Sunteți pe pagina 1din 16

BARIERE ÎN CALEA UNEI BUNE COMUNICĂRI

Comunicarea nu are loc într-un mediu steril, omogen şi protejat, ci, dimpotrivă, într-un
mediu încărcat de influenţe dintre cele mai diverse: de la influenţele naturale la cele
sociale şi culturale, de la cele individuale la cele de grup şi de masă, de la cele t
ehnice şi organizatorice la cele logice şi lingvistice, de la cele obiective la cele
subiective etc. Aceste influenţe merg de la simpla întârziere sau cosmetizare a infor
maţiei, până la completa denaturare sau chiar pierderea definitivă a acesteia. Pentru om
ul contemporan, asupra căruia presiunea informaţională este din ce în ce mai puternică, cu
noaşterea şi contracararea factorilor, care generează influenţarea negativă a comunicării,
eprezintă o cerinţă majoră. Considerată printre cele mai importante aptitudini, aptitudine
a de comunicare cuprinde şi o componenta care ţine de capacitatea de a proteja comun
icarea de influenţele negative. Unii autori din domeniul ştiinţelor comunicării grupează f
actorii care influenţează negativ comunicarea sub denumirea de “bariere de comunicare” (
Samuel C. Certo, Niki Stanton), alţii sub denumirea de “zgomot” (Shanon-Weaver, Denis
McQuail). Întrucât majoritatea autorilor au adoptat termenul de bariere de comunicar
e, voi utiliza şi eu aceasta accepţiune. Modele de analiză a barierelor de comunicare.
Potrivit lui Samuel C. Certo, barierele de comunicare sunt “factori care micşorează p
robabilitatea unei comunicări de succes.” Autorul distinge două categorii de bariere d
e comunicare: macrobariere si microbariere. Macrobarierele de comunicare “sunt leg
ate, în principal, de mediul de comunicare şi de lumea mai largă în care are loc comunic
area”. Autorul enumeră următoarele macrobariere de comunicare: nevoia sporită de informaţi
i, nevoia de informaţii din ce în ce mai complexe, contextul utilizării şi altor limbi în
comunicare, în afara celei oficiale, nevoia constantă de a învăţa concepte noi. Microbarie
rele de comunicare “sunt legate, în principal, de elemente cum ar fi comunicarea mes
ajului, sursa si destinaţia”. În rândul acestora autorul identifică: punctul de vedere al
sursei privind destinaţia, interferenţa mesajelor, punctul de vedere al destinatarul
ui privind sursa, percepţia, cuvintele cu mai multe semnificatii. Mai putin riguro
asă este prezentarea barierelor de comunicare de către Niki Stanton. Acesta enumeră o
serie de bariere, toate înscriindu-se, după modelul lui Certo, în categoria microbarie
relor, de unde se desprinde concluzia că este preocupat în mod deosebit de intimitat
ea
1
procesului de comunicare şi mai puţin de contextul acesteia. Barierele de comunicare
enumerate de Niki Stanton sunt următoarele: diferenţe de percepţie, concluzii grăbite,
stereotipii, lipsa de cunoaştere, lipsa de interes, dificultăţi de exprimare, emoţii, pe
rsonalitatea. Acelaşi tip de orientare, preponderent spre mecanismul intern al com
unicării, găsim şi la Ionel Dumbravă, care enumeră următoarele bariere de comunicare: tendi
de a auzi numai ceea ce ne-am obişnuit să auzim, ignorarea informaţiilor în dezacord cu
ceea ce cunoaştem, evaluarea prin criterii subiective a sursei obiective, percepe
rea diferită a mesajelor funcţie de situaţia concretă şi de presiunea mediului asupra sa, î
legerea de către diferite persoane în sensuri diferite a aceloraşi cuvinte, folosirea
neadecvată a elementelor procesului de comunicare, incapacitatea de stăpânire a emoţiilo
r, discernerea insuficientă a mesajelor relevante de cele cu semnificaţie irelevantă s
au nulă. În lucrarea ABC-ul comunicării manageriale, Monica Voicu si Costache Rusu apr
eciază că “barierele în procesul de comunicare reprezintă orice lucru care reduce fidelita
tea sau eficienţa transferului de mesaj” şi prezintă un tabel al barierelor de comunicar
e. Astfel: 1. Barierele de limbaj au drept cauze: aceleaşi cuvinte au sensuri dife
rite pentru diferite persoane, cel ce vorbeşte şi cel ce ascultă se pot deosebi ca pre
gătire şi experienţă, starea emoţională a receptorului poate deforma ce el aude, ideile pre
oncepute şi rutina influenţează receptivitatea, dificultăţi de exprimare, utilizarea unor
cuvinte sau expresii confuze. 2. Barierele de mediu au drept cauze: un climat de
muncă necorespunzător, folosirea de suporţi informaţionali necorespunzători, diferenţele î
e pregătirea emiţătorului şi receptorului. 3. Barierele datorate poziţiei emiţătorului sau
eptorului au drept cauze: imaginea pe care o are emiţătorul şi receptorul despre sine şi
despre receptor, caracterizarea diferită a situaţiei în care are loc comunicarea de căt
re emiţător şi receptor, sentimentele şi intenţiile cu care interlocutorii participă la com
nicare. 4. Barierele de concepţie au drept cauze: existenţa presupunerilor, exprimar
