Sunteți pe pagina 1din 71

Colecţia

Probleme de politică agrară


3

Nicolae Istudor Gabriel Popescu

Asocierea și cooperarea
în agricultură

Editura ASE
Bucureşti
2017
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI

Copyright © 2017, Nicolae Istudor, Gabriel Popescu

Editura ASE
Piaţa Romană nr.6, sector 1, Bucureşti, România
Cod 010374
www.ase.ro
www.editura.ase.ro
editura@ase.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României


Comasarea terenurilor / coord.:
Nicolae Istudor, Gabriel Popescu – Bucureşti: Editura ASE, 2017
ISBN ...
I. Istudor Nicolae (coord.)
II. Popescu, Gabriel (coord.)
...

Colectivul editorial:
Dr. Simona Bara
Lector univ. dr. Irina Petrescu
Drd. Alina Zaharia
Drd. Maria Claudia Preda (Diaconeasa)
Drd. Ioana Claudia Todirică
Drd. Anca Dinu
Drd. Henriette Călin
Drd, Șerban Zodian

Notă: Această broşură reuneşte lucrările şi punctele de vedere


susţinute la a doua sesiune de dezbateri pe probleme de politică
agrară din cadrul mesei rotunde privind „Asocierea și cooperarea
în agricultură” .

2
ACADEMIA ROMÂNĂ

”Piaţa cooperării şi asocierii în agricultura României a


fost interpretată în mod diferit de-a lungul timpului.
Politicile agrare din ultimele decenii nu au tratat cu
responsabilitatea cuvenită cooperaţia, de multe ori fiind
incoerente şi superficiale. Asemenea atitudini au generat
multiple efecte negative la nivelul general al agriculturii, dar
mai ales în domeniul cooperaţiei.
În materie de cooperare, experienţa europeană, cu
referire specială la ţările dezvoltate din vestul continentului
este bogată, eficientă şi poate fi considerată model de
referinţă. În acelaşi timp sunt convins că se impune şi
cunoaşterea poziţiei unor mari personalităţi ale ştiinţei şi
practicei agricole româneşti din prima jumătate a secolului
XX.
Marele savant Gheorghe Ionescu-Şişeşti, în anul 1921
afirma: ”Judecata obiectivă, ştiinţifică, ne duce la concluzia că
odată cu împroprietărirea obştilor vor trebui, nu desfiinţate, ci
transformate în cooperative agricole. Aceste cooperative vor
îngriji de procurarea creditului, de exploatarea maşinilor
mari: auto-pluguri, tăietoare, secerătoare etc., vor avea grijă
de a pune reproducători la îndemâna criteriilor, de a organiza
vânzarea în comun, de a industrializa unele produse, de a
aplica bunele metode agricole. A lăsa pe ţărani într-un
individualism amorf şi dezorganizat ar însemna să nu
înţelegem cele mai poruncitoare necesitaţi ale vremii de faţă”.
Constantin Garoflid, fost ministru al agriculturii, pe
lângă alte multe referiri privind importanţa cooperaţiei, în
3
lucrarea sa ”Agricultura veche”, Tiparul ”Cartea
Românească”, 1943, dedica un capitol special cooperaţiei.
Consider că în etapa actuală se impune o analiză a
tuturor relaţiilor şi efectelor sociale, a legislaţiei naţionale şi
europene, a factorilor şi pârghiilor economice care pot
contribui şi contribuie la dezvoltarea cooperaţiei, pentru a
găsi căile, metodele şi mijloacele de eficientizare a valorii
adăugate, pentru dezvoltarea durabilă şi performantă a
agriculturii.
Sunt convins că este momentul să se acorde o atenţie
aparte rolului cooperaţiei ca suport instituţional în
promovarea transferului de cunoaştere. Dimensiunea
cooperaţiei în agricultură trebuie să fie în concordanţă cu
orientările actuale ale U.E., mai ales în direcţia
recunoaşterii informaţiei ca principală resursă a
dezvoltării economice şi sociale. Cooperativele, în piaţa
cunoaşterii, pot avea un rol dinamizator în relaţiile dintre
producătorii şi consumatorii de informaţii, respectiv
dintre cercetarea ştiinţifică agricolă şi fermieri, relaţii
care, în prezent, sunt practic ca şi inexistente.
Cooperaţia poate constitui o pledoarie pentru
modernizarea agriculturii, prin configurarea unei arhitecturi
de tip cooperatist, care să ajute la creşterea performanţei şi
eficientizării activităţii producătorilor din ramură.”

Academician Cristian Hera,


Vicepreşedinte al Academiei Române
Preşedinte de Onoare al Academiei de Ştiinţe
Agricole şi Silvice „G. I. Şişeşti”

4
5
Următorii participanţi şi-au exprimat punctele de
vedere:

 Academician Cristian Hera, Vicepreşedinte al Academiei Române


Preşedinte de Onoare al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „G. I. Şişeşti”
 Prof. univ. dr. Gheorghe Sin, Președinte ASAS, Membru corespondent al
Academiei Române
 Prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Rector al ASE
 Prof. univ. dr. Gabriel Popescu, Director Departamentul Economie
Agroalimentară şi a Mediului, ASE
 Prof. univ. dr. Valeriu Tabără, Vicepreședinte ASAS
 Prof. univ. dr. Dan Boboc, Decan Facultatea de Economie Agroalimentară
şi a Mediului, ASE
 Prof. univ. dr. Ioan Bold, Membru titular ASAS
 Prof.univ.dr. Marin Dinu, Departamentul de Economie şi Politici
Economice, ASE
 Prof. univ. dr. Toma Dinu, Decan Facultatea de Management, Inginerie
Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală, USAMVB
 Prof. univ. dr. Gheorghe Hurduzeu, Decan Facultatea de Relaţii
Economice Internaţionale, ASE
 Prof. univ. dr. Vidu Bidileanu, membru de onoare al Academiei de Științe
Agricole și Silvice ”Gheorghe Ionescu-Șișești” București
 Mihai Herciu, Şef Serviciu Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală, MADR
 Prof. univ. dr. Simion Certan, membru de onoare din străinătate ASAS
 Cercetător ing. Fota Dionysius, membru de onoare al Academiei
Oamenilor de Știință din România
 Dr. ec. Valentin Bohatereţ, CS gr. I, Institutul de Cercetări Economice şi
Sociale “Gh. Zane”, Academia Română, Filiala Iaşi, Membru de onoare ASAS
 Dr. Simona Bara, CSI, Profesor asoc. EAM-ASE
 Dr. ec. Monica Tudor Institutul de Economie Agrară al Academiei
Române
 Dr. ec. Ancuța Marin, CS gr. III, Șef Departament Formare Profesională
ICEADR-ASAS
 Medic veterinar Radu Antohe, consultant expert în dezvoltare rurală,
Sascut, judeţul Bacău
 Drd. Emil Muşat, Director Cabinet al Consiliului Judeţean Călăraşi

6
Masa rotundă
ASOCIEREA ȘI COOPERAREA ÎN AGRICULTURĂ

Prezenta reuniune continuă proiectul comun al


Academiei Române, Academiei de Științe Agricole și Silvice și
Academiei de Studii Economice privind unele probleme de
politică agrară. Gazda acestei întâlniri a fost Academia de
Studii Economice - sala Robert Schumann - în data de 31
martie 2017.
Printre invitaţi s-au numărat personalităţi de seamă
din mediul academic, universitar, administraţie publică
centrală, consultanți fermieri.

7
Prof. univ. dr. Gheorghe Sin
Membru corespondent al Academiei Române

Preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice,


domnul profesor Gheorghe Sin, se declară un susţinător
necondiţionat al acţiunilor cooperatiste din agricultură. Vorbitorul
apreciază că aceste structuri care s-au bucurat de o atenţie
specială în perioadele ante şi interbelică în relaţiile agrare
româneşti, pot oricând, în condiţiile economiei de piaţa liberă să
contribuie la relansarea şi performarea sectorului agricol.
Se pune întrebarea câte din actualele cooperative pot servi
ca model în iniţiativele ce privesc înfiinţarea şi dezvoltarea
acestor structuri. Întrebarea este retorică, deoarece, în prezent,
sectorul cooperatist nu este la un nivel care să satisfacă cerinţele
atât ale agricultorilor, cât şi ale consumatorilor.
Principala direcţie în care acest sector trebuie, cu
prioritate dezvoltat, priveşte relaţiile cu piaţa ale producătorilor
agricoli, indiferent de dimensiunea sau profilul de activitate.
Numai gestionând aprovizionarea cu inputuri, dar şi prelucrarea,
stocarea şi desfacerea producţiei, cooperativele şi implicit
asociaţiile îşi vor dovedi oportunitatea şi eficienţa, în relaţiile
agrare prezente.
Tot prin piaţă se pot dezvolta relaţii benefice de ambele
părţi, între institutele din domeniul cercetării agricole şi
structurile cooperatiste. În fapt, cooperativele pot acţiona cu
succes în piaţa transferului de cunoaştere, mijlocind circulaţia
informaţiei generatoare de valoare adăugată de la producătorii de
idei, în speţă institutele de cercetare, dar şi cercetători, către
agricultori.

Prof.univ.dr. Nicolae Istudor,


Rector al Academiei de Studii Economice din Bucureşti

Comercializarea produselor prin intermediul


cooperativelor agricole deţin o mare parte din piaţa produselor
8
agricole în ţările cu economie de piaţă dezvoltată deoarece si-au
demonstrat o capacitate apreciabilă de adaptare la competiţia tot
mai puternică de piaţă şi la restructurare sectorului.
Dezvoltarea cooperativelor este strâns legată de
schimbările fundamentale intervenite în modelul producţiei
agricole şi alimentare, urmărind specializarea agenţilor economici
pe activităţile pe care le poate efectua cu maximum de eficienţă.
În marea lor parte, pieţele nu sunt accesibile pentru
producătorii agricoli şi alimentari, iar pentru a cunoaşte şi
anticipa fenomenele ce au loc pe piaţă este nevoie de unirea
eforturilor producătorilor agricoli, eforturi ce se vor răsplăti prin
preţurile ce le vor obţine de pe pieţele cele mai avantajoase etc.
Dintre factorii care participă la necesitatea cooperării
producătorilor agricoli, cei mai importanţi sunt următorii :
a) Posibilităţile financiare individuale scăzute ale gospodăriilor
familiale (şi nu numai) ceea ce însoţite de cererea în cantităţi
relativ mici de resurse materiale nu ar justifica aprovizionarea
individuală cu resurse materiale;
b) dificultăţile întâlnite pe piaţă în ce priveşte stabilirea relaţiilor
individuale cu marii ofertanţi de resurse materiale, majoritatea
nefiind de acord cu vânzarea produselor în cantităţi mici;
c) inexistenţa unor structuri de marketing în sectorul
agroalimentar;
d) accesul limitat al producătorilor agricoli (mai ales) la
mijloacele de transport moderne şi la maşinile şi utilajele agricole,
care necesită fonduri financiare foarte mari şi care nu pot fi
procurate decât dacă sunt unite eforturile mai multor producători
individuali;
e) susţinerea, din partea statului , este uşor de realizat în cazul
producătorilor asociaţi, comparativ cu cei individuali etc.
Pentru România există însă "bariere psihologice " în înfiinţarea
cooperativelor agricole, bariere dintre care pot fi amintite:
a) în cadrul mişcării cooperatiste sunt cuprinşi membrii care au
trăsături proprii de comportament, cu un anumit nivel de
9
pregătire şcolară şi înţelegere, ceea ce îngreunează procesul de
unificare a eforturilor în vederea atingerii scopului propus;
b) experienţa celor ce au trăit cooperativizarea agriculturii,
modul în care a fost înfăptuită şi modul de funcţionare efectivă a
cooperativelor din sectorul agricol, au ca efect o anumită reţinere
din partea producătorilor agricoli (membrilor participanţi la
înfiinţarea unei cooperative);
c) existenţa unor stări conflictuale şi a unor ambiţii nejustificate;
Cu toate aceste neajunsuri, cooperarea și asocierea în
agricultură reprezintă modalităţi moderne de organizare a
producţiei şi comercializării produselor agroalimentare care
permit integrarea agriculturii ţării noastre în exigenţele pieţei
concurenţiale şi fac agricultura românească competitivă pe plan
european .

Prof.univ.dr. Gabriel Popescu,


Director Departamentul Economie
Agroalimentară şi a Mediului, ASE Bucureşti

Profesorul Gabriel Popescu își structurează prezentarea


pe următoarele subiecte: a) argumentele trecutului; b) esența
pledoariei privind asocierea și cooperarea; c) poziția cooperativei
în societate și economie; d) sectorul cooperatist în arhitectura
viitorului socio-economic și concluziile.
Argumentele trecutului. Cooperaţia agricolă, a cărei
dezvoltare este încă aşteptată, poate prelua multe din modelele
trecutului. Dar pentru relaţiile cooperatiste, trecutul, nu
întotdeauna a fost suficient de generos, cum nici viitorul nu se
arată suficient de optimist. Pentru a fi cât mai aproape de adevăr,
trecutul poate fi împărțit în trei perioade distincte, în funcție de
nivelul general de dezvoltare socio-economică a cooperației,
precum și de genul relațiilor cu piața, astfel:
1. Perioada 1903-1949 a fost marcată de:

10
a. Lansarea şi consolidarea relaţiilor cooperatiste moderne în
România - prin Legea Cooperației din 1903;
b. Responsabilizarea structurilor asociative din agricultură în
direcţia sprijinirii proprietăţii funciare individuale, prin:
obștile de arendare (1903-1920); obștile de împroprietărire
(1920); obștile de comasare (1937).
c. Dezvoltarea structurilor cooperatiste, cu deosebire în cadrul
pieţelor financiare (cooperative de credit), agroalimentare,
forestiere, de consum şi meşteşugăreşti.
Concluzionând, se poate afirma că fenomenul cooperatist, în
perioadele ante și interbelică, a avut urcuşuri şi coborâşuri, în
funcţie de starea economiei în ansamblul ei, dar tendinţa generală a
fost, cu mici întreruperi, constant crescătoare.

2. Perioada 1949-1989 se caracterizează prin:


a. Abandonarea modelelor cooperatiste din perioadele
anterioare şi trecerea la un nou sistem socio-economic de
inspiraţie bolşevică, care a oferit puterii politice posibilitatea de a
exercita: controlul asupra pământului, ca unul dintre principalele
elemente ale avuţiei naţionale, prin atragerea lui în proprietatea
socialistă, de stat şi cooperatistă; controlul asupra ţăranilor, prin
înregimentarea lor în cooperative, care erau realizate, spre
deosebire de trecut, după principii şi reguli noi; controlul asupra
pieţelor agricole prin mecanismul specific economiei de comandă,
superplanificat.
b. Funcţionarea fracturată a autonomiei cooperativelor,
întrucât:costurile erau în administrarea şi responsabilitatea
unităţilor;preţurile erau stabilite și controlate de stat, în model
centralizat

3. Perioada 1990- prezent se defineşte prin:


a. Lichidarea sistemului cooperatist din agricultură, configurat în
toată perioada comunistă (1991);
b. Recunoaşterea rolului şi importanţei structurilor asociative şi
cooperatiste în economie, dar numai în plan teoretic şi legislativ,
nu şi în planul faptelor concrete (1991);
11
c. Focalizarea acţiunilor pe concentrarea şi exploatarea
pământului;
d. Reducerea activităţii din sistemele cooperaţiei de consum și
meșteșugărești.
Esenţa pledoariei privind asocierea și cooperarea. Se
consideră că prin asociere şi cooperare, ţăranii dobândesc putere,
în special, în relațiile de piață. Lipsa acestor relaţii nu face decât să
perpetueze stările actuale, adică sărăcia şi autarhia.
Faptele istorice au demonstrat că relaţiile în cauză sunt
căutate şi acceptate în situaţii economice extreme şi nu în cele de
mijloc, aşa cum este economia noastră în prezent. Acestea sunt
acceptate, fie când sărăcia a atins cote alarmante, fie când piaţa
oferă condiţii favorabile de câştiguri atractive.
Figura următoare reprezintă poziția structurilor
cooperative în economie, structuri care dau conţinut segmentului
intermediar dintre societatea civilă şi societatea comercială.

