Profesor religie Avram Gheorghe

UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ
” SFÂNTA MUCENIŢĂ FILOFTEIA ”
TEOLOGIE PASTORALĂ

IMPORTANŢA FAPTELOR BUNE

ÎN MORALA CREŞTINĂ

Piteşti
2007

1
 CUPRINS

pag
Cap. I . Definiţia moralei creştine …………………………… 4
1.1 Etimologia cuvântului moral …………………………… 4
1.2 Obiectul moralei . Noţiunea Moralei …………………………….. 4
1.3 Morala creştină …………………………………………………… 5
Cap. II . Aspectele confesionale ale moralei creştine …………………. 6
2.1 Morala Ortodoxă ……………………………………………… 6
2.2 Morala Romano- Catolică ……………………………………….. 9
2.3 Morala Protestantă ………………………………………… 10
Cap. III. Definiţia faptelor bune în Morala creştină …………………….. 11
Cap. IV. Legătura dintre virtuţile creştine şi faptele bune ……………. 12
4.1. Virtuţile . Cum se nasc virtuţile ? …………………………….. 12
4.2. Raportul faptelor bune cu alte elemente
ale vieţii duhovniceşti ………………………………………………….. 14
Cap. V. Importanţa faptelor bune în învăţătura
Domnului Iisus Hristos ………………………………………………….. 17
VI. Învăţătura Sfinţilor Apostoli despre mântuirea
prin fapte bune …………………………………………………………… 24
6.1.Faptele bune în epistola sfântului apostol Iacov ……………………. 24
6.2.Faptele bune în epistolele sfântului apostolui Pavel ……… 25
Cap.VII Mântuirea prin fapte bune în predicile sfântului părinte
Ioan Gură de Aur ……………………………………………………. 30
7.1. A doua venire a Domnului Iisus şi Judecata de apoi - îndemn
la săvârşirea faptelor bune ……………………………………………… 30
7.2. Rugăciunea , fapta cea bună ………………………………………. 35
7.3 Faptele bune în familie
- creşterea copiilor în învăţătura Domnului - ………………………….. 41
7.4. Suferirea de rele cu blândeţe ……………………………………… 42
7.5 Milostenia ………………………………………………………… 52
7.6 Pacea preoţilor în Biserică ………………………………………… 54
7.7 Propovăduirea Adevărului ……………………………………….. 57
Cap.VIII Faptele bune în gândirea păstorilor Bisericii ………………… 57
Răbdarea ……………………………………………………………….. 58
Postul ……………………………………………………………….. 60
Rugăciunea ……………………………………………………………… 63
Dragostea ………………………………………………………………. 67
Milostenia ……………………………………………………………… 69

2
Smerenia ………………………………………………………………… 72
Mustrarea …………………………………………………………….. 79
Lucrarea …………………………………………………………….. 80
Tăcerea ……………………………………………………………… 85
Propovăduirea Adevărului ……………………………………………. 90
Lacrimile pocăinţei ……………………………………………………. 91
Iertarea fratelui ………………………………………………………… 91
Suferirea pagubei ………………………………………………………. 93
IX. Importanţa faptelor bune …………………………………………… 93
X. Concluziile …………………………………………………………. 99
Bibliografie …………………………………………………………… 105
Declaraţie ……………………………………………………………… 107
Curriculum Vitae ……………………………………………………… 108

3
I . Definiţia Moralei creştine

1.1. Etimologia cuvântului moral

Termenul morală este traducerea latină a adjectivului moralis şi la
rândul său traducerea cuvântului grecesc itos .
La Homer itos înseamnă primordial , locuinţa oamenilor şi a animalelor
, precum şi patria şi mai târziu , în întreaga gândire greacă , a primit
semnificaţia de ceva interior , aşa cum ar fi , bunăoară , concepţia ori
caracterul cuiva sau un fel statornic de a acţiona .
În Noul Testament termenul iti este folosit la 1 Corinteni XV , 33 în
înţelesul de obicei , datină ; la Luca I , 9 ca datină liturgică ; la Luca XXII ,
39 ca datină individuală iar în Fapte VI, 14 şi XVI , 21 ca datină naţională .
La gânditorii greci termenul itos înseamnă îndeosebi morala socială dar se
foloseşte şi pentru a arăta morala individuală . Astăzi în limba greacă itos
indică o dispoziţie psihică a voinţei şi , în general , a simţirii atât a
comunităţii cât şi a unui singur individ şi îndeosebi termenul arată direcţia
liberă a voinţei .

1.2 Obiectul Moralei . Noţiunea Moralei

Obiectul sau domeniul de cercetare al moralei îl formează faptele sau
acţiunile omeneşti .
Acest obiect de cercetare nu este un obiect exclusiv al moralei , deoarece
faptele omeneşti sunt cercetate şi studiate de către multe ştiinţe şi discipline
ca psihologia , sociologia , etnografia , economia politică , dreptul etc.
Domeniul moralei îl constitue numai faptele conştiente şi libere ale
omului . Instinctele , actele reflexe , automatismele , actele făcute din frică
sau constrângere nu intră în domeniul acesteia .
Metodele de cercetare ale moralei , ca în orice domeniu ştiinţific , sunt :
observaţia , analiza , sinteza , deducţia , demonstraţia , verificarea etc. Faţă
de alte ştiinţe , morala nu rămâne numai la constatarea , descrierea şi
explicarea fenomenelor morale şi sociale , ci ea le raportează la anumite
valori sau norme , dându-le valoare morală .
Scopul moralei , în general , este stabilirea unor legi sau principii
generale după care trebuie să se orienteze conduita umană . Datorită acestui
fapt , alături de Logică şi Estetică , Morala face parte din grupa ştiinţelor
normative .
Morala este o disciplină normativă care stabileşte şi prezintă , în mod
sistematic şi critic , adevărate norme după care omul trebuie să-şi îndrume
viaţa şi activitatea pentru realizarea binelui .

4
1.3. Morala creştină
Morala , ca disciplină laică , cuprinde norme şi principii , pentru ca
omul să poată realiza binele .
Dar nu se poate vorbi despre o singură morală . Este o morală filozofică
( naturală ) , o morală teologică ( religioasă ) şi o morală creştină ( teologie
morală ) .
Morala creştină cuprinde adevăruri divine cu un conţinut precis şi
unitar . Temeiul suprem al acestor adevăruri este voinţa dumnezeiască ,
cunoscută din revelaţia naturală şi supranaturală .
În morala creştină legislatorul normelor morale este Dumnezeu ,
Binele Suprem , care s-a descoperit în revelaţia naturală şi supranaturală şi în
mod desăvârşit prin Fiul Său , Domnul Iisus Hristos . Dumnezeu ne
descoperă voinţa Sa în legile morale şi în mod desăvârşit în persoana şi viaţa
Mântuitorului Hristos , care s-a întrupat pentru mântuirea noastră .
Morala creştină ( Teologia Morală ) prezintă învăţătura despre
viaţa în Hristos , cu Hristos şi prin Hristos , având ca scop mântuirea
sufletului ( Nicolae Cabasila – Viaţa în Hristos ) .
Morala creştină îşi întemeiază întregul său conţinut pe autoritatea
divină . Binele moral ce trebuie realizat reprezintă voinţa lui Dumnezeu .
Preceptele morale sunt porunci ale lui Dumnezeu , au autoritate divină şi se
impun ca imperativ absolut . Morala creştină cuprinde adevăruri pe care
credinciosul , prin propiile sale puteri nu le-ar putea cunoaşte , cum sunt :
păcatul originar şi urmările lui , mântuirea , jertfirea şi lepădarea de sine
etc. , care s-au făcut cunoscute tot prin revelaţia divină . Morala creştină ne
arată cauza şi originea slăbiciunilor noastre , care este păcatul strămoşesc ,
precum şi mijloacele de restaurare şi sfinţire a credinciosului şi aceste două
adevăruri sunt cele mai importante pentru viaţa creştinilor .
Morala creştină cuprinde principii de valoare educativă religioasă
pentru că foloseşte , pe lângă motive şi mijloace naturale şi motive şi
mijloace supranaturale . Mai întâi , virtuţile teologice realizează
comuniunea credinciosului cu Dumnezeu şi cu semenii . În al doilea rând
morala creştină nu utilizează numai mijloace naturale pe care le indică
Pedagogia , ci cu deosebire şi mijloace supranaturale ( cult , Sfintele Taine ,
ierurgii ) prin care credinciosul primeşte harul divin , adică noi forţe de
realizare , pentru a avea capacitatea necesară împlinirii atât a scopului său
firesc , cât şi a scopului său suprafiresc .
Prin Sfintele Taine , începând cu Botezul şi culminând cu Euharistia ,
creştinul intră în comuniune cu Hristos aşa încât nu mai trăieşte el ci
Hristos ,aşa cum spune apostolul Pavel . De aici vine toată puterea de
transformare a creştinului dacă şi acesta colaborează cu harul lui Hristos .

5
Aşa trebuie înţeleasă exclamaţia apostolului Pavel : ,, toate le pot întru
Hristos , Cel ce mă îmbracă cu putere ” – Filipeni IV , 13 .
Morala creştină , prezintă nu un sistem filozofic , ci o viaţă morală
concretă , întrupată în persoana lui Iisus Hristos , având caracter de
perfecţiune . Domnul Iisus este modelul moral ideal de urmat în viaţa
creştină . Hristos se află în centrul vieţii morale : ,, Eu sunt viţa , voi sunteţi
mlădiţele . Cel ce rămâne în Mine şi Eu în el , acesta aduce multă roadă ;
căci fără Mine nu puteţi face nimic ” – Ioan XV, 5 . Morala creştină are
caracter hristocentric , sobornicesc şi duhovnicesc . În creştinism , Binele
absolut are un chip personal ( persoana ) şi nu impersonal ( filozofic ) . Viaţa
moral creştină nu este o sumă de deprinderi , o însuşire mecanică de norme
şi principii moral – filosofice , ci o comuniune de viaţă între noi şi Hristos şi
noi şi întreaga creaţie .

II. Aspectele confesionale ale Moralei Creştine .

2.1. Morala Ortodoxă

 Analiza sensului moralei ortodoxe
Este cunoscut că morala , în general , se poate interpreta astăzi ca fiind
un sistem de norme de conduită umană având la temelie nu neapărat
dogmele religioase sau poruncile lui Dumnezeu , cât acelea ale eticii
secularizate . Această nouă morală fără Dumnezeu glorifică şi dreptatea ,
virtutea , sacrificiul , datoria , abnegaţia , numai că dă acestora un sens
diferit faţă de cel cunoscut în vremurile de demult având la bază criterii şi
scopuri utilitariste . Prin urmare , când vorbeşte cineva despre morală ,
trebuie să ţină cont despre care morală şi despre ce gen de morală este
vorba , pentru a da acestei noţiuni greutatea şi importanţa ce i se cuvin .
Morala ortodoxă este într-o relaţie directă cu Hristos Cuvântul ,
provine din opera lui Iisus Hristos , şi ne oferă trăirea noilor daruri ale
dragostei în Duhul Sfânt . Morala pe care ne-o descoperă Hristos este o
morală a comuniunii , o morală bisericească , nu individualistă . În Biserică ,
omul nu se îngrijeşte de lucruri personale pentru a-şi cultiva eul propriu .
Se simte moral atunci când este în comuniune cu ceilalţi şi , bineânţeles , cu
Persoana lui Dumnezeu .Omul se mântuieşte nu de unul singur , ci în
mijlocul celorlalţi fraţi ai săi .
 Trăsăturile moralei ortodoxe
Prima trăsătură a moralei ortodoxe este aceea că are un caracter
bisericesc care se primeşte şi se experimentează în viaţa Bisericii .

6
Fără această premisă accesul la această morală nu este posibil . Cu alte
cuvinte morala ortodoxă nu poate exista în afara Bisericii . Oamenii nu pot
deveni morali dacă nu devin mai întâi oameni ai Bisericii . Desigur , trebuie
să menţionăm că ,, morali ” nu înseamnă aici doar oameni buni . Această
noţiune nu aparţine în exclusivitate modului de viaţă bisericesc , pentru că ,
oamenii buni pot fi sau pot deveni atât creştinii , cât şi ateii . Morala
Bisericii diferă fundamental de morala oricărei religii , filosofii sau siatem .
Pentru Biserică nu există pur şi simplu oameni buni sau răi , ci oameni care
sunt ostaşi buni ai lui Iisus Hristos şi cinstiţi ai Bisericii şi oameni care sunt
în interiorul Bisericii şi îşi trag seva existenţei din faptul că au în centrul
preocupărilor lor pe Hristos , adică trăiesc bisericeşte .
În Faptele Apostolilor găsim prima comunitate bisericească , unde ,,
sufletul şi inima celor care au crezut erau una ”.
Această morală a primei comunităţi creştine , în care nimeni nu spunea că
are ceva al său , în care domnea ideea comuniunii , adică conceperea
hristocentrică a vieţii , iar nu individualistă , este ceea ce se cere astăzi .
După cum se vede această morală este mai înainte de toate morală a
comuniunii , adică nu urmăreşte doar îmbunătăţirea relaţiilor particulare sau
comunitare , ci tinde către unitatea ,, ce are ca model Sfânta Treime ”
( Sfântul Isaac Sirul ) , unde se desfăşoară în atmosfera unităţii euharistice ,
în căldura tainelor credinţei . Biserica îi îndrumă pe credincioşi să arate în
lume morala cea nouă a împărăţiei lui Dumnezeu . O astfel de morală se
găseşte într-o permanentă comuniune şi dialog cu lumea .
Morala ortodoxă este o morală a pocăinţei .
Distincţia principală a oamenilor sub lumina adevărului evanghelic nu se
face după criterii care au în vedere virtuţile sau faptele lor , ci dispoziţia lor
de a se pocăi sau nu . Această morală , deoarece este bisericească , este şi
autocritică , contribuind la o corectă evaluare a faptelor omului raportate la
voinţa lui Dumnezeu . Fără pocăinţă omul retrăieşte drama adamică şi se
dezvoltă într-o formă tragică ce urmăreşte îndreptăţirea de sine . Începi să
parcurgi greul drum către pocăinţă , după ce , mai întâi , te-ai înarmat cu
smerenie şi cu autocritică . Aceste două virtuţi se permanentizează după cum
rodeşte pocăinţa .
Morala ortodoxă este dinamică şi înnoitoare .
Această morală dinamică şi înnoitoare corespunde nevoii interioare a
omului de prelucrare şi dezvoltare a posibilităţilor lui , în efortul de a ajunge
la ,, asemănare cu Dumnezeu ”.
Morala ortodoxă salvează valoarea omului .

7
Antopologia ortodoxă tratează pe om ca pe o icoană însufleţită a lui
Dumnezeu pe pământ şi îi recunoaşte valoarea unică şi irepetabilă . Nicăieri
în altă parte nu se întâlneşte această importanţă deosebită acordată omului .
Morala ortodoxă este o morală responsabilă .
Starea de iresponsabilate domneşte de la un capăt al pământului la altul ,
alterându-le viaţa . Dimpotrivă , responsabilitatea presupune personalităţi
complete , pregătite să facă faţă situaţiilor şi să ia poziţie când se confruntă
cu probleme . Morala ortodoxă a responsabilităţii trebuie să ne mai înveţe că
respectarea ei nu are nici o legătură directă sau indirectă cu urmărirea unor
scopuri lumeşti . De aici am aflat că viaţa spirituală nu poate asigura
progrese , succese , întâietate . Câţi dintre noi însă au realizat că Hristos a
vorbit în special despre sfârşit , despre lumina pe care a venit să o aprindă şi
despre persecuţiile ce-i vor aştepta pe ai Săi ? Morala ortodoxă a rămas
fidelă tuturor învăţăturilor revelate , cuprinse în Sfânta Scriptură , în tradiţia
apostolică precum şi în cea patristică , de unde nu a moştenit numai
preceptele neştirbite ale moralei evanghelice , ci şi trăirea creştină autentică ,
ilustrată prin exemple vii de vieţuire după învăţătura lui Hristos , modele de
adevărată trăire duhovnicească , vrednice de urmat şi pentru creştinii zilelor
noastre .

 Caracteristici importante ale moralei ortodoxe

În ortodoxie temelia moralei e revelaţia . Revelaţia divină deschide
porţile sufletului credinciosului făcându-l să înţeleagă că izvorul nesecat al
moralităţii stă în comuniune cu Hristos prin duhul iubirii , care pătrunde şi
transformă fiinţa creştinului : ,, pe când cel ce se uneşte cu Domnul , un duh
este cu El ” – 1 Corinteni VI , 17 - , spune apostolul Pavel , arătând că numai
cel ce trăieşte în Hristos şi prin iubire este ,, un duh ” cu Hristos , acela
păşeşte pe urmele lui Hristos şi face voia Lui .
În centrul vieţii morale a creştinului se află în mod nemijlocit Hristos
Mântuitorul . El întrupează în mod desăvârşit idealul moral creştin ,
constituind un model viu pentru creştin , care trebuie urmat în duhul iubirii
şi libertăţii . Dar rolul lui Hristos nu se mărgineşte la atât . Prin botez , El
intră în relaţie de comuniune cu noi , ne pătrunde cu energiile Sale divine şi
ne creează din nou . Acest proces de asimilare a lui Hristos în noi stă la
temelia întregii vieţi morale ortodoxe .
Dar Hristos este nu numai modelul desăvârşit ci şi izvorul vieţii morale
creştine : creştinul nu trăieşte pentru el , ci pentru Domnul , iar dacă
trăieşte , nu mai trăieşte el ci Hristos trăieşte în el – Romani XIV,8 ;
Galateni II, 20 .

8
Astfel cel ce prin iubire formează un singur duh cu Hristos , acela
împlineşte şi poruncile Lui .

Iubirea dă credinciosului libertatea morală în Hristos , de aceea cel ce

iubeşte pe Hristos nu simte sarcina şi greutatea poruncilor , căci acela spune
cu Apostolul : ,, toate le pot întru Hristos , Cel ce mă îmbracă cu putere ” –
Filipeni IV , 13 - . Duhul iubirii lui Hristos dă credinciosului o tărie ce-l
aşază deasupra literei legii , făcându-l să înţeleagă sensul şi rostul acesteia ,
deoarece ,, litera omoară iar duhul face viu ” – 2 Corinteni III , 6 - .
Altă caracteristică a moralei ortodoxe este înduhovnicirea , adică
creşterea liberă a credinciosului în Duhul lui Hristos şi în Duhul Bisericii ,
prin asimilarea lui în Hristos şi în Biserică . Accentul nu se pune pe
împlinirea formală a unor porunci , ci pe înnoirea spiritului , care rodeşte în
fapte .
La aceasta adăugăm şi o altă caracteristică şi anume sobornicitatea ,
adică încadrarea în comunitatea Bisericii . Biserica este pentru noi ortodocşii
, mama noastră duhovnicească , pentru că ea ne naşte în taina Sfântului
Botez , ne hrăneşte cu învăţătura cea adevărată , cu trupul şi sângele
Domnului , ne călăuzeşte şi ne oferă o atmosferă prielnică de dezvoltare .
Nimeni dintre noi nu se mântuieşte , nici nu se desăvârşeşte singur , ci în
Biserică , în comunitate .
Idealul moral în Ortodoxie este ca fiecare creştin să ajungă la sfinţenie ,
străduindu-se să devină o personalitate morală în care să se întrupeze în chip
desăvârşit într-o unitate deplină , valoarea religioasă creştină şi valoarea
morală creştină . Dacă persoana fiecărui creştin poartă în sine chipul lui
Dumnezeu , personalitatea morală este numai persoana care prin viaţa şi
faptele sale tinde să aducă la desăvârşire chipul lui Dumnezeu din ea ,
realizându-se pe sine printr-o viaţă de virtute şi sfinţenie . Formarea
personalităţii morale se realizează prin lucrarea harului divin şi a strădaniei
personale a creştinului . Mijloacele de formare sunt : asceza , comuniunea cu
Hristos prin Sfintele Taine şi imitarea lui Hristos şi a sfinţilor .

2.2. Morala Romano-Catolică

Morala romano-catolică consideră că izvorul său principal este raţiunea
şi numai în al doilea rând revelaţia .
În concepţia tomistă raţiunea nu ajută numai la cunoaşterea lucrurilor ci şi
la formarea atitudinilor morale , căci sufletul pe lângă însuşirea de a
cunoaşte mai are şi pe aceea de a dori şi voi .
Spre deosebire de morala legalismului fariseic din Vechiul Testament ,
condamnată de Mântuitorul , morala creştină e o morală duhovnicească , în

9
care accentul cade pe duhul moral care pătrunde fiinţa şi viaţa credinciosului
, al cărui izvor este iubirea lui Hristos . Explicarea apariţiei şi dezvoltării
legalismului romano-catolic este simplă . Arogându-şi calitatea de
moştenitoare şi păstrătoare în Apus a spiritului juridic al imperului roman ,
Biserica apuseană a introdus acest spirit în întreaga ei organizare ,
transformând organismul Bisericii într-o împărăţie condusă de un monarh ,
papa . Astfel în evul mediu Biserica Romano-Catolică a devenit un
suprastat, căruia principial îi erau supuse toate celelalte state . Ea şi-a păstrat
multă vreme această caracteristică , iar în veacul al XIX –lea , când şi-a
pierdut întreaga sa putere politică , papalitatea , prin sinodul I Vatican din
1870 , şi-a creat o compesaţie : Papa s-a considerat ca monarh absolut în
întreaga Biserică Romano –Catolică , în felul acesta însuşi Vaticanul
devenind stat . Cu aceasta însă Biserica Romano-Catolică s-a transformat
într-un organism statal , a cărui constituţie juridică nu s-a manifestat numai
în organizarea lui exterioară , ci a pătruns adânc şi în viaţa lui interioară .
În felul acesta Morala a fost transformată într-un cod de legi . În felul
acesta legea morală creştină , care este viaţa în Hristos , devine lege
rigidă , suprapersonală , căreia trebuie să se plece toţi .
Idealul moral urmărit de credincios este încadrarea în disciplina Bisericii
prin supunerea necondiţionată dispoziţiilor acestor legi . Legea şi poruncile
îşi pierd astfel caracterul de expresii ale iubirii creştine .
Dar ridicând iubirii însuşirile ei de simţire nouă , de duh nou de viaţă în
Hristos şi transformând-o în literă de lege , îi ridică acesteia în acelaşi timp
şi puterea de a transforma lăuntric pe credincios , făcând-o numai un
îndreptar pentru acţiunile exterioare ale lui , şi , prin aceasta , golind
conţinutul ei de ceea ce ea are mai esenţial .

2.3. Morala Protestantă

Ca o reacţie împotriva abuzurilor Bisericii Romano –Catolice ,
Protestantismul s-a născut din dorinţa reîntoarcerii la adevărata credinţă
evanghelică , la învăţătura şi tradiţia apostolică , condamnând deopotrivă
teologia scolastică , aristotelismul şi tomismul .
Credinciosul trebuie eliberat de lanţurile în care îl ţinuse Biserica papală ,
spre a putea ajunge în legătură directă cu Hristos , de aici respingerea tuturor
dogmelor Bisericii catolice potrivnice liberalismului individualist .
Reforma religioasă n-a însemnat numai revizuirea patrimoniului
dogmatic , ci şi a vieţii morale a creştinilor .
Principiul fundamental de la care pleacă morala protestantă este
justificarea sau îndreptarea numai prin credinţă ( sola fide ) .

10
 Luther a afirmat că faptele bune izvorăsc în mod spontan din credinţă .
El nu acceptă nici o conlucrare din partea credinciosului în opera mântuirii ,
atribuind totul intervenţiei divine , prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin graţia
Duhului Sfânt . În doctrina protestantă nu poate fi vorba despre o libertate a
voinţei , sau despre o autodeterminare a creştinului în direcţia binelui , din
cauza urmărilor catastrofale ale păcatului strămoşesc , care ar fi distrus
chipul lui Dumnezeu în omul credincios în aşa măsură încât nici botezul nu-l
scapă pe creştin . În actul îndreptării totul se datoreşte intrevenţiei divine ,
iar ideea aceasta va face pe reformatorii de după Luther ( Calvin şi Zwingli )
să ajungă la ideea predestinaţiei absolute şi a negării libertăţii omului
credincios în acest sens .
Astfel de concepţii au o influenţă covârşitoare asupra vieţii morale a
credinciosului : acesta crede că nu poate colabora cu nimic la mântuirea sa ,
care , astfel , apare numai ca un dar al graţiei divine . Aceasta aduce cu sine
o delăsare în viaţa morală , deoarece credinciosul căzut , chiar după
îndreptarea sa prin har , tot păcătos rămâne în natura lui , iar credinţa prin
care se îndreptează nu e decât expresia unei adeziuni formale faţă de opera
lui Hristos . Ea nu transformă pe credincios şi nici nu lucrează în el prin
iubire , ci lasă loc numai lucrării Duhului Sfânt . De aceea în procesul
îndreptării nu poate fi vorba de o transformare , de o renaştere , de o
reînnoire morală , ci numai de declararea lui din pareta lui Dumnezeu ca
drept . Această concepţie cu privire la îndreptare are o serie de consecinţe
din punct de vedere moral . Dacă procesul îndreptării credinciosului se
realizează numai prin credinţa sa în Hristos şi în meritele Lui pentru neamul
omenesc , atunci credinţa singură , fără fapte , aduce cu sine îndreptarea . Şi
cu toate că ea va avea drept consecinţe naturale iubirea şi faptele bune ,
totuşi lipsa acestora nu aduce cu sine un prejudiciu celui îndreptat nici în
privinţa îndreptării , nici în privinţa mântuirii sale veşnice . Cele două
principii de bază ale Protestantismului şi anume cel al corupţiei iremediabile
a naturii omului credincios prin păcatul originar şi cel al inutilităţii faptelor
bune pentru îndreptare au o consecinţă negativă asupra teologiei morale
protestante . Protestantismul , prin felul cum concepe îndreptarea
credinciosului , accentuează mult elementul divin în mântuirea acestuia .
Totuşi , prin faptul că neagă credinciosului factura sa morală , reduce
procesul îndreptării la un strict legalism şi duce la indiferenţa credinciosului
faţă de progresul şi desăvârşirea sa morală .

III. Definiţia faptelor bune în Morala creştină.

11
 Viaţa morală este constituită din : legea morală , conştiinţa morală ,
libertatea voinţei . Caracterul moral sau moralitatea faptelor omeneşti
explică prin ce aparţine o faptă domeniului moral şi este valorificată sub
aspect moral . Domeniului moral îi aparţin faptele libere şi conştiente , deci
faptele care izvorăsc din libera noastră decizie , care sunt produsul eului
nostru , faptele care sunt fructul spiritului raţional şi liber .
Domeniul moral este domeniul actelor voluntare , nu al actelor
instictive . De la valorile spre care tind , pe care le întrupează , acţiunile
omeneşti primesc coloratura lor specifică ; aparţin fie domeniului religios
( sfinţenia ) , fie celui moral ( binele ) , fie celui estetic ( frumuseţea ) , fie
celui teoretic ( adevărul ) , fie celui economic ( utilul ) etc .
Deci faptele omeneşti primesc caracter moral prin raportarea lor la
valoarea binelui sau la legea morală , care este expresia binelui . Binele ,
întrupat în mod desăvârşit în Iisus Hristos , apare în conştiinţa morală a
credinciosului ca un imperativ , care valorifică din punct de vedere moral
toate faptele omeneşti ; raportarea acţiunii libere la el dă pecete morală
acestei acţiuni . Vom spune deci că moralitatea faptelor omeneşti ( caracterul
moral al lor ) rezultă din raportarea acţiunii libere şi conştiente la bine sau la
legea morală . Cuprindem deci sub termenul de << moral >> ( moralitate )
toate acţiunile libere şi conştiente în relaţie cu legea morală , indiferent de
caracterizarea lor morală , pozitivă sau negativă .
Termenul de << moral >> nu e folosit în sensul de opus celui de <<
imoral >> , ci în sensul larg , cuprinzător de acţiune liberă , raportată la legea
morală .
Sub el includem deci şi faptele << morale >> ( în sensul curent al cuvântului
) şi pe cele << imorale >> , întrucât la ambele avem o raportare liberă şi
conştientă la bine . Deci , între acţiunea liberă şi legea morală poate exista
fie un raport pozitiv , de conformitate a acţiunii libere la legea morală , fie
un raport negativ , de neconformare a acţiunii libere la legea morală .
În primul caz , moralitatea faptei primeşte calificarea de << bună >> ,
iar în al doilea caz , calificarea de << rea >> . Vom avea deci fapte moral-
bune şi fapte moral-rele .
Faptele moral-bune sunt toate acţiunile libere care sunt într-un raport
pozitiv ( sunt conforme ) cu binele ; faptele moral –rele sunt toate acţiunile
libere care sunt într-un raport negativ ( neconforme ) cu binele . Cu alte
cuvinte , orice acţiune liberă , conformă cu voia lui Dumnezeu revelată
în Iisus Hristos , este bună ; orice acţiune liberă , neconformă cu voia lui
Dumnezeu revelată în Iisus Hristos este rea .

IV. Legătura dintre virtuţile creştine şi faptele bune

12
4.1 Virtuţile . Cum se nasc virtuţile ?
Cuvântul virtute , nu exprimă o noţiune , cu un înţeles sau conţinut
moral . Uneori , prin virtute se înţelege o însuşire esenţială a unei persoane ,
în care intră ideea de putere , tărie , forţă . Alteori , prin virtute se înţelege o
însuşire sau o calitate superioară psihică , ori chiar fizică a unei persoane . În
mod obişnuit însă , prin virtute se înţelege o anumită conduită a omului ,
corespunzător unor principii morale .
În creştinism , conţinutul noţiunii virtute este lămurit în mod deplin , cu
toate că , învăţătura despre virtute primeşte nuanţe diferite , după cum e
vorba de o confesiune sau alta . Virtutea , considerată sub aspect moral ca o
năzuinţă continuă a credinciosului ajutată de harul divin spre împlinirea
faptelor bune , are multe temeiuri biblice . Virtutea este o stare , pe când
fapta bună este act , acţiune . Prin faptele bune , ajungem la virtute ajutaţi de
Duhul Sfânt , iar din virtute izvorăsc faptele bune . Faptele bune pot fi : bune
din fire şi bune prin har , când ele izvorăsc din conlucrarea voinţei umane cu
harul divin . Primele aparţin şi celor căzuţi din har , iar cele din urmă aparţin
numai creştinilor .
Virtutea , ca manifestare statornică a creştinului spre bine , purcede din
harul divin : ,, dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt ……..”, zice
apostolul Pavel . Subiectiv , virtutea este o atitudine constantă faţă de bine ,
o năzuinţă activă , puternică şi statornică de a ne conforma toate simţurile şi
faptele noastre , cu legea morală , cu voinţa lui Dumnezeu , iar obiectiv , o
acţiune ce rezultă din această trăire interioară .
Virtutea este o adevărată forţă spirituală , ce ne îndeamnă să săvârşim cu
plăcere , binele . De aceea calea virtuţii e aşa de lungă şi de spinoasă .
Virtutea nu ajunge niciodată în această viaţă la ultima ei limită şi nici nu este
bun care , o dată dobândit , să constituie posedarea altor bunuri .
Prin împlinirea faptelor bune , se face posibilă orice desăvârşire , orice
virtute . Dar pentru aceasta , pentru împlinirea faptelor bune , este necesar
harul divin : ,, că toată darea cea bună şi tot harul , de sus este , pogorându-
se de la Tine , Părintele luminilor ”.
Deci , originea virtuţii creştine trebuie căutată mai întâi în harul divin ,
însă harul , fără strădania omului , nu este virtute . Deci este necesar şi
harul , dar şi strădania omului , strădanie care trebuie să se traducă
prin fapte bune pentru dobândirea de virtuţi .
Sfântul Isaac Sirul vorbeşte despre trei feluri de vieţuiri ( virtuţi) după
Dumnezeu : cu trupul , cu cugetarea sau cu sufletul şi cea cu duhul , sau
duhovnicească .

13
 Prin virtutea trupească , trupul se curăţeşte de poftele din el , în starea
liniştii.
Virtutea minţii , smereşte sufletul şi-l curăţeşte de gândurile pieritoare
şi îl determină să se mişte către contemplarea , care îi este propie . Această
contemplare apropie sufletul de golirea minţii , care se numeşte vederea
nematerială . Aceasta este virtutea duhovnicească , căci ea ridică mintea de
la cele pământeşti şi o apropie de contemplarea cea dintâi a duhului şi o
îndreaptă spre Dumnezeu şi spre contemplarea ( vederea ) slavei celei
necuprinse , care este mişcarea gândurilor , spre mărirea firii Lui .
Vieţuirea după Dumnezeu , cea cu trupul , se referă la faptele trupeşti , ce se
săvârşesc pentru curăţia trupului , prin lucrarea virtuţii . La Sfântul Maxim
Mărturisitorul prima fază sau primul fel de vieţuire , după Dumnezeu , este
curăţirea de patimi şi dobândirea de virtuţi .
Vieţuirea prin cugetare este lucrarea inimii , făcută neâncetat cu grija la
judecata sau la dreapta lui Dumnezeu şi la judecăţile ce le va da El , şi
rugăciunea neâncetată a inimii şi gândul la pronia şi la grija lui Dumnezeu ,
care , se arată în lumea aceasta , pentru fiecare în parte şi pentru toate la un
loc . La sfântul Maxim Mărturisitorul , omul virtuos , ce vieţuieşte în acord
cu firea sa , adică cu firea întărită , dat fiind că virtutea , e tărie spirituală , ca
deprindere neclintită în bine .
Al treilea fel de virtute , virtutea duhovnicească , este o făptură fără
simţuri . Când aceasta este primită de minţile sfinţilor , se înlătură vederea ,
în substanţă a lucrurilor şi grosimea trupului . Ajungând la această treaptă
firea omenească nu încetează acolo să se minuneze pururi de Dumnezeu ,
nemaicugetând la ceva din cele create .
Dacă , prin săvârşirea de fapte , ajungem la virtute , atunci virtutea , nu are
nici o valoare , când faptele săvârşite în numele ei , nu au legătură cu
Hristos.
Faptele bune naturale nu mântuiesc , ci numai cele făcute pentru
Hristos – pilda celor zece fecioare - . Virtutea fecioriei deci , nu a avut
valoare mântuitoare . De fapt întreaga viaţă a noastră , care este o infinitate
de acţiuni , deci de fapte , trebuie să se desfăşoare în numele lui Hristos şi
pentru Hristos .

4.2 Raportul faptelor bune cu alte elemente ale vieţii duhovniceşti :

iubirea ; cunoaşterea ; contemplaţia ; rugăciunea .

a) Iubirea .
Faptele bune , mai bine –zis obişnuinţa noastră de a săvârşi fapte bune ,
ţine de mai mulţi factori . Ele sunt determinate de experienţa noastră , pe

14
care am câştigat-o printr-o viaţă virtuoasă , de situaţia noastră , în care ne
desfăşurăm viaţa , precum şi de treapta pe care ne aflăm fiecare , în
practicarea faptelor bune , conforme cu legea Evangleliei , cu învăţătura ei ,
în care este prezent Hristos , autorul ei . Mântuitorul vorbeşte despre
necesitatea faptelor bune : ,, că văzând oamenii faptele voastre cele bune , să
preamărească pe Tatăl vostru , cel din ceruri ” – Matei v , 16 - . Faptele , nu
se socotesc mântuitoare în ele însele , nu se socotesc ca atare , cele ce au
numai chip exterior , ca fiind mântuitoare .
Pot fi fapte săvârşite în exterior , şi totuşi , sufletul să rămână lipsit de
iubire , rigid , în mândria lui pentru faptele săvârşite . Numai faptele care
izvorăsc din iubire , ne pot scoate din această răceală a sufletului . Iar iubirea
, din care izvorăsc faptele şi pe care , ele o sporesc , nu poate atinge
niciodată un nivel , de la care să nu mai poată creşte , pentru că iubirea lui
Hristos , nu are limită şi pentru că persoana noastră , nu atinge niciodată o
limită a creşterii . Numai în relaţia cu Dumnezeu , ca persoană supremă , se
realizează cu adevărat , mântuirea omului , pentru că numai din iubirea lui
Dumnezeu manifestată în faptele sale , el se poate umple cu adevărat de o
iubire netrecătoare , manifestată în fapte interminabile . ,, Venim la existenţă
şi la viaţă prin iubire . Legea , condiţia mea de existenţă autentică este
iubirea ” spune părintele profesor Constantin Galeriu . Iubirea izvorâtă din
iubirea lui Hristos , are cea mai mare importanţă în săvârşirea faptelor bune .
De fapt , iubirea este izvorul faptelor bune .

b) Cunoaşterea .
Cunoaşterea este un alt element care ajută la săvârşirea faptelor bune .
Sfântul Isaac Sirul deosebeşte trei feluri de cunoaşteri : trupeşti , sufleteşti şi
duhovniceşti . Acestea sunt practic trei planuri de cunoaştere , trei metode
sau trepte de cunoaştere . Sfântul Isaac , după ce arată puterea limitată a
cunoaşterii , precizează că nu defaimă totuşi cunoştinţa , când ea rămâne în
domeniul ei propriu , în cercetarea şi stabilirea legilor naturii .
De cunoştinţă au nevoie faptele dreptăţii : postul , milostenia ,
privegherea . Sfinţenia şi celelalte ce se lucrează prin trup , dragostea de
aproapele , smerita cugetare a inimii , iertarea greşelilor , pomenirea
bunătăţilor , cercetarea tainelor , ce sunt acoperite în Sfintele Scripturi ,
îndeletnicirea cugetării cu lucrurile mai înalte , păzirea hotarelor patimilor
sufletului şi celelalte virtuţi care se săvârşesc în suflet . toate acestea au
nevoie de cunoştinţă , deoarece aceasta le păzeşte pe ele şi ne învaţă
rânduiala lor . Aceasta este cunoştinţa premergătoare credinţei . E o ştiinţă a
regulilor virtuţilor . Cunoştinţa adevărată e şi din puterea omului şi de la
Dumnezeu . Când cunoştinţa s-a ridicat la cele nevăzute , a devenit credinţă ,

15
pentru că acelea nu mai sunt cunoscute prin simţuri . Propriu-zis , credinţa
aceea naşte adevărata cunoştinţă , cunoştinţa de la început , a firii noastre .
Atunci omul s-a umplut cu totul de Duhul .
Întâia treaptă a cunoaşterii răceşte sufletul de faptele alergării pe urmele
lui Dumnezeu , pentru că urmează poftele trupeşti , a doua , îl încălzeşte ,
prin alergarea grăbită pe calea celor ce ţin de credinţă , când omul lucrează
bunătăţile mai înalte , descrise atât cu cugetarea sufletului , cât şi cu
simţurile trupului , prin lumina firii sale . Iar a treia , e cea a odihnei şi ea e
chipul viitorului , bucurându-se numai prin îndeletnicirea cugetării , de
tainele viitoare .

c) Contemplaţia .
Urcând treptele cele mai înalte , împreună cu credinţa , cunoştinţa devine
simţire sau contact , cu cele mai presus de cunoaşterea metodică , de orice
simţire , adică de orice contact al simţurilor noastre cu lucrurile , dar şi de
simţire sufletească prin care trăim dimensiunea unor realităţi nevăzute .
Transcendenţa lui Dumnezeu se conciliază , cu certitudinea unei legături a
noastre cu El . La această legătură se ajunge prin lucrarea silită care naşte
căldura nemăsurată , care arde în inimă din amintirile fierbinţi ce se ivesc
din nou în minte . Iar lucrarea aceasta , împreună cu paza , subţiază mintea
în căldura lor şi-i dăruiesc vederea . Această vedere naşte gândurile
fierbinţi , în adâncul vederii sufletului , care se numeşte contemplaţie . Iar
această contemplaţie , naşte la rândul ei căldura şi din căldura aceasta ,
venită din harul contemplaţiei , se naşte curgerea lacrimilor . Numai la Isaac
Sirul vedem această împreunare a contemplaţiei cu căldura şi cu lacrimile .
Şi numai el o socoteşte născută din har . Sfântul Isaac spune că la început îi
vin omului într-o zi de mai multe ori lacrimile , pe urmă îi vin lacrimi
neâncetate . Iar din lacrimile neâncetate , sufletul primeşte pacea gândurilor .
De la pacea gândurilor , sufletul se înalţă la curăţia minţii , iar de la curăţia
minţii , omul ajunge la vederea tainelor lui Dumnezeu . Curăţia este ascunsă
în pace . După acestea , mintea ajunge să vadă descoperiri şi semne , cum a
văzut Iezechiel proorocul . Acestea închipuiesc cele trei trepte prin care
sufletul se apropie de Dumnezeu . Prima este lucrarea silită , a doua este
contemplaţia , iar a treia este căldura din care vin lacrimile neâncetate .
Semnele văzute de Iezechiel au fost : vântul ce venea de la miazănoapte ;
lumina din jurul lui şi chihlimbarul în mijlocul focului . Vântul închipuieşte
lucrarea , căci vine cu silă puternică , vântul se ridică şi iese de la
miazănoapte , ca şi lucrarea silită , care se săvârşeşte prin silirea trupului şi
ne ridică cu silă din patimile trupului : ,, împărăţia cerurilor se ia cu sila şi
cei ce se silesc o răpesc pe ea ”. Iar lumina este contemplaţia . Căci ce

16
altceva ar contempla cineva , dacă nu pe Dumnezeu ? Iar chihlimbarul este
căldura cerească a harului care umple tot sufletul de iubirea dumnezeiască .

d) Rugăciunea .
Sfântul Isaac spune că : ,, rugăciunea este cerere , grijă şi dorinţă de
ceva , sau de izbăvire de lucrurile de aici , sau de cele viitoare , este cererea
omului de a fi ajutat de Dumnezeu .
Sfinţii părinţi , aveau obiceiul , să numească toate mişcările şi faptele
duhovniceşti rugăciune .
Dar nu numai ei , ci şi toţi cei luminaţi , prin cunoştinţă , obişnuiau să
socotească însăşi faptele bune , rugăciune .
Totuşi altceva este rugăciunea şi altceva sunt faptele bune săvârşite . În
vremea rugăciunii , privirea minţii , ia aminte la Dumnezeu şi spre El îşi
întinde toate mişcările ei şi Lui îi aduce cererile din inimă .
În vremea rugăciunii , mintea se dezbracă de omul vechi şi-l îmbracă pe cel
nou , al harului .
Toate marile minuni s-au realizat în timpul rugăciunii . Rugăciunea însoţeşte
pe omul credincios în toate acţiunile lui .
Cel ce se roagă va realiza binele , va înfăptui pacea duhovnicească . Faptele
lui , sunt fapte , ce duc la mântuire , pentru că le săvârşeşte în numele lui
Hristos , Căruia se roagă .

V. Importanţa faptelor bune în învăţătura Domnului Iisus

Hristos .

