Protectionist paradise

-Jim Powell-

Introducere

Sustinatorii restrictiilor comerciale sunt de parere ca aceste restrictii vor crea

locuri de munca mai multe si mai bine platite pentru americani. Ei cred ca daca ii forteaza
pe consumatorii americani sa consume bunuri si servicii produse de alti americani
economia va deveni mai puternica.
In unele tari care sustin protectionismul s-au aplicat unele masuri protectioniste,
iar rezultatele au fost dezastruoase. Restrictiile la importuri ii impiedica pe consumatori
sa achizitioneze produse straine, atunci cand cererile lor nu sunt satisfacute de
producatorii interni.
Experientele negative ale Argentinei, Indiei, Europei si Japoniei ofera o imagine
de ansamblu a ceea ce se va intampla cu economia SUA daca protectionistii americani
continua sa restrictioneze liberul schimb.

 Argentina

Argentina s-a remarcat ca fiind una dintre putinele tari ale secolului XX care au
trecut de la bogatie la ruina. Intre anii 1880 si Primul Razboi Mondial Argentina se
numara printer cele mai prospere natiuni, alaturi de Australia, Canada si SUA.
In anul 1916 autorul britanic James Bryce afirma despre Argentina: “Totul este
modern si nou, totul se indreapta spre un viitor prosper. Cresterea sustinuta a productiei
agricole si a transportului intern arata faptul ca Argentina va avea un cuvant de spus la
nivel mondial.”
Factorii care au stat la baza cresterii economice a Argentinei:
- avea cele mai fertile pamanturi pentru agricultura din lume
- taxele erau mici, moneda nationala, peso, era convertibila in aur
- nu existau restrictii cu privire la circulatia persoanelor, a bunurilor sau a
capitalului
- era preferata ca destinatie de catre emigranti, dupa SUA, astfel acestia au
contribuit la cresterea economica a tarii
- investitiile straine au finantat constructia de cai ferate, industria si agricultura
Datorita acestor factori Argentina a devenit exportatoare de grau, carne de vita si
lana de clasa mondiala, iar tara a inregistrat cea mai mare rata de alfabetizare din
America de Sud.
Dupa Primul Razboi Mondial, guvernul argentinian a inceput sa intervina in
afacerile interne, fapt ce a culminat cu Marea Criza din 1929. Colonelul Juan Peron, care
a ajuns la putere la mijlocul anilor 1940, a copiat politicile economice ale eroului sau,
Benito Mussolini: guvernul a nationalizat intreprinderile, a crescut taxele, a instaurat un
control al preturilor riguros si a incurajat inflatia. Rezultatul acestor politici a fost,
desigur, preturi mai mari si lipsuri cronice la nivel national, inclusiv la produsele la care
era recunoscuta pe plan mondial: grau si carne de vita.
 Pana in 1990 protectionismul a izolat Argentina de pietele mondiale. Taxele erau
in medie de 29%, in comparative cu SUA, unde erau de 3%. Au fost aplicate taxe mult
mai mari la importurile de automobile, piese auto, otel, petrochemicale, produse din
plastic sau fibre textile. Introducerea unui sistem de licentiere a restrictionat importurile a
3000 de categorii de produse, printre care: automobile, zahar, bauturi alcoolice,
medicamente, piele,incaltamine, ceasuri de mana, imbracaminte si fibre naturale si
sintetice. Aceasta politica nationala adoptata favoriza furnizorii interni, chiar daca
