CRISTIAN IONESCU

DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII

POLITICE II
-Manual de studiu individual-

1
2
 CRISTIAN IONESCU

DREPT CONSTITUŢIONAL
ŞI INSTITUŢII POLITICE II
-Manual de studiu individual-

3
Copyright © 2012, Editura Pro Universitaria

Toate drepturile asupra prezentei ediţii aparţin

Editurii Pro Universitaria

Nicio parte din acest volum nu poate fi copiată fără acordul scris al Editurii
Pro Universitaria

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

4
 CUPRINS

SISTEMUL CONSTITUŢIONAL ROMÂNESC .................................................................. 7

CARACTERELE ŞI ATRIBUTELE STATULUI ROMÂN .............................................. 7
CARA CTERELE STATULUI ROMÂN ...................................................................... 7
PUTEREA SUVERANĂ A POPORULUI ........................................................................ 9
CETĂŢENIA ROMÂNĂ .................................................................................................. 9
Desfacerea adopţiunii ............................................................................................ 13
Pierderea cetăţeniei.......................................................................................................... 15
Retragerea cetăţeniei ........................................................................................................... 15
Aprobarea renunţării la cetăţenie ......................................................................................... 15
Dovada cetăţeniei române................................................................................................ 16
PARLAMENTUL ROMÂNIEI .......................................................................................... 17
ORGANIZAREA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI .......................................................... 17
1. Validarea mandatelor de deputat şi de senator.............................................................. 17
2. Configuraţia politică a Camerei Deputaţilor şi Senatului .............................................. 18
3. Alegerea Birourilor Permanente................................................................................... 20
4. Comisiile parlamentare ................................................................................................ 22
Natura juridică a comisiilor parlamentare .............................................. 22
Comisiile perm anente ..................................................................................... 23
Comisiile speciale ............................................................................................ 24
Comisiile de anchetă ...................................................................................... 25
FUNCŢIONAREA PARLAMENTULUI ............................................................................ 25
1. Legislatura Parlamentului ............................................................................................ 25
2. Sesiunile Camerei Deputaţilor şi Senatului .................................................................. 26
Sesiunea extraordinară............................................................................................ 28
Convocarea Parlamentului de drept ................................................................... 29
1. Şedinţele Camerei Deputaţilor şi Senatului .................................................................. 29
FUNCŢIILE PARLAMENTULUI ...................................................................................... 32
Consideraţii generale privind funcţiile parlamentului........................................................... 32
1. Funcţia legislativă........................................................................................................ 32
2. Funcţia de informare.................................................................................................... 35
3. Funcţia de control parlamentar..................................................................................... 36
ACTELE PARLAMENTULUI ROMÂNIEI ....................................................................... 40
1. Consideraţii generale. Categorii de acte ....................................................................... 40
2. Conceptul de lege şi categoriile de legi ........................................................................ 41
3. Conceptul de hotărâre. Categoriile de hotărâri.............................................................. 42
4. Conceptul de moţiune. Categorii de moţiuni ................................................................ 42
5. Actele politice ale Parlamentului României.................................................................. 43
STATUTUL DEPUTAŢILOR ŞI SENATORILOR ............................................................ 44
1. Natura juridică a mandatului parlamentar..................................................................... 44
2. Durata mandatului parlamentar .................................................................................... 46
3. Protecţia constituţională şi regulamentară .................................................................... 46
a mandatului parlamentar................................................................................................. 46
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI............................................................................................ 48
Alegerea Preşedintelui României ..................................................................................... 49
Durata mandatului prezidenţial ........................................................................................ 50

5
 Incompatibilitatea funcţiei prezidenţiale cu orice ............................................................. 50
altă funcţie publică şi privată ........................................................................................... 50
Regimul imunităţilor prezidenţiale................................................................................... 50
Răspunderea politică şi penală a Preşedintelui României ................................................. 51
Atribuţiile Preşedintelui României................................................................................... 52
Actele Preşedintelui României......................................................................................... 54
ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA CURŢII CONSTITUŢIONALE .......................... 54
Locul şi rolul Curţii Constituţionale................................................................................. 54
Organizarea Curţii Constituţionale................................................................................... 56
Competenţa Curţii Constituţionale................................................................................... 57
Alte atribuţii ale Curţii Constituţionale ................................................................................ 61
Actele Curţii Constituţionale ........................................................................................... 62

6
 DREPT CONSTITUȚIONAL ȘI INSTITUȚII
POLITICE II

SISTEMUL CONSTITUŢIONAL ROMÂNESC

Tema 1:

CARACTERELE ŞI ATRIBUTELE STATULUI ROMÂN

CARACTE RELE S T ATULUI ROMÂN

Caracter al statului – o trăsătură definitorie

a statului în cauză, ce îi conferă acestuia o
individualitate proprie, graţie căreia se deosebeşte
de un alt stat. Caracterele statului se formează o
dată cu apariţia acestuia. Caracterele statului sunt
forme exterioare ce diferă de la un stat la altul, la
state diferite pot fi întâlnite aceleaşi caractere.
Sunt caractere ale statului rom ân:
- caracterul naţional;
- caracterul suveran;
- caracterul independent;
- caracterul unitar;
- caracterul indivizibil.

Atribut al statului – o însuşire esenţială sau

proprietate a statului nostru într-o anumită etapă a
evoluţiei acestuia. Spre deosebire de caracterele
statului, atributele sale nu au caracter de
permanenţă.
STAT NAŢIONA L - Rom ânia este un stat
naţional de la Unirea celor două Principate
româneşti la 24 ianuarie 1859, poporul rom ân fiind
majoritar în proporţie covârşitoare faţă de
minorităţi naţionale, aşezate în diferite perioade
istorice pe teritoriul ţării.
CARA CTERUL UNITAR – al statului român
sem nifică f aptul că acesta este organizat ca o
singură unitate sau ca o unică form aţiune statală
in cadrul căreia s-a instituit o singură ordine
juridică bazată pe o unică constituţie. Caracterul
unitar nu împiedică organizarea teritoriului în
unităţi administrativ-teritoriale. Agenţii locali
(prefecţii) sunt numiţi de Guvern. Guvernul
numeşte câte un prefect în fiecare judeţ şi în
municipiul Bucureşti.
STATUL INDIVIZIBIL – Rom ânia nu este
numai un stat unitar, ci şi indivizibil. Caracterul

7
indivizibil ar indica faptul ca statul nu ar putea fi
împărţit în mai multe unităţi statale şi transformat
în stat federal.
STAT SUVE RAN SI INDEPENDENT -
suveranitatea reprezintă acea calitate a puterii de
stat în tem eiul căreia această putere are vocaţia
de a adopta orice decizie politică, juridică,
economică, militară. S uveranitatea unui stat apare
ca unitate a două componente: supremaţia puterii
în interiorul statului şi independenţa acestuia în
raport cu alte puteri. În interiorul statului puterea
se exercită de autorităţile publice expres învestite
prin Constituţie: Parlam ent, Preşedintele
României, Guvernul şi instanţele judecătoreşti.

Form a de guvernământ

Opţiunea pentru o form ă de guvernământ

este o opţiune politică, dar se bazează pe un
raţionament juridic de natură constituţională.
Republica a intrat în conştiinţa mai multor
generaţii. Republica populară şi apoi socialistă au
fost asociate patru decenii cu un regim politic
totalitar. Şi în alte ţări europene monarhia a fost
înlăturată prin forţă (Franţa, P ortugalia, S pania,
Bulgaria). Este greu de presupus că în prezent un
partid politic sau o coaliţie de partide cu concepţii
monarhiste s-ar putea impune.
Atribute şi valori supreme ale statului
român:
Statul de drept – conceptul statului de drept
s-a conturat printr-un lung proces istoric de
interferenţă a diferitelor teorii privind raporturile
între puterea de stat, societate, individ.
Caracteristici ale statului de drept :
• regim ul constituţional;
• legitimitatea populară a autorităţilor
publice;
• egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa
legii şi a autorităţilor publice;
• neretroactivitatea legii.

STAT DEMOCRATIC – conceptul de stat

democratic este un concept relativ recent form ulat
în doctrina şi practica constituţională. Instituţia
juridică a statului democratic este consacrată prin
mai multe texte constituţionale. Conform art.2
alin.2 din legea fundamentală, „suveranitatea
naţională aparţine poporului român, care o

8
exercită prin organele sale reprezentative şi prin
referendum”.
STAT SOCIAL – caracterul sau atributul
„social” pune în evidenţă rolul statului de garant al
„binelui social general”. Concepţia despre statul
de drept reclam ă un echilibru între intervenţia
statului în viaţa social-econom ică şi principiile
democratice liberale. Statul nu poate avea un rol
pasiv faţă de com petiţia economică liberală,
caracteristică liberalismului care poate duce
inevitabil la uriaşe departajări sociale pe criterii de
avere.
Omul–cetăţean (zo on politicon) - omul este
privit într-o dublă ipostază: ca fiinţă um ană şi ca
fiinţă politică (cetăţean).
Cetăţenii sunt ocrotiţi de stat fără nici o
discriminare. Drepturile lor sunt garantate şi
apărate. Statul asigură respectarea demnităţii
umane sub toate aspectele ce ţin de progresul
social general.

PUTEREA SUVERANĂ A POPORULUI

Caracterele puterii suverane sunt:

- inalienabilitatea;
- indivizibilitatea;
- imprescriptibilitatea;
- deplinătatea;
- unitatea.
Caracterul inalienabil al suveranităţii arată
că aceasta nu poate fi înstrăinată.

Indivizibilitatea relevă că suveranitatea nu

poate fi divizată în cotă-parte.
Caracterul im prescriptibil relevă că
suveranitatea există atâta timp cât există naţiunea
respectivă.
Deplinătatea exprimă faptul că
suveranitatea nu poate fi ţărm urită, limitată
arbitrar.
Unitatea decurge din însăşi sinteza
calitativă şi integratoare a cotelor–părţi de
suveranitate ale fiecărui individ.

Tema 3:
CETĂŢENIA ROMÂNĂ

9
 1. Noţiunea de cetăţenie

Populaţia, fiind unul dintre elem entele

constitutive ale statului, analiza raporturilor
existente între stat şi aceasta apare justificată.
Populaţia unui stat se prezintă ca o entitate
eteroclită sub aspectul specificului raporturilor
politice şi juridice pe care le are fiecare membru al
populaţiei cu statul pe teritoriul căruia trăieşt e
populaţia respectivă. Populaţia unui stat este
formată din cetăţenii acestuia, la care se adaugă
străinii şi, după caz, apatrizii.
Elementele organice al naţiunii reflectate în
conştiinţa naţională - limba comună, tradiţiile,
cultura comună, religia, specificul vieţii sociale,
economice şi politice formează fondul conceptual
şi operaţional al ideologiei naţionale.
Pe lângă ideologia naţională se formează,
indiferent de raportul dintre naţiune şi minorităţile
naţionale, o ideologie a acestora, care va
încorpora şi valorifica sistem ul lor axiologic (lim ba
maternă, folclor şi tradiţii artistice specifice,
cultură).
Este o cerinţă fundam entală a democraţiei
constituţionale, a statului de drept, ca statul să se
manifeste - în cadrul raporturilor de cetăţenie - în
acelaşi fel faţă de toţi cetăţenii săi, fără nici o
discriminare, fără a acorda unora privilegii în
dezavantajul altora.
Legătura internă dintre stat şi întreaga
populaţie care vieţuieşte pe teritoriul său -
indiferent de naţionalitate - stă la baza drepturilor
şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, dar şi
la baza îndatoririlor lor faţă de stat şi poartă
numele de cetăţenie.
Ca instituţie juridică, cetăţenia este
ansamblul de norme juridice care reglementează
modul de dobândire sau de pierdere a calităţii de
cetăţean, adică raporturile sociale de cetăţenie.
Cât priveşte aprecierea cetăţeniei ca o condiţie
juridică sau statut al individului exprim ată prin
drepturi şi îndatoririle sale individuale, aceasta
izvorăşte din drepturile subiective garantate de
stat prin Constituţie, propriilor cetăţeni şi nu ca
statut al unor indivizi.
Statutul juridic al individului este garantat
atât de drepturile subiective recunoscute şi
garantate de Constituţie, cât şi de calitatea sa de
cetăţean al unui stat, în virtutea căruia el

10
dobândeşte drepturile respective şi îşi asumă
anumite îndatoriri.
Cetăţenia acordă dreptul unei persoane
fizice, membru al populaţiei care locuieşte într-un
anumit stat, să se manifeste politic, adică să
voteze şi să fie ales în organe reprezentative ale
puterii sau ale administraţiei publice, sau să ocupe
înalte funcţii şi demnităţi publice în aparatul de
guvernământ.
Cetăţenia este definită ca fiind
apartenenţa politică şi juridică a unei persoane
la un anumit stat.
Apartenenţa unei persoane la un anumit
stat nu exprimă o legătură unilaterală, ci una
reciprocă între cele două entităţi. Nu numai
cetăţeanul este legat de stat, ci şi statul este legat
de cetăţean.
Apartenenţa nu exprim ă un simplu raport de
subordonare a cetăţeanului faţă de stat sau, cu
alte cuvinte, un raport de dominaţie exercitat de
stat asupra unei persoane. Acest raport există,
indiferent de calitatea persoanei care locuieşte
într-un anumit stat şi asupra căreia se exercită
prerogativele de comandă.
Cetăţenia română exprim ă legătura
principală şi statornică între statul român şi o
persoană fizică, în baza căreia aceasta participă
la diferite proceduri legale prin care se exprimă
voinţa suverană a poporului şi beneficiază de
drepturile şi libertăţile fundamentale pe care i le
garantează statul, care, în acelaşi timp, îi im pune
anumite îndatoriri fundamentale.

2. Natura juridică a cetăţeniei

Cetăţenia este un elem ent, o parte
com ponentă a capacităţii juridice. Persoana
fizică/cetăţean poate fi subiect al tuturor
raporturilor juridice de cetăţenie, adică al acelor
raporturi juridice al căror conţinut îl formează
drepturile şi libertăţile fundamentale ale
cetăţenilor.
Apartenenţa unei persoane la un anumit
stat poate avea mai m ulte cauze: naşterea,
adopţiunea, repatrierea, autorizarea cererii
adresate autorităţilor statale competente de către
o persoană fizică.
Izvorul juridic al cetăţeniei este fie faptul

11
natural al naşterii, căreia legiuitorul îi
predetermină efecte juridice în ceea ce priveşte
raporturile de cetăţenie între cel născut şi stat, fie
faptul juridic al adopţiunii sau repatrierii unei
persoane ori acordarea cetăţeniei la cerere.

