Sunteți pe pagina 1din 89

seria

.----* .@} *---­


L I T t rR G I C A
f

VIATA
' SI
' ACATISTUL
SFÂNTULUI IERARH
VASILE CEL MARE
VIA'rA ŞI A(�A'l'IS'l'UI,
Sf?ÂN'l'UUJI IEllAllll VASUE (�EI. )IAUE
lTJJl'I1A
' SI
' Af�A'l1JS'I1Ut
SI�1ÎN'I1UI„UI IEllAllll
lTJlSII„E f�EI.. )IAllE,
AllIIIEl•ISf�Ol•UI„
f�EZAllEII f�At•Jll)Of�IEI
Tipărită cu binecuvântarea
PS dr. CASIAN CRĂCIUN,
Episcopul Dunării de Jos

Editura Episcopiei Dunării de Jos


Galaţi, 2009
Colecţia „Liturgica"
apare din iniţiativa şi cu îndrumarea
Preasfinţitului
dr. CASIAN CRĂCIUN,
Episcopul Dunării de Jos.

Coperta: Pavel Botezatu


SFÂNTUL
VASILE CEL MARE -
ÎMPĂRATUL CUVINTELOR,
PĂSTORUL ŞI DASCĂLUL
VIEŢUIRII CREŞTINE
Dintre marii îndrumători ai vieţii du­
hovniceşti, Sfântul Vasile ocupă un loc apar­
te datorită multiplelor laturi ale slujirii pe
care le-a presărat în inimile tuturor celor
ce-l cinstesc cu evlavie, îi cer ajutorul şi-l
urmează în calea spre desăvârşire.
Succinta prezentare a celor mai repre­
zentative etape ale vieţii sale, precum şi
unele din cele mai aproape de suflete în­
văţături publicate în această broşură se
constituie într-o invitaţie pentru tot creş­
tinul la cunoaşterea mai amănunţită a
5
personalităţii marelui dascăl al creşti­
nătăţii.
Aşa precum mulţi ne amintim, ne-a lăsat
Sfânta Liturghie ce se oficiază mai ales în
primele cinci duminici din Postul Paştilor,
a scris opere teologice de mare profunzime,
îndeosebi„ Tratatul despre Sfântul Duh", a
întocmit regulile vieţii monahale şi a înte­
meiat prima instituţie filantropică, ,, Vasi­
liada ", o imensă „biserică" pentru cerin­
ţele sufleteşti şi pentru lipsurile omeneşti,
modelul tuturor aşezămintelor creştineşti de
slujire a celor defavorizaţi.
De aceea, Sfântul Sinod, la iniţiativa
Preafericitului Părinte Daniel, a consacrat
anul 2009, cu prilejul împlinirii a 1. 630 de
ani de la mutarea sa la Domnul, actualizării
slujirii sale şi a celorlalţi Sfinţi capadocieni,
în viaţa noastră, a tuturor.
Dascălul tinerilor, al familiei creştine,
al vieţii monahale şi al slujirii filantropice
ne ajută să învăţăm şi să lucrăm pentru
6
binele comunitar, izvorât din marea iubire
a lui Dumnezeu pentru om.
Se vor organiza şi pelerinaje în Capa­
docia şi la diferitele locaşuri închinate sfân­
tului şi celorlaţi Sfinţi capadocieni, în ţara
noastră şi în străinătate.
Iată însă şi un semn al binecuvântării
lui Dumnezeu pentru creştinii Dunării de
Jos, care se constituie într-un mare eveni­
ment duhovnicesc în anul Sfinţilor capa­
docieni şi anume primirea în dar de la Mi­
tropolia Corintului, prin generozitatea şi
bunăvoinţa Înaltpreasfinţitului Mitropolit
Dionisie, a unei părticele a sfintelor moaşte
de la mâna Sfântului Vasile cel Mare, care
va rămâne de acum la Sfânta Episcopie, ca
o permanentă mângâiere şi ajutor neîncetat
al neîntrecutului păstor şi al lumii mare das­
căl şi ierarh.
Să nu încetăm a-l ruga să ne ajute în
toate încercările, să ne călăuzească spre
Hristos, Marele şi Veşnicul Arhiereu, şi să
7
ne înveţe a lucra pentru mântuirea noastră,
prin slujirea, cu timp şi fără timp, a seme­
nilor noştri!
f Casian,
Episcopul Dunării de Jos