ea cu stângăcie a mesajului de către emiţător, lipsa de atenţie în receptarea mesajului, co
uzii grăbite asupra conţinutului mesajului, lipsa de interes a receptorului faţă de mesa
j, rutina în procesul de comunicare. Interesante pentru studiul barierelor de comu
nicare sunt şi observaţiile făcute asupra contextului comunicării de către Vasile Marin în
ucrarea “Comunicarea în administraţia publică” sub titlul “Determinări în construcţia comun
alizând statutul celui care iniţiază
2
şi conduce procesul de comunicare, autorul prezintă două tipuri de bariere de comunica
re: “capcane în comunicare” şi “erori logice de comunicare”. Potrivit autorului, principale
e capcane în comunicare sunt: capcana sprijinului vizual, capcana religioasă, capcan
a etnică şi rasială, capcana sexologică. Cât priveşte erorile logice, prezintă următoarele
tipice: analogia greşită, dilema vinovăţiei, generalizarea pripită, întrebarea aluzivă, op
a neautorizată, compromisul slab, eroarea post-factum, eroarea tipărită, realitatea tr
unchiată. Scopul emitentului este de a convinge interlocutorul (receptorul), astfe
l încît erorile de mai sus pot fi făcute cu intenţie sau fără intenţie. Dacă ele sunt făcut
tenţie, atunci ele nu sunt, practic, bariere de comunicare, dacă şi-au atins scopul. D
acă, însă, nu sunt făcute cu intenţie, atunci semnificaţia mesajului diferă de cea intenţio
emitent şi ele devin bariere de comunicare. Caracterizarea principalelor bariere
de comunicare. Măsuri de contracarare a acestora. Barierele de comunicare nu acţione
ază izolat, unele de altele. În procesul comunicării barierele de comunicare se succed
, se întrepătrund, se influenţează reciproc, de regulă se însumează, iar în anumite combina
duce la distorsionarea gravă a informaţiei ori la prejudicierea sau chiar blocarea
comunicării. Termenul “zgomot”, utilizat de unii autori pentru a denumi ansamblul bari
erelor de comunicare, este expresia acestui efect combinat, care este perceput c
a un factor general de diminuare a capacităţii de comunicare. Analizând, însă, barierele d
e comunicare pe tipuri şi componente, putem descoperi soluţiile optime de diminuare
a efectelor lor dăunătoare, pentru a asigura un mediu comunicaţional stabil si optim.
Macrobarierele de comunicare. Asa cum afirma Samuel C. Certo, “macrobarierele de c
omunicare sunt factori care împiedica succesul comunicarii într-un proces general de
comunicare.” Cu o caracterizare mai larga, macrobarierele de comunicare sunt acei
factori care acţionează asupra ansamblului procesului de comunicare, oarecum din af
ara lui. Specificul acestor factori este acela că ei nu intervin direct în structura
comunicării, fiind de altă natură decât materialul comunicării, care este informaţia propr
u-zisă. Tocmai de aceea aceste bariere pot fi denumite şi bariere contextuale. O pri
ma categorie de macrobariere este cea a macrobarierelor tehnico-economice. Carac
teristica acestora este aceea că ele acţionează din interiorul mediului în care are loc
comunicarea. Astfel, nevoia sporită de informaţii, deci creşterea volumului acestora,
ca urmare a creşterii nivelului şi complexităţii vieţii social-culturale, vine, la un mome
nt dat, în contradicţie
3
cu capacitatea de operare a reţelelor de informaţii, dar şi cu capacitatea de absorbţie
a acestora de către actorii comunicării: sursa şi receptorul. Solutia contracarării aces
tei bariere este selectarea informatiilor în funcţie de importanţa lor, precum şi distri
buirea lor numai spre receptorii absolut interesaţi de ele. Totodată, se impune aleg
erea redundanţei optime a informaţiei, chiar dacă folosirea mai multor semne decât ar fi
necesar pentru receptare ar părea o şi mai mare încărcare a canalelor de comunicare. În c
e priveşte complexitatea tot mai mare a informaţiilor, ea ţine tot de contextul social
cultural. Informatizarea si matematizarea proceselor economico-sociale, încorporar
ea tot mai accentuată a noilor descoperiri ştiinţifice în viaţa socială implică inevitabil
reştere a complexităţii materialului necesar a fi comunicat, fapt care, de asemenea, p
oate determina reducerea capacităţii de preluare a acestei complexităţi de către sistemele
de comunicare. Soluţiile contracarării acestei macrobariere pot fi găsite pe două direcţi
i convergente: pe de o parte, simplificarea la maxim a procesului de comunicare şi
selectarea receptorilor în funcţie de capacitatea de înţelegere, iar pe de altă parte, ap
ropierea receptorilor de complexitate, printr-o permanenta pregatire ştiinţifică. Un c
az aparte este cel al nivelului de dezvoltare economica. El se constituie ca mac
robarieră de comunicare în mod deosebit în comunicarea externă, între diferite organizaţii,
