ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR.

2
SIGHETU MARMAŢIEI
JUD. MARAMUREŞ

Referat realizat de
Înv. Geiszt Erika
Înv. Pisuc Mihai

1
 MANAGEMENTUL CONFLICTULUI

Se spune că “în lume sunt mai multe conflicte decât fire de

nisip” şi poate că este adevărat, tot atât de adevărat pe cât este şi faptul că
însăşi societatea ne influenţează sistemul de valori, principii şi credinţe,
comportamentul şi punctele de vedere asupra conflictelor. Proverbe-
mesaj ca „dinte pentru dinte, ochi pentru ochi”, „cine scoate sabia, de sabie
va pieri” nu pot să nu ne marcheze. O privire ofensivă, o replică depreciativă
sunt capabile să determine un conflict.
Oricine poate şi trebuie să trateze situaţiile conflictuale astfel
încât comportamentul atacatorului să nu se accentueze şi respectul faţă
de propria persoană să nu fie lezat.

CE ESTE UN CONFLICT?

Conflictus (lat.)= a se lovi unul pe altul.

neînţelegere dezacord ciocnire de

interese

diferend
ceartă

CONFLICT
dispută
discuţie

înfruntare
confruntare antagonism

Rezolvarea conflictelor poate fi influenţată de:

- datele personale: personalitate, temperament, caracter, educaţie,
vârstă, sex;
- coordonate social- istorice.
Rezolvarea conflictelor presupune competenţe şi strategii specifice.

2
 Există trei TIPURI DE ÎNVĂŢARE a rezolvării conflictelor:
- Informare- învăţare intelectuală, dezvoltând abilitatea, sensibilitatea
de a observa/ analiza conflicte;
- Dezvoltarea capacităţii de rezolvare a conflictelor, a unor competenţe
şi strategii de soluţionare a acestora;
- „Trezirea” conştiinţei de sine prin autocunoaştere, autoacceptare,
autocontrol.

PRECEPTE ALE CONFLICTULUI

Oamenii trăiesc şi muncesc împreună. Este important pentru ei să se

înţeleagă unii cu alţii. În acest scop, ei ar trebui să înţeleagă următoarele idei
despre conflict:

- Conflictul este o parte firească a vieţii de zi cu zi/ o realitate a vieţii

cotidiene, inerentă în relaţiile interumane.
- Conflictul poate fi tratat pe căi pozitive sau negative.
- Abordat printr-o gândire pozitivă, conflictul poate avea rezultate creative,
poate fi o forţă pozitivă pentru creşterea personală şi schimbarea socială.
- abordat printr-o gândire negativă, conflictul poate avea rezultate distructive
atât din punct de vedere emoţional, spiritual, cât şi fizic.
- Conflictul poate deveni o sursă de maturizare şi învăţare, ajută la
descoperirea propriilor valori şi credinţe, la sănătatea mentală individuală.
- Capacităţile de management al conflictului pot fi învăţate; prin practică
putem îmbunătăţi comunicarea, negocierea, facilitarea, medierea
conflictelor.
- Modul în care definim o problemă determină dacă şi cum o vom rezolva
(cu cât definim mai clar problema, cu atât mai uşor vom găsi o soluţie).
- Într-un conflict, sentimentele sunt importante; câteodată nu ajungem la
motivele conflictului şi nu-l putem rezolva până când nu luăm în considerare
sentimentele neconştientizate.

PRINCIPII STRATEGICE ÎN REZOLVAREA

CONFLICTULUI (Concluziile lui Axelrod)

1. Nu fiţi primul care nu cooperează, care dă bir cu fugiţii.

- fiţi „drăguţ”;
2. Aveţi grijă ca atât cooperarea, cât şi abandonul să fie în raport de
reciprocitate.
- daţi răspunsuri măsurate pentru a asigura reciprocitatea;

3
- nu vă lăsaţi exploatat;
- fiţi „iertător”- nu fiţi invidios; jocul în sine contează.
3. Nu faceţi pe deşteptul! Nu complicaţi şi nu simplificaţi problemele.

SURSE ALE CONFLICTELOR

Motto: „Fericit e acela ce poate cunoaşte cauzele lucrurilor”.

(Virgilius)

Dacă se spune că există, probabil, în lume mai multe conflicte decât

fire de nisip, în zilele noastre, fiecare dintre noi constată că n-a fost doar o
glumă. Conflictele sunt o realitate a vieţii sociale şi a propriei vieţi. Ele sunt
izvorâte din următoarele surse:
1. Nevoile fundamentale
2. Valorile diferite
3. Percepţiile diferite
4. Interesele diferite
5. Resursele limitate
6. Nevoile psihologice

