Drept Comercial - Doc 2012

CURS 1.
- vineri, 3 martie 2006

CURS 2.-
DEFINIŢIA ŞI OBIECTUL DREPTULUI COMERCIAL
Activitatea comercială presupune activitatea consacrată comerţului. Comerţul este o

îndeletnicire care prin specificul ei de practică îndelungată şi repetată a dobândit caracter de
profesie.
Noţiunea de circulaţie a mărfurilor în vederea schimbului exprimă pe de o parte

deplasarea efectivă a bunurilor, iar pe de altă parte fapte, acte şi operaţiuni accesorii ce pot
dobândi o existenţă autonomă.
Dreptul comercial este acea ramură a dreptului privat ce cuprinde ansamblul

unitar al normelor juridice ce reglementează relaţiile sociale, patrimoniale şi personal
nepatrimoniale din sfera activităţii de comerţ, relaţii ce se nasc, de regulă, între
persoane ce au calitatea de comerciant şi care se află pe poziţie de egalitate juridică.
Într-o exprimare sintetică dreptul comercial este acea ramură a dreptului privat care
reglementează materia comercială.
Obiectul dreptului comercial
Normele juridice ale dreptului comercial au ca obiect de reglementare în principal

RELAŢIILE SOCIALE PATRIMONIALE, care prezintă caracteristici comerciale şi în secundar,
RELAŢIILE SOCIALE PERSONAL NEPATRIMONIALE.
Trăsăturile dreptului comercial
1. Comercialitatea
Raportul juridic de drept comercial se caracterizează în principal prin comercialitate.
Noţiunea de comercialitate aparţine dreptului intern al fiecărui stat şi se determină

după criterii proprii. Determinarea comercialităţii cunoaşte în diferite sisteme de drept două
concepţii:
1. subiectivă
2. obiectivă
Conform CONCEPŢIEI SUBIECTIVE (legislaţia GERMANĂ), comercialitatea raportului

juridic depinde de calitatea autorului, a subiectului participant. Dacă raportul juridic se
concretizează în acte sau fapte juridice făcute de o persoană care este comerciant, raportul
juridic respectiv ete calificat ca fiind de drept comercial.
1
– Drept comercial –
Calitatea de comerciant o au toate persoanele care exercită permanent o activitate
comercială cu titlu de profesie sau care au numele ori fiema înmatriculate la Registrul
Comerţului.
Potrivit concepţiei subiective, actul de comerţ este caracterizat prin 3 trăsături:
1. este realizat de un comerciant

2. este realizat în exercitarea profesiei comerciale
3. realizându-l, comerciantul urmăreşte exploatarea comerţului său.
Potrivit CONCEPŢIEI OBIECTIVE (legislaţia franceză), comercialitatea unui raport

juridic este detaşată de profesiunea de comerciant, exercitată de persoana care a săvârşit
actul respectiv.
Comercialitatea actelor şi faptelor juridice este definită la rândul ei pe baza a două

criterii, unul pozitiv şi altul negativ.
Criteriul pozitiv – fapte de comerţ (lato senso) faptele juridice declarate de lege
astfel pe baza naturii lor obiective (art. 3 pct. 1-20 Cod Comercial). În cadrul enumerării
actelor şi faptelor de comeţ făcută de legiuitor se regăsesc cel puţin 3 idei fundamentale în
procesul calificării unui act sau fapt juridic comercial. Acestea se referă la:
1. ideea de interpunere prin schimb

2. ideea de activitate economică organizată sub formă de întreprindere
3. ideea de conexiune economică a unui act sau fapt juridic oarecare cu un act sau fapt
juridic de comerţ.
Cu toate acestea, Codul Comercial Român are în vedere şi aşa numitele acte
subiective de comerţ. Din momentul stabilirii calităţii de comerciant a autorului lor,
operţaiunile făcute sunt prezumate a fi comerciale. Astfel, potrivit art. 4 Cod Comercial, sunt
considerate fapte de comerţ şi celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant dacă nu
sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul.
În afară de cazurile arătate, prezumţia de comercialitate operează de plin drept în

toate operţaiunile unui comerciant, acestea fiind acte de comerţ prin efectul acestei
prezumţii.
Conform criteriului negativ prin care legiuitorul exclude anumite acte sau fapte
juridice de la criteriul comercial (art. 5 Cod Comercial) nu se poate considera ca fapt de
comerţ cumpărarea de producte sau mărfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumaţiunea
cumpărătorului ori a familiei sale, de asemenea, revânzarea acestor lucruri şi nici vânzarea
productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are de pe pământul său sau cel cultivat de
dânsul.
2
2. Egalitatea juridică
Raporturile juridice comerciale se bazează pe egalitatea juridică a subiectelor de

drept în cadrul relaţiilor contractuale, voinţa unui partener nu este subordontă voinţei
celuilalt, fiecare fiind liber să negocieze clauzele contractuale.
Această trăsătură a raporturilor de drept comercial accentuează ideea că dreptul

comercial este o ramură de dpret privat.
Spre deosebire de ramurile de drept public, în care subiectele de drept, persoanele

fizice sau juridice se află în rapoert de subordonare juridică faţă de stat, normele juridice
fiind, de regulă, impertaive, în dreptul comercial suntem în prezenţa unor norme dispozitive
supletive, de la care subiectele se pot abate stabilind de comun acord conduita pe care
trebuie să o aibă în cadrul unui raport juridic comercial. Această posibilitate este expresia
principiului libertăţii de voinţă consacrat în art. 969 Cod Civil.
Normele juridice care reglemetează activitatea de comerţ, se regăsesc în legislaţia

comercială, dar şi în legislaţia civilă de drept procesual civil, precum şi în unele documente
internaţionale (convenţii şi tratate) care cuprind norme de drept material uniform şi care se
aplică în raporturile comerciale interne ca norme de drept unificat.
3. Rapiditatea (celeritatea), simplitatea, securitatea şi creditul
Normele juridice de drept comercial conţin mecanisme care facilitează circulaţia

rapidă a mărfurilor. Având în vedere faptul că aceste norme se adresează în principal
comerciamţilor iar activitatea acestora trebuie să se desfăşoare cu maximă rapiditate,
dreptul comercial conţine dispoziţii derogatorii de la dreptul comun care îl fac mai accesibil
pentru destinatarii săi.
Ritmul rapid al afacerilor este asigurat prin recunoaşterea în dreptul comercial a

oricărui mijloc de probă prin dovedirea obligaţiilor cpmerciale, dar şi prin acceptarea
formelor simplificate de contracte (ex. oferta scrisă urmată de acceptarea sau oferta scrisă
sau verbală urmată de executare).
Dreptul comercial se bazează pe CREDIT, termenul având 2 accepţiuni:
1. credit în sens de amânare în timp a plăţii datoriei

2. credit în sens de încredere, bună credinţă care trebuie să existe în relaţiile dintre
comercianţi.
Necesitatea creditului a impus adoptarea unor norme juridice speciale cu caracter

obligatoriu de la dreptul comun (dreptul civil) ex. prezumţia de solidaritate a debitorilor.
Pentru realizarea creditului, dreptul comercial conţine reglementări privind securitatea
acestuia (ex. în art 42 Cod Comercial există o prezumţie de solidaritate a debitorilor
oferindu-se astfel o garanţie pentru creditori în recuperarea creanţelor; în art. 43 Cod
3
Comercial, este prevăzută regula potrivit căreia debitorul ete de drept în înt’rziere prin
simpla ajungere la termen).
Locul dreptului comercial în cadrul sistemului de drept românesc
Apartenenţa dreptului comercial la subdiviziunea dreptului privat se face în funcţie de

următoarele criterii:
1. natura relaţiilor sociale reglementate

2. calitatea subiectelor (de regulă comercianţi)
3. caracterul normelor juridice (norme juridice dispozitive, în special supletive)
4. metoda de reglementare (egalitatea juridică a părţilor)
Raportul dintre dreptul comercial şi unele ramuri de drept privat
1. Raportul cu Dreptul Civil
ASEMĂNĂRI:
– Ambele sunt ramuri de drept privat

– Subiectele se află pe poziţie de egalitate juridică
– Normele juridice au caracter dispozitiv, predominând cele supletive
– Contractul este principalul izvor de obligaţii
DEOSEBIRI:
– Argumenteză ideea autonomiei fiecăreia dintre cele două ramuri de drept şi se

referă în principal la:
o Obiectul reglementării:
 Normele de drept civil reglementează orice fel de relaţii
patrimoniale şi personal nepatrimoniale
 Dreptul comercial reglementează relaţii patrimoniale şi personal
nepatrimoniale care au caracter comercial
 Unele drepturi subiective, care în civil au caracter nepatrimonial, în
dreptul comercial se transformă în drepturi patrimoniale (ex.
dreptul privind identitatea persoanei)
o Calitatea subiectelor participante la raporturi juridice:
 În dreptul civil raporturile juridice se nasc, de regulă, între orice fel
de persoane care au capacitate juridică impuse de lege.
 În drepul comercial raporturile juridice se formează, de regulă,
între comercianţi.
4
2. Raportul între dreptul comercial şi dreptul familiei
Normele juridice grupate în ramura dreptului familiei reglementează relaţii ociale

patrimoniale şi personala nepatrimoniale între persoane care au o anumită caliate (soţ-soţie,
părinte-copil, adoptat-adoptator) precum şi instituţiile specifice (tutela, curatela, etc.).
Din totalitatea normelor juridice ce reglementează relaţiile de familie, are relevanţă

pentru dreptul comercial acea categorie ce stabileşte regimul juridic distinct al unor categorii
de bunuri şi chiar al unor operaţiuni juridice referitoare la aceste relaţii.
Prezumţia legală potrivit căreia bunurile dobândite între soţi în timpul căsătoriei sunt
comune ridică cel puţin două probleme:
1. dividendele obţinute de unul dintre soţi pe baza aportului într-o societate

comercială sunt bunuri proprii sau sunt bunuri comune
2. libertatea în afaceri este un motiv întemeiat ca instanţele judecătoreşti să dispună
partajarea bunurilor comune ale soţilor chiar din timpoul cpsptoriei.
3. Raportul dintre dreptul comercial şi dreptul muncii
În activitatea de comerţ, comerciantul are nevoie de persoane care pe baza

contractului de muncă încheiat săvârşesc fapte de comerţ în sens strict (stricto senso) şi
încheie acte juridice de comrţ în calitate de auxiliar de comerţ. Totodată în cuprinsul
clauzelor actului constitutiv al unei societăţi comerciale, trebuie să figureze şi date
referitoare la forţa de muncă (cine are competenţa de a stabili sistemul de salarizare sau cine
este competent să încheie, să modifice, să suspende sau să dispună încetarea unui contract
idividual de muncă).
De asemenea, este posibil ca şi un reprezentatnt al unei societăţi comerciale

(administratorul) să aibă calitatea de salariat. Într-o asemenea situaţie, sunt aplicabile sub
anumite aspecte, norme de drept al muncii, dar sub alte aspecte, pe bază de excepţie, sunt
puse în practică norme de drept comercial. De ex. administratorul unei societăţi comerciale,
chiar dacă este salariat nu va răspunde material conform dreptului muncii, ci va avea o
răspundere fundamentată pe contractul său de mandat, respectiv, o răspundere civilă
contractuală.
În esenţă, însă reglementarea raportului juridic de muncă ce se formeză între

comerciant-angajator şi salariat se face prin norme juridice de drept al muncii.
5
4. Raportul dintre dreptul comercial şi ramurile dreptului public
Dreptul comercial are legături cu ramurile dreptului public de câte ori vor fi avute în
vedere următoarele:
1. organizarea şi perceperea impozitelor pe profitul comercianţilor şi al societăţilor

comerciale, impozit care se varsă la bugetul statului în vederea satisfacerii nevoilor
publice (relaţia cu dreptul financiar-fiscal)
2. organizarea diferitelor instituţii care înlesnesc exercitarea comerţului precum:
Camerele de Comerţ, Oficiul Registrului Comerţului, Bursele de Comerţ, Consiliul
Concurenţei, etc. Normele juridice care reglemetează modul de organizare şi
funcţionare a acestor instituţii aparţin dreptului administrativ. Astfel, între dreptul
administrativ şi dreptul comercial există puncte de interferenţă deoarece prin
intermediul acestor instituţii se realizează activitatea de comerţ. În plus, comerţul
implică obţinerea unor autorizaţii şi avize eliberate de organele admninistraţiei
publice. Aşadar, comerciantul se află în raporturi juridice de drept administrativ cu
oragenele de stat competente.
3. măsurile de represiune îndreptate împotriva celor care au comis infracţiuni în
exercţiul comerţului, raporturile care se nasc între stat, pe de o parte, şi făptuitor, pe
de altă parte, prin care se urmăreşte tregerea la răspunderea penală a celor care au
încălcat legea sunt reglementate de normele dreptului penal.
4. normele care guvernează în cadrul comerţului internaţional, raporturile, fie între
state diferite, fie între persoanele diferitelor state precum şi aplicarea în raporturile
comerciale interne a unor norme de drept internaţional pun în lumină contingenţa
dreptul comercial cu dreptul internaţional public.
5. actvitatea de comerţ implică şi aplicarea unor norme de drept procesual privind
procedura de soluţionare a unor litigii care apar între comercianţi.
Totodată etse avută în veder organizarea proicedurii de apărare, fie a ibtereselor de

ordin social, fie a creditorilor individuali, deci a intereselor particulare fiind demonstrativ în
acest sens exemplul procedurii de reorganizare şi lichidare judiciară a falimentului.
6
CURS 3.- marţi, 7 martie 2006
IZVOARELE DREPTULUI COMERCIAL
În sens formal, prin izvor de drept comercil se înţelege forma de exprimare a normelor
juridice care reglementează materia comercială.
Articolul 1 din Codul comercial prevede „în comerţ se aplică legea de faţăm unde ea
nu dispune se aplică Codicele Civil”. Interpretând această prevedere se poate constatta că
legiuitorul a stabilit pe de o parte izvoarele proincipale ale dreptului comercial şi pe de altă
parte ierarhizarea acestora. Totodată se poate observa că interpretarea pozitivă a textului
trebuie să conducă la concluzia că în activitatea de comerţ se aplică în primul rând legile
comerciale (codul comercial li legile speciale) şi unde acestea nu dispun se aplică dreptul
civil. Practica comercială a dovedit că cele două izvoare întemeiate pe dreptul scris nu sunt
suficiente mai ales în cazul lacunelor (lipsa unor dispoziţii de lege comercială) care să se
aplice sau să se adapteze la speţa respectivă.
Legi scrise. Codul comercial Român adoptat în 1887
Este primul izvor de drept scris şi datează din 10 mai 1887. aşa cum rezultă din art. 1
alin 1. el reprezintă numai o culegere de norme de drept aplicabile în comerţ ceea ce
înseamnă că nu este complet ci se întregeşte cu alte norme de drept scis pozitiv cuprinse în
legislaţii speciale comerciale şi chiar cu unele norme de drept comercial cuprinse în codul
civil.
Codul comercial cuprinde 971 de articole şi se împarte în 4 părtţi, astfel:
1. despre comerţ în genere

2. despre comerţul maritim şi despre navigaţiune
3. despre faliment
4. despre exerciţiul acţiunilor comerciale şi despre durata lor
Codul comercial ca izvor principal de drept comercial îşi îndeplineşte funcţia sa

juridică numai dacă îl analizăm în cadrul izvoarelor dreptului în general. El nu este un izvor
de drept origibar ci numai un izvor specific de drept de materie comercială adică el crează
dreptul numai în funcţie de specificul activităţii comerciale.
7
Legi speciale şi alte acte normative aplicate în comerţ
– legea 31/1990 privind societăţile comerciale modificată şi completată prin

ordonanţa de urgenţă a Guvernului (OUG) 32/1997 şi legea 195/1997 republicată şi
modificată prin OUG nr 76/2001 republicată, legea 314/2001 şi legea 161/2003.
– Legea 26/1990 privind Registrul Comerţului republicată în temneiul legii 12/1998 şi
modificată prin legea 161/2003
– Legea 15/1990 privind reorganizarea activităţilor economice de stat ca regii
autonome şi societăţi comerciale modificată prin OUG nr 30/2000.
– Legea 58/1998 Lega Bancară modificată prin legea 48/2003
– Legea 82/1991 Legea contabilităţii modificată şi republicată
– Legea 64/1995 privind reorganizarea judiciară şi a falimentului modificată.
Totodată au fost modificate şi republicate unele legi adoptate încă din prioada
interbelică:
– legea 68/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin

– legea 59/1934 asupra cecului
– legea 178/1934 privind reglementarea contractului de consignaţie.
Uzul, cutuma sau obiceiul juridic
Uzul reprezintă o practică îndelungată (atitudine, comportament) care are un anumit

grad de vechime, repetabilitate şi stabilitate aplicată de un număr nedefinit de comercianţi
care poate avea sau nu caracter de izvor de drept.
Indiferent de terminologia folosită uzurile prezintă un caracter general colectiv,

impersonal şi repetabil aplicându-se unui număr nedeterminat de comercianţi pe un anumit
teritoriu sau cu privire la o anumită categorie de produse. Prin caracterul general uzul se
aseamănă cu normele juridice dar spre deosebire de acestea nu este edictat sau sancţionat
de către stat. Uzurile sunt reguli de conduită create de comercianţi în practica lor
comercială. De asemenea uzurile mai prezintă un caracter obiectiv în sensul că se
concretizează în acte juridice şi fapte materiale (pozitive sau negative) care s-au aplicat în
mod repetat într-o perioadă mai lungă de timp. Vechimea şi continuitatea sunt e esenţa
uzurilor.
Clasificarea uzurilor
Cea mai importantă clasificare a uzurilor se face în funcţie de forţa lor juridică:
A. UZURI NORMATIVE
B. UZURI CONVENŢIONALE
UZURILE NORMATIVE. Ele se mai numesc şi uzuri legale sau de drept. Particularităţile
uzurilor normative se exprimă în generalitate, impersonalitate şi obligativitate
8
Aceste uzuri constituie izvor de drept şi se aplică întocmai ca o normă juridică. Ele
determină drepturile şi obligaţiile părţilor fie reglementând raporturile sociale încă
neprevăzute de lege fie interpretând dispoziţiile legii. În unele cazuri se aplică împotriva unei
dispoziţii legale care nu este de ordine publică.
Obiectul de reglementare al uzurilor normative este atât contractul cât şi

extracontractul (ex.: uzurile porturilor sau al burselor).
Uzurile normnative, acolo unde sunt recunoscute (nu şi în România) au valoarea unor
norme juridice supletive (în dreptul Italian ordinea este codul comercial, uzanţele, dreptul
comun).
Părţile pot înlătura aplicrea uzurilor normative prin stabilirea în contract a unor
clauze contrare conţinutului acestora.
Dpdv probatoriu uzurile normative se prezumă a fi cunoscute întocmai ca şi legea

urmând a fi aplicate de judecător chiar din oficiu.
UZURILE CONVENŢIONALE (INTERPRETATIVE). Aceste uzuri au forţă juridică

asemănătoare clauzelor contractuale iar fundamentul lor constă în principiul libertăţii de
voinţă al părţilor.
Uzurile convenţionale se aplică cu titlu de clauză contractuală şi reprezintă voinţa

expresă sau tacită a părţilor.
Prezumţia este simplă şi relativă în sensul că părţile o pot înlătura făcând dovada
contrară. Ca şi în cazul uzurilor normative, uzurile convenţionale pot fi înlăturate prin voinţşa
expresă a părţilor. Rolul uzurilor interpretative este acelaşi ca şi în cazul uzurilor normative
anume stabilirea drepturilor şi obligaţiilor părţilor.
Uzurile convenţionale intervin:
- în legătură cu încheierea contractului comercial

- în legătură cu conţinutul contractului (completarea clauzelor stabilite în
contract)
- în faza de executare a obligaţiilor contractuale (sancţiuni aplicate debitorului
pentru neexecutarea obligaţiilor).
D.p.d.v. probatoriu uzurile convenţionale trebuie dovedite cu orice mijloc de probă ca

orice situaţie de fapt. Temeiul forţei juridice al uzurilor constă în voinţa expresă sau
prezumată a părţilor. „Clauzele obişnuite într-un contract se subânţeleg deşi nu sunt exprese
într-însul” Art. 981 Cod Civil.
În concluzie uzurile convenţionale sunt clauze care se subânţeleg pentru că ele

exprimă voinţa obişnuită a părţilor.
ÎN DREPTUL NOSTRU UZANŢELE COMERCIALE apar sub forma obiceiului juridic

vorbindu-se despre obiceiul locului sau obiceiul din partea locului.
9
O referire expresă a uzanţelor se aplică în comerţul internaţional în regulamentul CAB
(Casei de Arbitraj( conform căruia:
- completul de arbitraj soluţionează litigiile pe baza normelor dreptului material

aplicabil conducându-se după prevederile contractului şi ţinând seama de
uzanţele comerciale.
Un alt criteriu de clasificare al uzurilor se referă la întinderea aplicării lor în

spaţiu.
Astfel uzurile pot fi:
- locale, când se aplică pe o anumită piaţă comercială

