Din păcate, comunitatea științifică a slujit prost rasa umană. Asta nu ar trebui să ne
surprindă, având în vedere dimensiunea disproporțională a fondurilor pe care le primește
comunitatea științifică de la fundații scutite de taxe, de la corporații multinaționale până la
Pentagon. Să oferi astfel de fonduri și apoi să încurajezi un studiu științific real asupra chestiunii
OZN-urilor ar însemna să boicotezi însuși scopul campaniei de demitizare și dezinformare,
documentată atât de bine și de atât de mult timp, despre realitatea fenomenului OZN.

             Cum savanții sunt condiționați și antrenați să deprecieze realitatea fenomenului OZN,
este relativ ușor să îi convingi pe unii dintre ei să intre în domeniul demistificării, mai ales dacă
vor fi plătiți pentru eforturile lor de demistificare. Nu ne putem aștepta de la savanți să se
comporte sau să gândească în alt fel. Ei au fost îndoctrinați și au nevoie de finanțare.

             Cum ar putea știința, așa controlată cum este în prezent, să explice tipul de fenomene
descrise de persoanele care au văzut OZN-uri și care au fost răpite de extratereștri? Au fost
văzute OZN-uri care se împart în mai multe părți și zboară în direcții diferite. La fel, au fost
observate două sau mai multe OZN-uri zburând unul către altul și contopindu-se într-un singur
obiect. Au fost observate OZN-uri care își schimbă forma în timpul zborului.

            Aici doar analizăm câteva piese din puzzle și vedem cum începe să se formeze o
imagine și să apară întrebări pe care trebuie să ni le punem. Cele mai multe sunt simple
informații de la cercetători care au studiat fenomenul acesta de zeci de ani încoace. Ce facem
cu aceste informații și cum reacționăm la ele, dacă reacționăm prin frică, negare, disconfort,
entuziasm, inspirație etc., depinde de fiecare dintre noi. Unii par să confunde obiectivitatea cu
negativismul și speranțele deșarte cu pozitivismul. Mare parte din ceea ce oamenii văd ca
negativ sau pozitiv sunt doar proiecțiile și opiniile lor subiective, care nu reflectă neapărat lumea
așa cum este ea.

             Care sunt implicațiile pentru omenire, dacă ținem seama de posibilitatea ca omenirea
să fi fost manipulată genetic și prin intermediul sistemelor de credințe de către entități
extraterestre hiperdimensionale, încă de la începutul timpurilor? Entități care, în tot acest timp,
s-au hrănit cu noi energetic, emoțional și fizic?
             Există relatări străvechi care fac referiri la realitatea controlului hiperdimensional și a
formelor de viață extraterestre. Există desene în peșteri și sculpturi, scrieri ale gnosticilor și ale
sufiților, indienii americani, Biblia, Bhagavad Gita, Vedele etc.

             Poate că extratereștrii n-au călătorit de pe o planetă îndepărtată ci, de fapt, au fost aici
tot timpul. Zicharia Sitchin sugera că Annunaki se întorc pe Pământ. Poate că n-au plecat
niciodată, ci au fost aici în tot acest timp, la marginea spectrului nostru perceptiv. După cum
spunea o persoană răpită, poate că ei ne percep ca fiind proprietatea lor, iar Pământul este
ferma lor. Noi suntem resursele și hrana lor, sau, în cuvintele și mai tulburătoare ale unei alte
persoane răpite: „Știi cum, pentru ei, noi suntem doar niște gândaci.” Poate că astfel de afirmații
ne fac să râdem, dar milioane de oameni trec prin aceste experiențe, care sunt etichetate drept
„probleme psihologice”.

             Poate că ar trebui să ascultăm mai îndeaproape persoanele răpite, dar și pe cercetătorii
din domeniu, înainte să ne întoarcem privirile rapid în altă parte.
Capitolul XIX – Povestitori care spun alte povești…
 Oamenii au o nevoie profundă să creadă în puterea binelui. Noi avem nevoie să fim o forță
bună pentru extratereștri, de vreme ce ne simțim atât de neajutorați în prezența lor. Și avem
nevoie de o forță superioară care să ne ofere o speranță de mântuire, atât la nivel personal, cât
și global, atunci când vedem starea jalnică a lumii. Probabil că extratereștrii știu acest lucru
despre noi, ei știu că noi vrem și sperăm ca ei să fie creaturi binevoitoare și că ne folosesc
dorința de bunătate pentru a ne manipula. Ce mod mai bun de a obține cooperarea noastră ar
putea să existe, decât acela de a ne spune că ceea ce ne fac este spre binele nostru? Devine
clar faptul că ființele care fac astfel de lucruri nu pot fi percepute ca iluminate spiritual, că nu au
în minte ce e mai bun pentru omenire.

             Totuși, căutând sistematic în hățișul culturii OZN, putem observa că anumite teorii sunt
date la o parte (intenționat?) pentru a face loc sistemelor simple, sistemelor care ar putea ajuta
sistemul de control să manipuleze și să conducă masele de oameni către subiecte materiale.
Este destul de simplu ca oamenii să creadă că anumite nave străbat distanțe cosmice în
căutarea altor civilizații, să presupună că extratereștrii vin aici și lăsă semne în lanuri de grâu,
mutilează animale, răpesc fizic persoane la bordul navelor și fac experimente genetice fără ca
nimeni să observe aceste lucruri.

             Realitatea poate fi cu mult mai extravagantă și cu mult mai greu de înțeles. Nu pentru
că nu avem puterea de înțelegere, ci pentru că, dacă am ști aceste aspecte, am putea scăpa de
acest sistem de control. Am să prezint câteva teorii ale unor cercetători din domeniul OZN care
prezintă fenomenul într-o manieră diferită față de ceea ce se încearcă în prezent a fi „variantă
oficială” a curentului modern.

             Meade Layne (1882-1961) a fost unul dintre pionierii studiului fenomenului OZN și
parapsihologiei, cunoscut îndeosebi pentru că a introdus teoria conform căreia fenomenul își
are originea într-o dimensiune paralelă. Layne a fost profesor universitar, a predat la
Universitatea din California de Sud și la Universitatea Illinois Wesleyan. Acesta a speculat că, în
loc de a reprezenta fenomenul ca făcând parte din curentul popular, în care navele călătoresc
de pe o planetă asemănătoare cu Terra cu o tehnologie avansată, probabil ființele își au
originea într-o dimensiune paralelă pe care a denumit-o Etheria, iar navele lor sunt de obicei
invizibile omului uman, dar le putem totuși observa când viteza lor atomică încetinește destul de
mult.

            Nu sunt iluzii, fantezii sau minciuni; nu sunt construite de vreun guvern străin sau de al
nostru; nu vin din adâncurile mării, deși unele pot intra uneori în mare; nu vin din regiunile
polare sau din Tibet; nu sunt construcții ale Atlanților sau ale altor popoare antice; nu vin de pe
alte planete ale sistemului nostru solar sau de pe orice alt corp ceresc cunoscut nouă. Vin dintr-
o regiune a existenței numită Etheria, adică din planul sau nivelul eteric. Etheria este aici! De-a
lungul, înăuntrul și înafara lumii noastre. Aceste obiecte sunt construite din materia planului
eteric și ne sunt imperceptibile, din moment ce ele există în ceea ce noi numim spațiul gol.

             Ele intră în planul nostru, adică pe nivelul nostru de percepție, printr-un proces de
materializare, rata lor de vibrație este încetinită până ce ele devin vizibile. Este ca și cum un
ventilator și-ar încetini mișcarea până ce brațele elicelor sale ar deveni vizibile.

             Dr. Josef Allen Hynek (1910-1986) a fost un astronom american, profesor și ufolog. A
colaborat în calitate de consultant științific la studiile ufologice efectuate de către U.S. Airforce
în cadrul a trei proiecte consecutive: Project Sign: 1947-1949; Project Grudge: 1949-1952;
Project Blue Book: 1952-1969. Este considerat părintele conceptului de analiză științifică a
 rapoartelor și a căutării dovezilor lăsate de presupusele OZN-uri. A realizat timp de zeci de ani,
independent, propria cercetare a fenomenului OZN, dezvoltând sistemul de clasificare al
întâlnirilor astfel:

 Întâlniri de gradul I – atunci când există doar contact vizual cu un OZN;

 Întâlniri de gradul II – atunci când contactul vizual este însoțit de dovezi fizice;
 Întâlniri de gradul III – atunci când sunt văzuți și ocupanții OZN-urilor;
 Întâlniri de gradul IV – atunci când apar și răpiri de oameni.

             În primii ani de studiu al fenomenului OZN, Hynek a fost o persoană implicată puternic
în demascarea fenomenului. El a crezut că un mare număr de apariții ar putea fi explicate ca
fenomene prozaice identificate în mod eronat de către observator.

             Opiniile lui Hynek despre OZN-uri au început să sufere o schimbare lentă și treptată.
După ce a examinat sute de rapoarte de-a lungul deceniilor (inclusiv unele făcute de martori
credibili, inclusiv astronomi, piloți, ofițeri de poliție și personal militar), Hynek a concluzionat că
unele rapoarte sunt observații empirice autentice.

             O altă schimbare a opiniei lui Hynek a intervenit după efectuarea unui sondaj informal
în rândul colegilor săi astronomi la începutul anilor 1950. Din cei 44 de astronomi, cinci (peste
11 la sută) au văzut obiecte aeriene care nu pot fi explicate în niciun fel de știința oficială. Mai
mult, astronomii au probabil mai multe cunoștințe vaste decât publicul larg despre observarea
cerului și evaluarea a ceea ce văd, astfel încât observațiile lor au fost, fără îndoială, mult mai
impresionante. Hynek a fost, de asemenea, tulburat de ceea ce el considera ca fiind o atitudine
de desconsiderare sau aroganță din partea majorității oamenilor de știință față de rapoartele
OZN și față de martori.

             Prima dovadă privind schimbarea opiniei lui Hynek a apărut în 1953, iar mărturia sa
conținea ceea ce avea să devină, probabil, cea mai bine cunoscută declarație a lui Hynek:

            „Ridicolul nu face parte din metoda științifică și nu ar trebui să fie prezentat așa ceva
oamenilor. Fluxul constant de rapoarte, de multe ori realizat în colaborare cu observatori fiabili,
ridică întrebări privind obligația și responsabilitatea științifică. Este acolo orice fel de reziduu
care să fie demn de atenție științifică? Sau, dacă nu există, nu avem o obligație de a spune
acest lucru publicului, dar nu în cuvinte de ridiculizare pe față, ci la modul serios, pentru a
păstra încrederea publicului în știință și în oamenii de știință?”

            În 1973, la Simpozionul anual MUFON, care a avut loc în Akron, Ohio, Hynek a început
să-și exprime îndoielile sale în ceea ce privește ipoteza extraterestră (denumită anterior
interplanetară sau intergalactică). El a fost conștient de faptul că numărul OZN-urilor a fost mult
mai mare decât cel din statisticile proiectului Blue Book. Acest lucru l-a nedumerit:

            „Câteva observații bune pe an, peste tot în lume, ar consolida ipoteza extraterestră, dar
ce facem cu miile de cazuri din fiecare an? Din regiuni îndepărtate ale spațiului? Și în ce scop?
Pentru a ne speria pe noi oprindu-ne mașinile, tulburând animale și pentru a ne încurca cu
pOZNele lor aparent inutile?”

            În 1977, la primul Congres Internațional OZN din Chicago, Hynek și-a prezentat punctul
de vedere în discursul intitulat – Ce cred eu cu adevărat despre OZN-uri:

            „Eu nu cred că fenomenul OZN ca un întreg este real, dar nu înseamnă neapărat că se
poate explica prin- tr-un singur lucru. Trebuie să ne întrebăm cumva dacă diversitatea OZN-
urilor observate duce la concluzia că toate provin din aceeași sursă de bază, la fel ca
fenomenele meteorologice, care provin toate din atmosferă, sau dacă acestea diferă, ca o
ploaie meteoritică, care, la rândul e,i diferă de o una de raze cosmice. Noi nu trebuie să ne
întrebăm care ipoteză poate explica cele mai multe lucruri, dar trebuie să ne întrebăm care
ipoteză poate explica faptele cele mai enigmatice. Există suficiente dovezi pentru a apăra atât
ipoteza IET (inteligența extraterestră) cât și IED (a inteligenței extradimensionale). Avem două
aspecte ale unui fenomen sau două seturi diferite de fenomene?”

            Pe lângă aspectul de materializare și dematerializare, el a citat fenomenul poltergeist

cunoscut de unii oameni după o întâlnire apropiată cu OZN-urile, fotografiile unor OZN-uri, de
câteva ori surprinse doar pe un singur cadru, și neobservate de martori, schimbarea formei
chiar sub ochii martorilor, problema nerezolvată a comunicării telepatice sau în întâlnirile
apropiate de gradul al treilea, în care creaturile par a fi acasă sub influența gravitației și
atmosferei Pământului, liniștea bruscă ce se instalează odată cu prezența navei; levitația
mașinilor sau a persoanelor, dezvoltarea de către unii oameni a unor abilități psihice după o
astfel de întâlnire.

            Savantul american de origine franceză Dr. Jacques Vallée (n. 24 septembrie 1939) este
specialist în astrofizică și tehnologia informației, fost consultant pentru NASA și a lucrat la
proiectul ARPANET, precursorul internetului modern. Este antreprenor și autor al mai multor
cărți legate de tehnologia avansată. Vallée este, de asemenea, o figură importantă în studiul
obiectelor zburătoare neidentificate, în primul rând remarcat pentru apărarea legitimității
științifice a ipotezei extraterestre și mai târziu pentru promovarea ipotezei interdimensionale.

            Este unul dintre puținii cercetători din lume care studiază fenomenul la fața locului,
călătorind peste tot în lume, deplasându-se pe teren, luând interviuri de la martorii oculari,
discutând cu autoritățile, realizând studii în colaborare cu alți oameni de știință, investind enorm
de mult timp, bani și efort în studierea temeinică a fenomenului. El a lucrat în acest domeniu ca
partener și apropiat al lui J. Allan Hynek.

            A scris multe cărți pe această temă: Passport to Magonia: From Folklore to Flying
Saucers, The Invisible College: What a Group of Scientists Has Discovered About UFO
Influences on the Human Race; The Edge of Reality (împreună cu Dr. J. Allen
Hynek); Messengers of Deception: UFO Contacts and Cults; Dimensions: A Casebook of Alien
Contact; Confrontations: A Scientist’s Search for Alien Contact; Revelations: Alien Contact and
Human Deception; Wonders in the Sky: Unexplained Aerial Objects from Antiquity to Modern
Times.

            Este foarte respectat și considerat de mulți a fi cel mai obiectiv și, în același timp, un
original cercetător al fenomenului OZN.

            La mijlocul anilor 1960, la fel ca mulți alți ufologi, Vallée a încercat inițial să valideze
populara ipoteză extraterestră. Cu toate acestea, prin 1969, concluziile lui Vallée s-au schimbat,
iar el a declarat public că ipoteza extraterestră era prea îngustă și ignora prea multe date.

            Vallée a început să exploreze conexiunile dintre OZN-uri, culte, mișcări religioase,
demoni, îngeri, fantome, observația unor criptide și fenomene psihice. Speculațiile privind
aceste potențiale legături au fost mai întâi descrise în a treia carte ufologică a lui
Vallée, Passport to Magonia: From Folklore to Flying Saucers (Pașaport pentru Magonia: de la
folclor la farfuriile zburătoare).
            Ca o alternativă la ipoteza vizitei extraterestre, Vallée a sugerat o ipoteză a vizitei
multidimensionale. Această ipoteză reprezintă o prelungire a ipotezei extraterestre, în care
extratereștrii ar putea veni de oriunde. Entitățile ar putea fi multidimensionale, dincolo de spațiu-
timp și astfel ar putea coexista cu oamenii, dar ar rămâne neobservate. Opoziția lui Vallée la
populara ipoteză extraterestră nu a fost bine primită de către ufologi proeminenți din SUA, prin
urmare, el a fost considerat un proscris. Chiar și Vallée se referea la sine însuși ca la un eretic
printre eretici.

            „Dacă privim lumea din punct de vedere informațional și dacă luăm în considerare
multele și complexele moduri în care pot fi structurate timpul și spațiul, vechea idee de călătorie
în spațiu și de navă interplanetară de care încă se mai agață cei mai mulți tehnologi pare nu
numai învechită, ci chiar ridicolă. În- tr-adevăr, fizica modernă a depășit deja această fază și
oferă o interpretare foarte diferită despre cum ar putea arăta un sistem extraterestru.

Eu cred că există în jurul nostru un sistem care transcende timpul, transcendând spațiul. Este
foarte posibil ca sistemul să se poată localiza în spațiul cosmic, dar manifestările sale nu sunt
de navă spațială, în sensul obișnuit de șuruburi și piulițe. OZN-urile sunt manifestări fizice care
nu pot fi înțelese în afara realității lor mediumnice și simbolice.

