Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Drept International Program Admitere Doctorat
Drept International Program Admitere Doctorat
PAŞAPORTUL
SPECIALITĂŢII
552.08 - Drept internațional și european public
553.06 - Drept internațional și european privat
Recomandată spre publicare de către Consiliul Ştiinţific al
Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a
Moldovei
Autor:
Alexandru BURIAN, doctor habilitat în drept, profesor
universitar
Recenzenţi:
Catedra de Drept internaţional şi Dreptul relaţiilor
economice externe a Universităţii de Stat din Moldova, şef catedră
Violeta COJOCARU, doctor habilitat în drept, conferenţiar
universitar
Dumitra POPESCU, doctor în drept, profesor universitar
(România)
Anatolii KAPUSTIN, doctor habilitat în drept, profesor
universitar (Rusia)
Leonid TIMCENCO, doctor habilitat în drept, profesor
universitar (Ucraina)
2
12.00.10 – Drept internaţional public
Paşaportul specialităţii:
Formula specialităţii
Dreptul internaţional public este acea ramură a dreptului care
se ocupă de cercetarea normelor juridice, scrise sau nescrise, create
de către state şi alte subiecte de drept internaţional, avînd ca scop
reglementarea relaţiilor internaţionale şi a raporturilor care se
stabilesc în cadrul societăţii internaţionale şi totodată se ocupă şi de
elaborarea acestor norme juridice.
Direcţii de cercetare
Geneza şi evoluţia societăţii internaţionale şi a dreptului
internaţional;
Raportul dintre dreptul internaţional public şi dreptul intern;
Raportul dintre dreptul internaţional public şi politica externă
a statelor;
Raportul dintre dreptul internaţional public şi morala
internaţională;
Raportul dintre dreptul internaţional public şi dreptul
internaţional privat;
Izvoarele dreptului internaţional. Codificarea dreptului
internaţional;
Principiile dreptului internaţional contemporan;
Subiectele dreptului internaţional. Alţi participanţi la
raporturile juridice internaţionale;
Succesiunea statelor în dreptul internaţional;
Dreptul tratatelor internaţionale;
Dreptul organizaţiilor internaţionale;
Dreptul diplomatic şi consular;
Probleme privind populaţia în dreptul internaţional;
Protecţia internaţională a drepturilor omului;
3
Teritoriul de stat şi regimurile internaţionale ale unor spaţii
în dreptul internaţional contemporan;
Fliviile internaţionale. Canalele internaţionale. Strîmtorile
internaţionale. Zona internaţională a teritoriilor submarine;
Zonele demilitarizate. Zonele neutralizate. Zonele
denuclearizate.
Regimul juridic al Arcticii şi Antarcticii;
Dreptul mării;
Dreptul internaţional aerian;
Dreptul internaţional cosmic (spaţial);
Protecţia mediului înconjurător în dreptul internaţional
contemporan;
Răspunderea internaţională a statelor;
Dreptul relaţiilor economice internaţionale;
Reglementarea juridică a cooperării tehnico-ştiinţifice
internaţionale;
Dreptul internaţional informaţional;
Soluţionarea paşnică a diferendelor internaţionale;
Răspunderea internaţională a individului;
Dreptul internaţional penal;
Dreptul internaţional umanitar;
Folosirea legală a forţei potrivit dreptului internaţional;
Combaterea internaţională a terorismului şi crimei
organizate.
Specialităţi adiacente:
12.00.01 - Teoria generală a dreptului; istoria statului şi
dreptului; istoria doctrinelor politice şi de drept
12.00.02 - Drept public(cu specificarea: constituţional,
administrativ, poliţienesc, militar, financiar, vamal, informaţional,
ecologic); organizarea şi funcţionarea instituţiilor de drept
12.00.03 - Drept privat(cu specificarea: civil, familial,
procesual civil, notarial, al afacerilor, informaţional, internaţional
privat, dreptul muncii; dreptul protecţiei sociale)
12.00.08 - Drept penal (cu specificarea: drept penal;
criminologie; drept procesual penal; criminalistică; expertiză
judiciară; drept execuţional; teoria activităţii investigativ-operative)
4
23.00.04 - Teoria şi istoria relaţiilor internaţionale şi
dezvoltării globale
Specialităţi complementare:
08.00.14 - Economie mondială; relaţii economice
internaţionale
11.00.11 - Protecţia mediului ambiant şi folosirea raţională a
resurselor naturale
20.00.01 - Bazele ştiinţelor militare
20.00.07 - Securitate tehnologică şi informaţională
23.00.03 - Cultură politică şi ideologie; etnopolitologie,
tehnologii politice
Delimitările de specialităţile adiacente
Soluţionarea obiectivelor trasate în investigaţiile ştiinţifice la
specialitatea 12.00.10 – drept internaţional public necesită utilizarea
metodelor specifice unor discipline adiacente: 12.00.01 - Teoria
statului şi dreptului; istoria statului şi dreptului; istoria doctrinelor
politice şi de drept; 12.00.02 - Drept public (constituţional,
administrativ, poliţienesc, financiar, ecologic, etc.); organizarea şi
funcţionarea instituţiilor de drept; administraţia de stat; 12.00.03 -
Drept privat (civil, familial, procesual civil, notarial, internaţional
privat etc.); 12.00.08 - Drept penal şi criminologie; drept procesual
penal şi criminalistică; drept penitenciar; 23.00.04 - Teoria şi isstoria
relaţiilor internaţionale şi dezvoltării globale, precum şi celor
complementare: 08.00.14 - Economia mondială; relaţii economice
internaţionale; 11.00.11 - Protecţia mediului ambiant şi folosirea
raţională a resurselor naturale; 20.00.06 - Bazele securităţii naţionale;
20.00.07 - Securitate tehnologică şi informaţională; 23.00.03 -
Cultură politică şi ideologie; etnopolitologie, tehnologii politice.
Totuşi pentru dreptul internaţional public nu sunt atît de
importante metodele disciplinelor enumerate, cît eficienţa utilizării
lor, caracteristica aplicării normelor de drept atît în ordinea
internaţională, cît şi în ordinea internă a statelor.
În ordinea juridică internaţională nu există, în general,
autorităţi ale administraţiei publice (guvern, ministere, poliţie, armată
etc.) care să aplice normele de drept şi să urmărească executarea lor,
aşa cum există în cadrul statelor.
5
Dreptul internaţional public şi dreptul intern al statelor (public,
privat, penal etc) sînt două sisteme de norme şi două tipuri de drept
distincte, cu obiect de reglementare, izvoare şi metode diferite.
Dreptul internaţional are drept obiect de reglementare relaţiile
internaţionale care apar în procesul coexistenţei, al conlucrării şi
cooperării dintre state în vederea realizării unor scopuri comune.
Dreptul intern reglementează relaţiile sociale ce se stabilesc în
interiorul graniţelor unui stat între persoanele fizice, cetăţeni ai
statului respectiv sau ai altor state, şi persoanele juridice înregistrate
în statul respectiv, vizînd asigurarea ordinii constituţionale,
funcţionarea organismelor şi instituţiilor statului respectiv, garantarea
drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
În dreptul intern elaborarea normelor juridice, a legilor şi altor
acte normative se face de către organisme ce dispun de autoritate de
stat şi de atribuţii stricte în domeniul legislativ.
Normele de drept internaţional sînt create de către state, de
regulă ca urmare a unui proces de negociere ce se duce în cadrul
multilateral al unor conferinţe internaţionale sau în cadrul bilateral, şi
tot ele sînt şi destinatarele acestor norme.
Dreptul internaţional apare, de aceea, ca avînd un caracter de
coordonare între state suverane, iar dreptul intern este considerat un
drept de subordonare, în care statul se manifestă ca autoritate politică
supremă ce prescrie o anumită conduită persoanelor ce-i sînt
subordonate.
În dreptul internaţional subiectele de drept sînt în primul rînd
statele suverane şi egale, dar şi organizaţiile internaţionale şi
mişcările de eliberare naţională recunoscute de către state. Acestea
sînd entităţile care îşi asumă drepturi şi obligaţii în plan internaţional
şi care trebuie să-şi regleze întreaga conduită în raport cu normele
edictate sau acceptate de ele însăşi.
În dreptul intern subiectele raportului juridic, deci entităţile
cărora le sînt adresate normele juridice, sînt persoanele fizice şi
persoanele juridice.
Specialitatea „Drept internaţional public” spre deosebire de
specialitatea „Drept internaţional privat” nu examinează raporturile
dintre persoanele fizice sau juridice conţinînd elemente de
extranietate, ci studiază raporturile dintre state şi alte subiecte de
drept internaţional public.
6
Specialitatea „Drept internaţional public”, spre deosebire de
specialitatea „Probleme politice ale relaţiilor internaţionale si ale
dezvoltării globale”, studiază problemele legate de aspectul juridic al
relaţiilor internaţionale şi ale dezvoltării globale.
Dreptul internaţional public acţionează ca un factor de
influienţare şi orientare a politicii externe a statelor în direcţia
realizării unor obiective şi valori stabilite în comun de acestea prin
principiile şi normele de drept internaţional.
Politica externă trebuie să fie formulată şi realizată în deplină
concordanţă cu principiile şi normele dreptului internaţional, care
exercită un rol de limitare a acţiunii în plan extern a statelor, prin
aceasta politica externă încetînd să mai fie la discreţia guvernelor,
care nu mai pot face abstracţie de normele dreptului internaţional.
Dezvoltarea politică, economică şi socială a societăţii umane,
constituirea de state centralizate au pus la bază problema existenţei
unor reguli care să guverneze relaţiile dintre state, să stabilească
bazele politice şi juridice ale relaţiilor dintre ele în diverse domenii şi
limitele în care acestea pot acţiona în raporturile reciproce.
Tezele de doctorat elaborate la interferenţa specialităţii „Drept
internaţional public” cu specialităţile adiacente enumerate mai sus,
pot fi prezentate spre susţinere la două specialităţi cu condiţia
includerii în componenţa consiliului specializat a specialiştilor
respectivi.
7
Planul tematic pentru examenul de admitere la doctorat:
8
calificaţi specialişti de drept internaţional, legislaţia naţională a
statelor ca izvoare a dreptului internaţional.
Tema 3. Subiectele dreptului internaţional.
Noţiune şi categorii: statul - subiect principal al dreptului
internaţional, naţiunile care luptă pentru eliberare, organizaţiile
internaţionale, Vaticanul, statutul individului în dreptul internaţional.
Recunoaşterea statelor. Recunoaşterea guvernelor. Succesiunea
statelor.
Tema 4. Principiie fundamentale ale dreptului
internaţional
Evoluţia şi îsemnătatea lor: principiul suveranităţii; principiul
egalităţii în drepturi a popoarelor şi al dreptului de a dispune de ele
însele; nearnestecului în treburile interne; nerecurgerii la forţă şi la
ameninţarea cu forţa; soluţionării paşnice a diferendelor
internaţionale.