3. Principiile generale ale cetăţeniei române

Ele stabilesc cadrul juridic general de

dobândire şi de exercitare a calităţii de cetăţean
român de către o persoană fizică. Decurg atât din
Constituţie cât şi din alte legi, în primul rând din
Legea cetăţeniei române.
Principiile generale ale cetăţeniei române:
• egalitatea cetăţenilor români fără
deosebire de rasă, naţionalitate, origine
etnică, apartenenţă politică, avere sau
origine socială (art.4 alin.2 din
Constituţie).
• cetăţenia se dobândeşte pe baza
principiului ius sangvinis; dobândeşte
autom at cetăţenia română indiferent de
locul naşterii sale, copilul ai cărui
părinţi, sau num ai unul dintre ei, este
cetăţean rom ân.
• stabilirea modului de dobândire a
cetăţeniei, ca şi drepturile şi îndatoririle
fundam entale ale cetăţenilor, reprezintă
un atribut inerent, exclusiv şi suveran al
statului.
• cetăţenii români au de regulă o singură
cetăţenie dar, potrivit legii rom âne, pot
dobândi o a doua cetăţenie.
• căsătoria nu poate produce efecte
juridice asupra cetăţeniei soţilor iar
schim barea cetăţeniei unuia dintre soţi
nu produce efecte asupra cetăţeniei
celuilalt soţ.
• cetăţenia română nu poate fi retrasă
aceluia care a dobândit-o prin naştere.

4. Dobândirea cetăţeniei române

Modul de dobândire a cetăţeniei se face
conform principiului ius sangvinis, iar în stabilirea
cetăţeniei române a unei persoane primează

12
legătura de sânge a acestuia cu părinţii săi. Dacă
aceştia au cetăţenia rom ână, automat persoana
respectivă va dobândi la naştere cetăţenia
română.
Art.5 din Legea cetăţeniei române: „Copiii
născuţi pe teritoriul României din părinţi cetăţeni
români, sunt cetăţeni români”. Au calitatea de
cetăţean român cei care s-au născut pe teritoriul
statului rom ân, chiar dacă num ai unul dintre
părinţi este cetăţean român, precum şi cei care s-
au născut în străinătate şi ambii părinţi sau numai
unul dintre ei are cetăţenie rom ână.
Legea cetăţeniei stabileşte şi o prezum pţie
de cetăţenie rom ână, precizând că minorul găsit
pe teritoriul statului român este cetăţean român,
dacă nici unul dintre părinţi nu este cunoscut.
Alte moduri de dobândire a cetăţeniei
române:
• adopţiunea;
• repatrierea;
• acordarea acesteia la cerere.

Adopţiunea

Cetăţenia română se dobândeşte de către

minorul cetăţean străin sau fără cetăţenie, dacă
înfietorii săi sunt cetăţeni români, iar cel adoptat
nu a împlinit vârsta de 18 ani. Dacă numai unul
dintre înfietori este cetăţean român, cetăţenia
minorului adoptat va fi hotărâtă de com un acord,
de către înfietori. Dacă aceştia nu ajung la nici o
hotărâre comună, instanţa judecătorească
com petentă să încuviinţeze adopţiunea, va decide
asupra cetăţeniei înfiatului, ţinându-se cont de
interesele acestuia. Legea cetăţeniei prevede că
se cere şi consimţăm ântul minorului dacă acesta a
împlinit vârsta de 14 ani.
Declararea nulităţii sau anularii adopţiunii

Copilul adoptat este considerat că nu a fost

niciodată cetăţean român dacă la data declarării
sau anulării adopţiunii nu a îm plinit vârsta de 18
ani şi dacă are domiciliul în străinătate sau
părăseşte ţara pentru a domicilia în străinătate.

Desfacerea adopţiunii

Copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani,

13
pierde cetăţenia rom ână pe data desfacerii
acesteia, dacă minorul domiciliază în străinătate
sau dacă părăseşte ţara pentru a domicilia în
străinătate.
Persoana care a pierdut cetăţenia română o
poate redobândi prin efectul repatrierii, dacă îşi
exprim ă dorinţa în acest sens.
Redobândirea cetăţeniei de către unul
dintre soţi nu are nici o consecinţa asupra
cetăţeniei celuilalt soţ.
Cetăţenia română se poate acorda
cetăţeanului străin sau persoanei fără cetăţenie
care:
a. s-a născut şi domiciliază la data cererii pe
teritoriul Rom âniei, sau, deşi nu s-a născut
pe acest teritoriu, domiciliază pe teritoriul
statului român de cel puţin 7 ani sau, în
cazul în care este căsătorit cu un cetăţean
român, de cel puţin 3 ani;
b. dovedeşte prin atitudinea şi comportarea sa
ataşam ent faţă de statul şi poporul român;
c. a îm plinit vârsta de 18 ani;
d. are asigurate mijloace legale de existenţă;
e. este cunoscut cu o bună comportare şi nu a
fost condamnat în ţară sau în străinătate
pentru o infracţiune care îl face nedemn de a
fi cetăţean român;
f. cunoaşte limba română în suficientă măsură
pentru a se integra în viaţa socială.
Cetăţenia rom ână se poate acorda şi
persoanei care a avut această cetăţenie şi care
cere redobândirea ei, cu păstrarea domiciliului în
străinătate, dacă a împlinit vârsta de 18 ani, şi
dovedeşte prin comportarea şi atitudinea sa,
ataşam ent faţă de statul şi poporul român şi dacă
este cunoscută ca având o bună purtare şi nu a
fost condamnată în ţară sau în străinătate pentru o
infracţiune care o face nedemnă de a fi cetăţean
român.
Persoana m ajoră care redobândeşte
cetăţenia rom ână prin repatriere, precum şi soţul
acesteia, căruia cetăţenia i s-a acordat la cerere,
depune în termen de 6 luni în faţa autorităţilor
române competente, jurământul de credinţă faţă
de ţară.
Acelaşi jurământ este prestat şi de
cetăţeanul străin şi apatridul cărora li s-a acordat
cetăţenia română la cerere. În aceste cazuri,

14
calitatea de cetăţean român se dobândeşte pe
data prestării jurământului.

5. Pierderea cetăţeniei

A. Retragerea cetăţeniei

Cetăţenia română se poate retrage

persoanei care:
• aflată în străinătate, săvârşeşte fapte
deosebit de grave prin care vatămă
interesele statului român sau lezează
interesele României;
• aflată în străinătate, se înrolează în
forţele armate ale unui stat cu care
România a rupt relaţiile diplomatice sau
cu care este în stare de război;
• a obţinut cetăţenia română prin mijloace
frauduloase.
Potrivit Legii cetăţeniei rom âne, retragerea
acesteia nu produce efecte asupra cetăţeniei
soţului sau copiilor persoanei căreia i s-a retras
cetăţenia.

B. Apr obar ea renunţării la cetăţenie

Legea prevede că se poate aproba

renunţarea la cetăţenia română persoanei care a
împlinit vârsta de 18 ani şi care:
• nu este învinuită sau inculpată într-o
cauză penală sau nu are de exercitat o
pedeapsă penală;
• nu este urmărită pentru debite de
către stat, persoane fizice sau juridice
din ţară, sau având astfel de debite,
le achită ori prezintă garanţii
corespunzătoare achitării lor.
Pierderea cetăţeniei prin aprobarea
renunţării nu produce efecte juridice asupra
cetăţeniei soţului sau copiilor minori, dar în cazul
în care ambii părinţi obţin aprobarea renunţării la
cetăţenia română, iar copilul minor se află
împreună cu ei în străinătate sau părăseşte
împreună cu ei ţara, acesta pierde cetăţenia
română odată cu părinţii săi, iar dacă ei au pierdut
cetăţenia română la date diferite, minorul va
pierde cetăţenia română pe ultima dintre aceste
date.

15
 Copilul minor care, pentru a domicilia în
străinătate, părăseşte ţara după ce ambii părinţi
au pierdut cetăţenia rom ână, pierde cetăţenia
română pe data plecării sale din ţară. Există şi
alte cazuri de pierdere a cetăţeniei.
Copilul minor, cetăţean român, adoptat de
un cetăţean străin, poate pierde cetăţenia română
dacă înfietorii solicită aceasta în mod expres, iar
legea străină prevede dobândirea cetăţeniei
înfietorului de către cel adoptat.
În cazul declarării nulităţii sau anulării
adopţiunii, copilul care nu a împlinit vârsta de 18
ani este considerat că nu a pierdut niciodată
cetăţenia română.
Pierde cetăţenia română copilul găsit pe
teritoriul Rom âniei dacă, până la împlinirea vârstei
de 18 ani, i s-a stabilit filiaţia faţă de ambii părinţi,
iar aceştia sunt cetăţeni străini.
Cetăţenia română se pierde şi în cazul în
care filiaţia s-a stabilit numai faţă de un părinte
cetăţean străin, celălalt părinte rămânând
necunoscut.

6. Dovada cetăţeniei române

Se face, potrivit legii cetăţeniei române, cu

buletinul de identitate, cu paşaportul sau cu
certificatul constatator al acordării cetăţeniei
române.
Cetăţenia copilului până la vârsta de 14 ani
se dovedeşte cu certificatul său de naştere, însoţit
de B.I. sau paşaportul oricăruia dintre părinţii săi.
În cazul în care copilul este înscris în B.I.
sau în paşaportul unuia dintre părinţi, dovada
cetăţeniei se face cu oricare dintre aceste acte.
Dovada cetăţeniei copiilor găsiţi se face,
până la vârsta de 14 ani, cu certificatul de
naştere.

16
 PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Tema 1:

ORGANIZAREA PARLAMENTULUI
ROMÂNIEI
1. Validarea mandatelor de deputat şi de senator

Cele două Camere nou alese se întrunesc

la convocarea Preşedintelui României în cel mult
20 de zile de la alegeri. Convocarea Camerei
Deputaţilor şi Senatului se face prin decret
prezidenţial.
Până la constituirea organismelor de
conducere ale Camerelor (Biroul Permanent),
lucrările acestora sunt prezidate de cel mai în
vârstă deputat, respectiv senator, asistat de patru
secretari desemnaţi dintre cei mai tineri
parlamentari, m embri ai Cam erei Deputaţilor şi
Senatului.
Preşedintele de vârstă plus cei patru
senatori nu constituie un organism ca atare,
conducerea Camerei are un caracter provizoriu şi
un unic scop: buna desf ăşurare a procedurii de
validare a m andatelor.
Pentru validarea mandatelor, fiecare
Cameră alege în prim a sa şedinţă o comisie din
membri ai Camerei respective.
Comisia de validare îşi alege un preşedinte
şi doi vicepreşedinţi care alcătuiesc biroul
acesteia, după care se organizează în grupe de
lucru compuse din trei membri, cărora le sunt
repartizate dosarele primite de la Biroul Electoral
Central referitoare la alegerea deputaţilor şi
senatorilor.
Propunerile privind validarea sau
invalidarea sunt prezentate comisiei de biroul său
şi de grupele de lucru în termen de cel m ult trei
zile de la constituirea comisiei.
În termen de cel mult patru zile de la
constituire, fiecare comisie întocmeşte un raport în
care sunt nominalizaţi parlam entarii pentru care se
propune validarea sau nevalidarea mandatelor, cu
motivarea propunerilor de invalidare. Raportul
trebuie supus aprobării comisiei de validare.
Pentru aprobarea raportului este necesară

17
majoritatea voturilor membrilor comisiei.
Raportul comisiei de validare se prezintă
Camerei Deputaţilor şi Senatului. Validarea sau
nevalidarea mandatelor se face cu votul majorităţii
deputaţilor şi senatorilor prezenţi. Cam erele sunt
legal constituite după validarea a două treimi din
mandate. Invalidarea se propune pentru fraudă
electorală sau pentru nerespectarea condiţiilor
constituţionale şi legale privind alegerea.

2. Configuraţia politică a Camerei Deputaţilor şi Senatului

Configuraţia politică este exprimată de

grupurile parlamentare, care sunt structuri ale
Camerelor. Acestea se constituie în fiecare
Cameră prin asocierea a cel puţin zece deputaţi
sau şapte senatori care au candidat în alegeri pe
listele aceluiaşi partid sau ale aceleiaşi formaţiuni
politice. Parlam entarii care au refuzat să facă
parte din grupul parlam entar al partidului pe lista
căruia au candidat, sunt liberi să-şi desfăşoare
activitatea în afara grupurilor. Aceştia devin
„deputaţi sau senatori independenţi”.
Cu toate că organizarea deputaţilor şi
senatorilor în grupuri parlam entare nu este
obligatorie, ea reprezintă o cerinţă practică.
Potrivit Constituţiei, modul de organizare în
grupuri parlamentare este stabilit autonom de
către fiecare Cam eră prin regulament propriu.
Organizarea unui grup parlamentar într-o
Cameră este posibilă doar prin asocierea a cel
puţin zece deputaţi, respectiv şapte senatori.
Regulamentul Camerei Deputaţilor prevede
în art.13 alin.4 că deputaţii unor partide sau
formaţiuni politice care nu întrunesc numărul
necesar pentru a forma un grup parlam entar,
precum şi deputaţii independenţi se pot reuni în
grupuri parlamentare mixte, sau se pot afilia altor
grupuri parlamentare constituite potrivit regulilor
generale în materie.
Regulamentul Camerei Deputaţilor mai
prevede că deputaţii care reprezintă organizaţiile
cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale,
altele decât cea m aghiară, pot constitui un singur
grup parlamentar, care nu va exprima configuraţia
politică a unui partid, dar va permite susţinerea în
bloc a intereselor organizaţiilor minorităţilor
naţionale care au beneficiat de un mandat de
deputat în condiţiile prevăzute de art.62 alin.2 din

18
Constituţie.
Părăsirea unui grup poate antrena ipotetic
destrămarea acestuia, dacă numărul deputaţilor,
respectiv, al senatorilor rămaşi în grup este m ai
mic de zece sau, după caz, m ai mic de şapte.
Părăsirea înseam nă de fapt renunţarea de către
parlamentarul în cauză la programul partidului
care l-a propus candidat în alegeri.
Regulamentele Camerei interzic formarea
de grupuri parlamentare ale unor partide care nu
au obţinut mandate în urma alegerilor.
Regulamentul Senatului, modificat prin
Hotărârea Cam erei Superioare nr.5 din 17 ianuarie
2001, a păstrat interdicţia trecerii senatorilor de la
un grup parlamentar la altul.
În prima şedinţă după constituire, fiecare
grup parlamentar îşi alege un preşedinte şi, după
caz, unul sau mai mulţi vicepreşedinţi.
Prerogativele grupurilor parlam entare sunt
prevăzute în regulam entele celor două Cam ere.
Grupurile parlam entare:
a. fac propuneri în ceea ce priveşte
stabilirea numărului de deputaţi sau de
senatori care vor fi desem naţi în
comisiile de validare;
b. fac propuneri de candidaţi pentru
funcţia de Preşedinte al Camerei
Deputaţilor/Senatului;
c. propun candidaţi pentru alegerea
celorlalţi mem bri ai birourilor
permanente, în limita locurilor
rezervate;
d. propun membrii comisiilor
parlamentare;
e. pot prezenta în faţa Camerei poziţia
grupului faţă de ordinea de zi;
f. prezintă amendamente motivate în
scris la proiectele de lege şi
propunerile legislative supuse spre
dezbatere (doar grupurile parlamentare
din Cam era Deputaţilor);
g. pot cere Preşedintelui Camerei
Deputaţilor/Senatului să verifice
respectarea cvorumului;
h. pot propune ce m odalitate de vot să fie
folosită, în afară de cazul în care prin
regulament se stabileşte o anumită
procedură de vot (doar grupurile parla-
mentare din Camera Deputaţilor);

19
 i. pot cere ca anumite şedinţe ale
Camerei să fie secrete (doar grupurile
parlamentare din Camera Deputaţilor).

