Tema nr.

1 Romanitatea romanilor in viziunea istoricilor

 Geto-dacii:

- Sunt stramosii nostrii directi;

- Au origine indo-europeana pentru ca fac parte din neamul tracilor, reprezentand tracii nordici;
- Sunt numiti GEȚI in izvoarele grecesti. Prima informatie despre geti, dar si prima informatie istorica
despre stramosii nostri este data de Herodot, parintele istoriei, in “Istoria”, atunci cand relateaza despre
expeditia lui Darius I, regele perșilor impotriva sciților din nordul Marii Negre, organizata in 514 î.Hr.
(sec VI î.Hr.). El spune ca: “Geții sunt cei mai viteji si mai drepti dintre traci.”
- Numele de DACI apare in izvoarele romane(latine), fiind folosit prima data de catre Cezar in sec. I
î.Hr., in “DE BELLO GALICO”.
- Civilizatia geto-dacilor a atins apogeul in sec I î.Hr. – I d.Hr. .Aceasta este reprezentata de asezari,
limba, ocupatii, organizare sociala, politica, religie, cunostiinte stiintifice.
- Numele de DACIA este folosit pentru prima data de Plinius cel Batran in sec I d.Hr.
- Geto-dacii sunt fauritorii civilizatiei fierului pe teritoriul nostru, in timp ce tracii au faurit cizilizatia
bronzului.
- Despre traci primim informatii de la Homer in poemele Iliada si Odisea. In Iliada (sec VIII i.Hr.) sunt
cele mai multe informatii despre traci, care aveau peste 100 de triburi, purtand diferite denumiri.
- Geto-daci s-au remarcat prin asezarile fortificate numite DAVA si prin modul de constructie al zidurilor
(MURUS DACICUS). Ex de dave: Sarmisegetuza, Sucidava, Pelendava, Napoca, Drobeta, Blidoru,
Tilișca.
- Limba dacilor este indo-europeana si face parte din grupa “Satem”. S-au pastrat 160-170 de cuvinte si
1400 de derivate ale acestora, care alcatuiesc substratul limbii romane, reprezentand 10% din vocabular:
moș, copil, brânză, barză,mazăre,viezure. Etimologia acestor cuvinte nu este insa explicata.

Organizarea sociala este demonstrata de existenta a 3 mari categorii:

1. Tarabostes sau Pileati (pileus=caciula) care reprezentau aristocratia militara si sacerdotala din randul
careia erau alesi sefii militari si marii preoti.
2. Comati sau Copilati – oamenii de rand, agricultori, mestesugari
3. Sclavii – existau intr-un numar mic si erau folositi mai mult in activitati gospodaresti, de aceea sclavia
avea caracter patriarhal, ne fiind o sclavie clasica ca la greci si romani.

Ocupatii:
 Agricultura - inca din sec 3 î.Hr., geto-dacii foloseau plugul cu brazdar de fier
 Mestesugurile - foloseau roata olarului din sec V î.Hr. preluata partial de la greci (care au infiintat pe
tarmul Marii Negre coloniile: Histria, Tomis si Calatis) si in totalitate de la celți
 Comertul - au folosit moneda greaca in sec V î.Hr, iar din sec III î.Hr. si-au confectionat propria
moneda dupa modelul greco-macedonean
 Religia - geto-dacii erau politeisti; Zamolxis – zeu suprem
 Cunostiinte stiintifice – foloseau alfabetul preluat de la greci si apoi de la romani; aveau cunostinte de
astronomime (Sanctuarul de andezit de la Sarmisegetuza)
 Medicina – trusa sanitara descoperita la Sarmisegetuza; cunosteau numele unor plante tamaduitoare,
dupa cum afirma Iordanis
 Organizare politica – erau organizati in triburi si unuini de triburi, purtand diferite denumiri (Carpi,
Costoboci,Dacii Mari) conduse de sefi militari numiti regi sau basilei.
 Apropierea perioadelor celtica si romană a determinat unirea triburilor sub conducerea lui Burebista
(82-44 î.Hr) din inititiva marelui preot Deceneu, care va fi vice-rege. Mijloacele folosite au fost diplomatia si
razboiul acolo unde nu a fost acceptat.
In anul 48 î.Hr., statul dac era format, dovada inscriptia de la Dyonisopolis, dedicata marelui preot
Acornion, folosit si de Burebista pt a stabili legaturi cu Pompei. Inscriptia mentioneaza ca: “Burebista este cel
dintai si cel mai mare rege din Tracia, a carui stapanire se intinde dincolo de Dunare”.
Statul lui Burebista se intindea de la Carpatii Padurosi(Nordici) in Nord, pana la Muntii
Haemus(Balcani) in Sud, iar in Vest din Boemia pana la Gurile Olbiei(Bugului) si Marea Neagra in Est.
Statul lui Burebista era o monarhie cu caracter teocratic. Armata, dupa informatiile lui Strabon era
formata din circa 200.000 de persoane.
In plan extern, Burebista s-a implicat in Razboiul Civil de la Roma dintre Cezar si Pompei, promitand
ajutor lui Pompei, care il recunostea ca rege si protector al cetatilor grecesti. Insa Pompei este infrant si apoi
ucis, iar Cezar trimite armata in apropierea Dunarii pentru a o folosi impotriva lui Burebista. Dar la 15 martie
44 î.Hr., Pompei este asasinat in Senat de fiul sau Brutus. In acelasi an este asasinat si Burebista in vremea unei
rascoale a taraboștilor.

