Sunteți pe pagina 1din 627

Parlamentul României - Lege nr.

5/2020 din 06 ianuarie 2020

Legea nr. 5/2020 a bugetului de stat pe anul 2020

În vigoare de la 09 ianuarie 2020

Consolidarea din data de 07 octombrie 2020 are la bază publicarea din Monitorul Oficial, Partea I nr. 2 din 06 ianuarie
2020 şi include modificările aduse prin următoarele acte: OUG 50/2020; OUG 135/2020;
Ultimul amendament în 18 august 2020.
Forma actualizată a documentului este în curs de procesare.

*) Potrivit art. 3-22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020, anexa nr. 3 la Legea nr. 5/2020 a bugetului de
stat pe anul 2020 se modifică.
Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 1. - Prezenta lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2020 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile
pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele Fondului naţional unic de asigurări sociale
de sănătate, creditelor externe, fondurilor externe nerambursabile şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii.

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii referitoare la bugetul de stat pe anul 2020

Art. 2. - (1) Sinteza bugetului de stat, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole,
subcapitole, paragrafe, respectiv titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. 1.

1
(2) Bugetul de stat se stabileşte la venituri în sumă de 158.447,5 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 309.753,1
milioane lei credite de angajament şi în sumă de 257.454,2 milioane lei credite bugetare, cu un deficit de 99.006,7 milioane
lei.
(3) Sinteza cheltuielilor bugetare, pe surse de finanţare, cu detalierea pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri, articole
şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. 2.
(4) Bugetele ordonatorilor principali de credite şi anexele la acestea sunt prevăzute în anexa nr. 3*).
*) Anexa nr. 3 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 bis.

Art. 3. - Cheltuielile bugetare sunt detaliate în bugetele ordonatorilor principali de credite pe surse de finanţare, iar în
cadrul acestora pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri, articole şi alineate de cheltuieli.

SECŢIUNEA a 2-a
Dispoziţii referitoare la bugetele locale pe anul 2020

Art. 4. - Din taxa pe valoarea adăugată se alocă 18.412,364 milioane lei sume defalcate pentru bugetele locale, din
care:
a) 2.256,857 milioane lei pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor, potrivit anexei nr. 4;
b) 5.153,940 milioane lei pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor,
sectoarelor şi municipiului Bucureşti, potrivit anexei nr. 5;
c) 600,0 milioane lei destinate finanţării cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale, sumă repartizată pe judeţe
potrivit anexei nr. 6. Repartizarea pe unităţi administrativ- teritoriale se face în funcţie de lungimea şi starea tehnică a
drumurilor, prin hotărâre, de către consiliul judeţean, după consultarea primarilor;
d) 10.065,782 milioane lei pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, inclusiv
pentru finanţarea cheltuielilor aferente funcţionării serviciilor publice de salvare acvatică-salvamar şi a posturilor de prim
ajutor pe plajele cu destinaţie turistică, potrivit prevederilor art. 4 alin. (21) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 274/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru Consiliul Judeţean Braşov pentru
finanţarea lucrărilor la Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, pentru Consiliul Judeţean Mureş pentru finanţarea
lucrărilor la Aeroportul Internaţional Târgu Mureş, pentru achitarea debitelor restante ale unităţilor administrativ-teritoriale

2
din judeţul Suceava, reprezentând rate de capital şi dobânzi aferente împrumutului extern contractat pentru realizarea
Programului "Utilităţi şi mediu la standarde europene în judeţul Suceava", potrivit prevederilor art. XII alin. (1) lit. b) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare, aprobată prin Legea nr.
240/2011, pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care
domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru finanţarea unor reparaţii curente şi obiective de investiţii derulate
de unităţile administrativ-teritoriale din judeţele Arad, Bihor, Cluj şi Satu Mare, potrivit anexei nr. 7, 7/01 şi 7/02. Sumele
defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, prevăzute în anexa nr. 7,
sunt stabilite prin derogare de la art. 33 alin. (2) din Legea finanţelor publice locale nr. 273/2006, cu modificările şi
completările ulterioare, potrivit prevederilor art. 6;
e) 331,785 milioane lei pentru finanţarea cheltuielilor învăţământului particular şi celui confesional, acreditate, potrivit
anexei nr. 8.
Art. 5. - (1) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, prevăzute la art. 4 lit. a), sunt destinate:
a) finanţării sistemului de protecţie a copilului şi a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap;
b) finanţării cheltuielilor determinate de implementarea Programului pentru şcoli al României, în perioada ianuarie- iunie
a anului şcolar 2019-2020, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 559/2019 privind stabilirea bugetului pentru
implementarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023 pentru anul şcolar 2019-2020, precum şi
pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 640/2017 pentru aprobarea Programului pentru şcoli al
României în perioada 2017-2023 şi pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul şcolar 2017-2018,
cu încadrare în sumele prevăzute pentru anul 2020 în fiecare dintre anexele nr. 1-3 la această hotărâre;
c) finanţării drepturilor copiilor cu cerinţe educaţionale speciale care frecventează învăţământul special, potrivit
prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 564/2017 privind modalitatea de acordare a drepturilor copiilor cu cerinţe educaţionale
speciale şcolarizaţi în sistemul de învăţământ preuniversitar, cu modificările ulterioare, în conformitate cu prevederile lit. A
din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 904/2014 pentru stabilirea limitelor minime de cheltuieli aferente drepturilor prevăzute
de art. 129 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, pentru perioada 1 ianuarie-
12 iunie a anului şcolar 2019-2020;
d) finanţării cheltuielilor cu bunuri şi servicii pentru întreţinerea curentă a unităţilor de învăţământ special şi centrelor
judeţene de resurse şi asistenţă educaţională din învăţământul special;
e) finanţării instituţiilor de cultură descentralizate începând cu anul 2002;

3
f) finanţării serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor de sub autoritatea consiliilor judeţene;
g) finanţării cheltuielilor de funcţionare ale căminelor pentru persoane vârstnice de la nivelul judeţelor, potrivit prevederilor
art. 18 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
h) finanţării drepturilor stabilite de Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor
provenind din familii defavorizate, cu modificările ulterioare;
i) plăţii sprijinului sub formă de contribuţii care va asigura completarea drepturilor salariale neacoperite din fondurile
proprii ale unităţilor de cult locale, pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult din ţară, potrivit prevederilor art.
9 alin. (1) lit. a) din cap. III "Culte" lit. E - secţiunea a 3-a "Sprijinul statului pentru salarizarea personalului neclerical al
cultelor recunoscute" din anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice,
cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Alocarea sumelor pentru finanţarea serviciilor sociale prevăzute la alin. (1) lit. a) şi g) se va face pe baza standardelor
de cost calculate pentru beneficiari/tipuri de servicii sociale, aprobate potrivit legii.
(3) În situaţiile în care Programul pentru şcoli al României se derulează de către consiliile locale ale comunelor, oraşelor
şi municipiilor, prin hotărâre a consiliului judeţean se vor repartiza sume cu această destinaţie unităţilor administrativ-
teritoriale respective, cu diminuarea veniturilor bugetului local al judeţului şi majorarea corespunzătoare a veniturilor
comunelor, oraşelor şi municipiilor, după caz. Sumele repartizate potrivit prevederilor prezentului alineat se reflectă în
bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor la indicatorul de venituri "Sume defalcate din taxa pe valoarea
adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor".
(4) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, prevăzute la art. 4 lit. b), sunt destinate:
a) finanţării de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat pentru categoriile de cheltuieli prevăzute la art. 104
alin. (2) lit. b) -d) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
b) finanţării drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizaţiilor lunare ale persoanelor
cu handicap grav acordate în baza prevederilor art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea
drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
c) finanţării ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri, pentru beneficiarii de ajutor
social;
d) finanţării serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor de sub autoritatea consiliilor locale ale comunelor,
oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti;

4
e) finanţării cheltuielilor creşelor;
f) finanţării cheltuielilor descentralizate la nivelul sectoarelor şi municipiului Bucureşti, respectiv pentru: sistemul de
protecţie a copilului, centrele publice pentru persoane adulte cu handicap, cheltuielile determinate de implementarea
Programului pentru şcoli al României, în perioada ianuarie-iunie a anului şcolar 2019-2020, potrivit prevederilor Hotărârii
Guvernului nr. 559/2019, cheltuielile cu bunuri şi servicii pentru întreţinerea curentă a unităţilor de învăţământ special şi
centrele de resurse şi asistenţă educaţională, instituţiile de cultură descentralizate începând cu anul 2002 şi plata sprijinului
sub formă de contribuţii, care va asigura completarea drepturilor salariale neacoperite din fondurile proprii ale unităţilor de
cult locale pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult, potrivit prevederilor art. 9 alin. (1) lit. a) din cap. III "Culte"
lit. E - secţiunea a 3-a "Sprijinul statului pentru salarizarea personalului neclerical al cultelor recunoscute" din anexa nr. I
la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare;
g) finanţării drepturilor stabilite de Legea nr. 248/2015, cu modificările ulterioare;
h) finanţării drepturilor copiilor cu cerinţe educaţionale speciale integraţi în învăţământul de masă, potrivit prevederilor
Hotărârii Guvernului nr. 564/2017, în conformitate cu prevederile lit. A din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 904/2014,
pentru perioada 1 ianuarie-12 iunie a anului şcolar 2019-2020;
i) finanţării cheltuielilor de funcţionare ale căminelor pentru persoane vârstnice de la nivelul comunelor, oraşelor,
municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi municipiului Bucureşti, potrivit prevederilor art. 18 alin. (5) lit. c) din Legea
nr. 17/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(5) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, destinate finanţării drepturilor prevăzute de Hotărârea Guvernului
nr. 559/2019, se repartizează pe sectoare şi municipiul Bucureşti potrivit prevederilor legale în vigoare, cu încadrarea în
sumele prevăzute pentru anul 2020 în fiecare dintre anexele nr. 1-3 la această hotărâre.
(6) Repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la alin. (4) pe comune, oraşe, municipii,
sectoare şi municipiul Bucureşti, după caz, se face prin decizie a directorului direcţiei generale regionale a finanţelor
publice/şefului administraţiei judeţene a finanţelor publice, potrivit datelor de fundamentare transmise de către
unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, după caz, pentru finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat,
în baza actului administrativ emis de inspectorul şcolar general al inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti
cu privire la repartizarea sumelor pe unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale, precum şi pe unităţi de învăţământ, iar
pentru finanţarea cheltuielilor de funcţionare ale căminelor pentru persoane vârstnice, la propunerea agenţiei judeţene
pentru plăţi şi inspecţie socială/Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti. Direcţiile generale

5
regionale/Administraţiile judeţene ale finanţelor publice furnizează informaţii cu caracter financiar la solicitarea
inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti.
(7) Pentru finanţarea cheltuielilor prevăzute la alin. (1) şi (4), autorităţile administraţiei publice locale alocă pe lângă
sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată şi sume din bugetele locale ale acestora.
(8) Numărul maxim de posturi finanţate pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult din ţară este prevăzut în
anexa nr. 9.
Art. 6. - (1) În anul 2020, prin derogare de la prevederile art. 32 şi 33 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice
locale, cu modificările şi completările ulterioare, din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat, la nivelul
fiecărei unităţi administrativ-teritoriale se repartizează prin decizie a directorului direcţiei generale regionale a finanţelor
publice/şefului administraţiei judeţene a finanţelor publice, începând cu luna ianuarie, următoarele cote:
a) 15% la bugetul local al judeţului;
b) 65% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe al căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea plătitorii de
impozit pe venit;
c) 6% pentru repartizare bugetelor locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor prin hotărâre a consiliului judeţean;
d) 14% într-un cont distinct deschis pe seama direcţiei generale regionale a finanţelor publice/administraţiei judeţene a
finanţelor publice, pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor;
e) «abrogat»
(2) Pentru municipiul Bucureşti, prin derogare de la prevederile art. 32 şi 33 din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi
completările ulterioare, în anul 2020, începând cu luna ianuarie, impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat, la
nivelul municipiului Bucureşti, se repartizează prin decizie a directorului Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice
Bucureşti, astfel:
a) 50% pentru bugetul local al municipiului Bucureşti;
b) 1.000 lei/locuitor/an, pentru bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti;
c) diferenţa se repartizează sectoarelor municipiului Bucureşti direct proporţional cu impozitul pe venit estimat a se realiza
pe raza fiecărui sector.
(3) În cadrul fiecărui judeţ, sumele aferente cotei prevăzute la alin. (1) lit. d) se repartizează pentru echilibrarea bugetelor
locale ale unităţilor administrativ-teritoriale astfel:
a) 85% pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor;
b) 15% pentru echilibrarea bugetelor locale ale judeţelor.

6
(4) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor şi
municipiilor, prevăzute în anexa nr. 7, şi sumele prevăzute la alin. (3) lit. a), constituite la nivelul fiecărui judeţ, se
repartizează unităţilor administrativ-teritoriale, prin decizie a directorului direcţiei generale regionale a finanţelor
publice/administraţiei judeţene a finanţelor publice, în două etape, utilizând modelul de calcul transmis de Ministerul
Finanţelor Publice în termen de 5 zile de la publicarea legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I,
astfel:
a) în prima etapă se repartizează sume de echilibrare bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale ale căror
venituri estimate a fi încasate în anul 2020 din cota prevăzută la alin. (1) lit. b) sunt mai mici de 830 lei/locuitor/an, precum
şi celor ale căror venituri estimate a fi încasate în anul 2020 din cota prevăzută la alin. (1) lit. b) sunt mai mici decât 1.500
mii lei/unitate administrativ-teritorială/an;
b) sumele prevăzute la lit. a) se repartizează unităţilor administrativ-teritoriale respective în valoare egală cu diferenţa
dintre 830 lei/locuitor/an şi veniturile pe locuitor/an estimate a fi încasate în anul 2020 din cota prevăzută la alin. (1) lit. b)
în fiecare unitate administrativ-teritorială în parte;
c) dacă suma dintre veniturile estimate a fi încasate în anul 2020 din cota prevăzută la alin. (1) lit. b) şi sumele repartizate
potrivit lit. b) din prezentul alineat este mai mică decât 1.500 mii lei/unitate administrativ-teritorială/an, în condiţiile în care
mai sunt disponibile sume în cadrul judeţului, atunci se repartizează şi diferenţa până la 1.500 mii lei/unitate administrativ-
teritorială/an;
d) sumele ramase nerepartizate în prima etapă, potrivit lit. a)-c), se repartizează în etape succesive comunelor, oraşelor
şi municipiilor a căror medie a veniturilor pe locuitor/an, rezultată prin însumarea veniturilor estimate a fi încasate în anul
2020 din cota prevăzută la alin. (1) lit. b) şi sumele repartizate potrivit lit. b) şi c), este mai mică decât media pe
judeţ/locuitor/an rezultată din însumarea veniturilor respective la nivel judeţean;
e) repartizările efectuate potrivit lit. d) se realizează în vederea egalizării mediilor individuale cu media pe judeţ, direct
proporţional cu necesarul determinat, după modelul de calcul pus la dispoziţie de către Ministerul Finanţelor Publice în
termen de 5 zile de la data publicării prezentei legi.
(5) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale ale judeţelor, prevăzute în anexa
nr. 7, se repartizează în completarea veniturilor estimate a fi încasate în anul 2020 din cota prevăzută la alin. (1) lit. a) şi a
sumelor prevăzute la alin. (3) lit. b), astfel încât valoarea însumată a tuturor acestora să nu fie mai mică de 275 de
lei/locuitor/an.

7
(6) Suma corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit estimat a se încasa la bugetul de stat în anul 2020,
prevăzută la alin. (1) lit. c), se repartizează în mod egal judeţelor, în limita sumei de 27.316 mii lei, reprezentând fond la
dispoziţia consiliului judeţean. În cadrul fiecărui judeţ, fondul la dispoziţia consiliului judeţean se repartizează integral în
anul 2020 comunelor, oraşelor şi municipiilor, prin hotărâre a consiliului judeţean, pentru susţinerea programelor de
dezvoltare locală, pentru susţinerea programelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, precum şi pentru
cheltuielile de funcţionare, pe care unităţile administrativ-teritoriale din judeţ, în mod justificat, nu le pot finanţa din veniturile
proprii, inclusiv din impozitul pe venit repartizat potrivit alin. (1) lit. b) şi d), şi din sume defalcate din taxa pe valoarea
adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale. Sumele repartizate potrivit prevederilor prezentului alineat se reflectă în
bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, la o poziţie de venituri distinctă. Pentru repartizarea pe unităţi
administrativ-teritoriale a sumelor din fond, consiliul judeţean are obligaţia ca, în termen de 15 zile de la publicarea legii
bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I, să solicite în scris tuturor unităţilor administrativ-teritoriale din
cadrul judeţului prezentarea de cereri pentru acordarea de sume pentru destinaţiile prevăzute. Hotărârea consiliului
judeţean se comunică directorului direcţiei generale regionale a finanţelor publice/şefului administraţiei judeţene a finanţelor
publice, instituţiei prefectului şi unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ.
(7) Impozitul pe venit utilizat în calcul va fi cel estimat de structurile de specialitate din cadrul direcţiilor generale regionale
ale finanţelor publice/administraţiilor judeţene ale finanţelor publice.
(8) În execuţie, sumele încasate, aferente cotelor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (2) lit. a), se alocă de către
direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice bugetelor locale ale
unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, până cel târziu la data de 8 a lunii în curs pentru luna anterioară, iar cele
prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d) şi alin. (2) lit. b) şi c) se alocă în acelaşi termen, proporţional cu sumele repartizate.
(9) «abrogat»
(10) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică şi impozitului pe venit încasat la bugetul de stat în luna decembrie 2019, în
termenul prevăzut la alin. (8).
(11) Sumele din impozitul pe venit încasate suplimentar în anul 2020 la bugetul de stat, la nivelul fiecărei
unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale, se alocă unităţilor administrativ- teritoriale în cotele prevăzute la alin. (1) şi (2),
potrivit prevederilor prezentului articol, şi se cuprind în bugetele locale prin rectificare bugetară locală.
(12) Numărul locuitorilor din unităţile administrativ-teritoriale utilizat în calculele prevăzute în prezentul articol este cel
comunicat de direcţiile judeţene de statistică, respectiv de Direcţia Regională de Statistică a Municipiului Bucureşti, după
caz, la data de 1 ianuarie 2019.

8
(13) Prin derogare de la prevederile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în
anul 2020, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, judeţele pot utiliza excedentul bugetului local şi pentru
finanţarea sistemului de protecţie a copilului şi a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap.
(14) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, cu modificările şi completările ulterioare,
şi de la prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi
nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea sprijinirii activităţii sportive pe diferite
ramuri de sport, în cursul anului bugetar 2020, autorităţile administraţiei publice locale pot acorda în mod direct alocaţii
cluburilor sportive de drept public sau privat ori asociaţiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti care îşi au sediul
pe raza lor administrativ-teritorială. Autorităţile administraţiei publice locale pot acorda în aceleaşi condiţii alocaţii pentru
finanţarea programelor sportive organizate pe raza lor administrativ- teritorială de către aceste cluburi sau de către
federaţiile sportive naţionale, direcţiile judeţene pentru sport şi tineret, respectiv a municipiului Bucureşti ori inspectoratele
şcolare judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti.
(15) Prin excepţie de la prevederile art. 181 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi
completările ulterioare, pentru anul bugetar 2020, autorităţile administraţiei publice locale, prin hotărârea autorităţilor
deliberative, pot aloca sume din bugetul local pentru finanţarea activităţii sportive a structurilor sportive de drept public
aflate în subordinea autorităţilor sau instituţiilor publice ale autorităţilor publice centrale care îşi au sediul pe raza lor
administrativ- teritorială.
(16) Hotărârile consiliilor locale sau judeţene privind acordarea sprijinului financiar vor avea caracter individual şi în
acestea autorităţile deliberative ale administraţiei locale vor preciza, alături de valoarea totală a sumei acordate, destinaţia
acesteia, defalcarea pe capitole de cheltuieli, precum şi modalitatea şi termenele de decontare.
(17) Hotărârile vor prevedea, sub sancţiunea nulităţii, calitatea Curţii de Conturi de a exercita controlul financiar asupra
derulării activităţii finanţate din fondurile publice.
(18) Valoarea totală a finanţărilor acordate potrivit prevederilor alin. (14) şi (15) pentru întregul an bugetar 2020 nu poate
depăşi 3% din suma reprezentând cotele defalcate din impozitul pe venit ce revin bugetului local al unităţii administrativ-
teritoriale respective.
Art. 7. - Categoriile de venituri şi cheltuieli aferente bugetelor locale pe anul 2020 sunt prevăzute în anexa nr. 10.

SECŢIUNEA a 3-a
Dispoziţii referitoare la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2020

9
Art. 8. - (1) Veniturile şi cheltuielile bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, constituit în baza
prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
precum şi bugetul fondurilor externe nerambursabile utilizate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, sunt prevăzute
în anexa nr. 11.
(2) Sinteza veniturilor şi cheltuielilor alocate pe surse de finanţare, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la
cheltuieli pe părţi, capitole şi titluri, după caz, este prevăzută în anexa nr. 11/01.
(3) Cheltuielile bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, detaliate pe părţi, capitole, subcapitole,
paragrafe, titluri, articole şi alineate, după caz, sunt prevăzute în anexa nr. 11/02.
(4) Sumele alocate din fonduri externe nerambursabile, detaliate la cheltuieli pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe,
titluri, articole şi alineate, după caz, sunt prevăzute în anexa nr. 11/03.
Art. 9. - (1) În bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2020 sunt incluse, atât la partea
de venituri, cât şi la partea de cheltuieli, sumele aferente anului 2020 din contribuţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, aprobată
prin Legea nr. 184/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) În anul 2020 se autorizează Casa Naţională de Asigurări de Sănătate să negocieze şi să încheie contracte cost-
volum/cost-volum-rezultat în limita sumei de 4.180.000 mii lei.
(3) Excedentul de 113.825 mii lei este aferent asigurărilor pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate,
reglementate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale
de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) Potrivit dispoziţiilor art. 265 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
pentru acoperirea deficitului bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, veniturile bugetului se
completează cu suma de 2.254.752 mii lei, care se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii.
Art. 10. - Dispoziţiile referitoare la proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile, aferente perioadei de
programare a Uniunii Europene 2014-2020, precum şi prevederile art. 37-39, 55 şi 56 se aplică în mod corespunzător şi în
cazul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

10
SECŢIUNEA a 4-a
Dispoziţii referitoare la proiectele cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare aferente perioadei 2007-
2013, pe anul 2020

Art. 11. - (1) Pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 5 alin. (1) - (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009
privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată cu
modificări prin Legea nr. 362/2009, cu modificările şi completările ulterioare, care au în implementare proiecte nefinalizate,
inclusiv cele care reprezintă prima fază a proiectelor ce se finanţează în cele două perioade de programare bugetară ale
Uniunii Europene, finanţarea cheltuielilor se asigură de la bugetul de stat prin bugetele ordonatorilor principali de credite
de la titlul 56 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare", se cuprind în clasificaţia
aferentă fondului de finanţare la alineatul 03 "Cheltuieli neeligibile" şi reprezintă cheltuieli definitive ale bugetului de stat.
(2) În anul 2020, prin derogare de la prevederile art. 431 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu
modificările şi completările ulterioare, pentru proiectele nefinalizate în perioada de eligibilitate a perioadei de programare
bugetară a Uniunii Europene 2007-2013, cu excepţia fazei a doua aferente proiectelor prevăzute la art. 4 alin. (5) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de
programare 2014-2020, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările şi completările
ulterioare, beneficiarii prevăzuţi la art. 5 alin. (1) - (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009, aprobată cu
modificări prin Legea nr. 362/2009, cu modificările şi completările ulterioare, care au în implementare proiecte, notifică
prestatorilor, executanţilor şi furnizorilor cu care au încheiate contracte executarea de lucrări pentru finalizarea acestora,
în termen de 30 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(3) Din sumele prevăzute la alin. (1) se asigură şi alte cheltuieli necesare finalizării proiectelor, cu încadrarea în valoarea
indicatorilor tehnico-economici aprobaţi conform legii, necuprinse în contractele de finanţare încheiate cu autorităţile de
management, care asigură finalizarea proiectului.
Art. 12. - (1) Beneficiarii finanţaţi integral din bugetul de stat, care implementează proiecte finanţate în cadrul
programelor/instrumentelor/facilităţilor, care nu sunt gestionate de către autorităţi ale administraţiei publice din România,
virează în contul de venituri al bugetului de stat sumele primite ca rambursare a cheltuielilor efectuate în cadrul proiectelor
respective, în termen de 5 zile lucrătoare de la data încasării acestora.
(2) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale au obligaţia de a deschide şi repartiza creditele bugetare aferente
implementării proiectelor ai căror beneficiari sunt instituţiile publice din subordine finanţate integral din bugetul local, în

11
termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data încasării sumelor transferate de autorităţile de management/gestiune a
programului/instrumentului/facilităţii, de Autoritatea de certificare şi plată, de Comisia Europeană sau de alţi donatori
externi, pe baza solicitării de finanţare transmise de instituţia beneficiară de proiect.
Art. 13. - (1) În scopul implementării programelor şi proiectelor de cooperare teritorială europeană se autorizează
ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management/autoritate comună de management/autoritate
naţională/autoritate de gestiune a programelor privind cooperarea teritorială europeană, să aprobe, prin ordin, norme
specifice pentru finanţarea şi organizarea acţiunilor specifice pe teritoriul altor state pentru anul 2020.
(2) Cheltuielile stabilite prin normele prevăzute la alin. (1) se asigură de către ordonatorii principali de credite, din creditele
aprobate anual, cu această destinaţie. Rambursarea acestor cheltuieli din fondurile europene se realizează în conformitate
cu procedurile de lucru ale autorităţilor de management/autorităţilor comune de management/autorităţilor naţionale.
Art. 14. - (1) Se interzice ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat să efectueze virări de credite bugetare
şi credite de angajament, de la titlul 56 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare", la
celelalte titluri de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau la alte capitole bugetare, cu excepţia virărilor de credite bugetare
şi credite de angajament, care pot fi efectuate pe tot parcursul anului de la titlul 56 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe
nerambursabile (FEN) postaderare" la:
a) titlul 51 "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", în vederea asigurării sumelor reprezentând contribuţia
proprie şi/sau cofinanţarea naţională, aferentă proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile ale instituţiilor
publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, precum şi ale instituţiilor de învăţământ superior
militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională finanţate integral din venituri proprii;
b) titlul 58 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020".
(2) Sumele prevăzute la titlul 56 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare" nu pot fi
cedate la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat, în baza prevederilor art. 54 din
Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) În condiţiile prevederilor Legii nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în cursul întregului an ordonatorii
principali de credite pot efectua virări de credite de angajament şi de credite bugetare neutilizate, între titlurile, articolele şi
alineatele de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau de la alte capitole, pentru asigurarea fondurilor necesare la titlul 56
"Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare", cu încadrarea în nivelul total al fondurilor
aprobate.

12
(4) Pe parcursul întregului an, ordonatorii principali de credite pot efectua virări de credite de angajament şi credite
bugetare neutilizate în cadrul titlului 56 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare", cu
încadrarea în nivelul total al fondurilor aprobate.
(5) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice, pentru asigurarea finalizării proiectelor prevăzute la art. 11, la
propunerea ordonatorilor principali de credite, să efectueze, pe parcursul întregului an, cu încadrarea în nivelul total al
fondurilor de la bugetul de stat aprobate la titlul 56 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN)
postaderare", redistribuiri de credite de angajament şi credite bugetare între ordonatorii principali de credite ai bugetului de
stat.
(6) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice, la propunerea ordonatorilor principali de credite, să efectueze
redistribuiri/virări de credite de angajament şi credite bugetare neutilizate între ordonatorii principali de credite de la titlul
56 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare" la:
a) titlul 51 "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice" pentru asigurarea cheltuielilor instituţiilor publice finanţate
din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, precum şi ale instituţiilor de învăţământ superior militar, de informaţii,
de ordine publică şi de securitate naţională finanţate integral din venituri proprii la titlul 56 "Proiecte cu finanţare din fonduri
externe nerambursabile (FEN) postaderare";
b) titlul 58 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020".
(7) Se interzice instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat să efectueze virări de
credite de angajament şi de credite bugetare de la titlul 56 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN)
postaderare".
(8) Virările de credite de angajament şi de credite bugetare prevăzute la alin. (1), (3) şi (4), precum şi redistribuirile de
credite de angajament şi credite bugetare între şi în cadrul proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile
postaderare se efectuează de ordonatorii principali de credite şi se comunică Ministerului Finanţelor Publice, concomitent
cu transmiterea anexelor la bugetul acestora, modificate în mod corespunzător.
(9) Din sumele prevăzute la titlul 56 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare" se pot
efectua cheltuieli curente şi de capital pentru finalizarea corespunzătoare a proiectelor finanţate de la acest titlu.
(10) Influenţele în structura creditelor de angajament şi creditelor bugetare, rezultate în baza virărilor de credite prevăzute
la alin. (1) şi (6), vor fi evidenţiate în structura cheltuielilor aprobate instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi
subvenţii de la bugetul de stat la titlul 56 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare".

13
(11) Se interzice ordonatorilor principali de credite introducerea, la titlul 56 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe
nerambursabile (FEN) postaderare", de proiecte noi aferente perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2007-
2013.
(12) Ordonatorii principali de credite au obligaţia de a asigura, potrivit legii, cu prioritate, sume necesare finalizării
proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene
2007-2013.
(13) Se interzice ordonatorilor principali de credite, cu rol de autoritate de management, încheierea/emiterea de
contracte/decizii/ordine de finanţare/avize de principiu cu beneficiarii în cadrul programelor operaţionale aferente perioadei
de programare bugetară a Uniunii Europene 2007-2013.
(14) Fac excepţie de la prevederile alin. (13) autorităţile de management/autorităţile comune de management/autorităţile
naţionale care încheie/emit contracte/decizii/ordine de finanţare pentru acordarea cofinanţării de la bugetul de stat în cadrul
programelor obiectivului "Cooperare teritorială europeană 2007-2013", după cum urmează:
a) Programul operaţional comun "România-Ucraina- Republica Moldova 2007-2013";
b) Programul operaţional comun "Marea Neagră 2007-2013".
Art. 15. - În anul 2020, operatorii de program au obligaţia de a vira în conturile corespunzătoare de venituri ale bugetului
de stat, respectiv în conturile de venituri ale Fondului pentru mediu, după caz, sumele reprezentând fonduri externe
nerambursabile primite de la statele donatoare, reprezentând tranşa finală aferentă asistenţei financiare nerambursabile
"costuri de management" pentru Operatorul de program în calitate de beneficiar în cadrul Mecanismului financiar al
Spaţiului Economic European 2009-2014 şi Mecanismului financiar norvegian 2009-2014, asigurate iniţial din bugetul de
stat, respectiv din bugetul Fondului pentru mediu.