3. Alegerea Birourilor Permanente

Preşedintele de vârstă, împreună cu cei

patru secretari desem naţi din rândul celor mai
tineri parlam entari, vor asigura conducerea
Camerei până la alegerea Biroului Perm anent,
interval în care regulamentele Camerelor interzic
dezbaterile parlamentare, cu excepţia celor ce
privesc validarea mandatelor de deputat, şi,
respectiv senator.
După constituirea legală a Camerei
Deputaţilor şi a Senatului, acestea aleg Biroul
Permanent – organism de conducere al celor două
corpuri legislative.
Birourile Perm anente sunt organisme
interne de conducere ale Camerelor. Trăsăturile
distinctive ale Birourilor Perm anente sunt
următoare:
a. au caracter colegial, întrucât sunt
constituite din preşedinte,
vicepreşedinţi, secretari şi chestori;
b. sunt organe alese;
c. respectă configuraţia politică a
Camerei respective, fiind constituite
prin negocieri între grupurile
parlamentare;
d. sunt organe interne de conducere a
Camerelor.

Preşedinţii Camerelor sunt şi preşedinţii

Birourilor P erm anente. Constituţia României
prevede în art.64 alin.2 că aceştia se aleg pe
durata mandatului Camerelor.
Preşedintele S enatului are, potrivit
Constituţiei, atribuţii exprese ce îi revin în această
calitate. Astfel, Preşedintele Senatului sau
Preşedintele Cam erei Deputaţilor asigură, în
ordine, interimatul funcţiei de Preşedinte al
României (art.98 alin.1 din Constituţia României).
Preşedinţii celor două Camere sesizează Curtea
Constituţională în condiţiile prevăzute de art.146
lit.a, b şi c din Constituţie.
Ei sunt aleşi pe durata mandatului
Parlam entului, prin vot secret, cu buletinele de

20
vot, pe care sunt înscrise numele şi prenum ele
tuturor candidaţilor propuşi de grupurile parla-
mentare. Fiecare grup face o singură propunere.
Dacă nici un candidat nu a întrunit, după
două tururi, votul membrilor Camerei respective,
se organizează noi tururi de scrutin, în urma
cărora va fi declarat Preşedintele Camerei
Deputaţilor/Senatului candidatul care a obţinut
majoritatea voturilor deputaţilor prezenţi.
Din mom entul alegerii preşedintelui
Camerei, activitatea preşedintelui de vârstă
încetează.
Lista candidaţilor propuşi la Camera
Deputaţilor pentru cele 12 locuri de vicepreşedinţi,
chestori şi secretari, se supune în întregime
votului Camerei şi se aprobă cu majoritatea
voturilor deputaţilor.
Dacă această majoritate nu se realizează,
se organizează un nou tur de scrutin, în care lista
este aprobată cu majoritatea voturilor deputaţilor.
Votul este secret şi se exprim ă prin bile la Camera
Deputaţilor şi cu buletine de vot la S enat.
Potrivit Regulamentului Senatului,
propunerile de candidaţi făcute de preşedinţii
grupurilor parlam entare se înaintează
Preşedintelui Senatului, care le supune votului
plenului acestui corp legislativ. La primul tur de
scrutin este declarat ales candidatul care a obţinut
votul majorităţii senatorilor. Dacă un candidat nu a
obţinut num ărul de voturi necesar, grupul
parlamentar în cauză va face o altă propunere,
care se supune aceloraşi proceduri de vot.
Preşedinţii Camerelor se aleg pentru întreg
mandatul Parlam entului, ceilalţi membri ai
Birourilor P erm anente se aleg la începutul fiecărei
sesiuni ordinare a Camerei respective.
La Camera Deputaţilor pot cere revocarea:
grupul parlamentar care a propus deputatul a cărei
revocare se solicită sau cel puţin o treim e din
numărul deputaţilor provenind din minimum trei
grupuri parlamentare.
La Senat, poate cere revocarea grupul
parlamentar căruia îi aparţine senatorul respectiv.
Potrivit principiului simetriei, se impune ca
revocarea să fie supusă aceluiaşi mod de vot
folosit pentru alegerea în Biroul P ermanent (se
utilizează votul cu bile).

21
 4. Comisiile parlamentare

Rolul principal al corpurilor legiuitoare este

de a delibera asupra problemelor ce le sunt
supuse spre adoptare ori spre deliberare. Este
necesară efectuarea prealabilă a unor lucrări
pregătitoare de către organele specializate, care
constă în examinarea iniţiativelor, a
amendamentelor propuse etc.
Caracteristica comună tuturor comisiilor
parlamentare, indiferent de statutul sau de regim ul
politic al acestora, constă în faptul că comisiile
sunt organe de lucru ale Camerelor, înfiinţate cu
scopul de a îndeplini însărcinările care le sunt
înaintate de acestea.
Camera Deputaţilor şi S enatul îşi constituie
comisii permanente şi pot institui comisii de
anchetă sau alte comisii speciale. Cele două
Camere îşi mai pot constitui com isii de mediere
sau alte comisii comune.

A. Natura juridică a comisiilor parlamentare

Cu toate că acestea sunt organe de lucru

ale Camerei şi sunt compuse din deputaţi şi
senatori, potrivit configuraţiei politice a fiecărei
Camere, comisiile nu sunt organisme politice, ele
sunt organe care contribuie direct la exercitarea
puterii.
Calitatea de organism politic este deţinută
doar de Cam erele legislative. Comisiile
parlamentare nu au o capacitate juridică. A ceasta
este conferită de Constituţie fiecărei Cam ere.
Comisiile îşi adoptă propriul regulam ent de
organizare şi de funcţionare.
În literatura de specialitate, comisiile
parlamentare sunt definite ca „f orme
organizatorice prin care deputaţii participă la
pregătirea lucrărilor”, „organism e de lucru proprii
având sarcini de lucru şi de control”, „organisme
interne” ale Camerelor.
Toţi autorii consideră comisiile
parlamentare ca organisme/structuri interne ale
Camerelor care au ca sarcină exam inarea
prealabilă a unor problem e transm ise Cam erelor
spre examinare şi aprobare.

22
 Clasificări:
1. din punct de vedere al perioadei pentru
care sunt înfiinţate distingem comisii:
- permanente;
- temporare.
2. din punct de vedere al com petenţei
care le este conferită distingem comisii:
- cu o competenţă generală într-un
anumit domeniu de activitate;
- comisii înfiinţate ad hoc, adică
doar pentru examinarea unei
anumite probleme.

B. Comisiile permanente

Art.64 alin.4 din Constituţie prevede că

fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente
şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii
speciale. De asemenea, cele două Camere îşi pot
constitui comisii comune.
Pentru înfiinţarea comisiilor permanente se
foloseşte termenul de „constituire” iar pentru
înfiinţarea comisiilor de anchetă sau a altor
comisii speciale termenul de „instituire” (precum
şi la comisiile com une).
La Cam era Deputaţilor comisiile
permanente sunt formate dintr-un număr de 13-40
de deputaţi. Un deputat face parte obligatoriu
dintr-o singură comisie permanentă, cu excepţia
membrilor Biroului Permanent, care sunt scutiţi de
această îndatorire regulamentară.
Pe durata mandatului, orice deputat sau
senator îşi poate schimba opţiunea pentru o
anumită comisie permanentă în favoarea alteia.
Calitatea de mem bru al comisiei poate înceta la
propunerea grupului parlamentar din care face
parte deputatul sau senatorul respectiv. În acest
caz, grupul parlamentar poate propune un alt
deputat, respectiv, alt senator, pentru a fi ales ca
membru al comisiei.
Comisiile permanente se constituie pe
domenii de activitate care corespund, în limite
relative, specializării ministerelor.
În cazul când un grup parlamentar îşi
modifică com po-nenţa sau încetează să m ai

23
existe, Camera interesată poate hotărî asupra
rămânerii în comisie a reprezentantului grupului
iniţial.
Rolul comisiilor permanente constă în
examinarea proiectelor de legi, propunerilor
legislative şi amendamentelor, în vederea
elaborării raporturilor sau avizelor. Comisiile
dezbat şi hotărăsc asupra altor probleme trimise
de Biroul P ermanent; pot efectua anchete
parlamentare cu încuviinţarea Cam erei.
Comisia perm anentă sesizată în fond
întocm eşte un raport asupra celor hotărâte în
comisie, în care se va face referire la avizele
celorlalte comisii care au examinat proiectul sau
propunerea, la amendam entele prezentate şi la
avizul Consiliului Legislativ. Raportul va cuprinde
propuneri motivate privind admiterea, fără
modificare, a actului examinat, respingerea
acestuia sau admiterea lui cu modificări şi se
înaintează Biroului Permanent pentru a fi înscris
pe ordinea de zi a Camerei respective.
Orice Comisie Permanentă poate porni o
anchetă, în cadrul competenţei sale, cu
încuviinţarea Cam erei respective, privitoare la
activitatea desfăşurată de Guvern sau de
administraţia publică.

C. Comisiile speciale

Camera Deputaţilor şi S enatul pot institui

comisii speciale pentru avizarea unor A cte
legislative complexe, pentru elaborarea unor
propuneri legislative sau pentru alte scopuri,
indicate în hotărâri de înfiinţare a comisiei.
Propunerea legislativă astfel elaborată nu se m ai
supune examinării altor comisii.
Competenţa de a propune mem brii comisiei
speciale şi a biroului acestuia revine B iroului
Permanent al Cam erei respective.
Prin hotărârea Camerei se va stabili şi
termenul până la care va fi depus raportul
comisiei.
Comisiile speciale au acelaşi statut ca şi
comisiile permanente. Mem brii comisiilor speciale
îşi păstrează şi calitatea de mem bri ai comisiilor
permanente.
În doctrina de specialitate, se consideră că
ceea ce conferă caracterul de comisie com ună
unei comisii parlam entare este apartenenţa

24
membrilor săi la cele două corpuri legislative:
Camera Deputaţilor şi Senatului.

D. Comisiile de anchetă

Anchetele parlamentare reprezintă un mijloc

de realizare a controlului parlamentar. Astfel, la
cererea unei treimi din mem brii săi, Camera
Deputaţilor şi S enatul vor putea hotărî înfiinţarea
unei comisii de anchetă.
Anumiţi dem nitari şi funcţionari publici nu
pot fi controlaţi prin com isiile de anchetă şi nu pot
fi audiaţi de acestea (magistraţii).
Persoanele invitate pentru audiere vor fi
înştiinţate despre aceasta cu cel puţin 5 zile
înainte.

În P arlamentul României, citarea unui

cetăţean în faţa comisiei parlamentare, ca martor
sau în orice calitate, contravine drepturilor
constituţionale privind libertăţile cetăţeneşti.
Comisiile pot, însă, să invite anumite persoane
pentru a da relaţii în legătură cu obiectul anchetei.
Când pentru lămurirea unor fapte sau
împrejurări, în vederea aflării adevărului, sunt
necesare cunoştinţele unor experţi, comisia de
anchetă dispune efectuarea unor expertize. În
acest caz, preşedintele comisiei atrage atenţia
persoanei audiate că are obligaţia de a nu
ascunde nimic din ceea ce ştie şi că
nerespectarea acestei obligaţii atrage după sine
răspunderea legală.
Camera Deputaţilor şi Senatul pot hotărî
exercitarea atribuţiilor de control ale
Parlam entului, constituirea unor comisii comune
de anchetă, în contextul dezbaterii cererii de
punere sub acuzare a P reşedintelui Rom âniei.

Tema 2:

FUNCŢIONAREA PARLAMENTULUI

1. Legislatura Parlamentului

Potrivit art.63 alin.1 din Constituţie, Camera

Deputaţilor şi S enatul sunt alese pentru un mandat
de patru ani.