 Necesitatea lucrării faptelor bune în vederea

mântuirii
Faptele bune sunt lucrarea omului credincios şi despre lucrarea
fiecăruia, cuvântul zice : ,, lucrul fiecăruia se va face cunoscut ; îl va vădi
ziua Domnului . Pentru că în foc se descoperă , şi focul însuşi va lămuri ce
fel este lucrul fiecăruia . Dacă lucrul cuiva , pe care l-a zidit , va rămâne , va
lua plată . Dacă lucrul cuiva se va arde , el va fi păgubit ; el însă se va
mântui , dar aşa ca prin foc ” – 1 Corinteni 3 , 13-15 .
Împărăţia lui Dumnezeu este lucrare şi cine o doreşte trebuie să lucreze
faptele bune semănând cuvântul Domnului , sămânţa nestricăcioasă , cea vie
şi veşnică , care nu poate putrezi . Zice Domnul Iisus : ,, Aşa este împărăţia

17
lui Dumnezeu , ca un om care aruncă sămânţa în pământ , şi doarme şi se
scoală , noaptea şi ziua , şi sămânţa răsare şi creşte , cum nu ştie el .
Pământul rodeşte de la sine : mai întâi pai , apoi spic , după aceea grâu
deplin în spic . Iar când rodul se coace , îndată trimite secera , că a sosit
secerişul ” – Marcu 4 , 26-29 .
Două sunt venirile Domnului nostru Iisus Hristos : cea dintâi a fost a
Darului : ,, Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat , şi har peste har . Pentru că
Legea prin Moise s-a dat , iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos ” -
Evanghelia după Ioan cap. 1 cu 16-17 - ; cea de-a doua va fi a răsplătirii şi a
dreptăţii : ,, iată , vin curând şi plata Mea este cu Mine , ca să dau fiecăruia ,
după cum este fapta lui ” –Apocalipsa 22 cu 12 – .
În – Luca 20 , 9-19- este vorba despre lucrătorii în via Domnului ,
vorbeşte despre preoţia Legii Vechi şi preoţia Legii Noi . Despre preoţia din
Legea lui Moise spune că n-au vrut să-i dea lui Dumnezeu din rodul viei ,
preoţii chiar au lucrat împotriva lui Dumnezeu prin faptul că ucideau pe
proorocii trimişi de Dumnezeu în via Lui ca să culeagă roadele , iar în final
au ucis şi pe Fiul lui Dumnezeu . Prin cuvintele : ,, Ce va face , deci ,
acestora stăpânul viei ? Va veni şi va pierde pe lucrătorii aceia , iar via o va
da altora ” , Domnul Iisus arată că fariseii , cărturarii şi arhiereii au ajuns să
fie lucrători răi în via lui Dumnezeu care era poporul evreu , dar credincioşii
Domnului care sunt sunt preoţii Legii Noi , căci ei vor primi preoţia de la
El ca urmaşi ai Lui , vor fi lucrători în via Lui care este Biserica şi-i vor
aduce roadele .
În Matei 25 , 14-30 , prin pilda talanţilor , Domnul ne vorbeşte despre
darul dat sugilor Sale la întâia Sa venire şi despre plata slugilor Sale la a
doua venire . Domnul Iisus a venit cu harul şi harul este darul Său dat
slugilor , întâi este dat pentru îndreptare : ,, fiindcă toţi au păcătuit şi sunt
lipsiţi de slava lui Dumnezeu ; îndreptându-se în dar cu harul Lui , prin
răscumpărarea cea în Hristos ” – Romani cap. 3 cu 23-24 - , apoi este dat
pentru lucrare : ,, căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi
ca să săvârşiţi , după a Lui bunăvoinţă ” – Filipeni cap. 2 cu 13 – .
În pilda talanţilor , Domnul Iisus arată că darul Său îl împarte cu măsură : ,,
unuia i-a dat cinci talanţi , altuia doi , altuia unul , fiecăruia după puterea lui
” , iar slugile trebuie să lucreze pe măsura darului primit .
În – Filipeni cap.2 cu 12 – apostolul Pavel vorbeşte celor ce au primit harul
astfel : ,, cu frică şi cu cutremur lucraţi mântuirea voastră ” , înţelegând de
aici şi din pilda talanţilor că acela care nu lucrează nu se poate mântui .
Aşadar harul ţi se dă gratuit , ca dar , şi ţi se dă pentru îndreptare şi
pentru lucrare .

18
Atât cel ce a primit cinci talanţi cât şi cel ce a primit doi talanţi au lucrat pe
măsura harului primit : ,, Doamne , cinci talanţi mi-ai dat , iată alţi cinci
talanţi am câştigat cu ei ” ,, Doamne , doi talanţi mi-ai dat , iată alţi doi
talanţi am câştigat cu ei ” .
Tot astfel vorbeşte şi apostolul Pavel vorbeşte despre harul primit de el
şi de lucrarea sa potrivit măsurii harului : ,, dar prin harul lui Dumnezeu sunt
ceea ce sunt ; şi harul Lui care este în mine n-a fost în zadar , ci m-am
ostenit mai mult decât ei toţi . Dar nu eu ci harul lui Dumnezeu care este în
mine ”.
Harul divin mântuitor este energia , puterea sau lucrarea dumnezeiască
necreată , care izvorăşte din Fiinţa divină a celor trei Persoane Dumnezeieşti
şi care se revarsă prin Duhul Sfânt asupra oamenilor în scopul mântuirii şi
sfinţirii lor . Domnul Iisus zice iudeilor : ,, dacă Fiul vă va face liberi , liberi
ve-ţi fi într-adevăr ”.
Harul eliberează libertatea noastră de tot ce-o poate mărgini , stăpâni ,
harul ne restaurează adevărata libertate , care înseamnă ancorarea noastră
liber acceptată în bine , în iubire faţă de oameni , în slujirea aproapelui , în
împlinirea voii lui Dumnezeu .
Cu harul lucrezi faptele împărăţiei lui Dumnezeu , faptele cele bune .
Apostolul Pavel vorbeşte despre lucrarea harului ( talanţilor ) şi despre
lucrarea sa ca credincios . Lucrarea lui Pavel sunt faptele bune ale
împărăţiei lui Dumnezeu şi o numeşte osteneală căci e o jertfă : ,, m-am
ostenit mai mult decât ei toţi ” iar lucrarea harului( talanţilor ) o numeşte tot
osteneală , harul dânduni-se datorită jertfirii Domnului Iisus pentru păcatele
noastre . Este vorba de o conlucrare a omului cu Dumnezeu , din partea lui
Pavel lucrează voinţa iar din partea lui Dumnezeu lucrează harul .
Sluga care a primit un talant nu s-a mântuit pentru că n-a lucrat .
Potrivit cu pilda talanţilor numim faptă bună tot ce lucrezi cu
talanţii primiţi . Omul face fapte bune , mântuitoare , dacă pune talanţii
( harul ) în lucrare .
Faptele bune , potrivit cu pilda talanţilor , sunt lucrările talanţilor
primiţi de la Domnul Iisus Hristos .
Prin pilda talanţilor , Domnul ne vorbeşte despre mântuirea prin
talanţii primiţi şi prin lucrarea personală care înseamnă punerea în
lucrare a talanţilor . Domnul ne vorbeşte despre mântuirea prin fapte
bune .
Noi trebuie să lucrăm faptele cele bune care sunt faptele împărăţiei
lui Dumnezeu .

19
 Faptele cele rele sunt faptele întunericului , ale diavolului , după cum
zice Domnul iudeilor necredincioşi : ,, voi faceţi faptele tatălui vostru ”. ,,
Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru ”.
Învăţăm că ţi s-a dat harul ca să lucrezi pentru împărăţia lui Dumnezeu .
Cine nu lucrează nu se mântuieşte .
Faptele bune le faci lucrând pentru împărăţia lui Dumnezeu .
Faptele bune sunt faptele făcute cu har .
Sluga care a îngropat talantul în pământ este cel care a căzut din starea de
har .
Un om căzut din har devine viclean şi leneş . Leneşul are talantul îngropat şi
trăieşte pentru cele pământeşti păcătuind .
Un om care lucrează pentru Dumnezeu este bun şi credincios .
Un om care pune talantul în lucrare trăieşte în sfinţenie pentru cele cereşti.
La venirea Sa a doua oară Domnul Iisus va cere socoteală fiecăruia de
lucrarea sa şi celor ce au lucrat pentru împărăţia Sa le va da intrare din
belşug în împărăţia Sa după cum spune şi apostolul Petru la 2 Petru 1 cu 5-
11 : ,, pentru aceasta , puneţi şi din partea voastră toată sârguinţa şi adăugaţi
la credinţa voastră : fapta bună , iar la fapta bună : cunoştinţa , la cunoştinţă :
înfrânarea , la înfrânare : răbdarea , la răbdare : evlavia , la evlavie : iubirea
frăţească , iar la iubirea frăţească : dragostea . Căci dacă aceste lucruri sunt
în voi şi tot sporesc , ele nu vă vor lăsa nici trândavi , nici fără roade în
cunoaşterea Domnului nostru Iisus Hristos . Iar cel ce nu are acestea este
slab văzător şi orb şi a uitat de curăţirea păcatelor lui de demult . Că aşa vi se
va da cu bogăţie intrare în veşnica împărăţie a Domnului nostru şi
Mântuitorului Isus Hristos ’’ .
Iar pe cel ce n-a lucrat pentru împărăţia lui Dumnezeu îl numeşte
slugă vicleană şi leneşă , slugă netrebnică iar plata lui va fi aceasta : ,,
aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară . Acolo va fi plânsul şi
scrâşnirea dinţilor ’’ .
Creştinismul este religia mântuirii şi este lucrare : ,, aşa să lumineze
lumina voastră înaintea oamenilor , aşa încât să vadă faptele voastre cele
bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri ” – Matei V, 16.

 Moralizarea omului dinăuntru în afară .

Aspectul interior al faptei.
Valoarea faptelor se măsoară după omul interior . Inima este izvorul
faptei . De aceea moralitatea priveşte în mod esenţial inima .
Domnul Iisus ne spune că oamenii se cunosc după roadele lor : ,, nu
oricine îmi zice Doamne , Doamne va intra în împărăţia cerurilor , ci cel ce
face voia Tatălui Meu cel din ceruri ” – Matei VII , 21 .

20
 Judecata lui Dumnezeu este în conformitate cu faptele bune sau rele ce
le-am săvârşit . Desigur , nu despre fapte ce sunt împlinirea pur exterioară a
legii lui Dumnezeu . Acestea le făceau şi fariseii ; ei în exterior erau
împlinitori ai legii , erau drepţi , dar înăuntrul lor erau plini de răutate .
De aceea Mântuitorul îi mustră , asemănându-i cu mormintele văruite
care pe din afară se arată frumoase , iar înăuntru sunt pline de toată necurăţia
: ,, că voi curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului , iar înăuntru sunt
pline de răpire şi nedreptate . Fariseu orb ! Curăţă mai întâi partea dinăuntru
a paharului şi a blidului , ca să fie şi cea din afară curată ” – Matei XXIII ,
25-26.
În învăţătura Sa , Domnul Iisus arată că nu partea exterioară a faptei
este importantă ci partea lăuntrică este esenţială .
Mântuitorul accentuează moralizarea omului din lăuntru .
În Luca XVIII,1-5 , prin pilda judecătorului nedrept Domnul arată
partea interioară şi exterioară a faptei judecătorului . Judecătorul zice : ,, deşi
de Dumnezeu nu mă tem şi de om nu mă ruşinez – aceasta e partea lăuntrică
a faptei lui de dreptate – totuşi , fiindcă văduva aceasta îmi face supărare , îi
voi face dreptate , ca să nu vină mereu să mă supere ” – aceasta este partea
exterioară a faptei .
Binele şi răul îşi au rădăcina în inima omului .
Inima bună sau rea reprezintă adevărata valoare morală .
Creştinismul este faptă , dar nu faptă fără suflet ci faptă izvorâtă dintr-
o inimă înnoită prin har .
Când inima este bună faptele bune izvorăsc în mod firesc dintr-însa .
Fapta este exteriorizarea inimii ; inima este sufletul faptei . Accentul cade pe
partea dinăuntru , fără ca partea din afară să fie înlăturată ; aceasta este
cuprinsă în mod virtual în aceea . Orice acţiune morală are un aspect intern
şi un aspect extern , rădăcina ei fiind înăuntru . De aceea , caracterul moral
( moralitatea ) priveşte în mod esenţial inima , zice Domnul : ,, Luminătorul
trupului este ochiul ; de va fi ochiul tău curat , tot trupul tău va fi luminat .
Iar de va fi ochiul tău rău , tot trupul tău va fi întunecat . Deci , dacă lumina
care e în tine este întuneric , dar întunericul cu cât mai mult ! ” .
Dacă pomul se cunoaşte după roade , nu mai puţin adevărat că numai
pomul bun poate da roade bune .
Nu fapta este esenţială , ci inima omului , zice Domnul . ,, Nu înţelegeţi
că tot ce intră în gură se duce în pântece şi se aruncă afară ? Iar cele ce ies
din gură pornesc din inimă şi acelea spurcă pe om . Căci din inimă ies :
gânduri rele , ucideri , adultere , desfrânări , furtişaguri , mărturii mincinoase
, hule . Acestea sunt care spurcă pe om , dar a mânca cu mâini nespălate nu
spurcă pe om ” .

21
 De aceea Mântuitorul cere ca oricine crede în El să devină bun cu adevărat ,
ca fiinţa lui să se transforme şi imperativul moral să-i pătrundă sufletul până
la ultimele lui profunzimi .
Pretenţia aceasta de a spori la moralizarea omului dinăuntru în afară o avem
exemplificată în interpretarea ce o dă Mântuitorul poruncii a 6-a şi a 7-a din
Decalog : << Aţi auzit că s-a zis : Să nu ucizi ! …. , iar Eu zic vouă : oricine
se mânie pe fratele său în deşert , vinovat va fi de judecată >> . Deci , nu-i
destul să eviţi fapta ( uciderea ) , ci e nevoie să elimini mânia din suflet , să
fii împăcat cu fratele tău – Matei V, 21-24 . La fel cu preacurvia : nu numai
cel ce a făptuit este vinovat , ci şi cel ce cată la femeie spre a o pofti a şi
preacurvit cu ea în inima sa >> .
Aşadar atât binele cât şi răul îşi au rădăcina înăuntru . Inima este centrul
din care izvorăsc toate şi prin care toate îşi primesc valoare . Dumnezeu nu
judecă după vorbe şi aparenţe , ci după inimă . Valoarea faptelor se măsoară
după omul cel dinăuntru .
Moralitatea unei fapte se stabileşte prin raportarea ei la legea morală .
Această raportare poate fi privită din două puncte de vedere : obiectiv şi
subiectiv . Astfel putem raporta fapta în sine la legea morală făcând
abstracţie de voinţa şi intenţia făptuitorului şi putem raporta fapta la legea
morală după voinţa şi intenţia făptuitorului . Prima perspectivă vede fapta în
general , în abstract , a doua o vede în concret , ca acţiune a unei persoane .
Prima stabileşte moralitatea obiectivă a faptei , a doua stabileşte moralitatea
ei subiectivă . Deci , moralitatea obiectivă rezultă din raportarea faptei în
sine la legea morală ; moralitatea subiectivă rezultă din raportul voinţei
făptuitorului la legea morală .
Din punct de vedere obiectiv milostenia este bună pentru că ea este în
conformitate cu legea morală ; furtul este rău pentru că el este în opoziţie cu
legea morală . Deci , dacă cineva a făcut milostenie , fără să ne mai gândim
la intenţia lui , putem spune că a făcut o faptă bună , iar dacă cineva a furat ,
fără să ne mai gândim la intenţia lui , putem spune că a săvârşit o faptă rea .
În felul acesta am stabilit moralitatea obiectivă a faptei . Dacă adăugăm la
aceste concluzii intenţia făptuitorului privind fapta şi din punct de vedere al
subiectului , constatăm moralitatea subiectivă a ei . Astfel a face milostenie
din dragoste de Dumnezeu şi aproapele , sau a face milostenie din slavă
deşartă ( dorinţa de a fi lăudat de oameni ) , nu este tot una . Atât într-un caz
cât şi în altul , moralitatea obiectivă e aceeaşi : fapta ca atare ( milostenia )
este bună , dar moralitatea subiectivă nu e aceeaşi : în primul caz , fapta este
bună , în al doilea caz , reprobabilă . Moralitatea subiectivă , deci , nu e
identică totdeauna cu moralitatea obiectivă ; ea poate schimba caracterul
moral al unei fapte privită numai din punct de vedere obiectiv . Fapte moral

22
–bune din punct de vedere obiectiv pot deveni fapte moral –rele din punct de
vedere subiectiv şi fapte moral –rele din punct de vedere obiectiv pot să-şi
micşoreze sau să-şi mărească răutatea din punct de vedere subiectiv .
Niciodată însă faptele moral-rele din punct de vedere obiectiv nu pot
deveni moral-bune din punct de vedere subiectiv . Deci furtul este faptă rea
indiferent cu ce intenţie a fost făcut : cu intenţia de a păgubi pe aproapele
sau cu intenţia de a ajuta pe alţii .
Faptele milei sunt comune , căci le face şi cel mort în păcate , ca :
ajutorarea , propovăduirea : ,, Doamne n-am proorocit noi în numele Tău ?
n-am făcut minuni în Numele Tău ? ” – Matei 7 - , mersul la mănăstire
pentru a se călugări ori preoţi pot fi comune căci vor să ajungă la ea şi cei
robiţi de păcate care vor să lucreze pentru împărăţia diavolului dar şi cei ce
se sfinţesc şi vor să lucreze pentru împărăţia lui Dumnezeu .
În Matei 12, 33 Domnul zice : ,, ori spuneţi că pomul e bun şi rodul lui
e bun , ori spuneţi că pomul este rău şi rodul lui e rău , căci după roadă se
cunoaşte pomul . Omul cel bun din comoara lui cea bună scoate afară cele
bune , pe când omul cel rău , din comoara lui cea rea scoate afară cele rele ”.
Omul bun face faptele bune din îndreptarea sa iar comoara cea
bună o are din îndreptarea sa şi este harul , este Hristos sălăşluit în
inima lui .
Domnul vorbeşte în Matei 6 , 1 despre faptele dreptăţii când zice : ,, luaţi
aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor ca să fiţi
văzuţi de ei ; astfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri ” .
Faptele dreptăţii vin din îndreptarea lucrată de Harul Duhului Sfânt şi
milostenia este una dintre ele , este o roadă a pomului bun .
Pomul bun este omul îndreptat de Dumnezeu prin har iar pomul rău
este omul păcătos , neândreptat .
Milostenia făţarnicilor era pentru slava lor , ei fac milostenie ,, ca să fie
slăviţi de oameni ” pe când milostenia celui drept este spre slava Domnului
căci Domnul trebuie slăvit şi spre El trebuie să arătăm în tot ce facem ca
astfel şi ei să se pocăiască şi să-l laude pe El să-i mulţumească Lui după cum
este scris la 1Petru 2, 12 : ,, purtaţi-vă cu cinste între neamuri , ca în ceea ce
ei acum vă bârfesc ca pe nişte făcători de rele , privind ei mai de aproape
faptele voastre cele bune , să preamărească pe Dumnezeu , în ziua când îi va
cerceta ” .
În Matei 14, 14 este vorba despre milostenia Domnului : ,, şi ieşind , a
văzut mulţime mare şi i s-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor ” .
În Matei 16, 32 arată că Domnul a hrănit mii de oameni într-un loc
pustiu înmulţind cele şapte pâini şi câţiva peşti : ,, iar Iisus , chemând la Sine
pe ucenicii Săi , a zis : Milă îmi este de mulţime , că iată sunt trei zile de

23
când aşteaptă lângă Mine şi n-au ce să mănânce ; şi să-i slobozesc flămânzi
nu voiesc , ca să nu se istovească pe drum ” .
Apostolul Ioan văzând acestea la Domnul zice nouă la 1 Ioan 3, 16-
18 : ,, în aceasta am cunoscut iubirea : că El Şi-a pus sufletul Său pentru
noi , şi noi suntem datori să ne punem sufletele pentru fraţi . Iar cine are
bogăţia lumii acesteia şi se uită la fratele său care este în nevoie şi îşi închide
inima faţă de el , cum rămâne în acela dragostea lui Dumnezeu ? Fraţii mei ,
să nu iubim cu vorba , numai din gură , ci şi cu fapta şi cu adevărul . În
aceasta vom cunoaşte , că suntem din adevăr şi în faţa lui Dumnezeu , vom
afla odihnă inimii noastre ” .
Iată ce este milostenia : iubirea cu fapta .
În Matei 18, 27 arată că Dumnezeu este milostiv şi s-a milostivit de
datornicul Său care , datorând zece mii de talanţi şi n-avea cu ce plăti , i-a
căzut în genunchi cerând milă . Dar această slugă iertată de Dumnezeu
pentru că n-a avut milă de datornicul ei este numită de Domnul slugă
vicleană şi soarta ei este să fie dată pe mâna chinuitorilor până ce-i va plăti
toată datoria , adică veşnic , căci la început arată că nu avea cu ce să
plătească .
Domnul ne porunceşte milostenia cu cei păcătoşi care ne greşesc .
Milostenia nu era poruncă în Legea Veche dar este porunca Legii Noi.
Căci zice Domnul aici : ,, Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă
, dacă nu veţi ierta – fiecare fratelui său – din inimile voastre .
Mila lui Dumnezeu a fost cerută de vameşul care se ruga în templu : ,,
Dumnezeule , fii milostiv mie , păcătosul ” şi despre el zice Domnul : ,, zic
vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa , decât acela . Fiindcă
oricine se înalţă pe sine se va smeri , iar cel ce se smereşte pe sine se va
înălţa ” .
De aceea psalmistul zice – psalmul 88,1 : ,, Milele Tale , Doamne , în veac
le voi cânta şi în versetul 15 : ,, mila şi adevărul vor merge înaintea feţei
Tale . Fericit este poporul care cunoaşte strigăt de bucurie ” . Iar în psalmul
50 David cere cu pocăinţă mila lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor sale :
,, miluieşte-mă , Dumnezeule , după mare mila Ta şi după mulţimea
îndurărilor Tale , şterge fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte ”.
În Matei 19 , 18 Domnul arată tânărului bogat care sunt poruncile pe care
trebuia să le păzească pentru a intra în viaţă : să nu ucizi , să nu săvârşeşti
adulter , să nu furi , să nu mărturiseşti strâmb , cinsteşte pe tatăl tău şi pe
mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi . În Legea lui Moise
nu era poruncită milostenia şi este poruncită de Domnul în Legea Nouă cu
aceste cuvinte : ,, dacă voieşti să fii desăvârşit , du-te , vinde averea ta ,dă-o
săracilor şi vei avea comoară în cer ; după aceea , vino şi urmează-Mi ” .

24
 Milostenia este îngrijirea săracilor .
Milostenia este uşă de intrare în împărăţia cerurilor căci zice
Domnul aici : ,, adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în
împărăţia cerurilor ”.
În psalmul 40 , David arată binecuvântările Domnului cu care El îl însoţeşte
pe cel milostiv cu cei săraci : ,, fericit cel ce caută la sărac şi la sărman ; în
ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul . Domnul să-l păzească pe el şi să-l
fericească pe pământ şi să nu-l dea în mâinile vrăjmaşilor lui . Domnul să-l
ajute pe el pe patul durerii lui ; în aşternutul bolii lui să-l întărească pe el ” .
Milostenia este comună omului vechi şi omului nou dar înaintea lui
Dumnezeu are valoare doar milostenia omului nou şi o astfel de milostenie
este răsplătită de El : ,, deci când faci milostenie , nu trâmbiţa înaintea ta ,
cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe , ca să fie văzuţi de oameni ;
adevărat grăiesc vouă : şi-au luat plata lor . Tu însă , când faci milostenie ,
să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta , ca milostenia ta să fie într-ascuns şi
Tatăl tău Care vede în ascuns îţi va răsplăti ţie ” .

VI. Învăţătura Sfinţilor Apostoli despre mântuirea prin fapte

bune

6.1. Faptelor bune în epistola lui Iacov .

Sfântul Iacov vorbeşte , în cap. 2 , despre credinţa care mântuieşte ,
arătând că nu poate mântui credinţa care e goală de fapte . Credinţa care
mântuieşte are în alcătuirea ei fapta deoarece fără fapte e moartă , după cum
şi un trup fără suflet este mort . După cum sufletul este viaţa trupului tot aşa
şi faptele sunt viaţa credinţei .
Iacov vorbeşte despre credinţa milostivă .
Credinţa milostivă este o credinţă care miluieşte pe alţii şi care te
mântuieşte pe tine .
Iacov vorbeşte despre fapta milei arătând că nu se poate mântui acela care nu
are o credinţă în Dumnezeu plină de milă faţă de fratele gol şi lipsit atât de
cele trupeşti cât mai ales de cele sufleteşti . O credinţă în Hristos Cel
milostiv golită de milostenie va fi golită şi de Hristos şi de mila Sa în ziua
judecăţii , căci zice : ,, judecata este fără milă pentru cel care n-a făcut milă .
Şi mila biruieşte în faţa judecăţii ” .
Iacov vorbeşte despre credinţa iubirii .
Credinţa iubirii este o credinţă care iubeşte pe aproapele şi care te
mântuieşte pe tine .

25
Credinţa care mântuieşte este credinţa care împlineşte Legea împărătească ,
care e legea iubirii aproapelui : ,, să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi
” , dragostea fiind fapta cea bună a credinţei .
Iacov vorbeşte despre credinţa care nu te mântuieşte , dacă este goală de
dragoste şi milă , deoarece numai dragostea şi mila sunt folositoare credinţei
pentru mântuire la fel cum îmbrăcămintea şi hrana sunt folositoare trupului
dezbrăcat şi flămând .
Iacov zice : ,, ce folos , fraţii mei , dacă zice cineva că are credinţă , iar
fapte nu are ? Oare credinţa poate să-l mântuiască ? Dacă un frate sau o soră
sunt goi şi lipsiţi de hrana cea de toate zilele , şi cineva dintre voi le-ar
zice : ,, mergeţi în pace ! încălziţi-vă şi vă săturaţi , dar nu le daţi cele
trebuincioase trupului , care ar fi folosul ? Aşa şi cu credinţa : dacă nu are
fapte e moartă în ea însăşi ” –Iacov , cap. 2 , 14-17 .
Credinţa nu poate fi ţinută ascunsă ci ea trebuie arătată şi se arată numai prin
fapte . Credinţa mântuitoare nu poate fi separată de faptele bune .
Iacov zice : ,, Dar va zice cineva : tu ai credinţă , iar eu am fapte ; arată-mi
credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arăta din faptele mele , credinţa mea ” –
cap. 2, 18 .
A crede că Cuvântul Scripturii este adevărul dar a nu face ce zice Cuvântul
înseamnă să nu stai in adevăr şi este asemenea cu credinţa diavolilor căci şi
ei cred dar tot nesupuşi şi neascultători sunt : ,, Tu crezi că unul este
Dumnezeu ? Bine faci ; dar şi demonii cred şi se cutremură . Vrei însă să
înţelegi , omule nesocotit , că credinţa fără fapte este moartă ? ” - cap.2 , 19-
20 .
Iacov vorbeşte mai departe despre credinţa ascultării .
Credinţa ascultării este o credinţă care ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu şi
te mântuieşti prin ascultare , făcând ce zice Domnul : ,, de aceea , oricine
aude aceste cuvinte ale Mele şi le îndeplineşte asemăna-se-va bărbatului
înţelept care a clădit casa lui pe stâncă . A căzut ploaia , au venit râurile mari
, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea , dar ea n-a căzut , fiindcă era
întemeiată pe stâncă . A căzut ploaia , au venit râurile mari , au suflat
vânturile şi au bătut în casa aceea , dar ea n-a căzut , fiindcă era întemeiată
pe stâncă ’’ – Matei 7 , 24-25 .
Stânca este Hristos iar prin împlinirea cuvântului Său ne zidim casa pe
stâncă . Casa zidită pe stâncă este viaţa în Hristos , din Hristos şi cu Hristos .
Iacov ne dă ca exemplu ascultarea părintelui Avraam . Ascultarea de
Dumnezeu este fapta credinţei lui . ,, Avraam , părintele nostru au nu din
fapte s-a îndreptat , când a pus pe Isaac , fiul său , pe jertfelnic ? Vezi că ,
credinţa lucra împreună cu faptele lui şi din fapte credinţa s-a desăvârşit ? Şi
s-a împlinit Scriptura care zice : ,, şi a crezut Avraam lui Dumnezeu şi i s-a

26
socotit lui ca dreptate ’’ şi a fost numit prieten al lui Dumnezeu . Vedeţi dar
că din fapte este îndreptat omul , iar nu numai din credinţă ” - cap. 2, 21-24 -
Iacov vorbeşte despre primirea de oaspeţi din poporul Domnului,
arătând că aceasta a fost fapta credinţei desfrânatei Rahav şi prin această
primire şi ocrotire ea a căpătat îndreptarea : ,, la fel şi Rahav , desfrânata , au
nu din fapte s-a îndreptat , când a primit pe trimişi şi i-a scos afară , pe altă
cale ? ” – cap. 2 , 25 .

6.2. Faptele bune în epistolele apostolui Pavel .

În Galateni V,6 apostolul Pavel vorbeşte despre fapta iubirii arătând că

mântuitoare este credinţa în Hristos care se arată lucrătoare prin iubire ,
zice : ,, căci în Hristos Iisus , nici tăierea împrejur nu poate ceva , nici
netăierea împrejur , ci credinţa lucrătoare prin iubire ”.
În Romani cap. 3- 4 vorbeşte despre îndreptarea omului păcătos prin
credinţă , arătând că nu se poate îndrepta acela care nu primeşte credinţa în
Hristos şi arată de ce : ,, fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui
Dumnezeu ; îndreptându-se în dar cu harul Lui , prin răscumpărarea cea în
Hristos Iisus ’’ . Aşadar pentru îndreptarea păcătosului era nevoie de jertfa
de pe cruce care este o jertfă de ispăşire a păcatelor lumii întregi şi de
dăruirea harului care lucrează îndreptarea .
Jertfa Domnului Iisus devine pentru tine jertfa ta de ispăşire atunci când ai
credinţă în Domnul şi Pavel zice : ,, pe care Dumnezeu , l-a rânduit jertfă de
ispăşire prin credinţa în sângele Lui ’’ – Romani 3, 25 - , iar harul se
primeşte tot prin credinţă în Domnul : ,, îndreptându-se în dar cu harul Lui ,
prin răscumpărarea cea în Hristos Iisus – Romani 3, 24 .
Iată de ce apostolul Pavel zice , în epistola către Romani cap. 3-5 ,
despre îndreptarea din credinţă şi nu pomeneşte şi de fapte zicând : ,, din
faptele Legii nimeni nu se va îndrepta înaintea Lui căci prin Lege vine
cunoştinţa păcatului ’’ cap. 3,20 .
Pavel zice aşa tocmai pentru că atât iudeul care avea Legea cât şi grecul
( păgânul ) care nu avea Legea au nevoie pentru mântuire de jertfa de
ispăşire adusă pe altarul crucii de la Golgota cât şi de harul Domnului Iisus
care nu se primesc decât prin credinţă în Hristos şi nu prin faptele Legii lui
Moise şi deci cu atât mai mult prin faptele legilor omeneşti .
Apostolul Pavel aici scoate în evidenţă şi slăveşte lucrarea lui
Dumnezeu făcută pentru mântuirea păcătosului dar asta nu înseamnă că
tăgăduie lucrarea pe care trebuie să o facă şi omul la rândul său pentru
mântuirea sa , căci odată ce ai primit jertfa de ispăşire şi harul Domnului
Iisus , prin credinţă şi nu prin fapte , trebuie să faci faptele cele bune care

27
sunt la fel de importante pentru mântuire ca şi jertfa şi harul Domnului .
Dacă îndreptarea vine de la Dumnezeu prin jertfa de ispăşire şi prin har
atunci ca să rămâi îndreptat trebuie să faci faptele cele bune şi nu să
continui cu faptele cele rele . În acest sens vorbeşte apostolul Pavel mai
departe în Romani cap. 6 , 1 : ,, ce vom zice deci ? Rămâne-vom oare în
păcat , ca să se înmulţească harul ? Nicidecum ! Noi care am murit păcatului
cum vom mai trăi în păcat ? ’’ şi vers. 12 – 14 : ,, deci să nu împărăţescă
păcatul în trupul vostru cel muritor , ca să vă supuneţi poftelor lui . Căci
păcatul nu va avea stăpânire asupra vostră , fiindcă nu sunteţi sub lege ci sub
har ’’ .
Domnul Iisus , aflându-se în drum spre Ierusalim , a zis
ucenicilor : ,, Iată ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat pe mâna
arhiereilor şi a cărturarilor , şi-l vor osândi la moarte ; şi îl vor da pe mâna
păgânilor , ca să-l batjocorească şi să-l biciuiască şi să-l răstignească , dar a
treia zi va învia ”.
Atât în epistola către Romani cât şi în epistola către Galateni ,
apostolul Pavel vorbeşte iudeilor care având Legea l-au răstignit pe Domnul
şi vorbeşte şi păgânilor care nu au avut Legea şi care au participat cu iudeii
la răstignirea Domnului , argumentându-le de ce iudeii nu pot continua cu
faptele Legii : ,, Legea ne-a fost călăuză spre Hristos , pentru ca să ne
îndreptăm prin credinţă ’’ . Iudeii , zice apostolul Pavel , având Legea ca
călăuză spre Hristos au fost necredincioşi , iar despre păgânii , care acum au
primit credinţa în Iisus , zice că nu se pot întoarce la ceea ce au avut iudeii ,
adică la faptele Legii pentru că omul se îndreaptă prin harul Duhului Sfânt
iar harul se primeşte numai prin credinţa în Hristos : ,, o galateni fără minte ,
cine v-a ademenit pe voi , să nu vă încredeţi adevărului – pe voi , în ochii
cărora a fost zugrăvit Iisus Hristos răstignit ? Numai aceasta voiesc să aflu
de la voi : din faptele Legii primit-aţi voi Duhul , sau din ascultarea credinţei
? Atât de fără de minte sunteţi ? După ce aţi început în Duh , sfârşiţi acum în
trup ? ’’ şi în cap . 5 , 4 : ,, cei ce voiţi să vă îndreptaţi prin Lege v-aţi
îndepărtat de Hristos , aţi căzut din har ’’ .
Apostolul Pavel exclude de la îndreptare faptele Legii căci atunci când
el le făcea era un prigonitor al credinţei , al religiei creştine aduse de
Domnul Iisus , era un prigonitor al Bisericii : ,, căci aţi auzit despre purtarea
mea de altădată întru iudaism , că prigoneam peste măsură Biserica lui
Dumnezeu şi o pustiam . Şi spoream în iudaism mai mult decât mulţi dintre
cei care erau de vârsta mea în neamul meu , fiind mult râvnitor al datinilor
mele părinteşti ” – Galateni 1 cu 13-14 , iar în Filipeni 3 cu 6 zice : ,, în ce
priveşte râvna , prigonitor al Bisericii ; în ce ce priveşte dreptatea cea din
Lege , fără de prihană ” .

28
De ce nimeni nu se poate mântui prin faptele Legii ?
Faptele Legii sunt faptele făcute după normativul lui Dumnezeu , care-i
aveau să-i călăuzească pe evrei spre Hristos , dar evreii rămânând la
faptele Legii şi respingându-l pe Hristos făceau fapte lipsite de viaţă , de
aceea faptele Legii nu sunt mântuitoare căci nu-l au pe Hristos .
Dacă poporul făcea faptele Legii ducându-se la alţi dumnezei pentru
cinstire , închinare şi mărturisire , atunci Dumnezeu le-a zis : ,, faptele
voastre sunt o haină mânjită .
Cuvântul zice : ,, tot ce faceţi să faceţi în Numele Domnului ’’ şi
atunci este mărturisit Numele Lui pentru mântuirea omului . Aşa se ajunge
să fie chemat Numele Lui şi Scriptura zice : ,, oricine va chema Numele Lui
se va mântui ’’ .
Iată când o faptă bună e mântuitoare şi când nu e mântuitoare ?!
O faptă bună nu este mântuitoare dacă nu e făcută în Numele Domnului , ea
rămâne bună doar pentru cel care o primeşte .
Viaţa lui Iosif din casa tatălui şi din Egipt îl arăta pe Hristos , îl
profeţea pe El .
Dumnezeu le-a dat evreilor să facă faptele Legii însă poporul nu se
putea mântui prin faptele Legii, căci atunci când le făceau nu aveau valoare
profetică deoarece nu-l mărturiseau pe Hristos , Cel despre care mărturiseşte
Legea şi Proorocii , dovadă că venind Hristos l-au răstignit din necredinţă şi
asta l-a îndemnat pe Pavel să spună : ,, prin faptele Legii nu se poate
mântui nimeni căci prin Lege vine cunoştinţa păcatului ’’.
Aşadar în aceste epistole , apostolul Pavel vorbeşte despre faptele Legii
în opoziţie cu credinţa căci iudeii , care aveau de făcut faptele Legii n-au
arătat decât necredinţă şi ură la venirea Domnului Iisus . Făcând acestea
atât iudeii cât şi păgânii , apostolul Pavel aşază la temelia îndreptării credinţa
căci numai prin credinţa în Domnul Iisus primeşti jertfa de pe cruce şi harul
Duhului Sfânt . Iată de ce Pavel aici scoate din îndreptare faptele Legii .
Pavel vorbeşte iudeilor care au avut Legea până la venirea Domnului ca
făcând faptele Legii să-l poată primi pe Domnul şi vorbeşte şi păgânilor care
nu au avut Legea zicând – Romani 3 , 9 : ,, căci am învinuit mai înainte şi pe
iudei şi pe elini , că toţi sunt sub păcat ” .
Dar apostolul Pavel vorbeşte şi despre necesitatea faptelor bune ale celui
îndreptat prin credinţă , care a primit jertfa şi harul Domnului , deci Pavel nu
exclude necesitatea faptelor bune la mântuirea sufletului .
La începutul epistolei către Romani vorbeşte despre bunătatea lui
Dumnezeu care te îndeamnă la pocăinţă şi care răsplăteşte cu viaţă veşnică
pe cel ce stăruieşte în fapta bună şi nu pe cel ce face din când în când câte o
faptă bună . Când zice : ,, Care va răsplăti fiecăruia după faptele lui ; viaţă

29
veşnică celor ce , prin stăruinţă în fapta bună , caută mărire , cinste şi
nestricăciune ” – cap. 2, 7 , numeşte faptă bună acea faptă făcută spre slava
lui Dumnezeu căci a lui Dumnezeu este mărirea , cinstea şi nestricăciunea .
Şi astfel de fapte sunt faptele celor îndreptaţi de Dumnezeu prin jertfa de pe
cruce şi harul Domnului . Astfel de fapte care să fie spre slava lui Dumnezeu
nu le pot face necredincioşii chiar dacă şi ei fac uneori fapte bune , iar
apostolul argumentează în epistola către Efeseni cap. 2, 8-10 că cel
necredincios nu este zidit în Hristos spre faptele bune care să fie spre slava
lui Dumnezeu , pe când cel credincios este zidit în Hristos spre faptele bune :
,, căci în har sunteţi mântuiţi , prin credinţă , şi aceasta nu e de la voi : e
darul lui Dumnezeu ; nu din fapte , ca să nu se laude nimeni . Pentru că a Lui
făptură suntem , zidiţi în Hristos Iisus spre fapte bune , pe care Dumnezeu
le-a gătit mai înainte , ca să umblăm în ele ” .
Aici este vorba despre colaborarea credinciosului cu Dumnezeu la facerea
faptelor bune . Faptele bune pregătite de Dumnezeu nu sunt faptele dictate
de Dumnezeu mai dinainte ci faptele făcute din libertatea dată de Domnul
celor ce au inima curăţită de El , sunt faptele despre care apostolul zice că
sunt pentru mărirea , cinste şi nestricăciune şi ele sunt făcute prin harul
Domnului .
În Romani cap. 4 ,2-3 apostolul zice că părintele Avraam s-a îndreptat
prin fapte dar că nu se poate lăuda cu faptele lui înaintea lui Dumnezeu: ,,
căci dacă Avraam s-a îndreptat din fapte , are de ce să se laude , dar nu
înaintea lui Dumnezeu . Căci ce spune Scriptura ? Şi Avraam a crezut lui
Dumnezeu şi i s-a socotit lui ca dreptate ” .
Nu se poate lăuda căci faptele lui nu au fost făcute înafara lui Dumnezeu ,
adică nu veneau de la el ci din ascultarea credinţei , veneau din credinţa în
Dumnezeu care i-a vorbit iar Avraam l-a ascultat . Apostolul Pavel arată că
omul care vrea să trăiască fără Dumnezeu în lume , fără să-l cunoască şi să-l
cinstească pe Dumnezeu , fără să-i dea închinare , slujire , nu se poate
mântui prin faptele socotite de el bune şi ne dă ca exemplu pe părintele
Avraam care s-a unit cu Dumnezeu şi făcând ce a zis Dumnezeu a căpătat
îndreptarea , adică s-a îndreptat prin faptele credinţei în Dumnezeu care i-a
vorbit . De aceea zice că dacă Avraam s-a îndreptat din fapte nu se poate
lăude înaintea lui Dumnezeu căci faptele care i-au adus îndreptarea au fost
făcute de Avraam atunci când a fost chemat de Dumnezeu , atunci când l-a
cunoscut şi i s-a supus , adică veneau din credinţă . Faptele necredinţei sunt
fapte fără viaţă , sunt moarte . Faptele credinţei vin din supunere , ascultare ,
împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu , din slujire , închinare , dragoste
turnată de Dumnezeu în inimă de la Duhul Sfânt .

30
 În epistola către Efeseni cap.2 , apostolul Pavel arată că odinioară efesenii
, care acum au cunoscut mântuirea prin harul Domnului , erau fără
Dumnezeu în lume căci nu-l cunoşteau şi atunci se găseau într-o stare de
vinovăţie şi de robie a păcatului . Ori în acea stare rea ei nu se puteau
mântui prin faptele lor căci nu erau fapte curate făcute spre mărire , cinste şi
nestricăciune , de aceea lor le zice că mântuirea nu e din fapte : ,, nu din
fapte ca să nu se laude nimeni ” , lor le zice că numai jerta de pe cruce şi
harul Domnului te îndreaptă spre faptele cele bune .
Apostolul Pavel când zice : ,, Pentru că a Lui făptură suntem , zidiţi în
Hristos Iisus spre faptele bune .. . ” arată care este calea faptelor bune :
calea faptelor bune este mântuirea prin harul Domnului .
Fără mântuirea prin harul Domnului omul nu poate merge pe calea
mântuirii ,care e calea faptelor bune .
Lor le zice că primind harul au fost zidiţi în Hristos şi le arată o nouă cale
pe care altădată nu o aveau : calea faptele bune – calea omului nou . Deci
faptele cele bune sunt faptele omului nou în Hristos , sunt faptele omului
îndreptat de Dumnezeu prin harul Domnului şi pentru aceste fapte
Dumnezeu răsplăteşte cu viaţă veşnică pe cei ce stăruiesc în ele .
Calea pe care trebuie s-o urmeze omul pentru a primi harul este credinţa în
Domnul , iar calea celui credincios este calea faptelor bune , el nu mai poate
umbla pe cărările păcatului .
Faptele bune ale omului care nu a fost îndreptat prin har nu sunt fapte
pe care Dumnezeu să le răsplătească cu viaţă veşnică .
Faptul că apostolul în Romani cap . 2 , 7 zice că Dumnezeu va răsplăti
cu viaţa veşnică pe cei care stăruiesc în fapte bune , arată că mântuirea
omului este şi din fapte ca şi din credinţă . Arată că mântuirea prin har
nu este numai din credinţa omului în Hristos, ci şi din faptele omului
care-l urmează pe Hristos .
Efesenilor le zice că nu se puteau mântui şi prin fapte ci doar prin
credinţă tocmai pentru că erau în robie . Dar odată ce ei şi noi am fost scoşi
din robie şi îndreptaţi prin credinţă , căci numai prin credinţă se primeşte
jertfa de pe cruce şi harul Domnului şi nu prin fapte , urmează să mergem
pe calea mântuirii numai prin fapte bune , de aceea noi cei îndreptaţi trebuie
să stăruim în faptele bune .
Aceasta este cea de a doua etapă a mântuirii .
Începi mântuirea prin harul Domnului Iisus şi credinţa ta în Domnul apoi
continui mântuirea prin harul Domnului şi faptele bune .
Iată că şi faptele bune te mântuiesc , iată când faptele bune te mântuiesc !
Dar dacă faptele bune te mântuiesc nu te poţi lăuda nici tu înaintea lui
Dumnezeu , cum nu s-a putut lăuda nici părintele nostru Avraam , căci sunt

31
făcute după ce ai fost îndreptat de Dumnezeu , sunt făcute din îndreptarea
ta , sunt făcute după ce mai întâi Domnul a suferit crucea pentru păcatele tale
şi după ce tu ai primit harul mântuitor , sfinţitor şi ai fost adăugat Bisericii
de către Dumnezeu .