SECŢIUNEA a 5-a
Dispoziţii referitoare la proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile, aferente perioadei de programare a
Uniunii Europene 2014-2020

Art. 16. - (1) În anul 2020 se autorizează ordonatorii principali de credite să introducă, pe parcursul întregului an, în
anexele la buget, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 105/2016, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2015 privind
gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit

14
şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada
de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 56/2016, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei Guvernului nr.
29/2015 privind gestionarea şi utilizarea fondurilor externe nerambursabile şi a cofinanţării publice naţionale, pentru
obiectivul "Cooperare teritorială europeană", în perioada 2014-2020, aprobată cu modificări prin Legea nr. 12/2016, cu
modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2017 privind gestionarea financiară
a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar Spaţiul Economic European 2014-2021 şi
Mecanismului financiar norvegian 2014-2021, aprobată cu modificări prin Legea nr. 206/2017, proiecte noi aferente
perioadei de programare bugetară 2014-2020, respectiv 2014-2021, cu respectarea prevederilor art. 19 alin. (3) şi (5),
după caz.
(2) Se autorizează ordonatorii principali de credite să introducă în buget creditele de angajament necesare implementării
proiectelor noi la nivelul prevăzut în contractele/deciziile/ordinele de finanţare/avizele de principiu cu beneficiarii, în cadrul
programelor aferente perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2014-2020.
(3) Se autorizează ordonatorii principali de credite să efectueze, în cursul întregului an, virări de credite bugetare în cadrul
proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, inclusiv prin diminuarea cheltuielilor de natura
investiţiilor şi majorarea cheltuielilor curente, astfel încât să asigure implementarea corespunzătoare a proiectelor noi şi,
după caz, să modifice Programul de investiţii publice.
(4) Se autorizează ordonatorii principali de credite să introducă în anexele nr. 3/XX/21, 3/XX/23, 3/XX/27 şi 3/XX/29,
după caz, creditele de angajament necesare implementării proiectelor noi la nivelul prevăzut în
contractele/deciziile/ordinele de finanţare/avizele de principiu cu autorităţile de management în cadrul programelor aferente
perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2014-2020, să majoreze creditele bugetare aferente estimărilor
pentru anii 2021-2023 şi anii ulteriori şi, după caz, să modifice Programul de investiţii publice.
(5) Ordonatorii de credite finanţaţi integral sau parţial din bugetul de stat, care au calitatea de lider al unui parteneriat,
beneficiar al unui proiect finanţat din fonduri externe nerambursabile, pot asigura prin bugetele proprii cofinanţarea publică
pentru proiecte în condiţiile stabilite prin acordul de parteneriat, anexă la memorandumul/contractul/decizia/ordinul de
finanţare.
(6) Beneficiarii care implementează proiecte în cadrul programelor/instrumentelor/facilităţilor/mecanismelor, care nu sunt
gestionate de către autorităţi ale administraţiei publice din România şi ale căror reguli de implementare permit beneficiarilor
solicitarea şi obţinerea de prefinanţări/avansuri, pot cuprinde în bugetul propriu credite de angajament şi credite bugetare

15
aferente fondurilor externe nerambursabile, care urmează a fi rambursate potrivit acordurilor de finanţare, acestea urmând
a fi utilizate în lipsa disponibilităţilor din prefinanţările/avansurile primite, dacă acordurile de finanţare nu prevăd altfel.
(7) În cazul proiectelor implementate în parteneriat, prevederile alin. (6) se aplică liderilor/partenerilor finanţaţi integral
din bugetul de stat numai pentru finanţarea acţiunilor proprii ale acestora.
(8) În bugetele instituţiilor publice prevăzute la art. 62 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare,
la titlul 58 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020", respectiv la
capitolele şi subcapitolele corespunzătoare de cheltuieli potrivit destinaţiei acestora, se cuprind şi sumele aferente
proiectelor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru finanţarea în cadrul
programelor/instrumentelor/facilităţilor/mecanismelor care nu sunt gestionate de către autorităţi ale administraţiei publice
din România.
(9) Se autorizează ordonatorii principali de credite să efectueze, în cursul întregului an, virări de credite de angajament
şi credite bugetare în cadrul proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare aflate în derulare, inclusiv
prin diminuarea cheltuielilor de natura investiţiilor şi majorarea cheltuielilor curente, astfel încât să asigure implementarea
corespunzătoare a acestora şi, după caz, să modifice Programul de investiţii publice, cu excepţia virărilor de credite
bugetare de la proiectele implementate potrivit prevederilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
34/2017, aprobată cu modificări prin Legea nr. 206/2017.
(10) Proiectele de investiţii finanţate în cadrul perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2014-2020 se
cuprind în buget cu respectarea prevederilor art. 43 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare,
respectiv art. 45 din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. V din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de
modificare şi completare a unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 16/2013, cu modificările
ulterioare.
(11) Pe parcursul execuţiei bugetare, pentru asigurarea resurselor de finanţare a proiectelor, unităţile administrativ-
teritoriale pot contracta finanţări rambursabile sau pot utiliza excedentul anual al bugetului local.
Art. 17. - (1) Pentru cota-parte din plăţile efectuate aferente cheltuielilor eligibile a fi rambursate din programe aferente
Politicii de coeziune a Uniunii Europene, politicilor comune agricolă şi de pescuit sau din alte
programe/instrumente/facilităţi/mecanisme postaderare, ordonatorul de credite, care are calitatea de beneficiar, va
transmite o cerere de rambursare autorităţii de management/gestiune a programului/instrumentului/facilităţii/mecanismului
în maximum 3 luni de la efectuarea cheltuielilor, cu excepţia cheltuielilor efectuate înainte de semnarea contractului de

16
finanţare, în conformitate cu regulile specifice de eligibilitate a cheltuielilor, precum şi cu prevederile
contractului/deciziei/ordinului de finanţare.
(2) Sumele aferente rambursărilor de fonduri externe nerambursabile postaderare primite de la Comisia Europeană şi/sau
de la alţi donatori externi se fac venit la bugetele din care au fost finanţate proiectele respective şi se virează la aceste
bugete conform reglementărilor Uniunii Europene şi prevederilor legale naţionale care reglementează fiecare domeniu care
intră în sfera de cuprindere a fondurilor externe nerambursabile postaderare de către autorităţile de management/gestiune,
ori de către alte autorităţi naţionale abilitate în acest sens în cadrul unor programe/facilităţi/mecanisme sau instrumente
postaderare, după caz.
(3) Beneficiarii finanţaţi integral din bugetul de stat care implementează proiecte finanţate în cadrul
programelor/instrumentelor/facilităţilor/mecanismelor, care nu sunt gestionate de către autorităţi ale administraţiei publice
din România, virează în contul de venituri al bugetului de stat sumele primite ca rambursare a cheltuielilor efectuate în
cadrul proiectelor respective, în termen de 5 zile lucrătoare de la data încasării acestora.
(4) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale au obligaţia de a deschide şi repartiza creditele bugetare aferente
implementării proiectelor ai căror beneficiari sunt instituţiile publice din subordine finanţate integral din bugetul local, în
termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data încasării sumelor transferate de autorităţile de management/gestiune a
programului/instrumentului/facilităţii/mecanismului, de Comisia Europeană sau de alţi donatori externi, pe baza solicitării
de finanţare transmise de instituţia beneficiară de proiect.
Art. 18. - (1) În scopul implementării programelor şi proiectelor de cooperare teritorială europeană, se autorizează
ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management/autoritate comună de management/autoritate
naţională/autoritate de gestiune al/a programelor privind cooperarea teritorială europeană să aprobe, prin ordin, norme
specifice pentru finanţarea şi organizarea acţiunilor specifice pe teritoriul altor state.
(2) Cheltuielile stabilite prin normele prevăzute la alin. (1) se asigură de către ordonatorii principali de credite din creditele
aprobate anual cu această destinaţie. Rambursarea acestor cheltuieli din fondurile europene se realizează în conformitate
cu procedurile de lucru ale autorităţilor de management/autorităţilor comune de management/autorităţilor naţionale.
Art. 19. - (1) Se interzice ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat să efectueze virări de credite de
angajament şi credite bugetare de la titlul 58 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului
financiar 2014-2020" la celelalte titluri de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau la alte capitole bugetare, cu excepţia
virărilor de credite de angajament şi credite bugetare care pot fi efectuate pe tot parcursul anului de la titlul 58 "Proiecte cu
finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020" la:

17
a) titlul 56 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare" în vederea asigurării cheltuielilor
aferente finalizării proiectelor prevăzute la art. 11, cele aferente transferurilor de fonduri necesare susţinerii derulării
proiectelor finanţate din FEN postaderare, în cadrul programelor aferente Politicii de coeziune a Uniunii Europene şi altor
facilităţi şi instrumente postaderare;
b) titlul 51 "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", în vederea asigurării sumelor reprezentând contribuţia
proprie şi/sau cofinanţarea naţională, aferentă proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile ale instituţiilor
publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, precum şi ale instituţiilor de învăţământ superior
militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională finanţate integral din venituri proprii.
(2) Sumele prevăzute la titlul 58 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar
2014-2020" nu pot fi cedate la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat în baza
prevederilor art. 54 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) În condiţiile prevederilor Legii nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în cursul întregului an, ordonatorii
principali de credite pot efectua virări de credite bugetare între titlurile, articolele şi alineatele de cheltuieli din cadrul
aceluiaşi capitol sau de la alte capitole pentru asigurarea fondurilor necesare la titlul 58 "Proiecte cu finanţare din fonduri
externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020", pentru finanţarea proiectelor aflate în implementare sau
proiecte noi finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, cu încadrarea în nivelul total al fondurilor aprobate.
(4) Pe parcursul întregului an, ordonatorii principali de credite pot efectua virări de credite de angajament neutilizate în
cadrul titlului 58 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020", cu
încadrarea în nivelul total al fondurilor aprobate, pentru asigurarea finanţării proiectelor aflate în implementare.
(5) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să efectueze, pe parcursul întregului an, cu încadrarea în nivelul total al
fondurilor de la bugetul de stat aprobate la titlul 58 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente
cadrului financiar 2014-2020":
a) redistribuiri de credite de angajament şi credite bugetare între ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de
management/autoritate de certificare;
b) redistribuiri de credite de angajament şi credite bugetare între ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, în
funcţie de stadiul implementării, la nivelul fiecărui ordonator de credite, a proiectelor finanţate din fonduri externe
nerambursabile postaderare pentru asigurarea finanţării proiectelor aflate în implementare;
c) redistribuiri de credite de angajament şi de credite bugetare între ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat
beneficiari şi cei cu rol de autoritate de management/certificare/operator de program pentru asigurarea finanţării

18
corespunzătoare a proiectelor/programelor implementate din fonduri externe nerambursabile, precum şi pentru asigurarea
finanţării unor proiecte nou introduse în buget potrivit art. 16 alin. (1) - (4).
(6) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să efectueze redistribuiri/virări de credite de angajament şi credite
bugetare între ordonatorii principali de credite, la solicitarea acestora, de la titlul 58 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe
nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020" la:
a) titlul 56 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare" în vederea asigurării cheltuielilor
în cadrul programelor aferente Politicii de coeziune a Uniunii Europene şi altor facilităţi şi instrumente postaderare;
b) titlul 51 "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice" pentru asigurarea cheltuielilor instituţiilor publice finanţate
din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, precum şi ale instituţiilor de învăţământ superior militar, de informaţii,
de ordine publică şi de securitate naţională finanţate integral din venituri proprii la titlul 58 "Proiecte cu finanţare din fonduri
externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020".
(7) Se interzice instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat să efectueze virări de
credite de angajament şi credite bugetare de la titlul 58 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente
cadrului financiar 2014-2020".
(8) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (3) se pot efectua şi de la titlurile de cheltuieli care au fost majorate din
Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului şi din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, cu excepţia
sumelor alocate din aceste fonduri.
(9) În condiţiile Legii nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se autorizează ordonatorii principali de credite
care identifică, pe parcursul exerciţiului bugetar anual, proiecte noi sau proiecte în derulare din anii anteriori finanţabile din
fonduri externe nerambursabile postaderare şi care nu au în bugetul propriu titlul 58 "Proiecte cu finanţare din fonduri
externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020", articolul sau alineatul corespunzător, să introducă titlul,
articolul şi alineatul respectiv, creditele de angajament şi creditele bugetare asigurându-se potrivit dispoziţiilor alin. (3), (5)
şi art. 16 alin. (1) - (4).
(10) Prevederile alin. (9) se aplică şi instituţiilor publice finanţate parţial sau integral din venituri proprii, cu introducerea
corespunzătoare a modificărilor, atât la partea de venituri, cât şi la partea de cheltuieli.
(11) Virările şi redistribuirile de credite de angajament şi credite bugetare între şi în cadrul proiectelor/programelor
finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare prevăzute la alin. (1), (3), (4), (8) şi (9), precum şi modificările şi
virările prevăzute la art. 16 alin. (2) - (4) se efectuează de ordonatorii principali de credite şi se comunică Ministerului
Finanţelor Publice, concomitent cu transmiterea anexelor la bugetul acestora, modificate în mod corespunzător.

19
(12) Din sumele prevăzute la titlul 58 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar
2014-2020" se pot efectua cheltuieli curente şi de capital pentru derularea corespunzătoare a proiectelor finanţate de la
acest titlu.
(13) Influenţele în structura creditelor de angajament şi creditelor bugetare rezultate în baza virărilor de credite vor fi
evidenţiate în structura cheltuielilor aprobate instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de
stat la titlul 58 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020".
(14) Pe parcursul întregului an se autorizează ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management, în a
căror anexă la buget se cuprind sumele necesare implementării programelor aferente cadrului financiar european 2014-
2020, să modifice creditele de angajament şi creditele bugetare la poziţia "Finanţare din FEN postaderare", cu încadrarea
în sumele prevăzute prin decizia Comisiei Europene de aprobare a programului, cu excepţia majorării creditelor de
angajament în conformitate cu prevederile art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor art. 16
din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2015, aprobată cu modificări prin Legea nr. 12/2016, cu modificările şi completările
ulterioare. Aceştia comunică Ministerului Finanţelor Publice modificările efectuate, concomitent cu transmiterea anexelor
modificate, însuşite de ordonatorul principal de credite.
(15) Sumele prevăzute pe total la alineatul "Finanţare externă nerambursabilă" din cadrul titlului 58 "Proiecte cu finanţare
din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020" nu pot fi diminuate.

SECŢIUNEA a 6-a
Dispoziţii referitoare la proiecte cu finanţare din fonduri rambursabile pe anul 2020

Art. 20. - (1) Pentru anul 2020, cheltuielile echivalente sumelor rămase de utilizat şi de tras din împrumuturile preluate
spre administrare de Ministerul Finanţelor Publice şi sumelor aferente contribuţiei Guvernului României la finanţarea
proiectelor din fonduri rambursabile sunt cuprinse cumulat în bugetele ordonatorilor principali de credite, în cadrul sumelor
alocate cu această destinaţie de la bugetul de stat, potrivit prevederilor art. 19 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 157/2008 pentru reglementarea unor măsuri privind datoria publică în scopul aplicării art. 14 din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată prin Legea nr. 89/2009. Aceeaşi încadrare se aplică
şi pentru cheltuielile în cadrul împrumuturilor contractate şi administrate de Ministerul Finanţelor Publice potrivit prevederilor
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.

20
109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, a căror disponibilizare are la bază realizarea unor investiţii sectoriale
şi/sau a altor acţiuni necesare în domeniul reformelor sectoriale, în funcţie de natura şi de specificul acestor împrumuturi.
(2) Fondurile aferente cheltuielilor prevăzute la alin. (1) sunt cuprinse în bugetele ordonatorilor principali de credite la
titlul 65 "Cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă", respectiv la capitolele şi subcapitolele corespunzătoare
de cheltuieli, potrivit destinaţiei acestora.
Art. 21. - (1) Guvernul poate aproba prin hotărâre redistribuiri de credite de angajament şi credite bugetare neutilizate
între ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, cu încadrarea în nivelul total al cheltuielilor prevăzute la titlul 65
"Cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă" în funcţie de derularea programelor respective.
(2) În cursul întregului an, ordonatorii principali de credite pot efectua virări de credite de angajament şi credite bugetare,
neutilizate între capitole, între şi în cadrul proiectelor/programelor cu finanţare rambursabilă, inclusiv prin diminuarea
cheltuielilor de natura investiţiilor şi majorarea cheltuielilor curente, pentru asigurarea sumelor necesare derulării
corespunzătoare a acestora, şi pot introduce proiecte noi, cu încadrarea în nivelul total al cheltuielilor prevăzute la titlul 65
"Cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă".
Art. 22. - În condiţiile prevederilor Legii nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, pe parcursul întregului
an, ordonatorii principali de credite pot efectua virări de credite de angajament şi credite bugetare neutilizate între titlurile,
articolele şi alineatele de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau de la alte capitole, pentru asigurarea fondurilor necesare
la titlul 65 "Cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă".
Art. 23. - Partea aferentă cheltuielilor eligibile, din sumele reprezentând plăţi în avans pentru implementarea
programelor, proiectelor şi acţiunilor finanţate din fonduri rambursabile, poate fi justificată prin bunuri livrate, lucrări
executate şi servicii prestate până la termenul stabilit pentru plata finală conform contractelor încheiate, cu respectarea
cerinţelor finanţatorilor în cauză.

CAPITOLUL II
Responsabilităţi în aplicarea prezentei legi

Art. 24. - (1) Se autorizează Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei în calitate de autoritate de
management pentru Programul Operaţional Regional 2014-2020 în cadrul anexelor nr. 3/15/24 "Cheltuieli din bugetul de
stat necesare susţinerii derulării proiectelor finanţate din FEN postaderare în cadrul programelor aferente Politicii de
Coeziune a U.E., Politicilor Comune Agricolă şi de Pescuit şi altor facilităţi şi instrumente postaderare" şi nr. 3/15/25 "Fişa

21
finanţării programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., a programelor aferente Politicilor Comune Agricolă şi de
Pescuit, altor programe finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, precum şi a altor facilităţi şi instrumente
postaderare" să modifice creditele de angajament aferente anilor anteriori cu încadrare în prevederile art. 12 din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările şi
completările ulterioare, şi să modifice creditele bugetare aferente anilor anteriori cu încadrare în valoarea totală a
programului aprobat prin decizia Comisiei Europene de aprobare a programului.
(2) În bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei pe anul 2020, din suma prevăzută la capitolul
70.01 "Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică", titlul 55 "Alte transferuri", articolul 55.01 "Transferuri interne", alineatul
55.01.12 "Investiţii ale agenţilor economici cu capital de stat" se alocă suma de 512 mii lei reprezentând credite de
angajament şi credite bugetare pentru finanţarea obiectivului de investiţii "Bazinul de înot Olimpia Sibiu".
(3) Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se
pot aloca Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, prin hotărâre a Guvernului, sume din Fondul de
rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020 pentru finanţarea Programului Naţional
de Dezvoltare Locală, toate etapele.
(4) Prin derogare de la prevederile art. 12 lit. e) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, şi ale
art. 47 alin. (4), (9) şi (10) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2020, se autorizează
Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei să efectueze virări de credite bugetare şi de angajament, între
capitole bugetare şi între programe, peste limitele prevăzute, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate, în vederea
finanţării Programului Naţional de Dezvoltare Locală, toate etapele.
(5) În termen de 5 zile de la aprobarea modificărilor prevăzute la alin. (4), Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi
Administraţiei comunică Ministerului Finanţelor Publice virările efectuate concomitent cu transmiterea anexelor la bugetul
ministerului, modificate, însuşite de ordonatorul principal de credite.
(6) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice ca, pe baza comunicărilor transmise de Ministerul Lucrărilor Publice,
Dezvoltării şi Administraţiei, potrivit alin. (5), să aprobe repartizarea pe trimestre a virărilor între capitolele bugetare
prevăzute la alin. (4).
Art. 25. - În scopul limitării riscurilor asumate de către stat în utilizarea instrumentelor de datorie, pentru operaţiunile de
administrare a pasivelor şi a operaţiunilor cu instrumente financiare derivate, Ministerul Finanţelor Publice poate selecta
firme de avocatură pentru prestarea de servicii de consultanţă juridică privind elaborarea, negocierea şi încheierea
documentaţiei-cadru şi a documentaţiei aferente acestor tipuri de operaţiuni în limita sumei de 1.000 mii lei. În acest sens,

22
în bugetul propriu al Ministerului Finanţelor Publice, la capitolul 54.01 «Alte servicii publice generale», titlul 20 «Bunuri şi
servicii», pentru anul 2020, sunt prevăzute credite de angajament în sumă de 1.000 mii lei şi credite bugetare în sumă de
563 mii lei.
Art. 26. - Se autorizează Ministerul Apărării Naţionale în anul 2020, ca începând cu data intrării în vigoare a prezentei
legi, până la sfârşitul exerciţiului bugetar să introducă modificări la anexa nr. 3/18/13 "Bugetul pe capitole, subcapitole,
paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate pe anii 2020-2023 (sume alocate pentru activităţi finanţate integral din
venituri proprii)", în structura veniturilor proprii obţinute de instituţiile finanţate integral din venituri proprii cu încadrare în
prevederile aprobate la titlul 51 "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", articolul 51.01 "Transferuri curente",
alineatul 51.01.03 "Acţiuni de sănătate", alineatul 51.01.59 "Transferuri de la bugetul de stat către instituţii de învăţământ
superior militar, ordine publică şi securitate naţională", articolul 51.02 "Transferuri de capital", alineatul 51.02.12
"Transferuri pentru finanţarea investiţiilor la spitale" şi alineatul 51.02.44 "Transferuri de la bugetul de stat către instituţii de
învăţământ superior militar, ordine publică şi securitate naţională pentru finanţarea investiţiilor".
Art. 27. - (1) Se autorizează Ministerul Afacerilor Interne, pe tot parcursul anului, să modifice în anexele nr. 3/19/21
"Fişa proiectului cu finanţare din fonduri externe nerambursabile de preaderare, postaderare, alţi donatori şi din alte facilităţi
postaderare" şi nr. 3/19/23 "Fişa proiectului finanţat/propus la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune
a U.E., Politicilor Agricole Comune şi de Pescuit şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare" creditele de angajament şi
creditele bugetare aferente anilor anteriori pentru proiectele cu finanţare externă nerambursabilă, cu încadrarea în valoarea
totală a contractelor/deciziilor/ordinelor de finanţare.
(2) Se autorizează Ministerul Afacerilor Interne să modifice în anexa nr. 3/19/29 "Fişa obiectivului/proiectului/categoriei
de investiţii" creditele de angajament şi creditele bugetare aferente anilor anteriori, cu încadrarea în valoarea totală a
obiectivului/proiectului/categoriei de investiţii, corespunzător prevederilor alin. (1).
Art. 28. - (1) În anul 2020, sumele aferente schemelor de sprijin direct şi măsurilor finanţate din Fondul European de
Garantare Agricolă, prevăzute la art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2015, aprobată cu modificări
şi completări prin Legea nr. 56/2016, cu modificările şi completările ulterioare, se cuprind în bugetul Ministerului Agriculturii
şi Dezvoltării Rurale la capitolul 83.01 "Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare", titlul 58 "Proiecte cu finanţare din
fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020", articolul 58.13 "Fondul European de Garantare
Agricolă (FEGA) ".
(2) Se autorizează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să efectueze pe tot parcursul anului redistribuiri de credite
de angajament şi credite bugetare în cadrul anexei 3/22/02a "Transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale pentru

23
finanţarea liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol pe anul 2020" în funcţie de gradul de utilizare a sumelor
repartizate pe unităţi administrative teritoriale şi unităţi de învăţământ, cu încadrarea în valoarea totală prevăzută în anexă.
(3) Sumele disponibile în contul 54.04.01.32 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile aferente politicilor agricole
comune-FEADR", deschis pe numele Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la Activitatea de Trezorerie şi
Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti, la data intrării în vigoare a prezentei legi, se virează la bugetul de stat şi se
evidenţiază conform art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri
financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 29. - (1) În bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor pe anul 2020, suma prevăzută la
capitolul 84.01 "Transporturi", titlul 51 "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", alineatul 51.01.55 "Întreţinerea
infrastructurii feroviare publice" se utilizează cu prioritate pentru:
a) plata obligaţiilor către bugetul general consolidat;
b) asigurarea cheltuielilor stabilite de lege, aferente activităţii de întreţinere şi funcţionare a infrastructurii feroviare publice
prestate de administratorul infrastructurii feroviare, precum şi a cheltuielilor stabilite prin contracte de prestări servicii,
inclusiv cu sucursalele/filialele acestuia.
(2) Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, suma
prevăzută în bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor pe anul 2020, la capitolul 84.01
"Transporturi", titlul 71 "Active nefinanciare", alineatul 71.01.30 "Alte active fixe", se repartizează integral.
(3) Până la data de 31 decembrie 2020, prin derogare de la dispoziţiile art. 24 alin. (51) şi alin. (61) din Legea nr. 362/2018
privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a reţelelor şi sistemelor informatice, cu modificările şi completările
ulterioare, finanţarea cheltuielilor Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică-CERT-RO se
asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, iar veniturile proprii
realizate se virează la acest buget.
(4) În vederea implementării prevederilor Legii nr. 291/2018 privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi-
Târgu Mureş, Autostrada Unirii, în bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor din totalul sumelor
prevăzute în anexa nr. 3/24/29 "Fişa obiectivului/proiectului/categoriei de investiţii" la fişa cod obiectiv 3 "Cheltuieli pentru
elaborarea studiilor de prefezabilitate, fezabilitate şi alte studii", la capitolul 84.01 "Transporturi", titlul 58 "Proiecte cu
finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020", articolul 58.03 "Programe din Fondul
de Coeziune", se alocă pentru anul 2020 credite de angajament şi credite bugetare în sumă de 9.400 mii lei pentru

24
elaborarea documentaţiilor tehnico-economice aferente tronsonului Ungheni-Iaşi-Târgu Neamţ, parte a obiectivului de
investiţii Autostrada Iaşi-Târgu Mureş, Autostrada Unirii.
(5) În bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor pe anul 2020, din suma prevăzută la capitolul
84.01 "Transporturi" titlul 51 "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", articolul 51.02 "Transferuri de capital",
alineatul 51.02.13 "Dezvoltarea infrastructurii rutiere" se alocă suma de 600 mii lei reprezentând credite bugetare pentru
construcţia subtraversei pietonale DN7-Tălmaciu, judeţul Sibiu.
(6) În bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, la subcapitolul 84.01.50 "Alte cheltuieli în
domeniul transporturilor", este cuprinsă şi suma de 3.000 mii lei pentru acoperirea cheltuielilor aferente lucrărilor la varianta
ocolitoare a municipiului Salonta şi drumul de legătură a zonei industriale cu varianta ocolitoare.
Art. 30. - (1) În bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în anexa nr. 3/25/02 "Bugetul pe capitole, subcapitole,
paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate pe anii 2020-2023 (sume alocate din bugetul de stat)" sunt cuprinse şi
credite bugetare pentru finanţarea unor cheltuieli de investiţii, astfel: 2.000 mii lei pentru reabilitarea şi modernizarea
Colegiului Naţional "A.T. Laurian" Botoşani, judeţul Botoşani, 611 mii lei pentru finanţarea reabilitării sediului în care îşi
desfăşoară activitatea Palatul Copiilor din municipiul Sibiu, judeţul Sibiu, şi suma de 673 mii lei pentru finanţarea reabilitării
Clubului Sportiv Şoimii Sibiului, municipiul Sibiu, judeţul Sibiu.
(2) În anexa nr. 3/25/15 "Sinteza bugetelor centralizate ale instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii pe anii
2018-2023", la bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, la capitolul 65.10 "Învăţământ", este cuprinsă şi suma de 4.000
mii lei pentru acoperirea cheltuielilor curente şi de capital aferente achiziţionării, amenajării şi dotării sediului pentru Centrul
pentru Formare Continuă în Limba Maghiară din municipiul Oradea.
Art. 31. - În bugetul Ministerului Sănătăţii, la capitolul 66.01 "Sănătate", titlul 51 "Transferuri între unităţi ale administraţiei
publice", articolul 51.02 "Transferuri de capital", sunt cuprinse şi sume reprezentând atât credite de angajament, cât şi
credite bugetare, pentru:
a) reparaţii capitale şi modernizarea clădirii spitalului (corp vechi) şi extindere clădire la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Dr.
Fogolyan Kristof", Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna: 20.000 mii lei;
b) extindere, modernizare ambulatoriu, spitalizare zi şi bloc operator la Spitalul Judeţean Zalău, precum şi dotare cu
aparatură medicală şi echipamente la Spitalul Judeţean Zalău, judeţul Sălaj: 7.000 mii lei;
c) lucrări de construcţii, reparaţii capitale, achiziţie de echipamente şi aparatură medicală la Spitalul Judeţean de Urgenţă
Miercurea-Ciuc, judeţul Harghita: 25.000 mii lei;

25
d) lucrări de construcţii, reparaţii capitale, achiziţie de echipamente şi aparatură medicală la Spitalul Municipal
Gheorgheni, judeţul Harghita: 3.000 mii lei;
e) lucrări de construcţii, reparaţii capitale, achiziţie de echipamente şi aparatură medicală la Spitalul Municipal Odorheiu
Secuiesc, judeţul Harghita: 10.000 mii lei;
f) lucrări de construcţii, reparaţii capitale, achiziţie de echipamente şi aparatură medicală la Spitalul Clinic Judeţean
Mureş, judeţul Mureş: 10.000 mii lei;
g) lucrări de construcţii, reparaţii capitale şi recompartimentări la Spitalul Judeţean Satu Mare: 16.000 mii lei.
Art. 32. - În anul 2020, Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale va fi finanţată în integralitate din venituri proprii fără
a beneficia de niciun transfer sau subvenţie de la bugetul de stat.
Art. 33. - Se autorizează Ministerul Public să efectueze redistribuiri de credite de angajament şi credite bugetare în
cadrul bugetului aprobat pe anul 2020 între ordonatorii secundari de credite, cu încadrarea în sumele aprobate pe fiecare
titlu de cheltuieli.
Art. 34. - (1) Sumele alocate de la bugetul de stat pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare şi dezvoltare ale
Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, potrivit art. 41 din Legea nr. 41/1994 privind
organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, se asigură de la titlul 55 "Alte transferuri" şi se utilizează potrivit prevederilor prezentei
legi.
(2) Fondurile de rezervă constituite la nivelul Societăţii Române de Radiodifuziune din profitul anilor precedenţi pot fi
utilizate de către aceasta pentru finanţarea cheltuielilor de dezvoltare.
(3) Din suma prevăzută în bugetul Societăţii Române de Radiodifuziune se pot asigura şi cheltuieli ce decurg din
angajamente legale încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi
pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
(4) Veniturile proprii încasate potrivit Legii nr. 41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi sumele
existente în conturi la bănci, pot fi utilizate de către Societatea Română de Radiodifuziune pentru finanţarea cheltuielilor
de funcţionare şi dezvoltare.
Art. 35. - În anul 2020, Academia Oamenilor de Ştiinţă din România va fi finanţată în integralitate din venituri proprii fără
a beneficia de niciun transfer sau subvenţie de la bugetul de stat.
Art. 36. - (1) Fondurile publice reprezentând contravaloarea exproprierilor aferente lucrărilor de utilitate publică de
interes naţional efectuate în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