1. Pentru a supravieţui oamenii au nevoie de: aer, apă şi hrană. Când aceşti
factori vitali sunt insuficienţi, apar conflicte.
2. Oamenii fac parte din culturi diferite şi împărtăşesc credinţe diferite. De
aceea, ei se pot raporta la valori diferite. Din această cauză pot izbucni
uneori conflicte sângeroase.
3. Când oamenii văd diferit un anumit lucru sau gândesc diferit despre el,
pot să apară situaţii conflictuale.
4. Interesele diferite ale oamenilor îi determină să aibă preocupări diferite.
Din această cauză pot să apară conflicte în familie, între colegi sau pieteni,
deoarece fiecare dintre ei, consideră importantă o altă activitate.
5. Banii sunt o resursă limitată. De aceea şi cantitatea de bunuri pe care
oamenii o pot avea este limitată. Din cauza resurselor limitate apar
nenumărate conflicte în familie, între colegi, prieteni, la locul de muncă, etc.
6. Iubirea, libertatea, fericirea, respectul de sine şi corectitudinea sunt
nevoile psihologice de care depinde liniştea interioară a fiecărui om. Când
aceste nevoi sunt alterate, apar conflictele interioare care pot provoca
conflicte şi cu alţi „actori sociali”.

4
 După cum se observă, sursele conflictelor sunt, ca număr, limitate.
Din păcate, din aceste şase surse izvorăşte o mare varietate de conflicte:
conflicte cu noi înşine, conflicte în familie, conflicte cu prietenii, conflicte
cu vecinii, conflicte la locul de muncă, conflicte în cadrul comunităţilor sau
între comunităţi.

AUTOCUNOAŞTEREA

Motto: „Cunoaşte-te pe tine însuţi”.

(Thales)

Kerstin Bergqvist (psihanalist suedez) spune că un pas important în

rezolvarea unei situaţii conflictuale este conştientizarea problemei. Deci,
întotdeauna este bine să conştientizăm dacă noi înşine avem probleme, dacă
avem o relaţie proastă în interiorul sufletului sau trupului nostru. Un număr
mare de conflicte interioare este cauzat de respectul de sine necorespunzător.
În cadrul dialogului nostru interior trebuie:
- identificate atuurile şi slăbiciunile, precum şi acţiunile de schimbare sau
îmbunătăţire a propriilor trăiri;
- să ne găsim motivaţia pentru a produce schimbările în bine, prin decizii
pozitive.

Recunoaşterea propriilor greşeli înseamnă un act de conştiinţă şi

o provocare pentru schimbare pozitivă.

FACTORI DE ESCALADARE ŞI DE
DIMINUARE A CONFLICTULUI

Motto: „În acţiunea unei fiinţe raţionale stau atât binele, cât şi răul.”
(Marc Aureliu)

Dacă cel puţin o dată aţi reuşit să diminuaţi un conflict, este sigur
că veţi reuşi din nou.

5
 UN CONFLICT VA FI UN CONFLICT VA FI
ACCENTUAT DACĂ: DIMINUAT DACĂ:

- Alte persoane se implică şi iau - Persoanele implicate sunt

parte la conflict;
- Cealaltă parte este considerată un
inamic sau o persoană „rea”;
- Una sau ambele persoane se simt
ameninţate de cealaltă;
- Nu există o perioadă în care au
colaborat şi nici nu sunt interesate să
menţină o relaţie;
- Problemele implicate sunt văzute ca
extrem de importante;
- Există o lipsă de abilităţi de
rezolvare a conflictului.
imparţiale şi de încredere;
- Cealată parte nu este etichetată;
părţile sunt capabile să se
concentreze mai degrabă asupra
problemelor decât asupra lor însele;
- Ameninţările sunt retrase, se
renunţă la ele sau sunt reduse;
- Persoanele implicate au cooperat
anterior disputei şi sunt dispuse să
continue relaţia;
- Interesele sunt văzute ca fiind de
negociat, deoarece nu implică
principii fundamentale;
- Persoanele implicate primesc ajutor
pentru rezolvarea problemelor şi
tehnici de rezolvare a conflictului.

ABILITĂŢI DE COMUNICARE ÎN MANAGEMENTUL

CONFLICTULUI
ASCULTAREA ACTIVĂ

Comunicarea eficientă este esenţială în arta de a face faţă conflictelor.

Într-o comunicare eficientă ascultarea activă este crucială.
Dezvoltarea acuităţii de a asculta activ/ angajat este o experienţă
bună pentru cel care doreşte să rezolve un conflict pentru că:
- cel care vorbeşte vrea să aibă întreaga atenţie;
- cel care vorbeşte are impresia că este important, respectat;
- este o bună practică să nu iei notiţe, ci doar să asculţi şi să reţii, pentru
că vorbitorul nu se va simţi intimidat, ci relaxat.
Un element important al comunicării eficiente este acela de a ne
păstra mintea deschisă, de a-i asculta pe ceilalţi fără să-i judecăm, fără să
intervenim în judecata lor. Să-şi rezolve singur problema

Să dea Să treacă la etapa următoare

Scopul
Scopul
ascultării celuilalt în rezolvarea conflictului
ascultării
activeactive putere
6 Să se descarce emoţional.
 ETAPELE UNEI ASCULTĂRI ACTIVE:

1. Lăsaţi interlocutorul să vorbească!

- Nu întrerupeţi!
- Nu vă oferiţi ajutorul sau sugestiile!
- Nu vorbiţi despre sentimente sau probleme similare din experienţa
dumneavostră!