Tema 5. Tratatul internaţional
Noţiune de tratat. Convenţia de la Viena cu privire la dreptul
tratatelor din 1969. Denumirea tratatelor. Clasificarea tratatelor în
funcţie de anumite criterii. Elementele tratatului internaţional.
Încheierea tratatelor. Fazele încheierii tratatelor. Rezervele la tratate.
Aplicarea tratatelor. Aplicarea teritorială a tratatelor. Forţa
obligatorie a tratatelor în dreptul intern. Aplicarea tratatelor în timp.
Neretroactivitatea tratatelor. Încetarea tratatelor. Nulitatea tratatelor.
Tema 6. Teritoriul în dreptul internaţional.
Natura juridică, elementele componente ale teritoriului de stat.
Frontiera de stat. Apele interioare. Apele teritoriale. Problema
modificărilor teritoriale. Transferul de teritoriu. Fuziunea sau
dezmembrarea unor state. Cucerirea sau anexiunea de teritorii.
Regimul juridic al fluviilor internaţionale. Fluvii succesive şi fluvii
contigue. Principiul libertăţii de navigaţie pe fluviile internaţionale.
Utilizarea fluviilor internaţionale în alte scopuri decît navigaţia.
Tema 7. Populaţia în dreptul internaţional
Cetăţenia - aspecte de drept internaţional. Dubla cetăţenie.
Apatridia. Refugiaţii şi persoanele strămutate. Cetăţenia Republicii
Moldova. Regimul juridic al străinilor. Dreptul de azil.
9
Tema 8. Drepturile fundamentale ale omului
Reglementări privind drepturile fundamentale ale omului.
Orientări de bază. Drepturile persoanelor care fac parte din
minorităţi. Constituţia Republicii Moldova şi drepturile omului.
Tema 9. Dreptul diplomatic
Definiţie şi categorii. Caracteristicile diplomaţiei. Organele
statului pentru relaţiile internaţionale. Organele statale interne cu
activitate diplomatică a Republicii Moldova. Organele externe pentru
relaţiile internaţionale. Misiunile diplomatice ale Republicii
Moldova. Funcţiile misiunii diplomatice. Imunităţile şi privilegiile
diplomatice. Noţiunea şi natura imunităţilor şi privilegiilor
diplomatice.
Tema 10. Dreptul consular
Definiţie şi categorii. Posturile consulare. Funcţiile consulare.
Patenta consulară. Execuaturul. Imunităţi, inviolabilităţi, privilegii şi
facilităţi consulare.
Tema 11. Zone cu regimuri juridice internaţionale speciale
Zone demilitarizate. Zone neutralizate. Zone denuclearizate.
Zone polare. Regimul juridic al Arcticii. Regimul juridic al
Antarcticii. Regimul juridic al mării teritoriale. Platoul continental.
Zona contiguă. Zona economică exclusivă. Marea liberă. Zone
maritime cu regim special. Mări, strîmtori şi canale. Strîmtorile Mării
Negre. Canalurile internaţionale. Fluvule internaţionale. Regimul
navigaţiei pe Dunăre.
Tema 12. Dreptul spaţial
Definiţia, subiectele şi izvoarele dreptului internaţional cosmic.
Principiile de bază ale dreptului internaţional cosmic. Statutul
astronauţilor, salvarea şi reîntoarcerea lor şi restituirea obiectelor
lansate în spaţiul cosmic. Răspunderea internaţională pentru daune
cauzate de obiecte lansate în spaţiul cosmic. Regimul juridic al
corpurilor cereşti. Principiile privind teledetecţia prin sateliţi.
Organizaţiile internaţionale şi dreptul internaţional cosmic. Dreptul
naţional privind spaţiul cosmic.
Tema 13. Dreptul aerian
Definiţia, subiectele şi izvoarele dreptului internaţional aerian.
Principiile dreptului internaţional aerian. Naţionalitatea aeronavelor
şi înmatricularea lor. Reprimarea actelor ilicite îndreptate contra
10
securităţi aviaţei civile. Organizaţiile internaţionale în domeniul
aviaţiei civile.
Tema 14. Dreptul mării
Formarea principiilor şi concepţiilor dreptului mării. Regimul
juridic al mării teritoriale. Zone maritime asupra cărora statele au
drepturi suverane. Zone maritimenesupuse suveranităţi sau
drepturilor suverane ale statelor. Regimul de navigaţie în strîmtorile
internaţionale şi canalele matitime internaţionale .
Tema 15. Protecţia mediului înconjurător
Obiectul dreptului internaţional al mediului. Izvoarele dreptului
internaţional al mediului. Principiile dreptului internaţional al
mediului. Răspunderea internaţională pentru daunele aduse mediului.
Regimul juridic privind transportul deşeurilor. Regimul juridic al
poluării transfrontaliere. Protecţia mediului în activitatea de
exploatare a atmosferei şi cosmosului. Cooperarea internaţională în
domeniul protecţiei mediului.
Tema 16. Reglementarea diferendelor internaţionale prin
mijloace paşnice
Aspecte generale. Categorii de mijloace paşnice: negocierea;
bunele oficii; medierea; ancheta; concilierea; arbitrajul; jurisdicţia
internaţională. Rezolvarea diferendelor în cadrul organizaţiilor
internaţionale.
Tema 17. Organizaţile internaţionale
Evoluţie istorică şi trăsături fundamentale. Definiţie. O.N.U. -
organizaţie cu vocaţie universală. Instituţiile specializate. Organizaţii
regionale. Organizaţii economice. Organizaţia internatională a
Poliţiei Criminale.
Tema 18. Răspunderea statelor în dreptul internaţional
Răspunderea internaţională a statelor. Răspunderea
internaţională a persoanelor. Crime contra păcii şi securităţii omenirii
şi crimele de război. Fapte ilicite pedepsite penal potrivit normelor
dreptului internaţional.
Bibliografia selectivă:
1. Andronovici, Constantin, Drept internaţional public, ed.
«Graphix», Iaşi, 1993.
2. Anghel, Ion, M., Dreptul diplomatic şi consular, Editura Lumina
Lex, Bucureşti, 1996.
11
3. Anghel, lon M.; Anghel, Viorel I., Răspunderea în Dreptul
Internaţiona, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 1998.
4. Arhiliuc, Victoria, Diplomaţia preventivă şi securitatea colectivă a
stetelor, Tipografia “Reclama”, Chişinău, 1999.
5. Balan, Oleg; Serbenco, Eduard, Drept internaţional public, Vol. I,
Chişinău, Tipografia „Reclama”, 2001.
6. Balan, Oleg; Burian, Alexandru, Drept internaţional public, Vol. II,
Chişinău, F.E.-P. “Tipografia Centrală”, 2003.
7. Benadava, Santiago, Derecho Internacional Publico, 6-a edicion,
Editorial Juridica ConoSur, Santiago de Chile, 1999.
8. Beniuc, V., Rusnac, Gh., Conceptele şi noţiunile de bază ale
diplomaţiei, Firma editorial-poligrafică “Tipografia Centrală”, Chişinău,
1998.
9. Bonciog, Aurel, Drept diplomatic, Editura "Paideia", Bucureşti,
1997.
10. Bonciog, Aurel, Drept consular, Editura "România de Mâine",
Bucureşti, 2000.
11. Burian, Alexandru, Introducere în practica diplomatică şi
procedura internaţională, Editura “Cartier”, Chişinău, 2000.
12. Burian, Alexandru, Drept diplomatic şi consular, Editura ARC,
Chişinău, 2001,
13. Burian, Alexandru, Drept diplomatic şi consular, Ediţia a II-a,
revăzută şi adăugită, Editura Cuant, Chişinău, 2003.
14. Burian, Alexandru, Subiectele relaţiilor internaţionale
contemporane, – în “Administrarea Publică”, nr.1, 2000, p. 111-128.
15. Burian, Alexandru, Sistemul relaţiilor internaţionale
contemporane, -în „Administrarea Publică”, nr. 3-4, 2000, p. 149-164.
16. Burian, Alexandru, Reglementarea juridică a relaţiilor
diplomatice //”Administrarea Publică”, nr. 3, 2001.
17. Burian, Alexandru, Regimul de drept al spaţiului
cosmic //”Revista Naţională de Drept”, nr. 3, 2002.
18. Burian, Alexandru, Regimul de drept al spaţiului cosmic şi
reglementarea activităţilor spaţiale //”Revista Naţională de Drept”, nr. 6,
2002.
19. Burian, Alexandru, Regimul de drept al spaţiului aerian
//„Revista Naţională de Drept”, nr. 12, 2002, p. 22-26.
20. Closcă, Ionel, Dreptul umanitar şi noua ordine internaţională,
Bucureşti, Editura militară, 1978.
21. Concepţia politicii externe a Republicii Moldova (8 februarie
1995), Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995.
22. Concepţia securităţii naţionale a Republicii Moldova (5 mai
1995), Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995.
12
23. Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994, în
vigoare din 27 august 1994 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994,
nr.1).
24. Cojocaru, Gheorghe E., Politica Externă a Republicii Moldova,
Studii, Editura „Civitas”, Chişinău, 1999.
25. Cuellar, Javier, Perez de, Manual de derecho diplomatico,
Ediciones Peruanas, Lima, 1964..
26. Datcu, Ion, Istoria relaţiilor internaţionale şi a diplomaţiei,
Bucureşti, 1991.
27. Diaconu, Ion, Drept internaţional public, Ediţia a II-a revăzută şi
adăugită, Casa de Editură şi Presă "Şansa" SRL, Bucureşti, 1995.
28. Dicţionar de drept internaţional public, ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1982.
29. Dicţionar diplomatic, Editura Politică, Bucureşti, 1979.
30. Dicţionar politic, Editura Politică, Bucureşti, 1975.
31. Dictionnaire de la terminologie du droit international, Sirey,
Paris, 1960.
32. Doctrina militară a Republicii Moldova (6 iunie 1995),
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995.
33. Drept Internaţional public, Ed. a 3-a (rev. şi adăug.). Red.-
coord.: A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2009 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 650 p.
34. Drept Internaţional public, Ed. a 4-a (rev. şi adăug.). Red.-
coord.: A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2012 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 636 p.
35. Duculescu, Victor; Ecobescu, Nicolae, Drept internaţional
public, ed. «Hiperion», Bucureşti, 1993.
36. Feltham, R.G., Introducere în dreptul şi practica diplomaţiei,
Editura ALL, Bucureşti, 1996.
37. Geamanu, Grigore, Drept Internaţional comtemporan, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucuresti, 1965.
38. Geamanu, Grigore, Drept Internaţional public, Vol. 1, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucuresti, 1981.
39. Geamanu, Grigore, Drept Internaţional public, Vol. 2, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucuresti, 1983.
40. Glaser, Edwin, Rezervele la tratatele internaţionale, ed.
Academiei, Bucureşti, 1971.
41. Grigoraş, N., Din istoria diplomaţiei moldoveneşti, Publicaţiile
Institutului de istorie naţională "A. D. Xenopol", Iaşi, 1948.
42. Jose, Luis, Leon, El nuevo sistema internacional. Una vision de
Mexico. Secretaria de Relaciones Exteriores, Ricardo Flores Magon,
Mexico, 1999.