26
publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare,
se prevăd în programul de investiţii publice în poziţie globală la poziţia "C - Alte cheltuieli de investiţii", la fişa cod obiectiv
1 "a) Achiziţii de imobile, inclusiv terenuri".
(2) Prevederile alin. (1) se aplică obiectivelor/proiectelor de investiţii noi şi în continuare ale operatorilor economici cu
capital integral sau majoritar de stat şi pentru care din fonduri publice se finanţează doar contravaloarea exproprierilor
aferente.
(3) În funcţie de valoarea necesară a fi alocată din fonduri publice pentru exproprieri, documentaţiile tehnico-economice
aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii prevăzute la alin. (1) se aprobă/reaprobă potrivit prevederilor art. 42 din Legea
nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 37. - Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice, la solicitarea ordonatorilor principali de credite, să introducă pe
parcursul întregului an, după caz, fişele de investiţii aferente poziţiei "C - Alte cheltuieli de investiţii" în programul de investiţii
publice anexă la bugetul acestora, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate.
Art. 38. - (1) Documentaţiile tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii noi, documentaţiile de
avizare a lucrărilor de intervenţii, respectiv notele de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării
cheltuielilor aferente celorlalte categorii de investiţii incluse la poziţia "C - Alte cheltuieli de investiţii" ale căror valori se
încadrează în limitele prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările
ulterioare, care se finanţează, potrivit legii, din fonduri publice şi se derulează prin operatori economici cu capital integral
sau majoritar de stat, se aprobă/reaprobă de către ordonatorii principali de credite în subordinea, coordonarea sau sub
autoritatea cărora funcţionează aceştia.
(2) Actualizarea şi aprobarea valorii actualizate a fiecărui obiectiv/proiect de investiţii, lucrări de intervenţii, care se
finanţează, potrivit legii, din fonduri publice şi se derulează prin operatori economici cu capital integral sau majoritar de
stat, sunt de competenţa ordonatorilor principali de credite în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea cărora
funcţionează aceştia.
Art. 39. - (1) Se autorizează ordonatorii principali de credite să includă în bugetul fondurilor externe nerambursabile
creditele bugetare aferente sumelor primite în cursul anului sau disponibile din anul anterior şi necuprinse în bugetul
aprobat pe anul 2020, reprezentând fonduri externe nerambursabile, alţi donatori şi din alte facilităţi postaderare, precum
şi creditele de angajament necesare implementării proiectelor la nivelul prevăzut în contractele/deciziile/ordinele/acordurile
de finanţare, atât în bugetul propriu, cât şi al instituţiilor publice din subordine finanţate integral din bugetul de stat, iar în

27
cazul proiectelor finanţate în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei să introducă sumele aferente şi la partea
de venituri.
(2) Se autorizează ordonatorii principali de credite să includă în bugetul de venituri şi cheltuieli al instituţiilor publice din
subordine, finanţate parţial din bugetul acestora, creditele bugetare aferente sumelor primite în cursul anului sau disponibile
din anul anterior şi necuprinse în bugetul aprobat pe anul 2020, reprezentând fonduri externe nerambursabile, alţi donatori
şi din alte facilităţi postaderare, precum şi creditele de angajament necesare implementării proiectelor la nivelul prevăzut
în contractele/deciziile/ordinele/acordurile de finanţare.
(3) Se autorizează ordonatorii principali de credite să introducă creditele bugetare şi creditele de angajament conform
prevederilor alin. (1) şi (2) în anexele aprobate de către aceştia potrivit prevederilor prezentei legi, respectiv în anexele la
bugetele de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor publice din subordine, repartizate pe ani, şi să le comunice, în termen de 10
zile, Ministerului Finanţelor Publice.
(4) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice ca, pe baza comunicărilor transmise de ordonatorii principali de credite,
să aprobe repartizarea pe trimestre a sumelor prevăzute la alin. (1).
Art. 40. - Soldul contului distinct deschis, conform art. 20 din Legea nr. 555/2004 privind unele măsuri pentru privatizarea
Societăţii Naţionale a Petrolului "Petrom" - S.A. Bucureşti, în sumă de 224.105 mii lei, se face venit la bugetul de stat.
Art. 41. - Creditele de angajament şi creditele bugetare prevăzute pentru alineatul 30.01.01 "Dobânzi aferente datoriei
publice interne directe" se majorează cu valoarea primelor aferente titlurilor de stat emise pe piaţa internă şi externă,
concomitent cu înregistrarea creditelor de angajament şi a creditelor bugetare negative la nivelul primelor încasate la
alineatul 30.01.03 "Prime la emisiunea titlurilor de stat", respectiv la alineatul 30.02.04 "Prime la emisiunea titlurilor de stat",
astfel încât creditele de angajament şi creditele bugetare aprobate pentru titlul 30 "Dobânzi" să nu depăşească programul
anual aprobat prin legea bugetului de stat.
Art. 42. - (1) În condiţiile prevederilor Legii nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în cursul întregului
an, ordonatorii principali de credite pot efectua virări de credite bugetare între capitole de cheltuieli pentru asigurarea plăţii
la scadenţă a rambursărilor de rate de capital aferente împrumuturilor interne şi externe, a plăţii dobânzilor, comisioanelor
şi altor costuri aferente împrumuturilor, contribuţiilor şi cotizaţiilor la organismele internaţionale, precum şi derulării
corespunzătoare a programelor finanţate din fonduri externe nerambursabile, preaderare şi postaderare şi a programelor
cu finanţare rambursabilă.
(2) Se interzice ordonatorilor principali de credite să efectueze virări de credite bugetare şi credite de angajamente de la
titlul "Alte transferuri", alineatele "Programe cu finanţare rambursabilă", "Programe comunitare", "Programe PHARE şi alte

28
programe cu finanţare nerambursabilă", "Programe ISPA", "Cheltuieli neeligibile ISPA", la celelalte alineate şi articole de
cheltuieli ale aceluiaşi capitol sau la alte capitole bugetare.
(3) Se interzice ordonatorilor principali de credite să efectueze virări de credite bugetare şi credite de angajamente de la
titlurile "Active financiare" şi "Rambursări de credite". Sumele prevăzute la titlurile "Active financiare" şi "Rambursări de
credite" nu pot fi cedate la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat, în baza
prevederilor art. 54 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) În anul 2020, prin excepţie de la prevederile art. 42 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare,
începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, documentaţiile tehnico-economice aferente obiectivelor, proiectelor
sau categoriilor de investiţii care se finanţează, potrivit legii, din fonduri externe şi fonduri structurale se aprobă de către
Ministerul Educaţiei şi Cercetării, indiferent de valoarea acestora.
(5) Prevederea de la alin. (4) se aplică obiectivelor, proiectelor sau categoriilor de investiţii care se derulează de către
instituţiile de învăţământ superior.
Art. 43. - Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să efectueze plăţi pentru acoperirea unor costuri generate de
aspecte legale neprevăzute la momentul contractării sau demarării procesului de contractare a împrumuturilor aferente
emisiunilor de euroobligaţiuni pe pieţele externe şi plăţii serviciului datoriei publice aferente acestora, din bugetul de stat,
prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice - Acţiuni generale, din capitolul 55.01 "Tranzacţii privind datoria publică şi
împrumuturi", titlul 20 "Bunuri şi servicii", articolul 20.24 "Comisioane şi alte costuri aferente împrumuturilor", alineatul
20.24.01 "Comisioane şi alte costuri aferente împrumuturilor externe".
Art. 44. - Virările de credite de angajament şi credite bugetare neutilizate se vor face cu respectarea prevederilor art.
12 alin. (1) lit. e) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare. Virările de credite de angajament şi credite bugetare neutilizate aferente proiectelor finanţate din fonduri externe
nerambursabile preaderare/postaderare şi din fonduri rambursabile se pot realiza în structura proiectelor inclusiv prin
diminuarea cheltuielilor de natura investiţiilor şi majorarea cheltuielilor curente cu încadrarea în valoarea totală a titlurilor
de cheltuieli 56 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare", 58 "Proiecte cu finanţare din
fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020" şi 65 "Cheltuieli aferente programelor cu finanţare
rambursabilă".

CAPITOLUL III
Dispoziţii finale

29
Art. 45. - În aplicarea prevederilor art. 38 alin. (4) din Legea- cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit
din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu luna ianuarie 2020, salariile de bază, soldele de
funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare se majorează cu 1/3 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de
funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie
2019.
Art. 46. - În anul 2020, cheltuielile pentru transmiterea şi achitarea drepturilor de pensii şi asistenţă socială finanţate din
bugetul de stat sau din transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale şi care se plătesc la domiciliul beneficiarilor
prin Compania Naţională "Poşta Română" - S.A. se calculează prin aplicarea unui coeficient de 1,1% asupra valorii sumelor
plătite.
Art. 47. - Prin derogare de la art. 18 alin. (3) lit. a), alin. (4) şi art. 19 din Legea nr. 334/2006, în anul 2020 subvenţiile
acordate partidelor politice, prevăzute în bugetul Autorităţii Electorale Permanente se acordă pe baza numărului total de
parlamentari înscrişi în fiecare dintre partidele politice la data de 1 ianuarie 2020.
Art. 48. - (1) Pentru anul 2020, operatorii economici cărora li se aplică prevederile art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din
Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul
sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară,
aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, pot prevedea, în bugetul de venituri
şi cheltuieli, majorarea cheltuielilor de natură salarială faţă de nivelul programat în ultimul buget de venituri şi cheltuieli
aprobat conform prevederilor legale, astfel:
a) operatorii economici care în anul 2019 au depăşit nivelul plăţilor restante programate şi nu au realizat rezultatul brut
programat, pot majora cheltuielile de natură salarială în limita indicelui de creştere a câştigului mediu brut lunar pe salariat,
care nu poate depăşi 70% din indicele de creştere a productivităţii muncii calculate în unităţi valorice sau fizice, după caz,
cu condiţia să asigure reducerea plăţilor restante cu minimum 30% faţă de nivelul realizat în anul 2019 şi îmbunătăţirea
rezultatului brut realizat în anul 2019 în baza unui program care să conţină măsuri concrete, cuantificabile şi termene de
realizare pentru întreg anul 2020;
b) operatorii economici care în anul 2019 au depăşit nivelul plăţilor restante programate şi s-au încadrat în nivelul
rezultatului brut programat, pot majora cheltuielile de natură salarială în limita indicelui de creştere a câştigului mediu brut
lunar pe salariat, care nu poate depăşi 80% din indicele de creştere a productivităţii muncii calculate în unităţi valorice sau
fizice, după caz, cu condiţia să asigure reducerea plăţilor restante cu minimum 30% faţă de nivelul realizat în anul 2019 şi

30
cel puţin menţinerea rezultatului brut realizat în anul 2019 în baza unui program care să conţină măsuri concrete,
cuantificabile şi termene de realizare pentru întreg anul 2020;
c) operatorii economici care în anul 2019 s-au încadrat în nivelul plăţilor restante programate, dar nu au realizat rezultatul
brut programat, pot majora cheltuielile de natură salarială în limita indicelui de creştere a câştigului mediu brut lunar pe
salariat, care nu poate depăşi 90% din creşterea productivităţii muncii calculate în unităţi fizice sau valorice, după caz,
precum şi cu condiţia ca în anul 2020 să nu programeze plăţi restante, iar dacă programează, să prevadă reducerea
acestora faţă de nivelul realizat al anului precedent cel puţin cu nivelul indicelui de creştere a câştigului mediu brut lunar
pe salariat şi să prevadă îmbunătăţirea rezultatului brut realizat în anul 2019 în baza unui program care să conţină măsuri
concrete, cuantificabile şi termene de realizare pentru întreg anul 2020;
d) operatorii economici care în anul 2019 au realizat atât rezultatul brut programat, cât şi nivelul plăţilor restante
programate, pot majora cheltuielile de natură salarială, cu condiţia să nu programeze creşterea plăţilor restante şi
reducerea rezultatului brut faţă de nivelul realizat în anul 2019.
(2) Indicele de creştere a câştigului mediu brut lunar pe salariat şi indicele de creştere a productivităţii muncii calculate
în unităţi valorice sau fizice, după caz, se determină prin raportarea nivelului programat al anului 2020 la nivelul realizat al
anului 2019.
(3) La determinarea rezultatului brut realizat în anul 2019, pe baza căruia se va programa rezultatul brut pentru anul 2020
conform prevederilor alin. (1), nu se va ţine seama de veniturile şi/sau cheltuielile din exploatare realizate ca urmare a unor
situaţii sau activităţi conjuncturale care nu se mai regăsesc în anul curent.
(4) Pentru determinarea câştigului mediu brut lunar pe salariat, prevăzut la alin. (1), în vederea stabilirii indicelui de
creştere a acestuia, nu se iau în calcul următoarele cheltuieli:
a) sumele reprezentând creşteri ale câştigului mediu brut pe salariat datorate majorării salariului de bază minim brut pe
ţară garantat în plată şi alte cheltuieli de natură salarială, numai pentru personalul care intră sub incidenţa acestor
reglementări;
b) sumele reprezentând creşteri ale cheltuielilor de natură salarială aferente reîntregirii acestora, pentru întregul an 2020,
determinate ca urmare a acordării unor creşteri salariale sau/şi a creşterii numărului de personal în anul 2019.
(5) Pentru determinarea productivităţii muncii, prevăzută la alin. (1), în vederea stabilirii indicelui de creştere a acesteia,
veniturile din exploatare se ajustează după cum urmează:

31
a) veniturile totale din exploatare se diminuează cu veniturile rezultate ca urmare a sumelor primite de la buget şi, după
caz, cu veniturile din exploatare obţinute ca urmare a unor situaţii sau activităţi conjuncturale şi care nu se mai regăsesc
fie în anul precedent, fie în anul curent;
b) veniturile din exploatare ale anului precedent, determinate pe baza preţurilor/tarifelor stabilite prin acte
normative/administrative, pentru comparabilitatea productivităţii muncii, vor fi recalculate folosind preţurile utilizate pentru
determinarea veniturilor din exploatare ale anului curent, în cazul în care are loc o scădere a preţurilor/tarifelor.
(6) Operatorii economici prevăzuţi la alin. (1) vor evidenţia distinct sumele prevăzute la alin. (3) - (5), precum şi indicatorii
recalculaţi conform acestor sume, în anexele de fundamentare ale bugetului de venituri şi cheltuieli.
(7) Programele de măsuri de îmbunătăţire a rezultatului brut şi de reducere a plăţilor restante întocmite de către operatorii
economici prevăzuţi la alin. (1) vor fi avute în vedere la stabilirea indicatorilor de performanţă a conducerii întreprinderilor
publice.
(8) La determinarea cheltuielilor de natură salarială se va ţine seama şi de necesitatea respectării nivelului indicatorilor
de performanţă rezultaţi din planurile de administrare elaborate conform prevederilor legale.
(9) Cheltuielile de natură salarială reprezentând creşteri ale câştigului mediu brut pe salariat datorate majorării salariului
de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi cele reprezentând reîntregirea cheltuielilor de natură salarială pentru întregul
an 2020, determinat ca urmare a acordării unor creşteri salariale sau/şi a creşterii numărului de personal în anul 2019,
majorează cheltuielile de natură salarială determinate conform alin. (1) lit. a)-d).
Art. 49. - Instituţiile de învăţământ preuniversitar, astfel cum acestea sunt definite la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 1/2011,
cu modificările şi completările ulterioare, şi cele de pregătire, aplicaţie, formare profesională iniţială şi continuă
nonuniversitară, din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională suportă din bugetele proprii cheltuielile
pentru educarea, formarea profesională şi culturală a personalului aparţinând instituţiilor publice din sistemul de apărare,
ordine publică şi securitate naţională, pe locurile finanţate de la bugetul de stat, indiferent de instituţiile din care provine
acesta.
Art. 50. - (1) În scopul implementării programelor şi proiectelor de cooperare teritorială europeană, se autorizează
ordonatorii principali de credite din structura cu rol de autoritate de management/autoritate naţională a programelor privind
cooperarea teritorială europeană conform Ordonanţei Guvernului nr. 29/2015, aprobată cu modificări prin Legea nr.
12/2016, cu modificările şi completările ulterioare, să efectueze diminuări de credite de angajament angajate aferente
anului curent ca urmare a diminuărilor angajamentelor legale încheiate în anii anteriori cu sumele rezultate dezangajarea

32
fondurilor la nivelul proiectelor, conform contractelor în vigoare, cu încadrarea în nivelul total al fondurilor alocate la nivel
de program.
(2) Pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor alin. (1) se autorizează Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi
Administraţiei să modifice creditele de angajament aferente anilor anteriori, anului curent, precum şi estimările pe anii
următori, cu încadrarea în nivelul total al fondurilor alocate la nivel de program.
Art. 51. - Prin hotărâri ale Guvernului se pot aloca temporar sume din veniturile din privatizare în lei şi în valută,
înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului şi contul curent în valută al Ministerului Finanţelor Publice deschis
la Banca Naţională a României, ordonatorilor principali de credite cu rol de autoritate de management pentru asigurarea
plăţilor aferente cererilor de rambursare/cererilor de plată pentru cheltuielile eligibile rambursabile din fonduri europene, în
conformitate cu prevederile art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări şi completări
prin Legea nr. 105/2016, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 52. - (1) Pentru anul 2020, pentru sprijinirea aşezămintelor religioase din afara graniţelor, care desfăşoară activităţi
deosebite în vederea menţinerii identităţii lingvistice, culturale şi religioase a românilor din afara graniţelor, se alocă suma
de 442.200 euro/lună.
(2) Pentru anul 2020, numărul de contribuţii pentru personalul neclerical trimis să deservească aşezămintele din
străinătate ale Bisericii Ortodoxe Române, potrivit prevederilor art. 9 alin. (1) lit. b) pct. (ii) al cap. III "Culte" lit. E - secţiunea
a 3-a "Sprijinul statului pentru salarizarea personalului neclerical al cultelor recunoscute" din anexa nr. I la Legea-cadru nr.
153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se menţine la
59 de contribuţii, astfel cum a fost majorată în anul 2018 prin Legea bugetului de stat pe anul 2018 nr. 2/2018, cu
modificările şi completările ulterioare.
Art. 53. - În anul 2020, numărul de posturi pentru personalul clerical angajat în unităţile cultelor recunoscute din
România, pentru care se asigură sprijin lunar la salarizare, prevăzut la cap. III, lit. C din anexa nr. I, la Legea-cadru nr.
153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se majorează
cu 51 de posturi, respectiv de la 736 de posturi la 786 de posturi, respectiv la nr. crt. 3 - poziţia "Secretar Cancelaria
patriarhală, consilier eparhial, secretar eparhial, inspector eparhial, exarh, protopop", aferent funcţiei de inspector eparhial,
şi respectiv 1 (un) post de la 53 la 54 la nr. crt. 1 - Vicepreşedinte uniune, vicar administrativ patriarhal, vicar general,
secretar general, consilier patriarhal, prim-rabin.
Art. 54. - Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare,
din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului în anul 2020 se pot aloca sume, pe bază de hotărâri ale Guvernului,

33
pentru ordonatorii principali de credite cu atribuţii în organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Senat şi Camera
Deputaţilor şi ale alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale.
Art. 55. - Ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat au obligaţia să transmită Ministerului Finanţelor Publice
detalierea în structură, pe funcţii, a numărului maxim de posturi finanţat în condiţiile legii şi salariul mediu de bază pe funcţii
din anul 2020, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
Art. 56. - (1) Creditele de angajament prevăzute în anexele la bugetele ordonatorilor principali de credite reprezintă
limita maximă în cadrul căreia în anul 2020 pot fi încheiate angajamentele legale astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1)
pct. 3 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Se autorizează ordonatorii principali de credite să detalieze la nivel de subcapitol şi paragraf, precum şi la nivel de
articol şi alineat creditele de angajament aprobate în anexa nr. 3/XX/01 şi anexa nr. 11 şi să comunice Ministerului
Finanţelor Publice, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
Art. 57. - În anul 2020, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, în conformitate cu prevederile art. 2206 alin.
(6) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, din contribuţia asiguratorie pentru
muncă încasată la bugetul de stat se distribuie lunar, până la sfârşitul lunii în curs, o cotă de:
a) 12%, care se face venit la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale constituit în baza Legii nr. 200/2006
privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare;
b) 17%, care se face venit la Bugetul asigurărilor pentru şomaj;
c) 2%, care se face venit la Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale;
d) 22%, care se face venit la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru plata concediilor
medicale;
e) 47%, care se face venit la bugetul de stat într-un cont distinct.
Art. 58. - În anul 2020 cuantumul brut al contribuţiilor lunare pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult din
ţară se menţine la nivelul cuantumului brut acordat/cuvenit pentru luna decembrie 2019.
Art. 59. - Ministerul Finanţelor Publice are obligaţia de a transmite comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci ale
Parlamentului, precum şi de a publica pe site-ul propriu, toate comunicările din partea ordonatorilor principali de credite,
precum virările, redistribuirile şi modificările de credite, prevăzute de prezenta lege.
Art. 60. - Anexele nr. 1-11 fac parte integrantă din prezenta lege.

34
Această lege a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituţia României, republicată, în urma
angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comună din data de 23 decembrie
2019.

PREŞEDINTELE CAMEREI PREŞEDINTELE SENATULUI

DEPUTAŢILOR TEODOR-VIOREL
ION-MARCEL CIOLACU MELEŞCANU

Bucureşti, 6 ianuarie 2020.

Nr. 5.

ANEXA Nr. 1

TOTAL

BUGETUL DE STAT
pe anii 2020-2023
- SINTEZA -

mii lei

Sub- Para- Grupa/ Ali-

Capi-tol Arti-col Denumire indicator Program 2020 Estimări 2021 Estimări 2022 Estimări 2023
capi-tol graf Titlu neat

A B 1 2 3 4
0001 01 VENITURI - TOTAL 157.857.617 181.612.778 201.848.768 213.744.834

0002 01 I. VENITURI CURENTE 133.620.544 157.956.301 170.423.493 182.203.296

0003 01 A. VENITURI FISCALE 111.751.685 132.894.588 144.038.625 154.292.609

35
0004 01 A1. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT 20.974.671 25.661.188 27.380.416 29.237.074
ŞI CÂŞTIGURI DIN CAPITAL

0005 01 A11. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT 20.089.454 24.605.126 26.246.976 28.026.774

ŞI CÂŞTIGURI DIN CAPITAL DE
LA PERSOANE JURIDICE

0101 IMPOZIT PE PROFIT 17.158.726 21.256.595 22.653.095 24.189.192

01 Impozit pe profit de la agenţii 15.306.800 18.750.053 19.962.897 21.316.572

economici

02 Impozit pe profit de la băncile 1.851.926 2.506.542 2.690.198 2.872.620

comerciale

0201 ALTE IMPOZITE PE VENIT, 2.930.728 3.348.531 3.593.881 3.837.582

PROFIT ŞI CÂŞTIGURI DIN
CAPITAL DE LA PERSOANE
JURIDICE

02 Impozitul pe profit obtinut din 382 501 538 575

activitati comerciale ilicite sau din
nerespectarea Legii privind
protecţia consumatorului

03 Impozit pe dividende datorat de 76.893 99.364 106.644 113.876

persoane juridice

04 Impozitul pe reprezentante 3.060 3.945 4.234 4.521

36
06 Impozit pe venitul 2.850.393 3.244.721 3.482.465 3.718.610
microintreprinderilor

0301 IMPOZIT PE VENIT 24.677.545 29.765.353 32.630.562 35.666.752

02 Impozit pe venituri din salarii 18.927.320 22.306.681 24.411.080 26.598.594

04 Impozit pe venituri din dividende 1.653.471 1.961.671 2.101.295 2.242.166

05 Impozit pe venituri din dobânzi 122.114 134.283 138.043 141.632

06 Impozit pe venituri din pensii 1.633.916 2.868.066 3.285.531 3.783.245

07 Impozit pe veniturile din premii 22.735 24.065 24.739 25.382

10 Impozit pe venituri din operaţiuni 8

de vanzare-cumparare de valuta la
termen, pe baza de contract,
precum şi orice alte operaţiuni
similare

11 Impozit pe venituri din valorificarea 57.024 73.899 80.871 88.117

drepturilor de proprietate
intelectuala

37
16 Impozit pe venituri din activitati 4.403 6.360 6.960 7.584
desfăşurate in baza contractelor/
convenţiilor civile încheiate potrivit
Codului civil precum şi a
contractelor de agent

18 Impozitul pe veniturile din 132.617 140.795 144.738 148.501

transferul proprietăţilor imobiliare
din patrimoniul personal

19 Sume virate pentru sponsorizarea -159.164 -135.580 -139.142 -143.388

entităţilor non-profit

21 Impozit pe veniturile din arenda 98.144 104.399 107.322 110.112

bunurilor agricole

22 Impozit pe veniturile din jocuri de 97.851 109.914 112.992 115.930

noroc

23 Impozit pe venitul realizat de 258 325 339 353

persoana fizica dintr-o asociere cu
o persoana juridica, contribuabil
potrivit titlului II-impozit pe profit,
care nu generează o persoana
juridica

38
24 Impozit pe veniturile realizate de 387 573 597 621
persoana fizica dintr-o asociere cu
o persoana juridica, contribuabil
potrivit titlului III- impozitul pe
veniturile microintreprinderilor,
care nu generează o persoana
juridica

25 Impozitul pe veniturile obţinute de 33 43 44 46

persoanele fizice dintr-o asociere
cu o persoana juridica contribuabil
potrivit Legii nr. 170/2016

26 Impozitul pe veniturile din activitati 51.017 55.339 57.664 59.970

independente realizate in baza
contractelor de activitate sportiva

50 Impozit pe venituri din alte surse 192.930 154.160 158.476 162.597

51 Impozit pe venit aferent declaraţiei 1.618.518 1.782.675 1.950.851 2.125.670

unice

60 Regularizări 223.963 177.685 188.162 199.620

0401 COTE ŞI SUME DEFALCATE DIN -24.677.545 -29.765.353 -32.630.562 -35.666.752

IMPOZITUL PE VENIT (SE SCAD)

39
01 Cote defalcate din impozitul pe -24.677.545 -29.765.353 -32.630.562 -35.666.752
venit (se scad)

0500 01 A13. ALTE IMPOZITE PE VENIT, 885.217 1.056.062 1.133.440 1.210.300

PROFIT ŞI CÂŞTIGURI DIN
CAPITAL

0501 ALTE IMPOZITE PE VENIT, 885.217 1.056.062 1.133.440 1.210.300

PROFIT ŞI CÂŞTIGURI DIN
CAPITAL

01 Impozit pe veniturile realizate de 884.456 1.056.062 1.133.440 1.210.300

persoanele nerezidente

50 Alte impozite pe venit, profit şi 761

cistiguri din capital

0700 01 A3. IMPOZITE ŞI TAXE PE 516.563 587.064 611.721 636.190

PROPRIETATE

0701 IMPOZITE ŞI TAXE PE 516.563 587.064 611.721 636.190

PROPRIETATE

04 Impozit pe construcţii 1.115

05 Taxa pe active 515.448 587.064 611.721 636.190

1000 01 A4. IMPOZITE ŞI TAXE PE 89.012.193 105.187.213 114.506.633 122.808.415

BUNURI ŞI SERVICII

1001 TAXA PE VALOAREA 67.122.422 79.216.410 83.902.582 89.304.057

ADAUGATA

1101 SUME DEFALCATE DIN TVA -15.306.542 -14.023.392 -11.969.965 -11.922.003

40
01 Sume defalcate din taxa pe -1.610.618 -2.177.191 -2.180.117 -2.182.909
valoarea adaugata pentru
finanţarea cheltuielilor
descentralizate la nivelul judetelor
(se scad)

02 Sume defalcate din taxa pe -4.448.214 -6.362.836 -6.401.433 -6.438.276

valoarea adaugata pentru
finanţarea cheltuielilor
descentralizate la nivelul
comunelor, oraşelor,
municipiilor,sectoarelor şi
Municipiului Bucureşti (se scad)

05 Sume defalcate din taxa pe -600.000 -300.000 -300.000 -300.000

valoarea adaugata pentru drumuri
(se scad)

06 Sume defalcate din taxa pe -8.392.961 -4.928.616 -2.833.666 -2.746.069

valoarea adaugata pentru
echilibrarea bugetelor locale (se
scad)

09 Sume defalcate din taxa pe -254.749 -254.749 -254.749 -254.749

valoare adaugata pentru
finanţarea invatamantului
particular sau confesional acreditat
(se scad)

41
1201 ALTE IMPOZITE ŞI TAXE 1.366.118 1.676.056 1.528.966 1.632.645
GENERALE PE BUNURI ŞI
SERVICII

05 Taxe de autorizare pentru 18 14 15 16

comercializarea alcoolului,
băuturilor alcoolice, produselor din
tutun şi a cafelei

11 Taxa pe venituri suplimentare 1.135.428 1.407.471 1.528.951 1.632.629

obţinute ca urmare a
dereglementarii preturilor din
sectorul gazelor naturale.

