Domeniul Alimentar - Ghiduri - Europene PDF

Prezenta colecţie de ghiduri a fost realizată pentru a facilita accesul şi utilizarea de către inspectorii
oficiali ai Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor a informaţiilor

conţinute în documentele existente pe site-ul http://ec.europa.eu/food/index_en.htm. Ghidurile
conţinute reprezintă reproducere a documentelor prezentate pe site. Excepţie: Ghidul pentru
implementarea procedurilor bazate pe principiile HACCP; traducere în limba română realizată în
cadrul Direcţiei Siguranţa Alimentelor de Origine Nonanimală.
CU PRINS
1. Orientari privind punerea in aplicare a articolelor 11, 12, 14,

17, 18, 19 �i 20 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 privind
legislatia alimentara generala (26 ian 2010) ......................................... 5
2. Document orientativ cu privire la punerea in aplicare a unor

dispozitii din Regulamentul (CE) nr. 852/2004 privind igiena
produselor (18 iunie 2012) ................................................................. 45
3. Ghid pentru implementarea procedurilor bazate pe principiile

HACCP .............................................................................................. 66
4. Ghid pentru intelegerea anumitor dispozitii cu privire la

flexibilitatea prevazuta de Pachetul privind igiena. Orientari
pentru autoritatile competente (12 august 2010) ................................ 84
5. Ghid pentru intelegerea anumitor dispozi\ii cu privire la

flexibilitatea prevazuta de Pachetul privind igiena. Tntrebari
frecvente. Orientari pentru operatorii din sectorul alimentar (12
august 2010) .................................................................................... 100
6. Ghid comunitar de bune practici de igiena specifice

administratiei pietelor en gros din Uniunea Europeana
(noiembrie 2010) .............................................................................. 115
7. Bibliografie ................................................................................... 200

26 ianuarie 2010
ORIENTĂRI PRIVIND PUNEREA ÎN APLICARE A ARTICOLELOR 11, 12, 14,

17, 18, 19 ȘI 20 DIN REGULAMENTUL (CE) NR. 178/2002 PRIVIND
LEGISLAȚIA ALIMENTARĂ GENERALĂ
CONCLUZIILE COMITETULUI PERMANENT PENTRU LANȚUL

ALIMENTAR ȘI SĂNĂTATEA ANIMALĂ
5
INTRODUCERE
I. ARTICOLUL 14
I.1. JUSTIFICARE
I.2. IMPLICAțII
I.3. CONTRIBUțIE/IMPACT
I.3.1. ARTICOLUL 14 ALINEATUL (1)
I.3.2. ARTICOLUL 14 ALINEATUL (2)
I.3.3. ARTICOLUL 14 ALINEATUL (3) – CONSIDERENTE PENTRU A STABILI DACĂ PRODUSELE
ALIMENTARE PREZINTĂ SAU NU SIGURANțĂ
ALIMENTARE SUNT DĂUNĂTOARE SĂNĂTĂțII
ALIMENTARE NU SUNT ADECVATE CONSUMULUI UMAN
I.3.6. ARTICOLUL 14 ALINEATUL (7) PRODUSE ALIMENTARE CONFORME CU LEGISLAțIA DIN
DOMENIUL SIGURANțEI PRODUSELOR ALIMENTARE
II. ARTICOLUL 17
II.1. JUSTIFICARE
II.2. IMPLICAțII
II.3. CONTRIBUțIE/IMPACT
II.3.1. CERINțA GENERALĂ PRIVIND CONFORMITATEA șI VERIFICAREA
II.3.2. ALOCAREA RĂSPUNDERII
III. ARTICOLUL 18
III.1. JUSTIFICARE
III.2. CERINțE
III.3. IMPACTUL ASUPRA OPERATORILOR DIN SECTORUL ALIMENTAR
III.3.1. DOMENIUL DE APLICARE AL CERINțEI PRIVIND TRASABILITATEA
i) Produsele vizate
ii) Operatorii vizați
iii) Aplicabilitatea în ceea ce privește exportatorii din țări terțe (în legătură cu articolul 11)
III.3.2. PUNEREA ÎN APLICARE A CERINțELOR PRIVIND TRASABILITATEA
i) Identificarea furnizorilor și a clienților de către operatorii din sectorul alimentar
ii) Trasabilitatea internă
iii) Sistemele de trasabilitate stabilite de legislația specifică
iv) Informații care trebuie păstrate
v) Timpul de reacție pentru disponibilitatea datelor privind trasabilitatea
vi) Timpul de păstrare a registrelor
IV. ARTICOLUL 19
IV.1. JUSTIFICARE
IV.2. IMPLICAțII
IV.3. CONTRIBUțIE/IMPACT
IV.3.1. ARTICOLUL 19 ALINEATUL (1) i)
Obligația de retragere
6
ii) Notificarea autorităților competente cu privire la retragere
iii) Metode de notificare a autorităților competente
iv) Returnarea și informarea consumatorilor
v) Responsabilitatea pentru aplicarea articolului 19 alineatul (1)
IV.3.2. ARTICOLUL 19 ALINEATUL (2)
IV.3.5. NOTIFICAREA ÎN CADRUL SISTEMULUI RAPID DE ALERTĂ PENTRU ALIMENTE șI FURAJE
(RASFF)
V. ARTICOLUL 20
V.1. JUSTIFICARE
V.2. IMPLICAțII
V.3. CONTRIBUțIE/IMPACT
V.3.1. ARTICOLUL 20 ALINEATUL (1)
i) Retragerea și notificarea autorităților competente
ii) Distrugerea
iii) Informarea utilizatorilor și returnarea
V.3.2. ARTICOLUL 20 ALINEATELE (2), (3) șI (4)
VI. ARTICOLUL 11
VII. ARTICOLUL 12
VII.1. JUSTIFICARE șI OBIECTIV

VII.2. DOMENIUL DE APLICARE AL ARTICOLULUI 12
VII.3. ARTICOLUL 12 ALINEATUL (1)
VII.4. ARTICOLUL 12 ALINEATUL (2)
7
INTRODUCERE
Regulamentul (CE) nr. 178/20021 (denumit în continuare „regulamentul”) a fost

adoptat la 28 ianuarie 2002. Unul dintre obiectivele acestuia este stabilirea unor
definiții comune și introducerea unor principii directoare cuprinzătoare și a unor
obiective legitime ale legislației alimentare, în vederea asigurării unui nivel ridicat
de protecție a sănătății și a funcționării cu eficacitate a pieței interne.
Capitolul II din regulament are în vedere armonizarea la nivel comunitar a

principiilor (articolele 5-10) și cerințelor (articolele 14-21) legislației alimentare
care există deja în tradiția juridică a statelor membre, prin plasarea acestora în
context european și prin formularea cadrului de bază al definițiilor, principiilor și
cerințelor pentru viitoarea legislație europeană în domeniul alimentar.
În urma unei sesiuni de lucru informale, Direcția Generală Sănătate și Protecția

Consumatorilor a Comisiei a instituit un grup de lucru format din experți din
statele membre pentru a analiza și conveni asupra mai multor aspecte referitoare la
punerea în aplicare și interpretarea regulamentului.
În plus, din motive de transparență, Comisia a încurajat toate părțile în cauză să

discute introducerea și punerea în aplicare a regulamentului în mod deschis și în
cadrul unor forumuri în care statele membre să poată fi consultate și unde
diferitele grupuri de interese socio-economice să își poată exprima punctul de
vedere. În acest scop, Comisia a organizat o reuniune cu reprezentanți ai statelor
membre, producătorilor, industriei, comercianților și consumatorilor pentru
discutarea aspectelor generale legate de punerea în aplicare a regulamentului
(organizată la 19 aprilie 2004). Cu toate acestea, trebuie menționat că aspectele
referitoare la neconformitatea legislației naționale cu regulamentul nu fac obiectul
acestui exercițiu și vor fi abordate în continuare în conformitate cu procedurile
stabilite ale Comisiei.
În cele din urmă, Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală
a aprobat concluziile de mai jos în cadrul reuniunii sale din 20 decembrie 2004 și
consideră că această procedură utilă ar trebui să continue din perspectiva
experienței dobândite prin aplicarea integrală a regulamentului de la 1 ianuarie
2005. Aceste concluzii sunt puse la dispoziție pe scară largă părților interesate.
De la acea dată, ghidul a fost, prin urmare, revizuit și completat. A fost elaborată o
nouă secțiune referitoare la cerințele privind siguranța produselor alimentare, iar
secțiunile referitoare la trasabilitate, retragere/returnare și exportul de produse
alimentare și hrană pentru animale au fost reelaborate în vederea simplificării,
clarificării și completării. Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea
1
Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de
stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene
pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare
8
animală a aprobat versiunea revizuită a ghidului în cadrul reuniunii sale din 26
ianuarie 2010.
Prezentul document are ca scop sprijinirea tuturor factorilor implicați în lanțul

alimentar în sensul unei mai bune înțelegeri și a aplicării corecte și uniforme a
regulamentului. Cu toate acestea, prezentul document nu are un statut juridic
oficial, iar în cazul unui litigiu, responsabilitatea pentru interpretarea legislației
aparține în ultimă instanță Curții de Justiție.
De asemenea, se menționează că anumite aspecte specifice unei categorii de

operatori din sectorul alimentar au făcut obiectul unei opinii scrise din partea
Comisiei2.
Vor fi abordate următoarele aspecte:
Cerințele privind siguranța produselor alimentare (articolul 14);
Responsabilități (articolul 17);
Trasabilitate (articolul 18);
Retragerea, returnarea și notificarea privind produsele alimentare și hrana pentru

animale (articolele 19 și 20) în legătură cu cerințele privind siguranța produselor
alimentare și a hranei pentru animale (articolele 14 și 15);
Importuri și exporturi (articolele 11 și 12).
* *
2
Întrebare scrisă E-2704/04 din partea lui W. Pieck privind punerea în aplicare a cerințelor referitoare la
trasabilitate pentru asociațiile caritabile.
9
I. ARTICOLUL 14
CERINȚE PRIVIND SIGURANȚA PRODUSELOR ALIMENTARE
Considerentul 1
Libera circulație a produselor alimentare sigure și sănătoase reprezintă un aspect
esențial al pieței interne și contribuie substanțial la sănătatea și bunăstarea cetățenilor,
precum și la interesele lor sociale și economice.
Considerentul 10
Experiența a arătat că este necesar să se adopte măsuri de natură să garanteze
că produsele alimentare care nu prezintă siguranță nu vor fi introduse pe piață
și pentru a asigura existența sistemelor de identificare și reacție la problemele
de siguranță alimentară, astfel încât să se asigure funcționarea adecvată a
pieței interne și protejarea sănătății umane. Trebuie abordate și problemele
similare legate de siguranța hranei pentru animale.
Considerentul 23
Siguranța și încrederea consumatorilor din Comunitate și din terțe țări sunt deosebit de
importante. Comunitatea realizează tranzacții comerciale majore la nivel global cu
produse alimentare și hrană pentru animale și, în acest context, a încheiat acorduri
comerciale internaționale, contribuie la dezvoltarea standardelor internaționale care stau
la baza legislației alimentare și sprijină principiile comerțului liber cu hrană sigură
pentru animale și produse alimentare sigure și sănătoase în mod nediscriminatoriu,
urmând practici comerciale corecte și etice.
Considerentul 26
Unele state membre au adoptat legislație orizontală privind siguranța produselor
alimentare, impunând, în special, obligația generală ca operatorii economici să
comercializeze exclusiv produsele alimentare care nu prezintă riscuri. Cu toate
acestea, aceste state membre aplică criterii de bază diferite pentru a stabili dacă
un produs alimentar este sigur. Date fiind aceste abordări diferite și în absența
legislației orizontale în alte state membre, pot apărea bariere în calea comerțului
cu produse alimentare. Astfel de bariere pot apărea și în calea comerțului cu
hrană pentru animale.
Considerentul 27
În consecință, este necesar să se stabilească cerințe generale pentru ca numai
produsele alimentare și hrana sigură pentru animale să poată fi comercializate, astfel
încât piața internă a acestor produse să funcționeze eficient.
Articolul 14
(1) Nu sunt introduse pe piață produsele alimentare care nu prezintă siguranță.
(2) Se spune despre produse alimentare că nu prezintă siguranță atunci când se

consideră că acestea:
(a) sunt dăunătoare sănătății;

(b) nu sunt adecvate consumului uman.
10
(3) Atunci când se determină dacă un produs alimentar prezintă sau nu siguranță,
trebuie să se aibă în vedere:
(a) condițiile normale de folosire a produsului alimentar de către consumator și în

fiecare etapă de producție, prelucrare și distribuție;
(b) informațiile furnizate consumatorului, inclusiv informațiile de pe etichetă sau alte
informații general disponibile pentru consumator în privința evitării unor anumite
efecte negative asupra sănătății ale unui anumit produs alimentar sau ale unei anumite
categorii de produse alimentare.
(4) Atunci când se determină dacă un produs alimentar dăunează sănătății, trebuie să
se aibă în vedere:
(a) nu numai efectele probabile imediate și/sau pe termen scurt sau lung ale
acelui produs alimentar asupra sănătății unei persoane care îl consumă, dar și
asupra generațiilor următoare;
(b) efectele toxice cumulative probabile;
(c) sensibilitatea deosebită, din punct de vedere al sănătății, a unei categorii
specifice de consumatori, atunci când produsul alimentar este destinat acelei
categorii de consumatori.
(5) Atunci când se determină dacă un produs alimentar nu este adecvat consumului
uman, trebuie să se aibă în vedere dacă produsul alimentar este inacceptabil
pentru consumul uman potrivit utilizării căreia îi era destinat, din motive de
contaminare, indiferent dacă aceasta se face printr-o substanță străină sau în alt
mod sau prin putrefacție, deteriorare sau descompunere.
(6) În cazurile în care un produs alimentar care nu prezintă siguranță face parte
dintr-un transport, dintr-un lot sau dintr-o șarjă de mărfuri alimentare din aceeași
clasă sau având aceeași descriere, se presupune că toate produsele alimentare din
respectivul transport, lot sau șarjă nu prezintă nici ele siguranță, în afara
cazurilor în care, în urma unei evaluări detaliate, nu există nici o dovadă că restul
transportului, lotului sau șarjei nu prezintă siguranță.
(7) Produsele alimentare care sunt în conformitate cu prevederile comunitare

speciale ce reglementează siguranța produselor alimentare se consideră ca
neprezentând riscuri cu privire la aspectele acoperite de dispozițiile comunitare
speciale.
(8) Conformitatea unui produs alimentar cu dispozițiile speciale aplicabile acelui

produs alimentar nu împiedică autoritățile competente să ia măsuri adecvate de
impunere a restricțiilor privind introducerea sa pe piață sau să solicite retragerea
sa de pe piață, în cazurile în care există motive să se suspecteze că, în ciuda acestei
conformități, produsul alimentar respectiv prezintă riscuri din punct de vedere al
siguranței produselor alimentare.
11
(9) În cazul în care nu există prevederi comunitare speciale, se consideră că
produsele alimentare nu prezintă riscuri atunci când se conformează prevederilor
speciale ale legislației alimentare interne a statului membru pe al cărui teritoriu se
comercializează alimentul respectiv, astfel de prevederi fiind redactate și aplicate
fără a se aduce atingere prevederilor tratatului, în special articolelor 28 și 30.
12
I.1. Justificare
• Siguranța și acceptabilitatea produselor alimentare au o importanță deosebită.

Consumatorii trebuie să aibă încrederea și certitudinea că produsele alimentare
pe care le cumpără sunt ceea ce se așteaptă să fie, fără a fi dăunătoare sau a avea
efecte negative. Scopul articolului 14 este protejarea consumatorilor împotriva
produselor alimentare care fie reprezintă un risc pentru sănătate, fie sunt
inacceptabile.
• Articolul 14 definește cerințele generale privind siguranța produselor

alimentare care sunt utilizate împreună cu cerințele privind gestionarea
riscurilor care fac obiectul articolului 19, în vederea reducerii sau eliminării
oricăror riscuri de introducere pe piață a unor produse alimentare care nu
prezintă siguranță.
I.2. Implicații
• Obiectivul acestui articol este protejarea sănătății publice. Acesta stabilește, prin urmare,
factorii care trebuie luați în considerare pentru a decide dacă produsele alimentare, astfel
cum sunt definite la articolul 2 din regulament, sunt dăunătoare sănătății sau nu sunt
adecvate consumului uman.
• Cerințele articolului 14 se aplică produselor alimentare care sunt „introduse pe

piață”. Definiția „introducerii pe piață”3 este destul de cuprinzătoare și include
toate vânzările și furnizările, inclusiv vânzările unice și furnizările unice cu titlu
gratuit și deținerea produselor alimentare în scopul vânzării. Articolul nu vizează
însă producția primară pentru utilizarea privată casnică sau utilizarea produselor
alimentare pentru consumul casnic privat, care sunt exceptate în temeiul
articolului 1 alineatul (3) din regulament.
I.3. Contribuție/impact
I.3.1. Articolul 14 alineatul (1)
Acest articol interzice introducerea pe piață a produselor alimentare care nu prezintă

siguranță. Expresia „care nu prezintă siguranță” este definită mai jos.
I.3.2. Articolul 14 alineatul (2)
Produsele alimentare sunt considerate a „nu prezenta siguranță” dacă acestea:
• sunt dăunătoare sănătății sau
• nu sunt adecvate consumului uman.
Produse alimentare care sunt dăunătoare sănătății
3
„Introducerea pe piață” este definită la articolul 3 punctul 8 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002, ca „deținerea
produselor alimentare […] în scopul vânzării, inclusiv oferirea pentru vânzare sau orice altă formă de transfer,
indiferent dacă este gratuită sau nu, și însăși vânzarea, distribuția și alte forme de transfer”.
13
Odată ce s-a identificat un pericol care ar putea face ca produsele alimentare să fie dăunătoare
sănătății, ar trebui efectuată o evaluare a riscurilor asociate, luând în considerare factorii din
articolul 14 alineatele (3) și (4). Nu toate pericolele care pot fi constatate în legătură cu
produsele alimentare sunt controlate prin regulamente specifice. Produsele alimentare pot fi
dăunătoare sănătății fără a fi depășită o anumită limită legală. De exemplu, aceasta se aplică
atunci când se constată prezența în produse alimentare a sticlei, care nu este o substanță
interzisă în mod specific, sau dacă, de exemplu, se constată prezența unei substanțe chimice
periculoase care nu este identificată în mod specific de legislația privind contaminanții din
produsele alimentare. Principalul aspect este acela că odată ce un pericol de orice fel a fost
identificat, prioritatea absolută o constituie evaluarea riscurilor pe care acesta le poate
prezenta pentru sănătate.
Atunci când există preocupări cu privire la faptul că un anumit produs alimentar ar putea fi
dăunător sănătății, operatorii din sectorul alimentar trebuie să analizeze ulterior cât de grav
este riscul în acest context. Aceasta le va permite operatorilor să ia decizii privind măsurile
corespunzătoare. Responsabilitatea pentru evaluarea riscurilor aparține operatorilor din
sectorul alimentar, sub controlul autorităților naționale competente informate în prealabil,
astfel cum se prevede la articolul 17.
Produse alimentare care nu sunt adecvate consumului uman
Conceptul central al inadecvării este inacceptabilitatea. Produsele alimentare pot deveni

inadecvate din motive legate de contaminare, precum cea cauzată de un nivel ridicat de
contaminare microbiologică nepatogenă [a se vedea articolul 14 alineatele (3) și (5) din
regulament], de prezența unor corpuri străine, de gustul sau mirosul inacceptabil, precum și de
deteriorări dăunătoare mai evidente, cum ar fi putrefacția sau descompunerea.
I.3.3. Articolul 14 alineatul (3) – Considerente pentru a stabili dacă produsele

alimentare prezintă sau nu siguranță
Produsele alimentare pot să nu prezinte siguranță din cauza unei proprietăți intrinsece a
produsului alimentar în cauză, precum contaminarea cu bacterii patogene. Cu toate acestea,
produsele alimentare nu ar trebui să fie considerate a nu prezenta siguranță în cazul în care
condițiile normale de utilizare ar face ca acel produs să fie sigur [a se vedea articolul 14
alineatul (3) litera (a)]. De exemplu, este un aspect general acceptat faptul că majoritatea
tipurilor de carne trebuie să fie gătite în mod corect pentru a fi consumate în condiții de
siguranță.
Pe de altă parte, atunci când, în anumite cazuri, informații esențiale privind utilizarea
produselor alimentare nu sunt furnizate sau sunt incorecte, acest lucru ar putea face ca
produsele alimentare să nu mai prezinte siguranță. Articolul 14 alineatul (3) litera (b)
prevede că trebuie să se acorde atenție informațiilor furnizate consumatorilor, inclusiv
informațiilor de pe etichetă sau altor informații disponibile privind evitarea efectelor
negative specifice asupra sănătății ale unei anumite categorii de produse alimentare. Un
exemplu în acest sens ar fi cazul în care un produs alimentar sau un ingredient al unui produs
alimentar ar putea reprezenta un risc la adresa sănătății unui grup specific de consumatori în
cazul în care informațiile obligatorii privind acel produs alimentar sau unul dintre
ingredientele sale nu sunt comunicate în mod efectiv.
14
alimentare sunt dăunătoare sănătății
Conceptul de „dăunător sănătății” are legătură cu potențialul pericol pentru sănătatea

umană. Un exemplu ar putea fi toxina botulinică într-un produs alimentar fabricat.
Produsul alimentar ar putea fi dăunător chiar dacă pericolul ar fi cumulativ sau ar deveni
evident doar după o lungă perioadă de timp, precum contaminarea cu dioxine,
metilmercur sau substanțe carcinogene genotoxice care ar putea afecta generații
ulterioare.
Articolul 14 alineatul (4) litera (c) prevede că dacă produsele alimentare sunt fabricate
pentru un grup de consumatori cu o sensibilitate deosebită din punct de vedere al
sănătății (de exemplu, persoane cu intoleranțe sau alergice), atunci această
sensibilitate ar trebui avută în vedere atunci când se determină dacă un produs
alimentar este dăunător sănătății. Un exemplu l-ar putea constitui produsele alimentare
care sunt accidental contaminate încrucișat cu fructe cu coajă lemnoasă, ceea ce ar putea să
dăuneze sănătății dacă produsele respective ar fi destinate persoanelor care necesită o dietă
care exclude fructele cu coajă lemnoasă. Totuși, atunci când despre un produs nu se afirmă că
este destinat unui grup cu sensibilități deosebite din punct de vedere al sănătății, faptul că
poate fi dăunător pentru acel grup nu înseamnă în mod automat că este dăunător în sensul
descris în acest regulament (cu excepția cazului în care informațiile obligatorii nu sunt
comunicate în mod corespunzător).

alimentare nu sunt adecvate consumului uman
Conceptul de „neadecvat” are legătură cu inacceptabilitatea. Anumite produse alimentare

pot să nu prezinte deloc riscuri pentru sănătate, însă vor fi totuși calificate drept neadecvate
deoarece în mod rezonabil ar fi considerate inacceptabile pentru consumul uman. Exemple
în acest sens ar putea fi următoarele:
• Peștele în descompunere cu un miros puternic sau
• O unghie într-un rulou cu cârnați.
Produsele alimentare pot fi neadecvate și atunci când pot, de asemenea, prezenta un risc
pentru sănătate – în funcție de nivelul de contaminare. De exemplu:
• Anumite tipuri de produse alimentare mucegăite. Acestea ar putea include produse

alimentare care conțin mucegai care nu este imediat observabil (de exemplu, într-o
umplutură din fructe) și nu reprezintă o caracteristică a produsului;
• Pește care conține paraziți sau
• Produse alimentare care au un nivel anormal de ridicat de microorganisme nepatogene.
I.3.6. Articolul 14 alineatul (7) Produse alimentare conforme cu legislația din domeniul
siguranței produselor alimentare
15
Acest alineat prevede că produsele alimentare care sunt conforme cu dispozițiile comunitare
specifice care reglementează siguranța produselor alimentare sunt considerate ca prezentând
siguranță în ceea ce privește aspectele reglementate de dispozițiile comunitare specifice.
Aceasta înseamnă, prin urmare, că produsele alimentare care nu sunt conforme cu dispoziții
comunitare specifice privind siguranța sunt considerate a nu prezenta siguranță, cu excepția
cazului în care o evaluare a riscurilor prezintă dovezi contrare.
În special, operatorii din sectorul alimentar ar trebui să aplice articolul 14 alineatul (7) în mod
proporțional atunci când își îndeplinesc obligațiile în temeiul articolul 17 și iau decizii în
temeiul articolului 19.
De exemplu, o încălcare a unei anumite limite legale prevăzute în legislația comunitară

privind reziduurile ar însemna că este posibil ca produsul alimentar să fie dăunător sănătății
din perspectiva articolului 14 alineatul (4) sau inadecvat consumului uman din perspectiva
articolului 14 alineatul (5).
În acest context, ar trebui efectuată o evaluare, luând în considerare factorii de la articolul 14

alineatele (3)-(5) din perspectiva legislației în cauză. Dacă acea evaluare indică însă că
produsul nu este nici dăunător sănătății, nici inadecvat consumului uman, acesta nu va fi
considerat a nu prezenta siguranță în sensul articolului 19 din regulament. Această situație ar
putea apărea, de exemplu, deoarece în legislație a fost introdus un nivel de toleranță pentru
reziduurile de pesticide în produsele alimentare și, în timp ce un produs alimentar ar încălca
limita legală, acesta nu ar fi considerat a nu prezenta siguranță în sensul articolului 19 din
regulament deoarece nivelul maxim de reziduuri în cazul pesticidelor ia în considerare bunele
practici agricole. Cu toate acestea, produsul respectiv ar încălca legislația relevantă privind
reziduurile de pesticide și nu ar trebui introdus pe piață.
Totuși, în cazurile în care se constată că produsele alimentare nu sunt conforme cu legislația

comunitară specifică sectorului și ulterior, conform evaluării, se demonstrează, de asemenea,
că încalcă cerințele privind siguranța produselor alimentare de la articolul 14, cerințele de la
articolul 19 din regulament ar fi oricum aplicabile. Prin urmare, fiecare incident trebuie să fie
abordat individual, de la caz la caz, în scopul cerințelor de la articolul 19.
* *
16
II. ARTICOLUL 17
RESPONSABILITĂȚI
________________
Articolul 17
(1) Operatorii din sectorul produselor alimentare și operatorii cu activitate în domeniul

hranei pentru animale iau măsuri, în toate etapele producerii, prelucrării și distribuției din
unitatea aflată sub controlul lor, astfel încât produsele alimentare sau hrana pentru animale
să satisfacă cerințele legislației alimentare care sunt relevante pentru activitățile lor și
verifică îndeplinirea acestor cerințe.
(2) Statele membre aplică legislația alimentară, monitorizează și verifică respectarea

cerințelor relevante ale legislației alimentare de către operatorii din sectorul alimentar și
operatorii cu activitate în domeniul hranei pentru animale în toate etapele producerii,
prelucrării și distribuției.
În acest scop, statele membre practică un sistem de controale oficiale și alte activități,
conform împrejurărilor, inclusiv comunicarea către public a siguranței și riscului produselor
alimentare și hranei pentru animale, supravegherea siguranței alimentelor și a hranei pentru
animale și alte activități de monitorizare cuprinzând toate etapele de producție, prelucrare și
distribuție.
De asemenea, statele membre stabilesc normele privind măsurile și penalizările aplicabile

pentru încălcarea legislației alimentare și hranei pentru animale. Măsurile și penalizările
prevăzute trebuie să fie eficiente, proporționale și cu efect de descurajare.
17
II.1. Justificare
• Acest articol se încadrează în obiectivul care a fost stabilit în Cartea albă privind
siguranța produselor alimentare de a defini rolurile autorităților competente din statele
membre și ale tuturor categoriilor de părți interesate din cadrul lanțului alimentar și al
hranei pentru animale – indicat în continuare prin termenul „lanțul alimentar”
(respectiv fermieri, producători de alimente și hrană pentru animale, importatori,
intermediari, distribuitori, întreprinderi publice sau private de catering…).
• Având în vedere că un operator din sectorul alimentar4 este cel mai în măsură să
elaboreze un sistem sigur de furnizare a produselor alimentare/hranei pentru animale și
să asigure că produsele alimentare/hrana pentru animale pe care le/o furnizează
prezintă siguranță, acesta are responsabilitatea legală principală în ceea ce privește
asigurarea conformității cu legislația alimentară5, în special siguranța produselor
alimentare.
II.2. Implicații
• Articolul 17 alineatul (1) impune operatorilor din sectorul alimentar o obligație

conform căreia trebuie să participe în mod activ la punerea în aplicare a cerințelor
legislației alimentare prin verificarea îndeplinirii acestor cerințe. Această cerință
generală este strâns legată de alte cerințe obligatorii prevăzute de legislația specifică
(respectiv punerea în aplicare a HACCP în domeniul igienei alimentelor).
• Astfel, articolul 17 alineatul (1) implică o responsabilitate a operatorilor pentru

activitățile sub controlul acestora în temeiul normelor clasice privind răspunderea, în
conformitate cu care orice persoană ar trebui să fie răspunzătoare pentru faptele și
acțiunile aflate sub controlul său. Articolul menționat consolidează această cerință în
ordinea juridică comunitară aplicabilă în domeniul legislației alimentare (nu doar
legislația din domeniul siguranței produselor alimentare, ci și alte acte legislative din
domeniul alimentar) și, astfel, interzice statelor membre să mențină sau să adopte
dispoziții juridice la nivel național care ar exonera de această obligație orice operator
din sectorul alimentar.
• Deși cerința prevăzută la articolul 17 alineatul (1) se aplică direct de la 1 ianuarie