- speciale, când se referă la o anumită ramură de activitate
- generale, când se aplică tuturor raporturilor comerciale.
În drepotul comerţului internaţional unele dintre uzanţe au fost uniformizate prin

contracte tip, condiţii generale elaborate de către comercianţi fie de organisme
internaţionale cum ar fi Camera de Comerţ Internaţională de la Paris, care în 1953 a elaborat
aşa numitele reguli inhotems care constituie o codificare a uzanţelor în materia contractului
de vânzare cumpărare comercială internaţională în special pentru Europa.
10
CURS 4.- vineri, 10 martie 2006
CURS 5.-
FAPTE DE COMERŢ
Actele juridice sunt manifestări de voinţă făcute cu intenţia producerii efectelor

juridice în timp ce faptele juridice (în sens strict) sunt acţiuni ale omului făcute fărp intenţia
de a crea efecte juridice (naşterea, modificarea sau stingerea de drepturi şi obligaţii),
acestea producându-se în virtutea legii.
Faptele juridice în sens strict sunt licite, reunite pe ideea îmbogăirii fără justă temei
şi ilicite, delicte şi cvazidelicte comise de comercianţi.
Pentru a arăta care sunt operaţiunile juridice de comerţ, legiuitorul român foloseşte în
art. 3 din Codul Comercial termenul de fapte de comerţ, acoperind prin acesta atât sfera
faptelor cât şi a actelor e comerţ.
ÎN SENSUL CEL MAI CUPRINZĂTOR faptul de comerţ este orice activitate care dă
naştere la raporturi juridice guvernate de legea comercială şi care se întemeiază pe ideea
de schimb de mărfuri şi valori fiind calificată ca o activitate de intermediere în
operaţiunile de schimb.
Interesul practic al delimitării faptelor de comerţ de cele cu caracter civil constă în

următoarele:
– Definirea comerciantului se face în principal în funcţie de activitatea pe care o

desfăşoară şi anume dacă face fapte de comerţ având comerţul ca o profesiune
obişnuită (art. 7 Codul Comercial).
– Dispoziţiile legale care reglementează faptele de comerţ sunt adesea diferite de
cele care reglementează faptele şi actele civile.
De exemplu în materie de probe, potrivit art. 46 Codul Comercial obligaţiile

comerciale pot fi dovedite prin orice mijloc de probă spre deosebire de obligaţiile civile în
care proba cu martori nu este admisibilă peste o anumită valoare în litigiu (art. 1131 Cod
Civil). Sau, în situaţia existenţei maimultor debitori răspunderea lor este solidară dacă nu
există stipulaţiune contrarie spre deosebire de obligaţiile civile unde dacă există maimulti
debitori, regula este divizibilitatea, solidaritatea avâd doar caracter de excepţie.
Clasificarea faptelor de comerţ
Faptele de comerţ pot fi clasificate urmărind cele 2 sisteme consacrate în diferitele

legislaţii repsectiv sistemul obiectiv propriu legislaţiei franceze şi italiene şi sistemul
subiectiv însuşit de legislaţia germană şi de celelalte sisteme de drept de inspiraţie germană.
Potrivit SISTEMULUI OBIECTIV, un fapt este calificat de comerţ dacă în mod obiectiv în
conţinutulul lui există una din operaţiunile pe care legiuitorul însuşi le clifică de comerţ
11
deoarece se întemeiază pe ideea de interpunere în schimb. Independent de calitatea
persoanei care-l îndeplineşte, actul este comercial prin natura lui.
Potrivit SISTEMULUI SUBIECTIV un fapt este clasificat de comerţ dacă este făcut de un
comerciant. Calitatea subiectului determină natura juridică a faptului iar comerciantul este
definit de regulă ca fiind acea persoană care şi-a înregistrat firma la registrul Comerţului sau
dacă are una din întreprinderile comerciale anume stabilite de lege în acest scop.
Codul Comercial Român consacră SISTEMUL OBECTIV (art. 3) completeat cu o

prezumţie de comercialitate cu privire la toate contractele şi obligaţiunile unui comerciant.
Fapte de comerţ obiective
În art. 3 Codul Comercial este prevăzut un număr de 20 de operaţiuni pe care

legiuitorul le califică de comerţ. ENUMERAREA FĂCUTĂ ESTE absolut limitativă şi relativ
demonstrativă. Trăsătura comună a celor 20 de fapte de comerţ este intermedierea la care se
poate adăuga caracterul speculativ. Acete 20 de fapte de comerţ pot fi grupate în 3
categorii:
1. operaţiuni de intermediere în schimb asupra mărfurilor şi titlurilor de credit

care pot fi denumite fapte obiective constitutive de comerţ
2. fapte de intermediere în operaţiunile de schimb purtând asupra muncii
organizate (întreprinderile)
3. fapte de comerţ conexe (accesorii)
1. OPERAŢIUNI DE INTERMEDIERE ÎN SCHIMB
a. cumpărarea şi vânzarea comercială
Potrivit art. 3 pct 1 şi 2 Codul Comercial, legea consideră ca fapte de comerţ:
– cumpărările de producte sau mărfuri spre a se revinde fie

în natură fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru or numai spre a se
închiria; asemenea şi cumpărarea spre a se revinde de obligaţiuni ale
statului sau alte titluri de credit circulând în comerţ
– vânzările de producte, vânzările şi închirierile de mărfuri
în natură sau lucrate şi vânzările de obligaţiuni ale statului sau alte
titluri de credit circulând în comerţ când vor fi fost cumpărate cu scop
de revânzare sau închiriere
Vânzarea cumpăarea este un contract reglementat de Codul Civil în art. 1294.

definiţia vânzării este prevăzută în acest articol potrivit căruia o parte nuită
vânzător se obligă să transmită celeilalte părţi numită cumpărător proprietatea
unui bun în schimbul unui preţ. Numai în măsura în care cumpărarea sau
vânzarea apar ca operaţiuni de intermediere acestea dobândesc calificare
comercială.
12
În art. 3 din Codul Comercial se arată că nu se poate considera ca fapt de
comerţ cumpărarea de producte sau mărfuri ca s-ar face pentru uzul su
consumaţiunea cumpărătorului ori a familiei sale.
Intenţia trebui sa coincidă cu momentul încheierii actului de cumpărare şi să

contituie motivul principal al operaţiuii.
b. Operaţiuni de punere în consignaţie a mărfurilor sau productelor în scop de

vânzare
c. Operaţiunuile pe termen asupra titlurilor de credit, reportul (operţaiunile de
schimb: titluri contra bani) şi operaţiunile de bursă
d. Operaţiunile legate de subscrierea, cumpărarea şi vânzarea de părţi sociale ale
societăţile comerciale.
e. Operaţiunile de bancă şi schimb
f. Cambiile şi ordinele de producte sau mărfuri
g. Operaţiuni asupra imobilelor în scop de speculaţiune
2. ACTE DE INTERMEDIERE ÎN OPERAŢIUNILE DE SCHIMB PURTÂND ASUPRA MUNCII

ORGANIZATE
a. Întreprinderile de furnituri de lucru, mărfuri, etc.
În cazul furnizării de produse întreprinderea de furnituri are obligaţia de a

transmite dreptul de proprietate asupra mărfurilor livrate, de a le preda şi de a
răspunde pentru vicii şi evicţiune întocmai ca la vânzare cumpărare.
Deosebirea esenţială între contractul de furnizare şi contractul de vânzare

cumpărare constă în faptul că furnizarea de marfă este o obligaţie continuă sau
la termene succesive, preţul fiind determinat anticipat (ex.: furnizorul de
energie electrică).
În cazul furnizării de servicii, întreprinderea are obligaţia de a presta servicii cu

caracter continuu pe baza unui contract de locaţie de serviciu.
b. Întreprinderile de spectacole publice
Acestea sunt acele îtreprinderi a căror activitate este calificată de comerţ

deoarece organizează munca altora şi se interpun între artist pe de o parte şi
spectator pe de altă parte.
c. Întreprinderile de comision
Acestea încheie afaceri în nume propriu dar pe seama comitentului (părţile

într-un contract de comision sunt comitentul (cel care dă banii) şi comisionarul).
Activitatea comisionarului trebuie să aibă înfăţişarea unei profesiuni cu
caracater permanent. Un ACT IZOLAT DE COMISION NU REPREZINTĂ UN ACT DE
COMERŢ.
13
d. Întreprinderile şi oficiile de afaceri
e. Întreprinderile de construcţii
Întreprinderile de construcţii se imobile organizează forţa de muncă cu ajutorul

căreia îşi desfăşoară activitatea interpunându-se între lucrători şi client. Din
acest punct de vedere întreprinderile de construcţii speculează mâna de lucru
obţinând profit.
f. Întreprinderile de fabrici de manufactură şi imprimerie

g. Întreprinderile de imprimerie
h. Întreprinderile de editură, librării şi obiecte de artă când altul decât utorul sau
artistul vinde.
Întreprinderile de editură sunt nişte intermediari care la rândul lor încheie 2

contracte: unul de reproducere al operei şi unul de difuzare.
i. Întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apă sau pe uscat

j. Întreprinderile de asigurare
k. Depozite în docuri şi antrepozite
3. FAPTE DE COMERŢ CONEXE
Sunt acele fapte juridice care au un caracter civil numai că datorită legăturii strânse
cu un fapt calificat de comerţ, dobândesc caracter comercial. Din enumerarea făcută de
legiuitor rezultă că din cele 20 de fapte considerate de comerţ au caracter accesoriu
următoarele:
a. operaţiunile de mijlocire în afaceri comerciale
Acesta este un act conex deoarece presupune încheierea unei înţelegeri între 2
parteneri de afaceri puşi faţă în faţă de către un intermediar calificat ca fiind
auxiliar de comerţ.
b. expediţiunile maritime şi toate contractele privitoare la comerţul pe mare şi

navigaţiune
-construirea de vase pentru navigaţiune

-cumpărarea, vânzarea şi revânzarea de vase
-încheiera de contracte privind echiparea, dotarea şi aprovizionarea vaselor
-închirierea vaselor
c. depozite pentru cauză de comerţ
Depouitele sunt conexe ori de câte ori privesc depozitarea unor mărfuri ce au
fost cumpărate în scop de revânzare
d. contul curent şi cecul
14
Faptele subiective de comerţ
Acea categorie de fapte juridice pe care legiuitorul le califică de comerţ pentru că

sunt faăcute de un comerciant. Ele sunt prevăzute în art. 4 din Codul Comercial într-o
formulare generală.
„Se socotesc afară de acestea ca fapte de comerţ (art. 3) celelalte contracte şi

obligaţiuni ale unui comerciant dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă
din însuşi actul”.
Nu sunt comerciale:
a. actele esenţial – civile acestea rămânând civile chiar dacă sunt

făcute de un comerciant (căsătoria, adopţia)
b. acte expres civile adică acele acte în care se stipulează în mod
expres cauza civilă (ex. ipoteca pentru locuinţă).
Faptele de comerţ unilaterale
Art. 56 din Codul Comercial: dacă un act este comercial numai pentru una din părţi,
toţi comercianţii sunt supuşi în ce priveşte acest act legii comerciale, afară de dipoziţiunile
privitoare la persoana chiar a comercianţilor şi în cazurile în care legea nu dispune altfel.
1. nu se aplică comercianţilor legile comerciale cu privire la dobândirea

calităţii de comerciant. Necomercianţii pot încheia acte supuse
legilor comerciale dar în nici un caz ei nu vor dobândi calitatea de
comerciant pe baza acestor acte.
2. nu se aplică legile comerciale atunci când legiuitorul prevede în mod
expres acest lucru
15
SUBIECTELE DREPTULUI COMERCIAL
Într-o formulare generală, subiectele înb dreptul comercial suntparticipanţii la

raporturile comerciale, în principal comercianţii fie că sunt persoane fizice, fie că sunt
persoane juridice respectiv societăţi comerciale sau grupuri de interes economic.
Comercianţii persoană fizică
Conf art 7 din Codul Comercial sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ ca o
profesiune obişnuită şi societăţile comerciale. raportâns definiţia legală la categoriile de
comercianţi al căror statut juridic este reglementat de legea Română rezultă că pentru ca o
persoană fizică sa fie considerată comerciant ea trebuie să săvârşească fapte de comerţ
având comerţul ca o profesiune obişnuită.
Limitele libertăţii de a face comerţ
Există două categorii de limite:
1. limite legale. Acestea intervin de regulă pentru protejarea atât a persoanelor

care fac comerţ cât şi a intereselor generale ale terţilor care ar putea suporta
consecinţe păgubitoare din desfăşurarea comerţului de către astfel de persoane.
Avem de-a face cu 2 tipuri de incapacităţi:
• incapacităţi generale. În cazul minorilor sau al alienaţilor mintali,
nefiind admis a dobândi calitatea de comerciant decât persoanelor
care au capacitate de exerciţiu deplină
• interdicţii, decpderi sau incompatibilităţi sau stabilirea unor reguli
şi reglementări speciale în acest sens menite să apere inetresul
general.
2. limitele convenţionale ce se referă la:
• obligaţia de garanţie contra evicţiunii din partea vânzătorului unui
fond de comerţ în cazul contractului de locaţie de gestiune a unui
fond de comerţ
• obligaţia de nonconcurenţă inserată în contractul de muncă
• orice alte clauze de nonconcurenţă stabilite de părţile
contractante în cadrul relaţiilor comerciale.
16
Condiţiile impuse comerciantului persoană fizică
Există două categorii de condiţii:
1. Condiţii referitoare la persoană:
• Condiţii necesare protejării persoanei care este interesată în

realizarea faptelor de comerţ
• Condiţii necesare protejării intereselor generale, respectiv
protejării intereselor oricărui terţ căruia i-ar putea fi opozabil
actul îndeplinit
2. Condiţii referitoare la activitatea care presupune cu necesitate