43. Kissinger, Henry, Diplomaţia, traducere din limba engleză:
Mircea Ştefancu, Radu Paraschivescu, Editura ALL, Bucureşti, 1998.
13
44. Legea cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova //
Monitorul oficial al Republicii Moldova, Nr.12 din 3 noiembrie 1994.
45. Legea cu privire la ieşirea şi întrarea în Republica Moldova //
Monitorul oficial al RepubliciiMoldova, Nr.6. din 26 ianuarie 1995.
46. Legea cu privire la cetăţenia Republicii Moldova, adoptată la 5
iunie 1991.
47. Legea cu privire la Curtea Constituţională a Republicii Moldova,
317-XIII din 13.12.1994, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 8 din
7 februarie 1995.
48. Legea cu privire la serviciul diplomatic al Republicii Moldova,
nr. 761-XV din 27 decembrie 2001, Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, nr. 20 (905) din 2 februarie 2002.
49. Mazilu, Dumitru, Dreptul mării, ed. Academiei Române,
Bucureşti, 1980.
50. Miga-Beşteliu, Raluca, Drept internaţional. Introducere în drept
internaţional public, ed. «ALL Educaţional», Bucureşti, 1997.
51. Moca, Gheorghe, Drept internaţional public, vol.1, Bucureşti,
1989.
52. Moldova în contextul relaţiilor politice internaţionale. 1387-
1858, Tratate, Chişinău, 1992.
53. Niciu, Marţian, I., Organizaţii internaţionale, ed. «Chemarea»,
Iaşi, 1992.
54. Niciu, Marţian, I., Drept internaţional public, Două volume,
Ediţia a II-a (revizuită şi completată), Editura Fundaţiei "Chemarea",Iaşi,
1995-1996.
55. Ortiz, Eduardo, El estudio de las Relaciones Internacionales,
Fondo de Cultura Economica, Santiago de Chile, 2000.
56. Popescu, Dumitra; Coman, Florian, Drept internaţional public,
ed. «Ministerului de Interne», Bucureşti, 1993.
57. Popescu, Dumitra; Năstase, Adrian, Drept internaţional public,
Ediţie revăzută şi adăugită, Casa de Editură şi Presă "Şansa" SRL,
Bucureşti, 1997.
58. Roman, Alexandru, Istoria diplomaţiei antice, Curs de lecţii,
Chişinău, 1997.
59. Rousseau, Charles, Droit international public, Onzieme edition,
Dalloz, Paris, 1987.
60. Statutul consular al Republicii Moldova, aprobat prin Hotărîrea
Guvernului Republicii Moldova nr. 368 din 28 martie 2002, Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, nr. 50-52, 11 aprilie 2002.
61. Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte
(1990-1998). 23 de volume, Ediţie oficială, Moldpres, Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, Chişinău, 1998-1999.
14
62. Tredinnick, Felipe, Derecho internacional publico y relaciones
internacionales, Tercera edicion, Editorial "Los amigos del libro", La Paz -
Cochabamba, Bolivia, 1997.
63. Блищенко И.П., Дурденевский В.Н., Дипломатическое и
консульское право, Издательство “Международные отношения”,
Москва, 1962.
64. Блищенко И.П., Дипломатическое право, Издание 2-е,
переработанное и дополненное, Москва, 1990.
65. Блищенко И.П., Прецеденты в международном праве,
Москва, 1977.
66. Бланке У., Заграничная служба США, Москва, 1974.
67. Броунли Я., Международное право, (В двух книгах),
Издательство “Прогресс”, Москва, 1977.
68. Буриан А.Д., Введение в дипломатическую практику,
Кишинев, „ARC”, 2001.
69. Буриан А.Д., Теория международных отношений. Курс
лекций, В 2-х т., Кишинев, Изд. Центр Гос. Ун-та, 2003.
70. Виноградов С.В., Международное право и охрана
атмосферы, "Наука". Москва, 1987.
71. Зорин В.А., Основы дипломатической службы, Москва,
1977.
72. Сатоу Э., Руководство по дипломатической практике,
Издательство Института Международных Отношений, Москва, 1961.
73. Хименес де Аречага, Эдуардо, Современное международное
право, Издательство “Прогресс”, Москва, 1983.
74. Действующее международное право, В 3-х томах, Москва,
1996-1997.
75. Дипломатический словарь, В трех томах, Москва, 1984-1986.
76. История дипломатии, В 5 т., Москва, 1959-1979.
77. Курс международного права, В шести томах, Москва, 1967-
1973.
78. Курс международного права, В семи томах, Москва, 1989-
1992.
79. Международное право. Словарь-справочник, Москва,1997.
80. Международное право, Отв. ред. Ю.М.Колосов,
Москва,1998.
81. Международное космическое право, Москва, 1985.
82. Международное морское право, Москва, 1988.
83. Международное право в документах, Москва, 1982.
15
Planul tematic pentru examenul de doctorat:
16
4. Regimul juridic ale fluviilor internaţionale.
5. Regimul juridic al Dunării.
6. Regimul juridic a spaţiului aerian al statelor.
6.Probleme privind populaţia în dreptul internaţional
1. Probleme privind populaţia în dreptul internaţional.
Noţiune de
2. populaţie.
3. Cetăţenia – aspecte de drept internaţionale.
4. Apatridia şi bipatridia în dreptul internaţional.
5. Refugiaţii şi persoanele strămutate. Dreptul de azil.
6. Dreptul de protecţie diplomatică a statelor.
7.Zone cu regimuri juridice internaţionale speciale
1. Zone teritoriale cu regimuri speciale,
2. Zone polare.
3. Platoul continental. Zona contiguă. Zona economică
exclusivă.
4. Fluvule internaţionale.
8.Dreptul internaţional cosmic (spaţial)
1. Principiile de bază ale dreptului internaţional cosmic.
2. Statutul astronauţilor, salvarea şi reîntoarcerea lor şi
restituirea obiectelor
3. lansate în spaţiul cosmic.
4. Regimul juridic al corpurilor cereşti. Principiile privind
teledetecţia prin sateliţi.
5. Organizaţiile internaţionale şi dreptul internaţional cosmic.
6. Răspunderea internaţională pentru daune cauzate de
obiecte lansate în spaţiul cosmic.
9.Dreptul internaţional aerian
1. Definiţia, subiectele şi izvoarele dreptului internaţional
aerian.
2. Principiile dreptului internaţional aerian.
3. Naţionalitatea aeronavelor şi înmatricularea lor.
4. Reprimarea actelor ilicite îndreptate contra securităţi
aviaţei civile.
5. Organizaţiile internaţionale în domeniul aviaţiei civile.
10. Dreptul internaţional al mării
1. Formarea principiilor şi concepţiilor dreptului mării.
2. Regimul juridic al mării teritoriale.
17
3. Zone maritime asupra cărora statele au drepturi suverane.
4. Zone maritimenesupuse suveranităţi sau drepturilor
suverane ale statelor.
5. Strîmtorile internaţionale şi canalele matitime
internaţionale.
11. Dreptul internaţional al mediului
1. Obiectul şi izvoarele dreptului internaţional al mediului.
2. Principiile dreptului internaţional al mediului.
3. Răspunderea internaţională pentru daunele aduse mediului.
4. Regimul juridic privind transportul deşeurilor.
5. Regimul juridic al poluării transfrontaliere.
6. Protecţia mediului în activitatea de exploatare a atmosferei
şi cosmosului.
7. Cooperarea internaţională în domeniul protecţiei mediului.
12. Dreptul diplomatic
1. Diplomaţia în dreptul diplomaic.
2. Organele statului pentru relaţiile internaţionale .
3. Organele externe ale statului pentru relaţiile internaţionale.
4. Privilegiile şi imunităţile diplomatice.
5. Reprezentarea statelor pe lîngă organizaţile cu caracter
universal.
13. Dreptul consular
1. Definiţie şi categorii ale dreptului consular.
2. Posturile consulare.
3. Funcţiile consulare.
4. Patenta consulară şi Execuaturul consular.
5. Imunităţi, inviolabilităţi, privilegii şi facilităţi consulare.
14. Dreptul internaţional al tratatelor
1. Noţiunea, denumirea tratatelor internaţionale
2. Încheierea tratatelor.
3. Rezervele tratatelor.
4. Aplicarea tratatelor.
5. Încetarea tratatelor.
15. Dreptul organizaţiilor internaţionale
1. Evoluţia istorică, trăsăturile fundamentale şi definiţie.
2. Organizaţia Naţiunilor Unite.
3. Organele principale ale ONU.
4. Instituţiile specializate ale ONU.
18
5. Organizaţiile internaţionale regionale cu competenţe în
diferite domenii.
16. Dreptul internaţional umanitar
1. Evoluţia istorică a dreptului internaţional umanitar.
2. Beligeranţa.
3. Protecţia drepturilor omului în sistemul ONU
4. Sisteme regionale de protecţie a drepturilor omului
17. Dreptul internaţional penal
1. Definiţia şi obiectul de reglementare a dreptului
internaţional penal.
2. Principiile dreptului internaţional penal.
3. Răspunderea penală în contextul răspunderii internaţionale.
4. Crimele contra păcii şi omenirii şi crimele de război.
5. Infracţiuni internaţionale comise de persoane particulare.
6. Jurisdicţia penală internaţională.
18. Dreptul internaţional economic
1. Noţiunea de drept internaţional economic.
2. Sursele dreptului internaţional economic.
3. Ordinea economică internaţională.
4. Acordul general pentru tarife şi comerţ (GATT).
5. Soluţionarea litigiilor şi dreptul procesual internaţional.
19. Soluţionarea paşnică a diferendelor internaţionale
1. Principiul nerecurgerii la ameninţarea cu forţa şi principiul
reglementării paşnice a diferendelor.
2. Mijloacele diplomatice.
3. Mijloacele jurisdicţionale.
4. Soluţionarea paşnică a diferendelor în cadrul organizaţiilor
5. internaţionale.
20. Răspunderea internaţională
1. Fundamentul răspunderii internaţionale.
2. Conduita ilicită – element al răspunderii internaţionale a
statelor.
3. Prejudiciul – element al răspunderii internaţionale.
19
Tema I. Dreptul internaţional public şi dezvoltarea sa
istorică
1.Consideraţii generale.
Apariţia primelor reguli de drept internaţional, folosirea expresiei
«drept internaţional» în decursul istoriei.
2.Apariţia şi evoluţia istorică a dreptului internaţional.
Dreptul Internaţional Public în perioada antică (China antică, India
antică, Egiptul antic, Grecia antică, Roma antică), dezvoltarea
dreptului internaţional în evul mediu (evul mediu timpuriu, perioada
destrămării feudalismului), epoca modernă şi epoca contemporană.
Izvoarele care atestă, din punct de vedere istoric, apariţia regulilor de
drept internaţional. Primele congrese şi conferinţe internaţionale.
Apariţia primelor organizaţii internaţionale.
3.Dreptul internaţional public şi societatea internaţională.