VII. Mântuirea prin fapte bune în scrierile sfântului părinte

Ioan Gură de Aur

7.1. A doua venire a Domnului Iisus şi Judecata de apoi - îndemn la

săvârşirea faptelor bune .
Mulţi din cei mai trândavi spre mărimea păcatelor şi spre mulţimea
defăimării întrebuinţând iubirea de oameni a lui Dumnezeu , grăiesc aceste
cuvinte : Nu este gheena ! Nu este muncă ! Toate păcatele ni le iartă nouă
Dumnezeu ! – cărora astupându-le gura oarecare Bărbat înţelept zice : ,, Să
nu zici : Mila Lui este mare , va curăţi mulţimea păcatelor mele . Că mila şi
mânia de la El este , şi peste cei păcătoşi va odihni mânia Lui ”. Şi iarăşi : ,,
precum este multă mila Lui , aşa este multă şi certarea Lui ”.
Unde este iubirea de oameni – întreabă cineva – dacă cele vrednice după
păcatele noastre vom lua ?
Cum că cele vrednice vom lua , ascultă şi pe Proorocul şi pe Pavel zicând : ,,
că Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui ” – zice primul , iar celălalt : ,,
Carele va răsplăti fiecăruia după fapta lui ” .
Iar cum că şi aşa multă este iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi aceasta de
aici este arătat : Pentru că în două vieţi despărţind Dumnezeu cele ale
noastre – în cea de acum , şi în cea ce va să fie – şi pe una făcând-o să fie a
nevoinţelor , iar alta a cununilor , şi de aici multă a arătat-o pe iubirea de
oameni . Cum şi în ce chip ? Pentru că noi multe şi grele păcate făcând , din
tinereţe până la bătrâneţele cele mai de pe urmă nepărăsindu-ne de a ne
întina sufletul nostru cu nenumărate rele , nici pentru unul din păcatele
acestea nu ne-a pedepsit pe noi , ci le-a dat lor iertare prin baia Naşterii celei
de-a doua ; şi dreptate şi sfinţenie a dăruit . Ce dar – zice – dacă cineva din
vârsta cea dintâi învrednicindu-se tainelor după aceea în nenumărate păcate
va cădea ? Unul ca acesta de aici înainte de mai mare muncă este vrednic .
Fiindcă pentru aceleaşi păcate nu luăm aceleaşi munci , ci mult mai cumplite
, când după învăţătura tainelor vom păcătui . Aşa arată Pavel , zicând :
Lepădând cineva Legea lui Moise , fără de milă prin două sau trei mărturii
moare ; cât de mai mare muncă ( socotiţi ) că va lua cel ce a călcat pe Fiul

32
lui Dumnezeu , şi a socotit Sângele Legii a fi de obşte şi a ocărât Duhul
Darului ” . Deci de mai mare muncă va fi vrednic unul ca acesta ! Însă şi
acestuia i-a deschis uşile pocăinţei şi i-a dat să-şi spele păcatele cu multe
chipuri , de va voi .
Deci pune în minte şi socoteşte cât de mari semne ale iubirii de oameni sunt
acestea : a ierta adică în dar şi după dar pe cel ce greşeşte şi este vrednic de
muncă a nu-l munci , ci a-i da lui vreme şi soroc de îndreptare . Pentru
acestea toate zicea Hristos către Nicodim : ,, Nu a trimis Dumnezeu pe Fiul
său ca sa judece lumea , ci ca să se mântuiască lumea ”.
Că două sunt venirile lui Hristos : ceea ce acum s-a făcut ; şi ceea ce va să
fie . Dar nu pentru aceleaşi pricini amândouă . Ci cea mai întâi s-a făcut nu
ca să cerceteze cele lucrate de noi , ci ca să ierte ; iar cea de-a doua , nu ca să
ierte , ci ca să cerceteze ! de-aceea pentru cea dintâi zice : ,, Nu am venit ca
să judec lumea , ci ca să mântuiesc lumea ” , iar pentru cea de-a doua ; ,, Iar
când va veni Fiul întru slava Tatălui va pune oile de-a dreapta , iar iezii de-a
stânga , şi vor merge unii în viaţă , iar alţii în muncă veşnică ”. Măcar că şi
cea dintâi Venire a Judecăţii era după cuvântul dreptăţii . Pentru ce ? Pentru
că mai nainte de venirea Lui era lege firească , Prooroci , apoi Lege scrisă ,
şi învăţătură ; şi nenumărate făgăduinţe , şi arătări de semne ; şi munci şi
pedepse ; şi multe altele care puteau să îndrepteze – şi cu urmare era ca
pentru toate acestea să ceară seama . Dar fiindcă este Iubitor de oameni nu
face cercetare , ci iertare . Fiindcă de-ar fi făcut aceasta toţi deodată s-ar fi
răpit , pentru că ,, toţi au greşit – zice – şi se lipsesc de Slava lui Dumnezeu
”. Pentru aceasta de a doua Venire grăieşte şi fericitul Pavel : ,, pentru că noi
toţi – zice – trebuie să ne arătăm înaintea Divanului lui Hristos , ca să ia
fiecare , după cum a făcut cele ce a lucrat prin trup , ori bine , ori rău ”. Şi
iarăşi : ,, Carele va arăta cele ascunse ale întunericului ”.
,, Că de veţi ierta – zice – se vor ierta păcatele voastre . Iar de nu veţi ierta ,
nu se vor ierta ”. Că precum la Botez afundându-se păcatele nu se mai văd ,
aşa şi acestea se vor stinge , de vom voi să ne pocăim . Iar pocăinţa este a nu
mai face cineva aceleaşi . Pentru că cela se întoarce la aceleaşi este
asemenea cu câinele ce se întoarce la borâtura sa . Deoarece trebuie să se
depărteze şi cu lucrarea şi cu mintea de cele ce a făcut , şi depărtându-se să
pună doftorii peste răni cele împotriva păcatelor .
Ai răpit şi ai asuprit ? Depărtează-te de la răpire şi pune milostenie peste
rană ! Ai grăit de rău pe fratele şi l-ai vătămat ? Încetează de a prihăni şi
pune iubire de dragoste ! Ai curvit ? Depărtează-te de la curvie , şi pune
curăţenie peste rană ! Pentru aceasta şi Pavel scriind către Evrei aşa zice şi
sfătuieşte : ,, pacea să urmaţi cu toţii şi sfinţenia , fără de care nimeni nu va
vedea pe Domnul ”. Trebuie ca fiecare să se îndestuleze cu femeia sa şi să

33
nu cadă cu alta . Că acela ce nu se îndestulează , este cu neputinţă a se
mântui .
Apostolul Pavel în epistola a doua către Corinteni zece : ,, pentru că noi
toţi trebuie să ne arătăm înaintea Divanului lui Hristos ”. Şi fiindcă nu-i era
lui cuvântul pentru necaz , şi nu voia iarăşi să-i necăjească pe ei , n-a zăbovit
în cuvântul acesta , ci în scurt grăind ceea ce aducea amărăciune : ,, ca să ia
fiecare după cum a făcut , cele ce s-au lucrat prin trup ” degrab a trecut .
Deci nimeni să nu nădăjduiască bune , de nu va face bune , măcar
nenumăraţi strămoşi Drepţi de va avea . Că fiecare va lua după cum a
făcut cele ce s-au lucrat prin trup . Aici mi se pare că însemnează pe cei ce
curvesc , şi pune într-înşii frica muncilor ce vor să fie . Şi nu numai întru
aceia , ci întru toţi cei ce greşesc ori ce altă greşeală . Deci să auzim şi noi ,
şi de eşti aprins de focul poftei celei rele , pune împotrivă focul acela , şi
acesta îndată stingându-se va pieri . Şi de vei voi să greşeşti ceva cu
necuviinţă, socoteşte scrâşnirea dinţilor , şi frâu va fi ţie frica . De vei voi să
răpeşti , ascultă-l pe Judecătorul poruncind şi zicând : ,, legaţi-i lui mâinile
şi picioarele şi aruncaţi-l întru întunericul cel mai dinafară ” şi astfel vei
lepăda şi această poftă .
De te îmbeţi , ascultă pe bogatul zicând : ,, trimite pe Lazăr , ca cu vârful
degetului să-mi răcorească limba carea se arde ” , şi nedobândind cererea –
şi te vei depărta de patimă !
Iar de pofteşti desfătare , socoteşte necazul şi strâmtorarea cea de acolo , şi
nici n-o vei pune în minte pe aceasta .
Iar de eşti aspru şi crud , adu-ţi aminte de fecioarele acelea , care , fiindcă ,
li s-au stins lor făcliile pentru că nu aveau untdelemn , au rămas afară di
cămară – şi degrab vei fi iubitor de oameni .
Dar de eşti trândav şi slăbănogit ? Socoteşte pe cela ce a ascuns talantul – şi
vei fi mai iute decât focul !
Te mănâncă pe tine pofta avuţiei vecinului ? Socoteşte pe viermele cel fără
de moarte , şi cu lesnire vei lepăda şi boala aceasta .
Şi pe toate celelalte cu acest chip le vei îndrepta !
A nimic însărcinător nici greu n-a poruncit .
De unde dar se par însărcinătoare poruncile ? Din lenevirea noastră . Căci
precum de ne vom sârgui , şi cele ce se par grele vor fi uşoare şi lesnicioase ,
tot astfel de ne vom lenevi , şi cele lesne de purtat se vor arăta grele nouă .
Deci toate acestea socotindu-le , nu pe cei ce se desfătează să-i socotim şi să-
i punem în minte , ci ce este sfârşitul lor : aici balibă şi carne multă , iar
acolo vierme şi foc !
Nu pe cei ce răpesc , ci ce este sfârşitul lor : aici griji , frici şi nevoinţe , iar
acolo legături nedezlegate .

34
Nu pe cei ce poftesc slavă , ci ce este ceea ce se naşte dintru aceasta : robii
aici şi luări în râs , iar acolo vătămare nesuferită şi a se arde totdeauna .
Nu auzi pe Pavel zicând : ,, care vor lua muncă veşnică de la faţa Domnului
”. Nu auzi ce fel a fost Neron , pe care şi ,, taină a lui Antihrist ” îl numeşte
Pavel ? ,, Căci iată – zice – taina fărădelegii se lucrează ”.
,, Căci câţi fără de lege au greşit , fără de lege vor şi pieri . Şi câţi în lege au
greşit prin lege se vor judeca ”. Şi ; ,, sluga ceea ce a ştiut voia Domnului
său , şi n-a făcut , se va bate mult ”.
Deci nu slăbănogi mâinile celor ce se ostenesc pentru fapta bună , nici nu
creşte trândăvirea celor ce dorm .
Două sunt venirile Domnului nostru Iisus Hristos : cea dintâi a fost a
Darului ; cea de-a doua va fi a Răsplătirii şi a dreptăţii .
Cine dar se va afla sluga cea credincioasă şi înţeleaptă ?
Carii dar sunt cei ce se vor învrednici de atâtea bunătăţi ?
Cât de vrednici de jale sunt cei ce vor cădea ? Că în toată vremea de am fi
plâns cei ce ne vom scăpa de Împărăţie , ce lucru vrednic am fi făcut ? Că
nenumărate gheeni de ai fi zis , nimic întocmai cu chinuirea aceea nu vei
zice , pe care o suferă atunci sufletul , când trâmbiţele răsună , Îngerii
aleargă înainte , Ceata celor întâi , apoi a doua , apoi a treia , apoi
nenumărate tagme se revarsă pe pământ , apoi Heruvimii – şi aceştia sunt
mulţi şi nenumăraţi – apoi Serefimii , după aceea vine El pe slava aceea care
nu se poate spune , şi toţi întâmpină carii au venit să aducă în mijloc pe cei
aleşi , apoi Pavel şi cei împreună cu el , şi toţi carii au sporit ca dânsul , se
încununează , se propovăduiesc , se cinstesc de la Împăratul înaintea a toată
oastea cea Cerească .
Să punem în minte de câtă slavă ne lipsim , fiind cu putinţă a nu ne lipsi . Că
lucrul cel mai cumplit acesta este : că fiind în puterea noastră a nu pătimi
acestea , pătimim . Căci când pe unii îi primeşte şi îi duce în Ceruri la Tatăl ,
iar pe alţii îi lasă , şi luându-şi oarecarii îngeri îi trag fără de voia lor în focul
gheenei , plini de lacrimi şi jos căutând după ce s-au făcut priveală la toată
lumea , câtă socoteşti că este durerea ?
Să ne sârguim dar până când este vreme , şi multă grijă să facem pentru
mântuirea noastră .
Deci să suspinăm . Iar mai vârtos nu numai să suspinăm , ci şi faptele cele
bune să lucrăm . Să plângem acum spre mântuire , ca să nu plângem atuncea
în zadar . Să ne tânguim acum , şi să nu ne tânguim atunci pentru răutate .
Plângerea aceasta este a faptei bune , iar aceea a căinţei celei nefolositoare .
Să ne chinuim pe noi înşine acum , ca să nu ne chinuim atunci . Nu este
deopotrivă a ne chinui aici şi acolo . Căci aici la puţină vreme te chinuieşti ,
iar mai vârtos nici simţire a chinuirii nu iei , ştiind că spre bine te chinuieşti .

35
Iar acolo mai cumplită este chinuirea , că nu cu vreo nădejde , nici cu vreun
sfârşit ! Ci fără de sfârşit şi totdeauna .
Dormind nici lucruri ale acestei vieţi nu putem cândva isprăvi , cu cât mai
vârtos duhovniceşti ? Dormind nici de la prieteni nu putem lua cândva ceva ,
cu cât mai vârtos de la Dumnezeu . Dormind noi nici părinţii nu ne cinstesc ,
cu cât mai vârtos Dumnezeu . Puţin să ne ostenim ca totdeauna să ne
odihnim . Negreşit trebuie să ne chinuim ! Şi de nu ne vom chinui aici ,
acolo ne aşteaptă aceasta !
Să punem în minte bunătăţile cele ce sunt întru Împărăţia Cerului şi răutăţile
cele ce sunt în gheenă , şi măcar aşa să ne îndreptăm şi să ne învăţăm ; aşa să
ne îndreptăm la cele ce se cuvine să facem .
Când vei vedea ceva bun şi mare în viaţa aceasta , pune în minte Împărăţia şi
vei socoti că nimic nu este acela ! Nimeni din cei ce au gheena înaintea
ochilor nu va cădea în gheenă . Nimeni din cei ce defaimă gheena nu va
scăpa de gheenă !
De nu s-ar fi temut Ninivitenii de prăpădire , s-ar fi prăpădit ; iar de vreme
ce s-au temut , nu s-au prăpădit . De s-ar fi temut în vremea lui Noe de potop
, nu s-ar fi înecat . Şi Sodomitenii de s-ar fi temut , nu s-ar fi ars . Mare rău
este a defăima îngrozirea . Cel ce defaimă îngrozirea , degrab va simţi
ispitirea cea prin lucruri . Nimic nu este aşa folositor , precum a vorbi pentru
gheenă . Ne face sufletele noastre mai curate decât tot argintul . Că ascultă
pe Proorocul zicând : ,, judecăţile Tale înaintea mea sunt totdeauna ”. Încă şi
Hristos adeseori vorbeşte pentru dânsa ; că deşi mâhneşte pe ascultător , dar
foarte mult îl foloseşte pe el !
Să ne desprindem auzul nostru să nu se moleşească , că de la aceasta vom
veni şi la lucruri . De ne vom obişnui a auzi înfricoşate , ne vom obişnui şi a
suferi înfricoşate . Iar dacă aşa de slăbănogiţi vom fi încât nici cuvinte să nu
suferim , când vom sta împotriva lucrurilor ? Vezi cum defaimă pe toate cele
de aici şi pe primejdiile cele dese fericitul Pavel ? Pentru ce ? Pentru că s-a
deprins a defăima şi gheena pentru cele ce plac lui Dumnezeu . Acela nici pe
ispitirea cu lucrul a gheenei n-o socotea că este ceva pentru dragostea lui
Hristos , noi pentru cele ce ne folosesc nici cuvintele cele pentru gheenă nu
suferim .
Deci să ne astupăm urechile noastre către vorbele cele deşarte . Nu este mic
răul , dintru acesta se fac toate relele . De s-ar fi deprins mintea noastră să ia
aminte la Dumnezeieştile cuvinte nu ar fi luat aminte la altele . Iar neluând
aminte la altele , nici lucrurile cele rele nu ar fi făcut . Deoarece cale la
lucruri este cuvântul ; întâi socotim , apoi grăim , apoi lucrăm !

36
Mulţi de multe ori şi înfrânaţi fiind , de la vorbe de ocară au venit la fapte de
ocară . Că nu este sufletul nostru , nici bun fireşte , nici rău , ci din libera
voinţă se face şi bun şi rău .
Toată vorba ta să fie în Legea Celui Preaânalt .
Pentru aceasta , rogu-vă , luând copiii de la doică , să nu-i obişnuiţi pe ei cu
basme băbeşti , ci din vârsta cea dintâi să se înveţe cum că este Judecată . Să
se înfigă în mintea lor cum că este muncă . Această frică de se va
înrădăcina , mari bunătăţi va face .
Deci să nu fugim de cuvintele cele pentru gheenă , ca să ne scăpăm de ea .
Să nu fugim de aducerea aminte a muncii , ca să nu ne muncim . De punea în
minte bogatul focul acela , nu ar fi greşit . Dar de vreme ce niciodată nu şi-a
adus aminte de el , pentru aceasta a căzut într-însul .
De nu s-ar fi îngrozit prăpădire în vremea lui Iona , nu s-ar fi oprit
prăpădirea . De nu s-ar fi zis că se va prăpădi Ninive , n-ar fi stat Ninive . De
nu s-ar fi îngrozit gheena , toţi am fi căzut în gheenă .
De nu s-ar fi îngrozit focul , nimeni nu ar fi scăpat de foc .
Să iubim curat pe Dumnezeu , nu pentru frica gheenei , ci pentru pofta
Împărăţiei . Căci nici ochiul n-a văzut , nici urechea n-a auzit , nici la inima
omului nu s-au suit cele ce a gătit Dumnezeu celor ce –l iubesc pe El . Pe
acelea să ne sârguim a le dobândi , pe acestea să le defăimăm .

7.2. Rugăciunea , fapta cea bună

Toţi ştiu că începătura a tot binele este rugăciunea , mijlocitoarea vieţii

veşnice şi a mântuirii . Sunt nevoit dar , să vă grăiesc de dânsa , pe cât voi
putea , ca unora ce , deprinzându-vă a vieţui în rugăciune şi îndeplinându-vă
a vieţui în rugăciune şi îndeplinându-vă de-a pururea lucrurile lui Dumnezeu
, cuvântul acesta şi mai silitori să vă facă pe voi . Iar , pe de altă parte , ca cei
ce vieţuiesc molatic în rugăciune şi îşi lasă sufletul pustiu , să-şi recunoască
paguba pentru vremea trecută şi să nu se lipsească de mântuire în cealaltă
vreme . Deci , iată cel dintâi mare lucru ce voi grăi despre rugăciune : tot cel
ce se roagă vorbeşte cu Dumnezeu . Dar cum se poate , om fiind , să
vorbească cu Dumnezeu ? Toţi , adică , ştiu , dar nu putem spune cu
deamănuntul cinstea aceasta . Că această cinste covârşeşte şi marea
vrednicie a îngerilor , măcar că ei mai bine o ştiu , precum un slăvit prooroc
spune despre dânşii că , făcând ei cu frică rugăciunile , pe care le aduc lui
Dumnezeu , îşi acoperă cu aripile feţele şi picioarele , cu multă cuviinţă ,
cucernicie şi cu sfială . Că adică , nu pot tăcea de atâta frică . Asemenea şi
celelalte toate , adică firea şi viaţa şi înţelepciunea şi cunoştinţa şi tot ce se

37
poate spune , toate sunt deosebite de ale noastre . Iar rugăciunea este lucru
de obşte al îngerilor şi al oamenilor . Şi nu este nici o deosebire între
amândouă firile de rugăciune . În taină te aşează , deci , împreună cu dânşii
şi degrabă vei păşi în viaţa lor , în cinstea şi în bunul neam , şi întru
cunoştinţă , prin viaţa ta , în tot locul şi ceasul . Deci , să ne sârguim către
Dumnezeu prin rugăciuni , că ce lucru va fi mai luminos decât al celor ce
vorbesc cu Dumnezeu şi i se roagă ? Şi ce este mai drept ? Şi ce este mai
înţelept ? Dar ce se cuvine a mai zice când e vorba de cei ce vorbesc cu
Dumnezeu şi i se roagă ? Aceluia se cuvine cinstea şi stăpânirea în veci !
Vreţi să cunoaşteţi câtă este puterea Rugăciunii celei ce se face în Biserică ?
Era oarecând apostolul Petru legat şi înfăşurat cu multe lanţuri iar de la
Biserică Rugăciune neâncetată se făcea pentru dânsul . Şi îndată l-a izbăvit
pe el din temniţă în noaptea după care voia Irod să-l scoată la norod . După
aceea a venit atunci noaptea la casa Mariei maica lui Ioan , unde erau mulţi
adunaţi şi făceau Rugăciune . Şi bătând Petru în uşa porţii , a mers o slujnică
să asculte . Şi cunoscând glasul lui Petru , de bucurie nu a deschis uşa .
Socoteşte cum şi slujnicele lor erau deopotrivă cu dânşii ! Şi de bucurie –
zice – nu a deschis . Fiindcă se silea să ducă bunele vestiri . Iar ei au zis
către dânsa : Ai înnebunit ? Ea însă se întărea că este aşa . Ei însă au zis : ,,
Este îngerul lui ” . Dintru aceasta este arătat că fiecare din noi are înger . Şi
fiindcă nu înceta de-a bate , deschizându-i l-au văzut pe el şi s-au spăimântat
. Oare ce fel de suflet socotiţi că aveau ei atunci ? Unde sunt acum femeile
care dorm toată noaptea ? Unde sunt bărbaţii carii nici nu se întorc pe pat ?
Vezi suflet treaz ? Împreună cu femeile şi cu copiii şi cu slujnicele lăudau pe
Dumnezeu ! Nimic nu era mai strălucit decât Biserica aceea . Să urmăm
acestora , să ne potrivim lor . Nu pentru aceasta s-a făcut noaptea ca s-o
dormim toată şi să petrecem nelucrători . Şi aceasta mărturisesc meşterii ,
neguţătorii , Biserica lui Dumnezeu care se scoală la miezul nopţii ! Somnul
a venit şi a vădit firea : Icoană este a morţii ; icoană este a sfârşitului lumii !
Pleacă genunchii , suspină , roagă pe Stăpânul tău ca să se facă milostiv .
Aduţi aminte de împăratul David ce fel de graiuri zicea : ,, ostenit-am întru
suspinul meu . Spăla-voi în toate nopţile patul meu , cu lacrimile mele
aşternutul meu voi uda ! ” şi : ,, în miezul nopţii m-am sculat ca să mă
mărturisesc Ţie spre judecăţile dreptăţii Tale ”.
De ai şi tu copii , scoală-i şi pe copii şi să se facă cu totul casa Biserică în
vremea nopţii . Nimic nu este mai bun decât cămara care primeşte astfel de
Rugăciuni . Ascultă pe Proorocul zicând : ,, de mi-am adus aminte de Tine
întru aşternutul meu , în dimineţi am cugetat spre Tine ”.
Pentru ce însuşi Hristos petrecea noaptea în munte ?

38
Pavel împreună cu Sila la miezul nopţii în temniţă fiind cu picioarele în
obezi , rugându-se lăudau pe Dumnezeu şi numaidecât s-au deschis toate
uşile şi legăturile tuturor s-au dezlegat . Să ne silim să facem şi noi aceasta ,
şi ne vom deschide nouă nu temniţă , ci Cerul . Ilie a închis şi a deschis cerul
cu rugăciunea . Este şi în Cer temniţă . ,, Oricâte veţi lega – zice – pe pământ
, vor fi legate şi în Ceruri ”. Să ne rugăm noaptea şi vom dezlega aceste
legături . Căci cum că Rugăciunile dezleagă păcatele , să ne încredinţeze pe
noi văduva ; să ne încredinţeze pe noi Cornelie . Că ,, rugăciunile tale şi
milosteniile – zice – s-au suit înaintea lui Dumnezeu ”.
Deci să ne apropiem cu credinţă . Să ne apropiem aducând darurile care
voieşte : nepomenirea de rău , bunătatea , blândeţea . Iar a priveghea nu zic
numai a ne scula noaptea , ci a fi treji întru Rugăciuni şi ziua .
Mare armă este Rugăciunea dacă se face cuviincios . Şi ca să cunoşti puterea
ei , socoteşte de aici : Rugăciunea cea cu deadinsul şi neâncetată a biruit
neruşinarea , cruzimea şi asprimea .
Deci să luăm aminte la Rugăciune . Mare armă este dacă se va face cu
deadinsul şi cu luare aminte , dacă fără de slavă deşartă , dacă cu suflet curat
. Aceasta vrăjmaşi a biruit , aceasta la neam întreg şi nevrednic a făcut
bine . ,, Am auzit suspinul lor – zice – şi M-am pogorât să-i scot pe ei ”.
Deci dacă ne vom ruga cu smerenie ; dacă – bătând pieptul , ca Vameşul ;
dacă vom grăi cuvintele pe care acela le grăia : ,, milostiv fiii mie ,
păcătosului ! ”- toate le vom dobândi .
De multă pocăinţă avem trebuinţă , o iubiţilor , de multă Rugăciune , de
multă răbdare , de multă stăruire ca să putem să dobândim bunătăţile cele
făgăduite nouă .
Ascultă ce zice fericitul David când îl blestema pe el Semei : ,, lăsaţi-l pe el
– zicea – Domnul i-a poruncit lui , ca să vadă smerenia mea !Şi va întoarce
mie Domnul bune pentru blestemul lui cel din ziua aceasta ”.
Drept aceea vă rog ca măcar acum să vă depărtaţi de maica răutăţilor – care
este slava deşartă – şi să trăiţi după plăcerea lui Dumnezeu . Şi fiindcă ceea
ce va să fie este nearătată , şi fur este Ziua Domnului fără de veste venind
asupra noastră dormind . Ci de nu vom dormi nu va veni asupra noastră ca
un fur , nici nu ne va duce de aici negătiţi . Pentru aceasta nimeni să nu
doarmă , nimeni să nu fie nelucrător de fapta bună . Că acesta este somn . Nu
ştiţi , când dormim , cum lucrurile noastre nu sunt întru întărire şi fără de
primejdie ?
Bun lucru este să dobândim Rugăciunea sfinţilor . Dar când şi noi vom
fi lucrători .
Dar ce trebuinţă am – zice – de Rugăciunea de la alţii , când eu voi fi
lucrător şi nu mă voi aduce pe mine în stare de-a avea trebuinţă ? Nici eu nu

39
voiesc . Dar totdeauna avem trebuinţă dacă vom socoti drept . Pavel nu a
zis : ,, Ce trebuinţă am de Rugăciune ? ” măcar că cei ce se rugau nu erau
vrednici de dânsul , iar mai vârtos nici deopotrivă ; - şi tu zici : ,, Ce
trebuinţă am de Rugăciune ? ”
Petru nu a zis : ,, Ce trebuinţă am de Rugăciune ? ” – că ,, rugăciunea se
făcea neâncetată de la Biserică către Dumnezeu pentru dânsul ” şi tu zici : ,,
Ce trebuinţă am de rugăciune ? ” Pentru aceasta ai trebuinţă , pentru că
socoteşti că nimic nu ai trebuinţă . Nu te înălţa pe tine , ca să nu te smereşti .
Ci ceea ce am zis : De vom fi lucrători şi noi ne folosesc şi Rugăciunile cele
ce se face pentru noi . Ascultă pe Pavel zicând : ,, Că ştiu că aceasta îmi
va fi mie spre mântuire prin rugăciunea voastră şi prin darea Duhului
lui Iisus Hristos ”. Şi iarăşi : ,, Ajutându-ne şi voi pentru noi cu
Rugăciunea , ca despre multe feţe Darul cel către noi prin mulţi să se
înmulţească pentru noi ” – 2 Cor. 1 , 11 – şi tu zici : ,, Ce am trebuinţă de
Rugăciune ? ”
Iar de vom fi nelucrători , nimeni rugându-se nu va putea să ne
folosească pe noi .
Ce i-a folosit Ieremia pe Iudei . Au nu de trei ori s-au apropiat către
Dumnezeu şi de trei ori a auzit : ,, Nu te ruga ” şi ,, Nu te ruga pentru
norodul acesta , că nu te voi asculta !”
Ce a folosit pe Saul Samuil ? Au nu până în ziua cea mai de pe urmă
plângea pentru dânsul , nu prost numai se ruga pentru el ? Ce a folosit pe
Israiliteni ? Au nu zicea : ,, Iară departe să fie de la mine păcatul acesta : ca
să încetez a mă ruga pentru voi ?” Au nu toţi s-au prăpădit ?
Nimic dar nu folosesc Rugăciunile ? Foarte folosesc cu adevărat dar când
şi noi lucrăm ceva .
Că lucrează împreună şi ajută Rugăciunile . Dar lucrează împreună şi ajută
celuia ce şi el lucrează . Iar de ei rămânea nelucrător , nici un folos mare nu
vei dobândi .
Că de ar fi putut Rugăciunile stând noi deşerţi şi fără de lucru să ne
bage întru Împărăţie , pentru ce nu toţi elinii se fac Creştini ? Au nu ne
rugăm pentru toată lumea ? Au nu şi Pavel a făcut aceasta ? Au nu ne rugăm
ca toţi să se întoarcă . Căci spune-mi : Pentru ce cei răi nu se fac buni ? Oare
nu este arătat , că pentru că nu pot să aducă ceva de la sine ? Mult dar
folosesc Rugăciunile , când şi noi aducem cele ce sunt ale noastre .
Voieşti să ştii cât au folosit Rugăciunile ?
Socoteşte pe Cornelie , pe Tavita . Ascultă şi pe Iacov zicând către Lavan : ,,
De nu ar fi fost frica tatălui meu întru mine , acum deşert m-ai fi slobozit ”.
Ascultă şi pe Dumnezeu iarăşi zicând : ,, Voi apăra cetatea aceasta pentru
Mine şi pentru David robul Meu ”. Dar când ? În vremea lui Ezechia , care

40
era drept . Că de ar fi putut Rugăciunile şi în vremea celor foarte răi pentru
ce nu , şi când a venit Nabucodonosor , n-a zis aceasta Dumnezeu , ci a dat
cetatea ? Pentru că mai mult a putut răutatea ! Iarăşi Samuil s-a rugat pentru
Israilteni şi a dobândit cererea . Dar când ? Când şi ei bineplăceau lui
Dumnezeu , atunci au biruit pe vrăjmaşi .
Şi ce trebuinţă este de Rugăciunea aceea – zice – când eu bine plac lui
Dumnezeu ? Niciodată să nu zici aceasta ,o , omule ! Trebuinţă este , şi de
multă Rugăciune trebuinţă ! Că ascultă pe Dumnezeu zicând pentru prietenii
lui Iov : ,, Şi se va ruga pentru voi – zice – şi se va ierta vouă păcatul ” . Dar
însuşi Dreptul acesta care a mântuit pe prietenii lui atunci prin Rugăciune ,
în vremea cea Iudaicească n-a putut să mântuiască pe Iudeii ce se
prăpădeau . Şi ca să cunoşti , ascultă pe Dumnezeu zicând prin Proorocul : ,,
De va sta Noe , şi Iov , şi Daniil , nu vor mântui pe fiii lor şi pe fete ”. Pentru
că a biruit răutatea ! Şi iarăşi : ,, De va sta Moise şi Samuil ”. Şi vezi cum
către cei doi Prooroci se zice aceasta , pentru că amândoi s-au rugat pentru
dânşii şi nu au dobândit . Că de vreme ce zicea Iezechiil : ,, Vai ,Doamne ,
au doară vei pierde pe rămăşiţa lui Israil ?” Dumnezeu arătând că cu dreptate
face aceasta , şi nu defăimându-l pe el , nu primeşte Rugăciunea cea pentru
dânşii , îi arată lui păcatele lor şi ca şi cum ar fi zis : ,, De ajuns sunt şi
acestea să te încredinţeze pe tine , că nu defăimându-te , ci pentru păcatele
lor cele multe nu primesc nu primesc Rugăciunea . Dar adaugă şi aceasta : ,,
De va sta Noe , şi Iov , şi Daniil ”.
Deci arătând Dumnezeu , că nu defăimându-l pe el face aceasta , zice : ,,
Măcar Noe de va fi , măcar Iov , măcar Daniil şi se vor ruga pentru feciori şi
fete , nu Mă plec ! ” Şi către Ieremia iarăşi carele mai puţine a pătimit de la
poruncile lui Dumnezeu , iară mai multe de la răutatea lor , ce zice ? ,, Au nu
vezi ce fac aceştia ?” Da, cu adevărat fac .Ci pentru mine fă! Pentru aceasta
zice către el : ,, De va sta Moisi şi Samuil !” Moisi – cel întâi punător de
Lege , cel ce de multe ori i-a izbăvit pe ei din primejdii , cel ce a zis : ,, De
vrei să ierţi lor păcatul, iartă-l ; iar de nu , şterge-mă şi pe mine ” – deci de ar
fi fost aceasta acum şi ar fi zis acestea , nu ar fi dobândit . Iarăşi dacă Samuil
, cel ce şi el i-a izbăvit pe ei , cel ce din vârsta cea dintâi a fost minunat .
Căci pentru acela am zis : ,, ca cum ar grăi prieten către prieten , aşa am
vorbit , şi nu prin ghicituri ” , iar pentru acesta am zis : ,, Cum că în vârsta
cea dintâi M-am arătat lui , şi pentru acesta îmblânzindu-Mă am deschis
Proorocia carea era închisă ”. ,, Pentru că era – zice - cuvântul scump , şi nu
era vedere aevea ”. Deci de vor sta aceştia , nimic nu vor folosi .
Deci acestea ştiindu-le , nici să defăimăm Rugăciunile Sfinţilor , nici
toată treaba la dânsele să aruncăm . Aceasta adică , ca să nu ne trândăvim
şi să vieţuim în deşert ; iar aceea : ca să nu ne scăpăm de mult folos . Ci şi să

41
ne rugăm ca să se roage pentru noi şi mâinile să ne întindă ; şi noi să ţinem
de fapta bună !
Vezi câte au pătimit cei trei Tineri , nici un rău făcând : s-au scăpătat de
patrie şi de slobozenie , s-au robit , şi fiind duşi în ţară străină şi barbară erau
şi să se taie pentru vis în zadar şi în deşert . Dar intrând împreună cu Daniil ,
ce s-au rugat ? Zdrobeşte pe Nabucodonosor ? Nimic ca de acest fel . Ci
cereau îndurări de la Dumnezeu . Adu-ţi aminte ce te-am sfătuit – zice
Dumnezeu – adică să ierţi şi să laşi ! – iar tu şi pe Mine mă rogi să mă fac
tovarăş ţie la răsturnarea poruncilor mele .
Ca un oarecare Părinte de obşte al întregii lumi este preotul . Deci de toţi se
cuvine să poarte el grijă , precum Dumnezeu , al Căruia preot este . Pentru
aceasta zice Pavel : ,, deci rogu-te mai nainte de toate să faceţi rugăciuni ,
cereri ”. Că două lucruri bune se fac de aici : şi vrajba care-o avem către cei
de afară se potoleşte – pentru că nimeni nu va putea să se afle cu vrăjmăşie
către acela pentru carele face rugăciuni - ; şi înşişi aceia se fac mai buni , şi
pentru că se fac rugăciuni pentru dânşii , şi căci nu se sălbăticesc asupra
noastră . Şi ce este ceea ce zice : ,, mai nainte de toate ”? Adică în slujba cea
de toate zilele . Folosul este acesta : ,, ca să petrecem viaţă lină şi cu odihnă
”. Adică mântuirea acelora ne aduce nouă negrijă şi neturburare .
,, Rugăciuni să faci – zice – Cereri , Rugi , Mulţumite ”. Pentru că trebuie să
mulţumim lui Dumnezeu şi pentru bunătăţile cele ce se fac la alţii , adică
pentru că răsare Soarele peste cei răi şi peste cei buni , pentru că plouă peste
cei drepţi şi peste cei nedrepţi .
Domnul Iisus zice : ,, iar tu când te rogi , intră în cămara ta şi încuind uşile
roagă-te Tatălui tău Care este întru ascuns , şi El va răsplăti ţie la arătare ” ,
arătând aici că trebuie să fugim de slava deşartă . Iar Pavel zice : ,, voiesc ca
să se roage bărbaţii în tot locul , ridicându-şi mâinile curate , fără de mânie şi
fără de îndoire ”. ,, Curate ” înseamnă nu cu apă spălate , ci curate de
asuprire , de ucideri , de răpire , de bătăi . ,, Fără de mânie ” înseamnă fără
de pomenire de rău , curată să fie mintea celui ce se roagă , slobodă de toată
patima . Nimeni cu vrajbă să nu se apropie la Dumnezeu , nimeni cu
urâciune şi cu îndoire . ,, Când staţi rugându-vă , lăsaţi , orice aveţi asupra
cuiva ”.
Să ne învăţăm să ne rugăm ca creştinii , adică a cere iertare şi nepomenire a
greşalelor celor ce s-au făcut împotriva noastră . ,, Ocărâţi fiind , zice , grăim
de bine ; izgoniţi fiind , răbdăm ; huliţi , mângâiem ”. Ascultă pe sfântul
Ştefan zicând : ,, Doamne nu le socoti lor păcatul acesta ”.
Zice în Facere 12, 29 : ,, dar când a stricat Dumnezeu toate cetăţile din
părţile acelea , şi-a adus aminte Dumnezeu de Avraam şi a scos pe Lot afară
din prăpădul cu care a stricat Dumnezeu cetăţile , unde trăia Lot ”.

42
Dumnezeu şi-a adus aminte de rugăciunea lui Avraam : ,, să nu pierzi pe cel
Drept împreună cu cel necredincios .
Ce dar – va zice cineva –şi nu pentru pentru rugăciunea Patriarhului s-a
mântuit Dreptul dreptatea sa ? Aşa cu adevărat , şi pentru rugămintea
Patriarhului . Şi ca să cunoşti , cum că când noi ne lenevim , chiar drepţi de
vor fi cei ce se roagă pentru noi , chiar Prooroci , nici un folos nu ni se face
nouă dintru aceasta – pentru că aceia pe fapta bună a lor şi prin acestea şi-o
arată , iar nouă nici un folos nu va fi pentru năravul nostru – ascultă pe
Dumnezeul tuturor zicând către Proorocul Ieremia cel Sfinţit din pântece : ,,
Nu te ruga pentru norodul acesta , că nu te voi asculta !” Vezi iubirea de
oameni a Stăpânului : spune mai nainte Proorocului , ca nu după ce se va
ruga , neascultându-se , să socotească că pentru pricina lui s-a făcut aceasta .
Pentru aceasta îi vesteşte lui mai nainte răutatea norodului şi-i porunceşte să
nu se roage ca şi el să poată să ştie mulţimea răutăţii acelora , şi aceia să
cunoască că nimic nu le foloseşte lor Proorocul , dacă nu vor voi şi ei să
aducă celea ce sunt de partea lor .
Care lucru ştiindu-l , o , iubiţilor , să alergăm la rugăciunile Sfinţilor şi să-i
rugăm ca să se roage pentru noi , dar să nu nădăjduim numai la rugăciunile
acelora , ci şi noi să iconomisim cele ale noastre cum se cuvine , şi să ne
sârguim totdeauna să ne schimbăm spre bine , ca să dăm loc rugăciunii celei
ce se face pentru noi . Acestea şi către alt Proroc zice Stăpânul tuturor : ,, Au
nu vezi ce fac ei ? Tămâie grăsime , şi fac turte oştii cerului ” ca şi cum ar fi
zis către el : Pentru aceştia Mă rogi , carii nu stau de la răutate , carii nu iau
nici o simţire de boala întru care sunt cuprinşi , ci aşa fără nici o durere se
află ? Deci aceasta , o ,iubiţilor, socotindu-le , şi iubirea de oameni a
Stăpânului nostru în minte punând-o , să nu ne lenevim , ci mai întâi multă
purtare de grijă să facem pentru noi înşine , întinăciunea cea din păcate să o
curăţim , şi aşa la rugăciunile Sfinţilor să alergăm . Că de vom voi să ne
trezim şi să priveghem , şi noi singuri rugându-ne foarte mult vom folosi .
Că de vreme ce iubitor de oameni este Stăpânul nostru , nu aşa prin alţii
fiind rugat pentru noi Se pleacă , precum prin noi înşine .
Deci să ne silim totdeauna să fim blânzi şi să petrecem întru fapta bună ,
după mila lui Dumnezeu la nimic altceva având nădejdile , fără numai la
faptele bune ale noastre . Că aceasta însemnând Proorocul zicea : ,, fratele
nu izbăveşte ! Au izbăvi-va omul ?” Măcar Moisi de va fi , măcar Samuil ,
măcar Ieremia . Fiindcă ascultă ce zice către el Dumnezeu : ,, nu te ruga
pentru norodul acesta că nu te voi asculta !”Că şi Moisi însuşi de ar fi fost de
faţă şi Samuil n-aş fi primit Rugăciunea lor cea pentru aceştia . Măcar
Iezechiil de va fi cel ce se roagă , va auzi ? Că de va sta Noe , şi Iov şi Daniil
, nu vor mântui pe fiii şi fetele lor . Măcar Patriarhul Avraam de se va ruga

43
pentru cei ce bolesc foarte nevindecat şi nu se schimbă , se va duce
Dumnezeu lăsându-l pe el , ca să nu primească glasul cel pentru dânşii .
Măcar iarăşi Samuil de va fi cel ce va face aceasta , va grăi către dânsul : ,,
nu plânge pentru Saul !” Măcar pentru sora sa de se va ruga cineva nu după
cuviinţă , va auzi iarăşi ceea ce Moisi : ,, de ar fi scuipat tatăl ei în faţa ei , au
nu s-ar fi ruşinat ?”
Să nu nădăjduim dar cu gura căscată la alţii .
Că au mare putere Rugăciunile Sfinţilor cu adevărat , dar când şi noi ne
vom pocăi şi ne vom face mai buni . De vreme ce şi Moisi pe fratele său şi
cele şaşe sute de mii de oameni mântuindu-i de urgia lui Dumnezeu ce zăcea
asupră-le , pe sora sa nu a putut să o izbăvească . Măcar că nu era deopotrivă
păcatul . Pentru că aceea a ocărât pe Moisi , iar aici era păgânătatea lucrul
cel ce-au îndrăznit de l-au făcut .

7.3. Suferirea de rele cu blândeţe

Vrăjmaşilor celor ce ne-au făcut nenumărate rele trebuie să le răsplătim

împotrivă cu cele bune ; şi orice bun avem să le dăm lor , să nu-i trecem pe
ei făcându-le bine . Că dacă cu a pătimi rău trebuie să le umplem mânia lor ,
cu mult mai vârtos cu a le face bine . Fiindcă aceasta este mai de jos decât
aceea . Că nu este întocmai lucrul a face bine vrăjmaşului , şi a voi a pătimi
mai mari . De la aceasta vom veni şi la acelea .
Această dregătorie este a ucenicilor lui Hristos . L-au răstignit pe El Care a
venit spre facerea de bine a lor . Pe Ucenicii Lui i-au bătut . Şi după aceea îi
aduce pe ei la aceeaşi cinste cu Ucenicii , asemenea dându-le lor cele ale
Sale .
Următori să ne facem lui Hristos ! Cu aceasta este cu putinţă să urmăm Lui !
Aceasta face întocmai cu Dumnezeu ! Aceasta este mai mare decât lucrul
omenesc ! Să ne ţinem de milostenie . Aceasta este povăţuitoare şi
învăţătoare acestei filosofii . Cel ce s-a învăţat a milui pe cel ce este întru
nevoie , se va învăţa şi a nu pomeni răul ! Cel ce s-a învăţat aceasta , va
putea să facă bine şi vrăjmaşilor . Deci să ne învăţăm să ne înfrângem la
relele celor de aproape , şi ne vom învăţa să suferim şi relele lor .
Nimic aşa nu face cucernici şi cinstiţi , precum a suferi pe cei ce îl ocărăsc .
Că acela este ocărâtor , iar acesta filosof . Acela este mai rău decât omul , iar
acesta întocmai cu Îngerii .
Că măcar deşi era mai mic decât cel ce l-a ocărât , dar şi aşa , de voia , putea
să-i răsplătească . Apoi şi alta , de acesta şi tuturor le este milă , iar acela
tuturor este urât . Deci când vei fi silit de cineva să grăieşti de rău pe cineva ,
zi către dânsul : Nu pot să-l grăiesc pe el de rău , că mă tem nu cumva să nu

44
fi fost aşa . Mai mult , nici în minte să nu zici , nici către altul să nu grăieşti
ceva . Să nu te rogi lui Dumnezeu împotriva lui . Cutare te grăieşte de rău ?
Zi tu : De ar fi ştiut toate , nu ar fi zis numai acestea . A grăit de rău Maria
pe Moisi ; şi îndată a izbăvit-o pe ea de muncă cu rugăciunea , şi nici cât să
se înştiinţeze vreunii nu a lăsat .