18 martie 2009

8
VIATA SFÂNTULUI IERARH
VASILE CEL MARE,
ARHIEPISCOPUL
CEZAREII CAPADOCIEI
Sfântul Vasile, cel mai reprezentativ şi
mai cunoscut din categoria Sfinţilor şi părin­
ţilor bisericeşti capadocieni, s-a născut în
Cezareea Capadociei (actualmente în Tur­
cia), în anul 330, într-o familie creştină de
o aleasă trăire. Tatăl său, numit tot Vasile,
era vestit retor (învăţător), iar mama, Emilia,
fiica unui martir al cărui nume nu ni s-a
păstrat. Doi din fraţii Sfântului Vasile vor
deveni episcopi şi sfinţi: Grigorie (335-394),
episcop de Nyssa (în răsăritul Capadociei,
371-378), prăznuit la 10 ianuarie; Petru,
episcop de Sevastia (azi Sivas, în Turcia),
prăznuit la 9 ianuarie. Dintre femeile din
9
familia Sfântului Vasile, trei sunt cinstite în
calendarul sfinţilor: Macrina, numită cea
Bătrână (bunica Sfântului Vasile), prăznuită
la 30 mai, Emilia (mama Sfântului Vasile),
prăznuită la 8 mai, Macrina, supranumită
cea Tânără (sora mai mare a Sfântului Va­
sile), prăznuită la 19 iulie.
Când era copil, Vasile s-a îmbolnăvit
şi, cu toate îngrijirile medicilor, viaţa sa se
stingea încet. Atunci, tatăl său s-a rugat fier­
binte lui Dumnezeu şi Domnul i-a ascultat
ruga, spunându-i în vis că fiul său nu va
muri. În acel ceas, copilul s-a făcut sănătos
spre uimirea tuturor.
Sfântul Vasile împreună cu sora sa, Ma­
crina „cea Tânără", s-au adăpat din izvorul
cunoştinţelor bunicii lor, Macrina „cea Bă­
trână" (ţ înainte de 345), care avusese ca
dascăl şi povăţuitor pe Sfântul Grigorie Tau­
maturgul. Această înţeleaptă şi evlavioasă
creştină i-a îndrumat pe cei doi insuflân­
du-le dragostea de Dumnezeu şi le-a descris
10
modalităţile de a ajunge la desăvârşirea
trăirii creştine. De la tatăl său a învăţat pri­
mele noţiuni ale ştiinţei de carte, în Neoce­
zareea, apoi şi-a continuat studiile la Ce­
zareea, unde se împrieteneşte cu tânărul
Grigorie, viitorul sfânt şi episcop de Na­
zianz. Acesta va scrie mai târziu despre
prietenul său că era admirat de dascălii lor
pentru cunoştinţele pe care le dobândise
Sfântul Vasile şi că îşi întrecuse în ştiinţă
profesorii. Tot aici l-a întâlnit şi pe Euse­
biu, un alt prieten adevărat cu care va locui
împreună în timpul studiilor din Constan­
tinopol.
În anul 346 a pornit plin de speranţă spre
tânăra capitală a imperiului, Constantinopol,
„Noua Romă", la şcoala unde preda vestitul
filozof Libaniu. Sfântul Vasile nu va fi însă
aşa de încântat de marea metropolă şi luând
într-un timp scurt tot ce era mai bun de la
dascălii de frunte, după cum va scrie Sfântul
Grigorie Teologul, s-a întors la Neoceza-
11
reea, pregătindu-se pentru cetatea la care
visa din copilărie, Atena.
Ajuns în „Atena cea de aur", Sfântul
Vasile s-a adâncit în studiu, împreună cu
prietenul său, Grigorie, episcopul de Na­
zianz de mai târziu, lăsând deoparte nefolo­
sitoarele preocupări cu care îndeobşte cole­
gii atenieni de la universitate se îndelet­
niceau. Cei doi prieteni nedespărţiţi nu cu­
noşteau decât două drumuri: unul care du­
cea la biserică şi la păstorii ei şi cel de-al
doilea care ducea la „dascălii cei din afară",
adică la profesorii laici. Sfântul Vasile înte­
meiază în Atena primul grup de studenţi
creştini (cu toate că Vasile nu primise încă
botezul în numele Sfintei Treimi, după prac­
tica timpului), remarcat de ceilalţi tineri şi,
mai ales, de marii profesori ai vremii.
După cinci ani de strălucite studii, se
întoarce la Cezareea unde, la stăruinţele su­
rorii sale Macrina şi sub influenţa episcopu­
lui ascet Eustatie al Sevastiei, renunţă la
12
profesarea avocaturii şi se dedică total slu­
jirii lui Dumnezeu, hotărându-se să îmbrăţi­
şeze monahismul. Pentru a se pregăti cum
se cuvine de o astfel de grea răspundere, tâ­
nărul Vasile cercetează cu râvnă mai multe
aşezări monahale din Alexandria, Palestina,
Siria şi Mesopotamia.
Întors la Cezareea, având în minte sfa­
turile şi modul de vieţuire al multor asceţi
pe care i-a vizitat, primeşte Botezul creştin
prin mâinile blândului şi evlaviosului epis­
cop Dianiu, pe care-l preţuia din vremea
când Vasile era copil şi este hirotesit citeţ,
ajutându-l pe păstorul Cezareii în lucrarea
sa pastorală. Mai târziu pleacă în Pont, pe
malul râului Iris, nu departe de Neocezareea
şi devine îndrumător al mănăstirilor de
acolo. În această calitate scrie Sfântul Vasile
două serii de reguli pentru mănăstiri: Regu­
lile mari şi Regulile mici, adevărate călăuze
pentru vieţuirea călugărilor care sunt şi
astăzi dreptare şi repere pentru mona-
13
hismul răsăritean. Acestea, la care se adau­
gă „canoanele" sale folosite de duhovnic
la Taina Sfintei Spovedanii, sunt şi astăzi
în mare cinste în Biserica Ortodoxă. Tot în
vremea când conducea mănăstirile din
Pont, împreună cu Sfântul Grigorie alcă­
tuieşte Filocalia lui Origen, o antologie
(selecţie) de texte din opera marelui scriitor
alexandrin.
După moartea episcopului Dianiu, noul
ierarh al Cezareii, Eusebiu, îl hirotoneşte
pe Sfântul Vasile preot şi-l cheamă să-i fie
de ajutor în cuprinsul episcopiei. Activitatea
sa vrednică şi plină de roade i-a atras însă
invidia altor confraţi şi chiar a ierarhului pe
care-l slujea. Această nedreaptă atitudine l-a
determinat să se întoarcă la mănăstirile din
Pont, unde şi-a reluat vieţuirea ascetică şi
de îndrumare a călugărilor, întemeind şi alte
obşti monahale. Chemat din nou de episco­
pul său pentru apărarea ortodoxiei în faţa
ereziei ariene, dar şi pentru multe alte pro-
14
bleme pe care le ridica păstorirea unei epar­
hii, Sfântul Vasile se supune şi se angajează
cu râvnă în împlinirea îndatoririlor alături
de Eusebiu şi alţi slujitori.
Arhiereul Eusebiu mutându-se din
această viaţă, Sfântul Vasile este ales, în anul
3 70, arhiepiscop al Cezareii Capadociei.
Avea 40 de ani şi era chinuit de boli trupeşti;
acestea însă nu l-au împiedicat să păsto­
rească precum nimeni altul timp de aproape
1 O ani turma cuvântătoare a acestei eparhii.
Îi întrecea pe toţi în post, rugăciune şi mi­
lostenie.
Pe atunci, cum am amintit, Biserica tre­
cea prin criza ereziei lui Arie. Însuşi împăra­
tul Valens, arian convins, a căutat prin pro­
misiuni şi intimidări să-l atragă de partea
acestei învăţături greşite şi pe Sfântul Vasile,
însă fără succes, întrucât episcopul Cezareii
pornise făţiş, prin cuvânt şi prin scrieri, lupta
împotriva ereticilor şi schismaticilor din
eparhia sa şi din toată provincia Capadociei.
15
Pe mulţi eretici sau creştini mai dificili îi
vizita personal şi-i sfătuia, cu argumente
convingătoare; altora mai de departe le tri­
mitea oameni de încredere, cu mesaje de
pace şi scrisori lămuritoare; pe alţii îi chema
la el şi le arăta cu blândeţe, dar ferm ade­
vărul. A scris multe epistole în care sfătuia,
mustra, lămurea problemele neclare de cre­
dinţă, îmbărbăta şi încuraja pe episcopi,
preoţi sau credincioşi de toate rangurile în
lucrarea de apărare a ortodoxiei.
Slujitorii împăratului Valens primiseră
poruncă să folosească forţa pentru a răspân­
di credinţa ariană în întreg imperiul. Se ştia
la Constantinopol că Cezareea Capadociei,
în frunte cu Sfântul Ierarh Vasile, era un bas­
tion puternic al credinţei ortodoxe şi al ho­
tărârilor Sinodului I Ecumenic de la Niceea.
Valens a trimis pe eparhul Modest să-l con­
vingă pe Sfântul Vasile să accepte arianis­
mul. Când trimisul imperial i-a spus Sfân­
tului Vasile că dacă nu împărtăşeşte aceeaşi
16
credinţă cu împăratul îl aşteaptă pedepse
grele, anume confiscarea averii, exilarea,
chinurile şi moartea, marele ierarh capado­
cian i-a răspuns aceluia:
- ,,Altceva cu care să mă poţi înfricoşa
n-ai? Căci de acestea nu-mi pasă. Fiindcă
nu se poate teme de confiscarea averii cel
ce nu are nimic, afară de câteva haine sără­
căcioase şi câteva cărţi. Asta-i toată averea
mea, Modeste! Exilul iarăşi nu mă înspăi­
mântă, căci n-am pe pământ cetate stătă­
toare. Nici Cezareea, cetatea unde locuiesc,
nu-i a mea. Aşadar, oriunde m-aţi arunca,
Dumnezeu va fi şi acolo, purtându-mi de
grijă şi veghind asupra mea. Chinurile? Ce
să maifacă la un tup ca al meu? E de-ajuns
o lovitură şi toate s-au sfârşit numaidecât.
Asta eşti în stare s-o faci. Mă ameninţi cu
moartea? Îmi vei fi binefăcător. Aceasta
mi-o doresc şi eu însumi, să merg cât mai
grabnic la Domnul, Cel pentru Care trăiesc
şi mă lupt. "
17
- ,,,Nimeni nu mi-a vorbit cu atâta în­
drăzneală până acum", a mărturisit, poate
fără voia lui, eparhul Modest.
- ,,Pentru că n-ai întâlnit niciodată un
episcop adevărat", a venit prompt răspunsul
Sfântului Vasile.
În ciuda marilor dificultăţi pe care a tre­
buit să le depăşească atât din interiorul Bi­
sericii, cât şi din afara ei, marele ierarh şi-a
pus toată râvna şi darurile sale în slujba uni­
tăţii acesteia şi stingerii eresurilor.
Starea poporului pe care-l păstorea, ne­
cazurile şi lipsurile lui nu i-au dat toată viaţa
odihnă. Capadocia era un ţinut sărac şi foa­
metea făcea de multe ori nenumărate victi­
me; asemenea şi bolile măcinau vieţile oa­
menilor care nu aveau cu ce să plătească
doctorii pentru a-i trata. De aceea, Sfântul
Vasile cel Mare, ca un păstor adevărat şi mi­
lostiv, a înfiinţat lângă Cezareea un mare
complex de asistenţă socială, despre care
Sfântul Grigorie spunea că este mai presus
18
de cele şapte minuni ale lumii. Aici erau
hrăniţi săracii şi tămăduiţi bolnavii, ocrotiţi
bătrânii şi orfanii. După numele sfântului,
instituţia aceasta întreţinută de arhiepiscopia
pe care o conducea marele ierarh a fost su­
pranumită Vasiliada.
Deşi angajat în nenumărate şi grele ac­
tivităţi misionare, pastorale şi filantropice,
Sfântul Vasile a găsit răgazul necesar să
scrie lucrări teologice de mare profunzime.
Între acestea se numără omilii, comentarii
la unele cărţi biblice, tratate dogmatice, epis­
tole, reguli monahale, diferite rugăciuni,
precum şi Sfânta Liturghie, care se săvâr­
şeşte până astăzi în Biserica Ortodoxă, de
zece ori pe an. De asemenea, el a alcătuit şi
ne-a lăsat rugăciunile de alungare a diavo­
lilor din oameni, cunoscute sub numele de
,, Molitvele mari ale Sfântului Vasile".
Poporul român are o mare evlavie către
Sfântul Ierarh Vasile cel Mare şi pentru
faptul că el a avut legături strânse cu neamul
19
nostru. Astfel, ierarhul Cezareii Capadociei
a purtat corespondenţă cu guvernatorul To­
misului (Constanţa), Iunius Soranus, prin in­
termediul căruia a cerut şi a obţinut moaş­
tele Sfântului Sava, creştin originar din Ca­
padocia, care a fost martirizat în râul Buzău,
în anul 372.
Sfântul Vasile cel Mare a fost chemat
la Domnul în anul 379, la 1 ianuarie, dată la
care se face an de an pomenirea sa.
Mai târziu (octombrie 1776), mitropo­
litul Ţării Româneşti a primit în titulatura
sa şi pe cea de Locţiitor al tronului Cezareii
Capadociei, demnitate onorifică pe care o
poartă şi astăzi patriarhul Bisericii Ortodoxe
Române.
În afară de 1 ianuarie, Sfântul Vasile cel
Mare este cinstit de Biserică şi la 30 ianua­
rie, alături de Sfinţii Grigorie Teologul şi
Ioan Gură de Aur.

20
MINIFILOCALIE
VASILIANĂ
(Din scrierile
Sfântului Vasile cel Mare)
Vremea şi valoarea Botezului
Întreaga viaţă a omului este timp pentru
Botez ... Cel care n-a fost botezat nu-i lu­
minat; iar fără lumină, nici ochiul nu poate
vedea pe cele ale sale, nici sufletul nu poate
contempla pe Dumnezeu. Orice timp al vie­
ţii este potrivit pentru mântuirea prin Botez:
noaptea, ziua, în orice ceas, în orice clipă,
chiar cea mai scurtă clipă ... Ioan a predicat
botezul pocăinţei şi se ducea la el toată
Iudeea. Domnul predică botezul înfierii, şi
care om din cei care-şi pun nădejdea în El
nu va asculta? Botezul lui Ioan ducea la
botez: botezul acesta desăvârşeşte; acela
21
era îndreptare de păcat; acesta, unire cu
Dumnezeu.
( Omilia a XIII-a îndemnătoare
la Sfântul Botez, I)

Cum să lăsăm sec?