25
 Durata m andatului echivalează cu
legislatura Camerelor.
În tim pul vacanţelor parlamentare, deşi
Camerele nu desfăşoară activitate deliberativă,
Birourile P ermanente rămân în funcţiune. În
această perioadă pot lucra şi comisiile
permanente, precum şi comisiile speciale, cu
aprobarea Birourilor permanente.
Mom entul de început al legislaturii rezultă
din art.63 alin.3 din Constituţie, care prevede că
Parlam entul nou ales se întruneşte, la convocarea
Preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de
la alegeri.
Legislatura Camerei Deputaţilor şi a
Senatului începe pe data întrunirii legale a noilor
Camere.
Term enul limită al mandatului este de 4 ani
şi se prelungeşte până la întrunirea legală a noului
Parlam ent.
Înainte de expirare, mandatul P arlamentului
poate înceta datorita dizolvării acestuia, în
condiţiile prevăzute de art.89 alin.1 din
Constituţie. Într-o astfel de situaţie, deşi
Parlam entul este dizolvat, legislatura fiind
încheiată, mandatul se va prelungi până la
întrunirea legală a celor două nou alese Cam ere.
Prelungirea mandatului Parlamentului se
justifică prin cerinţa asigurării colaborării
permanente a celor trei puteri.
La data încetării mandatului, îşi vor înceta
activitatea toate structurile organizatorice
constituite în vechiul P arlament, adică preşedinţii
Camerelor, grupurile parlamentare şi comisiile.
Pentru asigurarea continuităţii procesului
legislativ, Constituţia prevede în art.63 alin.5 că
proiectele de legi sau propunerile legislative
înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului
precedent îşi continuă procedura în noul
Parlam ent.

2. Sesiunile Camerei Deputaţilor şi Senatului

În cadrul unei legislaturi, Camera

Deputaţilor şi S enatul îşi desfăşoară activitatea
în sesiuni. Acestea sunt forme organizatorice în
care cele două Camere îşi exercită f uncţia de
deliberare asupra problemelor care sunt supuse

26
spre adoptare.
În sistemul nostru constituţional, sesiunile
pot fi ordinare şi extraordinare. Parlam entul
României se mai convoacă de drept sau
obligatoriu, potrivit dispoziţiilor prevăzute expres
în Constituţie.
Convocarea Parlamentului în sesiuni
extraordinare este egală cu întreruperea vacanţei
parlamentare dintre două sesiuni ordinare pentru
motive foarte im portante sau excepţionale.
Sesiunile ordinare reprezintă regula, iar
cele extraordinare excepţia.
Convocarea de drept a P arlamentului este
motivată de cauze ieşite din comun, de o gravitate
excepţională, când manifestarea voinţei suverane
a poporului, prin intermediul Parlamentului, se
impune de urgenţă pentru soluţionarea unor
probleme de interes naţional.

A. S esiunile ordinare

Potrivit art.66 alin.1 din Constituţie, Camera

Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în două sesiuni
ordinare pe an. Prima începe în luna februarie şi
nu poate depăşi sfârşitul lunii iunie, iar a doua
începe în luna septem brie şi nu poate depăşi
sfârşitul lunii decembrie.
Actul de convocare a Parlamentului în
sesiune ordinară este un act procedural, formal.
Neexercitarea dreptului, dar şi a obligaţiilor legale
de convocare, nu poate să atragă după sine
prorogarea de facto a vacanţei parlamentare.
În absenţa P reşedintelui Camerei sau în
cazul indisponibilităţii sale, oricare dintre
vicepreşedinţi are dreptul regulam entar să
convoace Cam era.
În cadrul fiecărei sesiuni ordinare,
activitatea Camerelor legislative se desfăşoară
potrivit unei ordini de zi şi a unui program de lucru
stabilite săptămânal. La Cam era Deputaţilor
proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de
lucru se întocmesc în Biroul P ermanent. Proiectele
de lege şi propunerile legislative se înscriu în
proiectul ordinii de zi în term en de cel mult 7 zile
de la prim irea de către Biroul Permanent a
raportului comisiei sesizate în fond. Atât proiectul
ordinii de zi, cât şi cel al programului de lucru, se

27
aprobă în Com itetul ordinii de zi până la sfârşitul
fiecărei săptămâni de lucru a Camerei. Ordinea de
zi şi programul de lucru pot fi modificate cu
aprobarea aceluiaşi organ, la cererea Biroului
Permanent, în cazuri speciale.
La Senat, programul ordinii de zi şi al
program ului de activitate al Camerei respective se
întocm esc de Biroul Permanent al acesteia şi se
aprobă de Senat cu votul m ajorităţii senatorilor
prezenţi.

B. S esiunea extraordinară

Potrivit art.66 alin.2 din Constituţie, Camera

Deputaţilor şi S enatul se întrunesc în sesiuni
extraordinare, la cererea Preşedintelui României,
a Biroului Permanent al fiecărei Camere ori a cel
puţin unei treimi din numărul deputaţilor sau
senatorilor.
În cererea de convocare a sesiunii
extraordinare se va menţiona în mod obligatoriu
ordinea de zi şi perioada de desfăşurare a
sesiunii. Nerespectarea acestor două condiţii de
formă atrage neluarea în considerare a cererii de
către Preşedinte. Regulam entul conferă astfel
Preşedintelui putere absolută de decizie. Simpla
formulare a cererii obligă pe P reşedintele Camerei
respective să convoace Camera în sesiune
extraordinară.
Ordinea de zi a sesiunii extraordinare
trebuie să fie aprobată de Cam eră, neaprobarea
ordinii îm piedicând ţinerea sesiunii. Pentru
aprobarea sesiunii extraordinare este necesară
majoritatea voturilor deputaţilor şi senatorilor
prezenţi la şedinţă.
Potrivit principiului autonomiei funcţionale a
fiecărei Camere, convocarea în sesiune
extraordinară a uneia dintre ele nu atrage form al
şi automat şi convocarea celeilalte, deşi logica
constituţională prevede că cele două Cam ere nu
pot exercita activitatea legislativă decât împreună.
Practica parlamentară indică convocarea separată
în sesiune extraordinară a celor două Camere.
Este posibilă însă şi convocarea în sesiune
extraordinară doar a unei singure Camere, cu
condiţia ca ordinea de zi să nu cuprindă proiecte
legislative care necesită concursul celeilalte
Camere.

28
 În aceea ce priveşte sesiunea
extraordinară, aceasta se desfăşoară fără
întrerupere în lim itele de timp fixate în art.66
alin.1 din Constituţie, temeiul legal al funcţionarii
sale fiind Constituţia.
Principiul continuităţii activităţii legislative
şi de control parlamentar presupune logic
caracterul neîntrerupt al sesiunilor. În cazul
întrunirilor de drept, încetarea situaţiei care a
impus convocarea Parlamentului are ca efect
încheierea sesiunii.

C. Convocarea P arlamentului de drept

Convocarea de drept se face în cazurile

limitative şi expres prevăzute de Constituţie:
art.92 alin.3 şi art.93 alin.2.
Un caz de «convocare obligatorie» este
reglementarea dată de art.115 alin.4 : în cazuri
excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de
urgenţă. Acestea intră în vigoare numai după
depunerea lor spre aprobare la Parlam ent. Dacă
Parlam entul nu se află în sesiune, el se convoacă
în m od obligatoriu.
Una dintre deosebirile esenţiale între
sesiunile extraordinare şi întrunirile de drept ale
Parlam entului constă în faptul că aceasta din urmă
nu necesită exprimarea unui act de voinţă în
sensul iniţiativei de convocare şi nici alte condiţii
procedurale: stabilirea unei ordini de zi şi a
perioadei sesiunii.

3. Şedinţele Camerei Deputaţilor şi Senatului

În perioada de timp rezervată sesiunilor, ca

şi în cea a întrunirilor de drept sau obligatorii a
Parlam entului, Camera Deputaţilor şi S enatul îşi
desfăşoară activitatea în şedinţe de plen şi în
şedinţe com une.
Şedinţa este forma organizatorică în care
Senatul şi Cam era Deputaţilor dezbat în plen
proiectele de lege şi propunerile legislative,
precum şi alte probleme înscrise pe ordinea de zi.
Constituţia prevede că Senatul şi Camera
Deputaţilor adoptă în mod valabil legi, hotărâri şi
moţiuni în prezenţa majorităţii membrilor acestora.
Această dispoziţie fixează cvorumul legal de
şedinţă. Dacă cvorum ul nu este întrunit, Camera

29
Deputaţilor şi S enatul nu pot adopta în mod valabil
actele m enţionate.
Cvorum ul legal nu trebuie confundat cu
majoritatea de voturi cerută pentru adoptarea
legilor şi a celorlalte acte supuse Parlamentului
sau Camerelor spre adoptare.
Cvorum ul legal reprezintă numărul minim de
deputaţi, respectiv senatori, a căror prezenţă este
absolut necesară în şedinţele Camerei Deputaţilor
şi Senatului pentru ca acestea să adopte în mod
valabil cele 3 categorii de acte prevăzute de art.67
din Constituţie.
Art.67 din Constituţie stabileşte o regulă
generală, care este reluată de Regulam entele
Senatului şi Cam erei Deputaţilor şi la alte acte şi
probleme asupra cărora deliberează.
În tim pul şedinţelor, liderii grupurilor
parlamentare pot cere Preşedintelui Camerei
verificarea cvorumului legal, dar num ai la
şedinţele de vot final.
În ceea ce priveşte decizia de suspendare a
lucrărilor Cam erei, dacă în urma verificării
cvorum ului se constată că acesta nu este întrunit,
Preşedintele este obligat să recurgă la ea pentru a
nu încălca art.67 din Constituţie. În cazul în care
cvorum ul legal nu este întrunit, cei doi Preşedinţi
suspendă şedinţa şi anunţă ziua şi ora la care
lucrările Camerei respective vor fi reluate.
Atât şedinţele separate ale Camerei
Deputaţilor şi Senatului, cât şi şedinţele com une
ale acestora sunt, de regulă, secrete.
Regulamentele prevăd că la cererea preşedintelui
sau a unui grup parlamentar (la S enat, cel puţin 20
de senatori) se hotărăşte cu votul majorităţii
parlamentarilor prezenţi ca anumite şedinţe să fie
secrete.
Regulamentele permit ca la şedinţele
publice să participe diplomaţi, reprezentanţi ai
presei, radioului şi televiziunii şi alţi invitaţi, pe
baza acreditării sau a invitaţiei emise de secretarii
generali ai celor două Camere, în condiţiile
stabilite de B irourile Perm anente şi în limita
locurilor disponibile.
Mem brii Guvernului au acces la lucrările
Camerelor, iar dacă li se solicită participarea,
prezenţa lor este obligatorie.
Proiectul ordinii de zi poate cuprinde

30
proiecte de legi, propuneri legislative, proiecte de
hotărâri şi, după caz, întrebări, interpelări, petiţii
sau alte probleme propuse de Guvern, de Biroul
Permanent ori deputaţi/senatori.
Ordinea de zi poate fi modificată numai la
cererea Biroului Permanent, a unui grup
parlamentar sau a unei comisii senatoriale pentru
motive bine întemeiate şi urgente, iar la Camera
Deputaţilor, la cererea Biroului Permanent, în
cazuri excepţionale, cu aprobarea Comitetului
ordinii de zi.
Dacă regula o constituie şedinţele separate,
ca efect al bicameralismului, şedinţele com une
sunt excepţii de la regulă. Art.65 alin.2 din
Constituţie stabileşte câteva situaţii când, în mod
obligatoriu, Camera Deputaţilor şi Senatul se
întrunesc în şedinţă comună. Constituţia, face în
acest sens trimitere la:
1. primirea mesajului Preşedintelui
României;
2. aprobarea bugetului de stat şi a
bugetului asigurărilor sociale de stat;
3. declararea m obilizării generale sau
parţiale;
4. declararea stării de război;
5. suspendarea sau încetarea ostilităţilor
militare;
6. examinarea rapoartelor Consiliului
Suprem de Apărare a Ţării;
7. numirea, la propunerea P reşedintelui
României, a directorului S erviciului
Român de Informaţii şi exercitarea
controlului asupra acestui serviciu, s.a.
Alte situaţii când cele două Cam ere se
întrunesc în şedinţă com ună sunt prevăzute în
Regulamentul şedinţelor com une ale Camerei
Deputaţilor şi S enatului.
Proiectul ordinii de zi a şedinţelor com une
se adoptă de către cele două Birouri Permanente,
care se convoacă pentru acest scop de preşedinţii
acestora. B irourile Permanente stabilesc data şi
locul de desfăşurare a şedinţelor comune şi
asigură buna desfăşurare a şedinţelor comune.
Lucrările şedinţelor com une sunt conduse
alternativ de Preşedintele Camerei Deputaţilor şi
de Preşedintele Senatului asistaţi de doi secretari,
câte unul la fiecare Cameră.

31
 Tema 3:

FUNCŢIILE PARLAMENTULUI

Consideraţii generale privind funcţiile

parlamentului

Orice parlament are în principal funcţia de

legiferare (adoptarea legilor) şi funcţia de control
parlamentar exercitat asupra puterii executive.
Potrivit art.61 alin.1 din Constituţie Parlamentul
este organul reprezentativ suprem al poporului
român şi unica autoritate legiuitoare a ţării,
calitate în care forul legislativ deţine prerogativa
de a legif era şi de a exercita un control politic
asupra autorităţilor executive.
În doctrina modernă se consideră că
Parlam entul are o funcţie deliberativă, constând în
adoptarea unei poziţii sau a unei decizii asupra
problemei ce a făcut obiectul deliberării
parlamentare.
Funcţiile legislativă şi de control reprezintă
com ponente ale funcţiei deliberative. Funcţia
deliberativă acoperă orice activitate a
Parlam entului.

1. Funcţia legislativă
Prin funcţie legislativă se înţelege
împuternicirea acordată P arlamentului de a adopta
legi. Funcţia legislativă se rezumă exclusiv la
votarea legilor.

A. Domeniul legii
• Practic, P arlamentul poate legifera în
orice dom eniu al vieţii sociale;
• Constituţia se referă doar la dom eniul de
reglem entare pentru: legile
constituţionale, legile organice, legile
ordinare (art.73);
• Parlamentul colaborează în exercitarea
funcţiei sale legislative cu:
- Guvernul;
- cetăţenii cu drept de vot (art.74 alin.1

32
 din Constituţie);
- P reşedintele României (art.150 alin.1
din Constituţie).
• Guvernul este competent să adopte
hotărâri în executarea legilor (art.108
alin.1 din Constituţie), deci se rezervă un
domeniu de reglem entare juridică a
anumitor relaţii sociale în beneficiul
Guvernului;
• Parlamentul poate, în principiu, să adopt e
şi norm e juridice de aplicare, de
executare, dar în practică acest domeniu
este rezervat Guvernului;
• Constituţia invocă anumite relaţii sociale
rezervate exclusiv legii (art.71, art.105
alin.2, art.109 alin.3, art.117 alin.3).
B. Etapele procedurii legislative:

iniţiativa legislativă;

examinarea proiectului de lege în comisii
permanente;

dezbaterea proiectului de lege în plen;

votarea proiectului de lege;

medierea;

promulgarea.

