Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
De Frica Lui Dumnezeu Avem Trebuință PDF
De Frica Lui Dumnezeu Avem Trebuință PDF
„Începutul înțelepciunii este frica Domnului”
Acum, cred că cei mai mulți dintre noi, din cele ce am pătimit, am înțeles că lucrările
lumești, precum: „cărțile”, „muzica”, „filmele”, „știința”, „cultura”, „politica” și „tehnica” lumii
acesteia, oricât de bune ar părea ele, nu ne pot zidi duhovnicește, ele ne leagă de lume, ne
despart de Dumnezeu.
Înțelegem că atâta timp cât continuăm să ducem o viață în iubire de sine, în delăsare,
căutând desfătarea noastă ele sunt atrăgătoare. Judecând sincer1, realizăm că dau o mișcare
spre visare și minciună minții, că pervertesc inima cu sentimente viclene, că pe ele și‐a pus
amprenta „duhul lui antihrist” (I Ioan 4, 1‐3), și că prin ele ajungem robi păcatului,
diavolului și morții.
Adevărul este arătat de Domnul nostru Iisus Hristos, Adevărul lui Dumnezeu și
numai Acesta ne poate face liberi. Adevărul este El, credința Sa ortodoxă, cuvântul Său,
cuvântul Tatălui Său care la trimis spre mântuirea noastră a tuturor din robia păcatului,
diavolului și morții. Numai în Biserica – Trupul Lui, prin unirea în credință cu El, putem
ajunge la curățire, la luminare, la îndumnezeire. Este dovedit cuvântul Său, că numai în El
putem fi liberi, putem să ne bucurăm de mântuire (Ioan 15, 3‐25).
Numai prin credință, citirea Cărților Sfinte, priveghere și rugăciune2 venim întru frica
lui Dumnezeu, întru adevărata cunoștință de Dumnezeu, întru cunoștința despre noi înșine,
despre lume și viață.
Dumnezeu dintru început „a zis omului: Ἰδοὺ ἡ θεοσέβειά ἐστιν σοφία Iată, frica lui
Dumnezeu (cinstirea lui Dumnezeu) este înţelepciunea, iar a se feri de rele este știința”3.
„Începutul înțelepciunii este φόβος Κυρίου frica Domnului, și sfatul Sfinților priceperea; iar a
cunoaște legea este a cugetului bun”4. „Începerea înțelepciunii este φόβος Θεοῦ frica lui
Dumnezeu, σύνεσις δὲ ἀγαθὴ πᾶσι τοῖς ποιοῦσιν αὐτήν· iar cunoștința bună tuturor celor ce o
fac pe ea; εὐσέβεια buna‐cinstire în Dumnezeu este începerea priceperii (simțirii), iar ἀσεβεῖς
necinstitorii defăimează înțelepciunea și învățătura”5.
Înțelegem că lucrările eretice și lumești nu pot reda adevărul, în ele își pune amprenta
neputința și duhul omului, care este, mai mult sau mai puțin, mincinos6, robit păcatului și
diavolului. Am văzut că aceasta se întâmplă chiar și cu lucrările și filmele inspirate din
Biblie. Înțelegem că numai lepădându‐ne cu totul de acestea, scoțându‐le din casele și
inimile noastre, rugându‐ne, citind Sfintele Scripturi, în frica lui Dumnezeu, cu evlavie și cu
luare aminte venim în înțelegerea și simțirea cea bună, dobândim puterea să ne lepădăm de
1
Cuvântul sinceritate, în grecește ειλικρίνεια este format din două cuvinte, și anume: εἰλι care înseamnă lumină și κρίση care înseamnă judecată.
2
Marcu 12, 38; 13, 33‐37; Luca 21, 36
3
Iov 28, 28.
4
Pilde 9, 10.
5
Pilde 1, 7.
6
Ps. 107, 14.
1
cele lumești și deșarte și ne putem uni prin credință, duhovnicește și sensibil7 cu Hristos,
Mirele nostru, în Trupul Său – Biserica, putem trăi viața noastră.