Statul, naţiunile care luptă pentru eliberare şi formarea statului său
propriu şi organizaţiile internaţionale ca elemente ale societăţii
internaţionale. Caracteristicile societăţii internaţionale. Interacţiunea
dintre dreptul internaţional şi societatea internaţională.
4.Republica Moldova în cadrul relaţiilor internaţionale.
Proclamarea independenţei şi suveranităţii Republicii. Republica
Moldova - membru a ONU şi OSCE. Recunoaşterea de către statele
lumii şi deschiderea ambasadelor în RMoldova. Republica Moldova -
membru a CSI.
Bibliografie selectivă:
1. Drept Internaţional public, Ed. a 3-a (rev. şi adăug.). Red.-coord.:
A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2009 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 650 p.
2. Drept Internaţional public, Ed. a 4-a (rev. şi adăug.). Red.-coord.:
A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2012 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 636 p.
3. Dumitra Popescu, Florian Coman «Drept internaţional public», ed.
«Ministerului de Interne», Bucureşti, 1993, p.9, 10, 14, 16-19.
4. Prof. univ. dr. Marţian Niciu «Drept internaţional public», ed.
«Chemarea», Iaşi 1993, p. 5-9.
5. Dumitra Popescu, Adrian Năstase «Drept internaţional public», ed.
«Şansa», Bucureşti, 1997, p. 13-33.
6. Международное право, Отв. ред. Ю.М.Колосов, Москва,1998.
7. Курс международного права, В семи томах, Москва, 1989-
1992.
20
Tema II: Noţiunea, trăsăturile, obiectul şi izvoarele
dreptului internaţional public
1.Noţiunea de drept internaţional public.
Divizarea dreptului internaţional în public şi privat. Primele definiţii
ale dreptului internaţional. Definiţia dreptului internaţional
contemporan. Precizarea elementelor esenţiale necesare în definirea
dreptului internaţional. Definirea şi clasificarea normelor dreptului
internaţional.
2.Trăsăturile dreptului internaţional public.
Crearea dreptului internaţional public pe baza acordului de voinţă a
statelor. Caracterul coordonator al dreptului internaţional, caracterul
consensual. Conţinutul relaţiilor ce le reglementează şi modul cum
sînt aduse la îndeplinire.
3.Obiectul dreptului internaţional.
Obiectul de studiu al disciplinei drept internaţional public. Relaţiile
dintre state ca obiect al dreptului internaţional. Relaţiile dintre state şi
alte subiecte ale dreptului internaţional ca obiect de studiu.
4.Deosebirile dintre dreptul internaţional şi dreptul intern.
Deosebiri privind obiectul de reglementare. Deosebiri privind modul
de elaborare a normelor, deosebiri privind subiectele de drept,
deosebiri privind sistemul de aplicare şi sancţionare a normelor.
Raporturile dintre dreptul internaţional şi dreptul intern.
5.Izvoarele dreptului internaţional. Conceptul de izvor al
dreptului internaţional. Izvoarele materiale şi izvoarele formale.
Cutuma ca prim izvor al dreptului internaţional. Tratatul - izvorul
principal al dreptului internaţional. Principiile generale de drept,
hotărîrile instanţelor judiciare şi arbitrare internaţionale, actele
unilaterale ale statelor, actele de constituire a unor organizaţii
internaţionale, doctrina celor mai calificaţi specialişti de drept
internaţional, legislaţia naţională a statelor ca izvoare a dreptului
internaţional.
Bibliografie selectivă:
1. Drept Internaţional public, Ed. a 3-a (rev. şi adăug.). Red.-coord.:
A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2009 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 650 p.
2. Drept Internaţional public, Ed. a 4-a (rev. şi adăug.). Red.-coord.:
A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2012 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 636 p.
3. Constantin Andronovici «Drept internaţional public», ed.
«Graphix», Iaşi, 1993, p. 37-45, 53-64.
21
4. Victor Duculescu, Nicolae Ecobescu «Drept internaţional public»,
ed. «Hiperion», Bucureşti, 1993, p. 11-15, 49-60.
5. Dr. Ion Diaconu «Curs de drept internaţional public», ed. «Şansa»,
Bucureşti 1993, p. 7-18, 45-60.
6. Prof. univ., dr. Marţian Niciu «Drept internaţional public», ed.
«Chemarea», Iaşi, 1993, p. 9-16, 21-56.
7. Prof. univ., dr. Dumitra Popescu, lect. univ. Florian Coman «Drept
internaţional public», ed. «Ministerului de Interne», Bucureşti, 1993, p.27-
33, 42-53.
8. Dumitra Popescu, Adrian Năstase «Drept internaţional public», ed.
«Şansa», Bucureşti, 1997, p. 36-56.
9. Raluca Miga-Beşteliu «Drept internaţional, introducere în drept
internaţional public», ed. «ALL Educaţional», Bucureşti, 1997, p. 1-9, 17-
20, 43-53.
10. Международное право, Отв. ред. Ю.М.Колосов,
Москва,1998.
22
Subiectele dreptului la autodeterminare. Drepturile care le implică
acest principiu (dreptul popoarelor asuprite de a se constitui în stat
propriu şi independent, dreptul popoarelor asuprite de a lupta
împotriva dominaţiei străine, dreptul de a stabili relaţii oficiale cu
statele şi organizaţiile internaţionale, dreptul de a-şi alege în mod
liber sistemul lor politic, economic şi social, dreptul popoarelor la
libera exploatare a bogăţiilor şi resurselor naturale proprii).
5.Principiul neagresiunii
Pactul Briand-Kellogg din 1928, care obligă statele să renunţe la
război ca instrument de politică naţională în relaţiile lor reciproce.
Conţinutul juridic al acestui principiu. Cazurile de folosire legitimă a
forţei în relaţiile internaţionale (dreptul statelor la autoapărare,
dreptul Consiliului de Securitate a ONU de a aplica măsuri de
constrîngere împotriva unui stat vinovat, folosirea forţei de către
popoarele care luptă împotriva dominaţiei străine).
6.Principiul rezolvării prin mijloace paşnice a diferendelor
internaţionale.
Interdependenţa dintre acest principiu şi principiul neagresiunii.
Consacrarea acestui principiu în Carta ONU şi Actul final de la
Helsinkhi. Dreptul statelor de a-şi alege liber mijloacele de rezolvare
a diferendelor internaţionale. Importanţa soluţionării paşnice a
diferendelor internaţionale.
7.Alte principii fundamentale ale dreptului internaţional.
Principiul neintervenţiei, regulile de aplicare a acestui principiu,
restricţiile pentru statele terţe, importanţa acestui principiu. Principiul
cooperării internaţionale, principiul îndeplinirii cu bună credinţă a
obligaţiilor internaţionale (pacta sunt servanda), principiul bunei
vecinătăţi, principiul dezarmării.
Bibliografie selectivă:
1. Drept Internaţional public, Ed. a 3-a (rev. şi adăug.). Red.-coord.:
A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2009 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 650 p.
2. Drept Internaţional public, Ed. a 4-a (rev. şi adăug.). Red.-coord.:
A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2012 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 636 p.
3. Dr. Ion Diaconu «Curs de drept internaţional public», ed. «Şansa»,
Bucureşti 1993, p. 273-283.
4. Victor Duculescu, Nicolae Ecobescu «Drept internaţional public»,
ed. «Hiperion», Bucureşti, 1993, p. 143-172.
23
5. Constantin Andronovici «Drept internaţional public», ed.
«Graphix», Iaşi, 1993, p. 71-108.
6. Prof. univ. dr. Marţian Niciu «Drept internaţional public», ed.
«Chemarea», Iaşi, 1993, p. 62-84.
7. Dumitra Popescu, Adrian Năstase «Drept internaţional public», ed.
«Şansa», Bucureşti, 1997, p. 86-101.
8. Carta Naţiunilor Unite, art. 33-38.
9. Международное право, Отв. ред. Ю.М.Колосов, Москва,1998.
24
recunoaşterii noilor state. Recunoaşterea de jure şi recunoaşterea
colectivă.
6.Succesiunea statelor în DIP.
Consideraţii introductive. Noţiunea de succesiune. Reguli aplicabile
succesiunii statelor. Obiectul succesiunii. Succesiunea la tratate,
succesiunea la organizaţiile internaţionale, succesiunea la
răspunderea internaţională. Raporturile dintre statul succesor şi statul
predecesor. Succesiunea la bunurile de stat şi la datorii.
7.Alte subiecte ale dreptului internaţional.
a. Organizaţiile internaţionale ca subiect al dreptului
internaţional. Definiţia, elementele constitutive. Dobîndirea calităţii
de membru al organizaţiei internaţionale.
b. Popoarele şi mişcările de eliberare naţională. Statutul
mişcărilor de eliberare naţională.
c. Vaticanul - subiect de drept internaţional.
d. Problema individului în dreptul internaţional.
Bibliografie selectivă:
1. Drept Internaţional public, Ed. a 3-a (rev. şi adăug.). Red.-coord.:
A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2009 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 650 p.
2. Drept Internaţional public, Ed. a 4-a (rev. şi adăug.). Red.-coord.:
A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2012 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 636 p.
3. Dr. Ion Diaconu, «Curs de drept internaţional public», ed.
«Şansa»», Bucureşti, 1993, p.72-102.
4. Constantin Andronovici, «Drept internaţional public», ed.
«Graphix», Iaşi, 1993, p.112-141.
5. Prof. univ. dr. Marţian Niciu, «Drept internaţional public», vol.1,
ed. «Chemarea», Iaşi, 1993, p.86-114.
6. Dumitra Popescu, Andrian Năstase, «Drept internaţional public»,
Bucureşti, 1993, p.27-33, 42-53.
7. Raluca Miga-Besteliu, «Drept internaţional, introducere în dreptul
internaţional public», ed. «ALL», Bucureşti, 1997, p.83-141.
8. Prof. univ., dr. Marţian I.Niciu, «Organizaţii internaţionale», ed.
«Chemarea», Iaşi, 1992.
9. Dicţionar de drept internaţional public, ed. Ştiinţifică şi
enciclopedică, Bucureşti, 1982.
10. Международное право, Отв. ред. Ю.М.Колосов,
Москва,1998.
25
Tema V. Teritoriul de stat în dreptul internaţional
1.Teritoriul de stat, natura juridică şi componenţa.
Noţiunea de teritoriu de stat şi caracteristicile moderne ale acestuia.
Teoriile formulate de-a lungul timpului cu privire la natura juridică a
teritoriului de stat. Spaţiul terestru, spaţiul acvatic şi spaţiul aerian ca
părţi componente ale teritoriului de stat.
2.Frontierele de stat şi regimul de frontieră.
Definiţia frontierei de stat. Evoluţia conceptului de frontieră.
Clasificarea frontierelor în naturale, geometrice şi astronomice.
Clasificarea frontierelor din punct de vedere al componentelor
teritoriului. Stabilirea frontierelor. Regimul juridic al frontierei de
stat al RMoldova.
3.Problema modificărilor teritoriale.
Istoricul problemei respective. Modalităţile de modificare a
teritoriului admise de dreptul internaţional. Transferul de teritoriu.