produsele lor erau chiar si cu 60% mai scumpe decat cele din import. S-a ajuns chiar si
pana la interzicerea concurentei in industrii precum asigurarile si transporturile aeriene.
Sub pretextul ca “protejeaza industrii nationale strategice”, guvernul argentinian i-
a impiedicat pe cetateni sa cumpere electronice din strainatate, acest fapt ducand la
preturi exorbitante ale produselor nationale in comparative cu cele straine (de ex, un
calculator costa in Argentina 400$, in timp ce in SUA nu depasea 100$). Lipsa
calculatoarelor a limitat competenta companiilor financiare din tara. Firma de brokeraj
Pardo Rabello Y Cia, S.A., de exemplu, in 1991 se intindea pe 2 etaje ale unei cladiri de
birouri din Buenos Aires, avea in dotare numeroase birouri, fiecare echipat cu telefon,
insa exista un singur calculator la nivelul intregii firme. In SUA, Europa de Vest si
Japonia, in schimb, fiecare broker dispunea de 12 ecrane care afisau preturile pentru
diferite piete.
Ca sa se inteleaga mai clar situatia Argentinei din acele momente, afirmatia lui
Hector Massuh este cea mai potrivita: “ Sa exporti e complicat. Sa importi e complicat.
Sa-ti platesti factura electrica este complicat..”. Profitand de birocratia extreme de
complicate din tara, cativa oameni, numiti “gestores”, faceau bani ajutandu-i pe ceilalti sa
se descurce cu reglementarile. Acesti “gestores” cunosteau toate formalitatile si
procedurile ce trebuiesc indeplinite pentru a obtine o aprobare de orice fel, fie ca este una
de iesire la pensie sa de achizitionare a unui nou automobile. Procedurile durau, insa,
enorm de mult. Multi argentiniei au “umflat” sumele din facturile de import, astfel au
evitat restrictiile schimbului valutar si au putut sa transfere sume de bani in strainatate.
O alta politica intreprinsa de guvernul argentinian a fost aceea de a permite
persoanelor handicapate sa importe autoturisme fara a plati niciun fel de taxe. Aceasta
politica absurda a condus la o situatie cel putin ilara. Aceste persoane au inceput sa
importe la scara larga, astfel, o singura persoana handicapata se presupune ca ar fi
importat 2000 masini !!. Acest subiect a facut si deliciul unor glume la vremea aceea:
sotia trebuie sa-I dea vestea proasta sotului ca piciorul ii va fi amputat si il intreaba: vrei
sa incep cu vestea buna sau cu cea rea ? vestea rea e ca piciorul iti va fi amputate, vestea
rea e ca acum poti face o gramada de bani lucrand ca reprezentant pt Mercedes. (ha ha,
mie nu mi se pare asa amuzant :D )
Efectele politicilor defectuoase intreprinse de guvernul argentinian sunt
urmatoarele:
- lipsa de comunicatii
- productie scazuta de petrol
- productia de carbune pe care nimeni n-o foloseste sau cumpara
- pensii insuficiente pt a supravietui
- rute in transportul feroviar pe care nimeni nu le exploateaza
- proiecte in domeniul petrochimiei care nu au fost duse la bun sfarsit
- violenta
 - dezinformarea publicului de catre televiziunile si radiourile de stat
- santierele care au costat mai mult decat au produs
- rezerve de apa ce nu ajung populatiei
- porturi vechi, ineficiente si scumpe
- transporturile incite, neregulate si invechite
- navluri ce nu pot fi obtinute.