2. Prindeţi idea principală şi puneţi-vă în situaţia interlocutorului (empatie).

- Angajaţi-vă în a-l înţelege pe cel care vorbeşte.
- Puneţi-vă în locul vorbitorului pentru a înţelege cu adevărat prin
ceea ce trece.

3. Puneţi întrebări pentru a înţelege mai bine.

- Reformulaţi cele mai importante gânduri şi sentimente ale
interlocutorului, fără a exprima acord sau dezacord.

4. Verificaţi dacă aţi înţeles.

- Întrebaţi-l dacă mai există ceva ce ar vrea să spună.

5. Îndemnaţi interlocutoului să se destăinuie!

DEZVOLTAREA CAPACITĂŢILOR DE ASCULTARE

ACTIVĂ (punerea în practică a ascultării active)

1. Fiţi „Deschizători de uşă”: învitaţii simple, necoercitive la discuţie;

2. Adoptaţi un comportament adecvat faţă în faţă, la acelaşi nivel cu
vorbitorul, relaxat;
3. Indicaţi că aţi înţeles: aprobare prin mişcarea capului, formulări scurte
(a...da, înţeleg);
4. Puneţi întrebări clarificatoare: „Vrei să spui că...?”;
5. Citaţi fragmente despre gândurile, sentimentele, opţiunile celui pe
care îl ascultaţi, pentru a-i da posibilitatea să clarifice ceea ce a vrut să
spună;
6. Adresaţi întrebări deschise: „Ce crezi că ţi-ar spune dacă i-ai spune
că...?”;
7. Rezumaţi şi integraţi cele ascultate- rezumări scurte şi care să includă
numai informaţii oferite de vorbitor, nu propriile concluzii.

7
 Parafrazarea se referă la informaţii factuale.
Ascultarea reflexivă se referă la emoţii.
RĂSPUNSURI / atitudini CARE NU AJUTĂ:
- Reasigurarea că „Totul va fi bine!”- nu poate fi bine de la sine:
- Sfaturile- ceea ce pentru tine e potrivit, pentru celălalt poate fi
nepotrivit;
- Compasiunea- umileşte;
- Interogarea- prea multe întrebări irită sau împiedică/ opresc
comunicarea.

BARIERE ALE ASCULTĂRII ACTIVE:

- „Glasul raţiunii”- ascultarea propriilor gânduri concomitent cu ascultarea
confesiunii celuilalt;
- Judecarea- realizarea unor judecăţi de valoare privindu-l pe cel care
vorbeşte;
- Filtrarea- alegarea numai a unor judecăţi, informaţii date de vorbitor şi
ignorarea celorlalte;
- Anticiparea- credinţa proprie că ştii deja ceea ce vorbitorul abia urmează să
spună, înainte ca acesta să fi terminat de vorbit.

ABILITĂŢI DE ASCULTARE PENTRU DIMINUAREA

MÂNIEI/ FURIEI

DESPRE MÂNIE:
- Toată lumea se enervează.
- Mânia necontrolată ca şi reprimarea, negarea sau ignorarea mâniei pot avea
efecte dezastruoase, imediate sau târzii.
- Oamenii nervoşi sau care îşi reprimă comportamnetul de acest fel, nu sunt
capabili să rezolve situaţia respectivă atâta timp cât continuă să rămână
ostili.
- Trebuie să dăm celorlalţi dreptul de a fi mânioşi. Mânia este diferită de
agresiune.
- Mânia este un sentiment care indică de obicei că persoana respectivă se
simte frustrată sau obstrucţionată.
- E mai bine ca mânia să fie exprimată şi să se încerce aplanarea acesteia,
decât să fie ascunsă.
- Persoana furioasă/ mânioasă vrea să fie înţeleasă. Demonstrarea prorpriilor
intenţii, în favoarea înţelegerii celeilalte persoane, fără a deveni tu însuţu
nervos, va diminua mânia celuilalt.

8
 PAŞI DE URMAT PENTRU DIMINUAREA MÂNIEI
1. Angajează-te mental în procesul de a diminua mânia celeilalte persoane.
2. Nu te enerva şi tu! Când o altă persoană este mânioasă pe tine, primul pas
constă în controlul propriilor sentimente. Pierderea controlului va duce la
escaladarea conflictului şi la înrăutăţirea situaţiei.
3. Calmează-te! Numără până la 10, respiră adânc, relaxează-te!
4. Vorbeşte pe un ton jos, calm, reasigură persoana respectivă că poate exista
o soluţie la problema acesteia dacă vorbeşte despre ea şi cere-i să-ţi
vorbească despre situaţia respectivă din punctul să de vedere.
5. Ascultă în mod activ pentru a diminua mânia, a-l împiedica pe celălalt
să-şi piardă controlul, ajutându-l să se liniştească.
Următoarea fază o constituie rezolvarea în sine a conflictului.