Fuziunea sau dezmembrarea unor state. Cucerirea sau anexiunea de
teritorii.
4.Regimul juridic al fluviilor internaţionale.
Definiţia fluviilor internaţionale. Fluvii succesive şi fluvii contigue.
Principiul libertăţii de navigaţie pe fluviile internaţionale. Utilizarea
fluviilor internaţionale în alte scopuri decît navigaţia.
5.Regimul juridic al Dunării.
Istoricul regimului de navigaţie pe Dunăre. Convenţia de la Belgrad
din 1948. Comisia Dunării cu sediul la Budapesta. Utilizarea apelor
Dunării în scopuri economice, altele decît navigaţia.
6.Regimul juridic al spaţiului aerian al statelor.
Teoriile referitoare la regimul juridic al spaţiului aerian. Convenţia
internaţională asupra navigaţiei aeriene, de la Paris din 1919. Dreptul
de survol al aeronavelor străine prin spaţiul aerian al statelor, dreptul
de escală, dreptul de a debarca pasagerii, dreptul de a îmbarca
pasageri, corespondenţă şi mărfuri, Convenţia de la Chicago din
1944.
Bibliografie selectivă:
1. Drept Internaţional public, Ed. a 3-a (rev. şi adăug.). Red.-
coord.: A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2009 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 650 p.
2. Drept Internaţional public, Ed. a 4-a (rev. şi adăug.). Red.-
coord.: A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2012 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 636 p.
26
3. Dumitra Popescu, Florian Coman, «Drept internaţional public»,
ed. MI, Bucureşti, 1993, p.95-109.
4. Nicolae Ecobescu, Victor Duculescu, «Drept internaţional
public», ed. «Hyperion», Bucureşti, 1993, p.214-221, 236-250.
5. Dr. Ion Diaconu, «Curs de drept internaţional public», ed.
«Şansa», Bucureşti, 1993, p.119-149.
6. Constantin Andronovici, «Drept internaţional public», ed.
«Graphix», Iaşi, 1993, p.197-207, 224-230.
7. Prof. univ. dr. Marţian Niciu, «Drept internaţional public», ed.
«Chemarea», Iaşi, 1993, p.93-106.
8. Dumitra Popescu, Andrian Năstase, «Drept internaţional public»,
ed. «Şansa», Bucureşti, 1997.
9. Raluca Miga-Beşteliu, «Drept internaţional public. Introducere în
dreptul internaţional public», ed. «ALL», Bucureşti, 1997, p.205-220, 248-
252.
10. Dicţionar de drept internaţional public, coordonator: dr. Ionel
Cloşcă, ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982.
11. Международное право, Отв. ред. Ю.М.Колосов,
Москва,1998.
12. Legea privind frontiera de stat a Republicii Moldova. Monitorul
oficial al R.Moldova Nr.12 din 3 noiembrie 1994.
27
clauzei naţiunii celei mai favorizate. Regimul mixt. Problema intrării
străinilor pe teritoriul R Moldova. Expulzarea şi extrădarea.
5.Refugiaţii şi persoanele strămutate. Dreptul de azil. Definirea
noţiunii de refugiat. Scurt istoric al apariţiei fenomenului. Statutul
juridic al refugiaţilor. Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi.
Dreptul de azil. Azilul teritorial. Azilul diplomatic, acceptarea
azilului diplomatic. Persoanele strămutate - noţiune.
6.Dreptul de protecţie diplomatică a statelor. Dreptul de
protecţie diplomatică a statelor - manifestarea de suveranitate care
are calitatea de cetăţean. Statul are dreptul, dar nu şi obligaţia de
protecţie. Protecţia diplomatică a persoanelor juridice.
Bibliografie selectivă:
1. Drept Internaţional public, Ed. a 3-a (rev. şi adăug.). Red.-coord.:
A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2009 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 650 p.
2. Drept Internaţional public, Ed. a 4-a (rev. şi adăug.). Red.-coord.:
A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2012 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 636 p.
3. Dumitra Popescu, Florian Coman, «Drept internaţional public», ed.
MI, Bucureşti, 1993, p.79-93.
4. Dr. Constantin Andronovici, «Drept internaţional public», ed.
«Graphix», Iaşi, 1993, p.163-173.
5. Prof. univ. dr. Marţian Niciu, «Drept internaţional public», ed.
«Chemarea», Iaşi, 1993, p.5-29.
6. Dr. Ion Diaconu, «Curs de drept internaţional public», ed. «Şansa»,
Bucureşti, 1993, p.104-118.
7. Nicolae Ecobescu, Victor Duculescu, «Drept internaţional public»,
ed. «Hyperion», Bucureşti, 1993, p.196-206.
8. Raluca Miga-Beşteliu, «Drept internaţional public. Introducere în
dreptul internaţional public», ed. «ALL. Educaţional», Bucureşti, 1997,
p.147-165.
9. Dumitra Popescu, Andrian Năstase, «Drept internaţional public»,
ed. «Şansa», Bucureşti, 1997, p.110-148.
10. Dr. Florian Coman, «Clauza naţiunii cele mai favorizate», ed.
«Scorpio 78», Bucureşti, 1998.
11. Международное право, Отв. ред. Ю.М.Колосов,
Москва,1998.
12. Legea privind frontiera de stat a Republicii Moldova. Monitorul
oficial al R.Moldova Nr.12 din 3 noiembrie 1994.
13. Legea cu privirea la ieşirea şi întrarea în Republica Moldova.
Monitorul oficial al R.Moldova. Nr.6. din 26 ianuarie 1995.
28
14. Legea cu privirea la cetăţenia Republicii Moldova, adoptată la 5
iunie 1991.
29
juridic. Natura drepturilor statului riveran. Drepturile, jurisdicţia şi
obligaţiile statului riveran. Drepturile şi obligaţiile celorlalte state.
Conservarea resurselor biologice. Delimitarea zonei economice între
două state limitrofe sau situate faţă în faţă.
4.Fluvule internaţionale.
Navigaţia pe fluviile internaţionale. Regimul juridic al fluviilor
internaţionale. Evoluţia regimului juridic al Dunării.
Bibliografie selectivă:
1. Drept Internaţional public, Ed. a 3-a (rev. şi adăug.). Red.-coord.:
A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2009 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 650 p.
2. Drept Internaţional public, Ed. a 4-a (rev. şi adăug.). Red.-coord.:
A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2012 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 636 p.
3. Dumitra Popescu, Florian Coman, «Drept internaţional public», ed.
MI, Bucureşti, 1993, p.111-123.
4. Prof. univ. dr. Marţian Niciu, «Drept internaţional public», ed.
«Chemarea», vol.2, Iaşi, 1993, p.129-149.
5. Nicolae Ecobescu, Victor Duculescu, «Drept internaţional public»,
ed. «Hyperion», vol.1, Bucureşti, 1993, p.259-260.
6. Dr. Constantin Andronovici, «Drept internaţional public», ed.
«Graphix», Iaşi, 1993, p.236-243.
7. Dumitra Popescu, Andrian Năstase, «Drept internaţional public»,
ed. «Şansa», Bucureşti, 1997, p.175-190.
8. Raluca Miga-Beşteliu, «Drept internaţional public. Întroducere în
dreptul internaţional public», ed. «ALL. Educaţional», Bucureşti, 1997,
p.246, 253-259.
9. Международное право, Отв. ред. Ю.М.Колосов, Москва,1998.
10. Dicţionar de drept internaţional public, coordonator: dr. Ionel
Cloşcă, ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982.
30
2.Principiile de bază ale dreptului internaţional cosmic.
Principiul folosirii cosmosului (a spaţiului cosmic şi a corpurilor
cereşti) exclusiv în scopuri paşnice. Principiul explorării şi folosirii
cosmosului spre binele şi în interesul tuturor ţărilor, al întregii
omeniri. Principiul libertăţii de explorare şi folosire a cosmosului (a
spaţiului cosmic şi a corpurilor cereşti) de către toate statele
(principiul libertăţii cosmosului). Principiul neadmiterii apropriaţiunii
cosmosului. Principiul păstrării jurisdicţiei şi proprietăţii statului de
lansare asupra obiectelor cosmice şi a echipajelor lor. Principiul
cooperării internaţionale în activitatea cosmică,. Principiul
interzicerii contaminării cosmosului şi de a produce schimbări nocive
în mediul terestru. Principiul considerării astronauţilor ca trimişi ai
omenirii..
3.Statutul astronauţilor, salvarea şi reîntoarcerea lor şi
restituirea obiectelor lansate în spaţiul cosmic.
Acordul cu privire la salvarea astronauţilor din 1968. Oobligaţia de
informare a statului de lansare şi a Secretariatului general al O.N.U.
despre echipajul aflat în pericol. Salvarea astronauţilor şi
reîntoarcerea lor la statul de lansare.. Oobligaţia statelor de a asigura
reîntoarcerea astronauţilor la statul de lansare. Restituirea obiectelor
spaţiale.
4.Regimul juridic al corpurilor cereşti. Principiile privind
teledetecţia prin sateliţi.
Acordul cu privire la activitatea pe Lună şi celelalte corpuri cereşti
din 1979. Statutul de denuclearizare a Lumi şi a celorlalte corpuri
cereşti. Activitatea spaţială a statelor pe corpurile cereşti. Explorarea
şi folosirea resurselor naturale ale corpurilor cereşti. Principiile
privind teledetecţia, adoptate de Adunarea Generală a ONU, prin
Rezoluţia nr 14/65 din 11 decembrie 1986.
5.Organizaţiile internaţionale şi dreptul internaţional cosmic.
Organizaţia Internaţională de Telecomunicaţii prin Sateliţi
(INTELSAT). INTERSPUTNIK. Organizaţia Europeană pentru
Sateliţi de Telecomunicaţii (EUTELSAT). Organizaţia Internaţională
pentru Sateliţi Maritimi (INMARSAT). Organizaţia în domeniul
sateliţilor pentru statele arabe (ABABSAT). Agenţia Europeană
Spaţială (ESA). Organizaţia Europeană pentru Exploatarea Sateliţilor
Meteorologici (EUMETSAT),.
31
6.Răspunderea internaţională pentru daune cauzate de obiecte
lansate în spaţiul cosmic.
Răspunderea obiectivă absolută a statului de lansare pentru daunele
cauzate de obiectul său spaţial. Răspunderea pentru daune cauzate pe
teritoriul altui stat.
Bibliografie selectivă:
1. Drept Internaţional public, Ed. a 3-a (rev. şi adăug.). Red.-
coord.: A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2009 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 650 p.
2. Drept Internaţional public, Ed. a 4-a (rev. şi adăug.). Red.-
coord.: A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2012 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 636 p.
3. Alexandru Burian, Regimul de drept al spaţiului cosmic //
”Revista Naţională de Drept”, 2002, nr. 3, p. 30-37.
4. Alexandru Burian, Regimul de drept al spaţiului cosmic şi
reglementarea activităţilor spaţiale // ”Revista Naţională de Drept”, 2002, nr.
6, p. 41-47.
