1

ALBERT-FRANCOIS CREFF: „MANUAL DE DIETETICĂ ÎN PRACTICA CURENTĂ, Editura POLIROM,

2010, pag. 295-323

Adolescenţii

Alimentaţia adolescenţilor răspunde anumitor cerinţe specifice:

- nevoia de autonomie: tinerii evită pe cât posibil sa ia masa în familie şi preferă să

mănânce cu prietenii de câte ori pot;
- lipsa mijloacelor finanaciare şi dorinţa de a nu aloca prea mult timp şi prea mulţi bani
unei activităţi ce nu pare a fi prea importantă. Este şi una dintre explicaţiile succesului
fost-foodurilor, care oferă însă o alimentaţie hiperlipidică şi hiperglucidică. Consumul
excesiv de băuturi bulci şi mai ales de sucuri carbogazoase poate provoca un dezechilibru
alimentar. Adolescenţii înlocuiesc adesea mâncare, sursa de nutrimente, cu aceste sucuri.
Rezultatul poate fi o întârziere a dezvoltării. Sucurile carbogazoase sunt de altfel şi foarte
cariogene, din cauza conţinutului lor de zahăr, dar şi a acidităţii lor;
- adolescentul pune adesea pe primul loc aspectul fizic. El este gata să facă orice pentru a
avea un corp frumos. Recomandările, dacă sunt urmate, vor influenţa major
comportamentul alimentar al viitorului adult. Aceste recomandări vor fi cu atât mai bine
însuşite şi respectate cu cât vor pune mai mult accentul pe menţinerea unui corp sănătos
şi armonios. Mesajele legate de prevenirea unor boli care ar putea să apară ani de zile mai
târziu sunt însă adesea neluate în seamă;
- o suplimentare a calciului este adesea necesară mai ales la adolescente. La peste 60%
dintre ele, aportul de calciu este mai mic de două treimi din necesarul recomandat. Şi
aceasta în condiţiile în care tocmai în adolescenţă fixarea calciului în oase este maximă şi
acuma se hotărăşte sănătatea oaselor pe viitor. Aportul zilnic de calciu al adolescenţei
trebui să fie în jur de 1.200 mg. Prin acest aport va fi evitat riscul apariţiei mai târziu a
osteoporozei. Cele două treimi din aportul de calciu vor fi asigurate prin consumul de
lactate;
- în prezent se recomandă administrarea în fiecare iarnă a 100.000-200.000 de unităţi de
vitamina D adolescenţilor şi preadolescenţilor.

Alimentaţia adolescenţilor diferă simţitor de cea a adolescentelor. Tulburările de

comportament alimentar sunt mult mai rare la băieţi. Aceştia îşi impun mult mai puţin frecvent
decât fetele regimuri restrictive dezechilibrate. Ei sunt însă mai adesea tentaţi să consume alcool
în exces.
În urma unui chestionar detaliat, specialistul va lua în calcul stilul de viaţă şi activităţile
fizice pe care adolescenţii le desfăşoară de obicei. Acestea pot diferi foarte mult de la o perioadă
la alta şi de la un adolescent al altul.
 2

Trebuie controlată mai ales alimentaţia tinerilor sportivi şi în special sportivelor, la care
există un risc mai mare să nu fie acoperit necesarul de calorii mai ridicat la această vârstă.
Dacă indecele de masă corporală scade, pot apărea dereglări ale menstruaţiei şi probleme
de mineralizare osoasă. Sportivelor trebuie să li se explice la ce riscuri se expun când vor să
slăbească prea mult ca să-şi îmbunătăţească performanţele sau ca să corespundă criteriilor
extreme de dure impuse de anumite activităţi (dans, gimnastică). La adolescente, sportul de
performanţă, atunci când presupune foarte multe antrenamente, poate impiedica dezvoltarea
normală a masei adipoase indispensabile pentru metabolismul estrogenilor şi o menstruaţie
regulată.
La sfârşitul perioadei de creştere, masa slabă a tinerilor este de două ori mai mare decât
cea a tinerelor. De acizi, rezultă, dată fiind solicitarea metabolică mai redusă din partea masei
adipoase, un necesar caloric mai redus la o fată decât la un baiat de aceeaşi statură.
Aportul de micronutrimente este adesea insuficient, mai ales dacă adolescentul îşi impune
regimuri hipocalorice.
Astfel, un aport insuficient de calciu ar putea favoriza mai târziu apariţia osteoporozei.
Trebuie asigurat şi un consum suficient de carne, adesea rău privită (ar putea să îngraşe şi
să conţină substanţe nocive).
Odată cu prima menstruaţie, aportul de fier începe să fie adesea sub valoarea
recomandată (15-18 mg/zi). Se estimează că aproximativ 8% dintre adolescente suferă de
anemie feriprivă moderată, cauzată atât de aportul insuficient cât şi de nevoile ridicate, legate, pe
de o parte. De dezvoltarea ţesuturilor, iar pe de altă parte de creşterea masei eritrocitare.
Carenţa marţială poate sta la originea unei rezistente scăzute la infecţii, a unei astenii, a
unei creşteri ponderale încetinite şi a unor performanţe intelectuale mai reduse.
La cel mai mic indiciu de lipsa de fier, se masoară feritinemia şi va fi prescris un aport
suplimentar de fier.

Baze teoretice

Din punct de vedere catitativ

Adolescentul se afla în plină creştere:

- metabolismul său bazal necesită, pentru a asigura dezvoltarea ţesuturilor, un aport

suplimentar cam cu 50% mai mare decât cel al unei persoane adulte;
- la această vârstă, el practică de obicei: activitatea sa fizică necesită un aport suplimentar.

Există un element mai important decât toate celelalte: dezvoltarea armonioasă, ceea ce
presupune urmărirea raportului greutate/înălţime.
· În caz de exces ponderal pe cale de instalare ( a fortiori în caz de obezitate instalată),
trebuie:
 3

- să se intervină cât mai devreme posibil, mai ales în familiile cu risc ridicat (obezitate,
diabet, dislipidemie);
- să nu se creadă că “pubertatea va rezolva lucrurile”. Dimpotriva: nu trebuie lăsate să se
dezvolte tendinţe metabolice de exces şi conduit alimentare reflexe care se vor imprima,
dacă nu definitiv, cel puţin ca obiceiuri greu de schimbat. (statisticele indică faptul că
rezultatele tratamentului obezităţii parapubertare, sunt, în ultimii zece ani, cu mult mai
bune decât cele obţinute la adulţi: 80% faţă de 20% cazuri fără recidivă).
· În caz de insuficienţă ponderală:
- dacă aceasta e legată de o creştere prea rapidă, trebuie:
§ să se verifice dacă raţia este suficientă şi bine echilibrată;
§ dacă adolescentul este sănătos, nu trebuie intervenit, cu atât mai mult dacă el
provine dintr-o familie de “lungani slabi”;
- dacă e legată de o carenţă de aport din cazua lipsei de pofta de mâncare trebuie:
§ identificată cauza (adesea de ordin psihologic) şi tratată (trebuie suspectată o
anorexie mintală);
§ dacă adolescentul nu vrea să mănânce, el nu trebuie obligat (ceea ce ar agrava şi
mai mult problema).

Din punct de vedere calitativ

Este necesar:

- ca alimentaţia să fie diversificată şi rafinată, astfel încât să se respecte cât mai bine
formula 421-GPL ;
- să se urmărească o bună repartizare a meselor:
§ să nu se sară peste micul dejun: în fiecare dimineaţă, în locul eternei cafele cu
lapte, să fie propus un mic dejun diferit;
§ gustarea este obligatorie;
- să fie combătută “pofta de dulce”: consumul de zaharuri “rapide” (sucuri carbogazoase,
bomboane, produse de patiserie) nu trebuie să fie excesiv; în schimb, trebuie încurajat
consumul de produse pe bază de cereale;
- să fie marită raţia de proteine (până la 20% din raţia totală) dacă adolescentul desfăşoară
o activitate fizică intensă;
- să fie încurajat consumul de legume verzi, propunându-se variante noi (conserve de
legume);
- să se limiteze consumul de grăsimi de origine animală (unt şi produse din carne, în
special pateurile şi tocătura de porc prăjită);
- să se introducă în alimentaţie băuturile alcoolice şi alcoolizate cât mai târziu;
- să se aibă grijă ca adolescentul să nu pună sare în mâncare înainte de a fi gustat-o (nu
trebuie să existe solniţă pe masă);
 4

- adolescentul să fie îndemnat să consume suficiente lichide (între mese), astfel încât să fie
asigurată o diureză minimă de 1,5 l pe zi;
- să fie corectate cât mai din timp toate capriciile alimentare (consumarea în exces a unui
anumit aliment, legată de un apetit specific);
- să se sublinieze cât e de important să mănânci încet şi să mesteci bine.