12 Taxa speciala pentru exploatarea 69.130 80.089

resurselor naturale

13 Taxa pe monopolul din sectorul 161.542 188.482

energiei electrice şi a gazului
metan

1401 ACCIZE 30.969.167 36.088.794 38.657.450 41.249.045

1601 TAXE PE UTILIZAREA 4.861.028 2.229.345 2.387.600 2.544.671

BUNURILOR, AUTORIZAREA
UTILIZĂRII BUNURILOR SAU PE
DESFASURAREA DE ACTIVITATI

01 Taxe pentru jocurile de noroc 1.573.523 2.116.916 2.272.024 2.426.089

42
03 Taxe şi tarife pentru eliberarea de 3.271.311 71.548 73.551 75.464
licenţe şi autorizaţii de funcţionare

04 Taxe pe activitatea de 16.006 38.783 39.869 40.906

prospecţiune, explorare şi
exploatare a resurselor minerale

06 Taxa de timbru social asupra 17 17 18

jocurilor de noroc

07 Taxe pentru prestaţiile efectuate şi 1.685 1.732 1.777

pentru eliberarea autorizaţiilor de
transport in trafic internaţional

08 Taxe speciale pentru autoturisme -82

şi autovehicule la prima
Înmatriculare in Romania

50 Alte taxe pe utilizarea bunurilor, 270 396 407 417

autorizarea utilizării bunurilor sau
pe desfăşurare de activitati

1700 01 A5. IMPOZIT PE COMERŢUL 1.125.876 1.325.787 1.402.786 1.470.296

EXTERIOR ŞI TRANZACŢIILE
INTERNATIONALE

43
1701 VENITURI ÎNCADRATE IN 1.125.876 1.325.787 1.402.786 1.470.296
RESURSELE PROPRII ALE
BUGETULUI UNIUNII
EUROPENE

01 Taxe vamale 1.125.876 1.325.787 1.402.786 1.470.296

1800 01 A6. ALTE IMPOZITE ŞI TAXE 122.382 133.336 137.069 140.634

FISCALE

1801 ALTE IMPOZITE ŞI TAXE 122.382 133.336 137.069 140.634

FISCALE

01 Majorări de întârziere aferente 3.836 3.948 4.058 4.164

taxelor vamale, taxelor agricole şi
taxelor anti-dumping

07 Impozitul specific 118.486 129.348 132.970 136.427

50 Alte impozite şi taxe 60 40 41 43

2000 01 B. CONTRIBUŢII DE ASIGURĂRI 10.002.140 12.084.440 12.921.768 13.963.601

2001 CONTRIBUŢIILE 5.694.305 6.908.304 7.448.274 8.106.385

ANGAJATORILOR

05 Varsaminte de la persoane 2.453.220 2.975.245 3.112.748 3.330.969

juridice, pentru persoane cu
handicap neincadrate

08 Venituri din contribuţia asiguratorie 3.241.085 3.933.059 4.335.526 4.775.416

pentru munca aferenta bugetului
de stat

2101 CONTRIBUŢIILE ASIGURATILOR 4.307.835 5.176.136 5.473.494 5.857.216

44
45 Sume aferente bonificaţiei -13.266
acordate la plata contribuţiei de
asigurări sociale, in afara celei
acordate pe baza declaraţiei unice

46 Sume aferente bonificaţiei -10.849

acordate la plata contribuţiei de
asigurări sociale

50 Alte contribuţii pentru asigurări 4.331.950 5.176.136 5.473.494 5.857.216

sociale datorate de asiguraţi

2900 01 C. VENITURI NEFISCALE 11.866.719 12.977.273 13.463.100 13.947.086

3000 01 C1. VENITURI DIN 9.943.623 11.138.044 11.572.355 12.000.828

PROPRIETATE

3001 VENITURI DIN PROPRIETATE 8.741.321 9.982.419 10.384.373 10.781.958

01 Varsaminte din profitul net al 350.398 479.675 499.821 519.814

regiilor autonome

04 Varsaminte din veniturile nete al 1.386.243 1.026.895 1.070.025 1.112.826

Băncii Naţionale a României

05 Venituri din concesiuni şi inchirieri 1.890.729 2.105.831 2.194.274 2.282.046

08 Venituri din dividende 4.072.943 5.130.758 5.346.250 5.560.100

45
11 Venituri din vanzarea certificatelor 1.038.037 1.236.164 1.270.777 1.303.817
de emisii de gaze cu efect de sera

50 Alte venituri din proprietate 2.971 3.096 3.226 3.355

3101 VENITURI DIN DOBÂNZI 1.202.302 1.155.625 1.187.982 1.218.870

03 Alte venituri din dobânzi 1.202.302 1.155.625 1.187.982 1.218.870

3300 01 C2.VANZARI DE BUNURI ŞI 1.923.096 1.839.229 1.890.745 1.946.258

SERVICII

3301 VENITURI DIN PRESTĂRI DE 496.408 566.047 581.895 597.026

SERVICII ŞI ALTE ACTIVITATI

02 Taxe consulare 47.305 47.975 49.318 50.600

03 Venituri din taxe pentru prestaţii 470 483 496

vamale

04 Taxe şi tarife pentru analize şi 399 1.282 1.317 1.352

servicii efectuate de laboratoare

05 Taxe şi alte venituri in invatamant 168 220 226 232

06 Venituri din expertiza 6.533

tehnicajudiciara şi extrajudiciara

08 Venituri din prestări de servicii 145.835 183.722 188.866 193.777

09 Taxe şi alte venituri din protecţia 18.715 26.484 27.226 27.934

mediului

46
16 Venituri din valorificarea 217 215 221 227
produselor obţinute din activitatea
proprie sau anexa

17 Venituri din organizarea de cursuri 2.793 2.649 2.723 2.794

de calificare şi conversie
profesionala, specializare şi
perfecţionare

23 Venituri din timbrul judiciar 9 8 9 9

25 Venituri din recuperarea 57.318 58.313 59.946 61.505

cheltuielilor judiciare avansate de
stat

26 Venituri din despăgubiri 162.004 178.171 183.159 187.921

29 Tarife încasate pentru emiterea 1.578 1.182 1.215 1.247

unei soluţii fiscale individuale
anticipate şi pentru emiterea sau
modificarea unui acord de preţ in
avans

50 Alte venituri din prestări de servicii 53.534 65.356 67.186 68.932

şi alte activitati

3401 VENITURI DIN TAXE 8.995 18.419 18.935 19.427

ADMINISTRATIVE, ELIBERĂRI
PERMISE

01 Venituri din taxe pentru eliberări de 218 228 235 241

permise şi certificate

47
50 Alte venituri din taxe 8.777 18.191 18.700 19.186
administrative, eliberări permise

3501 AMENZI, PENALITATI ŞI 673.342 700.008 719.610 738.321

CONFISCĂRI

01 Venituri din amenzi şi alte 452.481 442.847 455.247 467.083

sancţiuni aplicate potrivit
dispoziţiilor legale

02 Penalitati pentru nedepunerea sau 74 229 235 242

depunerea cu întârziere declaraţiei
de impozite şi taxe

03 Incasari din valorificarea bunurilor 82.204 89.659 92.169 94.566

confiscate, abandonate şi alte
sume constatate odata cu
confiscarea potrivit legii

04 Majorări de intarziere pentru 43 45 46

venituri nevarsate la termen

05 Amenzi judiciare 17.263 16.598 17.063 17.507

06 Incasari rezultate din valorificarea 1.680 1.547 1.591 1.632

bunurilor confiscate ca urmare a
savarsirii infracţiunilor la regimul
drogurilor şi precursorilor

48
07 Penalitati datorate in cazul 29.456 25.028 25.729 26.398
eşalonărilor la plata

08 Penalitati de nedeclarare 65.156 112.087 115.226 118.222

50 Alte amenzi, penalitati şi confiscări 25.028 11.970 12.305 12.625

3601 DIVERSE VENITURI 744.351 554.755 570.305 591.484

01 Venituri din aplicarea prescripţiei 167.646 84.760 88.320 91.853

extinctive

02 Venituri din recuperarea 8.201 8.068 8.407 8.743

cheltuielilor de judecata, imputatii
şi despăgubiri

03 Sume din recuperarea debitelor 21.185 23.237 24.213 25.181

provenite din drepturile necuvenite

04 Venituri din producerea riscurilor 20 20 21

asigurate

05 Varsaminte din veniturile şi/sau 21.104 22.728 23.683 24.630

disponibilităţile instituţiilor publice

11 Venituri din ajutoare de stat 12.888 13.429 13.993 14.553

recuperate

14 Venituri din recuperarea 4.747 4.946 5.154 5.360

cheltuielilor efectuate in cursul
procesului de executare silita

49
16 Sume reprezentând ajutorul 86.676 75.048 78.200 81.328
comunitar pentru furnizarea
laptelui, produselor lactate şi a
fructelor in instituţiile şcolare

18 Sume provenind din executarea 6 37 38 40

silita a debitelor reprezentând
contravaloarea lucrărilor de
regenerare neexecutate de
proprietarii de păduri

19 Venituri din recuperarea creanţelor 31 65 68 71

fiscale

20 Varsaminte din reducerea 30 32 33

drepturilor salariale conform Legii
nr. 118/2010

21 Sume restituite aferente veniturilor 378

incasate

24 Venituri din compensarea 69.470

creanţelor din despăgubiri

26 Venituri din compensarea 1.490 1.553 1.615

creanţelor din despăgubiri conform
OUG 83/2014

50
27 Venituri din comisionul perceput 438
de către inspectoratele teritoriale
de munca, datorat pana la data
de31 decembrie 2010

28 Comision de risc aferent 2 2 2 2

programului de stimulare a
cumpararii de autoturisme

48 Sume reţinute de statul membru 359 377 393 409

de înregistrare din sumele
transferate statelor membre de
consum

50 Alte venituri 351.220 320.518 326.229 337.645

3900 01 II. VENITURI DIN CAPITAL 323.896 339.800 354.072 368.234

3901 VENITURI DIN VALORIFICAREA 323.896 339.800 354.072 368.234

UNOR BUNURI

01 Venituri din valorificarea unor 7.150 7.092 7.390 7.685

bunuri ale instituţiilor publice

03 Venituri din vanzarea locuinţelor 13.299 11.496 11.979 12.458

construite din fondurile statului

06 Venituri obţinute in procesul de 285.239 300.827 313.462 326.000

stingere a creanţelor bugetare

51
07 Venituri din vanzarea unor bunuri 430 533 555 577
apartinand domeniului privat al
statului sau a unităţilor
administativ-teritoriale

09 Venituri rezultate din garanţiile 8.237 8.583 8.944 9.302

acordate şi platitite instituţiilor de
credit in cadrul programului "Prima
casa"

50 Alte venituri din valorificarea unor 9.541 11.269 11.742 12.212

bunuri

4501 SUME PRIMITE DE LA UE/ALTI 1.400

DONATORI IN CONTUL
PLĂŢILOR EFECTUATE ŞI
PREFINANTARI

4601 ALTE SUME PRIMITE DE LA UE 2.468.400

04 Alte sume primite din fonduri de la 2.468.400

Uniunea Europeana pentru
programele operaţionale finanţate
din cadrul financiar 2014-2020

52
4801 SUME PRIMITE DE LA UE/ALTI 21.443.377 23.316.677 31.071.203 31.173.304
DONATORI IN CONTUL
PLĂŢILOR EFECTUATE ŞI
PREFINANTARI AFERENTE
CADRULUI FINANCIAR 2014-
2020

5001 CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament 278.608.823 212.520.283 230.803.289 230.952.912

II. Credite bugetare 232.158.108 229.571.620 244.575.255 250.012.369

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 255.655.792 203.493.228 219.449.962 222.858.827

II. Credite bugetare 221.521.372 219.153.287 233.542.298 238.036.997

10 TITLUL I CHELTUIELI DE
PERSONAL

I. Credite de angajament 56.409.647 58.901.533 62.232.498 63.313.309

II. Credite bugetare 56.409.647 58.901.533 62.232.498 63.313.309

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 9.488.442 8.699.098 8.907.629 9.017.254

II. Credite bugetare 9.469.144 8.701.606 8.905.121 9.021.040

30 TITLUL III DOBÂNZI

I. Credite de angajament 13.075.899 14.121.348 14.753.727 14.987.311

53
II. Credite bugetare 13.075.899 14.121.348 14.753.727 14.987.311

40 TITLUL IV SUBVENŢII

I. Credite de angajament 6.744.477 4.403.316 4.426.675 4.558.769

II. Credite bugetare 4.574.666 6.682.833 4.426.675 4.558.769

50 TITLUL V FONDURI DE
REZERVA

I. Credite de angajament 3.951.210 180.822 177.130 218.970

II. Credite bugetare 3.951.210 180.822 177.130 218.970

51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE

UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI
PUBLICE

I. Credite de angajament 43.008.054 41.029.868 41.178.679 42.883.465

II. Credite bugetare 43.850.777 42.602.617 43.567.986 45.428.772

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 19.892.766 12.477.320 13.572.441 13.499.076

II. Credite bugetare 15.924.862 15.262.147 15.657.238 15.553.892

56 TITLUL VIII PROIECTE CU

FINANŢARE DIN FONDURI
EXTERNE NERAMBURSABILE
(FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament 86.799 29.161 28.225 20.225

II. Credite bugetare 93.776 29.161 28.225 20.225

54
57 TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I. Credite de angajament 40.896.548 39.799.772 40.254.016 41.224.357

II. Credite bugetare 40.896.548 39.799.772 40.254.016 41.224.357

58 TITLUL X PROIECTE CU
FINANŢARE DIN FONDURI
EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 56.179.832 18.883.466 28.904.970 28.017.915

II. Credite bugetare 28.001.633 27.658.548 38.343.167 38.437.955

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 4.474.287 4.563.282 4.578.443 4.588.445

II. Credite bugetare 4.474.450 4.561.784 4.577.030 4.588.339

65 TITLUL XII CHELTUIELI

AFERENTE PROGRAMELOR CU
FINANŢARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament 1.447.831 404.242 435.529 529.731

II. Credite bugetare 798.760 651.116 619.485 684.058

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 20.732.023 7.126.821 9.655.508 6.519.272

55
II. Credite bugetare 8.415.728 8.518.099 9.335.138 10.400.559

71 TITLUL XIII ACTIVE

NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 20.692.223 7.087.021 9.615.708 6.479.472

II. Credite bugetare 8.375.928 8.478.299 9.295.338 10.360.759

72 TITLUL XIV ACTIVE FINANCIARE

I. Credite de angajament 39.800 39.800 39.800 39.800

II. Credite bugetare 39.800 39.800 39.800 39.800

79 OPERAŢIUNI FINANCIARE

I. Credite de angajament 2.221.008 1.900.234 1.697.819 1.574.813

II. Credite bugetare 2.221.008 1.900.234 1.697.819 1.574.813

80 TITLUL XVI ÎMPRUMUTURI

I. Credite de angajament 101.000 1.000 1.000 1.000

II. Credite bugetare 101.000 1.000 1.000 1.000

81 TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE

CREDITE

I. Credite de angajament 2.120.008 1.899.234 1.696.819 1.573.813

II. Credite bugetare 2.120.008 1.899.234 1.696.819 1.573.813

5100 01 Partea I-a SERVICII PUBLICE

GENERALE

56
I. Credite de angajament 55.195.274 59.444.460 61.209.429 61.821.920

II. Credite bugetare 52.859.042 60.899.901 62.032.710 62.983.303

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 52.797.891 57.449.097 59.416.270 60.151.953

II. Credite bugetare 50.658.147 58.904.038 60.238.551 61.312.264

10 TITLUL I CHELTUIELI DE
PERSONAL

I. Credite de angajament 6.003.919 6.555.282 6.949.251 6.935.445

II. Credite bugetare 6.003.919 6.555.282 6.949.251 6.935.445

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 1.087.954 1.122.175 1.142.637 1.130.655

II. Credite bugetare 1.066.562 1.124.683 1.140.129 1.133.163

30 TITLUL III DOBÂNZI

I. Credite de angajament 13.034.325 14.072.771 14.705.137 14.938.721

II. Credite bugetare 13.034.325 14.072.771 14.705.137 14.938.721

40 TITLUL IV SUBVENŢII

I. Credite de angajament 50.000 25.000 25.000 25.000

II. Credite bugetare 50.000 25.000 25.000 25.000

50 TITLUL V FONDURI DE
REZERVA

I. Credite de angajament 951.210 180.822 177.130 218.970

II. Credite bugetare 951.210 180.822 177.130 218.970

57
51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE
UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI
PUBLICE

I. Credite de angajament 14.870.252 22.397.544 22.220.275 22.938.780

II. Credite bugetare 13.749.300 22.396.547 22.216.696 22.919.496

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 11.390.703 10.170.390 11.344.313 11.276.352

II. Credite bugetare 11.390.703 11.190.743 11.765.260 11.741.283

56 TITLUL VIII PROIECTE CU

FINANŢARE DIN FONDURI
EXTERNE NERAMBURSABILE
(FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament 37.810 20.355 20.225 20.225

II. Credite bugetare 43.310 20.355 20.225 20.225

57 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 810 773 775 775

II. Credite bugetare 810 773 775 775

58
58 TITLUL X PROIECTE CU
FINANŢARE DIN FONDURI
EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 3.589.529 1.041.579 958.740 783.291

II. Credite bugetare 2.586.629 1.474.656 1.366.161 1.495.447

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 1.781.379 1.862.406 1.872.787 1.883.739

II. Credite bugetare 1.781.379 1.862.406 1.872.787 1.883.739

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 467.075 285.829 286.040 285.854

II. Credite bugetare 270.587 286.329 287.040 286.926

71 TITLUL XIII ACTIVE

NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 427.275 246.029 246.240 246.054

II. Credite bugetare 230.787 246.529 247.240 247.126

72 TITLUL XIV ACTIVE FINANCIARE

I. Credite de angajament 39.800 39.800 39.800 39.800

II. Credite bugetare 39.800 39.800 39.800 39.800

79 OPERAŢIUNI FINANCIARE

59
I. Credite de angajament 1.930.308 1.709.534 1.507.119 1.384.113

II. Credite bugetare 1.930.308 1.709.534 1.507.119 1.384.113

81 TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE

CREDITE

I. Credite de angajament 1.930.308 1.709.534 1.507.119 1.384.113

II. Credite bugetare 1.930.308 1.709.534 1.507.119 1.384.113

5101 AUTORITATI PUBLICE ŞI

ACŢIUNI EXTERNE

I. Credite de angajament 21.919.957 18.380.487 19.174.165 19.041.885

II. Credite bugetare 19.476.887 18.757.263 19.554.450 19.735.829

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 21.207.890 17.936.458 18.729.925 18.597.831

II. Credite bugetare 19.079.438 18.312.734 19.109.210 19.290.703

10 TITLUL I CHELTUIELI DE
PERSONAL

I. Credite de angajament 5.754.518 6.284.206 6.651.854 6.638.048

II. Credite bugetare 5.754.518 6.284.206 6.651.854 6.638.048

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 844.338 861.715 869.332 869.359

II. Credite bugetare 820.438 861.715 869.332 869.359

30 TITLUL III DOBÂNZI

I. Credite de angajament 50.000 50.000 50.000 50.000

60
II. Credite bugetare 50.000 50.000 50.000 50.000

40 TITLUL IV SUBVENŢII

I. Credite de angajament 50.000 25.000 25.000 25.000

II. Credite bugetare 50.000 25.000 25.000 25.000

51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE

UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI
PUBLICE

I. Credite de angajament 1.232.935 71.305 74.510 90.239

II. Credite bugetare 111.983 70.308 70.931 70.955

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 9.857.596 9.625.064 10.126.247 10.127.770

II. Credite bugetare 9.857.596 9.625.064 10.126.247 10.127.770

56 TITLUL VIII PROIECTE CU

FINANŢARE DIN FONDURI
EXTERNE NERAMBURSABILE
(FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament 37.675 20.355 20.225 20.225

II. Credite bugetare 43.175 20.355 20.225 20.225

57 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 810 773 775 775

II. Credite bugetare 810 773 775 775

61
58 TITLUL X PROIECTE CU
FINANŢARE DIN FONDURI
EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 3.336.487 956.183 869.475 733.291

II. Credite bugetare 2.347.387 1.333.456 1.252.339 1.445.447

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 43.531 41.857 42.507 43.124

II. Credite bugetare 43.531 41.857 42.507 43.124

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 512.067 244.029 244.240 244.054

II. Credite bugetare 197.449 244.529 245.240 245.126

71 TITLUL XIII ACTIVE

NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 512.067 244.029 244.240 244.054

II. Credite bugetare 197.449 244.529 245.240 245.126

79 OPERAŢIUNI FINANCIARE

I. Credite de angajament 200.000 200.000 200.000 200.000

II. Credite bugetare 200.000 200.000 200.000 200.000

62
81 TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE
CREDITE

I. Credite de angajament 200.000 200.000 200.000 200.000

II. Credite bugetare 200.000 200.000 200.000 200.000

01 Autorităţi executive şi legislative

II. Credite bugetare 9.671.906

01 Administraţia prezidenţiala

II. Credite bugetare 59.310

02 Autorităţi legislative

II. Credite bugetare 611.249

03 Autorităţi executive

II. Credite bugetare 8.292.457

04 Alte organe ale autorităţilor publice

II. Credite bugetare 708.890

03 Contribuţia la bugetul UE

II. Credite bugetare 9.689.914

04 Cofinantarea fondurilor primite de

la Uniunea Europeana

II. Credite bugetare 212.598

63
5301 CERCETARE FUNDAMENTALA
ŞI CERCETARE DEZVOLTARE

I. Credite de angajament 1.813.174 797.124 1.527.694 1.445.382

II. Credite bugetare 1.813.174 1.873.281 1.973.198 1.910.313

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 1.811.264 795.124 1.525.694 1.443.382

II. Credite bugetare 1.811.264 1.871.281 1.971.198 1.908.313

10 TITLUL I CHELTUIELI DE
PERSONAL

I. Credite de angajament 244.764 271.076 297.397 297.397

II. Credite bugetare 244.764 271.076 297.397 297.397

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 14.281 15.500 15.500 15.500

II. Credite bugetare 14.281 15.500 15.500 15.500

51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE

UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI
PUBLICE

I. Credite de angajament 10.302 10.330 10.417 10.446

II. Credite bugetare 10.302 10.330 10.417 10.446

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

64
I. Credite de angajament 1.314.313 375.877 1.075.283 1.031.299

II. Credite bugetare 1.314.313 1.396.230 1.496.230 1.496.230

58 TITLUL X PROIECTE CU
FINANŢARE DIN FONDURI
EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 191.560 85.396 89.265 50.000

II. Credite bugetare 191.560 141.200 113.822 50.000

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 36.044 36.945 37.832 38.740

II. Credite bugetare 36.044 36.945 37.832 38.740

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 1.910 2.000 2.000 2.000

II. Credite bugetare 1.910 2.000 2.000 2.000

71 TITLUL XIII ACTIVE

NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 1.910 2.000 2.000 2.000

II. Credite bugetare 1.910 2.000 2.000 2.000

01 Cercetare fundamentala (de baza)

II. Credite bugetare 270.249

65
02 Cercetare şi dezvoltare pentru
servicii publice generale

II. Credite bugetare 1.558.236

5401 ALTE SERVICII PUBLICE

GENERALE

I. Credite de angajament 6.080.254 2.366.696 2.345.397 2.371.401

II. Credite bugetare 6.080.254 2.366.696 2.345.397 2.371.401

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 6.040.454 2.326.896 2.305.597 2.331.601

II. Credite bugetare 6.040.454 2.326.896 2.305.597 2.331.601

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 185.048 193.021 193.236 193.473

II. Credite bugetare 185.048 193.021 193.236 193.473

50 TITLUL V FONDURI DE
REZERVA

I. Credite de angajament 3.951.210 180.822 177.130 218.970

II. Credite bugetare 3.951.210 180.822 177.130 218.970

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 202.462 169.449 142.783 117.283

II. Credite bugetare 202.462 169.449 142.783 117.283

66
59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 1.701.734 1.783.604 1.792.448 1.801.875

II. Credite bugetare 1.701.734 1.783.604 1.792.448 1.801.875

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 39.800 39.800 39.800 39.800

II. Credite bugetare 39.800 39.800 39.800 39.800

72 TITLUL XIV ACTIVE FINANCIARE

I. Credite de angajament 39.800 39.800 39.800 39.800

II. Credite bugetare 39.800 39.800 39.800 39.800

02 Fond de rezerva bugetara la

dispoziţia Guvernului

II. Credite bugetare 950.210

03 Fond de intervenţie la dispoziţia

Guvernului

II. Credite bugetare 1.000

11 Asistenta naţionala externa pentru

dezvoltare

II. Credite bugetare 177.623

14 Plata valorii de executare a

garanţiei in cadrul programului
Prima casa

II. Credite bugetare 16.000

67
15 Sume rezultate din executarea
garanţiilor acordate din bugetul de
stat

II. Credite bugetare 1.400

50 Alte servicii publice generale

II. Credite bugetare 1.928.821

5501 TRANZACŢII PRIVIND DATORIA

PUBLICA ŞI ÎMPRUMUTURI

I. Credite de angajament 14.814.131 15.644.340 16.086.201 16.184.022

II. Credite bugetare 14.816.639 15.646.848 16.083.693 16.186.530

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 13.083.823 14.134.806 14.779.082 14.999.909

II. Credite bugetare 13.086.331 14.137.314 14.776.574 15.002.417

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 40.429 51.939 64.569 52.323

II. Credite bugetare 42.937 54.447 62.061 54.831

30 TITLUL III DOBÂNZI

I. Credite de angajament 12.984.325 14.022.771 14.655.137 14.888.721

II. Credite bugetare 12.984.325 14.022.771 14.655.137 14.888.721

68
51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE
UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI
PUBLICE

I. Credite de angajament 59.069 60.096 59.376 58.865

II. Credite bugetare 59.069 60.096 59.376 58.865

79 OPERAŢIUNI FINANCIARE

I. Credite de angajament 1.730.308 1.509.534 1.307.119 1.184.113

II. Credite bugetare 1.730.308 1.509.534 1.307.119 1.184.113

81 TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE

CREDITE

I. Credite de angajament 1.730.308 1.509.534 1.307.119 1.184.113

II. Credite bugetare 1.730.308 1.509.534 1.307.119 1.184.113

5601 TRANSFERURI CU CARACTER

GENERAL INTRE DIFERITE
NIVELE ALE ADMINISTRAŢIEI

I. Credite de angajament 22.407.416 22.255.813 22.075.972 22.779.230

II. Credite bugetare 22.407.416 22.255.813 22.075.972 22.779.230

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 22.407.416 22.255.813 22.075.972 22.779.230

II. Credite bugetare 22.407.416 22.255.813 22.075.972 22.779.230

69
51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE
UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI
PUBLICE

I. Credite de angajament 22.407.416 22.255.813 22.075.972 22.779.230

II. Credite bugetare 22.407.416 22.255.813 22.075.972 22.779.230

02 Transferuri din bugetul de stat

către bugetul asigurărilor sociale
de stat

II. Credite bugetare 11.309.694

04 Transferuri din bugetul de stat

către bugetul fondului de asigurări
sociale de sanatate

II. Credite bugetare 2.254.752

6000 01 Partea a II-a APARARE,ORDINE

PUBLICA ŞI SIGURANŢA
NAŢIONALĂ

I. Credite de angajament 52.221.948 39.362.461 43.379.202 41.538.077

II. Credite bugetare 40.341.313 40.143.135 43.721.337 46.099.867

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 33.849.983 32.766.277 34.227.005 35.611.123

II. Credite bugetare 32.726.297 32.298.196 35.004.830 36.391.783

10 TITLUL I CHELTUIELI DE
PERSONAL

70
I. Credite de angajament 25.078.062 26.119.455 28.634.066 29.680.633

II. Credite bugetare 25.078.062 26.119.455 28.634.066 29.680.633

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 2.898.962 2.946.073 2.976.190 3.014.150

II. Credite bugetare 2.898.962 2.946.073 2.976.190 3.014.150

51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE

UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI
PUBLICE

I. Credite de angajament 1.947.067 2.231.538 2.262.578 2.409.427

II. Credite bugetare 1.892.765 2.021.519 2.235.889 2.447.686

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 250.169 231.022 220.228 279.112

II. Credite bugetare 248.125 235.665 222.091 248.147

56 TITLUL VIII PROIECTE CU

FINANŢARE DIN FONDURI
EXTERNE NERAMBURSABILE
(FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament 5.270

II. Credite bugetare 5.270

57 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

71
I. Credite de angajament 79 79 79 79

II. Credite bugetare 79 79 79 79

58 TITLUL X PROIECTE CU
FINANŢARE DIN FONDURI
EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 3.502.925 1.136.310 7.811 1.217

II. Credite bugetare 2.456.870 922.525 800.006 800.006

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 83.404 17.764 18.024 18.024

II. Credite bugetare 83.404 17.764 18.024 18.024

65 TITLUL XII CHELTUIELI

AFERENTE PROGRAMELOR CU
FINANŢARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament 84.045 84.036 108.029 208.481

II. Credite bugetare 62.760 35.116 118.485 183.058

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 18.371.965 6.596.184 9.152.197 5.926.954

II. Credite bugetare 7.615.016 7.844.939 8.716.507 9.708.084

72
71 TITLUL XIII ACTIVE
NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 18.371.965 6.596.184 9.152.197 5.926.954

II. Credite bugetare 7.615.016 7.844.939 8.716.507 9.708.084

6001 APARARE

I. Credite de angajament 26.445.246 14.441.939 17.966.164 15.422.633

II. Credite bugetare 15.326.546 15.995.257 17.478.290 19.033.983

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 8.719.407 8.450.685 9.177.473 9.777.147

II. Credite bugetare 8.746.204 8.455.328 9.179.336 9.746.182

10 TITLUL I CHELTUIELI DE
PERSONAL

I. Credite de angajament 6.245.514 6.378.367 7.078.359 7.571.205

II. Credite bugetare 6.245.514 6.378.367 7.078.359 7.571.205

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 1.922.383 1.603.887 1.630.678 1.667.340

II. Credite bugetare 1.922.383 1.603.887 1.630.678 1.667.340

51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE

UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI
PUBLICE

I. Credite de angajament 310.171 246.595 257.410 268.704

II. Credite bugetare 310.171 246.595 257.410 268.704

73
55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 240.238 220.822 210.012 268.884

II. Credite bugetare 238.194 225.465 211.875 237.919

57 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 59 59 59 59

II. Credite bugetare 59 59 59 59

58 TITLUL X PROIECTE CU
FINANŢARE DIN FONDURI
EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 87

II. Credite bugetare 28.928

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 955 955 955 955

II. Credite bugetare 955 955 955 955

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 17.725.839 5.991.254 8.788.691 5.645.486

II. Credite bugetare 6.580.342 7.539.929 8.298.954 9.287.801

71 TITLUL XIII ACTIVE

NEFINANCIARE

74
I. Credite de angajament 17.725.839 5.991.254 8.788.691 5.645.486

II. Credite bugetare 6.580.342 7.539.929 8.298.954 9.287.801

01 Administraţie centrala

II. Credite bugetare 611.472

02 Apărare naţionala

II. Credite bugetare 14.362.842

03 Participarea la misiuni şi operaţiuni

militare in afara teritoriului statului
roman

II. Credite bugetare 320.588

25 Cercetare şi dezvoltare pentru

aparare

II. Credite bugetare 47.158

50 Alte cheltuieli in domeniul apararii

II. Credite bugetare 31.125

01 Structuri militare naţionale

II. Credite bugetare 31.123

02 Structuri militare multinaţionale

dislocate pe teritoriul statului
roman

II. Credite bugetare 2

6101 ORDINE PUBLICA ŞI

SIGURANTA NATIONALA

75
I. Credite de angajament 26.964.995 24.920.522 25.413.038 26.115.444

II. Credite bugetare 25.616.465 24.147.878 26.243.047 27.065.884

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 25.784.068 24.315.592 25.049.532 25.833.976

II. Credite bugetare 24.633.585 23.842.868 25.825.494 26.645.601

10 TITLUL I CHELTUIELI DE
PERSONAL

I. Credite de angajament 18.898.479 19.741.088 21.555.707 22.109.428

II. Credite bugetare 18.898.479 19.741.088 21.555.707 22.109.428

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 1.589.380 1.342.186 1.345.512 1.346.810

II. Credite bugetare 1.589.380 1.342.186 1.345.512 1.346.810

51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE

UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI
PUBLICE

I. Credite de angajament 1.747.129 1.984.943 2.005.168 2.140.723

II. Credite bugetare 1.692.827 1.774.924 1.978.479 2.178.982

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 9.981 10.200 10.216 10.228

II. Credite bugetare 9.981 10.200 10.216 10.228

76
56 TITLUL VIII PROIECTE CU
FINANŢARE DIN FONDURI
EXTERNE NERAMBURSABILE
(FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament 1.270

II. Credite bugetare 1.270

57 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 20 20 20 20

II. Credite bugetare 20 20 20 20

58 TITLUL X PROIECTE CU
FINANŢARE DIN FONDURI
EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 3.406.838 1.136.310 7.811 1.217

II. Credite bugetare 2.331.942 922.525 800.006 800.006

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 46.926 16.809 17.069 17.069

II. Credite bugetare 46.926 16.809 17.069 17.069

77
65 TITLUL XII CHELTUIELI
AFERENTE PROGRAMELOR CU
FINANŢARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament 84.045 84.036 108.029 208.481

II. Credite bugetare 62.760 35.116 118.485 183.058

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 1.180.927 604.930 363.506 281.468