            Ceea ce vedem aici, de fapt, este un sistem de control care acționează asupra
oamenilor și care folosește oamenii. Prezentarea simbolică pe care o văd persoanele răpite
seamănă cu tipul de ritual de inițiere sau de călătorie astrală care este incorporat în tradițiile
[oculte] ale fiecărei culturi… structura relatărilor despre răpiri este identică cu cea a ritualurilor
oculte de inițiere… ființele OZN de azi aparțin aceleiași clase de manifestare ca și entitățile
[oculte] care erau descrise în veacurile trecute. Întinderea, frecvența și distribuția observărilor
de OZN-uri fac ca ipoteza populară cu privire la extratereștri (cea interplanetară) să fie imposibil
de susținut…

            Multe dintre farfuriile zburătoare par să nu fie nimic altceva decât un paravan pentru
vreun fenomen ascuns. Sunt ca niște cai troieni care se coboară în pădurile și pe câmpurile
noastre, promițând mântuirea și oferindu-ne splendoarea unei mărețe super-civilizații din
ceruri. 

            Oare extratereștrilor chiar le pasă de noi? Există multe dovezi tulburătoare care spun
că nu. Le pasă doar în măsura în care putem să îndeplinim scopul enigmatic pe care îl avem
pentru ei. Povestea adevărată despre OZN-uri trebuie să cuprindă toate diferitele manifestări
care sunt observate. Este o poveste despre fantome și spirite și aberații mentale ciudate, o
poveste despre o lume invizibilă care ne înconjoară și, din când în când, ne înghite; o poveste
despre profeți și profeții, despre zei și despre demoni. Este o lume a iluziei și halucinațiilor, în
care irealul pare foarte real și unde realitatea însăși este distorsionată de forțe stranii care,
aparent, pot să manipuleze spațiul, timpul și materia fizică – forțe care ne depășesc aproape în
întregime puterea de înțelegere.

            Cerurile noastre au fost pline de cai troieni de-a lungul istoriei, care – la fel ca și calul
troian din poveste – păreau să ascundă intenții ostile. …Această teorie a ostilității este sprijinită
și de faptul că, cel mai adesea, obiectele aleg să apară în forme pe care le putem accepta cu
ușurință și pe care ni le putem explica într-un mod satisfăcător – de la dirijabile și până la
meteoriți sau avioane cu aspect obișnuit. …Cu alte cuvinte, farfuriile zburătoare nu sunt deloc
ceea ce am sperat noi că sunt. Ele fac parte din altceva. Eu numesc acel altceva Operațiunea
Calul Troian. Adevărul real este că pasionații de OZN-uri au fost prostiți vreme de atâția ani nu
de către guvern, ci chiar de fenomen.
            Dr. Karla Turner (1947-1996), fost profesor universitar la University of North Texas,
având un doctorat în engleză și o diplomă în arte, este autoarea a trei cărți despre fenomenul
de răpire extraterestră: Into the Fringe (În extremă, 1992), Taken (Răpită – 1994)
și Masquerade of Angels (Mascarada îngerilor – 1994). Dr. Turner credea că formarea unei
rase hibride nu este scopul suprem al vizitelor nocturne, având în vedere că există multe cazuri
de răpire care prezintă comportamente și planuri diferite. Probabil că atinsese o coardă
sensibilă, căci a început să fie hărțuită de agenți și de armată toată viața. Dr. Karla Turner a
murit de un cancer ciudat, care s-a dezvoltat foarte rapid, în 1996, după ce a fost amenințată
pentru munca ei. Avea doar 48 de ani și urma să scoată pe piață concluziile la care ajunsese
într-o nouă carte. Acea carte nu a mai fost publicată.

            Conform cercetărilor ei, dr. Turner credea că oamenii sunt folosiți ca resursă de acești
extratereștri, în mai multe feluri:

            „Înainte să ne dăm voie să credem în caracterul binevoitor al intervenției extraterestre,

ar trebui să ne întrebăm – oare ființele iluminate au nevoie să folosească acoperirea nopții ca
să facă fapte bune? Oare au nevoie să ne paralizeze și să ne facă incapabili să ne opunem?
Oare îngerii au nevoie să ne fure fetușii? Oare au nevoie să manipuleze organele genitale ale
copiilor noștri și să ne sondeze rectul? Oare frica, durerea și amăgirea pot fi asociate cu motive
spirituale elevate? Ceva ciudat se întâmplă, ceva mult mai înspăimântător și mai dureros, în
multe, multe cazuri de răpire…

            Cât despre cercetătorii care susțin că extratereștrii au venit să ne ajute să evoluăm
către nu știu ce conștiință superioară sau că se află aici cu vreun alt scop pozitiv – să ne
salveze planeta, să promoveze pacea în lume și așa mai departe – îi provoc pe acești
cercetători să includă în viziunea lor și date aberante. Teoriile sunt puncte de pornire pentru
cercetare, nu concluzii dovedite, iar cercetătorii din domeniul OZN trebuie să fie dispuși să își
extindă și să își modifice teoriile în conformitate cu datele pe care le descoperă. Ar fi minunat
dacă am putea să modelăm experiențele cu extratereștrii în ceva pozitiv, dar până nu luăm
serios în calcul detaliile întâlnirilor de răpire – toate detaliile, cred că este periculos să ne
agățăm de teorii care ignoră datele ce nu se potrivesc.

            Căutarea adevărului întreg este o datorie pe care o avem față de noi înșine. Indiferent
care se dovedește a fi adevărul, în cele din urmă, trebuie să îl căutăm! Fără el, suntem ca niște
copii care se joacă cu umbrele; nu știm nimic și cu siguranță nu avem aptitudinile necesare ca
să înfruntăm entitățile reale, oricare ar fi ele, care se află în spatele acestei mascarade. E o
prostie să luăm totul doar după aparențe. La fel, să nu ne luăm deloc după aparențe e ridicol.
Investigațiile în acest domeniu. …Nu poate fi nimic mai important de făcut pentru noi la acest
moment, decât să ne uităm dincolo de dorințele noastre, dincolo de fricile noastre și să căutăm
o realitate și o înțelegere obiectivă.“

Laura Knight-Jadczyk (n. 1952), autoarea cărților: Gradul ridicat de stranietate al dimensiunilor,

densitățile și procesul de răpire extraterestră și Istoria secretă a lumii:

            „Ce este adevărat și ce este minciună în lumea OZN-urilor, extratereștrilor, răpirilor și a
realităților hiperdimensionale? Ar trebui să facem un efort și să aflăm acest lucru. Trebuie să fii
atent când ceri să afli adevărul… de obicei, este ceea ce nu vrei să auzi sau ceea ce nu vrei să
înfrunți. O întrebare arzătoare poate să deschidă ușa unui vârtej de vânt[…].

            Un alt element tulburător care a reieșit din cercetările mele este că aceste ființe, fie că
sunt demoni, vampiri sau extratereștri, par să aibă capacitatea de a ne controla gândurile într-o
oarecare măsură, corpul fizic, vremea și chiar evenimentele din viața noastră. […] Multe
persoane au relatat că răpitorii lor erau persoane binevoitoare, dar dacă ținem seama de toți
factorii din tabloul mai larg al fenomenului, se pare că astfel de povești despre bunăvoință ar fi
de natură să inducă în eroare. La nivelul nostru de realitate, conceptul că «nimic nu este real»,
așa cum a fost acesta promulgat de guru-și și de învățători de-a lungul istoriei, este la fel de
inutil ca a spune că gravitația nu este reală.”

            Asemenea considerații sunt utile numai pentru extinderea percepției. Nu sunt utile
pentru aplicare practică, de vreme ce energiile creației par să treacă prin mai multe niveluri
înainte să se întâlnească la mijloc, ca să spunem așa, în realitatea noastră.

            John Ava Keel (1930-2009) a fost un jurnalist american și ufolog influent, cunoscut ca
fiind autorul cărții Profețiile omului molie și promotorul termenului Men in Black. A căutat inițial
să explice că OZN-urile ar reprezenta vizite extraterestre, dar mai târziu a abandonat această
ipoteză. În a treia sa carte, UFOs: Operation Trojan Horse (OZN-urile: Operațiunea Calul
Troian), publicată în 1970, a făcut legătura între OZN-uri și concepte supranaturale, cum ar fi
monștri, fantome și demoni. Keel a folosit termenul ultratereștri pentru a descrie ocupanții OZN-
urilor, pe care îi considera ca fiind entități non-umane, capabile de a lua orice formă doresc. În
aceeași carte concluziona că OZN-urile, deși par a fi materiale, se dovedesc a fi compuse din
energii din gama înaltă de frecvențe ale spectrului electromagnetic, energii care au atașată o
formă de inteligență și care se manifestă într-un mod ordonat, materializându-se și
dematerializându-se la alegere, lăsând chiar și urme fizice vizibile.

            „Aceste spirite predispuse către iluzionarea oamenilor sunt responsabile de aproape
toate aparițiile și manipulările de tip OZN. Farfuriile zburătoare nu vin dintr-o civilizație aflată pe
vreo planetă îndepărtată! Ele sunt vecinii noștri de vizavi, parte dintr-un alt continuum spațio-
temporal, în care viața, materia și energia sunt radical diferite de ale noastre! Contactaților li se
prezintă mereu minciuni amestecate cu adevăruri, astfel încât ei nu știu ce să creadă. Li se
spun lucruri evidente, cum ar fi faptul că umanitatea este în criză și în pericol de autodistrugere,
sunt flatați prin faptul că li se spune că ei sunt aleși pentru a transmite mai departe un mesaj
special din partea extratereștrilor, li se spune că OZN-urile transportă ființe care fac parte dintr-
o federație galactică interesată de soarta Pământului și care își are sediul pe planete cu nume
ciudate, aflate în locuri absurde din punct de vedere astronomic și li se prezintă o viziune
utopică despre viitorul umanității.

Scopurile acestor date false sunt multiple. Multe dintre ele sunt menite să creeze confuzie și
diversiune. Unele servesc la susținerea anumitor credințe eronate, dar u rolul de pași către un
adevăr mai complex. Generații întregi au trecut acceptând cu bucurie datele false, inconștiente
de faptul că ele erau doar verigi dintr-un lanț. Dacă înțelegem totul prea curând, ne putem
prăbuși sub greutatea adevărului. A fost mai întâi necesar ca egoul omului să se clădească și
ca individul să devină convins de faptul că are o valoare în ansamblul cosmic. Astfel, minciuni
ce conțin adevăruri voalate au fost aruncate în mijlocul nostru și evenimente au fost puse în
scenă astfel încât acele minciuni să pară valide.

De secole, mulți învățați și filosofi de geniu au înțeles clar adevărul. Bibliotecile din toată lumea
sunt pline cu cărțile care detaliază descoperirile lor. Dar adevărurile înțelese de ei au fost
pierdute în valurile credințelor organizate. OZN-urile nu par a exista ca obiecte tangibile,
fabricate. Ele nu se conformează legilor naturale acceptate ale mediului înconjurător. Ele nu par
a fi altceva decât metamorfozări care se croiesc pe abilitatea noastră de a explica realitatea.
Miile de contacte cu aceste entități indică faptul că sunt mincinoase. OZN-urile par a fi doar
variații minore ale vechilor fenomene demonologice.

            John Edward Mack (1929-2004), psihiatru, scriitor și profesor la Harvard Medical
School, câștigător al premiului Pulitzer în 1976, a întreprins în 1990 un studiu asupra
persoanelor ce susțineau că au fost răpite de către extratereștri. Inițial, a plecat de la premisa
că persoanele suferă de tulburări mentale, însă a trebuit să își revizuiască opinia după ce a
analizat atent două sute de cazuri. Profesorul a lucrat cu oameni dintre care făceau parte și
numeroși psihologi, scriitori, studenți, oameni de afaceri sau liber profesioniști. Mulți dintre
pacienții săi nu au mărturisit nimănui, niciodată, aceste experiențe, cu excepția profesorului
Mack, motivul principal fiind teama de ridicol în fața familiei, a colegilor și a prietenilor. În 2003,
a explicat într-un interviu:

„Când stai de vorbă cu o persoană psihotică și aceasta pare să-ți povestească o psihoză, ai
sentimentul că n-are cum să se fi întâmplat așa ceva. Dar în cazurile acestea, nu e așa.
Oamenii ăștia sunt sănătoși. Nici ei nu sunt siguri ce s-a întâmplat, dar descriu o experiență
fizică super reală și intensă.”

            Profesorul Mack a reușit să stârnească o veritabilă revoltă în cadrul comunității

academice când, după analizarea atentă a celor două sute de cazuri, a vrut să publice un studiu
în care afirma că oamenii care pretind că au fost răpiți de extratereștri nu sunt nebuni, ci
relatează niște experiențe reale.

            Universitatea Harvard i-a trimis lui Mack o scrisoare prin care l-a informat că va fi
demarată o anchetă cu privire la cercetările făcute. Aceasta a fost prima dată în istoria
Universității Harvard când unul dintre membrii corpului didactic a fost supus unei asemenea
investigații. John Mack a decis să riposteze angajându-și un avocat. Au urmat 14 luni de
negocieri. Ancheta a fost pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume și, în cele din urmă,
Universitatea Harvard a decis să renunțe la acest caz, făcând publică o declarație prin care a
reafirmat libertatea academică a lui Mack de a studia orice domeniu dorește, confirmând
rămânerea sa în cadrul Facultății de Medicină de la Harvard.

Psihiatrul a continuat să muncească și să scrie, dar a fost ucis într-un accident de mașină care
a avut loc în nordul Londrei, imediat după ce ieșise dintr-o stație de metrou. Mack se afla la
Londra pentru a ține o prelegere pe tema pentru care a câștigat Premiul Pulitzer, în 1977. Cel
care l-a omorât pe savant a petrecut șase luni în spatele gratiilor și i s-a suspendat permisul de
conducere pe o perioadă de trei ani.

            „A exclude date pentru că ele nu se suprapun cu un anumit punct de vedere asupra
realității poate duce în cele din urmă la oprirea progresului științei și poate să ne arunce în
ignoranță. Aceste ființe par să dețină o tehnologie mult superioară nouă, care sfidează legile
fizicii și principiile biologiei, dar există probleme fundamentale dezvăluite de fenomenul răpirilor,
care par să iasă din cadrul ontologic al științei moderne și care nu pot fi abordate cu metodele
ei. Unele dintre experiențele martorilor lor nu s-au petrecut în dimensiunile spațiu-timp așa cum
le înțelegem noi. Ei vorbesc despre extratereștri ca venind dintr-o altă dimensiune printr-o
«fantă», sau «o crăpătură», într-un soi de barieră, venind în lumea noastră «de dincolo de văl».
Răpiții, dintre care mulți nu au puțină educație care să-i ajute să-și explice aceste ciudățenii,
vorbesc despre o colapsare a spațiu-timpului, care se produce în timpul experiențelor lor.”

            Privind istoria secolului trecut până în prezent, putem concluziona că fenomenul și
cultura OZN au prins atât de puternic în rândul populației, încât fenomenul nu mai poate fi tratat
cu superficialitate. În același timp, ipoteza vizitării extraterestre a Terrei este cea mai răspândită
teorie legată de natura fenomenului, care a avut parte de cea mai mare mediatizare și este una
dintre cele mai aprige teme de discuție care captează atenția oamenilor de pe întreg globul. În
pofida curentului marii majorități în favoarea vizitării de către entități ce provin de pe alte
planete, galaxii, am văzut că au fost persoane care au analizat fenomenul cu o luciditate
exagerată și au ajuns la concluzii diferite.
            A nu se înțelege că, personal, neg existența vieții în afara planetei noastre sau a
sistemului solar. Mai mult ca sigur că și distinșii profesori și cercetători pe care i-am enumerat
mai sus sunt de părere că Universul sau galaxia din care facem parte este leagănul multor
civilizații. Dar nu putem să nu luăm în calcul că nu există (încă, oficial) nicio dovadă științifică
pentru existența vreunei forme de viață în afara Pământului. În același timp, nu avem motive
justificate, conform științei pe care o deținem, să credem că există vreo modalitate care să
permită o călătorie spațială de o anvergură atât de mare (interstelară), deși se poate specula
ideea că o civilizație extrem de avansată ar putea face acest lucru. Avem totuși un fenomen
care se desfășoară în fața ochilor noștri de mii de ani, dar nu există încă o evidentă dovadă
științifică bazată pe observații atente. Avem experiențe ce pot fi catalogate subiective, doctrine
spirituale derivate din vechile religii asortate dogmelor științifice actuale, informații trunchiate, de
către sistem sau de către martori, și multe speculații ce nu fac decât să adâncească misterul
fenomenului și să îi dea o aură tabu.

            Există totuși vreun tipar, un model de urmat care să ne permită să privim fenomenul într-
un mod obiectiv? Există o metodă care să fie aplicată la scară largă de-a lungul istoriei și să ne
ofere o bază solidă în acceptarea fenomenului, așa cum este el, și nu cum ni se dorește a fi
prezentat? Poate că cei prezentați mai sus au găsit o modalitate de abordare diferită normei
actuale de vânătoare de nave cosmice! Poate din această cauză au fost excluși de la marile
conferințe pe tema OZN, poate că modul lor de abordare nu s-a pliat pe egregorul stabilit de
Păpușari, poate că perturbau câmpul morfic, iar oamenii nu sunt pregătiți să accepte un Univers
Hiperdimensional. Poate că mentalul colectiv trebuie să parcurgă pași mici pentru a mesteca pe
îndelete noile informații, iar varianta extratereștrilor veniți de pe alte planete este mai
atrăgătoare.

