UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

Facultatea de Geografie

Specializarea: Cartografie

A fi cadru dicatic în societatea

actuală

Student:

LUPEAN Andreea Roxana

Grupa 112

București,

2020
 Dacă până la începutul anilor ’90 profesia de cadru didactic era una dintre cele mai
căutate profesii, în special de către femei, în zilele noastre, această profesie a pierdut din
prestigiul și din atractivitatea de care se bucura. Interesul proaspeților absolvenți de a alege
această profesie este din ce în ce mai scăzut, aceștia orientându-se către cariere care le asigură
atât prestigiu social, cât și venituri financiare mai mari (în domeniul legislativ, în cel al
afacerilor, în medicină etc.). De asemenea, instabilitatea din cadrul sistemului de învățământ
(dese schimbări la nivelul curriculumului, ale politicilor educaționale și chiar ale miniștrilor)
poate fi unul dintre motivele pentru care profesia de cadru didactic nu se află printre principalele
opțiuni ale absolvenților.
S-a crezut că introducerea mijloacelor moderne de învăţământ (mijloace audio-vizuale,
manuale programate, maşini de instruire, televiziune, internet) ar duce la diminuarea rolului
învăţătorului – profesorului. 
Orice elev este o individualitate complexă, care nu poate fi înţeleasă şi direcţionată spre
un scop social decât de o persoană pregătită, învăţătorul sau profesorul. Ei sunt de neînlocuit. De
aici însă nu rezultă că relaţia dintre cadrul didactic şi elev trebuie să rămână cea din şcoala
tradiţională. Principala funcţie a învăţătorului-profesorului- în şcoala modernă nu este de „ a
preda”, de a transmite cunoştinţe, ci de a îndruma şi organiza activitatea de cercetare a elevilor.
Profesorul colaborează cu elevii, îi stimulează, creează condiţii optime de muncă si de cercetare,
îi ajută să-şi formeze personalitatea.
Succesul în munca instructiv-educativă depinde in cea mai mare măsură de cadrele
didactice, de competenţa şi dragostea lor pentru profesie. Nici planurile de învăţământ, nici
programele scolare, nici manualele, nici baza materială a şcolii nu pot avea asupra elevului o
influenţă care să se poată compara cu aceea a cadrelor didactice. Educatorul creează condiţiile
necesare de muncă, organizează şi conduce activitatea elevului, prin care dispozitiile lui se
dezvoltă necontenit şi se transformă în calităţi.
Prin munca metodică şi perseverentă a învăţătorului şi a profesorilor copiii ajung să aibă
un orizont larg de cunoştinţe despre natură şi societate, ceea ce îi ajută să înţelegă mai adânc
obiectele şi fenomenele cu care vin în contact, să interpreteze mai corect evenimentele la care
participă, să-şi dea seama mai bine de rostul lor în viaţă.
Tot atât de puternică este şi influenţa pe care o exercită cadrul didactic asupra dezvoltării
memoriei, imaginţiei, gândirii, spiritului de observaţie al elevilor. Procesel psihice se dezvoltă
prin exercitarea lor, prin activităţi corespunzătoare. Profesorul ajută pe fiecare elev să facă
progrese, îl stimulează, îl îndrumă şi îl corectează, încât capacităţile lui psihice să treacă treptat
de la stadii inferioare la stadii superioare.
Cadrele didactice atrag atenția asupra poverii grele a sarcinilor „invizibile”, din afara sălii
de clasă precum și asupra insuficientei recunoașteri la nivelul societății a eforturilor lor. În plus,
se simt abandonați, lipsiți de putere și de susținere; dacă elevii și părinții au drepturi și nu se
sfiesc să și le reclame în fața profesorilor, cerându-le socoteală pentru fiecare acțiune pe care o
percep ca fiind nedreaptă, cadrele didactice simt că nu sunt susținuți și apărați nici măcar de către
cei care ar trebui să le apere interesele (sindicate, directori școlari, inspectori, minister). Factorii
cei mai importanți care i-au determinat pe profesori să opteze pentru cariera didactică și să
rămână în sistem, în ciuda dificultăților și a dezamăgirilor, țin de motivația intrinsecă a
educatorilor. Respondenții au afirmat că cea mai mare responsabilitate a lor constă în informarea
şi formarea elevilor, viitori adulţi. Nu poți avea reuşite în această profesie, fără pasiune, fără
iubire pentru ea și pentru copii. De asemenea, faptul că pot influența destinele copiilor, că îi pot
ajuta să învețe, le aduce împlinire profesională, satisfacție, mulțumire, simțind că efortul depus
nu a fost în zadar.
Principalele nemulțumiri ale cadrelor didactice sunt direct legate de o inversare a
valorilor la nivelul societății, de ideea că oricine se pricepe la educație (părinții au tot mai des
impresia că știu mai bine decât cadrele didactice cum trebuie educat propriul copil, deși nu au