În afara acestor recomandări, dietoterapia va urmări şi:

- o bună igienă corporală şi mai ales dentară;

- practicarea unei activităţi fizice şi sportive suficiente de către cei puţin active sau
diminuarea acesteia în cazul celor prea activi;
- abţinerea de la tutun;
- odihnă suficientă, mai ales în perioadele de examene.
N.B.: În perioadele de examene, efortul intelectual nu presupune nici un consum
suplimentar de calorii; de aceea este inutil să se prescrie o supraalimentaţie. Se vor
urmări totuşi o repartizare corectă a meselor şi o diversificare a alimentaţiei.

Repere practice

Se va porni de la formula 421-GPL

În concluzie, alimentaţia adolescentului trebuie să fie:

- cantitativ: mai bogată decât cea a adultului;
- calitativ: identical (diversificată şi echilibrată).
 5

Tulburările de comportament alimentar

Transformările fizice din adolescenţă sunt însoţite de schimbări de ordin psihic, cu

tulburări de caracter şi de comportament şi mai ales tulburări de comportament alimentar.
Aceasta din urma afectează în special adolescentele, dar pot fi întâlnite şi la tineri şi la
adulţi.
La adolescente, mai ales în mediul urban şi în ţările dezvoltate, practicarea regimurilor
pentru slăbit este ceva obişnuit: 40% dintre adolescente vor să slăbească. Această practică poate
avea consecinte grave asupra sănătăţii, ducând mai ales la apariţia anemiilor şi la o scădere a
rezervei de calciu din oase.
În sfârşit, aceste regimuri pot constitui preludiul unor tulburări de comportament
alimentar: bulimie şi anorexie mintală.

Anorexia mintală

Numărul de cazuri a crescut în ultimii 20 de ani: sunt afectate 1% dintre adolescente (în nouă
cazuri din zece, persoanele anorexice sunt fete). În Franţa proporţia este se pare, cam de
5/100.000.
Anorexia mintală are la bază asocierea a cinci criterii:

- o scădere în greutate mai mare de 15% din greutatea iniţială;

- tulburări evidente de comportament alimentar;
- absenţa oricărei alte patologii organice sau psihiatrice;
- apariţia patologiei înainte de vârsta de 25 de ani;
- obsesia de a nu se îngrăşa sau a nu deveni obez.

La aceste criterii clasice se adaugă prezenţa a cel puţin două dintre următoarele
simptome:

- amenoree (absenţa menstruaţiei timp de trei luni, dacă aceasta era înainte regulată, sau
timp de şase luni în caz de contrar);
- lanugo = pilozitate dorsală sau toracică excesivă;
- bradicardie;
- hipotermie;
- hiperactivitate fizică;
- vărsături;
- episoade de bulimie;
- hipertrofie parotidiana la fetele care vomită.
 6

Din nefericire, toate aceste simptome trec adesea neobservate, pentru că pacienta le
ascunde. În plus, cei din jurul ei nu le acordă prea mare importanţă.
Cu ocazia primei consultaţii, va fi evaluate gravitatea bolii, în funcţie de:

- o potomanie asociată, care poate provoca un dezechilibru hidroelectrolitic;

- cât de vechi sunt simptomele;
- vârsta târzie sau, dimpotrivă, foarte precoce la care a apărut anorexia;
- amploarea deficitului ponderal, apreciată pe baza indicelui de masă corporală (dacă nu
există edeme şi pacienta nu suferă de ascită)

Dacă IMC este mai mic de 17,5 (valoarea normală este cuprinsă între 18,5 si 23), se va
considera că anorexia este de gravitate medie.
DacaăIMC scade sub 15, se vorbeşte de anorexie gravă.
Sub valoarea de 12,5 a IMC se consideră ca anorexia pune în pericol viaţa pacientului.

- importanţa tulburărilor biologice: anemia feriprivă şi hipokaliemia sunt simptomatice

pentru vărsăturile frecvente; variaţiile creatininei sunt semnul unei atrofii musculare;
creşterea transaminazelor marchează începutul unei citolize; în fine, dezechilibrul
hidroelectrolitic poate duce la o tahiaritmie ventriculară uneori letală.

Anorexia este o boală gravă: o treime dintre paciente se vindecă; la o treime boala
evoluează mai mult sau puţin cronic; la o treime se agravează progresiv.
Rata mortalităţii în anorexia nervoasă netratată este în jur de 15%, de aceea tratamentul
trebuie demarat cât mai devreme posibil.
Acest tratament va fi atâta nutriţional, cât şi psihologic.

Asistenţa nutriţională

Se incheie un adevăr contract cu pacienta.

Comportamentul alimentar este evaluat, pe de o parte, în urma discuţiilor cu aceasta, iar
pe de altă parte, plecând de la “jurnalul” pe care îl ţine bolnava. Acesta îi permite medicului
terapeut să evalueze din punct de vedere cantitativ şi calitativ raţia alimentară zilnică.
Sunt indicate alimentele cu valoare energetic ridicată: grăsimile (unt şi uleiuri pentru
asezonarea mâncărurilor), apoi vor fi introduce progresiv în alimentaţie feculentele şi făinoasele.
În acelaşi timp, i se explica pacientei importanţa faptului de a nu mânca singură.
Totuşi, dacă mesele în sânul familiei îi produc prea multă anxietate, într-o prima fază i se va
recomanda să ia masa cu prietenii sau cu rude care nu sunt direct implicate în procesul de
vindecare.
 7

Contractual prevede şi necesitatea unei spitalizări dacă obiectivele stabilite de comun

accord nu sunt atinse după trei luni de tratament.
De altfel, o spitalizare este sistematic avută în vedere, cu acordul pacientei:

- dacă IMC este mai mic de 12,5;

- dacă pierderea în greutate este mai rapidă: peste 10 kg în două luni; dacă apare o
hipokaliemie severă, sub 2,5 mEq/l;
- dacă elementele clinice indică o tendinţă suicidară.
În timpul internării: câteva zile se va încerca o alimentaţie normală, care va fi însă repede
înlocuită, dacă eşuează sau dacă boala se agravează, cu o nutriţie enterală temporar cu
alimentaţie prin pompa de nutritive.
Acest mod de administrare a hranei permite diminuarea risipei termogenetice provocată
de alimentaţie. Dacă e posibil, vor fi menţinute în paralel şi aporturile per os.
În caz de denutriţie extreme de severă, este important să fie instituită o renutriţie
progresivă, plecând de la 20 kcal/kg/zi, cu urmărirea stării de sănătate a inimii.
Dacă IMC este mai mic de 14, trebuie în special limitat aportul de sodiu şi suplimentată
alimentaţia cu fosfor, zinc, magneziu şi potasiu.
Nu trebuie uitat în cursul acestui tratament că o renutriţie prea agresivă poate da naştere
aşa numitului sindrom de renutriţie inadecvată, cu dezvoltarea prea rapidă a sectorului
extracelular, apariţia unor anomalii hidroelectrolitice şi în cele din urmă cu insuficienţa cardiac
congestică şi tulburări de conştiinţă.
De asemenea, nu trebuie uitat nici că, deşi vindecarea presupune o luare în greutate,
aceasta nu este de ajuns ca să se afirme că boala este vindecată.
Datorită tratamentului, cel puţin 50% dintre paciente revin la greutatea lor normală, iar
ciclul menstrual reapare.
Totuşi, preocuparea excesivă a acestor bolnave pentru proporţiile corpului lor şi
tulburările de comportament alimentar pot să nu dispară şi, într-un sfert din cazuri, pacientele
devin bulimice.
În orice caz, va fi urmat şi un tratament psioterapeutic ambulatoriu.

Asistenţa psihologică

Asistenţă psihologică se realizează prin discuţii, foarte regulate şi frecvente la început.

Acestea au menirea de a le permite pacientelor să vorbească despre problemele lor şi de a
combate angoasa, narcisismul şi perfecţionismul atât de des observate la persoanele anorexice.
Trebuie stabilit un dialog şi cu părinţii, mai ales cu tatăl, care de cele mai multe ori se
implică prea puţin.
Pentru a nu spori nelinişte părinţilor, nu se va intra în prea multe detalii legate de toate
posibilele complicaţii ale bolii.
 8

Va fi încurajată constituirea unor grupuri de paciente, dar şi de părinţi, care să contribuie

la susţinerea morală a anorexicelor.

Bulimia

Bulimia, mai frecventă şi cu un prognostic mai optimist decât anorexia mintală, este adesea mai
greu de tratat.
În bulimie, ca şi în anorexie, cea mai mare grijă a pacientei este să nu se îngraşe.
Bulimia se defineşte ca o serie de episoade reperate şi incontrolabile de alimentaţie
excesivă, urmate de manifestări de angoasă şi de comportamente menite să ducă la pierderea in
greutate.
Conform DMV-IV, pentru a se putea vorbi de bulimie, trebuie ca aceste crize să
îndeplinească anumite criterii:

- trebuie ca acţiunile compensatorii să fie inadecvate: utilizare abuzivă de laxative,

diuretice, spălături, vărsături provocate, înfometare sau exerciţii fizice excesive;
- crizele trebuie să aibă loc de cel puţin două ori pe săptămână timp de trei luni;
- respectul de sine este prea mult influenţat de greutate şi de aspectul fizic.