Pentru cei ce postesc de bunăvoie, pos­
tul este folositor tot timpul, pentru că de­
monii nu îndrăznesc să atace pe cel ce pos­
teşte, iar îngerii, păzitorii vieţii noastre, stau
cu plăcere lângă cei care-şi curăţă sufletul
cu post ... În fiecare biserică, îngerii înscriu
pe cei ce postesc. Ia aminte dar, ca nu cum­
va din pricina unei mici plăceri ce ţi-o dau
bucatele, să suferi paguba de a nu fi înscris
de înger, fugind dinaintea celui care înro­
lează ostaşi ...
Pregăteşte-te dar, să fii vrednic de sfin­
ţenia postului. Să nu strici înfrânarea cu be­
ţia. Să nu spui: Să mă îmbăt astăzi, pentru
că de mâine am ... zile de post! E un gând

22
rău şi viclean ... Să nu intre postul şi rugă­
ciunea într-un suflet pângărit de beţie! Dacă
mâine vii duhnind şi îmbibat de vin, cum
să socotesc post beţia ta?... În care ceată te
aşezi? Între beţivi, sau între postitori? Beţia
din ziua trecută te trage la ea, iar ziua de azi
îţi spune că e post. Beţia te ţine în mâinile
ei ca pe un rob şi nu-ţi va da drumul, că are
dovezile de nezdruncinat ale robiei tale: mi­
rosul vinului, care a rămas în tine ca într-un
butoi. Şi nu-ţi va fi de niciun folos prima ta
zi de post, pentru că în tine sunt încă rămă­
şiţele beţiei... Pântecele este un zaraf ne­
cinstit, cămară nesigură. Pui în el multe lu­
cruri, dar nu păstrează ce-i încredinţezi şi
face numai pagubă... Ziua de astăzi este
pridvorul postului. Cel întinat în pridvor nu
mai este vrednic să intre întru cele sfinte.
( Omilia a II-a - Despre post,
II, IV, VII)

23
Folosul mântuitor al smereniei
Dacă omul ar fi rămas în slava ce i s-a
rânduit de Dumnezeu, n-ar fi avut o falsă
măreţie, ci una adevărată. Ar fi fost înălţat
de puterea lui Dumnezeu, ar fi fost luminat
de înţelepciunea dumnezeiască şi s-ar fi
bucurat de viaţă veşnică şi de veşnicele bu­
nătăţi, dar pentru că şi-a mutat în altă parte
dorinţa de slava dumnezeiască, pentru că
nădăjduia să fie mai mare şi pentru că se
grăbea să ia ce nu putea lua, a pierdut şi ceea
ce putea avea. De aceea, cel mai bun mijloc
pentru mântuirea lui, pentru vindecarea de
boală şi pentru întoarcerea spre starea de la
început este smerenia, adică a nu-şi închipui
că se poate împodobi cu propriile lui puteri,
cu vreo slavă oarecare, ci să o ceară de la
Dumnezeu. Aşa îşi va îndrepta greşeala, aşa
îşi va vindeca boala, aşa se va întoarce la
sfânta poruncă pe care a părăsit-o ... Nu te
mândri niciodată faţă de nimeni, nici faţă de
cel mai mare păcătos! Adeseori, smerenia
24
mântuieşte pe cel cu multe şi mari păcate.
Toate faptele Domnului ne învaţă smerenia.
Când era Prunc, era în peşteră; şi nu în pat,
ci în iesle; în casa unui teslar şi a unei sărmane
marne, supunându-Se marnei Lui şi logodni­
cului ei; a fost învăţat şi a auzit lucruri pe
care n-avea nevoie să le înveţe şi să le audă;
a stat înaintea arhiereilor cum stă un acuzat;
a fost scuipat de slugi şi de cei mai josnici
robi ... Astfel, Domnul nostru a străbătut de
la naştere până la sfârşitul Său pe toate cele
omeneşti ... Nu fi aspru când dojeneşti, nici
grabnic şi pătimaş când mustri, că şi aceasta
este tot mândrie. Nu osândi pe alţii pentru
toate fleacurile, ca şi când tu ai fi cu desăvâr­
şire drept. Priveşte cu ochi înţelegători pe cei
ce greşesc şi ridică-i duhovniceşte din păca­
tul lor ... Pe scurt, urmăreşte atât de mult sme­
renia, ca şi cum ai fi îndrăgostit de ea. Îndră­
geşte-o şi te va slăvi.
( Omilia a XX-a - Despre smerenie,
I, IV, VI, VII)
25
Hrana cea bună
Ascultarea poveştilor lumeşti să fie pen­
tru tine ca o gustare amară, iar povestirile
bărbaţilor sfinţi, ca un fagure de miere. Gră­
beşte-te să imiţi pe aceia care s-au exercitat
înainte de tine în cele morale.
· ( Cuvânt ascetic I, IV)

Post şi pocăinţă
Pocăinţa fără post este neputincioasă.
Îndreaptă-te dar înaintea lui Dumnezeu prin
post. Mai mult; chipul în care au trăit primii
oameni în rai este o imagine a postului, nu
numai pentru că, ducând o viaţă îngerească,
ajunseseră prin cumpătare la asemănarea cu
îngerii, ci şi pentru că nu erau cunoscute
locuitorilor paradisului toate cele născocite
mai târziu de om: nici băutul vinului, nici
tăiatul animalelor, nici toate cele câte tulbură
mintea omenească. N-am postit, şi am fost
alungaţi din rai! Să postim dar, ca să ne
26
întoarcem în rai! Nu vezi că Lazăr a intrat
prin post în paradis? Nu imita neascultarea
Evei! Nu lua din nou sîatuitor pe şarpe, care
ne îndeamnă să mâncăm, ca să ne cruţăm
trupul! Nu-ţi găsi scuza în boala trupului
sau în slăbiciune! Nu-mi spune mie scuzele!
Spune-le lui Dumnezeu, Care ştie totul! Îmi
spui că nu poţi să posteşti. Dar să te ghif­
tuieşti în toate zilele vieţii tale şi să-ţi stri­
veşti trupul sub greutatea mâncărurilor,
poţi? Ştiu că doctorii nu prescriu bolnavilor
mâncăruri felurite, ci post şi înfrânare. Cum
dar? Dacă poţi să posteşti şi să te înfrânezi
când eşti bolnav, pentru ce spui că nu poţi
s-o faci când eşti sănătos? O mică înălţare a
valurilor dă la fund o corabie încărcată cu
multe poveri, pe când o corabie cu o încăr­
cătură potrivită trece uşor prin furtună, că
n-o împiedică nimic să plutească pe deasu­
pra valurilor. Tot aşa se întâmplă şi cu tru­
purile oamenilor. Împovărate necontenit cu
prea multă mâncare, trupurile se îmbolnă-
27
vesc cu uşurinţă; dar, dacă folosesc mâncare
puţină şi uşoară, scapă şi de suferinţa pe care
o aşteaptă de pe urma bolii, ca de o furtună
ce se p9meşte împotriva lor, dar se depăr­
tează şi de suferinţa care începe a se ivi, ca
de o ciocnire cu o stâncă din mijlocul mării.
( Omilia I - Despre post, III-IV)

Vrednicia
celor 40 de Sfinţi Mucenici
N-avem de lăudat un mucenic, nici doi,
nici nu merge numărul celor fericiţi până la
zece, ci patruzeci de bărbaţi, care au avut
un singur suflet în deosebite trupuri, dar toţi
într-un gând şi într-o unire a credinţei; toţi
au arătat aceeaşi răbdare în chinuri şi aceeaşi
străduinţă pentru adevăr; toţi, la fel unii cu
alţii: egali în cuget, egali în mucenicie. Pen­
tru aceea au fost învredniciţi să ia aceleaşi
cununi ale slavei ... Tiranul (care-i judeca,
n.n.) se gândea ce mijloc să născocească
pentru a le face moartea îndelungată şi
28
crudă, totodată. Şi a găsit mijlocul. Uitaţi-vă
cât de îngrozitor! Văzând că este friguroasă
clima ţării şi că era şi iarnă, a aşteptat să se
însereze, pentru ca frigul să fie mai puternic;
sufla atunci şi crivăţul. A poruncit deci să
fie dezbrăcaţi până la piele şi să fie lăsaţi
goi pe lacul din mijlocul oraşului, sub cerul
senin, ca să moară îngheţaţi ... Dar unul din
numărul lor, doborât de durere, a dezertat
şi a fugit. Cel care era însărcinat cu paza
mucenicilor şi se încălzea într-o baie din
apropiere privea la cele ce avea să se întâm­
ple ... Pe când dar ostaşii sufereau muceni­
cia, paznicul... a văzut străină privelişte:
îngeri s-au pogorât din ceruri şi au împărţit
din partea Împăratului ceresc mari daruri
ostaşilor. Numai pe unul l-au lăsat nerăsplă­
tit, socotindu-l nevrednic de cinstirile ce­
reşti. Era tocmai acela care în clipa aceea,
doborât de dureri, fugise la duşmani. Paz­
nicul când l-a văzut că fuge şi aleargă spre
baie a luat locul dezertorului; şi-a aruncat
29
hainele de pe el, s-a amestecat cu cei goi,
strigând aceeaşi mărturisire ca şi sfinţii: Sunt
creştin!
Cor sfânt! Ceată sfinţită! Adunare ne­
dezbinată! Păzitori obşteşti ai neamului
omenesc! Prieteni buni la nevoie! Ajutători
în rugăciune! Mijlocitori preaputernici!
Stele ale întregii lumi! Flori ale Bisericii!
Pe voi pământul nu v-a acoperit, ci cerul
v-a primit! Vouă vi s-au deschis porţile
raiului! ... Bărbaţi care, în floarea vârstei, au
dispreţuit viaţa şi au iubit pe Domnul mai
presus de părinţi, mai presus de copii. Erau
la o vârstă în care viaţa era plină de nădejdi,
dar au dispreţuit viaţa aceasta trecătoare, ca
prin mădularele lor să laude pe Dumnezeu.
( Omilia a XIX-a la Sfinţii patruzeci
de Mucenici)

