Sunteți pe pagina 1din 2

Activități în aer liber: Vara

Calculează vârsta unui copac

Introducere
Știai că cel mai bătrân copac este un exemplar din specia Pinus
longaeva din California? Are aproape 5 000 de ani! Locația lui
exactă este păstrată strict secretă, pentru siguranța sa. Poate știi
că numărarea inelelor vizibile pe o buturugă îți va spune vârsta
aproximativă a unui arbore, însă nu vrem să tăiem copacii pentru a
afla cât de bătrâni sunt! În schimb, încearcă această metodă grozavă
de investigație matematică! Notă: măsurătorile pentru creșterea
copacilor menționate aici reprezintă o aproximare, copacii din specii
diferite având ritmuri diferite de creștere.

Vei avea nevoie de:


• un băț de un metru;
• un centimetru de croitorie;
• un calculator.

Întrebări-cheie:
• Poți estima vârsta unui copac doar privindu-l? Cum?
• Cum se formează inelele în trunchiul unui copac? (Un nou strat de scoarță crește în
fiecare an.)
• Cine a descoperit cel mai tânăr copac? Dar cel mai bătrân?
• De ce este important să avem grijă de copaci?

Ce trebuie să faci:
1. Știi care este diferența între conifere și foioase? Găsește un arbore foios în curtea
școlii tale.
2. Prima dată, stai cu fața spre trunchi și măsoară 1 m și 30 cm (sau 1,3 m) înălțime. La
această înălțime trebuie să măsori circumferința sa.
3. Folosește un centimetru de croitorie pentru a măsura circumferința în centimetri a
trunchiului la înălțimea de 1,3 m. Ai grijă să eviți nodurile și crengile.
4. Pentru a obține o vârstă aproximativă a copacului, împarte lungimea
corespunzătoare circumferinței la 2,5. Te poți ajuta de calculator. Iată un exemplu:

Circumferința copacului = 110 cm


Vârsta copacului = 44 ani!
Operație matematică = 110 : 2,5 = 44

Pagina 1 din 2
Activități în aer liber: Vara

5. Explorează terenul din jurul școlii și cartografiază copacii pe care îi poți măsura.
Unde se află cel mai batrân? Dar cel mai tânăr?

Moduri de a ajuta
Lucrați în grupuri cu abilități mixte sau conduse de un adult pentru a ajuta copiii la
calcule. Reamintiți-le cum se realizează o măsurare corectă.

Moduri de a aprofunda
Creați un jurnal al copacului. Identificați un copac, calculați vârsta sa, apoi adunați și alte
informații despre acesta, cum ar fi forma frunzelor sale.

Competențe vizate
4.1.Utilizarea unor instrumente și unități de măsură standardizate, în situații concrete,
inclusiv pentru validarea unor transformări.
5.1.Utilizarea terminologiei specifice și a unor simboluri matematice în rezolvarea și/sau
compunerea de probleme cu raționamente diverse.

Pagina 2 din 2

S-ar putea să vă placă și