Consecinte:
- Statul Dac se destrama in 4, apoi in 5 formatiuni.
- Nucleul statului se mentine in Muntii Orastiei, unde vor conduce pe rand mai intai marii preoti Deceneu
si Comosicus, si apoi sefi militari: Scorilo-Corillus (tatal lui Decebal), Duras (unchiul lui Decebal),
Diurpaneus - Decebal (cel viteaz)
- Pericolul roman se accentueaza deoarece romanii cuceresc portiuni din teritoriul fostului stat dac si
formeaza provincii romane: PANONIA (intre Dunarea Mijlocie si Tisa, in anii 9-10 d.Hr.) si MOESIA
(intre Dunare si Muntii Haemus(Balcani), in anul 15 d.Hr.)
- Inca din anul 28 î.Hr., din timpul imparatului Octavian, romanii au cucerit Dobrogea, dar nu au
incadrat-o din lumea romana, ci au dat-o spre supraveghere Regatului Odris (Bulgaria), client (prieten)
al Romei. Abia in anul 46 d.Hr., Dobrogea va fi inclusa in Moesia, iar in anul 86 d.Hr. va fi inclusa in
Moesia Inferioara.
Refacerea Statului Dac

A fost determinata de cresterea pericolului roman, deoarece imparatii romani erau interesati de bogatiile
Daciei si pozitia strategica a acesteia, pentru a asigura mentinerea Imperiului Roman care se confrunta cu o
criza economica si politica.
Inca din vremea lui Vespasian (69-79 d.Hr.) au fost aduse trupe auxiliare in Dobrogea, insa razboaiele
cu dacii au avut loc in timpul imparatilor Domitian (81-96 d.Hr.) si Traian (98 – 117 d.Hr.).
Conflictul a inceput pentru ca regele dacilor, Duras, a organizat in iarna anilor 85-86 d.Hr. o expeditie in
sudul Dunarii, provocand mari pagube garnizoanelor romane. De aceea imparatul Domitian a reorganizat
provincia Moesia, pe care in anul 86 d.Hr. a impartit-o in Moesia Inferioar si Moesia Superioar. In anul 87 a
trimis o legiune romana condusa de Cornelius Fuscus, care a fost infranta, ramanand pe campul de lupta. In
timpul luptei s-a remarcat Diurpaneus, care dupa cum spunea Tacicus, istoric roman, a primit supranumele de
Decebalus, iar unchiul sau Duras i-a predat conducerea.
Decebal reface statul dac, care desi avea o intindere mai mica, era foarte dezvoltat din punct de vedere
economic, metalurgia fierului atingand apogeul.
In anul 88, Domitian fiind ocupat in zona Rinului de luptele cu germanii, trimite impotriva dacilor o
armata condusa de Tettius Iulianus, care il infrange pe Decebal la Tapae. Insa Domitian este infrant de germani
si ii cere lui Tettius Iulianus sa incheie pace cu Decebal. Pacea se incheie in anul 89 in conditii avantajoase
pentru Decebal, care desi infrant, primea bani, mesteri, instructori militari, iar Dacia devenea regat clientelar al
Romei.
 La Roma, pacea incheiata a fost considerata „rusinoasa” si de aceea, Traian (98-117 d.Hr.) a reluat
razboaiele cu dacii. Au avut loc 2 razboaie:
o 101-102 d.Hr. – incheiat cu victoria romanilor si cu o pace grea, in 102, pentru Decebal. Acesta nu mai
putea duce o politica externa proprie,trebuia sa inapoieze ce primise in 89, sa darame cetatile si sa
cedeze romanilor teritoriile deja cucerite de catre acestia. Insa niciunul dintre conducatori nu a respectat
pacea. Traian a construit in 103-104 d.Hr. podul de la Drobeta, proiectat de Apolodor din Damasc.
o 105-106 d.Hr. – Sarmisegetuza a fost incercuita si supusa unui asediu, iar Decebal s-a sinucis.
In 106, asa cum mentioneaza diploma militara de la Porolisum, Dacia a fost transformata in provincie
romana imperiala, condusa de un guvernator numit direct de imparat cu titlul: LEGATUS AUGUSTI PRO
PRAETORE. Capitala a fost stabilita la Ulpia Traiana Sarmisegetuza, situata la 40 de km distanta de capitala
dacica.

Romanizarea geto-dacilor

Este in esenta un proces lingvistic prin care geto-dacii isi insusesc limba latina vorbita si preiau cultura
materiala si spirituala romană.
Se realizeaza in 3 faze/etape:
a) Preromana/preliminara – realizata intre sec I î.Hr –I d.Hr.
b) Romanizarea propriu-zisa – realizata in Dacia in timpul stapanirii romane (106-271 d.Hr.) si in
Dobrogrea (46-602 d.Hr.)
c) Postromana – realizata dupa retragerea aureliana in Dacia, dupa 271 si dupa 602 in Dobrogea, cand
procesul de romanizare se generalizeaza extizandu-se si asupra dacilor liberi din centrul si nordul
Moldovei, Maramures si Crisana, teritorii care nu au fost facute parte din provincia romana Dacia.
Procesul de romanizare
Este organizat sistematic de catre statul roman prin intermediul urmatorilor factori:
- Limba latina
- Administratia
- Armata
- Veteranii
- Colonistii
- Urbanizarea
- Viata economica
- Religia
- Dreptul roman

 Limba latina (vulgara) - a fost insusita prin contactul cu functionarii, colonistii romani sau cu aramata
de catre tinerii daci. Au fost descoperite peste 3500 de inscriptii in limba latina la Alburnus Major
(Rosia Monatana).
 Administratia
- provincia Dacia romană NU cuprindea tot teritoriul locuit de daci. Era format din: Banat-
Oltenia-Transilvania propriu-zisa si partea vestica a Munteniei (Limes Transalutanes)
- Centrul si N Moldovei, Maramuresul si Crisana erau locuite de dacii liberi,iar restul Munteniei,
Dobrogea si Moldova faceau parte din Moesia Inferioara.
- Capitala Daciei era la Ulpia Traian Sarmisegetuza
- Provincia a fost organizata de urmasii lui Traian fara ca teritoriul sa sufere modificari. Astfel,
Hadrian (117-138) a impartit Dacia in Dacia Superioara si Dacia Inferioara si Dacia Inferioara,
apoi in N Daciei superioare a infiintat Dacia Porolisensis.
 - Marcus Aurelianus (166-168) mentine Dacia Porolisensis, iar in vestul Daciei Superioare
formeaza Dacia Apulensis, iar din Dacia Inferioara formeaza Dacia Malvensis.
 Armata
- Aramata romană din Dacia avea un efectiv de 50-55 de mii de soldati
- Stationa in tabere militare permanente numinte CASTRE, situate la marginea provinciei, dar si in
interiorul acesteia.
- Era organizata in legiuni din care faceau parte numai cetateni romani si in trupe auxiliare (alae si
cohorte) din care au facut part si tinerii daci
- In Dacia a stationat legiunea 13 Gemina, cu castrul principal la Apullum (Alba-Iulia)
- Imparatul Marcus Aurelius a transferat din Dobrogea in Transilvania la Potaisa (Turda) legiunea
5 Macedonica
- Pe linia Dunarii stationa legiunea 11-Claudia, cu castrul la Durostosum (Silistra)
 Veteranii
- Proveneau din soldatii care efectuau serviciul militar
- Erau respectati pentru disciplina si stiinta de carte
- Primeau bani, pamant, functii administrative si puteau sa se stabileasca in orice provincie doreau
- In timpul imparatului Severus Alexander (sec. III), a aparut o noua categorie de veterani:
Grăniceri (limitanei) care primeau pamant langa granita
 Urbanizarea
- Este trasatura fundamentala a civilizatiei romane
- Primele orase de pe teritoriul nostru au fost infiintate de catre greci in sec 7-6 î.Hr., respectiv
coloniile Histria, Tomis si Calatis
- In N Dunarii, primele orase au fost infiintate de romani dupa cucerirea din 106. Romanii au
construit la noi 11 orase. Acestea erau de 2 feluri: colonii si municipii.
Coloniile erau orase de rang superior, organizate dupa modelul Romei: Ulpia Traiana
Sarmisegetuza (singurul oras construit de Traian). Apulum, Drobeta, Napoca, Potaissa si Tropaeum Traiani.
Municipiile erau orase de rang inferior, dare care se bucurau de autonomie: Porolissum,
Ampelum (Slatina), Dierna si Tibiscum in Dacia, Troesmis in Dobrogea.
 Religia – In Dacia exista o diversitate de divinitati, dar predominau cele romane. Se intalnesc 2
fenomene religioase:
1. Sincretismul – consta in contopirea a 2 sau mai multe divinitati de origini diferite dar cu aceleasi
trasaturi intr-o singura divinitate: Bendis (zeita vanatorii la geto-daci) + Artemis (zeita vanatorii
la greci) = Diana (zeita vanatorii la romani)
2. Interpretatio Romana – consta in adorarea divinitatilor dacice sub nume romane: Bendis->Diana.
 Viata economica – se caracteriza prin practicarea acelorasi activitati desfasurate si de geto-daci, dar s-a
pus accent pe extragerea aurului si argintului din Muntii Apuseni. Mestesugarii erau organizati in
asociatii profesionale numite collegia.
 Dreptul roman – sta la baza dreptului romanesc. S-a impus mai intai prin norme de morala si de
conduita. Imparatul Caracalla a dat in anul 212 Constitutia Antoniniana, prin care a acordat cetatenia
romană tuturor locuitorilor imperiului.

Etnogeneza romaneasca

In esenta, etonogeneza este un proces etnolingvistic.

Etnogeneza romaneasca consta in formarea poporului roman si a limbii romane. Este un proces
indelungat si ireversibil. Etnogeneza romaneasca s-a defasurat in spatiul carpato-danubiano-pontic.
Se realizeaza in urma a 2 sinteze:
1) Dintre daci si romani – are loc in timpul stapanirii romane in Dacia (106-271) si in Dobrogea (46-602).
 2) Dintre daco-romani si migratori – are loc dupa parasirea Daciei de catre romani si dupa asezarea
masiva a slavilor in sudul Dunarii.
Procesul etnogenezei romanilor s-a desfasurat in conditiile marilor migratii, care au durat timp de un
mileniu (secolele 3-13 – mileniul intunecat).
Migratorii cu care daco-romanii au venit in contact au fost:
- Goții: vizigoți si ostrogoți, de la acestia din urma ne-a ramas tezaurul Closca cu puii de aur
- Hunii, gepizii, avarii si slavii – dintre acestia, slavii au exercitat o influenta mai mare, dar nu au
modificat caracterul romanic al limbii romane pentru ca atunci cand au venit in sec 6, limba
română straveche era deja formata
Ambele sinteze sunte demonstrate de descoperiri: arheologice, hidronime (Alutus=Olt, Samus=Somes,
Dunaris-Dunare, Maris=Mureș), toponime (Apulum, Potaissa, Napoca, Porolissum, Ampelum), izvoare
epigrafice (inscriptii), care evidentiaza continuitatea de locuise.
Faptul istoric care marcheaza inceputul celei de-a doua sinteze este retragerea Aureliana(271-275),
infaptuita de catre Imparatul Aurelian (270-275), pentru ca migratorii atacau hotarele Imperiului Roman.
Imparatul a retras din Dacia in sudul Dunarii, armata, administratia si colonistii, dar a fost urmat si de o parte
dintre cei care aveau interese legate de romani.
Granita a fost stabilita pe linia Dunarii, dar intre daco-romanii din nordul Dunarii si romanitatea sud-
dunareana au existat legaturi, in special economice, pentru ca interesul imparatilor romani fata de nordul
Dunarii s-a mentinut: Diocletian (284-305), Constantin cel Mare (306-337), Iustinian (527-565).
In timpul lui Diocletian, Dobrogea a fost reorganizata in 284 d.Hr., sub numele de Scitia Minor, cu
capitala la Tomis.
In 304 d.Hr., Diocletian a dat un Edict prin care au fost luate masuri foarte aspre impotriva crestinilor.
Dupa retragerea Aureliana, procesul de romanizarea s-a generalizat, extinzandu-se si asupra dacilor
liberi pentru ca granita fostei provincii romane s-a desfiintat.
Continuitatea populatiei romanice este dovedita de fenomenul numit reconversie rurala prin care
agricultura a capatat rolul predominant, asa cum fusese inainte de curerirea Daciei.
Dupa retragerea Aureliana, la nordul Dunarii a ramas o romanitate fara imperiu. S-a mentinut insa
obștea sătească, din care se vor forma uniunile de obști, numite de Nicolae Iorga :”Romanii Populare”. Din
acestea se vor forma țări, cnezate, voievodate, forme de organizare prestatala medievala din unirea carora va lua
nastere Statul Medieval Romanesc.
Romanizarea a fost consolidata prin intermediul crestinismului, religie monoteista aparuta in provinciile
orientale ale Imperiului Roman, dar neacceptata de catre imparatii romani, adepti ai politeismului. De aceea,
crestinii vor fi persecutati, iar dovezile paleo-crestine (vechi) din sec 1-3 sunt putine.
La noi, crestinismul a patruns mai intai in Dobrogea, in sec I d.Hr. si evanghelizarea acesteia a fost
realizata de Sfintii Apostoli Andrei si Filip. In nordul Dunarii, crestinismul a aparut in sec 2 d.Hr. Se extinde
in sec 4-5, dovada donariul de la Biertan, care are monograma lui Iisus, dar si inscriptia in limba latina: „Ego
Zenovius votum posui”->”Eu Zenovius am pus aceasta ofranda”.
Toleranta religioasa s-a realizat in 313, de imparatul Constantin cel Mare, cand prin Edictul de la
Milano(Mediolanum), a recunoscut crestinismul ca religie oficiala in stat.
In sec. 3 o dovada este Stella Funerara de la Cașeiu, iar pentru sec. 6 Crucea de aur de la Histria.
Cuvintele crestine din limba română sunt latine, ceea ce inseamna ca la noi crestinismul s-a extins din
om in om si nu a fost impus de care o autoritate. De aceea, Nicolare Iorga considera ca are un caracter latin si
popular:
Crucis = cruce
Baptisare = a boteza
Angelus = inger
Paschae = Paste
Rosallia = Rusalii
Florallia = flori
Basilica = biserica
Dominus et deus = Dumnezeu
Culturi arheologice:
 Daco-romanii i-au asimilat pe migratori, dovada existenta uneor culturi arheologie de factura romanica:
Brateiu-Morești -> in Transilvania
Costișa-Botoșana-Hânsca -> in Moldova si Basarabia
Ipotești-Cândești -> in Oltenia
 In sec. VII-XI, descoperirile sunt numeroase, cuprinzand vase, unelte, podoabe, arme, descoperite la
Poian-jud. Covasna, Alba Iulia si Brateiu, jud Mureș/Sibiu.

Limba română:
- S-a format odata cu poporul român:
- Este o limba romanică (neolatina), la fel ca italiana, franceza, spaniola si portugheza, dar
individualitatea acesteia este data de substratul traco-dacic si adstratul slav.
- Este o limba romanica atat prin structura gramaticala, cat si prin vocabular.

Componentele de baza ale vocabularului limbii române:

1) Substratul traco-dacic (10%) – circa 160-170 de cuvinte cu 1400 de derivate
2) Stratul latin (60%)
3) Adstratul slav (20%)
4) Imprumuturi din ale limbi si neologisme (10%)
Adstratul slav s-a format in sec 9-10, dupa inchierea etnogenezei romanesti (sec 7-8)
Limba slavona s-a folosit in evul Mediu ca limba liturgica (sec 9-10) si ca limba de cancelarie (sec 14)
in Tara Romaneasca si Moldova. In Transilvania se folosea latina.
Limba romana are 4 dialecte:
- nord-dunarean: daco-roman
- sud-dunarene: - macedo-roman (aroman)
- megleno-roman
- istro-roman
Graiuri:Oltenesc, Moldovenesc, Muntenesc, Maramuresean
Izvoarele istorice vorbesc despre români folosind denumirile de:
- Romani
- Vlahi – in izvoarele bizantine si sud-slave
- Valahi – in lumea catolica latina
- Volohi – la slavii rasariteni
- Blahi – la maghiari, transformat apoi in Olah
Termenul de vlah provine de la un trib al celților, numit de Cezar -> volcae, pe care l-au preluat
germanii (walch), iar de la acestia l-au preluat si slavii (vlah).
Cu privire la etnogeneza romaneasca a fost elaborata teoria imigrationista de catre Franz Joseph
Schulzer in sec. XVIII, dezvoltata mai apoi, in sec. XIX, de Robert Roesler si numita teoria roesleriana.
Aceasta sustine ca poporul roman s-a format la sudul Dunarii undeva in Peninsula Balcanica intre albanezi si
bulgari, de unde sub presiunea bulgarilor a trecut in nordul Dunarii in sec. XII, ajungand in Transilvania in sec.
XIII, unde se aseazasera maghiarii care cucerisera Transilvania pana in sec. XIII.

Romanitatea romanilor in viziunea istoricilor

In sec. VIII, poporul român era format ca popor romanic, de aceea incep sa se faca afirmatii despre
romanitatea românilor.
 Primele informatii vin de la bizantini pentru ca acestia au stapanit in anumite perioade Dobrogea. In sec.
VII au parasit-o datorita asezarilor masive ale slavilor, dar au revenit in sec. X, cand din nou primim informatii
depsre romanitatea românilor, dar pana atunci apar informatii si din alte izvoare.