5. Alexandru Bolintineanu, Consideraţii asupra regimului juridic al
spaţiului cosmic în lumina principiilor generale ale dreptului internaţional //
„Studii juridice”, Bucureşti, 1959, p. 537-558.
6. Dumitra Popescu, Răspunderea internaţională în domeniul
dreptului extraatmosferic // „Studii de drept românesc”, nr. 3, 1996, p. 217-
224.
7. Marţian I. Niciu, Cucerirea cosmosului şi progresul omenirii,
Cluj-Napoca, Edit. „Dacia”, 1978.
8. Marţian I. Niciu, Introducere în dreptul internaţional spaţial,
Craiova, 1992.
9. Marţian I. Niciu, Drept cosmic, Iaşi, 1994.
10. Constantin Andronovici, Dreptul internaţional şi cosmosul, laşi,
Edit. “Junimea”, 1981.
11. Raluca Miga-Beşteliu, Drept internaţional. Introducere în dreptul
internaţional public, Bucureşti, ALL, 1997.
12. Zhukov G., Kolosov Y., International Space Law, Praeger Publ.,
New York, 1984.
13. Ferrer M.A., Derecho Espacial, Plus Ultra, Buenos Aires, 1976.
14. Международное космическое право. Учебник./Отв. ред. А.С.
Пирадов, Москва, «Международные отношения», 1985.
15. Международное космическое право. Учебник./Отв. ред. Г.П.
Жуков. - Москва, «Международные отношения», 1999.
16. Буриан А.Д., Международно-правовые аспекты борьбы
Советского Союза против гонки вооружений в космическом
32
пространстве // Автореферат дисс. канд. юрид. наук. - Москва, ИГПАН,
1987.
17. Буриан А., Барбу В., Правовой статус международной
космической станции // «Закон и жизнь», 2002, № 4.
18. Буриан А., Барбу В., Европейское космическое Агенство:
цели, функции, правовой статус // «Закон и жизнь», 2002, № 8.
Bibliografie selectivă:
1. Drept Internaţional public, Ed. a 3-a (rev. şi adăug.). Red.-coord.:
A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2009 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 650 p.
35
2. Drept Internaţional public, Ed. a 4-a (rev. şi adăug.). Red.-coord.:
A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2012 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 636 p.
3. Dumitru Mazilu, Dreptul mării, ed. Academiei Române, Bucureşti,
1980.
4. Grigore Geamănu, «Drept internaţional public», ed. Didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1981, p.427-451, 471-480.
5. Constantin Andronovici, «Drept internaţional public», ed.
«Graphix», Iaşi, 1993, p.221-226, 231-235.
6. Marţian Niciu, «Drept internaţional public», ed. «Chemarea», Iaşi,
1993, p.110-127.
7. Gheorghe Moca, «Drept internaţional public», vol.1, Bucureşti,
1989, p.283-321.
8. Raluca Miga-Beşteliu, «Drept internaţional public. Introducere în
dreptul internaţional public», ed. «ALL. Educaţional», Bucureşti, 1997,
p.218-245.
9. Dumitra Popescu, Adrian Nastase, «Drept internaţional public», ed.
«Şansa», Bucureşti, 1997, p.193-216.
10. Международное право, Отв. ред. Ю.М.Колосов,
Москва,1998.
11. Dicţionar de drept internaţional public, coordonator: dr. Ionel
Cloşcă, ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982.
Bibliografie selectivă:
38
diplomatică. Şeful statului. Guvernul. Şeful Guvernului. Ministerul
afacerilor externe.
3.Organele externe ale statului pentru relaţiile internaţionale.
Misiunile diplomatice permanente. Misiunile cu caracter temporar.
Definiţia misiunii diplomatice. Clasificarea misiunilor permanente.
Structura misiunilor permanente. Clasificarea personalului misiunii
diplomatice. Funcţiile misiunii diplomatice permanente. Sarcinile
misiunii diplomatice temporare.
4.Privilegiile şi imunităţile diplomatice.
Noţiuni generale. Privilegiile şi imunităţile misiunii diplomatice.
Privilegiile şi imunităţile agenţilor diplomatici şi ale membrilor
familiilor acestora. Privilegiile şi imunităţile personalului tehnic-
administrativ şi de serviciu. Inviolabilitatea sediului misiunii
diplomatice. Inviolabilitatea arhivei şi corespondenţei diplomatice.
Durata imunităţilor şi privilegiilor diplomatice.
5.Reprezentarea statelor pe lîngă organizaţiile cu caracter
universal.
Convenţia asupra reprezentării statelor în relaţiile lor cu organizaţiile
internaţionale cu caracter universal, din 14 martie 1975. Obligaţiile
statului faţă de reprezentanţele statelor şi obligaţiile reprezentanţei
faţă de statul gazdă.
Bibliografie selectivă:
1. Burian, Alexandru, Drept diplomatic şi consular, Ediţia a II-a,
revăzută şi adăugită, Editura Cuant, Chişinău, 2003.
2. Burian, Alexandru, Reglementarea juridică a relaţiilor
diplomatice //”Administrarea Publică”, nr. 3, 2001.
3. Drept Internaţional public, Ed. a 3-a (rev. şi adăug.). Red.-coord.:
A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2009 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 650 p.
4. Drept Internaţional public, Ed. a 4-a (rev. şi adăug.). Red.-coord.:
A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2012 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 636 p.
5. Dr. Ion M.Anghel, «Dreptul diplomatic şi consular», ed. «Lumina
Lex», Bucureşti, 1996.
6. Aurel Benciog, «Dreptul diplomatic», ed. «Paideia», Bucureşti,
1997.
7. Grigore Geamănu, «Drept internaţional public», ed. Didactică şi
pedagogică, vol.2, Bucureşti, 1981, p.3-61.
8. Dumitra Popescu, Florian Coman, «Drept internaţional public», ed.
MI, Bucureşti, 1993, p.196-215.
39
9. Prof. univ. dr. Marţian Niciu, «Drept internaţional public», vol.2,
ed. «Chemarea», Iaşi, 1993, p.152-180.
10. Dumitra Popescu, Adrian Nastase, «Drept internaţional public»,
ed. «Şansa», Bucureşti, 1997, p.290-318.
11. Dicţionar diplomatic, ed. politica, Bucureşti, 1979.
12. Feltham, R.G., Introducere în dreptul şi practica diplomaţiei,
Editura ALL, Bucureşti, 1996.
13. Legea cu privire la serviciul diplomatic al Republicii Moldova,
nr. 761-XV din 27 decembrie 2001, Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, nr. 20 (905) din 2 februarie 2002.
14. Statutul consular al Republicii Moldova, aprobat prin Hotărîrea
Guvernului Republicii Moldova nr. 368 din 28 martie 2002, Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, nr. 50-52, 11 aprilie 2002.
15. Буриан А.Д., Введение в дипломатическую практику,
Кишинев, „ARC”, 2001.
16. Буриан А.Д., Теория международных отношений. Курс
лекций, В 2-х т., Кишинев, Изд. Центр Гос. Ун-та, 2003.
17. Блищенко И.П., Дипломатическое право, Издание 2-е,
переработанное и дополненное, Москва, 1990.
40
Noţiunea de execuatur consular. Eliberarea execuaturului şi
admiterea la post a funcţionarului consular.
5.Imunităţi, inviolabilităţi, privilegii şi facilităţi consulare.
Înlesniri, privilegii şi imunităţi privind postul consular. Facilităţi,
privilegii şi imunităţi privind funcţionarii consulari de carieră şi
ceilalţi membri ai postului consular. Facilităţile, privilegiile şi
imunităţile aplicabile funcţionarilor consulari onorifici şi posturilor
consulare conduse de ei. Imunitatea de jurisdicţie penală. Imunitatea
de jurisdicţie civilă. Imunitatea de jurisdicţie administrativă..
Imunitatea de depunere a mărturiei. Imunitatea de executare a
hotărîrilor civile. Aplicarea drepturilor, facilităţilor, imunităţilor şi
privilegiilor consulare.
Bibliografie selectivă:
1. Drept Internaţional public, Ed. a 3-a (rev. şi adăug.). Red.-coord.:
A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2009 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 650 p.
2. Drept Internaţional public, Ed. a 4-a (rev. şi adăug.). Red.-coord.:
A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2012 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 636 p.
3. Aurel Bonciog, Drept consular, Ediţia a II-a, Editura Fundaţiei
„România de Mâine”, Bucureşti, 1998.
4. Ion M. Anghel, Dreptul diplomatic şi consular, Bucureşti, Editura
Lumina LEX, 1995.
5. Alexandru Burian, Introducere în practica diplomatică şi procedura
internaţională, Editura “Cartier”, Chişinău, 2000.
6. Alexandru Burian, Drept diplomatic şi consular, Chişinău, Editura
ARC, 2001.
7. Alexandru Burian, Reglementarea juridică a relaţiilior consulare//
„Administrarea publică”, nr. 1, 2002.
8. Alexandru Burian, Privilegiile şi imunităţile
consulare//”Administrarea publică”, nr. 2, 2002.
9. Alexandru Burian, Acţiunea în spaţiu şi timp a privilegiilor şi
imunităţilor consulare //”Revista Naţională de Drept”, nr. 7, 2002.
10. Marţian I. Niciu, Drept internaţional public, Două volume, Ediţia
a II-a (revizuită şi completată), Editura Fundaţiei "Chemarea",Iaşi, 1995-
1996.
11. Dumitra Popescu şi Adrian Năstase, Drept internaţional public,
Ediţie revăzută şi adăugită, Casa de Editură şi Presă "Şansa" SRL,
Bucureşti, 1997.
12. Буриан А., Введение в дипломатическую практику,
Издательство ARC, Кишинев, 2001.
41
13. Александр Буриан, Правовой режим консульских
учреждений// «Закон и жизнь», № 3, 2002.
14. Александр Буриан, Дипломатические и консульские
привилегии и иммунитеты// «Закон и жизнь», № 4, 2002.
15. Петренко Н.И., Основы консульского права, Издательство
Университета дружбы народов, Москва, 1986.
16. Бобылев Г.В., Зубков Н.Г., Основы консульской службы,
Издательство «Международные отношения», Москва, 1986.
17. Лукашук И.И. Международное право. Особенная часть.
Издательство БЕК, Москва, 1997.
42
Bibliografie selectivă:
1. Drept Internaţional public, Ed. a 3-a (rev. şi adăug.). Red.-coord.:
A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2009 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 650 p.
2. Drept Internaţional public, Ed. a 4-a (rev. şi adăug.). Red.-coord.:
A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2012 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 636 p.
3. Grigore Geamănu, «Drept internaţional public», ed. Didactică şi
pedagogică, vol.2, Bucureşti, 1981, p.62-194.
4. Edwin Glaser, «Rezervele la tratatele internaţionale», ed.
Academiei, Bucureşti, 1971.
5. Dumitra Popescu, Florian Coman, «Drept internaţional public», ed.
MI, Bucureşti, 1993, p.145-168.
6. Dr. Ion Diaconu, «Curs de drept internaţional public», ed. «Şansa»,
Bucureşti, 1993, p. 185-201.