îndeplinirea faptelor de comerţ cu titlu de profesie
Concluzionând, o persoană fizică poate să devină COMERCIANT DACĂ SUNT

ÎNDEPLINITE URMĂTOARLE CONDIŢII:
1. să aibă capacitatea juridică cerută de lege

2. să exercite în mod obişnuit, cu titlu de profesie fapte de comerţ
3. comerţul astfel realizat să se desfăşoare în nume propriu
4. activitatea comercială să aibă drept scop obţinerea de profit, excluzându-se
de principiu activitatea nelucrativă. Practic activitatea comerciantului
trebuie să se finalizeze într-un câştig din care aceasta să-şi poată asigura
existenţa.
5. comerciantul persoană fizică trebuie să acţioneze asumându-şi integral riscul
comerţului său
6. comerciantul trebuie să fie autorizat în condiţiile legii
1. Capacitatea juridică
Comerciantul, angajat propriu
Atât membrii asociaţiei familiale cât şi cei care desfăşoară activităţi economice în
mod independent sunt denumiţi expres de către legiutor în cuprindul legii 506/2002 angajaţi
proprii.
Deşi se foloseşte această noţiune care conduce la prima vedere la raporturi de

subordonare atipică specifice relaţiei de muncă, legiuitorul comercial prevede în mod expres
că angajatul propriu nu presupune raporturi de muncă faţă de un angajator ci această calitate
se referă la dreptul celui în cauză de a fi asigurat în sistemul public de pensii şi alte drepturi
de asigurări sociale (asigurări sociale de sănătate, şomaj) în condiţiile prevăzute de legile
speciale din domeniile enunţate mai sus. Mai mult deât atât în art 3 alin 3 din legea 507/2002
se interzice imperativ şi expres atât pentru comercianţii independenţi cât şi pentru asociaţiile
familiale dreptul ca aceştia să încheie contract individual de muncă cu persoane angajate
pentru desfăşurarea activităţilor autorizate.
17
Comerciantul, agent permanent
Prin legea 509/2002 s-a reglementat instituţia agenţilor comerciali permanenţi.

Aceţtia sunt comercianţi persoane fizice sau juridice care în calitate de intermediari
independeţi sunt împuterniciţi în mod statornic să:
- negocieze afaceri pentru o altă persoană

- negocieze şi încheie afaceri în numle şi pe seama comitentului
Capacitatea comerciantului persoană fizică
O persoană fizică dobândeşte capacitatea de a fi comerciant odată cu împlinirea

vârstei de 18 ani.
Minorul cu capacitate de exercţiu restrânsă, cu vârsta între 14 şi 18 ani, nu poate fi

comrciant chiar dacă petru unele acte juridice (contractul de muncă) el are capacitate de
exerciţiu începând cu cârsta de 16 ani.
Nu au capaciatea de a fi comercianţi nici interzişii judecătoreşti, ei neavând

capacitate de exerciţiu deplină din cauza lipsei discernământului faptelor pe care le
realizează datorită stării de alienaţie mintală.
În privinţa femeii care se căsătoreşte înainte e împlinrea vârstei de 18 ani (16 sau 15
ani) prin căsătorie aceasta dobândeşte capacitatea de exerciţiu deplină. Această capacitate
de exerciţiu este recunoscută numai pentru actele juridice de natură civilă cu scopul de a se
asigura egalitatea juridică a soţilor sau reprezentarea legală a minorilor.
Incompatibilitatea, decăderi şi interdicţii
INCOMPATIBILITATEA
Activitatea de comerţ, datorită caracterului său speculativ este incompatibilă cu

anumite fucnţii sau profesii. Astfel NU pot fii comercianţi datorită funcţiei pe care o deţin:
- parlamentarii
- funcţionarii publici în condiţiile specifice statutului profesiei
- magistraţi (judecători şi procurori)
- militarii
datorită profesiei NU pot fi comercianţi acele persoane care exercită profesiuni

liberale, adicp avocaţii, notariui, medicii, etc. Se consideră că cei care prestează o
profesiune liberală nu desfăşoară o activitate cu caracter speculativ chiar dacă în mod
evident se obţine un câştig.
18
DECĂDERI
Decăderile au în vedere în esenţă faptul că o persoană poate deveni comerciant în

măsura în care în cadrul profesiunii respective reputaţia sa nu este atinsă de săvârşirea unor
fapte ce l-ar putea face nedemn pentru o asemenea calitate. Decăderile privesc în general
fapte infracţionale săvârşite de comerciant şi care în mod direct şi indirect au legătură cu
activitatea pe care o prestează. Persoanele care au fost condamnate penal pentru una din
faptele contravenţionale prevăzute de lege conf art 1. lit i la p din legea 12/1990 numai pot
exercita pofesiunea de comerciant.
Evident este nevoie de o hotărâre judecătorească prin care să se fi interzis

condamnatului exercitarea profesiei de comercinat ca o pedeapsă complementară.
Totodată conf art 4 din legea 507/2002 pentru ca o persoană să poată dobândi
calitatea de comerciant sau să devină memebru al unei asociaţii familiale se impune ca acea
persoană să nu fi fost condamnată prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru
săvârşirea unor infracţiuni economice sau a infracţiunilor de fals reglementate de Codul Penal
şi legi speciale.
INTERDICŢII
Interdicţiile pot fi:
1. legale. Se referă şa anumite activităţi care nu pot face obiectuil comerţului

particular (privat) şi care sunt monopol de stat (prelucrarea tutunului,
prospectarea şi exctracţia cărbunelui şi a materialelor feroase) sau activităţi
care sunt considerate infracţiuni (ex.: fabricarea şi comercializarea de droguri
sau narcotice în alt scop decât cel de medicament).
2. convenţionale. Sunt stabilite sub forma clauzelor contractuale inserate în
contract şi produce efecte între părţile contractante (într-un contract de
vânzare cumpărare a fondului de comerţ se poate stabili o clauză prin care
vânzătorul se obligă pentru o anumită perioadă de timp să nu facă acelaşi gen
de comerţ sau să nu se stabilească în acel loc pentru exercitarea aceluiaşi
comerţ).
Interdicţiile mai pot fi generale şi speciale. INTERDICŢIILE GENERALE sunt cele care
priovesc orice comerciant în timp ce interdicţiile SPECIALE funcţionează conform legii dar
numai cu privire la anumite categorii de comercianţi.
19
2. Activităţi desfăşurate de comerciantul persoană fizică
O a doua condiţie pe care trebuie să o îndeplinească o persoană fizică pentru a fii

comerciant este aceea de a exercita în mod obişnuit, cu titlu de profesie, fapte de comerţ
(vezi pagina 17) Aşadar potrivit criteriului obiectiv de definire l comerciantului,persoana fizică
dobândeşte această calitate dacă săvârşeşte fapte de comerţ cu caracter constitutiv sau
esenţial de comerţ şi în mod excepţional fapte de comerţ conexe.
3. Desfăşurarea comerţului în nume propriu
O altă condiţie constă în obligaţia persoanei fizice de a face comerţ în nume propriu
(vezi pagina 17). Aşadar persoana care exercită o activitate de comerţ în numele şi pe seama
altei persoane nu dobândeşte caliatatea de comerciant. Astfel nu sunt comercianţi auxiliarii
de comerţ (prepusul, procuristul, v’nzătorul, comis voiajorul) deoarece actele de comerţ pe
care le incheie nu sunt în nume propriu ci în numele şi pe seama comerciantului la care sunt
angajaţi şi pentru care lucrează.
4. Scop lucrativ
A patra condiţie specifică unui comerciant este ca activitatea lui să se finalizeze într-
un câştig din care să-şi asigure cel puţin existenţa. Se exclude de principiu activitatea
nelucrativă.
Ceea ce interesează nu este neapărat obţinerea profitului ci intenţia comerciantului

de obţine acel profit. De asemenea nu este obligatoriu nici ca desfăşurarea comerţului să fie
unica sursă de venit.
5. Comerciantul persoană fizică trebuie să acţioneze asumându-şi

integral riscul comerţului său
Comerciantul persoană fizică trebuie să acţioneze pe riscul său şi cu răspundere

nelimitată. Riscul este specific oricărei afaceri, important fiind ca persoana fizică să depună
toată diligenţa în înlăturarea sau diminuarea efectelor riscurilor în afaceri.
Răspunderea nelimitată este CARACTERISTICĂ PENTRU COMERCIANTUL PERSOANĂ

FIZICĂ. Aceasta este răspunzătoare pentru datroiile ce izvorăsc din faptele sale de comerţ cu
tot patrimoniul (toate bunurile prezente şi viitoare ce se regăsesc în posesia sa. Creditorii ale
căror creanţe izvorăsc din faptele de comerţ ale comerciantului se află în concurs şi pe
aceeasşi poziţie cu ceilalţi creditori ai comerciantului, creditori ale căror creanţe izvorăsc din
fapte civile.
20
6. Autorizaţie
O altă condiţie necesară activităţii de comerţ este obţinerea de către comerciant a

autorizaţiei. Autorizaşia se eliberează de către primarii unităţilor administrativ teritoriale
respectiv ai sectoarelor Municipiului Bucureşti pe ale căror reze teritoriale îşi au domiciliul
persoanele fizice.
Este de menţionat că în conformitate cu dispoziţiile art 1 alin 1 din legea 507/2002

pot desfăşura activităţi economice în mod independent, sau pot constitui asociaţii familiale
cetăţenii români şi cetăţenii statelor memvre ale UE şi ai celorlalte state aparţinâns spaţiului
economic european.
Pentru oţinerea autorizaţiei, persoana fizică sau după caz, reprezentantul asociaţiei
familiale trebuie să anexeze la cererea de obţinere a autorizaţiei o documentaţie formată
din:
1. cazier judiciar
2. copii ale actelor d identitate (ale tuturor asociaţilor)
3. certificatul medical (certificatul medical pentru toţi asociaţii). El trebuie să
confirme că starea sănătăţii solicitantului/solicitanţilor permite acestuia
desfăşurarea activităţii pentru care solicită autorizarea.
4. acte prin cate să rezulte locul reşedinţei
5. documente care atestă calificarea profesională
6. diploma sau certificatul de absolvire a unei instituţii de învăţământ
7. certificat de absolvire a unei instituţii de formare profesională
8. certificat de competenţă profesională
9. carte de mşteşug
10. orice alte documente care în conformitate cu legea fac dovada pregătirii
profesionale
Exercitarea activităţii economice fără autorizaţie constituie infracţiune şi se

pedepseşte conf legii penale.
Legea 507/2002 impoune principiul unicităţii autorizaţiei. Astfel o persoană fizică sau
o asociaţie familială nu au dreptul de a obţine decât o singură autorizaţie.
Autorizaţia poate fi anulată sau suspendată în cazul în care titularul încalcă

dispoziţiile legii.
Statutul juridic al comerciantului
Comerciantul beneficiază de anumite drepturi şi are obligaţii care împreună

formează statutul juridic al comerciantului. Cele mai importante obligaţii sunt înregistrarea
în Registrul Comerţului şi întocmirea registrelor comerciale.
21
Înregistrarea la Registrul Comerţului
Potrivit art 1 alin 1 din legea 26/1990 repuiblicată şi modificată prin Legea 181/2003,
comercianţii au obligaţia ca înainte de începerea comerţului să ceară înmatricularea în
Registrul Comerţului iar în cursul executării şi la încetarea acesteia să ceară înscrierea în
acelaşi registru a menţiunilor privind actele a căror înregistrare este prevăzută de lege.
Registrul Comerţului este un document public asigurând publicitatea activităţii

comercianţilor cu scopul protejării intereselor lor dar mai cu seamă a terţelor persoane.
Modificările care apar în cadrul operaţiunilor relizate de comerciant sau cu privire la fondul
de comeţ în totalitate ori elementelor componente sunt opozabile terţelor persoane numai de
la data înscrierii lor în registrul comerţului.
Din punct de vedere organizatoric registrul comerţului se ţine de către Oficiul