12
În esenţă, societatea cooperativă relaţionează cu celelalte
două categorii structurale, pentru: a. afirmarea drepturilor şi
libertăţilor cetăţeneşti, în cazul societăţii civile şi b. sporirea
eficienţei, prin creşterea veniturilor şi reducerea cheltuielilor, în
cazul societăţii comerciale.
Pilonii de putere, redaţi în schema alăturată, pot influenţa
funcţionarea cooperativelor în trei situaţii principale, şi anume:

- Din interiorul cooperativei, cu referire la atitudinile


membrilor asociaţi, atunci când aceştia pun pe primul plan (cum
este şi natural) propriul interes, interes care, nu de puţine ori,
contravine sau nu se conjugă cu cel al întregului grup. În această
situaţie, problema cheie este dată de raportul dintre interesul
individual şi interesul de grup.
- Din exterior, cu referire la relaţiile pe orizontală, când
structurile cooperative intră în raporturi
concurenţiale de piaţă. Într-o piaţă dominată excesiv de societăţile
comerciale, care pun în mod hedonist, pe primul plan,
rentabilitatea, de orice fel şi prin orice mijloace, cu greu îşi pot
face loc entităţile asociative, care au ca scop final, un plus de
bunăstare pentru toţi cei cu care aceştia relaţionează: membrii
13
asociaţi, angajaţii, partenerii de piaţă şi, nu în ultimul rând, statul.
Acum, problema cheie este dată de raportul dintre egoismul
economic (rezultat din dorinţa creşterii ratei rentabilităţii) şi
altruismul social (promovat şi susţinut de principiile doctrinei
cooperatiste). Nu trebuie minimizată nici atitudinea, de multe ori
ostilă, a marilor companii față de fenomenul cooperatist, dat fiind
interesele lor divergente.
- Din exterior, cu referire la relaţiile pe verticală, când
structurile cooperative relaţionează cu puterea publică (statul).
Situaţia prinde contur în condiţiile când statul nu are o viziune
doctrinară clară, referitoare la strategia de dezvoltare a sectorului
asociativ din economie, dar mai ales a celui din agricultură.
Problema cheie, în acest caz, constă în modul de mediere a
raportului dintre interesul organizaţional și interesul public.

Concluziile pledoariei profesorului Gabriel Popescu fac


referire la un set de posibilităţi pentru implementarea şi
dinamizarea sectorului cooperatist din agricultură.
Acceptarea proprietăţii cooperatiste trebuie să se facă nu
în relaţii alternative sau de substituire faţă de celelalte două forme
de proprietate din economie (proprietatea privată individuală şi
proprietatea publică), ci în relaţii parteneriale active.
Principiile cooperatiste trebuie aplicate în totalitatea şi
unitatea lor pentru a da personalitate şi stabilitate sistemului, dar
şi comparabilitate cu sistemele existente în alte ţări. Aşadar, nu
trebuie omis sau neglijat niciunul dintre principiile recunoscute
de doctrina cooperatistă şi incluse în Art. 7 din Legea nr. 1 din
21.02.2005 privind organizarea şi funcționarea cooperației.
Înscrierea într-un grup cooperatist este necesar să se facă
în baza unor criterii şi proceduri de selecţie şi de recrutare
ştiinţific formulate, în care să primeze unitatea de profil,
dimensiunea activităţii, dar şi atitudinea – din care să reiasă
spiritul antreprenorial, generozitatea, toleranţa, dorinţa de
cunoaştere, aspiraţiile inovatoare etc.
Cadrul legislativ actual vizează în mod special aspecte
dezvoltate pe orizontală, cu focalizare pe management, şi mai
puţin pe cele de pe verticală, respectiv relaţiile cu puterea publică.
14
Sistemul cooperatist este cel faţă de care politicile economice, şi
prin ele doctrinele, legislaţia instituţiilor şi deciziile publice cu
greu îşi pot menţine poziţia neutră, echidistantă.
Obiectul de activitate a cooperativei trebuie să se
regăsească în sfera de cuprindere a pieţei agroalimentare şi
financiare, dar şi în domeniul transferului de cunoaştere.
Omogenitatea grupului reprezentat de membrii
cooperatori este o condiţie ce garantează buna funcţionare a
acestor entităţi. Ca atare, o cooperativă ce se doreşte a fi
funcţională trebuie să fie constituită din entităţi sau structuri
juridice similare.
Într-un sistem economic volatil, cu o fiscalitate mai puţin
stabilă şi generatoare de abuzuri, aşa cum este cel din mediul
rural, există riscul ca structurile cooperatiste să nu poată prolifera
sau să nu se dezvolte corespunzător. În fapt, stabilitatea şi
predictibilitatea sistemului fiscal sunt determinante în
funcţionarea sectorului cooperatist.
Puterea cooperativei nu rezultă din dimensiunea
proprietăţii ei sau a membrilor asociaţi, ci din intensitatea
relaţiilor dintre cooperativă şi membri, respectiv partenerii săi de
piaţă. În fapt, succesul acestor structuri este dat de unitatea de
interese a membrilor cooperatori şi nu de munca în comun (cum
susţineau comuniştii).
Cooperativa nu trebuie legată de pământ, mai ales când se
adresează persoanelor cu proprietăţi mici şi foarte mici, iar
activitatea acesteia trebuie să se regăsească, cu prioritate, în sfera
de acoperire a pieţelor, în special a celor agroalimentare, precum
şi în zona colectării, procesării, depozitării etc.
Prioritizarea activităţilor dintr-o cooperativă trebuie
făcută numai în funcţie de interesele proprii de natură economică,
socială, culturală ale membrilor şi nu de cele politice.

15
Prof.univ.dr. Valeriu Tabără
Membru titular ASAS, fost Ministru al Agriculturii

Domnul Valeriu Tabără felicită iniţiativa acestei dezbateri


privind asocierea şi cooperarea în agricultura românească,
deoarece este un subiect de maximă importanţă, dar care, din
păcate, este neglijat. Încă de la începutul anilor 1990, printre
primele legi care au fost puse în discuţie şi finalizate a fost şi cea
referitoare la refacerea sistemului de pensii al persoanelor din
cooperaţia meşteşugărească, în contextul în care fondurile
financiare ale acestor cooperative aveau alte destinaţii, conform
practicilor anterioare anului 1989.
Nimic din ce se construieşte prin forţă nu poate dăinui, în
acest sens mărturie fiind fostele cooperative agricole sau CAP-uri
din perioada socialistă. Sistemul economic actual funcţionează
după alte reguli, care exclud orice imixtiune prin forţă în relaţiile
de proprietate sau de piaţă.
Într-adevăr, este vina noastră că după 1990 nu s-a creat un
sistem al cooperativelor agricole care să funcţioneze pe baze
moderne. Noi am avut modele mai bune decât ce este în prezent.
De exemplu, cehii nu au restituit terenurile agricole decât în cazuri
excepţionale şi de aceea acum au exploataţii agricole mari, care
funcţionează pe bază de asociere. Au existat discuţii în plan politic
pentru a realiza transformarea sistemului prin acţiuni concrete.
Un alt exemplu contrar face referire la cazul sistemului rusesc şi la
cel ucrainean, care se bazează pe exploataţii foarte mari, cu
atribute de comandă şi pentru care aceste ţări intervin pe piaţă.
Ţinând cont de studiile realizate pe subiectul
cooperativelor, ar fi interesant să se facă o analiză a grupurilor de
producători prin care să se evidenţieze beneficiile generate de
asociere, printre care se numără puterea mai mare de negociere a
preţurilor inputurilor şi outputurilor, pentru a ne îndrepta către
agricultori cu argumente credibile şi concrete.
Nu poţi construi sisteme economice durabile fără a exista
transparenţă. Trebuie dezbătută mai mult această problemă.
Avem un sistem asociativ, puţin articulat la interesele concrete ale
agricultorilor, fapt pentru care aceştia îl resping din interior. De
16
exemplu, patronatele pe cine reprezintă astăzi? Agricultorii se
înscriu să formeze cooperative sau un anumit tip de asociaţii?
Răspunsul îl regăsim prin trimiterea către numărul mic de astfel
de structuri. Majoritatea agricultorilor resping asocierea sub orice
formă s-ar prezenta aceasta.
Există asociaţii sau unităţi integrate şi poate ar fi
interesant să ne îndreptăm şi către acestea. Sunt sisteme integrate
de excepţie, care ar trebui sprijinite prin Politica Agricolă Comună.
Într-adevăr, există o serie de asociaţii în domeniu LAPAR, dar care
nu merg pe un sistem funcţional, ci mai degrabă pe o serie de
interese ce exced obiectivele statutare.
Există şi sindicate, care însă nu se ştie ce şi pe cine
reprezintă. Această observaţie a fost făcută de unul dintre liderii
asociaţiei de fermieri din Nürnberg, când a venit în România în
1994. Este o măsură în PNDR pentru grupul de producători, care
este slab accesată şi, chiar şi atunci când este accesată, aplicanții
sunt, în general, membrii unor familii care s-au asociat în acest
scop.
Un exemplu de bune practici este Cooperativa Someş-
Arieş, care cuprinde şi mari proprietari, şi zootehnişti, şi
procesatori. Este evident că este necesară realizarea unui sistem
cooperatist integrat, care permite participarea şi la cumpărarea
materiilor prime şi la profitul obţinut pe sistemul de valorificare a
produsului final, cum este exemplul sfeclei de zahăr.
Puţini ştiu ce mult s-a greşit la negocierea strategiei pe
zahăr în 1995, aşa cum, în prezent, se greşeşte când subiectul
discuţiilor îl fac tipurile de asociaţii şi cooperative ce trebuie
adoptate în agricultură.
Câte silozuri din Constanţa funcţionează în cadrul unor
mari asociaţii sau cooperative de producători? Niciunul! Atunci
cum funcţionează o asociaţie agricolă/ cooperativă românească în
comparaţie cu cele franţuzeşti, care domină toate silozurile din
jurul Senei?
La noi, producţia primară este lăsată la voia întâmplării.
Abia acum românii vorbesc de acele limite de profit care provin
tocmai din transparenţă, de corelarea dintre valoarea reală a
produsului şi preţul de piaţă. Acestea sunt chestiuni legate de
17
management general, de politici, şi nu un management specific de
cooperativă sau de asociaţie.
Din nou domnul profesor revine la cazul pozitiv al
cooperativei Someş-Arieş, în cadrul căreia integrarea pe verticală
a determinat obţinerea unor rezultate economico-financiare
superioare. De aceea sunt importante aceste structuri de asociere,
însă fără impunerea lor forţată. Acestea au funcţionat şi înainte de
1989, dar sistemul de management nu funcţiona în favoarea
membrilor, ci era unul de control. Legea 36/1991 era realizată
bine funcţional, dar din păcate s-a moştenit un tip de management
care viza controlul. Omul care era în frunte considera că totul este
al lui. Ori structura trebuie să pornească de la acea Adunare
Generală, care trebuie să ţină seama, înainte de toate, de voinţa
membrilor asociaţiei.
Trebuie construit un sistem cooperatist viabil, capabil să
genereze încredere şi să atragă fondurile necesare dezvoltării.
Domnul profesor Gabriel Popescu intervine pentru a
menţiona că neajunsurile sistemului cooperatist actual rezultă şi
din faptul că palierele ierarhice impuse prin lege (cooperativele de
gradul I şi cooperative de gradul II) nu sunt în măsură să se
articuleze pe forma piramidală a sistemului administrativ deja
existent. Prin comparaţie, în perioada interbelică sistemul
cooperatist funcţiona pe patru paliere ierarhice, ceea ce crea un
grad corespunzător de reprezentativitate. Astfel, cooperativele de
la nivel naţional asigurau un parteneriat activ cu structurile
reprezentative la nivel central pe segmentul administraţiei
publice, situaţie care se repeta la nivel judeţean şi, mai departe, la
cel local. Care este partenerul Ministerului Agriculturii în
segmentul cooperatist în prezent? Niciunul! LAPAR-ul şi alte
organisme de tipul OIPA au alte atribuţii şi interese.

18
Prof. univ.dr. Dan Boboc
Decan Facultatea de Economie Agroalimentară şi a
Mediului, ASE

Domnul prof. univ. dr. Dan Boboc începe prin a sublinia


accentul pe care Facultatea de Economie Agroalimentară şi a
Mediului îl pune pe relaţia dintre mediul de afaceri şi cercetarea
ştiinţifică.
Se consideră că acțiunile actuale ale pieţei stimulează
derularea unor astfel de evenimente. Apar eforturi atât din partea
micilor producători, precum şi din partea celor mari, de a se
realiza asocierea şi cooperarea în agricultură. De asemenea, atât
Ministerul Finanţelor, cât şi Ministerul Agriculturii au interes în a
stimula aceste acțiuni.
Vorbitorul opinează pentru stimularea producătorilor nu în
formă directă, ci prin intermediul unor structuri asociative şi
cooperative, întrucât acestea au capacitate superioară de a
gestiona în mod eficient fondurile publice.