În funcţie de frecvenţa crizelor de bulimie, pacientul poate fi obez, normopanderal sau

slab.
Frecvenţa acestei afeţiuni în sensul strict al termenului nu este foarte mare (1-3% dintre
adolescente şi femeile tinere şi de zece ori mai puţin la băieţi). Crizele bulimice pot afecta însă
până la 28% dintre adolescente şi 20% dintre adolescenţii între 10 şi 19 ani. E greu să nu se facă
o conexiune între bulimie şi anorexia mintală, deoarece:

- aproape 50% dintre persoanele anorexice au avut apisoade de bulimie;

- 20-36% dintre bulimici au antecedente de anorexie mintală;
- vârsta medie la care apare bulimia este cam aceeasi ca în cazul anorexiei.

Ca şi anorexicul, bulimicul este obsedat de greutatea sa, dar, spre deosebire de cel dintâi,
încearcă să-şi ascundă tulburările de comportament alimentar, de care este dureros de conştient.
În sfârşit, dacă anorexicii acordă o mare importanţă activităţii intelectuale, performanţele
şcolare ale bulimicilor sunt adesea slabe.
Bulimia poate să rămână nedepistată şi să fie descoperită abia atunci când apar
complicaţii:

- dereglări de metabolism provocate de vărsături sau de luarea de laxative. Hipokaliemie

asociată adesea unei alcaloze hipocloremice poate duce la aritmie şi la torsada vârfurilor.
 9

Cât despre luarea de laxative, ea provoacă în mod deosebit hipomagnezemie şi

hipofosfatemie;
- leziuni dentare, ulceraţii gingivale sau creşterea volumului glandelor parotide;
- alte complicaţii digestive: esofagită, gastrită, reflux gastroesofagian şi, din fericire mai
rar, fisurarea esofagului ori ruptura stomacului;
- bulimicii sunt expuşi la apariţia falsei rute alimentare şi a pneumopatiilor de deglutiţie;
- în fine, tulburările bulimice sunt însoţite şi de o scădere a fertilităţii, precum şi de
dereglarea ciclului menstrual.

Tratamentul pacienţilor cu bulimie este asemănător cu cel al anorexicilor: trebuie tratate

în acelaşi timp tulburările de comportament alimentare, de personalitate şi disfuncţiile familiale.
Tratamentul va ţine seama, bineînţeles, de repercusiunile bulimiei. Repercusiuni
nutriţionale, pe de o parte – asupra greutăţii (se măsoară IMC) – repercusiuni somatic pe de altă
parte. Depistarea şi apoi tratarea complicaţiilor vor fi sistematice. Spitalizarea este necesară
pentru pacienţii foarte slab a căror electrocardiogramă indică tulburări de conducţie.
 10

Sportivii

Baze teoretice

Dintre doi atleţi de valoare egală şi cu aceleaşi date fizice, obţinute rezultate mai bune cel ce are
alimentaţia cea mai echilibrată.
Dietoterapia face parte integrantă din pregătirea biologică a sportivilor. Dar ea nu este cu
adevărat eficientă decât în masura în care este permanentă. Mai mult, ea le oferă subiecţilor
posibilitatea de a dobândi foarte de timpuriu obiceiuri alimentare corecte.
Există şase tipuri de raţii pentru sportivi.

Raţia de antrenament

Este de departe cea mai importantă, deoarece permite repartizarea în tisulară a aportului
alimentar în perioada de pregătire.

· Cantitativ:
Pacientul nu trebuie să fie îndrăgit în standardele cantitative. Raţia medie este de 3.500
Cal pentru bărbaţi şi de 2.800 Cal pentru femei, dar ea poate varia foarte mult de la o
persoană la altă, situându-se între 1.800 si 6.000 Cal sau chiar mai mult.
· Calitativ:
- proteine = 15%, respectând raportul:
≥1

- lipide = 30%, respectand raportul:

- glucide = 50%, respectand raportul:

- alcool: maximum 5%.

 11

· Plastic
- apă: cel puţin 1 ml pe calorie;
- vitamine şi săruri minerale: dacă alimentaţia este bine echilibrată, ea asigură, de facto,
materialul enzimatic şi mineral util şi necesar.

Trebuie evitate anumite alimente cu un conţinut prea ridicat de acid uric sau de acid
oxalic.
Trebuie evitate mâncărurile grase şi ingeste.
La sportivele supuse unor regimuri vegetariene prea stricte sau urmând fără motiv
regimuri pentru slăbit, dar şi la alergătorii de fond, pot apărea scăderi ale feritinemiei şi chiar
anemii. În aceste cazuri, trebuie corectate erorile dietetice ori preconizat un aport terapeutic de
fier.

Raţia în săptămâna dinaintea competiţiei

Contrar anumitor afirmaţii, nu e nici un folos ca alimentaţia să fie modificată (mai ales prin
adaosul de glucide) dacă ea este echilibrată. Rezultatele pozitive obţinute se datorează mai
degrabă unei bune igiene alimentare decât excesul de alimente consumate în ajunul competiţiei,
care nu face decât să deregleze toate metabolismele şi, în consecinţă, să ducă la
contraperformanţă.

Raţia în ziua competitiei

Trebuie respectată legea celor trei ore:

- ultima masă dinaintea competiţiei trebuie luată cu cel puţin trei ore înainte ca sportivul să
facă efort, pentru a nu crea interferenţe deranjante între circulaţia digestivă slanhnică şi
circulaţia cardiocerebromusculară;
- această ultimă masă trebuie să fie echilibrată şi uşor de digerat.

Raţia de aşteptare

Cu cât urcăm mai sus în ierarhia competiţiilor de înalt nivel, cu atât întâlnim mai mulţi atleţi
neurotonici.
Această neurotonie anxioasă este responsabilă, între altele, pentru hiperglicemie şi pentru
fenomene de hiperinsulinism reacţionale care antrenează la rândul lor o hipoglicemie în
momentul începerii competiţiei.
Raţia de aşteptare are drept scop corectarea acestor variaţii de glicemie ce dăunează nu
stocurilor musculare de glicogen, ce sunt foarte clar repartizate şi nu servesc decât la alimentarea
miofibrilei, ci întreţinerii glicemice a sistemului nervos central, al cărui unic nutrient este
glucoza.
 12

Ea consta în asigurarea unor cantităţi moderne dintr-un zahăr cu absorbţie rapidă, diluat
în apă la temperatură ambiantă, o dată la jumătate de oră sau o dată pe oră între ultima masă şi
înaintea competiţiei şi începutul acesteia.

Raţiile de competiţie

Diferă în mod obligatoriu în funcţie de sportul practicat, de durata şi intensitatea efortului,

precum şi de mediul în care este practicat sportul.

Raţia de recuperare

Efortul antrenează o serie de tulburări biologice care trebuie tratate cât mai repede posibil.
Procesele de înlăturare a uzurii nu pot avea loc decât după ce s-au realizat procesele de
detoxifiere.
De aici rezultă că raţia, în primele 24 de ore după competiţie, trebuie să fie:

- hipocalorică: sportivul obosit nu îi este foame;

- foarte bogată în lichide: pentru a compensa apa pierdută prin transpiraţie şi a realiza o
adevarată cură de diureză menită să elimine metaboliţii toxici;
- hipoproteică, pentru a nu suplimenta cu azot alimentar azotul rezultat din procesele de
uzura (uree, acid uric, amoniac);
- cu un conţinut normal de lipide;
- cu un conţinut normal de glucide (sau hiperglucidică, în cazul în care competiţia a durat
mai multe zile, pentru a reface rezervele glicogenice).

Energizantele

Un produs energizant se defineşte ca un produs care îmbunătăţeşte performanţele sportive.

Dintre aceste produse, distingem două categorii: cele care provin din alimentaţie şi cele
farmaceutice. Acestea din urmă sunt cel mai adesea substanţe dopante interzise (amfetamine,
anabolizante, etc). Dimpotrivă, energizantele naturale sunt permise, cu excepţia alcoolului
consumat de trăgătorii de tir şi a cafeinei care, în cantitate mare, este considerată substanţă
dopantă.
L-carnitina. La producerea sa contribuie lizina şi metionina, vitamina B2, vitamina B6 şi
fierul. În interiorul ţesuturilor are loc zilnic o sinteză autonomă de circa 16-20 g. Alimentaţia – şi
mai ales produsele animale – asigură un supliment mult mai redus. La un moment dat fusese
sugerat un aport suplimentar de L-carnitina pe baza argumentului, care s-a dovedit eronat, că L-
carnitina ar arde grăsimile. Rolul L-carnitinei într-o mai bună recliclare a acidului lactic rămâne
şi el să fie confirmat.
 13

Repere practice ale regimului pentru sportivi

Exemple de meniuri
(Raţie de antrenament)
· Micul dejun:
- cereale cu lapte, carne rece, ouă, şuncă sau lactate;
- pâine prăjită sau pesmeţi;
- compot sau dulceaţă;
- suc de fructe sau un fruct;
- unt.
· Prânz:
- o legumă crudă sau gătită cu sos vinegretă;
- carne (la cuptor sau la grătar) ori peşte (la cuptor, la grătar sau în court-bouillon);
- o legumă făinoasă sau o legumă verde (preparată de preferinţă a l’anglaise cu unt);
- un produs lactat: 40 g brânză sau un iaurt sau două petits suisses sau jumătate de demi-
sel;
- un fruct crud sau preparat (ţinând cont, pe cât posibil, de compoziţia antreului).
· Gustare:
- ceai ori cafea slabe sau un iaurt cu un pahar de lapte;
- pâine prăjită sau pesmeţi sau biscuiţi fără cremă.
· Cină:
- ciorbă de legume pasate cu topica sau fidea;
- carne sau peşte sau şuncă sau ouă;
- o legumă făinoasă sau o legumă verde (în funcţie de prânz);
- o salată sau un fruct crud bine copt;
- un brânzet sau un desert.
Observaţie: cerealele de la micul dejun pot fi înlocuite cu carne, şuncă sau ouă. În acest caz, se
va renunţa la carne la cină şi se va adauga un desert cu lapte şi cereale.
· Lichide:
- vin roşu: maximum 0,25 l pe zi;
- apă de la robinet; suc proaspăt de fructe;
- apă minerală: Volnic, Evian, Vittle Grande Source.
 14

Raţia de antrenament

Ø Recomandări generale:
- Mancaţi încet, mestecaţi fiecare îmbucătură;
- Nu beţi în timpul mesei, în jumătatea de oră dinainte şi două ore după. Consumaţi totuşi
minimum 2 l lichide pe zi;
- La micul dejun, încercaţi să nu combinaţi laptele cu cafea, cu ceai sau cu ciocolată caldă.
Ø Alimentele nerecomandate (mai ales în perioadele competiţionale):
- supe, ciorbe: supe de carne, de peşte, ciorbe cu legume dintre cele mai interzise;
- carne: porc (cu excepţia friturii la tavă, fără grăsime, rece), oaie (cu excepţia bucăţilor
foarte slabe), carne fezandată sau marinată, sărată, afumată, la conserva, măruntaie,
gâscă, raţă, melci;
- mezeluri: toate în afară de jambon (de Paris, Parma, Bayonne), şuncă (de York) şi
salamuri uscate, din care se scot boabele de piper;
- produse marinate: peşte sărat, afumat; anşoa, sardine, heringi (proaspeţi sau în conservă);
- grăsimi: grăsimi prăjite, sosuri, tocăniţe, maioneză, fripturi;
- legume: sparanghel, sfeclă albă (frunze), conopidă, dovleac, castraveţi, spanac, măcriş,
ceapă şi haşmă crudă, usturoi, napi, salsifi, ţelină, ciuperci;
- pâine: pâine proaspătă, pâine caldă, pâine feliată la tavă proaspătă, miez de pâine, pâine
integrală;
- produse de patiserie: pateuri din foietaj, prăjituri cu cremă;
- condimente: toate în afara de cimbru, dafin, ierburi fine, pătrunjel;
- băuturi: vin alb, bere, cidru, băuturi tari, aperitive. Băuturile carbogazoase inclusiv apa
minerală (Vichy, Vals, Fougues). Vinul roşu în cantităţi mai mari decât cele premise.
Ø Alimente recomandate:
- lapte: 0,35 l pe zi pentru adulţi şi 0,50-0,75 l pentru adolescenţi. Dacă laptele normal nu
este tolerat, el poate fi înlocuit cu lapte degresat. Dacă nu, se va consuma mai multă
brânză;
- brânzeturi fermentate: nu mai des de două-trei ori pe săptămână;
- ouă: patru-cinci pe săptămână, foarte moi, molcuţe, tari sau ca ingredient pentru gustările
dulci;
- pâine: în medie 300 g pe zi, sub formă de pâine uscată, pâine prăjită sau coajă de pâine;
- cartofi, paste sau orez: în loc de legume la una dintre mese;
- legume uscate: în locul celor de mai sus, o dată pe săptămână.

Regimul în ajunul competiţiei, în ziua competiţiei şi în primele

trei zile de după competiţie

Ø În ajunul competiţiei: nu va fi schimbat nimic din alimentaţia obişnuită.

Ø În ziua competiţiei: pot exista trei cazuri:
 15

A. Competiţia are loc după-amiază:

a. o ceaşcă de ceai sau de cafea cu zahăr (două cubuleţe) trebuie băută la ora obişnuită;
b. cel târziu la ora 11, sportivul trebuie sa ia o masă pe post de prânz. Această masă
trebuie să includă:
§ un fel de mâncare din feculente de genul: paste, orez, griş, cereale;
§ carne, tocată chiar înainte de a fi gătită, din care se fac chiftele foarte sărate, în
care se încorporează un gălbenuş de ou, prăjite în foarte puţină grăsime, carne
fragedă sau şuncă;
§ şuncă crudă cu ulei (de preferinţă de porumb sau de floarea-soarelui) şi cu
lămâie;
§ 1-2 fructe proaspete sau în sirop;
§ 1-2 pesmeţi cu dulceaţă sau miere;
§ o ceaşcă de infuzie sau de cafea cu zahăr (două cubuleţe), dacă pacientul are
obiceiul,
c. apoi, până la ora începerii competiţiei, este recomandat să bea la fiecare jumătate de
oră 1/8 sau ¼ l dintr-un amestec de suc de fructe şi apă, în proporţii egale, la care se
adaugă 20 g fructoză sau miere, astfel încât să consume între ¼ si ½ l din această
băutură înainte de începutul competiţiei. Sportivul nu trebuie să mai bea nimic în
ultima jumătate de oră.
B. Competiţia are loc dimineaţa:
În acest caz, micul dejun obişnuit va fi înlocuit de meniul “b” din paragraful de mai sus
(A). această masă va fi luată, dacă se poate, cu cel puţin trei ore înainte de competiţie.
Sportivul va trebui să se trezească aşadar suficient de devreme ca să mănânce respectând
acest interval. De exemplu, dacă întrecerea începe la ora 9, sportivul va trebui să se
trezească la 6.30 şi, drept urmare, să se culce foarte devreme în seara dinainte pentru a
compensa trezitul devreme, la nevoie chiar luând un somnifer. După această masă, se va
urma recomandările din secţiunea “c” a paragrafului (A).
C. Competiţia are loc nu numai dimineaţa, ci şi după-amiază (serii):
- vor fi urmate indicaţiile din paragraful B;
- sportivul trebuie să bea multe lichide imediat după seria de dimineaţă (1/4 sau ½ l, în
funcţie de cât îi este de sete, de apă minerală: Pirrer, Vichy sau Vitteloise);
- la jumătate de oră după ce a băut apă, va lua o masă echilibrată:
§ fie o masă în familie – dacă are timp să ajungă acasă între cele două seii (meniul
va fi cel prevăzut pentru perioada de antrenament);
§ fie o masă adusă la locul competiţiei, într-un recipient izotermic;
§ fie sub formă de alimente preambalate.
- trebuie oricum respectat intervalul de trei ore între această masă şi seria de după-amiază.
Dacă acest lucru nu e posibil, masa va fi uşoară şi va consta de preferinţă în lichide;
- apoi, între sfârşitul acestei mese şi începutul seriei de după-amiază, se vor respecta
indicaţiile din secţiunea “c” a paragrafului (A).
 16

Ø Imediat după ce proba ia sfârşit:

- este ca spotivul să bea 300 ml apă minerală bicarbonată sodică, în care se adaugă o
lingură de gluconat de potasiu;
- apoi, după baie sau duş şi masaj, va bea ¼ l lapte, de preferinţă degresat;
- cu jumătate de oră înainte de cină; ¼ sau ½ l (după cât îi este de sete) de apă slab
mineralizată (Volvic, Evian, Vitetl Grande Source, apă de la robinet);
- la cină, dacă trecerea nu durează decât o zi:
§ o supă sărată de legume;
§ un fel din paste, de orez sau de cartofi, cu sare şi fierte în apă, servite cu o
bucăţică de unt (15 g);
§ o salată verde, cu ulei şi lămâie, şi un ou fiert tare;
§ 1-2 felii de pâine;
§ 1-2 fructe coapte şi caise uscate (sau stafide) fierte (ori prune uscate fierte, dacă
pacientul are tendinţa să se constipe după competiţii) sau curmale;
§ La sfârşitul mesei: un pahar de vin roşu slab (facultativ);
§ La culcare, ½ l de lapte degresat (sau semidegresat, dacă este bine tolerat).
Ø A doua zi:
- la micul dejun:
§ o ceaşcă de ceai slab sau de cafea neagră slabă cu zahăr (două-trei cubuleţe);
§ o pâine sau pesmeţi cu dulceaţă sau miere;
- până la amiază: ¼ l dintr-un amestec de apă şi suc de fructe, în părţi egale;
- la prânz:
§ o legumă crudă, sărată, cu ulei şi lămâie;
§ un fel din paste sau orez cu unt şi brânză rasă;
§ 1-2 felii de pâine;
§ 1-2 fructe coapte nepreparate;
§ Un pahar de vin roşu slab (facultatie);
- la ora 16:
§ o ceaşcă mare de ceai îndulcit sau ¼ l de suc de fructe sau ¼ l apă slab
mineralizată (Volvic, Evian, Vittel Grande Sorce ori apă de la robinet);
- la cină:
§ carne sau peşte (foarte simplu);
§ o porţie de brânză;
§ un fruct sau un desert sau un produs de patiserie fără cremă.