Am văzut că amăgind‐ne cu lucrările lumești, nu mai trăim viața noastră, ajungem să
trăim o viață contra făcută, trăim o viață în minciună, munciți de păcate, robiți diavolului și
morții. Luându‐ne îndrăzneala să ne uităm la filme, să citim, să ne îndeletnicim cu lucrări
eretice și lumești, îndreptățindu‐ne că vom găsi ceva bun în ele, ne‐am trezit cu simțirile
sufletești și trupești pervertite, văzând în păcat fericirea, cu mintea, inima și duhul
preacurvind, despărțiți de Dumnezeu uniți cu diavolul, munciți de deznădejde. Ne‐am
asemănat cu cel care și‐a luat îndrăzneala să intre într‐o cameră cu putoare, sau cu gaze, pe
a cărei ușă este scris avertismentul: „Este gazată, pericol de moarte!” Care îndrăznește să
intre cu nădejdea că nu este chiar așa și că s‐ar putea să găsească ceva bun. Care deși a
sesizat mirosul de gaz, de cum a deschis ușa, nu fuge, se lasă atras de lucrurile din casă, care
îi creează un deosebit interes. Care stând mai mult timp, pervertindu‐și simțurile, nu mai
simte mirosul de gaz, ajunge chiar să creadă că prima dată sa înșelat și se fericește pe sine că
bine a făcut că a intrat să vadă, să înțeleagă și să se odihnească în lucrurile cele deosebite de
acolo. La unul ca acesta dacă vine cineva și îl anunță să fugă de acolo, că se află în primejdie
de moarte, dacă se încrede în simțirea sa stricată, neieșind va muri negreșit. Dacă nu se va
încrede în simțirea lui, ci în sfatul cel bun și adevărat al aproapelui său trimis de Dumnezeu
atunci se va salva.
Iată, diavolul invidiindu‐ne vine cu „știința”, „cultura”, „politica”, tehnica și confortul
din lumea aceasta ca să ne amăgească ca pe strămoșii noștri în Rai. Precum atunci Eva,
strămoașa noastră, luându‐și îndrăzneala să se ducă să cerceteze pomul din care Dumnezeu
le‐a zis să nu mănânce, a ajuns să se amăgească „că bun este pomul de mâncat și plăcut
ochilor la vedere, și cum că frumos este a cunoaște”8, tot așa noi acum, ne amăgim și murim.
Faptul că mai ziditoare sunt rugăciunea și cititul Cărților Sfinte o vedem și din
greutatea cu care ne apucăm de ele. Vrăjmașul diavol cunoaște că prin ele venim întru frica
lui Dumnezeu și ajungem să cunoaștem lucrurile în adevăr; că pierde stăpânirea asupra
noastră, că devenim liberi; că dobândim dragoste de viața cea curată și de Dumnezeu și vine
cu stările de greu și cu tot felul de înlocuiri.
Duhul Sfânt, prin Prorocul David, mai dinainte ne arătat că‐i „Fericit, numai, ἀνήρ
bărbatul (omul) a cărui nădejde este numele Domnului şi nu a privit la deşertăciuni şi
nebunii mincinoase”9. Însuși Mântuitorul nostru ne avertizează, să nu ne lăsăm amăgiți, că:
„Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce
7
Unirea cu Hristos se face „în chip sensibil și spiritual” , sau cum i se mai spune „fiițial și duhovnicesc”, aceasta este arătată cel mai bine
de Sfântul Simeon Noul Teolog, în Imnele iubirii dumnezeiești, Imnul 30 (Z. 1), 42, (Z. 14), pp. 521‐541, 595‐605. Numai unindu‐ne cu
Hristos sensibil, adică împărtășindu‐ne cu Trupul și Sângele Lui, curățiți prin pocăință și lacrimi, și duhovnicește, adică trăind viața Lui,
uniți cu El în Duhul Lui, care nu este altul decât Duhul Sfânt care de la Tatăl purcede, lucru care se poate realiza numai în Biserica –
Trupul Său, ne putem mântui.
8
Fac. 3, 6.
9
Ps. 39, 4.
2
se silesc pun mâna pe ea”10. „Plinitu‐s‐a vremea și împărăția lui Dumnezeu s‐a apropiat.
