Cine formuleaza politica educationala ?

(o persoana – ministru, organe de decizie; actori multipli – comisie de

expertiza, societatea civila; institutii specializate – stat, armata, institute de cercetare etc.).

Cine aplica politica educationala ? (nivel national – experti, persoane reprezentative, autoritati profesionale; nivel
regional – inspectorate, comunitate; nivel local – scoala – consiliul de administratie, consiliul profesoral, directori.

Ce sistem de mobilizare foloseste ? (constientizarea, diseminarea, cointeresarea, persuasiune, constrangere, utopii,

argumentare rationala).

Ce sistem de informare (despre rezultate) foloseste ? (rapoarte tehnice, conectare directa, contacte directe, anchete,
presa, cercetare, comunicare administrativa - note, adrese, circulare).

Coerenta politicii educationale cu celelalte politici (verticala – aplicare, gestiune la nivel national, regional, local;
orizontala – stat/sociatate civila, diferite sectoare, institutii economice).

Politica educationala este influentata de trei elemente: de ordin tehnic (dinamica economica, dinamica demografica),
de ordin cultural (valori) si de ordin politic (reglementari legislative, politice)

7. Centralizare/Descentralizare

Descentralizarea (tine de relatia cu puterea), ca proces  reprezinta indepartarea de un centru de decizie, iar
ca stare se refera la abaterea de la normele instituite.

Argumentele adeptilor descentralizarii: implica legitimare politica (1), calitatea serviciilor(2), eficienta, randament(3).
Weiler, 1990 – aminteste dreptul de implicare a comunitatii pentru determinarea propriei identitati, scade birocratia,
se manifesta diferentieri locale importante.

Legitimarea politica. Liberalism (accent pe individ, dezvoltarea capacitatilor, elite, experti, invatamant particular. Din
acestea decurg: incurajarea dispersiei autoritatii, increderea in managementul local, putere data profesionistilor),
socialism (accent pe colectivitate, rolul statului, accent pe grupurile defavorizate). De aici accentul pe socializare, pe
forme colective de educatie, decizii  de la centru, control realizat extern, reglementari stricte, regulamente, sisteme
de alocare bugetara centralizata, populism (accent pe popor, respingerea expertilor, tehnocratilor. Se acorda
importanta culturii populare, educatiei nonscolare).

Calitatea serviciilor. Premise – management centrat pe obiective, pe rezultate asteptate, pe relatii intre scop si
mijloace, participarea directa a actorilor, capacitatea de inovatii si adaptare a scolii.

Eficienta  este data de raportul dintre obiective realizate si resurse, iar randamentul de raportul dintre obiectivele
propuse si obiectivele realizate. Premisele eficientei sunt: autoreglarea, planificarea participativa, control spontan.