            Oare mai există indicii, în istoria și în scrierile străvechi, care să vorbească despre un
posibil Sistem hiperdimensional de control, un fenomen parafizic indigen existent pe planeta
Pământ? Există câteva surse care prezintă teorii interesante și care se mulează pe conceptul
de OZN al timpurilor noastre. Ba mai mult, la o atentă corelare a faptelor, putem concluziona că
istoria ne-a prezentat aceste lucruri, dar le-am ignorat sau am preferat variantele oficiale puse
pe tavă de către Păpușari. Similitudini și explicații ale originii fenomenului pot fi găsite în mai
toate tradițiile orale, religiile, culturile spirituale ale lumii, și anume că lumea noastră
tridimensională are o parte complementară, o dublură, o latură ascunsă sau paralelă,
nedetectabilă simțurilor obișnuite ale oamenilor normali.

            Atât folclorul, cât și tradițiile religioase ale lumii cad de acord asupra existenței unor
ființe extradimensionale care, în anumite condiții, pot intra în contact cu oamenii. Coincidența e
și mai mare când astfel de povestiri sunt pe tot întinsul globului și nu sunt luate în calcul ca
făcând parte din acest fenomen, ci sunt privite ca simple fabulații ale unor minți primitive.

            Primitive sau nu, nu putem să nu ne întrebăm cum de, începând de la cultura
amerindienilor din America de Nord continuând cu Asia, trecând prin Europa și terminând cu
Africa, aceste fenomene sunt prezente într-o manieră asemănătoare, cu elemente ce
corespund răpirilor moderne, cu moduri de manifestare asemănătoare și cu experiențe și
simptome similare cu acelea descrise în literatura OZN.

            Este clar că se poate face o paralelă și că putem presupune că aceste două tipuri de
contacte ar putea face parte din aceeași categorie, iar explicațiile pentru experiențele de acest
gen ar putea fi corelate cu vasta tradiție legată de contactul paranormal al pământenilor cu
entități din alte dimensiuni.
Capitolul XX – Maria Orsic, societăți secrete și
arme neconvenționale
O altă ipoteză privind originea OZN-urilor este că ne confruntăm cu o armă secretă.
Nenumăratele mărturii ale unor oameni care au susținut de-a lungul timpului că au fost martorii
unor apariții OZN afirmă că „Obiectele Zburătoare Neidentificate” se comportau ca niște
vehicule aeriene formidabile, cu anumite calități de zbor care, aparent, încălcau chiar legile
fundamentale ale fizicii. Printre acestea, sunt enumerate adeseori viteza ascensională
remarcabilă și posibilitatea de a face viraje rapid, fără schimbarea vitezei, de parcă pentru ele
inerția nici nu ar exista.

            Extratereștri? Puțin probabil! Și asta pentru că, fără să fi venit din beznele spațiului
cosmic, aerodina lenticulară a lui Coandă, funcționând pe baza principiului care-i poartă
numele, poate să facă și ea aceleași lucruri. Între anii 1945 și 1969, Henri Coandă s-a aflat în
SUA, unde ar fi lucrat pentru US Air Force. Se pare că el a fost implicat și în anumite programe
ale NASA. Dar activitatea sa de atunci a fost atât de discretă, încât nici până în ziua de azi nu
se știe, concret, care a fost contribuția sa la succesele obținute pe atunci de tehnica
aerospațială americană. Din câte se pare, a fost ceva legat tot de Aerodina lenticulară. Rămâne
totuși celebra frază spusă de către marele inventator spre sfârșitul vieții – Eu am creat farfuria
zburătoare!

            Așa cum am menționat în capitolul „Cultura OZN”, Germania nazistă concepuse
programe secrete pentru crearea de arme și tehnologii. Conform relatărilor de pe vremea
respectivă, naziștii dispuneau de tehnologii foarte avansate.

            Primele indicii au apărut în februarie 1942, când s-a relatat în presa din toată țara că
aparate de zbor neidentificate au atacat orașul Los Angeles. N-am să intru acum în detalii,
amănunte despre incident sunt destule și povestea este arhicunoscută iubitorilor de OZN și nu
numai. Mai târziu, când aliații au debarcat în Europa, apăreau rapoarte ale piloților de avioane
despre anumite fenomene, cel puțin ciudate, ce se petreceau pe cer în jurul aeronavelor.

            Aceste fenomene au fost denumite „Foo Fighter” de la termenul feu, care în franceză
înseamnă foc. Deși denumirea foo fighter se referea inițial la observațiile unor OZN-uri de către
escadrila americană US 415th Night Fighter, termenul a fost, de asemenea, utilizat frecvent
pentru orice observație OZN din această perioadă. Au fost sute de cazuri de raportări ale unor
Foo Fighters deasupra Europei occidentale, fiind descrise ca nave de diverse forme sau pur și
simplu globuri de lumină. Existau teorii că aceste obiecte zburătoare erau Wunderwaffen, arma
minune a germanilor.

            Pe 13 decembrie 1944, Comandamentul Suprem Aliat din Paris a emis un comunicat de
presă, descriind oficial fenomenul ca o „nouă armă germană”. A doua zi, ziare precum Daily
Telegraph, New York Tribune sau New York Times au publicat materiale în care se afirmă clar:
„Farfuriile zburătoare sunt arme secrete. O nouă armă germană și-a făcut apariția pe frontul
occidental. Piloții US Air Force raportează că sfere de argint survolează Germania, uneori
izolate, uneori în formație. Unele par total transparente.” După câștigarea războiului, aceste
fenomene s-au mutat de pe cerul Europei deasupra SUA.

            Însă toată povestea are o istorie care începe cu câteva decenii înainte, în Germania, iar
pentru a înțelege legătura dintre societățile ezoterice, mai mult sau mai puțin secrete, și
fenomenul denumit OZN la mijlocul secolului trecut, trebuie să trecem în revistă câteva noțiuni
ce, aparent, nu au legătură cu acest subiect, însă sunt strâns legate între ele.
            În 1871, scriitorul Edward Bulwer-Lytton a creat noțiunea de Vril în romanul SF – „Rasa
care va veni” (în original – The coming race). Vril este un cuvânt tibetan ce poate fi tradus ca
forță vitală, forța vieții sau energia vitală, însă și ca vibrație. Elena Blavatschi a preluat acest
concept și l-a folosit în teoriile ei ocultiste și teozofice. Vechile civilizații considerau Vril drept
cea mai înaltă formă de energie din Univers, toate celelalte tipuri de energie fiind doar
manifestări secundare ale acestei forțe supreme. Energia Vril are în anumite locuri de pe
planetă o concentrație mai puternică numită vortex de energie.

            La nord de ecuator, direcția de rotație a vortexului se realizează în sensul opus acelor
de ceasornic, iar la sud de ecuator, în sensul acelor de ceasornic. În anul 1919, membrii unei
grupări, continuatoare a Ordinului Templierilor, au înființat organizația Vril (germană: Vril-
Gesellschaft) cu sediul în localitatea Ramsau din Germania (lângă granița cu Austria). Membrii
societății Vril aveau să intre în contact cu cei din Societatea Thule (Thule-Gesellschaft), care a
fost punctul de origine al partidului nazist, unii membri ai organizației Thule devenind apoi
importante personaje în partidul nazist.

            Aproape toate relatările referitoare la Thule-Gesellschaft îl consideră pe baronul Rudolf

von Sebottendorff drept fondatorul ei. Nu există nicio îndoială că von Sebottendorff a fost
implicat în crearea acestei societăți secrete.

            Mai mulți membri susțin că cel de-al doilea co-fondator al societății a fost Karl Haushofer
și că, în realitate, acesta a fost fondatorul principal, deși a preferat să păstreze o anumită
discreție asupra acestui lucru. Întreaga poveste are în centru acest personaj foarte puțin
cunoscut: Karl Haushofer.

            La începutul secolului, Haushofer a fost atașat militar la Tokyo, iar abilitățile sale
lingvistice l-au ajutat să pună bazele viitoarei Axe. În plus, a petrecut o lungă perioadă în Tibet,
unde a devenit membru al preoțimii Bon. Cunoscuți și sub numele de Mantalele Galbene din
Tibet, comunitatea Bon reprezenta o religie șamanistă ce a precedat apariția budismului tibetan,
fiind considerată a fi sursa tuturor religiilor tibetane. Haushofer a avut și o carieră militară
deosebită. Capacitatea sa profetică în funcția de general a rămas legendară în timpul Primului
Război Mondial, ajutându-l să câștige în luptă. În timp ce își comanda trupele pe front, nu a fost
rănit niciodată și a reușit să își desfășoare soldații cu o precizie remarcabilă în mijlocul celor mai
haotice situații. A fost un militar extrem de decorat și foarte admirat. Rudolph Hess, cel care
avea să devină fuhrer adjunct al Partidului Nazist, a servit sub generalul Haushofer și a fost
foarte impresionat de geniul acestuia.

După Primul Război Mondial, Haushofer a început să pună în practică directivele primite în
Tibet. După ce și-a luat doctoratul, chiar înainte de declanșarea Primului Război Mondial, dr.
Haushofer a inaugurat o nouă materie de studiu, intitulată Geopolitica. Rudolph Hess și-a căutat
fostul general, pe care l-a admirat atât de mult pe timpuri, și a devenit un student pasionat al
noii materii. Se spune despre Hess că ar fi fost complet vrăjit de capacitatea intelectuală și
ocultă a profesorului său. În octombrie 1918, un anume Adolf Schicklgruber (devenit mai târziu
Hitler), se face remarcat prin talentul lui oratoric. Rudolph Hess l-a auzit vorbind și a rămas
impresionat. Era convins că are de-a face fie cu un mesia, fie cu un nebun, dar nu era încă
sigur în ce categorie trebuie să-l încadreze. Hess a recunoscut unele calități de lider ale lui
Hitler și i l-a prezentat lui Haushofer.

            Astfel, cei trei au devenit prieteni. Haushofer a fost atât de impresionat de acesta, încât
s-a decis să facă din el un mesia german sau probabil doar să îl folosească precum un
paravan. Hitler a fost condamnat la nouă luni de închisoare, după episodul din 1923, iar Hess
și-a afirmat loialitatea întorcându-se în Germania și acceptând să împartă aceeași celulă cu el.
Haushofer i-a vizitat în timpul acestei perioade și a contribuit, probabil, cu cel puțin un capitol la
lucrarea de căpătâi a lui Hitler – Mein Kampf. Când Hitler a ieșit din închisoare, Haushofer l-a
învățat cum să se îmbrace, cum să se poarte, pavându-i practic drumul către succes.

            Între timp, societatea Vril a căpătat amploare și a fost rebotezată Vril-Gesellschaft,
integrând alte trei societăți importante din Germania: – Lorzii Pietrei Negre, o emanație a
Ordinului Teuton creată în anul 1917 – Cavalerii Negri, o filială a Societății Thule și – Soarele
Negru, identificată mai târziu cu elita SS-ului lui Heinrich Himmler.

            Soarele Negru (societate care inițial a purtat numele DHvSS – Die Herren vom
Schwarzen Stein) era o organizație secretă din interiorul Societății Thule, deținând supremația
asupra celorlalte. SS-ul a fost creat inițial ca unitate de protecție a lui Hitler cu mult înainte de a
deveni o unitate militară.

            Eu cred că absolut toți ofițerii SS de grad înalt pot fi incluși pe lista membrilor Soarelui
Negru, SS-ul fiind mai mult decât o organizație militară de elită, un veritabil cult. Cine studiază
istoria nazistă își dă rapid seama că cele două concepte, Thule și Soarele Negru, sunt în centrul
puterii naziste.

            În mod tradițional, SS se traduce prin Schutzstaffel, care înseamnă detașament al

gărzilor. În realitate, SS provine de la Schwarze Sonne, care înseamnă Soarele Negru în limba
germană. Asta nu înseamnă că orice soldat care purta o uniformă SS era membru al Schwarze
Sonne, ci că runele SS afișate pretutindeni aveau o semnificație secretă, care se referă la
Soarele Negru. Ca regulă generală, despre Soarele Negru se cunosc foarte puține lucruri, dar
conceptul de Thule poate fi găsit în numeroase limbi și culturi.

            În timp ce Societatea Thule a sfârșit prin a se orienta îndeosebi asupra unei agende
materialiste și politice, Societatea Vril s-a focalizat de la bun început asupra  lumii de
dincolo (aspectelor transcendente).

Maria Orsic

            Este posibil ca Societatea Vril să nu fi reușit să atingă performanțele pe care le-a avut
dacă nu ar fi existat un medium pe nume Maria Orsic. Cunoscută și ca Maria Orsitsch, s-a
născut la Viena pe 31 octombrie 1895. Tatăl său, Tomislav, era imigrant din Zagreb, iar mama
sa, Sabiene Orsic, era din Viena. În tinerețe, Maria Orsic s-a alăturat mișcării naționaliste
germane ce dorea alipirea Austriei cu Germania. În 1919, s-a mutat la Munchen, unde a intrat
în contact cu societatea Thule și Vril. Despre Maria Orsitsch, Traute Lafrenz, Sigrun, Gudrun și
Heike, se spune că erau foarte frumoase și că aveau părul lung, un semn care avea să devină
distinctiv pentru membri societății Vril. Totodată, aceste femei dețineau puteri paranormale ce le
permiteau să intre în contact cu anumite entități sau ființe extraterestre.

            Datorită calităților ei excepționale de medium, Maria a fost pusă repede în legătură cu
membrii societății secrete Thule și, curând după aceea, ea și-a creat propriul cerc împreună cu
Traute A. și alți prieteni din Munchen, formând așa-numita Alldeutsche Gesellschaft für
Metaphysik, care a fost primul nume oficial al societății Vril. Pentru identificare, membrii
organizației (Vrilerinnen) purtau un disc, pe care erau reprezentate chipurile a două dintre cele
cinci femei medium: Maria și Sigrun.

            În decembrie 1919, s-a organizat o întâlnire secretă între membrii marcanți ai celor trei
societăți principale ezoterice care activau atunci pe teritoriul Germaniei (Thule, Vril și Soarele
Negru), într-o cabană din apropierea localității Berchtesgaden. Cu acea ocazie, Maria Orsic a
arătat celor prezenți transcrierile unor mesaje telepatice pe care ea le primise într-un limbaj
secret al vechilor Cavaleri Templieri germani, ce îi era complet necunoscut.

            Maria Orsic a prezentat două seturi de transcrieri ale mesajelor primite în timpul stărilor
de transă: primul era cel în limbajul secret al Templierilor, iar al doilea set de mesaje era scris
într-un limbaj inteligibil, despre care ea a sugerat că ar putea fi o limbă antică orientală. În scurt
timp, s-a dovedit că acest al doilea set de informații transmise pe cale telepatică era în limba
sumeriană. Mesajul a fost tradus cu ajutorul misterioasei femei medium din societatea Vril, care
era cunoscută doar sub numele de Sigrun. Tot ea a ajutat mai apoi la descifrarea imaginilor
mentale percepute de Maria Orsic, ce descriau o navă de zbor de formă circulară.

            Într-o ședință-transă, la care au fost prezenți și unii membri marcanți ai societății Thule,
Maria Orsic a intermediat spontan contactul cu reprezentanții unei civilizații extraterestre, care
afirma că se afla în sistemul Aldebaran, de la care primise instrucțiunile tehnice pentru
construcția navei interstelare.

            Potrivit Mariei Orsic, numele acelei civilizații extraterestre era Sumi, membrii ei
aparținând unei rase umanoide care colonizase pentru un timp scurt planeta noastră în urmă cu
aproximativ 500.000 de ani. În conformitate cu informațiile transmise în stare de transă, ea a
afirmat că ruinele antice din Larsa, Shurrupak și Nippur din Irak au fost construite de către ei.
Supraviețuitorii Potopului au devenit apoi primii arieni și în acest fel s-a realizat rezonanța cu
membrii societăților germane din acea vreme, care aveau la bază rudimente ale ideilor și
concepțiilor acelor culturi antice.

            Reprezentanții societății Thule, care se aflau în acele momente în cameră, s-au arătat
sceptici în legătură cu revelațiile Mariei Orsic, manifestându-și neîncrederea și solicitând dovezi
suplimentare, chiar în timp ce aceasta se afla în transă. Atunci mediumul a început să aștearnă
pe hârtie anumite semne ciudate și caractere nemaivăzute, careapoi au fost identificate ca
aparținând vechii scrieri sumeriene, care a fost precursoarea și sursa culturii babiloniene de mai
târziu.

            Se pare că dorința civilizației din sistemul Aldebaran nu a fost neapărat aceea de a ajuta
naziștii să câștige războiul – idee destul de bizară, care a fost vehiculată un anumit timp în
cercurile de neinițiați –, ci mai curând dorința benefică a acestor ființe extraterestre de a rezolva
problema violenței pe Pământ, pe care aldebaranii au identificat-o mai ales în existența unei
diferențe sensibile de natură economică între Occident și Orient.