studii de specialitate). Profesorii se simt disprețuiți, deseori, chiar de către elevi și acest lucru li
se pare cel mai grav, acest aspect făcându-i să se gândească tot mai mult la o reorientare
profesională.
Școala modernă așează elevul în centrul reflecției sale pedagogice și didactice, asimilarea
progresivă a cunoașterii și abilităților, elaborarea noilor construcții epistemologice
într-o viziune integratoare, sistemică. Idealul educativ, în societatea democratică, vizează
realizarea unui model de dezvoltare și manifestare deplină a personalității - o personalitate
complexă, integrală, armonioasă, care să se adapteze la schimbările cerute de
progresul social, tehnico - științific, cultural, etic, contemporan. Această personalitate se va
forma numai dacă elevul este subiect al propriei educații. Rolul profesorului în democratizarea
relației profesor - elev este de a crea un climat școlar pozitiv, în care nota caracteristică o
constituie cooperarea și parteneriatul dintre cele două componente ale actului educațional
educator și educat.
Practica școlară tradițională ne-a lăsat imaginea profesorului care vrea să domine elevii și
să-i subordoneze. Într-un asemenea climat nimic nu se face din convingere și
pasiune. Este necesar să se facă trecerea de la vechiul tip de relații, la relații în care profesorul
colaborează cu elevii. Principala activitate a acestuia nu va fi predarea, ci angajarea
elevilor în investigații și lucrări independente. Relațiile bazate pe stimă și respect reciproc,
reclamă și în limbaj adecvat. Expresiile ironice și jignitoare tulbură atitudinea
elevilor față de profesorul lor și îngreunează crearea unui climat favorabil muncii creatoare în
clasă. Raporturile dintre profesor și elev nu reprezintă numai o latură intelectuală. Factorul
afectiv are o importanță deosebită asupra randamentului intelectual al elevului. Crearea de
bună dispoziție în clasă reprezintă o condiție necesară pentru evitarea eșecului școlar. Societatea
actuală, societate a competiției și competenței, are nevoie de oameni care să se remarce prin ceea
ce știu și vor să facă, oameni care și-au verificat înclinațiile și, prin exercițiu sistematic, le-au
transformat în aptitudini și capacități.
Pentru ca aceste însușiri să se poata dezvolta, este necesar un sistem de instruire activă
care să-I pună pe elevi în situația de a dobândi cunoștințe prin îmbinarea armonioasă a
activităților de învățare dirijată cu munca independentă, prin abordarea unor sinteze cu character
interdisciplinar, prin căutarea unor soluții originale și eficiente pentru o varietate de probleme ce
se ivesc în viața socială aflată în continuă schimbare.
Dar școala nu înseamnă doar predarea de la catedră. Realitățile din instituțiile de
învățământ, realități pe care ni le oferă actorii școlii, ne duc la această concluzie.
Este nevoie de o repunere în discuție a valorilor pe care trebuie să le transmită școala și modul în
care trebuie transmise. Acest fapt ar reprezenta de fapt începutul unei schimbări reale in educație
pentru că realitatea din teren ne arată câteva chestiuni care trebuie să dea de gândit oricărui
dascăl: elevii nu mai sunt foarte interesați să învețe; mulți dintre ei nu mai arată față de profesori
respectul cuvenit; metodele pedagogice active nu pot fi utilizate tot timpul și la toate disciplinele,
deoarece acestea cer timp, iar programa trebuie parcursă; chiar dacă dascălul încearcă să
introducă inovații în modul de organizare a învățării, standardele de evaluare de multe ori nu îl
avantajează; unele manuale alternative nu sunt realizate corect; mulți părinți nu au timp sau chiar
nu vor să se preocupe de situația școlară a copiilor lor, iar multe dintre cele mai importante cauze
ale eșecului școlar sunt cele familiale; in unele școli nu se pot dezvolta programe extrașcolare
deoarece nu sunt resurse.
În aceste condiții, e nevoie de un profesor capabil să organizeze activitatea elevilor, să le
exercite și să le dezvolte capacitățile creatoare. Un bun organizator cunoaște foarte bine elev pe
care-l educă și-l folosește potrivit capacităților sale, dirijează activitatea cooperând cu fiecare
membru al colectivului de elevi.
Dacă mai punem la socoteală și adoptarea unei noi tehnologii educaționale, împreună cu
toate implicațiile complexe ce decurg din acest proces, este lesne de înțeles cum se simt și cum ar
putea reacționa cei implicați în procesul instructiv-educativ al noilor generații. În acest sens,
rezistența la schimbare își face simțită prezența și reprezintă o provocare pentru oricine se află în
sistemul de învățământ.