Prof.univ.dr. Ion Bold,


Membru titular ASAS

Cooperația, ca orice sistem economic, a izvorât din nevoia


de a da o soluție unui vechi deziderat al omenirii: un trai mai bun
și mai ușor, cu profit.
Importanța fenomenului cooperatist este strâns legată de
amploarea acestei mișcări sociale și economice, istorie cu caracter
mondial, care evoluează în funcție de dezvoltarea diferitelor țări.
De fapt, cooperativa reprezintă o asociere liber consimțită
de persoane în unități cooperatiste de producție, de consum, de
aprovizionare, de desfacere, de credit, prestări de servicii etc., în
care membrii, în baza unui statut, pun la un loc resurse materiale,
munca și managementul în vederea valorificării mai depline a
acestora și obținerea unor avantaje.
Consider mai inspirată definirea lui Gr. Mladenatz, care
definește cooperativa ca „o asociație liberă de persoane, mici
19
producători, ori consumatori, care organizează un schimb
reciproc de servicii între asociați și asociație.”
Iar M. Manoilescu întregește definiția, considerând că
„societatea cooperativă ar trebui să existe în fiecare stat pentru a
înlesni micii proprietăți avantajele celei mari.” Astfel, ca să intrăm
în actualitate, în complexul producției este loc pentru
întreprinderea privată, de stat și cooperativă.
După cum vă este cunoscut, ideile cooperatiste își au
originile în concepțiile socialismului utopic în urmă cu mai bine de
250 de ani1, dezvoltându-se continuu în toate țările, fiind
considerată ca mijlocul sigur pentru rezolvarea problemelor de
ordin economic, social și național, considerându-se că, de fapt,
organizarea vieții economice, culturale, sociale și a muncii, în
cadrul cooperației, sunt premergătoare viitorului stat
cooperatist2.
De fapt, în perioada interbelică, mișcarea cooperatistă a
luat amploare și în România, prin ampla susținere a marilor

1 Sunt legate de numele lui Saint Simon (1760-1825), Charles Fourier (1772-
1837) și Robert Owen (1771-1858). Începuturile practice au fost făcute în
1842 de Pionerii din Rochdale, când au pus bazele unor cooperative de
consum, răspândindu-se în toată lumea cu un anumit succes, chiar și în
Statele Unite ale Americii.
2 În România, prima cooperativă a fost la Rășinari, în 1868, ca societate de
păstrare și împrumut; în 1872 se înființează Banca Albina; în 1873
cooperativa Concordia a lui P.S. Aurelian și Reuniunea de Credit de la
Năsăud, iar în 1893 se vor dezvolta mai ales societăți cooperative de credit,
iar cu inițiativa lui Spiru Haret s-au creat, între 1899-1902, peste 700 Bănci
Populare, ajungând în 1928 la 4773. În 1903 apar primele cooperative
agricole sub forma obștilor de arendare-8, ajungând în 1916 la peste 500. Iar
după reforma agrară din 1921 s-au creat 466 cooperative, concomitent cu
crearea obștilor de cumpărare de pământ-297, iar în zona de munte 427
cooperative. În 1934 din totalul de 692.689 cooperative, 487.850 erau
agricole, ca urmare a Codului Cooperației din 1926 și legii pentru
organizarea cooperației din 1933. A fost creat Oficiul Național al Cooperației
Române în 1929, iar din 1935 chiar Ministerul Cooperației, al cărui ministru
a fost economistul Mihai Negură, precum și Institutul Național al
Cooperației.
20
personalități, de la P.S. Aurelian, Spiru Haret, Ion Răducanu, până
la Ion Mihalache și Gr. Mladenatz (se remarcă V. Madgearu, N.
Angelescu, G. Ionescu-Şisești, St. Zeletin, I.G. Duca, Chirițescu-Arva,
V. Sassu, A. Gâdei, N. Ghiulea, I. Galan, Gh. Dron, M. Șerban, I. Tatas,
G. Tașcă, G. Mironescu, C. Moldoveanu, C. Oprescu, Z. Finţescu,
M.O. Popovici-Lupa, G. Garoflid, I. Iacob ș.a.)
Cooperația în România, în ansamblul formelor de asociere,
are următoarele particularități:
 a apărut ca o necesitate, după ce țăranul a devenit proprietar, ca
efect al reformei agrare din 1864, dar care nu asigura suficient
pământ pentru asigurarea existenței gospodăriilor, sub forma
obștilor de arendare și de cumpărare de teren;
 nu a existat o continuitate a formelor asociative, respectiv a
cooperației, pentru că în România, la fiecare sfert de veac (25 – 30
de ani), a avut loc o nouă reformă agrară, care a dezechilibrat
structurile agrare;
 marea reformă agrară din 1921, a evidențiat odată în plus, că
țăranul proprietar este un element de echilibru social, însă din
punct de vedere economic, prin dispariția marii proprietăți, a
produs un dezechilibru economic, care a început a fi corectat prin
cooperativele agricole pentru exploatarea pământului, fiind în
anul 1927, 825, iar la începutul anului 1930, deja au ajuns la 1000,
cu peste 100.000 de membrii;
 de fapt, prin legea pentru avantajele acordate asociațiilor,
pentru îmbunătățirea agriculturii, din 22 iulie 1931, promovată de
G. Ionescu-Șișești, se definește „scopul asociațiilor pentru
îmbunătățirea agriculturii, de a grupa pe agricultori din diferite
categorii, ale căror proprietăți formează un tot economic, în
vederea aplicării metodelor raționale de cultură, arături mecanice,
îngrășăminte, semințe selecționate, întrebuințarea de mașini,
reproducători de rasă, crescătorii de animale, curățirea,
înmagazinarea cerealelor, industrializarea produselor în
desfacerea lor”. Ministerul Agriculturii a alcătuit un statut tip
pentru asociații sprijinite prin ieftinirea creditului.
Astfel, se consideră că, de fapt, cooperativa agricolă menține
proprietatea individuală a pământului cu toate avantajele de ordin
economic, cultural și social, oferind agricultorului mărunt,
21
avantajele exploatării mari, cooperativa reprezentând forma
optimă de economie agrară.
După Al Doilea Război Mondial, în condițiile orânduirii
socialiste, cooperația agrară a constituit o formă superioară de
socializare a pământului și a celorlalte mijloace de producție, în
vederea desfășurării în comun a producției agricole pe baza
planului de producție și financiar, corespunzător condițiilor
concrete din fiecare unitate. Retribuția muncii avea loc pe baza
acordului global sau a tarifelor pe normă de muncă, în natură și în
bani. CAP erau organizate în uniuni județene și se integrau în
consiliile intercooperatiste, putând constitui asociații
intercooperatiste sau coopera cu I.A.S., cu unități ale cooperației
de consum și meșteșugărești. În 1989, numărul CAP-urilor era de
3776, iar al asociaţiilor intercooperatiste cu profil agricol, 605.
După evenimentele din decembrie 1989, conform legii
18/1991, au fost lichidate CAP, distrugându-se o formă superioară
de organizare a agriculturii, unde exploatațiile erau cu teren
comasat, organizate în ferme de producție profilate și specializate
corespunzător zonării producției agricole, conduse de specialiști.
Pentru menţinerea lor era suficientă corectarea unui singur
factor: stabilirea retribuției prin introducerea rentei funciare și
participarea cooperatorilor la profit.
Ca urmare a noii politici agrare, au fost reactivate peste
3,8 milioane de exploatații agricole, fără personalitate juridică. În
plus, conform recensământului din 2010, în agricultură activau
aproape 1,4 mii de societăţi/asociaţii, precum şi 68 de
cooperative. În fapt, au fost distruse structurile agrare pentru a
căror realizare s-au sacrificat generații de după război. Și totuși,
Legea 566/2004, privind cooperativa agrară, modificată și
completată prin Legea 134/12 mai 2006 și Legea 32/16 ianuarie
2007, a redefinit rolul cooperației pe ramuri și domenii (de
servicii, achiziții și vânzări, procesarea produselor agricole,
manufacturiere și mică industrie, exploatarea și gestionarea
terenurilor agricole, finanțare, asistență mutuală și de asigurări
precum și alte tipuri : pomicole, viticole, sere, îngrășători de
animale, păsări, apicole, agroturism etc.).

22
În același timp, Legea nr. 1/2005, privind organizarea și
funcționarea cooperației, a repus pe rol diversitatea de societăți
cooperatiste – meșteșugărești, de consum, de valorificare,
agricole, construcții, pescărești, transporturi, forestiere etc., cu rol
însemnat și în viața rurală.
Acum, în condițiile lichidării fostelor CAP, a restabilirii
dreptului de proprietate, a diversificării formelor de exploatații,
migrația, îmbătrânirea populației, subvențiile, libera opțiune la o
societate agricolă sau arendarea ca și vânzarea terenurilor, în
lipsa unui sprijin direct al statului pentru cooperație, acesta nu s-a
dezvoltat corespunzător cerințelor economiei de piață. Iar libera
circulație a mărfurilor în țările membre UE face ca România să
devină piață de desfacere pentru țările unde cooperația este
factorul generator al dezvoltării agriculturii și industriei
alimentare, cum este în Danemarca, Franța, Belgia, Polonia, sau
Israel, care au beneficiat de o continuitate în perfecționarea
sistemului cooperatist3,4.
Și așa, ne-am întors la situația de acum 100 de ani, cum
scria profesorul Marin Chirițescu-Arva, în 1935: „în ce ne privește
pe noi, ne găsim în situația umilitoare de a fi în urma tuturor
țărilor agricole în ce privește producția. Astfel, pe lângă
supraproducția pe plan mondial, care ne interesează în legătură
cu mecanismul prețurilor, pe plan intern avem o criză de
subproducție. Agricultorii noștri nu pot ajunge la răsplătirea
eforturilor pe care le fac din pricina nivelului scăzut la care s-au
stabilizat prețurile produselor agricole în urma jocului liber al
cererii și ofertei, dar mai ales din pricina recoltelor reduse
obținute la unitatea de suprafață, fără a mai vorbi de calitatea
superioară a produselor și de lipsa lor de uniformitate (soluția
salvatoare o considera numai cooperația)”.
Rămâne o caracteristică a agriculturii românești pentru
100 de ani, în evidențierea a două aspecte contradictorii:

3 I. Bold, A. Crăciun, Structuri agrare în lume. Volumul I – Europa, 1996,


Volumul II – America de Nord, 1998, Editura Mirton, Timișoara.
4 I. Bold, M. Drăghici, Două secole de economie rurală și agrară, Portrete și
semnificații, Editura Mirton, Timișoara, 2004
23
 înmulțirea proprietarilor a fost un lucru bun care a avut ca
efect mica agricultură care a fost un rău; (de verificat)
 marea proprietate și respectiv exploatație este un lucru bun,
dar este degradarea țăranului muncitor. (de verificat)
 cooperația este un mijloc firesc de a păstra din fiecare sistem
ce este mai bun. Cooperația ține seama de elementul psihologic în
ce privește proprietatea individuală a pământului, dar creează și o
proprietate colectivă. Esențial, este faptul că orice organizație
cooperatistă, ca exponentă a intereselor micilor producători,
poate intra în concurență cu marile monopoluri, de pe poziţii
egale.
Dorim să subliniem că la opera lui Gromoslav Mladenatz5,
doctrinarul mişcării cooperatiste în România se adaugă cartea lui
Gabriel Popescu6 - ambii profesori la Academia de Științe
Economice, cooperația are fundamentul ştiinţific necesar pentru o
viitoare dezvoltare sustenabilă.

Prof.univ.dr. Dinu Marin,


Departamentul de Economie şi Politici
Economice, ASE

Câteva lămuriri principiale

Noi, universitarii, suntem sub un dublu blestem: primul, să


fim mereu pozitivi, indiferent de percepțiile teoretice sau opiniile
pe care le avem, pentru a nu deruta mintea studenților și, al doilea,
să prezentăm soluțiile verificate ca fiind corecte și atunci când
acestea sunt refuzate de experiența imediată.

5 Gr. Mladenatz, Legislația cooperatistă, Istoria gândirii cooperative în


economia agricolă, 1935 și Gândirea economică cooperativă în România,
1938
6 G. Popescu, Cooperația în agricultură, de la argumentul istoric la transferul
de cunoaștere, Editura Academiei Române, 2014, distinsă cu premiul ASAS
„Nicolae Cornățeanu”, în 2015
24
Mulțumesc domnului academician Gheorghe Sin pentru că
prin cuvântul său de deschidere m-a scos din acest spectru și mi-a
dat imboldul de a îndrăzni să răspund la întrebarea: „de ce” se
întâmplă ceea ce se întâmplă în materie de cooperație?. Știu prea
bine că aici voi primi,în compensație, în cadrul dezbaterii,
răspunsuri competente la întrebările „cum” și „ce” trebuie făcut,
ceea ce nu poate decât să fie minunat.
În opinia mea, când tematizăm astfel de probleme, care
sunt prin excelență de strategie națională (de proiect de țară, dacă
vreți), trebuie să evităm o eroare de percepție, și anume să luăm
dorința drept realitate (unde, de fapt, se ascunde o eroare de
logică: să gândim adevărul dincolo de realitate): adevărul frust
este că realitatea românească a evoluat nefavorabil principiului
cooperării, iar câmpul acțiunii sociale s-a configurat fără
cooperație.
Ce s-a întâmplat? La noi, urmându-se trendul liberalizării
neoconservatoare sugerat de Consensul de la Washington/CW,
gândirea economică s-a rezumat la aspectele privind mersul
tranziției postcomuniste la aplicarea principiului schimbului
echivalent, susceptibil de a favoriza structurarea economiei de
piață și înfiriparea relațiilor de piață concurențială. Asta a
însemnat că s-a refuzat soluția focalizării interesului și pe celelalte
principii, complementare acestuia, cum ar fi principiul
reciprocității și principiul filantropiei în construcția mecanismelor
social-economice, care ar fi favorizat cooperația și, respectiv,
voluntariatul, componente tari, în termeni de angajare, justificare
și justiție, ale societății capitaliste.
Așa se face că am vorbit și vorbim doar de capital și
proprietate privată - omul însuși fiind privit drept capital - și
despre nimic altceva, deși în economiile dezvoltate economia de
piață concurențială coexistă și cu alte forme de proprietate și de
acțiune lucrativă și/sau caritabilă (probabil tocmai de aceea sunt
dezvoltate!). Dar, paradoxal, vorbim aproape deloc de capitalism,
care este în esență o formă de asociere a oamenilor pentru a
utiliza, în scop de câștig, instrumente adecvate, generic numite
capital.

25
A centra înțelegerea societății pe formele pe care aceasta
le ia natural înseamnă a vorbi de funcția omului ca ființă socială,
de înclinația lui de a fi mai degrabă laolaltă cu semenii decât izolat.
Asocierea, cu motivații și scopuri diverse, ce țin de necesitate și
libertate sau de așteptări și de proiecte, dă imaginea corectă nu
doar a ceea ce este societatea în esența sa, ci și a conținuturile
diferitelor performanțe evolutive de-a lungul istoriei.
Ducând explicația la limită, pentru climatul
transformațional postcomunist contează enorm să vorbim, înainte
de orice, de asocierea de oameni. De ce?. Pentru că azi, țintind
proiectul unei societăți umane cu căi pluriforme de acțiune
eficiente și echitabile, specifice experienței istorice a
capitalismului (mai puțin ale formelor lui recente, considerate tot
mai clar ca fiind deviante), ar trebui să particularizăm înțelegerea
și opțiunea în funcție de cele trei principii ordonatoare la care m-
am referim mai sus, evident că și după altele.
Raportându-ne la aceste principii, schimbul echivalent,
reciprocitatea și filantropia, realitatea se configurează mai
nuanțat, în corpul său apărând „organismele” care
funcționalizează energiile creative, antrenând egoismul omului,
dar și generozitatea, concurența, dar și conlucrarea, interesul
individual, dar și pe cel comun, inteligența lucrativă, dar și
protecția defavorizaților, recunoașterea performanței, dar și
coeziunea socială etc.
Astfel, din punctul de vedere al acțiunii sociale, arhitectura
societății se compune din: 1) asocieri de oameni în care unii
utilizează munca pentru a obține salariu și alții
instrumente/capital pentru a obține profit, în condițiile de piață
concurențială ( avem întreprinderi pure ale economiei de piață de
tip capitalist), 2) asocieri de oameni care pun la un loc
proprietatea și munca lor pentru a obține câștig în condiții de
cooperare pe o piață deschisă (avem cooperative într-o economie
de piață de tip capitalist), 3) asocieri de interese și instrumente
pentru misiuni de întrajutorare sau filantropie (avem
întreprinderi sociale, organizații non-profit, fundații, ONG etc.).

26
Or, cumva evident, azi se vorbește aproape exclusiv de
întreprinderea capitalistă, chiar de superioritatea ei, care ne-a
făcut să aruncăm în derizoriu celelalte forme de asociere.
Semnificativ pentru modul în care au evoluat lucrurile este
faptul că în primul manual propriu-zis de economie din lume,
Principiile economiei politice, publicat în 1848, John Stuart Mill
preciza: „Caracteristica particulară a ființei umane civilizate este
capacitatea de cooperare; iar aceasta, asemenea tuturor celorlalte
facultăți umane, tinde să se dezvolte prin folosire și se poate
extinde asupra unui evantai tot mai larg de acțiuni”
Situația teoretică generală rarefiată, chir vidată în privința
cooperației se explică, mai ales din ultimul sfert al secolului XX,
prin excesul de ideologizare a rolului piețelor raționale
(împlinindu-se o profeție din 1944 a lui Karl Polaniy: „Piața
înaintează deșertificând societatea”).