Registrului Comerţului organizat în fiecare judeţ şi în municipiul bucureşti pe lângă fiecare
tribunal. La nivel central există Registrul central al Comerţului care se ţine de Oficiul
Naţional al Registrului Comerţului organizat pe lângă Ministerul Justiţiei.
Înregistrarea în Registru se face pe baza unei Încheieri a judecătorului delegat sau a

unei hotărâri a tribunalului în cazurile prevăzute de lege. Încheierile judecătorului delegat
privitoare la înmatriculare sau la orice alte înregistrări în registru sunt executorii de drept şi
sunt supuse numai recursului soluţionat de către Curtea de Apel în a cărei rază teritorilă se
află domiciliul sau sediul comerciantului. Termenul de recurs este de 15 zile de la
pronunţarea pentru părţi şi de la data publicării Încheierii sau a actului modificator al actului
constitutiv în Monitorul Oficial al României parte IV pentru orice alte persoane interesate.
Recursul se depune la oficiul Registrului Comerţului unde s-a făcut înregistrarea. Se

menţionează în registru şi se înaintează Curţii de Apel. Motivele recursului se pot depune la
instanţă cu cel puţin 2 zile înaintea termenului de judecată. În situaţia admiterii recursului
hotărârea pronunţată va fi menţionată în Registru.
Controlul legalităţii operţaiunilor efectuate de către Registrul Comerţului se face de

către un judecător delegat anual de către Preşedintele Tribunalului Judeţean sau al
municipiului Bucureşti dintre judecătorii tribunalului respectiv.
22
Registrul comerţului este alcătuit din:
- registrul pentru înregistrarea comercianţilor persoane fizice

- registrul pentru înregistrarea comercianţilor persoane juridice
- carcoteca fişelor fiecărui comerciant
- repertoriul alfabetiv al comercianţilor înregistraţi precum şi dosarele cu actele
depuse
ÎNREGISTRAREA COMERCIANTULUI PERSOANĂ FIZICĂ la Registrul Comerţului se face pe

baza unei cereri de înregistrare care trebuie să cuprindă date referitoare la:
1. identificarea comerciantului prin Nume, Prenume, domiciliu, cetăţenie, dat şi

locul naşterii, stare civilă, averea şi modul de evaluare al acesteia precum şi
activitatea comercială anterioară
2. firma comercială, sediul acesteia şi al sucursalelor şi filialelor
3. activitatea de comerţ cu precizarea domeniului şi a ctivităţii principale
4. numărul, data şi organul emitent pentru exercitarea comerţului
Pe parcursul exercitării comerţului, comerciantul este obligat să evidenţieze în

Registrul Comerţului toate modificările referitoare la:
1. donaţie, vânzare, locaţiune sau garanţia reală mobiliară constituită asupra

fondului de comerţ precum şi orice act prin care se aduc modificări
înregistrărilor în Registrul Comerţului sau care face să înceteze firma ori
fondul de comerţ.
2. date privind identificarea împuternicitului
3. brevete de invenţii, mărci de fabrică de comerţ şi de servicii, denumiri de
origine, indicaţii de provenienţă, firma, emblema şi alte semne distinctive
asupra cărora comerciantul persoană fizică are dreptul
4. hotărârea de divorţ a comerciantului şi cea de partaj dacă aceasta
intervine în timpul exercitării comerţului
5. hotărârea de punere sub interdicţie, sau hotărârea care ridică interdicţia
6. deschiderea procedurii judiciare a falimentului
7. hotărârea de condamnare
EFECTELE ÎNREGISTRĂRII
Înregistrarea ARE EFECT DECLARATIV cu privire la calitatea persoanei creându-seo

prezumţie relativă de comercialitate cu privire la faptele pe care aceasta le săvârşeşte şi cu
privire la calitatea de comerciant.
23
ÎNTOCMIREA REGISTRELOR COMERCIALE
Registrele comerciale sunt registre private în care sunt menţionate toate operţaiile
priovitoare la patrimoniul comerciantului.
Registre obligatorii:
1. registrul jurnal. Cuprinde toate operaţiunile economico-financiare juridice

efectuate de comerciant zilnic în ordine cronologică referitoare la patrimoniul său.
La sfârşitul lunii în registrul jurnal se vor înscrie şi sumele de bani cheltuite pentru
„nevoile casei”.
2. registrul inventar. Conţine inventarul patrimoniului comerciatului
3. registrul copier (nu se mai foloseşte). Cuprindea toată corespondenţa expediată în
ordine cronologică.
4. Legea 82/91 introduce obligativitatea ţinerii registrului Cartea Mare care se ţine
de către coercianţii cu un volum mare de activitate şi unde contabilitatea se face
în partidă dublă.
Registrele şi toate documentele care au stat la baza întocmirii lor se păstrează timp
de 10 ani începând de la data încheierii exerciţiului financiar în cursul căruia au fost
întocmite excepţie fac ştatele de salarii care se păstrează timp de 50 de ani.
FONDUL DE COMERŢ
Fondul de comerţ este o universalitate de bunuri, ceea ce înseamnă că are o

identitate de sine stătătoare şi nu se reduce la elementele sale componente. El poate face
obiectul unor contracte cu titlu oneros sau cu titlu gratuit şi poate constitui obiectul unei
garanţii mobiliare.
Astfel de contracte sunt diferite de acelea ce au ca obiect elemenetele componenete

ale fonsului de comerţ (contracte privind cesiunea drepturilor de proprietate industriale).
Cu toate acestea, fondul comercial nu este privit ca un patrimoniu ci ca un element

component al patrimoniului.
Fondul de comerţ este calificat ca un BUN MOBIL INCORPORAL, fiind supus

reglementărilor juridice specifice bunurilor mobile.
Elementele fondului comercial:
1. elemente corporale
 Pe de o parte în această categorie sunt incluse materiale, utilaje,

echipamente, imobile (bunuri care servesc comerciantului la
exploatarea fondului). Aceste elemente aparţin fondului de comerţ
numai în măsura în care pot atrage clientela.
24
 Pe de altă parte sunt considerate elemente corporale ale fondului
de comerţ şi mărfurile care se află în stoc în magazinul titularului
fondului. Mărfurile se disting de materiale şi utilaje nu numai prin
natura lor ci şi prin destinaţie.
2. elemente incorporale
1. Firma
Este definită ca fiind numele sau după caz denumirea folosită de

comerciant în realizarea operaţiunilor care fac obiectul comerţului
său şi sub care semnează.
Este un atribut de identificare a comerciantului
Ea poate fi individuală pentru comerciaţi persoane fizic sau socială

pentru societăţi comerciale. mai poate fi de asemenea originară (dc
se constituie o dată cu înfiinţarea firmei) sau derivată (este
preluată).
Conf. art. 38 din legea 26/90 orice firmă nouă trebuie să se

deosebească de cele existente. Disponibilitatea firmei este
verificată de Biroul Unic înainte de întocmirea actelor constitutive.
Se va refuza înscrierea firmei ce poate produce confuzie cu alte
firme deja înregistrate. Firmele şi emblemele radiate din Registru
nu sunt disponibile o perioadă de 2 ani de la radiere.
O altă obligaţie este liceitatea firmei, în sesnul că nici o altă firmă

nu va prelua o denumire întrebuinţată de comercianţii sectorului
public.
Conţinutul firmei:
a. comerciantul persoană fizică: numele

comerciantului scris în întregime sau numia numele şi
iniţiala prenumelui
b. asociaţiile familiale: numele membrului de
familie care a avut iniţiativa înfiinţării cu menţiunea
Asociaţie familială scrisă în întregime
c. societăţile în nume colectiv: numele a cel
puţin unuia dintre asociaţi cu menţiunea: societate în
nume colectiv
d. societăţile în comandită simplă: numele a
cel puţin unuia dintre asociaţii COMANDITAŢI cu
menţiunea: societate în comandită simplă
25
e. societăţile pe acţiuni şi societăţile în
comandită pe acţiuni: o denumire proprie cu menţiunea:
societate pe acţiuni sau SA
f. societăţile cu răspundere limitată: o
denumire proprie cu menţiunea societate cu raspundere
limitată sau SRL
Firma SE POATE TRANSMITE NUMAI OSATĂ CU FONDUL COMERCIAL

atât prin acte inter vivos cât şi mortis cauza.
2. Emblema
Semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de altul de

acelaşi gen sau o întreprindere de alta de acelaşi gen.
Spre deosebire de firmă, emblema NU este obigatorie.
Are aceleaşi caracteristici ca şi firma cu privire la noutate şi

disponibilitate.
Ea se poate transmite şi SEPARAT de fonsul de comerţ
Dreptul de folosintă exclusivă se dobândeşte prin înscrierea în

Registrul Comerţului
3. Clientela
Reprezintă totalitatea persoanelor fizice şi juridice care se află în

raporturi juridice cu un comerciant. Comercianrul nu are un drept
subiectiv asupra clientelei însă ea este evaluată în momentul
transmiterii de către comerciant a fonsului de comeţ. Comerciantul
are deci o clientelă proprie.
4. Vadul comercial
Reprezintă puterea sau capacitatea comerciantului de a atrage

clientela
5. Drepturile de proprietate intelectuală
 Mărci de fabrică, de comerţ sau de servicii

 Brevete de invenţii
 Desene şi modele ale produselor
 Know-how
 Programe din domeniul informaticii
26
MĂRCILE DE FABRICĂ SAU DE COMERŢ sunt semne, desene şi chiar
denumiri care individualizează produsele unui fabricant su mărfurile
unui comerciant deosebindu-le de produsele ce aprţin altui
comerciant.
Condiţii de fond:
- Noutatea mărcii
- Specializarea mărcii
Condiţii de formă:
- înregistrarea la OSIM (oficiul de stat
pentru invenţii şi mărci). Aceasta are un EFECT
CONSTITUTIV cu privire la dreptul de proprietate
asupra ei
- compoziţia mărcii, pricipiul libertăţii
alegerii. Se referă la libertatea alegerii semnelor
ce compun o mară cu excepţia denumirilor
generice sau necesare ale produselor (nu se
accepta ca o firma de vin sa se numeasca Vin).
BREVETUL DE INVENŢIE reprezintă alături de firmă, emblemă şi

marcă un bun incorporal al fonsului de comerţ. Brevetele trebuie să
fie caracterizate prin:
- noutate absolută
- înregistrate la OSIM
Protecţia operează timp de 20 de ani