            Activitatea Mariei Orsic și a celorlalte femei medium din societatea Vril a rămas învăluită
într-un relativ mister pe anumite perioade de timp între 1925 și 1941. În anul 1943, Maria și
Sigrun au luat parte la o întrunire secretă în stațiunea Kolberg, al cărei țel principal a fost
discutarea așa-numitului „proiect Aldebaran”. Mediumurile feminine din societatea Vril primiseră
până atunci informații detaliate despre planetele locuite din jurul stelei Aldebaran, iar ele doreau
să realizeze călătoria cosmică spre acea destinație cu ajutorul tipului de navă ce fusese
construită după planurile primite.

            Maria Orsic, împreună cu toți membri societății Vril, au dispărut în 1945, exact în clipa în
care al Doilea Război Mondial s-a încheiat. De atunci, nu s-a mai auzit nimic despre aceste
femei frumoase și nici despre mesajele extraterestre care încercau să ajute omenirea să
realizeze un salt tehnologic.

            Membrii inițiați au depus eforturi intense pentru a dezvolta o așa-numită știință

alternativă față de cea modernă (care este de sorginte materialistă). Aceasta a condus implicit
la dezvoltarea unor tehnologii alternative care, în loc să se bazeze pe principiile clasice ale
fizicii și biologiei, au avut ca fundament realizările extraordinare ale vechii civilizații atlante, care
îmbinau cunoașterea științifică și tehnologia cu cunoașterea spirituală. Acele realizări erau mult
superioare noțiunilor mecanicii, care, din nefericire, încă mai constituie infrastructura științei
moderne.

            La prima vedere, am fi tentați să credem că această tehnologie a aparatelor de zbor i-a
interesat foarte tare pe naziști. În realitate, Hitler era mult mai preocupat de armele
convenționale, ale căror efecte puteau fi dovedite într-o perioadă relativ scurtă de timp. Se
spune că orice tehnologie care avea nevoie de mai mult de un an pentru a fi testată era
respinsă de Hitler. Pe măsură ce războiul avansa, diferitele grupuri de interese industriale din
Germania au început să concureze între ele pentru a obține contracte din partea Ministerului de
Război. Proiectul noii farfurii zburătoare a rămas pe plan secundar, fără să fie complet
abandonat.

            La sfârșitul anului 1942, SS-ul a scos de pe banda de fabricație primul aparat Haunebu
II sau RFZ-6. Acesta avea un diametru de 33 de metri și o înălțime de maxim 10 metri la centru.
Viteza de deplasare în atmosfera pământului era de peste 4 Mach. Se crede chiar că aparatul
putea călători în spațiul cosmic. Era echipat cu un tun cu raze și avea o cabină suficient de
spațioasă pentru a permite o călătorie de lungă durată. Prototipul a avut un succes atât de
mare, încât SS-ul a scos la licitație fabricarea unei întregi serii de Haunebu II. În luna martie
1945, licitația a fost câștigată de compania Dornier.

            În final, a fost creat și prototipul unui disc zburător, Haunebu III, mult perfecționat față de
primele. Acesta putea transporta 32 de oameni, avea o independență de zbor de cel puțin opt
săptămâni și atingea o viteză de peste 10 Mach. Au fost făcute 19 teste de zbor, care au fost
inclusiv filmate. Conform rapoartelor, germanii nu au apucat să fabrice decât acest prim aparat.

            Farfuriile zburătoare descrise mai sus nu au fost singurele produse de regimul nazist,
dar s-au numărat printre cele mai importante. Au mai existat însă și altele, care au fost mai mult
sau mai puțin încununate de succes. Este necesar să vorbim, de asemenea, și de alte aparate
de zbor inventate de naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

            În anul 1943, s-au făcut planuri de construire a unei nave-mamă în formă de
țigară/trabuc, numită Andromeda. Aceasta urma să aibă 139 de metri în lungime și trebuia să
transporte cel puțin un Haunebu II, două Vril-1 și două Vril-2. Se crede că nava a fost folosită
pentru anumite proiecte interstelare, dar nu se cunosc amănunte. Ideea unei nave în formă de
țigară/trabuc era legată și de dorința companiei Zeppelin de a construi dirijabile alungite. Cert
este că literatura OZN prezintă nenumărate fotografii cu asemenea aparate.

            Au mai existat, de asemenea, faimoasele avioane de vânătoare germane. În anul 1943,
deasupra Germaniei s-a semnalat o invazie masivă de OZN-uri, despre care au vorbit chiar și
ziarele locale. O parte dintre acestea au fost semnalate și de piloții americani, printre care s-a
numărat și Wendelle Stevens, care le-a descris ca fiind de culoare cenușiu-verzui sau roșu-
portocaliu, urmărindu-l la o distanță de numai cinci metri de aparatul său.

            Aceste aparate blocau radarele și provocau probleme de natură electrică. Deși aliații
numeau orice obiect de zbor neidentificat avion de vânătoare, în realitate au existat două tipuri.
Pe de o parte, era Broasca Țestoasă Zburătoare, creată de SS-E-4 la Vienna-Neustadt.
Acestea conțineau klistronuri tubulare de înaltă tehnologie (folosite inclusiv la Montauk). SS-ul
numea Broaștele Țestoase Zburătoare razele morții. Aparatele aveau capacitatea de a bloca
sistemele de aprindere și tot ce funcționa pe bază de electricitate. Aceleași fenomene au putut fi
observate și la Montauk prin anii ‘50-‘60, potrivit anumitor martori. În afara Broaștelor Țestoase
Zburătoare, au mai existat și Baloanele de Săpun. Era vorba de baloane de aer care aveau în
interior o structură metalică în formă de spirală, menite să dea peste cap sistemele radar ale
inamicului. Succesul lor a fost mai degrabă de natură psihologică.

            Istoria oficială relatează că, spre sfârșitul războiului, aliații și rușii se întreceau în a
cuceri noi teritorii pentru a deține supremația acestora după terminarea conflagrației. Nimic mai
fals, din punctul meu de vedere. Ultimele bătălii nu s-au dat pe câmpul de luptă, ci era doar o
cursă pentru a pune mâna pe tehnologia germană. Aliații și rușii se confruntaseră deja cu o
parte a rezultatelor tehnologice ale naziștilor în domeniul militar – avioane cu reacție, rachete și
chiar discuri zburătoare. Știau că există proiecte secrete și tocmai asta era cireașa de pe tort.
Pe lângă tehnologia militară, aliații aveau cunoștință de experimente de control mental,
cercetări în domeniul medical, aeronautică, electronică, fizică atomică etc.

            În anumite cercuri ale nazismului. pierderea războiului era iminentă prin 1944, astfel că
anumiți cercetători cu legături în structurile SS au negociat termenii predării, punând la
dispoziția celor care îi vor salva concluziile la care se ajunsese în urma nenumăratelor
experimente. S-a luat decizia de a se preda autorităților americane, deși unii au căzut în mâna
rușilor sau a englezilor. Pentru că un bombardament asupra bazei din Peenemunde era
iminent, zeci de tone de documente au fost transportate și ascunse în munți, ulterior fiind
predate aliaților.

            După câștigarea celui de-al Doilea Război Mondial, aliații au moștenit mașina de război
nazistă și serviciile de contrainformații ale celui de-al Treilea Reich. Ei au solicitat, de
asemenea, toată baza de date referitoare la cercetările genetice ale oamenilor de știință
germani, la tehnologia 82 aerospațială și întreaga colecție de relicve și informații ezoterice.
Această tranziție a puterii a fost orchestrată de OSS (Oficiul pentru Servicii Strategice), care
avea să devină câțiva ani mai târziu CIA. Se presupune că anumite persoane au lucrat pentru
dezvoltarea acestor tehnologii în paralel cu știința convențională. Multe apariții catalogate ca
nefiind fabricate pe Terra sunt, de fapt, rezultatul acestor descoperiri.

            Recent a fost dată publicității recrearea avionului Horten 2-29. Cercetătorii americani,
folosind tehnologia acestui aparat de zbor remarcabil, au reușit construirea bombardierului
american B-2. La început testat și îmbunătățit de către americani, Horton a survolat cerul
american, creând o stare de agitație după ce Kenneth Arnold a apărut pe toate posturile de
televiziune și în mai multe ziare naționale povestind și afirmând „această tehnologie nu poate fi
pământeană”. Știm acum cu siguranță că tehnologia exista de câțiva ani, iar mai târziu
predecesorul B-2 a făcut aceleași valuri în rândul populației, care a aflat de existența lui abia la
sfârșitul Războiului Rece.

            Un alt candidat la denumirea de OZN în perioada anilor ‘70 (perioadă în care au fost
semnalate cele mai multe cazuri de apariții a obiectelor zburătoare neidentificate) este SR-71
Blackbird. Programul de cercetare a fost considerat secret de stat timp de peste  40 de ani, fiind
declasificat de către CIA în 2007. Avioanele din această clasă au început să fie construite în
anii ’50, aducându-se îmbunătățiri periodic.

            Primul zbor al unui SR-71 Blackbird a avut loc în 1964, iar primul avion a intrat în
componența armatei doi ani mai târziu. Legendarul avion X15 al americanilor poate atinge
viteza de 6.7 Mach, aproximativ 7.200 km/oră… și asta se întâmpla în anii ’70, potrivit
declarațiilor oficiale, nesecretizate. Dacă astfel de informații sunt publice, ne putem întreba – ce
anume au în dotare forțele armate ale lumii în programele secrete? Unii spun că o flotă
stelară…
            Observând atât forma avioanelor, cât și specificațiile lor, mult superioare pentru orice tip
de avion de la acea vreme, nu putem să-i învinovățim pe oamenii care, observând astfel de
nave, le considerau venite de pe altă planetă.

            Mai nou, atenția este îndreptată către drone și aparate de zbor secrete, dar despre
care informațiile respiră către publicul larg. Un astfel de exemplu este proiectul X37-B. Acesta
se vrea a fi încununarea tehnologiei de ultimă generație. Armata SUA nu a dezvăluit la ce este
folosit acest vehicul, însă se pare că orbitează de ceva timp în jurul planetei într-o misiune
necunoscută. Îndreptarea atenției către civilizații îndepărtate este un alt mod prin care ocultiștii
își ascund planurile. Tehnologiile deținute de aceștia nu se încadrează în tiparele cunoscute
nouă.

            Acestea sunt doar câteva exemple pentru a ne face o idee despre proiectele secrete ale
guvernelor din anii trecuți și pentru a vedea că, de cele mai multe ori, ni se induce ideea de a
căuta în altă curte adevărul, care de fapt se află chiar sub ochii noștri. În paralel cu aceste
programe secrete dar convenționale, s-au aflat și programe ultrasecrete care au dezvoltat
tehnologii ce depășesc puterea noastră de înțelegere.

            Însă aceste programe secrete care există și ne pot pune imaginația la lucru când fac
adevărate demonstrații de forță deasupra multor metropole, nu pot explica fenomenele
paranormale descrise în capitolele precedente. Astfel, analizând fenomenul, putem concluziona
că adevărul este undeva la mijloc, adică avem de-a face cu o combinație între cele două forme
de OZN – armele secrete testate de către guverne și fenomenul ce ține de domeniul
paranormal. Personal, consider că 95% dintre observațiile privind fenomenul OZN sunt de
proveniență pământeană.
Capitolul XXI – Povestea Selenei – misterele Lunii
Când vine vorba despre Lună, există întotdeauna o doză de mister. Ea a fascinat dintotdeauna
toate civilizațiile Globului și astfel, de-a lungul timpului, s-au adunat o serie de legende,
superstiții și credințe. De fapt, se spune că, dacă n-ar fi existat Luna, viața pe planeta noastră ar
fi avut altă direcție. Imaginați-vă lumea noastră răvășită de vânturi de forța unui uragan, cu
temperaturi variind de la căldură înăbușitoare la îngheț. Imaginați-vă că ziua ar dura numai șase
ore, într-o lume în care ar putea evolua doar forme de viață primitive. Aceasta ar fi putut fi
planeta noastră dacă Luna nu ar fi existat… Oare?

            Dar nu suntem singurii care avem un satelit. Există cel puțin 135 de sateliți în sistemul
nostru solar. Saturn îi are pe cei mai mulți, 62, iar în jurul Pământului orbitează cel puțin 10
corpuri misterioase. Cinci sunt asteroizi, reținuți temporar de câmpul gravitațional, iar patru sunt
probabil rămășițe ale rachetei Apollo 13. Al zecelea și cel mai mare este Luna. Ce este atât de
special și misterios la Lună?

            Luna este singurul satelit natural al Pământului și al cincilea ca mărime din Sistemul
Solar. Este, totodată, cel mai mare satelit natural al unei planete din Sistemul Solar raportat la
mărimea dintre acesta și planeta Pământ. Luna este al doilea satelit ca densitate după Io, unul
dintre sateliții lui Jupiter.

            În rotația sa sincronă în jurul Pământului, Luna prezintă aceeași față a sa, cu mici
schimbări. Distanța maximă până la Pământ: 406.720 kilometri; distanța minimă până la
Pământ: 336.375 kilometri; distanța medie până la Pământ: 384.400 kilometri; diametru mediu:
3.476 kilometri; temperatura la suprafață: variabilă, de la 117 grade C (în plină zi) până la -173
grade C (în plină noapte). Atmosfera: inexistentă.

            Varianta acceptată de majoritatea oamenilor de știință în legătură cu originea Lunii este
că Pământul, de-abia format, ar fi intrat în coliziune cu un alt corp, având aproape dimensiunea
lui Marte. Se consideră că planeta noastră n-ar fi fost lovită frontal ci tangențial, fiind, cum s-ar
spune, doar „scalpată”. Rămășițele smulse din Terra s-ar fi împrăștiat în formă de inel în jurul
Pământului, înainte de a se reaglomera, dând naștere Lunii. Însă aceasta este doar o teorie și,
deși pare logică la prima vedere, există anumite voci în rândul oamenilor de știință care susțin
că anumite caracteristici ale Lunii nu se potrivesc cu această prezumție.

Luna – Stație spațială

            În 1970, Mihail Vasin și Aleksandr Shcherbakov, doi cercetători ruși de la Academia
Sovietică de Științe, au propus teoria Lunii precum o navă extraterestră. Cei doi au presupus că
Luna este o navă extraterestră gigant, care a fost acoperită cu rocă pentru a părea un satelit
natural.

            Extratereștrii, având o tehnologie superioară nouă, au reușit să-și deghizeze nava într-
un corp ceresc și au lansat-o pe orbită. Ei au postulat că luna cuprinde un strat stâncos exterior
gros de câțiva kilometri care acoperă o cocă tare, probabil cu o grosime de 45 km și sub care
există un vid, care conține, eventual, o atmosferă.

            În 1975, Donald Wilson a publicat Our Mysterious Spaceship Moon, în care a adus
dovezi în sprijinul acestei teorii. În 1976, George H. Leonard a publicat Altcineva este pe Lună,
în care a retipărit mai multe fotografii NASA ale suprafeței lunare, susținând teoria de mai sus.
             Fie că autorii menționați mai sus au avut dreptate sau nu, să vedem unele dintre
misterele ce înconjoară acest satelit natural sau artificial al Pământului.

Misterele Lunii

1. Luna e prea mare. Christopher Knight și Alan Butler explică în cartea lor Cine a

construit Luna? că satelitul nostru este mai mare decât ar trebui să fie, aparent mai bătrân
decât ar trebui să fie, și cu o masă mult mai ușoară decât ar trebui să fie, iar orbita nu este
potrivită pentru un corp de o asemenea mărime.

            Isaac Asimov, un profesor rus de biochimie și scriitor de cărți de popularizare a științei, a
declarat că „Luna, care nu are nici atmosferă și nici câmp magnetic, este de fapt o ciudățenie a
naturii. Fiind mai mare decât planeta Pluto, unii oameni de știință chiar au numit-o un sistem
planetar geamăn. În general, când o planetă are sateliți în jurul ei, aceștia sunt mult mai mici
decât planeta însăși. Prin urmare, Pământul ar trebui să aibă un satelit nu mai mare sau în jurul
valorii de 100 de kilometri… Însă nu este așa.” Privind în jur la celelalte planete și la sateliții lor
și corelând tot ceea ce știm despre cosmografie și despre legile cosmice, Luna nu ar trebui să
existe pe orbita Pământului.

2. Vechimea Lunii. Când au avut loc primele aselenizări, au fost aduse pe Pământ mai
multe roci de pe Lună. Între 1969 și 1972, șase misiuni Apollo au adus pe Pământ 382 kg de
roci lunare, mostre, pietricele, nisip și praf de pe suprafața Lunii. Roca adusă de Neil Armstrong
are o vechime de 4,6 miliarde ani. De fapt, cam la atât estimau savanții noștri vechimea
Pământului, și a întregului sistem solar. Dar la conferința asupra rezultatelor misiunilor Apollo,
ținută în 1974, oameni de știință de la NASA au comunicat aducerea pe Pământ a unor roci
vechi de 5,3 miliarde ani. Cu 700 de milioane de ani mai vechi decât sistemul nostru solar!

3. Luna este goală. Există unele indicii că Luna este goală. Iată câteva dintre studiile
științifice care arată că Luna pare a fi goală în interior:

– Misiunea Apollo 12 a instalat seismografe și apoi a prăbușit în mod intenționat modulul lunar,
provocând un impact echivalent cu o tonă de TNT. Undele au răsunat timp de opt minute, iar la
sfârșit, Maurice Ewing, co-director al experimentului seismic, a declarat la o conferință de presă
că „a răsunat ca un clopot.” La fel s-a întâmplat și în cazul Apollo 13, când una dintre etapele
rachetei a produs vibrații timp de trei ore.

– O echipă de la Universitatea din Arizona a declarat că a crezut că Luna are un nucleu, dar că
acesta este mic. Lon Hood, liderul echipei, a declarat: „Am știut că nucleul Lunii e mic, dar nu
am știut că e așa mic … Acest lucru chiar oferă credibilitate ideii că originea Lunii este unică,
spre deosebire de orice alt organism terestru – Pământ, Venus, Marte sau Mercur …Da, e
artificial.”

– Dr. Gordon McDonald, cercetător-principal la NASA, arată într-un articol apărut în

revista Astronautics în iulie 1962 că, prin analiza datelor referitoare la diferența observată între
mișcările reale ale Lunii pe orbită și mișcările calculate, se poate conchide că satelitul natural al
Pământului este mai degrabă gol în interior.

– În cartea sa intitulată Luna noastră, astronomul britanic dr. H.P. Wilkins declară: „Toate datele
converg spre ipoteza că dincolo de adâncimea de 30-50 km, Luna prezintă, mai mult sau mai
puțin, spații libere – cavități mari, tunele sublunare, crăpături – legate de suprafață prin fisuri…
Volumul aproximativ al acestor goluri este probabil de 36 de milioane de km cubi.”
 – Dr. Harold Urey consideră că sub scoarța Lunii sunt zone cu densitate mai mică, eventual
goluri; iar dr. Sean O. Solomon, de la Institutul Tehnologic din Massachusetts, a declarat că din
rezultatele obținute de la diferitele cercetări efectuate în cadrul programului Apollo a reieșit și
posibilitatea ca Luna să fie goală în interior.

4. Câmpul magnetic. Luna nu are un câmp magnetic, și totuși foarte multe roci lunare sunt
magnetizate. Sunt fenomene cunoscute sub denumirea de mascons (concentrații de masă),
care sunt zone mari circulare cu o densitate neobișnuit de mare și o atracție gravitațională mai
mare.

            Acestea se găsesc în câmpiile de pe Lună, cunoscute sub numele de Maria, care au
fost odată considerate a fi mari. Aproximativ o treime din suprafața Lunii care o vedem de pe
Pământ este alcătuită din aceste Maria,  dar pe partea întunecată sunt puține, și nimeni nu
poate explica de ce sunt atât de diferite cele două părți. Se mai vehiculează, de asemenea, că
Luna ar avea mai multe câmpuri magnetice.

            Din datele obținute de la satelitul lunar Prospector a reieșit că cele mai puternice
concentrații de anomalii magnetice lunare sunt situate în partea opusă a celor mai mari cratere.
Cu toate acestea, în absența unui câmp magnetic global (magnetosferă), nimeni nu poate
stabili cum s-ar putea întâmpla acest lucru.

5. Cutremurele lunare. Se știe că misiunile Apollo au instalat seismografe pe Lună. Cu

toate astea, NASA refuză să facă vreo declarație în legătură cu datele primite de la aceste
aparate. Sute de moonquakes (cutremure lunare) sunt înregistrate anual.

            Oficial, majoritatea sunt atribuite meteoriților ce lovesc astrul vecin; altele, numite
cutremure termice, se datorează, conform NASA, extinderii crustei la ivirea primelor raze de
soare după două săptămâni de întuneric.

            În noiembrie 1958, astronomul rus Nikolai Kozyrev, de la observatorul din Crimeea, a
fotografiat o erupție de gaz lângă craterul Alphonsus, împreună cu o strălucire roșiatică care a
durat aproximativ o oră.

            În 1963, astronomii de la observatorul din Lowell au văzut în noaptea de 29 octombrie

două pete de lumină de un roșu aprins, la nord de craterul Herodot; în noaptea de 27
noiembrie, cele două pete roșii au reapărut pe mar-ginea sudică a craterului Aristarh.

            În iunie 1965, a fost observată o rază de lumină de un alb scânteietor, țâșnind din
craterul Aristarh, aflat atunci în zona obscură. Știindu-se că Luna nu are activitate vulcanică,
aceste fenomene nu sunt naturale.

6. Craterele lunare. De ce craterele lunare sunt atât de întinse și de puțin adânci?

Craterele lunare produse de căderea meteoriților sunt, de asemenea, stranii – foarte întinse și
atât de puțin adânci față de suprafața lor! Ca și cum meteoriții ar întâlni, în drumul lor prin
scoarța Lunii, o crustă foarte dură.

            Conform teoriei celor doi academicieni sovietici, M. Vasin și A. Scerbakov, acest lucru
se datorează faptului că meteoriții se opresc în coaja blindată, cu care constructorii din
necunoscut au întărit Luna, la 20-40 km sub scoarță. Imensele circuri lunare, departe de a fi
vechi cratere vulcanice deschise dureros pe suprafața Selenei, constituie în realitate locurile în
care cei ce au amenajat interiorul Lunii, au pompat în exterior roci și metale lichefiate, pentru a
produce golurile interioare necesare și a blinda suprafața nemaipomenitei nave interstelare,
intergalactice.
            În zona circurilor, gradientul gravitațional este mai mare; cei doi savanți sovietici
consideră că faptul se datorează echipamentului, combustibilului și materialelor de tot felul
aflate sub scoarță, în golurile create. Procentul mare de metale conținut de rocile lunare și
considerat „straniu” de savanții sovietici și americani, s-ar datora folosirii metalelor pentru
întărirea rezistenței scoarței lunare la impactul cu meteoriții – în lungul ei voiaj spațial.

La începuturile omenirii, Luna nu a existat deloc

            Se pare că în istoria omenirii a existat o perioadă în care nu era Lună pe cer! Acest
lucru ne este precizat de scriitorii antici Democrit și Anaxagoras. Aristotel ne scrie că zona
Arcadiei (Grecia), înainte de a fi locuită de greci, a fost populată de pelasgi, ce au ocupat
aceste teritorii înainte ca pe cer să existe Luna! Din acest motiv, pelasgii mai erau numiți și pro-
selenes, adică înainte de Lună.

            Apollonius din Rodos ne scrie faptul că a existat o perioadă în care „nu toate corpurile
cerești se aflau pe cer, înainte ca rasele Danai și Deukalion să fi existat, atunci când trăiau doar
arcadienii, înainte să fi existat Luna pe cer.”

            Plutarh afirmă și el în opera Întrebări romane următoarele: „Era vorba de arcadieni, așa-

numiții oameni pre-lunari.” La fel, și poetul Ovidiu a scris că „Arcadienii își posedă pământurile
înainte de nașterea lui Jupiter, pentru că națiunea e mai veche decât Luna.”

            Hipolit afirmă și el că „Arcadia e mult mai veche decât Luna.” Și Lucian ne spune în a
sa Astrologie că „arcadienii sunt mai vechi decât Luna.”

Mai putem să-l amintim pe Censorinus, care și el afirmă că „în trecut nu exista Lună pe cer.”

            Făcând comparația între patru calendare rituale – cel egiptean, asirian, indian și mayaș,
omul de cultură român Victor Kernbach demonstrează că punctul de plecare al acestor sisteme
cronologice este comun, situându-se cam în jurul anului 12.000 î.Hr. și, departe de a fi ales
arbitrar, el marchează nu „un început cronologic propriu-zis, ci epoca marilor catastrofe în
sistemul nostru solar cunoscute sub termenul generic de potop.”

            O cauză probabilă a acestor catastrofe ar putea fi exact captarea Lunii de către Pământ,
mai bine zis, sosirea Lunii în jurul Pământului, cu toate consecințele și modificările la scară
cosmică și planetară pe care le presupune instalarea unui asemenea vecin în imediata
apropiere. Inclusiv apariția unor mișcări de flux-reflux foarte puternice, atât la suprafața planetei
noastre (valuri de maree oceanică), cât și în interiorul acesteia (valuri de maree magmatică),
fenomene resimțite prin inundații, erupții vulcanice și mișcări seismice catastrofale.

            Una dintre consecințe: scufundarea Atlantidei. Platon situează dispariția uriașei insule
atlantice la 10.000-12.000 de ani înaintea epocii sale. Altă urmare posibilă a captării satelitului
nostru – de fapt a adoptării Pământului de către Lună, spun unii savanți – este renunțarea la
calendarul venusian – cel mai strălucitor astru pe cerul nopții înainte de apariția Selenei – și
înlocuirea lui firească cu cel lunar.
Capitolul XXII – Terraformarea Planetei Pământ
            Printre ufologi există mai multe idei despre cum arată viața extraterestră și cum a
evoluat ea în spațiul cosmic. Între aceștia nu există prejudecăți, iar variantele considerate de
către unii ca făcând parte din domeniul SF sunt văzute de către alții ca posibilități. Sunt multe
cazuri în care o nuvelă SF, apărută în negura timpului, să fie realitate pentru persoanele ce
trăiesc la sute sau chiar mii de ani distanță de cel care a scris-o. Să nu uităm că, până nu
demult, găurile negre și planetele din afara sistemului nostru solar erau excluse din mediile
științifice, considerate nu mai mult decât imaginația bogată a vreunui visător (chiar dacă,
matematic vorbind, ele trebuiau să existe). Sper totuși că cititorii acestei cărți sunt persoane
care lasă prejudecățile la o parte și privesc anumite teorii cu ochii unei persoane ce nu se lasă
limitată de ceea ce îi oferă știința modernă.

            O să încerc să prezint o altă teorie care, deși în primă instanță poate părea destul de
bizară, la o analiză atentă poate trece testul vostru, nefiind catalogată drept nebunie.
Terraformarea reprezintă procesul ipotetic de modificare artificială a realităților atmosferice,
topografice, climatice, geologice și ecologice ale unei planete, satelit sau alt corp ceresc, cu
scopul final de a-l transforma într-un spațiu locuibil, care să reprezinte cât mai fidel condițiile
favorabile vieții. Când vorbim de terraformare, noi, oamenii, credem că este un proces pe care îl
vom face în viitor cu anumite planete sau sateliți cu scopul de a schimba locul respectiv după
pretențiile noastre. Termenul a fost inventat de către autorul Jack Williamson în nuvela Collision
Orbit, în anul 1942.

            Marte este considerată de specialiști ca fiind prima pe lista de terraformări. Acestei
planete îi lipsesc trei elemente importante: atmosfera densă, magnetosfera ex-tinsă și căldura.
Cu ajutorul gazelor, căldura solară e captată în atmosferă, ridicând astfel temperatura planetei.
Gazele de seră pot fi produse pe Marte dacă se construiesc acolo fabrici și uzine care să
polueze foarte mult, această planetă având toate materialele necesare industriei. Încălzirea
planetei se poate face prin două metode: cu ajutorul gazelor de seră, cu ajutorul mai multor
oglinzi gigantice care redirecționează lumina soarelui spre planetă, prin activarea nucleului
planetei prin impact sau impactul cu un asteroid sau cometă suficient de mare să producă
destulă căldură și gaze de seră.

            În 1961, celebrul astronom american Carl Sagan publică un articol științific intitulat
„Planeta Venus”, în care își imaginează trimiterea unor alge în atmosfera planetei Venus.
Acestea pot transforma apa, carbonul și alte gaze chimice în componente organice și, prin
urmare, dioxidul de carbon poate fi înlăturat din atmosferă. Efectul de seră s-ar reduce, iar
temperatura de la suprafață s-ar reduce considerabil până la un nivel confortabil oamenilor.

            Marte și Venus sunt două exemple de planete pe care noi oamenii, cu o tehnologie
destul de avansată, le-am putea transforma într-un cămin al nostru. Observăm că, în fiecare
caz, s-ar recurge la încălzirea planetelor și a atmosferei deliberat. O încălzire de care ar fi
neapărat nevoie și care ar dura câteva sute de ani. Pe Terra, condițiile de viață sunt excelente,
cel puțin pentru noi, oamenii.

            Dar dacă o civilizație mai avansată tehnologic ar vrea să schimbe fața planetei noastre
în așa fel încât EI să fie cei adaptați ecosistemului, cum ar proceda?

            Referindu-mă la Terra, termenul în sine de terraformare nu este exact, însă îl voi folosi
în continuare și presupune transformarea planetei noastre în scopul exploatării ei de către ființe
din alt plan/densitate/dimensiune.
Incendiile

Marele Incendiu din 1910 este considerat a fi cel mai mare incendiu din istoria SUA. Au ars
peste 1.200.000 de hectare în Idaho, Montana și Washington, totalizând o întindere cât a
statului Connecticut. Cel mai mare dezastru natural din istoria Minnesotei a fost incendiul de la
Cloquet din 1918. Și-au pierdut viața 500 de oameni într-o singură zi și 250.000 de hectare au
fost arse, 52.000 de persoane au fost rănite sau strămutate, iar daunele au ajuns la 75 de
milioane de dolari. Al doilea mare incendiu din Minnesota a fost înregistrat în anul 1894 și a
distrus aproape 90.000 de hectare de vegetație. În vara anului 1988, peste 800.000 de hectare
au fost distruse în Parcul Național Yellowstone, aproape o treime din întreg parcul.

            Cred că ați observat că în ultimii ani este ceva normal ca zone întregi de pădure să ia
foc din cauze cunoscute sau mai puțin dezvăluite. Doar anul acesta au izbucnit peste 50 de
focare pe coasta de vest a SUA. În California au fost distruse 11.300 de hectare, în Idaho peste
37.000 de hectare, iar în statul Washington peste 9.500 de hectare. De la începutul acestui an,
peste 2.8 milioane de hectare au fost distruse din cauza incendiilor de vegetație izbucnite în
SUA.

            Nici Europa nu este mai prejos. Circa 80-90% din habitatele naturale ale Rezervației
Kama-Bakaldinskiye din provincia Nijnii-Novgorod au ars în totalitate din cauza incendiilor
provocate de valurile de căldură fără precedent care au lovit Rusia. Cele mai grave incendii
provocate vreodată de caniculă în Rusia au distrus zeci de rezervații naturale, cu precădere în
lunile iulie și august, când temperaturile au atins și depășit, pe alocuri, + 40 de grade Celsius.

            În Portugalia au fost distruse peste 17.000 de hectare de la începutul anului și au fost
înregistrate în jur de 300 de focare de incendii. În Spania, anul acesta, au ars doar 45.000 de
hectare.

Mai mult decât atât, anul trecut aproape 150.000 de hectare au fost mistuite de flăcări în același
interval. În jur de 4.000 de hectare de pădure au ars și în Grecia, 1.500 doar în insula Rodos, în
condițiile în care mare parte din păduri abia se refăcuseră după masivele incendii din anii
trecuți.

            Cum era de așteptat, nici Australia nu a scăpat. An de an, oamenii se confruntă cu
flăcările, doar vara trecută înregistrându-se peste 16.000 de hectare distruse. În perioada 1990-
2000, numărul catastrofelor naturale a fost de trei ori mai mare decât în anii 1960-1970, iar în
perioada 2000-2010 acestea s-au dublat!

Trendul a continuat și după 2010; în prezent incendiile, puse pe seama încălzirii globale, s-au
înmulțit semnificativ.

            Se face oare ceva pentru a salva planeta noastră? Se iau măsuri de combatere a
incendiilor? Ca urmare a incendiilor care au făcut ravagii în vestul Statelor Unite, Camera
Reprezentanților a adoptat un proiect de lege care va dubla tăierile de copaci la nivelul întregii
țări și va transforma multe zone împădurite în pășuni.

Această lege va permite tăierea a 12 milioane de metri cubi de lemn, față de circa 6, cât s-au
înregistrat în anii trecuți. Poate cea mai neașteptată măsură de combatere a incendiilor…

Schimbările climatice
            Conform specialiștilor, încălzirea globală este fenomenul de creștere continuă a
temperaturilor medii înregistrate ale atmosferei în imediata apropiere a solului, precum și a apei
oceanelor, constatată în ultimele două secole, dar mai ales în ultimele decenii. Luna mai a
acestui an fost a treia cea mai călduroasă la nivel planetar de la începutul măsurătorilor, în
1880. Temperaturile din luna iunie au fost mai ridicate în Alaska decât în celelalte state ale
SUA, recordul de 36 de grade Celsius fiind înregistrat în Talkeetna. În iunie 2017, numeroase
localități din Alaska au înregistrat recorduri fără precedent în istoria statului american. Valdez,
din sudul statului, a atins pragul de 32°C, iar până atunci cea mai mare temperatură înregistrată
pe 19 iunie fusese de 24°C.