Câteva aprecieri contextuale

La noi situația se explică, pe de o parte, prin consecințele


intrării în bucla experimentului comunismului postcapitalist, după
1948, care a denaturat inovația societală și economică, iar recent,
pe de altă parte, prin deficitul de înțelegere a conținutului
procesual al capitalismului postcomunist. Am ales să construim o
economie de piață de tip capitalist, sperând că va avea drept
consecință nașterea societății capitaliste, adică, firesc, a unui
capitalism văzut ca asociere de oameni în jurul intereselor
capitalului.
Am pornit, însă, cu consecința, nu cu cauza procesului
transformațional, adică am făcut lucrul de-a-ndoaselea. Rezultatul:
avem doar economie de piață de tip capitalism, dar fără
capitaliști!. Cum s-ar spune, avem forma, dar nu și conținutul,
avem stadionul, dar nu și jucătorii!
În particular, procesul transformațional postcomunist a
însemnat, în mod pre-eminent, destrucție a modelului unic de
economie (care a fost, desigur, super-tezist și supra-uman și-și
epuizase limitele) și, totodată, în mod pre-valent, a însemnat
construcție a unui nou model, dar care la noi arată non-standard,
27
inclusiv în raport cu preceptele CW. Adică a devenit non-pluralist
și de-personalizat, cel puțin în privința proprietății (covârșitor este
și dez-autohtonizat).
Cum s-ar spune, nu s-a putut evita construcția unui
capitalism unidimensional, s-a urmat o singură cale de dezvoltare,
direct către, prin și pentru piață, nu și pentru societate, adică
pentru ceea ce contează, căci este vorba de noi, oamenii.
În context, cooperația și principiul reciprocității au devenit
marginalizate, concurența a exclus cooperarea ca principiu
reglator și valoare structurantă ale acțiunii sociale. În fapt, s-a
marginalizat formula lucrativă care completa spectrul acțional
destinat împlinirii așteptărilor de confort, care acoperea un
segment social de inițiativă în valorificarea oportunităților de
asociere pentru proiecte cât mai adecvate scopului mai larg al
dezvoltării sociale, nu doar cel al profitului.
Remarc faptul că a fost vorba și de o valorificare selectivă
a memoriei, între altele s-a marcat câmpul acțiunii sociale prin
resurecția memoriei proprietății ( ceea ce era de așteptat), în timp
ce memoria inovației sociale în utilizarea proprietății a rămas în
continuare latentă sau a revenit doar în subsidiar. Între altele,
experiențele teoretice și practice în materie de cooperație au fost
chiar abandonate, ceea ce a favorizat, fără îndoială, acutizarea
stărilor criziale ale economiei și societății.
Apare clar că mișcarea cooperatistă din capitalismul post-
comunist nu a mai reînnodat firele de energetică socială dinainte
de 1948, adică cele din societatea românească destructurată de
comunismul post-capitalist. Aproape în totalitate mișcarea
cooperatistă s-a dizolvat în tipul de acțiune, decizie și relații
economice presupus de noua economie de piață, a cărei filozofie
oficială proclamă superioritatea principiului schimbului
echivalent și concurența ca mod de reușită personală.
Consecința imediată a fost dizolvarea proprietății
cooperatiste (în toată varietatea ei) în proprietatea privată.
Pentru agricultură a însemnat, vizibil de dureros, mai ales
prin fărâmițarea exploatațiilor și pierderea sincronizării cu
tendințele organizatorice recente, ca și a cuplajului cu efectele
retehnologizării adecvate structurii și profilului productiv al
28
agriculturii noastre, pierderea cotei de piață națională și trecerea
la producția de subzistență.
Dacă este să folosim limbajul popular, ceea ce s-a
întâmplat cu cooperația în general la noi seamănă cu zicerea:
odată cu lăturile ideologiei experimentului comunismului
postcapitalist am aruncat și ceea ce conta pentru performanța
diversității inițiativelor de acțiune viitoare, cooperația în primul
rând. Oricum, nu a fost vorba de recurs la inteligență de genul
dilemei „ori capra, ori varza”, ci de o tranșare grăbit gordiană: și
capra, și varza!

Câteva sugestii de acțiune

Reintrarea în normalitatea structurală a acțiunii lucrative


nu este simplă din două motive, cel puțin:
A) Mentalul public a fost supus unei presiuni ideologice a
proiectului liberalizării neoconservatoare, cel puțin până la criza
economică declanșată în 2008, și i s-a indus marii majorități a
populației aversiune față de alte forme de proprietate decât cea
privată. Astfel, cooperația în agricultură, dar nu numai, deformată
prin practicilor pre-decembriste, a fost și încă este în mentalul
public asimilată formulelor de proprietate comunistă (Gromoslav
Mladenatz avertiza, încă din 1935, lămuritor, în lucrarea sa „
Cooperația în economia agricolă”: „Cooperativa formată din micii
proprietari de pământ, deci întreprinzători de sine stătători, nu
poate constitui un instrument de socializare, ci rămâne o alcătuire
cu structură individualistă și cu tendințe capitaliste. Numai
cooperativele de muncitori agricoli pot poseda această virtute”).
B) Legislația postdecembristă a oscilat – corect este să spunem că
s-a bâlbâit - în a reconstrui pe baze funcționale experiența
cooperatistă, cu vechi rădăcini în istoria României, dar și ca o
prezență notorie în actualitatea economiei occidentale.
Aceste lucruri arată dificultatea regenerării spiritului
cooperatist, în general stimularea propensiunii asociaționiste în
societatea românească din prezent.
Merită să salutăm excepția dată de atitudinea Academiei
Române de a încuraja reflecția teoretică pe cooperație premiind o
29
lucrare, apărută în 2014, avându-l ca autor pe dl. Gabriel Popescu.
(„Cooperaţia în agricultură, de la argumentul istoric la transferul
de cunoaştere”, Editura Academiei Române, 2014, premiată și de
Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-
Sisești”). Cu acest prilej, vreau să scot în evidență o tradiție a
gândirii cooperatiste pe care ASE a avut-o de la înființare: toți
rectorii și profesorii de top de până în 1948 au publicat pe tema
cooperației, inclusiv a celei agricole, de la Ion N. Angelescu,
Gheorghe Tașcă, Virgil Madgearu și Ion Răducanu la Gromoslav
Mladenatz (deși a existat distinct o Academie de Studii
Cooperatiste, care a fuzionat cu ASE în 1947).
În fine, vreau să adaug ideea că nu cred că efectul așteptat
de renaștere a spiritului cooperatist ar putea să vină din lege;
nimic nu s-a format și a rezistat ca realitate după formula „de sus
în jos”. Orice lege consemnează un potențial apriori de înțelegere
a rosturilor unei acțiuni, or acest potențial nu mai există, el
trebuie format, înainte de toate prin educație.
La noi nu doar că nu se cunoaște experiența teoretică și
practică cooperatistă din trecut, dar nici măcar ceea ce a ajuns azi
cooperația, mai ales cea reticulară ( în rețea), din Spania sau Italia
între altele, o forță de mobilizare a energiilor sociale pentru
performanțe existențiale, materiale și spirituale formidabilă.
Șansa de a regenera spațiul rural, dar și de a conserva
spiritualitatea identitară locală, inclusiv profilul uman inovativ și
inventiv care ne definește în istorie, vine de la reînvierea
înclinației spre asociere în formulă modernă de rețea, prin care să
se valorifice potențialul productiv al pământului și zestrea de
creativitate a locuitorului satului românesc, câtă mai poate și
salvată.
ASE ar putea să contribuie la noul impuls al regenerării
inovației sociale în materie de valorificare a spiritului
asociaționist-cooperativ/ conexionist, ce marchează lumea de
secol XXI, prin înființarea și dezvoltarea unui program de studii
cooperatiste, bunăoară.
Pledoaria noastră de azi să fie un început al invitației de întoarcere
la uneltele de bază ale acestui popor, singura variantă de a merge
înainte cu forțele noastre, adică în siguranță și rezilient. În felul
30
acesta și noi, universitarii, am ieși de sub dublul blestem de care am
vorbit la început.

Prof. Toma Dinu


Decan Facultatea de Management, Inginerie Economică în
Agricultură şi Dezvoltare Rurală, USAMVB

Domnul profesor Toma Dinu prezintă situaţia a opt


cooperative din România: ROTUNDA Olt, AGROSUD Ilfov,
AGROSUD Argeş, BRAICOOP Brăila, DOBROGEA SUD Constanta,
TINOASA Teleorman, VLAȘCA Giurgiu, şi DOROBANȚU Călăraşi.

Active în perioada 2010-2015

ACTIVE IMOBILIZATE
6000000
4000000
2000000
0
RTD OT AGS IF BIOS BRC BR DBS CT TIN TR VLS GR DOR CL
AG

ACTIVE CIRCULANTE
20000000
15000000
10000000
5000000
0
RTD OT AGS IF BIOS BRC BR DBS CT TIN TR VLS GR DOR CL
AG

Sursa: mfinante.gov.ro

31
În ceea ce priveşte situația activelor imobilizate, în
perioada 2010-2015, se poate observa că pe primul loc se află
cooperativa Dorobanțu Călărași cu 400.000 lei iar în ceea ce
privește activele circulante, primul loc este ocupat de cooperativa
DOBROGEA SUD Constanta cu 18 milioane.

Total active și capital în perioada 2010-2015

ACTIVE TOTAL
25000000
20000000
15000000
10000000
5000000
0
RTD AGS IF BIOS BRC DBS TIN TR VLS DOR
OT AG BR CT GR CL

CAPITAL
10000000

5000000

0
RTD AGS IF BIOS BRC DBS TIN TR VLS GR DOR
OT AG BR CT CL

Sursa: mfinante.gov.ro

Se poate observa că în perioada 2010-2015, în ceea ce


privește totalul de active și capital, cooperativa DOBROGEA SUD
Constanța se afla în fruntea clasamentului deoarece lucrează
foarte mult pe tranzacții.

32
Venituri și cheltuieli în perioada 2010-2015

VENIT TOTAL
400000000
300000000
200000000
100000000
0
RTD AGS IF BIOS BRC DBS TIN TR VLS DOR
OT AG BR CT GR CL

CHELTUIELI TOTALE
400000000
300000000
200000000
100000000
0
RTD AGS IF BIOS BRC DBS TIN TR VLS DOR
OT AG BR CT GR CL

Sursa: mfinante.gov.ro
În ceea ce privește veniturile și cheltuielile cooperativa
DOBROGEA SUD Constanța se menține pe primul loc.

Profitul și rentabilitate în perioada 2010-2015

PROFIT NET
3000000
2000000
1000000
0
RTD OT AGS IF BIOS BRC BR DBS CT TIN TR VLS GR DOR CL
AG

33
RENTABILITATEA
100.0

0.0
RTD OT AGS IF BIOS AG BRC BR DBS CT TIN TR VLS GR DOR CL

REN CH REN CAP

Sursa: mfinante.gov.ro
În ceea ce priveşte rentabilitatea, DOBROGEA SUD
Constanța ajunge pana la 2 milioane de lei profit, fiind urmată de
BRAICOOP Brăila.

Rentabilitatea/cheltuieli DOBROGEA SUD versus


BRAICOOP (2010-2015)

Rentabilitate Profit net/Cheltuieli


totale DBS
2.00
0.00
2010 2011 2012 2013 2014 2015

Rentabilitate Profit net/Cheltuieli totale

Rentabilitate Profit net/Cheltuieli


totale BRC
5.00
0.00
2010 2011 2012 2013 2014 2015

Rentabilitate Profit net/Cheltuieli totale

Sursa: mfinante.gov.ro

34
Rentabilitatea pe cheltuieli în cadrul cooperativei
Dobrogea Sud este de sub 1%, în scădere în ultimii ani,
management financiar bun care se ocupa de buna funcționare a
cooperativei.

Rentabilitatea/capital DOBROGEA SUD versus BRAICOOP


(2010-2015)

Rentabilitate Profit net/Capital


total DBS
100.00

0.00
2010 2011 2012 2013 2014 2015

Rentabilitate Profit net/Capital total

Rentabilitate Profit net/Capital


total BRS
100.00
0.00
2010 2011 2012 2013 2014 2015

Rentabilitate Profit net/Capital total

Sursa: mfinante.gov.ro

Rentabilitatea pe capital se află în scădere, la ambele


cooperative, dar se înregistrează o valoare puțin mai mare pentru
cooperativa din Brăila.

35
Profit net DOBROGEA SUD versus BRAICOOP (2010-2015)
Profit net DBS
1000000
0
2010 2011 2012 2013 2014 2015

Profit net

Profit net BRC


1000000
0
2010 2011 2012 2013 2014 2015

Profit net

Sursa: mfinante.gov.ro

DOBROGEA SUD înregistrează un profit mai mare


deoarece cheltuielile înregistrate sunt mai mici.

Venituri DBS / BRC 2010 – 2015

Venituri total DBS


100000000

0
2010 2011 2012 2013 2014 2015

Venituri total

36
Venituri total BRC
50000000

0
2010 2011 2012 2013 2014 2015

Venituri total

Sursa: mfinante.gov.ro
În încheiere, vorbitorul prezintă câteva concluzii finale,
din care s-au reţinut următoarele:
- unele cooperative trăiesc din cumpărarea de input-uri, altele
trăiesc doar din vânzare, iar altele se ocupă cu ambele activităţi;
- intensitatea activităţii desfăşurate în cadrul cooperativei depinde
de nivelul de integrare, obiectul de activitate, managementul total
şi managementul financiar, politica de dezvoltare aplicată.
- interesul pentru cooperativă se manifestă atâta timp cât aceasta
satisface aşteptările potenţialilor membri.

Prof. univ. dr. Gheorghe Hurduzeu,


Decan Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale,
ASE Bucureşti

Cooperativele agricole din România și efectele de sinergie

Conceptul de sinergie și efectele acesteia au fost introduse în


economie de către marele economist Igor Ansoff la mijlocul anilor
60 ai secolului trecut. De atunci au rămas ca repere în ceea ce
înseamnă, sau pot însemna, combinațiile de interese, fie ele date
de companii, dar și de alte entități (gospodării) sau chiar persoane
fizice.
Combinaţia unor caracteristici specifice ale unor gospodării
individuale implicate într-o formă de asociere de tip cooperatist
conduce la crearea unui plus de valoare, acesta fiind efectul de
37
sinergie. Sinergia poate reprezenta justificarea economică, uneori
fundamental, pentru recurgerea la o asociere într-o cooperative
agricolă.
Conform lui Ansoff, efectele sinergice sporesc profitabilitatea
organizaţiei şi reduc riscurile cu care fiecare dintre membrii s-ar
confrunta dacă ar fi rămas entităţi individuale. Potrivit teoriei
efectului sinergic membrii pot beneficia de avantajele unei
cooperative numai dacă entitatea valorează mai mult în
combinaţie decât separat, principiul de bază (pe modelul
cooperației fiind ecuaţia “1 + 1 + 1 + 1 + 1 = 10”.
Așadar, decât mulți producători mici dar slabi în rezultate și
potențial, mai bine mai puțini însă puternici. Această forță vine din
valoarea suplimentară sau câştigurile sinergice generate atât
operaţional, cât și financiar.
Efecte de sinergie operațională apar deoarece membrii:
 își pot extinde producția, având posibilitatea planificării
acesteia (în funcţie de contractele încheiate de grup cu
lanţurile de magazine);
 pot pune în valoare mai facil resursele;
 pot crea mai facil dotări necesare pentru sortarea,
ambalarea și depozitarea produselor;
 pot procura material săditor, pesticide la preţuri mai
avantajoase;
 au un acces mai facil la informație, inovație, proiecte de
colaborare și/sau clustere;
 beneficiază de servicii diverse (servicii tehnice, de informare,
consultanță ș.a.);
 beneficiază de un branding și un marketing mai bun al
produselor;
 sunt degrevați de responsabilitatea vânzării;
 își pot vinde produsele prin intermediul marilor retaileri,
târguri, magazine (cooperativa crește puterea de negociere a
membrilor);
 pot trece de la vânzarea produselor agricole neprocesate la
cele cu valoare adăugată;

38
 pot beneficia de parteneriate benefice (de exemplu,
parteneriate cu institute de învățământ și cercetare, pentru
transferul de inovație și cunoștințe);
 devin mai apropiați de consumator (pot fi inițiate lanțuri
scurte de distribuție) ș.a.
Efecte de sinergie financiară apar deoarece membrii unei
cooperative:
 pot accesa mai ușor fonduri europene (spre exemplu, pot
întocmi proiecte de finanţare pentru retehnologizare mult
mai fezabile);
 cu capitalizare scăzută, pot beneficia de capitalizarea
celorlalți;
 pot beneficia de sprijin financiar pentru mărirea fondurilor
destinate finanţării de programe operaţionale;
 pot beneficia de ajutor financiar și credite speciale conform
legislaţiei Uniunii Europene;
 pot beneficia de facilități fiscale: scutirea de la plata
impozitului agricol pentru primii cinci ani de la constituire,
accesul la subvenții, la fondurile publice și la fonduri externe
prevăzute în programul de susținere a agriculturii României,
scutirea de la plata taxelor vamale pentru importurile de
tractoare, mașini și utilaje agricole sau echipamente de irigat;
 au posibilitatea de a investi în tehnologii moderne de
producție sau în infrastructura de depozitare sau procesare;
 pot gestiona mai bune riscurile (de exemplu, au acces mai facil
și pot fi mai activi în cadrul funcționării fondurilor mutuale).

