Sunteți pe pagina 1din 4

MIJLOACELE DE ÎNVĂȚĂMÂNT FOLOSITE ÎN DEZVOLTAREA EXPRIMĂRII ORALE

Mijloacele de învățământ = ansamblul resurselor materiale (instrumentelor și operațiilor), cu ajutorul


cărora putem realiza transmiterea și asimilarea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor, precum și
înregistrarea și evaluarea rezultatelor.

M. de înv. asistă profesorul în:

 Dezvoltarea operațiilor gândirii


 Trezirea interesului și a curiozității pentru descoperirea unor posibile relații dintre noțiuni
 Formarea și dezvoltarea gustului estetic al elevilor
 Ajută elevul să învețe acționând
 Oferă modalități variate de evaluare a randamentului școlar
 Ajută copilul în a trece de la gândirea concretă spre cea abstractă

Condițiile unui material didactic eficient:

 Să fie corelat cu obiectivele învățării, să susțină învățarea, nu să o îngreuneze


 Să fie prezentat într-o manieră pozitivă
 Să se sublinieze legătura lui cu conținutul
 Dimensiunea planșelor (să poată fi văzut din orice punct din clasă unde este un elev)
 Coloritul (mai ales la planșe) viu, atrăgător
 Aspect estetic (îngrijit, în stare cât mai bună și realizat cât mai frumos)

Funcțiile mijloacelor didactice

Funcţia de comunicare (informare) constă în însuşirea mijloacelor de învăţământ de a comunica


direct informaţii despre obiectele şi fenomenele studiate.
- mijloacele audio-vizuale - oferă marele avantaj că pot să reprezinte originalul şi să transmită într-o
anumită unitate de timp o cantitate sporită de informaţie în comparaţie cu alte mijloace de
învăţământ.

Funcţia ilustrativ-demonstrativă vine să susţină şi să amelioreze comunicarea bazată pe limbajul vorbit,


să dovedească un adevăr (al unui fapt sau al unei afirmaţii), să prezinte elevilor experimente, operaţii de lucru,
modele de comportare, etc.
- demonstrarea cu ajutorul materialului natural contribuie la formarea unor reprezentări şi noţiuni
clare, cu un conţinut bogat şi precis.
- Condiții: demonstrarea să se facă prin descrierea obiectelor şi fenomenelor, prin dirijarea
observaţiei elevilor către ceea ce este esenţial, caracteristic
pregătirea riguroasă a demonstrației
activizarea copiilor
prelucrarea datelor și utilizarea lor ulterioară
- Specific orelor de CLR și LLR demonstraţia cu ajutorul mijloacelor audio-vizuale (filme,
diapozitive, folii, etc.),
demonstraţia cu ajutorul reprezentărilor
grafice (tablouri, planşe, albume),
demonstraţia cu ajutorul
desenului pe tablă, etc.

Funcţia formativ-educativă: creşterea gradului de organizare a informaţiei transmise şi exersare a


capacităţii operaţionale a proceselor gândirii.
- Prin modul în care sunt concepute, mijloacele de învăţământ pot contribui la formarea gândirii
logice, a capacităţii de analiză şi sinteză, la activizarea atenţiei, la formarea de priceperi şi
deprinderi de muncă.
- Prin modul cum sunt folosite în lecţii, mijloacele de învăţământ contribuie la dezvoltarea şi
stimularea curiozităţii, a intereselor de cunoaştere şi favorizează activitatea independentă.

Funcţia stimulativă (de motivaţie a învăţării) constă în provocarea şi dezvoltarea motivaţiei pentru
problemele studiate.
- Permit abordarea în mod atrăgător, captivant a lecțiilor, sensibilizarea şi dezvoltarea motivaţiei
învăţării.

Funcţia estetică contribuie la dezvoltarea capacităţii de înţelegere şi apreciere a frumosului.


- Copiii au acces la informații despre civilizaţii ale unor vremuri trecute sau prezente.
- Contribuie la îmbogăţirea culturii artistice a elevilor, la influenţarea formării gustului lor estetic,
la dezvoltarea capacităţii de înţelegere şi apreciere corectă a frumosului.

Funcţia de raţionalizare a efortului în activitatea de predare-învăţare (ergonomică) au posibilitatea


de a contribui la raţionalizarea eforturilor elevilor şi profesorului în timpul desfăşurării procesului de
învăţământ.