 In sec. VII:
 Imparatul bizantin Mauricius -> tratatul militar „Strategikon”: desemneaza populatia
romanică cu termenul de romani, fiind prima atestare a elemntului romanic la N Dunarii.
 In sec. IX:
 Moise Chorenati -> „Geografia armeana”: mentioneaza o tara necunoscuta Balak( Tara
Valahilor- Valahia).
 Cronica turca -> „Oguzname”: vorbeste despre o tara Ulak`ili, situata la E de Carpati,
unde traditia slavica localizeaza “Tara Sipenitului” in anul 1000.
 In sec. X:
 Imparatul Constantin al 7-lea Porfirogenitul (912-959) -> „Despre administrarea
imperiului”: ii numeste români pe romani, pentru ca “au venit de la Roma”, iar pe
bizantini romei. El vorbeste despre intrepatrunderea lumii paleoslave cu cea
protoromaneasca.
 Imparatul Vasile al 2-lea Macedoneanul: este primul care foloseste numele de “vlahi”,
intr-o scrisoare in 980 si intr-un act imperial in 1020.
 In sec. XI:
 Cronicarul bizantin Kekaumenos -> „Sfaturi si povestiri”, ii localizeaza pe vlahii sud-
dunareni in apropierea Dunarii si Sajo (Sava de azi). (sfarsitul sec XI)
 Geograful persan Gardizi ->”Podoaba istoriilor”: ii localizeaza pe vlahi intre Dunare si
un munte mare (probabil Carpati). (mijlocul sec. XI)
 In sec. XII:
 Ioan Kynamos – secretar al imparatului bizantin Manuel Comnenul, relateaza in
„Epitome” despre expeditia militara organizata in 1167 impotriva maghiarilor , la care au
participat si vlahii, afirma ca: „Vlahii sunt veniti de mult din Italia”.
 Cronica lui Nestor – izvor slav (rus), vorbind despre maghiari, spune ca atunci cand
acestia au trecut Carpatii nordici(Padurosi), i-au gasi pe „volohi” si pe slavi.
 Anonymus (secretarul regelui ungar Bella al 3-lea) -> „Gesta Hungarorum”(=Faptele
ungurilor): incepe povestirea cu sec. 9, cand maghiarii, organizati in 7 triburi, s-au asezat
in Campia Panoniei, sub conducerea lui Arpad, si aici i-au gasit pe blahi si slavi. Acestia
erau pastorii romanilor. Tot Anonymus ne ofera cele mai multe informatii despre situatia
din Transilvania, vorbind despre 3 duci/voievozi: Gelu, Glad si Menumorut, insa
mentioneaza numai etnia lui Gelu, despre care spunea ca era român
 In sec. XIII
 Ioniță cel Frumos (1197-1207)(al treilea conducator al statului romano-bulgar al
Asăneștilor) in corespondenta sa cu Papa Inocentiu al 3-lea, sustine de nenumarate ori
romanitatea românilor.
 Cronicarul ungur Simon de Keza -> “Gesta Hunorum et Hungarorum”(=Faptele hunilor
si ale ungurilor): incepe povestirea cu venirea hunilor condusi de Attila in Panonia in sec.
5 si afirma ca: “românii, locuitorii oraselor, au plecat, dar vlahii, care erau agricultorii si
pastorii romanilor, au ramas de buna voie in Panonia”.
 In sec. XIV:
 Se formeaza statele medievale romanesti: Țara Românească si Moldova, si incepe lupta
de aparare impotriva Imperiului Otoman, care isi face aparitia in Europa in a doua
jumatate a sec. 14. In 1354 turcii cuceresc Galipoli – primul oras european, si
promoveaza o politica de cucerire teritoriala, urmarind sa ajunga in centrul Europei. Se
 formeaza in Italia Umanismul – curent ideologic, care punea accent pe cunoasterea
civilizatiei antice romane.
 In sec.XV:
 Românii obtin victorii impotriva turcilor, atragand atentia umanistilor italieni si chiar a
Papei, care este surpris ca românii apartin ritului ortodox
 Umanistii italieni vin in contact cu românii la Roma sau chiar pe teritoriul românesc, si
de aceea vorbesc despre romanitatea lor.
 Poggio Bracciolini – primul umanist italian care afirma romanitatea si continuitatea
românilor, numeroasele elemente comune intre lb. latina si cea română, ca si traditia
descendentei lor dintr-o colonie fondata de Traian. Isi culege informatiile din spatiul
romanesc.
 Flavio Biondo – afirma ca românii intalniti la Roma: “invocau cu mandrie originea lor
de romană”. A fost secretar apostolic.
 Enea Silvio Piccolomini – ales papa sub numele de papa Pius al 2-lea (1458-1464), isi
culege informatiile direct de pe teritoriul românesc prin intermediul calugarilor
Franciscani si Dominicani. El sustine ideea origini romane a românilor contribuind prin
functia sa la introducerea romanității românilor in circuitul stiintific european.
 Laonic Chalcocondil – grec stabilit in Italia in preajma ocuparii Constantinopolului de
catre turci (1453), alaturi de un var/frate Demetrie,ii numeau daci pe cei de la nord de
Dunare si vlahi pe cei de la sud de Dunare. A fost priml care, dupa gandirea medievala,
revine la teoria elina (greaca), care identifica limba cu neamul.
 Antonio Bonfini (a trait la curtea regelui Ungariei – Matei Corvin) -> “Decadele” - o
istorie a ungurilor; vorbeste despre romanitatea românilor spunand ca “ei sunt urmasii
coloniei si ai legiunilor romane din Dacia”. Acest adevar este dovedit si de limba lor
română, foarte apropiata de cea latina, la care tin mai mult decat la propria fiinta.
 Filippo Buonaccorsi (consilierul regelui Poloniei – Vladislav Iagello) – i-a cunoscut pe
românii din Moldova, afland despre descendenta lor din colonisti români.
 In sec. XVI:
 Se afirma lb. Romana ca limba nationala, pentru ca apare tiparul (1508) si primele
tiparuri in romaneste, cu caracter religios
 Incepe politizarea originii romanilor, continua informarea despre romanitatea românilor,
atat din strainatate cat si de pe teritoriul romanesc=> europenizarea ideii
 Jan Laski (episcop de Gnezno) – la Consiliul de la Lateran din 1514, referindu-se la
românii din Moldova, spune ca: au origine romană pentru ca ei sunt “ostenii de odinioara
ai romanilor”
 Nicolaus Olahus (român din Transilvania) -> “Hungaria” (1536) – este primul umanist
roman care sustine unitatea de neam, de limba, religia si obiceiurile românilor,
argumentandu-le prin originea lor comuna.
 Johanes Honterus (sas) – alcatuieste in 1542 o harta si inscrie pe teritoriile romanesti
cuvantul Dacia
 Anton Verancici – umanist dalmat (1549) - a calatorit alaturi de Francisco de la Valle
in Tara Romaneasca. Francesco de la Valle a reprodus prima fraza in limba romana: “Stii
romaneste?” in 1532.
 Diaconul Coresi – tipareste la Scheii Brasovului, primele carti religioase in lb. română.
In 1570 tipareste “Psaltirea”
Spre sfarsitul sec. al XVI-lea incepe politizarea originii românilor.
Papa si imparatii occidental emit pretentii politico-spirituale asupra statelor românești. In acest context,
domnia lui Mihai Viteazul (1593-1601) a marcat prin faptele lui un moment important prin care românii au
devenit cunoscuti in intreaga Europa. Astfel, Istvan (Stefan) Szamoskozy (1565-1612), istoric maghiar cu
studii la Padova si Heidelburg, intr-o lucrare, sustine romanitatea lor, dovedita de limba lor, desprinsa de limba
latina. Dupa moartea lui Mihai Viteazu, in timpul caruia autorul ar fi avut de suferit, isi schimba parerea si
spune ca românii nu pot fi urmasii romanilor, deoarece acestia au fost mutati in sudul Dunarii in vremea
imparatului Gallienus.
Si alti istorici maghiari au avut atitudini dusmanoase la adresa românilor dupa moartea lui Mihai
Viteazu, dar sunt si altii care sustin romanitatea asa cum este Nicolae Istvanffy (1570-1647), istoric si diplomat
la curtea lui Rudolf al 2-lea imparatul habsburgilor, care NU considera ca romanii ar ameninta stirbirea
privilegiilor traditionale ale maghiarilor.
Szamoskozy a fost criticat in sec. XVII (1666) de catre Johan Troster si Topeltinus, carturar sas, care
sustin romanitatea românilor si chiar originea lor pur română. Ei afirma ca : “românii de azi ce traiesc in Tara
Românească, in Moldova si in muntii Transilvaniei nu sunt decat urmasii legiunilor romane, deci cei mai vechi
locuitori ai acestei tari.”