2005, răspunderea operatorilor din sectorul alimentar ar trebui să decurgă în practică
din încălcarea unei cerințe specifice a legislației alimentare (și din normele privind
răspunderea civilă sau penală care pot fi găsite în ordinea juridică a fiecărui stat
membru). Procedurile privind răspunderea nu vor fi întemeiate pe articolul 17, ci pe un
4
În înțelesul prezentului document, termenul „operator din sectorul alimentar” include atât operatorii din
domeniul produselor alimentare cât și pe cei din domeniul hranei pentru animale.
5
În înțelesul prezentului document, termenul „legislație alimentară” include atât legislația din domeniul
produselor alimentare, cât și pe cea din domeniul hranei pentru animale, iar termenul „siguranța produselor
alimentare” include atât siguranța produselor alimentare, cât și siguranța hranei pentru animale.
18
temei juridic care trebuie găsit în ordinea juridică națională și în legislația specifică
încălcată.
• Articolul 17 alineatul (2) stabilește o obligație generală a autorităților competente din

statele membre de a monitoriza și controla aplicarea completă și eficace a cerințelor
legislației alimentare în toate etapele lanțului alimentar.
II.3. Contribuție/impact
II.3.1. Cerința generală privind conformitatea și verificarea
• De la 1 ianuarie 2005, această regulă devine o cerință generală aplicabilă în toate

statele membre și în toate domeniile legislației alimentare.
• Consolidarea acestei cerințe ar trebui să elimine discrepanțele care au ca rezultat

bariere în calea comerțului și denaturări ale concurenței între operatorii din sectorul
alimentar.
• Aceasta ia în considerare în totalitate rolul fundamental al întreprinderilor cu profil

alimentar pentru politica „de la fermă la consumatorul final” – cuprinzând toate
segmentele lanțului alimentar, în special în ceea ce privește garantarea siguranței
alimentare.
II.3.2. Alocarea răspunderii
• Articolul 17 are următoarele scopuri:
- Definirea responsabilităților operatorilor din sectorul alimentar și

diferențierea acestora de responsabilitățile statelor membre și,
- Extinderea către toate domeniile legislației alimentare a principiului

potrivit căruia responsabilitatea primară pentru asigurarea conformității cu
legislația alimentară, în special siguranța produselor alimentare, aparține
întreprinderilor cu profil alimentar.
• Articolul nu are efectul de a introduce un regim comunitar de reglementare a alocării

răspunderii între diferitele verigi ale lanțului alimentar. Determinarea faptelor și
circumstanțelor care ar putea atrage răspunderea penală și/sau civilă a unui operator
este un aspect complex, care depinde în foarte mare măsură de structura diferitelor
sisteme juridice naționale.
• Trebuie menționat că orice discuție cu privire la aspecte legate de responsabilitate ar

trebui să ia în considerare faptul că interacțiunile între producători, fabricanți și
distribuitori devin din ce în ce mai complexe. Astfel, de exemplu, în numeroase cazuri,
producătorii primari au obligații contractuale față de fabricanți sau distribuitori în
sensul îndeplinirii unor specificații de calitate și/sau siguranță. Distribuitorii solicită
din ce în ce mai mult ca produsele să fie produse sub propria lor marcă și au un rol
esențial în conceperea și proiectarea produsului.
19
Această situație nouă ar trebui astfel să aibă ca rezultat o mai mare responsabilitate
comună în cadrul întregului lanț alimentar, mai degrabă decât responsabilități
individuale dispersate. Cu toate acestea, fiecare verigă din lanțul alimentar ar trebui să
ia măsurile necesare pentru a asigura conformitatea cu cerințele legislației alimentare
în contextul activităților specifice pe care le desfășoară, prin aplicarea principiilor tip
HACCP și a altor instrumente similare.
Atunci când se constată că un produs nu respectă cerințele legislației alimentare,

răspunderea fiecărei verigi din cadrul lanțului ar trebui revizuită în funcție de
îndeplinirea sau neîndeplinirea de către aceasta în mod adecvat a propriilor sale
responsabilități specifice.
* *
III. ARTICOLUL 18
TRASABILITATEA
________________
Considerentul 28
Experiența a demonstrat că funcționarea pieței interne de produse alimentare și hrană pentru
animale poate fi pusă în pericol în cazul în care este imposibil să se asigure trasabilitatea
produselor alimentare și a hranei pentru animale. Prin urmare, este necesar să se stabilească
un sistem cuprinzător de trasabilitate în afacerile cu produse alimentare și hrană pentru
animale, astfel încât să se poată face retrageri orientate cu precizie și exacte sau să se ofere
informații consumatorilor sau oficialilor responsabili cu controlul, evitându-se astfel
perturbări majore în eventualitatea apariției unor probleme în domeniul siguranței produselor
alimentare.
Considerentul 29
Este necesar să se asigure că o societate din sectorul alimentar sau cu activitate in domeniul
hranei pentru animale, inclusiv un importator, poate identifica cel puțin societatea care a
furnizat produsele alimentare, hrana pentru animale, animalele sau substanțele ce pot fi
încorporate într-un produs alimentar sau în hrana pentru animale, pentru a se asigura că, în
cadrul unei investigații, trasabilitatea acestora se poate face în orice etapă.
Articolul 3 punctul 3
„Operator în sectorul alimentar” înseamnă persoanele fizice sau juridice care răspund de
îndeplinirea cerințelor legislației alimentare în cadrul întreprinderii cu profil alimentar aflată
sub controlul lor.
„Operator cu activitate în domeniul hranei pentru animale” înseamnă persoanele fizice sau
juridice responsabile pentru asigurarea respectării cerințelor legislației alimentare în
întreprinderea ce operează în sectorul nutriției animalelor aflată sub controlul său.
20
„Trasabilitate” înseamnă capacitatea de a depista și a urmări anumite produse alimentare,
hrană pentru animale, un animal de la care se obțin produse alimentare sau o substanță
destinată încorporării sau care este de așteptat să fie încorporată în anumite produse
alimentare sau hrană pentru animale, pe parcursul tuturor etapelor de producție, prelucrare și
distribuție.
Articolul 18
(1) Trasabilitatea produselor alimentare, a hranei pentru animale, a animalelor de la care se

obțin produse alimentare și a oricărei alte substanțe destinată sau prevăzută a fi încorporată
într-un produs alimentar sau în hrana pentru animale se stabilește pentru toate etapele
producției, prelucrării și distribuției.
(2) Operatorii din sectorul alimentar și operatorii cu activitate în domeniul hranei pentru
animale trebuie să poată identifica orice persoană de la care au fost aprovizionați cu un
produs alimentar, o hrană pentru animale, un animal de la care se obțin produse alimentare
sau orice substanță destinată sau prevăzută să fie încorporată într-un produs alimentar sau
hrană pentru animale.
În acest scop, acești operatori dispun de sisteme și proceduri care permit ca aceste informații
să fie puse la dispoziția autorităților competente, la cerere.
(3) Operatorii din sectorul alimentar și operatorii cu activitate în domeniul hranei pentru
animale dispun de sisteme și proceduri pentru identificarea celorlalte societăți către care au
fost furnizate produsele lor. Aceste informații sunt puse la dispoziția autorităților competente,
la cerere.
(4) Produsele alimentare sau hrana pentru animale care sunt introduse pe piață sau este de
așteptat să fie introduse pe piață în Comunitate sunt etichetate sau identificate în mod
corespunzător pentru facilitarea trasabilității lor, prin documentație sau informații adecvate,
în conformitate cu cerințele relevante ale dispozițiilor mai speciale.
(5) În conformitate cu procedura stabilită la articolul 58 alineatul (2), pot fi adoptate

dispoziții pentru aplicarea cerințelor prezentului articol în sectoare specifice.
III.1. Justificare
Incidentele anterioare în legătură cu produsele alimentare au demonstrat că posibilitatea de a

urmări produsele alimentare și hrana pentru animale pe parcursul întregului lanț alimentar este
de maximă importanță pentru protecția sănătății publice și a intereselor consumatorilor. În
special, registrele de trasabilitate contribuie la:-
o Facilitarea retragerii și returnării produselor alimentare în mod orientat,

evitând astfel perturbări nenecesare ale comerțului;
o Furnizarea de informații exacte consumatorilor cu privire la produsele

implicate, contribuind astfel la menținerea încrederii acestora; -
o Facilitarea evaluării riscurilor de către autoritățile de control.
21
Trasabilitatea nu determină în sine siguranța produselor alimentare. Aceasta este o modalitate
de a contribui la controlarea unei probleme în domeniul siguranței produselor alimentare.
Regulamentul (CE) nr. 178/2002 se concentrează în primul rând pe siguranța produselor

alimentare și pe îndepărtarea de pe piață a produselor alimentare care nu prezintă siguranță.
Totuși, pe lângă rolul lor în ceea ce privește siguranța produselor alimentare, cerințele privind
trasabilitatea contribuie și la asigurarea următoarelor:-
o Tranzacții corecte între operatori;
o Fiabilitatea informațiilor furnizate consumatorilor în sensul susținerii

afirmațiilor formulate de producători.
III.2. Cerințe
• Articolul 18 solicită operatorilor din sectorul alimentar:
- Să poată să identifice de la cine și către cine a fost furnizat un produs;
- Să dispună de sisteme și proceduri care să permită punerea acestor informații la

dispoziția autorităților competente, la cerere.
Cerința se bazează pe abordarea „un pas înapoi, un pas înainte” care implică pentru operatorii
din sectorul alimentar următoarele:
- Aceștia dispun de un sistem care le permite să identifice furnizorul (furnizorii)

imediat (imediați) și clientul (clienții) imediat (imediați) al (ai) produselor lor.
- Se stabilește o legătură „furnizor-produs” (ce produse sunt furnizate de către
care furnizor).
- Se stabilește o legătură „client-produs” (ce produse sunt furnizate căror clienți).
Cu toate acestea, operatorii din sectorul alimentar nu trebuie să identifice
clienții imediați atunci când aceștia sunt consumatori finali.
III.3. Impactul asupra operatorilor din sectorul alimentar
• Deși trasabilitatea nu este o noțiune nouă în cadrul lanțului alimentar, este pentru prima
dată când obligația tuturor operatorilor din sectorul alimentar de a identifica furnizorii
și beneficiarii direcți ai produselor/hranei pentru animale produse de aceștia este
stipulată în mod explicit într-un text juridic comunitar orizontal. Astfel, articolul 18 a
creat o nouă obligație generală pentru operatorii din sectorul alimentar.
• Articolul 18 este formulat în termeni de obiective și rezultat intenționat al acestuia, mai

degrabă decât în termeni de prescriere a modului în care acestea trebuie atinse.
Fără a aduce atingere cerințelor specifice, această abordare mai generală permite o mai mare
flexibilitate a industriei în ceea ce privește punerea în aplicare a cerinței și, astfel, există o mai
22
mare probabilitate ca aceasta să conducă la reducerea costurilor de conformitate. Totuși,
aceasta impune atât operatorilor din sectorul alimentar, cât și autorităților de control să adopte
un rol activ în asigurarea eficacității punerii în aplicare.
III.3.1. Domeniul de aplicare al cerinței privind trasabilitatea
i) Produsele vizate.
• Articolul 18 menționează „orice altă substanță destinată sau prevăzută a fi

încorporată într-un produs alimentar sau în hrana pentru animale”. Totuși, această
dispoziție nu se aplică medicamentelor de uz veterinar, produselor de protecție a
plantelor și îngrășămintelor. Trebuie remarcat că unele dintre aceste produse sunt
reglementate în regulamente sau directive comunitare specifice, care ar putea chiar să
impună cerințe mai stricte privind trasabilitatea.
• Substanțele vizate sunt cele destinate sau prevăzute a fi „încorporate” într-un produs
alimentar sau în hrana pentru animale, în timpul fabricării, preparării sau tratării
acestora. Aceasta ar include, de exemplu, toate tipurile de ingrediente din produsele
alimentare și din hrana pentru animale, inclusiv cerealele atunci când sunt încorporate
în hrana pentru animale sau în produsele alimentare. Cerealele sunt însă excluse atunci
când sunt utilizate ca semințe pentru cultivare.
• În mod similar, ambalajele nu se încadrează în definiția „produselor alimentare”

stabilită la articolul 2 al regulamentului și, prin urmare, nu intră sub incidența
articolului 18. Trasabilitatea ambalajelor produselor alimentare a fost reglementată de
Regulamentul (CE) nr. 1935/2004 al Parlamentului European și al Consiliului privind
materialele și obiectele destinate să vină în contact cu produsele alimentare și de
abrogare a Directivelor 80/590/CEE și 89/109/CEE.
• În plus, pachetul legislativ privind igiena produselor alimentare6 și Regulamentul

privind igiena furajelor7 asigură o legătură între produsele alimentare/hrana pentru
animale și medicamentele de uz veterinar și produsele de protecție a plantelor,
acoperind acest vid deoarece fermierii trebuie să păstreze evidențe cu privire la aceste
produse.
ii) Operatorii vizați
• Articolul 18 din regulament se aplică operatorilor din sectorul alimentar în toate

etapele lanțului alimentar/al hranei pentru animale, de la producția primară (animale
de la care se obțin produse alimentare, recolte), prelucrarea produselor
alimentare/hranei pentru animale, până la distribuție și furnizare, inclusiv intermediari,
6
Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European și al Consiliului privind igiena produselor
alimentare; Regulamentul (CE) nr. 853/2004 Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme
specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală și Regulamentul (CE) nr. 854/2004 al
Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a normelor specifice de organizare a controalelor oficiale
privind produsele de origine animală destinate consumului uman.
7
Regulamentul (CE) nr. 183/2005 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a cerințelor privind
igiena furajelor, JO L 35, 8.2.2005, p. 1.
23
indiferent dacă aceștia dețin fizic produsele alimentare/hrana pentru animale în cauză.
Pot fi incluse și asociațiile caritabile; cu toate acestea, statele membre ar trebui să aibă
în vedere gradul de organizare și continuitate a activităților acestora în scopul aplicării
articolului 18
• Articolul 3 punctele 2 și 5 definesc întreprinderea cu profil alimentar/care operează în

sectorul nutriției animalelor ca „orice întreprindere, indiferent dacă are sau nu drept
scop obținerea de profit și indiferent dacă este publică sau privată, care desfășoară
oricare dintre activitățile legate de orice etapă de producție, prelucrare și distribuție a
produselor alimentare/hranei pentru animale”. Transportatorii independenți și
întreprinderile de depozitare, în calitate de întreprinderi implicate în distribuția
produselor alimentare/hranei pentru animale, sunt cuprinse în această definiție și
trebuie să respecte articolul 18.
• Atunci când transportul/depozitarea sunt integrate într-o întreprindere cu profil

alimentar/care operează în sectorul nutriției animalelor, întreprinderea în ansamblu
trebuie să respecte dispozițiile articolului 18. Pentru unitatea de transport, poate fi
suficientă menținerea unei evidențe a produselor furnizate clienților, în timp ce alte
unități din cadrul întreprinderii ar păstra evidența produselor primite de la furnizori.
• Fabricanții de medicamente de uz veterinar și de materie primă pentru producția

agricolă (precum semințe) nu fac obiectul cerințelor articolului 18.
iii) Aplicabilitatea în ceea ce privește exportatorii din țări terțe (în legătură cu
articolul 11)
• Dispozițiile referitoare la trasabilitate din regulament nu se aplică în afara UE. Această

cerință vizează toate etapele de producție, prelucrare și distribuție în UE, și anume de
la importatorul din UE până la nivelul comerțului cu amănuntul, excluzând totuși
furnizarea către consumatorul final.
• Articolul 11 nu ar trebui să fie interpretat ca extinzând cerința privind trasabilitatea la

operatorii din sectorul alimentar din țări terțe. Acest articol prevede că produsele
alimentare/hrana pentru animale importate/importată în Comunitate respectă cerințele
relevante ale legislației alimentare a UE.
• Exportatorii din țările cu care s-au încheiat parteneriate comerciale nu pot fi obligați
prin lege să îndeplinească cerința de trasabilitate impusă în cadrul UE (în afara cazului
în care există acorduri bilaterale speciale pentru anumite sectoare sensibile sau atunci
când există cerințe juridice comunitare specifice, de exemplu în sectorul veterinar).
• Obiectivul articolului 18 este suficient îndeplinit în cazul importurilor de produse

alimentare/hrană pentru animale deoarece cerința se extinde la importatorul din UE.
Importatorul din UE trebuie să poată identifica de la cine a fost exportat produsul din
țara terță.
• Practica frecventă în rândul unora dintre operatorii din sectorul alimentar din UE este
de a solicita partenerilor comerciali să îndeplinească cerințele privind trasabilitatea
chiar depășind principiul „un pas înapoi, un pas înainte”. Totuși, trebuie reținut că
aceste cerințe fac parte din dispozițiile contractuale și nu sunt impuse de regulament.
24
III.3.2. Punerea în aplicare a cerințelor privind trasabilitatea
i) Identificarea furnizorilor și a clienților de către operatorii din sectorul alimentar

Un operator din sectorul alimentar ar trebui să poată identifica orice „persoană” de la
care sunt primite produse alimentare/materii prime. Această persoană poate fi o
persoană fizică (de exemplu, un vânător sau un culegător de ciuperci) sau o persoană
juridică (precum o întreprindere sau o societate comercială).
Trebuie clarificat că termenul „furnizare” nu ar trebui interpretat doar ca simpla livrare

a produselor alimentare/hranei pentru animale sau a animalului de la care se obțin
produse alimentare. Acest termen se referă mai degrabă la transferul dreptului de
proprietate asupra produselor alimentare/hranei pentru animale sau asupra animalului
de care se obțin produse alimentare. Cu toate acestea, intermediarii trebuie să fie
considerați ca un tip de furnizori în sensul acestui articol, chiar dacă aceștia nu dețin
posesia fizică a mărfurilor. Identificarea numelui persoanei care efectuează livrarea
fizică nu este obiectivul urmărit de această regulă și nu ar fi suficientă pentru
garantarea trasabilității de-a lungul lanțului alimentar.
Un operator din sectorul alimentar trebuie, de asemenea, să identifice celelalte

întreprinderi cu profil alimentar/din sectorul nutriției animalelor cărora le furnizează
produsele (excluzând consumatorii finali). În cazul schimburilor comerciale între un
comerciant cu amănuntul, precum un supermarket, și un restaurant, cerința privind
trasabilitatea continuă să se aplice.
Operatorii de depozite frigorifice și transportatorii sunt întreprinderi cu profil

alimentar și trebuie, de asemenea, să păstreze registre privind trasabilitatea.
ii) Trasabilitatea internă
• Fără a aduce atingere regulilor specifice sectorului, regulamentul nu impune în mod

expres operatorilor să stabilească o legătură (așa-numita trasabilitate internă) între
produsele intrate și cele ieșite. De asemenea, nu există nicio cerință de păstrare a unei
evidențe în care să se identifice cum sunt divizate și combinate loturile în cadrul unei
întreprinderi pentru a crea anumite produse sau loturi noi.
• Cu toate acestea, un sistem intern de trasabilitate ar contribui la retrageri mai orientate

și mai exacte. Operatorii din sectorul alimentar pot economisi costuri în termeni de
timp necesar pentru retrageri și prin evitarea perturbărilor nenecesare la scară mai
largă. Aceasta, la rândul său, va contribui la menținerea încrederii consumatorilor.
Sistemele de trasabilitate oferă, de asemenea, informații în cadrul întreprinderilor cu
profil alimentar pentru a sprijini procesul de control și gestionare a stocurilor. Decizia
de a adopta sau nu un sistem intern de trasabilitate și nivelul de detaliu ar trebui lăsate
la latitudinea operatorului din sectorul alimentar, proporțional cu dimensiunea și
natura întreprinderii respective.
25
iii) Sistemele de trasabilitate stabilite de legislația specifică
Pe lângă legislația specifică de stabilire a normelor de trasabilitate în domeniul siguranței

alimentare pentru anumite sectoare/produse, cum ar fi etichetarea cărnii de vită8, etichetarea
peștelui9 și OMG-urile10, există regulamente specifice de stabilire a unor standarde de
comercializare și calitate pentru anumite produse. Aceste regulamente au de multe ori scopul
asigurării unor condiții de concurență loială și conțin dispoziții privind identificarea
produselor, transmiterea documentelor care însoțesc tranzacțiile, păstrarea registrelor etc.
Orice alt sistem de identificare a produselor care există în cadrul dispozițiilor specifice poate
fi utilizat pentru a satisface cerința stabilită de articolul 18, în măsura în care permite
identificarea furnizorilor și a beneficiarilor direcți ai produselor în toate etapele de producție,
fabricare și distribuție.
Cu toate acestea, cerințele de trasabilitate din regulament sunt cerințe generale și, prin urmare,
se aplică întotdeauna. Operatorii din sectorul alimentar ar trebui să determine dacă dispozițiile
sectoriale de trasabilitate îndeplinesc deja cerințele de la articolul 18.
iv) Informații care trebuie păstrate
Articolul 18 nu specifică ce tipuri de informații ar trebui păstrate de operatorii din sectorul

alimentar și de cei cu activitate în domeniul hranei pentru animale . Cu toate acestea, pentru
îndeplinirea obiectivului articolului 18, ar trebui păstrate cel puțin următoarele informații.
o Numele, adresa furnizorului și identificarea produselor furnizate;.

o Numele, adresa clientului și identificarea produselor livrate;.
o Data și, dacă este necesar, ora tranzacției/livrării;
o Volumul, după caz, sau cantitatea:
Dacă se păstrează registre de trasabilitate în format tipărit, este posibil ca pe acestea să fie
deja trecute data și ora livrării, precum și numele și adresa furnizorului și clientului. În caz
contrar, data trebuie înregistrată în mod specific, la fel și ora dacă există mai mult de o
furnizare/livrare într-o anumită zi. Deși nu este obligatoriu, ar fi, de asemenea, util să se
înregistreze detalii cu privire la orice referință sau număr al lotului care ar permite
identificarea produsului.
Crizele alimentare din trecut au arătat că urmărirea fluxului comercial al unui produs prin
păstrarea facturilor nu este suficientă pentru urmărirea fluxului fizic al produselor, deoarece
8
Regulamentul (CE) nr. 1760/2000 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iulie 2000 de stabilire a
unui sistem de identificare și înregistrare a bovinelor și privind etichetarea cărnii de vită și mânzat și a
produselor din carne de vită și mânzat și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 820/97, JO L 204, 11.8.2000,
p. 1
9
Regulamentul (CE) nr. 2065/2001 al Comisiei din 22 octombrie 2001 de stabilire a normelor de aplicare a
Regulamentului (CE) nr. 104/2000 al Consiliului privind informarea consumatorilor cu privire la produsele
pescărești și de acvacultură, JO L 278, 23.10.2001 p.6
10
Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului privind produsele alimentare și
furajele modificate genetic, JO L 268, 18.10.2003, p. 1; Regulamentul (CE) nr. 1830/2003 al Parlamentului
European și al Consiliului privind trasabilitatea și etichetarea organismelor modificate genetic și trasabilitatea
produselor destinate alimentației umane sau animale, produse din organisme modificate genetic, și de modificare
a Directivei 2001/18/CE, JO L 268, 18.10.2003, p. 24.
26
produsele alimentare/hrana pentru animale ar putea fi, de exemplu, trimise spre depozitare.
Prin urmare, este esențial ca sistemul de trasabilitate al fiecărui operator din sectorul
alimentar/ cu activitate în domeniul hranei pentru animale să fie proiectat în așa fel încât să
urmărească fluxul fizic al produselor.
v) Timpul de reacție pentru disponibilitatea datelor privind trasabilitatea
• Articolul 18 impune operatorilor din sectorul alimentar și celor cu activitate în domeniul

hranei pentru animale să dispună de sisteme și proceduri pentru a asigura trasabilitatea
produselor lor. Deși articolul nu oferă detalii privind aceste sisteme, utilizarea termenilor
„sisteme” și „proceduri” implică un mecanism structurat care poate oferi informațiile
necesare la cererea autorităților competente.
• Atunci când se elaborează un sistem de trasabilitate, nu înseamnă în mod necesar că

operatorii din sectorul alimentar sau cei cu activitate în domeniul hranei pentru animale
trebuie să dispună de un sistem specific. Importantă este necesitatea de a furniza
informații, nu formatul în care acestea sunt păstrate. Registrele de trasabilitate ar trebui să
fie suficient organizate astfel încât să permită disponibilitatea „la cerere” fără nicio
întârziere nejustificată a cerințelor impuse de articolul 19.
• Un sistem de trasabilitate este bun atunci când furnizează informații exacte cu rapiditate;
aceasta ar contribui la satisfacerea obiectivului urmărit, astfel cum se descrie în
considerentul 28 al regulamentului. O întârziere în prezentarea acestor informații relevante
ar submina o reacție promptă în caz de criză.
vi) Timpul de păstrare a registrelor
Articolul 18 nu specifică o perioadă minimă de timp pentru păstrarea registrelor și, prin
urmare, este la latitudinea întreprinderilor să decidă, ținând seama de faptul că imposibilitatea
de a prezenta registre adecvate ar constitui un delict. În sens larg, se consideră că documentele
comerciale sunt de obicei înregistrate pe o perioadă de 5 ani în vederea controalelor fiscale.
Se sugerează că această perioadă de 5 ani, atunci când se aplică de la data fabricării sau
livrării pentru registrele de trasabilitate11, ar putea îndeplini obiectivul articolului 18.
Totuși, această regulă comună ar trebui să fie adaptată în anumite cazuri:
- Pentru produsele foarte perisabile, care au un termen de valabilitate mai mic de 3 luni
sau care nu au un termen de valabilitate specificat12, destinate direct consumatorului final,
registrele ar putea fi păstrate pe o perioadă de șase luni de la data fabricării sau livrării.
- Pentru alte produse care au un termen de valabilitate, registrele ar putea fi păstrate pe

perioada de valabilitate plus 6 luni;
- Pentru produsele13 fără un termen de valabilitate specificat, s-ar putea aplica regula
generală de 5 ani).
11
În special pentru registrele care fac parte din prima categorie de informații prevăzută la punctul II. 3. 4.
12
Produse precum fructe, legume și produse care nu sunt preambalate.
13
Produse precum vinul.
27
În fine, trebuie să se aibă în vedere faptul că, pe lângă dispozițiile de trasabilitate de la
articolul 18 din regulament, numeroase întreprinderi cu profil alimentar fac obiectul unor
cerințe mai specifice în ceea ce privește păstrare a registrelor (tip de informații care trebuie
păstrate și perioada). Autoritățile competente ar trebui să se asigure că aceste reguli sunt
respectate.
* *
28
IV. ARTICOLUL 19
RETRAGEREA, RETURNAREA ȘI NOTIFICAREA
DE CĂTRE OPERATORII DIN SECTORUL ALIMENTAR

_________________
Articolul 19
(1) În cazul în care un operator din sectorul alimentar consideră sau are motive să creadă că
un produs alimentar pe care l-a importat, produs, prelucrat, fabricat sau distribuit nu
satisface cerințele privind siguranța produselor alimentare, el inițiază de îndată procedurile
pentru retragerea produsului alimentar respectiv de pe piață în cazul în care produsul
alimentar a ieșit de sub controlul imediat al respectivului operator inițial și informează
despre aceasta autoritățile competente. În cazul în care produsul ar putea să fi ajuns la
consumator, operatorul informează, în mod eficient și precis, consumatorii în legătură cu
motivul retragerii acestuia și, dacă este necesar, retrage de la consumatori produsele care le-
au fost deja furnizate, atunci când alte măsuri nu sunt suficiente pentru realizarea unui nivel
ridicat de protecție a sănătății.
(2) Un operator din sectorul alimentar responsabil pentru activități de vânzare cu amănuntul
și distribuție care nu afectează ambalarea, etichetarea, siguranța sau integritatea produselor
alimentare inițiază, în limitele activităților sale, proceduri de retragere de pe piață a
produselor care nu satisfac cerințele de siguranță a produselor alimentare și participă la
procesul de siguranță a produselor alimentare transmițând mai departe informațiile necesare
pentru trasabilitatea unui produs alimentar, cooperând la acțiunile întreprinse de
producători, prelucrători, fabricanți și/sau autoritățile competente.
(3) Un operator din sectorul alimentar informează de îndată autoritățile competente dacă el
consideră sau are motive să creadă că un produs alimentar care este introdus pe piață poate
fi dăunător pentru sănătatea umană. Operatorii economici informează autoritățile
competente în legătură cu acțiunile întreprinse pentru prevenirea riscurilor asupra
consumatorului final și nu împiedică sau descurajează orice persoană să coopereze, în
conformitate cu legislația internă și practica legală, cu autoritățile competente, în cazurile în
care aceasta ar putea preveni, reduce sau elimina un risc rezultat dintr-un produs alimentar.
(4) Operatorii din sectorul alimentar cooperează cu autoritățile competente la acțiunile

întreprinse pentru evitarea sau reducerea riscurilor prezentate de un produs alimentar pe
care ei îl furnizează sau l-au furnizat.
IV.1. Justificare
• Articolul 19 are ca obiectiv atenuarea problemelor care apar atunci când produsele
alimentare care nu îndeplinesc cerințele de siguranță a produselor alimentare ies de
sub controlul întreprinderii cu profil alimentar și prevenirea, reducerea sau eliminarea
29
riscurilor atunci când o întreprindere a introdus pe piață produse alimentare care ar
putea fi dăunătoare sănătății.
• Obligația de a retrage, de a solicita returnarea sau de a notifica produsele alimentare

care nu prezintă siguranță în temeiul articolului 19 apare atunci când produsele
alimentare nu prezintă sau ar putea să nu prezinte siguranță în conformitate cu
articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002.
• Operatorii din sectorul alimentar trebuie să aplice criteriile de la articolul 14 pentru a

determina dacă un produs alimentar nu prezintă siguranță și ar trebui să se ia măsuri în
conformitate cu articolul 19.
• Notificarea autorităților competente de către operatorii din sectorul alimentar permite

acestor autorități monitorizarea luării de către operatori a măsurilor adecvate pentru
abordarea riscurilor cauzate de un produs alimentar introdus pe piață și dispunerea sau
luarea măsurilor suplimentare, dacă este necesar, pentru evitarea riscurilor.
IV.2. Implicații
• Articolul 19 impune obligații specifice de la 1 ianuarie 2005 pentru operatorii din

sectorul alimentar de a retrage de pe piață produsele alimentare care nu îndeplinesc
cerințele de siguranță a produselor alimentare și de a notifica acest aspect autorităților
competente. Atunci când este posibil ca un produs să fi ajuns la consumator,
operatorul informează consumatorul și, dacă este necesar, solicită returnarea de către
consumator a produselor care deja i-au fost furnizate.
• Articolul 19 prevede cooperarea necesară între operatorii din diverse segmente ale
lanțului de distribuție a produselor alimentare, astfel încât să se asigure retragerea de
pe piață a produselor alimentare care nu prezintă siguranță.
• Articolul 19 impune, de asemenea, o obligație suplimentară pentru operatorii din

sectorul alimentar de a informa autoritățile competente în cazul în care consideră sau
au motive să considere că un produs pe care l-au introdus pe piață ar putea fi dăunător
sănătății.
• Acest articol prevede o obligație generală a operatorilor din sectorul alimentar de a

coopera cu autoritățile competente în ceea ce privește măsurile luate pentru evitarea
sau reducerea riscurilor prezentate de un produs alimentar pe care îl furnizează sau l-
au furnizat.
IV.3. Contribuție/impact
IV.3.1. Articolul 19 alineatul (1)
30
i) Obligația de retragere
Articolul 19 alineatul (1) impune operatorilor din sectorul alimentar obligația specifică de a
retrage de pe piață un produs alimentar care a ieșit de sub controlul imediat al acestora și care
nu îndeplinește cerințele de siguranță a produselor alimentare și de a informa autoritățile
competente cu privire la aceasta.
Retragerea nu este definită în Regulamentul nr. 178/2002, însă este înțeleasă la nivel general
ca procesul prin care un produs este îndepărtat din lanțul de aprovizionare, cu excepția unui
produs care este în posesia consumatorilor. Definiția din Directiva 2001/95/CE privind
siguranța generală a produselor este utilă, deoarece indică faptul că retragerea are ca scop
prevenirea distribuției, expunerii și oferirii unui produs.
Trebuie subliniat că în temeiul articolului 19:
- Retragerea de pe piață poate avea loc în orice etapă de-a lungul lanțului alimentar și nu doar
la momentul livrării către consumatorul final;
- Obligația de a notifica o retragere autorităților competente este o consecință a obligației de

retragere;
- Obligația de retragere de pe piață se aplică atunci când sunt îndeplinite următoarele două
criterii cumulative:
¾ i. produsul alimentar în cauză este considerat de către operator a nu prezenta

siguranță deoarece nu respectă cerințele privind siguranța produselor alimentare
Articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 specifică cerințele privind siguranța
produselor alimentare care trebuie utilizate atunci când se decide dacă un produs nu prezintă
siguranță.
¾ ii. Un produs alimentar14 este pe piață și a ieșit de sub controlul imediat al

întreprinderii cu profil alimentar inițiale.
Astfel, articolul 19 alineatul (1) nu se aplică atunci când un operator din sectorul alimentar a
introdus produsele alimentare pe piață (și, astfel, este considerat ca fiind întreprinderea cu
profil alimentar inițială), însă păstrează încă controlul imediat asupra acestora.
Se consideră că un produs alimentar a ieșit de sub controlul imediat al unui operator din
sectorul alimentar atunci când acesta a fost vândut sau furnizat cu titlu gratuit sau transferat în
alt mod astfel încât operatorul inițial nu mai are drepturi legale asupra produsului alimentar,
de exemplu atunci când trimite produsul către un comerciant cu ridicata sau produsul se află
la alți operatori ulteriori din cadrul lanțului de distribuție.
ii) Notificarea autorităților competente cu privire la retragere
14
Astfel cum este definit la articolul 2 din Regulamentul nr.178/2002
31
Atunci când un operator din sectorul alimentar retrage un produs alimentar în conformitate cu
articolul 19 alineatul (1), acesta notifică retragerea la autoritatea competentă, care are
responsabilitatea aplicării legii în cazul unității operatorului în cauză, precum și autorității
naționale.
Autoritatea națională este cea care emite notificarea RASFF, astfel cum se menționează la
punctul IV.3.5, dacă este necesar.
Dacă produsul este îndepărtat înainte de a fi introdus pe piață sau dacă acesta este sub
controlul imediat al unui anumit operator din sectorul alimentar, nu există nicio obligație de
notificare în temeiul articolului 19 alineatul (1).
iii) Metode de notificare a autorităților competente
Decizia cu privire la metodele de notificare adecvate este la latitudinea autorităților

competente din fiecare stat membru.
iv) Returnarea și informarea consumatorilor
Atunci când este necesară retragerea, iar produsul este posibil să fi ajuns la consumator,
articolul 19 alineatul (1) impune ca operatorii din sectorul alimentar:
- să informeze consumatorul în mod precis și eficient cu privire la motivul retragerii
și,
- dacă este necesar, să dispună returnarea de la consumatori a produselor deja furnizate

acestora, adică să ia orice măsuri care au ca scop returnarea unui produs care nu prezintă
siguranță care a fost deja furnizat sau pus la dispoziția consumatorilor de către un operator din
sectorul alimentar. O returnare va însemna solicitarea adresată consumatorilor de a înapoia
produsul la locul de cumpărare sau de a-l distruge. Returnarea este necesară atunci când alte
măsuri nu sunt suficiente pentru a obține un nivel ridicat de protecție a sănătății.
v) Responsabilitatea pentru aplicarea articolului 19 alineatul (1)
Toți operatorii din sectorul alimentar care au importat, produs, prelucrat, fabricat sau distribuit
un produs alimentar intră sub incidența dispozițiilor articolului 19 alineatul (1) (retragerea
și/sau returnarea și notificarea). Printre acești operatori se pot număra comercianții cu
amănuntul atunci când aceștia au trimis produsul unui alt comerciant cu amănuntul sau au
obligații privind returnarea deoarece au vândut sau furnizat produsul către consumatori.
Cooperarea între fiecare nivel din cadrul lanțului alimentar va fi necesară pentru atingerea
obiectivelor articolului 19 alineatul (1) – a se consulta obligațiile de la articolul 19 alineatul
(2).
32
Articolul 19 alineatul (2) introduce o cerință pentru operatorii din sectorul alimentar
responsabili pentru comerțul cu amănuntul15 sau cu activitățile de distribuție, care nu
afectează ambalarea, etichetarea, siguranța sau integritatea produselor alimentare (respectiv
comercianți cu amănuntul și distribuitori de produse alimentare aparținând unei mărci).
Scopul acestei dispoziții este să asigure că acești operatori din sectorul alimentar își
îndeplinesc la rândul lor rolul care le revine în retragerea produselor alimentare care nu sunt
conforme cu cerințele privind siguranța produselor alimentare și în transmiterea informațiilor
relevante. De exemplu, atunci când un producător retrage/solicită returnarea unui produs
alimentar pentru care este responsabil, distribuitorul și/sau comerciantul cu amănuntul trebuie
să participe, după caz. De asemenea, articolul menționat îi obligă pe aceștia să informeze
fabricantul dacă există o problemă de siguranță, astfel încât fabricantul să poată coordona
retragerea.
Articolul 19 alineatul (3) introduce o cerință specială, mai strictă cu privire la operatorii din
sectorul alimentar, atunci când aceștia consideră sau au motive să considere că un produs
alimentar pe care „l-au introdus pe piață” ar putea fi „dăunător sănătății”. În acest caz, aceștia
trebuie să informeze imediat autoritățile competente și să prezinte detalii cu privire la
măsurile luate pentru prevenirea riscurilor.
Articolul 19 alineatul (3) nu impune în mod sistematic o retragere, ci prevede informarea

imediată a autorităților competente cu privire la un potențial risc și la măsurile luate pentru
prevenirea acestuia.
Următoarele condiții trebuie să fie îndeplinite pentru a se aplica articolul 19 alineatul (3):
- Produsele alimentare în cauză sunt introduse pe piață16. „Introducerea pe piață” include,

de asemenea, produsele alimentare care au fost deja produse de operatorii din sectorul
alimentar sau au fost importate și sunt deținute în vederea vânzării sau furnizării cu titlu
gratuit. Nu sunt incluse produsele alimentare care sunt încă în proces de prelucrare sau
materiile prime provenite de la furnizori.
și
- Produsele în cauză ar putea fi dăunătoare sănătății.
Obiectivul acestui articol este să asigure că autoritățile competente sunt informate în cazul
unui potențial risc pentru sănătate pentru un produs care este introdus pe piață, chiar dacă
produsul se află sub controlul imediat al operatorului.
Articolul 19 alineatul (3) poate fi aplicat în diferite tipuri de cazuri, precum:
- operatorul cunoaște cu exactitate faptul că produsul alimentar este dăunător sănătății, iar
acesta se află încă în posesia sa.
15
Comerțul cu amănuntul este definit la articolul 3 punctul 7
16
„Introducerea pe piață” este definită la articolul 3 punctul 8 ca „deținerea produselor alimentare sau a hranei
pentru animale în scopul vânzării, inclusiv oferirea pentru vânzare sau orice altă formă de transfer, indiferent
dacă este gratuită sau nu, și însăși vânzarea, distribuția și alte forme de transfer”.
33
- Există noi informații aflate în posesia operatorului care conduc la concluzia că produsul
alimentar poate fi considerat dăunător pentru sănătate, însă aceste informații sunt diferite de
alte informații. De exemplu, atunci când un operator retrage la nivel intern un produs care nu
prezintă siguranță și informează cu privire la aceasta furnizorul acestui produs, furnizorul ar
putea considera că informațiile transmise contrazic alte informații pe care acesta le deține.
- Informații potrivit cărora există probabilitatea ca produsul să fie dăunător sănătății, însă
aceste informații nu sunt încă integral confirmate, aceasta ar putea rezulta din reclamațiile
consumatorilor sau din cauza introducerii pe piață a unor loturi atunci când eșantionarea s-a
dovedit satisfăcătoare, în timp ce în cazul altor loturi nu s-a întâmplat la fel.
- Informații privind un risc emergent.
Scopul acestei dispoziții este acela de a permite autorităților competente nu doar să fie la
curent cu produsele alimentare care în mod cert nu prezintă siguranță, ci și să primească
avertismente timpurii sau să identifice potențialele riscuri (posibil emergente) pentru a asigura
cele mai eficiente și proporționale modalități de gestionare a acestora.
În anumite cazuri, de exemplu atunci când informații suplimentare sau în mai mare măsură
validate confirmă că produsul este dăunător sănătății și că produsul a ieșit de sub controlul
imediat al operatorului din sectorul alimentar inițial, se aplică și obligațiile de retragere și
returnare stabilite la articolul 19 alineatul (1).
Operatorul responsabil pentru furnizarea informațiilor către autoritatea competentă este

operatorul care a introdus produsul alimentar pe piață.
A doua parte a articolului 19 alineatul (3) are ca scop împiedicarea operatorilor din sectorul
alimentar să își descurajeze angajații sau alte persoane să coopereze cu autoritățile competente
atunci când aceasta ar putea preveni, reduce sau elimina un risc generat de produsele
alimentare.
Acest alineat impune ca operatorii din sectorul alimentar să coopereze cu autoritățile

competente la acțiunile întreprinse pentru evitarea sau reducerea riscurilor prezentate de un
produs alimentar pe care îl furnizează sau l-au furnizat.
De exemplu, operatorii din sectorul alimentar ar trebui să contacteze autoritățile competente

atunci când au nevoie de sprijin în stabilirea modului în care să își îndeplinească obligațiile.
În conformitate cu obiectivele generale de prevenire prevăzute la articolul 19 alineatul (3),

operatorii, în special micii operatori, ar trebui să fie încurajați să contacteze autoritățile
competente în cazul unor incertitudini cu privire la riscurile în cauză.
Autoritățile competente ar trebui să ofere asistență atunci când operatorii le contactează în

cadrul articolului 19.
34
IV.3.5. Notificarea în cadrul Sistemului rapid de alertă pentru alimente și furaje
(RASFF)
Trebuie operată o distincție clară între RASFF și obligația de notificare prevăzută la articolele
19 și 20. RASFF implică doar autoritățile publice competente (Comisia, statele membre și
EFSA). Operatorii din sectorul alimentar au obligația, în anumite circumstanțe [a se vedea
secțiunea IV.3.1. punctul ii) privind notificarea], să notifice doar autoritățile competente (la
nivelul corespunzător în funcție de normele statelor membre), nu și RASFF.
* *
35
V. ARTICOLUL 20
RETRAGEREA, RETURNAREA ȘI NOTIFICAREA
DE CĂTRE OPERATORII CU ACTIVITATE ÎN DOMENIUL

HRANEI PENTRU ANIMALE
________________
Articolul 20
(1) În cazul în care un operator cu activitate în domeniul hranei pentru animale consideră
sau are motive să creadă că o anumită hrană pentru animale pe care a importat-o, produs-o,
prelucrat-o, fabricat-o sau distribuit-o nu satisface cerințele de siguranță privind hrana
pentru animale, el inițiază de îndată procedurile pentru retragerea hranei pentru animale
respective de pe piață și informează despre aceasta autoritățile competente. În aceste
împrejurări sau, în cazul articolului 15 alineatul (3), în cazul în care șarja, lotul sau
transportul respectiv nu îndeplinesc cerințele privind siguranța hranei pentru animale, hrana
pentru animale respectivă este distrusă, în afara cazurilor în care autoritatea competentă este
altfel satisfăcută. Operatorul informează, în mod eficient și precis, utilizatorii hranei pentru
animale în legătură cu motivul retragerii acesteia și, dacă este necesar, retrage de la ei
produsele care le-au fost deja furnizate, atunci când alte măsuri nu sunt suficiente pentru
realizarea unui nivel ridicat de protecție a sănătății.
(2) Un operator cu activitate în domeniul hranei pentru animale responsabil de activități de

vânzare cu amănuntul și distribuție care nu afectează ambalarea, etichetarea, siguranța sau
integritatea hranei pentru animale inițiază, în limitele activităților sale, proceduri de
retragere de pe piață a produselor care nu satisfac cerințele de siguranță a hranei pentru
animale și participă la procesul de siguranță a produselor alimentare transmițând mai
departe informațiile necesare pentru trasabilitatea hranei pentru animale, cooperând la
acțiunile întreprinse de producători, prelucrători, fabricanți și/sau autoritățile competente.
(3) Un operator cu activitate în domeniul hranei pentru animale notifică de îndată

autoritățile competente în cazul în care consideră sau are motive să creadă că o anumită
hrană pentru animale introdusă pe piață ar putea să fie neconformă cu cerințele privind
siguranța hranei pentru animale. El informează autoritățile competente în legătură cu
acțiunile întreprinse pentru prevenirea riscurilor rezultate din utilizarea hranei pentru
animale și nu împiedică sau descurajează orice persoană să coopereze, în conformitate cu
legislația internă și practica legală, cu autoritățile competente, în cazurile în care aceasta ar
putea preveni, reduce sau elimina un risc rezultat dintr-o hrană pentru animale.
(4) Operatorii cu activitate în domeniul hranei pentru animale colaborează cu autoritățile

competente la acțiunile întreprinse pentru evitarea sau reducerea riscurilor prezentate de o
hrană pentru animale pe care ei o furnizează ori au furnizat-o.
36
V.1. Justificare
• Obiectivele acestui articol sunt aceleași ca cele ale articolului 19, aplicate hranei pentru
animale mutatis mutandis.
• Cu toate acestea, unele dintre formulările utilizate în articolul 20 alineatul (1) sunt
specifice sectorului hranei pentru animale și trebuie să fie explicate.
• În contextul hranei pentru animale, este important să se ia în considerare faptul că unele
tipuri de hrană pentru animale în unele dintre stările brute ale acestora anterior procesării
nu sunt corespunzătoare consumului de către animale.
V.2. Implicații
• În cea mai mare parte similare celor ale articolului 19, cu excepția faptului că articolul 20
alineatul (1) prevede în special distrugerea hranei pentru animale sau a loturilor de hrană
pentru animale considerate drept neconforme cu cerințele privind siguranța hranei pentru
animale, în afara cazului în care autoritatea competentă este altfel satisfăcută.
• În contextul hranei pentru animale, informațiile privind retragerea vor viza utilizatorii
hranei pentru animale (fermierii) și nu consumatorii.
V.3. Contribuție/impact
V.3.1. Articolul 20 alineatul (1)
i) Retragerea și notificarea autorităților competente
Prima teză a articolului 20 alineatul (1) „În cazul în care un operator cu activitate în domeniul
hranei pentru animale consideră sau are motive să creadă că o anumită hrană pentru
animale pe care a importat-o, produs-o, prelucrat-o, fabricat-o sau distribuit-o nu satisface
cerințele de siguranță privind hrana pentru animale, el inițiază de îndată procedurile pentru
retragerea hranei pentru animale respective de pe piață și informează despre aceasta
autoritățile competente” conține o formulare similară celei utilizate în articolul 19
alineatul (1).
Prin urmare, aceeași abordare ca cea explicată la articolul 19 alineatul (1) poate fi respectată,
cu următoarele diferențe:
• Primul criteriu cumulativ care trebuie îndeplinit pentru aplicarea articolului 19

alineatul (1) este formulat ușor diferit în articolul 20 alineatul (1). Retragerea hranei
pentru animale este o retragere de pe piață, ceea ce înseamnă că produsul este pe piață. Cu
toate acestea, condiția ulterioară „care a ieșit de sub controlul imediat” nu este inclusă în
articolul 20 alineatul (1). Aceasta va însemna că operatorii cu activitate în domeniul
hranei pentru animale vor fi nevoiți să retragă și să notifice hrana pentru animale care nu
prezintă condiții de siguranță care este introdusă pe piață, dar care ar putea încă să se afle
sub controlul lor imediat. În practică, această prevedere va viza deținerea de hrană pentru
animale în scopul vânzării (de exemplu, definiția „introducerii pe piață” de la articolul 3
punctul 8). Deținerea în scopul vânzării are loc odată ce s-au aplicat toate procesele
interne care fac ca un produs fie pregătit pentru vânzare. Prin urmare, acțiunile, inclusiv
îndepărtarea produsului din cadrul lanțului alimentar, efectuate înainte ca produsul să fie
37
pregătit pentru vânzare nu se consideră a fi retrageri în înțelesul articolului 19 alineatul (1)
și nu trebuie să fie notificate.
• Cel de-al doilea criteriu cumulativ „hrana pentru animale este considerată de către
operator a nu îndeplini cerințele privind siguranța hranei pentru animale” este similar celui
utilizat în articolul 19 alineatul (1). Prin urmare, cerințele privind siguranța hranei pentru
animale menționate la articolul 15 trebuie să fie luate în considerare. În special, articolul
15 alineatul (2) specifică faptul că utilizarea preconizată a hranei pentru animale trebuie să
fie luată în considerare pentru ca aceasta să fie considerată a nu prezenta siguranță. De
exemplu, se remarcă faptul că pentru anumiți contaminanți, ar putea fi permisă, în anumite
circumstanțe stabilite de legislația relevantă specifică, o prelucrare care să aibă ca rezultat
îndepărtarea contaminantului.
• În plus, deoarece articolul 15 prevede că hrana pentru animale este considerată a nu

prezenta siguranță pentru utilizarea preconizată a acesteia dacă se consideră că aceasta a)
are un efect negativ asupra sănătății umane sau a sănătății animalelor, b) face ca produsele
obținute de la animale pentru producția de alimente să devină un factor de risc pentru
consumul uman, cerințele articolului 14 în legătură cu determinarea unui produs alimentar
care nu prezintă siguranță trebuie să fie luat în considerare pentru punerea în aplicare a
articolului 15.
ii) Distrugerea
Cea de-a doua teză a articolului 20 alineatul (1) este specifică sectorului hranei pentru
animale. Aceasta prevede că pe lângă retragere și informarea autorităților competente, hrana
pentru animale care nu este considerată a îndeplini cerințele privind siguranța hranei pentru
animale și orice șarjă, lot sau transport asociat care nu este considerat a satisface cerințele
privind siguranța hranei pentru animale astfel cum se prevede la articolul 15 alineatul (3) se
distruge, în afara cazului în care autoritatea competentă este altfel satisfăcută. Acest caz apare,
de exemplu, atunci când ar putea fi utilizată o altă măsură specificată de legislația relevantă.
Distrugerea este, prin urmare, regula, în afara cazului în care autoritatea competentă este altfel
satisfăcută. În plus, în conformitate cu articolul 15 alineatul (3), se pornește de la premisa că
orice șarjă, lot sau transport asociat nu prezintă condiții de siguranță și este distrus, în afara
cazului în care în urma unei evaluări detaliate nu există nicio dovadă că acesta nu respectă
cerința privind siguranța hranei pentru animale.
Prin urmare, atunci când este informată autoritatea competentă cu privire la retragerea hranei
pentru animale care nu prezintă siguranță (și a oricărei șarje, lot sau transport asociat),
operatorul din sectorul hranei pentru animale specifică dacă este planificată distrugerea sau
propune măsuri alternative care să asigure că niciun fel de hrană pentru animale care nu
prezintă condiții de siguranță nu este introdusă pe piață sau utilizată pentru hrănirea
animalelor de la care se obțin produse alimentare. Pentru ca operatorul să aplice măsurile
alternative propuse, este necesar acordul autorității competente cu privire aceste măsuri, în
condițiile stabilite în legislația specifică.
iii) Informarea utilizatorilor și returnarea
Observațiile formulate în temeiul articolului 19 alineatul (1) în legătură cu informarea și

returnările sunt aplicabile mutadis mutandis. Cu toate acestea, deoarece această dispoziție se
38
aplică în contextul hranei pentru animale, informarea cu privire la retragere va viza de obicei
utilizatorii hranei pentru animale, de obicei fermieri, și nu consumatorii.
V.3.2. Articolul 20 alineatele (2), (3) și (4)
Observațiile formulate pentru aplicarea alineatelor (2), (3) și (4) ale articolului 19 sunt
valabile mutadis mutandis pentru aplicarea alineatelor (2), (3) și (4) ale articolului 20.
* *
39
VI. ARTICOLUL 11
IMPORTUL DE PRODUSE ALIMENTARE ȘI HRANĂ

PENTRU ANIMALE
_________________
Articolul 11
Produsele alimentare și hrana pentru animale importate în Comunitate
Produsele alimentare și hrana pentru animale importate în Comunitate în vederea

introducerii pe piață în Comunitate trebuie să satisfacă cerințele relevante ale legislației
alimentare sau condițiile recunoscute de Comunitate ca fiind cel puțin echivalente cu acestea
sau, în cazurile în care există un acord specific între Comunitate și țara exportatoare,
cerințele conținute în respectivul document.
Dispozițiile referitoare la trasabilitate din legislația alimentară generală nu au un efect

extrateritorial în afara UE. Această cerință vizează toate etapele de producție, prelucrare și
distribuție în UE, respectiv de la importator până la nivelul comerțului cu amănuntul.
Articolul 11 nu ar trebui să fie interpretat ca extinzând cerința de trasabilitate la operatorii din

sectorul alimentar/cu activitate în domeniul hranei pentru animale din țări terțe. Acesta
impune ca produsele alimentare/hrana pentru animale importate în Comunitate să respecte
cerințele relevante ale legislației UE în domeniul produselor alimentare/hranei pentru animale.
Exportatorii din țările cu care s-au încheiat parteneriate comerciale nu au obligația juridică de
a îndeplini cerința de trasabilitate impusă operatorilor din UE de articolul 18 din
Regulamentul nr. 178/2002. Cu toate acestea, ar putea exista circumstanțe în care să existe
cerințe legale bilaterale speciale pentru anumite sectoare sau în care să existe cerințe legale
comunitare specifice, de exemplu în sectorul veterinar, în care normele de certificare impun
prezentarea de informații privind originea mărfurilor. Aceste cerințe nu sunt afectate de
dispozițiile referitoare la trasabilitate ale legislației alimentare generale.
Obiectivul articolului 18 este îndeplinit în mod suficient deoarece cerința este extinsă la
importator. Atunci când importatorul din UE poate să identifice de la cine a fost exportat
produsul din țara terță, cerința articolului 18 și obiectivul acesteia sunt considerate satisfăcute.
Practica frecventă17 în rândul unora dintre operatorii din sectorul alimentar din UE este să se
solicite partenerilor comerciali să îndeplinească cerințele de trasabilitate, chiar depășindu-se
principiul „un pas înapoi-un pas înainte”. Cu toate acestea, trebuie remarcat că aceste cerințe
fac parte din dispozițiile contractuale ale întreprinderilor cu profil alimentar și nu din cerințele
stabilite de regulament.
17
a se vedea explicațiile din capitolul II. punctul 3. 1. iii).
40
* *
VII. ARTICOLUL 12
EXPORTUL DE PRODUSE ALIMENTARE ȘI HRANĂ