dar şi în cea internaţională. Nivelele de dezvoltare economică diferite ale unor organizaţi
, state sau regiuni sunt factori care frânează dezvoltarea, între acestea, a unei comu
nicări eficiente. Fiecare dintre părţile participante la proces are un alt sistem de c
anale de comunicare, un alt model al categoriilor şi codurilor, chiar un alt obiec
t al comunicării. Dincolo de diferenţele lingvistice, care pot fi atenuate printr-o
buna organizare a transferului de semnificaţii, rămân diferenţele tehnologice, operaţional
e, conceptuale care fac, uneori, aproape imposibilă angrenarea eficientă a sistemelo
r informaţionale. Dificultăţile prin care trec, în prezent, ţările care aderă la structuril
uropene şi euroatlantice se datorează, în bună măsură, şi barierelor de comunicare determin
de nivelele diferite de dezvoltare economică. Acest domeniu este cel mai greu de
abordat în termenii soluţiilor de contracarare. Apropierea nivelurilor de dezvoltare
economică este un deziderat de foarte lungă durată, fără realizări spectaculoase pe termen
scurt. Cu toate acestea, pe plan internaţional se iau anumite măsuri, în special pe li
nia apropierii modelelor şi sistemelor de comunicare. În acest scop, tarile dezvolta
te, ca şi organizaţiile internaţionale, investesc sume considerabile, atât în modernizarea
infrastructurilor de
4
comunicare, cât şi în introducerea, în sistemele educaţionale din ţările rămase în urmă, a
ncepte şi modele de comunicare. A doua categorie de macrobariere este cea denumită g
eneric, macrobarierele culturale. Contextul cultural are o semnificaţie majoră pentr
u determinarea eficienţei comunicării. JeanClaude Abric observa faptul că “în sens strict,
microcultura unei organizaţii, a unei instituţii, a unui grup social dat determină mo
duri de comunicare şi un sistem de interacţiuni care poate fi în totalitate specific,
altfel spus care poate fi înţeles şi aplicat exclusiv în acest context limitat. În sens la
rg, fiecare dintre noi ştie din propria experienţă că tentativa de a comunica cu interlo
cutori aparţinând altei culturi - în lipsa unor mijloace potrivite de codare şi decodare
a informaţiei transmise – poate fi un demers de o dificultate extremă.” Probleme majore
apar şi în ceea ce priveşte diferenţele religioase. Se ştie că diferitele doctrine religio
se privilegiază anumite simboluri, semnificaţii, comportamente, atitudini si practic
i care trec dincolo de experienţa religioasă, în experienţa practică, inclusiv în cea de co
unicare. De aceea, comunicarea între indivizi sau grupuri umane cu apartenenţe relig
ioase diferite este pusă, uneori, în dificultate. Sunt de notorietate dificultăţile actu
ale ale guvernului francez privind implementarea unei norme legale care interzic
e folosirea simbolurilor religioase în şcoli şi instituţii publice. La toate acestea se
adaugă diferenţieri legate de obiceiuri, tradiţii, mentalităţi încorporate în sisteme difer
de moral şi coduri etice diferite. O macrobarieră culturală unanim recunoscută este bar
iera lingvistică. Comunicarea, îndeosebi în organizaţiile multietnice, este puternic afe
ctată de diferenţele lingvistice dintre membrii acestor organizaţii. Se ştie, deja, că în t
ntativa unui mare număr de cetăţeni români de a găsi locuri de muncă în ţările dezvoltate,
arieră este necunoaşterea limbii oficiale a ţării respective. Aceasta, întrucât prima grijă
managerilor firmelor angajatoare este aceea de a putea comunica cu angajatul. La
nivelul comunicarii dintre organizaţii, bariera este mai uşor de contracarat, prin
pregătirea specială a unor interpreţi. La nivelul intern al organizaţiilor, însă, nici timp
l şi nici resursele organizaţiei nu permit folosirea interpretului. Iată şi câteva măsuri g
nerale de contracarare a macrobarierelor culturale în comunicare: • Dezvoltarea unor
actiuni de cunoaştere reciprocă a culturilor aflate în relaţie de comunicare; • Identific
area acelor obiceiuri, mentalităţi, reguli de conduită ale partenerilor de comunicare
care au semnificaţie pentru comunicare;
5
• Respectarea credinţei religioase a fiecărui partener fără nici o discriminare. Sunt cont
raproductive atât discriminarea negativă (interdicţia, blamarea, opresiunea, obligarea
), cât si discriminarea pozitivă (stimularea diferenţei, încurajarea prozelitismului, ac
ordarea de bonificaţii pe criterii religioase etc.); • Pregatirea minuţioasă a canalelor
de interpretare în situaţia derulării unor acte de comunicare între grupuri umane sau i
ndivizi care folosesc limbi diferite. Încercarea unor psihologi de a utiliza limba
partenerului de dialog în condiţiile cunoaşterii aproximative a acesteia este contrap
roductivă şi poate determina pierderi însemnate în înţelegerea reciprocă. Sunt mai puţin tr
în literatura de specialitate macrobarierele social-politice. Neglijarea influenţei
