Sunteți pe pagina 1din 15

I.

POPOARE ȘI SPAȚII ISTORICE


ROMANITATEA ROMÂNILOR ÎN VIZIUNEA ISTORICILOR
ETNOGENEZA ROMÂNEASCĂ
GETO-DACII

- un popor de origine indo-europeană


- reprezintă ramura nordică a tracilor (populație care tră ia în nordul Pen. Balcanice)
- un autor antic ne spune despre geto-daci că erau ”cei mai viteji și mai drepți dintre traci”
- au fost creatorii civilizației fierului în spațiul nostru

A.DENUMIREA

- geto-dacii
- geții erau numiți astfel de că tre greci, în special cei din Dobrogea, Muntenia și sudul Moldovei
- dacii erau numiți astfel de că tre romani, în special cei din Banat, Oltenia, Transilvania, Crișana
- deoarece un istoric și geograf, Strabon, ne transmite că geții și dacii vorbeau aceeași limbă  istoricii moderni
consideră că reprezintă aceeași popor (pă rerea majorită ții)
- totuși există și istorici care spun că au fost două populații înrudite și nu același popor
- aceștia erau împă rțiți în triburi și uniuni de triburi: apuli, biephi, carpi, costoboci, piephigi, rataceszi, tyrageți, buri

B.ORGANIZARE SOCIALĂ

- societatea era stratificată : conducă torii de triburi și uniuni de triburi se numeau tarabostes sau pileați, în timp
ce populația de râ nd se numea comati sau capillati
- tarabostes conduceau cetă ți întă rite numite dave: Ziridava, Argedava, Buridava, Tamasidava, Cumidava,
Piroboridava, Zargidava

C.LIMBA

- de origine indo-europeană
- fă cea parte din grupul de limbi satem, ală turi de limbile vechi baltice, de sanscrită (limba vechilor indieni) și de
limbile slave; din celă lalt grup numit centum fă ceau parte limbiile latină , greacă și germanice
- în limba româ nă astă zi lingviștii consideră că se mai pă strează un numă r de circa 160-170 cuvinte de origine
geto-dacă (copil, moș, varză, barză, urdă, brânză, viezure, a răbda, mânz)

D.RELIGIA GETO-DACILOR

- politeistă
- Zalmoxis – zeu suprem
- a fost zeu al cerului devenit ulterior zeu suprem
- inițial a fost un om, fiind sclav a lui Pitagora în Grecia Antică
- a fost apoi eliberat, s-a întors printre geto-dacii de la nord de Dună re, iar după moarte a fost trecut în
râ ndul zeilor
- geto-dacii îi închinau sacrificii umane: odată la 4 ani, tineri geto-daci, erau aruncați într-o groapă cu sulițe
pentru ca după moarte să poată deveni mesagerii geto-dacilor că tre Zalmoxis
- Gebeleizis – zeu al pămâ ntului
- Bendis – zeița naturii, vâ nă torii (asemă nă toare cu Diana)
- zeu al ră zboiului asemă nă tor cu Ares
- geto-dacii nu aveau temple, ci sanctuare circulare sau rectangulare situate pe înalțimi în munți, în poieni
(sanctuarele de la Sarmizegetusa Regia)
1
- muntele sfâ nt al geto-dacilor a fost Kogaionon (identificat de că tre arheologi pe vâ rful lui Pă tru din Șureanu)

E.INFLUENȚELE SUFERITE DE GETO-DACI

- din partea grecilor (în special în Dobrogea, Muntenia)


- geto-dacii au preluat de la greci metalurgia fierului, roata olarului, moneda (de fapt preluată de la
macedonieni)
- grecii au venit în spațiul nostru, în Dobrogea, și au întemeiat acolo colonii: Histria (înființată în sec. VII
î.Hr. de că tre grecii ionieni din Milet), Tomis (în sec. VI î.Hr. tot de grecii ionieni din Milet), Callatis (la
sfâ rșitul sec. VI î.Hr. de grecii dorieni din Heracleea Pontică )
- grecii fă ceau comerț cu geto-dacii: grecii vindeau ulei de mă sline, vin, ceramică , arme, podoabe, unelte și
cumpă rau de la geto-daci lemn, grâ ne, miere, sclavi
- din partea celților (în Transilvania)
- au preluat de la celți metalurgia fierului și roata olarului
- celții au pă truns în Transilvania pe vă ile râ urilor Mureș, Crișuri, Someș
- din partea sciților (populație antică de origine iraniană )
- au preluat de la ei orfevră ria (prelucrarea aurului și a argintului)

F.ASPECTE POLITICE

- cunoaștem aspecte politice ale geto-dacilor din surse grecești și romane deoarece geto-dacii nu au avut scriere
- Charnabon – conducă tor al geto-dacilor (sec. V î.Hr.)
- Rex Histrianorum – rege al istrienilor, cel care tră ia pe malul Dună rii (sec. IV î.Hr.)
- Dromichaites – rege get din Câmpia Munteniei, avâ nd reședința la Helis (sec. IV-III î.Hr.), i-a învins în 300 și 292
î.Hr. pe Agathocles și mai apoi pe tată l să u Lysimach, diadoh al Traciei (rege al Traciei, urmaș al lui Alexandru
Macedon)
- Zalmodegikos – șef get din Dobrogea (sec. III î.Hr.), a fost destul de puternic pentru a elibera cetatea Histria de
atacurile tracilor sudici și mai apoi pentru a o domina și a cere el însuși tribut
- Rhemaxos – șef dac din Transilvania (sec. II î.Hr.)
- Oroles – șef dac din estul Transilvaniei (sec. II î.Hr.), i-a învins pe bastarni (populație antica de origine
germanică ) care au atacat regatul să u venind dinspre est
- Rubobostes – șef dac din Transilvania (sec. II î.Hr.), în timpul său, puterea dacilor a sporit

DACIA DE LA BUREBISTA LA DECEBAL


(sec. I î.Hr. – sec. al II-lea d.Hr.)