PENTRU ANIMALE
Articolul 12
(1) Produsele alimentare sau hrana pentru animale exportate sau reexportate din Comunitate
în vederea introducerii pe piața unei terțe țări trebuie sa satisfacă cerințele relevante ale
legislației alimentare, în afara cazurilor în care autoritățile din țara importatoare cer altfel
sau în conformitate cu legile, reglementările, standardele, codurile de practică și alte
proceduri juridice și administrative în vigoare în țara importatoare.
În alte împrejurări, cu excepția cazurilor în care produsele alimentare sunt dăunătoare

sănătății sau hrana pentru animale nu prezintă siguranță, produsele alimentare și hrana
pentru animale pot fi exportate sau reexportate numai în cazul în care autoritățile competente
din țara de destinație și-au exprimat, în mod expres, acordul, după ce au primit informații
complete în legătură cu motivele pentru care și împrejurările în care produsele alimentare
respective sau hrana pentru animale nu au putut fi introduse pe piață în Comunitate.
(2) În cazurile în care se aplică dispozițiile unui acord bilateral încheiat între Comunitate sau
unul dintre statele sale membre și o terță țară, produsele alimentare și hrana pentru animale
exportate din Comunitate sau din statul membru respectiv către țara terță trebuie să
îndeplinească dispozițiile menționate.
VII.1. Justificare și obiectiv
Este necesar să se asigure că produsele alimentare și hrana pentru animale care sunt exportate
sau reexportate din Comunitate respectă legislația comunitară sau cerințele stabilite de țara
importatoare. În cazul din urmă, obiectivul este luarea în considerare a nivelului de protecție
stabilit de țările importatoare.
În toate celelalte circumstanțe, produsele alimentare și hrana pentru animale pot fi exportate
sau reexportate doar dacă țara importatoare se declară în mod expres de acord. Justificarea
acestei dispoziții este prevenirea „exportării” crizelor. Atunci când apare un risc nou, este
posibil ca nu toate țările să dispună de cerințe relevante în materie de siguranță pentru
prevenirea acestuia. Astfel, (re)exportul de produse alimentare și hrană pentru animale trebuie
să facă obiectul acordului expres al autorităților competente ale țării de destinație și să se
efectueze doar după ce aceste autorități au fost informate integral cu privire la motivele pentru
care produsele alimentare și hrana pentru animale în cauză nu au putut fi introduse pe piața
comunitară. Cu toate acestea, chiar dacă există un acord expres al țării importatoare,
41
produsele alimentare care sunt considerate dăunătoare sănătății sau hrana pentru animale care
se consideră a nu prezenta condiții de siguranță nu pot, în niciun caz să fie exportate sau
reexportate18.
VII.2. Domeniul de aplicare al articolului 12
Domeniul de aplicare al articolului 12 este limitat la produse alimentare/hrană pentru animale

care sunt produse în UE (exportate) sau produse alimentare/hrană pentru animale care au fost
introduse pe piața UE după import (reexport), inclusiv produse alimentare/hrană pentru
animale cărora li s-a permis intrarea în Comunitate în așteptarea rezultatelor analizelor
efectuate pe eșantioane la frontieră. Totuși, acest articol nu se aplică hranei pentru animale și
produselor alimentare respinse la frontiera externă a UE.
VII.3. Articolul 12 alineatul (1)
Articolul 12 alineatul (1) primul paragraf prevede o regulă generală conform căreia produsele
alimentare și/sau hrana pentru animale exportate sau reexportate din Comunitate pentru a fi
introduse pe piață într-o țară terță (adică o țară care nu face parte din UE) respectă fie
legislația comunitară, fie legislația din țara terță respectivă. Al doilea caz la care se face
referire este cel mai frecvent: țările terțe și-au stabilit propriul nivel de protecție pentru un
anumit produs alimentar sau pentru o anumită hrană pentru animale, iar operatorii-exportatori
trebuie să respecte în acest caz cerințele stabilite de țările importatoare.
În cazul în care nu au fost stabilite cerințe de către autoritățile țărilor importatoare (acte
legislative sau proceduri administrative), produsele alimentare și hrana pentru animale
destinate exportului sau reexportului trebuie să respecte cerințele relevante ale legislației
alimentare comunitare.
Articolul 12 alineatul (1) al doilea paragraf se referă la cazurile care nu sunt reglementate de
primul paragraf. În aceste circumstanțe, produsele alimentare pot fi exportate sau reexportate
doar dacă autoritățile competente din țara de destinație și-au exprimat acordul în mod expres,
preferabil în scris și doar după ce au fost pe deplin informate cu privire la motivele pentru
care produsele alimentare sau hrana pentru animale nu pot fi introduse sau menținute pe piață
în UE.
Totuși, această procedură nu se aplică în cazul în care autoritatea competentă a statului

membru UE exportator consideră că produsele alimentare sunt dăunătoare sănătății sau că
hrana pentru animale nu prezintă condiții de siguranță. În astfel de cazuri, produsele
alimentare sau hrana pentru animale în cauză nu pot fi exportate sau reexportate și trebuie să
fie eliminate în condiții de siguranță.
În ceea ce privește produsele alimentare și hrana pentru animale respinse la frontiera externă a
UE și care pot fi reexpediate, se aplică normele de la articolul 21 din Regulamentul (CE) nr.
882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului privind controalele oficiale efectuate
18
A se vedea considerentul 24.
42
pentru a asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și
produsele alimentare și cu normele de sănătate animală și de bunăstare a animalelor19.
VII.4. Articolul 12 alineatul (2)
Articolul 12 alineatul (2) face referire la situația în care un stat membru sau Comunitatea au
încheiat un acord bilateral cu o țară terță. În acest caz, normele care trebuie să fie respectate
sunt cele stabilite în acordul respectiv.
* *
19
JO L 191, 28.5.2004, p. 1.
43
Document orientativ cu privire la
punerea în aplicare a anumitor
dispoziții din
Regulamentul (CE) nr. 852/2004
privind igiena produselor
alimentare
Sănătate și
Consumatoris
Bruxelles, 18 iunie 2012
Document orientativ cu privire la punerea în aplicare a anumitor dispoziții din
Regulamentul (CE) nr. 852/2004
privind igiena produselor alimentare
Prezentul document a fost întocmit doar în scop informativ. Nu a fost adoptat sau
aprobat în niciun mod de către Comisia Europeană.
Comisia Europeană nu garantează acuratețea informațiilor furnizate și nu își asumă

răspunderea pentru nicio utilizare a acestora. Utilizatorii trebuie deci să ia toate
măsurile de precauție necesare înainte de a utiliza aceste informații, pe care le folosesc
exclusiv pe riscul propriu.
45
SCOPUL PREZENTULUI DOCUMENT
Prezentul document se adresează în principal întreprinderilor din sectorul

alimentar și autorităților competente și își propune să furnizeze orientări
privind punerea în aplicare a noilor cerințe în materie de igienă alimentară și
privind subiecte conexe.
NOTĂ
Prezentul document este un document în evoluție și va fi actualizat pentru a

ține cont de experiențele și informațiile din partea statelor membre, a
autorităților competente, a întreprinderilor din sectorul alimentar și a
Oficiului Alimentar și Veterinar al Comisiei.
46
1. INTRODUCERE
Regulamentul (CE) nr. 852/2004 privind igiena produselor alimentare 1 (denumit

în continuare „regulamentul”) a fost adoptat la 29 aprilie 2004. Acesta stabilește
cerințele generale de igienă care trebuie respectate de întreprinderile din sectorul
alimentar în toate etapele lanțului alimentar. De la adoptarea regulamentului,
Comisiei i s-a cerut să clarifice o serie de aspecte ale acestuia. Prezentul
document își propune să dea curs acestor cereri.
Direcția Generală Sănătate și Consumatori a Comisiei a ținut o serie de întruniri

cu experți din statele membre cu scopul de a examina și de a ajunge la un consens
cu privire la un număr de probleme legate de punerea în aplicare a
regulamentului.
Din considerente de transparență, Comisia a promovat, de asemenea, discuții cu

părțile interesate pentru a permite diferitelor interese socioeconomice să-și
exprime punctul de vedere. În acest sens, Comisia a organizat o întrunire cu
reprezentanți ai producătorilor, industriei, comerțului și consumatorilor pentru a
discuta probleme legate de punerea în aplicare a Regulamentului.
S-a considerat că aceste întruniri și discuții trebuie să continue în lumina

experienței dobândite prin deplina aplicare a regulamentului începând cu
1 ianuarie 2006.
Trebuie menționat că aspectele referitoare la neconformitatea cu regulamentul a

legislației naționale rămân în afara sferei de aplicare a acestui exercițiu și vor
continua să fie tratate în acord cu procedurile instituite ale Comisiei.
Prezentul document își propune să vină în sprijinul tuturor actorilor de-a lungul
lanțului alimentar pentru a înțelege mai bine și aplica în mod corect și uniform
regulamentul. Cu toate acestea, prezentul document nu are un statut juridic formal
și, în eventualitatea unui litigiu, responsabilitatea pentru interpretarea legii revine,
în ultimă instanță, Curții de Justiție.
Pentru o înțelegere deplină a diferitelor aspecte ale Regulamentului (CE)

nr. 852/2004, este esențială, de asemenea, familiarizarea cu alte părți ale
legislației comunitare și, în special, cu principiile și definițiile din:
• Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului

de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de
instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a
procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare 2 (denumit și
„legislația generală în domeniul alimentar”),
• Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului

din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura
1
JO L 226, 25.6.2004, p. 3
2
JO L 31, 1.2.2002, p. 1
47
verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și
produsele alimentare și cu normele de sănătate animală și de bunăstare a
animalelor 3,
• Regulamentul (CE) nr. 2073/2005 al Comisiei din 15 noiembrie 2005 privind

criteriile microbiologice pentru produsele alimentare 4 și
• Regulamentul (CE) nr. 2074/2005 al Comisiei din 5 decembrie 2005 de

stabilire a măsurilor de aplicare privind anumite produse reglementate de
Regulamentul (CE) nr. 853/2004 și organizarea unor controale oficiale
prevăzute de Regulamentele (CE) nr. 854/2004 și nr. 882/2004, de derogare
de la Regulamentul (CE) nr. 852/2004 și de modificare a Regulamentelor
(CE) nr. 853/2004 și nr. 854/2004 5.
A fost întocmit un document orientativ separat privind Regulamentul (CE)
nr. 178/2002.
(A se vedea http://europa.eu.int/comm/food/food/foodlaw/guidance/index_en.htm)
3
JO L 191, 28.5.2004, p. 1
4
JO L 338, 22.12.2005, p. 1
5
JO L 338, 22.12.2005, p. 27
48
2. OBLIGAȚIILE OPERATORILOR DIN SECTORUL ALIMENTAR
Regulamentul trebuie pus în aplicare de întreprinderile din sectorul alimentar. Acestea

trebuie să se asigure că toate cerințele sunt aplicate în mod corespunzător pentru a
garanta siguranța alimentară.
Întreprinderile din sectorul alimentar care manipulează produse alimentare de origine
animală trebuie să aplice, în afară de Regulamentul (CE) nr. 852/2004, și cerințele
corespunzătoare ale Regulamentului (CE) nr. 853/2004.
3. DOMENIU DE APLICARE
3.1. Producție primară

Regulamentul reglementează producția primară.
Producția primară este definită la articolul 3 alineatul (17) din Regulamentul (CE)
nr. 178/2002:
„producție primară” înseamnă producția, creșterea sau cultivarea produselor
primare, incluzând recoltarea, mulsul și producția de animale de crescătorie înainte
de sacrificare. Ea include, de asemenea, vânătoarea și pescuitul, precum și
colectarea produselor de la animale și plante sălbatice.
Normele aplicabile producției primare sunt stabilite în anexa I partea A punctul I
subpunctul (1) din Regulamentul (CE) nr. 852/2004.
Anexa I partea A punctul I subpunctul (1) din Regulamentul (CE) nr. 852/2004
reglementează, de asemenea, următoarele operațiuni asociate producției primare:
• transportul, depozitarea și manipularea produselor primare la locul de producție,

cu condiția ca aceste operațiuni să nu aibă ca rezultat modificarea substanțială a
naturii lor;
• transportul de animale vii, în cazul în care acest lucru este necesar în vederea
atingerii obiectivelor prezentului regulament și
• în cazul produselor de origine vegetală și al produselor pescărești: activitatea de

transport pentru livrarea produselor primare, a căror natură nu a fost modificată în
mod substanțial, de la locul de producție la o unitate.
Prin urmare, termenul „producție primară” în prezentul document orientativ trebuie

înțeles ca însemnând producție primară, incluzând aceste operațiuni asociate.
49
„Producție primară” este un termen care descrie activitățile de la fermă sau de la un nivel
similar și include inter alia:
• producția, creșterea sau cultivarea produselor de origine vegetală, cum ar fi cereale,

fructe, legume și plante aromatice, precum și transportul acestora în interiorul fermei
și depozitarea și manipularea produselor (fără a avea ca rezultat modificarea
substanțială a naturii lor) la fermă și transportul lor ulterior la o unitate.
• producția sau creșterea animalelor pentru producția de alimente la fermă și orice

activitate asociată, precum și transportul animalelor pentru producția de carne către o
piață, un abator sau transportul animalelor între ferme.
• producția și creșterea melcilor la fermă și eventualul transport al acestora la o unitate

de prelucrare sau către o piață.
• mulsul și depozitarea laptelui la fermă.
• producția și colectarea de ouă la sediul producătorului, dar fără operațiunile de

ambalare a ouălor.
• pescuitul, manipularea produselor pescărești (fără a avea ca rezultat modificarea

substanțială a naturii lor) la bordul navelor (cu excepția navelor de congelare și a
navelor fabrică) și transportul acestora la prima unitate (inclusiv săli de licitații) de pe
uscat. Aici sunt incluse pescuitul, manipularea și transportul peștelui prins în apele
dulci (râuri, lacuri).
• producția, creșterea și recoltarea peștelui în fermele de acvacultură și transportul

acestuia la o unitate.
• producția, creșterea, relocarea și recoltarea moluștelor bivalve vii și transportul

acestora la un centru de expediere, un centru de epurare sau o unitate de prelucrare.
• recoltarea ciupercilor, bacelor, melcilor etc. în sălbăticie și transportul acestora la o

unitate.
Observații privind producția primară:

• Normele generale privind producția primară sunt stabilite în Anexa I la
Regulamentul (CE) nr. 852/2004. În plus, pentru anumite produse alimentare (de
exemplu, lapte crud, moluște bivalve vii), norme mai detaliate sunt stabilite în
Regulamentul (CE) nr. 853/2004 (a se vedea secțiunea 3.7 din documentul
orientativ cu privire la punerea în aplicare a anumitor dispoziții din Regulamentul
(CE) nr. 853/2004 privind igiena produselor alimentare de origine animală).
• Produsele pescărești a căror natură nu a fost modificată în mod substanțial: a

se vedea orientările furnizate la punctul 3.7.
• Centrele de ambalare a ouălor: în conformitate cu definițiile și cerințele noilor

norme de igienă alimentară, centrele de ambalare a ouălor (chiar și în cazul în care
sunt situate la ferma de producție) nu sunt considerate producție primară.
50
• Centrele de colectare a laptelui: după colectarea laptelui crud de la fermă,
produsul a depășit nivelul de producție primară. Centrele de colectare a laptelui în
care laptele crud este depozitat după colectarea de la o fermă și înainte de
expedierea la o unitate de prelucrare a laptelui nu sunt considerate producție
primară.
• Mierea și alte produse alimentare provenite din producția apicolă: toate

activitățile din cadrul apiculturii trebuie considerate producție primară. Aici sunt
incluse apicultura (chiar dacă această activitate se extinde la deținerea de stupi la
distanță de sediul apicultorului), colectarea mierii, centrifugarea acesteia, precum
și împachetarea și/sau ambalarea acesteia la sediul apicultorului. Alte operațiuni
din afara sediului apicultorului (de exemplu, centrifugarea și/sau
împachetarea/ambalarea mierii) nu pot fi considerate producție primară, inclusiv
activitățile desfășurate în numele apicultorilor de către unități colective (de
exemplu, cooperative).
• Nave de congelare și nave fabrică: manipularea, depozitarea și transportul

produselor pescărești la bordul navelor de congelare și al navelor fabrică nu sunt
acoperite de termenul „producție primară”.
• Producția de lăstari:
În afară de prezentul document orientativ, Comisia a adoptat o serie de măsuri
legislative privind autorizarea unităților producătoare de lăstari, trasabilitatea,
condițiile de import și criteriile microbiologice.
I. Orientări referitoare la producția de lăstari:
- în conformitate cu anexa I partea A capitolul II punctul 2 și capitolul II punctul 5
litera (e), operatorii din sectorul alimentar ar trebui să depoziteze semințele pentru
încolțit în condiții adecvate concepute pentru a evita deteriorarea nocivă a acestora
și pentru a le proteja împotriva contaminării. În toate etapele de producție și
distribuție, lăstarii ar trebui protejați împotriva oricărei contaminări care i-ar putea
face improprii pentru consumul uman. Ar trebui instituite proceduri adecvate
pentru controlul dăunătorilor și pentru împiedicarea accesului animalelor
domestice în locurile în care sunt preparate, manipulate sau depozitate alimentele.
- în conformitate cu anexa I partea A capitolul II punctul 5 litera (b) și cu
recomandările EFSA, operatorii din sectorul alimentar ar trebui să spele semințele
cu apă potabilă imediat înainte de germinare. Apa utilizată pentru spălarea
semințelor nu ar trebui refolosită în cadrul producției de lăstari.
- în conformitate cu anexa I partea A capitolul II punctul 5 litera (c), utilizarea apei
potabile ar trebui considerată necesară ca sursă inițială a apei de irigare pentru
producția de lăstari în vederea evitării contaminării.
- în conformitate cu recomandările EFSA, operatorii din sectorul alimentar ar
trebui să se asigure că lăstarii sunt păstrați în stare refrigerată de la sfârșitul
producției până la introducerea pe piață, inclusiv în timpul transportului.
II. Igiena personală:
în conformitate cu anexa I partea A capitolul II punctul 5 litera (d), operatorii din
sectorul alimentar ar trebui să se asigure că personalul însărcinat cu manipularea
lăstarilor este sănătos și beneficiază de formare profesională privind riscurile
51
asupra sănătății. În special, personalul care produce sau recoltează lăstari ar trebui
să mențină un nivel ridicat de igienă personală și să poarte îmbrăcăminte adecvată,
curată și, în cazul în care este necesar, de protecție. Nicio persoană care suferă de o
boală sau care este purtătoarea unei boli ce ar putea fi transmisă prin alimente sau
care prezintă, de exemplu, răni infectate, infecții ale pielii, plăgi sau diaree nu ar
trebui să fie autorizată, indiferent în ce calitate, să manipuleze semințe și lăstari
sau să intre într-un spațiu de manipulare a alimentelor în cazul în care există o
probabilitate de contaminare directă sau indirectă. Orice persoană afectată de una
dintre patologiile menționate anterior care lucrează într-o întreprindere din sectorul
alimentar producătoare de lăstari și care este probabil să vină în contact cu produse
alimentare ar trebui să raporteze imediat operatorului din sectorul alimentar boala
sau simptomele pe care le are și, în cazul în care este posibil, cauzele acestora.
III.Transportul:
în conformitate cu anexa I partea A capitolul II punctul 5 literele (a) și (b),
mijloacele de transport și/sau containerele utilizate pentru transportul produselor
alimentare ar trebui să fie menținute curate și în stare bună pentru a proteja
produsele alimentare împotriva contaminării și, în cazul în care este necesar,
trebuie proiectate și construite în așa fel încât să poată fi curățate și/sau
dezinfectate în mod corespunzător. Receptaculele din vehicule și/sau containerele
ar trebui utilizate numai pentru transportul produselor alimentare, având în vedere
faptul că, în caz contrar, există un risc de contaminare.
3.2. Produse primare

Produsele primare sunt definite la articolul 2 alineatul 1 punctul (b) din
Regulamentul (CE) nr. 852/2004, după cum urmează:
„produse primare” înseamnă produse rezultate din producția primară, inclusiv
produse ale solului, creșterii animalelor, vânătorii și pescuitului.
Produsele primare includ inter alia:

• produse de origine vegetală, de exemplu, cereale, fructe, legume, plante aromatice,
ciuperci, semințe încolțite.
• produse de origine animală, de exemplu, ouă, lapte crud, miere, produse pescărești,
moluște bivalve vii.
• produse recoltate în stare sălbatică, de origine vegetală sau animală, de exemplu,

ciuperci, bace, melci etc.
52
Observații privind produsele primare:
• Carnea proaspătă nu este un produs primar deoarece este obținută în urma
sacrificării.
• Produsele pescărești rămân produse primare chiar și după sacrificare,

exsanguinare, decapitare, eviscerare, îndepărtarea aripioarelor, refrigerare și
amplasarea în containere de transport la nivelul producției primare. Produsele
rezultate din manipularea ulterioară a produselor pescărești (de exemplu, filetare,
ambalare în vid etc.) nu reprezintă produse primare.
3.3. „Cantitățile mici” de produse primare menționate la articolul 1 alineatul 2 litera

(c) din regulament
Regulamentul nu se aplică pentru cantitățile mici de produse primare furnizate direct
de producător consumatorului final sau unor unități locale de vânzare cu amănuntul
care aprovizionează direct consumatorul final.
În termeni generali, noțiunea de „cantități mici” trebuie să fie suficient de extinsă
pentru a permite inter alia:
• agricultorilor să-și vândă produsele primare (legume, fructe, ouă, lapte crud 6 etc.)
direct către consumatorul final, de exemplu, vânzări de la poarta fermei sau
vânzări în piețele locale, către magazinele cu amănuntul locale pentru vânzare
directă către consumatorul final și către restaurantele locale.
• persoanelor care recoltează produsele în sălbăticie, cum ar fi ciuperci și bace, să-și

livreze recolta direct consumatorului final sau unor magazine cu amănuntul locale
pentru vânzare directă către consumatorul final și către restaurantele locale.
În temeiul articolului 1 alineatul 3 din Regulamentul (CE) nr. 852/2004, rămâne la

latitudinea statelor membre să clarifice în continuare noțiunea de cantități mici în
funcție de situația locală și să stabilească în baza legislației naționale normele
necesare pentru a asigura că siguranța produselor alimentare este garantată (abordare
bazată pe riscuri).
În general, normele din baza legislației naționale stabilite de statele membre cu

privire la cantitățile mici menționate la articolul 1 alineatul 2 litera (c) trebuie să
permită aplicarea în continuare a practicilor curente, cu condiția ca acestea să asigure
realizarea obiectivelor regulamentului.
3.4. Comerțul transfrontalier cu cantități mici de produse primare

Articolul 1 alineatul (3) din regulament prevede ca statele membre să stabilească în
baza legislației naționale normele care să reglementeze furnizarea de către producător
a unor cantități mici de produse primare către consumatorul final sau către unități
locale de vânzare cu amănuntul.
Ocazional, această furnizare poate avea loc transfrontalier, în special în cazul în care
ferma producătorului este situată în vecinătatea granițelor statelor membre.
6
În temeiul articolului 10 alineatul (8) din Regulamentul nr. 853/2004, statele membre pot stabili norme
naționale de interzicere sau limitare a introducerii pe piață a laptelui crud destinat consumului uman
direct.
53
Normele naționale care trebuie adoptate în temeiul articolului 1 alineatul (3) din
Regulamentul (CE) nr. 852/2004 trebuie să facă obiectul normelor generale ale
Tratatului, în special ale articolelor 28, 29 și 30.
3.5. Prelucrarea produselor primare la fermă
Produsele primare pot fi prelucrate la fermă, de exemplu, laptele crud este
transformat în brânză, din fructe este extras sucul. Aceste operațiuni nu se încadrează
în sfera activităților descrise ca producție primară și fac deci obiectul cerințelor de
igienă alimentară din anexa II la regulament și, în ceea ce privește produsele
alimentare de origine animală, al cerințelor corespunzătoare din Regulamentul (CE)
nr. 853/2004 de asemenea.
Exemple:
• Prepararea sucului de fructe la fermă

Dacă o fermă își utilizează recolta sau o parte din recoltă (de exemplu, mere)
pentru a produce suc de fructe la sediul propriu, ferma respectivă depășește
nivelul producției primare. Activitatea de producere a sucului de fructe se va
considera o activitate ulterioară producției primare, făcând deci obiectul cerințelor
corespunzătoare ale Regulamentului (CE) nr. 852/2004.
• Producția de brânză la fermă
Brânza este rezultatul prelucrării laptelui crud sau tratat termic. Brânza nu este
deci un produs primar, chiar și în cazul în care este fabricată la fermă.
În consecință, producția de brânză la fermă trebuie să respecte cerințele
corespunzătoare de igienă alimentară stabilite în Regulamentul (CE) nr. 852/2004
și în Regulamentul (CE) nr. 853/2004.
Observații:
1) Regulamentul (CE) nr. 853/2004 exclude în general vânzarea cu amănuntul
(respectiv, manipularea și/sau prelucrarea produselor alimentare și depozitarea
acestora la punctul de vânzare sau livrarea către consumatorul final) din sfera
sa de aplicare. Aceasta înseamnă că în cazul în care brânza este produsă și
vândută integral la fermă sau într-o piață locală (de exemplu, piață
săptămânală, piață a agricultorilor etc.) către consumatorii finali, aceste
activități pot fi desfășurate în conformitate cu cerințele corespunzătoare
stabilite în Regulamentul (CE) nr. 852/2004, în special în Anexa II la acesta,
fără a trebui să respecte cerințele Regulamentului (CE) nr. 853/2004 exceptând
cerințele referitoare la laptele crud. După caz, va trebui să se asigure, de
asemenea, conformitatea cu măsurile de la nivel național instituite în baza
legislației naționale în statele membre în temeiul articolului 1 alineatul 5 litera
(c) din Regulamentul (CE) nr. 853/2004.
2) Pentru a permite prelucrarea la fermă sau pentru a conserva metodele
tradiționale de producție, statele membre pot introduce măsuri la nivel național
de adaptare a cerințelor de infrastructură relevante în conformitate cu
procedura stabilită în acest sens la articolul 13 din Regulamentul (CE)
nr. 852/2004 și la articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 853/2004, în situațiile
în care metodele tradiționale nu pot fi incluse în cerințele stabilite de
regulamente.
54
3.6. Ouăle și producția primară
Având în vedere definiția producției primare de la articolul 3 alineatul (17) din
Regulamentul nr. 178/2002 și din anexa I partea A punctul I subpunctul (1) din
Regulamentul nr. 852/2004, producția primară de ouă include manipularea ouălor,
respectiv, colectarea și transportul între clădiri, și depozitarea ouălor la locul de
producție, cu condiția ca aceasta să nu conducă la o modificare substanțială a naturii
lor. Ambalarea ouălor, fie la locul de producție, fie la o unitate de ambalare separată,
nu se încadrează în sfera activităților de producție primară. Aceste activități trebuie
deci să respecte cerințele relevante ale Anexei II la Regulamentul (CE) nr. 852/2004,
ale anexei III secțiunea X din Regulamentul (CE) nr. 853/2004 și ale articolului 116
și anexei XIV din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 de instituire a unei organizări
comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite
produse agricole.
3.7. La nivelul producției primare, produsele primare pot fi transportate, depozitate
și manipulate cu condiția să nu rezulte modificări substanțiale ale naturii lor [a
se vedea anexa I partea A punctul I.1 litera (a) din regulament].
La nivelul producției primare, produsele primare fac adesea obiectul unor operațiuni
desfășurate pentru a asigura o mai bună prezentare, cum ar fi:
• ambalarea fără tratare suplimentară
• spălarea legumelor, îndepărtarea frunzelor de pe legume, sortarea fructelor etc.
• uscarea cerealelor,
• sacrificarea, exsanguinarea, eviscerarea, îndepărtarea aripioarelor, refrigerarea și

ambalarea peștelui.
• centrifugarea mierii pentru îndepărtarea fagurilor.

