1.

Fenomene si procese economice

Fenomenele economice pot fi analizate atât din perspectivă generală, mondială sau
naţională cât şi din perspectiva entităţilor economice mai mici (gospodării ale populaţiei,
întreprinderi şi componente ale acestora, mergând până la locul de muncă). Aceste două
posibile abordări au condus la împărţirea ştiinţei economice în două mari categorii: economia
generală (sau naţională) şi economia întreprinderii (unităţilor economice).

Economia generală (sau naţională – după unele accepţiuni destul de frecvent utilizate)
cercetează cu precădere procesele şi cauzalităţile economice generale din perspectiva
mondială, internaţională sau naţională. Ea explică esenţa, structurile şi procesele economiei.
În cadrul economiei generale se face distincţia între microeconomie şi macroeconomie -
microeconomia fiind diferită de economia întreprinderii.
Economia întreprinderii este orientată spre unităţile economice. Ea abordează
procesele şi structurile economice concrete cu manifestarea lor reală şi din perspectivă
microeconomică.
Oamenii care „ştiu cum“ se află într-o situaţie favorabilă pentru obţinerea veniturilor, a
bunurilor şi serviciilor, sunt expuşi unor riscuri mai mici de nerealizare a scopurilor.
Economia întreprinderii poate fi definită ca un sistem de cercetare şi învăţare prin care se
urmăreşte reducerea riscului de dobândire a veniturilor de către persoane şi grupurile de
persoane în cadrul unor comunităţi.
Economia întreprinderii studiază sub aspect structural şi funcţional dacă, în ce măsură
şi cum pot obţine organizaţiile venituri şi le pot utiliza raţional
Rolul economiei întreprinderii pentru unităţile economice poate fi comparat cu cel al
psihologiei şi medicinii pentru oameni. Importanţa aplicării ştiinţei economiei întreprinderii
este demonstrată de diferenţele între dezvoltarea unităţilor economice din ţările avansate şi
dificultăţile unităţilor economice din ţările în care economia întreprinderii abia îşi face loc în
cadrul preocupărilor ştiinţifice. Prosperitatea naţiunilor este legată de profitabilitatea
întreprinderilor şi de aplicarea instrumentarului ştiinţific la acest nivel.
Economia întreprinderii se împarte în economia generală a întreprinderii (sau bazele
economiei întreprinderii) şi domeniile funcţionale şi instituţionale ale economiei
întreprinderii.
- Economia generală a întreprinderii (sau bazele economiei întreprinderii)
- Domeniile funcţionale. Domeniile instituţionale.

O structură devenită de referinţă a tratatelor de economia întreprinderii include următoarele

teme:
 obiectul, metoda şi istoria economiei întreprinderii
 tipologia întreprinderilor
 obiectivele întreprinderii
 conducerea întreprinderii
 organizarea întreprinderii
 circuitul productiv al întreprinderii
 factorii de producţie
 personalul întreprinderii
 aprovizionarea întreprinderii şi gestiunea stocurilor
 organizarea şi planificarea producţiei şi prestărilor
  desfacerea şi marketingul
 finanţarea întreprinderii şi investiţiile
 costurile şi indicatorii de eficienţă
 contabilitatea şi bilanţul întreprinderii
 impozitarea şi taxele
 riscurile şi asigurarea
 relaţiile întreprinderii cu mediul
 strategia întreprinderii.

Întreprinderea este cea mai evoluată soluţie socio-tehnică dezvoltată până în prezent prin
care oamenii obţin mijloacele de subzistenţă. Ea este rezultatul procesului de adâncire a
diviziunii muncii şi schimbului pe pieţe, fiind soluţia alternativă la autoconsum.
Întreprinderea se defineşte ca o îmbinare de resurse (idei, credibilitate, bani, management,
energie, informaţii, bunuri materiale, organizare, mărci de produse etc.) prin care oamenii
produc bunuri si servicii ce vor fi vândute pe pieţe la un preţ suficient ca să asigure
remunerarea corectă a tuturor celor (proprietarii, salariaţii, statul, băncile) care contribuie la
funcţionarea ei.

