Jucăriile /de Marin Sorescu

"Mintea omeneasca nu se poate desprinde din cercul magic al jocului" Johan Huizinga

Tema poeziei este ilustrata de viziunea originala a lui Marin Sorescu asupra trecerii timpului, a
dorintelor umane si sufletul de copil care traieste vesnic in fiecare trup.

Titlul, ca element paratextual, constituie o prima cheie de lectura, oferindu-i cititorului un orizont de
asteptare. Acesta este reprezentat de substantivul comun, articulat, "Jucariile", motivul principal al
creatiei. Particularitatile acesteia sunt evidentiate in poezie "ne lipsesc jucariile", "inima de vata a
papusilor", "cal de lemn", prin care se accentueaza efectul trecerii timpului, maturizarea oamenilor,
care, inaintati in varsta sunt nevoiti sa renunte la jocuri, desi nu isi doresc asta cu adevarat. Papusile,
corabiile sunt lucrurile specifice fiecarui copil, care prin puterea imaginatiei in viata pot deveni orice,
pot face orice, persoana devenind creatoarea propriului sau univers, avand puterea de a controla
totul. Aceste lucruri lipsesc adultilor, inocenta si inventivitatea de a-si crea lumi noi.

Poezia este alcatuita din patru strofe, cu masuri inegale si rima alba. Aceasta incepe cu prezentarea
efectului timpului asupra oamenilor, activitatile care lipsesc adultilor, avand viata complicata si
dificila, realizeaza ca simt nevoia de a se juca "Simtim cateodata ca ne lipsesc jucariile". Ultima strofa
se deschide cu exclamatia "O, cat ne lipsesc jucariile", afirmand, in final, dorinta puternica de a se
juca, de a fi liberi si faptul ca nu isi pot exprima aceste ganduri deoarece nu e nimeni sa-i inteleaga.
Se face o asemanare cu cei mici, care cred ca nu sunt intelesi, dar se inseala, pe cand cei mari
realizeaza si stiu ca nu mai simte nimeni ca ei.

Opera incepe cu o sugestie a faptului ca vremea poarta cu ea anii tineretii si schimba persoanele, dar
niciodata nu va putea lua sufletul de copil din om. Este creata in antiteza intre viata de adult si cea a
tineretii: cei mici nu realizeaza importanta timpului si trecerea lui, pe cand fiecare clipa din viata celor
mari e consumată ''anii nostri importanti si tepeni", nu mai au buna dispozitie, un umar pe care sa
planga, nu le rezolva nimeni problemele, nu ii sustine nimeni, viata a devenit mai grea, plina de
responsabilitati si reguli.

A doua strofa subliniaza faptul ca, adult fiind, esti implinit, ai in sfarsit ceea ce iti doresti, ai atins un
punct al maturitatii, al lumii in care ai vrut mereu sa traiesti, dar clipele din copilarie, jocurile pline de
imaginatie iti lipsesc, nu poti complet fara ele, sufletul de copil ce traieste in tine le doreste, te
macina.

A treia strofa dezvaluie dorinta copilului, inchis in adult, de a calatori, de a ajunge departe "pe un cal
de lemn" si increderea in visele sale si in propriile puteri "avem de gand sa facem niste fapte
grozave".

Poezia se incheie cu parerea de rau asupra trecerii timpului si a faptului ca cei mari sunt neintelesi, ca
nu pot elibera copilul din sufletele lor, deoarece acum nu mai este nimeni sa-i asculte si sa ii
"mangaie" si desi au atatea responsabilitati, isi doresc sa poata sa se joace.

Eul liric se afla in ipostaza adultului. Marcile eului sunt evidentiate prin verbe "n-am mai cazut"
"simtim" si pronumele la perosana intai "noi","nostri" acestea fiind o instanta ce se constituie intr-o
masca a subiectivitatii autorului ce isi exprima direct sentimentele de regret fata de trecerea
ireversibila a timpului si schimbarile la care se supune fiinta umana odata cu maturizarea si
inaintearea in varsta.
Limbajul poetic se caracterizeaza prin expresivitate si reflexivitate, care prin intermediul imaginilor
artistice create pe baza figurilor de stil pun in lumina starea de tristete in care este cuprins eul. Se
observa o multitudine de imagini artistice "inima de vata a papusilor", metafora care sugereaza
fragilitatea lor, si faptul ca prin imaginatia copiilor ei prind viata, "corabia(...)care merge la fel de bine
pe apa, ca si pe uscat" evidentiaza puterea pe care o au cei mici de a face imposibilul, in universul lor
totul fiind posibil. Comparatia "nimeni nu e mai mare ca noi" subliniaza faptul ca adultii sunt singuri ,
nu au pe cineva mereu in spatele lor care sa ii ajute, de aceea nu pot folosi timpul lor "important" sa
se joace, avand responsabilitati.

In concluzie, viata copiilor este una frumoasa, lipsita de griji, cei mici avand propriul univers in care
traiesc alaturi de jucarii si care adultilor le lipsesc atat de mult, fiind pierduti odata cu timpul.