Pocăiți‐vă și credeți în Evanghelie!” Pocăiți‐vă, că s‐a apropiat împărăția cerurilor!”11
Noi, toți oameni, avem nevoie să ducem o viață în credință, în adevăr, în priveghere12,
o viață contemplativă, deasupra acestei lumii. Căutând noi să dobândim cunoștință și
destindere în lucrările lumești (cărți, filme, muzică … etc.) care sunt mai puțin în adevăr și
mai mult în simțirea sufletească și trupească ne pogorâm în adânc, și „adânc pe adânc
cheamă”13. Noi, cei pe care Dumnezeu ne‐a învrednicit a fi în credința Sa, cea ortodoxă, a
vedea lucrurile în adevăr, a trăi viața în El, a fi ridicați deasupra acestei lumi am fost
avertizați să nu ne pogorâm. Domnul nostru Iisus Hristos zice: „Când veţi vedea urâciunea
pustiirii, care s‐a zis prin Daniil prorocul, stând în locul cel sfânt ‐ cel ce citeşte să înţeleagă ‐,
atunci cei din Iudeea să fugă la (pe) munţi; cel ce va fi pe casă să nu se pogoare să ia ceva din
casa sa; și cel ce va fi în câmp, să nu se întoarcă înapoi să‐și ia haina sa”14. Și, Cuviosul Său,
Isihie, tâlcuind cuvântul Sfântului Proroc David: „Privegheat‐am și m‐am făcut ca o pasăre
singuratică pe casă”15, zice: „Să înțelegi însă, cu adevărat, acel acoperiș este cel de pe care
Domnul, povestind despre sfârșitul lumii, a zis: „Cel ce va fi pe casă să nu se pogoare să ia
ceva…”, adică cel ce este întru înălțimea nepătimirii și a vederi, să nu se pogoare cu gândul
către ceva din cele pământești”16.
Acum, în aceste vremuri, după cum se vede, spre îndreptarea noastră, nu ne rămâne
decât ca fiecare dintre noi să se cerceteze, să recunoască, să înțeleagă cât sa pogorât din
starea cea bună la care ne‐a adus Domnul nostru Iisus Hristos prin Crucea și Învierea Sa. Iar
înțelegând să nu deznădăjduim, ci în deznădejdea noastră să venim cu mărturisire la Cel ce
ne cunoaște mai bine decât ne cunoaștem noi și dorește mântuirea noastră mai mult decât
dorim noi.
Înțelegem cât de mult ne‐am vătămat prin lucrările cele lumești, chiar și atunci când
am făcut aceasta, cu îndreptățirea pe care vrăjmașul neamului omenesc i‐a adus‐o
strămoașei noastre Eva, întru început, că dorim să cunoaștem binele și răul17. Înțelegem că
realizarea noastră, pe toate planurile, sufletește, duhovnicește, chiar și trupește18, nu se poate
face prin câștig material și pricepere lumească; nu ne‐a venit și nu vine din alergătura
noastră prin țări străine. Așa, după cum vedem, ne pierdem și credința și neamul. Duhul
Sfânt de mai‐nainte ne‐a arătat că „Domnul păzeşte pe cei nemernici. Pe orfani şi pe văduvă
va primi, şi calea păcătoşilor o va pierde”19; că avem a petrece ca niște nemernici pe acest
10
Matei 11, 12.
11
Marcu, 1, 15; Matei 3, 2; 4, 17; 10, 7; Luca 10, 9; Fapte 2, 38.
12
Matei 24, 42; 25, 13; 26, 41; Marcu 13, 37; Luca 12, 37, 39, 43; 21, 36;I Cor. 16, 13; Efes. 6, 18; Filip. 4, 2; I Tes. 5, 6; II Timotei 4, 5; I Petru 4, 7; Iacov
5, 8; Apoc. 3, 3, 16, 15.
13
Ps. 41, 7.
14
Matei 24, 15‐18.
15
Ps. 41, 7.
16
Psaltirea în tâlcuirile Sfinților Părinți, vol. II, Nota. 8, p. 343.
17
Fac. 3, 5.
18
Matei 6, 33.
19
Ps. 145, 9.
3
pământ, căutând numai „împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate celelalte se
adaugă nouă”20.