            În 1995, cinci zile de caniculă au produs mai bine de 750 de victime în Chicago. În 2003,
un val de caniculă a lovit Europa, ducând la 70.000 de decese. Rezultatele unui nou studiu,
realizat de oamenii de știință de la Universitatea Columbia, indică faptul că numărul deceselor
asociate cu creșterea temperaturilor ar putea fi cu 20% mai mare până în 2020.

            În funcție de modelele climatice și viitoarele emisii de carbon, ne putem aștepta ca,
până la mijlocul secolului, temperaturile să crească cu 1,8-2,3 grade Celsius și cu 2,3 4 grade
Celsius până în 2080. Mercurul termometrelor indică o creștere record de 3,7 grade Celsius în
vestul Siberiei. Stația meteorologică din Novosibirsk anunță o creștere a temperaturilor
nemaiîntâlnită în istorie.

            Recordul precedent de creștere a temperaturilor a fost înregistrat în anul 2001, atunci
când acestea au crescut cu 2,4 grade Celsius.

            Nici zona amazoniană nu a scăpat de schimbările climatice. Cele două perioade de
secetă severă ce au lovit în ultimii ani zona Amazonului ridică semne de întrebare despre
viitorul regiunii ca filtru al emisiilor de carbon. O secetă rară, care a lovit regiunea în 2005, a fost
considerată drept un eveniment ce se petrece o dată la 100 de ani. Însă în 2010, regiunea a
fost lovită de o secetă și mai severă. Cele două secete au dus la moartea multor copaci, iar
odată ce putrezesc, vor elibera în atmosferă aproximativ 5 miliarde de tone de dioxid de carbon
în următorii ani, un nivel aproape echivalent cu totalitatea emisiilor de dioxid de carbon ale SUA
din 2009.

            La o privire per ansamblu, se poate observa că oamenii conștientizează mai mult sau
mai puțin aceste schimbări, însă măsurile care se iau pentru a preveni anumite dezastre
ecologice sunt inexistente. Pe lângă schimbările climatice, se poate observa o tendință a
corporațiilor de a distruge mediul înconjurător, parcă înadins. Tehnologiile de ultimă oră nu țin
cont de poluare sau de protejarea mediului înconjurător. Uriașe cantități de reziduuri sunt
vărsate zilnic în mare, iar procesele chimice folosite în producerea anumitor bunuri de consum
par să accelereze nivelul de poluare al atmosferei noastre.

Dârele chimice

            În urmă cu milioane de ani, când Pământul era încă foarte cald și avea o atmosferă fără
oxigen, viața în acea perioadă ar fi trăit pe bază de sulfați. Apoi algele albastre-verzi au apărut
și au transformat încet-încet atmosfera, folosind în principal oxigen pentru procesele sale
metabolice. Prin intermediul acestor dâre chimice (chemtrails), se încearcă modificarea
compușilor chimici din atmosferă.

            Începând cu anii ‘90, în Statele Unite ale Americii au început să fie observate dâre
ciudate, având diferite mărimi și forme, ce apăreau pe cer, dâre ce nu erau ale avioanelor
obișnuite cu care până atunci majoritatea oamenilor erau familiarizați. Tot mai multe avioane
care zburau chiar și la mică altitudine lăsau în urma lor dâre alcătuite din substanțe chimice,
care nu au nicio legătură cu carburantul sau sistemul de propulsie al avioanelor.

            Aceste fenomene s-au răspândit în toată lumea, iar tot mai mulți oameni au observat,
între timp, că au devenit extrem de numeroase. Uneori, ele formează nori longitudinali care se
taie brusc, lăsând un gol în respectiva dâră. Apoi norii par a se forma din nou, pentru a se
termina câțiva kilometri mai departe. Acești nori nu sunt întotdeauna situați la mare altitudine;
foarte adesea, pot fi sesizați la înălțimi cuprinse între 1.000 și 5.000 de metri, dar și mai sus de
9.000 de metri, care este altitudinea culoarelor de zbor ale avioanelor comerciale.

            Multe persoane au observat aceste prafuri chimice ce cad din cer sub formă de ploaie
sau se depun pur și simplu pe lucrurile aflate la sol. Unii spun că, după ploaie, frunzele au fost
acoperite de negreală și de atunci tufele de flori nu mai înfloresc. Alții spun că legumele se
ofilesc și florile arborilor fructiferi se scutură înainte de vreme, în urma unor astfel de ploi
otrăvite. La fel se petrece cu vița de vie, care pare arsă.

            Inițial, oficialii responsabili au răspuns întrebărilor incomode puse de către mai mulți
observatori și au concluzionat că este vorba de dâre de condensare. Automat, oamenii s-au
întrebat de ce aceste urme nu au existat anterior, iar răspunsul a venit prompt: avioanele nu
zburau la o înălțime așa mare încât să se formeze dâre de condensare. Este adevărat că, de la
apariția avioanelor cu reacție, oamenii s-au obișnuit să observe pe cer dâre albe lăsate în urma
lor de către avioane. Acestea depind de doi factori: umiditatea ambiantă și temperatura foarte
scăzută la o altitudine mare. Ele pot fi alcătuite din picături fine de apă condensate sau cristale
de gheață și zăpadă. Totuși, se poate face o diferențiere între aceste dâre de condensare și
dârele morții. Timpul prevăzut pentru disiparea dârelor de condensare este relativ scurt, două
minute sau mai puțin. Aceasta presupune că dâra respectivă este alcătuită în special din vapori
de apă, cel puțin conform definiției sale clasice.

            Foarte puțini oameni s-au implicat în procesul de mediatizare a acestor fenomene.
Mass-media oficială, ca de obicei, stă deoparte și preferă să ridiculizeze anumite organizații și
persoane afiliate acestora, ce încearcă să deschidă ochii oamenilor. Poate și pentru că
afirmațiile privind aceste dâre sunt privite cu scepticism sau sunt catalogate drept
conspiraționiste sau zvonuri lipsite de fundament. Deși au fost și sunt foarte mulți care observă
fenomenul, cei ce informează efectiv populația fac parte dintr-un grup foarte mic. Un lucru de
luat în seamă este că aceia care au observat fenomenul fac parte din toate clasele societății,
pasionați de aviație, medici, polițiști, jurnaliști, oameni de știință și oameni care au avut de
suferit în urma acestor împrăștieri de substanțe. Și pentru că, în mod oficial, aceste dâre nu
există, s-a creat o rețea de observatori ai dârelor morții, care este extrem de activă pe internet.

            Viruși precum gripa aviară, SARS și gripa porcină sunt pulverizați în atmosferă. Dârele
chimice conțin săruri de bariu, aluminiu, bănuindu-se că se folosesc la aplicații militare în
deflexia undelor radio și luminoase (ca un strat reflectorizant), iar în ele se introduc viruși,
bacterii, microbi, fungi, diverși agenți biologici care sunt testați pe populație. Dâra ce se
formează este, de fapt, un polimer care se transformă într-o plasă fină, care se întărește în
contactul cu aerul, și astfel el rămâne plutind în atmosferă, la mare înălțime, acolo unde este
nevoie de aceste particule reflectorizante. Astfel, se aruncă în lume gripa aviară, SARS, gripa
porcină etc.

            Meteorologii germani au descoperit aceste chemtrails – dâre pe cer, care, fiind radio
reflectorizante, le-au produs anomalii la instalațiile radar ce se bazează pe unde radio. Asociația
Meteorologilor a dat în judecată departamentul armatei germane pentru a se cere dezvăluiri
oficiale asupra acestui satanic program secret. Într-un final, aceste dâre chimice sunt
recunoscute de guvernul SUA ca fiind un program secret necesar de a lupta împotriva „încălzirii
globale”. S-a descoperit că ele produc efectul de seră, prin blocarea căldurii de la soare, fiind
degajate în spațiu de stratul reflectorizant de radiații, însă nimeni nu știe într-adevăr ce efect au
asupra oamenilor și a mediului.

            Doar una dintre substanțele chimice pulverizate abundent în dârele chimice, aluminiul,
provoacă tot felul de probleme de sănătate. Substanța chimică atacă în primul rând sistemul
nervos, provocând tulburări de somn, nervozitate, instabilitate emoțională, pierderi de memorie,
dureri de cap etc. Dacă deodorantele și antiperspirantele pe bază de aluminiu nu sunt indicate a
fi folosite, cum pot oare aceste dâre chimice să nu ne afecteze? Expunerea prelungită la
aluminiu poate provoca: degenerarea creierului, anemie, probleme digestive, insuficiență
renală, probleme de vorbire, dureri musculare, scăderea densității oaselor, împiedicarea
asimilării calciului.

            Bariul este de asemenea un produs chimic ce a fost găsit în zonele puternic pulverizate.
Prezența acestuia în organism, chiar și în cantități infime, poate duce la vărsături, dureri
abdominale și diaree apoasă. Un alt element cu care suntem otrăviți este stronțiu-90. Acest
compus chimic este utilizat în producerea tuburilor electronice, pentru tratarea anumitor boli de
ochi și în industrie. În cazul în care este inhalat, se va dizolva pe suprafața plămânilor, ajungând
astfel în sânge. Astfel poate reduce numărul de celule roșii din organism, cauzând oboseală
excesivă și o rezistență scăzută împotriva bolilor.

            Acestea sunt doar câteva substanțe ce sunt împrăștiate împreună cu multe altele. Ce
urmăresc elitele prin aceste programe? Pur și simplu să fim o rasă de oameni docili, care să
folosească substanțele chimice oferite chiar de ei prin industria farmaceutică. Este un întreg lanț
în jurul nostru și depinde de noi dacă ne vom lăsa pradă acestuia.

            O altă teorie apărută recent susține că, pe lângă efectele negative asupra oamenilor,
aceste dâre ale morții au un substrat mult mai ocult. Să ne imaginăm că o navă/entitate/OZN
(cum vreți să îi spuneți) se materializează în planul nostru terestru din altă dimensiune. Pentru
ochiul nostru este invizibilă, însă această entitate/navă afectează într-o oarecare măsură
moleculele de aer din atmosferă. O caracteristică a dârelor chimice este faptul că includ
particule fine de diverse substanțe de origine metalică. Aceste particule ar forma în jurul
respectivei nave un scut care ar putea, teoretic, să fie observat de către anumite aparaturi tip
RADAR. Astfel, se poate monitoriza activitatea OZN, fără ca populația să fie la curent cu aceste
apariții, concomitent cu strângerea de informații, mărime, durata staționării în atmosferă, viteza
de propagare etc.

            Voi încerca să ofer mai jos câteva date tehnice ce vă vor explica cum funcționează
acești compuși chimici în atmosferă și cum o schimbare a acestor compuși poate modifica
radical atmosfera noastră.

Date tehnice – Soarele este principalul actor în sistemul climatic, emițând radiația solară care
încălzește Pământul. Energia solară este mai puternică în regiunile ecuatoriale, intensitatea
radiațiilor solare scăzând către poli. Acest fapt determină tipurile de circulație a vânturilor și a
curenților oceanici, care influențează dezvoltarea sistemelor climatice.

            Atmosfera acționează ca o pătură protectoare, menținând o temperatură propice vieții

pe Pământ și ecranând razele dăunătoare ale Soarelui. Formată din mai multe straturi distincte,
atmosfera acționează ca un „depozit” pentru diverse gaze și particule. Atmosfera Pământului
este formată din 78% azot (N 2), 21% oxigen (O2) și 1% alte gaze. Dioxidul de carbon (CO 2)
reprezintă 0,03-0,04%, în timp ce vaporii de apă (H 2O) variază între 0 și 2%. Dioxidul de carbon
(CO2) este degajat în atmosferă prin procesul de putrezire, procesele naturale ale vieții vegetale
și animale și prin arderea combustibililor fosili și a altor materiale. El este parțial îndepărtat din
atmosferă prin fotosinteza plantelor și prin absorbția în oceane.

            Creșterea concentrației de CO2 din atmosferă este considerată determinantă pentru

tendința actuală de încălzire. Cinci gaze care apar în mod natural provoacă în principal efectul
de seră: vaporii de apă, dioxidul de carbon, metanul, protoxidul de azot și ozonul. Concentrația
în atmosferă a acestor gaze este influențată de activitățile umane. O altă categorie de gaze cu
efect de seră este alcătuită din componente chimice create de oameni (halocarburile).
Protoxidul de azot (N2O) provine în principal din soluri și oceane. O parte este degajată de
arderea combustibililor fosili și a materialului organic.

            Efectul natural de seră reglează temperatura Pământului, menținând condițiile de viață.
Totuși, când cantitățile enumerate mai sus se modifică, capacitatea atmosferei de a înmagazina
căldura este, și ea, afectată. Activitățile umane determină degajarea unor cantități semnificative
de GES (gaze cu efect de seră), care rămân în atmosferă pe termen lung.

            Începând cu revoluția industrială (1860), concentrațiile de CO 2 au crescut cu 30%, iar
cele de CH4 (metan) cu 145%. S-a observat o creștere relativ permanentă a temperaturii, în
special după anul 1900, cu cel mai mare salt după 1980.

Temperatura medie globală la suprafața Pământului a crescut cu aproximativ 0,3 până la 0,6
grade C de la sfârșitul secolului al XIX-lea și cu aproximativ 0,2 până la 0,3 grade C în ultimii 40
de ani, aceasta din urmă reprezentând perioada cu datele cele mai sigure. Anul 1998 a
reprezentat al douăzecilea an consecutiv în care temperatura s-a ridicat peste limita normală.
După anul 2000, situația s-a înrăutățit în mod vizibil.

            În ultimii 100 de ani, nivelul global al mării a crescut cu 10 până la 25 de cm. Încălzirea
globală nu s-a produs în aceeași măsură peste tot. În unele regiuni, precum nord-vestul
Canadei, Siberia și în Alpi, creșterea temperaturii a fost mult mai mare decât media globală. În
Alpi (Elveția) s-a înregistrat o creștere de 1 grad C, iar în anumite locuri chiar de 2 grade C.

Terraformrea planetei

            Punând cap la cap informațiile de mai sus, avem două variante: putem crede variantele
oficiale, care întotdeauna par să ne liniștească, sau putem încerca să deslușim singuri ce se
ascunde în spatele lucrurilor. La urma urmei, oameni de știință apar pe scenă și ne spun că
Planeta se comportă normal și ca astfel de „anomalii” au fost și în trecutul planetei o parte
integrantă din transformarea sa. Și tocmai acest lucru trebuie să ne dea de gândit.

            Variantele oficiale au ascuns de cele mai multe ori adevăruri pe care omul de rând nu
putea să le înțeleagă sau nu avea voie. De-a lungul istoriei de 540 de milioane de ani a
organismelor multicelulare de pe Terra, s-au înregistrat 5 mari extincții. În urmă cu 250 de
milioane de ani, conform datelor oficiale, s-a produs cea mai mare extincție din istoria Planetei,
iar cauzele ei sunt un subiect de dispută între specialiști.

            Azi este larg acceptată teoria conform căreia erupțiile vulcanice numeroase și intense
din Permian ar fi determinat arderea depozitelor de cărbune din scoarța terestră, ducând la
eliberarea unor cantități enorme de dioxid de carbon și a altor substanțe chimice toxice. Nu era
prima extincție, însă a fost cea mai mare. Au urmat și altele, cea mai faimoasă fiind cea a
dispariției dinozaurilor, în urmă cu aproximativ 64 de milioane de ani. Cele mai multe teorii spun
că această extincție s-a datorat unui meteorit sau unui vulcan. Desigur că sunt și specialiști care
au demonstrat că, în acest caz, toate viețuitoarele ar fi pierit. Dar se pare că s-a vrut doar
dispariția reptilelor. Nu doar a reptilelor mari, ci a majorității acestora. În acest fel, se spune că
mamiferele au urcat pe scara evoluției, iar în următoarele zeci de milioane de ani au deschis
drumul primatelor spre vârful lanțului trofic. Nu trebuie uitate nici miturile străvechi, care spun că
oamenii sunt a cincea specie inteligentă pe această planetă.

            O civilizație avansată, cu mii sau chiar zeci de mii de ani diferență de ceea ce
cunoaștem no, ar putea, teoretic, să stăpânească timpul. Pentru o civilizație dintr-o dimensiune
paralelă, trecerea timpului ar fi diferită de percepția noastră. Au fost înregistrate cazuri de răpiri
puse pe seama ființelor extraterestre, în care cel în cauză a zăbovit mai multe ceasuri la bordul
anumitor nave însă, la întoarcere pe Terra, timpul pare că stătuse în loc. În alte cazuri, oamenii
au crezut că au lipsit câteva minute, însă la întoarcere au constatat că lipsiseră zile întregi sau
chiar săptămâni.

            Sunt mai multe teorii care demonstrează, cel puțin teoretic, că timpul poate fi manipulat.
Conform teoriei Continuumului Spațio-Temporal (descris de Minkowski și Einstein), universul
fizic, structurat din energie luminoasă, este o manifestare particulară în timp a universului cu
infinite dimensiuni. Astfel, cea de-a patra dimensiune reprezintă dimensiunea obiectelor și
spațiului material văzut ca extensie în timp. Logica obișnuită binară nu se mai aplică în acest
caz.