Parcurgerea acestor etape, cu excepţia

medierii, este obigatorie. Iniţiativa legislativă
(art.74 din Constituţie) aparţine:

Guvernului;

deputaţilor şi senatorilor;

unui număr de cel puţin 250.000 de
cetăţeni cu drept de vot (art.74 alin.1
din Constituţie).
În forma sa revizuită în 2003, Constituţia
prevede în art.75 o competenţă funcţională
distinctă pentru fiecare Cameră legislativă, în
funcţie de domeniul de reglementare al proiectului
de lege sau al propunerii legislative. Astfel,
fiecare Cameră este considerată ca primă Cameră
sesizată pentru anumite iniţiative legislative,
cealaltă fiind for legislativ de decizie finală.
Constituţia prevede, în acest sens, că se
supun spre dezbatere şi adoptare Camerei
Deputaţilor ca primă Cameră sesizată proiectele
de lege şi propunerile legislative menţionate
expres în art.75 alin.1. P entru toate celelalte
iniţiative legislative, Senatul este primă Cameră

33
sesizată.
Prim a Cameră sesizată - Camera
Deputaţilor sau, după caz, Senatul - trebuie să se
pronunţe asupra iniţiativei legislative în termen de
45 de zile sau de 60 de zile, pentru coduri şi legi
de complexitate deosebită. Dacă se depăşeşte
acest termen, proiectele de lege sau propunerile
legislative se consideră că au fost adoptate.
Term enul de 45 sau, respectiv, de 60 de zile se
calculează pe zile lucrătoare, întrerupându-se pe
perioada vacanţei parlamentare.
Exam inarea proiectului în comisia
permanentă sesizată în fond se finalizează prin
adoptarea de către comisie a unui raport, în care
se propune, după caz, admiterea, respingerea sau
acceptarea proiectului cu modificări.
Dezbaterea în plenul Camerei se face în
două faze:

dezbaterea generală (sunt anunţat e
principiile de bază ale reglem entării şi se
exprimă poziţia politică a fiecărui grup
parlam entar faţă de proiect);

dezbaterea pe articole, cu modificările
propuse în raportul comisiei permanente
sesizate în fond.
Votarea proiectului potrivit Regulamentelor
parlamentare:

votul este personal;

votul poate fi deschis sau secret.
Votul deschis se exprimă prin ridicarea
mâinii prin apel nominal sau prin mijloace
electronice. Votul secret se exprimă prin buletine
de vot, prin bile, prin mijloace electronice.
Dacă Camerele legislative adoptă acelaşi
proiect de lege în redactări diferite, se
declanşează procedura de mediere pentru
eliminarea divergenţelor de redactare. P rocedura
de mediere se iniţiază de comun acord cu
preşedinţii celor două Camere şi se derulează prin
interm ediul unei comisii parlamentare mixte.
Această procedură se aplică doar în
privinţa proiectelor de lege înaintate Parlamentului
spre adoptare înainte de revizuirea Constituţiei în
2003.
Promulgarea este actul prin care

34
Preşedintele Rom âniei autentifică şi învesteşte
legea adoptată de P arlament cu formulă
executorie şi dispune publicarea ei în Monitorul
Oficial al României.
Termenul de promulgare este de 20 de zile
de la primirea legii. P reşedintele României are
dreptul să ceară Parlamentului, o singură dată,
reexaminarea legii sau să sesizeze Curtea
Constituţională.
În cadrul reexam inării, legea se supune
unei noi votări, cu respectarea art.76. Dacă legea
este adoptată din nou, termenul de prom ulgare
este de 10 zile de la reprimirea legii.
Odată promulgată, legea se publică în
Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la
3 zile de la publicare sau la data prevăzută în
textul ei.

2. Funcţia de informare

Prin intermediul funcţiei de informare,

Camera Deputaţilor şi Senatul, comisiile
parlamentare, precum şi parlam entarii solicită şi
prim esc datele, inform aţiile şi docum entele
necesare luării deciziilor, în concordanţă cu
prerogativele lor constitu-ţionale şi regulam entare.
Sediul materiei: art.111 alin.1 din
Constituţie; art.170-172 din Regulamentul Camerei
Deputaţilor; art.161-163 din Regulam entul
Senatului.
Art.111 alin.1 din Constituţie circumscrie
funcţia de informare la controlul parlam entar.
Regulamentele Camerelor stabilesc o sferă m ai
largă a funcţiei de inform are: dreptul deputaţilor şi
senatorilor de a obţine “informaţiile necesare
desfăşurării activităţii lor din partea organelor
administraţiei publice”.
Această funcţie constă în culegerea,
selectarea şi prelucrarea de informaţii, date,
documente necesare înfăptuirii de către Camere şi
parlamentari a prerogativelor lor constituţionale şi
regulamentare.
Forma de realizare: petiţii adresate de
cetăţeni sau de organizaţii sociale; solicitarea de
inform aţii de către Cam ere şi comisii
parlamentare, întrebări şi interpelări adresate

35
membrilor Guvernului; activitatea desfăşurată în
comisii de anchetă; invitarea la şedinţele
comisiilor a unor specialişti; prezentarea de către
unele autorităţi publice a unor rapoarte privind
propria activitate (Avocatul Poporului, Curtea de
Conturi).

Titularii dreptului de a solicita informaţii:

Camerele şi comisiile, în ceea ce priveşt e
inform aţii necesare controlului
parlam entar; cererea se adresează
guvernului şi celorlalte organe ale
administraţiei publice;

deputaţii şi senatorii, prin cererea adresată
preşedintelui Camerei respective sau
preşedintelui comisiei din care fac parte;
cererea se adresează organelor
administraţiei publice.

Deputaţii şi senatorii nu au dreptul să

ceară personal date şi informaţii.
În cazul în care o propunere legislativă
implică modificarea prevederilor bugetului de stat
sau ale bugetului asigurărilor sociale de stat,
solicitarea informării Guvernului este obligatorie
(art.110 alin.1 din Constituţie).

3. Funcţia de control parlamentar

A. Consideraţii generale:

Fundament teoretic: principiul separaţiei
puterilor;

Suport constituţional: art.61 alin.1 din
Constituţie;

Controlul este specializat la anumite
domenii sau restrâns la anumite obiective;

Instanţele judecătoreşti nu pot fi supuse
controlului datorită statutului special al
magistraţilor (inam ovibilitate şi
independenţă);

Sancţiunile sunt politice. Constituţia
prevede expres sancţiunile ce pot fi aplicate.
B. Formele controlului parlamentar:
a) aprobarea de către P arlament sau
încuviinţarea unor acte ale Executivului;
b) acordarea şi retragerea încrederii
Guvernului;

36
 c) întrebările şi interpelările adresate
membrilor Guver-nului, moţiunile simple;
d) anchetele parlamentare;
e) angajarea răspunderii Guvernului din
proprie iniţiativă;
f) suspendarea din funcţie a Preşedintelui
României;
g) punerea sub acuzare a P reşedintelui
României;
h) urmărirea penală a m embrilor
Guvernului.
1. Aprobarea de către P arlament
a unor acte ale E xecutivului
Aprobarea poate fi prealabilă sau
ulterioară. În toate cazurile aprobarea este o
condiţie a legalităţii actului în sine.
Cazuri:
a) art.92 alin.2 din Constituţie (aprobarea
prealabilă);
b) mobilizarea generală sau parţială a
forţelor arm ate în cazuri excepţionale –
art.92 alin.2 din Constituţie (aprobarea
ulterioară);
c) aprobarea măsurilor luate de şeful
statului pentru respingerea unei
agresiuni, art.92 alin.3 din Constituţie
(aprobarea ulterioară);
d) încuviinţarea instituirii stării de asediu
sau stării de urgenţă (art.93 alin.1 din
Constituţie);
e) abilitarea Guvernului de a emite
ordonanţe;
f) consultarea pealabilă a Parlamentului de
către Preşedintele României în cazul în
care acesta intenţionează să consulte
poporul prin referendum (art.90 din
Constituţie);
g) consultarea prealabilă a preşedinţilor
Camerelor legislative şi a liderilor
grupurilor parlamentare în privinţa
dizolvării Parlamentului.

În cazurile de la lit.a)-f) Parlamentul

deliberează şi decide prin vot. În cazurile de la
lit.f) şi g) punctul de vedere al Parlamentului,
respectiv al preşedinţilor Camerelor şi al liderilor
grupurilor parlam entare, este pur consultativ.

37
 2. Acordarea şi retragerea încrederii
Guvernului
Program ul de guvernare şi lista membrilor
Guvernului se prezintă de candidatul la funcţia de
prim-m inistru, desemnat de Preşedintele
României.
Program ul de guvernare şi lista membrilor
Guvernului sunt puse în dezbaterea Camerelor în
şedinţă com ună, dar nu pot fi modificate.
Acceptarea programului şi a listei se face
cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Regragerea încrederii se face prin
adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul
majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Dacă
moţiunea de cenzură este adoptată, Guvernul est e
demis.
3. Întrebări şi interpelări (art.112 alin.1
din Constituţie, art.155-169 din Regulam entul
Camerei Deputaţilor şi art.153-160 din
Regulamentul S enatului)
Întrebările la Camera Deputaţilor pot fi:
orale şi scrise. Întrebările sunt adresate de orice
deputat sau senator. Interpelările se adresează de
deputaţi sau senatori; în Camera Deputaţilor
interpelările pot fi făcute şi de grupurile
parlamentare.
Camerele pot adopta o moţiune cu privire la
problema ce a făcut obiectul interpelării. Moţiunea
are exclusiv un caracter politic.
4. Anchetele parlamentare (art.63 alin.4
din Constituţie şi regulamenele Cam erelor)
Comisiile de anchetă pot fi înfiinţate de
fiecare Cameră, la cererea unei 1/3 din numărul
membrilor acestora. Cererea trebuie aprobată cu
votul majorităţii m embrilor prezenţi. S e pot înfiinţa
comisii de anchetă com une.
5. Angajar ea răspunderii guvernului din
proprie iniţiativă (art.114 din Constituţie)
Guvernul îşi poate angaja răspunderea în
faţa Camerei Deputaţilor şi Senatului reunite în
şedinţă com ună asupra:
a) unui program;
b) unei declaraţii de politică generală;
c) unui proiect de lege.

38
 În tim pul dezbaterilor poate fi iniţiată o
moţiune de cenzură. Dacă m oţiunea de cenzură
este votată de majoritatea deputaţilor şi
senatorilor, Guvernul este demis.
Dacă nu se iniţiază moţiunea de cenzură,
sau dacă aceasta nu se adoptă, programul,
declaraţia de politică generală sau proiectul de
lege se consideră aprobate de P arlament.
6. S uspendar ea din funcţie a
Preşedintelui României (art.95 din Constituţie)
Este o form ă de răspundere politică a
şefului statului. Suspendarea poate fi iniţiată de
1/3 din numărul deputaţilor şi senatorilor. Motivul
suspendării: săvârşirea unor fapte grave, prin care
încalcă grav prevederile Constituţiei. Se adoptă în
şedinţă comună a Camerelor, cu votul majorităţii
deputaţilor şi senatorilor. Suspendarea este
urmată obligatoriu de organizarea unui referendum
pentru demiterea Preşedintelui României.
7. P unerea sub acuzare a Preşedintelui
României (art.96 din Constituţie)

Iniţiator: majoritatea deputaţilor şi
senatorilor.

Motiv: înaltă trădare. Constituţia nu
precizează conţinutul faptelor de înaltă
trădare.

Decizia se adoptă cu votul a 2/3 din
numărul deputaţilor şi senatorilor.

Competenţa de judecată: Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie.

Preşedintele este demis de drept în caz
de condamnare.
8. Solicitarea urmăririi penale a
membrilor Guvernului (art.109 alin.2 şi
3 din Constituţie)

Iniţiator: Camera Deputaţilor, S enatul şi
Preşedintele României.

Cazurile de răspundere şi pedepsele sunt
stabilite în Legea pentru
responsabilitatea ministerială.

Este o condiţie constituţională ca faptele
imputabile să fie săvârşite în exerciţiul
funcţiei ministeriale.

Competenţa de judecată revine Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Miniştrii pot răspunde penal, potrivit

39
 dreptului comun, dacă comit infracţiuni
fără legătură cu funcţia de m embru al
Guvernului.
4. Funcţia de desemnare prin învestire,
aleger e sau num ire a unor autorităţi
publice
Atribuţiile Parlam entului subsum ate acestei
funcţii sunt prevăzute expres în Constituţie sau în
legi speciale. Deoarece Parlamentul României are
o structură bicamerală, această funcţie va fi
înfăptuită de cele două Camere reunite în şedinţă
com ună.
Potrivit Constituţiei, Parlam entul:
a) acordă votul de încredere Guvernului;
b) numeşte membrii Curţii de Conturi;
c) numeşte directorul Serviciului Român de
Informaţii;
d) în diferite legi speciale sunt prevăzute şi
alte prerogative ale P arlamentului privind
numirea în funcţii publice;
e) numeşte preşedintele Consiliului
Legislativ şi preşedinţii de secţii ai
acestei autorităţi publice;
f) numeşte pe Avocatul Poporului.

Tema 4:
ACTELE
PARLAMENTULUI ROMÂNIEI
1. Consideraţii generale. Categorii de acte

Parlamentul, potrivit art.61 alin.1 din

Constituţie, este “unica autoritate legiuitoare a
ţării”.
Voinţa Parlam entului se exprimă nu num ai
prin lege, dar şi prin alte acte sub denumiri
specifice precum regulam ente, hotărâri sau acte
cu un caracter exclusiv politic.
Actele Parlamentului pot fi clasificate în
două categorii principale:
- acte juridice;
- acte cu caracter exclusiv politic.
Actele juridice ale Parlam entului sunt:
legile, regula-mentele Camerelor, hotărârile şi
moţiunile de cenzură.