CUM SĂ TE DESCURCI ÎNTR-UN

CONFLICT

Motto: „Când nu ştim care este opinia cea mai adevărată trebuie să
alegem pe cea mai cinstită”.
(J. Joubert)

Oamenii diferiţi adoptă strategii diferite pentru rezolvarea conflictelor.

Aceste strategii se învaţă de obicei în copilărie şi par să funcţioneze automat
la un nivel „preconştient”. Facem ceea ce pare natural în astfel de situaţii,
dar de fapt aplicăm o strategie personală învăţată şi, deoarece a fost învăţată,
o putem oricând schimba învăţând metode noi şi mai eficiente de a rezolva
un conflict. Modul în care acţionăm într-un conflict este afectat de
importanţa obiectivelor noastre personale şi de cât de importantă este
considerată relaţia respectivă. Date fiind aceste două preocupări în cadrul
unei relaţii, putem spune că există cinci strategii de bază care pot fi utilizate
pentru a ne descurca în cadrul unor conflicte:

1. Renunţare. Aceasta implică să renunţaţi şi la obiective şi la relaţie

şi, în concluzie, evitaţi cealaltă persoană şi problema. Când obiectivul nu
este important şi nu este necesar să menţineţi o relaţie cu cealaltă persoană,
se poate să vă convină să acţionaţi ca o broască ţestoasă şi să renunţaţi.

9
 A evita un străin ostil pare cel mai bun lucru de făcut. Sau poate că
doriţi să vă retrageţi dintr-un conflict pentru că dumneavoastrăşi cealaltă
persoană să vă calmaţi şi să vă controlaţi impulsurile.

2. Forţare. Aceasta implică faptul că trebuie să vă

îndepliniţiobiectivele oricât ar costa, cerându-i celeilalte persoane să vă lase
să vă urmaţi calea, oricât de mult ar afecta relaţia. Atunci când obiectivul
este foarte important şi relaţia mai puţin, ca de exemplu, atunci când
cumpăraţi o maşină la mâna a doua, vreţi să acţionaţi ca un rechin şi să
forţaţi. Nu forţaţi o persoană pe care o veţi reântâlni curând.

3, Aplanare. Aceasta implică renunţarea la obiective pentru a menţine

relaţia la cel mai ridicat nivel posibil. Când obiectivul nu are mare
importanţă pentru dumneavoastră, iar relaţia are o importanţă considerabilă,
este posibil să acţionaţi ca un ursuleţ şi să nivelaţi asperităţile. Când un coleg
ţine deosebit de mult la o chestiune de care dumneavoastră nu prea vă pasă,
a nu ridica probleme este o idee bună. Când faceţi acest lucru să îl faceţi cu
umor. Din când în când, pentru a aplana un conflict este nevoie să vă cereţi
scuze. Spunând „Îmi pare rău” nu spuneţi de fapt „Am greşit”. Expresia „îmi
pare rău” informează cealaltă persoană că vă pare rău de situaţia creată.
Când consideraţi că interesele celeilalte persoane sunt mai puternice decât
ale dumneavoastră aplanaţi conflictul şi acordaţi prioritatea celeilalte
persoane.

4. Compromis. Aceasta înseamnă să renunţaţi la o parte din

obiectivele dumneavostră şi să sacrificaţi ceva din relaţie pentru a ajunge la
o înţelegere.
Când obiectivele şi relaţia sunt la fel de importante pentru
dumneavoastră, se pare că nici dumneavoastră, nici cealaltă persoană nu
puteţi obţine ceea ce doriţi şi ar trebui să negociaţi ca o vulpe. Când, de
exemplu, există o cantitate limitată de bani şi amândoi doriţi, ca angajaţi, o
creştere semnificativă de salariu, a negocia pentru a se ajunge la un
compromis pare cea mai bună soluţie pentru a rezolva conflictul. Vă puteţi
întâlni la mijloc, fiecare parcurgând o jumătate de drum, sau daţi cu banul şi
lăsaţi norocul să decidă cine câştigă.

5. Confruntare. Aceasta înseamnă să iniţiaiţi negocieri prin care şi

dumneavoastră şi cealaltă persoană să ajungeţi la îndeplinirea obiectivelor şi
să păstraţi şi relaţia la cel mai înalt nivel posibil. Când oamenii realizează că
vor lucra destul de des împreună şi pentru o perioadă lungă de timp (cum ar

10
fi un an sau mai mult) îşi dau seama că este necesar să se susţină reciproc şi
să coopereze în problemele curente. Apoi, de obicei, viitorul este mai
important decât prezentul. De aceea calitatea viitoarei relaţii este mult mai
importantă decât consecinţele unei negocieri particulare şi avantajele pentru
scurt timp asupra celuilalt. Este suficientă o înţelegere pentru a îndepărta
tensiunile şi sentimentele negative dintre dumneavostră şi cealaltă persoană.
Când şi obiectivele şi relaţia sunt extrem de importante pentru
dumneavoastră acţionaţi ca o bufniţă. Faceţi faţă conflictului. Negociaţi
pentru a rezolva problema. Gândiţi-vă la soluţii care să vă ofere şi
dumneavoastră şi celeilalte persoane ceea ce doriţi şi prin care să păstraţi o
relaţie amicală.