A.REGATUL LUI BUREBISTA (82-44 î.Hr)

- despre Burebista, o inscripție antică grecească de la Dionysopolis spune că : ”a fost primul și cel mai mare dintre
regii din Tracia”
- Burebista a fost primul rege geto-dac care a unificat triburile și uniunile de triburi geto-dace
- unificarea s-a produs pe două căi:
- pe cale pașnică: ajutat fiind de marele preot Deceneu, care avea autoritate asupra tuturor geto-dacilor,
căci ei aveau religia comună
- pe cale violentă: prin supunerea acelor triburi care li s-au împotrivit inițial
- Burebista a dus o politică externă activă  a făcut cuceriri
- în V: i-a învins pe celții taurisci, scoldisci și boi după anul 60 î.Hr.
- în E: i-a învins pe bastarni

2
- în S-E: i-a învins și i-a supus pe grecii din Dobrogea: unele cetă ți grecești i s-au predat fă ră luptă (Tyras,
Tomis, Callatis), iar altele le-a supus prin luptă (Olbia, Histria, Dionysopolis)
 un puternic și întins regat care avea ca limite
- în V: la vărsarea Moravei în Dunăre (în Slovacia de astă zi)
- în N: pâ nă în Carpații Păduroși (astă zi în Ucraina)
- în E: pâ nă la râul Bug și la Pontus Euximus
- în S: pâ nă la Munții Balcani (în Bulgaria de astă zi)
- reședința sa regală era la Sarmizegetusa Regia în Munții Oră știei
- alți istorici consideră că era la Costești, iar la Sarmizegetusa Regia că era doar un centru religios
- armata sa era foarte puternică : Strabon spunea că erau 200 000 soldați (cifră exagerată )
- Burebista s-a implicat în Războiul Civil de la Roma dintre Caesar și Pompeius
- i-a luat partea lui Pompeius deoarece acesta garanta posesiunile din Dobrogea lui Burebista, pe câ nd
Caesar urmă rea să și le însușească
- Caesar învinge înainte ca soldații lui Burebista să ajungă în ajutorul lui Pompeius (48 î.Hr)
- Caesar se pregă tește de un ră zboi cu Burebista, însă pe 15 martie 44 î.Hr., Caesar este ucis în Senat de o
conspirație
- în același an și Burebista moare, ucis, se pare, de unii șefi de triburi geto-daci nemulțumiți că Burebista se
amestecase în politica Romei și și-i fă cuse dușmani pe romani

B.DACIA DE LA BUREBISTA LA DECEBAL

- după moartea lui Burebista, regatul să u se împarte în 4, ulterior în 5 regate mai mici
- cel mai important ră mâ ne cel din zona Munților Ș ureanu pentru care izvoarele istorice ne transmit informații
despre patru regi: Deceneu, Comosicus, Coryllus-Scorilo (a domnit 40 ani) și Duras
- în timpul primilor trei, regatul a primit un caracter teocratic (regele era și un mare preot)
- de abia în timpul lui Duras, regatul și-a recă pă tat dimensiunea militară pe care o avea în timpul lui Burebista
- pe valea Oltului, izvoarele îl amintesc pe Basileus Thiamarcos
- la est de Carpați, rege a fost Dicomes care a intrat în conflict cu Octavianus (viitor împă rat de la Roma) și a luat
partea rivalului să u, Marcus Antonius
- în Dobrogea, rege a fost Roles care, aliat fiind cu Octavianus, a înfrâ nt alți doi regi geto-daci, Dapyx și Zyraxes
- în Banat, rege a fost Cotiso (de la el au ră mas faimoșii kosoni, monede de aur)

C.REGATUL LUI DECEBAL (87-106 d.Hr.)

- în timpul regelui Duras, în iarna 85-86 d.Hr., dacii trec Dună rea înghețată înarmați la sud și atacă și pradă
provincia romană Moesia
- romanii reacționează în anul 87 d.Hr. și trimit o armată împotriva dacilor, condusă de generalul Cornelius
Fuscus (prefectul pretoriului de la Roma)
- romanii pă trund probabil prin Oltenia, însă sunt înfrâ nți, iar Cornelius Fuscus de dacii conduși de un tarabostes,
pe nume Diurpaneus, care după victorie și-a luat supranumele de Decebal (=cel mă rit, cel viteaz)
- în anul 88 d.Hr., romanii organizează o nouă expediție împotriva dacilor pentru a ră zbuna înfrâ ngerea anterioară
 a fost trimisă o armată condusă de generalul Tettius Iulianus (guvernatorul Moesiei Superior)
- armata romană a pă truns prin Banat în Dacia

3
- bă tă lia s-a dat la Tapae (Porțile de Fier din Transilvania), la trecerea din Banat în Transilvania, unde romanii
înving, iar Decebal, rege din 87 d.Hr., cere pace
- în 89 d.Hr., se încheie pacea favorabilă , în mod paradoxal, dacilor (împă ratul roman, Domițian, se gră bea să
încheie pacea că ci dorea să poarte ră zboaie în Pannonia, împotriva triburilor germanice ale marcomanilor și
cvazilor)
- prevederile păcii:
- Dacia devenea regat clientelar al Romei (adică ducea aceeași politică externă cu Roma)
- în schimb, Decebal a primit bani, meșteri romani care să întă rească cetă țile dacice pentru că Dacia era
aliată acum cu Roma și trebuia să se protejeze de alți barbari
- Decebal (87-106 d.Hr.) a condus un regat al Daciei mai mic decâ t a lui Burebista, însă mai bine organizat,
cuprindea: Banatul, Crișana, Transilvania, Maramureș, vestul Olteniei, vestul Munteniei, Moldova (pâ nă la Siret)
- exista un vice rege pe nume Vezina
- Diegis, fratele lui Decebal, a avut rolul de ambasador al regatului, fiind trimis în mai multe misiuni
- capitala era Sarmizegetusa Regia, înconjurată de alte cetă ți și așeză ri cu rol de apă rare: Bă nița, Fețele Albe,
Tilișca, Piatra Roșie, Costești, Blidaru
- agricultura era controlată de trimiși ai regelui, iar cetă țile erau conduse de comandanți militari aflați în
subordinea regelui
- odată cu venirea la Roma a împă ratului Traian (98-117 d.Hr.), politica Romei față de Dacia se schimbă radical:
Traian considera pacea din 89 d.Hr. o rușine pentru Roma, astfel încâ t a oprit orice ajutor în bani că tre Dacia și s-a
pregă tit de ră zboi, convingâ nd Senatul de necesitatea acestuia
- primul război dacic al lui Traian (101-102 d.Hr.)
- Traian și armata romană au pă truns în Dacia prin Banat, în primă vara anului 101 d.Hr.
- bă tă lia s-a dat tot la Tapae
- din nou romanii au învins
- în iarna 101-102 d.Hr., Decebal împreună cu aliații să i, sarmații roxolani (populație de origine iraniană ),
organizează „Diversiunea Moesiană”: dacii trec Dună rea înghețată și-i atacă pe romani la ei acasă , în
provincia romană Moesia cu scopul de a-i face pe romani să se retragă sau măcar să -și retragă o parte din
armată pentru a se putea apă ra, însă nu s-a întâ mplat așa, iar romanii i-au respins pe daci fă ră să apeleze la
armata din Dacia
- în primă vara anului 102 d.Hr., romanii și-au continuat înaintarea spre capitala lui Decebal, care ajunge să
ceară pacea
- pacea din 102
- mult mai dură decâ t cea din 89 d.Hr.
- Traian a ocupat sudul Daciei: Banatul, Oltenia, Muntenia
- Traian îi cerea lui Decebal să înapoieze meșterii romani
- îi cerea să-și distrugă cetă țile
- îi cerea să nu mai primească transfugii romane
 Decebal nu respectă prevederile păcii (în afară de prima), astfel încâ t Traian convinge din nou Senatul
de nevoia unui ră zboi
- al doilea război dacic al lui Traian (105-106 d.Hr.)
- Traian a pus să fie construit peste Dună re un pod în Drobeta, de că tre Apollodor din Damasc
- romanii pă trund în Dacia pe cinci că i: prin Banat și Oltenia, toate armatele întreptâ ndu-se spre capitala lui
Decebal
- urmează un asediu, cetatea este cucerită prin tră dare că ci un dac le-a dezvă luit romanilor unde se gă seau
conductele de apă