7.4. Faptele bune în familie- creşterea copiilor în învăţătura

Domnului
În Matei 18, 6 Domnul arată ce va fi cu acela care nu poartă grijă de
mântuirea copiilor : ,, iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred
în Mine , mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie
afundat în adâncul mării ’’ iar la 1 Timotei 5, 8 cuvântul apostolului Pavel
este aceasta : ,, dacă însă cineva nu poartă grijă de ai săi şi mai ales de
casnicii săi , s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios ” .
Arată aici că nepurtarea de grijă pentru copii este mai presus decât decât
toate păcatele şi ajunge la însuşi vârful răutăţii . Spune sfântul Ioan Gură de
Aur ,, este cea dintâi treaptă a răutăţii şi a viclenirii şi a cruzimii : a trece cu
vederea pe prieteni .
Legea Veche dată iudeilor nu lăsa cu vederea nici dobitoacele
vrăjmaşilor , ori căzute de erau , ori rătăcite , ci poruncea ca pe unele să le
povăţuiască , iar pe altele împreună să le ridice . Deci cea dintâi treaptă de
jos în sus a răutăţii şi a cruzimii este a trece cu vederea dobitoacele şi vitele
vrăjmaşilor când pătimesc rău .
A doua , mai sus după aceea este a nu purta grijă de vrăjmaşi . Că pe cât
omul este mai cinstit decât dobitocul , pe atâta păcatul acesta este mai mare
decât acela .
A treia după aceasta este : a defăima pe fraţi , măcar şi necunoscuţi de vor fi.
A patra este a trece cu vederea pe casnici .
A cincea : când defăimăm nu numai trupul lor , ci şi sufletul pierzându-se .
A şasea : când nu numai pe casnici ci şi pe copiii noştri stricându-se nu
purtăm grijă .
A şaptea : când nici pe alţii cari să poarte grijă de ei nu căutăm .
A opta : când şi de la dânşii vrând să facă aceasta îi oprim şi îi împiedicăm .
A noua : când nu numai îi oprim , ci şi îi luptăm .
Deci dacă la treapta dintâi , a doua şi a treia a acestei răutăţi urmează
atâta muncă , oare la ceea ce trece peste toate acestea – la aceasta întru care
sunteţi voi – cât foc va urma , care este a noua după aceea ?
Mai ales nu numai a noua , nici a zecea , ci şi a unsprezecea de o va zice
cineva nu va greşi . Pentru ce ? Pentru că nu numai cu firea păcatul acesta

45
este mult mai mare decât cele ce s-au numărat mai sus , ci şi de la vreme se
face mai cumplit . Ce este aceasta : ,, de la vreme ”? Că asupra noastră
celor ce greşim acum aceleaşi păcate care greşeau cei din Lege , nu vor
zăcea aceleaşi munci ci mult mai cumplite , pe cât şi mai mare dar am
dobândit şi de mai desăvârşită învăţătură ne-am împărtăşit şi cu mai multă
cinste ne-am cinstit . Deci când cu firea şi cu vremea atâta de cumplit se face
păcatul acesta , socoteşte câtă văpaie va aduce asupra capului celor ce
îndrăznesc la dânsul . Şi cum că nu simplu şi fără de luare aminte socotesc
acestea , voi arăta ce s-antâmplat şi din însăşi lucru – ca să cunoaşteţi , că
măcar deşi toate ale noastre vor fi ocârmuite bine de noi , dar de mântuirea
copiilor nu vom lua aminte , ne vom pedepsi cu pedeapsa cea mai de pe
urmă . Şi vă voi spune vouă un cuvânt nu de-al meu , ci care se află în
Dumnezeieştile Scripturi .
Fapta bună care trebuia făcută de preotul Eli era împotrivirea faţă
de copiii lui desfrânaţi şi răi şi atunci era scăpat de pedeapsă dar pentru că
n-a făcut-o a fost pedepsită toată casa .
Era la Iudei oarecare Preot , om smerit şi blând – Eli cu numele . Acest Eli
se face tată de doi fii ; şi văzându-i pe ei că s-au abătut la răutate , nu îi
ţinea , nici îi oprea . Mai bine zis îi ţinea şi îi oprea , dar nu făcea aceasta cu
toată osârdia . Vinele acestor fii erau curvia şi îmbuibarea pântecelui . ,,
Că mâncau mai înainte – zice- de a sfinţi cărnurile cele sfinte şi a se aduce
lui Dumnezeu jertfa ”. Iar acestea auzindu-se tatăl nu a adaos asupra lor
pedeapsă , ci cu cuvântul şi cu sfătuirea se ispitea să-i depărteze pe ei de la
această răutate şi adeseori grăia către ei astfel de cuvinte : nu fiilor , nu faceţi
aşa , fiindcă nu este bun auzul care aud pentru voi , pentru că face pe norod
să nu slujească Domnului . Dacă păcătuind va păcătui om asupra omului , se
vor ruga pentru el Domnului . Dar de va păcătui Domnului om , cine se va
ruga pentru el ? Măcar că multă este greutatea cuvintelor şi ruşinarea şi de
ajuns a întoarce la buna aşezare pe cel ce are minte . Că şi păcatul l-a mărit
şi l-a vădit că este înfricoşat , şi munca ce zăcea asupra lor a arătat-o că este
nesuferită şi groaznică ! Însă fiindcă nu a arătat tot cât trebuia , s-a prăpădit
şi el împreună cu aceia . Pentru că trebuia să aducă şi îngroziri , să-i
oprească de la faţa sa şi să pună asupra lor bătăi şi să se facă el mult mai
greu şi mai cumplit . Dar de vreme ce nici una dintru acestea nu a făcut , a
pornit şi a întărâtat pe Dumnezeu şi asupra sa şi asupra acelora . Şi fiindu-i
milă de fiii lui fără de vreme , împreună cu fiii lui a prăpădit şi mântuirea sa .
Că ascultă ce zice către el Dumnezeu – mai bine zis către el nu zice mai mult
, fiindcă nici nu l-a socotit pe el de aici înainte că este vrednic de răspuns , ci
ca pe o slugă ce a greşit foarte tare , prin altul îl face să cunoască relele ce
vor să-l cuprindă pe el , atâta era atunci urgia lui Dumneezu ! Încât ascultă

46
ce zice ucenicului aceluia pentru învăţătorul – pentru că şi cu ucenicul şi cu
alt proroc şi cu toţi mai vârtos decât cu acela vorbea pentru nevoile aceluia –
atâta s-a întors de către el , până în sfârşit ! Deci ce zice către Samuil ? ,, A
ştiut Eli că grăiesc de rău pe Dumnezeu fiii lui şi nu i-a sfătuit ! ” . Dar nu
aşa , fiindcă i-a sfătuit ?! Nici sfătuire nu zice Dumnezeu că era aceea , aşa a
defăimat-o pe ea pentru că era lipsită de asprime şi de greutate . Pentru
aceasta chiar dacă vom purta grijă de copii , dar nu atâta pe cât se cuvine ,
nici purtare de grijă nu este lucrul acesta , precum nici sfătuirea lui Eli .
Iar după ce a spus vina adaugă şi pedeapsa cu multă urgie . Că ,, Mi-am jurat
casei lui Eli – zice – că nu se va ierta păcatul casei lui Eli sau întru tămâie ,
sau întru jertfele lui , până în veac ! ”. Văzut-ai mânie mare şi pedeapsă
neiertată ? Negreşit trebuie el – zice – să se prăpădească ; şi nu numai el sau
numai copiii , ci şi toată casa împreună cu el . Măcar că afară de neluarea
aminte către fiii săi , cu nimic alt nu avea atunci Dumnezeu să vinuiască pe
bătrânul acela . Ci era întru celelalte , ci şi din însăşi acelea ce s-au întâmplat
la nevoia aceasta . Deoarece – întâi – după ce a auzit acestea toate şi s-a
văzut pe sine că a ajuns la munca cea de pe urmă , nu s-a supărat , nu s-a
necăjit , nu a zis ceva ed acest fel , precum urma să zică mulţi : ,, oare eu
sunt stăpân peste socoteala altora ? Pentru păcatele mele eu sunt dator să mă
pedepsesc ! Fiii mei au vârstă şi numai ei este cu dreptul să se muncească ! –
nimic dintru acestea nici n-a zis , nici n-a pus în minte . Ci ca o slugă
mulţumitoare şi care ştie numai una : a suferi cu lesnire cele pline de multă
filozofie : ,, El este Domnul , ce este plăcut înaintea Lui va face ! Dar nu
numai de aici , ci şi din altă parte este cu putinţă a vedea fapta bună a lui .
Deoarece război cuprinzând pe Iudei , venind unul şi vestind nevoile cele din
război , că fiii lui s-au tăiat rău şi jalnic în bătaie – acestea auzindu-le se
liniştea – dar după ce a adus lângă tăierea aceasta răpirea Sicriului ce s-a
făcut de vrăjmaşi , atunci întunecându-se bătrânul de scârbă , a căzut de pe
scaun îndărăpt ţinându-se de uşă şi şi-a rupt spinarea lui , că era un bătrân şi
greu şi slăbit . Acesta a judecat pe Israil douăzeci de ani . Iar dacă pe Preotul
cel bătrân , cel slăbit , cel ce a ocârmuit pe neamul evreiesc fără prihană
douăzeci de ani cu de-amănuntul , nimic dintru acestea nu a putut să-l
scape , ci fiindcă n-a purtat grijă de copii cu deadinsul , cu ticăloşie şi jalnic
a pierit şi păcatul nepurtării de grijă acesteia , ca un cal sălbatic şi mare a
trecut peste toate acelea şi a ascuns toate isprăvile lui – care pedeapsă ne va
cuprinde pe noi cei ce suntem în anii aceştia care cer mult mai mare filosofie
şi suntem lipsiţi de fapta bună a aceluia şi pe copii nu numai nu îi folosim şi
nu-i ocrotim , ci şi pe cei ce voiesc să facă aceasta îi vrăjmăşuim şi îi
luptăm ? Şi decât orice barbar mai cumplit ne aflăm către fiii noştri ? Pentru
că cruzimea acelora a stat până la robie şi la strângerea şi prăpădirea patriei ,

47
şi nevoile trupului – iar voi robiţi sufletul lor şi ca pe un rob legându-l , aşa îl
daţi dracilor celor răi şi sălbatici şi patimilor acelora . Căci când nici voi nu-i
sfătuiţi ceva duhovnicesc , nici pe alţii cari voiesc să facă aceasta nu îi lăsaţi
nimic altceva nu faceţi fără numai aceasta .
Şi să nu-mi zică cineva că mulţi mai mare nepurtare de grijă decât Eli
arătând pentru fiii lor , nimic n-au pătimit precum Eli . Pentru că au pătimit
şi mulţi de multe ori şi mai cumplite decât acestea şi pentru păcatul acesta .
Fiindcă de unde sunt morţile cele fără de vreme ? De unde sunt bolile cele
cumplite şi dese , şi asupra noastră şi asupra înşişi copiilor ? De unde
pagubele ? De unde sunt scârbele şi ispitele ? De unde relele cele
nenumărate ? Oare nu dintru a trece cu vederea pe copii fiind răi ?
Şi cum că aceasta nu este socoteală , de ajuns sunt pătimirile bătrânului
aceluia să încredinţeze . Dar eu vă voi grăi vouă acestea şi cuvânt al unui
bărbat înţelept din cei ai noştri . Că pentru copii vorbind acesta , astfel
zice : ,, nu te bucura de fiii necredincioşi . De nu este frica lui Dumnezeu cu
ei , nu crede vieţii lor . Că vei suspina cu plângere fără de vreme şi fără de
veste vei cunoaşte sfârşitul lor ” . Deci mulţi – precum am zis – multe ca
acestea au pătimit . Iar dacă unii au şi scăpat , dar nu vor scăpa până în
sfârşit , ci spre răul capului lor . Că mai amară muncă mergând acolo vor lua
. Dar pentru ce – zice- nu aici se muncesc toţi ?
Pentru că a hotărât Dumnezeu zi în care va să judece lumea ; iar ziua aceasta
nu a sosit ! . Încă şi alta : de se făcea aceasta s-ar fi cheltuit şi s-ar fi răpit tot
neamul nostru . Căci ca nici aceasta să nu se întâmple , nici mulţi să se facă
mai trândavi şi nebăgători de seamă pentru întârzierea Judecăţii , luând
Dumnezeu pe unii vinovaţi pentru păcate şi pedepsindu-i aici , arată
celorlalţi printr-înşii , măsurile muncile celor ce îi aşteaptă pe ei , ca să se
încredinţeze , că măcar deşi aici nu se vor pedepsi , dar mergând acolo se vor
pedepsi negreşit mai cumplit . Căci nu pentru că nu trimite acum Prooroc ,
nici nu vesteşte mai înainte munca , precum în vremea lui Eli , pentru
aceasta trebuie să fim nesimţitori ; pentru că nu este vremea de Prooroci .
Dar mai ales şi acum trimite . De unde ne este nouă arătat aceasta ? ,, Au pe
Moise - zice Domnul - şi pe Prooroci ” . Pentru că cele ce s-au zis către aceia
, nu mai puţin s-au grăit şi către noi . Şi nu numai cu Eli , ci şi cu toţi cei ce
greşesc cele asemenea cu acela , prin acela , şi prin pătimirile aceluia
vorbeşte . Că pe bătrânul acesta , măcar că întru celelalte era strălucit ,
numai pentru neluarea aminte aceasta l-a pedepsit , iar pe patriarhul Avraam
nu mai puţin pentru celelalte , decât pentru purtarea de grijă aceasta l-a
cinstit . Că spunând pe celelalte multe şi mari acele daruri , care se făgăduise
să le dea lui , şi pricina punând aceasta a pus : ,, Ştiu că va învăţa Avraam pe

48
fiii săi şi casa sa după sine , şi vor păzi căile Domnului Dumnezeu , ca să
facă dreptate şi judecată !”
Pentru aceasta fericitul Pavel sfătuieşte zicând : ,, părinţi , creşteţi pe
fiii voştri întru învăţătura şi certarea Domnului ” .
De nicăieri nu se va face răzvrătirea feciorilor , fără numai din turbarea
părinţilor la lucrurile acestei vieţi . Că a căuta ei numai la acelea şi nimic
mai mult decât acestea a nu voi să cinstească , sunt siliţi a trece cu vederea şi
a nu griji şi de copii împreună şi de sufletul lor . Pe aceşti părinţi eu – şi să
nu socotească cineva că ceea ce se grăieşte este de mânie – şi decât înşişi
ucigaşii de copii zic că sunt mai răi . Pentru că aceia despărţesc trupul de
suflet , iar aceştia şi pe suflet şi pe trup ducându-l îl aruncă în focul gheenei .
Şi pe moartea aceea nevoie este să o primească negreşit şi de la fire . Iar de
aceasta se putea şi să se scape dacă neluarea aminte a părinţilor nu o ar fi
adus pe ea asupră .
Trebuie dar ca părinţii în tot chipul să ia aminte de creşterea feciorilor
lor şi lângă celelalte , precum pe învăţătorii de cai îi silesc să înveţe caii lor
cu multă silinţă şi nu lasă vârsta mânzului să crească neâmpilată ci şi frâu şi
celelalte toate dintru început pun asupra lui – tot astfel nici pe tinerii lor să
nu-i treacă cu vederea la multă vreme să înconjure fără de frâu şi lipsiţi de
curăţenie şi înfrânare , ruşinându-se cu curvii şi cu tavlii şi cu petrecerile în
priveliştile cele fără de lege . Ci mai înainte de curvie , cu femeie trebuie să-l
însoare , cu femeie înfrânată şi înţeleaptă . Că aceasta va depărta pe bărbatul
său şi de la petrecerea cea prea necuvioasă şi în loc de frâu va fi mânzul .
Deoarece nici nu răsar din altă parte curviile şi preacurviile ci dintru a fi
slobozi tinerii . Că de va avea femeie înţeleaptă şi pricepută va purta grijă şi
de casă şi de slava ei şi de cinstea ei .
Dar e tânăr zice . Ştiu şi eu . Că dacă Isaac de patruzeci de ani fiind s-a
însurat întru feciorie pe toată vârsta aceea petrecând-o cu mult mai vârtos
tinerii cei din Dar trebuiau să se nevoiască la filosofia aceasta . Nu suferiţi să
purtaţi grija de curăţenia şi înfrânarea lor , ci îi treceţi cu vederea ruşinându-
se şi spurcându-se şi necuraţi făcându-se , şi nici nu ştiţi că folosul nunţii
este a păzi trup curat . Şi de nu va fi aceasta nici un folos nu va fi din nuntă !
Dar voi împotrivă faceţi . După ce se vor umplea de nenumărate întinăciuni ,
atunci îi aduceţi la nuntă şi îi însuraţi . În zadar şi în deşert . Că trebuie să
aştepte – zice - să se facă vrednic şi slăvit ca să strălucească în pricinile cele
politiceşti ! Iar de suflet nici o purtare de grijă nu aveţi , ci îl treceţi cu
vederea pe el aruncat . Pentru aceasta toate sunt pline de turbare şi de
amestecare şi de neorânduială . Pentru că sufletul este defăimat , pentru că
cele de nevoie sunt trecute cu vederea iar cele simple sunt întru multă
purtare de grijă . Oare nu ştii că nimic aşa nu face har copilului , precum de

49
îl vei păzi pe el curat de curveasca necurăţenie ? Fiindcă cu sufletul nimic nu
este întocmai . ,, Ce folos este omului – zice – de ar dobândi toată lumea , iar
sufletul săi îşi va pierde ? ” . Însă pofta banilor toate le-a răsturnat şi le-a
surpat şi pe frica lui Dumnezeu cea cu deadinsul a gonit-o . Căci ca un tiran
pe turn , aşa ea pe sufletele oamenilor le-a cuprins şi le-a surpat . Pentru
aceea şi de mântuirea copiilor şi de a noastră nu purtăm grija , una numai
grijind : cum făcându-ne mai bogaţi să lăsăm bogăţia altora ; şi aceia iarăşi
altora şi aceştia celor după dânşii , oarecarii petrecători făcându-ne ai
moşiilor şi banilor noştri iar nu stăpâni . De aici multă este nebunia . De aici
cei slobozi sunt mai necinstiţi decât slugile că pe slugi , deşi nu pentru dânşii
dar pentru noi înşine îi certăm , iar pe cei slobozi nici purtarea aceasta de
grijă nu-i învrednicim s-o dobândească ci şi decât slugile acestea sunt la noi
mai de jos . Şi ce zic decât slugile ? Că decât dobitoacele sunt mai necinstiţi
copiii ; şi de măgari şi de cai mai multă purtare de grijă avem decât de
copii ! Şi de va avea cineva vreun asin , multă este grija ca să afle
ocârmuitor prea bun şi nemulţumitor , nu fur , nu beţiv , nu fără de ştiinţă de
meşteşugul acesta . Iar de va fi trebuinţă să punem pedagog peste sufletul
copilului , alegem prost şi cum s-ar întâmpla pe cel ce va veni ; măcar că
decât meşteşugul acesta nu este altul mai mare . Că ce este întocmai cu a
pune la rânduială suflet şi a formălui mintea tânărului ?
Pentru aceasta fericitul Pavel zicea : ,, părinţi , creşteţi pe fiii voştri
întru învăţătura şi certarea Domnului !” . Deoarece cum nu este cu
necuviinţă să-i trimitem la meşteşuguri şi la şcoală şi toate să facem pentru
aceasta , iar întru învăţătura şi certarea Domnului să nu-i creştem pe ei ?
Pentru aceasta noi cei dintâi dobândim rodurile crescând pe copii obraznici ,
neânfrânaţi , nesupuşi , mojici ! Deci să nu facem aceasta ; ci să ne supunem
fericitului acesta care ne sfătuieşte să-i creştem pe ei întru învăţătura şi
certarea Domnului ! Să le dăm lor pildă , făcându-i pe ei să se
îndeletnicească din vârsta cea dintâi întru citirea Scripturilor .
S-a născut copilul ? Urmează Annei ! Învaţă-te ce a făcut aceea : l-a suit pe
el imediat la Biserică ! Care din voi nu va voi să se facă fiul său Samuil o
dată, decât de mii de ori împărat a toată lumea ? Până când suntem trupuri ?
Până când ne plecăm la pământ ? Toate să fie la noi a doua şi mai pe urmă
după purtarea de grijă a copiilor şi după creşterea lor întru învăţătura şi
certarea Domnului . De se va învăţa dintru început să fie filosof , a dobândit
bogăţie mai mare decâţ toată bogăţia şi slava mai puternică. Nimic aşa nu
vei face de îl vei învăţa pe el meşteşug şi învăţătura cea de afară( laică) prin
care să dobândească bani , pe cât de îl vei învăţa meşteşug prin care să
defaime banii ! De voieşti să-l faci pe el bogat , aşa fă ! Că bogat este nu cel
ce are trebuinţă de mulţi bani şi este încărcat cu mulţi , ci cel ce nu are

50
trebuinţă de nimic . Aceasta sfătuieşte pe fiul tău , aceasta învaţă-l . Aceasta
este prea mare bogăţie . Nu căuta cum să-l faci sporit şi slăvit întru
învăţăturile cele de afară , ci grijeşte cum să-l înveţi pe el să defaime slava
vieţii acesteia . De acolo se face mai slăvit şi strălucit . Acestea şi săracului
şi bogatului este cu putinţă a le face . Acestea nu de la dascăl cineva , nici
prin meşteşug , ci prin Dumnezeieştile cuvinte . Nu căuta cum va trăi aici
viaţă îndelungată , ci cum acolo nemăginită şi fără de sfârşit . Cele mari
dăruieşte-i lui , nu cele mici ! Ascultă pe Pavel zicând : , creşteţi-i pe ei întru
învăţătura şi certarea Domnului ! ” . Nu te sili să-l faci pe el retor sau frumos
–vorbitor , ci învaţă –l să filosofeze şi să fie înţelept . Că aceea de nu va fi nu
este nici o vătămare , iar aceasta de va lipsi , nici un folos nu va fi de
nenumărate frumoase grăiri . De năravuri este trebuinţă , nu de cuvinte ; de
obicei bun , nu de putere de cuvânt ; de lucruri nu de graiuri . Acestea
pricinuiesc Împărăţia , acestea dăruiesc şi pe bunătăţile cele adevărate . Nu
ascuţi limba , ci curăţeşte sufletul ! Nu zic acestea oprind de a învăţa , ci
oprind de a lua aminte numai la acelea .
Să-i creştem dar pe ei întru învăţătura şi certarea Domnului şi
multă ne va fi nouă plata . Că aceasta este asemenea fapta bună a
sufletului , când vom învăţa pe copii să fie buni , când să fie nemânioşi ,
când să fie nepomenitori de rău – acestea toate sunt însuşiri ale lui
Dumnezeu – când să fie făcători de bine , când să fie iubitori de oameni ,
când îi vom învăţa că nimic să socotească pe cele de aici . Deci aceasta să ne
fie nouă lucrul , ca şi pe noi înşine şi pe aceia să-i formăluim şi să-i punem
la rânduială precum se cuvine . Că în alt chip cu care îndrăzneală vom sta
înaintea Divanului lui Hristos ? Că dacă cel ce are copii nesupuşi este
nevrednic de Episcopie , cu mult mai vârtos de Împărăţia Cerurilor . Ce
zici ? Dacă vom avea femeie fără de rânduială , dacă copii , vom fi vinovaţi
să dăm seama ? Da cu adevărat , dacă nu vom aduce cu deadinsul cele ce
sunt despre partea noastră . Că nu este de ajuns spre mântuire fapta bună a
noastră . Că dacă cel ce n-a dat talantul cel unic , nimic nu a dobândit , dar şi
aşa se munceşte – arătat că nu este de ajuns spre mântuire fapta bună a
noastră , ci este trebuinţă şi de fapta bună a altuia . Deci purtare de grijă să
facem şi pentru muieri , multă pentru copii şi pentru slugi , multă şi pentru
noi înşine . Şi când ne punem în rânduială pe noi înşine , şi când pe aceia , să
rugăm pe Dumnezeu ca să ne ajute nouă la lucrul acesta . De ne va vedea pe
noi că purtăm grijă de lucrul acesta , ne va ajuta . Iar de va vedea că nici o
purtare de grijă nu facem , nu va da mână de ajutor . Că de vom dormi noi
nu ne va da Dumnezeu ajutorul , ci de vom osteni şi noi . Că ajutorul nu este
ajutător al celui ce petrece în zadar , ci al celui ce şi el lucrează .

51
Precum o femeie o stăpâneşte bărbatul , aşa pe copii bărbatul şi femeia
împreună . Pentru aceasta şi mare plată de la Dumnezeu vor avea amândoi
părinţii pentru creşterea lor . Deoarece nu este mic lucrul acesta , ca pe copiii
cei daţi lor de la Dumneezu pe aceştia să-i aducă lui Dumneezu prin fapte
bune . Că dacă vor avea bune aşezământul şi temeliile începutului , mare
plată vor avea ; precum de se vor lenevi – muncă ! De vreme ce şi Eli pentru
copiii săi a pierit . Că trebuia să-i sfătuiască pe ei . I-a sfătuit , însă nu
precum se cuvenea . Ci nevrând să-i mâhnească pe ei , şi pe dânşii şi pe sine
s-a prăpădit . Auziţi acestea părinţilor ! Învăţaţi pe copiii voştri întru
învăţătura şi certarea Domnului cu multă silinţă . Sălbatic lucru este tinereţea
, având trebuinţă de mulţi luători aminte , de dascăli , de pedagogi , de
următori . Că iubit lucru este după atâtea să se stăpânească ea . Nimic din
cele vătămătoare şi dezmierdătoare să nu-i lăsăm pe ei să facă , nici ca unor
copii să le facem favoare . Întru înfrânare şi curăţenie mai vârtos să-i păzim
pe ei . Că acest lucru mai mult decât toate vatămă tinereţea . La aceasta de
multe nevoinţe avem trebuinţă , de multă luare aminte . Degrab să-i însurăm
pe ei , ca curate şi neatinse trupurile lor să primească pe mireasă . Cel ce mai
înainte de nuntă petrece întru înfrânare şi curăţenie , cu mult mai vârtos după
nuntă va petrece aşa . Iar cel ce s-a învăţat să curvească mai înainte de
nuntă , şi după nuntă va face aceasta ! Pentru aceasta se pun pe capete
cununi – semn al biruinţei – că nebiruiţi făcându-se , astfel se apropie de
pat , că nu s-au înfrânt de dezmierdare . Acestea să-i sfătuim pe ei , acestea
să-i învăţăm , să-i înfricoşăm , să-i îngrozim , acum făcând aceasta , acum
aici mare amanet avem pe copii . Deci să purtăm grija de dânşii şi toate să
facem , nu cumva vicleanul să ne lipsească pe noi de ei . Dar acum toate
împotrivă se fac de noi . Căci cum va fi ţarina bună , toate facem şi cum s-o
încredinţăm pe ea la om credincios şi vizitiu şi purtător de grijă de asini şi
epitrop şi logofăt căutăm care va fi mai cu minte – iar lucrul cel ce ne este
mai scump decât toate : ca să dăm pe fiul nostru la cineva care să poată să-i
păzească curăţenia lui , nu socotim . Măcar că averea aceasta este mai
scumpă nouă decât toate şi acelea pentru aceasta se fac. Deci de moşii şi de
averi purtăm grija pentru dânşii , iar de ei nicidecum . Vezi nesocoteală?
Iscuseşte sufletul copilului , şi acelea vor veni de-aici înainte . Că de nu va fi
acesta bun nici un folos nu-i este lui din bani . Iar de se va îndrepta şi se va
face bun acesta nici o vătămare nu-i va fi lui din sărăcie . Voieşti să-l laşi pe
el bogat ? Învaţă-l să fie bun ! Că aşa va putea şi lucrurile casei să le
înmulţească şi de nu le va înmulţi nimic mai jos decât cei ce le-au înmulţit
nu se va afla . Iar de va fi rău măcar nenumărate de îi vei lăsa lui , pe
păzitorul nu l-ai lăsat ci l-ai făcut pe el mai rău decât cei ce au ajuns la cea
mai de pe urmă sărăcie .

52
Fiindcă copiilor ce nu sunt pedepsiţi bine mai de folos le este sărăcia decât
bogăţia . Că sărăcia şi fără de voia lor îi ţine întru fapta bună , iar bogăţia
nici de vor voi ei nu-i lasă să petreacă întru înfrânare şi curăţenie , ci îi trage
şi îi răzvrăteşte şi în nenumărate rele îi aruncă .
În Facerea 33, 18-20 este vorba despre Iacov că şi-a cumpărat o parte
din ţarină de la Hemor tatăl lui Sichem , cu o sută de miei , şi a făcut acolo
Jertfelnic şi a chemat pe Dumnezeul lui Israel . Iacov dobândind ajutor de
Sus şi văzând avuţia sa crescând – pe a dobitoacelor zic – şi ceată de copii
împrejurul lui stând , nu s-a dat pe sine la zidiri strălucite , nici nu s-a sârguit
să cumpere ţarini şi sate care să poată să fie de ajuns spre împărţirea
copiilor . Fiindcă acestea şi cele ca acestea le punem înainte noi cei de acum
şi de multe ori un fiu având cineva se sileşte să adune nenumăraţi talanţi de
aur şi să cumpere ţarini şi să facă zidiri strălucite . Şi , o , de ar fi adunat
avuţia acestora din drepte ostenele şi fără de nedreptate . Dar cel mai greu
lucru şi mai cumplit decât toate este că răpind de la alţii şi nedreptăţind şi pe
alţii şi făcând vrajbe şi sfezi , aşa face avuţiile altora ale lui ! . Şi de îl va
întreba cineva : pentru care pricină atâta tulburare de bani ? îndată pune
înainte pe copil şi zice că pentru dragostea cea către acela face acestea .
Aceasta măcar pe copil punându-l înainte se curăţă de acestea , însă în deşert
şi în zadar . Dar sunt unii carii nici copil având se turbează la adunarea
banilor şi de nenumărate ori ar fi ales să sufere cele mai cumplite decât să
dea un ban vreunui din săraci . Dar Dreptul acesta ( Iacov ) nimic ca de acest
fel nu a sfătuit , nici n-a socotit , ci şi când trebuia să cumpere o ţarină mică ,
o sută de miei dând , aşa a cumpărat o parte din ţarină de la Hemor tatăl lui
Sichem . Vezi iubirea de Dumnezeu a bărbatului , şi pentru care pricină s-a
sârguit să cumpere ţarina : ,, şi a făcut acolo – zice – Jertfelnic şi a chemat pe
Dumnezeul lui Israel ” . Şi partea ţarinii pentru nimic alt nu a cumpărat-o
fără numai ca să aducă Stăpânului nostru celui de obşte al tuturor
mulţumirile . Acestuia trebuie toţi să-i urmăm cei ce suntem în Dar celui ce a
fost mai înainte de Lege , şi nu aşa să ne turbăm la adunarea banilor . Că
pentru care pricină – spune-mi – şi ţie însuţi atâtea sarcini de mărăcini aduni
şi copiilor tăi materie şi pricină a răutăţii lăsându-le nu simţi . Şi nu ştii că
mai mult decât tine se grijeşte Dumnezeu de copilul tău , iar tu ca şi cum
mai multă purtare de grijă arătând către dânsul , te sileşti să-i laşi lui pricini
care pot să-i întunece sufletul lui ? Oare nu ştii că tinereţea şi ea singură este
lucrul lesne alunecos şi iute plecat spre răutate , iar când şi avuţie de bani va
dobândi mult mai mult pornit la rău se face . Că precum focul aflând materie
mai mare aprinde flacăra , aşa şi tinereţea ca o pară primind pe materia
banilor , atâta aprinde cuptorul , cât pe sufletul tânărului cu totul îl arde .
Căci când va putea unul ca acesta să poarte grija de înfrânare şi curăţenie , şi

53
să scape de curvie şi să primească ostenelile cele pentru fapta bună , sau
altceva Duhovnicesc ? Oare nu auzi pe Hristos că grija veacului acestuia şi
amăgirea bogăţiei îneacă mintea şi se face neroditoare , pe care şi ,, mărăcini
” le-a numit ? Pentru că zicând că una din seminţe a căzut în mărăcini , apoi
tâlcuind ucenicilor carii sunt mărăcinii , zice : grija veacului acesta şi
amăgirea bogăţiei îneacă mintea şi se face neroditoare Şi bine a asemănat cu
mărăcinii pe grija acestui veac . Că precum mărăcinii nu lasă să crească
sămânţa , ci cu desimea îneacă ceea ce se seamănă , tot astfel şi grijile
acestei vieţi pe sămânţa cea duhovnicească , când se va semăna în suflet , nu
o lasă să aducă roadă , ci aprinzând-o şi înecând-o ,ca mărăcinii, nu lasă să
crească sămânţa cea duhovnicească .
,, Şi amăgirea bogăţiei ” . Bine a zis amăgirea bogăţiei . Căci cu adevărat
amăgire este . Că de folos este dintru atâţia talanţi şi dintru atâta adunare de
bani ? Cu adevărat – zice – multă veselie dă averea ! Care veselie ? Şi ce zic
veselie ? Oare nu aceasta vai vârtos face de se nasc poftele cele necuvioase
şi scârbele şi mâhnirile cele multe ? Şi încă nu zic munca ceea ce dintru
acestea este gătită , ci simplu zic cele ce se întâmplă în viaţa aceasta , că nici
dulceaţă nu poate să aibă lucrul acesta , ci tulburări şi scârbe în toate zilele .
Şi nu este cu putinţă a vedea marea aşa înălţată de valuri , precum un suflet
ca acesta cuprins de gânduri şi de patimi , şi către toţi şi către cei ai săi , şi
către cei străini cu greaţă şi cu turburare aflându-se . Deci să nu ne sârguim
să adunăm bani şi pe aceştia să-i lăsăm copiilor , ci să-i învăţăm pe ei fapta
bună şi să le rugăm lor blagorodia cea de la Dumnezeu . Că aceasta cu
adevărat , aceasta este cea mai mare avuţie , aceasta este bogăţia cea nespusă
şi necheltuită, carea în toate zilele mai multă face avuţia . Că nimic nu este
întocmai cu fapta bună, nimic nu este mai tare decât aceasta . Măcar pe
însăşi împărăţia de îmi vei zice şi pe cel ce poartă coroană de nu va avea pe
acesta decât orice sărac îmbrăcat cu zdrenţe mai ticălos este . Că ce poate să-
l folosească pe el coroana sau porfira dacă este vândut de trândăvirea şi
nebăgarea sa de seamă ? Că au doară ştie Stăpânul deosebire a boierilor
celor de afară ? Oare se cucereşte de slava feţelor ? Una este ceea ce se caută
acolo : ca să putem afla deschise uşile îndrăznirii de aici , se va afla între cei
necinstiţi şi carii nu au nici o îndrăzneală . Aşadar aceasta să socotim toţi şi
pe copiii noştri să-i învăţăm ca pe fapta bună mai mult decât toate lucrurile
să o cinstească şi nimic să nu o socotească pe avuţia banilor . Că aceasta de
multe ori se face şi împiedicarea către fapta bună .
Pentru aceasta şi oarecarele înţelept zicea : ,, bună este bogăţia la care nu
este păcat ’’. Pentru că şi Avraam a fost bogat , şi Iov a fost bogat , dar nu
numai nimic nu s-au vătămat din bogăţie , ci mai mult au fost vestiţi . Pentru
că nu numai spre desfătarea lor întrebuinţă aceasta , ci şi spre mângâierea

54
celorlalţi îndreptând lipsele celor săraci , şi casa lor era deschisă la tot
străinul .
Că de vei lăsa lor toate , iarăşi la pază primejdioasă ai încredinţat toate ale
tale . Iar de vei lăsa lor pe Dumnezeu împreună moştenitor şi epitrop ,
vistierii nenumărate le-ai lăsat . Că precum când ne izbăndim noi nouă
singuri , Dumnezeu nu ne ajută şi nu ne apără pe noi , iar când vom lăsa pe
El , mai mult decât aşteptăm se face . Aşa şi la bani : dacă vom purta noi
grija de dânşii , Acela se va depărta de a avea grijă pentru dânşii . Iar de vom
arunca la Dânsul toate şi pe bani şi pe copii îi va aşeza întru toată întărirea .
În consecinţă , de voieşti să laşi bogăţie multă copiilor tăi , lasă-le lor
purtarea de grijă a lui Dumnezeu . Că Cel ce nimic făcând tu , şi suflet ţi-a
dat şi trup ţi-a zidit şi viaţă ţi-a dăruit , când te va vedea că atâta dăruire arăţi
, şi îi dai Lui bunătăţile fiilor tăi împreună cu aceia , cum nu le va deschide
lor toată bogăţia ? Că dacă Ilie cu puţină făină hrănindu-se , pentru că a
văzut pe muierea aceea că l-a cinstit pe el mai mult decât pe copii , arii şi
teascuri a arătat la căscioara văduvei – socoteşte Stăpânul lui Ilie câtă bună
voinţă va arăta ţie . Deci să nu căutăm aceasta : cum să lăsăm bogaţi pe copii
, ci cum să-i lăsăm îmbunătăţiţi . Că de vor avea nădejdile lor la bogăţie , de
nimic alt nu vor purta grija , ca cei ce pot să acopere răutatea năravurilor cu
mulţimea banilor . Iar de se vor vedea pe dânşii că sunt lipsiţi de mângâierea
cea de acolo , toate vor face ca prin fapta bună să afle sărăciei multă
mângâiere . Deci nu le lăsa lor bogăţie , ca să le laşi fapta bună ! Că al
socotelii celei mai de pe urmă este lucrul , când suntem vii să nu-i facem
stăpâni pe ei peste toate avuţiile , iar după moatea noastră să dăm tinereţei
celei uşoare multă slobozenie . Măcar că când suntem vii vom putea şi
socoteala să cerem , şi de vor întrebuinţa rău avuţiile să-i înţelepţim şi să-i
înfruntăm iar după moarte împreună cu lipsirea noastră şi cu tinereţea
acelora le vom da şi stăpânirea cea de bogăţie , în nenumărate prăpăstii îi
vom împinge pe ticăloşii aceia , punând foc peste foc şi în cuptor aprins
untdelemn turnând . Pentru aceia , de voieşti cu întărire să-i laşi pe ei
bogaţi , lasă-le lor pe Dumnezeu dator şi încredinţează Lui viaţa lor ! Că ei
de vor lua banii , nici nu ştiu cui să-i dea , ci vor întâmpina mulţi
năpăstuitori şi nemulţumitori . Iar dacă tu apucând mai înainte îi vei da lui
Dumnezeu împrumut , nejefuită de-aici rămâne comoara , şi cu multă leznire
va fi răsplătirea . Să ne învăţăm încă lângă acestea şi cum se însurau cei
vechi şi să le urmaţi lor . Că acum cine vrând să se însoare , a căutat nărav
sau şi creştere a fetei ? Nimeni ! Ci îndată bani şi moşii şi măsuri de avuţie
de multe feluri ca şi cum ar fi voit să cumpere ceva . Şi ocărăsc Darurile lui
Dumnezeu şi ca şi cum cumpărând şi vânzând aşa se însoară şi se mărită . Şi

55
se fac foi de zestre care au trebuinţă de mai multă întărire decât cele pentru
vânzare şi cumpărare .
Deci învăţaţi-vă cum se însurau cei vechi , şi le urmaţi lor ! Aşadar , cum se
însurau aceia ? Căutau obiceiuri bune şi năravuri şi fapta bună a sufletului !
Pentru aceasta n-aveau ei trebuinţă de foi de zestre nici de întărirea cea din
hârtie şi din cerneală . Că le era lor de ajuns în locul tuturor năravul miresei .
Deci vă rog şi pe voi să nu căutaţi bani şi avere , ci caută nărav şi blândeţe ,
copilă evlavioasă şi filosoafă şi decât nenumărate vistierii mai bune vor fi ţie
acestea . De vei căuta cele ale lui Dumnezeu şi pe acestea vei avea . Iar dacă
trecându-le pe acelea vei alerga la acestea , nici acestea nu vor urma .

7.5 Milostenia

În Matei cap. 12 cuvântul lui Dumnezeu ne spune că ucenicii

Domnului flămânzind în zi de Sabat au început să smulgă spice şi să
mănânce iar fariseii văzând aceasta i-au zis Domnului : ,, iată ucenicii Tăi
fac ceea ce nu se cuvine să facă Sâmbăta . Şi Domnul le-a zis : ,, dacă ştiaţi
ce înseamnă : Milă voiesc iar nu jertfă n-aţi fi osândit pe nişte nevinovaţi ’’.
Milostenia este răsplătită de Dumnezeu : ,, şi cel ce va da de băut unuia
din aceştia mici numai un pahar cu apă rece , în nume de ucenic , adevărat
grăiesc vouă : nu va pierde plata sa ” . ,, Fiţi milostivi , precum Tatăl vostru
cel din ceruri ” . Acesta este lucrul lui Dumnezeu . Deci dacă nu-l ai pe
acesta , ce ai ? ,, Milă voiesc – zice – şi nu jertfă !’’ .
A făcut Dumnezeu Cerul , a făcut pământul , marea . Mari sunt acestea şi
vrednice de înţelepciunea Lui . Dar cu nimic dintru acestea nu a tras firea
omenească , precum mila şi cu iubirea de oameni . Iar milă zic nu pe cea
care este înjugată cu asuprirea şi nedreptatea . Că nu este aceasta milă ,
pentru că nici rădăcina mărăcinelui nu naşte cândva untdelemn , ci rădăcina
măslinului . Tot astfel nici rădăcina asupririi nu naşte milă , nici a nedreptăţii
, nici a răpirii . Nu cleveti milostenia , nici n-o face pe ea să se prihănească
de toţi . Că dacă pentru aceasta răpeşti , ca să miluieşti , nimic nu este mai
rău decât milostenia aceasta . Căci când se naşte din răpire , nu este lucrul
acesta milostenie ; asprime este aceea şi cruzime , ocară către Dumnezeu .
Dacă Cain cel ce a adus cele mai proaste dintru ale sale aşa a greşit , oare
cel ce aduce cele străine , cum nu va greşi ?
Aducere şi prinos nimic alt nu este fără numai jertfă , curăţenie , nu
necurăţenie . Şi cu mâini întinate nu îndrăzneşti să te rogi , iar întinăciune şi
necurăţie aducând din răpire , socoteşti că nu faci nici un lucru rău ? Mâinile
nelăsându-le să se umple de întinăciune şi de necurăţenie ci făcându-le să fie
curate , aşa să aduci prinosul . Măcar că întinăciunea aceasta nici o vină nu

56
aduce , iar aceea este vrednică de prihănire şi de clevetire . Deci să nu
căutăm aceasta : cum cu mâini curate să aducem prinos şi să ne rugăm , ci
cum şi prinoasele cele ce se aduc să fie curate . Bun este aurul ? Dar la
milostenie este bun , la ajutorul săracilor este bun , nu la întrebuinţarea cea
nefolositoare , ca să zacă înăuntru , ca să se îngroape în pământ . ,, Că nu cel
ce îmi zice : Doamne , Doamne va intra – zice - în împărăţia Cerurilor ” şi
iarăşi : ,, nu vă ştiu pe voi , depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi
fărădelegea ! ’’ Vezi că nici un folos nu este din credinţă când nu ne ştie pe
noi Stăpânul ? Şi către fecioare aceeaşi zice : ,, nu vă ştiu pe voi ! ” . Deci
care este folosul fecioriei şi al sudorilor celor multe , când ne le ştie pe ele
Stăpânul ? În multe locuri aflăm că pentru credinţă nimic nu se învinuiesc ,
iar pentru viaţa cea rea se muncesc . Precum în altă parte pentru viaţă nimic
nu se vinuiesc , iar pentru dogmă răzvrătită pier . Pentru că acestea se ţin una
de alta . Vezi , cum că , când nu facem voia lui Dumnezeu suntem sub
cursa diavolului ? Şi nu numai pentru viaţă , ci şi pentru o neajungere şi o
vină de multe ori intrăm în gheenă , când celelalte bunătăţi ale noastre nu
vor fi deopotrivă . Pentru că şi fecioarele nu s-au vinuit pentru curvie ,
pentru preacurvie , pentru zavistie , pentru pizmă , pentru beţie sau pentru
credinţărea , ci pentru lipsă de untdelemn ; adică n-au făcut milostenie . Că
untdelemn aceasta însemnează . Şi osândiţii aceia ,, duceţi-vă ,
blestemaţilor , în focul cel veşnic ’’ pentru nimic dintru acestea iarăşi nu se
vinuiau , ci şi ei pentru că nu au hrănit pe Hristos ! Vezi că este de ajuns
milostenia de va lipsi să bage în focul gheenei ? Că unde va fi folositor cel
ce nu face milostenie ? Posteşti în toate zilele ? Dar şi fecioarele acelea
atunci , dar nimic nu s-au folosit ! Te rogi ? Şi ce este aceasta ? Fără de
milostenie neroditoare este rugăciunea . Fără de aceasta toate sunt necurate ,
toate sunt nefolositoare ; cea mai multă parte a faptei bune se taie . Că ,, cel
ce nu iubeşte pe fratele său – zice pe Dumnezeu nu îl ştie ! ” . Dar tu cum
iubeşti , nici din acestea mici şi proaste nevoind să-i dai Lui ? Lucrul acesta
este cu care putem să ne asemănăm cu Dumnezeu , cu a milui şi a ne fi
milă . Deci când nu avem acesta , de toate suntem lipsiţi . Nu a zis : ,, de veţi
posti sunteţi asemenea Tatălui vostru ” ; nu a zis : ,, de veţi păzi fecioria ” ci
a zis ,, fiţi milostivi , precum Tatăl vostru cel din Ceruri ” . Deci să dăm
milostenie şi pe aceasta tare , nici dacă vom da o dată şi de două ori să nu
socotim că am împlinit tot ce trebuie . Că în toată viaţa trebuie să facem
aceasta . Fiindcă nu o dată trebuie să plăcem ci totdeauna ; deoarece cel ce
aleargă de va alerga zece stadii şi va lăsa pe cea de pe urmă , tot a pierdut . ;
tot astfel şi noi , dacă începând de la lucruri bune pe urmă ne vom slăbănogi
tot am pierdut , tot am prăpădit . Milostenia şi credinţa să nu-ţi lipsească . ,,
Fericiţi cei milostivi că aceia se vor milui ” . Cel ce are izvor nu se teme .