39
Prof. univ. dr. Vidu Bidileanu,
Membru de onoare al Academiei de Științe Agricole și
Silvice ”Gheorghe Ionescu-Șișești” București

“Cooperativa (asocierea) este instituția spre care se


îndreaptă cugetele mai serioase și oamenii cei mai deplin
înțelegători ai realităților care ne condiționează viața. Nu e nevoie
nici să o denigrăm, nici să-i facem apologia”.7 Această viziune
generală a făcut ca mișcarea cooperatistă să ofere, în timp,
dimensiune social-umană societății.
1. Ideea de cooperare și asociere s-a născut și a stăruit în
mintea și în sufletul poporului român de la începuturile existenței
sale, transmiţând mereu un mesaj încurajator omului în
îndelungata și zbuciumata lui luptă pentru supraviețuire și
constituind o formă specifică de organizare a activității umane.
Se poate afirma cu certitudine că ideea de cooperație și
asociere s-a definit concomitent cu scopul pentru care s-a creat și
dezvoltat astfel: ”Cooperația este făcută pentru ca, în general, să se
ajute singură. A-i da totul însemnează a-i tăgădui de fapt rațiunea.”
Cooperația și asocierea în accepțiunea conceptuală generală nu a
fost scop în sine, ci s-a născut din dorința obiectivă pentru
bunăstarea materială și social-morală a membrilor ei.
2. Cooperația a impus, ca suport de funcționare,
următoarele principii8 de bază și anume: adeziunea liberă,
voluntară și deschisă; controlul democratic al membrilor
cooperatori, participarea fiecăruia la luarea deciziilor, producerea
şi vânzarea în comun a produselor; autonomia şi independenţa
societăţilor; neamestecul statului; educarea, instruirea şi formarea

7
Tovărășiile țărănești, Oficiul Național al Cooperației Române, 1935, pag
279
8
Legea nr. 1/21 februarie 2005, privind organizarea şi funcţionarea
cooperaţiei, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178/28 februarie
2005, p. 3.
40
membrilor; cooperarea între societăţile cooperative; controlul
gestiunii; constituirea unui fond de rezervă şi dezvoltare ş.a.
3. Studiile istorice cu privire la dezvoltarea civilizației
umane menționează frecvent că, în perioada premergătoare
economiei individuale, s-au manifestat la diferite popoare ale
lumii, forme de conlucrare, de ajutor reciproc și solidaritate
umană pentru desfășurarea unor activități economice, de regulă a
acelora care depășeau posibilitățile individului izolat. Astfel,
babilonienii au format organizaţii cu funcții asemănătoare obștilor
de arendare. În Grecia Antică se practica întrajutorarea
comunitară în caz de deces al unuia din membrii familiei. În
spațiul german a existat obiceiul întrajutorării comunitare pentru
efectuarea unor lucrări de anvergură, precum drenaje, îndiguiri,
exploatarea lemnului în silvicultură ș.a.
În spațiul României de azi, populația geto-dacă era
organizată în obști sătești, ale căror rămășițe le întâlneam în
lumea rurală românească până nu demult. La nivelul obștei,
proprietatea asupra pământului era în devălmășie, pământul
nedistribuit pentru folosința individuală a familiilor era lucrat în
comun (clacă), pădurile și izlazurile se foloseau tot în comun de
către membrii comunităților rurale.
În accepțiunea modernă, fenomenul cooperatist apare la
începutul secolului al XIX-lea, constituind un rezultat al civilizației
europene, care oferea toate elementele unei dezvoltări
nestânjenite: regimul economic și juridic modern, libertatea
muncii și de asociere ș.a. Societatea a evoluat, dar drumul ei spre
progres nu a părăsit ideea de cooperație, indiferent de denumire:
colaborare, obște, conlucrare, asociere, cooperare, tovărășie etc.
Cooperarea în general, identificată de multe ori cu
asocierea, colaborarea, conlucrarea ș.a. au pătruns în economia
românească în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Dintre marii
gânditori economiști ai vremii, care în scrierile și faptele lor au
vehiculat ideea de asociație, fără a înțelege prin aceasta nașterea
41
unei mișcări veritabile cooperatiste, se pot enumera Teodor
Diamant, Ion Ionescu de la Brad, Ion Eliade Rădulescu, Ion Ghica,
Nicolae Bălcescu, Petre S. Aurelian, Virgil Madgearu, Spiru Haret
ș.a.
4. În România noțiunea de ”societate cooperativă” o
întâlnim pentru prima oară în ”Codul Comercial” din anul 1887,
dată care marchează începutul activității cooperatiste pe baza
acestor prevederi. Ulterior, s-au întreprins numeroase încercări
de definire a conținutului noțiunii de cooperație, dar cel mai
adesea acestea s-au aflat sub impactul unor teorii centralizatoare
care au denaturat sensul real al cooperației, într-o economie
echilibrată.
Legea nr. 1/21 februarie 2005, privind organizarea și
funcționarea cooperației precizează că: ”societatea cooperativă
este o asociație autonomă de persoane fizice/ juridice, după caz,
constituită pe baza consimțământului liber exprimat de acestea, în
scopul promovării intereselor economice, sociale și culturale ale
membrilor cooperatori, fiind deținută în comun și controlată
democratic de către membrii săi, în conformitate cu principiile
cooperatiste”9.
Ceea ce lipsește total din definiție este tocmai scopul
cooperației, singurul lucru care interesează orice asociație
cooperatistă și care are nu numai un temei economico-financiar, ci
și unul moral/etic. În agricultură și industria agroalimentară/de
procesare, conținutul noțiunii de cooperație derivă atât din
particularitățile producției agroalimentare, cât și din cele ale
pământului. Agricultura, ca ramură a producției materiale, se
deosebește de celelalte componente ale complexului economic,
printr-o multitudine de particularități economice, manageriale, de
desfășurare a proceselor de producție. Cooperația, ca instrument
concret de multiplicare a acțiunilor acestor particularități impune

9
Idem.
42
cu acuitate cunoașterea lor și mai ales a acționa asupra lor în
scopul realizării unor producții mari și profitabile.
În România, formele și evoluția mișcării cooperatiste au
stăruit în gândirea economiștilor de multă vreme. Aceste procese
au avut loc sub impactul ideilor unor gânditori ai timpului din
țările Europei Occidentale. Pe măsură ce ele s-au cristalizat, au
fost preluate drept modele, dar au fost adaptate la condițiile
concrete ale economiei românești.
Literatura economică de specialitate10 arată că pe
parcursul dezvoltării cooperației din țara noastră au existat câteva
forme de cooperație, dintre care enumerăm: obștile, mai ales în
agricultură și prelucrarea produselor agricole; băncile de credit
cooperatiste sau bănci populare, cooperativele de consum ș.a. Ele
s-au dezvoltat mereu în concordanță cu forțele și relațiile de
producție care au guvernat țara în fiecare etapă de evoluție a lor.
În România, cooperația a avut multă vreme rolul de
aprovizionare a localităților urbane și rurale prin intermediul
băncilor aparținătoare acestora. Ele s-au extins ca număr, încă de
la începutul secolului trecut, ajungând ca numai cooperativele de
consum să numere peste 230 unități cu aproape 11.000 membri.
Crearea acestor cooperative s-a făcut cu scopul de a elimina
intermediarii, mai ales din mediul rural, unele produse
valorificându-se fără adaosuri comerciale prea mari.
După revoluția din 1989, guvernarea excesiv centralizată a
fost eliminată din peisajul politic românesc, trecându-se la
economia de piață, având consecințe profunde asupra cooperației.
Așa se face că actul normativ care a reglementat formele
cooperației din România a fost legea 1/2005, precizându-se că
acestea sunt următoarele:

10
Ioan Crişan, Cooperația de consum în România, Evoluție, structuri,
strategii de dezvoltare, Ed. Universitară, București, 2010, pag. 21-23
43
- cooperative meșteșugărești, care desfășoară în comun activități
de producție, de comercializare a mărfurilor, de executare de
lucrări și prestări de servicii, care contribuie direct sau indirect, la
dezvoltarea activităților meșteșugărești;
- cooperative de consum, care desfășoară în comun activități de
aprovizionare a cooperatorilor și a terților cu produse pe care le
cumpără sau le produc, inclusiv activități de prestări de servicii de
către membrii cooperatori și de către terți;
- cooperative de valorificare, care se constituie pentru a-și
valorifica produsele proprii sau achiziționate direct ori prin
prelucrare și distribuire directă;
- cooperative agricole, care exploatează împreună suprafețe pe
care le dețin cooperatorii, efectuează în comun lucrări de
îmbunătățiri funciare, utilizează mașini și instalații și își valorifică
produsele agricole;
- cooperative de locuințe, care au ca scop construirea, cumpărarea,
conservarea, renovarea și administrarea de locuințe pentru
proprii membri;
- cooperative pescărești, care se constituie pentru a înființa ferme
piscicole și de acvacultură, de a produce, repara, întreține și
cumpăra echipamente, utilaje, instalații, ambarcațiuni de pescuit,
inclusiv de a pescui, procesa și distribui produse piscicole;
- cooperative de transporturi, care realizează activități de
transport și conexe acestora pentru proprii membri sau pentru
terți, pentru perfecționarea activităților tehnice și tehnologice de
transport realizate de cooperatori;
- cooperative forestiere, care au ca scop amenajarea, exploatarea,
regenerarea și protejarea fondului forestier deținut de
cooperatori, respectând condițiile impuse de regimul silvic.
În afara acestor societăți cooperative se pot constitui și ale
forme cu respectarea dispozițiilor din legea sus amintită.

44
Mihai Herciu
Director Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală

Domnul Director dorește să își exprime părerile ca


reprezentant al administrației publice, administrației naționale,
respectiv Ministerului Agriculturii. Anterior, s-a precizat că fără
instituţiile politice nu se pot promova anumite idei. Ceea ce s-a
întâmplat în 1991, luând exemplul României în agricultură, a fost
ceva deosebit de nefast, chiar nimicitor, atunci când s-au desființat
structurile organizatorice ale cooperației. A fost distrus sistemul
de producție intensivă și extensivă în agricultură, efectele
negative începând să apară.
După aderarea la Uniunea Europeană, am început să ne
confruntăm cu acea concurență deosebit de puternică din vestul
Europei. Nu s-a profitat de beneficiile care s-au acordat atunci și
nici nu s-au calculat toate consecințele care au urmat. Din punct
de vedere al agriculturii, concurența din vest a fost foarte bine
organizată sub forma cooperativelor. Tocmai de aceea, în vest
există cooperative foarte puternice, datorită faptului că dispun de
o structură organizată. Membrul cooperativei ar trebui să se
preocupe doar de producerea input-urilor necesare și desfacerea
pe piaţă a produselor. Cooperativa, cu cât este mai puternică, mai
bine cunoscută, cu reprezentare mai bună pe piață, cu atât este
mai puternică în dialog, în negociere pentru ceea ce își propune să
valorifice ca producție, dar și prin ceea ce trebuie să achiziționeze
ca inputuri. De exemplu, în România există asociații de
producători care reușesc să își negocieze inputurile cu discount-
uri de până la 55%.
Din păcate, în România trebuie să recuperăm ceea ce s-a
desfiinţat, însă acest lucru nu este uşor pentru că trebuie depăşită
vechea mentalitate referitoare la cooperativizare şi este necesară

45
promovarea sentimentului de utilitate, de apartenenţă la o
organizație cooperativă.
Domnul Director susține că atât el, cât și colegii săi, se
deplasează în teritoriu pentru a promova mecanismele
administrative și financiare de asociere prin Programul Naţional
de Dezvoltare Rurală. Această măsură nu este foarte accesată, dar
poate nu sunt destul de bine înțelese avantajele pe care le-ar
putea crea.
Tot prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, toate
formele asociative care au depus proiecte pentru finanțare, au
primit un spor de 20% din intensitatea sprijinului. Dacă un proiect
este finanțat cu 50% din partea Uniunii Europene și totodată face
parte dintr-o formă asociativă, acesta va primi 20% în plus. Dar
prin îndeplinirea unor condiții suplimentare, se poate ajunge până
la 90%.
Proiectul de lege care prevede ca 51% din produsele de pe
raft să fie românești este considerat foarte util. Există deja metoda
de acreditare Global Gap, care este un sistem pe care retailerii pot
sa îl activeze în orice moment, presupunând existenţa produselor
certificate pentru acest standard. Dezavantajul este că acest
sistem Global Gap nu este foarte cunoscut de către fermieri.
Totodată, trebuie îndreptată atenția către zona de facilități
fiscale care, deși există, nu sunt într-un format suficient de
prietenos cu cei care ar urma să activeze în cooperativă. Au existat
deja semnale care, în ciuda faptului că avem facilități fiscale,
acelea de care avem nevoie nu sunt aplicabile. La nivel de catedră
de specialitate, s-ar putea discuta subiectul fiscalizării activităților
unei cooperative, iar aceasta să fie construită într-un sistem care
să poată să îi asigure un venit de bază. Prin statutul de funcționare
se poate stabili profitul fiecărui membru.
În concluzie, trebuie demonstrată utilitatea asocierii, dar și
crearea unui sistem contabil. Domnul Herciu își arată interesul
față de întreaga inițiativă a domnului profesor Popescu și dorește
46
ca acțiunile pe care le organizează să fie benefice, nu doar să fie
bifate.

”Referitor la oportunitățile de asociere prezentate, vrem să se


citească interes în ochii fermierilor.”

Prof. Simion Certan


Prof. univ. dr. Universitatea de Stat din Moldova

Domnul profesor Simion Certan începe prin a defini


noţiunile care fac obiectul discuţiei din cadrul mesei rotunde,
afirmând că între anii 1999 şi 2009 nu s-au înregistrat modificări
în ceea ce priveşte definiţia termenului „a coopera”. Pe de altă
parte, termenul „cooperativă” are numeroase definiţii, printre
care:
- Cooperativă – de la a coopera în Dicţionarul Explicativ la Limbii
Române - organizaţie economică formată prin asociere liber
consimţită a mai multor persoane pentru producerea, cumpărarea
şi desfacerea în comun a unor produse;
- Cooperativă – forma de organizare în sistem cooperatist ;
- Cooperativă agricolă de producţie - organizaţie economică în
care ţăranii îşi aduc în proprietate cooperatistă pământul şi
mijloacele de producţie.
În încheierea intervenţiei, domnul profesor lansează două
propuneri:

 Identificarea unei modalităţi prin care membrii cooperativei


să aibă parte de profit, bineînţeles, în funcţie de aportul şi de
meritul fiecăruia;

47
 În agricultură, orice bun este confecţionat cu aportul
factorilor naturali şi al mijloacelor de producţie. Ar fi rezonabil să
se încerce distribuirea profitului generat de bun în funcţie de
contribuţia fiecărui factor participant pentru a se stabili prin lege
„care este partea muncii”, „care este partea mijloacelor de
producţie” şi „care este partea pământului”.
Legat de distribuirea profitului in funcţie de aport, domnul
profesor consideră că este necesară elaborarea unui cod al
cooperaţiei, care poate constitui un manual pentru tinerii care vor
începe activităţi în condiţiile actuale de concurenţă foarte dură.