II. Credite bugetare 982.880 305.010 417.553 420.283

71 TITLUL XIII ACTIVE

NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 1.180.927 604.930 363.506 281.468

II. Credite bugetare 982.880 305.010 417.553 420.283

01 Administraţia centrala

II. Credite bugetare 2.440.381

03 Ordine publica

II. Credite bugetare 8.751.217

01 Politie

II. Credite bugetare 5.124.948

02 Jandarmerie

II. Credite bugetare 2.197.602

03 Paza şi supravegherea frontierei

78
II. Credite bugetare 1.428.667

04 Siguranţa naţionala

II. Credite bugetare 3.330.902

05 Protecţie civila şi protecţia contra

incendiilor

II. Credite bugetare 3.236.607

06 Autoritati judecatoresti

II. Credite bugetare 4.172.570

07 Penitenciare

II. Credite bugetare 1.477.666

25 Cercetare şi dezvoltare pentru

ordine publica şi siguranţa
naţionala

II. Credite bugetare 15.737

50 Alte cheltuieli in domeniul ordinii

publice şi siguranţei naţionale

II. Credite bugetare 1.543.048

6500 01 Partea a III-a CHELTUIELI

SOCIAL CULTURALE

I. Credite de angajament 84.312.967 85.240.807 86.139.470 87.267.487

II. Credite bugetare 83.320.267 85.166.513 86.133.066 87.639.805

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 83.459.241 85.109.275 86.007.386 87.046.114

79
II. Credite bugetare 83.013.898 84.944.442 85.952.982 87.385.667

10 TITLUL I CHELTUIELI DE
PERSONAL

I. Credite de angajament 24.120.537 25.014.611 25.345.555 25.393.605

II. Credite bugetare 24.120.537 25.014.611 25.345.555 25.393.605

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 4.218.442 4.397.292 4.489.622 4.572.908

II. Credite bugetare 4.220.292 4.397.292 4.489.622 4.574.186

51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE

UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI
PUBLICE

I. Credite de angajament 11.047.101 11.793.779 11.653.579 11.907.885

II. Credite bugetare 11.096.688 11.389.697 11.585.174 11.745.404

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 864.152 875.119 879.968 881.714

II. Credite bugetare 864.152 875.119 879.968 881.714

56 TITLUL VIII PROIECTE CU

FINANŢARE DIN FONDURI
EXTERNE NERAMBURSABILE
(FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament 23.849 8.806 8.000

80
II. Credite bugetare 24.275 8.806 8.000

57 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 39.004.466 39.798.920 40.253.162 41.223.503

II. Credite bugetare 39.004.466 39.798.920 40.253.162 41.223.503

58 TITLUL X PROIECTE CU
FINANŢARE DIN FONDURI
EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 826.195 593.195 772.875 464.331

II. Credite bugetare 850.312 533.150 626.876 802.630

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 2.571.463 2.601.847 2.604.625 2.602.168

II. Credite bugetare 2.573.176 2.601.847 2.604.625 2.604.625

65 TITLUL XII CHELTUIELI

AFERENTE PROGRAMELOR CU
FINANŢARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament 783.036 25.706

II. Credite bugetare 260.000 325.000 160.000 160.000

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

81
I. Credite de angajament 853.726 131.532 132.084 221.373

II. Credite bugetare 306.369 222.071 180.084 254.138

71 TITLUL XIII ACTIVE

NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 853.726 131.532 132.084 221.373

II. Credite bugetare 306.369 222.071 180.084 254.138

6501 INVATAMANT

I. Credite de angajament 30.315.356 30.865.820 31.131.433 31.321.153

II. Credite bugetare 30.193.298 31.029.718 31.329.590 31.594.841

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 29.995.341 30.755.958 31.024.111 31.119.629

II. Credite bugetare 29.925.254 30.839.317 31.184.268 31.375.552

10 TITLUL I CHELTUIELI DE
PERSONAL

I. Credite de angajament 21.479.779 22.265.487 22.480.487 22.483.252

II. Credite bugetare 21.479.779 22.265.487 22.480.487 22.483.252

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 212.221 224.917 226.781 228.261

II. Credite bugetare 212.221 224.917 226.781 228.261

51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE

UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI
PUBLICE

82
I. Credite de angajament 6.298.553 6.190.444 6.192.691 6.503.791

II. Credite bugetare 6.223.136 6.197.470 6.227.405 6.246.520

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 9.218 9.222 9.223 9.223

II. Credite bugetare 9.218 9.222 9.223 9.223

57 TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I. Credite de angajament 210.751 215.645 215.645 215.645

II. Credite bugetare 210.751 215.645 215.645 215.645

58 TITLUL X PROIECTE CU
FINANŢARE DIN FONDURI
EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 272.749 413.545 485.610 265.783

II. Credite bugetare 276.279 362.902 461.053 628.977

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 1.362.070 1.413.674 1.413.674 1.413.674

II. Credite bugetare 1.363.870 1.413.674 1.413.674 1.413.674

83
65 TITLUL XII CHELTUIELI
AFERENTE PROGRAMELOR CU
FINANŢARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament 150.000 23.024

II. Credite bugetare 150.000 150.000 150.000 150.000

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 320.015 109.862 107.322 201.524

II. Credite bugetare 268.044 190.401 145.322 219.289

71 TITLUL XIII ACTIVE

NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 320.015 109.862 107.322 201.524

II. Credite bugetare 268.044 190.401 145.322 219.289

01 Administraţie centrala

II. Credite bugetare 460.879

02 Servicii publice descentralizate

II. Credite bugetare 20.729.437

03 Invatamant preşcolar şi primar

II. Credite bugetare 13.807

01 Invatamant preşcolar

II. Credite bugetare 10.132

84
02 Invatamant primar

II. Credite bugetare 3.675

04 Invatamant secundar

II. Credite bugetare 568.912

01 Invatamant secundar inferior

II. Credite bugetare 24.859

02 Invatamant secundar superior

II. Credite bugetare 384.753

03 Invatamant profesional

II. Credite bugetare 159.300

05 Invatamant postliceal

II. Credite bugetare 124.450

06 Invatamant superior

II. Credite bugetare 594.346

01 Invatamant universitar

II. Credite bugetare 581.910

02 Invatamant postuniversitar

II. Credite bugetare 12.436

07 Invatamant nedefinibil prin nivel

II. Credite bugetare 58.197

85
02 Biblioteci centrale, universitare şi
pedagogice

II. Credite bugetare 58.197

11 Servicii auxiliare pentru educaţie

II. Credite bugetare 72.282

30 Alte servicii auxiliare

II. Credite bugetare 72.282

50 Alte cheltuieli in domeniul

invatamantului

II. Credite bugetare 7.585.893

6601 SANATATE

I. Credite de angajament 11.529.937 10.403.715 10.446.403 10.389.793

II. Credite bugetare 10.735.676 10.142.523 10.231.842 10.474.688

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 10.987.376 10.392.320 10.434.876 10.383.179

II. Credite bugetare 10.709.512 10.121.128 10.210.315 10.453.074

10 TITLUL I CHELTUIELI DE
PERSONAL

I. Credite de angajament 2.144.565 2.139.133 2.184.161 2.229.446

II. Credite bugetare 2.144.565 2.139.133 2.184.161 2.229.446

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 4.057.464 3.761.557 3.836.857 3.913.507

86
II. Credite bugetare 4.057.464 3.761.557 3.836.857 3.913.507

51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE

UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI
PUBLICE

I. Credite de angajament 3.978.680 4.314.687 4.125.284 4.048.199

II. Credite bugetare 4.024.626 3.903.579 4.022.165 4.142.989

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 5.500 5.500 5.500 5.500

II. Credite bugetare 5.500 5.500 5.500 5.500

56 TITLUL VIII PROIECTE CU

FINANŢARE DIN FONDURI
EXTERNE NERAMBURSABILE
(FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament 849

II. Credite bugetare 1.275

58 TITLUL X PROIECTE CU
FINANŢARE DIN FONDURI
EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 159.200 159.402 271.442 174.895

II. Credite bugetare 150.000 150.000 150.000 150.000

87
59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 11.082 11.359 11.632 11.632

II. Credite bugetare 11.082 11.359 11.632 11.632

65 TITLUL XII CHELTUIELI

AFERENTE PROGRAMELOR CU
FINANŢARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament 630.036 682

II. Credite bugetare 315.000 150.000

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 542.561 11.395 11.527 6.614

II. Credite bugetare 26.164 21.395 21.527 21.614

71 TITLUL XIII ACTIVE

NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 542.561 11.395 11.527 6.614

II. Credite bugetare 26.164 21.395 21.527 21.614

01 Administraţia centrala

II. Credite bugetare 150.000

02 Servicii publice descentralizate

II. Credite bugetare 328.000

88
04 Servicii medicale in ambulator

II. Credite bugetare 13.218

05 Asistenta medicala in centre

medicale multifuncţionale

II. Credite bugetare 13.218

06 Servicii medicale in unităţi sanitare

cu paturi

II. Credite bugetare 253.232

01 Spitale generale

II. Credite bugetare 246.532

06 Sanatorii balneare şi de
recuperare

II. Credite bugetare 6.700

08 Servicii de sanatate publica

II. Credite bugetare 87.000

09 Hematologie şi securitate
transfuzionala

II. Credite bugetare 200.000

10 Cercetare aplicativa şi dezvoltare

experimentala in sanatate

II. Credite bugetare 107.772

89
50 Alte cheltuieli in domeniul sanatatii

II. Credite bugetare 8.539.442

50 Alte instituţii şi acţiuni sanitare

II. Credite bugetare 8.539.442

6701 CULTURA, RECREERE ŞI

RELIGIE

I. Credite de angajament 3.532.684 3.475.619 3.538.498 3.556.800

II. Credite bugetare 3.468.027 3.498.619 3.548.498 3.570.535

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 3.514.173 3.470.384 3.530.263 3.548.565

II. Credite bugetare 3.457.166 3.493.384 3.540.263 3.562.300

10 TITLUL I CHELTUIELI DE
PERSONAL

I. Credite de angajament 120.365 144.808 155.789 155.789

II. Credite bugetare 120.365 144.808 155.789 155.789

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 121.263 129.691 131.719 130.441

II. Credite bugetare 122.263 129.691 131.719 131.719

90
51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE
UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI
PUBLICE

I. Credite de angajament 1.128.651 1.180.314 1.227.270 1.247.561

II. Credite bugetare 1.108.651 1.180.314 1.227.270 1.247.561

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 839.670 855.197 860.045 861.791

II. Credite bugetare 839.670 855.197 860.045 861.791

58 TITLUL X PROIECTE CU
FINANŢARE DIN FONDURI
EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 104.998 20.078 15.653 15.653

II. Credite bugetare 110.078 20.078 15.653 15.653

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 1.146.226 1.138.296 1.139.787 1.137.330

II. Credite bugetare 1.146.139 1.138.296 1.139.787 1.139.787

91
65 TITLUL XII CHELTUIELI
AFERENTE PROGRAMELOR CU
FINANŢARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament 53.000 2.000

II. Credite bugetare 10.000 25.000 10.000 10.000

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 18.511 5.235 8.235 8.235

II. Credite bugetare 10.861 5.235 8.235 8.235

71 TITLUL XIII ACTIVE

NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 18.511 5.235 8.235 8.235

II. Credite bugetare 10.861 5.235 8.235 8.235

01 Administraţie centrala

II. Credite bugetare 104.900

02 Servicii publice descentralizate

II. Credite bugetare 19.634

03 Servicii culturale

II. Credite bugetare 618.042

01 Biblioteci publice naţionale

II. Credite bugetare 21.382

03 Muzee

92
II. Credite bugetare 119.356

04 Instituţii publice de spectacole şi

concerte

II. Credite bugetare 456.454

11 Edituri

II. Credite bugetare 3.560

12 Consolidarea şi restaurarea
monumentelor istorice

II. Credite bugetare 10.000

14 Centre culturale

II. Credite bugetare 5.490

16 Târguri, saloane şi expoziţii de

carte şi de publicaţii culturale

II. Credite bugetare 1.800

05 Servicii recreative şi sportive

II. Credite bugetare 582.457

01 Sport

II. Credite bugetare 573.457

02 Tineret

II. Credite bugetare 9.000

93
50 Alte servicii in domeniile culturii,
recreerii şi religiei

II. Credite bugetare 2.151.685

6801 ASIGURĂRI ŞI ASISTENTA

SOCIALA

I. Credite de angajament 41.994.293 40.495.653 41.023.136 41.999.741

II. Credite bugetare 42.010.650 40.495.653 41.023.136 41.999.741

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 41.988.951 40.490.613 41.018.136 41.994.741

II. Credite bugetare 42.005.308 40.490.613 41.018.136 41.994.741

10 TITLUL I CHELTUIELI DE
PERSONAL

I. Credite de angajament 412.143 465.183 525.118 525.118

II. Credite bugetare 412.143 465.183 525.118 525.118

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 267.482 281.127 294.265 300.699

II. Credite bugetare 268.332 281.127 294.265 300.699

51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE

UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI
PUBLICE

I. Credite de angajament 169.775 108.334 108.334 108.334

II. Credite bugetare 169.775 108.334 108.334 108.334

94
55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 86.190 5.200 5.200 5.200

II. Credite bugetare 86.190 5.200 5.200 5.200

56 TITLUL VIII PROIECTE CU

FINANŢARE DIN FONDURI
EXTERNE NERAMBURSABILE
(FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament 23.000 8.806 8.000

II. Credite bugetare 23.000 8.806 8.000

57 TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I. Credite de angajament 40.684.908 39.583.275 40.037.517 41.007.858

II. Credite bugetare 40.684.908 39.583.275 40.037.517 41.007.858

58 TITLUL X PROIECTE CU
FINANŢARE DIN FONDURI
EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 298.448 170 170 8.000

II. Credite bugetare 313.955 170 170 8.000

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 47.005 38.518 39.532 39.532

95
II. Credite bugetare 47.005 38.518 39.532 39.532

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 5.342 5.040 5.000 5.000

II. Credite bugetare 5.342 5.040 5.000 5.000

71 TITLUL XIII ACTIVE

NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 5.342 5.040 5.000 5.000

II. Credite bugetare 5.342 5.040 5.000 5.000

01 Administraţie centrala

II. Credite bugetare 426.697

02 Servicii publice descentralizate

II. Credite bugetare 400.820

03 Pensii şi ajutoare pentru batranete

II. Credite bugetare 20.275.481

05 Asistenta sociala in caz de boli şi

invalidităţi

II. Credite bugetare 4.440.871

02 Asistenta sociala in caz de

invaliditate

II. Credite bugetare 4.440.871

06 Asistenta sociala pentru familie şi

copii

96
II. Credite bugetare 13.078.400

08 Ajutoare la trecerea in rezerva,

retragere sau pensionare

II. Credite bugetare 62.819

09 Ajutoare pentru urmaşi

II. Credite bugetare 16.533

15 Prevenirea excluderii sociale

II. Credite bugetare 686.104

01 Ajutor social

II. Credite bugetare 639.941

03 Centre de primire şi cazare a

persoanelor solicitante a statutului
de refugiat

II. Credite bugetare 6.614

50 Alte cheltuieli in domeniul

prevenirii excluderii sociale

II. Credite bugetare 39.549

50 Alte cheltuieli in domeniul

asigurărilor şi asistentei sociale

II. Credite bugetare 568.957

97
50 Alte cheltuieli in domeniul
asistentei sociale

II. Credite bugetare 568.957

7000 01 Partea a IV-a SERVICII ŞI

DEZVOLTARE PUBLICA,
LOCUINŢE, MEDIU ŞI APE

I. Credite de angajament 7.721.585 1.827.108 1.964.110 2.035.637

II. Credite bugetare 5.169.305 5.224.527 5.659.940 5.895.691

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 7.377.941 1.696.472 1.861.081 1.932.658

II. Credite bugetare 5.002.510 5.043.607 5.491.791 5.727.592

10 TITLUL I CHELTUIELI DE
PERSONAL

I. Credite de angajament 286.009 332.781 365.559 346.184

II. Credite bugetare 286.009 332.781 365.559 346.184

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 45.063 47.777 106.250 101.300

II. Credite bugetare 45.308 47.777 106.250 101.300

30 TITLUL III DOBÂNZI

I. Credite de angajament 1.539 1.577 1.590 1.590

II. Credite bugetare 1.539 1.577 1.590 1.590

40 TITLUL IV SUBVENŢII

98
I. Credite de angajament 200.000 200.000 200.000 300.000

II. Credite bugetare 200.000 200.000 200.000 300.000

51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE

UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI
PUBLICE

I. Credite de angajament 869.301 323.676 325.678 327.680

II. Credite bugetare 2.451.637 2.499.673 2.799.650 2.999.626

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 1.152.684 492.999 524.342 524.492

II. Credite bugetare 1.052.684 511.299 508.242 508.392

56 TITLUL VIII PROIECTE CU

FINANŢARE DIN FONDURI
EXTERNE NERAMBURSABILE
(FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament 20.000

II. Credite bugetare 20.000

58 TITLUL X PROIECTE CU
FINANŢARE DIN FONDURI
EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 4.446.862 208.162 258.162 258.162

99
II. Credite bugetare 855.100 1.361.000 1.421.000 1.381.000

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 2.733 2.000 2.000 2.000

II. Credite bugetare 2.733 2.000 2.000 2.000

65 TITLUL XII CHELTUIELI

AFERENTE PROGRAMELOR CU
FINANŢARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament 353.750 87.500 77.500 71.250

II. Credite bugetare 87.500 87.500 87.500 87.500

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 302.644 89.636 62.029 61.979

II. Credite bugetare 125.795 139.920 127.149 127.099

71 TITLUL XIII ACTIVE

NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 302.644 89.636 62.029 61.979

II. Credite bugetare 125.795 139.920 127.149 127.099

79 OPERAŢIUNI FINANCIARE

I. Credite de angajament 41.000 41.000 41.000 41.000

II. Credite bugetare 41.000 41.000 41.000 41.000

100
81 TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE
CREDITE

I. Credite de angajament 41.000 41.000 41.000 41.000

II. Credite bugetare 41.000 41.000 41.000 41.000

7001 LOCUINŢE, SERVICII ŞI

DEZVOLTARE PUBLICA

I. Credite de angajament 3.524.112 1.103.762 1.080.978 1.176.780

II. Credite bugetare 4.976.260 3.422.881 3.722.908 4.022.934

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 3.223.668 1.034.126 1.026.178 1.121.980

II. Credite bugetare 4.856.340 3.302.961 3.602.988 3.903.014

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 7.800 8.200 8.250 8.300

II. Credite bugetare 7.800 8.200 8.250 8.300

40 TITLUL IV SUBVENŢII

I. Credite de angajament 200.000 200.000 200.000 300.000

II. Credite bugetare 200.000 200.000 200.000 300.000

51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE

UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI
PUBLICE

I. Credite de angajament 847.301 293.676 295.678 297.680

101
II. Credite bugetare 3.424.737 2.469.673 2.769.650 2.969.626

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 1.401.000 444.750 444.750 444.750

II. Credite bugetare 1.001.000 444.750 444.750 444.750

58 TITLUL X PROIECTE CU
FINANŢARE DIN FONDURI
EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 413.817

II. Credite bugetare 135.303 92.838 92.838 92.838

65 TITLUL XII CHELTUIELI

AFERENTE PROGRAMELOR CU
FINANŢARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament 353.750 87.500 77.500 71.250

II. Credite bugetare 87.500 87.500 87.500 87.500

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 300.444 69.636 54.800 54.800

II. Credite bugetare 119.920 119.920 119.920 119.920

71 TITLUL XIII ACTIVE

NEFINANCIARE

102
I. Credite de angajament 300.444 69.636 54.800 54.800

II. Credite bugetare 119.920 119.920 119.920 119.920

03 Locuinţe

II. Credite bugetare 1.489.737

01 Dezvoltarea sistemului de locuinţe

II. Credite bugetare 1.489.737

05 Alimentare cu apa şi amenajari

hidrotehnice

II. Credite bugetare 263.523

02 Amenajări hidrotehnice

II. Credite bugetare 263.523

50 Alte servicii in domeniile

locuinţelor, serviciilor şi dezvoltării
comunale

II. Credite bugetare 2.223.000

7401 PROTECŢIA MEDIULUI

I. Credite de angajament 4.497.473 723.346 883.132 858.857

II. Credite bugetare 1.193.045 1.801.646 1.937.032 1.872.757

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 4.454.273 662.346 834.903 810.678

II. Credite bugetare 1.146.170 1.740.646 1.888.803 1.824.578

10 TITLUL I CHELTUIELI DE
PERSONAL

103
I. Credite de angajament 286.009 332.781 365.559 346.184

II. Credite bugetare 286.009 332.781 365.559 346.184

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 37.263 39.577 98.000 93.000

II. Credite bugetare 37.508 39.577 98.000 93.000

30 TITLUL III DOBÂNZI

I. Credite de angajament 1.539 1.577 1.590 1.590

II. Credite bugetare 1.539 1.577 1.590 1.590

51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE

UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI
PUBLICE

I. Credite de angajament 22.000 30.000 30.000 30.000

II. Credite bugetare 26.900 30.000 30.000 30.000

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 51.684 48.249 79.592 79.742

II. Credite bugetare 51.684 66.549 63.492 63.642

56 TITLUL VIII PROIECTE CU

FINANŢARE DIN FONDURI
EXTERNE NERAMBURSABILE
(FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament 20.000

104
II. Credite bugetare 20.000

58 TITLUL X PROIECTE CU
FINANŢARE DIN FONDURI
EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 4.033.045 208.162 258.162 258.162

II. Credite bugetare 719.797 1.268.162 1.328.162 1.288.162

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 2.733 2.000 2.000 2.000

II. Credite bugetare 2.733 2.000 2.000 2.000

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 2.200 20.000 7.229 7.179

II. Credite bugetare 5.875 20.000 7.229 7.179

71 TITLUL XIII ACTIVE

NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 2.200 20.000 7.229 7.179

II. Credite bugetare 5.875 20.000 7.229 7.179

79 OPERAŢIUNI FINANCIARE

I. Credite de angajament 41.000 41.000 41.000 41.000

II. Credite bugetare 41.000 41.000 41.000 41.000

105
81 TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE
CREDITE

I. Credite de angajament 41.000 41.000 41.000 41.000

II. Credite bugetare 41.000 41.000 41.000 41.000

01 Administraţie centrala

II. Credite bugetare 936.551

03 Reducerea şi controlul poluării

II. Credite bugetare 237.900

50 Alte servicii in domeniul protecţiei

mediului

II. Credite bugetare 18.594

8000 01 Partea a V-a ACŢIUNI

ECONOMICE

I. Credite de angajament 61.760.258 26.645.447 38.111.078 38.289.791

II. Credite bugetare 33.534.234 38.137.544 47.028.202 47.393.703

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 61.555.973 26.472.107 37.938.220 38.116.979

II. Credite bugetare 33.235.215 37.963.004 46.854.144 47.219.691

10 TITLUL I CHELTUIELI DE
PERSONAL

I. Credite de angajament 823.511 879.404 938.067 957.442

II. Credite bugetare 823.511 879.404 938.067 957.442

106
20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 187.090 185.781 192.930 198.241

II. Credite bugetare 187.089 185.781 192.930 198.241

30 TITLUL III DOBÂNZI

I. Credite de angajament 40.035 47.000 47.000 47.000

II. Credite bugetare 40.035 47.000 47.000 47.000

40 TITLUL IV SUBVENŢII

I. Credite de angajament 6.359.477 4.178.316 4.201.675 4.233.769

II. Credite bugetare 4.189.666 6.457.833 4.201.675 4.233.769

51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE

UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI
PUBLICE

I. Credite de angajament 4.761.357 4.283.331 4.716.569 5.299.693

II. Credite bugetare 4.246.469 4.295.181 4.730.577 5.316.560

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 5.164.914 707.790 603.590 537.406

II. Credite bugetare 2.099.054 2.449.321 2.281.677 2.174.356

56 TITLUL VIII PROIECTE CU

FINANŢARE DIN FONDURI
EXTERNE NERAMBURSABILE
(FEN) POSTADERARE

107
I. Credite de angajament 4.005

II. Credite bugetare 5.056

58 TITLUL X PROIECTE CU
FINANŢARE DIN FONDURI
EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 43.962.603 15.904.220 26.907.382 26.510.914

II. Credite bugetare 21.396.404 23.367.217 34.129.124 33.958.872

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 75.981 79.265 81.007 82.514

II. Credite bugetare 74.431 77.767 79.594 79.951

65 TITLUL XII CHELTUIELI

AFERENTE PROGRAMELOR CU
FINANŢARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament 177.000 207.000 250.000 250.000

II. Credite bugetare 173.500 203.500 253.500 253.500

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 54.585 23.640 23.158 23.112

II. Credite bugetare 149.319 24.840 24.358 24.312

108
71 TITLUL XIII ACTIVE
NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 54.585 23.640 23.158 23.112

II. Credite bugetare 149.319 24.840 24.358 24.312

79 OPERAŢIUNI FINANCIARE

I. Credite de angajament 149.700 149.700 149.700 149.700

II. Credite bugetare 149.700 149.700 149.700 149.700

80 TITLUL XVI ÎMPRUMUTURI

I. Credite de angajament 1.000 1.000 1.000 1.000

II. Credite bugetare 1.000 1.000 1.000 1.000

81 TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE

CREDITE

I. Credite de angajament 148.700 148.700 148.700 148.700

II. Credite bugetare 148.700 148.700 148.700 148.700

8001 ACŢIUNI GENERALE

ECONOMICE, COMERCIALE ŞI
DE MUNCA

I. Credite de angajament 9.549.602 518.836 487.640 399.741

II. Credite bugetare 2.417.967 4.696.487 2.185.606 2.050.130

01 CHELTUIELI CURENTE

109
I. Credite de angajament 9.515.482 517.576 486.862 399.009

II. Credite bugetare 2.383.213 4.695.227 2.184.828 2.049.398

10 TITLUL I CHELTUIELI DE
PERSONAL

I. Credite de angajament 9.720 10.157 10.777 10.777

II. Credite bugetare 9.720 10.157 10.777 10.777

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 65.042 61.026 61.506 61.506

II. Credite bugetare 65.042 61.026 61.506 61.506

40 TITLUL IV SUBVENŢII

I. Credite de angajament 2.324.446 61.200 61.200 61.200

II. Credite bugetare 154.635 2.340.717 61.200 61.200

51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE

UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI
PUBLICE

I. Credite de angajament 8.755 8.853 8.949 9.047

II. Credite bugetare 8.755 8.853 8.949 9.047

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 3.476.205 249.888 252.361 207.232

II. Credite bugetare 1.188.926 1.465.686 1.295.059 1.187.932

110
56 TITLUL VIII PROIECTE CU
FINANŢARE DIN FONDURI
EXTERNE NERAMBURSABILE
(FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament 5

II. Credite bugetare 5

58 TITLUL X PROIECTE CU
FINANŢARE DIN FONDURI
EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 3.631.224 126.367 91.984 49.162

II. Credite bugetare 956.045 808.703 747.252 718.851

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 85 85 85 85

II. Credite bugetare 85 85 85 85

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 34.120 1.260 778 732

II. Credite bugetare 34.754 1.260 778 732

71 TITLUL XIII ACTIVE

NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 34.120 1.260 778 732

111
II. Credite bugetare 34.754 1.260 778 732

01 Acţiuni generale economice şi

comerciale

II. Credite bugetare 2.173.449

01 Administraţie centrala

II. Credite bugetare 22.117

03 Meteorologie

II. Credite bugetare 89.475

05 Sistemul naţional antigrindina

II. Credite bugetare 107.579

06 Prevenire şi combatere inundaţii şi

gheţuri

II. Credite bugetare 1.000

07 Susţinerea exportului, a mediului

de afaceri şi a tranzacţiilor
internaţionale

II. Credite bugetare 154.635

10 Programe de dezvoltare regionala

şi sociala

II. Credite bugetare 928.235

11 Rezerve de stat şi de mobilizare

II. Credite bugetare 3.721

112
12 Ajutoare de stat

II. Credite bugetare 432.762

30 Alte cheltuieli pentru acţiuni

generale economice şi comerciale

II. Credite bugetare 433.925

8101 COMBUSTIBILI ŞI ENERGIE

I. Credite de angajament 148.175 99.464 48.480 30.723

II. Credite bugetare 148.175 99.464 48.480 30.723

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 148.175 99.464 48.480 30.723

II. Credite bugetare 148.175 99.464 48.480 30.723

40 TITLUL IV SUBVENŢII

I. Credite de angajament 138.175 99.400 48.414 30.655

II. Credite bugetare 138.175 99.400 48.414 30.655

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 10.000 64 66 68

II. Credite bugetare 10.000 64 66 68

02 Cărbune şi alti combustibili

minerali solizi

II. Credite bugetare 138.175

113
50 Alte cheltuieli privind combustibili
şi energia

II. Credite bugetare 10.000

8201 INDUSTRIA EXTRACTIVA,

PRELUCRĂTOARE ŞI
CONSTRUCŢII

I. Credite de angajament 1.462.697 330.163 93.682 94.373

II. Credite bugetare 322.893 442.205 442.173 308.087

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 1.462.697 330.163 93.682 94.373

II. Credite bugetare 322.893 442.205 442.173 308.087

40 TITLUL IV SUBVENŢII

I. Credite de angajament 57.606 50.686 51.888 53.119

II. Credite bugetare 57.606 50.686 51.888 53.119

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 397.266 42.354 41.794 41.254

II. Credite bugetare 234.000 48.505 48.213 47.947

58 TITLUL X PROIECTE CU
FINANŢARE DIN FONDURI
EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

114
I. Credite de angajament 1.007.825 237.123

II. Credite bugetare 31.287 343.014 342.072 207.021

50 Alte cheltuieli in domeniul

industriei

II. Credite bugetare 322.893

8301 AGRICULTURA, SILVICULTURA,

PISCICULTURA ŞI VANATOARE

I. Credite de angajament 19.243.076 21.074.479 31.209.200 31.226.919

II. Credite bugetare 19.183.874 21.052.679 31.228.836 31.246.555

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 19.110.392 21.051.899 31.186.620 31.204.339

II. Credite bugetare 19.051.190 21.030.099 31.206.256 31.223.975

10 TITLUL I CHELTUIELI DE
PERSONAL

I. Credite de angajament 755.991 804.484 858.234 877.609

II. Credite bugetare 755.991 804.484 858.234 877.609

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 106.091 106.225 112.330 117.422

II. Credite bugetare 106.091 106.225 112.330 117.422

40 TITLUL IV SUBVENŢII

I. Credite de angajament 1.819.054 1.967.030 2.014.239 2.014.239

115
II. Credite bugetare 1.819.054 1.967.030 2.014.239 2.014.239

51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE

UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI
PUBLICE

I. Credite de angajament 2.441.969 2.513.824 2.553.895 2.553.895

II. Credite bugetare 2.441.969 2.513.824 2.553.895 2.553.895

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 79.455 74.391 43.239 43.284

II. Credite bugetare 79.455 56.091 59.339 59.384

56 TITLUL VIII PROIECTE CU

FINANŢARE DIN FONDURI
EXTERNE NERAMBURSABILE
(FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament 4.000