Ø După două zile: cele patru mese trebuie să fie copioase:

- micul dejun:
§ un bol de făina de cereale cu lapte îndulcit (trei cuburi de zahăr);
§ un ou fiert tare;
§ o felie de şuncă sau de fritură rece de viţel;
 17

§ trei pesmeţi;
§ unt, miere, dulceaţă;
§ o ceaşcă de ceai sau de cafea;
- la ora 10:
§ ¼ sau ½ l apă;
- prânz:
§ o legumă curdă cu ulei şi cu lămâie (salată, morcovi, roşii, praz tânăr);
§ carne roşie la grătar sau la cuptor;
§ o bucată de brânză tare sau semitare (Gruyere, de Olanda, Port-Salut);
§ griş cu lapte sau o prăjitura cu orez;
§ două fructe;
§ un fel de cartofi sau peste sau orez;
§ un pahar de vin roşu slab (facultativ);
§ ¼ l lapte, doi pesmeşi;
§ 20 g brânză Gruyere;
§ un fruct;
- cină:
§ o supă cu tot felul de legume;
§ carne albă (de pasăre la grătar sau la cuptor, fără sos, sau de viţel) sau o bucată de
peşteîin court-bouillon;
§ un fel de cartofi, paste sau orez;
§ o bucată de brânză tare (de exemplu, Gruyere, Port-Salut);
§ un compot din fructe proaspete;
- la culcare: ¼ l apă.

Ø Începând din a trea zi şi în zilele următoare:

- va fi consumată raţia obişnuită de antrenament.

Ø În cazul în care competiţia durează mai multe zile:

- cina luată la sfârşitul unei zile de competitive va trebui să fie copioasă:
§ o supă de legume cu fidea;
§ salată crudă cu ulei şi lămâie şi un ou fiert tare;
§ o bucată de carne de 150 – 180 g, înlocuită o dată la trei zile cu o porţie de 150 g
ficat de viţel;
§ o farfurie de paste sau de orez fiert în apă, cu unt proaspăt;
§ o porţie de brânză, 100-150 g pâine;
§ un produs de patiserie (de preferinţă o minitartă cu fructe), fructe uscate: caise,
curmale, prune uscate, smochine;
§ două fructe proaspete;
§ un pahar de vin care va fi băut la brânză sau după cină;
 18

§ seara, la culacare, 150 g suc de fructe îndulcit;

- în ultima zi a competiţiei, cina va fi uşoară, identică cu cea recomandată în cazul
competiţiilor care durează o singură zi.
 19

Alimentaţia şi prevenirea

Alimentaţia şi prevenirea cancerului

Alimentaţia poate influenţa în două feluri evoluţia cancerului: ea poate să conţină factori
cancerigeni prin ei înşişi sau prin metaboliţii lor, dar şi să fie o sursă de factori protectori.
Rezultatele studiilor recente au arătat că o suplimentare a alimentaţiei cu vitamine şi
minerale reduce riscul de apariţie a cancerului şi mortalitatea global la bărbaţi.
A fost înregistrată o reducere a numărului de cazuri pentru aproape toate formele de
cancer, inclusiv cancerele digestive, ORL, respiratorii şi cutanate. Această scădere nu s-a
înregistrat şi la femei, poate pentru că aceastea consumă mai multe fructe şi legume.
Din cercetările efectuate în ultimii ani rezultă şi faptul că acizii graşi polinesaturaţi ar
putea avea efecte asupra dezvoltării tumorilor.
Se consideră că n-6 AGPN, aflaţi la originea acidului arahidonic, ar favoriza creşterea
tumorală. Acizii n-3 AGPN cu lanţ lung, care limitează sinteza acidului arahidonic, împiedică,
dimpotrivă, această creştere.

a. Alimentaţia şi cancerul colorectal

La populaţiile a căror raţie calorică conţine un procent mare de lipide (peste 35%), se
înregistrează o rată ridicată a mortalităţii din cauza cancerului colorectal.
Se pare că nu este vorba despre un risc genetic, deoarece japonezii, care în ţara lor de
origine prezintă un risc scăzut de cancer de colon, ajung, la 10-20 de ani după ce emigrează în
Statele Unite, să prezinte acelaşi grad de risc ca şi locuitorii ţării lor adoptive. Cauza probabilă o
constituie consumul de carne grasă (vită, porc şi miel). La animale, experimentale au arătat că
grăsimile provoacă o creştere a nivelului de acizi biliari; or, acestia s-au dovedit a fi factori
favorizanţi ai carcinogenezei colice. Nu a fost stabilită nici o corelaţie între riscul de cancer de
colon şi consumul de grăsimi provenind din produsele lactate; în schimb, se pare că riscul ar fi
sporit prin consumul de mezeluri. În fine, consumul de carne de pasăre şi de peşte a fost corelat
cu o scădere a riscului.
Consumul unor cantităţi importante de fructe şi legume s-ar părea că protejează împotriva
cancerului, fără a se şti însă dacă această acţiune benefică se datorează prezenţei fibrelor sau a
altor substanţe.
Supraponderea pare şi ea să constituie un factor de risc în apariţia cancerului colorectal.
În schimb, practicarea intensă a unei activităţi fizice pare să reducă acest risc.

b. Alimentaţia şi cancerul de sân

Ideea bine înrădăcinată a corelaţiei dintre consumul de grăsimi şi cancerul de sân este dur
contrazisă de ultimele studii epidemiologice, canform cărora nu ar exista o legatură directă între
 20

cancerul de sân şi consumul de lipide. Unele studii au arătat însă că riscul apariţiei cancerului de
sân este de două ori mai mare dacă se consumă prea multă carne roşie. Explicaţia ar putea fi că
din cauza consumului de carne creşte nivelul estradiolului legat de albumină, corelat pozitiv cu
riscul de apariţie a cancerului. A fost evidenţiat şi rolul negativ al alcoolului (în cantităţi de peste
15 g pe zi) în acest tip de cancer.

· Se pare că regimurile bogate în fibre şi în fructe şi legume au un efect protector împotriva

cancerului de sân, posibil datorită creşterii nivelului de Sex Hormone Binding Globulin,
corelat negativ cu riscul de apariţie a acestui tip de cancer. Au fot demonstrate de
asemenea o creştere a nivelului de estrogeni din fecale la femei, mari consumatoare de
fibre, şi prezenţa estrogenilor în unele tipuri de fibre alimentare. Fitoestrogenii, prezenţi
în alimentele vegetale, au un rol protector, prin concurenţa pe care o fac estrogenilor
naturali.

Un studiu recent menţionează că în ţările industrializate se înregistrează un procent mai

ridicat de cazuri de cancer de sân. Incidenţa acestei boli este de opt ori mai mare la femeile din
Statele Unite decât la cele din Cango şi de patru ori mai mare decât la cele din Nepal.
Acelaşi studiu sugerează că frecvenţa sporită a cancerului de sân în aceste ţări ar putea fi
cauzată de o mai mare concentraţie de progesteroni la femeile din ţările dezvoltate, legată de
aportul energetic. Într-adevăr, s-a observant o legatură între nivelul de progesteroni şi aportul
caloric mediu la diverselor popoare. Legatura dintre incidenţa cancerului de sân şi statutul
nutriţional al unei populaţii se realizează prin intermediul efectului hormonal al surplusului
alimentar.
Datorită aceluiaşi mecanism, în sens invers, al influenţei activităţii fizice asupra nivelului
de hormoni, se constată o incidenţă mai redusă a cancerului la femeile care practică un sport de
competiţie.
Un rol protector ar putea juca şi anumite grăsimi: cancerul de sân este mai rar în Grecia şi
în Spania, probabil pentru ca locuitorii acestor ţări consumă mult ulei de măsline, bogat în acid
oleic.