Acest cuvânt vedem că l‐au înțeles, mai bine decât noi, strămoșii noștri și au trăit
viața mai mult și mai frumos. Primi creștini ne sunt nouă pildă de urmat. După cum
mărturisesc Faptele Apostolilor, ei, „cei ce au crezut, erau așteptând întru învățătura
Apostolilor și întru împărtășirea și întru frângerea pâinii și întru rugăciuni, … erau la aceeași
și aveau toate de obște”21. Ei au dăruit totul și pe ei înșiși s‐au dat Bisericii, lui Hristos, nici
unul nu zicea că e ceva a lui, erau o familie, s‐au unit cu Dumnezeu și „de nimic nu aveau
trebuință”22.
Fericirea lor poate să fie și fericirea noastră și ea vine, după cum vedem, numai prin
lepădare de sine, prin ducerea cruci noastre, prin credință, răbdare, dragoste, prin unirea
noastră cu Dumnezeu.
Primi creștini nu s‐au predat unui sistem politic, nu au făcut această lepădare, de cele
ale lor și de ei înșiși, în iubire de sine, în dorința de a se aranja bine pe pământ, căutând o
liniște a lor și ca să ajungă să nu mai aibă trebuință de nimic, sau de frică, după cum am
văzut că i‐a înșelat duhul lui Antihrist pe unii prin comunism și acum înșeală printr‐o
politică de comuniune europeană, cooperare globală și printr‐o „Biserică unită”, sub un
conducător care nu poate fi decât Antihrist23. Creștinii s‐au predat și se predau pe ei înșiși și
lucrurile lor numai Bisericii – Trupul lui Hristos, lui Hristos Capul lor, în lepădare de sine,
în lepădare de grija lumească, în frica lui Dumnezeu, în dragoste de Dumnezeu și de
aproapele lor.
Acum, când vedem că prin necinstitorii oamenii, care au pus stăpânire pe bogățiile
pământului, cu înșelăciune, se grăbește, pe toate căile, a‐și face lucrarea de subjugare a
întregii omeniri „duhul lui Antihrist”24, se cade, să avem credință, să ne rugăm și să slăvim
pe Dumnezeu, în Biserica Lui, în Duhul Sfânt, împreună cu Prorocul David, grăind:
„Împrejur necinstitorii umblă; după înălţimea Ta ai înmulţit pe fiii oamenilor”25.
Puterea acestor cuvinte, insuflate de Duhul Sfânt, înțelegând‐o diavolul a avut grijă ca
prin cei necinstitori să le scoată și să bage în locul lor cuvintele în „duhul lui Antihrist”:
„Căci, atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni”26. Adică
20
Matei 6, 33.
21
Fapte 2, 42, 44.
22
Fapte 4, 34‐36; Vezi și Viețile Sfinților, luna iunie, ziua 11.
23
Vezi Tâlcuire la Apocalipsă a Sfântului Ierarh Ermoghen, Antihristul și pecetea lui, Ed. Centrul de Misiune „Sfântul Ioan Maximovici”, pp. 53‐
55. În pragul sclaviei universale sau ultima pagină din istoria libertății, pp. 113‐115.
24
I Ioan 4, 3.
25
Ps. 11, 8.
26
Ps. 11, 8, în Psaltirea ediție nouă, versiunea masoretică. Vezi tâlcuirea din Psaltirea în tâlcuirile Sfinților Părinți, vol. I, pp.164‐165.
„Masoreții au fost evrei din primele veacuri creștine, care în polemica anticreștină, au respins versiunea grecească a Septuagintei (deși ea a fost
tradusă tot de învățați ai poporului evreu din secolul III î.Hr.), deoarece aceasta era o foarte bună mărturie a proorocirilor mesianice care s‐au
împlinit în Hristos, respective a adevărului hristologic revelat în general, mărturii despre valoarea ei fiind de găsit în tot Noul Testament.