4
- romanii au distrus capitala, în special templele, însă Decebal fuge înspre nordul regatului pentru a încerca
o ultimă rezistență
- soldații romani îl ajung și pentru a nu că dea prizonier se sinucide, iar soldații îi taie capul și mâ na pentru
a-i duce dovadă lui Traian
- la 11 august 106 d.Hr. este datată o diplomă descoperită la Porolissum, în care era menționată provincia
romană Dacia, a că rei cucerire s-a produs puțin anterior, prin primă vară

ROMANIZAREA GETO-DACILOR

A.DEFINIȚIE

- a fost un proces istoric, cultural și etnolingvistic desfă șurat în Antichitate de că tre romani asupra unor populații
cucerite
- în prima fază a ei era preluată civilizația materială (obiecte, arme), în a doua fază civilizația spirituală (religie,
artă , cultură ) și în ultima fază limba latină .

B.ETAPE

I.Etapa preromană (sec. I î.Hr. – sec. I d.Hr) – dacii și romanii au avut contacte militare, comerciale, economice
II.Etapa romanizării propriu-zise (106-271 d.Hr.) – au acționat factorii romaniză rii impuși de statul roman în
mod organizat
III.Etapa post-romană (după 271 d.Hr.) – contactele pe care le-au avut daco-romanii cu civilizația romană de la
sud de Dună re după pă ră sirea Daciei

C.ELEMENTE CARE AU FAVORIZAT ROMANIZAREA

- cucerirea unui teritoriu de că tre romani și transformarea lui în provincie romană


- existența unei populații pe acel teritoriu, aceasta avâ nd un anumit nivel de dezvoltare
- asigurarea de că tre romani a unui climat pașnic de dezvoltare a provinciei și de creștere a nivelului de trai
- contactele anterioare dintre daci si romani
- apropieri etnice și rasiale

D.FACTORII ROMANIZĂRII

1.Administrația romană

- după cucerire Dacia a fost împă rțită de că tre urmașii lui Traian în mai multe pă rți astfel:
- 117-118 d.Hr., împă ratul Hadrian a împă rțit Dacia în două
- Dacia Superior cuprindea Banatul și Transilvania, avea reședința la Apulum (Alba Iulia)
- Dacia Inferior cuprindea Oltenia și S-E Transilvaniei, avea reședința la Romula (Malva) în Oltenia
- 123 d.Hr., același împă rat Hadrian a creat din partea nordică a provinciei Dacia Superior, Dacia
Porolissensis (cu reședința la Napoca) și a pă strat Dacia Superior și Dacia Inferior
- 168 d.Hr., un alt împă rat, Marcus Aurelius, a redenumit cele trei pă rți ale provinciei și le-a modificat
puțin teritoriul
- Dacia Superior devine Dacia Apulensis (înglobează și colțul de S-E al Transilvaniei)
- Dacia Inferior devine Dacia Malvensis
5
- Dacia Porolissensis ră mâ ne aceeași
- Traian a cucerit Dacia, însă în noua provincie creată nu a înglobat întregul regat a lui Decebal, ci doar Banatul,
Transilvania, Oltenia și vestul Munteniei
- capitala întregii provincii a fost Ulpia Traiana Sarmizegetusa (colonia Ulpia Traiana Augustuo Sarmizegetusa
Dacia)
- romanii însă au cucerit și alte teritorii locuite de daci: Dobrogea (cucerită încă din 46 d.Hr.) și înglobată provinciei
romane Moesia (Moesia Inferior), restul Munteniei și sudul Moldovei
- totuși romanii nu au cucerit centrul și nordul Moldovei, Maramureș și Crișana; acolo tră iau dacii liberi (carpi,
costoboci și dacii mari)
- provincia romană Dacia era de rang imperial (ținea direct de împă rat și era condusă de un guvernator numit de
împă rat – Scaurionus și Nigrinus)
- titlul guvernatorului era legatus Augusti Pro Pretorae Daciarum Trium
- administrația romană a jucat un rol esențial în romanizarea populației Daciei deoarece funcționarii din
administrație vorbeau cu toții doar limba latină , astfel geto-dacii au fost forțați să învețe

2.Armata romană

- fiind provincie nou cucerită și de graniță , romanii au adus în Dacia un numă r mare de soldați (50-60 000); acești
soldați făceau parte din:
- legiunea XIII Germina, care staționa la Apulum
- legiunea V Macedonică, adusă în 167 d.Hr. de Marcus Aurelius și staționa la Potaissa
- la cucerirea Daciei au mai participat două legiuni
- legiunea I Adiutrix
- legiunea IV Flavia Felix
- alți soldați romani fă ceau parte din trupele auxiliare din Alae (unită ți de cavalerie) și din Cohorte (unită ți de
infanterie)
- armata romană a fost un factor esențial al romaniză rii pentru că soldații romani s-au că să torit cu femei dace și si-
au întemeiat o familie