40
 Actele cu caracter exclusiv politic ale
Parlam entului sunt: declaraţii, m esaje, apeluri.
În afara acestor două categorii de acte,
Camerele sau organismele lor interne – comisiile
parlamentare, birourile permanente – au dreptul
de a adopta sau emite, după caz, o serie de acte
prin care se concretizează diferite atribuţii
conferite acestora. Astfel de acte sunt: avize,
rapoarte, decizii, adrese, hotărâri.
2. Conceptul de lege şi categoriile de legi

Legea poate fi definită ca fiind actul juridic

al parlamentului iniţiat potrivit Constituţiei, adoptat
de acesta potrivit unei proceduri solemne,
promulgat de Preşedintele statului şi publicat în
Monitorul Oficial şi care conţine reguli de conduită
socială general-obligatorii şi impersonale, a căror
respectare este asigurată, la nevoie, prin forţa de
constrângere a statului.
Parlamentul României adoptă trei categorii
de legi: constituţionale, organice şi ordinare.
A. Legile constituţionale sunt legile prin
care se revizieşte Constituţia. Sub aspect
procedural, ele se adoptă cu votul a cel puţin 2/3
din num ărul membrilor fiecărei Camere, fiind
definitive num ai după aprobarea lor prin
referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la
data adoptării proiectului sau a propunerii de
revizuire.
Legile constituţionale – art.150 alin.1 din
Constituţie – pot fi iniţiate de Preşedintele
României la propunerea Guvernului, de cel puţin o
pătrim e din numărul deputaţilor sau al senatorilor
şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot.
B. Legile organice sunt actele pe care
Constituţia însăşi le declară astfel. E le
reglementează organizarea şi funcţionarea
autorităţilor publice, dezvoltând principiile sau
regulile enunţate în Constituţie.
Sediul m ateriei îl constituie art.73 alin.3 din
Constituţie, care prevede dom eniile reglem entate
prin lege organică.
Sub aspect procedural, legile organice se
adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei
Camere.

41
 C. Legile ordinare sunt legile adoptate în
toate celelalte domenii ale vieţii sociale, Sub
aspect procedural, ele se adoptă cu votul
majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cam eră.
De asemenea, Parlamentul poate adopta o
lege specială de abilitare a Guvernului pentru a
emite ordonanţe, care vor avea, prin urmare, forţa
juridică a unei legi ordinare.
Legea de abilitare trebuie să precizeze în
mod obligatoriu domeniul şi data până la care se
pot emite ordonanţe. Num ai în cazuri
excepţionale, Guvernul poate adopta “ordonanţe
de urgenţă”, ceea ce nu necesită preexistenţa unei
legi de abilitare, dar ele intră în vigoare numai
după depunerea lor spre aprobare la P arlament.
Dacă P arlamentul nu se află în sesiune, el se
convoacă în mod obligatoriu.
3. Conceptul de hotărâre. Categoriile de hotărâri

Hotărârile sunt acte juridice adoptate de

Parlam ent sau Camerele sale (separat).
Există două categorii de hotărâri:
a) cu caracter normativ;
b) cu caracter nenormativ sau individual.
Hotărârile normative se deosebesc de legi
prin aceea că au forţă juridică inferioară legii.
Din punct de vedere procedural deosebirile
dintre legi şi hotărâri sunt următoarele:
a) pentru adoptarea hotărârilor, nu sunt
aplicabile regulile privitoare la iniţiativa
legislativă;
b) hotărârile nu parcurg toate fazele
procedurii legislative;
c) num ai legile trebuie să fie promulgate, în
timp ce hotărârile nu sunt supuse
promulgării;
d) hotărârile nu fac obiectul controlului de
constituţio-nalitate din partea Curţii
Constituţionale.
Hotărârile Camerelor se adoptă cu
majoritatea mem brilor prezenţi din fiecare dintre
ele, cu excepţia regulamentelor, care se adoptă cu
votul m ajorităţii membrilor acestora.
4. Conceptul de moţiune. Categorii de moţiuni
Moţiunea este actul juridic al Parlamentului

42
sau al Camerelor, prin care se exprimă poziţia
adoptată de acestea într-o anumită problemă de
politică internă sau externă. Moţiunile nu sunt
susceptibile să reglementeze relaţii sociale.
Constituţia şi regulamentele Camerelor fac
referire la două categorii de moţiuni:
a) moţiunea simplă (art.112 alin.2 din
Constituţie);
b) moţiunea de cenzură (art.113 şi 114 din
Constituţie).
Moţiunea simplă este rezultatul de voinţă
al unei singure Cam ere (Camera Deputaţilor sau
Senatul) şi exprimă poziţia Camerei respective
într-o anumită problem ă de politică internă sau
externă. Moţiunile simple nu au caracterul de acte
juridice, ci pot exercita doar o influenţă morală
asupra activităţii Guvernului, dar nu sunt în
măsură să genereze obligaţii garantate printr-o
sancţiune juridică oarecare.
Moţiunea de cenzură priveşte raporturile
dintre Parlament şi Guvern, adoptarea sau
respingerea sa semnificând retragerea sau
menţinerea încrederii acordate Guvernului. Dacă
este adoptată, moţiunea de cenzură face ca
Guvernul să decadă din împuternicirile ce i-au fost
conferite prin votul de învestitură. Are caracterul
de act juridic şi exprimă voinţa P arlamentului în
întregul său.
Moţiunea poate fi iniţiată de cel puţin 50 de
deputaţi sau de cel puţin o pătrime din numărul
senatorilor, trebuie să fie motivată şi depusă la
preşedintele Cam erei, care o comunică de îndată
Guvernului.
Moţiunea se aprobă cu votul majorităţii
deputaţilor prezenţi, iar la Senat cu votul
majorităţii senatorilor. Fac excepţie de la această
regulă moţiunile de cenzură care se adoptă cu
votul m ajorităţii deputaţilor şi senatorilor.

5. Actele politice ale Parlamentului României

Actele politice ale Parlam entului conţin
numai afirmaţii de principiu sau luări de atitudine,
lipsite de efecte juridice immediate, dar care, prin
faptul că emană de la un organ reprezentativ al
poporului, organ învestit cu competenţa de a
legifera şi de a controla Guvernul, se bucură de un

43
deosebit prestigiu, de o m are autoritate.
Constituţia Rom âniei şi regulamentele
Camerelor nu cuprind o enum erare a acestor acte,
parlamentul fiind liber să adopte denumiri diverse
pentru a-şi intitula actele exclusiv politice
(declaraţii, apeluri, proteste, dem ersuri etc.).

Tema 5:
STATUTUL
DEPUTAŢILOR ŞI SENATORILOR

1. Natura juridică a mandatului parlamentar

Dreptul public foloseşte noţiunea de mandat
în sens de împuternicire specială dată printr-o
procedură solemnă de către corpul electoral,
candidaţilor la o funcţie sau dem nitate publică,
dacă aceştia obţin un num ăr suficient de voturi,
potrivit legii electorale.
Cei ce obţin mandatul sunt învestiţi cu
dreptul de a înfăptui anumite interese generale
(exercită o funcţie publică).
În exercitarea mandatului, deputaţii şi
senatorii sunt în serviciul poporului.
Din punct de vedere al naturii sale juridice,
mandatul parlamentar este o instituţie de drept
constituţional. Mandatul parlamentar are caracter
reprezentativ (art.69 din Constituţie).
În exercitarea mandatului, deputaţii şi
senatorii sunt în serviciul poporului (parlamentarii
nu îi reprezintă numai pe alegătorii din
circumscripţia electorală în care au fost aleşi, ci
reprezintă întregul popor în unitatea lui).
Mandatul imperativ este nul. Nu este
permisă nici o ingerinţă sau injocţiune în
activitatea deputaţilor şi senatorilor, indif erent din
partea căruia ar proveni. Nici partidele politice
care i-au propus candidaţi, nici alegătorii nu au
dreptul să impună parlamentarilor o anumită
prestaţie parlamentară. Deputaţii şi senatorii nu
pot fi revocaţi.
În dreptul privat, mandatul este socotit un
contract civil (art.1532 din Codul civil) între
mandant (cel care îm puterniceşte) şi mandatar
(persoana împuternicită).

44
 Între noţiunea de mandat din dreptul civil şi
cea de mandat din dreptul constituţional există
deosebiri esenţiale:
a) mandatul civil se constituie pe baze
contractuale, iar mandatul parlamentar
prin alegeri;
b) conţinutul mandatului civil se stabileşte
prin acordul părţilor, pe când conţinutul
mandatului parlam entar se stabileşte prin
Constituţie, regulamentele Cam erelor şi,
după caz, prin lege;
c) dacă mandatarul îl reprezintă pe
mandant, deputaţii şi senatorii reprezintă
naţiunea;
d) mandatarul este răspunzător faţă de
mandant pentru daunele ce i le-ar cauza,
pe când deputaţii şi senatorii nu răspund
faţă de alegători;
e) mandatul civil poate fi revocat, pe când
mandatul parlamentar nu poate fi revocat;
f) mandatarul poate fi substituit printr-o
altă persoană, pe când deputaţii şi
senatorii nu pot fi înlocuiţi decât în
anumite condiţii (prin supleanţi).
Deputaţii şi senatorii îndeplinesc o
demnitate publică. Ei nu sunt asimilaţi
funcţionarilor publici.
Trăsăturile m andatului parlamentar:
a) este o instituţie de drept public (de drept
constitu-ţional);
b) are caracter reprezentativ la nivel
naţional;
c) are caracter general;
d) are caracter electiv;
e) este irevocabil;
f) este protejat constituţional.
Dispoziţiile cuprinse în Constituţie
referitoare la mandatul parlam entar (art.69 – 72)
au valoare de reguli directoare în m aterie. Ele pot
fi dezvoltate şi detaliate prin lege specială şi prin
regulamentele Cam erelor. Regulam entele
Camerelor stabilesc doar norme procedurale
pentru aplicarea dispoziţiilor constituţionale
referitoare la statutul deputaţilor şi senatorilor.

45
 2. Durata mandatului parlamentar

Durata mandatului parlamentar coincide cu

cea a Camerelor legislative (art.63 alin.1 din
Constituţie). Mandatul Camerelor poate fi prelungit
în caz de război sau catastrofă. De asem enea,
mandatul se prelungeşte până la întrunirea legală
a noului P arlament.
Deputaţii şi senatorii intră în exerciţiul
mandatului pe data întrunirii legale a Camerei din
care fac parte, sub condiţia validării.
Mandatul parlamentar ia naştere pe data
anunţării rezultatelor alegerii, dar dreptul celui
îndreptăţit să-l exercite începe pe data întrunirii
legale a Camerei respective, sub condiţia validării.
Numai de la această dată se aplică deputaţilor şi
senatorilor statutul parlamentar prevăzut în
Constituţie şi regulam ente.
Mandatul parlamentar încetează:

la data întrunirii legale a Camerelor nou
alese;

în caz de demisie;

în caz de incompatibilitate;

în cazul pierderii drepturilor electorale;

în caz de deces.

3. Protecţia constituţională şi regulamentară

a mandatului parlamentar

Pe durata m andatului, deputaţii şi senatorii

exercită prerogativele autorităţii publice. De
aceea, m andatul lor este protejat constituţional.
Rolul protecţiei este de a garanta
parlamentarilor deplina libertate în exercitarea
mandatului.
Protecţia se realizează prin:
a) regimul de incompatibilitate;
b) imunitarea parlamentară;
c) independenţa opiniilor;
d) indem nizaţie.
A. Incompatibilităţile (art.71 din Constituţie)
Incompatibilităţile au rolul de a asigura
evitarea conflictelor ce ar rezulta din exercitarea
concomitentă a două funcţii publice concurente
(ex. funcţia jurisdicţională cu funcţia legislativă).

46
 Constituţia stabileşte incom patibilităţile
calităţii de deputat sau de senator cu orice
funcţie publică de autoritate; se exceptează doar
funcţia de membru al Guvernului (art.71 alin.2
din Constituţie).
Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege
organică. Exemple de funcţii publice de autoritate:

funcţia de prefect;

funcţia de primar sau mem bru în consiliile
locale;

funcţia de secretar al unităţilor
administrativ-teritoriale;

funcţia de secretar de stat;

funcţia de poliţist, gardian public ş.a.
Există funcţii publice care nu presupun
exercitarea autorităţii (ex.: funcţia de director al
Bibliotecii Naţionale). Ca atare, între calitatea de
parlamentar şi asemenea funcţii nu există
incompatibilitate.
Regulam entele obligă deputaţii şi senatorii
aflaţi în stare de incompatibilitate să demisioneze
din funcţiile incompatibile cu calitatea lor de
parlamentari în termen de 10 zile de la apariţia
cazului de incompatibilitate.
Refuzul de a dem isiona atrage după sine
considerarea parlamentarului în cauză ca
demisionat (demisie tacită).
B. Imunitatea parlamentară (art.72 din
Constituţie)
Imunitatea are rolul de a proteja
parlamentarii de încercările de intimidare,
sancţionare din partea puterii executive şi
judecătoreşti, pentru modul în care aceştia îşi
exercită m andatul.
Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la
răspundere juridică pentru voturile sau opiniile
politice exprimate în exercitarea mandatului.
Deputaţii beneficiază de imunitate de la
data eliberării certificatului doveditor al alegerii,
sub condiţia validării. Deputaţii şi senatorii pot fi
urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte
care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile
exprim ate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi
reţinuţi, percheziţionaţi sau arestaţi fără
încuviinţarea Camerei din care fac parte. În caz de
infracţiune flagrantă, parlamentarii pot fi reţinuţi şi
percheziţionaţi, potrivit normelor Codului de

47
procedură penală.
Deputaţii şi senatorii nu pot renunţa la
beneficiul imunităţii parlam entare.
Deputaţii şi senatorii pot fi traşi la
răspundere disciplinară, prevăzută în
regulamentele Cam erelor pentru încălcarea
regulilor de polemică parlamentară. Pentru
încălcarea regulamentelor, deputaţii şi senatorii
pot fi sancţionaţi, potrivit gravităţii faptelor ce li se
impută, cu:
- avertisment;
- chem area la ordine;
- retragerea cuvântului;
- eliminarea din sala de şedinţe;
- interzicerea participării la lucrările
Camerei pentru maximum 15 zile
(Regulamentul Senatului prevede
maximum 30 de zile);
- excluderea temporară (de la maximum 30
de zile de şedinţe din aceeaşi sesiune).
Această sancţiune este prevăzută doar în
Regulam entul Camerei Deputaţillor.