CURS 10.
Operaţiuni asupra fondului de comerţ
În legislaţia română există, în prezent, 2 dispoziţii care se referă în mod expres la

operaţiile juridice ce se pot face asupra fondului de comerţ.
În primul rând operaţiunile juridice care pot fi făcute sunt:
- vânzarea, donaţia, locaţiunea, garanţia reală imobiliară,

există şi o altă operaţiune din această categorie şi anume aportul social.
- A doua categorie de op este reprezentată de transmiterea
prin testament sau moştenire legală.
Vânzarea-cumpărarea fondului de comerţ este supusă regulilor care guvernează

vânzarea bunurilor mobile cu condiţia îndeplinirii publicităţii (legea 26/1990). Dacă odată cu
fondul de comerţ se înstrăinează şi imobilul în care se exploatează fondul, desigur acesta va
fii supus regulilor privind vânzarea imobilelor. Dacă vânzarea prinde şi terenul afrent clădirii,
27
actul de vânzare-cumpărare se încheie în formă autentică. OBLIGAŢIILE VÂNZĂTORULUI sunt:
1) de predare a bunului, 2) de garanţie contra evicţiunii şi 3) de garanţie pentru utila
folosinţă. OBLIGAŢIILE CUMPĂRĂTORULUI: 1) să plătească preţul, 2) să preia fondul de
comerţ, 3) să suporte ch vânzării, dacă nu s-a cuprins altfel în condiţiile contractului de
vânzare.
Aportul în societate. Fondul de comerţ poate constitui aport în societăţi comerciale,

fiind un aport în natură de bun incorporal. În schimbul aportului, asociatul primeşte părţi
sociale sau acţiuni.
Locaţiunea (închirierea) fondului de comerţ.
OBILAGŢIILE LOCATORULUI (CEL CARE ÎNCHIRIAZĂ):
- de a preda locul dat în locaţiune

- de a efectua reparaţiile necesare
- garanţia contra evicţiunii
- garanţia pentru vicii
OBLIGAŢIILE LOCATARULUI:
- de a folosi bunul închiriat ca un bun proprietar şi potrivit

destinaţiei pentru care a închiriat bunul
- plata chirie la termenele şi cuantumul stabilite în contract
- de a restitui lucrul la încetarea locaţiunii în starea în care a
fost predat
- de a apăra lucurul împotriva uzurpărilor (folosirii fără drept)
ce provin de la terţe persoane.
Posibilitatea sublocaţiunii şi a cesiunii contractului de locaţiune există cu îndeplinirea

următoarelor condiţii:
- să nu fie interzis în contractul încheiat

- să fie cerut, în prealabil, consimtământul locatorului
- sublocaţiunea să nu contravină prevederilor contractului de
locaţiune (în special, cu privire la destinaţie).
Garanţie reală mobiliară asupra fondului de comerţ. Potrivit dispoziţiilor Codului

Civil GAJUL reprezintă garanţia pe care o dă debitorul cu privire la un bun al său, cu scopul ca
la o scadenţă, în cazul neachitării datoriei, creditorul să-şi îndestuleye creanţa din bunul dat
în gaj sau din vânzarea lui.
28
SOCIETĂŢI COMERCIALE
Societatea comercială poate fii privită în cel puţin 2 sensuri:
1. ca instituţie juridică considerată a fii un organism constituit pe baze

asociative cu scopul obţinerii unui anumit profit şi în vederea realizării unei
activităţi comerciale
2. ca un contract cu caracteristici proprii determinat de specificul scopului
pentru care s-a realizat acordul de voinţă
Clasificare societăţilor comerciale:
Potrivit legii 31/1990, societăţile se clasifică după natura lor în:
- societăţi de capitaluri
- Societăţi de persoane
Mai există criterii de clasificre în funcţie de răspunderea asociaţilor:
- societăţi cu răspundere limitată

- societăţi cu răspundere nelimitată
În funcţie de structura capitalului social:
- societăţi împărţite în acţiuni

- societăţi împărţite în părţi de interese
Societăţile de persoane.
În aceste societăţi, ceea ce interesează este calitatea asociaţilor şi nu capitalul raportat în

societate. Înfiinţarea se realizează pe încrederea în asociaţi. Sunt societăţi de persoane:
- societăţile în nume colectiv

- societăţile în comandită simplă
A. Societăţile în nume colectiv
Sunt societăţi cu număr mic de asociaţi, fiind considerate în doctrină societăţi închise.
Ele se constituie, de regulă, în familie sau între persoane a căror relaţie se bazează pe
deplină încredere. Legea nu prevede un minimum de capital social, dar în mod firesc, acesta
trebuie să existe pentru a căpăta personalitate juridică. O personalitate juridică nu poate
exista fără patrimoniu. Aporturile de capital social se pot face în numerar, în natură sau în
creanţe (la SRL nu se poate). NU ESTE PERMIS APORTUL ÎN MUNCĂ (DE INDUSTRIE). Capiatalul
29
social este divizat în părţi sociale, numite PĂRŢI DE INTERESE, de valoare egală, ce nu sunt
reprezentate prin titluri negociabile şi, în principiu, sunt netransmisibile. Răspunderea
asociaţilor este SOLIDARĂ (în situaţia în care patrimoniul social nu este suficient pentru plata
datoriilor societăţii, creditorii pot urmări pe oricare din asociaţi pentru acoperirea
creanţelor) ŞI NELIMITATĂ (fiecare asociat răspunde pentru datoriile societăţii NU numai cu
aportul la capitalul, ci cu întreg patrimoniul prporpriu (la înfiinţare există obligaţia depunerii
declaraţiilor de avere).
Conducerea societăţii de persoane revine Adunării generale a asociaţilor, iar hotărârile

se adoptă cu unanimitate de vot. Administrarea societăţii se face de către unul sau doi
administratori care, de regulă, sunt dintre asociaţi sau pot fi terţe persoane.
Controlul economico financiar al societăţii se face, de regulă, de către asociaţi,

aceşti, însă pot numi şi CENZORI (unul sau mai mulţi).
Dizolvarea se poate produce din cauze generale (expirarea contractului de societate)

sau cauze specifice (moarte, incapacitate, faliment, retragere sau excludere a unui asociat).
B. Societăţile în comandită simplă
Presupun 2 categorii de asociaţi:
- asociaţi comanditari (auputere de comandă şi cofinanţează

societăţile FĂRĂ a participa în mod direct la coordonarea şi
administrarea patrimoniului)
- asociaţi comanditaţi (lucrează sub comanda comanditarilor,
ei fiind aceia care administrează efectiv societatea).
Asociaţii comanditari răspund NUMAI ÎN LIMITA APORTULUI LA CAPITALUL SOCIAL, iar

cei comanditaţi RĂSPUND SOLIDAR ŞI NELIMITAT.
Atât în cadrul societăţii în nume colectiv, cât şi a celor în comandită simplă, nu se

admit societăţi de tip unipersonal.
Societăţi de capital
Societăţile pe acţiuni (SA)
Se constitituie în baza unui act constitutiv care trebuie să cuprindă în mod obligatoriu,
atât elementele contractului de societate, cât şi cele ale statutului de funcţionar. Ele se pot
constiui prin subscripţie instantanee, cât şi prin subscripţie publică.
SA sunt cocietăţi ce presupun ce presupun un număr mare de aociaţi (acţionari)..

minim 5.
30
Capiatlul social minim este de 25 mil lei şi se poate constitui numai în bani şi natură.
Societatea se poate constitui prin vărsarea minim 30% din CS subscris de fiecare asociat,
urmând ca restul să fie completat într-o perioadă de 12 luni.
Acţiunile sunt titluri de valoare negociabile şi transmisibile, atât pe pieţe financiare

organizate (burse de valori) cât şi neorgaizate. Ele sunt transmisibile atât prin acte juridice
intervivos, cât şi mortis causa. Acţiunile sunt nominative atunci când în conţinutul lor este
înscris numele titularului sau la purtător când simpla deţinere valorează titlu de proprietate.
Plata obligaţiilor subscrise este principala obligaţie a acţionarilor. Răspunderea este

limitată la valoarea acţiunilor pe care le deţin fiecare. Conducerea societăţii se face pe
principiul majorităţii voturilor, iar organul de conducere este Administraţia ordinală sau
extraordinară. Administrarea se face de un Consiliu de administraţie sau un Comitet de
direcţie. Poate exista şi situaţia unui singur administrator. Controlul se face de minim 3
cenzori şi tot atâţia supleanţi. Numărul cenzorilor trebuie să fie întodeuna pari.
Cauze speciale de dizolvare: scăderea numărului de acţionari sub minimul admis sau
scăderea CS sub limita impusă.
Societatea în comandită pe acţiuni
2 categorii de asociaţi (comanditari şi comanditaţi) cu aceleaşi caracteristici ca la

comandita simplă.
Societăţi cu răspundere limitată (SRL)
Formă intermediară între societăţile de persoane şi cele de capiatal. Ea poate fi

definită ca fiind o societate constituită pe bază de încredere, de 2 sau mai multe persoane
care pun în comun anumite bunuri pentru a desfăşura o activitate comercială în vederea
împărţirii beneficiilor şi care răspund pentru obligaţiile sociale în limita aportului lor.
Se constituie în baza unui act constitutiv ce cuprinde contractul de societate şi

statutul de funcţionare.
Numărul aociaţilor este limitat, iar părţile sociale nu sunt liber accesibile. Numărul
maxim de asociaţi este de 50 iar capiatlul minim de înfiinţare este de 2 milioane lei. Valoarea
unei părţi sociale este de MINIMUM 100.000 lei.
CS se constituie din aportueile aduse de asociaţi la constituire, aporturi ce pot consta

în bani sau în natură. NU SE ADMIT APORTURILE ÎN CREANŢE.
Părţile sociale sunt considerate a fi titluri negociabile chiar dacă nu sunt liber
transmisibile.
Conducerea SRL-urilor este asigurată de Adunarea Generală a Asociaţilor cu atribuţii

esenţiale în administrarea societăţii. Hotărârile se adoptă cu majoritate de voturi.
31
Administrarea societăţii se face de unul sau mai mulţi administratori numiţi prin act
constitutiv sau aleşi de AGA din rândul asociaţilor sau din afara socetăţii. Controlul se face
prin intermediul cenzorilor a căror numire este obligatorie atunci când numărul asociaţilor
este mai mare de 15.
Asociaţii răspund numai în limita aportului de CS, asemenea asociaţilor din SA.
Societatea cu unic asociat
Poate fii calificată ca fiind o ficţiune juridică. În cazul acestor societăţi, actul
constitutiv conţine numai statutul de funcţionare iar asociatul preia atribuţiile Adunării
generale a asociaţilor. El poate fi şi administratorul societăţii.
Pentru a beneficia de dreptul de asigurare socială stat, el poate încheia un contract

de asigurare cu direcţia teritorială de muncă şi asigurare socială, el urmând să verse
contribuţiile în baza acelui contract.
Contractul de societate
ESTE acordul de voinţă prin care 2 sau mai multe persoane convin să constituie un
fond comun din aporturile individuale pentru a desfăşura o activitate de comerţ în urma
căreia se obţine un profit pe care să-l împartă între ei, în funcţie de valoarea aportului adus
de fiecare la constituirea fondului comun.
Contractul de societate este cu titlu oneros (fiecare asociat urmăreşte un avantaj

material), este comutativ (încă de la semnare, părţile cunosc întinderea obligaţiilor) şi este
formal (se încheie în una din formele prevăzute de lege).
Condiţii de fond:
1. capacitatea (civilă, deplină de exerciţiu)