 In sec. XVII:
 Este apogeul culturii medievale romanesti pentru ca apar lucrari in care se subliniaza
originea romana a poporului român si dovedesc simtire patriotica;
 Are loc emanciparea spatiului românesc de influenta slavona si de tiparele bizantine;
 Umanistii romani studiaza in Italia, Polonia, unde iau contact cu ideile cele mai avansate
ale vremii;
 se remarca cronicarii:
 Grigore Ureche (1590-1647) : ->”Letopisețul Țării Moldovei” – afirma origiea comuna
romană a românilor din cele 3 tari românești. Tot el lanseaza sintagma: ”De la Râm ne
tragem” si sustine ca “cu a lor cuvinte ni-i amestecat graiul”. Acesta a studiat in Polonia
unde a invatat lb. latina.
 Miron Costin (1633-1691): -> A studiat in Polonia - a continuat „Letopisetul Tarii
Moldovei” si a scris „De neamul moldovenilor” in care acorda o atentie deosebita originii
romane a neamului. Lucrarea sa este primul tratat savant consacrat exclusiv analizei
originii neamului. El considera ca Traian este descalecatorul cel dintai.
 Stolnicul Constantin Cantacuzino (1640-1714) ->”Istoria Tarii Romanesti”- in aceasta
lucrare aduce cea mai clara si mai concisa exprimare referitor la constiinta romanitatii la
români, astfel, istoricul sustine ca românii tin si cred ca sunt urmasi ai romanilor si de
mandresc cu aceasta descendenta glorioasa.
 Dimitrie Cantemir (1673-1723; domn 1710-1711) – filozof, carturar si domn al
Moldovei, in lucrarea “Descrierea Moldovei” (1714-1716) trateaza sumar romanitatea
românilor, dar in “Hronicul romano-moldo-vlahilor”(1722), care avea 343 de file in
manuscris, Cantemir sustine originea pur romană a românilor, descendenta din Traian,
saditorul si rasaditorul nostru, staruinta neintrerupta si unitatea romano-moldo-vlahilor in
spatiul carpato-dunarean. Fata de cronicarii anteriori, Cantemir inaugureaza efortul
istoriografiei romanesti de a fixa locul românilor in istoria universala. El a sustinut
originea pur romană a românilor, fiind fondatorul teoriei puriste, dezvoltata de Scoala
Ardeleana.
 Valentin Frank-von-Frankenstein (1643-1687) – comitele sasilor a desfiintat, cu
argumente, confuzia cronicarilor sasi, care a venit de la identificarea dacilor cu goții.
 Martin Opitz (1597-1639) –sas – a sustinut ca limba romana este cea mai apropiata de
limba latina, iar obiceiurile populare românești sunt apropiate de ale romanilor.
- In 1666, apare la Amsterdam o cronica despre Croatia si Dalmatia
scris de Ioan Lucius. In ultimul capitol, el si-a exprimat anumite
dubii si rezerve cu privire la românii nord-dunareni. El nu a negat
continuitatea elementului roman in Dacia Traiană, dar a sustinut ca
 a fost sporit printr-o imigrare provocata de bulgari, de la sud la
nord de Dunare.
- Austriacul I. Ch. Engel a preluat informatia in sec. 17 si i-a adaugat
teoria exilatilor si a raufacatorilor, preluata din istoriografia
poloneza. Tot el elimina elementul roman in Dacia postaureliana.
 In sec. XVIII: se intensifica lupta de emancipare politica a românilor din Transilvania
 Inochențiu Micu Klein: - episcopul unit – a fost primul militant pentru drepturile
românilor . El era si reprezentant in Dieta Transilvaniei. In 1744 a redactat un memoriu –
“Supplex Libellus” in care folosea ca argument: vechimea, continuitatea, contributiile
banesti la care participa si românii, originea nobila a românilor. Memoriul a fost trimis la
Viena imparatesei Maria Tereza, care l-a respins si l-a chemat pe autor la viena, exilandu-
l apoi la Roma. O consecinta a acestei actiuni a fost aparitia teoriei imigrationiste.
 Franz Joseph Sulzer – ofiter de justitie in armata austriaca – in contextul prezent,
elaboreaza in 1781, la Viena, lucrarea “Istoria Daciei Transalpine” (ger. Geschichte des
transalpinischen Daciens), in care lanseaza teoria imigrationista, pentru a sustine primatul
natiunilor privilegiate din Transilvania (maghiarii, sasii, secuii). Continutul acestei teorii
se refera la faptul ca românii s-au format ca popor in sudul Dunarii intre albanezi si
bulgari, de unde, sub presiunea bulgarilor, au trecut in nordul Dunarii in sec. 12 si au
ajuns in Transilvania in sec. 13, dupa asezarea maghiarilor. Sulzer a fost contestat de
reprezentantii Scolii Ardelene (Samuel Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior, Ioan
Budai Deleanu), care au redactat in 1791, la Cluj, “Supplex Libellus Valachorum”,
primul program politic al romanilor, in care dezvolta teoria purista fondata de Dimitrie
Cantemir. Ajung insa, la exagerari latiniste, care vor fi criticate mai tarziu chiar de
istorici români. Ei sustin romanitatea, vechimea si continuitatea românilor in
Transilvania. Memoriul a fost inaintat imparatului Leopold al II-lea, care l-a respins.
Pentru a scoate in evidenta originea pur romană, ei au sustinut ca geto-dacii au fost
exterminati in cele 2 razboaie dintre Decebal si Traian.
Originea romană si continuitatea românilor din Transilvania este sustinuta si de alti istorici:
 Benko Jozsef – in 1778 - publica “Transilvania sive magnus Transilvaniae principatus”,
in care spune ca : ”la abandonarea provinciei Traiane, multi romani, impreuna cu dacii
indigeni, au ramas pe loc”.
 Samuil Micu – in 1780 - scire ”Elementa linguae daco-romanae sive valachicae” in care
sustine romanitatea limbii române
 Iosif al II-lea (imparat austriac 1780-1790) – ii considera pe români: “cei mai vechi si
mai numerosi locuitori ai Transilvaniei”
 Michael Lebrecht - in 1784 – cronicar sas - in timpul rascoalei Horia-Closca-Hrisan
scrie: “românii ca urmasi ai romanilor, sunt cei mai vechi locuitori ai acestei regiuni”
 Edward Gibbon – in 1787– istoric birtanic - intr-o lucare despre istoria Imperiului
Roman, spune ca dupa retragerea aureliana „a ramas o parte însemnata a locuitorilor ei
care mai mare groaza aveau de migrare decât de stapânitorul got”,”De la daco romanii
barbari au preluat placerile lumii civilizate”
 Contele Teleki – in 1791 - presedintele Cancelariei Aulice a Transilvaniei arata ca
„românii sunt locuitorii cei mai vechi ai Transilvaniei”
 Huszti Andras – in 1791 arata ca „nicio natiune nu are limba atât de apropiata de cea
veche romana ca natiunea vlahilor, ceea ce este semn sigur si care nu poate însela ca ei
sunt în Transilvania urmasii vechilor coloni romani”
 In sec. XIX: ideologia daco-românismului se transpune in practica cu prilejul anilor:
- 1848 – Revolutia română
- 1859 – Unirea principatelor române sub domnia lui Cuza
 - 1877-1878 – S-a proclamat si recunoscut independenta de stat a României.