            Conștientizarea unor alte dimensiuni ale realității este un fenomen normal și explicabil,
nu este nicidecum ceva ezoteric, ocult, ci pur științific. Roger Penrose, profesor de matematică
la facultatea din Oxford, cunoscut pentru contribuțiile aduse în domeniul cosmologiei și teoriei
relativității, ne îndeamnă să credem chiar că, dincolo de teoria Continuumului Spațio-Temporal,
poate exista o altă teorie.

            În opinia lui, toate fenomenele fizicii au loc în cadrul determinat de Continuumul Spațio-
Temporal, realitatea fiind alcătuită dintr-un număr infinit de Universuri care coexistă simultan.
Neliniaritatea Timpului este confirmată și de cercetători renumiți precum Daniel Dennett și
Marcel Kinsbourne. Astfel, conform mai multor cercetători, timpul nu trebuie să curgă neapărat
cu aceeași „viteză” sau în aceeași direcție (Trecut – Prezent – Viitor), timpul fiind strict
dependent de Conștiința Observatorului.

            Călătoria în Timp este, începând cu Einstein, o posibilitate concretă, a cărei aplicare
practică este blocată doar de dezvoltarea unor tehnologii destul de performante pentru a putea
deplasa un mobil cu o viteză apropiată de cea a luminii. Deși controversat, experimentul
Philadelphia, la care a participat și Einstein, a demonstrat că astfel de tehnologii deja există și
că nu e nevoie de o deplasare pe orizontală/verticală cu viteza luminii, ci de o vibrație apropiată
de cea a luminii.

            Posibilitatea depășirii limitelor temporale a fost demonstrată de fizicieni cuantici

(Penrose, Einstein, Wheeler), aceștia definind și explicând structuri până de curând
necunoscute ale Continuumului Spațio-Temporal, precum singularitățile cuantice, găurile negre-
albe, conurile de lumină.

            Savantul rus A. Kozarev dezvoltă chiar o teorie în care demonstrează că Timpul este o
formă cuantică de energie, cu o frecvență stabilă, care poate fi depășită în unele forme de
Conștiință Extinsă! El observă că în Univers există forme de Viață care trăiesc cu un nivel de
Conștiință sub nivelul vibrației Timpului (și pentru care există doar prezent), dar și ființe care
trăiesc în dimensiuni vibraționale superioare frecvenței Timpului, pentru care curgerea Trecut-
Prezent-Viitor înseamnă cu totul altceva.
Capitolul XXIII – Pericolele tehnologiei 5G
La momentul scrierii acestui capitol (aprilie 2019), companiile de telecomunicații din toată
lumea, cu sprijinul guvernelor, sunt aproape de a implementa rețeaua mondială wireless de
generație a cincea – 5G . Acest fapt va genera schimbări sociale la scară globală. Vom avea
case „deștepte”, afaceri „deștepte”, autostrăzi „deștepte”, orașe „deștepte” și mașini care se
conduc singure. În principiu, tot ce deținem și cumpărăm (de la frigidere și mașini de spălat
până la cutii de lapte, perii de păr și scutece pentru copii) va conține antene și microcip-uri și va
fi conectat wireless la internet. Fiecare persoană de pe planetă va avea acces instant la
comunicații wireless de foarte mare viteză, din orice loc, chiar și din păduri tropicale, din mijlocul
oceanelor sau din Antarctica.

            Ce nu se știe încă pe scară largă este faptul că din cele de mai sus vor rezulta și
schimbări fără precedent de mediu, la scară globală. Densitatea planificată a transmițătoarelor
de frecvențe radio este imposibil de imaginat.

În plus, față de milioanele de stații 5G noi de pe Pământ și 20.000 sateliți în spațiu, 200 de
miliarde de obiecte cu caracter transmițător, conform estimărilor, vor face parte din Internetului
Obiectelor până în 2020, și miliarde de obiecte câțiva ani mai târziu. Rețele 5G comerciale la
frecvențe joase și viteze reduse au fost dezvoltate în Qatar, Finlanda și Estonia la mijlocul lui
2018. Implementarea de rețele 5G la viteze și frecvențe foarte mari (unde milimetrice) a început
la finalul lui 2018. În ciuda negării generalizate, dovezile ce arată că radiațiile din frecvențe radio
(RF) sunt nocive pentru viață au atins deja cote copleșitoare.

Dovezile clinice acumulate despre oameni bolnavi și afectați, dovezi experimentale legate de
distrugerea ADN-ului, a celulelor și organelor într-o largă varietate de plante și animale, precum
și dovada epidemiologică a faptului că majoritatea afecțiunilor civilizației moderne – cancer, boli
de inimă și diabet – sunt, în mare parte, cauzate de poluarea electromagnetică, constituie
subiectul unei literaturi care cuprinde mai mult de 10.000 studii de specialitate revizuite.

Dacă planurile industriei de telecomunicații pentru 5G se concretizează, nicio persoană, animal,

pasăre sau insectă de pe planetă nu va avea capacitatea de a evita expunerea, 24 ore pe zi,
365 de zile pe an, la nivele de radiație RF, care sunt de zeci către sute de ori mai mari decât
ceea ce există în acest moment, fără posibilitatea de a nu fi expus, nicăieri pe planetă. Aceste
planuri legate de 5G amenință să provoace efecte serioase, ireversibile, asupra oamenilor,
precum și distrugerea permanentă a tuturor ecosistemelor Pământului. Trebuie luate măsuri
imediate în vederea protejării umanității și a mediului, în conformitate cu imperativele etice și
acordurile internaționale.

5G terestru 

În vederea transmiterii unui volum enorm de date pentru Internetul Obiectelor (IoT – Internet of
Things), tehnologia 5G, atunci când va fi dezvoltată total, va folosi unde milimetrice, ce sunt
transmise slab prin material solid. Acest lucru va solicita fiecărui operator să instaleze stații de
bază la fiecare 100 metri, în fiecare zonă urbană din lume. Spre deosebire de generațiile
anterioare de rețele wireless, în cadrul cărora o singură antenă transmite către o zonă largă,
stațiile de bază și dispozitivele 5G vor avea antene multiple aranjate în rețele fazate care
colaborează pentru a emite raze fascicule focalizate, dirijabile, asemănătoare cu laserele, ce se
pot urmări reciproc. Fiecare telefon 5G va conține zeci de antene mici, toate colaborând pentru
a urmări și ținti o rază foarte focalizată către cel mai apropiat turn de comunicații celulare.
Comisia Federală pentru Comunicații din Statele Unite (FCC) a adoptat reguli permițând
capacități de putere efectivă pentru aceste fascicule de pană la 20 de wați, de zece ori mai
puternice decât nivelele admise pentru telefoanele actuale. Fiecare stație de bază 5G va
conține sute sau mii de antene țintind raze multiple asemănătoare cu laserul, în mod simultan,
către celulare și diverse dispozitive folosite de utilizatori, în aria pe care o deservesc. Această
tehnologie se numește „input-uri multiple, outputuri multiple” sau MIMO. Regulile FCC permit ca
puterea efectiv radiată a razelor unei stații de bază 5G să fie de 30.000 wați per 100 MHz de
spectru sau echivalentul de 300.000 de wați per GHz de spectru, de zeci până la sute de ori
mai puternică decât nivelul permis pentru stațiile de bază curente.

5G spațial

Cel puțin cinci companii propun să ofere 5G spațial, combinând 20.000 de sateliți pe orbita
joasă și medie a Pământului, ce vor înfășura Pământul cu fascicule puternice, țintite și dirijabile.
Fiecare satelit va emite unde milimetrice cu o putere efectiv radiată de maxim 5 milioane de
wați, prin intermediul miilor de antene așezate în rețele fazate. Deși energia degajată de sateliți
va fi mai scăzută decât cea provenită de la antene terestre, va iradia zone de pe Pământ unde
ceilalți transmițători nu ajung. Mult mai important este faptul că sateliții vor fi localizați in
magnetosfera Pământului, fapt ce va exercita o influență considerabilă asupra proprietăților
electrice ale atmosferei. Modificarea mediului magnetic al Pământului poate constitui o
amenințare mult mai mare la adresa vieții decât chiar radiațiile de la antenele terestre.

Efectele nocive ale radiațiilor de radiofrecvență sunt deja dovedite

Chiar înainte ca 5G să fie propus, numeroase petiții și apeluri din partea comunității științifice
internaționale, incluzând Apelul Freiburger semnat de peste 3.000 de doctori, au solicitat
oprirea expansiunii tehnologiei wireless și au propus un moratoriu asupra noilor stații de bază.
În anul 2015, 215 oameni de știință din 41 de țări au transmis un semnal de alarmă către
Națiunile Unite și Organizația Mondială a Sănătății. Ei au afirmat că „numeroase publicații
științifice recente au demonstrat că CEM [câmpurile electromagnetice] afectează organismele
vii la nivele mult mai scăzute decât cele acceptate în majoritatea ghidurilor naționale și
internaționale”. Mai mult de 10.000 de studii științifice revizuite demonstrează efectul nociv
asupra sănătății umane al radiațiilor.

Efectele includ: schimbarea ritmului cardiac, modificarea expresiei genetice, modificarea

metabolismului, modificarea dezvoltării celulelor stem, cancer, boli cardiovasculare, deficiențe
cognitive, distrugerea ADN-ului, impact asupra stării generale, creșterea nivelului de radicali
liberi, deficiențe de memorie și învățare, calitate scăzută a spermei, avort, afectare neurologică,
obezitate și diabet, stres oxidativ. Efectele asupra copiilor includ autism, tulburare hiperactivă cu
deficit de atenție (ADHD) și astm.

Deteriorarea are efecte nocive ce merg dincolo de rasa umană, existând deja dovezi
numeroase legate de afectarea diverselor plante și animale sălbatice, precum și animale de
laborator, incluzând: furnici, insecte, păsări, mamifere, păduri, șoareci, broaște, plante,
musculițe, șobolani, albine, copaci.

Efecte negative microbiologice au fost, de asemenea, înregistrate. Agenția Internațională de

cercetare asupra Cancerului (IARC), din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), a
concluzionat în 2011 că radiațiile RF cu frecvențe între 30 kHz – 300 GHz pot fi cancerigene
pentru oameni.

Oricum, dovezi recente, incluzând ultimele studii legate de folosirea telefoanelor mobile și riscul
de cancer la creier, indică faptul că radiațiile RF sunt într-adevăr cancerigene pentru oameni și
ar trebui acum clasificate ca fiind „Cancerigen grup 1”, alături de fumul de tutun și azbest.
Semnalele wireless de tehnologie mai recentă sunt în mod puls. Efectul negativ este cauzat atât
de înalta frecvență a undelor operatorului, cât și de pulsațiile de frecvență joasă.

Punerea în folosință a sateliților 5G trebuie interzisă 

Pământul, ionosfera și atmosfera inferioară formează circuitul electric global în care noi trăim.
Se știe deja că ritmurile biologice – ale oamenilor, păsărilor, hamsterilor și păianjenilor – sunt
controlate de către mediul electromagnetic natural al Pământului și că bunăstarea tuturor
organismelor depinde de stabilitatea acestui mediu, inclusiv a proprietăților electrice ale
atmosferei.

Într-o lucrare fundamentală, s-a explicat importanța rezonanțelor Schumann și de ce

modificările aduse ionosferei pot afecta presiunea sangvină și melatonina și pot cauza “cancer,
boli ale sistemului reproducător, cardiace și neurologice, precum și decesul”. Aceste elemente
privind mediul nostru electromagnetic au fost deja afectate de radiațiile provenite de la liniile de
electricitate. Radiații armonice provenind de la liniile electrice ajung în ionosfera și
magnetosfera Pământului, unde sunt amplificate de interacțiunile undă-particulă.

În 1985, Dr. Robert O. Becker a atras atenția că acest tip de radiații a schimbat deja structura
magnetosferei, iar extinderea acestui efect „amenință viabilitatea întregii vieți pe Pământ”. E
foarte probabil ca plasarea zecilor de mii de sateliți în mod direct atât în ionosferă, cât și în
magnetosferă, emițând semnale modulate de milioane de wați și milioane de frecvențe, să ne
afecteze mediul electromagnetic dincolo de capacitatea noastră de adaptare.

Monitorizarea informală a oferit deja dovezi ce indică efecte serioase asupra oamenilor și
animalelor provenind de la aproximativ 100 de sateliți ce au furnizat servicii de telefonie 2G și
3G de pe orbită joasă din 1998. Astfel de efecte nu pot fi înțelese doar prin luarea în
considerare a nivelelor scăzute de radiații de la nivelul solului.

Cunoștințe din alte discipline științifice trebuie, de asemenea, luate în calcul, inclusiv din
domeniul fizicii atmosferice sau acupuncturii. Adăugarea a 20.000 de noi sateliți 5G va polua și
mai mult circuitul electric global și va modifica rezonanțele Schumann, ce au facilitat de fapt
dezvoltarea vieții pe Pământ. Efectele vor fi universale și pot deveni profund devastatoare.

5G este calitativ și cantitativ diferit de 4G

Ideea că putem tolera nivele ale radiațiilor de zeci până la sute de ori mai mari la lungimi de
undă milimetrice se bazează pe modele greșite ce consideră organismul uman ca o carcasă de
plastic umplută cu un lichid omogen. Premisa că undele milimetrice nu penetrează organismul
dincolo de piele ignoră complet nervii, vasele sangvine și alte structuri ce conduc electricitatea
și care pot transporta curent generat de radiații în adâncime în organism.
Altă greșeală, probabil mult mai gravă, este aceea că rețelele fazate nu au antene obișnuite.
Când un câmp electromagnetic obișnuit intră în corp, face ca sarcinile de încărcare să se miște
și curenții să curgă. Dar când pulsuri electromagnetice extrem de scurte intră în organism,
altceva se întâmplă: chiar sarcinile de încărcare devin mici antene care reradiază câmpul
electromagnetic și îl trimit mai în adâncime în organism. Aceste unde reradiate se numesc
precursori Brillouin. Ei devin semnificativi când fie energia, fie faza undelor se schimbă suficient
de rapid. 5G va satisface probabil ambele criterii. În plus, penetrarea, chiar și de suprafață,
reprezintă un pericol pentru ochi și pentru cel mai mare organ al corpului, pielea, precum și
pentru creaturi foarte mici.

Studii revizuite, ce au fost publicate recent, prevăd arsuri termice ale pielii la oameni de la
radiațiile 5G și absorbție rezonantă de către insecte, ce absorb până la de 100 de ori mai multe
radiații de lungime de undă milimetrică față de cât absorb la lungimile de undă actuale. Din
moment ce populațiile de insecte zburătoare s-au redus cu 75-80 la sută din 1989, chiar și în
ariile naturale protejate, radiațiile 5G pot avea efecte devastatoare asupra populațiilor de
insecte din toată lumea.

Un studiu din 1986 al lui Om Gandhi a avertizat că undele milimetrice sunt absorbite cu putere
de către corneea ochiului și că hainele obișnuite, de grosimi milimetrice, sporesc absorbția
energiei de către piele prin intermediul unui efect de tip rezonanță. Russell (2018) revede
efectele cunoscute ale undelor milimetrice asupra pielii, ochilor (inclusiv cataracte), ritmului
cardiac, sistemului imunitar și ADN-ului.

 Reglementatorii au exclus în mod deliberat dovezile științifice legate de efectul dăunător 

Actorii implicați până acum în dezvoltarea tehnologiei 5G au fost industria și guvernele, în timp
ce oamenii de știință renumiți din domeniul CEM, ce au documentat în mii de studii revizuite
efectele biologice ale acestora asupra oamenilor, animalelor, insectelor și plantelor, precum și
efectele alarmante asupra sănătății și mediului, au fost excluși.

Motivul pentru directivele actuale de siguranță neadecvate este reprezentat de conflictele de

interese ale organismelor ce definesc standardele „datorită relațiilor lor cu companiile de
telecomunicații sau electrice ce subminează imparțialitatea ce ar trebui să guverneze regularea
standardelor de expunere publică la radiații neionizatoare.” Profesorul Emerit Martin L. Pall
expune conflictele de interes în detaliu și enumeră studii importante ce au fost excluse, în
trecerea sa sistematică în revistă a literaturii de specialitate.

 Ipoteza termică nu mai este de actualitate 

Noi standarde de siguranță sunt necesare. Standardele actuale de siguranță se bazează pe

ipoteza învechită că încălzirea este singurul efect nociv al CEM. După cum au afirmat Markov și
Grigoriev, „standardele de azi nu iau în considerare poluarea reală a mediului cu radiații
neionizatoare.” Sute de oameni de știință au demonstrat că multe tipuri de boli și răni acute și
cronice sunt cauzate fără căldură (“efect non-termic”) de un nivel de radiații mult sub directivele
internaționale. Efectele biologice apar chiar și la valori energetice aproape de zero.