57
Deci dacă şi noi vom avea izvor pe milostenie , nu ne vom teme . Că izvorul
acesta la băut , la udare , la zidire , la toate ne este nouă folositor . Izvoarele
pe cât se curăţesc , pe atâta se fac mai îndestulate . Aşa şi noi pe cât vom
cheltui , pe atâta cele bune vor răsări . Aurul acesta se face podoaba Bisericii
lui Dumnezeu . Din aurul acesta se face sabia Duhului , sabia prin care se
taie balaurul . Din izvorul acesta ies pietrele scumpe , care împodobesc capul
împăratului .
Deci să nu ne lenevim de atâta bogăţie , ci să aducem milostenie cu
îndestulare , ca să ne învrednicim de iubirea de oameni cea de la Dumnezeu .
Iar milostenia nu numai cu bani se face , ci şi cu lucruri . Precum adică : se
poate şi apărător a fi ; se poate şi mână de ajutor a da ; de multe ori mai
mult şi decât banii a mântuit apărarea . Veniţi dar acum să pornim toate
chipurile milosteniei . Poţi prin bani ? Nu pregeta ! Poţi prin apărare ? Să
nu zici : ,, fiindcă nu sunt bani nimic nu este aceasta ! ” , foarte mare este şi
aceasta . Ca şi cum ai fi dat aur , aşa află-te . Poţi prin căutare ? Fă şi aceasta
. Adică , doctor eşti cu meşteşugul ? Poartă grija pentru cei bolnavi . Şi
aceasta este mare . Poţi prin sfătuire ? Mult mai mare decât toate este
aceasta ! Aceasta este mai bună decât toate sau şi mai mare , pe cât are şi
mai mare folosul ! Că nu foamete a vieţii acesteia dezlegi şi goneşti , ci
moarte cumplită . De această bună lucrare erau foarte plini şi Apostolii . Sau
mică milostenie socoteşti că este a putea pe un suflet care este nedumerire ,
care se primejduieşte de primejdia cea mai de pe urmă , care este cuprins de
aprindere , să-l izbăveşti de boală? Adică vezi pe prietenul cuprins de iubirea
de argint ? Miluieşte pe om ! Se sugrumă ? Stinge-i focul lui . Văzut-ai gol
şi străin ? Gol este cu adevărat şi străin de Ceruri cel ce nu poartă grijă de
viaţa dreaptă . Ia-l în lăcaşul tău , îmbracă-l cu hainele faptei bune . Dă-i
cetatea din Cer .

7.6 Pacea preoţilor în Biserică

Ascultă pe Hristos zicând : ,, vedeţi să nu defăimaţi pe vreunul

dintru aceşti mai mici , că Îngerii lor pururi văd faţa Tatălui Meu care este în
Ceruri ”. Că fiecare credincios are Înger , pentru că şi dintru început fiecare
bărbat din cei vestiţi avea Înger . Precum zice Iacov : ,, Îngerul cel ce mă
hrăneşte şi m-a scos din tinereţile mele !”. Deci dacă avem Îngeri , să ne
trezim , căci ca nişte pedagogi sunt de faţă la noi . Pentru aceasta ne rugăm
şi zicem cerând Îngerul păcii ; şi pretutindeni pace cerem . Că nimic nu este
întocmai cu aceasta . Pentru ce ? Pentru că este mumă tuturor bunătăţilor ,
aceasta este pricină a bucuriei . Pentru aceasta şi Hristos a poruncit Aposto-

58
lilor ca intrând în casa aceasta să zică îndată , ca semn al bunătăţilor ,, că
intrând în casă ziceţi : ,, Pace vouă !” Că de nu va fi aceasta , toate sunt de
prisosit .
Şi iarăşi Ucenicilor zicea : ,, Pace las vouă , pacea Mea dau vouă !” Aceasta
face calea dragostei . Şi nu zice Proiestosul Bisericii aşa simplu : ,, Pace
vouă !” cu ,, Pace tuturor !” Că ce folos este dacă cu acesta vom avea pace ,
iar cu altul război şi vrajbă ? Atâta de bun lucru este pacea , cât ,, fii ai lui
Dumnezeu ” se cheamă făcătorii şi ziditorii ei . Pentru că şi Fiul lui
Dumnezeu pentru aceasta a venit pe pământ ca să împace pe cele de pe
pământ şi pe cele din Ceruri .
Pentru că sunt mulţi carii se bucură pentru cele rele şi Trupul lui Hristos îl
rup mai mult decât ostaşii îl tăiau cu suliţa , sau Iudeii cu piroanele . Rău
acela este mai jos decât acesta . Mădulările acelea tăindu-se iarăşi s-au unit ,
iar acestea de se vor despărţi , dacă aici nu se vor uni , nu se vor mai uni , ci
rămân afară de plinire .
Când vei voi să lupţi pe fratele , socoteşte că pe mădulărele lui Hristos le
lupţi , şi încetează de turbare !
Când intră Proestosul Bisericii , îndată zice : ,, Pace tuturor ” ; când face
cuvânt - ,, Pace tuturor ” ; când blagosloveşte - ,, Pace tuturor ” ; când va
săvârşi jertfa : Pace tuturor ” . Aşadar , cum nu este cu necuviinţă , dacă de
atâtea ori auzind noi să avem pace , avem vrajbă între noi ; şi luând şi dând ,
ne luptăm cu Cel ce dă pacea ?
Zici : ,, şi duhului tău !” şi îl cleveteşti pe el afară ?
Zice Domnul : ,, ori în care cetate veţi intra , intrând în casă să-i uraţi ei ;
şi de va fi casa aceea vrednică , să vină pacea voastră peste dânsa . Iar de nu
va fi vrednică , pacea voastră să se întoarcă la voi !” Hristos voieşte a grăi
prin noi ; deşi în toată cealaltă vreme , suntem deşerţi de Dar , dar nu suntem
acum pentru voi . Că dacă în măgar şi în vrăjitor a lucrat Darul lui
Dumnezeu pentru iconomie şi folosul Israiltenilor , arătat că nici la noi a
lucra nu se va lepăda , ci va primi şi aceasta pentru voi . Cu Cain a voit de a
vorbit pentru Abel , cu diavolul pentru Iov , cu Faraon pentru Iosif , cu
Nabucodonosor pentru Daniil , cu Baltazar pentru acelaşi ; încă şi Magii au
dobândit descoperire , şi Caiafa a proorocit ucigător de Hristos şi nevrednic
fiind – pentru dregătoria Preoţiei . Se zice că şi Aron pentru aceasta nu s-a
leproşat . Căci pentru ce –spune-mi – amândoi cârtind , numai aceea nu s-a
pedepsit? Darul lui Dumnezeu este care lucrează şi la cel nevrednic , nu
pentru noi , ci pentru voi . Deci ascultaţi ce zice Domnul : ,, de va fi casa
vrednică , să vină pacea voastră peste dânsa !” Dar cum se face vrednică ? ,,
De vă vor primi pe voi , zice .
Noi suntem soli ai lui Dumnezeu către oameni .

59
 Cuvântul zice : ,, ascultaţi pe învăţătorii voştri şi vă supuneţi lor , ştiind că
ei priveghează pentru sufletele voastre , ca cei ce vor să dea seama ” .
Iar când se ocărăsc , se întâmplă ca la Samuil : ,, Nu pe tine te-au
defăimat , ci pe Mine !” Cel ce cinsteşte pe Preot şi pe Dumnezeu va
cinsti . Iar cel ce s-a învăţat a defăima pe Preot , cu vreme şi pe Dumnezeu
va ocărî . ,, Cel ce vă primeşte pe voi – zice – pe Mine Mă primeşte !” ,, Şi
pe preoţii Lui – zice – întru cinste să-i aibi !” De aici s-au învăţat Iudeii să
defaime pe Dumnezeu , pentru că au defăimat pe Moise , pentru că îl
împroşcau pe el cu pietre .Căci când cineva se va afla cu evlavie către preot ,
cu mult mai vârtos se va afla către Dumnezeu . Chiar şi preotul de va fi
rău , Dumnezeu văzând că pentru cinstea cea către Dânsul şi pe cel ce
nu este vrednic de cinste îl cinsteşti , El va da ţie răsplătirea ! Că dacă cel
ce primeşte pe Proroc – zice – în nume de Proroc , plata Proorocului va lua ”
şi cel ce cinsteşte şi cel ce se pleacă şi ascultă , anume pe preot .
,, Pe scaunul lui Moise au şezut cărturarii şi fariseii – zice . Deci toate
câte vor zice vouă să faceţi , faceţi . Iar după lucrurile lor nu faceţi !”
Preotul este Îngerul ( adică vestitorul ) Domnului . Pentru că este Scripturii
şi ,, Înger ” şi ,, Dumnezeu ” a-l numi pe Preot , acum zicând : ,, pe
dumnezei să nu-i vorbeşti de rău , şi pe mai marele norodului tău să nu-l
grăieşti de rău , şi ,, buzele preoţilor vor păzi judecată , şi din gura lui vor
căuta dreptate . Că Îngerul Domnului Atotţiitorul este !”
De îl defaimi pe el , nu pe el îl defaimi , ci pe Dumnezeu cel ce l-a
hirotonisit pe el . Şi de unde este arătat că Dumnezeu l-a hirotonisit pe el ?
zice . Prin urmare , dacă tu nu ai această socoteală , nădejdea ta s-a făcut
deşartă . Că dacă nimic nu lucrează Dumnezeu printr-însul , nici Baie
adică Botez n-ai , nici de Taine nu te împărtăşeşti , nici Blagoslovenii nu
dobândeşti . Deci Creştin nu eşti !
Ce dar ? zice – pe toţi Dumnezeu îi hirotoneşte , şi pe cei nevrednici ?
Pe toţi Dumnezeu nu hirotoneşte , dar prin toţi El lucrează , deşi vor fi
nevrednici , ca să se mântuiască norodul . Că dacă prin măgar şi prin
Valaam om spurcat , pentru norod a vorbit , cu mult mai vârtos prin Preot .
Că ce nu face Dumnezeu pentru mântuirea noastră ? Ce nu grăieşte ? Şi prin
cine nu lucrează ? Dacă prin Iuda a lucrat , şi prin cei ce prooroceau , cărora
le zice : ,, Nu vă ştiu pe voi , duceţi-vă de la Mine cei ce lucrează
fărădelegea !” , şi alţii draci au scos , cu mult mai vârtos prin Preoţi va
lucra . Asupra lui Aaron după facerea viţelului s-au sculat Core , Datan şi
Aviron . Ce dar , oare n-au pierit ?
Precum un împărat trimiţând boieri , le dă lor putere şi să bage în temniţă
şi să slobozească – tot astfel şi Hristos trimiţând pe Ucenici , cu puterea

60
iertării păcatelor îi îmbracă pe ei , zicând : ,, Luaţi Duh Sfânt : Cărora veţi
ierta păcatele , se vor ierta ; şi cărora le veţi ţinea , vor fi ţinute ” .
Mare este dregătoria Preoţilor .
Hristos pentru Iudei zice : ,, Pe scaunul lui Moise şed cărturarii şi fariseii .
Deci toate câte vor zice vouă să faceţi , faceţi !” iar acum nu este a zice : ,,
Pe scaunul lui Moise au şezut preoţii ” , ci ,, Pe scaunul lui Hristos !” .
Fiindcă pe învăţătura Aceluia au primit-o ! Pentru aceea şi Pavel zice : ,, În
locul lui Hristos vă rugăm , ca şi cum Dumnezeu s-ar ruga prin noi ”.

7.7 Propovăduirea Adevărului

,, Feriţi-vă de proorocii mincinoşi , care vin la voi în haine de oi , iar pe

dinăuntru sunt lupi răpitori ”.
Iar prooroci mincinoşi îi numeşte aici nu pe eretici , după cât mi se pare
, ci pe cei ce duc viaţa spurcată , dar se acoperă cu fapte bune .
Drept aceea a şi zis Domnul , grăind : ,, după roadele lor îi veţi
cunoaşte pe ei ” .
Că printre eretici este cu putinţă a afla , de multe ori viaţă bună, dar printre
făţarnici , de care vorbim acum , nicidecum . Deci , dacă şi pe aceştia îi
osândeşte , care a zis acestea , pentru că ei se vor schimba mai degrabă .
Firea căii acesteia , pe care au voit a umbla este însă de aşa fel , primejdioasă
, rea şi făţarnică încât omul fuge de osteneli , şi caută numai a se arăta cuvios
; drept aceea şi este mustrat de îndată . Despre făţarnici , dar , şi Pavel ,
arătând zicea că el , cu cuvinte bune , înşală inimile celor fără de răutate . Şi
câtă blândeţe ! Că n-a zis să-i pui la chinuri pe dânşii , şi să nu primiţi
vătămare de la dânşii şi să nu intraţi la dânşii fără de pauză . Iarăşi , să nu
ziceţi că nu este cu putinţă a cunoaşte pe unii ca aceia , că şi prin pilde
omeneşti se spune aşa : ,, au doar se culeg struguri din mărăcini , sau din
scai , smochine ? Aşa tot pomul bun face roade bune , iar pomul cel rău ,
roade rele face . Nu poate pomul bun să facă roade rele , nici pomul rău nu
poate să facă roade bune . Iar ceea ce vrem să spunem , că nu găseşti la
dânşii nici blândeţe , nici omenie , ci numai singure pieile cele de oaie ,
cuvintele . Drept aceea , lesnicioasă este şi cunoaşterea lor . Deci , a zis
acestea , de vreme ce mulţi dintre cei răi se socotesc buni , încât nu poţi să
zici că te-ai înşelat , nici că nu te-ai priceput . Iată , ţi-am arătat ţie cu
dovedire înţelesul cel din cuvântul acesta , întru Hristos Iisus , Domnul
nostru , Căruia i se cuvine slavă în veci , Amin.

61
VIII. Faptele bune în gândirea păstorilor Bisericii

 Cuvânt despre fapta bună pe care , câştigând-o , omul se

mântuieşte :
Sunt patru fapte bune de care se ţine seama la mântuirea omului :
postul , a se ruga adeseori Domnului , lucrarea mâinilor şi curăţenia
trupească ; la acestea patru se împotriveşte diavolul . Prin cea dintâi , adică
prin mâncare , a ispitit pe Adam în Rai .
Prin a doua , nerugându-se Domnului , i-a dat lui Adam ruşine şi teamă de
Dumnezeu şi l-a făcut a se ascunde şi a nu veni înaintea Lui , ca nu cumva ,
închinându-se înaintea lui Dumnezeu , Adam , să primească iertăciune de
păcatul său . Iar după ce a fost izgonit Adam gol din rai , încă şi prin
goliciunea aceea voia diavolul să-l surpe pe om în alt păcat , adică în
deznădejde voia să-l ducă pe el . Dar iubitorul de oameni Dumnezeu , ştiind
mai dinainte facerea de rău a diavolului , a dat lui Adam lucrul , aşezându-l
pe om în Rai , ca să-l păzească şi să-l lucreze , zicându-i : ,, Lucrează
pământul din care ai fost luat ! ” Iar Adam , îngrijindu-se de lucru , a lepădat
meşteşugirea cea rea , a diavolului . Deci , fiind biruit în aceasta , diavolul a
semănat gând rău şi în curăţia trupească , că a făcut a se împodobi fetele lui
Cain şi a făcut să cadă în desfrânare cu dânsele pe fiii lui Set şi a spurcat
curăţia trupească . Drept aceea şi Scriptura zice : ,, Intrat-au fiii lui
Dumnezeu la fiicele oamenilor ”. Că atunci când omul îşi păzeşte trupul
curat , fiu al lui Dumnezeu este , nespurcând făptura mâinii lui Dumnezeu .
Drept aceea , sârguiţi-vă la lucrul mâinilor , ca nu în nelucrare să ne afle pe
noi diavolii şi să ne înşele . Iar de va păzi cineva aceste patru fapte bune :
postul , rugăciunea , lucrul mâinilor , curăţia trupească , este arătat ca
fiu al Luminii şi moştenitor al Împărăţiei cerurilor , întru Hristos Iisus
Domnul nostru , Căruia se cuvine slava .

<< Răbdarea >>

 Printre faptele bune făcute înaintea lui Dumnezeu şi a

oamenilor se numără răbdarea celor mânioşi şi batjocoritori
Un frate l-a întrebat pe un părinte oarecare , zicând : dacă se va întâmpla
să se pornească un frate asupra mea cu mânie sau cu mândrie şi va începe
înaintea oamenilor a mă ocărî , a mă defăima şi a mă batjocori , spune-mi ,
părinte , ce voi face atunci , ca să nu mi se tulbure inima acelui frate , auzind
eu atâta ocară , defăimare şi batjocură înaintea atâtor oameni cinstiţi ?

62
Răspuns-a bătrânul : la o întâmplare ca aceasta ne-a lăsat nouă chip de mare
folos fericitul David , împăratul Ierusalimului , când se ridicase asupra lui cu
mare putere Absalom , feciorul lui şi alerga după el , să-l ajungă şi să-l
omoare şi să-i ia împărăţia . Şi fugind el şi oştenii şi slujitorii casei lui ,
mergea pe sub deal . Iar un om oarecare , ce se chema Semei , a început să
strige în gura mare din acel deal , să-l ocărască şi să-l defaime pe împărat în
auzul lui şi a tuturor slugilor lui . Încă şi cu pietre arunca din deal asupra
împăratului . Iar oştenii şi slujitorii care erau cu împăratul , nemaiputând
suferi ocara şi batjocura acelui om fără de omenie , au grăit împăratului ,
zicând : împărate , pentru ce taci ? Porunceşte să tăiem capul acelui câine rău
, că nu mai putem suferi ocări şi batjocură ca acestea asupra stăpânului
nostru , de la un câine ca acela ! Zis-a lor împăratul : nu , nici un rău să nu-i
faceţi că Dumnezeu îi porunceşte să mă ocărască şi să mă blesteme şi să îmi
zică acele cuvinte . Deci şi tu , fiule , când se va porni un frate cu mândrie
sau cu mânie asupra ta şi te va ocărî şi te va batjocori înaintea oamenilor ,
atunci socoteşte şi zi în gândul tău aşa : acestui frate , Dumnezeu îi
porunceşte să-mi zică mie aceste cuvinte . Şi acestea zicând în gândul tău
îndată se va limpezi şi se va linişti tulburarea inimii tale . Aşa fă , fiule şi vei
fi liniştit .

 Nu te mântuieşti având vedenie în vis ori făcând minuni ci

prin răbdare şi smerenie :
Un sihastru oarecare trăia în adâncul pustiei de treizeci de ani .
Mâncarea lui era o buruiană oarecare , ce creştea în acea pustie . Mai târziu a
început a gândi şi a grăi în sine , zicând : în zadar mă necăjesc de atâţea ani
aici , în această pustie şi nu mănânc decât această buruiană şi nici o
descoperire sau vedenie în vis sau aievea nu văd , sau nici o minune n-am
făcut , precum făceau alţi părinţi înainte de mine . Ci mai bine să las această
pustie fără de nici un folos şi să ies în lume , că şi acolo cel ce vrea să se
mântuiască , se mântuieşte . Aceasta gândind el şi vroind să plece din pustie
în lume , i s-a arătat îngerul Domnului şi stându-i înainte , i-a zis : ce vrei să
faci bătrânule ? Pentru ce primeşti în inima ta acele gânduri şi sfaturi
vrăjmăşeşti ? Adică , pentru că nu faci minuni , să ieşi în lume ? Dar ce
minune mai mare decât aceasta doreşti , că de atâţia ani trăieşti , aici în
această pustie şi Dumnezeu te hrăneşte , te întăreşte , te păzeşte şi nimic nu-
ţi lipseşte ca şi unuia din lavră ? Deci , pentru ce te supui sfatului
vrăjmaşului ? De acum să nu te mai supui gândurilor şi sfatului vrăjmăşesc
şi şezi aici , în acest loc până la sfârşitul tău şi te roagă lui Dumnezeu ca să-ţi

63
dea smerenie şi răbdare ! Iar el fiind întărit de sfatul îngerului , a petrecut
acolo toată vremea vieţii sale şi s-a mântuit .

 Răbdarea unei scârbe este una din faptele bune plăcute lui
Dumnezeu :
Zis-a un bătrân oarecare : fiilor şi fraţilor , să înţelegeţi şi să ştiţi toţi ,
că nici una din faptele cele bune nu este aşa de iubită şi plăcută lui
Dumnezeu , şi de nici una nu se bucură Dumnezeu aşa de mult , ca atunci
când se întâmplă să cadă în vreo scârbă oarecare , ori în ce chip ar fi , iar el
cu mulţumire rabdă bucuros , până la sfârşit . La fel şi de la cel ce este
bolnav cu trupul său , nu cere Dumnezeu , nici cearcă de la dânsul post ,
înfrânare la mâncare şi băutură , sau altă osteneală de nevoinţă a trupului ,
decât răbdare , mulţumire şi rugăciune duhovnicească şi să-i fie mintea şi
gândul pururi la Dumnezeu .
Iar postul şi osteneala trupească le face omul pentru înfrânarea zburdărilor
necuratelor pofte şi a patimilor trupului , că boala trupului este mai presus şi
mai tare decât postul şi decât orice altă nevoinţă şi osteneală a trupului .
Pentru aceasta de la bolnav nu se cere , nici nu se cearcă post , înfrânare şi
alte osteneli , ci datoria lui este să mulţumească pururi , cu osârdie şi cu toată
inima lui Dumnezeu , rugându-se să-i dea răbdare .

<< Postul >>

 Printre faptele care arată îndreptarea se numără şi postul :

Un frate oarecare şedea într-un munte singur în linişte , fără gâlceavă ,
postind , la care mergând un părinte din lavra Calamoschiei , l-a întrebat ,
zicând : spune-mi , frate , de atâta vreme trăind în singurătate , în acest
munte , cu tăcere şi cu post , ce ai săvârşit ? Fratele i-a răspuns , zicând :
mergi acum , avvo şi după cinci zile să vii la mine şi atunci îţi voi spune ce
am săvârşit , şezând aici în singurătate . Şi aşa a mers acel părinte , iar după
ce s-au împlinit cinci zile , iarăşi a venit şi l-a găsit răposat şi în spatele lui o
scrisoare aşa : iartă-mă , frate , că făcându-mi pravila , niciodată n-am lăsat
gândul şi mintea mea pe pământ .

 Un bătrân oarecare , foarte silitor spre mântuirea sa , avea un

frate mai trândav şi mai leneş spre mântuire care văzându-l pe bătrân postind
şi câte şase zile nemâncând , a zis : părinte , eu am citit că postirea multă
aduce mândrie . Bătrânul i-a răspuns : frate , de vom socoti noi aceea , apoi
prin lenevire şi prin nepurtare de griji şi prin nesilinţă, ne va veni umilinţa .
Dacă este aşa , frate , să lăsăm dar pustia şi să mergem de aici în lume să ne

64
luăm femei , să mâncăm carne şi să bem vin ! Amar nouă frate că suntem
înşelaţi şi batjocoriţi de vrăjmaşul . Nouă frate ni se cade în toată vremea şi
în tot ceasul şi tot lucrul nostru să gândim şi să zicem aşa : de mă va certa
Dumnezeu acum cu moartea , oare , ce fapte de îndreptare am ca să arăt
Judecătorului ? Şi ia aminte ce îţi va răspunde ţie cugetul tău . De te judecă
pe tine şi te învinuieşte cu ceva cugetul sau pentru vreun lucru te înalţă
gândul tău , atunci îndată să te laşi de acel lucru şi să te apuci de altul , prin
care să te nădăjduieşti că Dumnezeu îţi va ajuta ţie printr-însul . Căci se
cade călugărului să fie gata în tot ceasul de ieşirea călătoriei sale , când va
ieşi sufletul său din trup . Pentru aceea , frate , ori de mănânci , ori de bei ,
ori altceva de lucrezi , totdeauna zi în gândul tău : oare , de mă va chema
Dumnezeu astăzi , ce voi face , ca să fiu primit şi plăcut Domnului ? Atunci
ia aminte , cum cugetul tău te va sfătui şi te va învăţa ce să faci şi să te sileşti
să faci ce îţi va zice . Iar de te vei îndrepta şi vei începe a petrece cu post , cu
priveghere , cu nevoinţă şi cu osteneală şi după aceea ele vor slăbi , să nu fii
frate , împuţinat la suflet , ci iar începe şi nu înceta a te nevoi şi a păzi
acestea până la moarte . Căci în ce fapte te va găsi moartea , în acele fapte
vei fi judecat . Ori în post , ori în priveghere , în silinţă şi osteneală , ori
în lenevire şi în trândăvie şi într-alte fapte lumeşti nefolositoare şi în
nepurtare de grijă . Pentru aceea , frate , datori suntem în toate zilele , în
toată vremea şi în tot ceasul , a ne cerca şi a ne ispiti , oare la ce sporire a
faptelor bune ne aflăm . Oare sporesc eu în lucrurile şi faptele prin care
să aibă nădejde la mântuirea mea : în priveghere , în rugăciuni , în
post , sau în tăcere liniştită ? Sau mai ales decât toate , în smerenie , căci
aceasta este sporirea cea adevărată a sufletului , ca în tot ceasul să fii mai
smerit şi tuturor plecat , zicând în sine , că tot omul este mai vrednic şi mai
bun decât tine . Fără de această smerenie , departe este călugărul de
Dumnezeu şi fără smerenie nu este nici o nădejde de mântuirea lui . Iar de
vei merge la vreun bătrân ca să-l întrebi de vreun lucru folositor de suflet şi
după rugăciune îţi va zice să şezi , tu închinându-te , zi-i lui cu smerenie :
părinte , spune-mi un cuvânt de învăţătură pntru mântuire şi viaţa veşnică ,
cum s-o dobândesc şi te roagă , părinte lui Dumnezeu pentru mine , că multe
păcate am ! Şi după aceste cuvinte taci cu smerenie şi să nu zici nici un
cuvânt , până nu te va întreba de ceva . De n-ai , frate , umilinţă în inima ta ,
atunci să ştii şi să pricepi , că ai oarecare înălţare în inimă şi ea nu lasă
umilinţă ci îţi împietreşte inima pentru umilinţă . De îţi va lipsi ceva din cele
ce sunt pentru trebuinţa vieţii trupului , nu cere de la oameni , ci mai vârtos
aruncă spre Dumnezeu grija ta şi nu-l uita pe Dumnezeu şi Dumnezeu nu te
va lăsa . Iar cel ce cere de la oameni acela nu are credinţă , căci Dumnezeu
poate să-i ajute şi să-l chivernisească . De îţi va aduce vreun om şi îţi va da

65
ţie ceva de cele ce-ţi trebuie , primeşte cu mulţumire , ca din mâna lui
Dumnezeu , socotind că însuşi Dumnezeu ţi-a trimis acea milă . Iar de îţi va
aduce şi îţi va da vreun lucru ce nu-ţi trebuie , să nu primeşti ca să nu te
ispitească vrăjmaşul să primeşti cele ce nu trebuie ţie . Opreşte-ţi , fiule şi îţi
învaţă ochii tăi a nu uita spre trup străin , şi de s-ar putea nici trupul tău să
nu-l vezi . De îţi va da ţie Dumnezeu umilinţă şi plângere – şi aceasta este
darul cel mai de mare milă al lui Dunezeu – să nu cumva să te înalţi cu
gândul în inimă , socotind că mare lucru faci înaintea lui Dumnezeu , pentru
că plângi şi lăcrimezi , ci mai vârtos te smereşte , te dosăteşte , te defaimă şi
te ocărăşte , căci Dumnezeu când îl vede pe om înălţându-se cu gândul şi
lăudându-se în inima sa pentru plângerea şi lacrimile ce le-a dobândit ,
atunci ia de la dânsul umilinţa , plângerea şi lacrimile şi se învârtoşează şi se
împietreşte ca piatra inima lui . Şi aşa îl lasă şi îl părăseşte Dumnezeu , ca să
se smerească şi să-şi cunoască neputinţa . De nu ai frate smerenie
duhovnicească nevoieşte-te şi te sileşte de-ţi câştigă măcar smerenia cea
trupească şi din smerenia cea trupească îţi va veni smerenia cea
duhovnicească . Iar fără de smerenie , în zadar îţi este osteneala . De vei
merge la vreun părinte duhovnicesc şi îl vei întreba vreun cuvânt de folos
sufletesc , sileşte-te , fiule , să faci cele ce ţi-a zis acel părinte , iar peste
puţin de vei slăbi şi nu le vei face , sau le vei uita , să nu-ţi fie greu a merge
şi a-l mai întreba acel cuvânt . Că cel ce nu se leneveşte a merge şi a întreba ,
dorind să audă cuvântul de învăţătură , acela măcar şi de nu poate să
împlinească şi să facă cuvântul şi învăţătura pe care o aude , însă auzind ,
dobândeşte umilinţă şi smerenie în inima lui prin care se află şi dobândeşte
folos . Iar cel care nici nu doreşte să audă cuvântul de învăţătură , nici nu
întreabă pe nimeni , acela nici nu face şi nici nu-i vine umilinţă şi smerenie
în inimă şi nici nu dobândeşte folos şi milă . De te va lăuda un om , fiind tu
de faţă , atunci îndată adu-ţi aminte de păcatele tale şi zi-i lui aşa : iartă-mă !
Şi te roagă lui Dumnezeu în gându-l tău zicând : Doamne , acopere-mă şi mă
izbăveşte de lauda aceasta ! De vei cădea în curvie şi va fi aproape de tine
acel loc unde trăieşte acel obraz cu care ai căzut , fugi şi te depărtează căci
nu te vei putea pocăi , fiind aproape de acel loc . De vei vedea cu ochii tăi pe
un frate făcând curvie , sau alt păcat , să nu-l osândeşti , ci fă rugăciunea
către Dumnezeu pentru dânsul , zicând : Doamne , păzeşte-l pe fratele meu
şi pe mine de înşelăciunea aceasta ! Şi zi : blestemat să fii tu , diavole , că al
tău lucru este acesta , căci fratele meu n-ar fi făcut aceasta , de nu l-ai fi
înşelat ! Întăreşte-ţi inima şi te păzeşte să nu-l osândeşti , ca să nu se
depărteze de la tine Duhul Sfânt . De va cleveti cineva către tine pe fratele
său , să nu adaugi cuvânt la clevetirea lui , ci taci , ori zi aşa : eu , frate ,
însumi mă aflu foarte păcătos şi osândit , aşa încât nu îndrăznesc şi nici nu

66
pot să osândesc pe alţii ; şi aşa vei mântui şi sufletul aceluia şi pe tine de
osândire . De vei cădea într-o boală şi vei cere ceva de la cineva şi nu-ţi va
da , ia aminte ca nu cumva să te scârbeşti cu inima spre dânsul , ci zi în
gândul tău aşa : de aş fi fost eu vrednic să mi se dea ceea ce am poftit şi am
cerut de la acel om , i-ar fi grăit Dumnezeu în inima lui şi îndată mi-ar fi dat
ce am cerut ; însă amar mie , că nu sunt vrednic . Trei cete erau desăvârşite
între sfinţii părinţi : cei dintâi nu primeau uşor de la cineva ceva . Cei de
mijloc nu cereau de la nimeni să le dea ceva . Cei mai de pe urmă , de le
aducea cineva ceva şi le da de bună voie lor pentru Dumnezeu , ei primeau şi
luau cu mulţumire , ca din mâna lui Dumnezeu trimisă lor . De vei fi , frate ,
neputincios şi nu poţi lucra ca să –ţi câştigi cu osteneala mâinilor tale hrana ,
îmbrăcămintea şi trebuinţa ta , atunci să ceri cu smerenie cele ce îţi trebuie ,
de la creştinii cei iubitori de Dumnezeu , defăimându-ţi şi ocărându-ţi însuţi
ticăloşia ta . De-ţi va trimite Dumneezu lacrimi şi umilinţă , în puţină vreme
sau în multe zile , atunci să laşi tot lucrul mâinilor tale şi dacă cunoşti că îţi
este de folos , petreci în acea umilinţă , pentru că îţi este aproape ziua morţii
tale şi pentru aceasta ţi-a trimis Dumnezeu umilinţă şi lacrimi , ca prin
acestea să afli milă . Căci precum diavolul mai vârtos , la sfârşitul vieţii
omului , se sileşte să-l piardă , aşa şi Dumnezeu , la sfârşitul vieţii omului cu
o pricină îl mântuieşte . Sculându-te din somn , întâi proslăveşte pe
Dumnezeu cu buzele tale şi îndată începe-ţi rugăciunea şi pravila ta cu toată
smerenia şi umilinţa , cu luare aminte , cu tot gândul tău şi cu frica lui
Dumnezeu , ca şi cum ai sta de faţă înaintea lui Dumnezeu şi cu Dânsul
vorbind , de vreme ce mintea omului întru cele ce se îndreaptă de dimineaţă ,
întru acelea petrece şi peste zi . Precum este şi piatra morii : ce bagi într-ânsa
dimineaţa , aceea macină şi peste zi , ori grâu ori neghină . De vei vedea în
vis nălucindu-se ţie o femeie oarecare , cu ochii , cu faţa şi vorba
înşelătoare , după ce te vei deştepta din somn păzeşte-te , frate , şi ia aminte
să nu-ţi fie gâdul tău la dânsa , pentru că gândul la ea îţi va spurca sufletul .
Când te vei culca pe patul tău , fiule , adu-ţi aminte de mormântul tău , în
care o să zaci peste puţină vreme , zicând în tine : nu ştiu , voi ajunge
dimineaţa să mă scol , sau nu . Mai înainte de culcare roagă-te Domnului
Dumnezeu cu toată osârdia , cu smerenia inimii şi aşa însemnându-ţi faţa ta
cu semnul Cinstitei Cruci , culcă-te ! Şi după ce te vei culca , ia aminte ca nu
cumva să gândeşti ceva lucru spurcat şi necuvios , nici la vreun obraz
femeiesc să nu gândeşti în gândul tău , măcar de ar fi femeie sfântă , ci mai
vârtos rugându-te lui Dumnezeu , gândeşte-te la ziua judecăţii , cum o să stai
înaintea Prea Dreptului Judecător şi să dai răspuns de toate faptele ,
cuvintele şi gândurile . Că ce gândeşte omul ziua , în gândul său , aceea s-a
obişnuit a i se năluci noaptea , în vis . Sunt duhuri necurate spre acea treabă

67
rânduite de satana lor , care, dacă se culcă omul , mai ales călugărul , pe
patul lui , şed lângă dânsul şi-i aduc în gând aducerea aminte de oarecare
femeie şi de spurcăciunea ei şi-i aprinde trupul lui spre spurcata poftă
trupească , până îi spurcă inima şi sufletul . La fel şi îngerii sunt rânduiţi de
la Dumnezeu , care şed lângă om , şi-l păzesc de laţurile şi mrejele
vrăjmaşului . De te va îndemna inima ziua şi noaptea , zicând : scoală-te şi te
roagă lui Dumnezeu , atunci să ştii că sfântul înger al lui Dumnezeu care te
păzeşte , acela îţi grăieşte ţie : scoală-te şi te roagă !
De vei lucra ceva de obşte împreună cu fraţii , să nu cumva să te arăţi tu cum
că lucrezi mai mult decât alţii ; iar de te vei lăuda , îţi pierzi plata ta .
Păzeşte-te , fiule , de vorbă multă , de vreme ce tăcerea cu înţelepciune este
mai bună , iar vorba multă , măcar de se întâmplă uneori de este şi de folos ,
se amestecă în ea şi cuvinte nefolositoare . Păzeşte-te , fiule , în vorbele tale ,
să nu te căieşti după ce ai vorbit , căci mulţi pentru vorba lor şi-au pierdut
cinstea , iar alţii şi viaţa . De vei avea un lucru în chilia ta şi va veni ceasul
de rugăciune , să nu cumva să zici : să mai las puţin până voi săvârşi acest
lucru , ci îndată scoală-te , fiule şi închinându-te lui Dumnezeu te roagă Lui
cu osârdie , ca să-ţi îndrepteze Domnul viaţa , să te păzească şi să te
izbăvească de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi şi să te învrednicească
Împărăţiei Sale .

<< Rugăciunea >>

 Zis-a un bătrân : omul are trebuinţă să se teamă de judecata lui

Dumnezeu , să urască păcatul , să iubească fapta bună şi să se roage lui
Dumnezeu .

 Un frate l-a întrebat pe un bătrân : pentru ce , când stau la

rugăciune , mai mult mă trage gândul la alte griji ? Şi i-a răspuns bătrânul :
diavolul dintru început nevrând să se închine Dumnezeului tuturor , s-a
lepădat din ceruri şi străin s-a făcut de Împărăţia lui Dumnezeu . Pentru
aceasta se sileşte şi pe noi să ne tragă de la rugăciune la alte zăbăvi , vrând
să lucreze şi în noi ceea ce a pătimit .

 Privegherea - veghind prin rugăciune la curăţenia inimii şi

a minţii ne vom ţine pe calea mântuirii .

Importanţa privegherii cu rugăciune : ,, rugaţi-vă ca să nu cădeţi în

ispită ” rezultă din această întâmplare şi din acest sfat dat de un bătrân : Un

68
frate l-a întrebat pe un bătrân , zicând : ce voi face , avvo , că mă supără
pururi gândurile curviei şi nu-mi dau odihnă nici măcar un ceas şi pentru
aceasta mare scârbă are sufletul meu ! Răspuns-a lui bătrânul , zicând :
fiule , doctoria acestei boli , adică a gândurilor spurcate , este aceasta : când
vei simţi că-ţi seamănă diavolul gânduri spurcate în inimă , nu le primi , nici
nu le lăsa să înceapă a se înrădăcina în inima ta , ci îndată mută-ţi gândul tău
la orice lucru şi aşa nu vor putea prinde rădăcină gândurile vrăjmaşului . Iar
de vei lăsa cât de puţin şi nu-ţi vei muta gândul într-altă parte , alt lucru
oarecare , atunci acel gând spurcat îndată prinde rădăcină şi începe pofta
necurăţiei . Căci obiceiul vrăjmaşului diavol aşa este : aruncă gânduri
necurate şi le samănă în inima noastră , însă nu se sileşte spre săvârşirea
răutăţii ci ne lasă în voia noastră , ori să primim gândurile şi sfaturile lui , ori
să nu le primim . Zis-a fratele : dar ce voi face , părinte , că eu sunt foarte
neputincios şi nu pot să stau împotriva spurcatelor gânduri ? Răspuns-a
bătrânul : păzeşte–te , fiule , pricepe şi cunoaşte gândurile şi sfaturile
vicleanului vrăjmaş , care când le vei simţi sămănându-se în inima ta , nu le
răspunde , nici nu zăbovi cu dânsele , ci îndată scoală-te şi te închină lui
Dumnezeu până la pământ , rugându-te aşa : Doamne , Iisuse Hristoase ,
Fiul lui Dumneezu , ajută-mi şi mă miluieşte , pe mine păcătosul !
Zis-a lui fratele : eu părinte , aceasta mă silesc şi o zic , dar nu simt folos şi
umilinţă în inima mea , fiindcă nu este în limba noastră această rugăciune şi
nu înţeleg ce zic şi ce mă rog . Zis-a lui bătrânul : fiule , nu te îndoi de
aceasta , că nu este pe limba ta şi nu înţelegi ce zici , sileşte-te cu tot
dinadinsul şi zi-o şi Dumnezeu îţi va ajuta ţie . Căci precum a zis avva
Pimen şi alţi mulţi sfinţi părinţi , că şi descântătorii care descântau şi cheamă
şerpii şi vin , nici aceia nu înţeleg ce zic , căci acel descântec nu-l zic în
limba lor , însă auzind descântecul vin şi se supun , că înţeleg puterea acelor
cuvinte .
Aşa şi noi , fiule , măcar de nu sunt în limba noastră acestea şi nu le
înţelegem , însă dracii auzind că zicem noi cuvintele şi înţelegând ei puterea
lor fug şi se depărtează .

 Un frate era în mare război şi supărare de gândurile desfrânării

şi a mers la un stareţ mare şi-l ruga pe el , grăind : ,, Fă bine şi te roagă
pentru mine , că mă supără foarte mult războiul desfrânării ”. Deci , s-a rugat
stareţul pentru dânsul . Apoi a venit iarăşi a doua oară la stareţ şi acelaşi
cuvânt i-a zis . Asemenea şi stareţul nu se lenevea a ruga pe Dumnezeu
pentru dânsul şi a zice : ,, Doamne , arată-mi mie şederea fratelui acestuia şi
din ce parte se năvăleşte satana asupra lui , că m-am rugat şi n-a aflat odihnă
”. Şi Dumnezeu i-a descoperit lui despre dânsul . Că l-a văzut pe el şi pe

69
demonul desfrânării şezând aproape de el şi bârfind împreună . Iar îngerul
cel trimis lui spre ajutor , departe strigând şi mâniindu-se asupra fratelui , că
nu se îndrepta spre Dumnezeu , ci se îndulcea cu cugetele şi tot gândul său îl
da vrăjmaşului . Deci , a cunoscut stareţul că de la fratele este pricina . Şi i-a
zis lui : ,, Tu te laşi supus , şi te împrieteneşti cu gândul tău şi , de aceea ,
pătimeşti ”. Şi la învăţat pe dânsul , că se cade a se împotrivi gândurilor . Iar
fratele , aşa făcând , cu rugăciunea stareţului a aflat odihnă .

 Cuvânt al preacuviosului părintelui nostru Efrem Sirul ,

despre rugăciune :
Fericit lucru , cu adevărat , este a nu păcătui , iar dacă vreunii vor
păcătui , să nu deznădăjduiască , ci să plângă pentru cele în care au păcătuit ,
ca prin plâns , iarăşi , să dobândească fericirea . Deci , bun lucru este
totdeauna a ne ruga şi a nu ne îngreuna şi rugându-ne a nu slăbi , după cum a
zis Domnul şi apoi Apostolul : ,, neîncetat rugaţi-vă , adică noaptea şi ziua şi
în tot ceasul ” . Şi nu numai când intri în biserică , iar în celelalte ceasuri să
fii fără de grijă , ci ori de lucrezi , ori de dormi , ori de călătoreşti , ori de
mănânci , ori de bei , ori de zaci , să nu-ţi curmi rugăciunea ta , că nu ştii
când va veni Cel ce va cere sufletul tău de la tine . Să nu aştepţi Duminica
sau sărbătoarea sau un anume loc , ci , precum a zis Proorocul David : ,, în
tot locul stăpânirii Lui ” . Deci , ori în biserică de eşti , ori în casa ta , ori la
ţarină , ori vite de paşti , ori clădiri de faci , ori la ospeţe de te afli , de
rugăciune să nu te depărtezi . Iar când poţi , pleacă-ţi şi genunchii , iar când
nu poţi , roagă-te cu mintea şi seara şi dimineaţa şi în amiază-zi . Dacă
rugăciunea ta va merge înaintea muncii şi , sculându-te din pat , mişcările
tale cele dintâi prin rugăciune se vor face , atunci şi păcatul nu află intrarea
în sufletul tău . Rugăciunea este păzitoare a întregii înţelepciuni , a mâniei
pedepsire , a îngâmfării umilire , a pomenirii de rău curăţire , a invidiei
surpare , a păgânătăţii îndreptare . Rugăciunea este putere a trupurilor ,
ocârmuire a casei , buna aşezare a cetăţii , tărie a împărăţiei , biruinţa în
războaie , întemeierea păcii . Rugăciunea este pecete a fecioriei , credinţă a
nunţii , armă a călătorilor , a celor ce dorm păzitoare , a celor ce priveghează
îndrăzneală , a plugarilor bună aducere de roade , a corăbierilor mântuire .
Rugăciunea este ajutătoarea celor ce se judecă , slăbire a celor legaţi , inimă
bună a celor întristaţi , dulceaţă a celor ce se bucură , mângâiere a celor ce
plâng , praznic al celor ce nasc , cunună a celor căsătoriţi , îngropare a celor
ce mor . Rugăciunea este vorbirea cu Dumnezeu , întocmai cinstire cu
îngerii , a bunătăţilor sporire , abatere de la răutăţi , îndreptarea păcatelor .
Rugăciunea lui Iona , i-a făcut casă în pântecele chitului , iar pe Ezechia din

70
porţile morţii la viaţă l-a întors . Tinerilor din Babilon , văpaia cuptorului în
stropi de rouă a prefăcut-o , iar Ilie , prin rugăciune , a legat cerul să nu
plouă trei ani şi şase luni . Vedeţi fraţilor câte poate rugăciunea . În toată
viaţa oamenilor nu este altă avere mai cinstită decât rugăciunea . De aceasta
niciodată să nu vă depărtaţi . Ci , să ne rugăm , ca nu deşartă să se facă
osteneala noastră , precum a zis Domnul : ,, când staţi , rugându-vă , lăsaţi
orice aveţi asupra cuiva , ca şi Tatăl vostru cel ceresc să vă lase greşelile
voastre ” . Vedeţi , fraţilor , că în zadar ne ostenim , rugându-ne , dacă avem
vrajbă cu cineva . Şi iarăşi Domnul zice : ,, dacă îţi vei aduce darul tău la
altar şi acolo îţi aduci aminte că are cineva ceva asupra ta , lasă-ţi darul tău
înaintea altarului şi , ducându-te , împacă-te întâi cu fratele tău şi atunci ,
venind , adu-ţi darul tău ” . Aşadar , arătat este că , dacă nu vei face aceasta
mai întâi , toate câte aduci sunt neprimite . Iar dacă vei face porunca
Stăpânului , atunci cu îndrăzneală roagă-te Domnului zicând : ,, lasă-mi ,
Stăpâne , datoriile mele , împlinind porunca ta ” . Şi-ţi va răspunde Iubitorul
de oameni : ,, dacă ai lăsat , îţi las şi eu . Dacă ai iertat îţi iert şi eu ale tale ,
că stăpânire am pe pământ să iert păcatele . Lăsaţi şi se va lăsa şi vouă .