II. Credite bugetare 4.000

58 TITLUL X PROIECTE CU
FINANŢARE DIN FONDURI
EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 13.836.352 15.515.500 25.539.800 25.533.000

II. Credite bugetare 13.780.650 15.515.500 25.539.800 25.533.000

116
59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 60.480 63.445 64.883 64.890

II. Credite bugetare 60.480 63.445 64.919 64.926

65 TITLUL XII CHELTUIELI

AFERENTE PROGRAMELOR CU
FINANŢARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament 7.000 7.000

II. Credite bugetare 3.500 3.500 3.500 3.500

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 31.684 21.580 21.580 21.580

II. Credite bugetare 31.684 21.580 21.580 21.580

71 TITLUL XIII ACTIVE

NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 31.684 21.580 21.580 21.580

II. Credite bugetare 31.684 21.580 21.580 21.580

79 OPERAŢIUNI FINANCIARE

I. Credite de angajament 101.000 1.000 1.000 1.000

II. Credite bugetare 101.000 1.000 1.000 1.000

80 TITLUL XVI ÎMPRUMUTURI

117
I. Credite de angajament 101.000 1.000 1.000 1.000

II. Credite bugetare 101.000 1.000 1.000 1.000

01 Administraţie centrala

II. Credite bugetare 159.117

02 Servicii publice descentralizate

II. Credite bugetare 1.007.350

03 Agricultura

II. Credite bugetare 3.006.425

02 Îmbunătăţiri funciare, irigaţii,

desecări şi combaterea eroziunii
solului

II. Credite bugetare 649.495

03 Protecţia plantelor şi carantina

fitosanitara

II. Credite bugetare 61.694

04 Programe pentru sprijinirea

producătorilor agricoli

II. Credite bugetare 2.172.554

05 Reproducţia şi selecţia animalelor

II. Credite bugetare 43.792

118
30 Alte cheltuieli in domeniul
agriculturii

II. Credite bugetare 78.890

04 Sivilcultura

II. Credite bugetare 144.308

50 Alte cheltuieli in domeniul

agriculturii, silviculturii, pisciculturii
şi vânătorii

II. Credite bugetare 14.736.655

8401 TRANSPORTURI

I. Credite de angajament 31.675.830 4.310.519 5.955.045 6.233.320

II. Credite bugetare 11.481.387 11.299.823 12.769.868 13.448.378

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 31.510.527 4.161.019 5.805.545 6.083.820

II. Credite bugetare 11.221.984 11.149.123 12.619.168 13.297.678

10 TITLUL I CHELTUIELI DE
PERSONAL

I. Credite de angajament 53.025 59.413 63.352 63.352

II. Credite bugetare 53.025 59.413 63.352 63.352

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 10.259 10.515 10.768 10.968

II. Credite bugetare 10.258 10.515 10.768 10.968

30 TITLUL III DOBÂNZI

119
I. Credite de angajament 40.035 47.000 47.000 47.000

II. Credite bugetare 40.035 47.000 47.000 47.000

40 TITLUL IV SUBVENŢII

I. Credite de angajament 2.155.196 2.000.000 2.025.934 2.074.556

II. Credite bugetare 2.155.196 2.000.000 2.025.934 2.074.556

51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE

UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI
PUBLICE

I. Credite de angajament 2.143.950 1.559.346 1.946.525 2.529.551

II. Credite bugetare 1.629.062 1.566.196 1.955.533 2.541.418

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 1.825.658 260.338 185.350 164.763

II. Credite bugetare 710.343 798.220 798.220 798.220

56 TITLUL VIII PROIECTE CU

FINANŢARE DIN FONDURI
EXTERNE NERAMBURSABILE
(FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare 1.051

120
58 TITLUL X PROIECTE CU
FINANŢARE DIN FONDURI
EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 25.096.988 8.672 1.260.577 926.091

II. Credite bugetare 6.439.148 6.453.542 7.453.771 7.497.224

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 15.416 15.735 16.039 17.539

II. Credite bugetare 13.866 14.237 14.590 14.940

65 TITLUL XII CHELTUIELI

AFERENTE PROGRAMELOR CU
FINANŢARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament 170.000 200.000 250.000 250.000

II. Credite bugetare 170.000 200.000 250.000 250.000

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 16.603 800 800 800

II. Credite bugetare 110.703 2.000 2.000 2.000

71 TITLUL XIII ACTIVE

NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 16.603 800 800 800

121
II. Credite bugetare 110.703 2.000 2.000 2.000

79 OPERAŢIUNI FINANCIARE

I. Credite de angajament 148.700 148.700 148.700 148.700

II. Credite bugetare 148.700 148.700 148.700 148.700

81 TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE

CREDITE

I. Credite de angajament 148.700 148.700 148.700 148.700

II. Credite bugetare 148.700 148.700 148.700 148.700

01 Administraţie centrala

II. Credite bugetare 186.565

03 Transport rutier

II. Credite bugetare 3.666.348

01 Drumuri şi poduri

II. Credite bugetare 3.666.348

04 Transport feroviar

II. Credite bugetare 6.557.301

01 Transport pe cale ferata

II. Credite bugetare 5.227.305

02 Transport cu metroul

II. Credite bugetare 1.329.996

05 Transport pe apa

122
II. Credite bugetare 440.920

06 Transport aerian

II. Credite bugetare 486.285

02 Aviaţia civila

II. Credite bugetare 486.285

50 Alte cheltuieli in domeniul

transporturilor

II. Credite bugetare 8.968

8501 COMUNICAŢII

I. Credite de angajament 396.019 22.963 21.804 9.463

II. Credite bugetare 195.079 252.863 53.012 9.578

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 396.019 22.963 21.804 9.463

II. Credite bugetare 195.079 252.863 53.012 9.578

10 TITLUL I CHELTUIELI DE
PERSONAL

I. Credite de angajament 4.775 5.350 5.704 5.704

II. Credite bugetare 4.775 5.350 5.704 5.704

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 1.000 1.025 1.049 1.068

II. Credite bugetare 1.000 1.025 1.049 1.068

123
55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 30 30 30 30

II. Credite bugetare 30 30 30 30

58 TITLUL X PROIECTE CU
FINANŢARE DIN FONDURI
EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 390.214 16.558 15.021 2.661

II. Credite bugetare 189.274 246.458 46.229 2.776

01 Comunicaţii

II. Credite bugetare 195.079

8601 CERCETARE ŞI DEZVOLTARE

IN DOMENIUL ECONOMIC

I. Credite de angajament 282.698 282.033 287.950 287.975

II. Credite bugetare 282.698 282.033 287.950 287.975

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 282.698 282.033 287.950 287.975

II. Credite bugetare 282.698 282.033 287.950 287.975

124
51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE
UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI
PUBLICE

I. Credite de angajament 196.398 201.308 207.200 207.200

II. Credite bugetare 196.398 201.308 207.200 207.200

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 86.300 80.725 80.750 80.775

II. Credite bugetare 86.300 80.725 80.750 80.775

02 Cercetare şi dezvoltare in
domeniul agriculturii, silviculturii,
pisciculturii şi vânătorii

II. Credite bugetare 196.398

03 Cercetare şi dezvoltare in
domeniul combustibilului şi
energiei

II. Credite bugetare 84.300

04 Cercetare şi dezvoltare in
domeniul industriei extractive,
prelucrătoare şi construcţiilor

II. Credite bugetare 2.000

8701 ALTE ACŢIUNI ECONOMICE

125
I. Credite de angajament 11.698 6.990 7.277 7.277

II. Credite bugetare 11.698 11.990 12.277 12.277

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 11.698 6.990 7.277 7.277

II. Credite bugetare 11.698 11.990 12.277 12.277

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 6.698 6.990 7.277 7.277

II. Credite bugetare 6.698 6.990 7.277 7.277

51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE

UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI
PUBLICE

I. Credite de angajament 5.000

II. Credite bugetare 5.000 5.000 5.000 5.000

04 Turism

II. Credite bugetare 11.698

9901 DEFICIT -74.300.491 -47.958.842 -42.726.487 -36.267.535

ANEXA Nr. 2

TOTAL

126
SINTEZA
cheltuielilor pe surse de finanţare, capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole, alineate după caz pe anii
2020-2023

Sub-capi- Para- Grupa/ Estimări

Capi-tol Arti-col Ali-neat Denumire indicator Program 2020 Estimări 2022 Estimări 2023
tol graf Titlu 2021

A B 1 2 3 4

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament 286.600.582 218.859.330 236.739.415 237.182.988

II. Credite bugetare 239.809.147 235.676.463 250.568.760 256.158.971

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 261.885.793 208.212.392 224.025.006 227.476.894

II. Credite bugetare 227.590.050 224.031.227 238.225.326 242.722.095

10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 58.453.967 60.953.048 64.328.497 65.453.529

II. Credite bugetare 58.453.967 60.953.048 64.328.497 65.453.529

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 11.537.794 10.353.694 10.539.747 10.677.257

II. Credite bugetare 11.518.496 10.356.202 10.537.239 10.680.983

30 TITLUL III DOBÂNZI

I. Credite de angajament 13.077.349 14.121.798 14.754.177 14.987.761

127
II. Credite bugetare 13.077.349 14.121.798 14.754.177 14.987.761

40 TITLUL IV SUBVENŢII

I. Credite de angajament 6.744.477 4.403.316 4.426.675 4.558.769

II. Credite bugetare 4.574.666 6.682.833 4.426.675 4.558.769

50 TITLUL V FONDURI DE REZERVA

I. Credite de angajament 3.951.210 180.822 177.130 218.970

II. Credite bugetare 3.951.210 180.822 177.130 218.970

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITĂŢI ALE

51
ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 43.029.704 41.051.518 41.200.329 42.905.115

II. Credite bugetare 43.872.427 42.624.267 43.589.636 45.450.422

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 20.195.956 12.674.209 13.769.056 13.695.141

II. Credite bugetare 16.228.052 15.459.036 15.853.853 15.749.957

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN

56 FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)
POSTADERARE

I. Credite de angajament 134.850 62.685 56.805 34.683

II. Credite bugetare 146.077 62.685 56.805 34.683

57 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 40.918.241 39.821.856 40.276.099 41.246.461

II. Credite bugetare 40.918.241 39.821.856 40.276.099 41.246.461

128
TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN
58 FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 57.882.534 19.583.859 29.444.456 28.542.969

II. Credite bugetare 29.538.762 28.517.717 38.990.637 39.030.100

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 4.511.880 4.601.345 4.616.506 4.626.508

II. Credite bugetare 4.512.043 4.599.847 4.615.093 4.626.402

TITLUL XII CHELTUIELI AFERENTE

65 PROGRAMELOR CU FINANŢARE
RAMBURSABILA

I. Credite de angajament 1.447.831 404.242 435.529 529.731

II. Credite bugetare 798.760 651.116 619.485 684.058

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 22.485.631 8.738.391 11.008.277 8.122.968

II. Credite bugetare 9.989.939 9.736.689 10.637.302 11.853.750

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 22.445.831 8.698.591 10.968.477 8.083.168

II. Credite bugetare 9.950.139 9.696.889 10.597.502 11.813.950

72 TITLUL XIV ACTIVE FINANCIARE

I. Credite de angajament 39.800 39.800 39.800 39.800

129
II. Credite bugetare 39.800 39.800 39.800 39.800

79 OPERAŢIUNI FINANCIARE

I. Credite de angajament 2.229.158 1.908.547 1.706.132 1.583.126

II. Credite bugetare 2.229.158 1.908.547 1.706.132 1.583.126

80 TITLUL XVI ÎMPRUMUTURI

I. Credite de angajament 101.000 1.000 1.000 1.000

II. Credite bugetare 101.000 1.000 1.000 1.000

81 TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE

I. Credite de angajament 2.128.158 1.907.547 1.705.132 1.582.126

II. Credite bugetare 2.128.158 1.907.547 1.705.132 1.582.126

5001 CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament 278.608.823 212.520.283 230.803.289 230.952.912

II. Credite bugetare 232.158.108 229.571.620 244.575.255 250.012.369

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 255.655.792 203.493.228 219.449.962 222.858.827

II. Credite bugetare 221.521.372 219.153.287 233.542.298 238.036.997

10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 56.409.647 58.901.533 62.232.498 63.313.309

II. Credite bugetare 56.409.647 58.901.533 62.232.498 63.313.309

01 Cheltuieli salariale in bani

II. Credite bugetare 49.173.539

130
01 Salarii de baza

II. Credite bugetare 39.429.871

03 Indemnizaţie de conducere

II. Credite bugetare 41.165

05 Sporuri pentru condiţii de munca

II. Credite bugetare 2.421.115

06 Alte sporuri

II. Credite bugetare 1.610.297

07 Ore suplimentare

II. Credite bugetare 50.954

10 Fond pentru posturi ocupate prin cumul

II. Credite bugetare 192.063

11 Fond aferent plătii cu ora

II. Credite bugetare 1.274.066

12 Indemnizaţii plătite unor persoane din afara unitatii

II. Credite bugetare 16.630

13 Drepturi de delegare

II. Credite bugetare 537.546

14 Indemnizaţii de detaşare

II. Credite bugetare 16.690

131
15 Alocaţii pentru transportul la şi de la locul de munca

II. Credite bugetare 13.897

16 Alocaţii pentru locuinţe

II. Credite bugetare 79.339

17 Indemnizaţii de hrana

II. Credite bugetare 1.295.705

30 Alte drepturi salariale in bani

II. Credite bugetare 2.194.201

02 Cheltuieli salariale în natura

II. Credite bugetare 4.293.880

02 Norme de hrana

II. Credite bugetare 2.567.366

03 Uniforme şi echipament obligatoriu

II. Credite bugetare 540.630

04 Locuinţa de serviciu folosita de salariat şi familia sa

II. Credite bugetare 2.804

05 Transportul la şi de la locul de munca

II. Credite bugetare 68.535

06 Vouchere de vacanta

II. Credite bugetare 843.210

132
30 Alte drepturi salariale in natura

II. Credite bugetare 271.335

03 Contribuţii

II. Credite bugetare 1.096.652

01 Contribuţii de asigurări sociale de stat

II. Credite bugetare 22.696

02 Contribuţii de asigurări de şomaj

II. Credite bugetare 392

03 Contribuţii de asigurări sociale de sanatate

II. Credite bugetare 3.388

Contribuţii de asigurări pentru accidente de munca şi

04
boli profesionale

II. Credite bugetare 93

Prime de asigurare viata plătite de angajator pentru

05
angajaţi

II. Credite bugetare 7.285

06 Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii

II. Credite bugetare 505

07 Contribuţia asiguratorie pentru munca

133
II. Credite bugetare 1.061.780

08 Contribuţii plătite de angajator in numele angajatului

II. Credite bugetare 513

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 9.488.442 8.699.098 8.907.629 9.017.254

II. Credite bugetare 9.469.144 8.701.606 8.905.121 9.021.040

01 Bunuri şi servicii

II. Credite bugetare 2.465.608

01 Furnituri de birou

II. Credite bugetare 47.179

02 Materiale pentru curăţenie

II. Credite bugetare 18.925

03 Încălzit, iluminat şi forţa motrica

II. Credite bugetare 535.067

04 Apa, canal şi salubritate

II. Credite bugetare 79.340

05 Carburanţi şi lubrifianţi

II. Credite bugetare 499.629

06 Piese de schimb

II. Credite bugetare 266.345

07 Transport

134
II. Credite bugetare 19.814

08 Posta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

II. Credite bugetare 143.985

09 Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional

II. Credite bugetare 555.663

30 Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare

II. Credite bugetare 299.661

02 Reparaţii curente

II. Credite bugetare 198.961

03 Hrana

II. Credite bugetare 120.308

01 Hrana pentru oameni

II. Credite bugetare 116.812

02 Hrana pentru animale

II. Credite bugetare 3.496

04 Medicamente şi materiale sanitare

II. Credite bugetare 390.288

01 Medicamente

II. Credite bugetare 278.623

02 Materiale sanitare

135
II. Credite bugetare 28.144

03 Reactivi

II. Credite bugetare 81.409

04 Dezinfectanti

II. Credite bugetare 2.112

05 Bunuri de natura obiectelor de inventar

II. Credite bugetare 369.562

01 Uniforme şi echipament

II. Credite bugetare 211.970

03 Lenjerie şi accesorii de pat

II. Credite bugetare 7.597

30 Alte obiecte de inventar

II. Credite bugetare 149.995

06 Deplasări, detaşări, transferări

II. Credite bugetare 171.642

01 Deplasări interne, detaşări, transferări

II. Credite bugetare 91.374

02 Deplasări in străinătate

II. Credite bugetare 80.268

136
Mentenanta tehnica şi echipamente destinate
07
apararii, ordinii publice şi siguranţei naţionale

II. Credite bugetare 35.712

09 Materiale de laborator

II. Credite bugetare 7.634

10 Cercetare-dezvoltare

II. Credite bugetare 2.832

11 Cărţi, publicaţii şi materiale documentare

II. Credite bugetare 5.093

12 Consultanta şi expertiza

II. Credite bugetare 31.418

13 Pregătire profesionala

II. Credite bugetare 66.821

14 Protecţia muncii

II. Credite bugetare 8.398

Muniţie, furnituri şi armament de natura activelor fixe

15
pentru armata

II. Credite bugetare 200.855

16 Studii şi cercetări

II. Credite bugetare 785

Plăti pentru finanţarea patrimoniului genetic al

18
animalelor

137
II. Credite bugetare 4.777

21 Meteorologie

II. Credite bugetare 57.000

22 Finanţarea acţiunilor din domeniul apelor

II. Credite bugetare 7.400

23 Prevenirea şi combaterea inundaţiilor şi ingheturilor

II. Credite bugetare 500

24 Comisioane şi alte costuri aferente Împrumuturilor

II. Credite bugetare 42.937

Comisioane şi alte costuri aferente împrumuturilor

01
externe

II. Credite bugetare 20.870

Comisioane şi alte costuri aferente împrumuturilor

02
interne

II. Credite bugetare 16.700

03 Stabilirea riscului de tara

II. Credite bugetare 2.508

Comisoane şi alte costuri aferente împrumuturilor

04
preluate/contractate de MFP in baza OUG 64/2007

II. Credite bugetare 2.859

138
Cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din
25 acţiuni in reprezentarea intereselor statului, potrivit
dispoziţiilor legale

II. Credite bugetare 77.864

28 Ajutor public judiciar

II. Credite bugetare 75.415

30 Alte cheltuieli

II. Credite bugetare 1.006.674

01 Reclama şi publicitate

II. Credite bugetare 2.327

02 Protocol şi reprezentare

II. Credite bugetare 29.719

03 Prime de asigurare non-viaţă

II. Credite bugetare 31.441

04 Chirii

II. Credite bugetare 268.147

06 Prestări servicii pentru transmiterea drepturilor

II. Credite bugetare 196.586

Fondul Presedintelui/Fondul conducătorului instituţiei

07
publice

II. Credite bugetare 1.408

08 Fondul Primului ministru

139
II. Credite bugetare 500

09 Executarea silita a creanţelor bugetare

II. Credite bugetare 5.185

30 Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

II. Credite bugetare 471.361

Finanţarea unor acţiuni de sanatate din cadrul

31 unităţilor sanitare din reţeaua administraţiei publice
locale

II. Credite bugetare 2.032.680

Finanţarea programelor naţionale de sanatate

32 derulate de unităţile sanitare din reţeaua
administraţiei publice locale

II. Credite bugetare 292.187

Finanţarea asistentei medicale desfăşurate in

33
cabinetele medicale din unităţile de invatamant

II. Credite bugetare 460.000

30 TITLUL III DOBÂNZI

I. Credite de angajament 13.075.899 14.121.348 14.753.727 14.987.311

II. Credite bugetare 13.075.899 14.121.348 14.753.727 14.987.311

01 Dobânzi aferente datoriei publice interne

140
II. Credite bugetare 6.709.641

01 Dobânzi aferente datoriei publice interne directe

II. Credite bugetare 6.709.641

02 Dobânzi aferente datoriei publice externe

II. Credite bugetare 5.876.574

01 Dobânzi, aferente datoriei publice externe directe

II. Credite bugetare 5.835.000

Dobânzi aferente creditelor externe contractate de

02
ordonatorii de credite

II. Credite bugetare 41.574

03 Alte dobânzi

II. Credite bugetare 170.000

02 Dobanda datorata trezoreriei statului

II. Credite bugetare 50.000

Suma neta negativa aferenta diferenţei de dobanda

bonificata pentru disponibilităţile contului curent in
07
valuta administrat de Ministerul Finanţelor Publice la
Banca Naţionala a României

141
II. Credite bugetare 120.000

Dobânzi aferente Împrumuturilor preluate/contracte

04
de MFP in baza OUG 64/2007

II. Credite bugetare 319.684

40 TITLUL IV SUBVENŢII

I. Credite de angajament 6.744.477 4.403.316 4.426.675 4.558.769

II. Credite bugetare 4.574.666 6.682.833 4.426.675 4.558.769

02 Subvenţii pe activitati

II. Credite bugetare 13.904

Subvenţii pentru acoperirea diferentelor de preţ şi

03
tarif

II. Credite bugetare 1.560

Subvenţii pentru susţinerea transportului feroviar

04
public de calatori

II. Credite bugetare 1.436.000

05 Subvenţii pentru transportul de calatori cu metroul

II. Credite bugetare 507.000

Susţinerea exportului, a mediului de afaceri şi a

13
tranzacţiilor internaţionale

II. Credite bugetare 154.635

142
14 Susţinerea infrastructurii de transport

II. Credite bugetare 63.292

15 Sprijinirea producătorilor agricoli

II. Credite bugetare 1.819.054

16 Programe de conservare sau de închidere a minelor

II. Credite bugetare 194.221

30 Alte subvenţii

II. Credite bugetare 250.000

50 TITLUL V FONDURI DE REZERVA

I. Credite de angajament 3.951.210 180.822 177.130 218.970

II. Credite bugetare 3.951.210 180.822 177.130 218.970

01 Fond de rezerva bugetara la dispoziţia Guvernului

II. Credite bugetare 950.210

02 Fond de intervenţie la dispoziţia Guvernului

II. Credite bugetare 1.000

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITĂŢI ALE

51
ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 43.008.054 41.029.868 41.178.679 42.883.465

II. Credite bugetare 43.850.777 42.602.617 43.567.986 45.428.772

143
01 Transferuri curente

II. Credite bugetare 29.925.155

01 Transferuri către instituţii publice

II. Credite bugetare 6.082.258

02 Finanţarea de baza a invatamantului superior

II. Credite bugetare 5.202.058

03 Acţiuni de sanatate

II. Credite bugetare 1.978.623

Finanţarea drepturilor acordate persoanelor cu

04
handicap

II. Credite bugetare 58.000

Transferuri din bugetul de stat către bugetul

07
asigurărilor sociale de stat

II. Credite bugetare 11.309.694

Transferuri din bugetul de stat către bugetul fondului

11
naţional unic de asigurări sociale de sanatate

II. Credite bugetare 2.572.859

25 Programe pentru sanatate

II. Credite bugetare 299.596

28 Întreţinerea infrastructurii rutiere

II. Credite bugetare 363.937

144
32 Reabilitarea termica a clădirilor de locuit

II. Credite bugetare 30.000

Transferuri pentru acordarea ajutorului pentru

37 încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni, combustibili
petrolieri

II. Credite bugetare 5.000

Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale

38 pentru finanţarea unităţilor de asistenta medico-
sociale

II. Credite bugetare 70.100

Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale

45
pentru finanţarea sanatatii

II. Credite bugetare 110.000

Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale

54
destinate finanţării unor programe de interes naţional

II. Credite bugetare 13.400

55 Întreţinere infrastructurii feroviare publice

II. Credite bugetare 1.100.000

145
Finanţarea planului sectorial de cercetare din
56
domeniul agricol şi de dezvoltare rurala.

II. Credite bugetare 33.000

Transferuri de la bugetul de stat către instituii de

59 invatamant superior militar, ordine publica şi
securitate naţionala

II. Credite bugetare 489.730

Transferuri de la bugetul de stat către instituţii de

63 invatamant superior de stat pentru subvenţionarea
unor cheltuieli ale căminelor şi cantinelor studentesti

II. Credite bugetare 186.900

Transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale

pentru realizarea activitatii de colectare, transport,
68
depozitare şi neutralizare a desurilor de origine
animala

II. Credite bugetare 10.000

Transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale

72 pentru finanţarea liceelor tehnologice cu profil
preponderent agricol

II. Credite bugetare 10.000

02 Transferuri de capital

146
II. Credite bugetare 3.511.704

Programul pentru construcţii de locuinţe şi săli de

04
sport

II. Credite bugetare 81.737

Finanţarea elaborării şi/sau actualizării planurilor

05 urbanistice generale şi a regulamentelor locale de
urbanism

II. Credite bugetare 23.000

Retehnologizarea centralelor termice şi electrice de

06
termoficare

II. Credite bugetare 70.000

Aparatura medicala şi echipamente de comunicaţii in

08
urgenta

II. Credite bugetare 201.000

Finanţarea acţiunilor privind reducerea riscului

09 seismic al construcţiilor existente cu destinaţie de
locuinţa

II. Credite bugetare 20.000

Plăti in contul creditelor garantate şi/sau

10
subimprumutate

II. Credite bugetare 59.069

11 Transferuri pentru reparaţii capitale la spitale

147
II. Credite bugetare 20.000

12 Transferuri pentru finanţarea investiţiilor la spitale

II. Credite bugetare 404.063

13 Dezvoltarea infrastructurii rutiere

II. Credite bugetare 7.043

Finanţarea cheltuielilor de capital ale unităţilor de

15
invatamant preuniversitar

II. Credite bugetare 31.400

Transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale

21
pentru realizarea obiectivelor de investiţii in turism

II. Credite bugetare 5.000

Transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale

22 pentru finanţarea aparaturii medicale şi
echipamentelor de comunicaţii in urgenta in sanatate

II. Credite bugetare 154.372

Transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale

23
pentru finanţarea reparaţiilor capitale in sanatate

II. Credite bugetare 83.400

148
Transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale
24
pentru finanţarea altor investiţii in sanatate

II. Credite bugetare 59.600

29 Alte transferuri de capital către instituţii publice

II. Credite bugetare 8.615

Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale

31 pentru finanţarea investiţiilor in cadrul programelor de
interes naţional

II. Credite bugetare 3.000

transferuri din bugetul de stat către bugetele locale

pentru finanţarea investiţiilor pentru instituţii publice
32
de asistenta sociala şi unităţi de asistenta medico-
sociale.

II. Credite bugetare 1.500

38 Programul National de Dezvoltare Locala

II. Credite bugetare 2.200.000

Transferuri de la bugetul de stat către instituţii de

44 invatamant superior militar, ordine publica şi
securitate naţionala pentru finanţarea investiţiilor

II. Credite bugetare 56.825

149
Transferuri de la bugetul de stat pentru realizarea
unor investiţii, dotări cu aparatura, echipamente,
48
instalaţii şi altele asemenea pentru activitati de
cercetare in domeniul sanatatii

II. Credite bugetare 22.080

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 19.892.766 12.477.320 13.572.441 13.499.076

II. Credite bugetare 15.924.862 15.262.147 15.657.238 15.553.892

01 A. Transferuri interne

II. Credite bugetare 5.200.066

01 Restructurarea industriei de aparare

II. Credite bugetare 54.000

Sprijin financiar pentru activitatea Comitetului

02
Olimpic şi Sportiv Roman

II. Credite bugetare 69.600

03 Programe cu finanţare rambursabila

II. Credite bugetare 159

Programul de realizare a sistemului naţional

05
antigrindina

II. Credite bugetare 107.579

150
06 Sprijinirea proprietarilor de păduri

II. Credite bugetare 54.900

07 Programe comunitare

II. Credite bugetare 224

Programe PHARE şi alte programe cu finanţare

08
nerambursabila

II. Credite bugetare 25.297

12 Investiţii ale agentilor economici cu capital de stat

II. Credite bugetare 1.941.607

13 Programe de dezvoltare

II. Credite bugetare 523.990

14 Fond National de Preaderare

II. Credite bugetare 200

Sprijinirea infiintarii de noi Întreprinderi şi susţinerea

16
dezvoltării Întreprinderilor mici şi mijlocii

II. Credite bugetare 413.385

18 Alte transferuri curente interne

II. Credite bugetare 764.761

151
Sprijin financiar pentru construirea de locuinţe,
26 reabilitarea, consolidarea şi extinderea locuinţelor
existente

II. Credite bugetare 900

Reparaţii curente aferente infrastructurii feroviare

29
publice

II. Credite bugetare 30.594

Transferuri către Întreprinderi in cadrul schemelor de

46
ajutor de stat

II. Credite bugetare 402.762

Plata valorii de executare a garanţiei in contul

47
finanţatorilor in cadrul programului Prima casa

II. Credite bugetare 16.000

Finanţarea proiectelor de cercetare-dezvoltare şi

48
inovare

II. Credite bugetare 639.647

Transferuri pentru finanţarea cercetării in domeniul

49
economic

II. Credite bugetare 86.300

Sume rezultate din executarea garanţiilor acordate

50
din bugetul de stat

II. Credite bugetare 1.400

152
Transferuri pentru finanţarea lucrărilor de paza şi
53
întreţinere la combinatul minier KrivoiRog Ucraina

II. Credite bugetare 6.000

Transferuri in cadrul schemelor de ajutor de stat

60 reprezentând sume restituite la accize pentru
motorina utilizata drept combustibil

II. Credite bugetare 30.000

61 Fond de premiere pentru Loteria bonurilor fiscale

II. Credite bugetare 14.540

Transferuri pentru finanţarea obiectivelor din

66
programul de pregătirea a teritoriului

II. Credite bugetare 1.221

Fondul de finanţare a contractelor de parteneriat

70
public-privat

II. Credite bugetare 15.000

B. Transferuri curente in străinătate (către organizaţii

02
internaţionale)

II. Credite bugetare 764.738

01 Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale

II. Credite bugetare 554.403

153
03 Asistenta pentru dezvoltare alocata in străinătate

II. Credite bugetare 19.519

04 Alte transferuri curente in străinătate

II. Credite bugetare 1.799

Contribuţia României la Fondul European pentru

05
dezvoltare

II. Credite bugetare 160.823

Cofinatare la Programul NATO de Investiţii in

06
Securitate

II. Credite bugetare 28.194

03 Contribuţia României la bugetul U.E.

II. Credite bugetare 9.689.914

01 Contribuţii din taxe vamale

II. Credite bugetare 978.500

04 Contribuţii din resursa TVA

II. Credite bugetare 1.147.001

Contribuţii pentru corectia/rabatul acordat Marii

05
Britanii

II. Credite bugetare 570.109

06 Contribuţii din resursa VBN

II. Credite bugetare 6.673.366

154
07 Contribuţii suplimentare şi neprevăzute

II. Credite bugetare 248.900

Contribuţii pentru reducerile in favoarea Danemarcei,

10
Tarilor de Jos şi Suediei

II. Credite bugetare 72.038

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN

56 FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)
POSTADERARE

I. Credite de angajament 86.799 29.161 28.225 20.225

II. Credite bugetare 93.776 29.161 28.225 20.225

Programe din Fondul European de Dezoltare

01
Regionala (FEDR)

II. Credite bugetare 1

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 1

02 Programe din Fondul Social European (FSE)

II. Credite bugetare 23.000

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 23.000

03 Programe din Fondul de Coeziune (FC)

155
II. Credite bugetare 1.050

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 1.050

Programe din Fondul European Agricol de

04
Dezvoltare Rurala (FEADR)

II. Credite bugetare 1.500

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 1.500

05 Programe din Fondul European pentru Pescuit (FEP)

II. Credite bugetare 1.000

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 1.000

Programe din Fondul European de Garantare

06
Agricola (FEGA)

II. Credite bugetare 1.500

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 1.500

Alte programe comunitare finanţate in perioada

15
2007-2013

II. Credite bugetare 20

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 10

156
03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 10

18 Mecanismul financiar norvegian

II. Credite bugetare 220

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 220

Transferuri de fonduri din bugetul de stat către

21 bugetele locale necesare susţinerii derulării
proiectelor finanţate din FEN postaderare

II. Credite bugetare 1.400

Transferuri din bugetul de stat către ONG-uri,

societăţi comerciale, instituţii publice finanţate parţial
22 sau integral din venituri proprii şi alti beneficiari de
drept public sau privat necesare susţinerii derulării
proiectelor finanţate din FEN postaderare

II. Credite bugetare 4.100

Transferuri din bugetul de stat către instituţii publice

finanţate parţial sau integral din venituri proprii
01
necesare susţinerii derulării proiectelor finanţate din
FEN postaderare

157
II. Credite bugetare 2.700

Transferuri din bugetul de stat către ONG-uri,

societăţi comerciale şi alti beneficiari de drept public
02
sau privat necesare susţinerii derulării proiectelor
finanţate din FEN postaderare

II. Credite bugetare 1.400

Alte cheltuieli ocazionate de implementarea

23
programelor cu finanţare din FEN

II. Credite bugetare 27.710

Programul de cooperare elvetiano-roman vizând

25 reducerea disparitatilor economice şi sociale in
cadrul Uniunii Europene extinse

II. Credite bugetare 1.410

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 1.275

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 135

Transferuri reprezentând cofinantarea publica in

36 cadrul mecanismului financiar norvegian, pentru
promotorii de proiect/beneficiarii instituţii publice.