acestora asupra comunicării ar fi, însă, o greşeală, în condiţiile în care apar destul de
ificultăţi majore de comunicare provocate de acestea. Este suficient să evidenţiem dific
ultăţile de comunicare într-un grup uman în care membrii acesteia aparţin sau sunt simpati
zanţii unor partide politice aflate în raporturi de opoziţie. Când aceşti membri au, în res
ectivele partide, şi funcţii de conducere, prăpastia comunicării este şi mai evidentă, cu t
ate recomandările celor care susţin că simpatiile politice pot fi eludate. Contracarar
ea barierelor social-politice este aproape la fel de grea ca si cea a barierelor
tehnico-economice si dependenta de ele. Ea înseamna actualizarea permanenta a leg
islatiei, deschidere internationala, asistenta interna si internationala pentru
segmentele defavorizate ale societatii, iar în plan politic maturizarea clasei pol
itice, schimbarea mesajului politic, din unul distructiv în unul constructiv, asim
ilarea regulilor jocului politic intern si international. Microbarierele de comu
nicare. Considerate de Samuel C. Certo “factori care împiedica succesul comunicarii în
tr-un proces specific de comunicare”, microbarierele de comunicare pot fi denumite
si bariere de proces, ele actionând din intimitatea procesului, pe componentele s
i fazele acestuia. Literatura de specialitate consacra cea mai mare importanta a
cestui tip de bariere de comunicare. Fiind relative la un proces care poate fi i
zolat şi analizat pe părţi, acest tip de bariere pare mai uşor de conceptualizat şi măsurat
Analiza continutului si semnificatiei acestor bariere se face tinând cont de comp
onentele procesului de comunicare (sursa, canal, receptor) si relatiile dintre e
le. 1. Microbariere ale sursei de comunicare. Microbarierele-capcane (Vasile Mar
in) se exprimă ca inabilităţi ale sursei de a elimina din comunicare expresii si atitu
dini cu impact negativ asupra perceptiei corecte a mesajului. Capcanele apar ca
rezultat al unei slabe pregătiri
6
nemijlocite a sursei pentru actul de comunicare. Asemenea capcane pot apărea mai a
les în comunicarea orală, unde impactul este imediat şi de mare anvergură, afectând nu num
ai relaţia directă sursă-receptor, ci şi relatia dintre membrii grupului participant la
comunicare. Astfel de capcane sunt prezente şi în comunicarea scrisă, cu efecte mai puţi
n accentuate, însă. Evitarea unor capcane de acest gen se face prin pregătirea temeini
că a sursei de comunicare, îndeosebi în domeniul artei de a comunica. Cât priveşte capcana
sprijinului vizual, autorul observă ca sprijinul pe imagini are efect numai daca
acestea au legătură directă şi imediată cu conţinutul mesajului şi fac parte, îndeobste, di
tura receptorului. Abundenţa de imagine poate fi mai dăunătoare ca absenţa acesteia. În co
ndiţiile dezvoltării explozive a mijloacelor moderne de comunicare si imagine, unii
folosesc cu orice preţ asemenea mijloace, nu neapărat pentru creşterea eficienţei comuni
cării, ci pentru a fi în pas cu moda. Vasile Marin vorbeste si de natura acestui tip
de capcana în intimitatea procesului de comunicare. Autorul vorbeste de unitatea
dintre imagine si continutul comunicarii, precum si de justa masura a actului de
ilustrare a cuvântului cu imagine: “Exagerarea în ilustrarea vizuala conduce la dilua
rea conţinutului util al comunicarii.” O alta categorie de bariere ale sursei sunt c
ele psihologice care au drept caracteristici: dificultăţile de exprimare, emoţiile sau
personalitatea - la Niki Stanton, incapacitatea de stapânire a emoţiilor - la Ionel
Dumbravă, dificultăţile de exprimare, imaginea de sine, sentimentele - la Monica Voic
u. Caracterul manipulativ, amorul propriu exagerat, spiritul posesiv, dictatoria
l sunt aspecte ale personalităţii pomenite deja, care tin de mentalitate. De importa
nta deosebita, din perspectiva psihologica, este imaginea de sine. Jean- Claude
Abric prezinta doua componente ale imaginii de sine: eul intim si eul public. Eu
l intim este exprimat ca “imagine pe care individul sio face despre sine, despre f
ortele si slabiciunile sale, despre adevărata sa competenţă, despre caracteristicile p
ersonale”, iar cel public este “imaginea despre sine pe care o oferim celorlalţi şi care
poate fi radical diferită de imaginea intimă”. Autorul consideră că “în orice situaţie de
acţiune, individul se va comporta în funcţie de ceea ce crede că este şi de ceea ce vrea să
pară.” 10 PROPOZIŢII CARE “UCID” COMUNICAREA 1. Este imposibil! 2. Credeţi că nu am ce face
FATURI PENTRU O BUNĂ COMUNICARE 1. Nu vorbiţi în timp ce altul vorbeşte. 2. Destindeţi int
erlocutorul.
7
3. Aceasta nu vă priveşte! 4. Nu aceasta este problema! 5. De cât timp sunteţi la noi? 6
. Aceasta este problema dumneavoastră! 7. N-am timp, veniţi mai târziu! 8. Descurcaţi-vă!