Activitatea economica - activitate umana prin excelenta este un proces fundamental si

complex, care cuprinde totalitatea actelor si faptelor privitoare la producerea, distribuirea,
circulatia si consumul bunurilor materiale si serviciilor.
Fenomenul economic, este manifestarea exterioara a esentei, latura a proceselor
economice, care se pot constata de oameni pe cale empirica. In raport cu esenta, fenomenele
economice sunt mai bogate in amanunte; ele includ elemente individuale, exterioare si
vremelnice ale proceselor economice, care pot fi percepute in mod nemijlocit.
Procesul economic exprima transformarile succesive cantitative si calitative intervenite in
starea activitatii economice; ele evidentiaza desfasurarea in timp si spatiu a unui fenomen
economic. Procesele economice cuprind un ansamblu de acte si activitati specifice vietii
economice.
Procesele economice cuprind o serie de operatiuni care privesc:
1.Productia, consumul, exportul, impozitul;
2. Operatiuni de reparatii (salariu, impozite, rente);
3. Operatiuni financiare (credite, operatiuni bursiere).
Legile economice sunt raporturile generale, esentiale si relativ stabile dintre
fenomenele si procesele economice. Cele mai multe dintre aceste raporturi sunt de
cauzabilitate; altele exprima functionabilitatea sistemelor economice, iar altele sunt raporturi
de interdependenta si variatie reciproca a fenomenelor.
Sistem real economia reprezinta ansamblul activitatilor social-umane prin care se
asigura producerea, repartitia, schimbul si consumul de bunuri materiale si servicii.
Procesele economice de baza din cadrul activitatii economice sunt: productia,
repartitia, schimbul si consumul.
a)     Productia reprezinta ansamblul operatiunilor si activitatilor prin care oamenii
creeaza bunuri materiale necesare satisfacerii nevoilor economico-sociale. Ea
implica utilizarea si interactiunea factorilor de productie (munca, natura si
capitalul) si se concentreaza in realizarea de bunuri materiale si servicii;
b)     Repartitia cuprinde operatiunile de distribuire si redistribuire a rezultatelor
activitatii de productie, prin care se formeaza veniturile in societate. O categorie
aparte a acestora o constituie operatiunile financiare, prin care se constituie si se
utilizeaza resursele banesti din economie;
 c)     Schimbul asigura ca si repartitia, legatura dintre productie si consum si
reprezinta totalitatea activitatilor sau operatiunilor economice prin care bunurile
economice trec de la producator la consumator, de la o persoana la alta, prin
vanzare-cumparare, pe plan intern sau extern;
d)     Consumul este procesul de utilizare a bunurilor produse, prin care se asigura
satisfacerea nevoilor materiale, spirituale si sociale.
Sistemul economic reprezinta un ansamblu complex si coerent de structuri economice,
sociale, de institutii si mecanisme, prin care se realizeaza productia, repartitia, schimbul si
consumul de bunuri si se solutioneaza tensiunea dintre nevoile nelimitate si in continua
diversificare, pe de o parte, si resursele limitate, pe de alta parte.
Economia naturala (casnica), reprezinta forma de organizare si desfasurare a activitatii
economice, in care nevoile de consum sunt satisfacute din rezultatele propriei activitati, fara a
se apela la schimb.
Economia de schimb este acea forma de organizare a activitatii economice, in care
gospodariile si atelierele ca agenti economici produc bunuri, in principal in vederea vanzarii,
obtinand in schimbul lor alte bunuri necesare satisfacerii propriilor trebuinte.
Economia de schimb a aparut inca din Antichitate, pe baza unor conditii istorice
obiective si anume:
a)     Diviziunea sociala a muncii, adica specializarea agentilor economici pe diferite
activitati independente (agricultura, industrie, comert, constructii, transporturi
etc.), din care se obtin bunuri de anumit fel. Diviziunea sociala a muncii este
premisa si totodata conditia fundamentala pentru existenta economiei de schimb.