2. consimţământul (voinţa asociaţilor trebuie să fie liber exprimată şi
conştientă cu scopul de a produce efecte juridice şi neafectată de viciul de
consimţământ)
Sunt vicii de consimţământ:
- eraoarea: presupune o falsă reprezentare a realităţii cu

privire la persoana/persoanele cu care se asociază, sau cu
privire la obiectul contractului şi calităţii sale esenţiale
- dolul: eroare provocată de asociaţi prin mijloace dolozive
(fruduloase)
- violenţa: formă de constrângere datorată unei ameninţări,
un rău fizic sau psihic
32
OBIECTUL contractului NU se confundă cu obiectul societăţii. Este reprezentat de
prestaţiile la care s-au obligat părţile contractante, în timp ce obiectul societăţii se referă la
activitatea care urmează pe care soc urmează să o efectueze.
Condiţii:
- obiectul trebuie să fie determinat sau determinabil

- să constea într-o prestaţie a celui care se obligă
- să fie real, posibil, licit, oral
- să nu contavină regulilor de convieţuire socială.
Obiectul este ILICIT ori de câte ori se prevăd activităţi şi operaţiuni contare legii sau
dacă este inserată în contract aşa numita clauză leonidă (avem de-a face cu o clauză leonidă
ori de câte ori un asociat participă doar la beneficii sau un asociat nu vrea să participe la
pierderi).
CAUZA contractului constă în crearea unei comunităţi de bunuri afectate realizării

activităţii de comerţ.
CONDIŢII: reală, licită, morală şi în concordanţă cu regulile de conduită socială.
CURS 11. marţi, 28 martie 2006
Auxiliarii de comerţ
În desfăşurarea activităţii de comerţ, comerciantul persoană fizică sau societăţile

comerciale apelează la serviciile anumitor categorii numite AUXILIARE de comerţ (prepuşii,
comişii – călătorii pentru comerţ, agenţii de comerţ, mijlocitorii).
Reprezentarea este un act juridic unilateral prin care comerciantul (reprezentatul) dă

împuternicire unei persoane (reprezentant) să încheie acet juridice în numele şi pe seama
reprezentatului.
Reprezentarea este legală sau convenţională. În cazul reprezentării legale – puterea

unei persoane a reprezenat o altă persoană e stabilită de lege. În cazul reprezentării
convenţionale avem de a face cu o împuternicire dată de către o persoană.
Reprezentarea impune 3 condiţii: 1) existenţa împuternicirii, 2) intenţia de a

reprezenta, 3) voinţa prealabilă a reprezentantului.
Împuternicirea e un act unilateral ce îmbracă forma unui înscris numit procură.

Împuternicirile pot fi şi verbale, dar sunt greu de probat.
Reprezentarea mai poate fi:
33
- generală: reprezentantul poate încheia orice act juridic cu
excepţiile de rigoare
- specială: reprez. E împuternicit să încheie un anumit act
juridic.
Atâta vreme cât împuternicitul închei acte juridice pentru altul, el trebuie să
acţioneze numai în limitele împuternicirii.
Reprezentantul trebuie să acţioneze cu intenţia de a reprezneta pe cel care l-a

împuternicit; fără această intenţie, actul juridic nu-şi produce efectele.
Voinţa reprezentantului trebuie să existe în momentul încheierii actului, liberă şi

neviciată (sancţiunea este NULITATEA).
Legiuitorul prevede obligativitatea formei scrise, în cazul în care reprezentantul

încheie acte juridice pentru care este obligatorie forma scrisă. Indiferent de forma în care
este dată, reprezenatrea trebuie să fie înscrisă la Registrul Comerţului din judeţul în care se
află sediul principal al reprezentantului (?).
Reprezentarea poate fi revocată sau restrânsă de către reprezentat. Actul de revocare

se supune aceloraşi condiţii ca şi cel prin care s-a acordat împuternicirea. Dacă procura e
scrisă, revocarea e scrisă, dacă e autentică, revoicarea este la rândul ei autentică.
Reprezentarea ăncetează prin:
- moartea, incapacitatea, dispariţia a rprezentantului sau

reprezentatului
- prin revocarea împuternicirii
- prin renunţarea din partea reprezentantului
- falimentul uneia dintre părţi
În cazul în care reprezentantul depăşeşte limitele permise prin mandat, el răspunde

personal faţă de terţi cu excepţia când actele respective au fost ratificate de reprezentat.
Contract cu sine însuşi
Reprezentantul care lucrează în numele altuia are dreptul şi de a lucra în nume

propriu. Contraatul cu sine însuşi E INTERZIS DIN CAUZA CONFLICTELOR DE INTERESE.
Clasificarea auxiliarilor de comerţ
1. Auxiliari dependenţi
34
Reprezintă acea categorie de persoane ce se găsesc în rap de subordonare faţă de un
angajator. Din aceea categorie fac parte:
- Prepusul
- Procuristul
- Comisul voiajor
- Comisul pentru comerţ
Prepusul e un auxiliar de comerţ care desfăşoară activitate de reprezentare în mod

permanent şi stabil, în toate cazurile prepusul se substituie comerciantului care l-a angajat,
el fiind un alter-ego al acestuia. Reprezenatarea este generala şi permanentă. El este obligat
să aducă la cunoştinţă terţilor calitatea sa de reprezentat (adică să nu se dea drept patron).
Potrivit legii prepusul are oblig de aţine registrele comerciale şi de a nu face

concurenţă comerciantului. Încetarea calităţii se face pentru cauze generale (v mai sus).
Procuristul este un prepus ale cărui înscrisuri sunt lipsite de caracterul de stabilitate,
el rămânând un simplu mandatar cu reprezentare.
Comişii pentru comerţ potrivi art 404 din Codul Comercial, comişii pentru negoţ sunt
prepuşii pentru vânzarea în detaliu a mărfurilor.
Comişii voiajori pentru negoţ (comeţ) sunt angajaţi ai comerciantului fiind retribuiţi
cu salariu fix şi comison pentru fiecare afacere încheiată. Activitatea lor se desfăşoară în
afara sediului sau a locului unde îşi desfăşoară patronul activitatea.
2. Auxiliari independenţi (autonomi)
Când un comerciant îşi desf. activ. deschizând o sucursală în altă localitate, aceasta
poate să fie condusă de un prepus al său or de comis voiajori pentru comerţ. Datorită
costurilor ridicate, comerciantul poate să apeleze însă şi la serviciile unei persoane care are
ca profesiune întermedierea în activitatea comercială, denumită agent comercial. Acesta
este un manadatar fără reprezentare, el putând însă încheia şi afaceri comerciale ca
reprezentant.
Agentul comercial este persoana împuternicită de unul sau mai mulţi comercianţi să
trateze şi să încheie operaţiunile comerciale cu exclusivitate într-o localiate sau regiune în
schimbul unei remuneraţii numite comision.
Mijlocitorul intervine în mod imparţial între doi comercianţi prestând practic servicii
pentru ambele părţi care tratează şi urmează să încheie o afacere. Ex.: o agenţie imobiliară..
mijlocitorii mai poartă numele de samasari sau misiţi.
Mijlocirea este o activitate prin care mijlocitorul urmăreşte să pună faţă în faţă 2
persoane care vor să încheie o afacere. La încheierea contractului are dreptul la remuneraţii
de la ambele părţi, sau, dupăp caz, numai de la una dintre acestea. Încheierea contractului
este condiţie esenţială.
35
În dreptul comerţului internaţional, locul mijlocitorului îl ia curierul pe baza
contractului de curtaj.
În dreptul român activitatea de intermediar se realizează îndeosebi în baza unui

contract de COMISION.
CURS 12. vineri, 31 martie 2006.... ULTIMUL CURS
CONTRACTUL DE VÂNZARE-CUMPĂRARE
Potrivit art 1294 din Codul Civil vinderea este o convenţie prin care 2 părţi se obligă
între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru în scimbul unei plăţi.
Se impun următoarele precizări:
- transmiterea dreptului de proprietate este de natura

contractului şi nu de esenţa lui.. ceea ce înseamnă că prin acesta se pot
transmite fire un alt drept real (dreptul de uzufruct) fie un drept de creanţă.
- Vânzarea-cumpărarea poate să aibă ca obiect unul sau mai
multe bunuri corporale sau incorporale or o universalitate juridică (fondul de
comerţ).
Vânzarea-cumpărarea comercială este acordul de voinţă care se realizează între 2

părţi numite vânzător şi cumpărător prin care vânzătorul se obligă în principal să transmită
dreptul de proprietate şi să predea lucrul vândut iar cumpărătorul se obligă să plătească
preţul.
Caractere juridice
Contractul de vânzare-cumpărare este un contract:
1. sinalagmatic (bilateral). Există o reciprocitate a obligaţiilor între părţi

2. cu titlu oneros. Ambele părţi urmăresc realizarea unui avantaj material
(patrimonial)
3. comutativ. Ambele părţi cunosc întinderea obligaţiilor încă de la încheierea
contractului
4. consensual. Se încheie prin simplul acord de voinţă fără alte formalităţi (excepţie:
vânzarea-cumpărarea de terenuri unde este obligatorie forma autentică)
5. translativ de proprietate.
36
Condiţiile de validitate ale contractului
Capacitatea juridică a părţilor
Este necesară capacitatea de folosinţă.
Incapacităţile speciale se grupează în 2 categorii:
1. interdicţii legate de persoana celui care vinde sau celui care cumpără
- vânzarea între soţi este interzisă atât în mod direct cât şi prin mandatari
- vânzarea între mandatarii convenţionali sau legali şi persoanele care i-au
mandatat cu privire la bunurile pe care au fost împuterniciţi să le vândă
- funcţionarii nu pot cumpăra bunurile ce se vând prin intermediul lor
- administratorii bunurilor statului, ai localităţilor sau ai judeţelor nu pot
cumpăra buurile aflate în administrarea lor
- funcţionarii publici sau cei din comisiile de licitaţie nu pot cumpăra
bunurile care se vând prin mijlocirea lor.
- judecătorii, procurorii şi avocaţii nu pot fi cesionari de drepturi litigioase
care sunt de competenţa Curţii de Apel în a cărei circumscripţie îşi exercită
funcţia sau profesia.
- cetăţenii străini şi apatrizii nu pot să dobândească dreptul de proprietae
asupra terenurilor.
2. interdicţii stabilite în funcţie de natura bunului sau de destinaţia lui
Interdicţiile speciale
- prepusul nu poate încheia operaţiuni comerciale de natura celor pe care

trebuie să le îndeplinească pentru comitent.
- Asociaşii cu răspundere nelimitată nu pot realiza activităţi de natura celor
ale societăţii
Consimţământul părţilor
În practica dreptului comercial încheierea unui contract de vânzare xumpărare este