3.Veteranii

- cei care încheiaseră stagiul militar de 25 ani în armata romană


- după lansarea la vatră , unii dintre ei ră mâ n în cadrul armatei ca instructori militari, iar alții se angajau în
administrație pentru că știau să scrie și să citească
- au ajutat la romanizare deoarece erau latinofoni și tră iau printre geto-daci

4.Coloniștii

- numeroși deoarece romanii urmă reau să exploateze Dacia


- au fost aduși din toată „lumea romană ” (Eutropius): din Moesia, Norricum, Panonia, Hispania, Gallia, Siria,
Dalmația, Asia Mică , Iudeea, etc
- erau agricultori, meșteșugari, negustori
- tră iau în orașe sau în mediul rural: pagus, vicus, canabae, villa rustică
- au contribuit mult la romanizare deoarece erau latinofoni

5.Urbanizare (orașele în Dacia romană)

- romanii au introdus orașele în Dacia (pâ nă atunci în Dacia existau doar cetă ți)
- orașele erau de două tipuri:
6
- colonii (orașe mai mari și dotate, organizate după modelul roman): UTS, Apulum, Napoca, Drobeta,
Romula
- municipii (orașe mai mici): Potaissa, Tibiscum, Dierna, Porolissum
- în orașe, romanii au construit edificii publice, temple, palate, terme, apeducte, canalizare
- orașele au fost primele romanizate deoarece în ele au venit cei mai mulți coloniști
- în restul teritoriului, locuit de geto-daci, au mai existat și alte orașe: Histria, Tomis, Callatis (grecești), Tropaeum
Traiani

6.Economia

- s-a dezvoltat foarte mult în timpul romanilor, în special mineritul, romanii au exploatat minereurile Daciei:
- mine de aur (Roșia Montană în Apusei – Alburnus Maior)
- argint (în Banat și Apuseni)
- fier (în Banat și Hunedoara)
- sare (Ocna Mureșului, Dejului, Sibiului, Praid, Turda)
- Dacia s-a integrat comerțului roman cu Roma, dar și cu alte provincii ale Imperiului Roman
- negustorii erau organizați în collegia

7.Viața religioasă

- zeii romani i-au înlocuit pe cei daco-geți


- cei mai adorați zei romani în Dacia au fost Jupiter, Iunona, Minerva, Diana, perechea de zei agrari Liber și
Libera, zeul agrar Silvanus Semănătorul
- au avut loc două fenomene în domeniul religios:
- „Interpretatio Romana” – fenomenul prin care sub numele unui zeu roman este adorată , de fapt într-o
primă fază o altă zeitate locală dacică care era asemă nă toare cu cea romană (Bendis-Diana)
- sincretism religios – fenomenul de contopire a două zeită ți, una dacică și una romană , cea dacică de
diluează și ră mâ ne cea romană (rămâ ne Diana)
- ruine de temple la UTS, Apulum și Tibiscum

8.Dreptul roman

- în anul 212, în timpul împă ratului roman Caracall, toți bă rbații liberi din imperiu au devenit cetă țeni romani prin
„Constitutio Antoniniana”
- cetă țenii romani se bucurau de drepturi și libertă ți
- pe baza dreptului roman din Evul Mediu, româ nii s-au condus după dreptul româ nesc („Obiceiul Pământului”)

9.Școala și arta

- au fost descoperite tă blițe de lut cerate pe care elevii scriau cu obiecte de scris din fier numite stilli
- arta din Dacia Romană se poate încadra în arta provincială romană

ETNOGENEZA ROMÂNEASCĂ

A.CONTINUITATEA GETO-DACĂ DUPĂ 106 d.Hr.

- teoria imigraționistă susține că romanii au ucis toți geto-dacii în anul 106, odată cu cucerirea Daciei
- istoricii au gă sit mai multe argumente pentru a demonstra că nu s-a întâmplat așa

7
Dovezi de ordin logic:
- romanii nu au omorâ t nicio populație cucerită pe de-a întregul fiind în detrimentul lor să o facă deoarece aceștia
au cucerit Dacia pentru a exploata, astfel aveau nevoie de oameni

Dovezi arheologice:
- au fost descoperite așeză ri și necropole (morminte) dacice care datează din secolul V d.Hr. în Soporu de Câ mpie,
Lechința de Mureș, Șura Mică , Locusteni

Dovezi toponimice:
- romanii au preluat de la daci numele unor localită ți ca Dobrogea, Napoca, Apulum, Sarmizegetusa

Dovezi hidronimice:
- Mallis (Mureș), Samus (Someș), Crissus (Criș), Alluntus (Olt)

Dovezi epigrafice:
- s-au pă strat inscripții conținâ nd nume de daci care au fă cut parte din cohorte (unită ți auxiliare romane) care au
funcționat în alte zone: Siria, Britannia, Pannonia (cohas 2 Augusta Dacarum, cohas 2 Aelia Dacarum)

 geto-dacii nu au pierit toți în urma cuceririi romane, ci au fost romanizați

B.CONTINUITATEA DACO-ROMANĂ DUPĂ 271 d.Hr.

- Dacia Romană ca provincie a funcționat între anii 106-271/274


- teoria imigraționistă susține că în anul 271 d.Hr., toată populația din Dacia a pă ră sit provincia aceasta ră mâ nâ nd
o „terra deserta”
- împă ratul Aurelian (270-275 d.Hr.) a fost cel care a pă ră sit Dacia pe motivul că era prea dificil să o apere în
continuare împotriva atacurilor barbare (goți), iar linia Dună rii (noua graniță după retragere) era mult mai ușor de
apă rat
- armata și administrația au pă ră sit Dacia în mod cert, la fel și oamenii bogați pentru că se temeau că vor fi atacați
de barbari și nu are cine să îi apere
- majoritatea populației din fosta provincie Dacia, precum ță ranii, meșteșugarii, negustorii au ră mas pe loc neavâ nd
unde să meargă
- există și dovezi în acest sens, că după 271 viața a continuat în fosta provincie romană Dacia:
- în mediul urban:
- la Dierna s-a descoperit un tezaur cu monede de bronz: migratorii tezaurizau doar aur și argint,
astfel că doar daco-romanii ar fi putut să adune acest tezaur
- la UTS porțile amfiteatrului din oraș au fost blocate cu ziduri noi
- la Napoca s-au gă sit cuptoare de ars ceramica din sec. IV, V (ocupație tipic sedentară )
- în mediul rural:
- s-au descoperit urme de viețuire ale daco-romanilor în localită ți ca Biertan, Bratei, Morești, Ț aga,
Sighișoara, Verbița, Iernut, Gornea
- după pă ră sirea Daciei de după 271, populația s-a retras treptat în mediul rural deoarece migratorii atacau prima
dată orașele
- tot după 271 a dispă rut granița care îi separa pe daco-romani de dacii liberi, ajungâ nd în cele din urmă ca și dacii
liberi să se romanizeze
- populația s-a întors la ocupațiile tradiționale: cultivarea plantelor, creșterea animalelor, agricultura, pomicultura,
viticultura și meșteșuguri casnice