Versiunea lor s‐a definitivat cândva după secolul VIII d.Hr. În demersul lor, ei n‐au avut la bază textul original paleoebraic (acesta fiind pierdut
cu mult timp înaintea venirii lui Hristos), ci pe cel aramaic, o versiune târzie, Septuaginta fiind în schimb o variantă în limba greacă a textului
paleoebraic. Nu întâmplător această polemică anticreștină, sau mai bine zis antitradițională, a renăscut o dată cu Reforma protestantă, ai cărei
corifei au luat de bază textul Aramaic, „îndreptat” de masoreți. Masoreții (de la masora = însemnări marginale pe marginea textului) n‐au
4
caută să mute nădejdea noastră de la Dumnezeu și dragostea Lui, care este legea noastră, la
nădejdea în om și legiuirile lui. Judecând noi, în Duhul lui Dumnezeu, în Biserică, înțelegem
că oricât de ceva, de legiuit, de sfânt ar fi omul, pus sus să conducă întreaga omenire, nu
poate face decât lucrare antihristică.
Biserica – Trupul lui Hristos, Domnul care a spus: „Iată, Eu cu voi sunt în toate
zilele”, ne conduce, „până la sfârşitul veacului”. El nu a rânduit conducători, care să
stăpânească pe oameni prin politică, ci „Chemându‐i pe apostoli, a zis: „Știţi că ocârmuitorii
(începătorii) neamurilor domnesc peste ele și cei mari îi stăpânesc pe dânşii. Nu tot aşa va fi
între voi, ci, care dintre voi va vrea să fie mai mare, să fie vouă slugă, și care dintre voi va vrea
să fie întâi, să fie vouă slugă; precum Fiul Omului n‐a venit să I se slujească, ci să slujească și
să‐Și dea sufletul Său răscumpărare pentru mulţi”27. Știm și din Vechiul Legământ că
poporul lui Dumnezeu a cerut să aibă rege și atunci „a zis Domnul către Samuel: „Ascultă
glasul poporului în toate câte îţi grăieşte; căci nu pe tine te‐au lepădat, ci M‐au lepădat pe
Mine, ca să nu mai domnesc Eu peste ei”28.
Diavolul și slugile lui au înșelat și înșelă lumea că mântuirea vine prin „libertate,
fraternitate, egalitate”, prin legiuiri făcute de oamenii despărțiți de Dumnezeu, prin
Antihrist; dar, creștinii cred și mărturisesc că mântuirea lor este în Biserica – Trupul lui
Hristos, prin ascultare de Hristos și slujitorii Lui, cei uniți cu El, a căror viață este viața Lui,
care împlinind cele poruncite de El se socotesc „slugi netrebnice”29. Niciodată prin legiuirile
unui om, chiar de ar fi el și „slujitor” în Biserică!
Știm că Antihrist, lucrează cu înșelăciune, că întru început, se va arăta „credincios”
Bisericii, binefăcător și că va câștiga încrederea multora din Biserică30. După cum vedem, și
acum este văzută bine de unii din Biserică, mai ales de cei care și‐au făcut studiile în școli
străine de ortodoxie, de simpatizanți Papei ‐ care mai mult decât toți face lucrare
antihristică și i‐a rupt de Biserică pe cei mai mulți, „ordinea” ce se face, în lume, în „duhul lui
Antihrist”. Dar cei care caută sincer mântuirea înțeleg primejdiile, înțeleg că sunt cei mai
păcătoși, înțeleg că nu sunt în stare decât a se lepăda, aleg să trăiască o viață în lepădare de
sine, precum primi creștini, se unesc cu Hristos Domnul lor, prin credința Sa ortodoxă,
duhovnicește și sensibil, în Biserica –Trupul Său și ajung să se bucure precum Sfinții că li s‐a
oferit cinstea să trăiască în aceste vremuri; nu se tem de greu, ci se tem să nu fie despărțiți în
vreun chip de Dumnezeu.
Așa să ne ajute Dumnezeu. Amin.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
făcut decât să adauge vocalele, punctuația și paragrafele textului Scripturii în versiunea aramaică” (Vezi: Psaltirea în tâlcuirile Sfinților Părinți,
vol. I, p. 10).
27
Matei 25, 28.
28
I Regi 8, 7.
29
Luca 17, 10.
30
Vezi Tâlcuire la Apocalipsă a Sfântului Ierarh Ermoghen, Antihristul și pecetea lui, Ed. Centrul de Misiune „Sfântul Ioan Maximovici”, pp. 53‐
55. În pragul sclaviei universale sau ultima pagină din istoria libertății, pp. 113‐115.
5