Tema 6:
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

Caracterul semiprezidenţial al republicii

este rezultatul receptării în sistem ul constituţional
românesc, a modelului de alegere a şefului
statului în sistemele prezidenţiale, precum şi a
modalităţilor de răspundere politică a Guvernului
faţă de puterea legislativă, caracteristice
regimurilor politice parlamentare.
Preşedintele României face parte din
puterea executivă şi întruneşte prerogativele
esenţiale ale acestei puteri ce revin şi şefului
statului. Puterea executivă e repartizată echilibrat
între şeful statului şi Guvern.
Preşedintele României beneficiază de o
legitimitate populară, iar Guvernul este numit de
şeful statului, pe baza votului de învestitură
acordat de P arlament.
Constituţia Rom âniei conferă Preşedintelui
patru funcţii principale: de reprezentare, de garant
al independenţei naţionale şi al unităţii şi
integrităţii teritoriale a ţării, funcţia de a veghea la

48
respectarea Constituţiei şi cea de mediere.
Preşedintele României este organul de vârf
al puterii executive şi ocupă demnitatea de şef al
statului. Ca şef al statului Preşedintele reprezintă
statul român. Preşedintele României se identifică
cu statul rom ân.
Preşedintele prezidează Consiliul S uprem
de Apărare a Ţării; este comandantul forţelor
armate; poate declara, cu aprobarea prealabilă a
Parlam entului, mobilizarea parţială sau generală a
forţelor armate; instituie starea de urgenţă ş.a.
Preşedintele veghează la buna funcţionare
a autorităţilor publice, la respectarea Constituţiei.
În acest scop, P reşedintele exercită funcţia de
mediere între puterile statului, precum şi între stat
şi societate.

Alegerea Preşedintelui României

Preşedintele este ales prin vot universal,

egal, direct, secret şi liber exprim at. Este declarat
ales candidatul ce a întrunit, în primul tur de
scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor
înscrişi pe listele electorale. În cazul în care nici
unul dintre candidaţi nu a întrunit această
majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin,
între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea
numărului de voturi obţinute în primul tur. Este
declarat ales candidatul care a obţinut cel mai
mare num ăr de voturi.
Persoana care candidează la funcţia de
Preşedinte al României trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
 Să aibă drept de vot;
 Să aibă cetăţenia română şi dom iciliul
în ţară
 Să nu intre în categoria persoanelor ce
nu pot face parte dintr-un partid politic
 Să fi împlinit, până în ziua alegerilor
inclusiv, vârsta de cel puţin 35 de ani
 Să nu fi îndeplinit, anterior, 2 m andate
în funcţia de P reşedinte al României.
În termen de 24 de ore de la validarea
rezultatelor alegerilor pentru funcţia de Preşedinte
al României, de către Curtea Constituţională, cele
2 Cam ere, sunt convocate de către preşedinţii
acestora pentru depunerea jurământului de către
candidatul a cărei alegere a fost validată.

49
Depunerea jurăm ântului se consemnează într-o
declaraţie a P arlamentului, prin care acesta ia act
de începere a exercitării mandatului de Preşedinte
al Rom âniei.

Durata mandatului prezidenţial

Mandatul Preşedintelui României este de 5

ani şi se exercită de la data depunerii jurământului
preşedintelui ales. Până la această dată continuă
să-şi exercite atribuţiile Preşedintele în exerciţiu.
Mandatul prezidenţial încetează înainte de
termen în caz de demisie, demitere din funcţie, de
imposibilitate definitivă de exercitare a atribuţiilor
şi în caz de deces.
Mandatul Preşedintelui României poate fi
prelungit, prin lege organică, în caz de război sau
catastrofă.

Incompatibilitatea funcţiei prezidenţiale cu orice

altă funcţie publică şi privată

Preşedintele României trebuie să fie

imparţial şi independent. Astfel, Preşedintele va
putea adopta o poziţie pe deplin obiectivă faţă de
toate cele trei puteri ale statului aflate în conflict.
În timpul mandatului, Preşedintele României
nu poate fi membru ai unui partid politic şi nu
poate îndeplini nici o altă f uncţie publică sau
privată.

Un Preşedinte al republicii, care ar fi în

acelaşi timp şi membrul unui partid politic, ar crea
suspiciuni că sprijină acel partid politic sau îl
favorizează în detrimentul altora.
În cazul în care Preşedintele ales îşi
menţine, în mod secret, calitatea de membru al
unui partid politic, el poate fi suspendat din
funcţie.
Preşedintele României nu poate exercita
nici o funcţie privată, indiferent care ar fi natura
acesteia sau domeniul de activitate.

Regimul imunităţilor prezidenţiale

Constituţia României consacră şi un regim

de protecţie, de tip parlam entar, a Preşedintelui.

50
Acesta se bucură de imunitate şi de
neresponsabilitate juridică pentru opiniile politice
exprim ate în timpul şi în legătură cu exercitarea
mandatului său.
Imunitatea are caracter permanent.
Imunitatea nu echivalează cu exonerarea de
răspundere pe plan politic a şefului statului, pentru
modul în care îşi exercită atribuţiile ce îi revin în
funcţia pe care o ocupă.
Preşedintele României nu poate fi reţinut,
arestat, percheziţionat sau trimis în judecată
penală pentru faptele săvârşite în legătură cu
prerogativele prezidenţiale.
Şeful statului nu poate fi tras la răspundere
juridică pentru opiniile politice exprimate în
exercitarea mandatului prezidenţial.
Preşedintele nu poate fi audiat în cadrul
unor proceduri parlam entare, întrucât Preşedintele
României excede controlul parlam entar exercitat
de comisiile Camerelor. Şeful statului poate da
însă Parlam entului explicaţii privind faptele ce i se
impută.

Răspunderea politică şi penală a Preşedintelui României

În cazul săvârşirii unor fapte grave prin

care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele
României poate fi suspendat din funcţie de
Camera Deputaţilor şi S enat în şedinţă com ună,
după consultarea Curţii Constituţionale.
Preşedintele poate da Parlam entului explicaţii cu
privire la faptele ce i se impută.
Propunerea de suspendare din funcţie
poate fi iniţiată de cel puţin o treim e din numărul
deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat,
la cunoştinţa P reşedintelui.
Dacă propunerea de suspendare din funcţie
e aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează
un referendum pentru demiterea Preşedintelui.
Propunerea de punere sub acuzare poate fi
iniţiată de m ajoritatea deputaţilor şi senatorilor şi
se aduce, neîntârziat, la cunoştinţa Preşedintelui
României pentru a putea da explicaţii cu privire la
faptele ce i se impută.
De la data punerii sub acuzare şi până la
data demiterii Preşedintele este suspendat de

51
drept.
Competenţa de judecată aparţine Înaltei
Curţi de Casaţie şi de Justiţie. Preşedintele est e
demis de la data rămânerii definitive a hotărârii de
condamnare.
Vacanţa funcţiei de Preşedinte al României
intervine în caz de demitere din funcţie, de
imposibilitatea definitivă a exercitării atribuţiilor
sau de deces.
În termen de trei luni de la data la care a
intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al
României, guvernul va organiza alegeri pentru un
nou Preşedinte.
Dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă
ori dacă P reşedintele este suspendat din funcţie
sau se află în imposibilitate tem porară de a-şi
exercita atribuţiile, interimarul se asigură, în
ordine, de preşedintele S enatului sau de
preşedintele Camerei Deputaţilor.
Atribuţiile P reşedintelui nu pot fi exercitate
pe durata interimatului funcţiei prezidenţiale.
Dacă persoana care asigură, interimatul
funcţiei de P reşedinte al Rom âniei săvârşeşte
fapte grave prin care se încalcă prevederile
Constituţiei.

Atribuţiile Preşedintelui României

• Atribuţii în domeniul politicii externe:

- Preşedintele încheie tratate
internaţionale în num ele României,
negociate de Guvern, şi le supune
spre ratificare Parlam entului, într-un
termen rezonabil. Celelalte tratate şi
acorduri internaţionale se încheie, se
adoptă sau se ratifică potrivit
procedurii stabilite prin lege.
- Preşedintele, la propunerea
Guvernului, acreditează şi recheamă
reprezentanţii diplomatici ai
României şi aprobă înfiinţarea,
desfiinţarea sau schimbarea rangului
misiunilor diplomatice.
- Reprezentanţii diplomatici ai altor
state sunt acreditaţi pe lângă
Preşedintele României.

52
 • Atribuţii în domeniul apărării:
- Preşedintele este comandantul
forţelor armate şi îndeplineşte
funcţia de preşedinte al Consiliului
Suprem de Apărare a Ţării.
- El poate declara, cu aprobarea
prealabilă a Parlamentului,
mobilizarea parţială sau generală a
forţelor armate. Numai în cazuri
excepţionale, hotărârea Preşedintelui
se supune ulterior aprobării
Parlam entului, în cel mult 5 zile de la
adoptare.
- În caz de agresiune armată
îndreptată împotriva ţării,
Preşedintele României ia m ăsuri
pentru respingerea agresiunii şi le
aduce neîntârziat la cunoştinţa
Parlam entului, printr-un mesaj. Dacă
Parlam entul nu se află în sesiune, el
se convoacă de drept în 24 de ore de
la declanşarea agresiunii.
- În caz de mobilizare sau de război
Parlam entul îşi continuă activitatea
pe toată durata acestor stări, iar
dacă nu se află în sesiune, se
convoacă de drept în 24 de ore de la
declararea lor.
• Măsuri excepţionale:
- Preşedintele României instituie,
potrivit legii, starea de asediu sau
starea de urgenţă în întreaga ţară ori
în unele unităţi administrativ-
teritoriale şi solicită P arlamentului
încuviinţarea măsurii adoptate, în cel
mult 5 zile de la lucrarea acesteia.
- Dacă Parlamentul nu se află în
sesiune, el se convoacă de drept în
cel mult 48 de ore de la instituirea
stării de asediu sau a stării de
urgenţă şi funcţionează pe toată
durata acestora.
• Alte măsuri
Preşedintele îndeplineşte şi urm ătoarele
atribuţii:
- Conf eră declaraţii şi titluri de
onoare;

53
 - Acordă gradele de mareşal, de
general şi de amiral;
- Numeşte în funcţii publice, în
condiţiile prevăzute de lege;
- Acordă graţierea individuală.

Actele Preşedintelui României

În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele

României emite decrete. Acestea pot avea
caracter normativ sau pot fi individuale.
În afară de decrete, Preşedintele poate
întocm i acte politice (declaraţii, apeluri, m esaje).
Aceste acte nu produc efecte juridice.

Preşedintele României adresează

Parlam entului m esaje cu privire la principalele
probleme politice ale naţiunii. Mesajul e un act
politic prin care şeful statului adresează
Parlam entului opiniile sale privind principalele
probleme politice le naţiunii.

Tema 7:

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA CURŢII

CONSTITUŢIONALE

Locul şi rolul Curţii Constituţionale

Adunarea Constituantă aleasă în mai 1990

a trebuit să opteze între controlul jurisdicţional al
constituţionalităţii legilor şi controlul politic al
acestora, fiecare având avantaje dar, în acelaşi
timp, şi dezavantajele sale. Autoritatea publică
politico-juridică, special instituită pentru controlul
jurisdicţional al constituţionalităţii legilor, este
Curtea Constituţională care, ca şi alte autorităţi,
cum ar fi Curtea de Conturi, Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, are un statut constituţional,
întrucât principiile sale de organizare şi
funcţionare sunt stabilite de Constituţie.
Caracterul politic al controlului constă în:
 Procedura de desemnare a candidaţilor
la funcţia de judecător constituţional
 Alegerea a şase dintre judecători de
către cele două Cam ere ale
Parlam entului
 Alegerea celorlalţi judecători (trei) de

54
 către Preşedintele României
Caracterul politic al jurisdicţiei rezultă şi din
conţinutul politic al normelor fundam entale a căror
garantare este asigurată prin efectuarea
controlului.
Caracterul jurisdicţional rezultă din:
 Procedura de verificare a
constituţionalităţii unei dispoziţii legale
 Statutul judecătorilor
 Modul de organizare şi funcţionare al
autorităţii publice respective
Potrivit dispoziţiilor cuprinse în art.146 din
Constituţie, Curtea Constituţională are, pe lângă
prerogative de control constituţional, şi alte
atribuţii care vizează asigurarea suprem aţiei
normelor constituţionale în dom enii de activitate
de interes social şi politic deosebit, cum ar fi:
 Procedura de alegere a Preşedintelui
României;
 Procedura de suspendare din funcţie a
preşedintelui Rom âniei;
 Exercitarea de către cetăţeni a
dreptului de iniţiativă legislativă;
 Revizuirea Constituţiei;
 Contestarea constituţionalităţii unui
partid politic, s.a.
Curtea Constituţională nu face parte din
sistemul celor trei puteri în stat, fiind
independentă faţă de acestea, deci putem spune
că nu există nici un raport de subordonare a Curţii
faţă de aceste trei puteri, cu toate că judecătorii
Curţii sunt num iţi de puterea legislativă şi puterea
executivă (P reşedintele României).
Locul Curţii Constituţionale în ansam blul
organizării puterilor în stat este stabilit de art.1,
alin.2 din Legea nr.47/1992, potrivit căreia Curtea
Constituţională este independentă faţă de altă
autoritate publică şi se supune numai Constituţiei
şi legii sale organice.
Constituţia a delimitat sfera de acţiune a
Curţii Constituţionale de domeniul de activitate al
celorlalte autorităţi publice. Legea organică a
Curţii Constituţionale precizează că scopul Curţii
este garantarea supremaţiei Constituţiei,
deosebindu-l de atribuţia Preşedintelui, de a
veghea la respectarea Legii fundamentale, precum
şi de cel al Consiliului Legislativ. Potrivit art.142

55
alin.1 din Constituţie, această autoritate publică
este garantul supremaţiei acesteia.