 Cuvânt despre folosul pomenirii morţilor :

Un oarecare om din Cipru a fost robit şi , ducându-l pe el în Persia ,
acolo l-au închis pe el în temniţă . Iar , scăpând unii de acolo şi venind în
Cipru , părinţii lui i-au întrebat dacă nu cumva l-au văzut pe dânsul . Şi
răspunzând , le-au spus lor că a murit . Şi încă noi , au zis ei , cu mâinile
noastre l-am îngropat pe el . Dar nu fusese acela de care l-au întrebat ei , ci
altul care semăna cu el ; încă le spusese lor ziua şi luna în care murise el .
Deci părinţii îi făceau lui , ca pentru un mort , pomeniri , trei Liturghii pe
an . Iar , după ce au trecut patru ani , omul acela robit , fugind de la perşi , a
venit în Cipru . Şi i-au zis lui părinţii săi : ,, noi auzisem că ai murit şi îţi
făceam pomenire de trei ori pe an ” . Şi auzindu-i pe ei spunând aceasta , i-a
întrebat pe ei , în care lună şi în care zi făceau aceasta . Iar ei i-au spus : ,, la
Sfânta Naştere a lui Hristos , la Sfintele Paşti şi în Sfânta zi a Cincizecimii ”.
Deci el le-a zis lor : ,, întru aceste trei zile ale anului , venea la mine cineva
în haine albe ca soarele şi mă slobozea pe mine din lanţ şi din temniţă şi
umblam toată ziua şi nimeni nu mă cunoştea pe mine . Iar a doua zi , iarăşi
mă aflam purtând lanţuri .

 Cuvânt despre cei morţi :

Se cade a se face pentru cei morţi , pomeniri : la trei zile , la nouă zile
şi la patruzeci de zile , cu cântări , cu rugăciuni şi cu milostenie la săraci .
Deci , după trei zile , facem pomenire , pentru că a treia zi după moarte

71
omului i se schimbă chipul . La a noua zi , facem pomenire , pentru că de
atunci începe a i se risipi omului făptura , rămânând numai inima . Iar la
patruzeci de zile facem pomenire că atunci şi inima începe să piară . Că şi la
zămislirea omului , în acest chip se alcătuieşte pruncul , adică : a treia zi se
închipuieşte inima , a noua zi începe alcătuirea trupului , iar la patruzeci de
zile toate mădularele trupului încep a se închipui . Deci , ştiind dumneze-
ieştii Părinţi că pomenirile pentru cei morţi , adică , milosteniile şi
slujbele , mare ajutor şi folos dau celor adormiţi , luând rânduiala
aceasta de la Sfinţii Apostoli . Însă aceasta o grăiesc pentru cei
credincioşi . Pentru cei necredincioşi , însă , chiar de ar da cineva la
săraci averea a toată lumea , nu va spori nimic , că cel ce , când era viu ,
a fost vrăjmaş lui Dumnezeu , arătat este că şi după moarte este lăsat de
mila lui Dumnezeu , că nu se află nedreptate la Dumnezeu . Că drept
este Domnul şi iubeşte şi va răsplăti fiecăruia după faptele lui .

<< Dragostea >>

 Cuvânt al Sfântului Maxim despre dragoste :

Deplina dragoste este aceea ce nu deosebeşte pe om zicând : ,, pe acela
îl ştiu , iar pe celălalt nu-l ştiu ” . Sau : ,, acesta mă laudă , iar acela mă
blestemă ” . Ci , spre firea ta de om privind de-a pururea pe toţi oamenii
întocmai să-i iubeşti , pe prieteni , adică , şi pe vrăjmaşi , pe cei buni şi pe
cei răi , ca să fii desăvârşit înaintea lui Dumnezeu . Şi de la vrăjmaşi să rabzi
răutăţile cele aduse asupra ta şi nicidecum să nu gândeşti că de la ei îţi este
făcut răul , ci de la diavolul , pentru păcatele noastre . Drept aceea şi
Domnul nostru Iisus Hristos , arătându-şi dragostea Sa faţă de noi , a pătimit
pentru toţi oamenii şi tuturor la fel le-a dăruit nădejdea Învierii , întru care
nădejde vrednic se face fiecare , ori de cinste ori de osândă . Că robii lui
Hristos îi iubesc pe toţi , curat , măcar că ei nu sunt iubiţi de toţi . Iar
prietenii lumii acesteia , nu iubesc din inimă pe nimeni . Iar oamenii
duhovniceşti păzesc până la sfârşit dragostea cea de Dumnezeu alcătuită .
Deci , să vă sârguiţi a iubi pe tot omul din sufletele voastre , că aceasta este
porunca Domnului . Iar dacă nu puteţi să o păziţi , măcar pe nimeni să nu
urâţi , ca să primiţi harul de la Hristos Dumnezeu , Căruia este slava în vecii
vecilor ! Amin .

 fapta cea bună este să primeşti dragostea , îngrijirea şi

sfatul fraţilor tăi în Domnul
Iată împortanţa faptei acesteia şi iată unde a dus neascultarea32 :

72
 Era un părinte bătrân în Schit şi căzând într-o boală mare , îi slujeau lui
fraţii . Iar el văzând că pururea se ostenesc şi se necăjesc fraţii pentru dânsul
slujindu-i la boală , s-a sfătuit în sine , zicând : decât să se ostenească şi să se
necăjească fraţii , slujindu-mi mie la boală , mai bine să merg eu în Egipt , la
o rudenie oarecare a mea . Deci gătindu-se el , voia să meargă aşa bolnav
precum era . Avva Moise şi cu alţi părinţi îl sfătuiau zicând : lasă-te părinte ,
nu merge în Egipt căci vei cădea în curvie ! Iar el auzind acestea , s-a supărat
pe ei zicând : dar nu vedeţi că zilele vieţii mele au trecut peste optzeci de ani
şi trupul meu s-a vestejit şi a amorţit . Cum gândiţi şi grăiţi acestea despre
mine ? Si neascultând sfatul părinţilor , a plecat şi a mers în Egipt , la
rudenia lui . Şi auzind de dânsul iubitorii de Hristos creştini , îi aduceau
hrană şi cele ce îi trebuiau . Auzind şi o fecioară oarecare , iubitoare de
Hristos de venirea acelui părinte , s-a bucurat foarte . Pentru dragostea lui
Hristos venea acea fecioară de multe ori la dânsul şi-i slujea ca unui părinte
bătrân şi sfânt . După câtăva vreme s-a ridicat din boală iar din lucrarea şi
meşteşugirea şi înşelăciunea diavolului , s-a poticnit şi a căzut cu acea
fecioară în păcatul curviei , şi îndată a luat ea şi a zămislit în pântece .
Oamenii văzând-o cu pântecele mare , au adus-o la judecător şi judecătorul a
întrebat-o cu cine a greşit şi cine este acel ce a stricat-o . Iar ea a spus ,
zicând : sihastrul cel bătrân de care aţi auzit că a venit bolnav de la Schit ,
acela m-a stricat . Judecătorul auzind aceasta despre acest părinte bătrân şi
sfânt , n-a crezut-o . Bătrânul însă auzind că a chemat judecătorul pe fată şi a
întrebat-o cu cine a greşit şi cine a stricat-o , a spus ea cu cine a greşit dar n-
au crezut-o . S-a sculat el singur şi s-a dus la judecător şi a spus el însuşi şi a
mărturisit păcatul lui înaintea tuturor , zicând : cu adevărat , eu am făcut
acest păcat , eu am greşit , au am stricat acestă nevinovată fecioară , eu sunt
vrednic de pedeapsă , iar ea este nevinovată . Ci vă rog , dacă va naşte
pruncul ce este zămislit într-însa , să-l ţină şi să-l păzească până îl va înţărca
şi după ce îl va înţărca să mi-l dea mie şi ea să rămână nevinovată şi fără nici
o grijă . Atunci a zis judecătorul cu toţi împreună : bine ai zis , părinte , aşa
să fie ! Şi aşa a şi făcut . Căci fata a născut prunc de parte bărbătească şi l-a
ţinut până l-a înţărcat , iar după ce l-a înţărcat , l-a dus şi l-a dat lui , fiindcă
a aşteptat şi el acolo până la aceea vreme . După ce i-a dat pruncul şi a venit
vremea praznicului Schitului , s-a sculat şi a plecat de acolo luând pruncul
cu sine şi a venit la Schit în ziua praznicului , fiind adunată mulţime de
părinţi şi oameni . Intrând în biserică cu copilul în braţe s-a închinat
părinţilor cu glas mare , zicând : iertaţi-mă , părinţi sfinţi , că eu am călcat
porunca voastră şi nu v-am ascultat când mă sfătuiaţi să nu ies în lume că voi
cădea în curvie . Iată , aceasta este rodul neascultării ! Păziţi-vă , fraţilor şi
vă rugaţi lui Dumnezeu pentru mine păcătosul , că eu iată , acum la

73
bătrâneţele mele am pătimit aceasta . Iar părinţii auzind şi văzând aceasta ,
au plâns toţi şi s-au rugat lui Dumnezeu pentru dânsul . El , după ce a ieşit
din biserică , a mers la chilia lui şi iarăşi a pus început vieţii sale , rugându-
se lui Dumnezeu , căindu-se şi plângând în toate zilele .

<< Milostenia >>

 Cuvânt al Sfântului Antioh despre milă , dobândă şi iubirea

de arginţi :
Cel ce ia dobândă , cel ce ia mită , ca şi iubitorul de arginţi şi răpitorul
sunt ca o căruţă cu patru cai , având ca vizitiu pe satan cel mândru , căruţă pe
care Dumnezeu a surpat-o . Satan adună încă pe toţi cei ce-l urmează , spre a
lor pierzare . Deci , nu se cade celor ce au minte a fi purtaţi , de vrăjmaşul ,
ca nu împreună cu el să ajungă în groapă şi în focul cel veşnic , ci în viaţă ,
spre mai bine , să se îndrepteze , precum şi Apostolul zice : ,, Având hrană şi
îmbrăcăminte , să fim îndestulaţi cu acestea ” . Iar cei ce vor să se
îmbogăţească , au parte de nenorociri şi de cursele vrăjmaşului , nepăzind
poruncile apostoleşti , iar , mai bine zis , ale lui Dumnezeu , care grăieşte : ,,
să nu câştigaţi nici aur , nici argint , nici să vă îngrijiţi ce veţi mânca sau ce
veţi bea şi cu ce vă veţi îmbrăca ! ” . Că pe cel ce adună bogăţie pe această
cale , îl surpă Dumnezeu şi cu ale sale picioare îl calcă . Încă şi în cartea
Proverbelor , înfruntă pe cel ce ia mită , zicând : ,, cel ce iubeşte argintul , nu
se va sătura de argint ; şi să nu apuci de la cel sărac , că sărac este şi nu ştie
umbla ”. Că zice Domnul : ,, mai bine este a da , decât a lua ” . Iar în Lege
zice : ,, să nu dezvinovăţiţi pe cel necurat , pentru mită , şi nici să nu iei mită
, fiindcă mita creşte şi orbeşte ochii celor ce văd ” . Că şi Samuil , ţinând
porunca Legii , grăia către norod : ,, Oare din mâinile voastre am luat
izbăvirea ? Iată martor este Domnul , că n-a ajuns mită în mâinile mele ” .
Iar proorocul Amos , mâniindu-se pe judecători , zicea : ,, Mită aleasă de la
săraci aţi luat ” . Iar Isaia , ocărând cetatea zicea : ,, dregătorii tăi iubesc mita
, dispreţuind răsplătirile . Vai celui ce face dreptate celui necurat pentru mită
, şi lucrul cel drept pe nedrept îl ia de la omul drept ” . Şi iarăşi : ,, pierzător
lucru este dobânda pentru însuşi sufletul celui ce ia , iar cel ce nu iubeşte
dobânda viu va fi ” . Şi iarăşi : ,, cel ce primeşte mită fără dreptate nu se va
îndrepta înaintea lui Dumnezeu . Că mai bun este numele bun , decât bogăţia
cea multă ” .
Iar David se ruga lui Dumnezeu , zicând : ,, să nu pierzi , cu cei
necredincioşi , sufletul meu ” . Oare vezi că Scriptura numeşte , pe ucigaşi şi
pe primitorii de daruri bărbaţi ai sângelui şi fără de lege ? Încă asemenea cu
aceasta a zis Domnul : ,, nebunule , întru această noapte sufletul tău vor să-l

74
ceară de la tine , dar cele ce le-ai gătit ale cui vor fi ? ” . Nebuni numeşte pe
cei ce-şi pun nădejdea în bogăţia cea pieritoare . Şi iarăşi David zice : ,,
pleacă inima mea spre învăţăturile tale , iar nu la dorinţa de câştig ” . Încă şi
Iov , arătându-şi curăţia , zicea : ,, au doară , mâna mea s-a atins de mită ? ” .
Şi însuşi Domnul ne porunceşte , grăind : ,, luaţi aminte şi vă păziţi de toată
lăcomia , că nu din bogăţia omului este viaţa lui , ci precum este scris : ,,
dreptul prin credinţă va fi viu ! ” .

 Cuvânt al Sfântului Antioh , despre lăcomie :

Zis-a Domnul : ,, nimeni nu poate sluji la doi domni , că ori de unul nu va

griji , iar de altul se va ţine , sau pe unul va urâ şi pe celălalt îl va iubi , nu
puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona ”, adică bogăţiei şi a vă slobozi
de păcat , ca să vă faceţi robi ai dreptăţii . De trece bogăţia alături , nu vă
lipiţi inima de ea . Că amar este păcătosului celui ce umblă pe două căi . De
vreme ce , după Lege , de va fi o parte stricată şi o parte curată , apoi necurat
este tot . Asemenea şi lacomul nu are saţiu , măcar de are multe averi . Când
multe câştigă , iarăşi mai multe pofteşte şi niciodată nu încetează din această
deşartă poftire . Unul ca acesta nu aşteaptă sfârşitul vieţii , nici nu ştie că
este ca un străin în această viaţă . Drept aceea , şi el , cu cei fără de lege se
va rândui . Că acesta e părtaş bogatului căruia i-a rodit ţarina . Şi , bine zic
cărţile de unii ca aceştia : ,, că precum iadul şi pierzarea nu se satură ,
asemenea şi ochii omului nesăţioşi sunt ” . Iar apostolul vrând să
tămăduiască o boală ca aceasta a lăcomiei , îi cheamă pe bogaţi , zicându-le :
,, veniţi acum , voi , bogaţilor , plângeţi şi vă tânguiţi de necazurile care vor
să vină asupra voastră . Bogăţia voastră a putrezit şi hainele voastre le-au
mâncat moliile ” . Iar David pentru unii ca aceştia zice : ,, ca un chip trece
omul , dar în zadar se tulbură . Strânge comori şi nu ştie cui le adună pe ele –
psalmul 38 , 9-10 . Că de-a pururea adună şi după aceea , alţii le află şi aceia
toţi ucenici ai diavolului se fac, că în stricăciune şi în pierzare au căzut . Şi
Apostolul , iar îi învaţă , zicând : ,, fugiţi de lăcomie , care este a doua slujire
la idoli , pentru care vine mânia peste fiii neascultători ’’ . Deci bine este a
nu se îngriji de nebuna laudă ce vine din bogăţie , ci a dori slava cea din
Evanghelia lui Dumnezeu . Că cel ce-şi eliberează gândul de lăcomie poate
să vadă meşteşugurile vrăjmaşului . Că s-a zis şi în Proverbe : nu ajută celor
fără de minte bogăţia , iar dreptatea izbăveşte de la moarte . Că mai bun este
lor numele cel bun , decât bogăţia cea multă .
Şi pe cel ce vinde grâul scump îl blesteamă poporul , iar peste capul celui ce
dăruieşte stă binecuvântarea . Că cel ce nădăjduieşte în bogăţie , degrabă va

75
cădea , iar cel ce sprijineşte pe cei nevoiaşi , acela va înflori ” . Iar Domnul a
zis despre cel ce voia să-şi strice jitniţele sale şi mai mari să le zidească : ,,
nebunule , întru această noapte îngerii vor să-ţi ceară usfletul de la tine , deci
cele ce ai gătit ale cui vor fi ? ” . Aşa este cu tot omul cel ce adună mult , iar
în Dumnezeu nu se îmbogăţeşte , va pieri .
 Cuvânt al Sfântului Antioh , despre camătă :
Oamenii lumii acesteia niciodată nu se lasă de sfadă , dacă nu-şi iau
lucrurile cu un câştig . Că iau camătă ca preţ al adevărului , ca şi când
începătura de răutate şi de asupreală este dreptul lor . Deci pentru , aceasta ,
cei ce iau camătă necuraţi şi aspri se numesc şi sunt urâţi înaintea lui
Dumnezeu şi a oamenilor . Drept aceea , la creştini , gândul şi chivernisirea
din camătă este lucru cu totul de lepădat şi de defăimare , precum a zis
Proorocul despre cetatea cea nedreaptă , din mijlocul căreia nu lipseşte
camăta şi vicleşugul . Iar despre cel drept a zis : ,, argintul său în camătă nu
l-a dat ” . Şi iarăşi : ,, de camătă şi strâmbătate va izbăvi sufletele lor ” . Iar
la proverbe zice : ,, să nu-ţi înmulţeşti bogăţia ta din camătă şi din dobândă ,
ci să miluieşti pe cel sărac ca să te mântuieşti ” . Ştiu şi eu pe unii că şi-au
păgubit capetele şi sufletele după dobânda cea din camătă . Iar Legea
porunceşte zicând : ,, Celui de o credinţă cu tine , să nu-i dai din camăta
argintului şi a bucatelor , nici din cea a roadelor ” . Şi iarăşi : ,, lucrurile tale
să nu le dai în camătă ” . Iar Ecleziastul , pentru cei ce se îmbogăţesc din
camătă şi din strâmbătate , a zis aşa : ,, este o nedreptate pe care am văzut-o
sub soare , bogăţie adunată din cămătării , care piere rău în gâlcevi , şi nu se
va curăţi sufletul acela de păcat şi toate zilele lui sunt în întuneric şi în mânie
multă ” . Iar Apostolul a zis către Timotei : ,, pe cei bogaţi să-i înveţi să nu
nădăjduiască în bogăţia lor , ci în Dumnezeu , Cel ce ne dă nouă toate din
destul , ca să ne bucurăm de ele , îndeamnă-i a se îmbogăţi prin fapte bune ,
să fie milostivi şi prin aceasta a se strânge nouă comoară în ceruri ”. Deci ,
supunându-vă fraţilor , dumnezeieştii Scripturi , depărtaţi-vă de cumplita
luare de camătă şi de pofta aceea urâtă de Dumnezeu , că înjugată este
camăta cu vicleşugul . Să râvnim mai bine râvnei celei bune a fericitului
Zaheu , zicând împreună cu dânsul : ,, iată jumătate din avuţia mea ,
Doamne , o dau săracilor şi de am năpăstuit pe cineva , întorc împătrit ” , ca
şi noi să auzim de la Stăpânul , Mântuitorul , Cel ce ştie cele ascunse ale
noastre : ,, astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia ” .

<< Smerenia >>

 Smerenia este fapta care mântuieşte :

76
 Zis-a iarăşi bătrânul : fiilor , să ştiţi că smerenia pe mulţi fără nici o
osteneală i-a mântuit şi mărturisesc aceasta vameşul şi fiul cel rătăcit , care
puţine cuvinte au grăit către Dumnezeu şi s-au mântuit . Iar ostenelile şi
faptele cele bune ale omului îl pierd , dacă nu va avea smerenie , căci
osteneala şi faptele cele bune pe mulţi i-au tras la mândrie şi au pierit ,
precum şi fariseul acela care se lăuda cu faptele lui cele bune şi se mândrea.
 mântuirea prin smerenie şi nu prin fapte bune făcute din
mândrie :
Un frate a mers la muntele Feremului , la un oarecare bătrân mare cu
viaţa şi foarte iscusit cu fapte bune . Închinându-se după obicei , l-a întrebat
zicând : ce voi face , părinte , căci îmi piere sufletul ? Bătrânul a zis : pentru
ce îţi piere sufletul ? Fratele i-a răspuns : când eram în lume , în viaţa
mirenească , foarte mult posteam , rugăciuni şi privegheri făceam şi multă
râvnă sufletească , umilinţă şi lacrimi aveam , iar dacă m-am lepădat de lume
şi m-am făcut călugăr , nici una din acele bunătăţi nu văd în mine . Bătrânul
i-a zis : să mă crezi , fiule , că acele bunătăţi care-mi spuse-i că le făceai
când erai mirean , toate pentru mândria şi lauda oamenilor le făceai , căci
aveai îndemnător spre ele pe cel ce în taină se lupta cu tine şi acele fapte ale
tale nu erau primite de Dumnezeu . Pentru aceea diavolul nu te băga în
seamă , nici îţi sta împotrivă cu război , ca să ia sporirea ta . Acum vede că ai
ieşit ca la război , asupra lui şi pentru aceea şi el se înarmează asupra ta .
Mai plăcut şi mai primit este lui Dumnezeu un psalm ce-l vei citi acum cu
smerenie , decât o mie de psalmi pe care-i citeai în viaţa mirenească cu
mândrie . Zis-a iarăşi fratele : eu , părinte , acum nici să postesc nu pot şi
toate lucrurile şi faptele bune s-au luat de la mine . Bătrânul i-a zis : frate îţi
ajunge ce ai , rabdă cu mulţumire şi te vei folosi . Iar el ţinea tot una zicând :
cu adevărat , părinte , pierdut este sufletul meu . Atunci bătrânul a început a-
i zice lui aşa : crede-mă , frate , că nu voiam să-ţi zic cele ce ţi-am zis , ca să
nu-ţi slăbească gândul , căci te văd foarte înşelat de vrăjmaşul diavol şi eşti
aruncat în trândăvie şi în deznădăjduire ; ci ascultă sfatul meu şi lasă părerea
pe care o ai că vieţuiai şi făceai bine când erai în viaţa mirenească , de vreme
ce toate acele fapte ale tale din viaţa mirenească erau pentru mândrie ,
precum şi a fariseului aceluia care pentru bunătăţile lui cele cu multă
mândrie i se părea că este mai plăcut decât toţi oamenii lui Dumnezeu , şi cu
acea părere , a mândriei , şi-a pierdut toate ostenelele .
Iar tu acum smerindu-te înaintea lui Dumnezeu şi părându-ţi-se că nu faci
nici o faptă bună înaintea Lui , această smerenie , fiule , îţi ajunge pentru
mântuirea sufletului , ca şi vameşul care nici o bunătate nu făcuse şi cu o
smerenie ca aceasta s-a îndreptat . Că mai plăcut lui Dumnzeu este omul
păcătos şi leneş şi cu inima înfrântă şi smerită , decât cel ce face multe

77
bunătăţi şi se înalţă în gândul său , socotindu-se , că mai plăcut este înaintea
lui Dumnezeu . Acestea auzind fratele , a luat mare folosinţă şi multă
mângâiere sufletului său şi s-a închinat bătrânului până la pământ , zicând :
să ştii , părinte , că astăzi mi-ai mântuit sufletul şi aşa s-a dus mulţumind lui
Dumnezeu .

 Spunea un bătrân oarecare despre trei fraţi silitori , care s-au

sfătuit împreună să-şi aleagă fiecare dintr-înşii câte o faptă bună , pe care
păzind-o să se mântuiască prin ea . Deci cel dintâi şi-a ales să fie
împăciuitor , adică să se silească să împace pe cei ce îi vedea că sunt
învrăjbiţi , după cuvântul Domnului ce este scris : fericiţi sunt făcătorii de
pace . Cel de al doilea şi-a ales să cerceteze bolnavii şi să le slujească lor .
Iar cel al treilea şi-a ales fără-de –grija , adică viaţa liniştită şi acesta a mers
şi s-a sălăşluit în pustie .
Deci cel dintâi , care îşi alese să fie împăciuitor celor învrăjbiţi , văzând că
nu poate să-i împace pe toţi şi supărându-se de multa lor gâlceavă , s-a lăsat
de acea slujbă şi sculându-se a mers la fratele său care îşi alesese să
slujească bolnavilor . Şi mergând la dânsul , l-a găsit pe el scârbit , că s-a
săturat a mai sluji bolnavilor , văzând că nu poate nici într-un chip să le facă
tuturor pe voie . Şi s-au sfătuit amândoi , să meargă la fratele lor cel din
pustie , care şi-a ales fără-de-grija . Şi aşa , sculându-se , au plecat şi au mers
la dânsul şi i-au spus amândoi întâmplările şi supărările lor . Şi l-au rugat să
le spună lor şi el , ce a isprăvit cu fără-de-grija lui în acea pustie ? Iar el
tăcând puţin şi sculându-se , a mers la baltă şi luând apă cu un vas , a turnat
şi a umplut un pahar cu apă şi l-a dus la dânşii şi le-a zis lor : căutaţi , fraţilor
şi vedeţi bine cum este această apă . Şi era apa tulbure , pentru că atunci o
luase din baltă . Zis-au lui fraţii : vedem frate că este tulbure . Şi punând-o să
stea puţin , s-a aşezat şi s-a limpezit apa ca cristalul . Atunci luând-o aşa
limpede , iarăşi le-a arătat-o lor zicând : căutaţi acum , fraţilor şi vedeţi apa
aceea care era tulbure , cum s-a limpezit . Iar ei , căutând , se minunau , că
îşi vedeau într-însa , ca în oglindă , feţele lor . Apoi le-a zis vedeţi , fraţilor ,
şi înţelegând să cunoaşteţi , că precum aţi văzut apa aceasta cum era întâi
tulbure şi întunecată , iar acum o vedeţi limpede şi luminată , aşa este şi acel
ce trăieşte în lume cu oamenii : de tulburarea gâlcevilor lumeşti este tulburat
şi întunecat şi nu îşi vede păcatele şi răutăţile sale . Iar dacă se deosebeşte pe
sine şi iese din gâlceavă , atunci i se limpezeşte inima şi mintea şi toate
simţirile lui . Astfel , îşi vede şi îşi cunoaşte păcatele şi răutăţile sale .

 Smerenia este drumul spre mântuire

78
 Zis-a un bătrân: să ştiţi că alt drum către mântuire nu este decât
smerenia , după cum scrie Evanghelia vameşului . De va fi cineva neatins de
păcate spurcate , să nu cumva să se înalţe cu gândul său , socotindu-se pe
sine fără de păcate , ci unul ca acela mai vârtos să se smerească şi să se
păzească , socotindu-se mai păcătos decât toţi oamenii . Iar de se va înălţa cu
gândul său , socotindu-se că este neatins de păcate spurcate pentru că n-a
căzut în nici un păcat trupesc şi lumesc , ci este curat tot şi pururi gata şi
vrednic de împărtăşirea Sfintelor Taine , iar pe altul , pe care îl ştie el că a
căzut cândva în vreun păcat , îl socoteşte nevrednic de Sfintele Taine , unul
ca acela cu astfel de gând înalt şi fără de smerenie , este nevrednic , necurat
şi urât lui Dumnezeu şi în pieire merge şi nu-i va folosi curăţenia lui ,
neavând smerenie . Că mult mai plăcut şi mai iubit este de Dumnezeu
păcătosul smerit decât dreptul mândru .

 Atunci am auzit glas de sus grăind şi zicându-mi : Pamvo ,

întoarce-te şi mergi la chilia ta şi nu te mai scârbi de acestea . Căci pentru
aceasta te-am lăsat să fii în aceste ispite , ca să nu te înalţi cu firea ,
socotindu-te în gândul tău că eşti mare , nici să socoteşti că vei putea face
ceva fără ajutorul lui Dumnezeu . De acum să-ţi cunoşti neputinţa şi să nu te
nădăjduieşti în faptele şi în bunătăţile tale , ci în mila şi ajutorul lui
Dumnezeu . Aşa m-am întors şi am venit la chilia mea şi de atunci nu m-a
mai supărat acel război , ci cu ajutorul lui Dumnezeu sunt în pace şi m-am
dat în seama lui Dumnezeu toată grija mea .

 să nu te lauzi cu faptele cele bune :

De vei citi sau vei auzi vieţile sfinţilor părinţi , începe şi te nevoieşte a
face şi a vieţui şi tu aşa , chemându-l pe Dumnezeu în ajutorul tău , ca să te
întărească şi să-ţi ajute şi rabdă fără slăbire în lucrul ce vei începe , lăudând
şi mulţumind lui Dumnezeu . Iar de ai început şi nu ai săvârşit , atunci
defaimă-ţi neputinţa ta , ocărăşte-ţi cugetul tău şi smereşte –ţi gândul , ca pe
un rău , leneş şi trândav ; pururi neâncetat mustră-ţi sufletul pentru ca ce ai
început n-ai sfârşit . De ai greşit şi ai făcut păcat trupesc , nu te mai gândi
după aceea la dânsul , cum l-ai făcut , căci gândind la dânsul iarăşi ţi se
aprinde trupul şi ţi se spurcă sufletul . De-ţi vei deosebi viaţa şi ieşind vei
merge şi te vei aşeza în pustie , când vei cunoaşte că te cercetează Domnul
Dumnezeu , să nu cumva să te înşeli , frate , să te înalţi cu inima zicând că
mare lucru faci că şezi în pustie şi pentru aceea te cercetează Dumnezeu ,
căci de te vei înălţa şi te vei lăudă în inima ta , gândind acestea , atunci
Dumnezeu îţi va lua ajutorul său şi tu îţi vei cunoaşte neputinţa . Ci mai

79
vârtos , frate , cu smerenia inimii tale , zi aşa în gândul tău : eu pentru
slăbiciunea , ticăloşia şi neputinţa mea , şed aici , în această pustie , iar Prea
Bunul Dumnezeu pentru bunătatea Sa îşi face cu mine nevrednicul mila Sa ,
ca să nu slăbesc , ci să rabd . De vei da orice lucru , vreunui frate , pentru
dragostea lui Hristos , iar mai pe urmă îţi va aduce vrăjmaşul căinţă de
aceasta în gândul tău , zicând : rău am făcut că m-am grăbit de am dat acel
lucru care îmi trebuia foarte mult , sau că acel lucru nu era de obrazul
aceluia , sau prea mult i-am dat lui , tu , frate , nu asculta acel gând , căci
este al vrăjmaşului , ci venindu-ţi acel gând să-i răzpunzi aşa : eu am dat
împrumutul acel lucru lui Hristos însuşi . Şi aşa , vrăjmaşul se va duce de la
tine ruşinat , iar tu vei lua plată mare de la Dumnezeul Hristos .

Importanţa faptelor bune este dată de faptul că nu trebuie să te

mândreşti cu ele înaintea oamenilor şi pentru că sunt de preţ trebuie să
le ţii ascunse :
 Zis-a un bătrân oarecare : cel ce îşi descoperă şi îşi arată
faptele sale cele bune pentru fericirea , lauda şi slava oamenilor , acela este
asemenea cu omul care seamănă sămânţă sa pe deasupra pământului şi nu
umblă cu grapa peste dânsa ca s-o acopere şi venind păsările cerului ,
mănâncă toată sămânţa şi-i rămâne în zadar toată osteneala . Iar cel ce îşi
tăinuieşte şi îşi ascunde faptele sale cele bune , acela este asemenea omului
care , sămănându-şi sămânţa sa , îndată o acopere cu ţărână şi ea rămâne ,
răsare , creşte şi rodeşte .

 Zis-a un părinte : călugărul care se sileşte să fie bine plăcut

oamenilor , ca să-l laude , să-l fericească şi să-l slăvească unul ca acela îşi
pierde bunătăţile lui şi rămâne fără de roadă şi uscat ”.
Părinţii de la Schit aveau obicei , când se descoperea cuiva vreo faptă
bună pe care o avea el în taina sa , acela de aici înainte nu o mai socotea
bună de ar fi fost oricât de folositoare , ci o socotea păcat şi un lucru răsuflat
şi neplăcut lui Dumnezeu . Aşa îşi acopereau şi îşi ascundeau lucrurile lor
cele bune , de slava omenească ”.
A zis iarăşi : cel ce-şi arată lucrurile cele bune ale sale , este asemenea
cu cel ce seamănă sămânţa pe pământ şi venind păsările cerului o mănâncă .
Iar cel ce îşi ascunde petrecerea sa , este întocmai cu cel ce seamănă pe
brazde în pământ şi care va strânge roadă multă .

 Cuvânt al Sfântului , părintelui nostru Evagrie , despre

umilinţa sufletului :

80
 A zis bătrânul : ,, Vai de sufletul celui ce a păcătuit după Sfântul
Botez , că datoria lui este să nu fie fără de grijă până la suflarea lui cea mai
de pe urmă . Că omul cade şi se roagă Domnului , cerşind mila şi plânge şi
se mâhneşte ziua şi noaptea , îmboldindu-se cu amar de cugetul său ,
aşteptând singur să iasă din temniţa trupului şi la Judecătorul să meargă şi să
nu ştie ce-l va întâmpina pe el , până la urmă . Bietul călugăr , ori de va fi
făcut slujba lui , ori rugăciune de va fi trimis către Judecătorul , nu ştie , însă
, de sunt întoarse înapoi sau dacă vor fi primite ; drept aceea să nădăjduim la
mila lui Dumnezeu . Că nu ştie omul cum va merge la Judecătorul său , pe
Care l-a mâniat şi nici ce-l aşteaptă pe sufletul său : fără numai răni , ruşine
şi osândă .
Şi iarăşi , zicea despre sine , dar mi se pare că şi pentru noi zicea : ,, vai mie ,
că mă numesc credincios şi m-am făcut mai rău decât necredincioşii . Că
aceia n-au cunoscut pe Dumnezeu nici nu s-au lepădat de El . Iar eu ,
cunoscându-l pe El şi luând de la Dânsul dar duhovnicesc , m-am spurcat cu
fapte rele şi departe de la mine L-am gonit , iar bogăţia cea dată mie am
risipit-o rău . Vai ţie , suflete , că ştiind , păcătuieşti ! Amar ţie suflete , că
păcătuind , încă mai adaogi ! Amar ţie , suflete , că , adăogând , nu te
ruşinezi , ci încă şi altele mai adaugi ! Amar ţie , suflete , că , de cugetul tău
te osândeşti şi credinţă nu ai ! Amar ţie suflete , de câte ori făgăduieşti
Domnului şi iarăşi faci rele ! Vai de tine , suflete , cum calci porunca lui
Dumnezeu şi ca un netrebnic te amesteci între călugări ! Vai ţie suflete că
păcătuieşti cu trupul şi iarăşi faci plăcerea trupului ! Vai de tine că aştepţi
moartea dar limba nu-ţi închizi ! Amar ţie suflete că faptele Sfinţilor nu le
faci , dar pomenirea lor o serbezi , numai ca să-ţi saturi pântecele ! Amar
ţie suflete că praznicele lui Dumnezeu le cinsteşti şi de mâncări te îngrijeşti ,
iar praznicele cele duhovniceşti nu le ştii ! Amar ţie suflete , că , nu-ţi aduci
aminte , nici că de va păcătui cineva lui Dumnezeu , acela nu are praznic pe
pământ , ci plângere totdeauna şi sfărâmare de inimă ! Vai ţie suflete , că zi
după zi amâi şi singur pe tine te amăgeşti , zicând : mâine mă voi pocăi , şi
nu ştii , oare , vei ajunge ziua de mâine , sau nu ! Vai de tine suflete că de
câte ori te-a miluit pe tine Dumnezeu şi iarăşi te-ai trândăvit , de câte ori te-a
luminat şi tu n-ai cunoscut , de câte ori te-a îndulcit iar tu nu te-ai îngrijit , de
câte ori te-a întărit iar tu te-ai slăbit , de câte ori te-a tămăduit iar tu te-ai
rănit , de câte ori te-a învăţat iar tu n-ai trăit în acele învăţături ! O amar şi
sărman suflet , ştii că desfrânaţii în foc vor merge şi tu eşti desfrânat , ştii că
tâlharii întru întuneric se trimit iar tu eşti tâlhar , ştii că clevetitorii şi hoţii la
viermele cel neadormit se vor osândi iar tu eşti defăimător , ştii că cei ce n-
au miluit nu se vor milui iar tu n-ai miluit , ştii că tot făcătorul de rele cu

81
diavolul este osândit întru adâncul focului celui mai dedesupt şi tu nici un
bine la Dumnezeu nu ai făcut ! Ştiind moartea pentru ce nu-ţi aduci aminte
de ziua morţii şi nu-ţi plângi faptele tale ? Cugetă la Cine te-a zidit , Cine ţi-
a dat sufletul , Cine te-a înviat , cum ţi-a zis ţie să faci poruncile şi ce vei
lua , de le vei păzi pe ele şi ce , de nu le vei păzi ! Iar tu la aceasta nu
gândeşti şi acestui trup de tină plăcându-i , i te supui cu mâncare şi cu
băutură şi cu vorbe deşarte , cu cuvinte bârfitoare , cu fapte de desfrânare ,
deşi ştii că , pentru tot cuvântul şi gândul vei da răspuns . Acestea să le
cugeţi şi să le ai la inimă , cu umilinţă şi cu plângere şi tânguire . Că tu n-ai
iubit , nici ai dorit , nici ai râvnit la viaţa Sfinţilor bărbaţi , cum şi-au
petrecut viaţa lor , în plânsuri , în tânguiri şi în umilinţă . De acestea
aducându-ţi aminte strigă către Domnul zicând : ,, eu ,ca David , neudându-
mi aşternutul cu lacrimi , nu i-am iubit smerenia , fecioria am urât ,
desfrânarea am iubit , curăţia am lepădat-o , am iubit spurcăciunea , am iubit
îngrozirea , iar blândeţea am urât . Ura am primit-o iar dragostea am lepădat-
o , de nesaţiu m-am apropiat iar postul l-am urât , zgârcenia am primit iar
milostenia am lepădat , de pat moale m-am apropiat iar de cenuşă am fugit ,
mâncăruri multe am poftit iar mâncarea uscată am defăimat-o , am iubit a
face plăcere diavolului iar poruncile Tale Stăpâne le-am lepădat iar tu ,
suflete al meu , adu-ţi aminte de tine şi gândeşte cum vei suferi năpraznica
despărţire de trup , când îngerii cumpliţi şi înfricoşaţi vor veni după tine şi te
vor răpi , în ceasul în care nu aştepţi şi în vremea în care nu vei şti . Ce
lucruri vei trimite înaintea ta în văzduf , când vrăjmaşii tăi cei din văzduf îţi
vor cerceta faptele tale ? Şi cum vei suferi venirea cea înfricoşătoare a
Domnului , la cercarea şi întrebarea a toată lumea , când cerul de arderea
Dumnezeirii Lui va pieri , când stelele vor cădea , când soarele se va
întuneca , când luna va pieri , când îngerii se vor înspăimânta , când Puterile
înainte vor alerga , când Heruvimii vor cânta , când Serafimii vor striga ,
când toată făptura va zice : Bine este cuvântat Cel ce vine întru Numele
Domnului , Cel ce judecă viii şi morţii ? Atunci se vor pune scaunele şi
Cărţile se vor deschide , arătând faptele noastre cele de noapte şi cele de zi .
Şi râul cel de foc va curge , mistuind tot pământul . Şi vom sta înainte goi ,
fiecare doar cu faptele sale . Şi va porunci Domnul îngerilor săi şi vor
despărţi pe cei drepţi de cei păcătoşi . Cum , suflete , nu-ţi este jale de tine ,
auzind glasul Domnului , grăind celor drepţi : Veniţi cei ce aţi făcut voia
Mea de împărăţiţi împreună cu Mine . Sau cum nu te cutremuri , auzind
glasul cel aspru pentru păcătoşi : duceţi-vă de vă chinuiţi în focul veşnic cu
diavolul , cei ce aţi făcut voia lui .

82
  aducerea aminte este fapta care aducând lacrimile pocăinţei
aduce mântuire :
Un frate l-a întrebat pe un oarecare bătrân , zicând : te rog părinte ,
spune-mi , ce să facă omul ca să i se umilească inima şi să-i vină lacrimi şi
plângere ? Bătrânul i-a răspuns : fiule , lacrimile şi plângerea vin de la om
din aducere aminte de păcatele sale pe care le-a făcut în viaţa sa , înaintea
ochilor lui Dumnezeu şi cum că are să dea răspuns înfricoşatului Judecător
pentru dânsele . La fel , celui ce va să-i vină umilinţă şi lacrimi , i se cade
pururi să aibă aducerea aminte de sfârşitul şi moartea sa , cum că este puţină
vreme are să iasă şi să se despartă sufletul lui de ticălosul trup , rămânând
trupul ca o stricăciune împuţită spre putreziciune , iar cu sufletul va merge
gol prin groaznice , înfricoşate şi cumplite locuri , până va ajunge şi va sosi
la locul unde i s-a gătit după faptele sale , aşteptând ziua înfricoşatei judecăţi
ca să –şi ia hotărâtul răspuns după fapte . Asemenea , să-şi aducă aminte
pururea în gând de înfricoşata şi groaznica zi a judecăţii , în care tot neamul
omenesc , de la Adam până atunci , vor sta goi înaintea Înfricoşatului şi Prea
Dreptului Judecător , plângând cu amar , şi aşteptând răspunsul cel cu
hotărâtă judecată , ori în muncile focului veşnic , ori în veselia vieţii celei
nesfârşite , după faptele lui şi de groaznica mânie , mustrare şi urgie a Prea
Dreptului Judecător şi de trimiterea cea cu urgie fără de nici o milostivire şi
aruncarea în pedeapsa cumplitelor şi veşnicilor munci ale întunecatului iad ,
din care munci , după aceea nu mai este nădejde de ieşit vreodată , de sfârşit
sau de moarte , că acolo nu este moarte , nici sfârşit sau slăbire a cumplitelor
munci , ci pedeapsă fără de sfârşit . Să-şi aducă apoi , aminte în gândul său
de răposaţii săi părinţi , cum au murit şi au putrezit , s-au făcut ţărână şi
pământ . Şi cum şi el peste puţină vreme aşa se va face şi oare unde sunt
sufletele părinţilor săi ? Zis-a lui bătrânul : eu fiule am văzut un frate care
era foarte iubitor de osteneală şi nevoitor pentru mântuirea sa , însă inima lui
era împietrită şi nu-i venea umilinţă şi lacrimi şi de multe ori se bătea singur
şi se chinuia , până când îşi rănea trupul şi atunci , de usturime şi de durere ,
îi veneau lacrimi şi plângere . Iar el întorcea alte lacrimi şi plângere şi
plângea pentru păcatele sale şi aşa Dumnezeu l-a miluit şi el s-a mântuit .

 Un frate l-a întrebat pe un bătrân , zicând : avvo , ce va face

omul , ca să câştige fapte bune ? Bătrânul i-a răspuns : acel care doreşte şi
voieşte să înveţe vreun meşteşug , toate lucrurile le lasă şi numai spre acel
meşteşug se sileşte şi se supune , se smereşte învăţătorului său , negândindu-
se la alte lucruri , până ce prin multă silinţă şi răbdare învaţă acel meşteşug .

83
Aşa şi călugărul , de nu va lăsa toată grija şi gâlceava lumească şi nu se va
dosi şi se va smeri pe sine , socotindu-se mai păcătos decât toţi oamenii , nu
va putea câştiga fapte bune ; iar de se va smeri pe sine la toate lucrurile ,
atunci singure de sine vor fi bunătăţile pe dânsul şi vor fi tari .