precedată uneori de negocieri sau tratative prealabile. Dpdv juridic aceste negocieri sau
tratative nu au forţă juridică deci nu crează obligaţii pentru parteneri.
Încheierea contractului de vânzare cumpărare poate fi însă precedată şi de unele acte

juridice prealabile:
- promisiunea unilaterală de vânzare. Este un antecontract prin care o parte

se obligă faţă de o alta să îi vândă în viitor un bun. Trăsături:
1. cumpărătorul are un drept de creanţă, el putând cere
promitentului să încheie conractul
2. fiind UNILATERAL conţine doar obligaţii pentru vânzător şi
drepturi pentru cumpărător
37
- promisiunea bilaterală de vânzare. Este un antecontract prin care ambele
părţi se obligă reciproc să încheie contractul de vânzare cumpărare.
- pactul de preferinţă. Este înţelegerea prin care o persoană se obligă faţă de
o alta ca în cazul în care va vinde un anumit bun să îi acorde preferinţă la
un preţ egal. În caest caz, comitentul nu se obligă să vândă, aşadar
beneficiarul nu poate să-l oblige pe vânzător să încheie contractul, iar
răspunderea vânzătorului este antrenată numai odată cu vânzarea.
- dreptul de preemţiune (ABROGAT). Reprezintă dreptul prioritar la
cumpărare pe care legea 54/1998 îl conferă coproprietarilor, vecinilor şi
arendaşilor, în cazul în care proprietarul unui teren agricol din extravilan
intenţionează să-l vândă.
Obiectul contractului de vânzare cumpărare
Este reprezentat de obligaţiile (prestaţiile) la care s-au obligat părţile contractante.

Vânzătorul are obligaţia de a preda bunul vândut iar cumpărătorul de a plăti preţul.
Trăsăturile lucrului (obiectului) vândut
- Acesta trebuie să fie în circuitul civil general. Bunurile scoase din

circuitul civil nu pot face obiectul contractului de vânzare cumpărare.
- interdicţia vânzarii bunurilor scoase din circuitul civil poate fi absolută
sau relativă.
1. avem de-a face cu interdicţie absolută când bunurile prin
natura lor sau prin determinarea legii sunt de uz sau de interes public şi
din acest motiv sunt inalienabile. Sunt inalienabile prin natura lor
bunurile care:
i. aparţin colectivităţii (ex.:apa mării şi a
răurilor)
ii. fac parte din domeniul public al statului
(acestea sunt şi insesizabile adică nu pot fi urmărite pentru
satisfacerea creanţelor).
2. interdictia relativă intervine în cazul bunurilor care nu sunt
inalienabile dar, cu toare acestea, nu pot fii vândute decât de către
anumite persoane şi doar în condiţiile legii (ex.: tutunul, armele,
stupefiantele)
- lucrul trebuie să existe în prezent sau să poată exista în viitor
- bunul trebuie să fie determinat sau deteminabil, licit, posibil şi moral
- bunul trebuie să se afle în posesia vânzătorului
Preţul
Trebuie să fie stabilit în bani, trebuie să fie determinat sau determinabil, sincer şi
serios.
38
CUPRINS
CURS 1. vineri, 3 martie 2006...................................................................1
Definiţia şi obiectul dreptului comercial....................................................1
Obiectul dreptului comercial..................................................................1
Trăsăturile dreptului comercial...............................................................1
1. Comercialitatea......................................................................................1
2. Egalitatea juridică...................................................................................3
3. Rapiditatea (celeritatea), simplitatea, securitatea şi creditul...............................3
Locul dreptului comercial în cadrul sistemului de drept românesc...................4

Raportul dintre dreptul comercial şi unele ramuri de drept privat...................4
1. Raportul cu Dreptul Civil...........................................................................4
2. Raportul între dreptul comercial şi dreptul familiei...........................................5
3. Raportul dintre dreptul comercial şi dreptul muncii...........................................5
4. Raportul dintre dreptul comercial şi ramurile dreptului public..............................6
CURS 3. marţi, 7 martie 2006...................................................................7
Izvoarele dreptului comercial..................................................................7
Legi scrise. Codul comercial Român adoptat în 1887....................................7
Legi speciale şi alte acte normative aplicate în comerţ.................................8
Uzul, cutuma sau obiceiul juridic............................................................8
Clasificarea uzurilor....................................................................................8
CURS 4. vineri, 10 martie 2006...............................................................11
Fapte de comerţ.................................................................................11
Clasificarea faptelor de comerţ.............................................................11
Fapte de comerţ obiective...........................................................................12
Faptele subiective de comerţ.......................................................................15
Faptele de comerţ unilaterale......................................................................15
CURS 6. marţi, 14 martie 2006................................................................16
Subiectele dreptului comercial...............................................................16
Comercianţii persoană fizică................................................................16
Limitele libertăţii de a face comerţ........................................................16
Condiţiile impuse comerciantului persoană fizică......................................17
1. Capacitatea juridică........................................................................17
Comerciantul, angajat propriu......................................................................17
Comerciantul, agent permanent....................................................................18
Capacitatea comerciantului persoană fizică......................................................18
Incompatibilitatea, decăderi şi interdicţii.........................................................18
2. Activităţi desfăşurate de comerciantul persoană fizică............................20
3. Desfăşurarea comerţului în nume propriu.............................................20
4. Scop lucrativ.................................................................................20
5. Comerciantul persoană fizică trebuie să acţioneze asumându-şi
integral riscul comerţului său.....................................................................20
6. Autorizaţie...................................................................................21
39
Statutul juridic al comerciantului..........................................................21
Înregistrarea la Registrul Comerţului...............................................................22
CURS 8. marţi, 21 martie 2006................................................................23
Societăţi comerciale............................................................................29
Societăţile de persoane.......................................................................29
Societăţi de capital............................................................................30
Societăţile pe acţiuni (SA)...........................................................................30
Societatea în comandită pe acţiuni.................................................................31
Societăţi cu răspundere limitată (SRL).............................................................31
Societatea cu unic asociat...........................................................................32
Contractul de societate..............................................................................32
CURS 11. marţi, 28 martie 2006..............................................................33
Auxiliarii de comerţ............................................................................33
Contract cu sine însuşi................................................................................34
Clasificarea auxiliarilor de comerţ.................................................................34
CURS 12. vineri, 31 martie 2006.... ULTIMUL CURS......................................36
Contractul de vânzare-cumpărare...........................................................36
Caractere juridice..............................................................................36
Condiţiile de validitate ale contractului...................................................37
Capacitatea juridică a părţilor......................................................................37
Consimţământul părţilor.............................................................................37
Obiectul contractului de vânzare cumpărare............................................38

Trăsăturile lucrului (obiectului) vândut...................................................38
Preţul.............................................................................................38
40

Drept Comercial - Doc 2012

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept Comercial - Doc 2012

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CURS 1.

- vineri, 3 martie 2006

DEFINIŢIA ŞI OBIECTUL DREPTULUI COMERCIAL

Activitatea comercială presupune activitatea consacrată comerţului. Comerţul este o

Noţiunea de circulaţie a mărfurilor în vederea schimbului exprimă pe de o parte

Dreptul comercial este acea ramură a dreptului privat ce cuprinde ansamblul

Obiectul dreptului comercial

Normele juridice ale dreptului comercial au ca obiect de reglementare în principal

Trăsăturile dreptului comercial

Raportul juridic de drept comercial se caracterizează în principal prin comercialitate.

Noţiunea de comercialitate aparţine dreptului intern al fiecărui stat şi se determină

Conform CONCEPŢIEI SUBIECTIVE (legislaţia GERMANĂ), comercialitatea raportului

Potrivit concepţiei subiective, actul de comerţ este caracterizat prin 3 trăsături:

1. este realizat de un comerciant

Potrivit CONCEPŢIEI OBIECTIVE (legislaţia franceză), comercialitatea unui raport

Comercialitatea actelor şi faptelor juridice este definită la rândul ei pe baza a două

1. ideea de interpunere prin schimb

În afară de cazurile arătate, prezumţia de comercialitate operează de plin drept în

Raporturile juridice comerciale se bazează pe egalitatea juridică a subiectelor de

Această trăsătură a raporturilor de drept comercial accentuează ideea că dreptul

Spre deosebire de ramurile de drept public, în care subiectele de drept, persoanele

Normele juridice care reglemetează activitatea de comerţ, se regăsesc în legislaţia

3. Rapiditatea (celeritatea), simplitatea, securitatea şi creditul

Normele juridice de drept comercial conţin mecanisme care facilitează circulaţia

Ritmul rapid al afacerilor este asigurat prin recunoaşterea în dreptul comercial a

Dreptul comercial se bazează pe CREDIT, termenul având 2 accepţiuni:

1. credit în sens de amânare în timp a plăţii datoriei

Necesitatea creditului a impus adoptarea unor norme juridice speciale cu caracter

Locul dreptului comercial în cadrul sistemului de drept românesc

Apartenenţa dreptului comercial la subdiviziunea dreptului privat se face în funcţie de

1. natura relaţiilor sociale reglementate

Raportul dintre dreptul comercial şi unele ramuri de drept privat

1. Raportul cu Dreptul Civil

– Ambele sunt ramuri de drept privat

– Argumenteză ideea autonomiei fiecăreia dintre cele două ramuri de drept şi se

Normele juridice grupate în ramura dreptului familiei reglementează relaţii ociale

Din totalitatea normelor juridice ce reglementează relaţiile de familie, are relevanţă

1. dividendele obţinute de unul dintre soţi pe baza aportului într-o societate

3. Raportul dintre dreptul comercial şi dreptul muncii

În activitatea de comerţ, comerciantul are nevoie de persoane care pe baza

De asemenea, este posibil ca şi un reprezentatnt al unei societăţi comerciale

În esenţă, însă reglementarea raportului juridic de muncă ce se formeză între

1. organizarea şi perceperea impozitelor pe profitul comercianţilor şi al societăţilor

Totodată etse avută în veder organizarea proicedurii de apărare, fie a ibtereselor de

CURS 3.- marţi, 7 martie 2006

IZVOARELE DREPTULUI COMERCIAL

Legi scrise. Codul comercial Român adoptat în 1887

Codul comercial cuprinde 971 de articole şi se împarte în 4 părtţi, astfel:

1. despre comerţ în genere

Codul comercial ca izvor principal de drept comercial îşi îndeplineşte funcţia sa

– legea 31/1990 privind societăţile comerciale modificată şi completată prin

– legea 68/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin

Uzul, cutuma sau obiceiul juridic

Uzul reprezintă o practică îndelungată (atitudine, comportament) care are un anumit

Indiferent de terminologia folosită uzurile prezintă un caracter general colectiv,

Obiectul de reglementare al uzurilor normative este atât contractul cât şi

Dpdv probatoriu uzurile normative se prezumă a fi cunoscute întocmai ca şi legea

UZURILE CONVENŢIONALE (INTERPRETATIVE). Aceste uzuri au forţă juridică

Uzurile convenţionale se aplică cu titlu de clauză contractuală şi reprezintă voinţa

Uzurile convenţionale intervin:

- în legătură cu încheierea contractului comercial

D.p.d.v. probatoriu uzurile convenţionale trebuie dovedite cu orice mijloc de probă ca

În concluzie uzurile convenţionale sunt clauze care se subânţeleg pentru că ele