9. Aceasta n-am hotărât-o eu! 10. Aşa e peste tot!
3. Ascultaţi şi arătaţi că sunteţi dispus la ascultare 4. Îndepartati toate perturbarile. 5
u-l judecaţi, puneţi-vă în locul interlocutorului. 6. Răbdare! Nu vă grăbiţi! 7. Stăpâniţi-
lasati coplesit de critici sau de agresiuni. 9. Puneţi problemele în mod constructiv
. 10. Nu întrerupeţi brutal.
O problema specială, din punct de vedere psihologic, este aceea a dificultatilor d
e exprimare. Nu toate dificultatile de exprimare au cauze psihologice. Unii oame
ni au blocaje de vorbire sau dificultati de pronunţie cauzate de stări psihice, alţii
de configuraţii anatomofiziologice. De regulă, aceste dificultăţi sunt sesizabile relati
v uşor. Unele influenţează comunicarea, în sensul distorsionării sunetelor care formează me
ajul (modificarea pronunţiei anumitor litere), altele determină un anumit comportame
nt al receptorului, care este abătut de la semnificaţia propriu-zisă a mesajului, întrucât
îi atrag atenţia asemenea dificultăţi (ticuri verbale, gesturi reflexe care însoţesc pronu
a, onomatopee repetate – în comunicarea orală; locuri comune, limbaj “de lemn”, expresii s
au construcţii argumentative ilare – în comunicarea scrisă). Dificultăţile de exprimare sun
mai importante ca bariere în comunicarea orală şi se manifestă mai accentuat atunci când
sursa şi receptorul nu sunt în contact nemijlocit. Trecerea celor cu dificultăţi de oral
itate în planul al doilea al comunicării, perfecţionarea permanentă a personalului prin
studii de logică şi gramatică, consilierea psihologică şi lingvistică a celor depistaţi cu
icultăţi sunt numai câteva dintre măsurile care pot diminua influenţa barierelor psihologi
ce asupra comunicării. De mare importanţă în studierea microbarierelor sursei este cunoaşt
erea barierelor lingvistice si culturale. Orice act de comunicare are loc într-un
mediu cultural determinat. Din punctul de vedere al sursei, el presupune utiliza
rea unei limbi si a unui sistem de semne si simboluri, integrarea comunicarii într
-o matrice culturala determinata, precum si luarea în
8
considerare a unui anumit nivel de instrucţie culturală. Comunicăm într-o limbă oficială sa
întro limbă de circulaţie internaţională, în limba literară sau în dialect, jargon, argou.
nicăm în limbaj tehnic, filosofic, medical, informatic. Comunicam la nivelul simtulu
i comun sau la nivel academic. Toate acestea presupun, pentru sursa comunicarii,
o anumita competenţă de comunicare. În utilizarea limbii literare, greşelile de ortogra
fie sau de punctuaţie, dezacordurile de gen, număr şi caz, interpretarea eronată a semni
ficaţiei unor termeni şi folosirea lor cu sens impropriu etc. sunt bariere care pot
distorsiona serios comunicarea. Tot de barierele culturale ţine şi nivelul general d
e instrucţie culturală şi de educaţie al sursei comunicării. Mai ales în managementul admin
strativ acest tip de barieră este evident. Gasim în posturi de decizie administrativă
oameni cu o cultura precară, ale căror mijloace culturale de comunicare sunt cantona
te în derizoriu, în banalitate sau în zona argoului de mahala. Adesea, în comunicarea ve
rbala, asemenea limbaj este asociat si cu un comportament nonverbal de comunicar
e din acelasi registru. Rezultatul nu poate fi decât o deteriorare a relatiei de c
omunicare, fie ca rezultat al incapacitatii de adaptare a receptorului, fie ca u
rmare a discreditarii sursei, sub aspectul seriozitatii si credibilitatii. Micro
bariere ale receptorului comunicarii manageriale. Una dintre funcţiile de bază ale c
omunicării este influentarea receptorului de a accepta si a aplica decizii, dispoz
itii, norme si valori. Pentru realizarea acestei functii, receptorul trebuie sa
fie situat în anumite împrejurari favorabile: sa primeasca mesajul, acesta sa fie înte
les corect, sa fie acceptat, sa fie interesant pentru receptor, sa fie accesibil
abilitatilor si capacitatii de executie a receptorului, receptorul sa nu fie împi
edicat, voit sau întâmplator, sa recepteze, sa înteleaga si sa actioneze etc. Cu toate
acestea, în comunicarea reala, în contextul receptarii apar numeroase dificultati,
numite, aici, microbariere ale receptorului. Toate aceste bariere au ceva comun:
ele provin din starea psihologica a receptorului, fie ca este vorba de o stare
permanenta, tinînd de caracter, personalitate, obisnuinte, fie ca este vorba de o
stare ocazionala, tinând de oboseala psihica, stres, interes etc. Indiferent daca
sunt permanente sau ocazionale, barierele psihologice influenteaza receptarea me