NEGOCIEREA

Motto: „A avea o minte luminată de raţiune este virtutea cea mai

mare”.
(Heraclit)

Conflictul poate fi angajat sau rezolvat bazându-se pe:

- PUTERE (politică, violenţă fizică, intenţii coercitive);
- DREPTURI (proces legal);
- INTERESE (negociere).

- Încercarea a doi oameni de a ajunge la o soluţie acceptabilă poate fi

considerată o negociere eficientă.
Pentru a ajunge la o situaţie în care câştigul să fie reciproc, trebuie să
alegeţi o strategie prin care să atingeţi scopul pe care l-aţi proiectat.

PARADIGMELE NEGOCIERII

Motto: „Abilitatea de a negocia eficient este necesară în situaţiile

conflictuale de zi cu zi, precum şi în afaceri”.

Există două tipuri de situaţi negociabile, feicare dintre ele sugerând o

altă strategie:
- A. Distributive: sau „suma zero”, acolo unde dacă o parte câştigă,
cealaltă pierde.

11
 - B. Integrative: sau „suma non zero”. Aici pot fi luate în considerare
bazele unei cooperări în măsură să ducă la naşterea unei adevărate
încrederi, permiţând de data aceasta găsirea unei soluţii mai bune
pentru fiecare dintre parteneri.
Atât în relaţiile internaţionale, cât şi în raporturile interpersonale, cea
mai bună soluţie pentru toţi este altruismul , iar acesta se consolidează prin
cooperare, comunicare de informaţii şi întâlniri constante.
Interacţiunile în cadrul cooperării instituie un fel de
„asigurare” între parteneri.

Recurgerea la strategii de persuasiune instaurează un climat de

cooperare între partenerii aflaţi în conflict, transformându-le astfel
sistemul de valori în profunzime.

COMPORTAMENTUL ÎN TIMPUL
NEGOCIERII
Motto: „Trebuie luat în considerare nu numai ce vorbeşte fiecare, ci
şi ce cugetă şi de ce cugetă astfel.”
(Cicero)
Bazat pe supoziţii de tipul suma zero Bazat pe supoziţii de tipul suma non zero
(câştig unilateral sau chiar pierdere de (câştig reciproc)
ambele părţi)
„Jucaţi tare”, bazându-vă pe presupunerea Adoptaţi o poziţie colaborativă de la
că cineva trebuie să dea înapoi. început, recunoscând că un joc tare are
Adoptaţi poziţii extreme. consecinţe reziduale.
Vă concentraţi pe interesele proprii,
menţinându-vă aspiraţiile înalte dar rămânţi
flexibil în ceea ce priveşte modul de a vi le
împlini; vă păstraţi flexibilitatea.
Vă concentraţi doar pe nevoile proprii. Identificaţi toate interesele; înţelegeţi
priorităţile celeilate partide, nu rămâneţi
Faceţi concesii treptat. indiferent la rezultate.
Inventaţi opţiuni care să îmbine interesele
şi problemele puse în discuţie.
Trataţi celelalte părţi ca fiind adversare. Consideraţi celelalte părţi ca fiind
colaboratori, lucraţi împreună pentru a
câştiga.
Vă străduiţi din greu să câştigaţi. Vă străduiţi să obţineţi rezultate cinstite şi
creative.
„Jucaţi cu cărţile la piept”- dezvăluiţi cât Lucraţi în favoarea cooperării- împărtăşiţi

12
mai puţin posibil. informaţiile pe măsură ce creşte nivelul de
încredere.
Utilizaţi tactici care să-i intimideze pe Utilizaţi tactica pentru a schimba „jocul” de
ceilalţi şi să încetinescă rezolvarea. la un proces cu adversari, la unul cu
colaboratori şi invers.
REZOLVAREA PROBLEMELOR PRIVIND
COLABORAREA

Motto: „Nici un dar nu este mai preţios decât un sfat bun”.

(Erasmus)

1. Identificarea intereselor şi preocupărilor:

- clarificaţi poziţiile;
- discutaţi problemele- faceţi o listă cu toate interesele şi preocupările care se
subscriu poziţiilor adoptate.

2. Definirea:
- evitaţi formulări de genul „câştigătorul ia totul...”;
- puneţi problema într-un alt cadru- „Cum putem realiza atât punctul X cât şi
punctul Y?”.

3. Acceptarea faptului că încercaţi să rezolvaţi conflictul:

- stabiliţi un fundament cooperativ pe baze comune: oportunităţi, potenţial,
duşman comun, scop comun, valori, prieteni, pregătire;
- cădeţi de acord asupra procedeului constructiv.