7. Raluca Miga-Beşteliu, «Drept internaţional public. Introducere în
dreptul internaţional public», ed. «ALL. Educaţional», Bucureşti, 1997, p.
261-294.
8. Dumitra Popescu, Andrian Năstase, «Drept internaţional public»,
ed. «Şansa», Bucureşti, 1997, p.219-251.
9. Prof. univ. dr. Marţian Niciu, «Drept internaţional public», ed.
«Chemarea», vol.1 Iaşi, 1993, p.22-50.
10. Международное право, Отв. ред. Ю.М.Колосов,
Москва,1998.
11. Dicţionar politic. Editura politică, Bucureşti, 1975.
Bibliografie selectivă:
1. Drept Internaţional public, Ed. a 3-a (rev. şi adăug.). Red.-coord.:
A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2009 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 650 p.
2. Drept Internaţional public, Ed. a 4-a (rev. şi adăug.). Red.-coord.:
A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2012 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 636 p.
3. Ion Suceavă, Florian Coman, «Criminalitatea şi organizaţiile
internaţionale», ed. «Romcartexim», 1997.
4. George Elian, «Curtea internaţională de justiţie», ed. «Ştiinţifică»,
Bucureşti, 1970.
5. Carta Naţiunilor Unite şi Statutul Curţii internaţionale de Justiţie,
ed. «Ştiinţifică», Bucureşti, 1957.
6. Grigore Geamănu, «Drept internaţional public», ed. Didactică şi
pedagogică, vol.2, Bucureşti, 1983, p.197-306.
7. Dumitra Popescu, Florian Coman, «Drept internaţional public», ed.
MI, Bucureşti, 1993, p.171-195.
8. Ion Diaconu, «Curs de drept internaţional public», ed. «Şansa»,
Bucureşti, 1993, p. 215-235.
9. Raluca Miga-Beşteliu, «Drept internaţional public. Introducere în
dreptul internaţional public», ed. «ALL. Educaţional», Bucureşti, 1997, p.
319-339.
10. Dumitra Popescu, Andrian Năstase, «Drept internaţional public»,
ed. «Şansa», Bucureşti, 1997, p.254-288.
44
11. Международное право, Отв. ред. Ю.М.Колосов,
Москва,1998.
12. Dicţionar politic. Editura politică, Bucureşti, 1975.
Bibliorgafie selectivă:
1. Drept Internaţional public, Ed. a 3-a (rev. şi adăug.). Red.-coord.:
A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2009 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 650 p.
2. Drept Internaţional public, Ed. a 4-a (rev. şi adăug.). Red.-coord.:
A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2012 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 636 p.
3. Anghel M. Ion, Anghel I. Viorel. Răspunderea în dreptul
internaţional. Ed.Lumina Lex, Bucureşti, 1998.
4. Кальсховен Фриц. Ограничение методов и средств ведения
войны. Международный Комитет Красного Креста, Москва, 1994.
5. Cloşcă Ionel, Suceavă Ion. Tratat de drept internaţional umanitar,
Bucureşti, 2000.
45
6. Cloşcă Ionel. Suceavă Ion. Dreptul internaţional umanitar. Casa de
editură şi presă „Şansa” – S.R.L. Bucureşti, 1992.
7. Creţu Vasile. dr. Drept Internaţional Penal. Ed. „Tempus
România”, Bucureşti, 1996.
8. Давид Эрик. Принципы права вооруженных конфликтов. Курс
лекций юридического факультета открытого Брюссельского
университета. Перевод с французcкого. Международный Комитет
Красного Креста. Москва, 2000.
9. Фредерик де Мулинен. Право войны. Руководство для
вооруженных сил. Издание второе, исправленное. Международный
Комитет Красного Креста, Москва, 1993.
10. Гассер Ханс-Петер. Международное гуманитарное право.
Введение. Международный Комитет Красного Креста. Москва, 1995.
11. Geamănu Grigore. Drept internaţional public. Vol. II. Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.
12. Нахлик Е. Станислав. Краткий очерк международного
гуманитарного права. Опубликовано в Международном Журнале
Красного Креста. Июль – Август 1984.
13. Пикте Жан. Развитие и принципы Международного
Гуманитарного Права. Курс, прочитанный в июле 1982 г. Жаном Пикте
в Страсбургском университете в рамках информационной сессии,
организованной Международным институтом прав человека.
Международный Комитет Красного Креста.
14. Pillet V. Le droit de la guerre, Thème 1, Paris, 1892.
46
calitate de organe ale statului pentru infracţiuni internaţionale.
Răspunderea statului pentru actele ilicite ale unei persoane
particulare.
4.Crimele contra păcii şi omenirii şi crimele de război.
Definirea crimei de agresiune armată. Propaganda în favoarea
războiului. Statutul juridic al combatanţilor în conflictele armate
contemporane. Regimul spionilor şi mercenarilor. Tratamentul juridic
al prizonierilor de război. Protecţia juridică a răniţilor, bolnavilor şi
naufragiaţilor. Protecţia juridică a populaţiei civile şi a persoanelor
civile. Mijloace şimetode de război interzise. Arme interzise prin
convenţii speciale. Crimele de război şi conflictele armate interne.
5.Infracţiuni internaţionale comise de persoane particulare.
Terorismul internaţional. Infracţiunile contra persoanelor care se
bucură de protecţie internaţională. Capturarea sau deturnarea de
aeronave. Pirateria maritimă. Traficul ilicit de stupefiante. Circulaţia
şi traficul publicaţiilor obscene. Falsificarea de monedă. Traficul de
femei şi de copii. Sclavia şi traficul de scalvi.
6.Jurisdicţia penală internaţională.
Necesitatea unei jurisdicţii penale internaţionale. Tribunalele militare
de la Nurenberg şi Tokio. Tribunalul internaţional pentru fosta
Iugoslavie. Tribunalul internaţional pentru Ruanda. Curtea Penală
Internaţională.
Bibliografie selectivă:
1. Drept Internaţional public, Ed. a 3-a (rev. şi adăug.). Red.-coord.:
A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2009 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 650 p.
2. Drept Internaţional public, Ed. a 4-a (rev. şi adăug.). Red.-coord.:
A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2012 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 636 p.
3. Andronovici Constantin. Drept internaţional public. Ed. Graphix.
Iaşi, 1993.
4. Арцибасов И.Н., Егоров С.А. Вооруженный конфликт: право,
политика, дипломатия. Москва, 1989.
5. Balan O., Terorismul - flagel internaţional. Revista “Legea şi viaţa”
Nr. 8 din 1997.
6. Balan Oleg. Terorismul – crimă internaţională. Chişinău, 1998.
7. Balan Oleg conf. univ. dr., Beşleagă Gr drd. Terorism şi
antiterorism. Ed. Academiei „Ştefan cel mare”, Chişinău, 2002.
8. Creţu Vasile. Drept internaţional public. Ediţie revăzută şi
adăugită. Ed. Fundaţiei România de mâine. Bucureşti, 2002.
47
9. Creţu Vasile dr., Drept Internaţional Penal. Ed. „Tempus
România”, Bucureşti, 1996.
10. David Eric. Principes de droit des conflits armés. Bruylant,
Bruxelles, 1994.
11. Grigore Geamănu. Drept internaţional penal şi infracţiunile
internaţionale. Editura Academiei. Bucureşti, 1977.
12. Лукашук И.И. Наумов А.В. Международное уголовное
право. Из. Спарк, Москва, 1999.
13. Pivniceru Mona Maria. Răspunderea penală în dreptul
internaţional. Ed. Polirom, Iaşi, 1990.
14. Панов В.П. Международное уголовное право. Из. Инфра•М,
Москва, 1997.
15. Ponta Victor. Scurt istoric al justiţiei penale internaţionale. Ed.
Regia autonomă „Monitorul Oficial”, Bucureşti, 2001.
16. Роберж Мари-Колод. Юрисдикция специальных Трибуналов
для бывшей Югославии и для Руанды в отношении преступлений
против человечности и геноцида. Международный Журнал Красного
Креста. № 19, ноябрь-декабрь 1997.
17. Stelian Scăunaş. Răspunderea internaţională pentru violarea
dreptului umanitar. Ed. ALLBECK. Bucureşti, 2002.
18. Codului Penal al Republicii Moldova.
19. Convenţia internaţională împotriva luării de ostatici din 17
decembrie 1979.
20. Convenţia Europeană pentru reprimarea terorismului, semnată la
Strasbourg, la 27 ianuarie 1977.
21. Convenţia privind prevenirea şi reprimarea actelor teroriste
semnată la Washington la 2 februarie 1971.
22. Convenţia pentru instituirea unei Curţi penale internaţionale,
semnată la Geneva la 16 noiembrie 1937.
23. Convenţia referitoare la sclavie, adoptată de Adunarea Generală
a Societăţii Naţiunilor în 1926.
24. Convenţia de la Geneva pentru ameliorare soartei militarilor
răniţi în armatele în campanie, semnată la 22 august 1864.
Bibliografie selectivă:
1. Drept Internaţional public, Ed. a 3-a (rev. şi adăug.). Red.-coord.:
A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2009 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 650 p.
2. Drept Internaţional public, Ed. a 4-a (rev. şi adăug.). Red.-coord.:
A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2012 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 636 p.
3. Drept internaţional economic, Adrian Năstase, Bucureşti, 1996.
4. Mejdunarodnoe Economicescoe Pravo, V.M. Sumilor, 2001.
5. Asif H. Qureshi, International Economic Law, Sweet & Maxwell,
London, 1999.
49
6. John Jackson, William Davey, Alan Skes, Jr., Legal problems of
International Economic Relations, West Publishin Co., St. Paul,
Minnessotta, 1995.
7. International Business Transactions, West Bublishing Co., St.
Paul, Minnessotta, 1995.
8. D. Carreau; B.Julliard; T.Flory, Droit international economique,
Paris, L.G.D.J., ed.4, 1998.
9. P.Picone; G.Sacerdoti, Diritto Internazionale dell”Economia,
1982.
10. I.Seidl-Hohenveldern, International Economic Law, ed. 2, 1992.
11. Богуславский М.М., Международное экономическое право,
Москва, 1990.
12. Шатров В.П., Международное экономическое право, Москва,
1986.
50
Statelor Arabe.
Soluţionarea paşnică a diferendelor în cadrul OSCE.
Bibliografie selectivă:
1. Anghel M. Ion, Anghel I. Viorel. Răspunderea în dreptul
internaţional. Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998.
2. Drept Internaţional public, Ed. a 3-a (rev. şi adăug.). Red.-coord.:
A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2009 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 650 p.
3. Drept Internaţional public, Ed. a 4-a (rev. şi adăug.). Red.-coord.:
A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2012 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 636 p.
4. Grigore Geamanu, Drept internaţional public, vol.1, Ed. didactică
şi pedagogică, Bucureşti, 1981.
5. Gheorghe Moca, Drept internaţional public, vol.1, Bucureşti, 1988.
6. Constantin Andronovici, Drept internaţional public, Ed. «Graphix»,
Iaşi, 1993.