- 1918 – Marea unire, cand Basarabia se uneste cu România, la 27
martie/9aprilie, Bucovina la 15/28 noiembrie, Transilvania la 18
noiembrie/1decembrie
 1867: se instealeaza dualismul austro-ungar si Transilvania este anexata la Ungaria.
Impotriva românilor se duce o politica de denznationalizare prin maghiarizare si
catolicizare, de aceea, lupta românilor pentru emancipare politica si nationala se
accentueaza.
 1868: George Barițiu publica in Gazeta de Transilvania – “Pronunciamentul de la Blaj”.
Autorul lui este arestat, iar impotriva românilor este data legea nationalitatilor prin care
este recunoscuta o singura natiune, cea maghiara.
 1868: geograful austriac, Robert Roesler, publica lucrarea “Dacii si romanii”, iar in
1871 publica la Lebtzig “Studii românești. Contributia la istoria veche a românilor”, in
care dezvolta teoria imigrationista, venind cu argumente care sa demonstreze ca la
venirea maghiarilor in Transilvania, aceasta era pustie. El sustine ca:
 Dacii au fost exterminati cu prilejul razboaielor cu romanii
 Procesul de romanizare nu se poate efectua doar in 165 de ani
 Odata cu retragerea aureliana, toata populatia a parasit provincia
 Exista asemanari intre cuvintele din limba română si limba albaneza
 Poporul român este un popor de pastori nomazi
 Nu exista izvoare scrise despre români pana in sec. XIII
 Transilvania era o tara pustie cand s-au asezat ungurii
 Regii unguri au colonizat Transilvania dupa marea ciuma din sec. XIV
(1380)
Reprezentanti ai romantismului scot in evidenta importanta elementului dac. Astfel, in 1843, Mihail
Kogalniceanu, intr-un discurs, il considera pe Decebal cel mai mare riga barbar.
In 1860, Bogdan Petriceicu Hașdeu, intemeietor al folcloristicii comparate, publica studiul “Pierit-au
dacii”, in care sustine ca dacii au avut o contributie importanta la formarea poporului român. Tot el lanseaza si
teoria “circulatiei cuvintelor”, in care sustine ca nu numarul cuvintelor brute circula si asigura existenta limbii
respective, ci numai o parte din cuvinte, restul raman numai in dictionare. Numai din cuvinte latine se pot
alcatui fraze intregi, pe cand din cuvinte nelatine nu se poate forma nici macar o propozitie.
Hașdeu sustine ca s-a interpretat fortat informatia lui Eutropius privind imputinarea barbatilor, si ca
dacii nu au pierit si nici colonizarea nu s-a facut cu romani puri, ci cu romani de diverse origini. Hașdeu
a fost primul care a combatut teoria imigrationista, dar si teoria originii pur romane.
Ponderea limitata a dacilor este sustinuta de Grigore Tocilescu, Dimitrie Onciul, chiar si de Xenopol
si Nicolae Iorga. Chiar marele slavit Paul Joseph Schafarik, in 1844 sustinea ca: “valahii de la nord si sud de
Dunare, toti au aceeasi origine din amestecul tracilor si dacilor cu romanii”.
Teoria Roesleriana a fost contestata de Alexandru Xenopol care a redactat in 1884, la Iași, lucrarea
“Teoria lui Roesler”, despre staruinta daco-romanilor in Dacia. Xenopol ia fiecare afirmatie a lui Roesler si o
combate cu argumente arheologice, epigrafice (inscriptii), numismatice, istorice, logice, citand istoricii
autorizati din strainatate, demonstrand netemeinicia si caracterul politic al teoriei lui Roesler.
Xenopol elaboreaza si o teorie cu referire la parasirea Daciei. El spune ca: ”Popoarele nomade se
stramuta inaintea unei navaliril cele asezate raman lipite de teritoriul lor si navalirea trece peste ele.”
Si alti istorici au combatut teoria roesleriana:
In 1885, Dimitrie Onciul in “Scrieri istorice” foloseste argumente logice pentru a demonstra ca aceasta
teorie nu este stiintifica.
Ideile Scolii Ardelene s-au raspandit in sec. al XIX-lea la sud de Carpati, prin intermediul Scolii
Latiniste al carui corifei a fost August Treboniu Laurian. El a scris “Dictionarul limbii române” publicat intre
anii 1871-1876 din care erau excluse toate cuvintele nelatine, creându-se o limba artificiala. Se adopta sistemul
ortografic-etimologic. Acest dictionar a compromis definitic Scoala Latinista.
 In sec. XX:
Istoricii români sustin teoria autohtoniei si continuitatii lansata de Xenopol, combatand in continuare
teoria roesleriana. Astfel, in 1913, Nicolae Ceausescu in “Dacia preistorica” vorbeste despre un imperiu
pelasgic, care isi avea centrul in Dacia si care ar fi existat pana in Italia.
Arheologul Vasile Pârvan, alcatuieste prima harta arheologica a României, iar in 1923 scrie
“Inceputurile vietii române la gurile Dunarii”. In 1926 scrie “Getica”.
In 1935, istoricul, Constantin Giurăscu, sustine ca majoritatea locuitorilor Daciei romane au ramas pe
loc si ca românismul a invins in Dacia pentru ca i-a castigat pe autohtoni.
In 1937, istoricul Ghe. I. Brătianu scrie “O enigma si un miracol istoric: poporul român”, in care vine
cu argumente si cu izvoare straine demonstrand existenta poporului roman ca fapt istoric.
Marele istoric al românilor, Nicolae Iorga, a scris 10 volume de “Istoria românilor”, dar numai in
primele 3 vorbeste despre romanitatea românilor.
Dupa 1918, in istoriografia maghiara a fost lansata teoria care sustinea pretinsa inferioritate a lumii
rurale romanesti in raport cu ierarhiile norbiliare maghiare si cu cultura urbana maghiara.
In 1947 apare teoria stalinista iar istoriografia romaneasca preia aceasta teorie. In acelasi timp, istoricul
comunist, Mihail Roller, redacteaza un manual de Istorie a Romaniei in care evidentiaza influenta elementului
slav asupra formarii poporului roman si a limbii romane. Nu neaga romanitatea romanilor, dar considera
stapanirea sclavagista romana creatia imperialismului apusean/occidental. Tot el subliniaza importanta Rusiei
Kievene in formarea statelor medievale romanesti (Moldova si Tara Romaneasca).
In timpul lui Nicolae Ceausescu (1965-1989) apar 2 idei. Mai intai este sustinuta continuitatea daco-
romanilor si romanitatea românilor, dar doua 1970 se exagereaza rolul civilzatiei dacice in formarea poporului
roman si a limbii romane, si actionandu-se in spiritul cultului personalitații, se sustine genealogia lui Ceausescu
care coboară până în vremea lui Burebista.
Dupa 1989, istoriografia a readus echilibrul si obiectivitatea stiintifica. Astfel, in 1993 apare lucrarea lui
Adolf Armbruster intitulata “Romanitatea romanilor. Istoricul unei idei”.
În perioada postdecembristă, România și statele vecine (Ungaria, Bulgaria) fac parte din UE- problema
romanității și continuității nu mai are valoare politică. Astfel, romanitatea românilor nu mai are nevoie să fie
demonstrată și cu atât mai putin contestată.