 India

India, una dintre cele mai populate tari de pe planeta, si-a castigat independenta
de sub dominatia britanica in 1947 si tintea la un viitor promitator printr-o larga retea de
cai ferate, un serviciu civil bine instruit, si o vasta si ieftina forta de munca.
Din pacate tara a adoptat politici socialiste si protectioniste care au facut mai mult
rau decat bine, aducand suferinta si saracie.Aceste politici au fost implementate de
Mohandas Gandhi si dee succesorul sau Jawaharlal Nehru , intaiul Prim-Minitru al
tarii.Acestia au imbratisat regimul socialist sovietic dupa cel de-al Doilea Razboi
Mondial in India fiind elaborate planuri cincinale si industriile nationalizate.Acestea din
urma au fost protejate de cele mai dure restrictii de import din lumea non-comunista.
In ultimele 4 decenii, guvernul a cheltuit mai mult de 12 miliarde de $
subventionand producatori ale caror proiecte erau ineficiente. De exemplu in 1989
ministrul Indian pentru Implementarea Programelor a raportat faptul ca in 303 de
programe finantate de govern implicand mai mult de 12 miliarde de $- folositi pentru
dezvoltarea cailor ferate si a industriilor otelului si petroliera cat si a altor industrii-durata
intarzierilor a acumulat 515 ani costurile ridicandu-se cu 53% peste buget.
Protectionismul Indian s-a materializat in interzicerea de catre govern a mai mult
de 300 de categorii de importuri, majoritatea fiind bunuri de larg consum.
Alte bunuri au fost sever restrictionate prin impunerea unor cote de import ridicate si a
celor mai mari taxe din lume, care depasesc in medie 130%.
Cei care nu erau intimidati de taxele mari se loveau de o alta problema, si anume de
Sistemul Licentelor de Import.Toate importurile cereau o anumita licenta, dar pe langa
faptul ca se eliberau doar in cazul anumitor bunuri considerate “esentiale” si a caror
productie nu se putea realize in tara, eliberarea lor dura mai bine de 5 ani, fapt ce s-a si
intamplat in mii de cazuri.
Controlul schimbului valutar i-a marginalizat si mai mult pe indieni, incepand cu
anii 50, cetatenilor li se percepea un impozit de 15% la fiecare schimb valutar cu alte
tari.Birocratii erau cei imputerniciti legal pentru a schimba rupia pe o alta moneda.
Pe de-o parte acestia mentineau rupia la o rata de schimb ridicata artificial, pentru a
incuraja exporturile si pentru a-i motiva pe producatorii autohtoni iar pe de alta parte
investitorii straini erau indepartati tocmai prin acest control al schimbului valutar.
O alta problema o constituie interventia majora a statului in ceea ce priveste noii
investitori sau intreprinzatori. Pentru a deschide o firma industriala sau pentru a o extinde
este cerut acordul explicit al guvernului.Acesta hotaraste locul, capitalul, politicile urmate
si pentru ca un produs sa ajunga din faza de concept in cea de productie, jumatate din
acest timp find petrecut pentru a satisface regulile guvernului.
 Protectionismul a distrus , deasemenea, si industria textilelor, cea in care forta de
munca ieftina a Indiei ii oferea un avantaj competitive semnificativ. In anii ‘50, oficialii
au inceput promovarea hainelor lucrate manual, care, in ciuda costului ridicat, proliferau
in interiorul granitelor inchise ale Indiei. Un deceniu mai tarziu , India raspundea de mai
bine de jumatate din textilele exportate atat in tarile dezvoltate cat si in cele
industrializate. In 1980 ,neatinsa in spatele granitelor inchise, India a ratat boom-ul global
in ceea ce priveste fibrele sintetice iar exporturile Indiei scazand considerabil ,cu 80 de
procente , ajungand astfel la 9%.
Protectionismul Indian nu se reduce numai la restrictionarea importurilor ci si la
un standard de viata scazut.
Prea saraci ca sa plateasca impozitul pe venit indienii au fost loviti din plin de
impozitele indirecte ce se gaseau in preturile ridicate practicare de producatorii autohtoni.
Aceste preturi rezultau din interdictiile si taxele mari practicate la importuri. De exemplu
un frigider avea un adios de 250% in timp ce pentru zahar indienii plateau mai mult de
328%.Restrictiile reprezentau deasemenea o amenintare pentru sanatatea publica, astfel
ca de exemplu penicilina produsa in tara costa cu 1.25% mai mult decat daca s-ar fi
importat.
Industria autovehiculelor a fost si ea afectata, astfel clientul asteptand si 7 ani
pentru a primi masina comandata. Datorita acestor restrictii si reguli coruptia a inflorit ,
incurajand birocratii sa ceara mita.
In anii ’80 era tot mai raspandita recunoasterea faptului ca politica Indiei era
responsabila de mizeria cronica a poporului. Liberalizarea a inceput sa se produca incet,
deoarece interesele politice erau sa apere intr-un mod agresiv privilegiile protectioniste.

Protectionismul Indian, practicat intre 1950-1980 a avut efecte daunatoare atat

pentru economie cat si pentru populatie , destabilizand astfel intregul sistem economic.
Atat interzicerea importurilor cat si impunerea unor taxe foarte ridicate la import au
eliminate intr-o mare masura concurenta din afara incurajand producatorii sa-si impuna
propriile preturi chiar daca acestea erau de 3 ori mai mari decat daca aceleasi bunuri ar fi
fost importate.
Birocratia excesiva, impunerea nenumaratelor reguli de catre guvern, controlul
schimburilor valutare au indepartat investitorii straini pierzand astfel contractul cu pietele
exterioare ceea ce se si dorea.
Chiar daca dupa anii ’90 economia Indiei incepe usor sa se liberalizeze inca mai
exista practici protectioniste ce influenteaza negative economia tarii.

