-CURBA PONDERALĂ DEFICITARĂ-

Traiectoria de creștere postnatală a nou-născuților prematuri este influențată de doi

potențiali factori în relație cu creșterea intrauterină. Primul apare ca o adaptare fiziologică
postnatală la viața extrauterină și presupune o reducere în volumul de apă extracelular în primele
zile de viață, însoțită o scădere consecutivă în greutate și o tendință în compensarea traiectoriilor
de creștere postantal comparativ cu cele intrauterine. Al doilea presupune apariția unui deficit
nutrițional tranzitor secundar întreruperii abrupte a schimbului placentar, lucru greu de
demonstrat de curbele de creștere postnatală. Alți factori care înrăutățesc deficitul ponderal sunt:
suportul nutrițional precar, progresul întârziat la alimentarea enterală postnatal, utilizarea
prelungită a nutriției parenterale, episoade repetate de intoleranță alimentară și/sau aport
nutrițional cu compoziție insuficientă pentru creșterea ratei de greutate.
Suportul nutrițional timpuriu este o intervenție foarte importantă la nou-născuții
prematuri și necesită un studiu amănunțit deoarece poate avea efecte de scurtă și de lungă durată
asupra sănătății. Nutriția parenterală este deseori necesară în primele câteva săptămâni de viață
pentru nou-născuții cu greutate sub 1500 de grame, de preferat în asociere cu aport minim
nutrițional enteral. Pentru nou-născuții prematuri este preferată alimentația cu lapte uman atunci
când este posibilă, suplimentată cu formulă atunci când creșterea nu este optimă. Nou-născuții
care sunt trimiși acasă înainte de a atinge greutatea normală pentru vârsta lor se află la risc pentru
falimentul creșterii de lungă durată, iar dacă sunt hrăniți cu lapte uman, acesta trebuie
suplimentat cu formulă pentru a asigura suplimentul nutrițional necesar. Dacă sunt hrăniți cu
formulă, aceștia trebuie să primească la ieșirea din spital o formulă bogată în proteine, minerale
și elemente, până la vârsta de aproximativ 40 de săptămâni post concepție și preferabil până la 12
săptămâni după termen. Este foarte importantă urmărirea creșterii la toți nou-născuții prematuri
și evitarea sub- sau supra- alimentării pentru o evoluție optimă.
-RAHITISMUL-
În ciuda evoluției medicale și nutriționale, boala metabolică osoasă a prematurității
rămâne o comorbiditate importantă la nou-născuții prematuri , cu greutate mică la naștere și boli
cronice asociate. Aceasta se caracterizează prin conținut mineral osos relativ scăzut în
comparație cu nivelul de mineralizare necesar pentru un fetus sau nou-născut de dimensiuni sau
vârstă gestațională apropiată, în asociere cu modificări biochimice și/sau radiologice. Cel mai
adesea, boala rezultă în urma depozitelor insuficiente de calciu și fosfor, exacerbate de ingestia
neadecvată și gradul mare de creștere osoasă ce are loc în primele săptămâni după naștere.
Etiologia este multifactorială cu numeroși factori de risc asociați, incluzând prematuritatea dar
nedepinzând de aceasta, greutatea mică la naștere, expunerea la medicamente care alterează
nivelele de minerale, imobilizarea, nutriția parenterală de lungă durată și diversificarea introdusă
târziu. Boala metabolică osoasă apare de obicei după 6-16 săptămâni de la naștere. Pe parcurs ce
boala evoluează, modificările biochimice se intensifică. Aceste modificări includ:
hipofosfatemia, hiperfosfataza și hiperparatiroidismul secundar, care se poate asocia de
modificări rahitice și/sau fracturi. Mineralizarea osoasă insuficientă în această perioadă poate
compromite statusul pulmonar și poate duce la tulburări de creștere.
Mineralizarea osoasă are loc predominant în trimestrul trei de sarcină și necesită în
principal calciu și fosfor. Concentrația lor este mai mare în fetus datorită transportului de la
mamă. Între săptămîna 28 de sarcină și naștere este transportat aproximativ 80% din calciu și
fosfor. Astfel că nou-născuții prematuri nu reușesc sa își formeze aceste rezerve de minerale.
Prevenția primară și strategia de tratament sunt similare și constau în: optimizarea nutriției, în
special calciu, fosfor și vitamina D. Este importantă și limitarea expunerii la medicamente care
pot reduce depozitele minerale (ex: diuretice, metilxantine) sau care pot crește resorbția osoasă
(ex: glucocorticoizi). Pentru nou-născuții prematuri se preferă lapte matern sau formule speciale
pentru prematuri, intrucât formulele uzuale nu conțin cantitatea de calciu și fosfor necesară
pentru un prematur.
-ANEMIA-
Toți nou-născuții prezintă o scădere a numărului de eritrocite în primele săptămâni de
viață. Această scădere rezultă în urma a numeroși factori fiziologici, iar la nou-născuții prematuri
bolnavi, a numeroși factori adiționali, cel mai important fiind sângerarea secundară flebotomiei
după testările de laborator. La nou-născuții la termen sănătoși, nivelul hemoglobinei scade rar
sub valoarea de 10g/dL la o vârstă de 10-12 săptămâni și fiind bine tolerată, se mai numește
„anemia fiziologică a nou-născutului”. La nou-născuții prematuri această scădere are loc mai
rapid (la o vârstă de 4-6 săptămâni) iar valoarea hemoglobineri scade până la aproximativ 8 g/dL
la cei cu greutate de 1-1,5 kg și 7 g/dL la cei cu greutatea sub 1 kg. Aceasta se însoțește de
semne clinice patologice și necesită transfuzii alogenice cu eritrocite, astefel că “anemia
prematurului” nu este acceptată ca fiind fiziologică sau un eveniment benign. Un alt motiv
pentru care nivelul hemoglobinei este mai scăzut la prematuri comparativ cu nou-născuții la
termen este nivelul mai mic al eritropoietinei plasmatice ce apare ca răspuns la anemie la prima
categorie de copii.
Ca și tratament în anemia prematurului, principala alegere sunt transfuziile de masă
eritrocitară. Frecvența transfuziilor variază funcție de vârsta gestațională, severitatea bolii și de
spital. Din păcate, nu sunt clare indicațiile, momentul începerii tratamentului sau eficacitatea
acestor transfuziilor. Este totuși bine stabilit că această decizie de tratament nu trebuie luată ușor
deoarece pot apărea numeroase complicații infecțioase, hematologice, imunologice și
metabolice. O altă terapie documentată la care nou-născuți prematuri răspund bine este
eritropoietina recombinată, în asociere cu suplimentarea de fier. Se preferă administrarea
subcutanată în detrimentul celei intravenoase care crește pierderile urinare. Totuși, nu exită încă
date clare care să stabilească siguranța, temporizarea, dozarea, modalitatea de administrare sau
durata acestui tip de terapie.

1. Rita C. Silveira, Renato Soibelmann Procianoy, Preterm newborn's postnatal growth

patterns: how to evaluate them, Jornal de Pediatria, 2019, volumul 95, numărul 1,
paginile 42-48.
2. J W L Puntis, Nutritional support in the premature newborn, Postgrad Med J., 2006,
volumul 82, numărul 965, paginile 192-198.
3. Rustico S.E., Calabria A.C., Garber S.J., Metabolic bone disease of prematurity, Journal
of Clinical & Translational Endocrinology,2014, volumul 1, numărul 3, paginile 85-91.
4. Strauss R.G., Anaemia of Prematurity : Pathophysiology & Treatment, Blood Rev., 2010,
vol.24, nr.6, pag.221-225.