C.ETNOGENEZA ROMÂNEASCĂ
8
- reprezintă un proces istoric etnolingvistic și cultural îndelungat și complex prin care s-a nă scut poporul româ n și
limba româ nă în contextul formă rii și altor popoare europene în întâ iul mileniu creștin
- are două etape:
- sinteza și simbioza daco-romană
- asimilarea migratorilor, în special a slavilor
- pentru a înțelege acest fenomen, trebuie să ră spundem la trei întrebă ri:
- câ nd? – după 106 pâ nă în sec. al VIII-lea
- unde? – la nord și sud de Dună re
- cum? – prin romanizare și prin asimilarea migratorilor
- după 271, daco-romanii au fost separați în mod oficial de Imperiul Roman
- ei au tră it însă ală turi de migratori care au venit în acest spațiu:
- goții (sec. III-IV – vizigoți și ostrogoți de origine germanică )
- bunii (sec. IV-V – de origine asiatică )
- gepizii (sec. V-VI – de origine germanică )
- slavii (sec. VI-VII – de origine indo-europeană , slavă )
- avarii (sec. VII-VIII – de origine asiatică )
- în general, migratorii tră iau separat de daco-romani deoarece aveau alte obiceiuri, vorbeau altă limbă, aveau alte
credințe (erau pă gâ ni, iar câ nd s-au creștinat au adoptat arianismul)
- migratorii erau puțin numeroși însă erau ră zboinici și îi dominau militar pe autohtonii daco-romani
- deși, în mod oficial nu mai făceau parte din Imperiul Roman, legă turile daco-romanilor cu Imperiul Roman s-au
pă strat:
- în timpul împă raților romani Dioclețian și Constantin cel Mare, au fost refă cute cetă ți pe linia Dună rii
(Lederata, Dierna, Drobeta, Sucidava, Durostorul)
- a fost construit un pod peste Dună re, între Sucidava și Oescus
- a fost ridicată „Brazda lui Novac” (sec. IV), o fortificație de pă mâ nt care se întindea pe sute de kilometri
de la Drobeta pâ nă la Pietroasa (Buzău)
- în timpul împă ratului Iustinian (527-565) au fost din nou fortificate cetă țile de pe linia Dună rii (Drobeta-
Theodora, Dierna, Durostorum, Dinogetia, Noviodunum)
 chiar dacă romanii nu mai dețineau acest teritoriu, erau interesați de relații comerciale cu acesta și nu îl
pă ră seau pe de-a întregul
- migratorii care i-au influențat cel mai mult pe daco-romani au fost slavii
- ei au venit din regiunile Mă rii Baltice, împinși de alți migratori germanici
- s-au așezat în Transilvania în sec. VI, iar în spațiul extracarpatic în sec. VII
- în anul 602, slavii au reușit să treacă în numă r foarte mare Imperiul Bizantin, astfel schimâ nd pentru totdeauna
înfă țișarea etnică a Pen. Balcanice
- slavii au împins populația romanizată din acele zone spre munți (M-ții Pind, Balcani, Rodopi), aceștia devenind
aromâ nii care au avut ca ocupație principală oieritul
- slavii care au ră mas pe teritoriul nostru au fost asimilați de populația daco-romană în timp, astfel realizâ ndu-se a
doua etapă a etnogenezei

D.LIMBA ROMÂNĂ

- este o limbă romanică înrudită cu italiana, franceza, spaniola, portugheza, catalana, retroromana (vorbită de o
populație minoritară în Elveția), sarda, provencala, dalmata (a dispă rut la finalul sec. XIX)
- odată cu pă trunderea slavilor în anul 602 la sud de Dună re, romanitatea orientală este scindată în două :

9
- la nord de Dună re sunt daco-romanii (se vor forma româ nii)
- la sud de Dună re este romanitatea sud dună reană : aromâ nii, megleno-româ nii și istro-româ nii
- limba româ nă este compusă din:
- substrat daco-moesic (10%)
- stratul latin (60%)
- adstratul slav (20%)
- împrumuturi (din franceză , turcă, maghiară , greacă, germană ) și neologisme (10%)
- limba româ nă este de origine latină datorită structurii gramaticale și fondul principal lexical latin
- limba româ nă are patru dialecte:
- dialectul daco-român: singurul nord dună rean vorbit astă zi în Româ nia
- dialectul aromân/macedo-român: vorbit astă zi în regiuni din Pen. Balcanică (Grecia, Macedonia,
Albania, Bulgaria)
- dialectul megleno-român: vorbit în regiunea Salonic din nordul Greciei
- dialectul istro-român: vorbit în Pen. Histria din Croația