4. Discutarea problemelor în adâncime, fără a le rezolva:

- stabiliţi o agendă;
- identificaţi un cadru de localizare a faptelor şi de ghidare a acestora.

5. Generarea soluţiilor posibile:

- opţiuni determinate de „braimstorming”;
- propuneţi idei tentante „Ce-ar fi dacă...”, „Mă întreb dacă...”, „Probabil
că...”;
- segmentaţi problemele pentru a putea fi rezolvate.

6. Evaluarea opţiunilor.

7. Ajungerea la o înţelegere:

13
- combinaţi problematica, făcând operaţiuni care reflectă priorităţile părţilor;
- căutaţi criterii obiective;
- planificaţi paşii de implementare;
- asiguraţi o modalitate care să rezolve viitoarele dispute.
INSTRUIREA PENTRU SOLUŢIONAREA
CONFLICTELOR
După Morton Deutsch în „Psihologia rezolvării conflictului”

Pentru facilitarea comunicării, vom folosi persoana a II-a, singular.

1. Trebuie să cunoşti tipul de conflict în care eşti implicat.

2. Trebuie să conştientizezi cauzele şi consecinţele violenţei şi ale
alternativelor de violenţă, chiar atunci când eşti foarte nervos.
3. Trebuie să înfrunţi conflictul, mai degrabă, decât să-l eviţi.
4. Respectă-te pe tine şi interesele tale, respectă-l pe celălalt şi interesele
sale.
5. Evită etnocentrismul; înţelege şi acceptă realitatea diferenţelor
culturale.
6. Fă diferenţa clară între „interese” şi „poziţii”.
7. Cercetează interesele proprii şi pe cele ale celuilalt pentru a identifica
interesele comune şi compatibile pe care le aveţi.
8. Defineşte interesele conflictuale drept o problemă reciprocă ce
urmează să fie rezolvată prin cooperare.
9. Ascultă cu atenţie şi vorbeşte în aşa fel încât să fii înţeles; este
necesară încercarea activă de a te pune în locul celuilalt şi de a
verifica mereu dacă reuşeşti s-o faci cu succes.
10.Fii atent la tendinţele naturale spre subiectivitate, percepţii eronate,
judecăţi greşte şi gândire stereotipă.
11.Dezvoltă abilităţi de a aborda conflicte grele, astfel încât să nu
manifeşti neajutorare şi disperare când te confrunţi cu cei care sunt
mai puternici, nu vor să se angajeze într-o soluţionare constructivă sau
folosesc şiretlicuri.
12.Trebuie să te cunoşti pe tine însuţi şi să îţi cunoşti reacţiile tipice la
diferite feluri de conflict.
13.Pe tot parcursul conflictului, rămâi o persoană morală, adică o
persoană atentă şi dreaptă.

14
 CAUZE ALE COMPORTAMENTULUI
PERTURBATOR AL ELEVILOR
După Emil Stan- „Profesorul între autoritate şi putere”

- antipatia în raport cu şcoala;

- nevoia de recunoaştere socială;
- izolarea socială;
- comportamentul impulsiv;
- ignorarea regulilor;
- conflictele între sisteme de reguli opuse;
- transferul afectiv;
- agresivitatea umană înnăscută;
- anxietatea;
- modul se manifestare a profesorului.

MOTIVAREA ELEVILOR- SURSĂ DE

ATENUARE A CONFLICTELOR
După Kenneth Moore- în „Profesorul între autoritate şi putere” de
Emil Stan

O sursă de atenuare şi de evitare a conflictelor o constituie motivarea

elevilor. Motivarea elevilor presupune din partea profesorului:
☺ a avea aşteptări maxime în raport cu elevii;
☺ a oferi prin exemplul propriu un model pentru comportamentele
diferite;
☺ a stabili o atmosferă pozitivă de empatie pentru fiecare elev în
parte;
☺ a implica elevii în mod activ;
☺ a releva foarte clar că merită să înveţe şi de ce;
☺ a cultiva încrederea în sine a elevilor;
☺ a utiliza interesele şi cunoştinţele anterioare ale elevilor;
☺ a utiliza ideile elevilor;
☺ a utiliza curiozitatea naturală a elevilor;
☺ a promova elevii prin solicitări la care trebuie să răspundă;
☺ a utiliza întâlnirile pentru a recupera comportamentele
dezagreabile;

15
 ☺ a utiliza instruirea individuală;
☺ a utiliza competiţia cu grijă;
☺ a reduce anxietatea elevilor.

MEDIEREA

Medierea este o negociere asistată.

- Întrucât oamenii aflaţi în dispută sunt lipsiţi adesea de aptirudini adecvate

pentru rezolvarea conflictului sau nu sunt capabili să le folosească din cauza
stărilor emoţionale, medierea, ca o cale de rezolvare a unui conflict, poate fi
extrem de importantă.

Mediatorul trebuie să fie neutru.

- În majoritatea împrejurărilor, mediatorul este neutru, nu ia decizii, nu

sfătuieşte, canalizează emoţiile celor aflaţi în conflict într-o manieră în care
aceştia să relaţioneze constructiv.