Consecințele abordării problemei romanității românilor

Sinteza realizată de către cronicarii români în ceea ce privește elucidarea problemei romanității
propriului neam a avut dublă consecință:de a clarifica originele propriului popor, dar și de a oferi argumente
pentru combaterea teoriei imigraționiste.
În epoca modernă, ideea romanității românilor a fost folosită ca armă politică în procesul de emancipare
a națiunii române. Românii numai puteau să accepte situația umilitoare de "tolerați" și excluși de la drepturile
politice și culturale. Recursul la originea romană era considerat esențial în lupta pentru emanciparea națională a
românilor promovat de Școala Ardeleană.
Ideea romanității a fost cultivată și răspândită pe cale orală secole întregi, iar mai apoi și pe cale tipărită,
având rol esențial în trezirea și dezvoltarea conștiinței naționale.
 Romanitatea unui neam este data de descendenta sa din poporul roman.
Popoarele antice cucerite si înglobate în Imperiul Roman au fost supuse unui
proces complex de transformare a caracteristicilor caredefineau neamul respectiv,
numit romanizare. Nu se poate vorbi de romanitate decât în spatiile istorice în
careprocesul de romanizare a fost dus pâna la capat.
Romanitatea românilor = ideea despre descendenta romana a românilor. Din ansamblul acestei categorii
mai fac parte o serie de idei înrudite si adiacente cum ar fi: staruinta elementului roman în Dacia postaureliană,
unitatea de neam a românilor, latinitatea limbii române, esența romana a unor obiceiuri și datini populare și
constiința românilor despre originea lor romană