În scopul protecției împotriva efectelor non-termice, durata de expunere trebuie luată în

considerare. 5G va expune toți oamenii la mult mai multe transmisiuni simultane, încontinuu, zi
și noapte, fără întrerupere.
Noi standarde de siguranță sunt necesare, ce ar trebui bazate pe expunerea cumulativă și nu
doar pe puterea degajată la un moment dat, și de asemenea pe frecvență, lungime de bandă,
modulație, forma undelor, lățimea pulsului, precum și pe alte proprietăți semnificative din punct
de vedere biologic. Antenele trebuie restricționate în spații specifice, identificabile public. Pentru
a proteja oamenii, antenele trebuie localizate departe de zonele unde oamenii locuiesc și
muncesc și excluse de pe căile publice de deplasare ale oamenilor. Pentru a proteja animalele
sălbatice, aceste antene trebuie excluse din parcuri naționale, și prezența lor ar trebui strict
limitată în arii îndepărtate ale Pământului. Pentru a proteja viața în ansamblul ei, sateliții pentru
comunicații comerciale trebuie limitați la număr și interziși de pe orbita joasă și medie a
Pământului.

Rețelele fazate trebuie să fie interzise, atât pe Pământ, cât și în spațiu. Radiația tip CEM are
efecte atât acute, cât și cronice. Radiația tip RF are atât efecte imediate, cât și pe termen lung.
Cancerul și bolile de inimă sunt exemple de efecte pe termen lung. Modificarea ritmului cardiac
și schimbările în funcționarea creierului (EEG) sunt exemple de efecte imediate. Sindromul
numit boala undelor radio în fosta Uniune Sovietică și hipersenzitivitate electromagnetică (EHS)
în restul lumii poate fi atât acut, cât și cronic. Profesorul Dr. Karl Hecht a publicat o istorie
detaliată a acestor tipuri de sindrom, compilată dintr-o revizuire a mai mult de 1.500 de lucrări
științifice rusești și a istoriilor clinice a mai mult de 1.000 dintre pacienții săi din Germania.
Concluziile obiective includ probleme cu somnul, tensiune arterială și ritm cardiac anormale,
afecțiuni digestive, căderea părului și mâncărimi. Simptome subiective includ amețeală, stare
de vomă, dureri de cap, pierderi de memorie, inabilitatea de a se concentra, oboseală,
simptome tip răceală și dureri de inimă.

Dispozițiile EUROPAEM CEM 2016 afirmă că EHS apare când oamenii sunt expuși continuu la
ritmuri crescânde de CEM-uri, și când reducerea și prevenirea expunerii la CEM este necesară
pentru a restabili sănătatea acestor persoane. EHS nu ar mai trebui considerată o boală, ci o
leziune din cauza unui mediu toxic, ce afectează un număr din ce în ce mai mare de oameni,
estimat deja la 100 de milioane la nivel global și care, în curând, poate afecta pe toată lumea,
dacă dezvoltarea globală a 5G este permisă.

Declarația științifică internațională asupra EHS și a sensibilității chimice multiple (MCS), de la

Bruxelles, a afirmat în 2015 că „inacțiunea este un cost pentru societate și deja nu mai este o
opțiune… Recunoaștem în unanimitate acest pericol serios la adresa sănătății publice…
Solicităm urgent să fie adoptate cu prioritate măsuri importante de prevenție, pentru a înfrunta
această pan-epidemie globală în perspectivă.”

 Guvernele lumii nu își îndeplinesc datoria de a avea grijă de populațiile guvernate 

În graba lor exagerată de a implementa 5G și de a încuraja folosirea neîngrădită a spațiului,

Uniunea Europeană, Statele Unite și guvernele naționale din toată lumea fac pași către a
asigura un mediu reglementator fără nicio limită. Ei interzic autorităților locale aplicarea unor
legi privind mediul, „în interesul dezvoltării rapide și eficiente”, îndepărtând „obstacole inutile…
Cum ar fi procedurile de planificare locală [și] varietatea limitelor specifice ale emisiilor câmpului
electromagnetic (CEM), cât și a metodelor necesare pentru a le agrega.”

Guvernele aprobă legi pentru a permite prezența facilităților wireless în toate spațiile publice.
Până acum, majoritatea facilităților wireless au fost amenajate pe proprietăți private, la distanță
de case și instituții. Pentru ca acestea să fie amplasate la distanțe mai mici de 100 de metri una
de alta, conform cerințelor 5G, de acum încolo vor fi localizate pe trotuare direct în fața caselor
și instituțiilor și deasupra capetelor pietonilor, inclusiv a mamelor cu copii.
Cerințele publice și audierile publice au fost eliminate. Chiar dacă vor fi audieri și 100 experți
tehnici s-ar prezenta împotriva 5G, au fost deja date legi  care interzic autorităților locale să ia în
considerare aceste opinii. Legea din SUA, de exemplu, interzice guvernelor locale să
reglementeze tehnologia wireless „pe baza efectelor de mediu ale radiațiilor frecvențelor radio”,
iar tribunalele au inversat deciziile reglementatoare legate de plasarea turnurilor de comunicații
celulare, deoarece majoritatea depozițiilor erau despre sănătate.

Asiguratorii nu vor acoperi riscurile CEM și nimeni nu are nici cea mai vagă idee despre ce
entitate va purta responsabilitatea legală pentru distrugerea sau afectarea vieții sau proprietății
rezultată din expunerea la 5G, fie terestră, fie spațială. În absența unui regim legal agreat și
cuprinzător legat de activitățile din spațiu, responsabilitatea legală pentru aceste activități este
inexistentă, în ciuda perspectivei ca întregi continente, atmosfera și oceanele să fie în pericol
din cauza acestora.

 Copiii și obligația de verificare prealabilă 

Convenția asupra drepturilor copilului a ONU afirmă că statele vor „face demersuri să asigure
copilului un nivel de protecție și grijă necesare pentru binele său” (art. 3), „să asigure […]
supraviețuirea și dezvoltarea copilului” (art. 6) și „să ia măsuri corespunzătoare împotriva bolilor
[…] luând în considerare pericolele și riscurile poluării mediului” (art. 24(c)).

Codul de la Nurenberg (1949) se referă la toate experimentele pe oameni, incluzând astfel

dezvoltarea de 5G cu nivele de radiații RF noi, mai mari, și cu un tip de expunere ce nu a fost
testat pentru siguranță, înainte de a fi adus pe piață. „Aprobarea voluntară a oamenilor este
absolut esențială” (art. 1).

Expunerea la 5G va deveni involuntară. „Niciun experiment nu poate fi derulat, unde există un

motiv a priori să se creadă că poate surveni moartea sau incapacitarea” (art. 5).

 Datoria de a informa și CEM-urile 

Consiliul Mondial pentru Standardizarea Telecomunicațiilor (2012) al Uniunii Internaționale

pentru Telecomunicații (ITU) a afirmat că „este necesar ca publicul să fie informat despre
efectele posibile ale expunerii la câmpuri electromagnetice (CEM-uri)”și a invitat statele membre
să „adopte măsuri potrivite în vederea asigurării respectării recomandărilor internaționale
corespunzătoare de protecție a sănătății împotriva efectelor adverse ale CEM.”

Evaluarea intermediară a Planului de Acțiune privind Mediul și Sănătatea din Europa 2004-2010
(2008): „Parlamentul European[…] menționează că limitele existente pentru public asupra
expunerii la câmpuri electromagnetice nu mai sunt de actualitate, […] în mod evident nu iau în
calcul dezvoltarea tehnologiilor informatice și de comunicații sau recomandările Agenției de
Mediu din Europa sau standardele mai stricte de emisie adoptate, de exemplu, în Belgia, Italia
și Austria, și nu abordează problematica grupurilor vulnerabile, cum ar fi femeile gravide, nou-
născuții și copiii.”

Rezoluția 1815 (Consiliul Europei, 2011): „Trebuie luate toate măsurile rezonabile spre a se
reduce expunerea la câmpuri electromagnetice, în special la frecvențele radio de la telefoane
mobile, în special expunerea copiilor și a tinerilor.”

Declarația Națiunilor Unite asupra Mediului (1972): „Aruncarea substanțelor toxice […] în
cantități sau concentrații ce exced capacitatea mediului de a le procesa trebuie oprită pentru a
asigura că nu se produce o distrugere semnificativă sau ireversibilă a ecosistemelor.” (principiul
6)

Carta mondială pentru natură (1982): „Activitățile ce pot cauza o distrugere ireversibilă a naturii
trebuie să fie evitate […] Dacă efectele adverse nu sunt înțelese în totalitate, activitățile trebuie
întrerupte.” (art. 11)

Declarația de la Rio privind Mediul și Dezvoltarea (1992): „Statele au responsabilitatea de a se

asigura că activitățile din jurisdicția sau de sub controlul lor nu cauzează prejudicii mediului altor
state sau dincolo de limitele jurisdicției proprii.” (principiul 2)

Summit-ul Mondial al Națiunilor Unite privind Dezvoltarea Durabilă (2002): „Există o nevoie
urgentă de […] a crea răspunsuri mai eficiente în ceea ce privește politicile naționale și
regionale legate de amenințările de mediu asupra sănătății oamenilor.” (para. 54(k)).

Convenția Africană asupra Conservării Mediului și Resurselor Naturale (2017): „Părțile vor […]
lua toate măsurile corespunzătoare pentru a preveni, ameliora și elimina cât de mult posibil
efectele dăunătoare asupra mediului, în special din cauza substanțelor radioactive, toxice și a
altor substanțe și deșeuri periculoase.” (art. 13)

 Sănătatea și drepturile omului

Declarația universală a drepturilor omului: „Fiecare persoană are dreptul la viață, libertate și la
securitatea persoanei sale.” (art. 3)

Strategia Națiunilor Unite asupra Sănătății Femeilor, Copiilor și Adolescenților (2016-2030) are
ca obiective să transforme, prin extinderea mediilor pozitive; să supraviețuiască, prin reducerea
mortalității materne și infantile; și să progreseze prin asigurarea sănătății și a stării de bine și
reducerea numărului de decese și boli generate de poluare.

Tratatul privind Spațiul Cosmic (1967) arată: „folosirea spațiului cosmic să fie făcută astfel încât
să se evite contaminarea sa, precum și fără a produce schimbări adverse în mediul
Pământului.” (art. IX)

Orientările strategice ale Națiunilor Unite pentru sustenabilitatea pe termen lung a activităților
din spațiul cosmic (2018): „Statele și organizațiile internaționale interguvernamentale trebuie să
abordeze […] riscurile asupra oamenilor, proprietății, sănătății public, și mediului legate de
lansarea, operarea pe orbită și reintrarea obiectelor spațiale.” (orientarea strategică 2.2(c))

Guvernele lumii se joacă riscând viața de pe Pământ. Albert Einstein a afirmat că „Dumnezeu
nu dă cu zarul.” Dar prin dezvoltarea transmisiunii pe Pământ și în spațiul cosmic a 5G, o
tehnologie fără precedent, ce folosește unde milimetrice, folosită până acum doar ca armă
energetică în operațiuni militare și de controlare a mulțimilor, guvernele lumii dau cu zarul în
mod nechibzuit asupra vieții pe Pământ. Refuzul de a accepta și aplica cunoștințe tehnice
relevante și valide este de neacceptat din punct de vedere etic.

Studiile arată că 5G și în special 5G bazat pe spațiu contravin principiilor consacrate dintr-o

serie de acorduri internaționale.

Ar trebui ca ONU, OMS, UE, Consiliul Europei și guvernele naționale:

(a) Să ia măsuri imediate pentru oprirea dezvoltării 5G pe Pământ și în spațiul cosmic pentru a
proteja omenirea, în principal copiii nenăscuți, nou-născuții, copiii, adolescenții și femeile
gravide, precum și mediul înconjurător;

(b) Să urmărească Convenția Națiunilor Unite asupra Drepturilor Copilului și Rezoluția

Consiliului Europei 1815 privind informarea cetățenilor, inclusiv a profesorilor și doctorilor,
asupra riscurilor legate de sănătate (pentru adulți și copii) de la radiații RF, și de ce trebuie și
cum pot ei evita comunicațiile wireless și stațiile de bază, în special în sau lângă creșe,
grădinițe, școli, spitale, locuințe și locuri de muncă;

(c) Să favorizeze și să implementeze sisteme de telecomunicații pe fir în loc de wireless;

(d) Să interzică industriei de wireless/telecomunicații prin organizațiile lor de lobby de a

convinge persoane cu funcții oficiale să ia decizii ce permit extinderea radiațiilor RF, incluzând
5G terestru și spațial;

(e) Să numească imediat – fără interferențe din industrie –grupuri internaționale de oameni de
știință independenți specializați în CEM și sănătate, cu adevărat imparțiali și fără conflicte de
interese, cu scopul de a stabili noi standarde internaționale de siguranță pentru radiații EF, ce
nu se bazează exclusiv pe intensitate, ci iau în calcul expunerea cumulativă, și care protejează
împotriva tuturor efectelor privind sănătatea și mediul, nu doar a efectelor termice și nu doar
prin prisma efectelor asupra oamenilor;

(f) Să numească imediat – fără interferențe din industrie –grupuri internaționale de oameni de
știință specializați în CEM, sănătate, biologie și fizică atmosferică, cu scopul de a dezvolta un
cadru de reglementare cuprinzător care să se asigure că folosirea spațiului cosmic este sigură
pentru oameni și mediu, luând în considerare radiațiile RF, gazele de evacuare ale rachetelor,
funinginea neagră și reziduurile spațiale, precum și impactul lor asupra stratului de ozon,
încălzirii globale, atmosferei și conservării vieții pe Pământ. Nu doar tehnologia terestră trebuie
să fie sustenabilă, ci și cea din spațiu, pentru adulți și copii, animale și plante.

Concluzii

Acum, că avem informațiile la îndemână, să comparăm efectele 5G cu informațiile pe care le-

am prezentat în capitolele precedente.

Conform teoriilor oficiale, științifice, o radiație venită din Cosmos combinată cu diferiți compuși
chimici au provocat mutații genetice asupra diferitelor specii de pe Terra. Mutațiile favorabile s-
au transmis urmașilor, apărând noi forme adaptabile mediului, iar cele nefavorabile au dispărut.
Terra este apărată de un scut, pe care îl numim câmp magnetic, de aceste radiații cosmice, dar
acest câmp are momente când scade în intensitate în momentul deplasării polilor magnetici,
cunoscut ca fenomenul de inversiune geomagnetică. Spre deosebire de polul nord geografic,
care este fix, cel magnetic a migrat ușor.

Din 1831, când a fost măsurat pentru prima dată în Arcticul Canadian, polul nord magnetic s-a
mișcat cu 2.300 de kilometri spre Siberia. Iar din anul 2000, viteza sa de deplasare a sărit de la
15 km/an la 55 de km/an. În schimb, polul sud magnetic se deplasează mult mai încet. Oamenii
de știință sunt însă de părere că acest câmp magnetic al Pământului devine tot mai slab, ceea
ce îi face să creadă că, la un moment dat, polii se vor inversa, asemenea unui magnet întors
invers.

Acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori în istoria Pământului, însă ar fi pentru prima dată
când se întâmplă în ultimii 780.000 de ani. Dacă, în trecut, planeta noastră a fost expusă
radiațiilor apărând mutații genetice majore, iar prin iradierea australopitecului s-a ajuns la omul
de azi, prin iradierea noastră ne putem aștepta la surprize pe scara evoluției?!?

În același timp, trebuie luată în calcul ipoteza conform căreia Păpușarii conectați la forțele
arhontice știu aceste lucruri de foarte mult timp, au acces la informații la care noi putem doar
visa. La urma urmei, nu facem decât să adunăm fărâmiturile lăsate de către ei și putem
concluziona că se dorește denaturarea procesului de transformare umană. Dacă radiațiile
cosmice au ajutat la evoluția omului în vechime, putem presupune că datele pe care le au ei nu
concordă cu planurile lor pe termen lung.

Ipoteza de lucru: Mutațiile la care ar trebui să fim supuși în mod natural în următoarele decenii
în care se vor inversa polii magnetici ar duce la dezvoltarea unor capacități pe care acum le
numim supranaturale. Deja în ultimii ani au fost semnalate destul de multe cazuri de mutații
biologice, iar persoanele care au trecut prin acest proces pot fi considerate supraoameni,
persoane cu capacități paranormale. Sistemul 5G ne va menține într-o cușcă Faraday, care nu
ne va permite să ne dezvoltăm pe calea evolutivă aleasă pentru noi de către Univers.

De-a lungul istoriei, se observă o vânătoare împotriva celor care dețin capacități paranormale și
care nu își pun aceste superputeri în slujba sistemului de control. Lăsând la o parte poveștile
oficiale despre vânătoarea de vrăjitoare de-a lungul și latul Europei, sunt voci care afirmă că
aceste fapte nu au făcut decât să distrugă linii genealogice care aveau strămoși cu puteri
supranaturale.

Mergând pe aceeași idee, putem concluziona – fără să avem o bază solidă de dovezi, doar
presupuneri care se materializează zi de zi în fapte concrete îndreptate împotriva oamenilor –
că umanității nu îi este permis să acceadă către noi culmi, să atingă noi nivele de cunoaștere
sau să posede capacități paranormale. Multe surse încearcă să ne denigreze, afirmând că nu
suntem pregătiți pentru aceste schimbări.

Eu cred că suntem pregătiți și mai cred că societatea modernă nu este oglindirea conștiinței
umane, ci efectul manipulării arhontice.