Părţile stau de vorbă cu mediatorul.

- La început, mediatorul cere părţilor în dispută să vorbească doar cu el, nu

una cu cealaltă. Când mediatorul crede că părţile în dispută pot vorbi una cu
cealaltă fără să reaprindă conflictul, această poziţie poate fi schimbată.

Participarea la mediere este voluntară.

- Ca medierea să aibă şanse să reuşească, participarea părţilor implicate

trebuie să fie voluntară.

Discuţiile la mediere sunt confidenţiale.

16
- Ceea ce se întâmplă într-o mediere este confidenţial (cu excepţia situaţiilor
de ameninţări de violenţă sau mărturisiri ale intenţiei de crimă).
- Încrederea în mediator este esenţială pentru rezolvarea conflictului.

Există diferite tipuri de mediere.

- Mediatorul se întâlneşte cu o parte; mediatorul se întâlneşte cu cele două

părţi.

MEDIEREA poate fi învăţată şi aplicată de copii, inclusiv de elevi al şcolii

elementare, precum şi de adulţi. Este bine ca elevii care mediază conflicte să
lucreze în echipe de câte doi.

AVANTAJELE MEDIERII:

Pentru elevii aflaţi în conflict:

- Medierea oferă părţilor în dispută timp şi spaţiu pentru a fi ascultate
pe larg şi apoi îndrumate spre o negociere eficientă.
- Conflictele nerezolvate de mult timp se rezolvă prin mediere.
- Acordurile la care s-a ajuns prin mediere au tendinţa să fie durabile
deoarece au fost elaborate de cei aflaţi în dispută. Ei au un „cuvânt”
de spus în deciziile care privesc propria lor viaţă.
- Pe măsură ce elevii văd cum se rezolvă conflictele, pot căpăta
deprinderi pe care le pot utiliza ei înşişi în rezolvarea propriilor
conflicte.

Pentru elevii mediatori:

- Elevii pregătiţi ca mediatori dovedesc o creştere remarcabilă a stimei
proprii. El capătă multe deprinderi şi îşi dezvoltă încrederea în sine şi
echilibrul.
- Medierea oferă o oportunitate pozitivă de pregătire a elevilor în
problemele conducerii, care altfel ăţi pot exprima prin căi negative
abilitatea de a conduce.

Pentru şcoli:
- Pe termen mai îndelungat se va observa o schimbare pozitivă în
mediul şcolar; pe măsură ce elevii instruiţi activează ca mediatori şi
numărul de dispute rezolvate va creşte.

17
 - Conflictele rezolvate în mod voluntar nu necesită o acţiune
disciplinară: nerezolvarea produce în general resentimente şi, prin
acestea, cicluri de conflicte fără sfârşit.

ETAPELE MEDIERII:
Într-o şcoală, învăţătorul, profesorul, elevul pot media conflicte,
parcugând anumite etape în mod obligatoriu:

I. ETAPA PRELIMINARĂ:

Intervenţia
- Prezentaţi-vă ca mediator.
- Întrebaţi-i pe cei în dispută dacă vor să participe la mediere pentru a-i
ajuta să-şi rezolve problema. Efectuaţi medierea într-un loc liniştit, fie
imediat, fie la o dată şi ore stabilite.
Contractarea
1. Descrieţi procesul de mediere şi rolul mediatorului:
- Fiecărei persoane i se dă ocazia să vorbească pe larg.
- Descrieţi paşii pentru rezolvarea problemei.
- Persoanele implicate, şi nu mediatorul, sunt cele care rezolvă problema.
- Ele nu trebuie să ajungă neapărat la un acord.
- Mediatorul este neutru.
- Mediatorul va căuta să înţeleagă ambele părţi.
- Mediatorul va servi ca punte de legătură pentru înţelegere reciprocă.
- Mediatorul va ajuta persoanele implicate să lucreze împreună la
rezolvarea problemei.
- Mediatorul le va ajuta să stabilească reguli de bază şi va menţine
respectarea acestora.
- Tot ce se petrece în cursul medierii este de natură confidenţială.
2. Cereţi părţilor aflate în dispută să precizeze dacă înţeleg acest tip de
proces, iar dacă da, de ce. Asiguraţi-vă că părţile:
- doresc o soluţie;
- pot efectiv să vorbească în nume propriu;
- doresc să negocieze una cu cealaltă;
- doresc să lucreze împreună.
3. Sugeraţi şi cereţi fiecărei părţi aflate în dispută să fie de acord cu
următoarele:
- fiecare îşi va da silinţa să rezolve problema;
- fiecare se va abţine să-l insulte pe celălalt;

18
 - fiecare se va abţine de a se strâmba sau de a face gesturi de
dezacord în timp ce vorbeşte cealaltă persoană;
- fiecare se va abţine de a-l întrerupe pe celălalt.