Aceste operațiuni trebuie considerate operațiuni normale, de rutină, la nivelul
producției primare și nu trebuie să determine necesitatea de a satisface cerințe de
siguranță alimentară în afara celor care se aplică deja producției primare.
Pe de altă parte, anumite operațiuni desfășurate la fermă sunt de natură să modifice
produsele și/sau să introducă noi pericole pentru alimente, de exemplu, cojirea
cartofilor, felierea morcovilor, ambalarea în pungi a salatelor cu aplicarea gazelor de
ambalare sau eliminarea gazelor. Aceste operațiuni nu pot fi considerate operațiuni
normale, de rutină, la nivelul producției primare și nici operațiuni asociate producției
primare.
3.8. Manipularea, prepararea, depozitarea și servirea ocazională a alimentelor de
către persoane particulare
Operațiunile precum manipularea, prepararea, depozitarea și servirea ocazională a
alimentelor de către persoane particulare la evenimente precum târguri din biserici,
școli sau cele sătești nu sunt incluse în sfera de aplicare a regulamentului. Acest lucru
este clarificat la considerentul 9 din Regulamentul (CE) nr. 852/2004. Cea de-a doua
teză prevede că:
„Normele comunitare nu trebuie să se aplice decât întreprinderilor, concept care
presupune o anumită continuitate a activităților și un anumit grad de organizare.”
55
Termenul „întreprindere” este integrat în definiția unui „operator din sectorul
alimentar” (în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din legislația generală în
domeniul alimentar [Regulamentul (CE) nr. 178/2002], un „operator din sectorul
alimentar” trebuie să fie o „întreprindere”). O persoană care manipulează, prepară,
depozitează sau servește produse alimentare ocazional și pe o scară mică (de
exemplu, un târg organizat la o biserică, o școală sau un târg sătesc și alte situații
precum evenimente de caritate organizate care includ voluntari persoane fizice și la
care sunt preparate alimente ocazional) nu poate fi considerată o „întreprindere” și nu
face, așadar, obiectul cerințelor legislației comunitare privind igiena.
3.9. Întreprinderile din sectorul alimentar și vânzările pe internet
Anumite întreprinderi își oferă produsele spre vânzare prin internet. Deși un astfel de
comerț nu este vizat în mod expres de regulament, aceste întreprinderi se încadrează
în definiția unui operator din sectorul alimentar și le sunt aplicabile cerințele
relevante ale legislației privind produsele alimentare.
4. TERMENII „DACĂ ESTE NECESAR”, „DUPĂ CAZ”, „ADECVAT” ȘI

„SUFICIENT”.
În situațiile în care anexele la regulament utilizează terminologia „dacă este necesar”,

„după caz”, „adecvat” sau „suficient”, rămâne la latitudinea operatorului din sectorul
alimentar să decidă, în primă instanță, dacă o cerință este necesară, corespunzătoare,
adecvată sau suficientă pentru a realiza obiectivele Regulamentului (CE) nr. 852/2004.
Când se stabilește dacă o cerință este necesară, corespunzătoare, adecvată sau suficientă
pentru a atinge obiectivele regulamentului, trebuie să se țină seama de natura produsului
alimentar și de utilizarea sa specifică.
Operatorul își poate justifica alegerea în temeiul procedurilor bazate pe principiile
HACCP sau în temeiul procedurilor operaționale ale activității sale. De asemenea,
ghidurile de bună practică menționate la articolul 7 din regulament pot oferi orientări
utile și pot indica cele mai bune practici în cazurile în care se utilizează termenii „dacă
este necesar”, „după caz”, „adecvat” și „suficient”.
5. FLEXIBILITATE
5.1. Context general

Regulamentul stabilește principiile care trebuie aplicate de toate întreprinderile din
sectorul alimentar. Regulamentul prevede flexibilitate pentru a asigura că sunt
disponibile soluții pentru situații specifice fără a compromite siguranța alimentară. În
acest sens, statele membre pot adopta măsuri la nivel național de adaptare a
cerințelor anumitor anexe la regulament. Măsurile la nivel național:
• vor avea scopul de a permite utilizarea în continuare a metodelor tradiționale de
producție, prelucrare și distribuție a alimentelor sau
• vor avea scopul de a satisface necesitățile întreprinderilor din sectorul alimentar

situate în regiuni supuse limitărilor geografice.
56
• în alte cazuri, acestea se vor aplica doar construirii, amenajării și dotării cu
echipamente a unităților.
Statele membre care doresc să adopte măsuri la nivel național trebuie, din
considerente de transparență, să notifice Comisia și celelalte state membre în acest
sens [a se vedea articolul 13 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 852/2004].
Comisia și celelalte state membre au dreptul de a prezenta observații. În cazul în care
aceste observații conduc la opinii divergente, chestiunea este adusă în atenția
Comitetului permanent și poate fi luată o decizie.
5.2. Metode tradiționale de producție
În statele membre, produsele alimentare pot fi fabricate în conformitate cu tradiții de

lungă durată care și-au dovedit siguranța, deși nu întotdeauna în deplin acord cu
anumite cerințe tehnice ale regulamentului. Regulamentul recunoaște necesitatea de a
menține aceste metode tradiționale de producție care fac dovada diversității culturale
a Europei, prevăzând, prin urmare, flexibilitatea necesară întreprinderilor din sectorul
alimentar.
Nu există intenția, în contextul prezentului document, de a proceda la inventarierea
metodelor tradiționale de producție din statele membre. Rămâne la latitudinea
autorităților competente să ia inițiativele necesare sau să acționeze în baza
eventualelor solicitări de flexibilitatea din partea întreprinderilor din sectorul
alimentar.
5.3. HACCP și flexibilitatea

Metodologia HACCP este flexibilă prin însăși natura sa, fiind bazată pe un set limitat
de principii și proceduri care sprijină obiectivul de siguranță alimentară, fără a obliga
întreprinderile din sectorul alimentar să respecte norme sau să pună în aplicare
proceduri care nu sunt relevante sau adaptate la contextul specific al activității lor.
Ghidurile de bună practică pentru igienă și pentru aplicarea principiilor HACCP
elaborate chiar de sectoarele alimentare, fie la nivel național, fie la nivel comunitar,
trebuie să ajute întreprinderile să pună în aplicare proceduri bazate pe HACCP
adaptate la caracteristicile producției proprii.
Comisia a emis orientări prin care explică principalele posibilități de flexibilitate cu
privire la punerea în aplicare a procedurilor bazate pe HACCP.
6. ÎNREGISTRAREA ȘI AUTORIZAREA UNITĂȚILOR
6.1. Ce înseamnă în practică înregistrarea unităților?
Articolul 6 alineatul 2 din Regulamentul (CE) nr. 852/2004 prevede înregistrarea

fiecărei unități a unui operator din sectorul alimentar pe lângă autoritatea
competentă.
Scopul înregistrării este de a oferi autorităților competente din statele membre

posibilitatea de a ști unde sunt situate unitățile și care sunt activitățile acestora pentru
a permite desfășurarea de controale oficiale ori de câte ori este considerat necesar de
către autoritatea competentă națională și în conformitate cu principiile generale
stabilite la articolul 31 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004, care prevede ca
57
autoritățile competente din statele membre să instituie proceduri pentru operatorii din
sectorul produselor alimentare și al hranei pentru animale ce trebuie urmate la
solicitarea înregistrării.
Înregistrarea trebuie să fie o procedură simplă prin care autoritatea competentă este
informată în legătură cu adresa unității și activitatea desfășurată. În cazul în care
aceste informații sunt deja disponibile din alte surse, de exemplu, înregistrarea în
scopuri de mediu sau de sănătate animală sau în alte scopuri administrative,
informațiile respective pot fi, de asemenea, utilizate în scopuri de igienă alimentară.
Anumite întreprinderi sunt specializate în comercializarea de produse alimentare

(brokeri). Deși pot organiza transportul alimentelor între furnizori sau către
comercianții cu amănuntul, acestea nu manipulează neapărat alimentele sau nici
măcar nu le depozitează la sediul lor (care poate fi, de fapt, un birou). Cu condiția ca
acestea să întrunească definiția de „întreprindere din sectorul alimentar” și „operator
din sectorul alimentar”, cerința de înregistrare este aplicabilă.
6.2. Autorizarea unităților
Legislația comunitară prevede ca anumite unități în care se manipulează alimente de

origine animală să fie aprobate înainte de a-și putea introduce produsele pe piață.
Pentru informații suplimentare, consultați secțiunea 4 din documentul orientativ cu
privire la punerea în aplicare a anumitor dispoziții din Regulamentul (CE)
nr. 853/2004 privind igiena produselor alimentare de origine animală.
6.3. Autorizarea unităților în temeiul legislației naționale
Regulamentul permite statelor membre să solicite aprobarea unităților cu profil

alimentar pentru care legislația comunitară [inclusiv Regulamentul (CE)
nr. 853/2004] nu prevede obligativitatea aprobării.
Dacă această procedură este aplicată de statele membre, legislația comunitară nu

impune utilizarea unui marcaj de identificare sau a vreunei restricții la introducerea
pe piață a produselor alimentare provenite de la unități care fac obiectul unei
proceduri naționale de aprobare.
7. GHIDURI DE BUNĂ PRACTICĂ PENTRU IGIENĂ ȘI PENTRU

APLICAREA PRINCIPIILOR HACCP
Articolele 7-9 din regulament prevăd elaborarea de ghiduri de bună practică pentru
igienă și pentru aplicarea principiilor HACCP.
Deși reprezintă un instrument voluntar, aceste ghiduri permit sectoarelor alimentare
(la nivelul producției primare și după producția primară) să descrie în detaliu
modul în care pot respecta operatorii cerințele legale exprimate în termeni mai
generali în cadrul regulamentului.
În noile norme de igienă alimentară, sunt stabilite o serie de cerințe care:
• lasă loc discernământului operatorului din sectorul alimentar: în acest scop, sunt
introduși în regulament termenii „dacă este necesar”, „după caz”, „adecvat” și
„suficient” (de exemplu, „trebuie să existe un număr adecvat de chiuvete” sau
58
„curățarea și dezinfecția echipamentelor trebuie să aibă loc cu o frecvență
suficient de mare pentru a se evita orice risc de contaminare”) sau
• sunt formulate ca un obiectiv de atins, dar în care operatorul din sectorul alimentar
trebuie să dezvolte mijloacele de a atinge obiectivul (de exemplu, cu privire la
tratarea termică în recipiente închise ermetic, „orice tratament are scopul de a
preveni contaminarea produsului în timpul procesului”).
Ghidurile de bună practică reprezintă un instrument util pentru a sprijini operatorii din
sectorul alimentar în:
• emiterea unei judecăți privind necesitatea, caracterul corespunzător, caracterul
adecvat sau suficiența unei anumite cerințe, de exemplu, pentru a indica ce
înseamnă un număr adecvat de chiuvete, și
• stabilirea mijloacelor de atingere a obiectivelor definite în regulament, de

exemplu, pentru a indica frecvența cu care trebuie curățate și dezinfectate
echipamentele.
Ghidurile pot include, de asemenea, în mod util proceduri care trebuie să asigure o
aplicare corectă a regulamentului, precum:
• proceduri de prevenire a introducerii de pericole la nivelul producției primare,
• o procedură pentru curățarea și dezinfecția întreprinderilor din sectorul alimentar,
• o procedură de combatere a dăunătorilor și
• o procedură care să asigure îndeplinirea cerinței de a elabora proceduri bazate pe

HACCP.
8. DOCUMENTAȚIE
8.1. Regulamentul creează necesitatea întocmirii de către operatorii din sectorul

alimentar, în temeiul procedurilor bazate pe HACCP, a unei documentații
proporționale cu natura și dimensiunea întreprinderii.
8.2. Deși regulamentul nu impune acest lucru, ar putea fi o bună practică întocmirea de
către operatorii din sectorul alimentar și a unei alte documentații care ar putea fi de
ajutor în îndeplinirea obiectivelor regulamentului. La întocmirea acestei
documentații, operatorii din sectorul alimentar ar putea ține seama de următoarele:
Documentație privind cerințele structurale
Documentația poate face referire la cerințe structurale pentru a clarifica o serie de
cerințe de ordin general conținute în regulament, precum:
• anexa II capitolul II punctul 1 literele (a) și (b), în care suprafețele podelelor și

pereților trebuie să fie din „materiale etanșe, neabsorbante, lavabile și netoxice, cu
excepția cazului în care operatorii din sectorul alimentar pot dovedi autorității
competente că alte materiale utilizate sunt corespunzătoare”, și (f), în care
suprafețele în general trebuie să fie din „materiale netede, lavabile, rezistente la
59
coroziune și netoxice, cu excepția cazului în care operatorii din sectorul alimentar
pot dovedi autorității competente că alte materiale utilizate sunt corespunzătoare”.
• anexa II capitolul III punctul 2 litera (b), în care suprafețele aflate în contact cu
produsele alimentare trebuie să fie din „materiale netede, lavabile, rezistente la
coroziune și netoxice, cu excepția cazului în care operatorii din sectorul alimentar
pot dovedi autorității competente că alte materiale utilizate sunt corespunzătoare”.
Documentarea cerințelor operaționale
Documentația poate face referire la cerințe operaționale precum:
• anexa II capitolul IX punctul 4: „Trebuie puse în practică proceduri adecvate de
combatere a dăunătorilor.”
• necesitatea de a justifica alegerile în ceea ce privește utilizarea termenilor „dacă

este necesar”, „după caz”, „adecvat” și „suficient”.
• procedurile și evidențele bazate pe principiile HACCP.
60
8.3. Împreună, aceste documente vor constitui proceduri operaționale care
reprezintă un element important în garantarea siguranței alimentare.
Există diferite posibilități de întocmire a respectivei documentații:
• ghidurile de bună practică pot conține întreaga documentație necesară sau o parte
a acesteia.
• întreprinderile din sectorul alimentar pot decide să întocmească documentație ad-

hoc adecvată pentru situația lor.
• în temeiul procedurilor bazate pe HACCP (ținând cont de flexibilitatea necesară

întreprinderilor din sectorul alimentar, în special micilor întreprinderi).
Documentația ar putea fi furnizată sub forma rezultatelor analizelor de laborator,
rapoartelor privind combaterea dăunătorilor, măsurătorilor de temperatură și sub
forma citatelor din literatura de specialitate, documentelor oferite de furnizorul
materialelor de construcție etc.
9. PROBLEME TEHNICE (ANEXE)
9.1. Tratamentul termic (anexa II capitolul XI)

În cazul unui tratament termic al produselor alimentare introduse pe piață într-un
recipient închis ermetic, regulamentul prevede ca operatorii din sectorul alimentar să
aplice un proces de tratament termic conform cu un standard recunoscut pe plan
internațional. Astfel de standarde au fost, de exemplu, elaborate de Codex
Alimentarius, de exemplu:
• Codul de practică igienică pentru lapte și produse din lapte (CAC/RCP 57-2004).
• Codul internațional recomandat de practică igienică pentru alimente conservate

prin acidifiere și cu conținut redus de acid [CAC/RCP 23-1979, rev. 2 (1993)].
• Codul de practică igienică pentru alimente cu conținut redus de acid prelucrate și

ambalate aseptic (CAC/RCP 40-1993).
• Codul internațional recomandat de practică igienică pentru pește conservat

(CAC/RCP 10-1976).
9.2. Formarea profesională (anexa II capitolul XII)

Formarea profesională este un instrument important pentru a asigura aplicarea
eficientă a bunelor practici de igienă.
Formarea profesională menționată în anexa II capitolul XII la regulament trebuie să
fie proporțională cu atribuțiile personalului dintr-un anumit sector alimentar și
adecvată pentru activitatea ce va fi desfășurată.
Formarea profesională poate fi realizată în diferite moduri. Acestea includ formarea
la nivel intern, organizarea de cursuri de formare profesională, campanii de
informare din partea organizațiilor profesionale sau a autorităților competente,
ghiduri de bună practică etc.
61
În ceea ce privește formarea în materie de HACCP a personalului din micile
întreprinderi, trebuie să se rețină că o astfel de formare profesională trebuie să fie
proporțională cu dimensiunea și natura activității și trebuie să se refere la modul în
care se aplică HACCP în sectorul alimentar. Dacă se utilizează ghidurile de bună
practică pentru igienă și pentru aplicarea principiilor HACCP, formarea profesională
trebuie să vizeze familiarizarea personalului cu conținutul acestor ghiduri. Dacă se
acceptă că în anumite sectoare alimentare siguranța alimentară poate fi obținută prin
aplicarea cerințelor prealabile obligatorii, formarea profesională trebuie adaptată la
situația respectivă.
9.3. Transport (anexa II capitolul IV)
Trebuie instituite sisteme de transport adecvate pentru a garanta că alimentele rămân

sigure și adecvate consumului uman în momentul livrării.
În cazul transportului de produse alimentare în vrac (respectiv, produse alimentare

neambalate sau neîmpachetate aflate în contact direct cu suprafața de contact a
unității de transportare a alimentelor și cu atmosfera) sub formă lichidă, granulară
sau sub formă de pulbere, regulamentul prevede ca operatorii din sectorul alimentar
să utilizeze mijloace de transport specializate.
Contextul acestei cerințe îl reprezintă existența unor dovezi substanțiale cu privire la

riscul mai ridicat al contaminării acestor produse alimentare datorită naturii acestora,
când sunt transportate în vehicule sau containere care au fost utilizate în prealabil în
alte scopuri. Acest lucru rămâne valabil chiar și după curățarea acestor mijloace.
Întrucât termenul „granular” poate însemna „în formă granulară” sau „sub formă de
grăunțe”, au fost depuse mai multe cereri de clarificare a înțelesului acestei
formulări. În termeni generali, ar fi logic să se limiteze această cerință la produsele
alimentare cărora li s-a conferit o caracteristică granulară după prelucrare (de
exemplu, zahărul) sau la grăunțele care au fost decojite, spălate sau preparate și care
trebuie ambalate/împachetate pentru vânzare către consumatorul final. Prin urmare,
de aici trebuie excluse produsele primare cum ar fi grăunțele care au fost recoltate și
necesită preparare suplimentară, cu sau fără prelucrare, înainte de a fi destinate
consumului uman.
9.4. Apa curată (anexa I și anexa II capitolul VII)
Dispoziția ca operatorii din sectorul alimentar să poată utiliza apă curată este
menționată în mai multe părți ale regulamentelor privind igiena.
În cazul în care peștele sau moluștele bivalve vii sunt manipulate în cadrul producției
primare, se utilizează apă potabilă sau apă curată (apă de mare curată sau apă dulce
de calitate similară) pentru a preveni contaminarea:
62
• „Operatorii din sectorul alimentar care cresc, sacrifică sau vânează animale sau
produc produse primare de origine animală trebuie să ia măsuri adecvate pentru
ca, după caz: [….] (d) să folosească apă potabilă sau apă curată, ori de câte ori
este nevoie, pentru a preveni contaminarea;” [anexa I partea A punctul II
subpunctul 4 litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 852/2004];
Dispoziții similare sunt stabilite în ceea ce privește manipularea produselor

pescărești sau a moluștelor bivalve vii care nu se efectuează în cadrul producției
primare:
• „Apa curată poate fi folosită pentru produsele pescărești integrale.

Apa de mare curată poate fi folosită pentru moluștele bivalve vii, echinoderme,
tunicate și gastropode marine; apa curată mai poate fi folosită pentru spălarea
exteriorului.
În cazul în care se utilizează apă curată, se prevăd instalații și proceduri
adecvate de alimentare pentru a asigura că aceasta nu reprezintă o sursă de
contaminare pentru produsele alimentare.” [anexa II capitolul VII punctul 1 litera
(b) la Regulamentul (CE) nr. 852/2004];
• - „[…] apa de mare curată poate fi folosită pentru manipularea și spălarea

produselor pescărești, producția de gheață utilizată pentru refrigerarea
produselor pescărești și răcirea rapidă a crustaceelor și moluștelor după
preparare” [anexa III secțiunea VIII punctul 3 litera (c) la Regulamentul (CE)
nr. 853/2004].
Observații privind condițiile de utilizare:
Atât în cadrul producției primare, cât și la manipularea ulterioară a produselor

pescărești sau a moluștelor bivalve vii după producția primară, trebuie luate măsuri
pentru a se asigura că apa curată folosită nu reprezintă o sursă de contaminare pentru
produsele pescărești sau moluștele bivalve vii. Trebuie instituite de către operatori
proceduri de monitorizare și documentare a siguranței/calității apei. Aceste măsuri
trebuie incluse în procedurile bazate pe HACCP, când trebuie să se utilizeze apă
curată în orice etape ulterioare producției primare.
Este sarcina autorității competente să verifice dacă procedurile elaborate de operatori

sunt suficiente și sunt derulate în mod corect fără a prezenta un risc pentru
consumatori.
• Când decid să utilizeze o astfel de apă și/sau când elaborează proceduri bazate
pe principiile HACCP, operatorii din sectorul alimentar trebuie să acorde atenție
unor aspecte diferite, precum:
o - studierea compoziției apei (incluzând eventualii contaminanți, de exemplu,

chimici, microbiologici, alge toxice etc.) la punctul de intrare a apei și a
posibilelor variații ale acesteia (efecte sezoniere, deversări în funcție de
precipitații etc.) pentru a se asigura că nu conține microorganisme, substanțe
nocive sau plancton marin toxic în cantități capabile să afecteze direct sau
indirect siguranța alimentelor,
63
o evaluarea impactului surselor de contaminare naturale sau artificiale și a
posibilelor măsuri de protecție privind soluționarea acestora (gura de vărsare a
unui râu, operațiuni de dragare etc.),
o descrierea sistemelor de producție (asanare, tratare etc.), depozitare și

distribuție a apei.
• Când utilizează o astfel de apă, operatorii din sectorul alimentar trebuie să se

asigure că aceasta nu reprezintă o sursă de contaminare pentru produsele
pescărești sau moluștele bivalve vii. Există diferite mijloace de atingere a acestui
obiectiv, cum ar fi:
o pomparea apei pentru producția de apă curată dintr-o poziție în care să se evite
contaminarea sursei de apă, evitarea zonelor poluate, pomparea apei la
adâncime, pomparea apei în zonele îndepărtate). Acest lucru poate fi suficient
pentru navele care operează în ape deschise.
o utilizarea unui sistem de tratare a apei pentru a asigura îndeplinirea cerințelor

referitoare la apa curată. Aceasta poate implica o etapă de reținere a
particulelor, urmată de o etapă de adsorbție și o etapă de igienizare și/sau
o alte proceduri corespunzătoare.

Ghidurile de bună practică pot fi instrumente adecvate pentru a sprijini operatorii din
sectorul alimentar în stabilirea acestor mijloace astfel încât să se asigure că apa
curată utilizată nu reprezintă o sursă de contaminare pentru produsele pescărești.
9.5. Unități alimentare (anexa II capitolul I)
Noțiunea de „unitate alimentară” nu este limitată la încăperile în care sunt

manipulate sau prelucrate produsele alimentare. Aceasta include, de asemenea, și
după caz, zona imediat înconjurătoare din perimetrul locului de desfășurare a
activității întreprinderii din sectorul alimentar.
Toate operațiunile necesare trebuie să se desfășoare în perimetrul unității alimentare

cu excepția cazului în care se precizează altfel (de exemplu, instalații de spălare a
vehiculelor autorizate în mod oficial).
64
Ghid pentru implementarea
procedurilor bazate pe principiile HACCP
Scopul documentului
Acest document este in principal adresat operatorilor cu activitate în domeniul alimentar şi
autorităţilor competente şi are ca obiectiv trasarea liniilor directoare pentru implementarea
procedurilor bazate pe principiile HACCP şi pentru aplicarea cu flexibilitate a implementării
acestor principii, mai ales în domeniul unităţilor mici.
Notă
Acest document este un document dinamic, fiind continuu actualizat în funcţie de experienţa şi
informaţiile de la operatorii alimentari şi de la autorităţile competente.
1. Introducere
Art 5 al Regulamentului CE 852/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului privind igiena
produselor alimentare solicită operatorilor din industria alimentara să pună în practică, să
implementeze şi să menţină o procedură permanentă bazată pe principiile HACCP.
Sistemele HACCP sunt în general considerate a fi un instrument util operatorilor din industria
alimentara pentru a controla pericolele ce pot apărea în alimente. Având în vedere domeniul larg
al activităţilor alimentare cărora li se adresează Regulamentul (CE) nr. 852/2004 şi marea
diversitate a produselor alimentare şi procese de fabricare a acestora, este utilă elaborarea unui
ghid pentru dezvoltarea şi implementarea procedurilor bazate pe principiile HACCP.
Regulamentul (CE) nr. 852/2004 permite ca procedurile bazate pe principiile HACCP să fie
implementate cu flexibilitate astfel încât să se asigure aplicarea lor în toate situaţiile. De la
adoptarea Regulamentului, Comisiei i s-a solicitat să clarifice cât de mult poate fi extinsă
flexibilitatea în ceea ce priveşte posibilitatea aplicării implementării unor proceduri bazate pe
principiile HACCP.
Acest document se doreşte a fi atât un ghid referitor la cerinţa formulată în art. 5 al
Regulamentului (CE) nr. 852/2004, cât şi o exprimare a gradului de flexibilitate care se poate
aplica în particular în cazul micilor operatori.
La nivelul Comisiei, Direcţia Generală pentru Sănătatea şi Protecţia Consumatorului a organizat
o serie de întâlniri cu experţi din statele membre pentru a examina şi a ajunge la un punct de
vedere comun referitor la aceste probleme.
În plus, pentru asigurarea transparenţei, Comisia a promovat discuţii cu toţi cei interesaţi pentru
a permite părţilor cu diferite interese socio-economice să îşi exprime opinia. La final, Comisia a
organizat o întrunire cu reprezentanţi din rândul producătorilor, din domeniul industriei,
comerţului şi din rândul consumatorilor pentru a discuta probleme referitoare la implementarea
procedurilor bazate pe HACCP şi la flexibilitatea sistemului HACCP.
S-a considerat că aceasta este o procedură utilă care trebuie să fie aplicată în continuare, în baza
experienţei câştigate prin punerea completă în aplicare a Regulamentului de la 1 ian 2006.
Prezentul document are ca scop să îi asiste pe toţi cei implicaţi în lanţul alimentar să înţeleagă
mai bine implementarea HACCP şi flexibilitatea acestuia.
Acest document nu are statut legal şi în caz de litigiu răspunderea finală pentru interpretarea legii
revine Curţii de Justiţie.
65
2. Principiile HACCP şi ghiduri pentru aplicarea lor
La stabilirea, implementarea şi menţinerea unei proceduri permanente bazate pe cele 7 principii
HACCP este recomandat ca operatorii din industria alimentară să ţină seama de principiile
stabilite în Anexa I.
Anexa I descrie modul în care cele 7 principii HACCP pot fi aplicate. În mare măsură a fost
inspirat de principiile stabilite în documentul Codex Alimentarius CAC/RCP 1-1996, rev. 4-
2003.
3 Flexibilitate
Conceptul HACCP este un instrument potrivit pentru controlul pericolelor în activitatea
alimentară, mai ales în cazul celor care presupun desfăşurarea unor operaţii care au probabilitatea
cea mai mare de a permite manifestarea pericolelor dacă nu sunt îndeplinite în mod corect.
Conceptul HACCP permite implementarea principiilor HACCP cu flexibilitate astfel încât să
asigure aplicarea lor în toate circumstanţele.
Anexa II studiază extinderea acestei flexibilităţi şi dă liniile directoare pentru o implementare
simplificată a cerinţelor HACCP în special în cazul unităţilor mici.
66
ANEXA I
Principiile HACCP şi instrucţiuni pentru aplicarea lor
Introducere
Aceste linii directoare sunt adresate acelor operatori din industria alimentară care aplică o
procedură bazată pe principiile HACCP.
Principii generale
HACCP este sistematic şi bazat pe date ştiinţifice, identifică pericolele specifice şi măsurile
pentru controlul lor, pentru a asigura siguranţa alimentelor. HACCP este un instrument pentru
evaluarea pericolelor şi stabilirea sistemelor de control concentrate mai mult pe prevenirea decât
pe testarea produsului final. Orice sistem HACCP poate fi supus unor modificări pentru a fi în
concordanţă cu progresele înregistrate în proiectarea echipamentelor, ale procedurilor de
procesare sau a dezvoltări tehnologice.
HACCP se aplică pe tot lanţul alimentar de la producţia primară până la consumatorul final şi
implementarea sa trebuie să fie bazată pe dovezile ştiinţifice ale efectelor riscurilor asupra
sănătăţii umane.
Implementarea HACCP conduce la creşterea siguranţei alimentelor şi poate furniza şi alte
beneficii semnificative; astfel, aplicarea HACCP poate facilita inspecţia efectuată de către
autorităţi şi promovarea comerţului internaţional prin creşterea încrederii în siguranţa
alimentelor.
Aplicarea cu succes a HACCP cere angajamentul total şi implicarea managementului, dar şi a
forţei de muncă utilizate. De asemenea, cere o abordare multidisciplinară; această abordare
multidisciplinară trebuie să includă, atunci când este cazul, expertiză în agronomie, igienă
veterinară, producţie, microbiologie, medicină, sănătate publică, tehnologie alimentară, sănătatea
mediului, chimie şi inginerie.
Anterior aplicării HACCP în orice activitate, operatorii cu activitate în domeniul alimentar
trebuie să aibă implementate cerinţele preliminare de igiena alimentelor. Angajamentul
managementului este necesar pentru implementarea unui HACCP eficace. În timpul identificării
şi evaluării pericolelor şi a operaţiunilor ulterioare ce se intreprind pentru proiectarea şi
implementarea HACCP trebuie să se ţină seama de impactul materiilor prime, al ingredientelor şi
practicilor de obţinere a produselor alimentare, rolul proceselor de fabricaţie asupra controlului
pericolelor, utilizării finale a produsului, categoriile de consumatori vizate şi dovezile
epidemiologice referitoare la siguranţa alimentelor.
Intenţia HACCP este să concentreze controlul în punctele critice de control (PCC). HACCP
trebuie aplicat separat fiecărei operaţii specifice. Aplicarea HACCP trebuie revizuită facând,
schimbările necesare, ori de câte ori apare o modificare a produsului, a procesului sau în orice
etapă a acestuia. Este important ca atunci când se aplică HACCP să existe flexibilitatea adecvată,
în funcţie de contextul aplicării, ţinând cont de natura şi mărimea operaţiei.
HACCP constă în următoarele 7 principii