Un testament mântuitor
Nu-ţi întrebuinţa toate averile tale
pentru plăceri, ci dă ceva şi sufletului!
30
Închipuie-ţi că ai două fete: plăcerea cea de
pe pământ şi viaţa cea din ceruri. Dacă nu
vrei să dai toată avuţia fiicei tale celei mai
bune, împarte-o cel puţin deopotrivă între
cea neînfrânată şi cea cumpătată, ca nu
cumva, când va trebui să te înfăţişezi în faţa
Judecătorului, să arăţi pe una îmbrăcată
foarte bogat, iar pe cealaltă, pe cea cu înfăţi­
şarea de mireasă şi cu numirea de vieţuire
virtuoasă, să o arăţi goală şi îmbrăcată în
zdrenţe. Să nu înfăţişezi dar Mirelui mireasa
lipsită de frumuseţe şi de podoabă, pentru
ca nu cumva Mirele privind-o să-şi întoarcă
faţa şi văzând-o să o urască şi să nu se apro­
pie de ea, ci împodobeşte-o cu podoabă
cuvenită şi păstreaz-o frumoasă până în ziua
nunţii, pentru ca şi ea împreună cu fecioarele
cele înţelepte să aprindă candela, având ne­
stinsă lumina cunoştinţei şi nelipsit untde­
lemnul faptelor bune.
( Omilia a VIII-a, rostită în timp de
foamete şi de secetă, VIII)
31
Fapte bune,fapte rele
Neglijarea faptelor bune se pedepseşte
deopotrivă, ca şi săvârşirea celor rele.
(Asceticele, I, VIII)

Împotriva mâniei
Tu te mânii fără motiv pe fratele tău. În
adevăr, cum nu te mânii fără motiv când te
superi pe altul decât pe cel care a pus la cale
provocarea? Faci ca şi câinii: aceştia muşcă
pietrele, pentru că nu pot să muşte pe cel
care a aruncat cu piatra. Unealta este vred­
nică de milă, însă trebuie urât cel care a pus
la cale provocarea. Într-acolo îndreaptă-ţi
mânia, spre ucigaşul de oameni, tatăl min­
ciunii, lucrătorul păcatului; faţă de fratele
tău ai milă chiar, pentru că dacă stăruie în
păcat, va fi dat focului veşnic împreună cu
diavolul. .. Cum am putea face ca să nu dăm
drumul acestei patimi atunci când nu se
cade? Cum? Dacă ne vom deprinde mai
întâi cu smerenia pe care Domnul ne-a po-
32
runcit-o şi prin cuvânt, dar ne-a arătat-o şi
prin faptă ... Dacă, potrivit poruncii Dom­
nului, te vei obişnui să te socoteşti cel din
urmă dintre toţi, cum poţi să te mai revolţi
că ai fost insultat? Când te insultă un copil,
socoteşti insulta prilej de râs; când îţi adre­
sează cuvinte insultătoare un om ieşit din
minţi, îl socoteşti mai degrabă vrednic de
milă, decât de ură. Prin urmare, nu cuvintele
unuia sau altuia provoacă în noi supărarea,
ci mândria noastră de a ne socoti mai buni
decât cel ce ne-a insultat, preţuirea exagerată
pe care fiecare o avem despre noi.
( Omilia a X-a - Împotriva celor ce se
mânie, VI, VII)

Îndemn la cinstirea
Sfinţilor Mucenici
Mai demult, moartea sfinţilor era
cinstită cu plânsete şi lacrimi... Acum însă,
la săvârşirea sfinţilor, prăznuim; că, după
Răstignirea Domnului, s-a schimbat firea
33
celor pline de întristare. Nu mai însoţim cu
plânsete moartea sfinţilor, ci la mormintele
lor îi prăznuim cu dumnezeieşti cântări: că
somn este moartea sfinţilor, dar, mai bine
spus, călătorie spre o viaţă mai bună. De
aceea săltau de bucurie mucenicii ucişi, că
dorul lor după o viaţă mai fericită făcea să
piară amara durere a uciderii. Mucenicul nu
vedea primejdiile, ci cununile; nu se uita la
călăii care îl chinuiau aici, jos, pe pământ,
ci vedea cu mintea pe îngeri, care-l aplaudau
sus ... Strălucită arvună culeg mucenicii şi
de la noi acum, că sunt slăviţi de toţi cu stri­
găte dumnezeieşti de bucurie, iar din mor­
mintele lor prind în mrejele lor nenumărate
popoare. Aceasta este fapta săvârşită de
vitezul Varlaam astăzi. A sunat trâmbiţa de
război a mucenicului şi a adunat, după cum
vedeţi, pe ostaşii bunei-credinţe.
( Omilia a XVII-a
la Mucenicul Varlaam, «30 mai », I, III)

34
Iubirea de Dumnezeu
Iubirea de Dumnezeu nu se poate în­
văţa. Căci nici să ne bucurăm de lumină şi
să râvnim după viaţă n-am învăţat de la altul,
nici să iubim pe cei care ne-au născut sau
ne-au hrănit nu ne-a învăţat altul. Astfel
deci, cu mult mai mult învăţarea iubirii de
Dumnezeu nu vine din afară, ci deodată cu
întocmirea vieţii, adică a omului, ni s-a îm­
plântat oarecare raţiune ca sămânţă, care are
de la sine înclinarea (facultatea) de a-şi în­
suşi iubirea.
(Regulile mari, Întrebarea a 2-a,
răspuns I)

Clevetirea
După părerea mea, în două împrejurări
se poate spune ceva rău despre cineva: când
este nevoie să se sfătuiască cineva cu alţii
care sunt iscusiţi în asemenea chestiuni,_<::um
ar putea fi îndreptat cel care a păcătuit şi
când ar fi necesar să fie salvaţi unii care,
35
din neştiinţă, pot să se amestece de multe
ori cu unul rău, ca şi cum ar fi bun; pentru
că Apostolul porunceşte să nu se amestece
cineva cu unii ca aceştia (II Tesaloniceni 3,
14), ca să nu-şi ia cumva laţ sufletului său ...
În afară de o asemenea nevoie, cel care spu­
ne ceva împotriva cuiva, ca prin aceasta să-l
defaime sau să-l batjocorească, este cleve­
titor, chiar dacă ceea ce spune este adevărat.
(Regulile mici,
Răspuns la întrebarea 24)

Mândria şi vindecarea
de această patimă
Cel mândru se cunoaşte din aceea că
umblă după cele ce sunt mai presus de el;
dar se vindecă dacă crede în judecata celui
care a spus: Domnul celor mândri le stă
împotrivă, iar celor smeriţi le dă har (Iacov
4,6). Aşadar, se cuvine să ştim că, dacă
cineva se teme de judecarea mândriei, nu
poate să se vindece de boală, dacă nu s-a
36
debarasat în prealabil de toate eforturile lui
pentru înălţare; aşa cum nu poate cineva să
uite o limbă străină sau o oarecare meserie,
dacă nu încetează cu totul nu numai să facă
sau să spună ceva în legătură cu acea mese­
rie, ci chiar dacă nu încetează să audă pe
cei care vorbesc şi să vadă pe cei care lu­
crează. Acest lucru trebuie să-l observăm
şi cu privire la orice răutate.
(Regulile mici,
Răspuns la întrebarea 35)

Muceniţa care şi-a biruitfirea


În această zi (30 iulie, n.n.) se face po­
menire de marea luptă dusă în trup femeiesc
de Iulita, cea mai fericită între femei, dacă
este bine să numim femeie pe aceea care,
prin măreţia sufletului ei, a lăsat în urmă
slăbiciunea firii omeneşti. A dus cea mai
vitejească luptă. A umplut de uimire atât
pe cei ce au fost de faţă la lupta ei, cât şi pe
cei care mai târziu au auzit istorisirea încer-
37
cărilor la care a fost supusă. Socot că Iulita
a rănit mai ales pe diavol, vrăjmaşul nostru
obştesc, care nu suferă să fie biruit. Diavo­
lul, care se laudă că va zgudui lumea, că va
ridica lumea ca pe nişte ouă părăsite (Isaia
1 O, 14) şi că va pustii oraşele, s-a văzut biruit
de vârtutea unei femei. Căuta să dovedească,
în vreme de prigoană, că I ulita nu poate, din
pricina slăbiciunii firii omeneşti, să păstreze
până la sfârşit credinţa sa în Dumnezeu; dar
a aflat, prin încercarea la care a fost supusă,
că Iulita şi-a biruit firea, că şi-a bătut joc de
ameninţările lui pe atât, pe cât diavolul se
aştepta să se plece în faţa chinurilor ... Băr­
baţilor, să nu vă arătaţi în credinţă mai prejos
decât femeile! Femeilor, să nu rămâneţi în
urma pildei date de Sfânta Iulita, ci, hotărâte,
stăruiţi în credinţă! Aţi văzut din mucenicia
sfintei că slăbiciunea firii nu vă este piedică
pentru săvârşirea virtuţilor.
(Omilia a V-a la Muceniţa Julita
«30 iulie», I, III)
38
Invidia, ruină a.firii
Nu se naşte în sufletele oamenilor o
patimă mai pierzătoare decât invidia; supără
foarte puţin pe cei din jur, dar pricinuieşte,
în primul rând, un rău personal celui stăpânit
de această pornire nestăpânită. După cum
rugina mănâncă fierul, tot aşa şi invidia roa­
de sufletul invidiosului. Dar, mai bine spus,
după cum viperele, potrivit spuselor oa­
menilor, mănâncă, la naşterea lor, pântecele
care le-a zămislit, tot aşa şi invidia obişnu­
ieşte să sfâşie sufletele care au odrăslit-o.
Invidia este o întristare pentru bunăstarea
aproapelui. Din pricina aceasta, pe invidios
niciodată nu-4 părăsesc nici supărarea, nici
mâhnirea. A rodit mult ţarina vecinului?
Este plină casa vecinului de tot ce-i trebuie
pentru viaţă? Nu-l părăseşte veselia? Ei
bine, toate acestea întreţin boala şi măresc
durerea invidiosului... Şi grozăvia bolii stă
în aceea că nu poate să şi-o mărturisească;
dimpotrivă, priveşte pe sub sprâncene, e
39
trist, abătut, plângăreţ, mistuit de răutate ...
Dar nu vrea să mărturisească nimic din toate
chinurile lui; ţine boala în adâncul sufletului,
şi boala îi roade, încetul cu încetul, mărun­
taiele şi-l topeşte. Nici nu caută doctor pen­
tru boala lui... Aşteaptă o singură uşurare a
bolii lui: să vadă căderea unuia din cei in­
vidiaţi. Ura i se termină numai când vede
pe cel invidiat nefericit din fericit cum era;
când vede ajuns vrednic de milă pe cel ad­
mirat de toată lumea... Ce poate fi mai pier­
zător decât această boală? Este distrugerea
vieţii, ruină a firii, vrăjmaşă a darurilor dum­
nezeieşti, împotrivire faţă de Dumnezeu. Ce
vom face deci? Cum vom proceda ca de la
început să nu pună stăpânire pe noi această
boală, sau, dacă ne stăpâneşte, să scăpăm
de ea? Să nu socotim lucru mare cele ome­
neşti: nici bogăţia pe care o au unii oameni,
nici slava care trece, nici bunăstarea trupu­
lui. Că noi nu numim bunuri lucrurile tre­
cătoare; noi suntem chemaţi să ne împăr-
40
tăşim de bunurile cele veşnice şi adevărate.
Dacă vom cugeta aşa, atunci bogătaşul nu
mai este de invidiat din pricina bogăţiei sale,
înalţii demnitari nu mai sunt de pizmuit din
pricina marii lor dregătorii, nici cel puternic,
din pricina tăriei trupului lui, nici cel înţe­
lept, din pricina superiorităţii lui intelec­
tuale. Toate acestea sunt în mâinile celor
care le întrebuinţează bine numai nişte mij­
loace pentru săvârşirea virtuţii; fericirea nu
stă în ele; dar cel care le întrebuinţeză în
chip rău este un om vrednic de plâns, ca şi
cel care se răneşte de bunăvoie cu sabia pe
care a primit-o să se apere de duşmani.
( Omilia a XI-a - Despre invidie,
I, II, III)