Ing. Fota Dionysius


Membru de onoare din străinătate al Academiei Oamenilor
de Știință

Domnul Fota Dionysius susține faptul că, înainte de toate,


trebuie explicat, pe înțelesul fermierilor, de ce este cooperaţia
utilă. Trebuie să luăm exemplul țărilor cu tradiție în cooperație,
precum Italia și Spania, dar să învățăm și din rigoarea germană.
De pildă, în Germania, o moștenire de teren sau exploatație
agricolă nu poate reveni moștenitorului de drept, până când
acesta nu dovedește prin examene că este bine pregătit pentru
administrarea exploatației.
În opinia domnului Fota, intervenția statului trebuie să fie
îndreptată, mai întâi, către reglementarea societății civile, către
asigurarea unui salariu de bază pentru agricultori, deoarece
singura lor sursă de venit este proprietatea lor, fapt care îi face să
respingă orice formă de asociere ca pe un posibil risc.
În încheierea pledoariei sale, vorbitorul menționează încă
un aspect critic, faptul că populația trebuie să fie educată în
direcția implicării și a luării de decizii în beneficiul său și să
renunțe la pasivitatea care acum o caracterizează.

48
Dr. ec. Valentin-Mihai Bohatereţ,
Cercetător şt. pr. I, Institutul de Cercetări Economice şi
Sociale “Gh. Zane”, Academia Română, Filiala Iaşi, Membru
de onoare ASAS

Perioada agriculturii cooperatiste de tip “gospodărie


agricolă colectivă” intitulată generic “colectiv” prin încheierea
cooperativizării agriculturii, în primăvara anului 1962, a dus la
fragmentarea dezvoltării şi continuității cooperaţiei în România,
în evoluția timp de decenii, de dinainte de Primul Război Mondial
şi în perioada interbelică, faţă de evoluţia lentă şi contradictorie a
cooperaţiei după decembrie 1989, bazată pe principii cooperatiste
adoptate de Alianţa Cooperatistă Internaţională (ICA) în anul
1966 dar şi pe experiența CAP, care avea ca scop principal
formarea unei exploataţii mari, în dispreţul proprietăţii private
asupra terenurilor.
Procesul de legiferare şi de perfecţionare a legalităţii
cooperaţiei în România posdecembristă a fost lent şi dificil,
beneficiind de o lege unitară târzie, prin Legea nr. 1 din 21
februarie 2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperației.
Există astfel temeiuri legale pentru organizarea şi
funcţionarea societăţilor cooperative, care pot fi agricole, de
valorificare, de consum, pescăreşti, forestiere, meşteşugăreşti, de
transport, de locuinţe şi de alte forme.
Societăţile cooperative agricole sunt asociaţii de persoane
fizice care au ca scop exploatarea în comun a suprafeţelor agricole
deţinute de membrii cooperatori, de a efectua în comun lucrări de
îmbunătăţiri funciare, de a utiliza în comun maşini şi instalaţii şi
de a valorifica produsele agricole.
Acest cadru legislativ aşa cum a fost el formulat prin art. 4
lit. d) din Legea 1/2005 creează multe confuzii şi neajunsuri,
dintre care amintim:
- exploatarea în comun a suprafeţelor deţinute de membrii
cooperatori este foarte dificilă întrucât o bună parte din
terenuri au fost arendate unor fermieri organizaţi în
exploataţii agricole cu personalitate juridică care dispun
de toată logistica tehnică, mecanică, organizaţională şi de
49
piaţă net superioară oricărui grup de asocieri de persoane
fizice care îşi doresc să înfiinţeze o societate cooperativă
agricolă;
- membrii unei asemenea societăţi cooperative, având
proprietăţile dispersate, au şanse reduse sau chiar
inexistente pentru a obţine finanţări pentru lucrări de
îmbunătăţiri funciare în sistem micro sau macrozonal;
- utilizarea în comun a maşinilor şi instalaţiilor presupune
mai întâi achiziţionarea acestora şi apoi folosirea lor în
comun, aspect extrem de complicat, ţinând cont de natura
juridică a finanţării, utilizarea unor accesorii mecanice
aparţinând unuia sau altuia dintre membrii asociaţi,
înseamnă prestare directă de servicii, reglementate prin
raporturi directe proprietar maşină – proprietar teren;
- valorificarea produselor agricole reprezintă forma cea mai
lejeră de activitate de început în societatea cooperativă
care poate genera fonduri de investiţii pentru baze de
colectare, sortare, depozitare, prelucrare a produselor
agricole și comercializare en-gross și en-detail.
Valorificarea produselor agricole în partide mari oferă
posibilitatea sortării pe clase de calitate şi forţa negocierii
favorabile şi pentru agricultorii din cooperativă.
Se constată de asemenea o serie de aspecte care
defavorizează organizarea cooperaţiei specifice în mediul rural,
cum ar fi:
- lipsa culturii antreprenoriale la nivelul simplului
agricultor, cu pământ puţin, cu mijloace mecanice aproape
inexistente şi fără sprijin financiar corespunzător;
- lipsa unei strategii naţionale de protejare a agriculturii
individuale şi de promovare a gospodăriilor ţărăneşti
chiar şi prin societăţi cooperative astfel ca activitatea lor
pe ansamblu să fie eficientă şi profitabilă;
- concurenţa neloaială practicată de exploataţiile agricole cu
personalitate juridică prin sistemul foarte dezvoltat de
arendare care lasă fără conţinut spaţii rurale largi, fără
potenţial de asociere în vederea prelucrării terenurilor
agricole în comun;
50
- demitificarea imaginii ideale a cooperativei de tip “colhoz”
nu s-a realizat existând încă opinii multiple pentru
susţinerea performanţei acestui gen de organizare a
exploataţiei agricole, având ca obiectiv principal lucru în
comun a terenurilor, creşterea randamentelor redusă şi
consolidarea economică, în timp ce marele păgubit al
colectivizării rămâne ţăranul român care deposedat de
propriul pământ, a rămas cu munca pe ogorul său şi fără
plată, traumă care şi acum determină reţineri majore din
partea ţăranilor de a se asocia.
Este evident faptul că agricultura românească se
desfăşoară pe două paliere:
- exploataţiile agricole cu personalitate juridică, de tip
necooperatist, comerciale, cu tendinţe de dezvoltare şi
consolidare, adaptate mediului antreprenorial;
- gospodăria ţărănească tradiţională, autonomă, slab
performantă, cu mică mecanizare redusă, axată pe
autoconsum şi cu funcţii comerciale reduse.
În acest context, dacă prima categorie de exploataţii
funcţionează exclusiv pe baza regulilor stabilite de economia de
piaţă, în care mediul concurenţial reglează întregul proces, a doua
categorie de exploataţii se subînscrie exploataţiei de subzistenţă,
în care funcţia socială devansează funcţia economică a acesteia,
acoperindu-se autoconsumul cu produse agricole şi alimentare
proprii, cu produse furajere pentru şeptelul gospodăresc şi doar
parţial cu disponibilităţi pentru comercializare, nevalorificate însă
corespunzător.
Conservarea, consolidarea şi dezvoltarea gospodăriilor
ţărăneşti nu se poate face în afara unei asocieri de obşti, care să-i
coaguleze în primul rând pentru apărarea drepturilor şi
intereselor comune şi apoi pentru dezvoltarea unui mediu
antreprenorial favorabil lor.
Aceasta se poate face doar din asociere, existând o mare
diversitate de forme organizaţionale cum ar fi: asociaţii ale
proprietarilor de pământ, cooperative de arendă, asociaţii de
marketing, cooperative de consum, cooperative de servicii
agricole, asocieri de prelucrare ş.a.
51
Aceste forme organizaţionale, bazate pe principiul
societăţilor cooperative, vor trebui să dezvolte cu precădere
activitatea de tip sindical, de apărare a propriilor interese în
raport cu alte entităţi economice sau chiar cu statul.
Formele organizaţionale asociative se pot extinde, acolo
unde există cazul, asupra sectoarelor nonagricole, din care însă
ţăranul român, locuitor al satului, se poate implica în activităţi
manufacturare, meşteşugăreşti, piscicole, activităţi silvice şi
forestiere, servicii ş.a.m.d.
Principala activitate în promovarea societăţilor
cooperative se bazează pe difuzarea experienţei pozitive obţinute
în ţară şi în alte state cu experiență în domeniu, pe instruirea şi
formarea liderilor locali, interesaţi în organizarea societăţilor
cooperative, elaborarea unui cod de bune practici pentru
cooperaţia din mediul rural şi realizarea unei strategii naţionale
de dezvoltare a cooperaţiei rurale.
Până în prezent, după anul 1990, în România au existat
multe acţiuni de promovare a cooperaţiei în agricultură unele cu
efecte concrete, lăsând, însă, mult de dorit consolidarea şi
dezvoltarea lor ulterioară.
În acest sens, un rol deosebit de important îi aparţine şi
mass-mediei, întrucât popularizarea informaţiei privind
experienţa cooperaţiei poate constitui un argument pentru “un
exemplu de urmat”.
Din nefericire, mai există şi poziţii media care mai lasă de
dorit. De exemplu, în cadrul proiectului Dezvoltarea Afacerilor în
Agricultura României (RADA), finanţat de UDAID, s-a desfăşurat la
Iaşi, în anul 2000, un proiect subsecvent intitulat “Asociaţiile de
marketing în agricultură”, încheiat cu lucrările unui Seminar
Internaţional “Asociaţiile de Marketing în Agricultură. Prezent şi
viitor”, organizat la Iaşi în perioada 23-24 ianuarie 2001. După
eveniment, în cel mai important oficios local, a apărut un articol cu
un titlu scris de o şchioapă “Au venit americanii să ne
colectivizeze!”
Nu mai avem nimic de comentat!

52
Dr. Simona Bara,
CSI, Prof. asoc. Economie Agroalimentară şi a Mediului, ASE

Este poate momentul ca sectorul cooperatist din România să


fie tratat unitar
După 1990, fiecare dintre entitățile componente ale
sistemului cooperatist s-a confruntat cu diverse probleme
generate fie de cadrul legislativ și instituţional – formulat în etape,
uneori cu întârziere și, adesea, cu formulări ce, uneori, au permis
atât interpretări neloiale, dar și manifestarea unor interese de
acaparare, pe diverse căi, a patrimoniului deținut de sectorul
cooperatist.
În agricultura din România continuă să se mențină un
paradox, și anume: există multe, foarte multe gospodării agricole de
subzistență și de semi – subzistență, care sunt practic lipsite de
structuri de organizare și valorificare a propriei producții. După 27
de ani, după numeroase ezitări, în sfârșit, este de remarcat recenta
iniţiativă a 80 a de familii, ce produc legume pe 60 de hectare și
care au participat la înființarea primei cooperative agricole fondate
de un retailer. Astfel, a apărut un proiect de anvergura,
reprezentat de Cooperativa Agricola Carrefour Vărăști - Giungiu,
care aduce mai aproape, pe de o parte, producătorii agricoli cu
experiență și, pe de altă parte, consumatorii, care apreciază
produsele romanești de calitate, cu gust special și la prețuri
avantajoase. Absența unei mase critice a unor astfel de acțiuni face
aproape imposibil de susținut numeroasele gospodării agricole de
subzistență și de semi-subzistență și totodată, necesită, de la an la
an, eforturi bugetare tot mai mari.
Trebuie menționat că există și în alte domenii ale
economiei românești structuri organizatorice de tip asociativ și
cooperatist. Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea
cooperației – a reprezentat, la momentul respectiv, o normă
modernă ce a avut în vedere: principiile și valorile mișcării
cooperatiste internaționale, respectiv recomandarea privind
”Promovarea cooperativelor” adoptată la Conferința Organizației
53
Internaționale a Muncii (2002); cadrul legislativ din Uniunea
Europeană; istoricul și tradiția cooperației din România. Acest
document a fost temeinic însușit și materializat și de unitățile din
sistemul cooperatist din Ministrul Economiei, Comerțului și
Mediului de Afaceri prin Agenția Națională pentru Întreprinderi
Mici și Mijlocii și Cooperație (ANIMMC)11, care realizează politica
Guvernului în domeniul dezvoltării sectorului întreprinderilor
mici și mijlocii, a celui cooperatist și al mediului de afaceri. Prin
actul legislativ menționat, pe baze moderne, s-au înființat și/sau
restructurat cooperația de credit, cooperația meșteșugărească,
cooperația de consum.
O succintă analiză a stării generale a entităților din sectorul
cooperatist12 relevă puternice disparități structurale. Astfel, în
2012, cea mai mare pondere o dețineau cooperativele de consum
(42,2% din numărul total de cooperative) și cooperativele
meșteșugărești (38,0%), urmate de cooperativele agricole
(16,0%) și cooperativele de credit (3,8%). Aceste discrepanțe se
regăsesc și în cazul indicatorilor privind activele deținute,
veniturile realizate și numărul de angajați. De asemenea, în
sectorul cooperatist din România mai activează și un număr de 11
cooperative de gradul 2, precum și 75 de organizaţii de
reprezentare a cooperativelor existente.

11
Agentia Nationala pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie
(ANIMMC) - asigură fundamentarea, elaborarea și aplicarea strategiei și
politicilor Guvernului în domeniile întreprinderilor mici și mijlocii,
organizațiilor cooperatiste, precum și ale activitatii de comerț interior,
administrarea fondurilor bugetare și a surselor financiare extrabugetare,
precum și distribuirea acestora în vederea asigurării dezvoltarii sectorului
intreprinderilor mici și mijlocii, a sectorului cooperatist și a comerțului
interior, asigură urmărirea aplicării și controlul respectării reglementărilor în
domeniul său de activitate.
12
Sistemul cooperatist din România include următoatele categorii de
unități: cooperative mesteșugărești; cooperative de consum; cooperative de
credit; cooperative agricole; cooperative de gradul 2; organizatii de
reprezentare a cooperativelor
54
Tabel 1: Principalii indicatori ai cooperativelor, în 2012

Nr.
organizaţii Active Venituri Angajati
Mii
Numar % Mii lei % lei % Numar %
1 1 1.76 1 1
Cooperative - 0 112280 0 4.36 0 31.42 0
Total 2228 0 5 0 3 0 8 0
-Cooperative 3 5 4 7
8, 3, 719. 0, 0,
mestesugaresti 846 0 599.352 4 036 7 22.082 3
4 2 3 2
-Cooperative 2, 3, 571. 2, 2,
de consum 940 2 265.295 6 711 4 7.050 4

-Cooperative 3, 7, 156. 8, 6,
de credit 86 8 86.371 7 339 9 2.049 5
1 1 1
-Cooperative 6, 5, 317. 8, 0,
agricole 356 0 171.787 3 277 0 247 8
Cooperative 55.8
de gradul 2 11 - 23.966 - 62 - 424 -
Organizatii de
reprezentare
acooperativel 30.7
or 75 - 117.486 - 72 - 527 -
Sursa: INS 2009 - 2012, prelucrare FDSC-IES, preluate și
prelucrate din ”Atlasul Economiei Sociale România, 2014”, realizat
de Institutului de Economie Socială (IES) al FDSC, autor Cristina
Barna, ISBN: 978-973-0-17000-9

Dinamica fenomenului cooperatist la nivelul întregii economii


românești pune în evidență următoarele aspecte:
 Pe ansamblu, între 2010-2014, deși s-a înregistrat o creștere a
numărului de entități (cu 10,5%), a activelor deținute (cu
15,2%), precum și a veniturilor realizate (cu 8,9%), totuși
numărul total de angajați s-a redus (cu 9,8%);

55
 În perioada menționată cooperativele agricole au înregistrat
cele mai înalte creșteri la indicatorii analizați (la numărul de
organizații creștere de 2,8 ori; valoarea activelor a crescut de
2,5 ori; veniturile de 2,6 ori) cu excepția numărului de
angajați, care aproape a rămas la nivelul anului de referință
(creștere cu doar 0,4%);

 Evoluții ascendente semnificative au avut și cooperativele de


credit (la numărul de organizații creșterea a fost cu 32,3%;
valoarea activelor a crescut cu 5,7%; veniturile cu 17,8%;
numărul de angajați cu 44,4%);

Tabel 2: Evoluţia principalilor indicatori ai cooperativelor în


perioada 2010 – 2012*
2012/200
2010 2011 2012 9, %
Nr.organiz 2.017 2.145 2.228 110,5
atii
Active, mii 975.051 1.062.113 1.122.805 115,2
lei
Venituri, 1.620.130 1.755.209 1.764.363 108,9
mii lei
Angajati 34.843 32.905 31.428 90,2
*Notă: ”Atlasul Economiei Sociale România, 2014”, realizat de
Institutului de Economie Socială (IES) al FDSC, autor Cristina
Barna, ISBN: 978-973-0-17000-9 oferă informații pentru
cooperative meşteșugărești, cooperative de consum, cooperative
de credit, cooperative de gradul 2, organizaţii de reprezentare a
cooperativelor pentru perioada 2009-2012. Pentru cooperativele
agricole Institutul Naţional de Statistică a raportat pentru 2009
doar un număr de cinci cooperative agricole fapt pentru care acest
an nu a fost luat în studiu.