<< Mustrarea >>

O faptă bună la mântuirea altora este mustrarea :

 Zis-a un bătrân : de vrei să vorbeşti de greşeala şi păcatul
vreunui frate , socoteşte că de vei crede că îl vei îndrepta pe el , sau îl vei
folosi pe altul , atunci să grăieşti , iar în alt chip de vei vorbi , adică cu
răutate numai ca să-l mustri şi să-i descoperi , să-i arăţi greşeala şi păcatul
lui înaintea altora , să ştii că nu o să scapi de dumnezeiasca certare , ci şi tu
singur în aceeaşi greşeală şi păcat , sau într-un altul mai rău vei cădea ,
părăsindu-te ajutorul lui Dumnezeu şi de alţii fiind mustrat , te vei ruşina ” .

 Cuvânt despre osândirea fratelui :

Minunatul Ioan Savaitul ne spunea , zicând : ,, şezând eu la o margine de
pustie , a venit la mine un oarecare frate , e la o mănăstire , pentru cercetare .
Şi l-am întrebat pe el : ce mai fac părinţii ? Şi mi-a zis mie : Bine , cu
rugăciunile voastre . Deci , l-am mai întrebat pe el despre un frate , care avea
un nume rău . Mi-a zis mie acela : crede-mă pe mine , părinte , că nu s-a
schimbat din numele acela . Aceasta auzind am zis : Oh ! Şi zicând eu , oh ,
am fost răpit ca într-o uimire de somn şi m-am văzut pe mine stând înaintea
sfântului loc al Căpăţânii şi pe Domnul nostru Iisus Hristos stând în
mijlocul a doi tâlhari . Şi am început să mă închin . Iar , dacă m-am
apropiat , îndată ce m-a văzut , Domnul s-a întors spre îngerii care-i stăteau
înainte şi le-a zis lor : ,, scoateţi-l pe el afară , că îmi este Mie ca un
antihrist , înainte de judecata Mea , el a judecat pe fratele său . Deci , după
ce m-a izgonit pe mine , dacă am voit să ies prin uşi mi s-a prins mantia mea
şi s-a întărit şi am lăsat-o pe ea acolo . Apoi , îndată deşteptându-mă am zis
către fratele cel ce venise : rea îmi este ziua aceasta . Şi mi-a zis mie : pentru
ce , părinte ? Atunci i-am spus lui ceea ce mi se arătase mie şi am zis :
mantia , adică aoperământul lui Dumnezeu mi-a rămas şi sunt lipsit de
alutorul lui Dumnezeu . Şi din ziua aceea , după certarea Domnului , am
rătăcit şapte ani prin pustietăţi , nici pâine gustând , nici sub acoperământ
intrând , nici cu om vorbind , până ce am văzut pe Domnul meu ,
întorcându-se să-mi dea mantia mea ” . Iar noi aceste cuvinte ale
minunatului Ioan auzindu-le am zis : ,, dacă

84
cel drept abia se mântuieşte , apoi cel necurat şi păcătosul cum se vor
îndrepta ? Drept aceea se cuvine nouă a ne îngriji de ale noastre păcate şi a
nu judeca pe nimeni din cei ce greşesc . Pentru că scris este : ,, de vom
acoperi greşelile fratelui , apoi şi Dumnezeu ne va acoperi pe noi ” .

 Cuvânt al sfântului Evagrie , despre faptul de a nu judeca

pe aproapele :
Vezi vreun păcat mai greu , decât a judeca pe aproapele ? Ce , dar , este
mai greu decât acela ? Că aşa îl urăşte Dumnezeu şi se întoarce de la unul ca
acela , precum urăşte cineva pe un vrăjmaş al său . Deci , oare , nu suntem
datori a ne cutremura şi a ne teme ? Că ştiţi ce s-a întâmplat stareţului
aceluia care , auzind de un frate ce căzuse în desfrânare , zisese : ,, O , rău a
făcut ! ” . Oare , nu ştiţi cât de înfricoşător grăieşte de dânsul în Pateric ? Că
a adus Îngerul sufletul fratelui ce greşise şi i-a zis lui : ,, Vezi , cel pe care l-
ai osândit , a adormit . Deci , unde porunceşti ca să-l pun ? Întru împărăţie
sau la osândă ? ’’ Şi , iarăşi , a zis îngerul către stareţul acela : ,, De vreme ce
tu eşti judecător drepţilor şi păcătoşilor , spune , ce porunceşti pentru acest
smerit suflet ? Oare , îl vei milui pe el sau chinurilor îl vei da ? ” Şi aşa , acel
stareţ se minuna şi se înspăimânta de o hotărâre îngerească , precum aceea .
Şi şi-a petrecut cu suspinuri şi cu lacrimi cealaltă vreme a vieţii sale şi se
ruga lui Dumnezeu cu mulţime de osteneli , ca să-l miluiască pentru păcatul
acela . Şi a căzut el cu faţa sa la picioarele Sfântului Înger şi a luat iertăciune
. Şi iarăşi , i-a zis lui Îngerul : ,, iată , ţi-a arătat ţie Dumnezeu ce este mai
greu , adică , aceasta de a judeca pe fratele tău şi niciodată , iarăşi , să nu faci
lucrul acesta . Iată , de acum iertat eşti ” . Şi dintr-această vreme , niciodată
nu a încetat sufletul bătrânului dintr-un plâns ca acela , până ce a murit .
Apoi , ce vom lua noi , osândind pe aproapele ? Ci , ni se cade nouă ,
fiecăruia , fraţilor , a lua aminte de la noi înşine pentru ale noastre păcate .
Că , lui Dumnezeu unuia este cu putinţă a îndrepta sau a osândi , Celui ce
ştie aşezarea fiecăruia şi puterea , precum Acela singur ştie . Că în alt fel
judecă pe episcop , într-alt fel pe domn şi pe boier , în alt fel pe bătrân şi în
alt fel pe bolnav şi în alt fel pe cel sănătos . Şi cine va putea să ştie acele
judecăţi ale Lui , fără numai El singur , Cel ce a făcut toate şi ştie toate ? .

<< Lucrarea >>

Lucrarea este fapta împărăţiei lui Dumnezeu .

Omul nou lucrează pentru mântuirea lui şi pentru împărăţia lui

85
Dumnezeu iar omul vechi e leneş şi lenea este fapta împărăţiei
întunericului .

 Cuvânt de învăţătură al Sfântului Teodor , egumenul

studiţilor , despre cei ce se ostenesc pentru Dumnezeu :
Fraţilor şi părinţilor , oamenii când se adună , fac neguţătorie şi sobor
în toate zilele şi vând şi cumpără , dar scurtă este vremea aceea , fiindcă
iarăşi se strică . Dar neguţătoria cea pentru suflet totdeauna stă şi nu se strică
, ci este întinsă cât viaţa fiecăruia . Că neguţătoria aceasta nu este aur sau
argint , nici haine , ci mântuirea sufletului şi viaţă veşnică întru Împărăţia
cea fără de sfârşit , pentru care se cade să avem acum toată sârguinţa şi
grija . Deci , să nu greşim , fraţilor , din neiscusinţă , nici să ne lipsim de
neguţătoria cea bună , ci să ascultăm pe Domnul , Cel ce zice : ,, Împărăţia
cerului aproape este de noi , numai să o cumpărăm pe ea în toate zilele , nu
dând întâietate aurului sau argintului , ci aducând credinţă dreaptă şi viaţă
curăţită , ascultare şi răbdare cu smerită înţelepciune şi dragoste , care este
legătura desăvârşirii ” – Coloseni 3 , 14 . Că , iată , Domnul propovăduieşte
în Evanghelie , zicând : ,, iarăşi este asemenea Împărăţia Cerurilor cu un
neguţător , care caută mărgăritare bune . Şi aflând un mărgăritar de mult preţ
, s-a dus , a vândut toate câte avea şi l-a cumpărat ” . Iar dacă sunteţi şi voi
buni negustori , lăsând toate şi cumpărând pe Hristos , bunul şi cinstitul
mărgăritar . Că aceasta este a lua crucea Sa şi a-i urma Lui cu cuvioşie şi cu
dreptate . Deci , de vreme ce soborul stă de faţă , apoi este vremea de
deşteptare , de priveghere şi de nevoinţa mare . Drept aceea , fraţilor , să fim
gata , şi mai buni , cumpărându-ne mântuirea noastră la acest ,, târg ”
dumnezeiesc . Bun neguţător este acela ce toate vorbele le vinde pentru
tăcere , de nimic amărându-se , nici văitându-se . Bun neguţător este cel ce a
schimbat şi a cumpărat cinste , prin nevoinţa sa . Bun neguţător este cel ce
trupul şi sângele său îşi vinde şi primeşte Duh , prin răbdarea şi prin
ascultarea fraţilor . Şi de vreme ce , despre ascultare este cuvântul , să
vorbim deci despre aceia care în toate zilele fac bucate pentru fraţi şi mult
ostenesc şi aşa împlinesc legea dragostei . Să luăm aminte la cei ce se
ostenesc spre trebuinţele fraţilor , ca nişte buni şi iscusiţi lucrători întru
Domnul . Şi iarăşi , să luăm aminte la cei ce cântă cu înţelegere şi laudă pe
Dumnezeu cu nevoinţă mare , şi care sunt vrednici de îndoită plată . Să
înţelegem dar , cum este viaţa noastră şi cum au lucrat Sfinţii Părinţi acea
fericită neguţătorie , cu multă răbdare , ca şi noi bine să lucrăm neguţătoria
şi desăvârşiţi făcându-ne , să trecem de aici , după cuvântul Domnului cel zis
de David : ,, întoarce-te suflete al meu la odihna ta , că Domnul ţi-a făcut ţie

86
bine ” . Deci , fie ca un glas ca acesta să ne fie şi nouă grăit , în vremea
morţii , şi să câştigăm viaţa veşnică . Amin .

 lucrarea este pentru mântuire şi nu memorarea Cuvântului

Zis-a un bătrân : şezând eu cândva aproape de alt bătrân , a venit la dânsul o
fecioară , grăind : părinte , am postit doi ani , doar a şasea zi mâncând pâine
şi am învăţat pe de rost Testamentul cel Vechi şi cel Nou . Ce-mi mai
lipseşte să fac ? I-a răspuns bătrânul : şi care este roada acestora la tine ?
Făcutu-ţi-s-a ocara ca cinstea ? Zis-a aceea : nu ! Paguba ta o socoteşti ca pe
o dobândă , sau pe străini ca pe rudeniile cele după trup , sau lipsa ca
îndestularea ? Iar ea i-a zis : nicidecum ! I-a răspuns bătrânul : nici n-ai
postit câte şase zile , nici n-ai învăţat pe de rost Testamentul Vechi şi Nou ,
ci te înşeli pe tine însăţi . Mergi de acum şi începe a lucra , că nimic nu ai
dobândit .
 Povestit-a unul din părinţi că un călugăr iubitor de osteneli lua
aminte de sine , dar s-a întâmplat că s-a lenevit puţin . Şi pe când se lenevea
, prihănindu-se zicea : suflete , până când te leneveşti de mântuirea ta şi nu te
temi de judecata lui Dumnezeu ? Vezi , nu cumva să fi apucat în lenevirea
aceasta şi să te dai chinurilor celor veşnice ! Acestea zicând întru sine , se
ridica la lucrul lui Dumnezeu . Într-una din zile însă , făcându-şi pravila , au
venit dracii şi l-au tulburat . Iar el a zis către ei : până când mă necăjiţi ? Nu
vă îndestulaţi cu lenevirea vremii celei trecute ? Zis-au lui dracii : când erai
în lenevire nici noi nu aveam grijă de tine . După ce te-ai sculat asupra
noastră şi noi ne-am sculat asupra ta . Aceasta auzind fratele , se îndemna pe
sine la lucrul lui Dumnezeu şi sporea cu darul lui Hristos .

 Zis-a un bătrân : sunt unii care îşi petrec zilele în lenevie şi cu

cuvântul şi cu gândul caută să se mântuiască , dar cu lucrul nu se ispitesc ,
ci vieţile sfinţilor le citesc . Smerenia acestora şi neagoniseala , înfrânarea şi
privegherea , rugăciunea şi plecarea genunchilor , culcarea pe jos , liniştea şi
celelalte nevoinţe , nu le lucrează . Ci cu lenevirea şi părerea lor fac
mincinoase vieţile sfinţilor , zicând că nu este cu putinţă vreunui om să
sufere unele ca acestea , nesocotind ei , că unde va locui Dumnezeu prin
darul botezului şi prin lucrarea poruncilor , acolo se fac lucruri şi daruri mai
presus de fire .
 Un frate l-a întrebat pe un bătrân : care este plugăria sufletului
, ca să rodească ? I-a răspuns bătrânul : plugăria sufletului este liniştea
trupului , rugăciunea trupească cea multă şi neluarea aminte la greşelile

87
oamenilor , ci numai la ale tale . De va petrece omul întru acestea , nu va
zăbăvi să-i rodească sufletul .
Despre importanţa lucrării , a vegherii şi nu lenea :
 Zis-a un bătrân către un frate : diavolul este vrăjmaşul , iar tu
eşti casa . Deci , vrăjmaşul nu încetează să arunce în casa ta orice află , toată
răutatea turnând-o . Însă tu să nu te leneveşti ci să mături afară tot . Dar de te
vei lenevi , se va umple casa ta de toată necurăţia şi după aceea nu vei mai
putea intra în ea . Ci , îndată ce aruncă el , mătură şi va fi casa ta curată , cu
darul lui Hristos .

 unirea voinţei cu voinţa Lui este fapta cea mai bună :

Întrebat-a un frate pe un părinte iscusit , zicând : rogu-te , părinte ,
spune-mi , care faptă este mai folositoare şi mai odihnitoare omului ?
Răspuns-a lui bătrânul : fiule , fapta cea mai folositoare şi mai odihnitoare
omului este aceasta : unirea voii omului cu voia lui Dumnezeu . Zis-a
fratele : spune-mi , părinte , în ce chip şi cum este această unire a voii
omului cu voia lui Dumnezeu ? Zis-a lui bătrânul : fiule , unirea voii omului
cu voia lui Dumnezeu este aceasta şi în acest chip : Doamne , iată de acum
înainte îmi unesc toată voia mea cu a Ta , ca de acum înainte să nu se mai
împotrivească , nici să mai bănuiască voia mea voii Tale , ci orice va vrea şi
va fi iubit voii Tale , aceea va vrea şi va iubi voia mea . De va vrea şi va fi
plăcut voii Tale să nu-mi vină mie scârbe şi supărări şi neajunsuri , sau boală
trupului meu , sau orice alte primejdii , sau pedeapsă , acelea le va vrea şi
vor fi plăcute şi bineprimite şi voii mele . Aşijderea , de va vrea şi va fi
primit şi bine plăcut voii Tale şi se va porni un frate oarecare asupra mea cu
mare ocară şi sudalmă şi defăimare până şi cu bătaie , acestea vor fi plăcute
şi iubite voii Tale , acelea vor fi plăcute , iubite şi primite şi voii mele şi de
acum înainte voia mea din voia Ta nu va ieşi , nici nu se va despărţi , ştiind
că voia Ta este totdeauna spre binele şi folosul meu şi fără de voia Ta nimic
nu se lucrează nici nu se face în lume . De mi-a făcut mie cineva vreo scârbă
sau supărare , voia Ta aşa a vrut şi voia mea aşa voieşte . Iată , fiule , ţi-am
spus care faptă e mai folositoare şi mai odihnitoare omului şi ţi-am arătat în
ce chip este unirea voii omului cu voia lui Dumnezeu . Deci , mergi şi fă aşa
şi vei fi pururea odihnit şi te vei mântui !

 numai lucrând pentru Dumnezeu te mântuieşti căci lucrând

primeşti biruinţă asupra ispitei .
A zis un bătrân către un frate ce era supărat de curvie : frate , au
doară dormind vrei să te mântuieşti ? Du-te , lucrează , osteneşte-te , caută şi
vei afla . Priveghează în rugăciune , bate şi ţi se va deschide şi aşa , Domnul

88
Dumnezeu , văzând silinţa şi răbdarea ta , îţi va da biruinţă asupra acestei
ispite .

 Citirea Cuvântului cu inima şi gândul la Dumnezeu este

faptă bună :
Într-una din zile , ne citeam noi pravila după obicei împreună cu
bătrânul meu , şi citind noi pravila după obicei împreună cu bătrânul meu , şi
citind eu psalmii , am greşit şi am sărit un cuvânt dintr-un psalm şi n-am
priceput . După ce am săvârşit slujba , mi-a zis bătrânul : eu , fiule , când îmi
fac pravila şi rugăciunea , atunci mi se pare că arde foc sub mine şi nu poate
să umble mintea şi gândul meu încoace şi încolo . Ţie unde îţi era mintea şi
gândul tău când citeai psalmii , de ai trecut un cuvânt din psalmi ? Nu ştii ,
că în vremea când îţi faci rugăciunea înaintea lui Dumnezeu stai şi cu însuşi
Dumnezeu grăieşti ?

 cum se fac faptele bune :

Zis-a un bătrân : precum pe drumul cel bătut nu poate creşte
nici un fel de pajişte , măcar şi sămânţă de ai semăna , pentru că este locul
pururi călcat aşa şi faptele bune nu pot creşte la un loc călcat de gâlcevile
lumeşti . Dar de te vei deosebi pe tine de gâlcevile lumeşti , atunci vei vedea
adăugându-se şi crescându-ţi bunătăţile tale .

 mersul la mănăstire e o faptă bună pentru mântuire doar

dacă nu te cuprinde lenevia :
Ne spunea nouă un bătrân oarecare , că era un tânăr care dorea şi voia să
iasă din lume şi să mergă la o mănăstire să se facă călugăr şi nu-l lăsa mama
sa nicidecum să facă aceasta . El totdeauna zicea mamei sale : lasă –mă să
merg la mănăstire după dorinţa mea , căci vreau să-mi mântuiesc sufletul !
Iar ea , de multe ori oprindu-l n-a mai putut să-l oprească , ci l-a slobozit şi
el s-a dus . Aşa mergând la o mănăstire , s-a călugărit şi a început a trăi în
trândăvie şi lenevie , neavând nici o purtare de grijă pentru sa . După câtăva
vreme , i-a murit mama , iar petrecându-şi zilele sale aşa , în multă lenevie şi
nepurtare de grijă i s-a întâmplat de s-a îmbolnăvit de o boală foarte grea ,
leşinând , a văzut o vedenie foarte înspăimântătoare . A fost răpit şi dus în
temniţele iadului , unde sunt sufletele oamenilor celor osândiţi . Ea , dacă l-a
văzut s-a mirat şi i-a zis : dar aceasta ce este fiul meu ? Şi tu eşti osândit
aici , în acest loc , care este al celor osândiţi ? Unde este cuvântul tău ,
fiule , în care spuneai că mergi la mănăstire să te călugăreşti , să-ţi
mântuieşti sufletul ? El s-a ruşinat de acele cuvinte ale mamei şi neavând ce
să-i răspundă tăcea mâhnit . Aşa tăcând , a auzit glas poruncind şi zicând :

89
luaţi-l pe acesta de aici şi-l duceţi acolo , de unde l-aţi luat , căci nu v-am
trimis să-l aduceţi aici , ci pe cutare din cutare mănăstire , care este numit cu
acelaşi nume . Acestea grăindu-se , s-a deşteptat , şi venindu-şi în fire , a
spus tuturor fraţilor înspăimântătoarea vedenie .
Iar ei auzind , se minunau . Apoi au trimis la acea mănăstire să-l vadă pe
căugăr , la care s-a trimis să-l ia şi să-l ducă la locul osândiţilor . Mergând
trimisul , l-a găsit răposat . Şi aşa mai vârtos se minunau toţi fraţii ,
încredinţându-se de acea vedenie înspăimântătoare . Iar acestui frate , cu
mila lui Dumnezeu , a început a-i fi mai bine . Curând după aceea l-a lăsat
înfricoşata vedenie pe care i-a arătat-o Domnul Dumnezeu . Şi s-a închis
într-o chilie şi şezând , plângea cu lacrimi ziua şi noaptea în toată viaţa sa ,
îngrijindu-se pentru mântuirea sufletului şi căindu-se pentru viaţa lui cea de
mai dinainte , petrecută în lenevire şi în deşert . Şi atâta îi dăduse Dumnezeu
lui umilinţă , lacrimi şi plângere , încât de multe ori mergeau fraţii la dânsul
şi voiau să-l mângâie să nu înebunească de atâta plângere . El însă nu voia
nicidecum să se mângâie , ci le zicea lor aşa : fraţilor , de vreme ce n-am
putut de ruşine să sufăr dojenirea de la maica mea , cum voi putea suferi
ruşinea cea care va fi înaintea lui Hristos şi a sfinţilor Săi îngeri în ziua
judecăţii ? .

<< Tăcerea >>

 tăcerea care e spre slava Lui e o faptă bună :

Zis-a un bătrân : unii oameni sunt din firea lor tăcuţi şi posomorâţi şi nu
grăiesc , nici nu vorbesc mult , ci tăcerea acelora nu câştigă dar . Alţii sunt
tăcuţi pentru lauda şi slava omenească , şi aceia nu se folosesc cu nimic din
tăcerea lor . Iar alţii sunt tăcuţi pentru Dumnezeu şi aceasta este cu adevărat
faptă bună şi dobândesc dar de la Dumnezeu – iată importanţa acestei
fapte bune .

 Cuvântul Sfântului Antioh , despre îndrăzneală şi despre

aprinderea mâniei
Asemenea este la oameni iuţimea , cu zăduful cel mare , a cărui năpădire
oamenii , nesuferind-o , fug de el şi stau pentru odihnă la umbră , care este
blândeţea şi tăcerea . Bine este a se depărta ca de un fum iute , de
îndrăzneala iuţimii şi a mâniei şi a venit la tămâia cea binemirositoare , care
este liniştirea . Că nimic nu strică atât faptele bune ca mânia omului iute . Şi
iarăşi , nimic nu curăţeşte sufletul cel greşit ca frica lui Dumnezeu şi buna
smerenie , ca adică a învăţa cuvintele Domnului şi a se într-arma adeseori cu

90
rugăciunea . Iată iuţimea urâtă este , precum este scris , la Ecleziast : ,, urât
este Domnului tot cel iute la limbă şi tot cel ce nu se înfrânează de la
îndrăznire . Că de voi mustra pe cel fără de minte în mijlocul adunării îl
ruşinezi pe el dar nu-i vei lua nebunia lui ” .
Şi iarăşi : ,, înţelepciunea luminează faţa omului , iar faţa celui fără de ruşine
urâtă va fi ” . Şi la proverbe zice : ,, leapădă de la tine iuţimea şi cuvintele
cele de ocară !” . Şi iarăşi : ,, acela ce laudă cu mare glas pe prietenul său nu
se deosebeşte cu nimic de cel ce îl blesteamă ” . Şi iarăşi : ,, cel ce-şi păzeşte
gura sa , îşi păzeşte sufletul său de necaz ” . Să ne nevoim , iubiţilor , cu tot
sufletul , ca să nu dăm loc să ne stăpânească pe noi îndrăzneala cea rea , care
prăpădeşte toate roadele cele de faptă bună ale omului . Că a se înălţa cu
îndrăzneală , neplăcut este lui Dumnezeu şi la oameni . Şi aceasta ştiind-o ,
David zicea : ,, bine este mie că m-ai smerit , ca să mă învăţ îndreptările Tale
” – psalmul 118 , 71 - . Iar Pavel a zis : ,, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup ,
un înger al satanei , să mă bată peste obraz , ca să nu mă trufesc – 2 Cor. 12 ,
7 - . Şi iarăşi : cine se va lăuda că are inimă curată înaintea Domnului ? Sau
cine va îndrăzni înaintea Lui să zică : sunt drept ? ” .

 Cuvânt al Sfântului Antioh despre clevetire : Urâţi cu

adevărat lui Dumnezeu şi oamenilor sunt clevetitorul şi şoptitorul , că una le
este amândurora lucrarea , care duce la calea pierzării , iar viaţa împreună cu
dânşii otrăvită şi spurcată se face . Deci , să nu răbdăm un nărav ca acesta ,
ca să nu cădem în robia vrăjmaşului , că porunceşte Legea : ,, să nu primeşti
cuvânt deşert şi să nu şezi cu martori nedrepţi , că răugrăitorul urât este ” .
Iar înţeleptul Solomon a zis : ,, pe şoptitor şi pe cel cu două vorbiri se cade
a-i blestema , că pe mulţi ce vieţuiră cu dânşii i-au pierdut ” . Şi iarăşi : ,,
limba nebunatică pe mulţi i-a întărâtat şi cei ce o ascultă pe ea , nu-şi vor
afla odihnă ” . Şi iarăşi : ,, rana de limbă sfărâmă oasele , că este cumplită
moartea din ea ” . Iar proorocul Avacum zice : ,, oamenii cei de pace ai tăi
au pus cursă sub tine ” . Iar Ieremia a zis : ,, săgeată care răneşte limba lor ” .
Iar David vrând să ne îndrepteze de la învrăjbire , învăţându-ne zice : ,,
opreşte-ţi limba de la rău şi buzele tale de la minciună , ca să nu grăiască
vicleşug ” . Ştiind însă răutatea cea de voie , mai zice : ,, groapă deschisă ,
grumazul lor ; cu limbile lor vicleneau . Judecă-i pe ei , Dumnezeule , că
otravă de aspidă este sub buzele lor , că asupra mea şopteau toţi vrăjmaşii
mei şi cugetau cele rele mie , cuvânt călcător de lege au pus asupra mea .
Dar să se îmbrace întru ruşine cei ce mă clevetesc pe mine şi ca şi cu un
veşmânt să se înveselească cu ruşinea lor ” . Şi se roagă zicând : ,, Doamne
izbăveşte sufletul meu de buzele nedrepte şi de limba vicleană şi de cele
ascunse ale mele curăţeşte-mă şi de cele străine iartă pe robul tău , ca fără de

91
prihană să fiu ” . Iar la proverbe , sfătuind , zice : ,, omul sprinten la vorbă
cade în rele ” . Şi iarăşi : ,, moartea şi viaţa stau în puterea limbii şi cei ce o
stăpânesc pe ea îi vor mânca rodurile ei . Şi de ce se socoteşte cineva între
voi că este credincios şi nu-şi stăpâneşte limba sa , ci îşi amăgeşte inima
sa deşartă este credinţa acestuia ” . Şi mai zice aceasta : ,, iată un foc mic
şi câtă materie arde !” . Aşa şi limba , ea este sălăşluită între mădularele
noastre , dar spurcă tot trupul şi aruncă în foc tot drumul vieţii , când e
aprinsă de flăcările gheenei . Să fugim dar fraţilor de clevetire ca Domnul
nostru , iubitorul de oameni să nu ne lipsească pe noi de moştenire , ci să ne
izbăvească de gheena focului . Că şoptind şarpele , a izgonit pe Eva din
moştenire . Tot spre clevetire un înţelept a zis : ,, fericit este cel ce se
ascunde dinaintea limbii , ca alunecarea mai iertată este la trup , decât de la
limbă ” . Iar Pavel a zis : ,, au oare sunt între voi invidii , vrajbă , mânie ,
clevetire , şoptiri , mândrie şi celelalte ? ” . Iar Domnul a zis : ,, omul cel bun
, din comoara cea bună a inimii sale , scoate cele bune , iar omul cel rău , din
comoara cea rea a inimii sale , scoate cele rele ” . Că din prisosinţa inimii
grăieşte gura .

 Cuvânt al Sfântului Antioh despre clevetire :

Cumplită este vătămarea clevetitorului şi asemenea diavolului este precum s-
a zis despre el în psalm : ,, va smeri pe cel clevetitor ” . Că vrăjmaşi sunt
clevetitorii şi de Dumnezeu urâţi şi părtaşi cu cei ce au vândut adevărul şi au
răstignit pe Domnul nostru Iisus Hristos , care zicea : ,, Eu sunt calea ,
adevărul şi viaţa ” . Porunceşte încă şi Legea , zicând : la toată nedreptatea şi
greşeala să nu fii martor ” . Că zice : ,, prin gura a două sau trei mărturii ,
este vrednic de crezut orice cuvânt ” . Iar Saul călcând porunca aceasta a
ucis trei sute de preoţi ai Domnului pe mărturia unui clevetitor , Doicul
Sirianul . Iar la Proverbe zice : ,, cel ce defaimă pe cel sărac , supără pe
Făcătorul lui ”. Şi iarăşi : ,, slava omului este a se întoarce de la clevetiri , iar
cel fără de minte se leagă cu ele ” . Iar David se roagă să scape de clevetiri
zicând : ,, izbăveşte-mă de clevetirea oamenilor şi mă acoperă de adunarea
celor ce viclenesc , care şi-au ascuţit limbele ca o sabie ” . Iar altul zice : ,,
cel ce cleveteşte pe sărac , multe răutăţi adună ” . Şi iarăşi : omul necurat se
laudă , defăimând pe altul ” . Şi iarăşi : ,, decât leul flămând şi decât lupul
însetat , mai amarnic decât amândoi este clevetitorul , că varsă sânge cu
limba ” . Şi a mai zis : ,, clevetitorul se măreşte săpând cu limba groapa
aproapelui , iar mai pe urmă singur cade într-însa ” . Iar Ecleziastul zice : ,,
m-am întors şi am văzut toate clevetirile ce se fac sub soare . Şi iată
lacrimile celor clevetiţi şi nu este cine să-i mângâie pe dânşii ” . Şi iarăşi :
clevetirea îl tulbură pe cel înţelept iar pe cel fără de minte îl pierde ” . Iar

92
David zice : ,, El va mistui pe fiii celor săraci şi va smeri pe cel clevetitor ” .
Deci , să ne depărtăm pe noi de la toate clevetirile temându-ne de pedepsele
cele amare ale celor ce fac unele ca acestea . Şi împreună cu Pavel să zicem :
,, clevetiţi fiind binecuvântăm , goniţi , răbdăm , huliţi mângâiem . Ca nişte
gunoi ne-am făcut , tuturor de dispreţuire ”. Să nu fim osândiţi împreună cu
vrăjmaşii lui Hristos care venind la Pilat l-au defăimat pe Domnul zicând : ,,
pe Acesta l-am aflat răzvrătind neamul nostru şi oprindu-ne a da dajdie
Cezarului , zicând că este El însuşi împărat ” . Iar El , ca un mieluşel fără de
răutate , răbda . Dumnezeul nostru , slavă ! .

 Cuvânt al Sfântului Antioh , despre mânie :

Este bine a se sili omul să-şi înfrâneze patima mâniei , să-şi sfărâme
iuţimea sufletească , cu îndelunga răbdare şi cu blândeţea , cu rugăciunea şi
cu smerenia . Că demonul mult împinge spre mânie pe omul cel ce voieşte
să se mântuiască . Că ostenelile ce le adunau omul , prin post şi prin
rugăciune , prin priveghere sau prin slujbe , apoi într-un ceas şi le pierde ,
diavolul mâniei luând roata ostenelilor celor de mulţi ani . Şi iată omul beat
fără de vin ! Drept aceea , de multă stăpânire are trebuinţă omul , ca să-şi
poată goni patima mâniei . Cel ce voieşte să vină la desăvârşire şi doreşte să
se nevoiască cu duhovniceşti nevoinţe , unul ca acesta trebuie să fie străin de
pornirea mâniei . Că duhul mâniei , şezând în inima noastră , orbeşte ochii
cu întunecoase tulburări , încât nu mai putem câştiga nici cunoaşterea celor
folositoare , nici aflarea înţelegerii duhovniceşti , nici sfatul cel bun . Că nu
se cade nouă a ne purta cu mânie spre cei de o credinţă , fără numai spre
păcatele şi spre gândurile cele rele , care se sârguiesc a ne întoarce pe noi din
calea cea adevărată . Că pentru aceasta , şi la Proverbe se zice : ,, leapădă
mânia de la tine şi adu-ţi aminte că şi tu totdeauna mânii pe cel ce te-a făcut
pe tine ” . Şi iarăşi zice : ,, mânia pierde pe cei drepţi , iar cuvântul aspru
ridică mânie Şi mânia tatălui este fiul cel fără de minte , iar sluga înţeleaptă
îmblânzeşte mânia omului ” . Şi iarăşi : ,, grea este piatra şi nelesne de purtat
nisipul , iar mânia celui fără de minte mai grea este decât amândouă ” . Şi a
mai zis : ,, potoleşte-ţi inima , că ea este părintele diavolului !” . Deci , nu se
cade nouă , fraţilor , a ţine în inimă pe dracul cel cumplit , care ne duce pe
noi la pierzare . Că precum apa se porneşte de furia vânturilor , asemenea şi
mâniosul se tulbură de gândurile mâniei . Omul mânios este vier sălbatic .
Văzându-se un mânios cu altul , încep a scrâşni din dinţi . Iar Iacov ne învaţă
pe noi , zicând : ,, să fie tot omul grabnic a auzi şi zăbavnic a grăi . Că mânia
omului nu lucrează dreptate lui Dumnezeu ” . Iar Pavel zice : ,, nu vă
răzbunaţi singuri , iubiţilor , ci să lăsaţi loc mâniei lui Dumnezeu ” . Şi iarăşi

93
: ,, toată amărăciunea , mânia şi hula să se lepede de la voi , împreună cu
toată răutatea .Asemenea şi David : ,, părăseşte mânia şi lasă iuţimea ” . Iar
îndreptătorul sufletelor noastre , Domnul , ne învaţă pe noi , zicând : ,, tot cel
ce se mânie asupra fratelui său în zadar , vinovat este judecăţii , iar cel ce va
zice fratelui său nebune , vinovat este de focul gheenei ” . De care să ne
rugăm ca să ne izbăvească milostivul Stăpân , Hristos , Dumnezeul nostru ,
Căruia se cuvine slava , împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt , acum şi pururi
şi în vecii vecilor , Amin.

 Cuvânt despre ieşirea sufletului şi suirea la ceruri :

Fericitul Ioan cel Milostiv grăia de-a pururi despre pomenirea morţii şi
despre ieşirea sufletului , că-i era lui descoperit de la Sfântul Simion
Stâlpnicul , zicând , că ieşind sufletul din trup şi vrând să se suie la ceruri , îl
întâmpină pe el cetele dracilor şi-l întreabă , mai întâi , de minciuni şi de
clevetiri ; că dacă de acelea nu s-a pocăit , apoi este oprit de către draci . Şi
iarăşi , mai sus dracii întâmpină sufletul şi îl întreabă despre desfrânare şi
trufie , şi dacă de acestea s-a pocăit , se izbăveşte de dânşii . Şi multe sunt
împiedicările şi întrebările sufletului , de către draci , vrând acesta să meargă
la ceruri . Vin după aceea dracii mâniei şi invidiei şi vorbirii de rău , ai
iuţimii , ai mândriei , ai grăirii de ruşine , ai nesupunerii , ai cămătăriei , ai
iubirii de argint , ai beţiei , ai vrajbei , ai descântecelor şi lăcomiei , ai urei
de fraţi , ai uciderii , ai furtişagului , ai nemilostivirii . Şi când ticălosul acela
de suflet se duce de la pământ la cer , nu stau aproape de dânsul Sfinţii îngeri
şi nici ajută lui , ci singur sufletul nostru pentru sine dă răspuns , prin
pocăinţă şi prin fapte bune , iar mai mult decât toate prin milostenie . Ca
orice păcat pentru care nu se pocăieşte aici din cauza uitării , apoi , dincolo ,
prin milostenia făcută în timpul vieţii se izbăveşte de silnicia vămilor
drăceşti . Deci , acestea ştiindu-le , fraţilor , să ne temem de acel ceas amar ,
când ne vor întâmpina pe noi acei cruzi şi nemilostivi vameşi , către care nu
ne vom pricepe ce vom zice . Drept aceea , acum să ne pocăim de toate
răutăţile şi după puterea noastră să facem milostenie , care poate să ne
petreacă pe noi de la pământ la cer şi să ne slobozească pe noi de la
drăceasca oprire . Multă este ura lor spre noi şi mare este şi frica noastră şi
primejdia văzduhului aceluia . Că dacă de la o cetate până la altă cetate , aici
pe pământ , avem trebuinţă de un om care să ne ducă pe noi , ca nu cumva
rătăcind , să cădem în locuri rele sau în râuri de netrecut sau între tâlhari
neîmblânziţi , cu atât mai vârtos avem trebuinţă de călăuze şi povăţuitori
dumnezeieşti , care să ne ducă pe calea cea lungă şi veşnică , care începe în
ziua morţii , la ieşirea sufletului din trup , pe care nu putem în nici un chip să

94
nu o străbatem şi să scăpăm . Dumnezeului nostru slava , acum şi pururea şi
în vecii vecilor ! Amin .

 sufletul , după ieşire , primeşte înfricoşată cercetare în

văzduh :
Zicea fericitul Teofil arhiepiscopul : ,, fraţilor , câtă frică şi cutremur şi
câtă nevoie suferă sufletul când se desparte de trup , sau după despărţire ? Că
vin către dânsul toate începătoriile şi puterile întunericului . Şi îi aduc lui
toate păcatele cele întru ştiinţă şi întru neştiinţă de la naştere până la ceasul
cel mai de pe urmă al lui , întru care s-a despărţit de trup şi stau pârând
cumplit . Dar stau şi sfintele Puteri înaintea feţei demonilor , aducând
împotrivă vreo oarecare faptă bună , ce a lucrat sufletul acela . Deci , ce fel
de cutremur ţi se pare a avea atunci acesta , la o înfricoşătoare cercetare ca
aceea şi la o neamăgită cercare , la judecată fiind supus ? Nu este cu putinţă
a povesti cu cuvântul sau a înţelege cu cugetul frica aceea ce cuprinde pe
suflet atunci , până la dumnezeiasca hotărâre . Deci , de i se va da lui
izbăvire , îndată cei ce se împotrivesc celor răi iau putere şi el e răpit de
dânşii şi fără opreală se duce întru negrăită bucurie şi slavă , întru care va fi
aşezat . Iar dacă , întru lenevire trăind se va afla nevrednic de izbăvire , aude
acel glas înfricoşător : ,, să fie depărtat necredinciosul , ca să nu vadă slava
lui Dumnezeu ” . Atunci îl ajunge pe el ziua mâniei , ziua necazului , şi a
durerii celei nesfârşite , că se dă în întunericul cel mai dinafară , în iad
pogorându-se , în veşnicul foc osândindu-se , şi într-însul , în veci netrecuţi
va fi , muncindu-se . Unde este atunci nălucirea lumii şi lauda ? Unde este
mărirea deşartă şi răsfăţarea , dulceaţa deşartei , a nestătătoarei vieţi ? Unde
banii ? Unde bunul neam ? Unde tată sau mamă ? Sau fraţi sau prieteni ?
Cine din aceştia va putea să scape sufletul cel ars în foc şi cumplit muncit de
alte nepovestite chinuri ? Dumnezeului nostru , slavă !

<< Propovăduirea Adevărului >>

 Cuvânt al lui Evagrie Monahul , despre mincinoşi

Voiesc să vă aduc aminte , vouă , fraţilor , puţin , şi despre mincinoşi . Că vă
văd pe voi că nu prea sârguiţi a vă păzi limbile voastre şi cu lesnire mult
suntem târâţi de ele . Trebuinţa este , dar , de multă trezie , ca să nu fim
furaţi de minciună . Că , minţind , nimeni nu se face părtaş lui Dumnezeu şi
străin de El este mincinosul . Că scris este : ,, toată minciuna de la diavolul
este ” . Şi iarăşi : ,, mincinos este şi tată al minciunii ” . Pe diavolul , aşadar ,
îl numeşte mincinos . Iar adevărul este Dumnezeu , că Însuşi zice : ,, Eu sunt

95
Calea , Adevărul şi Viaţa ” . Deci , vedeţi de cine ne despărţim . Şi vedeţi de
cine ne lipim cu minciunile : arătat este că , de cel viclean , de voim , dar , să
ne mântuim cu adevărat , suntem datori să iubim adevărul cu toată puterea şi
cu toată sârguinţa şi să ne păzim de toată minciuna , ca nimic să nu ne
despartă pe noi de adevăr şi de viaţă . Sunt trei osebiri şi feluri de minciună .
Este minciună de gând , este cel ce minte cu cuvântul , este încă şi acela ce şi
cu viaţa lui minte . Acela ce minte din gândul său este cel ce primeşte
păreri . De vede pe cineva grăind cu fratele său , gândeşte şi zice : ,, de mine
grăiesc ” . Iar de vor lăsa vorba , iarăşi gândeşte : ,, pentru mine au lăsat
vorba ” . Şi toate le minte cu gândul . Încă şi la clevetiri gândeşte , de
bătaie , de osândire , de a face război . Că nu poate pomul rău să facă roade
bune .
Iar dacă voieşti cu adevărat a te îndrepta pe tine , pune începătură de
pocăinţă şi nu te tulbura .

<<lacrimile pocăinţei >>

Lacrimile pocăinţei sunt faptă mântuitoare .

 Un frate l-a întrebat pe un bătrân zicând : ce voi face , părinte

,ca să mă mântuiesc ? Spune-mi un cuvânt de învăţătură ! Bătrânul i-a
răspuns : când a bătut şi a certat Dumnezeu Egiptul , atunci nu era acolo nici
o casă în care să nu fie plângere . Aşa fă şi tu fiule , de vrei să te mântuieşti :
lăcrimează şi plângi şi Dumnezeu te va mântui şi te vei mântui .

Îndemn la lacrimile pocăinţei pentru mântuire :

 Întrebat-a un frate pe un bătrân oarecare , zicând : ce să fac ,
părinte , să mă mântuiesc ? Bătrânul i-a răspuns : mergi , fiule şi şezi cu
linişte şi cu tăcere în chilia ta şi sileşte-ţi inima să plângi şi să verşi lacrimi
din ochii tăi ! Aşa fă şi te vei mântui

<< Iertarea fratelui >>

Zis-a un bătrân : de vrei să vorbeşti de greşeala şi păcatul vreunui frate

, socoteşte că de vei crede că îl vei îndrepta pe el , sau îl vei folosi pe altul ,
atunci să grăieşti , iar în alt chip de vei vorbi , adică cu răutate numai ca să-l
mustri şi să-i descoperi , să-i arăţi greşeala şi păcatul lui înaintea altora , să
ştii că nu o să scapi de dumnezeiasca certare , ci şi tu singur în aceeaşi

96
greşeală şi păcat , sau într-altul mai rău vei cădea , părăsindu-te ajutorul lui
Dumnezeu şi de alţii fiind mustrat te vei ruşina .

 un călugăr îi dă iertarea celuilalt frate călugăr pentru a lor

mântuire dar nu a primit-o ci a nesocotit-o pierzând harul
Duhului .
În timpul prigoanelor , când prigoneau credinţa în Hristos , au prins şi pe
doi fraţi călugări să-i muncească şi i-au aruncat în temniţăpână a doua zi să-i
scoată să-i muncească şi să-i omoare . Aceşti doi fraţi aveau vrajbă şi pizmă
între dânşii . Fiind deci ei în temniţă aruncaţi , bătuţi şi munciţi , unul
umilindu-se cu inima a zis celuilalt : frate , iată mâine ne vor scoate la
judecata lor şi ne vor munci şi ne vor omorî şi vom merge către Domnul .
Pentru aceea , dar , vrajba şi pizma ce a fost şi este şi acum între noi , să
cade să o lăsăm , să ne împăcăm , să ne iertăm unul pe altul , mai înainte de
moartea noastră , ca să luăm , curaţi fiind , muncile şi moartea pentru
credinţa şi dragostea lui Hristos şi aşa ne vom învrednici a lua cununile
muceniceşti din mâinile lui Hristos şi vom fi primiţi în ceata mucenicilor .
Acestea zicând i-a făcut metanie după obiceiul călugăresc , grăind : iartă-
mă ,frate , ca să fii şi tu iertat de mine şi de Dumnezeu ! Iar acela fiind biruit
de vrăjmăşească pizmă , n-a vrut nicidecum să-l ierte . Iar a doua zi dacă s-a
făcut ziuă , i-au scos pe ei din temniţă, ca să-i taie . Atunci cel care n-a vrut
să se împace şi să ierte pe fratele său , văzând că vor să-l taie ,
înspăimântându-se s-a lepădat de Hristos , iar pe cel de lângă el crezând în
numele Domnului , l-au tăiat . Pe cel ce s-a lepădat de Hristos , l-a întrebat :
pentru ce ieri nu te-ai lepădat de Hristos ? Ca să nu te fi chinuit ? Răspuns-a
lui acela : când l-am lăsat eu pe Dumnezeul meu şi nu m-am împăcat cu
fratele meu , atunci şi pe mine m-a lăsat şi m-a părăsit ajutorul Lui şi
rămânând gol de Dânsul , m-am lepădat de Hristos .

 Cuvânt al sfântului Evagrie , despre faptul de a nu judeca

pe aproapele :
Vezi vreun păcat mai greu , decât a judeca pe aproapele ? Ce , dar , este
mai greu decât acela ? Că aşa îl urăşte Dumnezeu şi se întoarce de la unul ca
acela , precum urăşte cineva pe un vrăjmaş al său . Deci , oare , nu suntem
datori a ne cutremura şi a ne teme ? Că ştiţi ce s-a întâmplat stareţului
aceluia care , auzind de un frate ce căzuse în desfrânare , zisese : ,, O , rău a
făcut ! ” . Oare , nu ştiţi cât de înfricoşător grăieşte de dânsul în Pateric ? Că
a adus Îngerul sufletul fratelui ce greşise şi i-a zis lui : ,, Vezi , cel pe care l-
ai osândit , a adormit . Deci , unde porunceşti ca să-l pun ? Întru împărăţie

97
sau la osândă ? ’’ Şi , iarăşi , a zis îngerul către stareţul acela : ,, De vreme ce
tu eşti judecător drepţilor şi păcătoşilor , spune , ce porunceşti pentru acest
smerit suflet ? Oare , îl vei milui pe el sau chinurilor îl vei da ? ” Şi aşa , acel
stareţ se minuna şi se înspăimânta de o hotărâre îngerească , precum aceea .
Şi şi-a petrecut cu suspinuri şi cu lacrimi cealaltă vreme a vieţii sale şi se
ruga lui Dumnezeu cu mulţime de osteneli , ca să-l miluiască pentru păcatul
acela . Şi a căzut el cu faţa sa la picioarele Sfântului Înger şi a luat iertăciune
. Şi iarăşi , i-a zis lui Îngerul : ,, iată , ţi-a arătat ţie Dumnezeu ce este mai
greu , adică , aceasta de a judeca pe fratele tău şi niciodată , iarăşi , să nu faci
lucrul acesta . Iată , de acum iertat eşti ” . Şi dintr-această vreme , niciodată
nu a încetat sufletul bătrânului dintr-un plâns ca acela , până ce a murit .
Apoi , ce vom lua noi , osândind pe aproapele ? Ci , ni se cade nouă ,
fiecăruia , fraţilor , a lua aminte de la noi înşine pentru ale noastre păcate .
Că , lui Dumnezeu unuia este cu putinţă a îndrepta sau a osândi , Celui ce
ştie aşezarea fiecăruia şi puterea , precum Acela singur ştie . Că în alt fel
judecă pe episcop , într-alt fel pe domn şi pe boier , în alt fel pe bătrân şi în
alt fel pe bolnav şi în alt fel pe cel sănătos . Şi cine va putea să ştie acele
judecăţi ale Lui , fără numai El singur , Cel ce a făcut toate şi ştie toate ? .

<< Suferirea pagubei >>

Suferirea pagubei a fost pocăinţa hoţilor

 Au venit odată la un bătrân tâlharii şi i-au zis : am venit să luăm

toate cele ce se află în chilia ta . Iar el le-a răspuns : cât vă place , fraţilor
luaţi ! Şi au luat toate câte au aflat în chilie şi s-au dus . Atunci bătrânul
luând săculeţul a alergat după ei strigând şi zicând : fiilor , luaţi ce aţi uitat în
chilia voastră ! Iar aceia spăimântându-se pentru nerăutatea bătrânului , i-au
adus înapoi în chilie toate câte au luat . Şi s-au pocăit , zicând între dânşii :
cu adevărat , omul lui Dumnezeu este acesta .

IX . Importanţa faptelor bune

În vremea lui Noe , Dumnezeu s-a hotărât să-l piardă pe om de pe faţa

pământului ,din pricina faptelor rele şi să păstreze casa lui Noe ,din
pricina faptelor lui bune .
Despre lumea din vremea lui Noe cuvântul zice : ,, răutatea oamenilor s-a
mărit pe pământ şi toate cugetele şi dorinţele inimii lor sunt îndreptate la rău
în toate zilele ” . Iar despre Noe cuvântul zice : ,, Noe era om drept şi nepri-
hănit între oamenii timpului său şi mergea pe calea Domnului .

98
 Faptele rele au hotărât nimicirea lumii vechi de către Dumnezeu prin
potop .
Dumnezeu le-a făcut lor judecată după fapte . Dumnezeu l-a făcut pe om din
suflet şi trup şi despre lumea veche Dumnezeu zice : ,, nu va rămâne Duhul
Meu pururea în oamenii aceştia , pentru că sunt numai trup ” .
Dumnezeu îi numeşte trup pentru că trăiau doar pentru trup . Faptele lor
erau rele pentru că au ajuns să fie doar trup şi să trăiască doar pentru poftele
trupului .
La Romani 8, 5-9 cuvântul zice : ,, căci cei ce sunt după trup cugetă ale
trupului , iar cei ce sunt după Duh , cele ale Duhului . Căci dorinţa cărnii
este moarte dar dorinţa Duhului este viaţă şi pace ; fiindcă dorinţa cărnii este
vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu , căci nu se supune legii lui Dumnezeu ,
că nu poate . Iar cei ce sunt în carne nu pot să placă lui Dumnezeu . Dar voi
nu sunteţi în carne , ci în Duh , dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi .
Iar dacă cineva nu are Duhul lui Hristos , acela nu este al Lui ” .
Pentru că răutatea lumii vechi s-a mărit , pentru că dorinţele lor erau
numai spre rău în fiecare zi , Duhul lui Dumnezeu nu putea să mai locuiască
în ei şi aşa au ajuns ei să fie numai trup .
Şi nouă cuvântul ne zice la Efeseni 4, 30 : ,, să nu întristaţi Duhul cel Sfânt
al lui Dumnezeu întru care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării ”.
Cuvântul lui Dumnezeu ne spune să ne sfinţim şi să suferim ca oameni
drepţi toate nedreptăţile din lume şi atunci ne numeşte fericiţi căci Duhul
slavei şi al lui Dumnezeu se odihneşte peste noi . Duhul lui Dumnezeu nu s-
a putut odihni peste cei din vremea lui Noe şi aceia nu pot fi numiţi fericiţi
căci despre ei apostolul Petru zice că acum se găsesc în închisoare suferind
ca şi locuitorii Sodomei şi Gomorei pedeapsa focului veşnic .
Dumnezeu ar fi oprit potopul dacă lumea veche se pocăia spre îndreptare
şi atunci lumea veche şi-ar fi continuat viaţa pe pământ ,dar n-a fost aşa şi
viaţa pe pământ a continuat doar prin Noe şi casa sa .
Noe a aflat har înaintea Domnului . Iată că Noe şi casa lui au fost mântuiţi
tot prin har . Deşi toată mulţimea s-a abătut la atâta răutate , dar Dreptul
acesta a păzit scânteia faptei bune . Şi precum aceştia prin faptele cele rele
au tras spre mânie pe Iubitorul de oameni Dumnezeu – tot astfel Noe
alegând fapta bună , a aflat har înaintea Domnului Dumnezeu .
În cartea proorocului Iona citim că Dumnezeu l-a trimis pe Iona în
cetatea Ninive ca să propovăduiască pocăinţa căci fărădelegile lor au ajuns
până în faţa Domnului şi cer pedeapsa şi nimicirea cetăţii .
Ninivitenii au crezut vestirea lui Iona . Porunca regelui a fost aceasta : ,,
oamenii şi animalele , vitele mari şi mici să nu mănânce nimic , să nu pască
şi nici să bea apă ; iar oamenii să se îmbrace cu sac şi către Dumnezeu să

99
strige din toată puterea şi fiecare să se întoarcă de pe calea lui cea rea şi de la
nedreptatea pe care o săvârşesc mâinile lui ; poate că Dumnezeu se va
întoarce şi se va milostivi şi va ţine în loc iuţimea mâniei Lui ca să nu pierim
! ” . Propovăduirea lui Iona şi pocăinţa şi îndreptarea cetăţii au salvat cetatea
şi viaţa lor a continuat .
Zice cuvântul : ,, atunci Dumnezeu a văzut faptele lor cele de pocăinţă ,
că s-au întors din căile lor cele rele . Şi i-a părut rău Domnului de
prezicerile de rău pe care li le făcuse şi nu le-a împlinit ” .
Din pricina faptelor rele pe care le făceau fiii preotului Eli , Dumnezeu a
pedepsit pe veci casa lui .
Dumnezeu a zis : ,, Eu i-am spus că am să pedepsesc casa lui pe veci pentru
vina pe care el a ştiut-o , şi anume că fiii fac nelegiuiri , dar nu i-a înfrânat .
De aceea mă jur casei lui Eli că vina casei lui Eli nu se va şterge , nici prin
jertfe , nici prin prinoase de pâine în veci ”.
Fiii lui Eli erau oameni netrebnici , ei nu ştiau de Domnul , nici de datoria
preoţească faţă de popor şi păcatul acestor tineri era foarte mare înaintea
Domnului , căci ei depărtau lumea de a mai aduce jertfă Domnului .
În afară de credinţa în Dumnezeu şi harul Său , o altă condiţie pe
care trebuie să o îndeplinească omul credincios în împropierea
subiectivă a mântuirii , a desăvârşirii în Hristos , o constituie , după
învăţătura Bisericii Ortodoxe Soborniceşti , faptele bune .
Iubirea în Hristos constituie condiţia săvârşirii faptelor bune în Hristos şi
semn al cunoaşterii ucenicilor Lui : ,, întru aceasta vor cunoaşte oamenii că
sunteţi ucenicii Mei , dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii ” , pentru că ,
într-adevăr ,, cei care mărturisesc că sunt ai lui Hristos se vor arăta ca atare
prin cele ce fac ” subliniază şi sfântul Ignatie al Antiohiei .
Omul ca chip al lui Dumnezeu , Creatorul Său , se arată astfel şi
trebuie să se arate astfel , adică chip al lui Dumnezeu , continuu prin
faptele sale . Şi ceea ce îl împinge pe om la acţiuni bune nu este pur şi
simplu o nevoie interioară a sa ci voia lui Dumnezeu , pentru că binele este
vrere dumnezeiască . Dumnezeu este bun şi de aceea voieşte şi porunceşte să
facem binele .
Începutul şi sfârşitul virtuţii este iubirea .
Virtuţile sunt daruri ale lui Dumnezeu , pe care El le pune în inima
omului , iar omului îi aparţin eforturile , lupta şi suferinţele şi sudoarea.
Sfântul Ioan Hrisostom spune că totul aparţine lui Dumnezeu în afară de
faptele bune ale omului căci acestea sunt şi aparţin în întregime omului .
Astfel spus , omului îi sunt dăruite de Dumnezeu starea sufletească de
disponibilitate spre bine , libertatea dorinţei de bine , iar fructificarea
aparţine străduinţei omului aşa cum ne spune şi Cuv. Petru Damaschinul : ,,

100
toată cunoaşterea şi virtutea şi puterea este har de la Dumnezeu . Unei
adevărate virtuţi îi este necesar şi harul Duhului Sfânt care covârşeşte natura
umană . În acest fel , faptele omului par o desfăşurare a faptelor divine .
Iubirea – har al lui Hristos , se adresează tuturor oamenilor pentru că
Domnul ,, voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa
adevărului să vină ”.
Faptele bune ale creştinului sunt consecinţă şi manifestare a iubirii
lui Hristos în omul credincios şi rezultat al comuniunii acestuia cu
Hristos în Duhul Sfânt , în Biserica Sa .
Deci , în afara lui Hristos şi a Bisericii Sale nu pot să existe
adevărate fapte bune .
Sfântul Grigore de Nissa spune că ,, acel care nu se află în Hristos ,
fie prin cuvânt , fie prin faptă , se află în cel opus lui Hristos , adică în
diavolul ”.
În Păstorul lui Herma găsim următorul îndemn : ,, de îngerul răutăţii
depărtează-te , căci învăţătura lui e rea pentru orice faptă . Crede apoi , că
faptele îngerului răutăţii sunt vătămătoare , iar nelucrându-le , vei trăi în
Dumnezeu ”.
Orice face omul credincios , trebuie să aibă ca scop reînnoirea lăuntrică în
Hristos . De aceea el trebuie să acţioneze ca fiu al lui Dumnezeu găsindu-se
astfel în comuniune de iubire cu întreaga Sfântă Treime , dovedind-o prin
fapte bune , căci fără existenţa lor nu poate fi înţeleasă adevărata iubire în
Hristos , aşa cum observă Sfântul Ioan Hrisostom : ,, iubirea nu constă în
vorbe amăgitoare , nici în simple laude , ci în păzirea şi practicarea faptelor
bune ”.
Faptele bune în Hristos , care nu sunt simple împliniri ale poruncilor ,
aşa cum se întâmpla cu aplicarea Legii iudaice , ci roadă a întregii vieţi a
credinciosului în Hristos , au ca scop final să facă vizibilă slava lui
Dumnezeu ,, care numai El acţionează prin existenţa omenească ”.
Faptele bune sunt citate în Păstorul lui Herma astfel :
,, arată-mi Domnule , i-am spus eu , puterea faptelor bune , ca să umblu în
ele şi să slujesc lor , pentru ca , săvârşindu-le , să mă pot mântui .
– Ascultă , mi-a zis el , faptele cele bune pe care trebuie să le faci şi de la
care nu trebuie să te înfrânezi . Mai întâi de toate credinţa , frica de Domnul ,
dragostea , unirea , cuvintele dreptăţii , adevărul , răbdarea . Ascultă apoi
cele ce urmează acestora : să sprijini pe văduve , să cercetezi pe orfani şi pe
săraci , să izbăveşti din nevoi pe robii lui Dumnezeu , să fii iubitor de străini
– că în iubirea de străini se vede uneori facerea de bine - , să nu te
împotriveşti nimănui , să fii liniştit , să fii mai sărac decât toţi oamenii , să
respecţi pe bătrâni , să faci dreptate , să găseşti frăţietatea , să înduri ocara ,

101
să fii îndelung – răbdător , să nu ţii minte răul , să mângâi pe cei cu sufletul
chinuit , să nu respingi pe cei zdruncinaţi în credinţă , ci să-i întorci şi să-i
bucuri , să sfătuieşti pe cei ce păcătuiesc , să nu asupreşti pe datornici şi pe
cei lipsiţi şi altele asemenea acestora . Ţi se par bune acestea ? m-a întrebat
el .
- ce poate fi mai bun decât acestea ! i-am răspuns eu .
- umblă în acestea , mi-a spus el , nu te înfrâna de la ele şi vei trăi în
Dumnezeu ” .
După prof. Trembelas ,, pocăinţa , respingerea traiului păcătos ,
primele mişcări către Mântuitorul constituie fapte bune şi roade ale
credinţei , în primul lor aspect ” .
Dar faptele bune care se săvârşesc în iubirea – har al lui Hristos – ne aduc
,, într-o unire fără prihană ” , la sfinţenia şi mântuirea noastră , precum zice
Sf. Simeon Noul teolog ,, că prin ele şi prin aceste fapte curăţeşti inima ta de
foamete şi de jugul patimilor te eliberezi ” .
De aceea Mântuitorul Hristos cere de la noi ca practicarea faptelor bune să
fie cu intenţie curată , după cum El Însuşi ne îndeamnă : ,, aşa să lumineze
lumina voastră înaintea oamenilor , aşa încât să vadă faptele voastre cele
bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri ” .
Faptele bune sunt fapte de ascultare de Dumnezeu , de sporire a
comuniunii cu El , de desăvârşire personală prin Hristos .
Roadele Duhului Sfânt în fiinţa credinciosului : ,, dragostea , bucuria ,
pacea , îndelunga –răbdare , bunătatea , facerea de bine , credinţa ,
blândeţea , înfrânarea ” sunt aşadar faptele bune săvârşite cu credinţa
în Hristos şi cu ajutorul harului dumnezeiesc mântuitor , în comuniunea
Bisericii , manifestare în lume , după modelul Sfintei Treimi , a iubirii
dumnezeieşti .
Avem datoria morală să considerăm împlinirea faptelor bune o datorie
a noastră , alegând şi făcând lucrul cel mai bun , adică ce este superior ,
desăvârşit , cel mai raţional , cel mai adevărat , cel mai sfânt , cel mai plăcut
lui Dumnezeu , spunând : ,, am făcut ceea ce eram datori să facem ” , nu
cerând răsplată . Pentru că atunci când se fac din vanitate , nu sunt bune , iar
Domnul ,, va răsplăti fiecăruia după faptele lui ” , că cel care le face pe
acestea va fi slăvit în împărăţia lui Dumnezeu , iar cel care alege calea
întunericului va pieri împreună cu faptele lui .
Pentru aceasta este înviere , pentru aceasta este răsplată .
Faptele bune nu numai că au ceva dumnezeiesc în ele dar constituie
însăşi esenţa adevăratei religii care se observă în cele două aspecte ale lor ,
adică a curăţeniei sufletului şi a trupului şi a binefacerii faţă de ceilalţi , aşa

102
cum ne spune Sfânta Scriptură : ,, să cercetăm pe orfani şi pe văduve în
necazurile lor şi să ne găsim pe noi fără de pată din partea lumii ” .
Mulţi sunt preocupaţi de întrebarea : faptele ? sau credinţa ne sunt
absolut necesare pentru mântuirea şi desăvârşirea în Hristos ?
Două aspecte majore ale credinţei pot fi menţionate aici : credinţa ca mod de
viaţă , adică ,, credinţa lucrătoare prin iubire ” – Gal.5,6 şi credinţa ca mod
de cunoaştere , ca temelie a adevărului : ,, vestea pe care am auzit-o de la El
şi pe care v-o propovăduim este că Dumnezeu e lumină şi în El nu este
întuneric ” – 1 Ioan 1, 5 .
Fără faptele bune nu poate fi înţeleasă adevărata iubire în Hristos .
Mărturisirea ortodoxă ne spune că omul creştin , ca să moştenească viaţa
veşnică trebuie să păzească credinţa dreaptă şi faptele bune ; că acela care va
ţine acestea două este bun creştin şi are adevărată nădejde a veşnicei
mântuiri : ,, faptele bune , adică virtuţile creştineşti sunt roade care se nasc
din credinţă , ca dintr-un bun pom , după cum e scris : ,, după roadele lor îi
veţi cunoaşte ” – Matei 7,16 .
Sfântul Ioan Damaschin arată că : ,, acela care face fapte nepotrivite este
sub stăpânirea răului ”
Sfântul Ignatie Teoforul zice : ,, începutul este credinţa , iar sfârşitul
dragostea . Când acestea două sunt unite , acolo este şi Dumnezeu ” .
În momentul mântuirii prin har şi credinţă , omul se-mbracă cu
faptele cele bune aşa cum s-a îmbrăcat apostolul Pavel când l-a întrebat pe
Domnul , care i s-a arătat pe drumul Damascului , zicând : ,, Doamne ce
voieşti să fac ” .
În momentul mântuirii omul să se-mbracă cu faptele cele bune aşa
cum zice la Efeseni 2 , 10 : ,, pentru că a Lui făptură suntem , zidiţi Hristos
Iisus spre fapte bune , pe care Dumnezeu le-a gătit mai înainte , ca să
umblăm întru ele ” , asta înseamnă că Dumnezeu ne-a adus într-o stare de
har încât putem săvârşi orice faptă bună aşa cum zice apostolul Pavel ,, pot
totul în Hristos care mă întăreşte ”.
Potrivit cu –Efeseni 4, 22 –înţelegem că mântuirea prin har constă în
dezbrăcarea de omul cel vechi ,adică de vieţuirea de mai înainte şi
îmbrăcarea în omul cel nou , cel după Dumnezeu , zidit întru dreptate şi în
sfinţenia adevărului .
Faptele bune pe care trebuia să le facă credincioşii din Efes erau acestea :
să nu te mai hrăneşti din furat ci de acum să lucrezi cu mâinile tale şi din
hrana câştigată cu sudoarea frunţii tale să hrăneşti şi pe cel în lipsă ; de acum
să nu mai foloseşti minciuna ci să întrebuinţezi doar adevărul ; dacă ajungi la
mânie căci nu se poate să nu vină prilejul totuşi să nu ajungi să comiţi
greşelile la care te-ndeamnă mânia ; să întrebuinţăm cuvinte bune nu rele

103
căci noi prin cuvintele cele bune suntem purtători de har şi trebuie să oferim
harul tuturor ; să întrebuinţăm iertarea în locul supărării , mâniei , defăimării
atunci când ni se greşeşte căci bunătatea şi iertarea a fost darul Lui pentru
noi atunci când am păcătuit .
În – Matei 5 cu 13 – Domnul zice ucenicilor Lui : ,, voi sunteţi sarea
pământului …….’’ ,, voi sunteţi lumina lumii ’’ , sarea fiind harul care dă
gust omului nou , lumina este harul cu care se-mbracă omul nou .
Faptele bune făcute în stare de har , de comuniune cu Dumnezeu , sunt fapte
cu har , mântuitoare . Faptele bune fără har sunt ca şi faptele păgânilor ,
necreştine .

 Martin Luther a propovăduit că omul se mântuieşte numai

prin credinţă – sola fide .
Martin Luther a fost preot catolic . El a iniţiat Reforma protestantă în
sânul Bisericii Romano- Catolice , ca o reacţie contra stării ei de decadenţă
morală atacând în primul rând absolutismul papal în conducerea Bisericii .
Prilejul revoltei lui Luther împotriva Bisericii Romano –Catolice l-a
constituit predicarea indulgenţelor în 1514 de către călugării dominicani care
ziceau : ,, îndată ce aurul ( banul ) sună în cutie sufletul zboară spre cer ”.
În comentariul său la epistola către Romani , influenţat de către Fericitul
Augustin , care a susţinut că omul dobândeşte mântuirea doar prin harul lui
Dumnezeu , Luther afirmă că prin căderea în păcatul originar , sufletul
omenesc a fost cu totul corupt , încât omul nu mai poate face nimic bun de la
sine . Dumnezeu îi dăruieşte totul . Omul se mântuieşte numai prin credinţă
şi această învăţătură devine centrul noii sale teologii .
În ceea ce priveşte Epistola lui Iacob , invocată de către profesorul
catolic Joh Eck pentru a dovedi necesitatea faptelor bune în actul mântuirii ,
Luther a respins-o , afirmând că ,, este de paie ”.

X. Concluziile

1. Faptele bune sunt necesare pentru mântuirea personală .

Faptele bune sunt necesare şi înainte de mântuire dar mai ales după
mântuire .
a) Faptele bune sunt necesare înainte de mântuire .
Mântuirea este de la Dumnezeu prin harul Duhului Sfânt .
Pe unii îi aduc la Domnul Iisus faptele bune .
Pentru a veni la Domnul Iisus ca să te mântuiască e nevoie de har dar şi
de fapte bune . Domnul Iisus zice : ,, nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l

104
atrage Tatăl ” , arătând aici că Dumnezeu ne dă harul ca să putem crede şi
crezând să putem veni la Domnul Iisus pentru a ne mântui prin harul
Duhului Sfânt . Iar în Evanghelia după Ioan cap. 3 cu 18-21 , Domnul Iisus
arată lui Nicodim importanţa faptelor bune pentru a putea veni la El, arătând
că faptele bune îl aduc pe omul păcătos la El iar faptele rele te fac să-l urăşti
şi să nu vii la El : ,, Iar aceasta este judecata , că Lumina a venit în lume şi
oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina . Căci faptele lor erau
rele . Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină , pentru ca
faptele lui să nu se vădească . Dar cel care lucrează adevărul vine la
Lumină , ca să se arate faptele lui , că în Dumnezeu sunt săvârşite ”.
El este Mântuitorul şi nu mântuieşte decât pe cei ce vin la El cu credinţă .
Mântuitorul arată că faptele bune îi aduc pe oameni la El şi aceştia se
mântuiesc , iar faptele rele , pe unii , nu-i aduc la El şi aceştia nu se
mântuiesc.
De lucrul acesta ne încredinţează şi Sf. Ioan Botezătorul , care avea de făcut
o lucrare prin care poporul se pregătea de primirea Domnului ca Mântuitor .
Lucrarea lui era botezul pocăinţei : ,, pocăiţi-vă căci s-a apropiat împărăţia
cerurilor ” , se apropiase împărăţia prin venirea Domnului ca împărat al
cerurilor şi poporul trebuia să se pocăiască de toate relele ca să-l poată
primi . Sf. Ioan Botezătorul vedea că fariseii şi saducheii nu-l puteau primi
pe Domnul căci faptele lor erau cele ale diavolului , el le zicea ,, pui de
vipere ” deoarece fugeau de Domnul , deşi au venit la botezul pocăinţei .
Ioan Botezătorul le cere lor să facă fapte bune cu aceste cuvinte : ,, faceţi
roadă vrednică de pocăinţă ’’ .
Iată importanţa faptelor : faptele rele îl resping pe Mântuitorul iar
faptele bune îl primesc pe Mântuitorul .
Domnul spune că faptele bune sunt făcute din iubirea de Dumnezeu şi ele te
aduc la Domnul ,pe când faptele rele te fac să-l urăşti pe Domnul şi nu te
aduc la El căci sunt făcute din iubirea întunericului .
În Faptele Apostolilor cap. 10 , arată că pe sutaşul roman Corneliu faptele
bune l-au adus la Domnul Iisus . Îngerul i-a zis : ,, Rugăciunile tale şi
milosteniile tale s-au suit , spre pomenire , înaintea lui Dumnezeu . Şi acum ,
trimite bărbaţi la Iope şi cheamă să vină un oarecare Simon , care se numeşte
şi Petru . El este găzduit la un oarecare Simon , tăbăcar , a cărui casă este
lângă mare . Acesta îţi va spune ce să faci ”.
Faptele bune ale lui Corneliu au fost : rugăciunile şi milosteniile . Pentru
faptele bune , Dumnezeu i-a trimis mântuirea pe care trebuia s-o primească
prin har şi prin credinţă .
Corneliu apropiindu-se de Dumnezeu prin fapte bune , faptele l-au ajutat
să primească Evanghelia mântuirii pentru dobândirea mântuirii prin har şi

105
credinţă . Pe când cel ce săvârşeşte răul prigoneşte Evanghelia din pricina
faptelor rele .
Saul prigonea Evanghelia din neştiinţă şi nu din pricina faptelor rele , ci
– Gal. 1cu 14 –din pricina datinilor părinteşti , iar în Filipeni cap. 3 cu 3-7
arată că faptele lui erau bune dar el acum nu se bizuie pe trup adică pe
faptele făcute de omul vechi ,căci faptele bune ale omului vechi nu te
mântuiesc .
Faptele Legii sunt faptele omului vechi .
Lui Saul din Tars ( apostolul Pavel ), Dumnezeu i-a trimis mântuirea prin
arătarea harului Domnului Iisus . Harul i s-a arătat ca o lumină cerească ,
dumnezeiască şi ca o putere care l-a orbit întâi , după care l-a vindecat şi l-a
mântuit pentru credinţa lui în Domnul Iisus atunci când Anania şi-a pus
mâinile peste el şi s-a umplut de Duhul Sfânt .
Dar pe alţii nu faptele bune îi aduc la Domnul ci pocăinţa de faptele
rele .
Asta s-a întâmplat cu iudeii ucigaşi din – Faptele Apostolilor cap. 2 - .
Apostolul Petru a zis lor : ,, voi l-aţi luat şi pironindu-l , prin mâinile celor
fără de lege , l-aţi omorât ” , iar ei au fost pătrunşi la inimă şi au zis către
Petru şi ceilalţi apostoli : ,, Bărbaţi fraţi , ce să facem ? ”.
Deci pe unii îi aduc la Domnul Iisus faptele bune iar pe alţii pocăinţa de
faptele rele şi sunt mântuiţi prin har şi credinţă atât unii cât şi ceilalţi .

b) Faptele bune ( faptele omului nou în Hristos , născut din apă şi Duh
Sfânt ) sunt necesare pentru a putea merge pe calea mântuirii .
Despre acest adevăr ne vorbeşte apostolul Petru la – 2 Petru 1 – unde
arată că numai sporind în fapte bune vom face temeinică chemarea şi
alegerea noastră iar Dumnezeu ne va da o intrare bogată în împărăţia veşnică
a Domnului Iisus Hristos : ,, că aşa vi se va da cu bogăţie intrarea în veşnica
împărăţie a Domnului nostru şi Mântuitorului Iisus Hristos ”.
Domnul Iisus arată prin pilda Semănătorului că pe calea mânturii merg
numai cei care fac fapte bune . Sămânţa semănată de Domnul Iisus este
cuvântul lui Dumnezeu ; pământul bun în care cade sămânţa este inima
roditoare pentru Dumnezeu ; roada adusă de el sunt faptele bune lucrate de
el pentru împărăţia lui Dumnezeu ; iar înmulţirea roadei : ,, unul o sută , altul
şaizeci , altul treizeci ” arată că pe calea mântuirii nu se poate merge decât
prin înmulţirea faptelor bune .

2. Faptele bune ( faptele omului nou , născut din apă şi Duh Sfânt )
ajută la mântuirea altora .

106
 Fapta bună pe care apostolul Pavel a făcut-o în temniţă a fost să-l
slujească pe Dumnezeu ; ,, iar la miezul nopţii , Pavel şi Sila , rugându-se ,
lăudau pe Dumnezeu în cântări , iar cei ce erau în temniţă îi ascultau ”.
Consecinţa faptei bune a fost aceasta : ,, s-a făcut cutremur mare şi îndată s-
au deschis toate uşile şi legăturile tuturor s-au dezlegat ”, iar Pavel l-a oprit
pe temnicer de la sinucidere după care s-au botezat el şi toţi ai lui .
Urmările faptei bune a fost mântuirea temnicerului şi a familiei lui .
Apostolul Petru zice în epistola sa : ,, purtaţi-vă cu cinste între neamuri ,
ca în ceea ce ei acum vă bârfesc ca pe nişte făcători de rele , privind ei mai
de aproape faptele voastre cele bune , să preamărească pe Dumnezeu , în
ziua când îi va cerceta ” . Asta a făcut apostolul Pavel împreună cu Sila şi
aşa s-au mântuit temnicerul cu toată casa lui .

3. Faptele bune sunt necesare la desăvârşire .

Iacov , în epistola sa , ni-l dă exemplu pe părintele Avraam arătând că
fapta ascultării lui de cuvântul lui Dumnezeu l-a îndreptat dar la şi
desăvârşit în legătura cu Dumnezeu : ,, vezi că , credinţa lucra împreună cu
faptele lui şi din fapte credinţa s-a desăvârşit ? ’’ .
Domnul Iisus i-a zis tânărului bogat : ,, dacă voieşti să fii desăvârşit ,
du-te , vinde averea ta , dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer ; după
aceea , vino şi urmează-Mi ” .

4. Faptele bune sunt necesare pentru răsplătire .

,, iată , vin curând şi plata Mea este cu Mine , ca să dau fiecăruia , după
cum este fapta lui ’’ – Apocalipsa 22 , 12 .
Domnul răsplăteşte faptele bune cu viaţă veşnică şi răsplăteşte faptele
rele cu pedeapsă veşnică , zice apostolul Pavel în 2 Tesaloniceni cap.1 , 6-
8: ,,de vreme ce drept este înaintea lui Dumnezeu , să răsplătească cu necaz
celor ce vă necăjesc pe voi , iar vouă celor necăjiţi , să vă dea odihnă ,
împreună cu noi , la arătarea Domnului Iisus din cer , cu îngerii puterii Sale ,
în văpaie de foc , osândind pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu
se supun Evangleliei Domnului nostru Iisus ” .
Faptele bune sunt răsplătite de Domnul Iisus cu viaţă veşnică şi aici este
vorba despre faptele bune ale celui drept şi sfânt ( omul nou care se numeşte
creştin ) şi nu de faptele bune ale celui nedrept şi spurcat ( omul vechi care
este necreştin ) : ,, cine e nedrept , să nedreptăţească înainte . Cine e spurcat ,
să se spurce încă . Cine este drept , să facă dreptate mai departe . Cine este
sfânt , să se sfinţească încă ’’ .
La – Romani 2 , 6-7 , apostolul Pavel vorbeşte despre mântuirea prin
fapte bune , răsplătită de Dumnezeu cu viaţă veşnică , numind faptă bună ,

107
fapta care este făcută spre slava Domnului dintr-o inimă curăţită de păcat şi
plină de har , zice : ,, Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după faptele lui : viaţă
veşnică celor ce , prin stăruinţă în faptă bună caută mărire , cinste şi
nestricăciune , iar iubitorilor de ceartă , care nu se supun adevărului , ci se
supun nedreptăţii : mânie şi furie . Necaz şi strâmtoare peste sufletul oricărui
om care săvârşeşte răul , al iudeului mai întâi şi al elinului ; dar mărire ,
cinste şi pace oricui face binele : iudeului mai întâi şi elinului ’’.

5. Faptele bune sunt necesare pentru slava lui Dumnezeu .

Zice Domnul : ,, Eu sunt viţa , voi sunteţi mlădiţele . Cel ce rămâne în
Mine şi Eu în el , acela aduce roadă multă , căci fără Mine nu puteţi face
nimic . Întru aceasta a fost slăvit Tatăl Meu , ca să aduceţi roadă multă
şi să vă faceţi ucenici ai Mei ’’.

6. Faptele bune sunt necesare în Biserică .

,, Nimeni să nu dispreţuiască tinereţile tale , ci fă-te pildă credincioşilor
cu cuvântul , cu purtarea , cu dragostea , cu duhul , cu credinţa , cu curăţia .
Până voi veni eu , ia aminte la citit , la îndemnat , la învăţătură . Nu fii
nepăsător faţă de harul care este întru tine , care ţi s-a dat prin proorocie , cu
punerea mâinilor mai –marilor preoţilor . Cugetă la acestea , ţine-te de
acestea , ca propăşirea ta să fie vădită tuturor . Ia aminte la tine însuţi şi la
învăţătură ; stăruie în acestea , căci , făcând aceasta , şi pe tine te vei mântui
şi pe cei care te ascultă ”.

7. Faptele bune sunt necesare în lume .

,, Drept aceea , mergând , învăţaţi toate neamurile , botezându-le în
numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh , învăţându-le să păzească
toate câte v-am poruncit vouă , şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele , până la
sfârşitul veacului . Amin ” .

8. Faptele bune sunt necesare în popor .

 În politica religioasă a împăratului Constantin cel Mare

( 306-337) , faptele bune făcute de el într-un imperiu păgân , imperiul
roman , au fost acestea :
- actul de libertate religioasă de la Milan din ianuarie 313
Biserica a îndurat grele persecuţii din partea împăraţilor romani , de la
împăratul Nero ( 54-68 ) până la împăratul Diocleţian ( 284-305 ) . Prin
convertirea sa la creştinism , împăratul roman Constantin cel Mare a asigurat
Bisericii deplina libertate în tot Imperiul roman . Imediat după edictul din

108
313 , împăratul scuteşte Biserica de dări , drept de care nu se bucurau
templele păgâne , şi-i înapoiază tot ceea ce îi fusese confiscat . Totodată , el
acordă ca ajutor episcopilor sume importante din tezaurul statului , pentru
ridicarea de biserici şi întreţinerea clerului . El acordă Bisericii dreptul de
eliberare a sclavilor şi a dat episcopilor dreptul să judece pe cei ce n-ar voi
să fie judecaţi după legile statului .
- a intervenit în dreptul penal , pe care a încercat să-l umanizeze ,
înlăturând din legile penale dispoziţii şi pedepse contrare spiritului
creştinismului , ca : răstignirea , zdrobirea picioarelor , stigmatizarea
( arderea cu fierul roşu ) . S-a modificat în spirit creştin legislaţia referitoare
la căsătorie , la părinţii fără copii , s-a îngreunat divorţul , s-a pedepsit
adulterul , violul , s-a interzis aruncarea copiilor şi vinderea lor , prin
ajutoare date părinţilor săraci . S-au luat măsuri de protecţie şi ajutor pentru
săraci , orfani , văduve şi bolnavi .
- prin Legea din 321 , Constantin cel Mare a generalizat , ca zi de
repaus în Imperiu , duminica .

 În jurul anului 1700 a avut loc dureroasa dezbinare

bisericească a românilor ortodocşi transilvăneni prin înfiinţarea
Bisericii unite şi atragerea forţată a ortodocşilor la unirea cu Roma .
Fapta bună a fost lupta împotriva uniaţiei .
Prin această faptă bună ,, Lupta împotriva uniaţiei ”, s-a realizat
unitatea politică şi religioasă a românilor din Transilvania .
Numai prin luptă s-a realizat unitatea Bisericii şi de neam .
În anul 1688 , Transilvania , din principat autonom sub suzeranitate
otomană , cum fusese timp de un secol şi jumătate , a fost ocupată de trupele
habsburgice şi inclusă între graniţele Imperiului austriac . Împăratul de la
Viena , Leopold I , a recunoscut de la început vechile rânduieli din
Transilvania , inclusiv drepturile celor ,, trei naţiuni ” ( unguri , saşi , secui )
şi ale celor ,, patru religii recepte ” : catolică , luterană , calvină şi
unitariană . Românii şi Biserica lor ortodoxă au rămas în starea de mai
înainte , adică ,, toleraţi ” , lipsiţi de drepturi şi în afara legii în propia lor
ţară . Îndată după ocuparea Transilvaniei de trupele habsburgice a început o
puternică acţiune în vederea stăpânirii acestora aici . Şi pentru că împăraţii
de la Viena erau catolici , au început să lucreze pentru atragerea românilor la
Biserica Apuseană , ca în felul acesta să crească numărul catolicilor care
scăzuse mult sub principii calvini . La 2 iunie 1698 , cardinalul Leopold
Kolonici , a adresat un manifest către preoţii români , prin care arăta că se
vor bucura de privilegiile pe care le aveau preoţii şi bisericile catolice numai
aceia care vor accepta patru puncte din învăţătura Bisericii Romano-Catolice

109
şi anume : 1. Papa este capul Bisericii ; 2. Sf. Împărtăşanie se poate face cu
pâine nedospită ( azimă ) ; 3. Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul ; 4. În afară
de rai şi iad există un loc curăţitor numit purgatoriu .
Aşa a început acţiunea de atragere a românilor ortodocşi la unirea cu
Roma .
În 1699 împăratul a publicat Diploma întâi leopoldină prin care se
prevedea înfiinţarea Bisericii unite .
În 1701 împăratul a emis o nouă diplomă şi pentru că s-a creat Biserica
unită a fost desfiinţată Mitropolia ortodoxă a Transilvaniei şi în locul ei s-a
creat o Episcopie unită condusă de episcopul unit Atanasie .
Acestea au fost împrejurările în care s-a ajuns la dureroasa dezbinare a
fiilor aceluiaşi popor român şi ai acestei Biserici , prin amăgiri , falsuri
şi făgăduinţe deşarte . Din nefericire , urmările ei se mai resimt şi astăzi .
În 1744 a venit în Transilvania călugărul Visarion Sarai .
Fapta bună făcută de călugărul Visarion Sarai a fost lupta împotriva
uniaţiei . El lupta predicând credinţa ortodoxă şi îndemna pe românii
ortodocşi să se întoarcă la Biserica Ortodoxă părăsind Biserica Unită
care a fost întemeiată de catolici cu amăgirile nelegiuirii .
El este arestat de autorităţile austriece şi aruncat în fioroasa închisoare din
Kufstein , în Austria , unde moare ca sfânt mărturisitor pentru Ortodoxie .
Lupta împotriva uniaţiei este continuată de numeroşi preoţi şi
credincioşi care au înfruntat teroarea stăpânirii . Ei îndemnau poporul să-şi
păstreze credinţa strămoşească . Pentru că suferinţele credincioşilor
ortodocşi provocate de uniaţie erau mari , pentru dobândirea libertăţii
religioase credincioşii au ales răscoala condusă de ieromonahul Sofronie din
satul Cioara , jud. Alba . Împărăteasa Maria Tereza a trimis pe generalul
Buccow cu unităţi militare şi răscoala este înăbuşită iar uniaţia este întărită .
Lupta împotriva Bisericii unite şi revenirea la Biserica Ortodoxă a
început prin călugărul Visarion Serai , a fost continuată de preoţi şi
credincioşi şi a fost finalizată de către Andrei Şaguna care a fost numit
mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei , desfiinţată în 1701
şi reînfiinţată în 1864 .

9. Faptele bune sunt necesare în familie , în şcoală , în instituţiile

statului .
Faptele bune sunt izvor de sănătate morală , intelectuală şi trupească şi izvor
de binecuvântare Dumnezeiească a familiei , a şcolii , a instituţiilor statului .

110
 BIBLIOGRAFIE

1. Biblia sau Sf. Scriptură , Editura Institutului Biblic şi de Misiune al

Bisericii Ortodoxe Române , Bucureşti , 1982
2. Mladin , mitropolit dr. , Nicolae , Teologia Morală Ortodoxă , vol.
I , Editura Reântregirea , Alba Iulia , 2003
3. Brânzea , Pr.Lector Univ.Drd. , Nicolae , Formare Duhovnicească ,
curs anul IV , Piteşti , 2005
4. Vartolomeu , Drd. Protos , Androni , Faptele bune şi valoarea lor în
gândirea Sfântului Isaac Sirul , în Mitropolia Olteniei , nr.6 , Craiova ,
1989
5. Petraru , Pr. drd., Gheoghe , Credinţa şi faptele bune în lucrarea
mântuirii , în Ortodoxia , nr. 3 , Bucureşti, 1988
6. Apostolu , Drd. ,George, Faptele bune în perspectiva desăvârşirii
morale , în Studii Teologice , nr. 1-2 , Bucureşti , 1992
7. Stăniloaie , pr. prof. dr. , Dumitru , Teologia Dogmatică Ortodoxă ,
vol.II , Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române , Bucureşti , 2003
8. Idem, Teologia Morală Ortodoxă , Editura Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române , Bucureşti , 1981
9. Păcurariu , pr. prof. dr. , Mircea , Istoria Bisericii Ortodoxe Române ,
Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române
, Bucureşti , 2006
10.Rămureanu , pr. prof. dr. , Ioan , Istoria Bisericească Universală ,
Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române
, Bucureşti , 2004
11. Andrei , Episcopul ortodox al Alba Iulia , Patericul ( Isvoare
Duhovniceşti ) , Alba Iulia , 1990

111
12.Vornicescu , Mitropolitul Olteniei , Nestor , Proloagele , vol. I şi II ,
Editura Bunavestire , Bacău , 1999
13.Branişte , pr. prof. dr., Ene , Posturile şi ajunările , în volumul
Îndrumări misionare , Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române , Bucureşti , 1986
14.Bogdaproste , Gheoghe , Cinstirea aproapelui după Decalog , în Studii
Teologice , 9-10 , 1969
15.Ivan , pr. dr. , Ilie , Îndrumător Catehetic , Editura Conphys , 2001
16.Călugăr , Dumitru , Catehetica , Editura Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române , Bucureşti , 1984
17.Cucoş , Constantin , Educaţie religioasă , Bucureşti , 1970
18.Ghia , Gheorghe , Atitudinea Mântuitorului faţă de Legea Vechiului
Testament , Craiova , 1925
19.Sf. Ioan Gură de Aur , Puţul şi împărţirea de grâu , Editura Buna
Vestire , Bacău , 1995
20.Idem , Predica de pe munte , Editura Institutului Biblic şi de Misiune
al B.O.R. , Buzău , 1938
21.Idem , Cuvânt pentru creşterea copiilor , Editura Buna –Vestire ,
Bacău , 1995
22.Bărbuţ , diacon , Gheorghe , Mărgăritarele Sf. Ioan Gură de Aur ,
Editura Pelerinul român , Oradea , 1994
23.Chialda , Mircea , Raportul dintre Vechiul şi Noul Testament , In
Biserica Ortodoxă Română , 5-6 , 1981
24. Nestor , mitropolit al Olteniei , Sfinţi români şi apărători ai legii
strămoşeşti , Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R. ,
Bucureşti , 1987
25.Bica , pr. , Ion , Istoria Bizanţului , Editura Universităţii din Piteşti ,
2002
26.Corniţescu , pr. prof. dr. , Constantin , Studiul biblic al Noului
Testament , curs anul II , Editura Fides , Bucureşti , 2004
27.Costache , Asist. Dr. , Doru , Rolul familiei în educarea copiilor , în
Ortodoxia , 3-4 , 2002
28.Corniţescu , Emilian , Sensul rugăciunii după Vechiul Testament , în
Ortodoxia , 3 , 1983
29.Todoran , pr. prof. dr. , Isidor , Teologia Dogmatică , Manual pentru
Seminariile Teologice , Editura Renaşterea , Cluj – Napoca , 2005
30.Chiţescu , prof. , Nicolae , Teologia Dogmatică şi Simbolică , vol. I şi
II , Editura Renaşterea , Cluj-Napoca , 2004
31.Năstase , pr. lector dr. Nicolae , Teologie Morală Ortodoxă , curs anul
III , 2005

112
Declaraţie :
Subsemnatul Avram Gheorghe , student la Facultatea de Teologie
Ortodoxă ,, Sfânta Muceniţă Filoteia ” , secţia Teologie Pastorală , promoţia
2007 , declar pe propria răspundere că prezenta lucrare este rodul propriei
munci şi că nu am folosit alte surse de informaţie decât numai cele
menţionate la Bibliografia selectivă .

113
114
115
116
117
118
119