sajului în mai multe moduri caracteristice: • Stabilirea unei ordini de prioritate a
informatiilor din mesaj, alta decât cea intentionata de sursa; • Eludarea unor info
rmatii considerate de receptor ca neinteresante, nesemnificative, în dezacord cu c
eea ce stie etc.;
9
• Pierderi neintentionate din continutul mesajului, pe fondul stresului, al obosel
ii; • Raspuns inadecvat la mesaj, ca urmare a intereselor, stereotipiilor, caracte
rului, personalitatii sau obisnuintelor receptorului. 2. Microbariere comune, al
e sursei si receptorului. Asa cum subliniaza Samuel C. Certo, “comunicarea de succ
es se refera la un proces de comunicare interpersonala în care informatia pe care
sursa intentioneaza sa o împărtăşească destinatarului este identică semnificaţiei pe care o
codează destinatarul din mesajul transmis.” În mod evident, comunicarea de insucces ap
are când identitatea lipseşte. Cele mai severe microbariere de comunicare, care dist
rug această identitate, sunt cele care privesc relaţia dintre sursă si receptor. Ele s
e exprimă ca diferenţe între sursă si receptor, care afectează comunicarea. În cel mai înal
rad îi preocupă pe specialişti diferenţa de semnificaţie dată cuvintelor. În limba română,
icare altă limbă, exista numeroase cuvinte polisemantice ca şi numeroase situaţii de uti
lizare, care schimbă complet semnificaţia acestora. Bariere de natura diferentelor c
ulturale apar si atunci când partenerii de comunicare au o instructie culturala di
ferita sau apartin unor structuri culturale diferite. Comunicarea academica pres
upune parteneri cu pregatire academica. Atunci când unul dintre parteneri nu are a
ceasta pregatire, cel cu pregatire superioara trebuie sa utilizeze un registru d
e cuvinte accesibil celui cu pregatire inferioara. Altfel comunicarea este vicia
ta sau chiar blocata. Se înteleg foarte bine pe teme de specialitate medicii între e
i, inginerii între ei, dar apar sigur dificultati atunci când asemenea teme sunt abo
rdate în relatia cu parteneri de dialog de alta specialitate. Tocmai de aceea este
recomandabil să evitam punerea în discuţie a problemelor noastre profesionale în relaţia
cu cei de altă specialitate. Este recomandabil, moral si practic, “sa nu ne dam cu p
arerea” în probleme care nu sunt de competenţa noastră ştiinţifică. Revenind la punctul de
ere al lui Samuel C. Certo, acesta pare deosebit de sugestiv prin explicatiile p
e care acesta le furnizeaza. Autorul observa ca “oamenii vorbesc despre un subiect
, de regula, în mod diferit cu semenii lor pe care-i considera informati, în raport
cu semenii pe care-i considera neinformati. Destinatarul poate sesiza atitudinea
sursei, fapt care blocheaza adesea o comunicare de succes.” Despre punctul de ved
ere al receptorului, autorul spune ca “daca destinatarul considera ca sursa are o
credibilitate mica în domeniul în care face comunicarea, destinatarul poate sa filtr
eze o mare parte a mesajului sursei si sa acorde o mica atentie mesajului primit
.” Pentru eliminarea acestor puncte de vedere sau cel putin pentru
10
apropierea lor, partenerii de comunicare trebuie sa se accepte reciproc. Vasile
Marin explica în ce consta acceptul comunicarii: el “este determinat în primul rând de d
orinta partenerilor de a-si oferi prilej de reciproca definire a relatiilor lor,
fiecare cautând sa înteleaga substanta si temeinicia relatiei care îi uneste precum s
i natura diferentierilor si particularitatilor acesteia. Samuel C. Certo recoman
da receptorilor “sa ramâna mereu deschişi în raport cu oamenii cu care comunica si sa fi
e atenti sa nu transmita nici o atitudine negativa prin comportamentul lor de co
municare”, iar în calitate de receptori, le recomanda sa încerce sa ia în considerare va
loarea mesajului pe care îl primesc fara sa tina cont de atitudinile personale pe
care le au fata de sursa. Multe idei valoroase se vor pierde – spune autorul – daca
ei vor permite ca mesajele pe care le primesc sa fie influentate de sentimentele
personale.” Diferentele de interes sunt microbariere de comunicare ce intervin într
e sursa si receptor ca urmare a importantei pe care o da fiecare partener mesaju
lui comunicat sau ca urmare a unor interese reciproce. În primul caz, sursa poate
exagera importanta mesajului transmis sau poate privilegia o anumita latura a ac
estuia, în functie de propriile interese. La rândul sau, receptorul poate fi lipsit
de interes fata de un anumit mesaj, îl poate ignora sau trata cu superficialitate.