56
Sursa: INS 2009 - 2012, prelucrare FDSC-IES, din”Atlasul
Economiei Sociale România, 2014”, realizat de Institutului de
Economie Socială (IES) al FDSC, autor Cristina Barna, ISBN: 978-
973-0-17000-9
 Atât cooperativele meșteșugărești cât și cele de consum în
perioada analizată au înregistrat creșteri la indicatorii număr
de organizații (creștere cu 7,4% și respectiv cu 5,1%) și la
valoarea activelor deținute (creștere cu 0,4% și respectiv cu
75,7%) în timp ce nivelul indicatorilor venituri realizate și
număr de angajați s-a contractat (la cooperativele
meșteșugărești veniturile realizate s-au diminuat cu -5,4% și
numărul de angajați cu -13,6%; la cooperativele de
consum s-au redus veniturile realizate cu -3,3% și numărul
de angajați cu -4,7%;).

* * *
Faptul că în prezent, sistemul cooperatist este îndrumat și
reglementat prin două structuri ale administrației publice centrale
– Ministerul Agriculturii și al Dezvoltării Rurale, pe de o parte, și,
pe de altă parte, Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de
Afaceri, Direcția Mediu de Afaceri - îl lipsește de un cadru legislativ
omogen, dar și de alocări echilibrate de fonduri publice (naționale
și europene).
Diminuarea artificială timp de peste 25 de ani a valorii activelor
sistemului cooperatist, prin diverse modalităţi (reglementări,
norme) și acțiuni, a determinat reducerea nu numai a bazei de
calcul a locului și rolului acestui sector în economie ci și a resurselor
sale reale, fapt ce necesită reconsiderări.
În ciuda tuturor tranzacţiilor, a căror corectitudine este mai mult
sau mai puţin discutabilă, încheiate în ultimele două decenii,
patrimoniul cooperaţiei13 este încă impresionant și reprezintă un

13
Ne referim la următoatele categorii de unități: cooperative
mesteșugărești; cooperative de consum; cooperative de credit; organizatii
de reprezentare a cooperativelor menționate.
57
domeniu de intens interes pentru diferiți operatori din piață14.
Apreciem că atâta timp cât sistemul nu se va preocupa mai atent de
apărarea propriilor interese, de inițierea unor acțiuni de evaluare
și organizare patrimonială - aplicate unitar întregului sistem
cooperatist - va fi, în continuare, una dintre țintele tranzacțiilor
imobiliare.
Realizarea unui ”standard” de conformare a întregului
sistem cooperatist15 față de diferite fenomene și procese – interne
sau externe domeniului – se poate începe cu construirea unei
platforme informatice – acesta ar permite dezvoltarea unor puncte
de vedere și de abordări profesioniste, în acord cu principiile
cooperației, și totodată, se vor putea împărtăși experiențe, iniția
proiecte comune, care să contribuie la cunoașterea și activarea
interesului pentru acest tip de entități; promova diversității și a
creativității, etc. De asemenea, se vor putea exprima opinii ce vor
contribui la transformarea sistemului cooperatist românesc într-
un reprezentant al noii economii dedicate dezvoltării durabile:
economia socială.
O altă direcție de reformă a sistemului ar putea fi inițierea
unor acțiuni în vederea realizării și promovării ”Codului
cooperatist” – ca un unic document care să includă principalele
reglementări privind cooperația din România anilor 2020 (este de
precizat că numeroase dintre reglementările și normele actuale
sunt din perioada anterioară datei aderării României la Uniunea
Europeană, iar latele sunt incomplete). Totodată, într-un astfel de
document se vor putea include, în mod clar, o serie de probleme,
care încă necesită reformulări, actualizări, completări, cum ar fi,
spre exemplu: principiile de determinare a obiectului cooperării (în
interiorul sistemului și cu partenerii externi); aspecte legate de
sistemul contabil, cel de audit, precum și cel de evaluare și

14
De exemplu, în ultimii ani au luat amploare spațiile de ”coworking”, care
permit găzduirea de antreprenori și/sau de freelanceri; în aceste locații
media de închiriere este, în funcție de situare, pentru o zi întreagă de 10 de
euro + TVA, iar pe o lună întreagă este de 120 de euro + TVA (date pentru
spațiul de coworking ”Impact HUB” din zona Unirii, București, care este cel
mai mare din țară). Sursa: www.impacthub.ro.
15
Inclusiv cooperative agricole
58
actualizare a activelor; modul de reglementare a răspunderii
pentru încălcarea legislației cooperatiste prin acțiunile angajaților
și/sau membrilor sistemului; monitorizarea din punct de vedere
statistic a principalilor indicatori, etc.
Într-un astfel de context, viitorul Cod cooperatist va putea
fi amendat și completat periodic, asigurându-se și omogenitatea
abordărilor în acord cu progresele din mediul de afaceri,
diversificarea relațiilor și formelor de cooperare, perfecționarea
mecanismelor de management și a proceselor tehnologice,
dezvoltarea tehnologiilor informaționale. În susținerea celor
afirmate, exemplificăm cu preocupările de actualizare/ modificare
a fiscalității, care pentru sistemul cooperatist, în ansamblu, poate
deveni un moment de redefinire, tocmai pentru a se putea, pe de o
parte, beneficia de noile prevederi și, pe de altă parte, pentru a
induce transformări în sistemul actual și a-l activa ca un real
partener social angajat deplin în procesele socio-economice
instituționale și legislative. De asemenea, materializarea unui
astfel de demers legat de apariția unui Cod cooperatist unitar se
înscrie și pe linia încercărilor de compatibilizare și de modernizare
a cadrului legislativ și instituţional actual, dar și de armonizare
legislativă generală ce se resimte tot mai acut în funcționarea
societății românești.

Dr. Monica Tudor


Institutul de Economie Agrară al Academiei Române

Doamna dr. Monica Tudor își începe pledoaria abrupt.


Dumneaei dă girul antevorbitorilor săi prin acceptarea
multitudinii de date istorice, economice, politice și sociale care au
condus la situația actuală, dar dorește să ducă discuția un pas
înainte, către găsirea soluțiilor practice pentru depășirea situației
critice în care se află asocierea și cooperarea în România.
Întrebarea pusă membrilor întâlnirii este: „De ce unele
proiecte de cooperare funcționează, iar altele eșuează?”. Un
posibil răspuns, determinat de experiența practică a doamnei
Tudor, este acela că potențialilor membri cooperatori le lipsește
puterea exemplului. Astfel unul dintre proiectele de succes,
59
consorțiul de extensie și dezvoltare rurală de la Vâlcelele, înființat
acum aproximativ 10 ani, stă ca exemplu de reușită, în fața altor
încercări nereușite de convingere a fermierilor să formeze
structuri cooperatiste. Diferența stă în investiția în transferul de
cunoștințe care s-a făcut în cazul consorțiului de la Vâlcelele,
fermierii au fost duși de inițiatorii proiectului la cooperative
funcționale din Marea Britanie pentru a vedea beneficiile practice
ale cooperației. Mai mult, între potențialii membri ai viitorului
consorțiu a fost identificat un lider, acesta a reușit pe de o parte să
reprezinte identitatea fiecărui fermier, iar pe de cealaltă parte să
transmită către aceștia toate informațiile de care aveau nevoie.
În PNDR 2014 – 2020 există o măsură dedicată proiectelor
de cooperație, dar aproape nimeni nu o accesează... motivul, în
opinia doamnei dr. Tudor, este lipsa componentei de informare.
Fermierii nu înțeleg beneficiile cooperației. Acest fapt este
demonstrat de studiul întreprins de Institutul de Economie
Agrară16 din care reiese faptul că fermierii privesc în mod eronat
conceptul de cooperație.
Deși legislația în domeniul cooperației este importantă și
ea trebuie corespunzător reglementată, doamna dr. Tudor
consideră că ea devine redundantă dacă fermierii nu se asociază
voluntar, voluntariat care nu poate fi stimulat decât prin aducerea
beneficiilor reale ale cooperației în fața fermierilor. Uniunea
Europeană a sesizat acest lucru și vine în sprijinul transferului de
cunoaștere și bune practici printr-o serie de apeluri specifice
rezolvării acestei probleme.

Dr. Ancuța Marin


Cercetător Ştiinţific Gr. III
Director Proiect Sectorial ADER 16.1.2.
Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii și Dezvoltare Rurală

16
http://real.mtak.hu/31702/1/Smallscaleagricultureasaresilientsysteminrur
alRomania_u.pdf
60
În calitatea sa de director al proiectului sectorial ADER
16.1.2. ”Modele de dezvoltare a lanţurilor scurte de valorificare pe
filiera producţie primară-servicii-depozitare-procesare-piaţă de
desfacere”, desfășurat pe perioada de 2015-2018, doamna dr.
Ancuța Marin prezintă rezultatele parțiale obținute în perioada
2015 – 2016.
În cadrul acestuia, ICEADR a realizat analiza formelor de
asociere a producătorilor mici şi mijlocii din sectorul legume-
fructe pentru a avea o imagine asupra grupului țintă căruia i se
adresează proiectul.
La nivelul României, în anul 2014, numărul cooperativelor
agricole era de 690, cele mai multe regăsindu-se în Regiunea
Nord-Est (167) şi în Regiunea Sud-Muntenia (127). Cele mai
puţine cooperative de acest fel se întâlnesc în Regiunea Bucureşti-
Ilfov (doar 25) (Tabel nr. 1).
Numărul cooperativelor exclusiv vegetale în anul 2014 a
fost de 276, reprezentând 40% din totalul cooperativelor agricole
din România, iar regiunile cu cele mai multe astfel de cooperative
coincid cu regiunile în care se regăsesc şi cele mai multe
cooperative agricole şi anume Regiunea Nord-Est şi Regiunea Sud-
Muntenia.
Dintr-un total de 276 de cooperative din sectorul vegetal,
numărul celor care se regăsesc sectorul legume-fructe este de 57,
reprezentând puţin peste 20% din numărul acestora şi 8,26% din
totalul cooperativelor agricole. Regiunile care au cele mai multe
astfel de cooperative ce activează în sectorul legume-fructe sunt
regiunile Sud-Muntenia, respectiv Sud-Vest Oltenia, amândouă
având câte 13 cooperative. Totodată, regiunea cu cele mai puţine
cooperative din acest sector este Regiunea Vest, cu doar o singură
cooperativă (Tabel nr. 1, Graficul nr.1).

Tabel nr. 1
SITUAŢIA COOPERATIVELOR AGRICOLE ÎN ANUL 2014

Regiune Număr Cooperative cu Cooperative din sectorul legume-


total de profil vegetal fructe
cooperativ Numă Ponder Numă Pondere în Pondere în
e r e in r total total
total cooperativ cooperativ
e e cu profil
61
vegetal

Nord-Vest 104 32 30,77% 7 6,73% 21,88%


Centru 75 19 25,33% 8 10,67% 42,11%
Nord-Est 167 65 38,92% 5 2,99% 7,69%
Sud-Est 88 49 55,68% 9 10,23% 18,37%
Sud- 127 56 44,09% 13 10,24% 23,21%
Muntenia
Bucureşti 25 10 40,00% 1 4,00% 10,00%
-Ilfov
Sud-Vest 55 29 52,73% 13 23,64% 44,83%
Oltenia
Vest 49 16 32,65% 1 2,04% 6,25%
TOTAL 690 276 40,00% 57 8,26% 20,65%
Sursă: Cercetări privind asocierea producătorilor agricoli în contextul unei pomiculturi durabile,
Micu Marius Mihai, Bucureşti 2015

Grafic nr. 1 –Ponderea cooperativelor cu profil vegetal și a


celor cu profil legume –fructe, pe macroregiuni de dezvoltare
Total
200
150
100 Cooperati
50 ve cu
0 profil
vegetal
Cooperati
ve
legume-
fructe

Deşi regiunea care deţine cele mai numeroase cooperative


din sectorul vegetal este regiunea Nord-Est, aceasta nu
înregistrează şi cea mai mare cifră de afaceri din anul 2014, fiind
devansată de regiunea Sud-Est, care înregistrează aproximativ 97
de milioane de lei, regiune care stă cel mai bine şi la capitolul
profit brut, cuantificând o valoare de peste 1,1 milioane lei
(Tabelul 2, Graficul nr.2).
Tabel nr. 2
62
SITUAȚIA ECONOMICO-FINANCIARĂ ÎNREGISTRATĂ LA NIVELUL
COOPERATIVELOR CU PROFIL VEGETAL
Număr membri
Total cifră de Pierdere
Regiune Profit brut pers pers
afaceri brută
fizice juridice
Nord-Vest 13.666.514 223.904 89.049 390 93
Centru 5.119.920 16.169 40.459 311 46
Nord-Est 6.438.167 459.032 189.431 536 65
Sud-Est 96.943.290 1.152.903 118.985 347 195
Sud-
39.609.994 788.486 504.456 460 83
Muntenia
Bucureşti-
159.672 21.486 55.690 100 59
Ilfov
Sud-Vest Oltenia 1.367.010 72.486 174.470 273 10
Vest 180.409 7.296 68.899 363 66
TOTAL 163.484.976 2.741.762 1.241.439 2780 617
Sursă: Cercetări privind asocierea producătorilor agricoli în contextul unei pomiculturi durabile,
Micu Marius Mihai, Bucureşti 2015

Graficul 2 – Profitul brut/pierderea brută înregistrate de


Cooperativele din sectorul vegetal în 2014
1400000
1200000
1000000
800000
600000
400000
200000 Profit brut
0
Pierdere bruta