· Coordonatele fizice (înălţime, greutatea) sunt determinante. La femeile care au

menstruaţie, riscul de cancer este mai mare în cazul femeilor înalte şi slabe, în vreme ce
la femeile care au ajuns la menopauză, obezele sunt cele mai expuse.
· S-a demonstrat şi ca, în decursul evoluţiei bolii, femeile cu o concentraţie tisulară mai
scăzută de acizi graşi polinesaturaţi omega-3 prezintă un risc mai mare de apariţie a
metastazelor.

c. Cancerele căilor respiratorii, digestive şi de vezică

 21

Este bine cunoscut rolul major al consumului abuziv de alcool în apariţia acestor tipuri de cancer.
Repartizarea lor geografică indică extreme de clar localizarea în regiuni unde alcoolismul face
răvagii: Bretagne, Normandia, nordul şi estul Franţei. S-a calculate că, dacă pentru o persoană
abstinentă riscul de a dezvolta un cancer este de 1, pentru fumători riscul este de opt ori mai
ridicat, iar pentru cei care fumează şi beau mai mult de un litru de vin pe zi, de 15 ori.

· Formarea nitrozaminelor din nitriţii şi aminaţii conţinuţi în apă şi în alimente se află la

originea riscului ridicat de cancer la stomac observant în anumite regiuni din Japonia şi
din nordul Chinei (formarea nitrozaminelor ar putea de altfel să fie inhibată de vitamina
C). faptul că vegetarienii, care consumă totuşi de trei ori mai mulţi nitraţi decât
omnivorii, fac mai rar cancer la stomac este un argument în favoarea rolului protector al
legumelor şi fructelor împotriva cancerului. În ţările europene s-a înregistrat o scădere
considerabilă a incidenţei cancerului de stomac, poate datorită dezvoltării metodelor de
conservare la rece şi renunţării progresive la conservarea alimentelor prin afumare şi
sărare. Cancerizarea tubului digestiv poate avea drept cauza şi leziunile fizice provocate
de înghiţirea de băuturi fierbinţi, ca în cazul eschimoşilor.
· Gudroanele formate la suprafaţa alimentelor preparate pe cărbune de lemn sunt foarte
cancerigene, de unde şi necesitatea de a-i avertiza pe cei care folosesc frecvent grătarele.
· Anumite substanţe au, la animale, o acţiune anticancerigenă, dar eficacitatea lor la
oameni nu a fost încă pe deplin demonstrată. Aceşti compuşi, prezenţi mai ales în
alimentele vegetale sunt: carotenoizii din legume şi fructe, ditioltionii şi izotiocianatii
continuţi de legumele din familia cruciferelor, inhibitorii de proteaza (prezente în fasole
şi soia), taninurile din vin, cafea şi ceai şi, în fine, sulfurile de alil din aliacee (usturoi,
ceapă, praz).

d. Cancerul de prostate

Apariţia cancerului de prostate ar putea fi favorizată de consumul excesiv de produse lactate,

carne, grăsimi saturate şi de un aport caloric exagerat.
Dimpotrivă, consumul de peşte gras ar putea reduce riscul de cancer de prostate (acizii
graşi esenţiali conţinuţi în peşte inhibă în vitro şi în vivo creşterea celulelor canceroase
prostatice).
Această ipoteză este confirmată de argument epidemiologic. O pondere ridicată a peştelui
în regimul alimentar este asociată cu o reducere a frecvenţei tumorilor la prostate. Acţiunea
acizilor graşi omega 3 ar consta în modificarea concentraţiei de prostaglandine care favorizează
dezvoltarea tumorii.
Licopenul, prezent mai ales în roşii, ar putea avea şi el un rol de protecţie împotriva
acestui tip de cancer.
 22

· Deşi după toate aparenţele nu se poate vorbi despre o prevenire a cancerului exclusive
prin alimentaţie, există cu siguranţă factori dietetici care nu se pot manifesta decât în
funcţie de factorii genetici şi de stilul de viaţă. De aceea, ni se pare util să prezentăm
măsurile elementare propuse de National Research Council.

Ø Reducerea aportului de grăsimi saturate şi nesaturate.

Ø Îmbogăţirea alimentaţiei în fibre şi în vitamine (betacaroten, vitamina C şi vitamina E),
prin promovarea consumului de fructe, legume şi produse pe bază de cereale integrale.
Ø Reducerea consumului de alimente conservate prin afumare, sărare sau marinare în oţet.
Ø Consumul moderat de alcool.
Ø Păstrarea unei greutăţi corporale ideale.
Ø Diversificarea regimului alimentar.

Rolul alimentaţiei în apariţia şi prevenirea

bolilor cardiovasculare

Factorii de risc in alimentaţie

Dintre factorii de risc din alimentaţie cel mai strâns legat de apariţia cardiopatiilor ischemice
menţionăm mai întâi colesterolul alimentar. Mai precis, este vorba despre LDL-colesterol, care,
oxidat, este preluat de celulele macrofage şi depus în placa ateromatoasă. Un aport suficient de
antioxidanţi, care inhibă oxidarea, poate preveni dezvolatrea plăcii ateromatoase.
Nivelul colesterolului este corelat cu supraponderea, fiind sporţi de acizii graşi saturaţi
(S) şi diminuat de acizii polinesaturaţi (P). un raport P/S scăzut (în jur de 0,2) este asociat cu o
incidenţă ridicată a bolilor cardiovasculare şi cu un nivel ridicat al colesterolului, în vreme ce un
raport crescut (P/S = 0,8) este asociat, ca în cazul locuitorilor din ţările mediteraneene, cu un risc
scăzut de formare de ateroam.
HDL-colesterolul este un factor de protecţie. Nivelul sau este în mică măsură influenţat
de alimentaţie, deşi cei care mănâncă mult peste au un nivel de HDL mai ridicat decât
vegetarienii şi consumatorii de carne.
Şi alcoolul, consumat în cantităţi moderate, pare să contribuie la creşterea nivelului de
HDL-colesterol.
Hipertrigliceridemia este asociată cu un risc ridicat de cardiopatii ischemice, dacă este
dublată de un HDL-colesterol scăzut. Factorii nutriţionali care influenţează nivelul de trigliceride
sunt în principal obezitatea şi consumul de alcool.
Lipoproteina A, Lp (a), care este o combinaţie de LDL şi alipoproteină (a), este corelată
independent de ceilalţi factori cu cardiopatiile ischemice. Singurul element care ar putea
influenţa nivelul ei este nivelul consumului de acizi graşi nesaturaţi de tip trans.
 23

Diabetul si anomaliile de toleranţă glucidică sunt cauze clasice ale cardiopatiilor. De

vină sunt, bineînţeles, factorii genetici, dar, cu siguranţă, supraponderea şi un aport caloric
excesiv favorizează şi ele aceste anomalii.
Hipertensiunea arterială. Există o legatură certa între valoarea tensiunii arteriale
sistolice, diastolice şi cardiopatii.
Reamintim că factorii nutriţionali ai hipertensiunii sunt: obezitatea şi consumul exagerat
de alcool, excesul de acizi saturaţi, sodiu, cafea şi carne, precum şi aportul insuficient de potasiu
şi calciu. Corectarea acestor erori dietetice, extreme de importantă, permite uneori să nu se mai
recurgă la medicamente.

Factorii de prevenire

Medicul va trebui deci să ţină cont de toate observaţiile de mai sus.

El poate trata obezitatea, va încerca să facă să scadă colesterolul total, LDL-colesterolul
şi trigliceridele şi să aducă la valori normale tensiunea arterială, fără a uita de rolul stresului
oxidative şi al agregării plachetare.

a. Vitaminele

Vitamina E joacă un rol în protecţia împotriva oxidării LDL. În plus, ea reduce agregabilitatea şi
aderarea plachetelor şi ar putea împiedica proliferarea musculară netedă arterială. Acţiunea
vitaminei E împotriva stresului oxidativ se poate realiza chiar dacă această vitamină este utilizată
singură.
Cercetările au indicat de altfel existenţa unui raport invers între nivelul de vitamină E şi
incidenţa aterosclerozei, pe de altă parte, iar pe de altă parte, efectul benefic al administrării unui
supliment de 400-800 UI de vitamină E pe zi. Acest efect a fost pus în evidenţă în cadrul
studiului CHAOS, care a demonstrat o reducere semnificativă a infarcturilor fatale (cu 47%) şi a
celor nefatale (cu 77%).
Prevenirea constă în adoptarea unui regim alimentar bogat în vitamina E (uleiuri
vegetale, cum ar fi uleiul de floarea-soarelui). Pentru prevenirea bolilor cardiovasculare este
recomandat un aport zilnic de 50-100 UI. Pentru tratarea acestora, dozele vor fi de 500-1.200 UI
pe zi.