Funcţia de evaluare a randamentului şcolar constă în posibilitatea mijloacelor de învăţământ de a pune


în evidenţă rezultatele obţinute de elevi în procesul de învăţământ, de a diagnostica şi aprecia progresele
înregistrate de elevi.
- se obţin o serie de informaţii referitoare la rezultatele procesului de învăţământ (cunoştinţe
stocate, capacităţi şi deprinderi formate).
Funcţia substitutivă au o largă adresabilitate şi accesibilitate în rândul elevilor de diferite vârste la mari
distanţe.
- emisiunile de radio şi televiziune

Mijloacele de înv. folosite în dezvoltarea exprimării orale însoțesc metodele și activitățile specifice:

Videoclipuri / slide-uri / desene animate prezentate la videoproiector

 sunt foarte atractive pentru copii, în condițiile generației milenialilor, întrecând din acest punct de
vedere orice alt mijloc de învățământ de până acum
 pot însoți cu succes orice povestire sau explicație, demonstrație, exercițiu de exprimare, joc didactic

Planșele (tablourile) folosite în cadrul lecturii după imagini, observației

 de foarte mare utilitate în perioada preabecedară și în perioada învățării limbii


 pot cuprinde imagini, probleme de limbă prezentate sintetic, litere, grupuri de litere și grupuri de
sunete, ortograme cu exemplificări.
 Sunt utile și pentru explicarea directă a unor cuvinte necunoscute

Când pot fi folosite:

 În perioada preabecedară, corelate cu lectura după imagini


 În etapa de explicare a sensului cuvintelor – explicarea directă, prin arătarea imaginii

Cărțile / atlasele / enciclopediile

 Din ele învățătorul citește povești


 La dicționar recurge oricine pentru a afla sensul unui cuvânt auzit
 În ele se află o mulțime de informații, pretext pentru orice convorbire
 Sunt mijlocul de atrage un copil către citit. O clasă fără bibliotecă nu va reuși să atragă copiii către
activitatea de lectură

Internetul

 Este cel mai controversat


 folosit cu mare precauție, poate fi utilizat cu succes în multe lecții. Prin intermediul unr programe
specializate, se pot crea pe loc hărți mentale, scheme etc. Avantajul este că elevii beneficiază de
exersarea acelorași procese ale gândirii, dar maniera de prezentare este mult superioară. De
asemenea, se poate folosi și în cazul chestionarelor (teste – fulger). Conectați prin telefonul mobil la
site, copiii răspund online, profesorul primind feed-back pe loc despre răspunsul fiecărui elev,
câștigător, procente de răspunsuri corecte/greșite etc. (kahoot)
 dezavantajul mare al internetului este că nu selectează informația în raport cu vârsta copiilor, cu
particularitățile lor.

Materialele didactice se pot crea și de către elevi în timpul lecțiilor. Activitățile pe grupe / perechi permit acest
lucru, deoarece a compune o planșă necesită timp, răbdare, pricepere, iar munca în echipă asigură toate acestea.

SPECIFICUL UTILIZĂRII MIJLOACELOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT ÎN LECȚIILE DE LIMBA


ROMÂNĂ LA CLASA I

Particularitățile de vârstă ale copilului de 7 ani cer abordarea învățării într-o manieră concretă. Creierul
său nu are capacitatea abstractizării, de aceea orice lecție trebuie să beneficieze de mijloace didactice adecvate.

Rolul acestora în lecție va fi:

 Să susțină transmitere de informații


 Să ajute copiii în înțelegerea unor explicații și demonstrații
 Să le captiveze atenția și să îi stimuleze să fie atenți și participative
 Să aibă un model de realizare a unor produse personale (d.p.d.v. al acurateții, îngrijirii lucrului)

Condiții de utilizare:
 să servească obiectivelor înv. și să ajute act. de înv.
 să aibă un aspect estetic impecabil
 să aibă dimensiuni suficient de mari și să fie prezentate în așa fel încât să fie vizibile și din
ultima bancă

1. planșele (tablourile) folosite în cadrul lecturii după imagini și a observării


 trebuie să fie realizate într-o manieră atractivă, chiar artistic, precum imaginile din cărțile de
povești
2. planșele cu literele din perioada alfabetară
 studiile au arătat că în condițiile prezentării unei singure litere pe planșă, aceasta va fi reținută
mai ușor
 este bine să se evite în învățare planșele care conțin litera mică și mare de tipar și de mână;
acestea vor fi folosite în cadrul lecțiilor de recapitulare și sistematizare
3. flanelograful / alfabetarul mare / stelajul
 este iubit de copii, deoarece seamănă cu o jucărie mare
 ajută foarte mult învățarea copiilor, deoarece munca lor de la alfabetarul personal poatre lua
modelul de la tablă
 se pot folosi și litere magnetice, care, datorită faptului că nu se stricî ușor, pot fi lăsate și în
pause, pentru joacă
4. alfabetarul personal
 este de mare ajutor pentru învățarea citirii
 se poate folosi în fiecare oră
 dezavantaj: literele de dimensiuni reduse fac operarea cu ele dificilă, chiar și pentru degețelele
copiilor, de aceea se vor pierde multe la început
5. cărțile de povești pentru începători, cu caractere specific, imagini inserate printre rândurile de litere
 trebuie să facă parte din biblioteca clasei
 ajută la cultivarea ideii importanței cititului
 pot fi împrumutate acasă de către copii
6. jetoanele cu imagini (domino, pentru alcătuire de propoziții, pentru despărțire în silabe, pentru
descoperire de sunete în diferite poziții)
7. orice alt obiect facilitator de învățare va fi mai mult decât bine primit la clasa I

S-ar putea să vă placă și