E.CREȘTINISMUL

- unii cercetă tori susțin că credința în nemurire a dacilor ar fi favorizat preluarea creștinismului de că tre daco-
romani
- creștinismul a pă truns în Dacia Romană prin intermediul unor soldați, negustori, coloniști, veterani proveniți din
Iudeea, Cappadocia, Asia Mică
- unii împă rați romani au acceptat creștinismul, însă alții l-au persecutat (Dioclețian și Decius)
- ca urmare, creștinii și-au manifestat prezența cu precauție și au apelat la simboluri creștine (peștele, tridentul,
pă unul)
- pentru că creștinii au fost persecutați, au apă rut martiri creștini (cei patru martiri descoperiți la Niculiței, jud.
Tulcea)
- de altfel, Sf. Andrei este cel care a propovă duit creștinismul în Dobrogea
- în anul 313, împă ratul roman Constantin cel Mare a dat „Edictul de la Milan” (Mediolanum) prin care
creștinismul a fost acceptat oficial în Imperiul Roman, ală turi de alte culte religioase
- de abia în 391, un alt împă rat roman, Teodosius cel Mare, a oficializat creștinismul ca singura religie din
Imperiul Roman, restul cultelor religioase fiind interzise
- tot în sec. IV, pe timpul aceluiași împă rat s-a organizat episcopia de Tomis cu episcopii Bretanion, Gherontie,
Teotim care au ră spâ ndit creștinismul printre goți și huni, ultimii supranumindu-l pe Teotim „zeul romanilor”
- alți martiri creștini au fost descoperiți la Axiopolis (Cernavodă ), Dinogetia (Garvă n), Halmynis (Murighiol),
Noviodunum (Isaccea)
- au apă rut basilici creștine în sec. IV-VI la Sucidava, Tomis, Callatis
- avem misionari creștini:
- Ulfila (sec. IV) a tradus Biblia în limba goților care dominau Câmpia Munteniei
- Sava Gotul (sec. IV) care a fost ucis în 372 pe valea râ ului Buză u de că tre goți în timp ce propaga
creștinismul
- Dionisie cel Mic (sec. IV-V) originar din Dobrogea, care se numea pe atunci Scythis Minor, a ajuns la
Roma la Papă , unde a studiat și calculat anul nașterii lui Iisus
- vocabularul creștin din limba româ nă este de origine latină (crux-cruce, basilica-biserică , angelus-înger, Paschae-
Paști, dies Domenica-duminică )
10
- obiecte și inscripții creștine descoperite:
- în sec. III la UTS s-a descoperit inscripția „Deo Aeterno et Junoni et angelis” (Dumnezeu etern, Maica
Fecioară şi îngerii)
- în sec. IV s-a descoperit Donariul de la Biertan „Ego Zenovius votum posui” (Eu, Zenovius am oferit acest
dar)
- în sec. VI la Histria apare o inscripție a unui anumit Decibalis care era creștin.

ROMANITATEA ROMÂNILOR ÎN VIZIUNEA ISTORICILOR

A.DEFINIȚIE

 descendența romană a româ nilor


 latinitatea limbii româ ne
 unitatea de neam a româ nilor
 stă ruința elementului roman în Dacia Post Aureliană
 originea romană a unor obiceiuri și tradiții româ nești
 conștiința româ nilor că ei sunt urmași ai coloniștilor romani
- această definiție a fost dată de Adolf Armbruster, istoric româ n de origine germană , în lucrarea sa
„Romanitatea românilor. Istoria unei idei” (1972)

B.ROMÂNII ÎN IZVOARELE ORIENTALE

- sec. VII: împă ratul bizantin, Mauricius, în lucrarea sa „Strategikon”, sublinează existența elementului roman la
nord de Dună re
- sec. VIII: o însemnare de la Mă nă stirea Constamonitu (de la Muntele Athos) îi menționează pe vlaho-rinchini
- sec. IX: învă țatul armean, Moise Chorenati, în lucrarea sa „Geografia”, menționează în spațiul nostru Ț ara Balak
(Ț ara Vlahilor)
- sec. IX: în cea mai veche cronică turcă, „Ogüzname”, se menționează în spațiul nostru Ț ara Ulak Ili, populată de
ulakes (vlahi)
- sec. X: împă ratul bizantin, Constantin al VII-lea, numit Porfirogenetul, în lucrarea sa „Despre administrarea
imperiului”, face o distincție clară între populația numită romei (greci) și romani (populația romanizată, româ ni)
- sec. X-XI: împă ratul bizantin, Vasile al II-lea, într-un act de-al său și într-o scrisoare îi menționează pe vlahi
(româ ni)
- sec. XI: geograful persan, Gardizi, în lucrarea sa „Podoaba istoriilor” face referire la româ ni ca fiind situați între
Dună re și un munte mare (Carpații) și între slavi, ruși și unguri
- sec. XI: cronicarul bizantin, Kedrenos, referindu-se la un eveniment din sec. X îi menționează pe „vlahii călă tori”
- sec. XI: cronicarul bizantin, Kekaumenos, în lucrarea sa „Sfaturi și povestiri” îi menționează pe vlahii de la sud
de Dună re care tră iau pe malurile râ ului Sava
- sec. XII: cronicarul bizantin, Ioan Kynamos, ne spune despre vlahi că sunt „coloni romani veniți demult din
Italia”

Originea termenului „vlahi”

- pentru prima dată termenul „volcae” este folosit de Caius Iulius Caesar pentru a desemna un trib celtic
- germanii preiau termenul, însă îl modifică în forma „vlah” și prin el denumea populațiile romanizate de la vest și
sud de aceștia
- mai tâ rziu, termenul se va referi doar la populația romană din sud

11
- slavii îl preiau de la germani sub forma „vlah” și se referă acum la populația romanizată cunoscută de slavi, adică
la aromâ ni
- slavii sudici îi numesc pe româ ni „vlahi”
- slavii ră să riteni îi numesc „volohi”
- maghiarii preiau termenul de „blachi” sau „olah”
- latinii îi numesc „valachus”
- româ nii înșiși nu s-au numit așa, ci „romanus”

C.ROMÂNII ÎN IZVOARELE OCCIDENTALE

- sec. XII: din corespondența dintre Papa Inocențiu al III-lea și conducă torul vlahilor sud-dună reni, Ioniță cel
Frumos, se observă faptul că Papa și anturajul său erau conștienți de originea romană a vlahilor
- sec. XII: cronicarul anonim al regelui maghiar Bera al III-lea, Anonymus, scrie „Gesta Hungarorum” în care îi
numește pe româ ni „blachi”, îi consideră urmașii romanilor și că tră iau în Transilvania la venirea ungurilor aici
- sec. XIII: cronicarul maghiar, Simon de Keza, în lucrarea sa „Gesta Hunnorum et Hungarorum” recunoaște
originea romană a româ nilor și vorbeșe despre existența lor în Transilvania înainte de maghiari
- sec. XV: se înmulțesc sursele care vorbesc despre româ ni și provin, în principal, din Italia de la umaniștii italieni
- umaniștii erau interesați de cultura antică, greco-latină
- în sec. XIV se formează primele state româ nești, Ț ara Româ nească și Moldova
- în sec. XV româ nii se luptau cu turcii, ceea ce a trezit interesul umaniștilor și a Occidentului
- printre cei ce susțin romanitatea româ nilor și latinitatea limbii româ ne în sec. XV se enumeră :
- Poggio Bracciolini, istoric din Florența
- Flavio Biondo, secretar al Papei
- Enea Silvio Piccolomini, umanist ajuns ulterior Papa Pius al II-lea
- Demetrius Chalcocondil, grec refugiat în Italia
- Laonic Chalcocondil, vă r al lui Demetrius
- Antonio Bonfini, secretar al regelui Matia Corvin al Ungariei
- romanitatea româ nilor este afirmată și în sec. XVI de că tre:
- Francesco Della Valle, umanist italian
- Anton Verancsics, umanist dalmat care a călă torit în spațiul nostru