· Activitatea antioxidantă a vitaminei C, a vitaminei E şi a betacarotenului explică de ce

aceste substanţe cu rol protector împotriva radicalilor liberi sunt eficiente în prevenirea
aterosclerozei şi a anumitor tipuri de cancer.

b. Antioxidanţii
 24

În general, ne punem întrebarea dacă nu cumva regimul trebuie îmbogăţit în antioxidanţi.

Vitaminele nu sunt singurii antioxidanţi prezenţi în alimentaţie. Si polifenolii (flavonoizi,
antociani şi taninuri), conţinuţi mai ales în vin, carotenoizii şi acidul cafeic din miere, plante
aromatice, condimente, fructe, ulei de măsline şi vin au o acţiune antioxidantă. Dintre
condimente, cuişoarele par să fie cele mai antioxidante. Urmează scorţişoara, piperul, ghimbirul,
usturoiul, menta şi ceapa. Dimpotrivă, alcoolul consumat în cantităţi mari ar putea influenţa
negativ efectul antioxidant, deoarece nivelul plasmatic de vitamina C este scăzut la alcoolici
decât la cei care au un consum moderat de alcool.

c. Acizii graşi

Şi alte alimente pot contribui, prin alte mecanisme, la prevenirea bolilor cardiovasculare: acizii
graşi N-3 (ca acidul alfa-linolenic) reduc agregarea plachetară şi sinteza de tromboxan A2
agregant. De aceea, în Groenlanda, unde se consumă mulţi acizi graşi N-3, mortalitatea este
foarte scăzută, în ciuda unui aport ridicat de colesterol şi de grăsimi. Aceşti acizi graşi au un
puternic efect antitrombogenic: ei favorizează producerea de prostaciclină, ea însăşi un puternic
inhibitor al agregării.
La fel stau lucrurile şi cu acizii graşi monesaturaţi. Acizii graşi polinesaturaţi N-6 au un
efect antitrombotic mai scăzut decât acizii graşi N-3. Acizii graşi esenţiali de tip omega 3, dintre
care cel mai important este acidul linolenic, sunt prezenţi în uleiurile de rapiţă, de soia şi de nuci,
precum şi în unii peşti. Studiile au arătat că riscul de deces în urma infarctului miocardic este cu
38% mai mic pentru formele bruşte şi cu 45% pentru celelalte forme la bărbaţii care consumă
mai mult de 35 g peşte pe zi, în comparaţie cu cei care nu consumă peşte. Această cantitate este
uşor de acoperit, echivalând cu două porţii de peşte pe săptămână. Acizii graşi esenţiali din
familia omega 6 (acidul linolenic) se găsesc mai ales în uleiurile din sâmburi de struguri, de
porumb şi de floarea-soarelui, ca şi în margarinele fabricate din aceste uleiuri.

· Consumul moderat de alcool şi cel de usturoi şi ceapă pot reduce agregarea plachetară.
· Pe baza acestor date, se poate concepe în mod îndreptăţit o strategie de prevenire
primară: corectarea alimentaţiei la persoanele fără afecţiuni cardiovasculare cele mai
recente statistici au confirmat că alimentaţia de tip mediteranean îmbogăţită în acid oleic
şi în acid alfa-linolenic are efecte benefice atât în prevenirea primară, cât şi în cea
secundară.

Principalele caracteristici ale modelului mediteranean constau în consumul de:

- mari cantităţi de produse vegetale, inclusive cereale, sărace în grăsimi şi cu un conţinut

ridicat de glucide complexe şi de proteine;
- fructe şi legume care conţin nu doar apă şi glucide, ci şi micronutrimente utile: polifenoli
şi flavonoizi;
 25

- leguminoase bogate în fibre şi în minerale;

- nuci, măsline (bogate în acizi mono- şi polinesaturaţi), usturoi şi plante aromatice (bogate
în compuşi fenolici);
- mult ulei de măsline, sursă de acid oleic şi de microconstituenţi: tocoferoli, fenoli,
compuşi aromatici;
- lactate în cantităţi moderate;
- peşte şi carne de pasăre, preferate cărnii roşii;
- vin, băut cu măsură.

Pacienţii cu un nivel plasmatic ridicat de homocisteină prezintă un risc mai ridicat de a

dezvolta coronaropatii.
Deficient de acid folic ar putea fi agravată de consumul de tutun şi de alcool, iar
frecvenţa mai scazută a bolilor cardiovasculare înregistrată în sudul Franţei ar putea fi explicată
şi prin alimentaţia mai bogată în folaţi.
Dacă este prematur să fie propusă o suplimentare cu doze artificiale de antioxidanţi, pe
baza cunoştinţelor actuale este totuşi pe deplin îndreptăţită recomandarea regimului
mediteranean clasic caracterizat prin abundenţa alimentelor vegetale.

· Prevenirea secundară (la populaţii coronariene) a dat deja rezultate concludente.

Regimul mediteranean bogat în acid linolenic, prescris după ce pacientul a avut un prim
infarct miocardic, a diminuat mortalitatea şi morbiditatea cardiacă. De asemenea, un
studiu efectuat în India a arătat că un regim vegetarian de tip Asiatic (cu foarte puţine
grăsimi şi îmbogăţit în legume şi unele fructe, mai ales nuci), instituit din momentul
spitalizării, a avut efecte pozitive.
· Paradoxul francez: consumul în general mare de grăsimi aterogene nu pare să provoace
prea multe boli cardiovasculare datorită unui consum moderat de alcool, dar şi unei
alimentaţii variate care include fructe, legume, usturoi, ceapă şi în care sunt mult folosite
mirodeniile, ierburile şi plantele aromatice. Număr mai redus de cazuri de obezitate
înregistrat în Franţa comparativ cu ţările anglo-saxoane nu este cu siguranţă strain de
acest paradox.

În consecinţă, chiar şi pacienţii care nu prezintă factori de risc lipidic pot fi sfătuiţi
sistemetic să urmeze recomandările de mai jos, care sunt cele ale unui regim echilibrat.
Ø Brânza este permisă în cantităţi moderate.
Ø Evitaţi untul şi smântâna.
Ø Folosiţi doar ulei de măsline şi de rapiţă (le puteţi încălzi, dar fără a le încinge).
Ø Preferaţi peştele celorlalte cărnuri şi carnea albă celei roşii.
Ø Baza oricărei mese trebuie să fie pâinea, cerealele şi legumele (proaspete şi uscate).
Ø Consumaţi multe fructe (proaspete şi uscate).
Ø Consumaţi vin cu moderatie, de preferinţă roşu, la masă.
 26

Alimentaţia şi medicamentele

Administrarea medicamentelor în timpul mesei prezinta un dublu avantaj: o mai bună

complianţă, în sensul că pacientul nu mai uită să-şi ia medicamentele, şi o mai bună toleranţă
digestivă, mai ales în cazul medicamentelor iritante pentru stomac, cum ar fi aspirina,
indometacina, fenilbutazona, antiinflamatoarele nesteroidiene, prednizona, compusii ferosi,
potasiul şi doxilicina.
Tosuşi, unele medicamente ca penicilina orală, ampicilina, eritromicina, tetraciclina,
izoniazida şi rifampicina trebuie luate de preferinţă cu o jumătate de oră sau cu o oră înainte de
masă, deoarece alimentele şi pH-ul gastric le împiedică absorbţia.
Eficacitatea medicamentelor poate fi influenţată de ingerarea de alimente, prin diverse
mecanisme:

- ajungerea în stomac a bolului alimentar măreşte pH-ul gastric şi astfel influenţeză

absorbţia medicamentelor: acizii slabi, cum ar fi acidul acetilsalicilic, sunt mai prost
asimilaţi, în vreme ce bazele slabe, ca amfetaminele şi derivaţii quinidinei, sunt mai bine
asimilate;
- ingerarea alimentelor, prin diluarea medicamentelor, întârzie în general accesul
principiilor active în zole lor de absorbţie;
- totuşi, unele medicamente (propanolul, nitrofurantoina, ciclosporina şi dicumarolul) sunt
mai bine absorbite când sunt luate în timpul mesei.