Comoara bună şi comoara rea


Înţelegerea oricărei virtuţi în Hristos
spre slava lui Dumnezeu este comoara bun�,
iar înţelegerea răutăţii oprite de Domnul este
comoara rea. Din acestea rezultă, după
41
proprietăţile fiecăror lucruri sau cuvinte, po­
trivit cuvântului Domnului (Matei 12, 35),
fie fapte bune, fie fapte rele.
(Regulile mici,
Răspuns la întrebarea 239)

Puterea evlaviei
Lauda mucenicului este însăşi bogăţia
harurilor lui duhovniceşti. Nu putem să lău­
dăm pe mucenic folosindu-ne de legile re­
torice ale cuvântărilor de laudă profane. Nu
putem să vorbim de pjirinţii şi strămoşii stră­
luciţi aî mucenicului, că e ruşinos lucru sa
fie împodobit cu podoabe străine cel care
străluceşte cu 'propria sa virtute ... Mamant
era: păstor şi sărac. Acestea sunt pricini de
mândrie pentru creştin. Dacă vei căuta să
vezi cine au fost conducătorii şcolii cr�din­
ţei, vei găsi păstori şi vameşi. Dacă vei căuta
s'ă vezi cine au fost ucenicii· Domnului, vei
găsi. curelari săraci. Niciunul boitat; · nicio
va:ză·'luniească. -Tdate acestea pier v·clată cu
42
lumea. Să admirăm pe mucenic nu pentru
podoabele străine cu care era împodobit, ci
să-l lăudăm pentru propria sa podoabă, evla­
via! ... Evlavia te va urca (şi pe tine) la ce­
ruri, evlavia îţi va face nemuritoare amin­
tirea şi nepieritor numele cel bun printre
oameni.
( Omilia a XXIII-a - La Sfântul
Mucenic Mamant «2 septembrie», II)

Cum să folosim
învăţăturile cuprinse în cărţi
Să nu vă minunaţi dar, dacă vă spun că
prin propria mea cercetare am găsit ceva mai
bun pentru voi, care frecventaţi în fiecare
zi pe profesori şi sunteţi în legătură cu băr­
baţii celebri din vechime, prin scrierile pe
care aceştia le-au lăsat. Tocmai pentru
aceasta vin să vă sfătuiesc. Că nu trebuie să
daţi cu totul acestor bărbaţi cârma minţii
voastre, cum aţi da cârma unei corăbii, şi
nici să-i urmaţi oriunde v-ar duce, ci să pri-
43
miţi de la ei cât vă este de folos şi să ştiţi ce
trebuie să lăsaţi la o parte ... După cum însu­
şirea proprie a unui pom este de a face un
fruct bun şi frumos, dar şi frunzele, care se
mişcă pe ramuri, dau pomului oarecare po­
doabă, tot aşa şi cu sufletul: fructul lui este
mai cu seamă adevărul; dar nu-i lipsit de
frumuseţe dacă-i împodobit cu înţelepciu­
nea profană, aşa precum frunzele oferă fruc­
tului înveliş şi înfăţişare frumoasă... Se
spune că marele Moise, al cărui nume este
foarte mare la toţi oamenii din pricina înţe­
lepciunii sale, s-a apropiat de contemplarea
Celui ce este (Ieşire 3, 14), numai după ce
şi-a exercitat mai întâi mintea cu învăţăturile
egiptenilor (Fapte 7, 22). Asemănător aces­
tuia, deşi în timpuri mai noi, se spune că şi
înţeleptul Daniel (Dan. 1, 4), pe când era în
Babilon, numai după ce a învăţat bine înţe­
lepciunea caldeilor, s-a apropiat de învăţătu­
rile dumnezeieşti... Trebuie să citiţi scrierile
autorilor profani, aşa cum fac albinele; acelea
44
nici nu se duc rară nicio alegere la toate
florile, nici nu încearcă să aducă tot ce găsesc
în toate florile peste care se aşază, ci iau cât
le trebuie pentru lucrul lor, iar restul îl lasă
cu plăcere. Noi, dacă suntem înţelepţi, să
luăm din cărţi cât ni se potriveşte nouă şi cât
se înrudeşte cu adevărul, iar restul să-l lăsăm
şi să ne ferim de ce este vătămător.
( Omilia a XXII-a - Către tineri, II, III)

Pilda bogatului nemilostiv


Jitniţele bogatului plesneau, apăsate de
mulţimea celor puse în ele, dar inima sa cea
lacomă nu se mai umplea. Adăugând mereu
noi avuţii la cele vechi, mărindu-şi averea
cu adaosurile din fiecare an, a căzut în
această încurcătură din care nu putea ieşi:
din pricina lăcomiei, inima nu-l lăsa să se
lipsească de roadele din anii trecuţi, iar din
pricina mulţimii noilor roade, nu mai avea
unde să le pună . De asta, chibzuielile sale
erau fără de sfârşit, iar grijile lui de netrecut.
45
De asta zicea întru sine: Ce voi face?
Cărui om nu i-ar fi milă de un suflet
atât de chinuit? Nefericit, din pricina bogă­
ţiilor pe care le avea; şi mai nefericit, din
pricina celor aşteptate. Pământul m.1;-i pro­
duce roade, ci-i odrăsleşte suspine; nu-i adu­
nă belşug de roade, ci griji, necazuri şi în­
curcătură groaznică. Se plânge la fel cu cei
săraci. Oare cel strâmtorat de sărăcie nu dă
drumul la acelaşi strigăt: Ce voi face? De
unde hrană? De unde haine? Aceleaşi cu­
vinte le rosteşte şi bogatul: Ce voiface? Nu-l
bucură toate bogăţiile de care îi este plină
gospodăria, ci îi pişcă sufletul bogăţia ce
stă pe afară şi nu mai încape în hambarele
sale, ca nu cumva, aruncându-şi privirea la
cei din jurul lui, să aibă prilej să facă vreun
bine celor nevoiaşi.
Să dea Dumnezeu să nu păţeşti şi tu ca
acest bogat! Pentru asta s-a scris în Evan­
ghelie Pilda bogatului, ca să fugim de ase­
mănarea cu el. Imită, omule, pământul! Fă
46
roade ca el! Nu te arăta mai rău decât pă­
mântul cel neînsufleţit! Pământul nu dă roa­
de pentru propria lui desfătare, ci pentru ca
roadele sale să-ţi slujească ţie ... Ai dat celui
flămând; dar ce ai dat rămâne tot al tău şi ţi
se va întoarce cu adaos.
(Omilia a VI-a -
Despre lăcomie, I, III)

Ce să facem când cădem iarăşi


în acelaşi păcat
Faptul că cineva s-a pocăit odată şi a
săvârşit din nou acelaşi păcat arată că nu a
curăţat complet cauza primă a acelui păcat,
din care, ca dintr-o rădăcină oarecare, răsar
din nou în mod necesar cele aserrienea:Căci,
aşa cum dacă cineva ar fi vrut să taie ramu­
rile unui pom lăsând rădăcina, ea odrăsleşte
din nou aceleaşi, la fel, fiindcă unele păcate
nu-şi au începutul în ele însele, ci răsar din
altele, este toată. nevoia ca acela care vrea
să se cureţe de ele să scoată cauzele cele
4T
dintâi ale acelor păcate, cum sunt cearta sau
invidia, care nu încep de la sine, ci încolţesc
din rădăcina iubirii de slavă. Căci, din do­
rinţa de slavă din partea oamenilor, se ceartă
cu cel căruia îi merge bine şi pizmuieşte pe
cel care-l depăşeşte în renume. Aşadar, dacă
cineva fiind stăpânit odată de mândrie sau
de ceartă va cădea din nou în acestea, să se
cunoască pe sine ca pe cea dintâi cauză a
invidiei sau a certei, anume iubirea de mărire
de care este bolnav în profunzime. De aceea
se cuvine să se vindece pe sine de patima
iubirii de mărire prin cea contrară, adică prin
exercitările umilinţei, pentru ca astfel, ajun­
gând în buna dispoziţie a umilinţei, să nu
mai cadă în odrăslirile amintite mai sus ale
iubirii de mărire; şi aceasta se potriveşte la
fel pentru fiecare din păcatele asemănătoare
cu acestea.
(Regulile mici,
Răspuns la întrebarea 289)

48
Dumnezeu nu încape
în mintea omenească
În râvna pentru evlavie ne deosebim
unul de altul; dar nimeni nu-i aşa de orbit
ca să se înşele pe el însuşi atât de mult,
încât să considere că s-a urcat pe cel mai
înalt pisc al înţelegerii lui Dumnezeu, ci cu
cât va părea că propăşeşte în cunoaşterea
lui Dumnezeu, cu atât mai mult va simţi ne­
putinţa lui. Aceasta au simţit-o Avraam şi
Moise. Când au putut să vadă pe Dumnezeu,
atât cât e cu putinţă unui om să-L vadă,
mai ales atunci s-au socotit pe ei înşişi o
nimica. Avraam s-a numit pământ şi cenuşă
(Facerea 18, 27), iar Moise a spus că este
slab la glas şi zăbavnic la limbă (Ieşirea 4,
1 O), că vedea slăbiciunea limbii lui, care
nu putea sluji măreţiei celor gândite de
mintea sa.
· (Omilia a XV-a despre credinţă, I)

49
Cauza răului în lume
- Din ce pricină este omul rău?
- Din propria sa voinţă liberă.
- Din ce pricină a ajuns diavolul rău?
- Din aceeaşi pricină, pentru că şi el
avea libertatea voinţei şi era în puterea lui
sau să rămână lângă Dumnezeu, sau să se
înstrăineze de bine.· Gavriil a fost înger şi a
rămas necontenit lângă Dumnezeu; Satan a
fost tot înger, şi a căzut cu totul din ceata
sa. Voinţa liberă l-a păstrat pe unul între cele
de Sus, şi tot libertatea voinţei l-a aruncat
pe celălalt din cer. Era cu putinţă ca şi
Gavriil să apostazieze, iar Satan să nu cadă.
Dar pe unul l-a salvat dragostea fără saţiu
de Dumnezeu, iar pe celălalt îndepărtarea
de Dumnezeu l-a arătat vrednic de a fi
aruncat în adânc. Acesta este răul: înstrăi­
narea de Dumnezeu.
( Omilia a IX-a, Că Dumnezeu
nu este autorul relelor, VIII)

50
De ce se războieşte
diavolul cu omul?
Diavolul fiind vas plin de toată răutatea
a primit şi păcatul invidiei şi ne-a pizmuit
cinstea. Nu suferea să ne vadă că ducem în
rai o viaţă fără de durere. Şi, prin viclenii şi
meşteşugiri; a înşelat pe om; folosindu-se,
pentru amăgire, tot de dorinţa pe care o avea
şi el de a fi asemenea cu Dumnezeu, i-a ară­
tat pomul cunoştinţei binelui şi răului şi i-a
făgăduit că prin mâncarea fructului acestuia
va ajunge asemenea lui Dumnezeu ...
N-a fost făcut deci duşman al nostru, dar
din pricina invidiei, a ajuns în duşmănie
cu noi. Văzându-se aruncat jos dintre în­
geri, n-a suferit să vadă pe pământean
înălţat, prin propăşirea în virtute, la vred­
nicia îngerilor.
( Omilia a IX-a - Că Dumnezeu
nu este autorul relelor, VIII)

51
Bogăţie şifilantropie
Cu cât îţi înmulţeşti avuţia, cu atât îţi
împuţinezi dragostea de aproapele. Dacă ai
fi iubit pe semenul tău, de mult te-ai fi gândit
la înstrăinarea averilor tale; dar aşa, averile
îţi sunt mai lipite de tine decât mădularele
de trup, iar despărţirea de averi te doare mai
mult decât tăierea celor mai de seamă mă­
dulare... Bogaţii au nenumărate trăsuri:
unele pentru bagaje, altele pentru ei, îmbră­
cate în aramă şi argint. .. au băi în oraşe, băi
la ţară; case strălucitoare, construite din
marmură de diferite feluri..., unele căldu­
roase iarna, altele răcoroase vara; pardoseala
împodobită cu mozaic, iar acoperişul aurit;
când pereţii acestor case nu sunt acoperiţi
cu plăci, sunt împodobiţi cu picturi florale...
Ce vei răspunde Judecătorului tu, care-ţi
îmbraci pereţii caselor, dar nu îmbraci pe
om, tu, care-ţi împodobeşti caii, dar treci
cu vederea pe fratele îmbrăcat în zdrenţe,
52
tu, care laşi grâul de putrezeşte, dar nu hră­
neşti flămândul, tu, care îngropi aurul, dar
dispreţuieşti pe cel sugrumat de sărăcie?
( Omilia a VII-a, Către bogaţi, II, IV)

Tinerilor, alegeţi ca Hercule!


Pe când Hercule era tânăr şi avea a­
ceeaşi vârstă ca şi voi şi se gândea pe ce
cale să apuce, pe aceea care prin osteneli
duce la virtute sau pe cea uşoară, s-au apro­
piat de el două femei: erau virtutea şi viciul;
cu toate că tăceau, s-a văzut îndată, din
înfăţişarea lor, deosebirea dintre ele. Una
era gătită cu tot felul de podoabe, ca să arate
că trăieşte în lux şi că în jurul ei este un
întreg roi de plăceri; i-a arătat dar lui Hercule
multe şi-i făgăduia şi altele ca acestea, în­
cercând să şi-l atragă. Cealaltă femeie, isto­
vită şi slabă, cu privirea aspră, i-a spus alte
cuvinte: nu i-a făgăduit ceva uşor sau plăcut,
ci nenumărate sudori, osteneli şi primejdii
53
pe toată întinderea uscatului şi a mării; iar
ca răsplată a tuturor acestor osteneli ... i-a
făgduit îndumnezeirea. Hercule, în cele din
urmă, i-a urmat acesteia.
( Omilia a XXII-a - Către tineri, IV)

54
ACATISTUL
SFÂNTULUI IERARH
VASILE CEL MARE
(1 ianuarie)

Dacă nu eşti preot, zi:


Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor
noştri, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Şi apoi:
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule,
Duhul adevărului, Care pretutindenea
eşti şi toate le plineşti; Vistierul bună­
tăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi
Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte
pe noi de toată întinăciunea şi mân­
tuieşte, Bunule, sufletele noastre.
55
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare,
Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe
noi (de trei ori).
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Şi acum şi pururea şi În vecii vecilor.
Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe
noi. Doamne, curăţeşte păcatele noas­
tre. Stăpâne, iartă fărădelegile noas­
tre. Sfinte, cercetează şi vindecă nepu­
tinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte (de 3 ori). Slavă ... Şi
acum ...
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri,
sfinţească-se numele Tău, vie împără­
ţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer
aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea
de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi şi
ne iartă nouă greşelile noastre, precum
şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi n� ne
56
duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte
de cel rău.
Că a Ta este Împărăţia, puterea şi slava;
a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum
şi pururea şi În vecii vecilor. Amin.
Apoi, troparele, glasul al 6-Iea:
M Huieşte-ne pe noi, Doamne, mi­
luieşte-ne pe noi, că, nepricepându-ne
de niciun răspuns, această rugăciune
aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi, pă­
cătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.
Slavă ...
Doamne, miluieşte-ne pe noi, că
întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia
pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile
noastre, ci caută şi acum ca un Milos­
tiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii
noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi
noi suntem poporul Tău; toţi lucrul
mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.
57
Şi acum..., a Născătoarei
de Dumnezeu:
Uşa milostivirii deschide-o nouă, bi­
necuvântată Născătoare de Dumnezeu,
ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru
tine, ci să ne mântuim prin tine din
nevoi, că tu eşti mântuirea neamului
creştinesc.
Apoi:

C red întru unul Dumnezeu,


Tatăl Atottiitorul,
' Făcătorul
cerului şi al pământului, al tuturor
celor văzute şi nevăzute.
Şi întru unul Domn Iisus Hristos,
Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care
din Tatăl S-a născut mai înainte de toti
vecii; lumină din lumină, Dumnezeu
adevărat din Dumnezeu adevărat,
născut, iar nu făcut, Cel de o flintă
, cu
Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
58
Care, pentru noi, oamenii, şi pen­
tru a noastră mântuire, S-a pogorât
din ceruri şi S-a întrupat de Ia Duhul
Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a
făcut om.
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele
lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a în­
gropat.
Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.
Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a
dreapta Tatălui.
Şi iarăşi va să vină cu slavă să ju­
dece viii şi morţii, a Cărui împărăţie
nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de
viaţă Făcătorul, Care din. Tatăl pur­
cede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu
Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit
prin proroci.
59
Întru una, sfântă, sobornicească şi
apostolească Biserică.
Mărturisesc un Botez spre iertarea
păcatelor.
Aştept învierea morţilor.
Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.
După aceea se citesc
Condacele şi icoasele
Condacul 1:

P e tine, trâmbiţa cea cu


dumnezeiască glăsuire şi ce­
rească albină, care din florile învă­
tăturilor
' ai adunat mierea cea făcă-
toare de viaţă a dogmelor Treimii şi o
ai lăsat Bisericii lui Hristos bogăţie
neîmpuţinată, din care gustăm noi toţi,
cu dulce cântare te lăudăm, cântând
ţie: Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

60
Icosul 1:

C el ce prin curăţia vieţii tale


cea asemenea cu îngerii te-ai
ridicat la dumnezeieştile înălţimi şi,
străbătând printre cetele heruvimilor,
ai descoperit dogmele Treimii, pe care
le-ai lăsat Bisericii comoară nejefuită,
Sfinte Vasile, primeşte de la noi, ne-
vrednicii, laudele acestea:
Bucură-te, lauda cea strălucită a
arhiereilor;
Bucură-te, dumnezeiescule învăţă­
tor al dogmelor;
Bucură-te, următorul apostolilor
cel credincios;
Bucură-te, stâlpul Bisericii cel
prealuminos;
Bucură-te, al Treimii apărătorule;
Bucură-te, de cele cereşti arătăto­
rule;
61
Bucură-te, ocârmuitorul corabiei
celei duhovniceşti;
Bucură-te, Îndreptătorul vredni­
ciei arhiereşti;
Bucură-te, luminătorul ceresc al
preoţiei;
Bucură-te, povăţuitorul preaînţe­
lept al pustniciei;
Bucură-te, deşteptătorul păcătoşi­
lor către pocăinţă;
Bucură-te, mângâietorul celor ce
adorm Întru dreapta-credinţă;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul al 2-lea:

A l Păstorului păstorilor de
aproape slugă făcându-te,
Sfinte Vasile, ai Îmbogăţit Biserica cu
Înţeleptele tale Învăţături; pentru care
cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
62
Icosul al 2-lea:

A i fost, preasfinte părinte,


totdeauna la înălţimile vred­
niciei arhiereşti şi întru adâncul sme­
reniei; pentru care noi minunându-ne
cântăm tie:
Bucură-te, cel ce te veseleşti în Bi-
serica biruitoare;
Bucură-te, cel ce de la Împăratul
Hristos primeşti binecuvântare;
\ Bucură-te, turn preaînalt al pri-
virilor cereşti;
Bucură-te, înţeleptul tâlcuitor al
celor teologiceşti;
Bucură-te, magistrul ştiinţelor
frumoase;
Bucură-te, că ţi-ai ales pe cele ne­
mincinoase;
Bucură-te, cu serafimii liturghi­
sitorule;
63
Bucură-te, cu heruvimii de Dum­
nezeu văzătorule;
Bucură-te, prietenul apostolilor;
Bucură-te, întâistătătorul arhie­
reilor;
Bucură-te, cu mucenicii împre­
ună-şezătorule;
Bucură-te, cu prorocii bine-vorbi­
torule;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul al 3-lea:

P usu-te-a pe tine, Sfinte Vasile,


Dumnezeu-Cuvântul, tărie
bună Bisericii Sale, cel ce cu tunetul
cuvintelor tale amuţeşti gurile ereti­
cilor; iar noi, credincioşii, bucurân­
du-ne, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

64
Icosul al 3-lea:
A

I mpotrivindu-te, părinte, lui Iu­


lian preapăgânul împărat şi
mărturisind Dumnezeirea lui Hristos,
ai ruşinat păgânătatea lui, făcându-te
mucenic de bunăvoie; pentru care auzi
de la noi:
Bucură-te, sabie ascuţită cu focul
Duhului;
Bucură-te, mărturisitor fără de
frică al adevărului;
Bucură-te, propovăduire puterni­
că a Treimii;
Bucură-te, luptător tare împotriva
nedumnezeirii;
Bucură-te, predicator mare al
Dumnezeirii;
Bucură-te, gură adânc-grăitoare a
Treimii;
Bucură-te, către Sfânta Treime
al credincioşilor mijlocitor;
65
Bucură-te, al Bisericii a toată lu­
mea luminător;
Bucură-te, că pe cei zgârciţi spre
îndurare i-ai plecat;
Bucură-te, cel ce pe popor de foa­
me l-ai scăpat;
Bucură-te, al iubirii de argint să­
getătorule;
Bucură-te, la milostenie îndemnă­
torule;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul al 4-lea:

V ăzut-ai, mare ierarhe Vasile,


pe Născătoarea de Dumnezeu
înconjurată de cetele îngereşti şi
poruncind Mucenicului Mercurie
să nimicească pe păgânul Iulian,
vrăjmaşul Fiului său; iar după ce
te-ai încredinţat că ai fost ascultat,
66
îndată ai cântat lui Dumnezeu:
Aliluia!

Icosul al 4-lea:

P e Valent cel orbit cu eresul lui


Arie, care tulbura Biserica lui
Hristos, cu multă bărbăţie l-ai mus­
trat, preaînţelepte părinte; pentru
�are te lăudăm pe tine, zicând:
Bucură-te, ochiul Bisericii cel pă-
trunzător;
Bucură-te, de pleava clevetirilor
vânturător;
Bucură-te, al viei lui Hristos înţe­
lept lucrătorule;
Bucură-te, al tainelor mare învă­
tătorule;
'
Bucură-te, munte aspru al po-
căinţei;
Bucură-te, cetate nejefuită a cre­
dinţei;
67
Bucură-te, privighetoarea Biseri­
cii cea cu dulce glăsuire;
Bucură-te, vulturul teologiei, cel
cu înaltă suire;
Bucură-te, al preoţiei povăţuito­
rule;
Bucură-te, al dascălilor învăţă­
torule;
Bucură-te, mare învătător
' al fe-
cioriei;
Bucură-te, grădina cea împodo­
bită a curăţiei;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul al 5-lea:

V enit-a la tine, Sfinte Ierarhe


Vasile, femeia ce fusese ne­
dreptăţită de eparhul cetăţii, cerând
de la tine ai face mijlocire; iar tu, înfri­
coşându-l cu judecata lui Dumnezeu,
68
l-ai plecat a-i face dreptate; de care
ea, bucurându-se, ţi-a adus mulţumire
cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

U rmător făcându-te Mântui­


torului, preaînţelepte părin­
te, te-ai arătat mare apărător celor ne­
dreptăţiţi; pentru care zicem:
Bucură-te, apărătorul văduvelor;
Bucură-te, părintele săracilor;
Bucură-te, sprijinitorul celor ne-
dreptăţiţi;
Bucură-te, bogăţia celor lipsiţi;
Bucură-te, cel ce pe împăraţii cei
fărădelege i-ai-mustrat;
Bucură-te, că pe eparhul spre milă
l-ai plecat;
Bucură-te, cel ce cunună muceni­
cească ai dorit;
69
Bucură-te, că mă_rturisitor a fi
te-ai învrednicit;
Bucură-te, cel ce bogăţie pierză­
toare n-ai adunat;
Bucură-te, că întru sărăcie lui
Hristos ai urmat;
Bucură-te, asemenea lui Ilie râv­
nitor;
Bucură-te, ca Isaia mare glăsuitor;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul al 6-lea:

P rimit-ai, mare arhipăstorule


Vasile, pute,re de la Dumnezeu
asupra diavolului, încât l-ai silit a
trimite prin văzduh zapisul tânăru­
lui prin care se vânduse; de care mi­
nune spăimântându-ne, cântăm lui
Dumnezeu, Celui ce te-a preamărit pe
tine, cântare: Aliluia!
70
Icosul al 6-lea:

S e îngrozesc mulţimile dia­


volilor numai auzind de nu­
mirea ta, părinte al părinţilor, Vasile;
iar noi, credincioşii, cântând aducem
ţie laudele acestea: Bucură-te, fulger
care arzi pe duhurile satanei celei
spurcate:
Bucură-te, tunetul care risipeşti
sfaturile cele necurate;
Bucură-te, cel ce cu armele du­
hului te-ai îmbrăcat;
Bucură-te, că prin acelea pe pute­
rile cele potrivnice le-ai sfărâmat;
Bucură-te, cel ce pe fiul împăra­
tului l-ai vindecat;
Bucură-te, că pe mulţi din adâncul
păcatului ai ridicat;
Bucură-te, că pe cel lepros l-ai tă­
măduit;
71
Bucură-te, că pe cei cu fapte bune
prin Duhul i-ai cunoscut;
Bucură-te, îngerul cel pământesc;
Bucură-te, omul cel ceresc;
Bucură-te, sare tainică a învăţă-
turii;
Bucură-te, luminat povăţuitor
al mântuirii;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul al 7-lea:

D escoperindu-i Dumnezţu via­


ţa ta cea plină de sfinţenie,
părinte Vasile, Cuviosul Efrem în pus­
tie vedea un stâlp de foc care se înălţa
la cer şi a auzit glas zicând: ,,În acest
fel este Vasile". De care minunându-se,
a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

72
Icosul al 7-lea:

A vut-ai, preasfinte părinte,


inima ta din pruncie locaş
curat Sfântului Duh, prin care te-ai
tăcut mare între aleşii lui Dumnezeu;
pentru care cântăm ţie:
Bucură-te, sfeşnicul luminii celei
neînserate;
Bucură-te, fântâna Scripturilor
celor de Dumnezeu insuflate;
Bucură-te, porumbul Domnului
cel cu aripi aurite;
Bucură-te, al teologului Grigorie
prietene iubite;
Bucură-te, cu Gură de Aur întru
Dumnezeu unire;
Bucură-te, cu amândoi a lor pece­
tluire;
Bucură-te, muză de credinţă învă­
ţătoare;
73
Bucură-te, înţelepciunea Bisericii
trebuitoare;
Bucură-te, că de înţelepciunea ta
s-au mirat împăraţii;
Bucură-te, că de frumoasa ta grăi­
re au amutit
' ereticii;
Bucură-te, râu de apele vieţii re-
vărsător;
Bucură-te, crin ca de mireasă îm­
podobitor;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul al 8-lea:

P recum când erai în viata


aceasta aduceai jertfa cea fă�ă
de sânge pentru păcatele poporului,
aşa acum, prealăudate ierarhe, stând
lângă scaunul Dumnezeirii, înalţă ca
o jertfă rugăciunile tale cele bine-pri­
mite pentru noi, care te lăudăm pe tine
cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
74
Icosul al 8-lea:

S tâlp luminător ai fost pe pă­


mânt Bisericii lui Hristos, Va­
sile, şi îndrăzneala ta către Hristos o
ai dovedit şi după moarte; pentru care,
, auzi-ne pe noi care zicem ţie:
Bucură-te, cu numele împărăţiei
numite;
Bucură-te, al Bisericii mare pă­
rinte;
Bucură-te, diamantul credinţei cel
nezdrobit;
Bucură-te, apărătorul dogmelor
cel nebiruit;
Bucură-te, oglinda descoperirilor
celor dumnezeieşti;
Bucură-te, paharul tainelor celor
cereşti;
Bucură-te, cerb la izvorul nemu­
ririi alergător;
75
Bucură-te, celor credincioşi către
aceia povăţuitor;
Bucură-te, crinul arhiereilor cel cu
dumnezeiască mirosire;
Bucură-te, făclia cuvântătorilor
de Dumnezeu cea cu cerească stră­
lucire;
Bucură-te, seceră apostolească, de
neghinele eresurilor tăietoare;
Bucură-te, rouă cerească de arşiţa
păcatelor răcoritoare;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul al 9-lea:·

Z is-ai, preaînţelepte părinte, că


„filozofia cea adevărată este
gândirea la moarte". Dă-ne deci nouă
cu rugăciunile tale cele bine-primite
la Dumnezeu să trecem fără primej­
die prin porţile morţii şi, ajungând
76
la viaţa cea fericită, să cântăm îm­
preună cu tine lui Dumnezeu cântare:
Aliluia!

Icosul al 9-lea:
"

I mpodobit-ai, preaminunate,
scaunul arhieriei cu înţelep-
ciunea ta preaînaltă şi cu dumneze­
iasca sfinţenie; pentru care aducem ţie
laudele acestea:
Bucură-te, ostaşul cel ager al ar­
melor celor duhovniceşti;
Bucură-te, slujitorule cu puterile
cele cereşti;
Bucură-te, cel ce întru împodo­
birea Bisericii pe mulţi ai întrecut;
Bucură-te, că vestirea ta la mar­
gini a străbătut;
Bucură-te, cel ce în norul privirilor
ai intrat;
77
Bucură-te, că teologului Ioan ai
urmat;
Bucură-te, piatra cea scumpă a
arhieriei;
Bucură-te, podoaba cea luminoasă
a preoţiei;
Bucură-te, noule David de la tur­
mele pustnicilor chemat;
Bucură-te, că prin uşa oilor în
staul ai intrat;
Bucură-te, cel ce turma la verdea­
ţa Scripturilor o ai păscut;
Bucură-te, că a păstoriei icoană vie
te-ai văzut;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul al 10-lea:

V enit-a la tine, părinte, femeia


cea păcătoasă şi dându-ţi hâr­
tia cea pecetluită în care erau scrise
78
păcatele sale, pe care se ruşina a le
mărturisi, tu degrabă, alergând la rugă­
ciune către Dumnezeu, ai făcut prin
minune a se şterge păcatele ei. Pentru
aceea noi, minunându-ne de îndrăz­
neala ta cea mare către Dumnezeu,
cântăm: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

T e-ai arătat lui Hristos, prea­


luminate părinte, zid nebiruit
ridicat prin înţelepciunea Lui la înăl­
ţime; pentru care cu laude ca şi cu nişte
flori te încununează pe tine, zicând:
Bucură-te, vioara Duhului cea
dulce răsunătoare;
Bucură-te, albina raiului cea de
viaţă adunătoare;
Bucură-te, muză de cele cereşti
cântătoare;
79
Bucură-te, grădina Scripturilor
cea veselitoare;
Bucură-te, al doilea Moise care
marea eresurilor despărţeşti;
Bucură-te, că a trece prin aceasta
pe noul Israel îl povăţuieşti;
Bucură-te, stâlpul credinţei cel
de viaţă purtător;
Bucură-te, fagure de miere din iz­
vorul cel începător;
Bucură-te, hrănitorul celor săraci
de cunoştinţă;
Bucură-te, ajutătorul grabnic ce­
lor ce te cheamă cu credinţă;
Bucură-te, cel întâi în treimea ar­
hiereilor;
Bucură-te, că împodobeşti ceata
păstorilor;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

80
Condacul al 11-lea:

A vut-ai, Sfinte Părinte Vasile,


semn minunat văzut de ve­
nirea Sfântului Duh, în sfintirea
' dum-
nezeieştilor Taine. Pentru aceasta,
înfruntând neluarea-aminte a diaco­
nului, ai făcut a se despărţi prin per­
dele altarul de adunarea credincio­
şilor; de care, minunându-ne, cântăm
lui Dumnezeu Celui minunat întru
Sfintii
' Săi: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

M inune mare s-a văzut la tre­


cerea ta din viata
' aceasta,
bine-plăcutule al lui Dumnezeu Va-
sile, căci sculându-te de pe patul
morţii, ai botezat pe evreul Ioasaf cu
toată casa lui; pentru care te lăudăm,
zicând:
81
Bucură-te, că după a ta cerere,
Dumnezeu a primit a- ţ i prelungi
viaţa;
Bucură-te, că ti
' s-a încredintat
' ca
evreul să dobândească credinţa;
Bucură-te, cel ce comoara cea din
Evanghelie ai aflat;
Bucură-te, că pe aceasta prin oste­
nelile arhiereşti o ai scăpat;
Bucură-te, cerbul cel sprinten al
munţilor cereşti;
Bucură-te, înger iubit al puterilor
îngereşti;
Bucură-te, cela ce haina cea de
nuntă prin înfrânare ţi-ai împodo­
bit;
Bucură-te, că vezi pe Acela pe
Care L-ai dorit;
Bucură-te, că acum auzi cântările
ce nu se pot grăi cu limbi omeneşti;
82
Bucură-te, că acum te desfătezi în
cântări dumnezeieşti;
Bucură-te, spic ceresc cel cu însuti­
tă rodire;
Bucură-te, cel ce însetezi de a noas­
tră mântuire;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul al 12-lea:

P realuminate ierarhe Vasile,


caută cu milostivire din înăl­
ţimea munţilor cereşti spre noi care
luptăm cu multe necazuri în marea
acestei vieţi şi, primind micile noastre
laude, dă-ne ajutor cu rugăciunile tale,
ca, mântuindu-ne, să ne învrednicim a
cânta împreună cu tine lui Dumnezeu:
Aliluia!

83
Icosul al 12-lea:

A rătându-ţi-S� În��şi Mântu!­


to rul cu Sf1nţ11 Apostoh,
vrednicule de laude părinte, te-a în­
văţat lucrarea dumnezeieştii Litur­
ghii, pe care o ai lăsat Bisericii podoa­
bă de mare cuviinţă; pentru care, cu
smerenie lăudându-te, zicem tie: '
Bucură-te, al altarului diamant
nepreţuit;
Bucură-te, al păstorului fluier
aurit;
Bucură-te, cunoscătorul dogmelor
şi al canoanelor;
Bucură-te, luminătorul păstorilor
şi al soboarelor;
Bucură-te, smirna cea cu dumne­
zeiască mireasmă a Liturghiei;
Bucură-te, vrednicia cea îngereas­
că a preoţiei;
84
Bucură-te, a Bisericii făclie.lumi­
nătoare;
Bucură-te, a celor leneşi trâmbiţă
deşteptătoare;
Bucură-te, ca Pavel Bisericii lumi­
nător;
Bucură-te, ca Petru de cerească
Împărăţie descuietor; · ·
Bucură-te, gura Cuvântului din
cer tunătoare;
Bucură-te, văpaia Duhului de ere­
tici mistuitoare;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

O ' Condacul al 13-lea:


preaminunate părinte al
părin ţ ilor, Sfinte Ierarhe
Vasile, primind puţina noastră cân­
tare, precum Mântuitorul banii vă­
duvei, soleşte pentru noi trecere fără
85
primejdii în ceasul morţii, ca învred­
nicindu-ne a intra în cămara dumne­
zeieştii Împărăţii, să cântăm cu tine
împreună cântare lui Dumnezeu:
Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori).
Apoi se citesc iarăşi Icosul întâi: Cel ce
prin curăţia vieţii tale... şi Condacul întâi:
Pe tine, trâmbiţa cea cu dumnezeiască... şi
se face otpustul.

86
CUPRINS

Sfântul Vasile cel Mare


- împăratul cuvintelor, păstorul
şi dascălul vieţuirii creştine ............... 5
Viaţa Sfântului Ierarh
Vasile cel Mare, Arhiepiscopul
Cezareii Capadociei ........................... 9
Minifilocalie vasiliană
(Din scrierile Sfântului
Vasile cel Mare) ............................. 21
Acatistul Sfântului
Ierarh Vasile cel Mare ...................... 55
Redactor
Pr. Eugen Drăgoi
Tehnoredactare computerizată
lng. Simona Mavromati
Corectură
Olga Neprilescu
1-------- * povăţuiri * ----­
DE FOLOS CREŞTINULUI ORTODOX

Editura :Episcopiei Dunării de Jos


Galaţi• 2009

S-ar putea să vă placă și