7. Dumitra Popescu, Florian Coman, Drept internaţional public, Ed.
Ministerului de Interne, Bucureşti, 1993.
8. Nicolae Ecobescu, Victor Duculescu, Drept internaţional public,
vol.1, Ed. «Hiperion», Bucureşti, 1993.
9. Marţian Niciu, Drept internaţional public, Ed. «Chemarea», Iaşi
1993.
10. Dumitra Popescu, Adrian Năstase, Drept internaţional public, Ed.
«Şansa», Bucureşti, 1997.
11. Международное право, Отв. ред. Ю.М.Колосов,
Москва,1998.
12. Курс международного права, В семи томах, Москва, 1989-
1992.
51
diplomatică. Formele de reparare a prejudiciului.
Răspunderea statelor pentru consecinţele prejudiciabile rezultînd din
activităţi neinterzise de dreptul internaţional.
Bibliografie selectivă:
1. Anghel M. Ion, Anghel I. Viorel. Răspunderea în dreptul
internaţional. Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998.
2. Drept Internaţional public, Ed. a 3-a (rev. şi adăug.). Red.-coord.:
A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2009 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 650 p.
3. Drept Internaţional public, Ed. a 4-a (rev. şi adăug.). Red.-coord.:
A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2012 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 636 p.
4. Grigore Geamanu, Drept internaţional public, vol.1, Ed. didactică
şi pedagogică, Bucureşti, 1981.
5. Gheorghe Moca, Drept internaţional public, vol.1, Bucureşti, 1988.
6. Constantin Andronovici, Drept internaţional public, Ed. «Graphix»,
Iaşi, 1993.
7. Dumitra Popescu, Florian Coman, Drept internaţional public, Ed.
Ministerului de Interne, Bucureşti, 1993.
8. Nicolae Ecobescu, Victor Duculescu, Drept internaţional public,
vol.1, Ed. «Hiperion», Bucureşti, 1993.
9. Marţian Niciu, Drept internaţional public, Ed. «Chemarea», Iaşi
1993.
10. Dumitra Popescu, Adrian Năstase, Drept internaţional public, Ed.
«Şansa», Bucureşti, 1997.
11. Международное право, Отв. ред. Ю.М.Колосов,
Москва,1998.
12. Курс международного права, В семи томах, Москва, 1989-
1992.
Bibliografia:
52
6. Balan, Oleg; Burian, Alexandru, Drept internaţional public, Vol.
II, Chişinău, F.E.-P. “Tipografia Centrală”, 2003.
7. Benadava, Santiago, Derecho Internacional Publico, 6-a edicion,
Editorial Juridica ConoSur, Santiago de Chile, 1999.
8. Beniuc, V., Rusnac, Gh., Conceptele şi noţiunile de bază ale
diplomaţiei, Firma editorial-poligrafică “Tipografia Centrală”, Chişinău,
1998.
9. Bonciog, Aurel, Drept diplomatic, Editura "Paideia", Bucureşti,
1997.
10. Bonciog, Aurel, Drept consular, Editura "România de Mâine",
Bucureşti, 2000.
11. Burian, Alexandru, Introducere în practica diplomatică şi
procedura internaţională, Editura “Cartier”, Chişinău, 2000.
12. Burian, Alexandru, Drept diplomatic şi consular, Editura ARC,
Chişinău, 2001,
13. Burian, Alexandru, Drept diplomatic şi consular, Ediţia a II-a,
revăzută şi adăugită, Editura Cuant, Chişinău, 2003.
14. Burian, Alexandru, Subiectele relaţiilor internaţionale
contemporane, – în “Administrarea Publică”, nr.1, 2000, p. 111-128.
15. Burian, Alexandru, Sistemul relaţiilor internaţionale
contemporane, -în „Administrarea Publică”, nr. 3-4, 2000, p. 149-164.
16. Burian, Alexandru, Reglementarea juridică a relaţiilor
diplomatice //”Administrarea Publică”, nr. 3, 2001.
17. Burian, Alexandru, Regimul de drept al spaţiului
cosmic //”Revista Naţională de Drept”, nr. 3, 2002.
18. Burian, Alexandru, Regimul de drept al spaţiului cosmic şi
reglementarea activităţilor spaţiale //”Revista Naţională de Drept”, nr. 6,
2002.
19. Burian, Alexandru, Regimul de drept al spaţiului aerian //„Revista
Naţională de Drept”, nr. 12, 2002, p. 22-26.
20. Closcă, Ionel, Dreptul umanitar şi noua ordine internaţională,
Bucureşti, Editura militară, 1978.
21. Concepţia politicii externe a Republicii Moldova (8 februarie
1995), Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995.
22. Concepţia securităţii naţionale a Republicii Moldova (5 mai
1995), Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995.
23. Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994, în
vigoare din 27 august 1994 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994,
nr.1).
24. Cojocaru, Gheorghe E., Politica Externă a Republicii Moldova,
Studii, Editura „Civitas”, Chişinău, 1999.
53
25. Cuellar, Javier, Perez de, Manual de derecho diplomatico,
Ediciones Peruanas, Lima, 1964..
26. Datcu, Ion, Istoria relaţiilor internaţionale şi a diplomaţiei,
Bucureşti, 1991.
27. Diaconu, Ion, Drept internaţional public, Ediţia a II-a revăzută şi
adăugită, Casa de Editură şi Presă "Şansa" SRL, Bucureşti, 1995.
28. Dicţionar de drept internaţional public, ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1982.
29. Dicţionar diplomatic, Editura Politică, Bucureşti, 1979.
30. Dicţionar politic, Editura Politică, Bucureşti, 1975.
31. Dictionnaire de la terminologie du droit international, Sirey,
Paris, 1960.
32. Doctrina militară a Republicii Moldova (6 iunie 1995), Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 1995.
33. Drept Internaţional public, Ed. a 3-a (rev. şi adăug.). Red.-coord.:
A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2009 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 650 p.
34. Drept Internaţional public, Ed. a 4-a (rev. şi adăug.). Red.-coord.:
A. BURIAN. - Ch.: S. n., 2012 (Tipogr. “Elena-V.I.” SRL). – 636 p.
35. Duculescu, Victor; Ecobescu, Nicolae, Drept internaţional public,
ed. «Hiperion», Bucureşti, 1993.
36. Feltham, R.G., Introducere în dreptul şi practica diplomaţiei,
Editura ALL, Bucureşti, 1996.
37. Geamanu, Grigore, Drept Internaţional comtemporan, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucuresti, 1965.
38. Geamanu, Grigore, Drept Internaţional public, Vol. 1, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucuresti, 1981.
39. Geamanu, Grigore, Drept Internaţional public, Vol. 2, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucuresti, 1983.
40. Glaser, Edwin, Rezervele la tratatele internaţionale, ed.
Academiei, Bucureşti, 1971.
41. Grigoraş, N., Din istoria diplomaţiei moldoveneşti, Publicaţiile
Institutului de istorie naţională "A. D. Xenopol", Iaşi, 1948.
42. Jose, Luis, Leon, El nuevo sistema internacional. Una vision de
Mexico. Secretaria de Relaciones Exteriores, Ricardo Flores Magon,
Mexico, 1999.
43. Kissinger, Henry, Diplomaţia, traducere din limba engleză:
Mircea Ştefancu, Radu Paraschivescu, Editura ALL, Bucureşti, 1998.
44. Legea cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova //
Monitorul oficial al Republicii Moldova, Nr.12 din 3 noiembrie 1994.
45. Legea cu privire la ieşirea şi întrarea în Republica Moldova //
Monitorul oficial al RepubliciiMoldova, Nr.6. din 26 ianuarie 1995.
54
46. Legea cu privire la cetăţenia Republicii Moldova, adoptată la 5
iunie 1991.
47. Legea cu privire la Curtea Constituţională a Republicii Moldova,
317-XIII din 13.12.1994, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 8 din
7 februarie 1995.
48. Legea cu privire la serviciul diplomatic al Republicii Moldova,
nr. 761-XV din 27 decembrie 2001, Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, nr. 20 (905) din 2 februarie 2002.
49. Mazilu, Dumitru, Dreptul mării, ed. Academiei Române,
Bucureşti, 1980.
50. Miga-Beşteliu, Raluca, Drept internaţional. Introducere în drept
internaţional public, ed. «ALL Educaţional», Bucureşti, 1997.
51. Moca, Gheorghe, Drept internaţional public, vol.1, Bucureşti,
1989.
52. Moldova în contextul relaţiilor politice internaţionale. 1387-1858,
Tratate, Chişinău, 1992.
53. Niciu, Marţian, I., Organizaţii internaţionale, ed. «Chemarea»,
Iaşi, 1992.
54. Niciu, Marţian, I., Drept internaţional public, Două volume,
Ediţia a II-a (revizuită şi completată), Editura Fundaţiei "Chemarea",Iaşi,
1995-1996.
55. Ortiz, Eduardo, El estudio de las Relaciones Internacionales,
Fondo de Cultura Economica, Santiago de Chile, 2000.
56. Popescu, Dumitra; Coman, Florian, Drept internaţional public, ed.
«Ministerului de Interne», Bucureşti, 1993.
57. Popescu, Dumitra; Năstase, Adrian, Drept internaţional public,
Ediţie revăzută şi adăugită, Casa de Editură şi Presă "Şansa" SRL,
Bucureşti, 1997.
58. Roman, Alexandru, Istoria diplomaţiei antice, Curs de lecţii,
Chişinău, 1997.
59. Rousseau, Charles, Droit international public, Onzieme edition,
Dalloz, Paris, 1987.
60. Statutul consular al Republicii Moldova, aprobat prin Hotărîrea
Guvernului Republicii Moldova nr. 368 din 28 martie 2002, Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, nr. 50-52, 11 aprilie 2002.
61. Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte
(1990-1998). 23 de volume, Ediţie oficială, Moldpres, Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, Chişinău, 1998-1999.
62. Tredinnick, Felipe, Derecho internacional publico y relaciones
internacionales, Tercera edicion, Editorial "Los amigos del libro", La Paz -
Cochabamba, Bolivia, 1997.
55
63. Блищенко И.П., Дурденевский В.Н., Дипломатическое и
консульское право, Издательство “Международные отношения”,
Москва, 1962.
64. Блищенко И.П., Дипломатическое право, Издание 2-е,
переработанное и дополненное, Москва, 1990.
65. Блищенко И.П., Прецеденты в международном праве,
Москва, 1977.
66. Бланке У., Заграничная служба США, Москва, 1974.
67. Броунли Я., Международное право, (В двух книгах),
Издательство “Прогресс”, Москва, 1977.
68. Буриан А.Д., Введение в дипломатическую практику,
Кишинев, „ARC”, 2001.
69. Буриан А.Д., Теория международных отношений. Курс
лекций, В 2-х т., Кишинев, Изд. Центр Гос. Ун-та, 2003.
70. Виноградов С.В., Международное право и охрана
атмосферы, "Наука". Москва, 1987.
71. Зорин В.А., Основы дипломатической службы, Москва, 1977.

56