Fierul este mai bine asimilat când este luat cu suc de fructe; în schimb, absorbţia sa este
împiedicată de acidul tanic din ceai.
Este foarte important să se cunoască interacţiunile dintre alimente şi medicamentele
antiretrovirale.
Alimentele diminează cu 50% biodisponibilitatea didanozinei, din cauza unei intensificări
a hidrolizei în mediul acid şi a întârzierii golirii stomacului. Se recomandă deci ca acest
medicament să fie luat din cu jumătate de oră înainte de masă, fie la două ore după.
Ingerarea alimentelor tinde să reducă sau să facă imprevizibil nivelul de absorbţie a
Zidovudinei. Este aşadar indicat ca AZT (azidotimidina) să fie luată pe stomacul gol, sau, dacă
medicamentul este slab tolerat, după o masă cu alimente fără grăsime şi de preferinţă în picioare,
cu mult lichid.
Absorbţia Indinavirului este diminuată de o masă bogată în grăsimi. El trebuie luat pe
stomacul gol sau după o masă uşoară şi cu multă apă deoarece poate produce colici nefritice.
Alimentele acţionează şi prin modificarea concentraţiei plasmatice a proteinelor de
transport. Proteinele de transport a medicamentelor fixează acizii graşi liberi. Aceştia din urmă
scad după luarea mesei şi cresc când stomacul este gol. În acest ultim caz se observă o diminuare
a fixării albuminice a medicamentelor, din cauza concurenţei cu acizii graşi liberi.
 27

În consecinţă:

- în caz de denutriţie proteino-energetică, diminuarea albuminemiei duce la creşterea

fracţiunii libere a medicamentelor, sporind astfel riscurile de supradozaj şi de interacţiune
medicamentoasă;
- medicamentele cu afinitate ridicată pentru albumină (salicilaţii, metotrexatul,
indolmetacina, penicilina, clofibratul) implică un risc mai mare de supradozaj;
- utilizarea medicamentelor cu marja terapeutică redusă, cum ar fi antivitaminele K şi
digitalicele, se va face cu foarte mare prudent dacă pacientul este denutrit;
- pacienţii în vârstă, care sunt adesea denutriţi şi iau multe medicamente, sunt foarte expuşi
riscurilor de supradozaj şi de interacţiune medicamentoasă;
- alimentaţia interferează cu Dopa: bolnavii de Parkinson supuşi unui regim sarac în
proteine au mai rar perioade “off”. Aminoacizii şi Dopa par să între în concurenţă prin
intermediul trransportorului lor.

Interacţiuni particulare ale medicamentelor şi alimentelor

Alimente bogate în vitamina K pot diminua efectul antivitaminelor K. De aceea, bolnavii aflaţi
sub tratament cu anticoagulare nu trebuie să consume decât cantităţi foarte mici de spanac, napi,
varză, avocado şi ceai verde.
Asocierea vitaminei A cu tetraciclinele poate fi responsabilă pentru apariţia cefaleelor şi a
semnelor de hipertensiune intracraniană.
Alimentele bogate în tiramină sau în histamine, ca de exemplu, brânza, pot provoca,
asociate cu IMAO neselectivi, hipertensiune arterială paroxistică sau înroşirea feţei, a gâtului şi
chiar a părţii superioare a trunchiului. Aceste simptome, observate şi în interacţiunea alimentelor
cu amfetaminele şi cu isoniazida, sunt legate de faptul că medicamentele în cauză induc o
scădere a catabolismului tiraminei sau histaminei.
Se observă următoarele interacţiuni între alcool şi medicamente:

- alcoolul sporeşte hepatotoxicitatea multor medicamente (în special a acetaminofenului);

- el favorizează absorbţia medicamentelor liposolubile (de exemplu, benzodiazepinele) şi
intensifică efectul hipnoticelor şi hipoglicemiantelor;
- poate avea un efect de antabuz în combinaţie cu anumite medicamente: disulfiram,
metronidazol, sulfamide şi mai ales Diabinese.

Bolnvii care iau aceste medicamente trebuie să se abţină de la consumul de alcool,

inclusiv în mici cantităţi ca ingredient în mâncăruri.
Fibrele alimentare pot să interfereze cu acţiunea anumitor medicamente, influenţându-le
absorbţia şi metabolismul splanhnic. Este mai ales cazul cardiotonicelor, hipoglicemiantelor şi
anticoagulantelor.
 28

Modificări ale stării nutriţionale prin medicamente

Influenţa asupra apetitului

Unele medicamente cresc pofta de mâncare: insulina, corticoizii, sulfamidele, hipoglicemiantele,

psihotropele, litiul, antihistaminicele.
Altele duc la scăderea apetitului: aditivii (guma de guar, metalceluloza), glucagonul,
indometacina, morfina si digitalina.

Acţiunea asupra metabolismului glucidic, lipidic şi al sărurilor minerale

Asupra metabolismului glucidic:

Unele provoacă hiperglicemie: diureticele, benzotiazidele, probenecidul, fenitoinele,
cumarinicele.
Altele pot provocă hipoglicemie: sulfamidele, aspirina, betablocantele, inhibitorii MAO,
fenilbutazona, barbituricele.
Asupra metabolismului lipidic: cantraceptivele orale, corticoizii, hormonul de creştere,
vitamina D, tiouracilul şi etanolul pot spori nivelul lipidelor plasmatice.
Asupra metabolismului mineralelor:
Laxativele şi diureticele antrenează o hipokaliemie. Consumul de lemn-dulce sau de
glicirizina conţinută în pastisurile fără alcool este responsabil de retenţia sodiului, cu posibile
edeme, dar şi de hipokaliemii cu tulburări de contractilitate musculară, hipertensiune şi migrene.
Derivaţii cortizonici şi, în mai mică măsură, estroprogestativele şi fenilbutazona provoacă
adesea o retenţie hidrosodată.
Contraceptivele orale antrenează uneori o scădere a nivelului plasmatic de zinc.
În fine, unele sulfamide (fenilbutazona si litiul) pot afecta metabolismul iodului.
Dintre polifenoli, taninurile chelatează anumite minerale: fier, calciu, cupru. Această
chelatare poate provoca, dacă se consumă prea mult ceai negru, eliminarea unor cantităţi mari de
fier şi, în consecinţa, anemii severe.

Acţiune nivelului de vitamine

Doze mari de progestative pot conduce la o simptomatologie depresivă, prin intermediul unei
dereglari a metabolismului triptofanului. Această simptomatologie este de multe ori ameliorate
prin administrarea de piridoxină.
Isoniazida, cu efect opus acidului nicotinic si piridoxinei, dă uneori naştere unor
simptome neurologice, din cauza carenţei de vitamina D.
Anticolvusivele pot duce la o carenţă de vitamina D.
 29

Numeroase medicamente provoacă carenţe de folaţi. Principalii responsabili sunt

bineînţeles, antifolicele, dar şi sulfadiazina, antiepilepticele şi, într-o mai mică măsură,
fenobarbitalul.
Cât despre contraceptivele orale, ele nu sunt vinovate pentru o carenţă folică decât dacă
femeile care le iau prezintă deja un risc de carenţă din cauza unei malnutriţii, a unei boli celiace
sau a administrării unui medicament care afectează metabolismul folaţilor.
În oricare dintre aceste cazuri, se impun o suplimentare în folaţi a raţiei alimentare şi foarte
adesea o administrare de suplimente medicamentoase.
 30

Cele 11 puncte ale unei strategii elementare

pentru o prevenţie de masă

Ø Articolul I
Reduceţi consumul de sare (sau cel puţin nu adăugaţi sare alimentelor îninte de a le fi gustat).
Ø Articolul II
Consumaţi mai puţine grăsimi de origine animal (carne grasă, mezeluri, slănină, untură).
Nu mai mult de 30 g unt pe zi. Nu mai mult de cinci ouă pe sătămână. Preferaţi grăsimile de
origine vegetală:
- uleiuri de măsline şi arahide;
- uleiuri de porumb, floarea-sorelui, soia rapiţă, sâmburi de struguri.
Sporiţi consumul de uleiuri marine (de peşte, mai ales peşte gras din mările reci).
Ø Articolul III
Reduceţi consumul de zaharuri cu digestive rapida (yahăr adăugat in alimente, bomboane,
ciocolată, produse de patiserie…).
Suplimentaţi consumul de zaharuri cu digesti lenta: paine, paste, orez, făină, cartofi).
Ø Articolul IV
Consumţi mai multe “fibre”: legume verzi, crude, gătite sau în conservă, fructe.
Ø Articolul V
Beţi mai multă apă: indifferent de condiţiile climatic, asiguraţi o diureză minimă de 1,5 l pe
zi.
Ø Articolul VI
Reduceţi consumul de băuturi alcoolice sau alcoolizante: un pahar de vin la fiecare masă este
suficient.
Ø Articolul VII
Echilibraţi şi diversificaţi alimentaţia. Câte puţin din toate; puţin, dar destul.
Evitaţi monotonia. Faceţi ca mesele să fie variate şi apetisante. Rafinaţi meniurile.
Ø Articolul VIII
Nu neglijaşi micul dejun.
Ø Articolul IX
Mâncaţi în linişte, mestecaţi bine.
Ø Articolul X
Încercaţi să nu fumaţi. În orice caz, nu fumaţi mai mult de o ţigară pentru 10 kg greutate
corporal.
Ø Articolul XI
Faceţi sport (dacă nu altceva, măcar zece minute pe zi sărit coarda).