b)     Autonomia (independenta producatorilor) care se intemeiaza pe o anumita forma
de proprietate si in primul rand pe proprietate particulara, care da dreptul agentilor
economici sa-si instraineze bunurile produse pe principii economice, adica contra
altor bunuri, bunuri care in acest fel dobandesc calitatea de marfa.
Marfa este un produs al muncii omenesti, care satisface o trebuinta si care este
destinat schimbului prin vanzare-cumparare.
Economia de piata este o forma moderna a activitatii economice, in cadrul careia
oamenii actioneaza in mod liber, autonom si eficient in concordanta cu regulile economice ale
pietei, fapt ce face posibila valorificarea eficienta a resurselor existente pentru satisfacerea
nevoilor nelimitate ale oamenilor.
Principalele trasaturi ale economiei de piata sunt urmatoarele:
a)     Piata este centrul vital al economiei si imbraca forme multiple, prin intermediul
ei realizandu-se legaturile esentiale dintre productie si consum si agentii
economici;
b)     Pluralismul agentilor economici si al centrelor de decizie economica, bazat pe
dominatia proprietatii private asupra resurselor, avutiei si capitalului;
c)     Libertatea de decizie si de actiune a agentilor economici, impreuna cu raspnderea
acestora pentru consecintele deciziilor adoptate. Alocarea resurselor este rezultatul
a milioane de decizii independente, luate de producatori si consumatori, conform
intereselor si obiectivelor lor;
d)     Este o economie concurentiala, in care confruntarea agentilor economici pe piata,
face posibila actiunea neingradita a cererii si ofertei, determinand progresul
economico-social;
e)     Preturile bunurilor economice se stabilesc in mod liber, prin confruntarea cererii
cu oferta, fara interventia administrativa a statului si prin inlaturarea politicilor
monopoliste;
 f)      Mobilul principal al activitatii intreprinderii il constituie profitul, al carei
obtinere il constituie motivatia participarii salariatilor si intreprinderilor la
activitatea economica;
g)     Existenta unui sistem monetar, bancar si valutar dezvoltat si stabil, menit sa
asigure buna functionare a economiei si alocarea eficienta a resurselor;
h)     Existenta statului democratic care vegheaza aplicarea legilor pietei si
functionarea normala a mecanismelor economiei de piata.
Economia mixta un asemenea tip de economie imbina diferitele forme de proprietate
in care domina proprietatea privata, dar pot avea o pondere importanta si alte forme de
proprietate, iar orientarea agentilor economici se face prin mecanismele pietei si deciziile
agentilor economici fara a neglija rolul important pe care il are statul indeosebi in domeniul
repartitiei si a macrostabilizarii.
Tranzitia la economia de piata problema tranzitiei s-a pus inainte de toate pentru
fostele tari socialiste din Europa Centrala si de Sud-Est si apoi pentru cele din fosta Uniune
Sovietica. Desi situatia celor peste 20 de tari diferea mult atat in privinta nivelului de
dezvoltare economica cat si a conditiilor economice, sociale si politice, problemele economice
majore ale procesului de tranzitie erau asemanatoare, putand fi grupate in patru pachete si
anume:
a)     Liberalizarea economica, prin desfiintarea controlului asupra productiei si
preturilor;
b)     Demonopolizarea si privatizarea, astfel incat sa fie incurajata concurenta si
dezvoltata proprietatea particulara;
c)     Reforma economica si restructurarea mecanismelor financiare, bancare si de
credit, valutare si de comert intern si extern;
d)     Stabilizarea macroeconomica prin controlarea inflatiei.
Obiectivul fundamental al tranzitiei si al transformarilor implicate de aceasta il
constituie edificarea unei economii moderne si functionale de piata care sa permita cresterea
avutiei nationale si conditii mai bune pentru ridicarea nivelului de viata al populatiei, precum
si pentru apropierea de Uniunea Europeana.