“E în zadar sa vorbesti celui ce nu vrea sa te asculte”, spunea M. Eminescu; Diderot
spunea ca ”cei mai cumpliti surzi sunt cei care nu vor sa auda”, iar Seneca preciza
ca “nu trebuie sa vorbesti decât cui vrea sa te asculte.” Recomandarea marelui savant
Nicolae Iorga suna astfel: “Înainte de a discuta cu cineva, sa te informezi daca nu
cumva are un interes sa fie de alta parere. Atunci nu-ti mai strica vorba degeab
a.” În cel de-al doilea caz, fie sursa are un interes special în raport cu receptorul
(de exemplu, obtinerea votului acestuia în alegeri, atragerea lui într-o activitate
sau grup de interese, convingerea lui de a cumpara un anumit produs, distragerea
atentiei de la anumite aspecte pe care sursa vrea sa le ascunda etc.), fie rece
ptorul manifesta un interes anume în raport cu sursa (obtinerea unor foloase, expr
imarea atasamentului, ascunderea propriilor limite sau defecte etc Se poate spun
e, în concluzie, ca sursa si receptorul nu sunt nici pe departe componente neutre
ale procesului de comunicare; oameni fiind, cu o anumita zestre intelectuală, cu i
nterese, stereotipii si prejudecăţi, cu simpatii si antipatii, ei influenţează procesul
de comunicare, iar barierele datorate relaţiilor dintre ei sunt semnificative. Cal
ea fundamentala de prevenire şi înlăturare a acestor bariere este cunoaşterea reciprocă. C
u cât partenerii de comunicare se cunosc mai bine, cu atât prejudecăţile se diminuează, ia
r capacitatea de a ocoli sau eluda sensibilităţile celuilalt creşte. Denis McQuail reţin
e aprecierea unui cercetător american, Wagner, cu privire la
11
cunoasterea reciproca a partenerilor: “Orice fel de comunicare presupune o acordar
e reciproca între comunicator si destinatarul comunicarii. Aceasta relatie se stab
ileste prin împartasirea experientei celuilalt în termenii timpului interior… prin exp
erienta apartenenţei comune…’Noi’, cei care comunicăm unul cu celălalt, înseamnă, aşadar, p
are simultană a partenerilor la dimensiuni diferite ale timpului exterior si inter
ior – într-un cuvânt, înseamnă a creşte împreună, a coevolua. Acest adevar priveşte toate t
de comunicare.” 3. Microbariere ale canalului de comunicare. Întelegem prin canal d
e comunicare totalitatea mijloacelor tehnice, logice si culturale prin care se a
sigura transmiterea mesajelor între doi parteneri de comunicare şi cuprinde: sisteme
le de transmisie-receptie; sistemele de transport; sistemele de codificare-decod
ificare. Analiza microbarierelor dependente de canalul de comunicare presupune l
uarea în considerare a acestor componente si a caracteristicilor lor esenţiale. Cu e
xcepţia comunicării orale faţă-n faţă, toate celelalte modalităţi de comunicare implică uti
unor mijloace tehnice de comunicare, de la cel mai simplu (creionul si hârtia sau
semnalele luminoase) până la cele mai complexe (cum ar fi satelitii de comunicare s
au INTERNETul). De calitatea acestor mijloace, de nivelul lor de dezvoltare tehn
ică depinde în mare măsură eficienţa comunicării. De fiecare data când apar defectiuni la m
oacele tehnice de comunicare sau inabilitati în utilizarea acestora, apar barierel
e tehnice de comunicare. Între cele doua unităţi de comunicare pot apărea numeroase alte
perturbări ale mesajului, cauzate de influenţele mediului prin care se transportă mes
ajul. Alegerea corectă a mijloacelor tehnice de comunicare, asigurarea functionari
i permanente a acestora la parametri optimi, actualizarea permanentă a nivelului t
ehnic al lor, în pas cu noutatile tehnico-stiintifice, reprezintă modalităţile cele mai
bune de diminuare a influentei barierelor tehnice de comunicare. O problema de m
are finete în analiza barierelor de comunicare proprii canalului este aceea a micr
obarierelor ce apar în procesul de codificare si decodificare a mesajelor. Apar si
tuaţii de viciere a comunicarii sau chiar de blocare a acesteia. Printre acestea e
numeram: - insuficienta cunoastere de catre parteneri a masurii în care celalalt s
tapâneste sistemul de coduri pe care intentioneaza sa-l utilizeze. Un mesaj transm
is într-o limba pe care receptorul n-o cunoaste este un mesaj ratat; folosirea, în c
omunicare, a unor termeni de specialitate inaccesibili receptorului duce, de ase
menea, la blocarea comunicarii; eliberarea unui permis de conducere auto unei pe
rsoane care nu cunoaste semnificatia semnelor de circulatie este o eroare
12
care pune în pericol grav pe participantii la traficul rutier, inclusiv pe persoan
a care obtine permisul în asemenea conditii; - codificarea defectuoasa. O asemenea
dificultate apare mai ales în comunicarea scrisa, atunci când codificatorul nu cuno
aste si nu respectă regulile gramaticale de scriere a propoziţiilor şi a frazelor, sem
nele de ortografie si de punctuatie, ceea ce poate duce în eroare receptorul. Este
cunoscut faptul ca o singura virgula pusa în locuri diferite poate schimba radica
l semnificatia comunicarii, ca în exemplul: “Omul trece, puntea cade-n apa” / “ Omul tre
ce puntea, cade-n apa”. În comunicarea orală, pronunţarea cu o anumită cursivitate, fără pa
sesizabile, a unor cuvinte alăturate, poate crea confuzii. Este sugestivă pentru co
municarea orală ghicitoarea româneasca: “Doi olteni trecura podul înainte si-napoi trecu
ra doi. Câti olteni trecură podul înainte şi-napoi?” În oralitate, grupul de cuvinte “trecu
doi” poate fi interpretat si cu semnificatia “trecu Radoi”, unde Radoi este nume speci
fic oltenesc. În primul caz, răspunsul este: doi; în al doilea caz, raspunsul este: un
u. Receptorul este pus în dificultate, dacă nu vede textul scris. Iată recomandările lui
J.C. Abric, în legătură cu calitatea codului: “Calitatea unui act de comunicare depinde
în mare măsură de calitatea şi pertinenţa codului utilizat, care va fi cu atât mai eficien
, cu cât va fi mai adaptat la natura informaţiei vehiculate, la finalitatea situaţiei şi
la caracteristicile actorilor implicaţi. Se poate spune ca pentru orice comunicar
e exista un cod optim – acela care permite cea mai buna întelegere a mesajului trans
mis. Apoi, codul trebuie elaborat totdeauna în functie de receptor. Într-o situatie
de comunicare vizînd transmiterea sau schimbul de informatii, codul utilizat va fi
cu atât mai perfrmant, cu cât va fi mai putin ambiguu. Polisemia, ambiguitatea codu
lui sunt întotdeauna sursele unor dificultati de comunicare.” Pentru a asigura efici
enta maxima a comunicarii, în unele împrejurari, concomitent cu sau înainte de transmi
terea mesajului se pun la dispozitia receptorului si instructiuni de utilizare a
sistemelor de coduri. Asemenea instructiuni apar în comunicarile stiintifice, în tr
atate si manuale de specialitate, în pachetele de SOFT pentru mijloacele informati
ce, prin definirea prealabila a unor termeni sau semne utilizate sau ca document
e de sine stătătoare, cum este codul rutier sau codurile folosite la criptarea si de
criptarea informatiilor cu caracter secret. Exista, de asemenea, reguli nescrise
, stabilite pentru utilizarea unor coduri de comunicare în grupurile mici: echipe
de munca, echipe sportive, grupuri de prieteni etc. De gradul de precizie a aces
tor instructiuni, de capacitatea lor de a cuprinde cât mai multe situatii de utili
zare a codului pe care-l însotesc
13
depinde calitatea comunicarii. Ele, însa, trebuie sa mai îndeplineasca o calitate: u
surinta în utilizare, în memorare, capacitatea de a reda cu cât mai mare fidelitate se
mnificatia semnelor utilizate, iar pentru cele secrete, dificultatea maxima de a
fi descifrate de catre adversari. Microbarierele canalului cuprind şi microbarier
ele de zgomot. Literatura de specialitate le consacra un loc aparte. Jean Lohiss
e defineşte zgomotul ca “perturbări aleatoare care pot deforma sau altera informaţia” Pute
m imagina o listă a acestor perturbări: zgomotul funcţional al aparaturii de transmisi
e-recepţie; zgomotele produse de fenomene ale naturii, sub formă de paraziţi sau pertu
rbări sonore, luminoase, de confort etc.; zgomotul specific comunicării într-un public
aleatoriu, preocupat de altceva; bruiajele naturale sau artificiale, neintenţiona
te sau intenţionate . După cum se observă, unele zgomote sunt de natura tehnica, altel
e de natura umana; unele sunt intentionate, altele neintentionate. Protectia împot
riva acestora se face potrivit naturii lor, astfel: alegerea canalului de comuni
care potrivit, în functie de natura mesajului; folosirea de mijloace de comunicare
performante, cu mare fidelitate; luarea unor masuri de protectie fata de bruiaj
ul intentionat; evitarea comunicarii cu un public ostil si indiferent sau în preze
nta acestuia; folosirea unui coeficient optim de redundanta pentru receptarea co
recta a mesajului. Din prezentarea barierelor de comunicare rezulta o mare inter
ferenţă a acestora. De altfel, comunicarea are loc într-un mediu comunicaţional complex,
în care factorii favorizanţi şi cei defavorizanţi coexistă şi îşi modifică permanent locul
tanţa. Se poate vorbi, în termenii utilizaţi de specialistii în antropologia comunicarii
, de un “sistem global de comunicare”. Acest system este gândit ca “o constructie comuna
, în complementaritate, opozitii, contradictii, în ambiguitati de orice fel”, rod al u
nei “ordini negociate” între actori si mediul social. Prin urmare, comunicarea nu are
loc doar într-un mediu social ca loc al întâlnirii, ci ca factor de constituire a semn
ificatiilor, astfel încât nu poate fi neglijat nici intenţionalitatea şi sensurile date
mesajului de actorii comunicării, dar nici influenţa exercitată asupra acestora de med
iul social, ca mediu producător de cultură. BIBLIOGRAFIE: 1. Abric, Jean-Claude, Psi
hologia comunicarii, Teorii si metode, Editura Polirom, Iaşi, 2002.
14
2. 3. 4. 5. 6. 7. 8.
Certo, Samuel C., Managementul modern, Editura Teora, Bucureşti, 2002 Dumbravă, Ione
l, Management general, Editura Fundatiei “România de Mâine”, Bucuresti, 2000 Jean Lohiss
e, Comunicarea, De la transmiterea mecanica la interactiune, Editura Polirom, Iaşi
, 2000 Marin, Vasile, Comunicarea în administratia publica, Fundatia “Dacia”, Bucureşti,
2002 McQuail, Denis, Comunicarea, Editura Institutul European, Bucureşti, 1999 St
anton, Niki, Comunicarea, Societatea Stiinţă & Tehnică, Bucureşti, 1995 Voicu, Monica, R
usu, Costache, ABC-ul comunicarii manageriale, Editura “Danubius, Braila, 1998
15