1. identificarea oricărui pericol care trebuie prevenit, eliminat sau redus la un nivel
acceptabil (analiza pericolelor)
2. identificarea punctelor critice de control (PCC) în etapa/etapele în care controlul este
esenţial pentru a preveni, elimina pericolul, sau a-l reduce la un nivel acceptabil
67
3. stabilirea limitelor critice ale PCC care separă acceptabilul de neacceptabil, pentru
prevenirea, eliminarea sau reducerea pericolelor identificate
4. stabilirea şi implementarea unor proceduri eficace pentru monitorizarea PCC
5. stabilirea acţiunilor corective atunci când monitorizarea indică faptul ca un PCC nu
este ţinut sub control
6. stabilirea procedurilor care se aplică cu regularitate pentru a verifica funcţionarea
eficace a măsurilor stabilite în paragrafele 1....5
7. stabilirea documentelor şi înregistrărilor în funcţie de natura şi mărimea activităţii în
domeniul alimentar pentru a demonstra aplicarea eficace a măsurilor stabilite în
paragrafele 1...6.
Aplicarea celor şapte principii

Este recomandată desfăşurarea succesivă a următoarelor activităţi
1. ANALIZA PERICOLELOR
1.1. Crearea echipei multidisciplinare (echipa HACCP)
Această echipă, care include toate părţile implicate în realizarea produsului, necesită utilizarea
unei întregi game de cunoştinţe specifice şi expertize adecvate asupra produsului, obţinerii sale
(producţie, depozitare şi distribuţie), consumului său şi potenţialele pericole asociate şi, de
asemenea, trebuie să implice cât mai mult posibil managementul la cele mai înalte niveluri.
Când e necesar, echipa va fi asistată de specialişti care o vor ajuta la rezolvarea dificultăţilor cu
privire la evaluarea şi controlul punctelor critice.
Echipa HACCP poate include specialişti care:
- înteleg pericolele biologice, chimice şi fizice asociate unui grup de produse,
- au responsabilitatea pentru, sau sunt implicaţi îndeaproape în procesul tehnic de fabricare a
produsului aflat în studiu,
- au cunoştinţe practice despre igiena şi funcţionarea unităţii şi a echipamentelor,
-orice altă persoană cu cunoştinţe de specialitate în microbiologie, igienă sau tehnologia
produselor alimentare.
O singură persoană poate îndeplini cumulativ câteva dintre aceste funcţii, cu condiţia ca toate
informaţiile relevante să fie accesibile echipei şi să se asigure că sistemul proiectat este sigur.
Când o astfel de expertiză nu este accesibilă în cadrul unităţii, trebuie obţinut suport din alte
surse (consultanţă, ghiduri de bune practici în igienă, etc).
Trebuie identificat scopul planului HACCP. Scopul trebuie să prezinte care segment al lanţului
alimentar este implicat, care proces al activităţii şi clasele generale de pericole la care se face
referire (biologic, chimic si fizic).
1.2. Descrierea produsului

Trebuie făcută o descriere completă a produsului, inclusiv informaţii relevante legate de
siguranţa lui, cum ar fi:
 Compoziţia (ex. materii prime, ingrediente, aditivi etc);
 Structură şi caracteristici fizico-chimice (ex solid, lichid, gel, emulsie, continut de umiditate,
pH etc);
 Procesare (ex. încălzire, răcire, uscare, sărare, afumare etc);
 Ambalare (ex. ermetic, vidat, în atmosferă modificată);
68
 Condiţii de depozitare şi distribuţie;
 Termenul de valabilitate (de ex „a se consuma înainte de data” sau „bun de consum înainte
de data”);
 Instrucţiuni de utilizare;
 Orice criterii microbiologice şi chimice aplicabile.
1.3. Identificarea utilizării intenţionate

Echipa HACCP trebuie să definească utilizarea preconizată a produsului de către consumator şi
grupurile ţintă cărora li se adresează produsul. În cazurile particulare, se poate lua în considerare
oportunitatea produsului pentru anumite grupuri de consumatori, cum ar fi unităţi de catering,
hrănirea instituţională, etc şi pentru grupurile vulnerabile de populaţie.
1.4. Elaborarea diagramei de flux (descrierea procesului de fabricaţie)

Indiferent de formatul ales toate etapele procesului trebuie studiate succesiv şi prezentate într-o
diagramă însoţite de date tehnice suficiente, inclusiv întârzierile dintre sau de pe parcursul
etapelor, de la recepţia materiilor prime crude şi până la plasarea pe piaţă a produsului finit,
trecând prin preparare, procesare, ambalare, depozitare şi distribuţie.
Tipurile de date pot include, dar nu sunt limitate la:
 Planul spaţiilor de lucru şi al spaţiilor auxiliare,
 Dispunerea şi caracteristicile echipamentelor,
 Succesiunea tuturor etapelor de proces (inclusiv incorporarea materiilor prime, ingrediente
sau aditivi şi întârzierile dintre etape),
 Parametrii tehnici ai operaţiunilor (în special timpul şi temperatura, inclusiv întârzierile),
 Fluxul de producţie (inclusiv potenţiala contaminare încrucişată),
 Separarea ariilor curate de cele murdare,
Următoarele cerinţe sunt preliminare şi pot fi integrate în sistemul HACCP:
 Procedurile de curăţare şi dezinfecţie
 Mediul igienic al unităţii
 Traseele de circulaţie a personalului şi practicile de igienă
 Condiţiile de depozitare şi de distrtibuţie a produsului.
1.5 Confirmarea la faţa locului a diagramei de flux

După ce diagrama a fost schiţată, echipa multidisciplinară trebuie să o confirme la faţa locului, în
timpul desfăşurării activităţii. Orice abatere observată trebuie să ducă la modificarea diagramei
originale, pentru a o face cât mai riguroasă.
1.6. Lista pericolelor şi a măsurilor de control

1.6.1. Trebuie ţinută evidenţa tuturor pericolelor biologice, chimice sau fizice, care pot apărea în
fiecare etapă a procesului (inclusiv achiziţia şi depozitarea materiilor prime şi ingredientelorşi
întârzieri în timpul producţiei). Pericolul a fost definit în Art.3 (14) al Regulamentului (CE) nr.
178/2002.
69
Echipa HACCP trebuie să realizeze apoi o analiză a pericolelor, esenţială pentru producerea unui
aliment sigur, pentru a identifica în vederea elaborării planului HACCP care dintre acestea sunt
de natură să ducă la eliminarea sau reducerea lor la niveluri acceptabile.
În realizarea analizei pericolelor, trebuie luate în considerare următoarele:
 Posibila apariţie a pericolelor şi severitatea efectelor lor nefavorabile asupra sănătăţii;
 Evaluarea calitativă şi/sau cantitativă a prezenţei pericolelor;
 Supravieţuirea sau multiplicarea microorganismelor patogene şi generarea inacceptabilă de
compuşi chimici în produsele intermediare, în produsele finale, în liniile de producţie sau în
mediul liniilor de producţie;
 Producerea sau persistenţa în alimente a toxinelor sau altor produse inacceptabile ale
metabolismului microbian, compuşi chimici, agenţi fizici, sau alergeni
 Contaminarea (sau recontaminarea) de natură biologică (microoorganisme, paraziţi), chimică
sau fizică a materiilor prime, produselor intermediare sau finale.
1.6.2. Trebuie stabilite şi descrise ce măsurilor de control, dacă acestea există, pot fi aplicate
pentru fiecare pericol.
Măsurile de control sunt acele acţiuni şi activităţi care pot fi folosite pentru a preveni riscurile
generate de pericole, pentru a le elimina, sau pentru a reduce efectul lor ori frecvenţa de apariţie
la niveluri acceptabile.
Pentru a controla un pericol identificat, poate fi nevoie de mai mult de o măsură de control şi
printr-o măsură de control se pot controla mai multe pericole; de ex. pasteurizarea sau
tratamentul termic controlat pot da suficientă siguranţă în ceea ce priveşte reducerea nivelului de
Salmonella si Listeria.
Măsurile de control trebuie să se bazeze pe proceduri detaliate şi pe specificaţii pentru a se
asigura implementarea lor eficace - de exemplu, scheme detaliate de curăţenie, specificaţii exacte
pentru tratarea termică, concentraţiile maxime de conservanţi folosite în conformitate cu legile
comunitare aplicabile.
2. IDENTIFICAREA PUNCTELOR CRITICE DE CONTROL (PCC)

Identificarea unui punct critic pentru controlul unui pericol necesită o abordare logică. O astfel
de abordare poate fi utilizarea unui arbore decizional (alte metode pot fi folosite de echipă în
funcţie de cunoştinţe si experienţă). Pentru aplicarea arborelui decizional, trebuie abordată
succesiv fiecare etapă a procesului identificată în diagrama de flux. La fiecare etapă, se aplică
arborele decizional pentru fiecare pericol ce poate să apară sau să fie introdus şi se identifică
fiecare măsură de control. Aplicarea arborelui decizional trebuie să fie flexibilă, luând în
considerare întregul proces de fabricaţie, pentru a evita punctele critice inutile ori de câte ori este
posibil. Un exemplu de arbore decizional este arătat în figura 1, dar acesta poate să nu fie
aplicabil în toate situaţiile. Este recomandată o instruire pentru aplicarea arborelui decizional.
Identificarea punctelor critice de control are două consecinţe pentru echipa HACCP:
-asigură faptul că măsuri de control adecvate sunt proiectate şi implementate eficace. În special,
dacă într-o etapă în care este necesar controlul pentru siguranţa produsului a fost identificat un
pericol şi nu există nicio măsură de control în acea etapă sau în oricare alta, atunci produsul sau
procesul trebuie modificat la acea etapă sau la una anterioară sau următoare acesteia, pentru a
include o măsură de control,
-stabileşte si implementează un sistem de monitorizare în fiecare punct critic.
70
3. LIMITELE CRITICE ÎN PUNCTELE CRITICE DE CONTROL
Fiecare măsură de control asociată cu un punct critic de control trebuie să specifice limitele
critice.
Limitele critice corespund valorilor maxime acceptabile în ceea ce priveşte siguranţa produsului.
Ele separă acceptabilul de inacceptabil. Sunt stabilite pentru parametrii observabili sau
măsurabili, care pot demonstra că punctul critic este ţinut sub control.Trebuie să se bazeze pe
date confirmate că valorile alese se vor regăsi în controlul procesului.
Exemple de asemenea parametri includ temperatura, timpul, pH, umiditatea, aditivii,
concentraţia de sare sau conservanţi, dar şi parametri care pot fi determinaţi organoleptic, cum ar
fi aspectul, textura etc.
În unele cazuri, pentru a reduce riscul depăşirii unei limite critice din cauza variaţiilor de proces,
este necesar să se specifice mai multe niveluri stricte (de ex. nivelurile ţintă) pentru a asigura că
limitele critice sunt observate.
Limitele critice se pot obţine din diferite surse. Atunci când nu sunt luate din standarde de
reglementare sau din ghiduri de bune practici în igienă, echipa trebuie să se asigure de validitatea
lor, corespunzător pericolelor identificate la PCC.
4. PROCEDURI DE MONITORIZARE ÎN PUNCTELE CRITICE DE CONTROL

O parte esenţială a HACCP este programul de observaţii sau măsurători efectuate în fiecare
punct critic pentru a asigura conformitatea cu limitele critice specificate.
Observaţiile sau măsurătorile trebuie să poată detecta pierderea controlului în punctele critice şi
să furnizeze informaţii în timp util pentru a fi luate măsuri corective.
Acolo unde este posibil, reglajele trebuie făcute atunci când monitorizarea rezultatelor indică o
tendinţă de pierdere a controlului într-un PCC. Reglajul trebuie făcut înainte să se producă
abaterea. Datele rezultate din monitorizare trebuie evaluate de o persoană desemnată care are
cunoştinţele necesare şi autoritatea să aplice acţiuni corective acolo unde se impun.
Observaţiile sau măsurătorile pot fi făcute în mod continuu sau intermitent. Atunci când
observaţiile sau măsurătorile nu sunt continue trebuie stabilită o frecvenţă a acelor observaţii sau
măsurători care să furnizeze informaţii de încredere.
Programul trebuie să descrie metodele, frecvenţa observaţiilor sau a măsurătorilor şi procedura
de înregistrare şi identificare a fiecărui punct critic:
 Cine efectuează monitorizarea şi verificarea,
 Când se efectuează monitorizarea şi verificarea,
 Cum se efectuează monitorizarea şi verificarea.
Înregistrările asociate cu monitorizarea PCC trebuie semnate de persoana (persoanele) care
efectuează monitorizarea şi când acestea sunt verificate, de către un responsabil oficial al
companiei.
5. ACŢIUNI CORECTIVE
Pentru fiecare punct critic de control acţiunile corective trebuie să fie planificate în avans de
către echipa HACCP, astfel încât ele să poată să fie aplicate fără ezitare atunci când
monitorizarea indică o abatere de la limita critică.
Asemenea acţiuni corective trebuie să includă:
 Identificarea corespunzătoare a persoanei(lor) responsabil(e) pentru implementarea
acţiunilor corective.
 Descrierea mijloacelor şi acţiunilor ce se impun pentru a corecta abaterea observată.
71
 Acţiunea care trebuie întreprinsă cu privire la produsele care au fost prelucrate pe perioada
cât procesul nu a fost sub control.
 Înregistrarea scrisă a măsurilor luate, cu indicarea tuturor informaţiilor relevante (de
exemplu: dată, timp, tip de acţiune, cine întreprinde acţiunea şi cine verifică ulterior).
Monitorizarea poate indica:
-faptul că vor trebui să fie luate măsuri preventive (verificarea echipamentelor, verificarea
personalului care manipulează alimentele, verificarea eficacităţii măsurilor corective
anterioare,etc) dacă acţiunile corective pentru aceeaşi procedură trebuie aplicate în mod repetat.
6. PROCEDURI DE VERIFICARE
6.1. Echipa HACCP trebuie să specifice metodele şi procedurile utilizate pentru a determina
dacă HACCP funcţionează corect. Metodele de verificare pot include în particular prelevări
aleatorii şi analizarea probelor, analize sau teste amănunţite în punctele critice selectate, analize
amănunţite ale produselor intermediare sau finale, supravegheri ale condiţiilor existente de
depozitare, distribuţie şi vânzare şi supravegheri privind utilizarea actuală a produsului.
Frecvenţa verificării trebuie să fie suficientă pentru a confirma că HACCP funcţionează eficace.
Frecvenţa verificărilor depinde de caracteristicile activităţii (capacitate de producţie, număr de
angajaţi, natura alimentelor manipulate), frecvenţa monitorizării, rigurozitatea angajaţilor,
numărul de abateri detectate de-a lungul timpului şi pericolele implicate.
Procedurile de verificare includ:
 Auditări ale HACCP şi înregistrări ale acestora,
 Inspecţia operaţiunilor,
 Confirmarea că PCC sunt ţinute sub control,
 Validarea limitelor critice,
 Revizuirea abaterilor şi a caracteristicilor produsului; acţiuni corective aplicate, cu privire la
produs.
Frecvenţa verificării va influenţa în mare măsură numărul de reverificări sau retrageri cerute în
cazul în care se determină că are loc o depaşire a limitei critice.
Verificarea trebuie să cuprindă toate elementele următoare, dar nu neapărat toate simultan:
 Controlul corectitudinii înregistrărilor şi analiza abaterilor,
 Controlul monitorizării umane a procesării, depozitării şi/sau activităţilor de transport,
 Controlul fizic al procesului monitorizat,
 Calibrarea instrumentelor folosite pentru monitorizare.
Verificarea trebuie să fie efectuată de o persoană diferită de cea responsabilă cu efectuarea
monitorizării şi aplicarea acţiunilor corective. Atunci când anumite activităţi de verificare nu pot
fi efectuate în interiorul companiei, verificarea trebuie făcută în numele companiei de către
experţi din exteriorul acesteia sau de o parte terţă competentă.
6.2. Acolo unde este posibil, activităţile de validare trebuie să includă acţiuni pentru
confirmarea eficacităţii tuturor elementelor planului HACCP. În cazul unei modificări este
necesară revizuirea sistemului pentru a asigura că acesta este încă (sau va fi) valid.
Exemplele de modificări includ:
 Modificări ale materiilor prime sau ale produsului, condiţii de procesare (amplasarea unităţii
şi împrejurimile, echipamentele de procesare, programul de curăţare şi dezinfecţie),
 Modificări ale condiţiilor de ambalare,depozitare şi distribuţie, 72
 Modificări în utilizarea produselor de către consumatori,
 Apariţia oricăror informaţii privitoare la un nou pericol asociat cu produsul.
Acolo unde este necesar, asemenea revizuire trebuie să constea în revizuirea procedurilor
stabilite. Modificările trebuie să fie în totalitate incluse în documentaţie şi sistemul de păstrare a
înregistrărilor, cu scopul de a ne asigura că informaţiile disponibile sunt în forma actualizată.
7. DOCUMENTAŢIA ŞI PĂSTRAREA ÎNREGISRĂRILOR

Păstrarea eficientă şi riguroasă a înregistrărilor este esenţială pentru aplicarea sistemului
HACCP. Procedurile HACCP trebuie să fie documentate. Documentaţia şi păstrarea
înregistrărilor trebuie să fie adecvate naturii şi dimensiunii operaţiei şi suficiente încât să permită
unitatea să verifice dacă reglementările HACCP sunt implementate şi menţinute.
Documentele şi înregistrările trebuie să fie păstrate o perioadă de timp suficientă pentru a
permite autorităţii competente să auditeze sistemul HACCP. Materialele experţilor dezvoltate ca
şi ghiduri HACCP (de ex.ghiduri HACCP specifice pe sectoare) pot fi utilizate ca parte a
documentaţiei, dacă se dovedeşte că acele materiale reflectă operaţiile alimentare specifice ale
activităţii respective. Documentele trebuie să fie semnate de un responsabil oficial al companiei.
Exemple de documentaţie:
 Analiza pericolelor,
 Determinarea PCC,
 Determinarea limitei critice,
 Modificarea sistemului HACCP.
Exemple de înregistrări:
 Monitorizarea PCC,
 Abateri şi acţiuni corective asociate,
 Activităţi de verificare.
Un sistem simplu de păstrare a înregistrărilor poate fi eficace şi comunicat cu uşurinţă
angajaţilor. Acesta poate fi integrat în operaţiunile deja existente şi pot fi folosite documente
scrise existente, cum ar fi facturile de livrare şi listele de înregistrări pentru, de exemplu,
temperatura produsului.
8. INSTRUIREA
1. Operatorul din industria alimentară trebuie să se asigure că tot personalul cunoaşte
pericolele identificate (dacă acestea există), punctele critice din producţie, depozitare, transport
şi/sau din procesul de distribuţie şi acţiunile corective, cele preventive şi procedurile
documentate aplicabile în activitatea sa.
2. Sectoarele din industria alimentară trebuie să depună taote eforturile să pregătească
informaţii (generale) cum ar fi ghiduri HACCP şi instruiri pentru operatorii din industria
alimentară.
3. Autoritatea competentă trebuie, atunci când este necesar, să ajute în dezvoltarea
activităţilor similare aşa cum sunt menţionate în paragraful 2, în special în acele sectoare care
sunt slab organizate sau s-au dovedit a fi insuficient informate.
73
Figura 1: Exemplu de arbore decizional pentru identificarea punctelor critice de control (PCC).Răspunsurile la
întrebări vor fi date succesiv.
Există măsuri de control preventiv?

Q1
Modificarea etapei,procesului
Da Nu sau produsului
Este controlul, în această etapă,

necesar pentru siguranţă? Da
Nu Nu este un PCC Stop*
Este această etapă special făcută să elimine sau să

reducă pericolul la un nivel acceptabil?** Da
Q2
Nu
Ar putea contaminarea cu pericolele identificate să

Q3 depăşească nivelurile acceptate sau pot creşte la niveluri
inacceptabile?**
Da Nu Nu este un PCC
Stop*
Va putea,o etapă ulterioară, să elimine pericolul
(pericolele) sau să reducă apariţia lor probabilă la
nivel (niveluri) acceptabil (acceptabile)**
PUNCT CRITIC DE
Da Nu CONTROL
PCC
Nu este PCC Stop*
* Se trece la următorul pericol identificat ** Niveluri acceptabile sau inacceptabile care

trebuie determinate în cadrul obiectivelor totale în
în procesul descris
identificarea PCC ale planului HACCP
74
ANEXA II
Facilitarea implementării principiilor HACCP în unele activităţi din sectorul alimentar
1. CONTEXT
1.1. Articolul 5 din Regulamentul nr.852/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului
pentru igiena produselor alimentare cere operatorilor din industria alimentară să pună în practică,
să implementeze şi să menţină o procedură permanentă bazată pe principiile analizei pericolelor
în punctele critice de control (HACCP).
Conceptul permite principiilor HACCP să fie implementate cu flexibilitatea necesară pentru
toate cazurile. Prezentul document studiază cât de extinsă este această flexibilitate şi furnizează
instrucţiuni de implementare simplificată a cerinţelor HACCP în condiţiile specifice ale
unităţilor mici.
1.2. În Regulamentul (CE) nr. 852/2004 punctele cheie pentru o procedură HACCP simplificată
sunt:
a) Paragraful 15 din acelaşi Regulament, care prevede că:
,,Cerinţele HACCP trebuie să ţină seama de principiile enunţate în Codex Alimentarius. Acestea
trebuie să fie suficient de flexibile pentru a putea fi aplicate în orice situaţie, inclusiv la nivelul
micilor întreprinderi. Este necesar, în special, să se recunoască faptul că, în anumite întreprinderi
din sectorul alimentar, identificarea punctelor critice nu este posibilă şi că, în anumite cazuri,
bunele practici de igienă pot înlocui monitorizarea punctelor critice. În mod asemănător, cerinţa
de a institui "limite critice" nu înseamnă neapărat că trebuie stabilită o limită numerică în orice
situaţie. În plus, cerinţa de păstrare a documentelor trebuie să fie flexibilă, pentru a se evita
împovărarea nejustificată a întreprinderilor foarte mici.”
b) Prevederea explicită din art.5(1) al Regulamentului (CE) Nr.852/2004 privind faptul că
procedura trebuie să se bazeze pe principiile HACCP.
c) Prevederea din art.5(2)(g) a faptului că necesitatea de stabilire a documentaţiei şi
înregistrărilor trebuie să fie proporţional adaptată la natura şi mărimea activităţii respective
din sectorul alimentar.
d) Articolul 5(5) al Regulamentului care permite adoptarea unor măsuri care să faciliteze
implementarea cerinţelor HACCP de către anumiţi operatori din industria alimentară. Acestea
includ utilizarea ghidurilor de aplicare a principiilor HACCP.
2. SCOPUL PREZENTULUI DOCUMENT

Scopul acestui document este să ofere instrucţiuni privind flexibilitatea implementării
procedurilor HACCP şi în particular:
 Să identifice acele activităţi din industria alimentară unde flexibilitatea este adecvată,
 Să explice noţiunea ,,procedură bazată pe principiile HACCP”,
 Să plaseze HACCP în contextul mai larg al igienei alimentare şi cerinţelor preliminare
obligatorii,
 Să explice rolul ghidurilor de bune practici şi al ghidurilor generale HACCP incluzând
necesitatea documentaţiei şi
 Să identifice gradul de flexibilitate aplicabilă principiilor HACCP.
75
3. ACTIVITĂŢI ELIGIBILE PENTRU FACILITAREA HACCP
Regulamentul (CE) Nr.852/2004 nu specifică natura activităţilor din sectorul alimentar care sunt
eligibile pentru implementarea unei proceduri simplificate bazate pe principiile HACCP. În
contextul general al noilor reguli de siguranţă a alimentelor impactul cerinţei de a stabili,
implementa şi menţine o procedură permanentă bazată pe principiile HACCP trebuie să fie
proporţionată şi bazată pe risc. În particular pericolele asociate anumitor tipuri de alimente şi
proceselor care sunt aplicate alimentelor vor fi luate în considerare atunci când se preconizează
simplificarea procedurilor bazate pe HACCP.
Principiile enunţate în prezentul document sunt adresate în primul rând operatorilor mici, dar nu
sunt aplicabile numai acestora. Exemplele care sunt date în diferite secţiuni ale acestui
document sunt, deci, adresate cu precădere unităţilor alimentare şi sectoarelor citate, dar nu
numai.
4. CE ESTE O PROCEDURĂ BAZATĂ PE PRINCIPIILE HACCP?