 Japonia

 Unii americani sunt de parere ca Japonia este o tara care s-a dezvoltat si a devenit
prospera datorita protectiei comerciale si a subventionarii industriilor. Dar, de
fapt, masurile economice combinate aplicate de Guvernul japonez au dus la
rezultate combinate, diferite.
 Sectoarele care s-au descurcat cel mai bine sunt cele care au fost scutite de
protectia, directivele sau implicarea guvernului
 Industriile cele mai subventionate si protejate au decazut, cotele lor de piata si
numarul angajatilor a scazut. Au devenit o povara cronica pentru consumatorii si
platitorii de taxe japonezi.

 Culturi deformate: la inceputul anilor ’20, 90% din orezul Japoniei era importat;
apoi au fost adoptate tarife ridicate in 1930, care s-au mentinut pana astazi. Mai
mult, Guvernul le-a garantat fermierilor ca vor primi un pret minim pentru orez,
superior celui de pe piata mondiala (promisiune ce nu avea fundament).
 In 1952 a fost limitata suprafata de pamant arabil pe care o familie o putea detine,
agricultura ramanea in continuare cel mai restrictionat sector, desi fermierul
japonez de rand ajunsese sa depinda in proportie de doar 6% din venitul total de
culturile de orez; protectionismul in domeniul orezului devenise de neatins din
punct de vedere politic.
 Aceste masuri au influentat negativ agricultura, ducand la scaderea populatiei
fermiere de la 30 milioane la 20 milioane in doar cativa ani, in ciuda acestui
protectionism accentuat care dorea sa aiba efecte benefice.

 Reglementarea comertului retail prin ingreunarea dezvoltarii lanturilor de

magazine a dus la degradarea lantului de distributie (care a devenit ineficient),
cresterea preturilor si afectarea consumatorilor, care nu se mai puteau bucura de
magazinele straine de tip outlet, care ofereau preturi mai mici.
 Guvernul japonez a combinat restrictiile in ceea ce priveste comertul, cu cele
privind accesul special la valuta straina si subventiile, in incercarea de a ajuta
sectoarele privilegiate ale economiei. In fiecare din cazuri, aceste eforturi au fost
ineficiente si foarte rar au prevenit declinul acestor domenii.
 Exemple: industria fierului, a carbunelui, soselele, industria constructoare de
nave, a aluminiului, industria petrochimica, finantele.
 Prin oferirea de subventii si promovarea restrictiilor la import, Guvernul japonez a
intarziat tranzitia de la industriile in decadere la cele noi, tinere. Un important
numar de oameni, bunuri si resurse de capital au ramas atrase in aceste industrii in
declin mai mult decat s-ar fi intamplat intr-o economie deschisa (este
binecunoscut faptul ca, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, Japonia a adoptat
timp de multi ani o politica de izolare fata de exterior); ca si consecinta, mai
putine locuri de munca au fost create.

 Economia Japoniei a cunoscut un boom in anii 1980, marindu-si participarea in

pietele SUA, Europei si Asiei, cand liberalizarea comertului si investitiilor s-au
sincronizat. Taxele comerciale au fost reduse (sub nivelul celor din SUA),
barierele care limitau cantitatile importate – diminuate sau eliminate. Companiile
japoneze au castigat acces mai usor la capital, in termeni mai flexibili si, deseori
cu costuri mai mici. Certificarile si procedurile standard au fost simplificate.
Japonia a evoluat mult, insa procesul este inca dureros de lent.
 Concluzii:

Dupa cum au bine demonstrat-o esecurile Argentinei, Indiei, Europei şi Japoniei,

protectionismul extinde problemele de la furnizori la consumatori. Protectionismul
submineaza competitivitatea companiilor ale caror nevoi nu sunt indeplinite de catre
furnizorii interni. Şi, desigur, protectionismul saraceste milioane de oameni.
Calea de a preveni raspandirea problemelor furnizorilor in intreaga economie este de
a deschide pietele, eliberand consumatorii sa isi satisfacă nevoile de consum din
străinătate. Comerţul liber înseamnă că, atunci când taxele, reglementarile, inflaţia,
precum şi alte politici guvernamentale nefavorabile submineaza capacitatea furnizorilor
interni de a oferi ceea ce au nevoie consumatorii, acestia isi pot proteja în continuare
interesele vitale. Cum le poate fi negat în mod legitim acest drept?