D.CRONICARI DIN EVUL MEDIU DESPRE ROMÂNI ȘI ROMANITATEA ROMÂNILOR

- sec. XVI: Nicolaus Olahus, umanist româ n, a corespondat cu alți umaniști (ex. Erasmus) și a scris lucrarea
„Hungaria” (1536); primul româ n care a susținut unitatea de neam, limbă și origine a româ nilor
- sec. XVI: Johannes Honterus, umanist sas din Transilvania, adept al reformei luterane; a realizat o hartă în 1542
în care a denumit întregul spațiu locuit de româ ni Dacia
- sec. XVII: Grigore Ureche, cronicar româ n din Moldova, a scris „Letopisețul Țării Moldovei” în care susține
latinitatea limbii româ ne și demonstrează latinitatea româ nilor
- sec. XVII: Miron Costin a continuat letopisețul lui Ureche și a mai scris „De neamul moldovenilor” în care se
ocupă în mod științific de originea româ nilor
- sec. XVII-XVIII: stolnicul Constantin Cantacuzino din Ț ara Româ nească a scris „Istoria Țării Românești”

12
- sec. XVIII: Dimitrie Cantemir a fost primul savant de anvergură europeană dintre româ ni; primul româ n
membru al unei academii europene, cea din Berlin; a scris „Descrierea Moldovei” și „Hronicul vechimei a
romano-moldo-vlahilor” în care demonstrează romanitatea și latinitatea româ nilor
- sec. XVIII: Ioan Inochentie Micu Klein, episcop greco-catolic (unit) din Transilvania în 1744, a elaborat
„Supplexul” (că rticică cu cereri) în care a cerut autorită ților austriece să acorde drepturi egale româ nilor cu
celelalte națiuni din Transilvania *

* - austriecii au cerut Transilvania după 1688, însă legal abia după 1699 pe baza unui act „Pacea de la Karlowitz”
- austriecii erau campioni ai catolicismului, fiind și perioada Contrareformei (curent inițiat de Biserica Catolică
pentru a combate Reforma)
- în momentul cuceririi Transilvaniei mai existau puțini catolici aici, secui și o mică parte din maghiari deoarece
populația majoritară erau româ nii care erau ortodocși, iar sașii erau luterani și o mare parte din maghiari erau
calvini, reformați
- austriecii urmă reau să îi convertească la catolicism pe româ ni, astfel au avut loc negocieri cu conducă torii
Bisericii Ortodoxe din Transilvania (1697-1701) în urma că rora mai mult de jumă tate dintre româ ni au trecut la
greco-catolicism
- apare o nouă confesiune care presupunea acceptarea a patru lucruri noi de că tre ortodocși
- acceptarea Papei ca șef spiritual
- folosirea în biserică a azimei
- acceptarea în Crez a faptului că Duhul Sfâ nt provine și de la Dumnezeu Fiul
- acceptarea Purgatoriului ca spațiu intermediar între Paradis și Infern
- greco-catolicilor austrieci le oferă drepturi pe care româ nii nu le aveau cum ar fi dreptul la educație  școli
greco-catolice  Liceul Greco-Catolic de la Blaj  unii tineri ajung studenți la Viena și Roma de unde se întorc în
Transilvania, iar convinși de originea romană a româ nilor și de vechimea lor, încep să ceară drepturi egale
- în 1792, elita româ nească din Transilvania (greco-catolică ) elaborează un nou document adresat Curții de la
Viena, „Supplex Libellus Valachorum”, în care reiau argumentele lui Micu Klein într-un mod mai elaborat și cer ca
româ nii să primească drepturi egale cu sașii și secuii din Transilvania
- din pă cate, cererile lui Micu Klein și cele din 1791 sunt respinse de Curtea de la Viena
- între sfârșitul sec. XVIII și începutul sec. XIX, Școala Ardeleană în frunte cu Gheorghe Șincai, Samuil Micu,
Petru Maior și Ion Budai Deleanu luptă pentru câ știgarea drepturilor de că tre toți româ nii și argumentează în
favoarea originii romane a româ nilor și a limbii