158
II. Credite bugetare 5.000

Sume aferente diferenţei de dobanda la

41 disponibilităţile aferente programelor operaţionale
finanţate prin fonduri structurale

II. Credite bugetare 30.000

57 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 40.896.548 39.799.772 40.254.016 41.224.357

II. Credite bugetare 40.896.548 39.799.772 40.254.016 41.224.357

01 Asigurări sociale

II. Credite bugetare 20.123.426

02 Ajutoare sociale

II. Credite bugetare 18.833.555

01 Ajutoare sociale in numerar

II. Credite bugetare 18.124.428

02 Ajutoare sociale in natura

II. Credite bugetare 709.127

03 Indemnizaţii pentru foşti demnitari ai statului

II. Credite bugetare 48.374

159
TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN
58 FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 56.179.832 18.883.466 28.904.970 28.017.915

II. Credite bugetare 28.001.633 27.658.548 38.343.167 38.437.955

Programe din Fondul European de Dezvoltare

01
Regionala (FEDR)

II. Credite bugetare 3.119.766

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 486.807

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 2.259.896

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 373.063

02 Programe din Fondul Social European (FSE)

II. Credite bugetare 1.253.875

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 229.991

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 1.021.250

03 Cheltuieli neeligibile

160
II. Credite bugetare 2.634

03 Programe din Fondul de Coeziune (FC)

II. Credite bugetare 6.106.722

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 802.118

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 4.508.541

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 796.063

Programe din Fondul European Agricol de

04
Dezvoltare Rurala (FEADR)

II. Credite bugetare 139.411

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 22.900

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 104.537

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 11.974

Programe din Fondul European pentru Pescuit şi

05
Afaceri Maritime (FEPAM)

II. Credite bugetare 384.328

161
01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 80.832

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 299.996

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 3.500

Fondul de ajutor european destinat celor mai

06
defavorizate persoane

II. Credite bugetare 319.497

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 47.918

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 271.479

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 100

07 Fondul pentru azil,migratie şi integrare (FAMI)

II. Credite bugetare 11.013

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 356

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 10.403

03 Cheltuieli neeligibile

162
II. Credite bugetare 254

08 Fondul pentru securitate interna

II. Credite bugetare 312.911

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 121.274

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 106.967

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 84.670

Asistenta tehnica pentru fondurile in domeniul

09
afacerilor interne

II. Credite bugetare 3.232

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 2.737

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 495

Transferuri către beneficiari de drept public/privat

10 pentru proiectele finanţate din Fondul pentru azil,
migratie şi integrare

II. Credite bugetare 18.547

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 6.200

163
02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 12.347

Programe Instrumentul de Asistenta pentru

11
Preaderare (IPA II)

II. Credite bugetare 1.426

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 213

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 1.213

12 Programe Instrumentul European de Vecinătate

II. Credite bugetare 32.013

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 21.278

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 10.730

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 5

13 Fondul European de Garantare Agricola (FEGA)

II. Credite bugetare 8.379.780

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 27.600

164
02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 8.351.180

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 1.000

Asistenta tehnica in cadrul Programului Operaţional

14
Asistenta Tehnica

II. Credite bugetare 372.217

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 52.161

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 290.021

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 30.035

Alte programe comunitare finanţate in perioada

15
2014-2020

II. Credite bugetare 10.944

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 4.026

02 Finanţare externa nerambursabila

II. Credite bugetare 5.128

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 1.790

165
16 Alte facilitaţi şi instrumente postaderare

II. Credite bugetare 82.966

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 46.320

02 Finanţare externa nerambursabila

II. Credite bugetare 30.037

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 6.609

Asistenta tehnica in cadrul programelor operaţionale,

17 altele decât Programul Operaţional Asistenta
Tehnica

II. Credite bugetare 361.532

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 69.865

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 282.140

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 9.527

166
Transferuri din bugetul de stat necesare susţinerii
19 derulării proiectelor aprobate la finanţare in cadrul
Mecanismului pentru Interconectarea Europei

II. Credite bugetare 76.337

Transferuri din bugetul de stat către beneficiari

01
instituţii publice

II. Credite bugetare 76.337

Transferuri de fonduri din bugetul de stat către

bugetele locale necesare susţinerii derulării
21
proiectelor finanţate din FEN aferente cadrului
financiar 2014-2020

II. Credite bugetare 674.419

Transferuri din bugetul de stat către ONG-uri,

societăţi comerciale, instituţii publice finanţate parţial
sau integral din venituri proprii şi alti beneficiari de
22
drept public sau privat necesare susţinerii derulării
proiectelor finanţate din FEN aferente cadrului
financiar 2014-2020

II. Credite bugetare 1.076.951

167
Transferuri din bugetul de stat către instituţii publice
finanţate parţial sau integral din venituri proprii
01
necesare susţinerii derulării proiectelor finanţate din
FEN aferente cadrului financiar 2014-2020

II. Credite bugetare 265.322

Transferuri din bugetul de stat către ONG-uri,

societăţi comerciale şi alti beneficiari de drept public
02 sau privat necesare susţinerii derulării proiectelor
finanţate din FEN aferente cadrului financiar 2014-
2020

II. Credite bugetare 811.629

Alte cheltuieli ocazionate de implementarea

23
programelor cu finanţare din FEN

II. Credite bugetare 236.406

Sume aferente asistentei financiare nerambursabile

24 alocata de Uniunea Europeana in perioada de
programare 2014-2020

II. Credite bugetare 182.598

Transferuri din bugetul de stat către AFIR pentru

28
susţinerea proiectelor din PNDR 2014-2020

168
II. Credite bugetare 4.795.924

01 Cofinantare publica naţionala totala

II. Credite bugetare 998.139

02 Fonduri externe nerambursabile

II. Credite bugetare 3.797.785

Cofinantarea publica asigurata de la bugetul de stat

29
aferenta instrumentelor financiare

II. Credite bugetare 19.500

30 Mecanismul pentru Interconectarea Europei

II. Credite bugetare 3.633

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 593

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 2.989

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 51

Mecanismele financiare Spaţiul Economic European

31
şi Norvegian

II. Credite bugetare 22.258

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 12.000

169
02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 3.000

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 7.258

Fondul pentru relaţii bilaterale aferent Mecanismelor

32
financiare Spaţiul Economic European şi Norvegian

II. Credite bugetare 3.043

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 2.500

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 543

Asistenta tehnica aferenta Mecanismelor financiare

33
Spaţiul Economic European şi Norvegian

II. Credite bugetare 148

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 148

Transferuri reprezentând cofinantare publica

34 aferenta Mecanismelor financiare Spaţiul Economic
European şi Norvegian 2014-2021

II. Credite bugetare 58.918

170
Transferuri reprezentând cofinantare publica
aferenta Mecanismelor financiare Spaţiul Economic
01
European şi Norvegian pentru promotorii de
proiect/beneficiari instituţii publice

II. Credite bugetare 49.905

Transferuri reprezentând cofinantare publica

aferenta Mecanismelor financiare Spaţiul Economic
02
European şi Norvegian pentru promotorii de
proiect/beneficiari, alţii decât instituţii publice

II. Credite bugetare 9.013

Sume aferente corecţiilor financiare suportate de la

35
bugetul de stat

II. Credite bugetare 5.000

Transferuri cu titlul de prefinantare din bugetul de stat

către beneficiarii proiectelor de monopol finanţate din
36 Fondul pentru azil, migratie şi integrare şi din Fondul
pentru securitate interna, in cazul indisponibilităţii
temporarea a fondurilor europene

II. Credite bugetare 80.000

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

171
I. Credite de angajament 4.474.287 4.563.282 4.578.443 4.588.445

II. Credite bugetare 4.474.450 4.561.784 4.577.030 4.588.339

01 Burse

II. Credite bugetare 1.066.848

03 Finanţarea partidelor politice

II. Credite bugetare 181.441

Sprijinirea organizaţiilor cetăţenilor apartinand

04 minorităţilor naţionale altele decât cele care primesc
subvenţii de la bugetul de stat

II. Credite bugetare 143.000

Finanţarea unor programe şi proiecte interetnice şi

05
combatere a intolerantei

II. Credite bugetare 5.000

Sprijinirea activitatii romanilor de pretutindeni şi a

07
organizaţiilor reprezentative ale acestora

II. Credite bugetare 9.950

08 Programe pentru tineret

II. Credite bugetare 5.000

11 Asociaţii şi fundaţii

II. Credite bugetare 40.670

12 Susţinerea cultelor

172
II. Credite bugetare 10.000

Contribuţia statului, pentru sprijinirea aşezămintelor

13
religioase romaneşti din afara graniţelor

II. Credite bugetare 27.336

14 Contribuţia statului la salarizarea personalului de cult

II. Credite bugetare 731.635

15 Contribuţii la salarizarea personalului neclerical

II. Credite bugetare 6.646

Proiecte de comunicare, informare publica şi

16 promovarea imaginii şi intereselor romaneşti peste
hotare

II. Credite bugetare 6.000

17 Despăgubiri civile

II. Credite bugetare 1.693.116

19 Indemnizaţia de merit

II. Credite bugetare 109.714

Sume destinate finanţării programelor sportive

20
realizate de structurile sportive de drept privat

II. Credite bugetare 132.200

22 Acţiuni cu caracter ştiinţific şi social cultural

173
II. Credite bugetare 11.555

Finanţarea Ansamblului Memorialului Victimelor

23
Comunismului şi al Rezistentei Sighet

II. Credite bugetare 2.000

Finanţarea Ansamblului Memorialul Revoluţiei -

24
Decembrie 1989 din Municipiul Timişoara

II. Credite bugetare 800

26 Sume acordate membrilor academiilor

II. Credite bugetare 9.989

27 Renta viagera agricola

II. Credite bugetare 52.000

Finanţarea Schitului romanesc Prodromu de la

28
Muntele Athos

II. Credite bugetare 1.200

Programe si proiecte privind prevenirea si

30
combaterea discriminării

II. Credite bugetare 104

174
Sume alocate pentru intocmirea documentaţiilor
cadastrale si a publicităţii imobiliare pentru bunurile
34
imobiliare aflate in concesiunea companiei care
administrează infrastructura feroviara

II. Credite bugetare 1.950

Rambursarea cheltuielilor pentru campaniile

38
electorale

II. Credite bugetare 35.000

40 Sume aferente persoanelor cu handicap neincadrate

II. Credite bugetare 231.419

41 Indemnizaţie pentru internship

II. Credite bugetare 550

TITLUL XII CHELTUIELI AFERENTE

65 PROGRAMELOR CU FINANŢARE
RAMBURSABILA

I. Credite de angajament 1.447.831 404.242 435.529 529.731

II. Credite bugetare 798.760 651.116 619.485 684.058

Cheltuieli aferente programelor cu finanţare

01
rambursabila

II. Credite bugetare 583.760

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

175
I. Credite de angajament 20.732.023 7.126.821 9.655.508 6.519.272

II. Credite bugetare 8.415.728 8.518.099 9.335.138 10.400.559

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 20.692.223 7.087.021 9.615.708 6.479.472

II. Credite bugetare 8.375.928 8.478.299 9.295.338 10.360.759

01 Active fixe

II. Credite bugetare 8.035.190

01 Construcţii

II. Credite bugetare 1.541.403

02 Maşini, echipamente si mijloace de transport

II. Credite bugetare 183.341

03 Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale

II. Credite bugetare 40.242

30 Alte active fixe

II. Credite bugetare 6.270.204

03 Reparaţii capitale aferente activelor fixe

II. Credite bugetare 267.096

72 TITLUL XIV ACTIVE FINANCIARE

I. Credite de angajament 39.800 39.800 39.800 39.800

176
II. Credite bugetare 39.800 39.800 39.800 39.800

01 Active financiare

II. Credite bugetare 39.800

Participare la capitalul social al societăţilor

01
comerciale

II. Credite bugetare 39.800

79 OPERAŢIUNI FINANCIARE

I. Credite de angajament 2.221.008 1.900.234 1.697.819 1.574.813

II. Credite bugetare 2.221.008 1.900.234 1.697.819 1.574.813

80 TITLUL XVI ÎMPRUMUTURI

I. Credite de angajament 101.000 1.000 1.000 1.000

II. Credite bugetare 101.000 1.000 1.000 1.000

30 Alte imprumuturi

II. Credite bugetare 1.000

81 TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE

I. Credite de angajament 2.120.008 1.899.234 1.696.819 1.573.813

II. Credite bugetare 2.120.008 1.899.234 1.696.819 1.573.813

01 Rambursări de credite externe

II. Credite bugetare 189.700

Rambursări de credite externe contractate de

01
ordonatorii de credite

177
II. Credite bugetare 189.700

02 Rambursări de credite interne

II. Credite bugetare 200.000

03 Rambursări de credite interne

II. Credite bugetare 200.000

Rambursări de credite in contul Împrumuturilor

03
preluate/contractate de MFP in baza OUG 64/2007

II. Credite bugetare 1.730.308

5101 AUTORITATI PUBLICE ŞI ACŢIUNI EXTERNE

I. Credite de angajament 21.919.957 18.380.487 19.174.165 19.041.885

II. Credite bugetare 19.476.887 18.757.263 19.554.450 19.735.829

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 21.207.890 17.936.458 18.729.925 18.597.831

II. Credite bugetare 19.079.438 18.312.734 19.109.210 19.290.703

10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 5.754.518 6.284.206 6.651.854 6.638.048

II. Credite bugetare 5.754.518 6.284.206 6.651.854 6.638.048

01 Cheltuieli salariale in bani

II. Credite bugetare 5.563.209

01 Salarii de baza

178
II. Credite bugetare 4.449.280

03 Indemnizaţie de conducere

II. Credite bugetare 750

05 Sporuri pentru condiţii de munca

II. Credite bugetare 445.026

06 Alte sporuri

II. Credite bugetare 94.611

10 Fond pentru posturi ocupate prin cumul

II. Credite bugetare 5.389

11 Fond aferent plătii cu ora

II. Credite bugetare 3.091

12 Indemnizaţii plătite unor persoane din afara unitatii

II. Credite bugetare 12.782

13 Drepturi de delegare

II. Credite bugetare 217.330

14 Indemnizaţii de detaşare

II. Credite bugetare 10.796

15 Alocaţii pentru transportul la şi de la locul de munca

II. Credite bugetare 560

16 Alocaţii pentru locuinţe

179
II. Credite bugetare 3.913

17 Indemnizaţii de hrana

II. Credite bugetare 148.671

30 Alte drepturi salariale in bani

II. Credite bugetare 171.010

02 Cheltuieli salariale in natura

II. Credite bugetare 79.354

02 Norme de hrana

II. Credite bugetare 16.856

03 Uniforme şi echipament obligatoriu

II. Credite bugetare 48

04 Locuinţa de serviciu folosita de salariat şi familia sa

II. Credite bugetare 1.686

05 Transportul la şi de la locul de munca

II. Credite bugetare 80

06 Vouchere de vacanta

II. Credite bugetare 60.451

30 Alte drepturi salariale in natura

II. Credite bugetare 233

03 Contribuţii

II. Credite bugetare 116.592

180
01 Contribuţii de asigurări sociale de stat

II. Credite bugetare 1.884

02 Contribuţii de asigurări de şomaj

II. Credite bugetare 70

03 Contribuţii de asigurări sociale de sanatate

II. Credite bugetare 571

Contribuţii de asigurări pentru accidente de munca şi

04
boli profesionale

II. Credite bugetare 37

Prime de asigurare viata plătite de angajator pentru

05
angajaţi

II. Credite bugetare 1

06 Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii

II. Credite bugetare 108

07 Contribuţia asiguratorie pentru munca

II. Credite bugetare 113.887

08 Contribuţii plătite de angajator in numele angajatului

II. Credite bugetare 34

181
20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 844.338 861.715 869.332 869.359

II. Credite bugetare 820.438 861.715 869.332 869.359

01 Bunuri şi servicii

II. Credite bugetare 399.213

01 Furnituri de birou

II. Credite bugetare 12.108

02 Materiale pentru curăţenie

II. Credite bugetare 3.141

03 Încălzit, iluminat şi forţa motrica

II. Credite bugetare 96.987

04 Apa, canal şi salubritate

II. Credite bugetare 13.424

05 Carburanţi şi lubrifîanti

II. Credite bugetare 25.055

06 Piese de schimb

II. Credite bugetare 5.863

07 Transport

II. Credite bugetare 5.600

08 Posta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

II. Credite bugetare 68.171

182
09 Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional

II. Credite bugetare 64.498

30 Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare

II. Credite bugetare 104.366

02 Reparaţii curente

II. Credite bugetare 19.661

03 Hrana

II. Credite bugetare 104

01 Hrana pentru oameni

II. Credite bugetare 1

02 Hrana pentru animale

II. Credite bugetare 103

04 Medicamente şi materiale sanitare

II. Credite bugetare 421

01 Medicamente

II. Credite bugetare 375

03 Reactivi

II. Credite bugetare 46

05 Bunuri de natura obiectelor de inventar

II. Credite bugetare 11.080

183
01 Uniforme şi echipament

II. Credite bugetare 56

30 Alte obiecte de inventar

II. Credite bugetare 11.024

06 Deplasări, detaşări, transferări

II. Credite bugetare 78.918

01 Deplasări interne, detaşări, transferări

II. Credite bugetare 47.196

02 Deplasări in străinătate

II. Credite bugetare 31.722

09 Materiale de laborator

II. Credite bugetare 50

11 Cărţi, publicaţii şi materiale documentare

II. Credite bugetare 1.920

12 Consultanta şi expertiza

II. Credite bugetare 721

13 Pregătire profesionala

II. Credite bugetare 3.792

14 Protecţia muncii

II. Credite bugetare 2.270

16 Studii şi cercetări

184
II. Credite bugetare 785

Cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din

25 acţiuni in reprezentarea intereselor statului, potrivit
dispoziţiilor legale

II. Credite bugetare 2.237

30 Alte cheltuieli

II. Credite bugetare 302.903

01 Reclama şi publicitate

II. Credite bugetare 260

02 Protocol şi reprezentare

II. Credite bugetare 19.845

03 Prime de asigurare non-viaţă

II. Credite bugetare 8.071

04 Chirii

II. Credite bugetare 160.370

Fondul Presedintelui/Fondul conducătorului instituţiei

07
publice

II. Credite bugetare 1.004

08 Fondul Primului ministru

II. Credite bugetare 500

09 Executarea silita a creanţelor bugetare

II. Credite bugetare 597

185
30 Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

II. Credite bugetare 112.256

30 TITLUL III DOBÂNZI

I. Credite de angajament 50.000 50.000 50.000 50.000

II. Credite bugetare 50.000 50.000 50.000 50.000

03 Alte dobânzi

II. Credite bugetare 50.000

02 Dobanda datorata trezoreriei statului

II. Credite bugetare 50.000

40 TITLUL IV SUBVENŢII

I. Credite de angajament 50.000 25.000 25.000 25.000

II. Credite bugetare 50.000 25.000 25.000 25.000

30 Alte subvenţii

II. Credite bugetare 50.000

51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITĂŢI

ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 1.232.935 71.305 74.510 90.239

II. Credite bugetare 111.983 70.308 70.931 70.955

01 Transferuri curente

II. Credite bugetare 115.483

186
01 Transferuri către instituţii publice

II. Credite bugetare 115.483

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 9.857.596 9.625.064 10.126.247 10.127.770

II. Credite bugetare 9.857.596 9.625.064 10.126.247 10.127.770

01 A. Transferuri interne

II. Credite bugetare 49.137

07 Programe comunitare

II. Credite bugetare 224

08 Programe PHARE şi alte programe cu

finanţare nerambursabila

II. Credite bugetare 25.297

12 Investiţii ale agentilor economici cu capital de

stat

II. Credite bugetare 7.784

18 Alte transferuri curente interne

II. Credite bugetare 832

70 Fondul de finanţare a contractelor de

parteneriat public-privat

II. Credite bugetare 15.000

02 B. Transferuri curente in străinătate (către

organizaţii internaţionale)

187
II. Credite bugetare 139.877

01 Contribuţii şi cotizaţii la organisme

internaţionale

II. Credite bugetare 138.078

04 Alte transferuri curente in străinătate

II. Credite bugetare 1.799

03 Contribuţia României la bugetul U.E.

II. Credite bugetare 9.689.914

01 Contribuţii din taxe vamale

II. Credite bugetare 978.500

04 Contribuţii din resursa TVA

II. Credite bugetare 1.147.001

05 Contribuţii pentru corectia/rabatul acordat

Marii Britanii

II. Credite bugetare 570.109

06 Contribuţii din resursa VBN

II. Credite bugetare 6.673.366

07 Contribuţii suplimentare si neprevăzute

II. Credite bugetare 248.900

188
10 Contribuţii pentru reducerile in favoarea
Danemarcei, Tarilor de Jos si Suediei

II. Credite bugetare 72.038

56 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE

DIN FONDURI EXTERNE
NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament 37.675 20.355 20.225 20.225

II. Credite bugetare 43.175 20.355 20.225 20.225

18 Mecanismul financiar norvegian

II. Credite bugetare 220

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 220

21 Transferuri de fonduri din bugetul de stat

către bugetele locale necesare susţinerii
derulării proiectelor finanţate din FEN
postaderare

II. Credite bugetare 1.400

189
22 Transferuri din bugetul de stat către ONG-uri,
societăţi comerciale, instituţii publice
finanţate parţial sau integral din venituri
proprii si alti beneficiari de drept public sau
privat necesare susţinerii derulării proiectelor
finanţate din FEN postaderare

II. Credite bugetare 4.100

01 Transferuri din bugetul de stat către instituţii

publice finanţate parţial sau integral din
venituri proprii necesare susţinerii derulării
proiectelor finanţate din FEN postaderare

II. Credite bugetare 2.700

02 Transferuri din bugetul de stat către ONG-uri,

societăţi comerciale si alti beneficiari de
drept public sau privat necesare susţinerii
derulării proiectelor finanţate din FEN
postaderare

II. Credite bugetare 1.400

23 Alte cheltuieli ocazionate de implementarea

programelor cu finanţare din FEN

II. Credite bugetare 7.455

190
25 Programul de cooperare elvetiano-roman
vizând reducerea disparitatilor economice si
sociale in cadrul Uniunii Europene extinse

II. Credite bugetare 135

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 135

41 Sume aferente diferenţei de dobanda la

disponibilităţile aferente programelor
operaţionale finanţate prin fonduri structurale

II. Credite bugetare 30.000

57 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 810 773 775 775

II. Credite bugetare 810 773 775 775

02 Ajutoare sociale

II. Credite bugetare 80

01 Ajutoare sociale in numerar

II. Credite bugetare 80

03 Indemnizaţii pentru foşti demnitari ai statului

II. Credite bugetare 730

191
58 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN
FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-
2020

I. Credite de angajament 3.336.487 956.183 869.475 733.291

II. Credite bugetare 2.347.387 1.333.456 1.252.339 1.445.447

01 Programe din Fondul European de

Dezvoltare Regionala (FEDR)

II. Credite bugetare 128.307

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 18.271

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 96.108

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 13.928

02 Programe din Fondul Social European (FSE)

II. Credite bugetare 341.381

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 52.272

02 Finanţarea externa nerambursabila

192
II. Credite bugetare 288.003

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 1.106

06 Fondul de ajutor european destinat celor mai

defavorizate persoane

II. Credite bugetare 319.497

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 47.918

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 271.479

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 100

08 Fondul pentru securitate interna

II. Credite bugetare 14.590

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 6.348

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 1.528

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 6.714

193
09 Asistenta tehnica pentru fondurile in
domeniul afacerilor interne

II. Credite bugetare 282

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 237

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 45

12 Programe Instrumentul European de

Vecinătate

II. Credite bugetare 5.184

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 4.353

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 831

14 Asistenta tehnica in cadrul Programului

Operaţional Asistenta Tehnica

II. Credite bugetare 341.223

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 47.655

02 Finanţarea externa nerambursabila

194
II. Credite bugetare 264.956

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 28.612

15 Alte programe comunitare finanţate in

perioada 2014-2020

II. Credite bugetare 1.238

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 439

02 Finanţare externa nerambursabila

II. Credite bugetare 787

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 12

16 Alte facilitaţi si instrumente postaderare

II. Credite bugetare 38.057

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 36.429

02 Finanţare externa nerambursabila

II. Credite bugetare 520

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 1.108

195
17 Asistenta tehnica in cadrul programelor
operaţionale, altele decât Programul
Operaţional Asistenta Tehnica

II. Credite bugetare 279.429

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 39.829

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 232.214

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 7.386

19 Transferuri din bugetul de stat necesare

susţinerii derulării proiectelor aprobate la
finanţare in cadrul Mecanismului pentru
Interconectarea Europei

II. Credite bugetare 76.337

01 Transferuri din bugetul de stat către

beneficiari instituţii publice

II. Credite bugetare 76.337

196
21 Transferuri de fonduri din bugetul de stat
către bugetele locale necesare susţinerii
derulării proiectelor finanţate din FEN
aferente cadrului financiar 2014-2020

II. Credite bugetare 144.913

22 Transferuri din bugetul de stat către ONG-uri,

societăţi comerciale, instituţii publice
finanţate parţial sau integral din venituri
proprii si alti beneficiari de drept public sau
privat necesare susţinerii derulării proiectelor
finanţate din FEN aferente cadrului financiar
2014-2020

II. Credite bugetare 489.084

01 Transferuri din bugetul de stat către instituţii

publice finanţate parţial sau integral din
venituri proprii necesare susţinerii derulării
proiectelor finanţate din FEN aferente
cadrului financiar 2014-2020

II. Credite bugetare 152.490

197
02 Transferuri din bugetul de stat către ONG-uri,
societăţi comerciale si alti beneficiari de
drept public sau privat necesare susţinerii
derulării proiectelor finanţate din FEN
aferente cadrului financiar 2014-2020

II. Credite bugetare 336.594

23 Alte cheltuieli ocazionate de implementarea

programelor cu finanţare din FEN

II. Credite bugetare 5.600

24 Sume aferente asistentei financiare

nerambursabile alocata de Uniunea
Europeana in perioada de programare 2014-
2020

II. Credite bugetare 182.598

30 Mecanismul pentru Interconectarea Europei

II. Credite bugetare 300

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 300

31 Mecanismele financiare Spaţiul Economic

European si Norvegian

II. Credite bugetare 1.098

198
03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 1.098

32 Fondul pentru relaţii bilaterale aferent

Mecanismelor financiare Spaţiul Economic
European si Norvegian

II. Credite bugetare 43

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 43

33 Asistenta tehnica aferenta Mecanismelor

financiare Spaţiul Economic European si
Norvegian

II. Credite bugetare 148

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 148

34 Transferuri reprezentând cofinantare publica

aferenta Mecanismelor financiare Spaţiul
Economic European si Norvegian 2014-2021

II. Credite bugetare 10.760

199
01 Transferuri reprezentând cofinantare publica
aferenta Mecanismelor financiare Spaţiul
Economic European si Norvegian pentru
promotorii de proiect/benefîciari instituţii
publice

II. Credite bugetare 6.110

02 Transferuri reprezentând cofinantare publica

aferenta Mecanismelor financiare Spaţiul
Economic European si Norvegian pentru
promotorii de proiect/benefîciari, alţii decât
instituţii publice

II. Credite bugetare 4.650

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 43.531 41.857 42.507 43.124

II. Credite bugetare 43.531 41.857 42.507 43.124

11 Asociaţii si fundaţii

II. Credite bugetare 1.000

17 Despăgubiri civile

II. Credite bugetare 7.525

22 Acţiuni cu caracter ştiinţific si social cultural

II. Credite bugetare 620

200
30 Programe si proiecte privind prevenirea si
combaterea discriminării

II. Credite bugetare 104

40 Sume aferente persoanelor cu handicap

neincadrate

II. Credite bugetare 34.002

41 Indemnizaţie pentru internship

II. Credite bugetare 550

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 512.067 244.029 244.240 244.054

II. Credite bugetare 197.449 244.529 245.240 245.126

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 512.067 244.029 244.240 244.054

II. Credite bugetare 197.449 244.529 245.240 245.126

01 Active fixe

II. Credite bugetare 220.549

01 Construcţii

II. Credite bugetare 49.526

02 Maşini, echipamente si mijloace de transport

II. Credite bugetare 36.264

201
03 Mobilier, aparatura birotica si alte active
corporale

II. Credite bugetare 17.645

30 Alte active fixe

II. Credite bugetare 117.114

03 Reparaţii capitale aferente activelor fixe

II. Credite bugetare 8.238

79 OPERAŢIUNI FINANCIARE

I. Credite de angajament 200.000 200.000 200.000 200.000

II. Credite bugetare 200.000 200.000 200.000 200.000

81 TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE

I. Credite de angajament 200.000 200.000 200.000 200.000

II. Credite bugetare 200.000 200.000 200.000 200.000

02 Rambursări de credite interne

II. Credite bugetare 200.000

03 Rambursări de credite interne

II. Credite bugetare 200.000

01 Autorităţi executive si legislative

II. Credite bugetare 9.671.906

01 Administraţia prezidenţiala

II. Credite bugetare 59.310

202
02 Autorităţi legislative

II. Credite bugetare 611.249

03 Autorităţi executive

II. Credite bugetare 8.292.457

04 Alte organe ale autoritarilor publice

II. Credite bugetare 708.890

03 Contribuţia la bugetul UE

II. Credite bugetare 9.689.914

04 Cofinantarea fondurilor primite de la Uniunea

Europeana

II. Credite bugetare 212.598

5301 CERCETARE FUNDAMENTALA SI

CERCETARE DEZVOLTARE

I. Credite de angajament 1.813.174 797.124 1.527.694 1.445.382

II. Credite bugetare 1.813.174 1.873.281 1.973.198 1.910.313

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 1.811.264 795.124 1.525.694 1.443.382