Cele şapte principii HACCP sunt un model practic pentru identificarea şi controlul celor
mai importante pericole în mod permanent. Aceasta implică faptul că acolo unde obiectivul
poate fi atins prin ceva echivalent, adică substituirea într-un mod simplificat dar eficace a
celor şapte principii, se consideră că sunt îndeplinite obligaţiile prevăzute în art. 5 al
Regulamentului(CE) Nr. 852/2004.
O procedură bazată pe principiile HACCP este un sistem pro-activ de management al riscului.
Acesta are ca obiectiv ţinerea sub control a contaminării alimentelor cu microorganisme,
substanţe chimice sau contaminanţi fizici (cum ar fi fragmentele de sticlă), pentru a produce
alimente în condiţii de siguranţă.
Obligaţia de a stabili, implementa şi de a menţine permanent o procedură bazată pe principiile
HACCP este inspirată din ,,Codul Internaţional recomandat de principii generale de practici de
igienă alimentară.” Scopul unei asemenea proceduri fiind controlul pericolelor privind
alimentele, Codul recomandă operatorilor din industria alimentară să:
 Identifice orice etapă în operaţiunile lor, care sunt critice pentru siguranţa alimentelor;
 Implementarea procedurilor de control efectiv în acele etape;
 Monitorizarea procedurilor de control pentru asigurarea eficacităţii lor continue; şi
 Revizuirea periodică a procedurilor de control şi ori de câte ori se schimbă operaţiunile.
Aceasta înseamnă că operatorii din industria alimentară trebuie să aibă pus în practică un sistem
pentru identificarea şi controlul permanent al pericolelor semnificative şi să adapteze acest
sistem ori de câte ori este necesar.
Aceasta se poate realiza de ex. prin implementarea corectă a cerinţelor preliminare şi a bunelor
practici de igienă, prin aplicarea principiilor HACCP (posibil într-un mod simplificat), prin
folosirea ghidurilor de bune practici, sau printr-o combinaţie a acestor variante.
5. CERINŢE PRELIMINARE ŞI HACCP

Igiena alimentară este rezultatul implementării de către operatorii din sectorul alimentar a
cerinţelor preliminare şi a procedurilor bazate pe principiile HACCP. Cerinţele
preliminare oferă baza pentru implementarea eficace a HACCP şi trebuie puse în practică
înaintea aplicării unei proceduri bazate pe HACCP.
Sistemele HACCP nu sunt un înlocuitor pentru alte cerinţe de igienă alimentară, ci sunt un
pachet de măsuri de igienă alimentară care trebuie să ajute la producerea de alimente
sigure.Trebuie reţinut că înaintea aplicării procedurilor HACCP, cerinţele preliminare de igienă
alimentară trebuie să fie deja implementate, incluzând în special:
76
 Cerinţe referitoare la infrastructură şi echipamente,
 Cerinţele pentru materiile prime,
 Manipularea în condiţii de siguranţă a alimentelor (inclusiv ambalarea şi transportul).
 Manipularea deşeurilor,
 Procedurile de control al dăunătorilor,
 Proceduri de sanitaţie (curăţenie şi dezinfecţie),
 Calitatea apei
 Menţinerea lanţului de frig,
 Sănătatea personalului,
 Igiena personală,
 Instruirea.
Aceste cerinţe sunt proiectate să controleze pericolele la modul general şi sunt clar enunţate în
legislaţia comunitară. Ele pot fi completate cu ghiduri de bune practici stabilite pentru diferite
sectoare alimentare.
Alte cerinţe ale legislaţiei comunitare, cum ar fi trasabilitatea (Art.18 al Regulamentului
(CE) Nr.178/2002) şi retragerea produselor alimentare şi obligaţia de a informa autorităţile
competente (Art.19 al Regulamentului (CE) Nr.178/2002) pot fi de asemenea considerate ca
şi cerinţe preliminare, deşi nu sunt prevăzute de regulile de igienă alimentară.
6. CERINŢE PRELIMINARE ŞI CONTROLUL PERICOLELOR DIN ALIMENTE

Acolo unde cerinţele preliminare (fie că sunt sau nu suplimentate cu ghiduri de bune
practici) îndeplinesc obiectivele de control al pericolelor asociate cu produsele alimentare,
se va considera, bazat pe principiul proporţionalităţii, că obligaţiile enunţate de regulile de
igienă a produselor alimentare sunt întrunite şi nu este necesară obligativitatea privind
implementarea şi menţinerea unei proceduri permanente bazată pe principiile HACCP.
6.1. O procedură bazată în totalitate pe HACCP este un sistem de management al siguranţei

alimentare care este potrivit în special pentru activităţile de preparare, producere sau procesare a
alimentelor.
În unele cazuri, în special în activităţile alimentare unde nu are loc prepararea, producerea şi
procesarea alimentelor, se poate aprecia că toate pericolele pot fi controlate prin implementarea
cerinţelor preliminare. În aceste cazuri se poate considera că primul pas în procedura HACCP
(analiza pericolului) a fost realizat şi nu este nevoie mai departe de dezvoltarea şi implementarea
altor principii HACCP.
Asemenea activităţi pot include (dar nu exclusiv):
 Puncte de vânzare volante, tarabe din pieţe, vehicule mobile cu vânzare,
 Unităţi care servesc în principal băuturi (baruri,cafenele etc.),
 Magazine mici de vânzare cu amănuntul (cum ar fi băcăniile),
 Transportul şi depozitarea alimentelor preambalate şi a celor neperisabile, unde de regulă nu
se prepară alimente.
Astfel de unităţi ar putea să efectueze şi operaţiuni simple de preparare a alimentelor (cum ar fi
felierea) care pot fi făcute în condiţii de siguranţă aplicând corect cerinţele preliminare de igienă.
77
6.2. Acolo unde siguranţa alimentelor o cere trebuie să se asigure că monitorizarea şi
verificarea necesare (şi pe cât posibil păstrarea înregistrărilor) sunt efectuate, de exemplu
acolo unde trebuie să fie menţinut lanţul de frig. În acest caz sunt esenţiale monitorizarea
temperaturilor şi, acolo unde este necesar, verificarea funcţionării corespunzătoare a
echipamentului de refrigerare.
7. GHIDURI DE BUNE PRACTICI PENTRU IGIENA ALIMENTARĂ ŞI PENTRU

APLICAREA PRINCIPIILOR HACCP
Ghidurile de bune practici reprezintă un mod simplu dar eficient pentru a preveni
dificultăţile pe care unele activităţi din sectorul alimentar le pot întâlni în implementarea
unei proceduri HACCP detaliate. Reprezentanţii diferitelor sectoare din industria
alimentară, şi în particular ai acelor sectoare unde multe unităţi întâmpină dificultăţi în
implementarea procedurilor HACCP, trebuie să ia în considerare aceste ghiduri, iar
autorităţile competente trebuie să îi încurajeze să utilizeze asemenea ghiduri. Pentru
sectoarele care sunt mai slab organizate trebuie acordată asistenţă în însuşirea acestor
ghiduri de bune practici.
7.1. Utilizarea ghidurilor de bune practici pot ajuta operatorii să controleze pericolele şi să
demonstreze conformitatea. Ele pot fi aplicate în orice sector alimentar şi în special acolo unde
manipularea alimentelor se face în concordanţă cu procedurile care sunt bine cunoscute şi care
fac parte frecvent din instruirile profesionale de rutină ale operatorilor din sectoarele vizate (fie
că e vorba de comerţ cu amănuntul sau nu), cum ar fi:
 Restaurante, inclusiv unităţi de manipulare a alimentelor de la bordul mijloacelor de
transport cum ar fi vapoarele;
 Sectoarele de catering, care distribuie hrana gata preparată de la o locaţie principală;
 Sectorul de panificaţie şi cofetărie;
 Magazine de vânzare cu amănuntul, inclusiv măcelării.
7.2. Pentru astfel de unităţi poate fi suficient ca ghidurile de bune practici să descrie într-un
mod practic şi simplu metodele de control al pericolului fără a fi necesar să se intre în detalii
despre natura acestuia şi să facă o identificare formală a punctelor critice de control.Totuşi,
aceste ghiduri trebuie să acopere toate pericolele importante dintr-o unitate şi trebuie definite clar
proceduri pentru controlul acestora şi aplicate acţiuni corective în caz că apar probleme.
Asemenea ghiduri pot, de asemenea, să pună în evidenţă atât posibilele pericole legate de unele
alimente (de ex.ouă crude şi prezenţa posibilă a Salmonellei în acestea) cât şi metodele de
control al contaminării (de ex. cumpărarea ouălor de la o sursă de încredere şi raportul
timp/temperatură în procesare).
7.3. Ghidurile de bune practici au fost deja elaborate şi evaluate de către autorităţile
competente pentru multe sectoare din industria alimentară. Aceste ghiduri sunt de regulă o
combinaţie între Ghidurile de Bune Practici de Igienă (GBPI) şi elemente bazate pe HACCP şi
includ de exemplu :
 Linii directoare pentru implementarea practică a cerinţelor preliminare,
 Cerinţele pentru materii prime,
 Analiza pericolelor,
 Punctele critice de control pre-determinate în prepararea, producerea şi procesarea
alimentelor, identificarea riscurilor şi cerinţele specifice de control.
78
 Precauţiile în domeniul igienei, care trebuie luate în seamă în caz de manipulare a
produselor vulnerabile şi perisabile (cum sunt produsele gata de consum),
 Măsuri mai elaborate în cazul alimentelor preparate pentru categorii susceptibile de
populaţie (copii,bătrâni,etc),
 Necesarul de documente şi înregistrări.
 Protocoale de validare a datelor utilizate.
7.4 . Ghiduri generale pentru implementarea sistemului HACCP

Un tip special de ghid de bune practici este ghidul general HACCP.
Ghidurile generale pot sugera tipuri de pericole şi controale care sunt comune anumitor
unităţi cu activitate alimentară şi pot asista managerul sau echipa HACCP în procesul de
elaborare a procedurilor sau a metodelor de producere a alimentelor sigure şi a unui
sistem adecvat de menţinere a înregistrărilor.
Operatorii din industria alimentară trebuie să cunoască totuşi faptul că şi alte pericole pot
fi prezente, ca de exemplu acelea legate de amplasarea unităţii sau procesul care este
aplicat şi faptul că aceste pericole nu pot fi prevăzute într-un ghid general HACCP. Atunci
când sunt utilizate ghidurile generale HACCP este nevoie şi de examinări adiţionale pentru
posibila prezenţă a unor asemenea pericole şi metodele de a le controla.
Ghidurile generale pot fi însuşite adecvat în acele sectoare unde activităţile au multe elemente în
comun, unde procesul de producţie este liniar şi unde prevalenţa pericolelor este posibil să fie
ridicată, ca de exemplu:
 Pentru abatoare, unităţi care manipulează produse de pescărie, unităţi de prelucrare a
laptelui, etc.
 Pentru activităţi care aplică proceduri standard de procesare, cum ar fi conservarea
produselor alimentare, pasteurizarea produselor lichide, îngheţarea/îngheţarea rapidă a
alimentelor etc.
8. FLEXIBILITATEA CU PRIVIRE LA PRINCIPIILE HACCP

Luând în considerare cele de mai sus, următoarele exemple sunt despre cum pot fi aplicate
principiile HACCP într-un mod simplificat şi flexibil. Ghidurile de bune practici reprezintă un
instrument potrivit pentru a oferi orientare în această problemă.
8.1 Analiza pericolului şi dezvoltarea procedurilor bazate pe HACCP

 În anumite cazuri se poate presupune că, datorită naturii unităţii şi a alimentului care este
manipulat, pericolele posibile pot fi controlate prin implementarea cerinţelor preliminare. În
asemenea cazuri nu este necesară analiza formală a pericolelor. Trebuie recomandat ca în aceste
unităţi să fie implementate ghidurile de bune practici.
 În unele cazuri, analiza pericolului poate demonstra că toate pericolele legate de aliment
pot fi controlate prin implementarea cerinţelor preliminare de igienă.
 Pentru anumite categorii de activităţi alimentare este posibilă pre-determinarea pericolelor
care trebuie controlate. Ghiduri referitoare la asemenea pericole şi controlul acestora pot fi
regăsite într-un ghid general HACCP.
8.2 Limitele critice

Limitele critice în punctele critice de control pot fi stabilite pe baza:
 Experienţei (cea mai bună practică) 79
 Documentarea internaţională pentru o serie de operaţiuni, de exemplu conservarea
alimentelor, pasteurizarea alimentelor lichide etc, pentru care există standarde acceptate
internaţional (Codex Alimentarius). De asemenea pot fi stabilite limite critice.
 Într-un ghid de bune practici.
Cerinţa de stabilire a limitei critice într-un punct critic de control nu implică întotdeauna
stabilirea unei valori numerice. Acesta este cazul particular în care procedurile de monitorizare
sunt bazate pe observaţia vizuală.,de ex.
 Contaminarea cu materii fecale a carcaselor într-un abator,
 Temperatura de fierbere a alimentelor lichide,
 Modificarea proprietăţilor fizice ale alimentului în timpul procesării.(de ex. gătirea).
8.3. Procedurile de monitorizare

8.3.1. Monitorizarea poate fi, în multe cazuri,o procedură simplă, de ex.
 O verificare vizuală de rutină a temperaturii de răcire/îngheţare a echipamentelor utilizând
termometrul/
 O observare vizuală pentru a monitoriza dacă procedura corectă de jupuire este aplicată pe
parcursul abatorizării acolo unde această parte a procesului de abatorizare a fost identificată ca
un punct critic de control, pentru prevenirea contaminării carcaselor.
 O observare vizuală pentru a verifica dacă la prepararea produselor prin aplicarea unui
tratament termic există proprietăţile fizice corecte care să reflecte nivelul tratamentului termic
(de ex.fierberea).
8.3.2. Proceduri standard de procesare

 Anumite alimente pot fi uneori procesate într-un mod standard, folosind echipamente
standard calibrate, de ex. unele operaţiuni de gătire, rotisarea puiului etc. Un astfel de
echipament asigură că este respectat raportul timp/temperatură ca o operaţiune standard. În
asemenea cazuri temperatura de gătire a produsului nu necesită măsuratori sistematice atâta timp
cât există siguranţa că echipamentul funcţionează corespunzător, că este respectat raportul cerut
între timp şi temperatură şi controalele necesare sunt efectuate (şi sunt aplicate măsuri corective
acolo unde este necesar).
 În restaurante, alimentele sunt preparate conform unor proceduri culinare bine stabilite.
Aceasta implică faptul că măsurătorile (de ex.măsurătorile de temperatură) nu trebuie efectuate
sistematic atât timp cât sunt urmate procedurile stabilite.
8.4. Documente şi înregistrări

Observaţii preliminare:
Această secţiune se referă numai la documentaţia HACCP şi nu la alte tipuri de documentaţii,
cum ar fi managementul stocurilor, trasabilitate etc.
Exemplele referitoare la cele de mai jos trebuie privite în lumina Art.5, paragraful 2(g) al
Regulamentului (CE) Nr. 852/2004, unde este prevăzut că în cazul procedurilor bazate pe
HACCP, documentele şi înregistrările trebuie adaptate la natura şi dimensiunile unităţii
alimentare respective.
Ca o regulă generală, necesitatea păstrării înregistrărilor legate de HACCP trebuie să fie
bine echilibrată şi poate fi limitată la ceea ce este esenţial cu privire la siguranţa
alimentelor.
Documentaţia HACCP include:
80
(a) Proceduri documentate bazate pe HACCP, adecvate unei anumite unităţi alimentare, şi
(b) Înregistări ale măsurătorilor şi analize efectuate.
Având în vedere cele de mai sus, următoarele linii generale pot fi folosite ca ghid:
 Acolo unde există ghidurile de bune practici sau ghidurile generale HACCP, acestea pot
substitui procedurile specifice, documentate, bazate pe HACCP. Asemenea ghiduri pot, de
asemenea, indica în mod clar unde sunt necesare înregistrările şi perioada de timp cât acestea
trebuie păstrate.
 În cazul procedurilor de monitorizare vizuală, poate fi luată în considerare limitarea
necesarului de înregistrări doar pentru măsurătorile în cazul neconformităţilor detectate (de ex.
echipamentul nu poate menţine temperatura corectă).
Înregistrările în cazul neconformităţilor trebuie să includă acţiunea corectivă care a fost aplicată.
În asemenea cazuri se poate utiliza un jurnal sau o listă de control, ca un mod potrivit de păstrare
a înregistrărilor.
 Înregistrările trebuie păstrate un timp adecvat. Perioada de păstrare trebuie să fie suficient
de mare pentru a asigura disponibilitatea informaţiei în caz de alertă şi asigurarea trasabilităţii
pentru alimentul în cauză, de ex. două luni după data consumului, dacă există astfel de
informaţii.
Pentru anumite alimente se cunoaşte data consumului, de ex. în cazul consumului de hrană
catering, acesta are loc la scurt timp după data producerii acesteia.
Pentru alimentele pentru care data consumului nu este sigură, înregistrările trebuie păstrate
pentru o perioadă destul de scurtă după data de expirare a alimentului.
 Înregistrările reprezintă un instrument important pentru autorităţile competente ce permit
verificarea funcţionării corespunzătoare a procedurilor privind siguranţa alimentelor în unităţile
alimentare.
9. ROLUL CRITERIILOR ŞI AL LIMITELOR STABILITE ÎN LEGISLAŢIA

COMUNITARĂ SAU NAŢIONALĂ
Deşi legislaţia comunitară nu prevede limite critice în punctele critice de control, trebuie ţinut
seama că, criteriile microbiologice pot fi folosite în validarea şi verificarea procedurilor bazate
pe HACCP şi a altor măsuri de control pentru igiena alimentelor precum şi a funcţionării corecte
a acestor măsuri de control. Asemenea criterii există deja în legislaţia comunitară sau naţională,
în multe cazuri. Pentru o anumită operaţiune sau un anumit tip de aliment ghidurile de bune
practici pot face referire la aceste limite şi procedura HACCP poate fi formulată în aşa fel încât
să fie sigur că aceste limite sunt întrunite.
10. MENŢINEREA LANŢULUI DE FRIG

Conform Regulamentului (CE) Nr 852/2004, operatorii din industria alimentară au obligaţia
clară de a respecta menţinerea lanţului de frig.
Această obligaţie face parte din cerinţele preliminare şi trebuie implementată chiar dacă sunt
aplicate proceduri simplificate HACCP.
Totuşi, nimic nu împiedică operatorii să verifice temperatura alimentelor în anumite puncte din
linia de producţie, ca şi puncte critice de control, şi să integreze această cerinţă în procedurile lor
HACCP.
81
11. EVALUAREA GUVERNAMENTALĂ
Procedurile HACCP, sub oricare formă ar fi ele aplicate, trebuie să fie dezvoltate de către şi sub
responsabilitatea operatorilor din industria alimentară.
Evaluarea guvernamentală trebuie efectuată luând în considerare mijloacele care au fost alese de
către operatori pentru a asigura conformitatea cu cerinţele HACCP:
 Acolo unde unităţile alimentare asigură siguranţa alimentelor doar cu ajutorul cerinţelor
preliminare, autoritatea competentă trebuie să verifice implementarea corectă a acestor cerinţe.
 Acolo unde pentru realizarea conformităţii cu cerinţele HACCP sunt utilizate ghidurile de
bune practici de igienă şi pentru aplicarea principiilor HACCP, în mod uzual autorităţile de
control evaluează asemenea activităţi în raport cu aceste ghiduri.
Când se evaluează implementarea cerinţelor HACCP, autoritatea competentă poate solicita să fie
făcute corecţii.Totuşi, aceasta nu va fi considerată ca fiind o aprobare formală a procedurilor.
12. HACCP ŞI CERTIFICAREA

Legislaţia comunitară nu conţine cerinţe pentru ca procedurile HACCP să fie certificate. Orice
iniţiativă de a proceda la asemenea certificări derivă din iniţiative private.
Singura evaluare care este prevăzută de legislaţia comunitară este o evaluare făcută de
autorităţile competente din statele membre ca parte a responsabilităţilor acestora în controlul
oficial.
13. HACCP ŞI INSTRUIREA PERSONALULUI ÎN ACTIVITĂŢILE CU PROFIL

ALIMENTAR
Instruirea, aşa cum se face referire la ea în Anexa II, Cap. XII din Regulamentul (CE)
Nr.852/2004 trebuie văzută într-un context larg. Instruirea corespunzătoare nu implică neapărat
participarea la cursuri de instruire. Instruirea poate fi realizată şi în cadrul unor campanii de
informare, instruire efectuate de organizaţii profesionale sau de autorităţile competente, prin
ghiduri de bune practici etc.
Trebuie reţinut că instruirile personalului din industria alimenatră în domeniul HACCP trebuie să
fie proporţională cu mărimea şi natura unităţii ce desfaşoară activitatea respectivă.
14. CONCLUZIE
Regulamentul (CE) Nr.852/2004 prevede că cerinţele HACCP trebuie să ofere suficientă
flexibilitate în toate situaţiile, inclusiv în unităţile mici.
Obiectivul de bază în implementarea procedurii bazată pe HACCP este să controleze pericolele

legate de alimente. Acest obiectiv poate fi realizat utilizând diferite mijloace, neuitând însă că
procedurile de control al pericolelor trebuie să fie bazate pe risc, stabilind priorităţi şi fiind
concentrate pe ceea ce este important pentru siguranţa alimentelor într-o unitate ce desfăşoară
activitate în domeniul alimentar.
Aceste proceduri pot fi dezvoltate în ghidurile de bune practici, în ghidurile generale de
management al siguranţei alimentelor, sau în concordanţă cu procesul tradiţional HACCP, în
funcţie de caz. Într-un număr de cazuri, mai ales în activităţile cu profil alimentar care nu
procesează alimente, pericolele pot fi controlate numai prin implementarea cerinţelor preliminare
de igienă.
82
Comisia Europeană
DOCUMENT DE LUCRU AL SERVICIILOR

COMISIEI
Privind înțelegerea anumitor dispoziții cu
privire la flexibilitatea prevăzută de Pachetul
privind Igiena
Orientări pentru autoritățile competente
© Uniunea Europeană, 2010
Reproducerea textului este autorizată cu condiția menționării sursei
84
COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 12.8.2010
SEC(2010) 986 final
DOCUMENT DE LUCRU AL SERVICIILOR COMISIEI
Privind înțelegerea anumitor dispoziții cu privire la flexibilitatea prevăzută de Pachetul

privind Igiena
Orientări pentru autoritățile competente
RO 85
RO
CUPRINS
1. Introducere
2. Derogări/Exceptări de la Anexe
3. Adaptarea anexelor
4. Excluderi
4.1. Activități excluse din domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 178/2002
4.2 Activități excluse din domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 852/2004
(privind igiena generală a alimentelor) și al Regulamentului (CE) nr.853/2004
(privind igiena produselor de origine animală)
4.3 Activități excluse doar din domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr.
853/2004 (privind igiena produselor de origine animală)
NOTĂ
Aceste orientări ar trebui să fie utilizate împreună cu documentele orientative pentru punerea
în aplicare a regulamentelor privind igiena:
• Document orientativ privind punerea în aplicare a anumitor dispoziții ale

Regulamentului (CE) nr. 852/2004,

Regulamentului (CE) nr. 853/2004,
• Document orientativ privind punerea în aplicare a procedurilor bazate pe principiile

HACCP și facilitarea punerii în aplicare a principiilor HACCP în anumite
întreprinderi din sectorul alimentar,
în cazul în care terminologia și normele de punere în aplicare ale regulamentelor privind

igiena, inclusiv dispozițiile privind flexibilitatea, sunt explicate.
Documentele orientative sunt publicate pe site-ul internet al DG SANCO la următoarea

adresă:
http://ec.europa.eu/food/food/biosafety/hygienelegislation/guide_en.htm
Denegare de responsabilitate:acest document de lucru al Comisiei nu reflectă în mod necesar punctul

de vedere al Comisiei .
RO 86
RO
1. INTRODUCERE
Prezentul document ar trebui să fie utilizat ca bază în vederea unei mai bune
înțelegeri a anumitor dispoziții privind flexibilitatea prevăzute de regulamentele
privind igiena și ar trebui să conducă la o mai bună utilizare de către statele membre
a acestor dispoziții. Ar trebui subliniat faptul că flexibilitatea Pachetului privind
igiena nu se limitează la punctele menționate în prezentul document.
Dispozițiile privind flexibilitatea cuprinse în regulamentele privind igiena oferă

posibilitatea:
– de a acorda:
(i) derogări/scutiri de la/de anumite cerințe prevăzute în anexe (a se vedea

Capitolul 2),
(ii) adaptări ale anumitor cerințe prevăzute în anexe (a se vedea Capitolul

3),
– de a exclude anumite activități din domeniul de aplicare al Pachetului privind

igiena (a se vedea Capitolul 4).
Atunci când aplică dispozițiile privind flexibilitatea, în general, statele membre

trebuie să adopte măsuri naționale.
Principiile de bază pentru punerea în aplicare a dispozițiilor privind flexibilitatea sunt

subsidiaritatea și transparența:
• pe baza principiului subsidiarității, statele membre sunt considerate a fi mai în

măsură să găsească soluții pentru situații la nivel local,
• pe baza principiului transparenței, fiecare proiect de astfel de măsuri naționale

trebuie să fie notificat Comisiei și celorlalte state membre (a se vedea Capitolul
5).
Având în vedere faptul că principiile și cerințele Pachetului privind igiena au

determinat deschiderea pieței Uniunii tuturor operatorilor din sectorul alimentar,
toate măsurile naționale trebuie să fie notificate Comisiei și celorlalte state membre
când se află încă în stadiul de proiect pentru a le informa și a le da posibilitatea de a
formula observații privind proiectul de lege care devine aplicabil după adoptare. Sunt
prevăzute proceduri de notificare diferite.
(a) Notificarea proiectelor de măsuri naționale1
Procedurile de notificare prevăd, de asemenea, un anumit nivel de

