Tipuri de interviu

            Pentru anumiti calitativisti, continutul celor spuse de subiecti in cadrul

interviului nu trebuie raportat la un referential ontic, adica sa nu ne punem problema
daca ele sunt adevarate sau false in raport cu anumite date ale realului, ci trebuie
considerate in sine, ca expresii ale unor reprezentari si practici simbolico-culturale ale
subiectilor.

            Multi cercetatori adopta in aceasta privinta punctul de vedere al

complementaritatii dintre cantitativ (raportarea raspunsurilor la referentialul exterior) si
calitativ (analiza interna a structurii raspunsurilor si a semnificatiei lor culturale).

            Interviul este o conversatie, practica conversatiei este una cotidiana atat pentru
subiect, cat si pentru savant (intervievator). Interviul trebuie vazut, asadar, ca o
activitate normala de interactiune in care amandoua partile isi angajeaza cunostiintele
cotidiene despre organizarea, structura si dinamica vietii sociale. Sarcina cercetatorului
este de a analiza proprietatile interactiunii intervievator-intervievat, ca interactiune
sociala practica si concreta.

  Interviul individual
Interviul individual calitativ (nestructurat) presupune ca cercetatorul poarta discutii total
libere cu anumiti membri ai comunitatii (populatiei) vizate, pe una sau mai multe
probleme. Uneori nici problemele nu sunt date prealabil, urmand ca ele sa fie
descoperite si definite prin intermediul unor astfel de discutii. Interviurile nestructurate
(nondirecte sau de profunzime, cum se mai numesc) se desfasoara, de obicei, in mai
multe intalniri, iar o intalnire poate dura mai multe ore.

Continutul si forma interviului difera in functie de problemele discutate, de

caracteristicile socio-demografice ale populatiei (intervievarea copiilor, de exemplu,
reclama anumite procedee si comportamente ale intervievatorului), de locurile in care se
desfasoara (locuinta, scoala, birou etc.). La incrucisarea diverselor criterii se pot
desprinde multe tipuri de interviuri individuale. Prin generalitatea si importanta lor,
urmatoarele modalitati sunt de mentionat:

Interviul calitativ de tip clasic utilizat in cercetarile etnografice (din antropologia

culturala, dar si din sociologie), unde el este consubstantial observatiei participative, si
unde cercetatorii, luand parte la viata si activitatile unei culturi, realizeaza automat si
convorbiri informale, spontane, dar, de cele mai multe ori, ei si provoaca discutii cu
caracter mai organizat, centrate pe anumite subiecte.

Interviul de grup si focus group

Prin interviul de grup se inlatura ceea ce in literatura metodologica se numeste gresala

atomistica (atomistic fallacy), adica de deducere a starii de spirit colective din agregarea
statistica - oricat de rafinata ar fi ea - a opiniilor individuale. Este clara diferenta dintre
interactiunea statistico-matematica a opiniilor si interactiunea reala a acestora in procesul
viu al discutiilor in dinamica de grup, unde intervin ample fenomene de controversa, de
persuasiune, de autoritate etc.

            Ca si interviul individual, interviul de grup se poate realiza in cele trei forme:
structurat, semistructurat si nestructurat. Dar daca in cazul celui individual, structurat
inseamna, aplicarea chestionarului standardizat, situandu-ne deci in perimetrul anchetei
ca metoda cantitativa, interviul de grup, chiar in versiunea structurata, cu intrebari
specifice dinainte formulate, este o metoda calitativa, pentru ca presupune interactiunea
participantilor, schimbul de replici, de opinii si idei, pe marginea acestor intrebari,
intrebari care sunt, evident, deschise, alfel n-ar mai avea sens o discutie de grup. Interviul
in general, si cel de grup in mod deosebit, reprezinta o metoda calitativa si pentru faptul
ca aici nu ne intereseaza, in primul rand, cati spun un lucru sau altul,
ci ce anume spun oamenii, cum o spun, cum se modifica pe parcurs cele spuse etc.

 Rezultatele interviului de grup depind si de felul in care s-a asigurat pregatirea lui

psihologica, ceea ce inseamna cu precadere realizarea acceptarii intervievatorului de
catre grup si “convorbirile preparatorii” ale acestuia cu
participantii. Acceptarea reprezinta stabilirea sentimentului de incredere fata de cel ce
va conduce interviul, considerarea lui ca o persoana careia i se poate spune tot ceea ce
e autentic trait si care este capabila sa inteleaga si sa fie obiectiva.

            Conversatiile preparatorii constau in intrevederile particulare ale

intervievatorului cu viitorii participanti, in timpul carora li se anunta tema interviului,
durata (cea optima fiind de 1,5-2 ore), precum si faptul ca este indispensabila
exprimarea opiniei personale a fiecaruia. Este indicat sa se realizeze convorbiri libere
(nedirijate) asupra subiectului ce se va discuta. Scopul acestor convorbiri este triplu: de
a induce o relatie personala de incredere si stima reciproca; de a “debloca” persoana
intervievata si de a facilita exprimarea opiniilor sale in cursul reuniunii ce va avea loc,
deoarece ea se va afla atat intr-o situatie de siguranta (a formulat deja opiniile sale), cat
si de oarecare stres (prezenta celui care a ascultat-o o data o “obliga” oarecum sa-si
repete parerile); in intervalul convorbirii individuale-reuniune, participantul reflecteaza
asupra temei si isi clarifica mai bine punctele de vedere. Experienta arata ca acest gen
de convorbiri nu afecteaza spontaneitatea, supletea si bogatia discutiilor in grup,
dinamica proprie reuniunilor implicand o situatie inedita cu efecte sinergice
animatoare.

            Interviurile de grup clasice se utilizeaza atat in traducerea traitului in reflectat,

in clasificarea valorilor si atitudinilor grupale si individuale, in rezolvarea eventualelor
tensiuni si ajungerea la solutii, cat si in faza de preancheta, pentru construirea unor
chestionare standardizate.

            Interviuri total nestructurate pot fi considerate si reuniunile de brainstorming,

care au ca scop producerea de idei si solutii pe marginea unei probleme. Intr-un fel,
intalnirile si discutiile de grup, utilizate ca tehnica terapeutica, pot fi clasate tot ca
interviuri de grup nestructurate. In respectivele tipuri de discutie insa, ca si in altele,
participantii pot sa nu faca parte dintr-un grup natural, faptul acesta constituind uneori
chiar o conditie pentru reusita interviurilor.

            Interviul de grup structurat s-a concretizat in ceea ce de multa vreme se

practica in SUA - si, mai recent, si la noi - sub denumirea de focus group (interviu de
grup focalizat). El a fost si este asiduu folosit, mai ales in studiile de marketing, in
implementarea si evaluarea unor programe sociale si in proiectarea sau completarea
unor cercetari sociologice. In acest din urma scop, el a fost utilizat de R.K. Merton si
colaboratorii sai (1956), care i-au conferit si numele, in lucarea The Focused Interview.

            Organizarea si conducerea focus group-ului presupun in general aceleasi

principii si probleme ca si interviul de tip clasic. diferenta majora este, desigur, aceea
ca, in cazul primului, exista intrebari dinainte formulate, ceea ce angajaza unele cerinte
in plus fata de interviul de grup nestructurat. Dintre acestea, expertii in focus group
recomanda ca foarte importante: