Savastre Alina-Iuliana

Grupa 206

Atributiile Comisiei Europene

Principiul de funcţionare al Comisiei Europene este colegialitatea, ceea ce înseamnă că horărârile

sunt luate printr-o decizie colectivă, membri Comsiei fiind responsabili în comun de măsurile
adoptate. Principiul colegialităţii în adoptarea deciziilor Comisiei a fost considerat ca o garanţie
a eficacităţii activităţii Conferinţei cu ocazia conferinţei interguvernamentale ce a condus la
adoptarea Tratatului asupra Uniunii Europene.

Procedura adoptării deciziilor este prevăzută în Regulamentul interior al Comisiei. Comisia se

reuneşte în principiu, o dată pe săptămână la Bruxelles în formula sa colegială, pentru a se
pronunţa asupra textelor incluse pe ordinea de zi la convocarea preşedintelui. La reuniunile
Comisiei participă de regulă Secretarul general al Comisiei, Directorul general
al departamentului legislativ, Secretarul general adjunct şi cu anumite excepţii şi Şeful de cabinet
al preşedintelui Comisiei. Pregătirea lucrărilor pentru reuniunile comisiei revine în sarcina şefilor
de cabinet,care se întâlnesc săptămânal în acest scop.

Reuniunile Comisiei nu sunt publice, dezbateriile fiind confidenţiale, la şedinţe putând participa
persoanele stabilite în regulament. Activităţile comisiei se desfăşoară pe baza unui program
anual de lucru adoptat de aceasta, defalcat pe programe trimestriale.

Comisia răspunde pentru activitatea sa în faţa Parlamentului European care o poate demite în
bloc prin moţiune de cenzură. Deşi cenzurată, Comisia îşi exercită prerogativele până la numirea
unei noi Comisii.

Ca organ executiv al Uniunii Europene puterile Comisiei se referă la următoarele categorii de

probleme:

1. Funcţia de supraveghere legislativă: veghează la respectarea, interpretarea şi aplicarea corectă

a Tratatelor (legislaţiei comunitare), împreună cu Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene.

2. Funcţia de iniţiativă legislativă: formulează propuneri, recomandări şi avize pe linie

legislativă, iniţiază dezvoltarea legislaţiei comunitare; făcând propuneri legislative Parlamentului
şi Consiliului Uniunii Europene, Comisia trebuie să ţină seama de principiul subsidiarităţii –
dacă problema respectivă nu se poate rezolva mai bine la nivel local, regional sau naţional.

3. Funcţia de execuţie: Comisia exercită competenţele de execuţie conferite de Consiliul Uniunii

Europene – execuţia bugetului Uniunii Europene, aplicarea legislaţiei, a programelor şi a
politicilor comunitare.

1
Savastre Alina-Iuliana
Grupa 206

4. Funcţia de decizie: Comisia are putere de decizie proprie şi ia parte la adoptarea actelor de
către Consiliul European şi Parlamentul European.

5. Funcţia de reprezentare: Comisia este abilitată în domeniul reprezentării interne şi

internaţionale a Uniunii Europene, negociind acordurile internaţionale între Uniunea Europeană
şi alte ţări, permiţând Uniunii Europene să vorbească „cu o singură voce”.

1. Funcţia de supraveghere legislativă

Tratatele originale însărcinează Comisia Europeană să vegheze la aplicarea acestora şi îi acordă

în acest scop atât puteri specifice, cât şi misiunea de a declanşa o acţiune în justiţie contra
statului care nu aplică tratatele.

Temeiul juridic al exercitării acestei funcții de către Comisie îl reprezintă mai multe articole din
Tratatul CE, după cum urmează:

 art. 17 TUE potrivit căruia Comisia veghează asupra aplicării dispozițiilor tratatului și a
dispozițiilor adoptate de instituții în virtutea acestuia;

 art. 258 TFUE potrivit căruia, dacă Comisia estimează că un stat membru nu și-a
îndeplinit o obligație care îi revine în virtutea tratatului, emite un aviz motivat asupra
acestui subiect după ce i-a permis statului în cauză să-și prezinte informațiile. Dacă statul
nu se conformează avizului în termenul stabilit de Comisie, aceasta poate sesiza Curtea
Europeană de Justiție.
 art. 337 TUE conform căruia, în îndeplinirea sarcinilor care îi sunt încredințate, Comisia
poate strânge toate informațiile și poate efectua toate verificările necesare, în limitele și în
condițiile fixate de Consiliu.

Prin exercitarea acestei funcţii de supraveghere a mandatului de respectare a dispoziţiilor

tratatelor comunitare, Comisia a fost denumită şi „gardian al tratatelor”.

Pentru a-şi îndeplini funcţia de „gardian al tratatelor”, Comisia poate cere informaţii statelor,
întreprinderilor sau persoanelor fizice, în scop preventiv sau de informare.

Comisia beneficiază și de o putere de aplicare a unor sancțiuni (amenzi sau plata unor penalități)
în special întreprinderilor care încalcă regulile concurenței. În acest context, trebuie amintită și
funcția de control și supraveghere în problema ajutoarelor de stat. În ultimii ani, activitatea
Comisiei s-a intensificat în acest sector, pe măsură ce informațiile cu privire la sprijinul acordat
de guverne unor sectoare economice s-a amplificat, paralel cu acutizarea tensiunilor între firmele
private și cele publice. Aceasta, și deoarece s-a descoperit, că, în ciuda prevederilor restrictive
ale art. 107 TUE, concurența dintre statele membre a fost restrânsă și distorsionată mult mai mult
de intervențiile guvernamentale, decât de cartelurile private și monopolurile în domeniul cărora
reglementează articolele 101-102 TFUE.

2
Savastre Alina-Iuliana
Grupa 206

Comisia are atribuții de control și impunere a legislației comunitare atât față de statele, membre
cât și față de resortisanții lor, persoane fizice și juridice, putând să interzică sau să impună o
anumită conduită.

Aceste atribuții pot fi îndeplinite chiar și față de Consiliu, în cazul procedurii privind abținerea
de a acționa.

2. Funcţia de iniţiativă legislativă

Comisia Europeană deţine monopolul iniţiativei legislative în sfera primului „pilon”, cel
comunitar, iniţiativă care este transpusă spre decizie Consiliului Uniunii Eurpene. În cazul celui
de al doilea „pilon”, Comisia este doar asociată Consiliului Uniunii Europene, iar în cazul celui
de al treilea ea împarte această atribuţie cu statele membre.

Garantă a interesului general comunitar, Comisia a fost concepută ca „instituţie motrice” a

integrării europene, fiind însărcinată cu o misiune generală de iniţiativă. Consiliul Uniunii
Europene singur sau împreună cu Parlamentul European adoptă acte normative în principiu
numai pe baza propunerilor înaintate de Comisie.

Aşadar, Comisia dispune de un monopol al iniţiativei în Uniunea Europeană, deoarece Consiliul

nu poate să delibereze decât pe baza unei propuneri a acesteia. Comisia are posibilitatea de a-şi
retrage propunerea atât timp cât Consiliul nu a statuat. Modificarea propunerii se poate face de
către Comisie pe tot parcursul procedurii de adoptare a unui act normativ. În cazul retragerii
propunerii, aceasta trebuie motivată şi este necesară informarea Parlamentului European ori de
câte ori este implicată procedura de consultare a acestuia.

Dacă de regulă statele membre sunt cele care fac demersuri pe lângă Comisie pentru a face
propuneri Consiliului, prin Tratatul de la Maastricht, i s-a acordatacest drept şi Parlamentului
European, care poate cu majoritatea membrilor săi săceară Comisiei să prezinte orice propunere
corespunzătoare asupra chestiunilor care necesită elaborarea unui act comunitar. Consiliul
poate stimula funcţia deiniţiativă a Comisiei având posibilitatea să-i cearâ acesteia să efectueze
toatestudiile pe care le consideră oportune pentru realizarea obiectivelor comune, şi să-i prezinte
toate propunerile corespunzătoare.

În practică, propunerile Comisiei sunt pregătite în cadrul departamentelor sale administrative,

apoi sunt supuse comisarilor pentru examinare şi adoptare. Pentru a realiza o analiză tehnică a
problemelor, în cadrul departamentelor Comisiei se apelează în mod frecvent la experţii
independenţi. De asemenea, sunt solicitate să îşi exprime opiniile Comitetele consultative
alcătuite din reprezentanţi ai mediilor socio-profesionale europene.

Prin Tratatul de la Maastricht s-a adus o modificare în domeniul iniţiativei legislative, în sensul
că în cadrul politicii monetare, Consiliul se pronunţă asupra propuneriilor Comisiei după

3
Savastre Alina-Iuliana
Grupa 206

obţinerea avizului Parlamentului şi Băncii Centrale Europene sau după recomandarea BCE şi
consultarea Parlamentului European.

Recent, Comisia a început să creeze o legislație penală europeană. În 2006, o deversare de

deșeuri toxice în largul coastei Coasta de Fildeș, de pe o navă europeană, a determinat Comisia
să analizeze legislația de combatere a deșeurilor toxice. Comisarul Franco Frattini și Stavros
Dimas au prezentat ulterior ideea „infracțiunii ecologice”. Dreptul lor de a propune legislație
penală a fost contestată la Curtea de Justiție a Uniunii Europene iar aceasta a admis contestația.
Începând cu 2007, singurele propuneri de legislație penală a fost directiva pentru drepturile de
proprietate intelectuală, precum și o modificare a deciziei cadru din 2002 contra terorismului,
interzicerea incitării la activități de terorism, recrutarea (în special pe internet) și antrenarea.

3. Funcţia de execuţie

Până la adoptarea Actului Unic European, Consiliul deţinea atât puterea legislativă cât şi pe cea
executivă, Comisia neputând să ia măsuri de execuţie decât în urma unei abilităţi date de
Consiliu.

Comisia reprezintă organul executiv al Uniunii Europene, cel care pune în executare actele
normative emise de Consiliul Uniunii Europene sau de acesta în codecizie cu Parlamentul
European. În exercitarea acestei atribuţii Comisia Europeană dispune de putere normativă
proprie, putând adopta regulamente, directive şi decizii, precum şi recomandări sau avize.

Domeniile în care Comisia are putere normativă subordonată, de executare, sunt, conform
tratatelor:

 implementarea (execuţia) bugetului comunitar, al cărui proiect este tot de competenţa

Comisiei;

 uniunea vamală;

 concurenţa;

 funcţionarea pieţei comune (cu excepţia agriculturii);

 gestiunea fondurilor comunitare.

Prin Decizia 87/373 din 13 iulie 1987, Consiliul a fixat modalităţile de exercitare a
competenţelor de executare conferite Comisiei. Decizia 87/373 a consacrat existenţa a trei tipuri
de comitete care să reprezinte interesele guvernelor naţionale în relaţiile cu Comisia. Codificarea
procedurilor raporturilor stabilite între Comisie şi Comitete, prevăzută şi de Actul Unic
European, a fost denumită „comitologie”.

Aceste comitete sunt: Comitetele consultative, Comitetele de gestiune şi Comitetele de

reglementare.

4
Savastre Alina-Iuliana
Grupa 206

Comitetele sunt compuse din reprezentanţi ai guvernelor statelor membre, funcţionând pe lângă
Comisie ca organisme de avizare a iniţiativelor acesteia.

Comitetele consultative reprezintă modelul tip al organelor consultative. Comisia nu are altă
obligaţie decât de a solicita şi a analiza avizul emis de un comitet. În cazul unui dezacord între
Comisie şi Comitet, puterea de decizie aparţine Comisiei. Aceste comitete sunt solicitate în
deciziile privind realizarea pieţei comune.

Comitetele de gestiune pot interveni în administrarea organizaţiilor pieţei comune în cadrul

Politicii Agricole comune (de exemplu: Comitetul de gestiune pentru zahăr). În funcţie de
rezultatul votului, în cadrul comitetului există două posibilităţi: în cazul avizului favorabil –
decizia Comisiei rămâne definitivă, iar în cazul avizului negativ va fi sesizat Consiliul, care
poate adopta, cu majoritatea calificată, alte măsuri de execuţie decât cele propuse de Comisie.

Comitetele de reglementare sunt active în special în domeniul reglementărilor privind produsele

alimentare (exemplu: comitetul permanent pentru industria alimentară). Procedura de consultare
a acestora presupune două modalităţi: în cazul avizului favorabil – Comisia adoptă decizia de
implementare stabilită; în cazul avizului negativ, este sesizat Consiliul care poate adopta
propunerea Comisiei cu votul majorităţii calificate, sau o poate modifica în unanimitate.

În cadul puterii de decizie, Comisia poate administra măsuri protecţioniste, acestea fiind măsuri
temporare ce constitie excepţii de la tratate, fiind adoptate de statele membre în acord cu Comisia
pentru a depăşi unele dificultăţi deosebite.

4. Funcţia de decizie

Comisia are atât competenţă de executare, cât şi competenţă decizională. Ea poate să elaboreze
regulamente, emite directive sau adoptă decizii, aceste atribuţii fiindu-i conferite direct prin
dispozitiile tratatelor sau prin delegare de competenţă de către Consiliu.

Comisia beneficiază de un înalt grad de autonomie în exercitarea atribuţiilor sale, în special în

domeniul politicii concurenţiale şi al controlului aplicării politicilor comune (în agricultură,
transporturi).

Comisia administrează bugetul Uniunii Europene şi fondurile speciale ce îi sunt atribuite (Fondul
Social European, Fondul Agricol European de Garanţie şi Orientare).

Comisia poate administra şi măsuri protecţioniste – acestea fiind măsuri temporare ce constituie
excepţii de la tratate, fiind adoptate de statele membre în acord cu Comisia pentru a depăşi unele
dificultăţi deosebite. Astfel, Comisia, după consultarea Comitetului monetar, poate autoriza un
stat membru a cărui piaţă de capital este în dificultate, să adopte măsuri protecţioniste ale căror
condiţii sunt definite de Comisie. În eventualitatea unui dezechilibru al balanţei de plăţi, Comisia
poate autoriza un stat membru să adopte măsurile considerate necesare pentru redresarea
situaţiei.

5
Savastre Alina-Iuliana
Grupa 206

5. Funcţia de reprezentare

Comisia exercită funcţii de dublă reprezentare a Comunităţilor , atât în plan internaţional cât şi
în plan intern, comunitar.

Comisia are delegaţii cu rang de Ambasadă în state terţe, precum şi Birouri în statele membre ale
U.E.

Comisia reprezintă Uniunea Europeană în relaţiile cu statele nemembre şi organismele

internaţionale; în interiorul Uniunii ea reprezintă interesul comunitar, în raport cu persoanele
fizice sau juridice, cu celelalte instituţii comunitare sau cu statele membre.

Comisia Europeană trebuie să acţioneze în aşa fel încât interesul comunitar să primeze în faţa
intereselor statelor membre. Rolul ei este cu atât mai dificil, cu cât el necesită negocieri
prealabile adoptării oricărei iniţiative legislative cu statele membre, cât şi medierea negocierilor
dintre statele membre.

Ca reprezentant pe plan extern al Uniunii, Comisia este cea care negociază tratatele
internaţionale încheiate de Uniune, fiind împuternicită de fiecare dată de către Consiliul Uniunii
Europene printr-o „decizie de negociere”. Ulterior, Consiliul Uniunii Europene va ratifica
acordul internaţional, votând de regulă cu majoritate calificată, cu excepţia acordurilor de
asociere sau aderare, care trebuie votate cu unanimitate.

http://www.scritub.com/stiinta/stiinte-politice/ATRIBUIILE-COMISIEI-EUROPENE81169.php

http://www.aippimm.ro/files/otimmc_files/6/612/tratat-instituire.pdf