„armonizare” a normelor la nivelul UE (de exemplu, definirea cantităților mici,
1
Vizate, de asemenea, de scrisorile către șefii serviciilor veterinare nr. E2/RD/ca D(2006) 520001 din
19.1. 2006 și nr. SANCO/E2/ACR/ca D(2008) 520889 din 27.11.2008.
RO 87
RO
a activității localizate, marginale și restrânse, a unităților care sunt situate în
regiuni care fac obiectul unor constrângeri geografice speciale etc.).
În conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene,

neîndeplinirea obligației de notificare, în calitate de viciu de procedură în ceea
ce privește adoptarea regulamentelor tehnice în cauză, fac ca acest tip de
regulamente tehnice să fie imposibil de aplicat și să nu aibă caracter executoriu
în ceea ce privește persoanele fizice.
Măsurile naționale fără notificare pot determina deschiderea unei proceduri

privind încălcarea dreptului comunitar.
(b) O procedură specifică de notificare pentru derogări privind alimentele cu

caracteristici tradiționale după adoptarea la nivel național.
2. DEROGĂRI/EXCEPTĂRI DE LA ANEXE2
Derogări/Exceptări înseamnă că statele membre au posibilitatea de a autoriza

operatorii din sectorul alimentar, în anumite circumstanțe. să nu aplice anumite
cerințe ale Pachetului privind igiena.
Situațiile în care derogările pot fi adoptate sunt definite în mod exhaustiv în

regulamentele privind igiena și orice măsuri care prevăd astfel de derogări trebuie să
facă obiectul unei proceduri de comitologie.
În anumite cazuri, regulamentele privind igiena prevăd posibilitatea pentru

autoritatea competentă să autorizeze o anumită flexibilitate. Următoarele formulări
sunt utilizate în general pentru acest tip de situații : „dacă autoritatea competentă
permite”, „cu excepția cazului în care există o autorizație contrară din partea
autorității competente”, „sub rezerva autorizării de către autoritatea competentă ”,
etc.
Exemple:
• Informații privind lanțul alimentar pot însoți animalele dacă autoritatea

competentă permite,
• Abatoarele nu trebuie să aibă un loc separat prevăzut cu instalații adecvate

pentru curățare, spălare și dezinfecție a mijloacelor de transport pentru șeptel,
în cazul în care există locuri autorizate în mod oficial în vecinătate,
• Localurile în care alimentele cu caracteristici tradiționale3 sunt expuse unui

mediu necesar dezvoltării parțiale a caracteristicilor lor pot să cuprindă, în
special, ziduri, plafoane și uși care nu sunt compuse din materiale netede,
etanșe, neabsorbante sau rezistente la coroziune și care au ziduri, plafoane și
soluri naturale de origine geologică.
2
Articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 852/2004, articolul 10 alineatul (2) din
Regulamentul (CE) nr. 853/2004 și articolul 17 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 854/2004.
3
Art. 7 din Regulamentul (CE) nr. 2074/2005.
RO 88
RO
Totuși, rămâne la latitudinea statelor membre să acorde derogări la nivel național, de
la caz la caz. Proiectele de măsuri naționale care vor autoriza derogările trebuie să fie
notificate Comisiei și celorlalte state membre.
Notificarea proiectelor de măsuri naționale.
• Principii
(a) Toate proiectele de măsuri naționale trebuie să fie notificate Comisiei și

celorlalte state membre,
(b) Se aplică o perioadă de așteptare de 3 luni, timp în care pot fi trimise

observații Comisiei,
(c) Toate statele membre și Comisia au posibilitatea de a formula observații,
(d) Măsurile naționale pot fi adoptate de statele membre doar în caz de

consens.
• Procedura de notificare în conformitate cu Directiva nr. 98/34/CE
Toate proiectele de măsuri naționale care vizează stabilirea de măsuri sau

specificații tehnice [de exemplu, toate măsurile naționale adoptate care prevăd
derogări specifice (Capitolul 2, cu excepția alimentelor cu caracteristici
tradiționale) sau excluziunile (Capitolul 4)] sunt acoperite.
Procedura de notificare în temeiul Directivei nr. 98/34/CE este gestionată de

sistemul TRIS. Statele membre care notifică proiectele de măsuri naționale
trebuie să trimită proiectul prin intermediul punctului lor național de contact
Comisiei. Directiva nr. 98/34/CE este gestionată de DG Întreprinderi care a
elaborat TRIS, un software utilizat de statele membre și de Comisie pentru a
transmite proiectele de măsuri. Traducerile sunt asigurate de DG Întreprinderi.
Procedura de notificare pentru alimente cu caracteristici tradiționale
O procedură de notificare simplificată (informație simplă) este prevăzută pentru

alimentele cu caracteristici tradiționale (articolul 7 din Regulamentul (CE) nr.
2074/2005). În acest caz, statele membre trebuie, în termen de 12 luni de la acordarea
derogărilor individuale sau generale, să notifice Comisia și celelalte state membre
descriind pe scurt dispozițiile care au fost adaptate și produsele alimentare și unitățile
în cauză. Nu sunt aplicabile nicio perioadă de așteptare sau observații din partea altor
state membre și a Comisiei.
3. ADAPTAREA ANEXELOR4
Prin adaptări se înțelege că statele membre au posibilitatea de a adapta cerințele

prevăzute în anexele la Pachetul privind igiena în circumstanțe specifice.
4
Articolul 13 alineatele (3)-(5) din Regulamentul (CE) nr. 852/2004, articolul 10 alineatele (3)-(5) din
Regulamentul (CE) nr. 853/2004 și articolul 17 alineatele (3)-(5) din Regulamentul (CE) nr. 854/2004.
RO 89
RO
Responsabilitatea pentru adaptarea normelor la situațiile locale specifice le revine
statelor membre deoarece acestea se află mai în măsură să judece și să găsească
soluții adecvate, cu condiția ca îndeplinirea obiectivelor prevăzute în Regulamentele
privind igiena să nu fie compromisă.
Statele membre pot adopta măsuri naționale pentru a adapta cerințele prevăzute de
anexe. Principalul scop al acestor măsuri naționale este limitat la următoarele
circumstanțe:
(a) de a permite utilizarea continuă a metodelor tradiționale de producție (orice

etapă de producție, prelucrare sau distribuție a alimentelor)5 [de exemplu, carne
de ren uscată tradițională (FI), produse uscate pe bază de carne fabricate din
carne tocată și netocată (BG), eviscerare imediată a păsărilor (FR)],
(b) de a răspunde nevoilor întreprinderilor din sectorul alimentar situate în regiuni

care fac obiectul unor constrângeri geografice speciale6 [de exemplu, lavoare
cu apă curentă caldă și rece în cadrul exploatațiilor producătoare de brânză din
zonele de munte (DE), facilități pentru spălarea produselor alimentare separate
de lavoare în cadrul exploatațiilor producătoare de brânză din zonele de munte
(DE)],
(c) de a adapta cerințele privind construcția, configurarea și echipamentul

unităților7 [de exemplu, facilități speciale pentru tranșarea cărnii în
întreprinderile din sectorul alimentar ale căror abatoare au capacitate
(specifică) redusă (CZ)].
În ceea ce privește organizarea controalelor oficiale privind produsele de origine

animală, măsurile naționale pot, de asemenea, să adapteze cerințele privind
controalele oficiale pentru a:
(a) permite utilizare continuă a metodelor de producție tradiționale8,
(b) de a răspunde nevoilor unităților din sectorul alimentar care au o producție

scăzută sau sunt situate în regiuni supuse unor constrângeri geografice
speciale,9
(c) de a permite punerea în aplicare a proiectelor pilot pentru a încerca noi

abordări în ceea ce privește controalele de igienă pentru carne. Până la
momentul actual, a fost primită doar o notificare (FR) care se află în curs de
evaluare10.
5
Articolul 13 alineatul (4) litera (a) punctul (i) din Regulamentul (CE) nr. 852/2004, articolul 10
alineatul (4) litera (a) punctul (i) din Regulamentul (CE) nr. 853/2004 și articolul 17 alineatul (4) litera
(a) punctul (i) din Regulamentul (CE) nr. 854/2004.
6
Articolul 13 alineatul (4) litera (a) punctul (ii) din Regulamentul (CE) nr. 852/2004, articolul 10
alineatul (4) litera (a) punctul (ii) din Regulamentul (CE) nr. 853/2004 și articolul 17 alineatul (4) litera
(a) punctul (ii) din Regulamentul (CE) nr. 854/2004.
7
Articolul 13 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 852/2004, articolul 10 alineatul (4) litera
(b) din Regulamentul (CE) nr. 853/2004
8
Articolul 17 alineatul (4) litera (a) punctul (i) din Regulamentul (CE) nr. 854/2004.
9
Articolul 17 alineatul (4) litera (a) punctul (ii) din Regulamentul (CE) nr. 854/2004.
10
Articolul 17 alineatul (4) litera (a) punctul (iii) din Regulamentul (CE) nr. 854/2004.
RO 90
RO
Statele membre trebuie să explice motivele și natura adaptării vizate și, după caz, să
furnizeze un rezumat al analizei de risc realizate. Produsele care beneficiază de acest
tip de adaptări pot, prin urmare, să fie introduse pe piața UE.
Notificarea proiectelor de măsuri naționale
• Principii



consens.
• Trebuie utilizată procedura de notificare în conformitate cu Pachetul privind

igiena11:
Statele membre care notifică proiectul de măsuri naționale trimit proiectul

Comisiei și celorlalte state membre (de exemplu, toate măsurile naționale
adoptate în vederea adaptărilor anexelor vizate la Capitolul 3). Traducerile sunt
asigurate de statele membre care notifică proiectul,
După caz, observațiile aduse de statele membre primite de Comisie pot fi

discutate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar.
În cazul notificărilor măsurilor naționale pentru a permite demararea unor

proiecte pilot, se aplică principiile menționate mai sus și normele privind procedura
de notificare. Rezultatele unui proiect pilot trebuie să fie comunicate Comisiei de
îndată ce sunt disponibile.
4. EXCLUDERI
4.1. Activități excluse din domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr.

178/200212
Acestea includ:
(a) Producția primară destinată unei utilizări în gospodăria privată,
(b) Prepararea, manipularea și depozitarea produselor alimentare în scopul

consumului în gospodăria privată.
11
Articolul 13 alineatele (5)-(7) din Regulamentul (CE) nr. 852/2004, articolul 10 alineatele (5)-(7) din
Regulamentul (CE) nr. 853/2004 și articolul 17 alineatele (5)-(8) din Regulamentul (CE) nr. 854/2004.
12
Articolul 1 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 178/2002.
RO 91
RO
„Consumul în gospodăria privată ” este exclus din domeniul de aplicare al legislației
alimentare generale a UE și, prin urmare, și din domeniul de aplicare al Pachetului
privind igiena13.
În aceste cazuri, statele membre pot adopta norme naționale mai stricte dacă
consideră acest lucru necesar (de exemplu, testarea în vederea depistării Trichinella a
porcilor sacrificați în vederea consumului în gospodăria privată sau testarea în
vederea depistării Trichinella a porcilor mistreți uciși de către vânător în vederea
consumului în gospodăria privată).
• Principii



consens.


4.2 Activități excluse din domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr.

852/200414 (privind igiena generală a alimentelor) și al Regulamentului (CE)
nr.853/200415 (privind igiena produselor de origine animală)
Acestea includ aprovizionarea directă, de către producătorul primar, a

consumatorului final și a magazinului local de vânzare cu amănuntul care
13
Articolul 1 alineatul (2) literele (a) și (b) din Regulamentul (CE) nr. 852/2004, articolul 1 alineatul (3)
literele (a) și (b) din Regulamentul (CE) nr. 853/2004
14
Articolul 1 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 852/2004
15
RO 92
RO
aprovizionează direct consumatorul final16 17cu cantități reduse de produse primare
(de exemplu, lapte crud, ouă18, miere, fructe, legume, vânat).
Statele membre sunt obligate să adopte norme naționale. Totuși, în vederea

reglementării acestor activități, se aplică dispozițiile generale ale Regulamentului
(CE) nr. 178/2002 și ale Regulamentului (CE) nr. 882/2004.
• Principii



consens.


Comisiei. Directiva nr. 98/34/CE este gestionată de DG Enterprise care a
4.3 Activități excluse doar din domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr.
853/2004 (privind igiena produselor de origine animală)
În toate cazurile menționate la acest punct, Regulamentul (CE) nr. 178/2002,

Regulamentul (CE) nr. 852/2004 și Regulamentul (CE) nr. 882/2004 se aplică, iar
statele membre sunt obligate să adopte norme naționale.
16
17
18
Fără a aduce prejudicii altor acte legislative europene, de exemplu, dispozițiile anexei XIV.A.2 la
Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole.
RO 93
RO
(a) Cantități reduse de produse, altele decât produsele primare
Acest lucru se referă la:
(i) aprovizionarea directă de către fermier, cu cantități mici de carne de

pasăre și de lagomorfe sacrificate în exploatație, a consumatorului final
sau a comercianților cu amănuntul locali care furnizează direct această
carne consumatorului final1920,
(ii) vânătorii care aprovizionează direct consumatorul final, cu cantități mici

de carne de vânat sălbatic sau comercianții cu amănuntul locali care
aprovizionează direct consumatorul final21.
Principiul esențial care se aplică „cantităților reduse” este cel al subsidiarității

deoarece rămâne la latitudinea statelor membre să clarifice această noțiune în
funcție de situația locală și să stabilească, în temeiul legislației naționale,
normele necesare garantării siguranței alimentelor. O serie de activități se află
în curs în vederea examinării gradului unei eventuale armonizări.
(b) Vânzarea cu amănuntul
(i) Regulamentul (CE) nr. 853/2004 nu se aplică unităților de vânzare cu

amănuntul care furnizează alimente de origine animală în mod direct
consumatorului final (de exemplu, măcelării, supermarketuri, fabricarea
de brânză în cadrul exploatației etc.). Prin urmare, unitățile de vânzare cu
amănuntul nu au nevoie de aprobare. Cu toate acestea, statele membre
pot adopta norme naționale în vederea aplicării Regulamentului (CE) nr.
853/2004 (de exemplu, aprobare) comerțului cu amănuntul,
(ii) Regulamentul (CE) nr. 853/2004 se aplică comerțului cu amănuntul

atunci când operațiunile sunt desfășurate în vederea aprovizionării unei
alte unități de vânzare cu amănuntul22 (de exemplu, o măcelărie care
furnizează carne unui restaurant sau unei cantine școlare). În acest caz,
unitățile de vânzare cu amănuntul trebuie să fie aprobate,
(iii) Totuși, Regulamentul (CE) nr. 853/2004 nu se aplică unităților de

vânzare cu amănuntul care aprovizionează o altă unitate de vânzare cu
amănuntul în cazul în care, în conformitate cu legislația națională23,
activitatea din urmă este recunoscută ca fiind marginală, localizată și
restrânsă. Unitățile care beneficiază de această dispoziție nu au nevoie de
aprobare.
Localizată: produse alimentare destinate doar pieței locale, unitatea

aprovizionată trebuie să se afle în imediata vecinătate.
19
20
Fără a aduce atingere altor legi europene, de exemplu, anexa IVX.B.3 la Regulamentul (CE) nr.
1234/2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole.
21
Articolul 1 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul (CE) nr. 853/2004
22
Articolul 1 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 853/2004
23
Articolul 1 alineatul (5) litera (b) punctul (ii) din Regulamentul (CE) nr. 853/2004
RO 94
RO
Marginală: o astfel de activitate reprezintă doar o mică parte a activității
unității furnizoare sau reprezintă principala activitatea comercială a
unității dar, în termeni absoluți, reprezintă o mică cantitate de produse
alimentare,
Restrânsă: furnizarea se referă doar la anumite tipuri de produse sau

unități.
Principiile privind modul de punere în aplicare a acestei derogări au fost

convenite în 2005 împreună cu statele membre și au fost prevăzute în
documentul orientativ cu privire la punerea în aplicare a Regulamentului
(CE) nr. 853/2004.
Aceste dispoziții vizau, de exemplu, să permită unui măcelar să furnizeze

carne cantinelor școlilor sau restaurantelor locale. Nu a existat niciodată
intenția de a oferi astfel de posibilități, de exemplu, supermarketurilor.
• Principii



consens.


RO 95
RO
96
Comisia Europeană
DOCUMENT DE LUCRU AL SERVICIILOR

COMISIEI
Privind înțelegerea anumitor dispoziții cu
privire la flexibilitatea prevăzută de Pachetul
privind Igiena
Întrebări frecvente
Orientări pentru operatorii din sectorul
alimentar
© Uniunea Europeană, 2010
Reproducerea textului este autorizată cu condiția menționării sursei
98
COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 12.8.2010
SEC(2010) 985 final
DOCUMENT DE LUCRU AL SERVICIILOR COMISIEI
Privind înțelegerea anumitor dispoziții cu privire la flexibilitatea prevăzută de Pachetul

privind Igiena
Întrebări frecvente
Orientări pentru operatorii din sectorul alimentar
RO 99
RO
CUPRINS
1. Introducere
2. Întrebări și răspunsuri
2.1. Produse alimentare tradiționale
2.2. Carne și produse din carne
2.3. Lapte și produse lactate
2.4. Miere
2.5. Fructe și legume
Clauză de declinare a responsabilității: prezentul document de lucru al serviciilor

Comisiei nu reflectă în mod necesar punctul de vedere al Comisiei
RO 100
RO
1. INTRODUCERE
Prezentul document ar trebui să fie utilizat ca bază în vederea unei mai bune înțelegeri a
anumitor dispoziții privind flexibilitatea prevăzute de regulamentele privind igiena și ar trebui
să conducă la o mai bună utilizare de către statele membre a acestor dispoziții. Ar trebui
subliniat faptul că flexibilitatea regulamentelor privind igiena nu se limitează la punctele
menționate în prezentul document.
În plus, ar trebui specificat faptul că acest document acoperă doar normele în conformitate cu
regulamentele privind igiena și nu acoperă altă legislație relevantă, cum ar fi cerințele de
sănătate animală, controlul reziduurilor și etichetarea. Prin urmare, ar trebui să contactați
autoritățile competente din statul dumneavoastră în vederea înțelegerii depline a dispozițiilor
relevante aplicabile activității dumneavoastră în sectoare diferite.
Dispozițiile privind flexibilitatea cuprinse în regulamentele privind igiena oferă posibilitatea:
– de a acorda:
(i) derogări/scutiri de la/de anumite cerințe prevăzute în anexele la regulamentele

privind igiena;
(ii) adaptări ale anumitor cerințe prevăzute în anexele la regulamentele privind

igiena;
– de a exclude anumite activități din domeniul de aplicare al regulamentelor privind

igiena.
Atunci când aplică dispoziții privind flexibilitatea, în general, statele membre trebuie să
adopte măsuri naționale.
Principiile de bază pentru punerea în aplicare a dispozițiilor privind flexibilitatea sunt

subsidiaritatea și transparența:
• pe baza principiului transparenței, fiecare proiect de astfel de măsuri naționale

trebuie să fie notificat Comisiei și celorlalte state membre;
• pe baza principiului subsidiarității, statele membre sunt considerate a fi mai în

măsură să găsească soluții pentru situații la nivel local.
Aceste orientări ar trebui să fie utilizate împreună cu documentele orientative pentru

punerea în aplicare a regulamentelor privind igiena:

Regulamentului (CE) nr. 852/2004 (cerințele generale privind igiena);

Regulamentului (CE) nr. 853/2004 (cerințele specifice privind igiena pentru
produsele de origine animală);
RO 101
RO
• Document orientativ privind punerea în aplicare a procedurilor bazate pe principiile
HACCP și facilitarea punerii în aplicare a principiilor HACCP în anumite
întreprinderi din sectorul alimentar.
Terminologia și normele privind punerea în aplicare a regulamentelor privind igiena, inclusiv

dispozițiile cu privire la flexibilitate, sunt explicate în aceste documente orientative care sunt
publicate pe site-ul internet al DG SANCO la adresa următoare:
http://ec.europa.eu/food/food/biosafety/hygienelegislation/guide_en.htm
De asemenea, trebuie acordată o atenție deosebită și documentului „Înțelegerea anumitor

dispoziții cu privire la flexibilitatea prevăzută de Pachetul privind Igiena - Orientări pentru
autoritățile competente” elaborat în paralel cu prezentul document privind întrebările
frecvente.
Termenii tehnici specifici utilizați în acest document și în sensul prezentului document pot fi
găsiți în tabelul de mai jos.
Termen tehnic Referință

Regulamentele privind igiena Regulamentele (CE) nr. 852/2004/ (CE) nr. 853/2004 și (CE)
nr. 854/2004
Cerințele generale ale UE Cerințele relevante ale Regulamentului (CE) nr. 852/2004
privind igiena
Cerințele specifice ale UE Cerințele relevante ale Regulamentului (CE) nr. 853/2004
privind igiena
2. ÎNTREBĂRI șI RĂSPUNSURI
2.1. Produse alimentare tradiționale
Întrebarea 1:
„Țara mea are o tradiție îndelungată în producția brânzei. Materia primă o constituie laptele
de oaie, iar brânza este produsă în exploatațiile agricole de la munte. Datorită modului
tradițional de producție (în adăposturile pentru oi din munți), este dificil—aproape imposibil
– ca aceste localuri să respecte normele UE. De asemenea, este dificil să se respecte pe
deplin normele privind transportul acestor produse de pe munte până la magazinele locale.
UE interzice producția acestor produse?”
RĂSPUNS:
Nu, UE consideră alimentele tradiționale drept un patrimoniu valoros și de neînlocuit al

statelor membre și, prin urmare, ca pe un patrimoniu al Uniunii Europene. Din acest motiv,
regulamentele privind igiena prevăd o anumită flexibilitate, în special în ceea ce privește
producția acestui tip de produse, cu condiția ca produsul respectiv să fie sigur.
Pentru normele privind producția brânzei în exploatațiile agricole, a se vedea întrebarea 8.
RO 102
RO
Întrebarea 2:
„În ce condiții pot considera produsul alimentar pe care îl produc drept un produs alimentar
cu caracteristici tradiționale și ce derogări se pot acorda acestui tip de produs alimentar?”
RĂSPUNS:
Produsele alimentare care au caracteristici tradiționale sunt produsele alimentare fabricate în

mod tradițional în statele membre, care:
(a) sunt recunoscute istoric ca produse tradiționale sau
(b) sunt fabricate în conformitate cu referințele tehnice la un procedeu tradițional

înregistrate sau în conformitate cu metode de fabricație tradiționale sau
(c) sunt protejate ca produse alimentare tradiționale prin legislația UE1, națională,
regională sau locală.
Pentru acest tip de produse, legislația UE permite statelor membre să acorde derogări de la:
– cerințele generale de igienă în localurile în care astfel de produse sunt expuse unui
mediu necesar dezvoltării caracteristicilor lor (în special ziduri, plafoane și uși care
nu sunt compuse din materiale netede, etanșe, neabsorbante sau rezistente la
coroziune și care au ziduri, plafoane și soluri naturale de origine geologică);
– măsurile de curățare și de dezinfectare pentru acest tip de localuri și frecvența cu care

acestea sunt puse în aplicare pentru a lua în considerare flora ambiantă specifică;
– cerințele privind materialele din care sunt făcute instrumentele și echipamentul

utilizat în mod specific la prepararea, ambalarea și împachetarea acestor produse.
Instrumentele și echipamentul trebuie menținute tot timpul într-o stare de igienă
satisfăcătoare și trebuie să fie curățate și dezinfectate în mod regulat.
În cazul în care produsul dumneavoastră îndeplinește cerințele menționate anterior și doriți să

aflați mai multe despre modul în care flexibilitatea este aplicată în țara dumneavoastră, ar
trebui să contactați autoritatea competentă.
Întrebarea 3:
„Flexibilitatea este mai mare în cazul în care sunt utilizate metode tradiționale de
producție?”
RĂSPUNS:
Da. În cazul în care produsele alimentare sunt fabricate în mod tradițional în statele membre și
există nevoia de a adapta alte cerințe decât cele menționate în Răspunsul la Întrebarea 2,
1
În ceea ce privește produsele alimentare cu caracteristici tradiționale protejate de legislația UE,
specialitățile tradiționale garantate (STG) înregistrate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 509/2006 și
denumirile de origine protejate (DOP), precum și indicațiile geografice protejate (IGP) fabricate în mod
tradițional în temeiul Regulamentului (CE) nr. 510/2006 ar putea beneficia de derogările respective.
RO 103
RO
legislația UE permite statelor membre să adopte măsuri naționale în vederea adaptării
cerințelor din regulamentele privind igiena.
În cazul în care metoda dumneavoastră de producție, de prelucrare sau distribuție este

tradițională și doriți să aflați mai multe despre modul în care flexibilitatea este aplicată în țara
dumneavoastră, ar trebui să contactați autoritatea competentă.
2.2. Carne și produse din carne
Întrebarea 4:
„Sunt proprietarul unei măcelării. Mi s-a spus că magazinul meu trebuie să fie aprobat și să
respecte toate normele UE. Puteți să-mi indicați care dintre cerințe ar trebui să îndeplinesc în
vederea respectării legislației UE?”
RĂSPUNS:
Nu există nicio definiție a unei „măcelării ” în regulamentele privind igiena. Normele UE

Limbă

Domeniul Alimentar - Ghiduri - Europene PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Domeniul Alimentar - Ghiduri - Europene PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Prezenta colecţie de ghiduri a fost realizată pentru a facilita accesul şi utilizarea de către inspectorii

oficiali ai Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor a informaţiilor

1. Orientari privind punerea in aplicare a articolelor 11, 12, 14,

2. Document orientativ cu privire la punerea in aplicare a unor

3. Ghid pentru implementarea procedurilor bazate pe principiile

4. Ghid pentru intelegerea anumitor dispozitii cu privire la

5. Ghid pentru intelegerea anumitor dispozi\ii cu privire la

6. Ghid comunitar de bune practici de igiena specifice

7. Bibliografie ................................................................................... 200

ORIENTĂRI PRIVIND PUNEREA ÎN APLICARE A ARTICOLELOR 11, 12, 14,

CONCLUZIILE COMITETULUI PERMANENT PENTRU LANȚUL

VII.1. JUSTIFICARE șI OBIECTIV

Regulamentul (CE) nr. 178/20021 (denumit în continuare „regulamentul”) a fost

Capitolul II din regulament are în vedere armonizarea la nivel comunitar a

În urma unei sesiuni de lucru informale, Direcția Generală Sănătate și Protecția

În plus, din motive de transparență, Comisia a încurajat toate părțile în cauză să

Prezentul document are ca scop sprijinirea tuturor factorilor implicați în lanțul

De asemenea, se menționează că anumite aspecte specifice unei categorii de

Vor fi abordate următoarele aspecte:

 Cerințele privind siguranța produselor alimentare (articolul 14);

 Responsabilități (articolul 17);

 Trasabilitate (articolul 18);

 Retragerea, returnarea și notificarea privind produsele alimentare și hrana pentru

 Importuri și exporturi (articolele 11 și 12).

CERINȚE PRIVIND SIGURANȚA PRODUSELOR ALIMENTARE

(1) Nu sunt introduse pe piață produsele alimentare care nu prezintă siguranță.

(2) Se spune despre produse alimentare că nu prezintă siguranță atunci când se

(a) sunt dăunătoare sănătății;

(a) condițiile normale de folosire a produsului alimentar de către consumator și în

(7) Produsele alimentare care sunt în conformitate cu prevederile comunitare

(8) Conformitatea unui produs alimentar cu dispozițiile speciale aplicabile acelui

• Siguranța și acceptabilitatea produselor alimentare au o importanță deosebită.

• Articolul 14 definește cerințele generale privind siguranța produselor

• Cerințele articolului 14 se aplică produselor alimentare care sunt „introduse pe

I.3.1. Articolul 14 alineatul (1)

Acest articol interzice introducerea pe piață a produselor alimentare care nu prezintă

I.3.2. Articolul 14 alineatul (2)

Produsele alimentare sunt considerate a „nu prezenta siguranță” dacă acestea:

• sunt dăunătoare sănătății sau

• nu sunt adecvate consumului uman.

Produse alimentare care sunt dăunătoare sănătății

Produse alimentare care nu sunt adecvate consumului uman

Conceptul central al inadecvării este inacceptabilitatea. Produsele alimentare pot deveni

I.3.3. Articolul 14 alineatul (3) – Considerente pentru a stabili dacă produsele

Conceptul de „dăunător sănătății” are legătură cu potențialul pericol pentru sănătatea

I.3.5. Articolul 14 alineatul (5) – Considerente pentru a stabili dacă produsele

Conceptul de „neadecvat” are legătură cu inacceptabilitatea. Anumite produse alimentare

• Peștele în descompunere cu un miros puternic sau

• O unghie într-un rulou cu cârnați.

• Anumite tipuri de produse alimentare mucegăite. Acestea ar putea include produse

• Pește care conține paraziți sau

• Produse alimentare care au un nivel anormal de ridicat de microorganisme nepatogene.

De exemplu, o încălcare a unei anumite limite legale prevăzute în legislația comunitară

În acest context, ar trebui efectuată o evaluare, luând în considerare factorii de la articolul 14

Totuși, în cazurile în care se constată că produsele alimentare nu sunt conforme cu legislația

(1) Operatorii din sectorul produselor alimentare și operatorii cu activitate în domeniul

(2) Statele membre aplică legislația alimentară, monitorizează și verifică respectarea

De asemenea, statele membre stabilesc normele privind măsurile și penalizările aplicabile

• Articolul 17 alineatul (1) impune operatorilor din sectorul alimentar o obligație

• Astfel, articolul 17 alineatul (1) implică o responsabilitate a operatorilor pentru

• Deși cerința prevăzută la articolul 17 alineatul (1) se aplică direct de la 1 ianuarie

• Articolul 17 alineatul (2) stabilește o obligație generală a autorităților competente din

Cerințele privind siguranța produselor alimentare (articolul 14);

Responsabilități (articolul 17);

Trasabilitate (articolul 18);

Retragerea, returnarea și notificarea privind produsele alimentare și hrana pentru

Importuri și exporturi (articolele 11 și 12).