E.POLITIZAREA IDEII ROMANITĂȚII ROMÂNILOR

- sec. XVI-XVII, cronicarul maghiar, István (Ș tefan) Szamosközy, a fost primul învă țat care a pus la îndoială
originea romană a româ nilor, înainte de domnia lui Mihai Viteazu în Transilvania (1599) acesta susținâ nd originea
romană a româ nilor, însă după domnie (1599-1601) el și-a schimbat radical opiniile deoarece Mihai îi favorizase
pe româ ni și lovise în interesele nobilimii maghiare, din care Istvá n făcea parte
- sec. XVII: umanistul croat, Ioan Lucic, publică o carte în 1666 la Amsterdam numită „Cronica” în care nu
contestă continuitatea româ nilor în Transilvania, însă susține că româ nii sunt atâ t de mulți deoarece au emigrat în
numă r mare de la sud de Dună re, împinși de bulgari
- sf. sec. XVIII: teoria lui Lucic a trecut neobservată mai bine de un secol pâ nă câ nd un istoric austriac, Johann
Christian von Engel, a preluat teoria lui Lucic și a mistificat-o, nu a mai menționat nimic de continuitatea
româ nilor, dar a susținut că româ nii au ajuns în Transilvania de abia după sec. IX, venind de la sud de Dună re din
Balcani
- sec. VIII: Franz Joseph Sulzer, scrie „Istoria Daciei Transalpine” (1794-1804) fiind creatorul teoriei
imigraţioniste care susţine că poporul româ n şi limba româ nă s-a format la sud de Dună re de unde prin sec. XIII ar
13
fi venit în numă r mare la nord de Dună re. Nu întâmplă tor a fost ales acest secol, ci pentru că secuii se aşezaseră în
Transilvania în XI-XII, iar saşii în XII-XIII. Această teorie imigraţionistă nu a apă rut întâmplă tor la sfr. sec. XVIII,
elita româ nă din Transilvania începâ nd în aceea perioadă să ceară prin reprezentanţii ei drepturi egale pentru
româ ni (Micu Klein, Ş coala Ardeleană )
- sec. XIX: Robert Roesler, geograf şi istoric austriac, a scris „Studii româneşti” (1871) la Leipzig, în care a reluat
teoria imigraţionistă a lui Sulzer şi a dezvoltat-o. Din nou, contextul nu este întâmplă tor. În 1867 apă ruse Imperiul
Austro-Ungar, iar majoritatea româ nilor ajunseseră sub directa dominaţie a Budapestei care le anulase drepturile
câ ştigate. Astfel, româ nii reacţionează în 1868, elaborează documentul „Pronunciamentul de la Blaj”, redactat de
Simion Bănuţiu, în care îşi cereau drepturile pe baza vechimii lor în Transilvania şi a continuită ţii lor aici. Prin
urmare, în 1871 apare teoria lui Roesler în care susţinea că :
1.dacii au fost exterminaţi ca popor în urma ră zboaielor cu romanii
2.vechea tiponomie dacă a dispă rut
3.romanizarea nu s-a putut realiza în cei 165 de ani de stă pâ nire romană (timpul prea scurt)
4.toţi locuitorii Daciei au pă ră sit fosta provincie în timpul retragerii aureliene
5.populaţia româ nă şi limba româ nă s-au format la sud de Dună re, lipsind din limba româ nă elemente
germanice, însă există elemente lexicale între româ nă şi albaneză , dialectele daco-româ ne se aseamă nă ,
influenţa slavă a fost posibilă numai la sud de Dună re, unde româ nii au devenit ortodocşi şi au preluat
slavona ca limbă de cult
6.româ nii sunt un popor de pastori nomazi
7.lipsa izvoarelor istorice care să-i ateste pe româ ni la nord de Dună re înainte de sec. XIII
8.maghiarii au gă sit la sosirea lor în Transilvania un pă mâ nt pustiu „terra deserta”
- Roesler susţine că româ nii s-au format la sud de Dună re, undeva între bulgari şi albanezi de unde au venit la nord
de fluviu prin sec. XIII

Istoricii români susţin teoria continuităţii:

Bogdan Petriceicu Hasdeu a scris „Pierit-au dacii?” (1860) în care susţine cu argumente faptul că dacii au
supravieţuit cuceririi romane şi s-au romanizat. El reevaluează rolul dacilor în formarea poporului româ n (după ce
anterior Şcoala Ardeleană negase rolul dacilor, subliniâ nd doar rolul romanilor)
Al. D. Xenopol, cel mai important istoric româ n al epocii, îi dă cel mai pertinent ră spuns lui Roesler în cartea sa
„Teoria lui Roesler” (1884) în care susţine:
1.elementul tracic constituie baza formă rii poporului româ n
2.peste acesta se suprapune elementul roman
3.daco-romanii s-au retras în munţi din calea migratorilor
4.continuitatea procesului de romanizare are loc şi după pă ră sirea Daciei de că tre romani prin creştinism şi
prin preluarea legă turii cu Imperiul Roman
5.există numeroase dovezi ale continuită ţii dacilor şi daco-romanilor
6.contribuţia elementului slav la formarea poporului româ n şi a limbii româ ne
7.caracterul fundamental romanic al poporului româ n

Filologi care au susţinut teoria continuităţii:

- sec. XIX: Alexandru Philippide


- sec. XIX-XX: Sextil Puşcariu
- sec. XX: Alexandru Rosetti

14
Istorici care au susţinut teoria continuităţii:

- sec. XIX: Dimitrie Onciul în „Scrieri istorice” (1885)


- sec. XIX-XX: Nicolae Iorga în „Istoria românilor” (1936) - apă rut în 10 volume
- Vasile Pârvan, istoric şi arheolog valoros, a scris „Începuturile vieţii romane la gurile Dunării” (1925) şi
„Getica” (1926)
- Constantin C. Giurescu în „Istoria românilor” (după 1935) - apă rut în 3 volume
- Gh. I. Brătianu în „O enigmă şi miracol istoric: Poporul român” (1937)
- Constantin Daicoviciu, istoric şi arheolog de la Cluj, s-a ocupat de rolul dacilor (în perioada interbelică, dar şi
postbelică )

Perioada postbelică (1945-1989)

Epoca Gheorghiu-Dej (1945-1965): istoriografia româ nească comtaminată de ordine de la Moscova (Româ nia sub
ocupaţie sovietică ). Au loc exageră ri ale rolului slavilor, în special ale ruşilor, în formarea poporului şi limbii
româ ne. Mihail Roller, istoric evreu comunist, a scris „Manuale de istorie a R.P.R” (1947). A mistificat multe
lucruri legate de istoria româ nilor (la comanda sovietică ). Spunea că româ nii erau un popor slav şi că toate
prefacerile au venit de la ră să rit (de la ruşi).

Epoca Ceauşescu (1965-1989): istoriografia româ nească este „obligată ” să vireze spre naţionalism, în
conformitate cu opţiunea politică a liderului. Apare obsesia dacistă, tracomania: era exagerat rolul dacilor în
etnogeneză , minimanizat rolul româ nilor vă zuţi ca şi cuceritori, iar dacii şi-au apă rat pămâ nturile (Ceauşescu
încerca să impună o paralelă cu epoca sa: româ nii apă rau ţara sub conducerea liderului de orice ingerinţe stră ine
occidentale sau sovietice). Astfel apar idei susţinute de istoricii de curte a lui Ceauşescu: Mircea Muşat şi Ion
Ardeleanu. Ş i în această epocă fă ră libertatea de exprimare au fost istorici oneşti care nu s-au abă tut de la
exigenţele meseriei lor (David Prodan - s-a ocupat de Evul Mediu tâ rziu; Pompiliu Teodor, Şerban Papacostea).

După 1989 constrâ ngerile politice au dispă rut (însă au ră mas cele mentale), mentalită ţile din comunism au ră mas
adâ nc implementate în istoriografie. Un altfel de discurs propune Lucian Boia în lucrarea sa „Istorie şi mit în
conştiinţa românească” (1997), în care explică inutilitatea abordă rii acestei teme astă zi.

Obsesia dacistă şi tracomania au apă rut pentru prima dată în lucrarea lui Nicolae Densuşianu, „Dacia
preistorică” (1913), în care se regă sesc exageră ri ale rolului dacilor în istoria Europei.

15