Cele mai mari pierderi sunt înregistrate de regiunea Sud-


Muntenia, care, deşi ocupă locul al doilea în rândul regiunilor cu
cele mai multe cooperative din sectorul vegetal (56 la număr),
înregistrează o pierdere de peste 500 de mii lei. Cooperativele
care deţin cei mai mulţi membri sunt cele din Regiunea Nord-Est,
cu un număr de 536, constituite din persoane fizice, şi respectiv
65 din persoane juridice.
Cele mai performante cooperative din sectorul legume-
fructe din punct de vedere economic-financiar sunt cele regăsite
63
în Regiunea Sud-Muntenia, unde cele 13 cooperative totalizează o
cifră de afaceri de peste 16 milioane lei, cu un profit brut de 300
de mii lei, reprezentând, totodată, jumătate din profitul brut
înregistrat de toate cooperativele din sectorul legume-fructe
(Tabel nr. 4).
Tabel nr. 4
SITUAŢIA ECONOMICO-FINANCIARĂ ÎNREGISTRATĂ LA NIVELUL
COOPERATIVELOR DIN SECTORUL LEGUME-FRUCTE
Regiune Total cifră Profit brut Pierdere Număr membri
de afaceri bruta
pers pers juridice
fizice
Nord-Vest 135,678 4,683 3,673 54 32
Centru 400,904 13,292 426 174 28
Nord-Est 2.839.823 173,752 73,414 146 5
Sud-Est 15.165.755 104,097 4,389 96 15
Sud-Muntenia 16.366.213 304,859 529,73 53 39
Bucureşti-Ilfov - - 55,69 11 1
Sud-Vest - - 120,724 135 5
Oltenia
Vest - - - 8 -
TOTAL 34.372.328 600,683 788,046 677 125
Sursă: Cercetări privind asocierea producătorilor agricoli în contextul unei pomiculturi durabile,
Micu Marius Mihai, Bucureşti 2015
Graficul 5 – Profitul brut/pierderea brută înregistrate de
Cooperativele din sectorul legume-fructe în 2014
400000
300000
200000
100000 Pierdere bruta
0
Profit brut

Din punct de vedere al profilului cooperativelor ce


activează în sectorul legume - fructe, Regiunea Sud-Vest Oltenia
are cele mai multe cooperative specializate pe un anumit segment,
şi anume comerţul cu ridicata al fructelor şi legumelor, totalizând
un număr de 12 cooperative de acest fel.
64
Tabel nr. 5
STRUCTURA PROFILULUI COOPERATIVELOR DIN SECTORUL
LEGUME-FRUCTE
Regiune Profil Număr
cooperativă cooperative
Nord-Vest Comerţ cu ridicata al fructelor şi legumelor 7
Centru Comerţ cu ridicata al fructelor şi legumelor 8
Nord-Est Depozitări 1
Comerţ cu ridicata al fructelor şi legumelor 2
Cultivarea fructelor seminţoase şi sâmburoase 1
Fabricarea sucurilor de fructe şi legume 1
Sud-Est Comerţ cu ridicata al fructelor şi legumelor 6
Cultivarea fructelor tropicale şi subtropicale 1
Cultivarea fructelor seminţoase şi sâmburoase 1
Comerţ cu amănuntul al fructelor şi legumelor 1
proaspete, în magazine specializate
Sud-Muntenia Comerţ cu ridicata al fructelor şi legumelor 9
Depozitări 4
Bucureşti-Ilfov Comerţ cu ridicata al fructelor şi legumelor 1
Sud-Vest Comerţ cu ridicata al fructelor şi legumelor 12
Oltenia Cultivarea fructelor semintoase şi sâmburoase 1

Vest Cultivarea fructelor tropicale şi subtropicale 1


TOTAL 57
Cercetări privind asocierea producătorilor agricoli în contextul unei pomiculturi durabile, Micu
Marius Mihai, Bucureşti 2015

În concluzie, cele mai multe cooperative din sectorul


legume - fructe se concentrează spre comercializarea legumelor şi
a fructelor (peste 80%), restul desfăşurându-şi activitatea în
vederea cultivării (peste 8%), depozitării (peste 8%) şi al
procesării (peste 1%).
Ca în oricare sector al agriculturii, şi cel legumicol şi
pomicol au ca singură şansă de a reuşi să se salveze de importurile
tot mai mari din afara ţării, de a se constitui în grupuri de
producători, putând, astfel, să supravieţuiască şi chiar să devină o
afacere profitabilă pentru fermierul român.
Problema legată de înfiinţarea de asociaţii/cooperative stă
cel mai mult în necunoaşterea acestor termeni. Această noţiune
este complet exclusă în viziunea fermierilor în vârstă care
confundă aceste forme de asociere cu CAP-urile, prin care
proprietăţile le erau confiscate. Conştientizarea actuală a tinerilor
fermieri cu privire la avantajele pe care le aduce asocierea
rămâne, cel mai probabil, cea mai sustenabilă soluţie în acest sens.
65
Producătorii mici şi mijlocii au o profitabilitate scăzută prin
comparaţie cu producătorii mari, ale căror producţii ridicate le
asigură posibilitatea comercializării produselor în marile lanţuri
alimentare (hipermarketuri). Acesta este şi unul dintre motivele
pentru care producătorilor mici şi mijlocii nu li se permite
vânzarea produselor obţinute în cadrul acestor magazine, datorită
incapacităţii de a oferi o cantitate mare tot timpul anului.
Producătorii mici şi mijlocii trebuie să conştientizeze
avantajele asocierii, printre care putem menţiona: facilitarea
accesului la resurse private şi publice; promovarea unor practici şi
tehnologii care să asigure protecţia mediului, asigurarea de
consultanţă pentru asociere, management şi marketing; apărarea
intereselor membrilor în relaţiile acestora cu organismele
guvernamentale şi administraţia de stat; promovarea produselor
pe piaţa naţională şi internaţională, asigurarea de drepturi egale
pentru toţi membrii; îmbunătăţirea sistemului informaţional
privind cererea şi oferta, dezvoltarea pieţelor agroalimentare;
corelarea nivelului producţiei şi calităţii produselor, în
conformitate cu cerinţele pieţei; valorificarea unui cantităţi mai
mari de produse; diminuarea evaziunii fiscale din sectorul
producţiei agricole, prin faptul că, producţia comercializată prin
intermediul asociaţiei se vinde numai cu factură.
Avantajele multiple pe care la aduce aderarea la o formă
asociativă pentru fermierii români, inclusiv cei din legumicultură
și pomicultură ar trebuie să contribuie la dezvoltarea armonioasă
a agriculturii româneşti.

BIBLIOGRAFIE:

1. Proiect sectorial ADER 16.1.2. ”Modele de dezvoltare a lanţurilor


scurte de valorificare pe filiera producţie primară-servicii-depozitare-
procesare-piaţă de desfacere”
2. Bercu F., 2012 ”Cercetari privind Perfectionarea Activitatii
Cooperativelor Agricole din Romania, Teză de doctorat, U.S.A.M.V.
Bucuresti;
3. Lăpuşan A., 2010 - Cooperaţia agricolă, condiţie fundamentală pentru
dezvoltarea agriculturii româneşti, Seminarul de Economie şi
Sociologie Rurală "Virgil Madgearu", Bucureşti;

66
4. Micu Marius Mihai, 2015, Cercetări privind asocierea producătorilor
agricoli în contextul unei pomiculturi durabile, Bucureşti
5. www.insse.ro

Dr. Radu Antohe,


Medic veterinar, Consultant expert în dezvoltare rurală,
Sascut, judeţul Bacău

Ca de fiecare dată, dr. Radu Antohe asigură o legătură


directă cu realitatea mediului rural și cu soluțiile practice pentru
dezvoltarea sa.
În opinia vorbitorului, constituirea producătorilor agricoli
în forme asociative deschide noi oportunități de dezvoltare
economică prin atragerea unor avantaje locale, zonale sau
regionale şi folosirea puterii colective în scopul creșterii
prosperității membrilor, a familiilor lor şi a comunităților din care
fac parte.
Legea 566/2004 privind cooperaţia agricolă reglementează
doar acest sector, iar Legea 1/2005 privind organizarea şi
funcţionarea cooperației prevede, la rândul ei, posibilitatea
constituirii de societăți cooperative de valorificare (asociații de
persoane fizice care se constituie in scopul de a valorifica
produsele proprii sau achiziționate prin distribuție directă sau
prin prelucrare si distribuție directă) și de societăți cooperative
agricole (asociații de persoane fizice care se constituie cu scopul
de a exploata în comun suprafețele agricole deținute de membrii
cooperatori, de a efectua in comun lucrări de îmbunătățiri
funciare, de a utiliza în comun mașini și instalații și de a valorifica
produsele agricole).
Avantajele economice ale fermierilor care formează o
cooperativă sunt: reducerea numărului de intermediari din lanțul
de distribuție, reducerea riscului de a nu avea desfacerea
produselor, creșterea influenței producătorului în stabilirea
prețurilor în relație cu cumpărătorii, asigurarea unei surse sigure
şi stabile de venit, asigurarea furnizării la timp a materiilor prime
67
necesare producției de calitate bună la un preț rezonabil şi
deschiderea de noi perspective pentru producătorul/lucrătorul
care poate adopta noi tehnologii (mecanizare, material săditor
etc.), care să îi permită să treacă de la practici tradiționale, la
unele mai productive.
Printre avantajele constituirii unei cooperative agricole se
numără: posibilitatea înființării de cooperative și de către
persoane care dispun de un capital mic, în condiţiile în care
capitalul social al acestora este de 500 lei; facilități fiscale
acordate de stat, precum scutirea de la plata impozitului agricol
pentru primii 5 ani de la constituire, scutirea de la plata taxelor
vamale pentru importurile de tractoare, mașini şi utilaje agricole,
echipamente de irigat și alte asemenea echipamente utilizate de
cooperativele agricole; accesul la subvenții și la fondurile publice,
precum şi la fonduri externe prevăzute în programul de susținere
a agriculturii României; recunoașterea și asimilarea
cooperativelor agricole de către Ministerul Agriculturii şi
Dezvoltării Rurale ca grupuri de producători, pentru a beneficia
de toate drepturile prevăzute de legislația în vigoare; angajarea
tinerilor într-o formă de activitate.
Un bun exemplu de urmat este Cooperativa Valea
Asăului a fermierilor crescători de vaci de lapte și oi de pe valea
Trotușului, din județul Bacău, care a fost înființată în anul 2016, în
baza Legii 566/2004 a cooperației agricole, prin asocierea a opt
fermieri persoane fizice și juridice. În prezent, cooperativa
întrunește zece membri, care deţin 60 vaci de lapte și tineret
bovin și 300 ovine.
Obiectul de activitate al cooperativei constă în colectarea
și procesarea laptelui produs în fermele membrilor, precum și
aprovizionarea cu inputuri și prestarea de servicii.
Cooperativa deține în concesiune 195 de hectare de pajiști
și pășuni, de pe care se asigură nutriția animalelor, cât și
colectarea de plante medicinale pentru a fi valorificate prin
cooperativă.
Pe lângă obținerea de produse tradiționale în gospodăriile
membrilor, cooperativa mai oferă și pachete de prestări servicii
pentru a diversifica sursele de venit.
68
Cooperativa Valea Asăului a iniţiat un model de lanț scurt
alimentar (LSA), respectiv:
1. Asocierea între producători diferiți cu produse diferite;
2. Distanța cât mai scurtă între producători și consumatori;
3. Calitatea produselor (prospețime, aspect, produs fără
chimicale, prezentare, ambalaj, etichetă);
4. Povestea produsului;
5. Corelația producător – consumator bazată pe încredere;
6. Raport calitate – preț;
7. Modalitate de livrare: punct fix – magazin Degustarium și
livrare la domiciliu;
8. Disponibilitate săptămânală a produselor.
Principalele dificultăți întâlnite în înființarea
cooperativelor și posibile soluții pentru acestea:
 lipsa educaţiei în privința asocierii, aspect ce necesită
introducerea în mediul rural a unei discipline specifice;
 reticența faţă de cooperare, cauzată de experiențele din anii
comunismului, fiind necesară o campanie de informare a
factorilor de decizie prin intermediul presei agricole și
persoanelor influente din mediul rural, cum ar fi preoții și
profesorii;
 lipsa finanțării agriculturii, ceea ce reclamă instituirea unor
facilități de creditare pentru cooperative (finanţare, scutirea de
impozit pe clădiri și terenuri);
 lipsa informațiilor relevante în rândul populaţiei rurale, fapt ce
necesită lansarea unor programe de informare;
 diferenţe la nivelul normei de venit, ceea ce impune definirea
unui sistem egal și transparent de calcul;
 birocrația generalizată, dificultate ce poate fi rezolvată parţial
prin introducerea unui registru unic de evidență a tuturor
documentelor.

Drd. Emil Muşat,


Director Cabinet al Consiliului Judeţean Călăraşi

69
Discutându-se anterior despre Consorțiul de Extensie și
Dezvoltare Rurală Vâlcelele, domnul Emil Mușat dorește să facă o
mențiune despre un studiu făcut asupra acestei structuri asociative din
perspectiva omogenității membrilor asociați.
Deși la înființarea Asociației au fost avute în vedere criterii de
calificare pentru a fi membru, pe parcursul funcționării nu s-a mai
ținut cont de acest aspect, astfel că orice exploatație agricolă a putut
deveni membru asociat doar în baza unei cereri. S-a ajuns astfel ca din
Consorțiul de Extensie și Dezvoltare Rurală Vâlcelele să facă parte la
un moment dat peste 150 de membri, din 8 județe, Călărași, Ialomița,
Constanța, Tulcea, Giurgiu, Buzău, Teleorman și Prahova, cu mărimi
ale exploatațiilor agricole cuprinse între 1 și 2.515 ha.
Studiul despre care vorbitorul a făcut mențiune, constată că
„în statutul Consorțiului de Extensie și Dezvoltare Rurală Vâlcelele nu
sunt cuprinse prevederi referitoare la asigurarea omogenițății
membrilor astfel încât în practică s-a ajuns la situația de a regăsi ca
membri ai consorțiului atât persoane fizice cât și persoane juridice
care lucrează terenuri agricole cu suprafețe cuprinse între 1 ha (SC
Prodcarn Danuta SRL, PF Moldoveanu Elena, SC Prodcarn Iliuta
SRL) și 2.515 ha (SC Ildu SRL), între acestea regăsindu-se și PF
Marin Laurențiu cu 3 ha, SC Suin Eco Ferma SRL cu 10 ha, PF Cretu
Gheorghe cu 100 ha, SC Agrozootehnica Ulmeni SRL cu 416 ha, AF
Bogdan Ion cu 640 ha sau SC Agroserv Borcea cu 864 ha. De
asemenea sunt membri asociați care au principal obiect de activitate în
domeniul zootehniei și membri asociați cu principal obiect de
activitate cultivarea plantelor, iar ca distribuire geografică membrii
asociați sunt dispersați în opt județe: Călărași ( cea mai mare parte
dintre membrii asociați), Ialomița (PF Eremia Niculae, SC Agrogema
SRL, II Ion Maria Nela), Constanța (SC Bianca Dor SRL), Tulcea(SC
Amg Stas Company SRL), Giurgiu(SC Suin Eco Ferma SRL),
Buzău(SC Good Farm SRL), Teleorman(SC Agro Stoenescu SRL) și
Prahova(SC Agromcons SRL).
Acest fapt este de natură a îngreuna adoptarea hotărârilor la
nivelul consorțiului și de a afecta coerența funcționării acestuia”.
Pentru ca pe viitor să fie acoperite astfel de riscuri, dar și
pentru a încuraja și sprijini funcționarea asociațiilor și cooperativelor
agricole, consider că ar fi utilă elaborarea unui ghid de funcționare a
structurilor asociative din agricultură, sub îndrumarea Ministerului
70
Agriculturii și a Facultății de Economie Agroalimentară și a Mediului
din cadrul ASE București.

71

S-ar putea să vă placă și