Sunteți pe pagina 1din 4

Scoaterea și introducerea factorilor sub

radical

Scoaterea factorilor de sub radical


Scoaterea (extragerea) factorilor de sub radical este utilă în calculele cu
radicali pentru că ne ajută să efectuăm adunări și scăderi cu radicali. De
asemenea, acest procedeu se poate folosi și atunci când comparăm radicalii.
Scoaterea factorilor de sub radical se bazează pe două proprietăți importante:

 extragerea rădăcinii pătrate este inversa operației de ridicare la pătrat;


mai exact, atunci când extragem radical dintr-un număr pozitiv ridicat la
puterea a doua, obținem numărul respectiv.
 radicalul unui produs este egal cu produsul radicalilor.

Pentru a scoate factorii de sub radical, vom proceda în felul următor:

 descompunem numărul în factori primi (împărțim numărul dat la numere


prime: 2, 3, 5, 7, etc);
 factorii care se repetă, se grupează câte doi și reținem doar unul din ei;
 factorii astfel grupați vor ieși în fața radicalului și se înmulțesc, iar
factorii fără pereche (cei încercuiți) rămân sub radical și se înmulțesc;
 dacă toți factorii au pereche, atunci numărul respectiv este pătrat
perfect și nu vom mai avea radical; dacă nu există factori pereche, atunci
scoaterea factorilor de sub radical nu este posibilă.
Introducerea factorilor sub radical
Introducerea factorilor sub radical este procedeul invers scoaterii factorilor de
sub radical. Pentru a introduce un factor sub radical, îl ridicăm la puterea a
doua. Dacă avem semnul minus, acesta va rămâne în fața radicalului.
Fisa de lucru

1) Scoateți factorii de sub radical:

2)  Introduceți factorii sub radical:

3) Scoateti factorii de sub radicali:


a) √ 22 ∙ 3 b) √ 34 ∙ 5 c) √ 56 ∙7 d) √ 1110 ∙ 2
e) √ (−2)2 ∙ 3 f) √ (−3)4 ∙ 5 g) √ (−5)4 ∙ 7
i) √ 22 ∙ 32 ∙ 2 j) √ (−7)2 ∙101 k) √ ¿ ¿
l) √ (−3)2 ∙5 4 ∙ 7

4) Scoateti factorii de sub radicali:

a) √ 12, √ 18 , √ 27 , √ 3 2, √ 75 , √98 ,

b) √ 360, √ 1 92, √ 150, √ 288, √ 294, √ 972,

c) √ 2250, √ 2366, √ 3468, √ 9072, √ 105, √ 1011

5) Stabiliti valoarea de adevar a propozitiilor . Scriati pe caiete propozitiile


adevarate:

a) √ 200=10 √ 2

b) -√ 343=7 √ 7

c) √ a2 ∙b=a √b , 0< a ,0 <b

d) √ a ∙ b2=−b √ a , b<0<a

e) Daca √ 288=12 √ x, atunci x=2

f) Daca √ 675=x √ 3, atunci x=5.

6) Scrieti urmatoarele numere ,introducand factorii sub radicali:


1
a) 2√ 3 b) 5√ 1,4 c) 3 ∙ √ 24
2 −5 7
d) -3√ 2 e) - 3 ∙ √ 15 f)
7 √

5

7) Completati in dreptul fiecarui enunt litera A, daca propozitia este adevarata


si litera F, daca propozitia este falsa:

a) 2√ 15=√ 60 b)3√ 5= √ 45 c) -4√ 7= √ (−4 )2 ∙ 7

d) -2√ 19=− √ 22 ∙19 e) 6√ 7=7 √ 6 f) -4√ 12=−8 √ 3.

8) Determinati numerele naturale x si y pentru care x∙ √ y =√ 153 , cu x>1.

S-ar putea să vă placă și