Dacia era în antichitate țara locuită de geto-daci, care erau împărțiți într-un număr mai mare de state iar

ei ocupau un teritoriu cuprins între: râul Tisa (vest), râul Nistru și Marea Neagră (est), Dunărea (sud) și
Carpații Păduroși (nord). În anumite părți chiar depășeau aceste hotare: spre est peste Nistru, "înaintând
până spre Bug", iar spre vest, "ajunseră până la Dunărea panonică".[1]

Regatul dacic a ajuns la cea mai mare întindere a sa în timpul regelui Burebista, având ca hotare: țărmul
Mării Negre și Bugul - spre est, Cadrilaterul boem, Dunărea panonică și Morava - spre vest, Carpații
Păduroși - spre nord, iar Muntele Haemus (lanțul Balcanilor) - spre sud. Capitala regatului era orașul
Argedava.[2]

Cuprins

1 Geto-dacii

2 Înfățișarea caracteristică dacilor

3 Civilizație și cultură

3.1 Religie

3.2 Societate

3.3 Economie

3.4 Limbă

4 Entități politice

5 Cucerirea romană

6 Stăpânirea romană

7 Retragerea romană

8 Recucerirea Daciei de către Constantin cel Mare

9 Imperiul Roman ca Imperiul Dac

10 Dacii în izvoarele istorice din evul mediu timpuriu

11 Vezi și

12 Note
13 Bibliografie

14 Lectură suplimentară

15 Legături externe

Geto-dacii

Articol principal: Cultura și civilizația dacică.

Conform informațiilor rămase de la Strabon, dacii locuiau în zona muntoasă (și indică râul Mureș) până în
partea superioară a Dunării (denumită Danubius - de la izvoare și până la Drobeta), iar geții stăpâneau
partea de la cataracte, (astăzi Cazane) denumită Istru până la vărsarea acesteia în Marea Neagră. Tot el
spune că "dacii au aceeași limbă cu geții" și că "elenii i-au socotit pe geți de neam tracic". De asemenea
Dio Cassius ce spune că regele getic Burebista i-a zdrobit pe boii și tauriscii conduși de regele Critasir,
afirmă că Critasir a fost învins de daci, și păstrează denumirea luptătorilor armatei de geți sau daci pentru
a denumi popoarele de la Nord.

Totuși prima relatare despre geți aparține lui Herodot care relatează campania din 514–512 î.Hr. a lui
Darius împotriva sciților la nord de Marea Neagră,[3] și arată că "înainte de a ajunge la Istru, biruie mai
întâi pe geți care s-au crezut nemuritori", iar despre faptul că au pierdut lupta spune: "ei (geții) au fost
cei mai viteji și cei mai neînfricați dintre traci".[4]

De la istoricul grec Diodorus Siculus aflăm despre victoria strălucită din anul 300 î.Hr. a regelui get
Dromihete împotriva regelui macedonean al Traciei, Lisimahos, dar și de generozitatea pe care acesta a
arătat-o învinsului, organizând un ospăț pentru el și ceilalți comandanți captivi,geții mâncând cu linguri și
castroane de lemn, iar comandanții capturați mâncând cu tacâmuri și din farfurii de aur, pentru ca mai
apoi să-i elibereze. Scriitorul antic Justinus ne relatează că în timpul lui Oroles, dacii au fost învinși de
bastarni, iar regele lor i-a pedepsit să se poarte ca femeile și doar o victorie în altă bătălie le aduce
iertarea.

Inscripțiile descoperite la Histria menționează numele a doi regi geți din secolul al III-lea î.Hr.,
Zalmodegicos și Rhemaxos, față de care ascultau cetățile grecești din Dobrogea. Trogus Pompeius (sec. I
î.e.n. - sec. I e.n.) în Prologul cărții a XXXII-a menționează un "salt de putere a dacilor conduși prin regele
Rubobostes și a numărului lor".

Contemporan cu evenimentele care au dus la constituirea regatului dac, în anul 70 î.Hr., geograful și
istoricul Strabon (63 î.Hr. - 19 d.Hr.) relatează: "Ajungând în fruntea neamului său... getul Burebista l-a
înălțat atât de mult...încât, a ajuns să fie temut și de romani.[5] O inscripție grecească din Dionysopolis
(Balcic) îl descrie pe Burebista ca fiind: "cel dintâi și cel mai mare dintre regii din Tracia". Victoriile din
luptele purtate de Burebista cu neamurile vecine au făcut ca regatul dacic să ajungă la cea mai mare
întindere a sa. De asemenea, pentru a obține aceste succese, Burebista, ajutat și de preotul Deceneu a
săvârșit o reformă politico-religioasă a poporului, bazată pe "abstinență și sobrietate și ascultare de
porunci".[6] Dacă la început capitala a fost la Argedava, Burebista a construit una nouă: Sarmizegetusa.
[7] Trebuie precizat că: "Păreri ca acelea care văd în numele capitalei dacice Sarmizegetusa o amintire a
sarmaților n-au nici un temei istoric".[8]

Intenția lui Cezar de a organiza o mare expediție în anul 44 î.Hr., împotriva dacilor nu s-a concretizat
deoarece a fost asasinat. Nu la mult timp după aceea, și Burebista "a căzut victima unei conspirații de
nemulțumiți". După moartea sa, regatul s-a divizat, astfel încât în timpul lui Oc