II. ABORDAREA PROBLEMEI:

4. Aprofundarea problemelor:
- Cereţi uneia dintre persoane să înceapă, povestindu-vă ce s-a
întâmplat;
- Parafrazaţi ce a spus prima persoană, folosind ascultarea activă;
lăsaţi prima persoană să termine de povestit versiunea sa şi să descrie
sentimentele sale; parafrazaţi;
- Repetaţi aceiaşi paşi pentru fiecare parte în dispută.
5. Generarea de opţiuni:
- Întrebaţi fiecare persoană, pe rând, dacă ar fi făcut altfel şi ce ar fi
făcut altfel.
- Întrebaţi fiecare persoană, pe rând, ce ar face chiar acum pentru a
ajuta la soluţionarea problemei.
- Căutaţi soluţii împreună.
6. Alegerea celei mai bune soluţii şi încheierea procesului:
- Ajutaţi-i pe cei în dispută să găsească o soluţie cu care să poată fi de
acord amândoi.
- Felicitaţi-i!
- Dacă este cazul, scrieţi un contract de acrd pe care ei să îl semneze/
sau completaţi un formular de mediere pentru arhivele şcolii.

ETAPE ÎN REZOLVAREA UNUI

CONFLICT LA CLASELE PRIMARE
(INSTRUCŢIUNI PENTRU ÎNVĂŢĂTORI)

ÎNTOTDEAUNA (dacă nu există deja violenţă fizică) OBSERVAŢI:

- gradul de tensiune şi expresiile emoţionale;
- despre ce par să discute;
- care este „balanţa puterii”;
- în ce cadru fizic se află.

19
APOI (evitând ridicarea vocii, confruntarea fizică, graba de a trage
concluzii, învinovăţirea, evitând să luaţi partea cuiva, să ameninţaţi, să daţi
ultimatum, să daţi sfaturi sau soluţii):
1. INTERVENIŢI: „Se pare că aveţi o nenînţelegere” sau „Voi, puteţi
veni aici pentru câteva minnute? Poate aveţi nevoie de un loc unde să
discutaţi”.
Decideţi dacă pot discuta imediat sau au nevoie de câteva minute să se
calmeze.
Decideţi dacă este o problemă a întregii clase sau nu.
2. AFLAŢI CE S-A ÎNTÂMPLAT: „Vreau ca fiecare dintre voi, pe
rând, să-mi spuneţi ce s-a întâmplat?”
Lăsaţi-i să vorbească pe rând, nu admite întreruperi şi nici jigniri.
CLARIFICAŢI ŞI FACEŢI DUMNEAVOASTRĂ ÎNŞIVĂ UN
SUMAR AL ÎNTÂMPLĂRILOR sau rugaţi primul copil să parafrazeze ce a
auzit de la celălat, înainte de a începe să spună propria versiune. Faceţi
acelaşi lucruşi pentru celălat copil.
3. ÎNCURAJAŢI EXPRIMAREA SENTIMENTELOR ŞI
EXPUNEREA OPINIILOR: „Ce ai simţit când X ţi-a spus că...?”
Cel mai adesea sentimentele rănite sintetizează de fapt sursa conflictului.
Folosiţi-vă raţiunea şi dacă nu există foarte multe sentimente rănite, nu
forţaţi.
Încă o dată PARAFRAZAŢI, pentru a le pune, faţă în faţă, afirmaţiile şi
pentru a asigura o bună înţelegere a situaţiei, de ambele părţi.
4. DIRECŢIONAŢI-I SPRE SOLUŢII ALE PROBLEMEI în diverse
feluri, fie:
a) Schiţaţi esenţa problemei şi gândiţi-vă la soluţii: „Tu vrei... în timp ce
tu vrei... ce puteţi face pentru ca amândoi să fiţi mulţumiţi?”
sau
b) Întrebaţi-i ce vor să facă acum: „Ce vrei să facă X/ Y?”
Fiecare trebuie să răspundă la întrebările celuilalt.
Aflaţi dacă vor să încerce să rezolve problema.
Întrebaţi-i ce ar face problema mai dificilă.
5. AJUNGEŢI LA O ÎNŢELEGERE.
Asiguraţi-vă că fiecare parte este de acord asupra rezolvării.

20
 BIBLIOGRAFIE

Adriana Băban, Consiliere educaţională, Cluj Napoca, 2001;

Raymond Boudon, Tratat de sociologie, Ed. Humanitas, 1997 ;

Morton Deutsch, Psihologia rezolvării conflictului;

Wendy Grant, Rezolvarea conflictelor, Editura Teora, 1998;

Romiţă B. Iucu, Pedagogie, Credis, 2001/2002;

Romiţă B. Iucu, Managementul clasei de elevi. Gestionarea situaţiilor

de criză educaţională în clasa de elevi, Ed. Fundaţiei culturale Dimitrie

Bolintineanu, 1999;

Ioan Nicula, Microsociologia colectivului de elevi, E.D. P, 1974;

Daniel Shapiro, Un ghid prin labirintul artei de a face faţă

conflictelor;

Emil Stan, Profesorul între autoritate şi putere.

21