Organizarea Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională este unica autoritate

de jurisdicţie constituţională în România, ceea ce
sem nifică caracterul exclusiv al com petenţei
acesteia. Nici o altă autoritate publică nu se
pronunţă – cu valoare de decizie obligatorie sau
executorie - în ceea ce priveşte
constituţionalitatea legilor.
O autoritate publică cum ar fi Guvernul,
Camerele Legislative, instanţele pot susţine că o
lege este neconstitu-ţională, însă numai decizia
Curţii privind neconstituţionalitatea sau,
dimpotrivă, caracterul constituţional al legii are
caracter executoriu în materie.
Art.3 din Legea nr.47/1992 privind
organizarea şi funcţionarea Curţii prevede că
aceasta este singura în drept să hotărască asupra
com petenţei sale, în cazurile expres şi limitativ
prevăzute în art.144 din Constituţie.
Prin raportarea strictă a Curţii la atribuţiile
ce i se cuvin prin Constituţie, rezultă ca această
autoritate publică îndeplineşte rolul de judecător
constituţional în cazul în care se pronunţă asupra:
 Constituţionalităţii legilor şi
ordonanţelor (art. 146 lit. a şi b);
 Regulamentelor Parlamentului (art.146
lit.c);
 Iniţiativelor de revizuire a Constituţiei
(art.146 lit.j);
 Constituţionalităţii unui partid politic
(art.146 lit.k);
 Constituţionalităţii tratatelor sau altor
acorduri internaţionale.
Curtea Constituţională se com pune din 9
judecători, numiţi pentru un m andat de 9 ani, care
nu poate fi prelungit sau înnoit. Câte un judecător
este numit de Cam era Deputaţilor, de Senat şi de
Preşedintele României. O treim e din numărul de
judecători se înnoieşte din trei în trei ani.
Candidaţii la funcţia de judecător al Curţii
trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de
art.143 din Constituţie:
 Să aibă pregătire juridică superioară
 Să aibă o înaltă competenţă

56
 profesională şi o vechime de cel puţin
18 ani în activitatea juridică sau în
învăţăm ântul juridic superior.
Curtea Constituţională îşi desfăşoară
activitatea în plen. În cadrul plenului deciziile sunt
luate în prezenţa a cel puţin 2/3 din numărul
majorităţii Curţii.
Atribuţiile conferite Curţii pot fi realizate
numai prin adoptarea unei hotărâri de către
majoritatea judecătorilor. Şedinţele plenului se
convoacă de către Preşedintele Curţii, din proprie
iniţiativă sau la cererea altui judecător.
Potrivit art.9 din Legea nr.47/1992, Curtea
Constituţională are un preşedinte ales prin vot
secret pentru o perioadă de trei ani, cu majoritatea
voturilor judecătorilor. Alegerea se desfăşoară în
termen de 5 zile de la înnoirea Curţii.

Competenţa Curţii Constituţionale

Competenţa Curţii este configurată în art.146 din

Constituţie, ale cărei prevederi sunt dezvoltate de Legea
nr.47/1992. Potrivit art.146 din Constituţie, Curtea
Constituţională trebuie să se limiteze la verificarea
conformităţii constituţionale a dispoziţiilor legale
cu a căror neconstituţionalitate a fost sesizată.
În ceea ce priveşte actele supuse
controlului de constituţionalitate, prevăzute de
Legea fundamentală, acestea sunt:
 Legile adoptate de Parlament, atât înainte
de promulgare, cât şi cele intrate în
vigoare;
 Regulamentele celor două Camere
legislative;
 Ordonanţele Guvernului;
 Iniţiativele de revizuire a Constituţiei,
indiferent de iniţiator;
 Iniţiativele legislative prezentate de
cetăţeni;
 Tratate sau acorduri internaţionale.

A. Controlul constituţionalităţii legilor

înainte de promulgare (control
anterior)

57
 Curtea Constituţională se pronunţă asupra
constituţio-nalităţii legilor, înainte de promulgarea
acestora, la sesizarea P reşedintelui României, a
unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a
guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a
unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel
puţin 25 de senatori precum şi a Avocatului
Poporului. Cu 5 zile înainte de a fi trim isă spre
promulgare, legea se comunică Guvernului şi
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi se depune la
secretarul general de la Cam era Deputaţilor şi de
la S enat. În cazul în care legea a fost adoptată cu
procedură de urgenţă, term enul este de 2 zile.
În cazul în care sesizarea către Curtea
Constituţională este f ăcută de unul dintre
preşedinţii celor două Camere ale Parlam entului,
de parlamentari, de Guvern sau de Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, aceasta se va comunica
Preşedintelui României.
Dezbaterea are loc în plenul Curţii
Constituţionale, cu participarea judecătorilor
Curţii, pe baza sesizării, a documentelor şi
punctelor de vedere primite. Decizia prin care se
constată neconstituţionalitatea legii se comunică
Preşedintelui României, precum şi preşedinţilor
celor două Camere ale P arlamentului.
În cazurile de neconstituţionalitate
constatate de Curte, legea respectivă se trimite
spre reexaminare Parlam entului ceea ce
echivalează cu un veto suspensiv. Termenul de
promulgare este de 10 zile de la primirea de către
Preşedintele României a legii reexaminate de
Parlam ent.
B. Curtea se pronunţă asupra
constituţionalităţii tratatelor sau altor acor duri
internaţionale la sesizarea preşedinţilor
Camerelor, a unui număr de cel puţin 50 de
deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.
C. Controlul constituţionalităţii
regulamentelor P arlamentului

Curtea Constituţională se pronunţă asupra

constituţiona-lităţii regulamentelor Parlam entului,
la sesizarea unuia dintre cei doi preşedinţi ai cel or
două Cam ere, a unui grup parlamentar sau al unui
număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin
25 de senatori. Acest control este unul posterior.
Acest control poate fi declanşat după ce

58
regulamentul respectiv a fost publicat în Monitorul
Oficial, adică după ce este pus în aplicare. În
cazul regulamentelor, decizia Curţii este definitivă,
dispoziţiile neconstituţionale supuse dezbaterii
nemaiputând fi aplicate.

C. Soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate

Curtea Constituţională hotărăşte asupra

excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti
privind neconstituţionalitatea legilor şi a
ordonanţelor ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau
dintr-o ordonanţă de care depinde soluţionarea
cauzei. Excepţia poate fi ridicată şi direct de
Avocatul P oporului.
Art.146 lit.d din Constituţie, cât şi art.23
alin.1 din Legea nr.47/1992 se ref eră la
com petenţa instanţelor judecătoreşti de a sesiza
Curtea, din oficiu sau la cererea părţilor, privind
neconstituţionalitatea unor prevederi legale de
care depinde judecarea cauzei.
Excepţia de neconstituţionalitate poate viza
numai acele dispoziţii legale de care depinde
judecarea cauzei, deciziile Curţii urmând să se
refere numai la dispoziţiile legale de care depinde
soluţionarea cauzei în care s-a invocat acesta.
Decizia definitivă prin care se constată
neconstituţionali-tatea unei legi sau a unei
ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau
dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi
obligatorie.
D. Curtea Constituţională este
competentă să soluţioneze conflictele juridice
de natură constituţională dintre autorităţile
publice la cererea Preşedintelui României, a unuia
dintre preşedinţii Camerelor, a primului-ministru
sau a preşedintelui Consiliului Superior al
Magistraturii.
E. Respectarea procedurii pentru
alegerea Preşedintelui României

Atribuţiile Curţii în acest caz au ca obiect

verificarea legalităţii procedurii de alegere a
Preşedintelui României, inclusiv de a soluţiona
contestaţiile împotriva diferitelor operaţiuni
electorale întreprinse de autorităţile com petente.
În ceea ce priveşte confirmarea rezultatelor

59
sufragiului, Curtea se limitează la confirmarea
rezultatelor anunţate de B.E.C.

F. Judecarea contestaţiilor car e au ca obiect

constituţionalitatea unui partid politic

În cadrul competenţelor sale, Curtea decide

şi asupra contestaţilor care au ca obiect
constituţionalitatea unui partid politic. A ceastă
contestaţie poate fi formulată de preşedintele
uneia dintre Camerele Parlamentului sau de
Guvern. Preşedintele Camerei poate form ula
contestaţia numai pe baza unei hotărâri adoptate
de Cam era respectivă, cu votul majorităţii
membrilor săi.
Pentru soluţionarea contestaţiei,
preşedintele Curţii, va desemna un judecător ca
raportor, care este obligat să comunice, îm preună
cu actele doveditoare, partidului politic la care se
referă contestaţia, precizându-i data până la care
poate depune un memoriu de apărare însoţit de
dovezi corespunzătoare.
Camera Parlamentului care a depus
contestaţia poate fi reprezentată de persoana
desemnată de acesta, iar guvernul, de Ministerul
Justiţiei. Partidul politic poate fi reprezentat şi prin
avocat cu drept de a pleda în faţa Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie.
Decizia Curţii nu este supusă nici unei căi
de atac şi se publică în Monitorul Oficial al
României. Partidele politice pot fi declarate
neconstituţionale în cazurile prevăzute în art.37
alin.2 din Constituţie.

F. Emiterea avizului pentru

suspendarea din funcţie a Preşedintelui
României

Curtea Constituţională dă aviz consultativ

pentru propunerea de suspendare din funcţie a
Preşedintelui Rom âniei. Propunerea de
suspendare, cât şi dovezile pe care se întemeiază,
se trimit Curţii Constituţionale.
Primind cererea, Preşedintele Curţii va
desemna trei judecători ca raportori, câte un
judecător numit de Cam era Deputaţilor, de S enat
şi de Preşedintele României, care vor efectua
investigaţiile necesare.
Avizul cu privire la suspendarea din funcţie

60
a Preşedintelui României se face, se emite în
plenul Curţii, cu votul majorităţii judecătorilor
Curţii.

G. Contestarea existenţei împrejurărilor

car e justifică interimatul în exercitarea funcţiei
de Preşedinte al României

Curtea Constituţională constată existenţa

împrejurărilor care justifică interimatul în
exercitarea funcţiei de Preşedinte al României şi
com unică cele constatate Parlamentului şi
Guvernului.
Vacanţa funcţiei de Preşedinte al României
se constată la cererea preşedintelui uneia dintre
Camerele Parlam entului sau a preşedintelui
interimar care exercită atribuţiile Preşedintelui
României, pe perioada cât acesta este suspendat
din funcţie.
În cazul în care Preşedintele României a
fost suspendat din funcţie, cererea pentru
contestarea existenţei împrejurărilor care justifică
interimatul se face de preşedintele care a condus
lucrările şedinţei com une a celor două Camere ale
Parlam entului, pe baza hotărârii adoptate în
şedinţă com ună.
Dacă interimarul funcţiei de Preşedinte al
României se datorează imposibilităţii tem porare de
a-şi exercita atribuţiile, cererea se face de
Preşedintele României sau de preşedintele uneia
dintre Camerele P arlamentului.

H. Competenţa Curţii Constituţionale

privind revizuirea Constituţiei

Înainte de sesizarea Parlamentului pentru

iniţierea procedurii legislative de revizuire a
Constituţiei, proiectul de lege sau propunerea
legislativă se depune la Curtea Constituţională,
care este obligată ca în termen de 10 zile să se
pronunţe asupra constituţionalităţii sale.
Decizia Curţii se pronunţă în plen, cu votul
a două treimi din judecătorii Curţii şi se comunică
celor care au iniţiat proiectul de lege sau
propunerea legislativă ori, după caz,
reprezentantului acestora. Decizia se publică în
Monitorul Oficial al României.

Alte atribuţii ale Curţii Constituţionale

61
 În conformitate cu Constituţia României,
Curtea este competentă să vegheze la respectarea
procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea
referendum ului şi confirm ă rezultatele acestuia.
Curtea verifică îndeplinirea condiţiilor
pentru exercitarea iniţiativei legislative de către
cetăţeni.

Actele Curţii Constituţionale

În cadrul exercitării atribuţiilor sale, Curtea

Constituţională adoptă decizii, hotărâri şi emite
avize, însă Constituţia nu stabileşte situaţiile în
care Curtea poate lua, adopta, aceste decizii,
hotărâri şi decizii.
Deciziile Curţii Constituţionale sunt
obligatorii şi au putere numai pentru viitor şi se
publică în Monitorul Oficial al României.
Faţă de textele constituţionale, Legea
nr.47/1992 prevede în art.13 alin.1 că potrivit
com petenţei stabilite în art.146 din Constituţie,
Curtea pronunţă decizii, hotărâri şi emite decizii.
Curtea Constituţională adoptă decizii în cazurile în
care:
 Se pronunţă asupra constituţionalităţii
legilor, înainte de prom ulgarea
acestora, la sesizarea P reşedintelui
României, a unuia dintre preşedinţii
celor două Cam ere ale Parlamentului, a
Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, a unui număr de cel puţin 50
de deputaţi sau de cel puţin 25 de
senatori.
 Se pronunţă din oficiu asupra
iniţiativelor de revizuire a Constituţiei.
 Se pronunţă asupra constituţionalităţii
regulamentelor Parlam entului, la
sesizarea unuia dintre preşedinţii celor
două Camere, a unui grup parlamentar
sau a unui număr de cel puţin 50 de
deputaţi sau cel puţin 25 de senatori.
 Hotărăşte asupra excepţiilor ridicate în
faţa instanţelor judecătoreşti privind
neconstituţionalitatea legilor şi
ordonanţelor.
 Hotărăşte asupra contestaţiilor care au
ca obiect constituţionalitatea unui

62
 partid politic.
 Se pronunţă asupra constituţionalităţii
tratatelor sau acordurilor
internaţionale.
Hotărârile se adoptă de Curtea
Constituţională în cazurile în care:
 Veghează la respectarea procedurii
pentru alegerea P reşedintelui
României şi confirmă rezultatele
sufragiului.
 Constată existenţa împrejurărilor care
justifică interimatul în exercitarea
funcţiei de P reşedinte al Rom âniei şi
com unică cele constatate
Parlam entului şi Guvernului.
 Veghează la respectarea procedurii
pentru organizarea şi desfăşurarea
referendum ului şi confirmă rezultatele
acestuia.
 Verifică îndeplinirea condiţiilor pentru
exercitarea iniţiativei legislative de
către cetăţeni.

Avize consultative ale Curţii Constituţionale

se em it numai atunci când este propusă
suspendarea din funcţie a P reşedintelui Rom âniei.
Deciziile Curţii Constituţionale au caracter
obligat or iu.

63