II. Credite bugetare 1.811.264 1.871.281 1.971.198 1.908.313

10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 244.764 271.076 297.397 297.397

II. Credite bugetare 244.764 271.076 297.397 297.397

203
01 Cheltuieli salariale in bani

II. Credite bugetare 234.285

01 Salarii de baza

II. Credite bugetare 197.846

05 Sporuri pentru condiţii de munca

II. Credite bugetare 6.350

06 Alte sporuri

II. Credite bugetare 17.550

12 Indemnizaţii plătite unor persoane din afara

unitatii

II. Credite bugetare 846

13 Drepturi de delegare

II. Credite bugetare 343

17 Indemnizaţii de hrana

II. Credite bugetare 11.350

02 Cheltuieli salariale in natura

II. Credite bugetare 4.556

04 Locuinţa de serviciu folosita de salariat şi

familia sa

II. Credite bugetare 44

06 Vouchere de vacanta

II. Credite bugetare 4.512

03 Contribuţii

204
II. Credite bugetare 5.923

01 Contribuţii de asigurări sociale de stat

II. Credite bugetare 682

02 Contribuţii de asigurări de şomaj

II. Credite bugetare 1

03 Contribuţii de asigurări sociale de sanatate

II. Credite bugetare 3

04 Contribuţii de asigurări pentru accidente de

munca şi boli profesionale

II. Credite bugetare 1

06 Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii

II. Credite bugetare 1

07 Contribuţia asiguratorie pentru munca

II. Credite bugetare 5.200

08 Contribuţii plătite de angajator in numele

angajatului

II. Credite bugetare 35

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 14.281 15.500 15.500 15.500

205
II. Credite bugetare 14.281 15.500 15.500 15.500

01 Bunuri şi servicii

II. Credite bugetare 11.387

01 Furnituri de birou

II. Credite bugetare 150

02 Materiale pentru curăţenie

II. Credite bugetare 150

03 Încălzit, iluminat şi forţa motrica

II. Credite bugetare 6.500

04 Apa, canal şi salubritate

II. Credite bugetare 500

05 Carburanţi şi lubrifianţi

II. Credite bugetare 137

06 Piese de schimb

II. Credite bugetare 200

07 Transport

II. Credite bugetare 150

08 Posta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

II. Credite bugetare 600

09 Materiale şi prestări de servicii cu caracter

funcţional

II. Credite bugetare 500

206
30 Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi
funcţionare

II. Credite bugetare 2.500

02 Reparaţii curente

II. Credite bugetare 746

03 Hrana

II. Credite bugetare 6

02 Hrana pentru animale

II. Credite bugetare 6

05 Bunuri de natura obiectelor de inventar

II. Credite bugetare 200

30 Alte obiecte de inventar

II. Credite bugetare 200

06 Deplasări, detaşări, transferări

II. Credite bugetare 300

01 Deplasări interne, detaşări, transferări

II. Credite bugetare 100

02 Deplasări in străinătate

II. Credite bugetare 200

09 Materiale de laborator

II. Credite bugetare 100

207
11 Cărţi, publicaţii şi materiale documentare

II. Credite bugetare 100

12 Consultanta şi expertiza

II. Credite bugetare 10

13 Pregătire profesionala

II. Credite bugetare 10

14 Protecţia muncii

II. Credite bugetare 200

30 Alte cheltuieli

II. Credite bugetare 1.443

02 Protocol şi reprezentare

II. Credite bugetare 285

03 Prime de asigurare non-viaţă

II. Credite bugetare 100

04 Chirii

II. Credite bugetare 54

07 Fondul Presedintelui/Fondul conducătorului

instituţiei publice

II. Credite bugetare 4

30 Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

II. Credite bugetare 1.000

208
51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITĂŢI
ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 10.302 10.330 10.417 10.446

II. Credite bugetare 10.302 10.330 10.417 10.446

01 Transferuri curente

II. Credite bugetare 10.302

01 Transferuri către instituţii publice

II. Credite bugetare 10.302

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 1.314.313 375.877 1.075.283 1.031.299

II. Credite bugetare 1.314.313 1.396.230 1.496.230 1.496.230

01 A. Transferuri interne

II. Credite bugetare 1.173.687

12 Investiţii ale agentilor economici cu capital de

stat

II. Credite bugetare 22.000

13 Programe de dezvoltare

II. Credite bugetare 520.240

48 Finanţarea proiectelor de cercetare-

dezvoltare si inovare

II. Credite bugetare 631.447

209
02 B. Transferuri curente in străinătate (către
organizaţii internaţionale)

II. Credite bugetare 140.626

01 Contribuţii si cotizaţii la organisme

internaţionale

II. Credite bugetare 140.626

58 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-
2020

I. Credite de angajament 191.560 85.396 89.265 50.000

II. Credite bugetare 191.560 141.200 113.822 50.000

01 Programe din Fondul European de

Dezvoltare Regionala (FEDR)

II. Credite bugetare 150.493

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 23.291

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 102.254

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 24.948

210
02 Programe din Fondul Social European (FSE)

II. Credite bugetare 30.800

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 4.918

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 25.882

14 Asistenta tehnica in cadrul Programului

Operaţional Asistenta Tehnica

II. Credite bugetare 9.934

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 1.461

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 8.148

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 325

15 Alte programe comunitare finanţate in

perioada 2014-2020

II. Credite bugetare 1

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 1

211
16 Alte facilitaţi si instrumente postaderare

II. Credite bugetare 406

02 Finanţare externa nerambursabila

II. Credite bugetare 406

17 Asistenta tehnica in cadrul programelor

operaţionale, altele decât Programul
Operaţional Asistenta Tehnica

II. Credite bugetare 14.926

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 2.260

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 12.461

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 205

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 36.044 36.945 37.832 38.740

II. Credite bugetare 36.044 36.945 37.832 38.740

01 Burse

II. Credite bugetare 1.333

11 Asociaţii si fundaţii

II. Credite bugetare 100

212
19 Indemnizaţia de merit

II. Credite bugetare 22.800

22 Acţiuni cu caracter ştiinţific si social cultural

II. Credite bugetare 120

26 Sume acordate membrilor academiilor

II. Credite bugetare 9.989

40 Sume aferente persoanelor cu handicap

neincadrate

II. Credite bugetare 1.702

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 1.910 2.000 2.000 2.000

II. Credite bugetare 1.910 2.000 2.000 2.000

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 1.910 2.000 2.000 2.000

II. Credite bugetare 1.910 2.000 2.000 2.000

01 Active fixe

II. Credite bugetare 416

01 Construcţii

II. Credite bugetare 159

02 Maşini, echipamente si mijloace de transport

213
II. Credite bugetare 100

03 Mobilier, aparatura birotica si alte active

corporale

II. Credite bugetare 100

30 Alte active fixe

II. Credite bugetare 57

03 Reparaţii capitale aferente activelor fixe

II. Credite bugetare 1.584

01 Cercetare fundamentala (de baza)

II. Credite bugetare 270.249

02 Cercetare si dezvoltare pentru servicii

publice generale

II. Credite bugetare 1.558.236

5401 ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE

I. Credite de angajament 6.080.254 2.366.696 2.345.397 2.371.401

II. Credite bugetare 6.080.254 2.366.696 2.345.397 2.371.401

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 6.040.454 2.326.896 2.305.597 2.331.601

II. Credite bugetare 6.040.454 2.326.896 2.305.597 2.331.601

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 185.048 193.021 193.236 193.473

214
II. Credite bugetare 185.048 193.021 193.236 193.473

01 Bunuri şi servicii

II. Credite bugetare 43.007

08 Posta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

II. Credite bugetare 4

09 Materiale şi prestări de servicii cu caracter

funcţional

II. Credite bugetare 43.003

12 Consultanta şi expertiza

II. Credite bugetare 579

25 Cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate

din acţiuni in reprezentarea intereselor
statului, potrivit dispoziţiilor legale

II. Credite bugetare 62.687

28 Ajutor public judiciar

II. Credite bugetare 70.575

30 Alte cheltuieli

II. Credite bugetare 8.200

09 Executarea silita a creanţelor bugetare

II. Credite bugetare 3.000

30 Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

215
II. Credite bugetare 5.200

50 TITLUL V FONDURI DE REZERVA

I. Credite de angajament 3.951.210 180.822 177.130 218.970

II. Credite bugetare 3.951.210 180.822 177.130 218.970

01 Fond de rezerva bugetara la dispoziţia

Guvernului

II. Credite bugetare 950.210

02 Fond de intervenţie la dispoziţia Guvernului

II. Credite bugetare 1.000

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 202.462 169.449 142.783 117.283

II. Credite bugetare 202.462 169.449 142.783 117.283

01 A. Transferuri interne

II. Credite bugetare 17.600

14 Fond National de Preaderare

II. Credite bugetare 200

47 Plata valorii de executare a garanţiei in

contul finanţatorilor in cadrul programului
Prima casa

II. Credite bugetare 16.000

216
50 Sume rezultate din executarea garanţiilor
acordate din bugetul de stat

II. Credite bugetare 1.400

02 B. Transferuri curente in străinătate (către

organizaţii internaţionale)

II. Credite bugetare 179.862

03 Asistenta pentru dezvoltare alocata in

străinătate

II. Credite bugetare 19.039

05 Contribuţia României la Fondul European

pentru dezvoltare

II. Credite bugetare 160.823

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 1.701.734 1.783.604 1.792.448 1.801.875

II. Credite bugetare 1.701.734 1.783.604 1.792.448 1.801.875

03 Finanţarea partidelor politice

II. Credite bugetare 181.441

17 Despăgubiri civile

II. Credite bugetare 1.485.093

38 Rambursarea cheltuielilor pentru campaniile

electorale

II. Credite bugetare 35.000

217
70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 39.800 39.800 39.800 39.800

II. Credite bugetare 39.800 39.800 39.800 39.800

72 TITLUL XIV ACTIVE FINANCIARE

I. Credite de angajament 39.800 39.800 39.800 39.800

II. Credite bugetare 39.800 39.800 39.800 39.800

01 Active financiare

II. Credite bugetare 39.800

01 Participare la capitalul social al societăţilor

comerciale

II. Credite bugetare 39.800

02 Fond de rezerva bugetara la dispoziţia

Guvernului

II. Credite bugetare 950.210

03 Fond de intervenţie la dispoziţia Guvernului

II. Credite bugetare 1.000

11 Asistenta naţionala externa pentru dezvoltare

II. Credite bugetare 177.623

14 Plata valorii de executare a garanţiei in

cadrul programului Prima casa

II. Credite bugetare 16.000

218
15 Sume rezultate din executarea garanţiilor
acordate din bugetul de stat

II. Credite bugetare 1.400

50 Alte servicii publice generale

II. Credite bugetare 1.928.821

5501 TRANZACŢII PRIVIND DATORIA PUBLICA

SI ÎMPRUMUTURI

I. Credite de angajament 14.814.131 15.644.340 16.086.201 16.184.022

II. Credite bugetare 14.816.639 15.646.848 16.083.693 16.186.530

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 13.083.823 14.134.806 14.779.082 14.999.909

II. Credite bugetare 13.086.331 14.137.314 14.776.574 15.002.417

20 TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 40.429 51.939 64.569 52.323

II. Credite bugetare 42.937 54.447 62.061 54.831

24 Comisioane si alte costuri aferente

Împrumuturilor

II. Credite bugetare 42.937

01 Comisioane si alte costuri aferente

împrumuturilor externe

II. Credite bugetare 20.870

02 Comisioane si alte costuri aferente

împrumuturilor interne

219
II. Credite bugetare 16.700

03 Stabilirea riscului de tara

II. Credite bugetare 2.508

04 Comisoane si alte costuri aferente

împrumuturilor preluate/contractate de MFP
in baza OUG 64/2007

II. Credite bugetare 2.859

30 TITLUL III DOBÂNZI

I. Credite de angajament 12.984.325 14.022.771 14.655.137 14.888.721

II. Credite bugetare 12.984.325 14.022.771 14.655.137 14.888.721

01 Dobânzi aferente datoriei publice interne

II. Credite bugetare 6.709.641

01 Dobânzi aferente datoriei publice interne

directe

II. Credite bugetare 6.709.641

02 Dobânzi aferente datoriei publice externe

II. Credite bugetare 5.835.000

01 Dobânzi, aferente datoriei publice externe

directe

II. Credite bugetare 5.835.000

03 Alte dobânzi

II. Credite bugetare 120.000

220
07 Suma neta negativa aferenta diferenţei de
dobanda bonificata pentru disponibilităţile
contului curent in valuta administrat de
Ministerul Finanţelor Publice la Banca
Naţionala a României

II. Credite bugetare 120.000

04 Dobânzi aferente Împrumuturilor

preluate/contracte de MFP in baza OUG
64/2007

II. Credite bugetare 319.684

51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITĂŢI

ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 59.069 60.096 59.376 58.865

II. Credite bugetare 59.069 60.096 59.376 58.865

02 Transferuri de capital

II. Credite bugetare 59.069

10 Plăti in contul creditelor garantate şi/sau

subimprumutate

II. Credite bugetare 59.069

79 OPERAŢIUNI FINANCIARE

I. Credite de angajament 1.730.308 1.509.534 1.307.119 1.184.113

II. Credite bugetare 1.730.308 1.509.534 1.307.119 1.184.113

221
81 TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE

I. Credite de angajament 1.730.308 1.509.534 1.307.119 1.184.113

II. Credite bugetare 1.730.308 1.509.534 1.307.119 1.184.113

03 Rambursări de credite in contul

Împrumuturilor preluate/contractate de MFP
in baza OUG 64/2007

II. Credite bugetare 1.730.308

5601 TRANSFERURI CU CARACTER GENERAL

INTRE DIFERITE NIVELE ALE
ADMINISTRAŢIEI

I. Credite de angajament 22.407.416 22.255.813 22.075.972 22.779.230

II. Credite bugetare 22.407.416 22.255.813 22.075.972 22.779.230

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 22.407.416 22.255.813 22.075.972 22.779.230

II. Credite bugetare 22.407.416 22.255.813 22.075.972 22.779.230

51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITĂŢI

ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 22.407.416 22.255.813 22.075.972 22.779.230

II. Credite bugetare 22.407.416 22.255.813 22.075.972 22.779.230

01 Transferuri curente

II. Credite bugetare 13.564.446

222
07 Transferuri din bugetul de stat către bugetul
asigurărilor sociale de stat

II. Credite bugetare 11.309.694

11 Transferuri din bugetul de stat către bugetul

fondului naţional unic de asigurări sociale de
sanatate

II. Credite bugetare 2.254.752

02 Transferuri din bugetul de stat către bugetul

asigurărilor sociale de stat

II. Credite bugetare 11.309.694

04 Transferuri din bugetul de stat către bugetul

fondului de asigurări sociale de sanatate

II. Credite bugetare 2.254.752

6001 APARARE

I. Credite de angajament 26.445.246 14.441.939 17.966.164 15.422.633

II. Credite bugetare 15.326.546 15.995.257 17.478.290 19.033.983

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 8.719.407 8.450.685 9.177.473 9.777.147

II. Credite bugetare 8.746.204 8.455.328 9.179.336 9.746.182

10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 6.245.514 6.378.367 7.078.359 7.571.205

223
II. Credite bugetare 6.245.514 6.378.367 7.078.359 7.571.205

01 Cheltuieli salariale in bani

II. Credite bugetare 4.820.087

01 Salarii de baza

II. Credite bugetare 3.881.768

05 Sporuri pentru condiţii de munca

II. Credite bugetare 485.225

06 Alte sporuri

II. Credite bugetare 575

10 Fond pentru posturi ocupate prin cumul

II. Credite bugetare 50

12 Indemnizaţii plătite unor persoane din afara

unitatii

II. Credite bugetare 7

13 Drepturi de delegare

II. Credite bugetare 247.210

14 Indemnizaţii de detaşare

II. Credite bugetare 3.612

30 Alte drepturi salariale in bani

II. Credite bugetare 201.640

02 Cheltuieli salariale in natura

II. Credite bugetare 1.247.456

224
02 Norme de hrana

II. Credite bugetare 853.973

03 Uniforme şi echipament obligatoriu

II. Credite bugetare 93.836

05 Transportul la şi de la locul de munca

II. Credite bugetare 17.844

06 Vouchere de vacanta

II. Credite bugetare 109.054

30 Alte drepturi salariale in natura

II. Credite bugetare 172.749

03 Contribuţii

II. Credite bugetare 114.007

01 Contribuţii de asigurări sociale de stat

II. Credite bugetare 6.767

02 Contribuţii de asigurări de şomaj

II. Credite bugetare 122

03 Contribuţii de asigurări sociale de sanatate

II. Credite bugetare 299

05 Prime de asigurare viata plătite de angajator

pentru angajaţi

225
II. Credite bugetare 6.479

06 Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii

II. Credite bugetare 107

07 Contribuţia asiguratorie pentru munca

II. Credite bugetare 99.823

08 Contribuţii plătite de angajator in numele

angajatului

II. Credite bugetare 410

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 1.922.383 1.603.887 1.630.678 1.667.340

II. Credite bugetare 1.922.383 1.603.887 1.630.678 1.667.340

01 Bunuri şi servicii

II. Credite bugetare 848.405

01 Furnituri de birou

II. Credite bugetare 10.669

02 Materiale pentru curăţenie

II. Credite bugetare 7.009

03 Încălzit, iluminat şi forţa motrica

II. Credite bugetare 137.196

04 Apa, canal şi salubritate

II. Credite bugetare 27.864

226
05 Carburanţi şi lubrifianţi

II. Credite bugetare 191.128

06 Piese de schimb

II. Credite bugetare 219.024

07 Transport

II. Credite bugetare 13.157

08 Posta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

II. Credite bugetare 16.089

09 Materiale şi prestări de servicii cu caracter

funcţional

II. Credite bugetare 215.889

30 Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi

funcţionare

II. Credite bugetare 10.380

02 Reparaţii curente

II. Credite bugetare 108.506

03 Hrana

II. Credite bugetare 47.880

01 Hrana pentru oameni

II. Credite bugetare 46.619

02 Hrana pentru animale

II. Credite bugetare 1.261

227
04 Medicamente şi materiale sanitare

II. Credite bugetare 6.916

01 Medicamente

II. Credite bugetare 5.878

02 Materiale sanitare

II. Credite bugetare 744

03 Reactivi

II. Credite bugetare 125

04 Dezinfectând

II. Credite bugetare 169

05 Bunuri de natura obiectelor de inventar

II. Credite bugetare 218.721

01 Uniforme şi echipament

II. Credite bugetare 144.845

03 Lenjerie şi accesorii de pat

II. Credite bugetare 5.342

30 Alte obiecte de inventar

II. Credite bugetare 68.534

06 Deplasări, detaşări, transferări

II. Credite bugetare 36.466

01 Deplasări interne, detaşări, transferări

228
II. Credite bugetare 11.909

02 Deplasări in străinătate

II. Credite bugetare 24.557

09 Materiale de laborator

II. Credite bugetare 10

10 Cercetare-dezvoltare

II. Credite bugetare 1.620

11 Cărţi, publicaţii şi materiale documentare

II. Credite bugetare 846

12 Consultanta şi expertiza

II. Credite bugetare 302

13 Pregătire profesionala

II. Credite bugetare 54.777

14 Protecţia muncii

II. Credite bugetare 420

15 Muniţie, furnituri şi armament de natura

activelor fixe pentru armata

II. Credite bugetare 184.540

25 Cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate

din acţiuni in reprezentarea intereselor
statului, potrivit dispoziţiilor legale

II. Credite bugetare 136

229
30 Alte cheltuieli

II. Credite bugetare 60.309

01 Reclama şi publicitate

II. Credite bugetare 5

02 Protocol şi reprezentare

II. Credite bugetare 4.777

03 Prime de asigurare non-viaţă

II. Credite bugetare 6.766

04 Chirii

II. Credite bugetare 5.621

09 Executarea silita a creanţelor bugetare

II. Credite bugetare 34

30 Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

II. Credite bugetare 43.106

51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITĂŢI

ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 310.171 246.595 257.410 268.704

II. Credite bugetare 310.171 246.595 257.410 268.704

01 Transferuri curente

II. Credite bugetare 232.741

03 Acţiuni de sanatate

230
II. Credite bugetare 232.741

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 240.238 220.822 210.012 268.884

II. Credite bugetare 238.194 225.465 211.875 237.919

02 B. Transferuri curente in străinătate (către

organizaţii internaţionale)

II. Credite bugetare 238.194

01 Contribuţii şi cotizaţii la organisme

internaţionale

II. Credite bugetare 210.000

06 Cofînatare la Programul NATO de Investiţii in

Securitate

II. Credite bugetare 28.194

57 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 59 59 59 59

II. Credite bugetare 59 59 59 59

02 Ajutoare sociale

II. Credite bugetare 59

01 Ajutoare sociale in numerar

II. Credite bugetare 20

02 Ajutoare sociale in natura

II. Credite bugetare 39

231
58 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN
FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-
2020

I. Credite de angajament 87

II. Credite bugetare 28.928

01 Programe din Fondul European de

Dezvoltare Regionala (FEDR)

II. Credite bugetare 28.928

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 3.428

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 8.424

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 17.076

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 955 955 955 955

II. Credite bugetare 955 955 955 955

11 Asociaţii si fundaţii

II. Credite bugetare 955

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 17.725.839 5.991.254 8.788.691 5.645.486

232
II. Credite bugetare 6.580.342 7.539.929 8.298.954 9.287.801

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 17.725.839 5.991.254 8.788.691 5.645.486

II. Credite bugetare 6.580.342 7.539.929 8.298.954 9.287.801

01 Active fixe

II. Credite bugetare 6.883.720

01 Construcţii

II. Credite bugetare 917.134

02 Maşini, echipamente si mijloace de transport

II. Credite bugetare 55.620

03 Mobilier, aparatura birotica si alte active

corporale

II. Credite bugetare 4.049

30 Alte active fixe

II. Credite bugetare 5.906.917

03 Reparaţii capitale aferente activelor fixe

II. Credite bugetare 237.184

01 Administraţie centrala

II. Credite bugetare 611.472

02 Apărare naţionala

233
II. Credite bugetare 14.362.842

03 Participarea la misiuni si operaţiuni militare in

afara teritoriului statului roman

II. Credite bugetare 320.588

25 Cercetare şi dezvoltare pentru aparare

II. Credite bugetare 47.158

50 Alte cheltuieli in domeniul apararii

II. Credite bugetare 31.125

01 Structuri militare naţionale

II. Credite bugetare 31.123

02 Structuri militare multinaţionale dislocate pe

teritoriul statului roman

II. Credite bugetare 2

6101 ORDINE PUBLICA ŞI SIGURANŢA

NAŢIONALĂ

I. Credite de angajament 26.964.995 24.920.522 25.413.038 26.115.444

II. Credite bugetare 25.616.465 24.147.878 26.243.047 27.065.884

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 25.784.068 24.315.592 25.049.532 25.833.976

II. Credite bugetare 24.633.585 23.842.868 25.825.494 26.645.601

234
10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 18.898.479 19.741.088 21.555.707 22.109.428

II. Credite bugetare 18.898.479 19.741.088 21.555.707 22.109.428

01 Cheltuieli salariale in bani

II. Credite bugetare 14.366.433

01 Salarii de baza

II. Credite bugetare 10.973.610

03 Indemnizaţie de conducere

II. Credite bugetare 39.893

05 Sporuri pentru condiţii de munca

II. Credite bugetare 819.804

06 Alte sporuri

II. Credite bugetare 660.812

07 Ore suplimentare

II. Credite bugetare 50.954

11 Fond aferent plătii cu ora

II. Credite bugetare 72

12 Indemnizaţii plătite unor persoane din afara

unitatii

II. Credite bugetare 55

13 Drepturi de delegare

II. Credite bugetare 51.045

235
14 Indemnizaţii de detaşare

II. Credite bugetare 1.066

15 Alocaţii pentru transportul la şi de la locul de

munca

II. Credite bugetare 12.562

16 Alocaţii pentru locuinţe

II. Credite bugetare 74.183

17 Indemnizaţii de hrana

II. Credite bugetare 95.148

30 Alte drepturi salariale in bani

II. Credite bugetare 1.587.229

02 Cheltuieli salariale in natura

II. Credite bugetare 2.474.002

02 Norme de hrana

II. Credite bugetare 1.670.266

03 Uniforme şi echipament obligatoriu

II. Credite bugetare 441.709

04 Locuinţa de serviciu folosita de salariat şi

familia sa

II. Credite bugetare 247

05 Transportul la şi de la locul de munca

236
II. Credite bugetare 50.299

06 Vouchere de vacanta

II. Credite bugetare 215.226

30 Alte drepturi salariale in natura

II. Credite bugetare 96.255

03 Contribuţii

II. Credite bugetare 308.110

01 Contribuţii de asigurări sociale de stat

II. Credite bugetare 12.002

02 Contribuţii de asigurări de şomaj

II. Credite bugetare 110

03 Contribuţii de asigurări sociale de sanatate

II. Credite bugetare 2.273

04 Contribuţii de asigurări pentru accidente de

munca şi boli profesionale

II. Credite bugetare 40

05 Prime de asigurare viata plătite de angajator

pentru angajaţi

II. Credite bugetare 785

06 Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii

237
II. Credite bugetare 194

07 Contribuţia asiguratorie pentru munca

II. Credite bugetare 292.697

08 Contribuţii plătite de angajator in numele

angajatului

II. Credite bugetare 9

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 1.589.380 1.342.186 1.345.512 1.346.810

II. Credite bugetare 1.589.380 1.342.186 1.345.512 1.346.810

01 Bunuri şi servicii

II. Credite bugetare 625.240

01 Furnituri de birou

II. Credite bugetare 12.293

02 Materiale pentru curăţenie

II. Credite bugetare 3.497

03 Încălzit, iluminat şi forţa motrica

II. Credite bugetare 203.604

04 Apa, canal şi salubritate

II. Credite bugetare 23.664

05 Carburanţi şi lubrifianţi

II. Credite bugetare 199.675

06 Piese de schimb

238
II. Credite bugetare 29.565

07 Transport

II. Credite bugetare 379

08 Posta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

II. Credite bugetare 34.376

09 Materiale şi prestări de servicii cu caracter

funcţional

II. Credite bugetare 68.102

30 Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi

funcţionare

II. Credite bugetare 50.085

02 Reparaţii curente

II. Credite bugetare 43.599

03 Hrana

II. Credite bugetare 4.987

01 Hrana pentru oameni

II. Credite bugetare 2.869

02 Hrana pentru animale

II. Credite bugetare 2.118

04 Medicamente şi materiale sanitare

II. Credite bugetare 3.049

01 Medicamente

239
II. Credite bugetare 2.743

02 Materiale sanitare

II. Credite bugetare 209

03 Reactivi

II. Credite bugetare 81

04 Dezinfectanti

II. Credite bugetare 16

05 Bunuri de natura obiectelor de inventar

II. Credite bugetare 93.726

01 Uniforme şi echipament

II. Credite bugetare 38.749

03 Lenjerie şi accesorii de pat

II. Credite bugetare 240

30 Alte obiecte de inventar

II. Credite bugetare 54.737

06 Deplasări, detaşări, transferări

II. Credite bugetare 28.866

01 Deplasări interne, detaşări, transferări

II. Credite bugetare 13.931

02 Deplasări in străinătate

II. Credite bugetare 14.935

240
07 Mentenanta tehnica şi echipamente
destinate apararii, ordinii publice şi siguranţei
naţionale

II. Credite bugetare 35.712

09 Materiale de laborator

II. Credite bugetare 6.090

10 Cercetare-dezvoltare

II. Credite bugetare 60

11 Cărţi, publicaţii şi materiale documentare

II. Credite bugetare 650

12 Consultanta şi expertiza

II. Credite bugetare 26.156

13 Pregătire profesionala

II. Credite bugetare 2.733

14 Protecţia muncii

II. Credite bugetare 2.316

15 Muniţie, furnituri şi armament de natura

activelor fixe pentru armata

II. Credite bugetare 11.232

241
25 Cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate
din acţiuni in reprezentarea intereselor
statului, potrivit dispoziţiilor legale

II. Credite bugetare 8.419

28 Ajutor publicjudiciar

II. Credite bugetare 4.840

30 Alte cheltuieli

II. Credite bugetare 146.571

01 Reclama şi publicitate

II. Credite bugetare 1.212

02 Protocol şi reprezentare

II. Credite bugetare 3.720

03 Prime de asigurare non-viaţă

II. Credite bugetare 12.493

04 Chirii

II. Credite bugetare 70.573

07 Fondul Presedintelui/Fondul conducătorului

instituţiei publice

II. Credite bugetare 267

30 Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

II. Credite bugetare 58.306

242
51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITĂŢI
ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 1.747.129 1.984.943 2.005.168 2.140.723

II. Credite bugetare 1.692.827 1.774.924 1.978.479 2.178.982

01 Transferuri curente

II. Credite bugetare 1.658.644

01 Transferuri către instituţii publice

II. Credite bugetare 1.489.436

03 Acţiuni de sanatate

II. Credite bugetare 169.208

02 Transferuri de capital

II. Credite bugetare 1.380

12 Transferuri pentru finanţarea investiţiilor la

spitale

II. Credite bugetare 1.380

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 9.981 10.200 10.216 10.228

II. Credite bugetare 9.981 10.200 10.216 10.228

01 A. Transferuri interne

II. Credite bugetare 2.000

18 Alte transferuri curente interne

243
II. Credite bugetare 2.000

02 B. Transferuri curente in străinătate (către organizaţii

internaţionale)

II. Credite bugetare 7.931

01 Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale

II. Credite bugetare 7.931

56 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)
POSTADERARE

I. Credite de angajament 1.270

II. Credite bugetare 1.270

15 Alte programe comunitare finanţate in perioada

2007-2013

II. Credite bugetare 20

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 10

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 10

23 Alte cheltuieli ocazionate de implementarea

programelor cu finanţare din FEN

II. Credite bugetare 250

244
36 Transferuri reprezentând cofinantarea publica in
cadrul mecanismului financiar norvegian, pentru
promotorii de proiect/benefîciarii instituţii publice.

II. Credite bugetare 5.000

57 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 20 20 20 20

II. Credite bugetare 20 20 20 20

02 Ajutoare sociale

II. Credite bugetare 20

01 Ajutoare sociale in numerar

II. Credite bugetare 10

02 Ajutoare sociale in natura

II. Credite bugetare 10

58 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 3.406.838 1.136.310 7.811 1.217

II. Credite bugetare 2.331.942 922.525 800.006 800.006

01 Programe din Fondul European de Dezvoltare

Regionala (FEDR)

II. Credite bugetare 702.488

245
01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 118.431

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 526.803

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 57.254

02 Programe din Fondul Social European (FSE)

II. Credite bugetare 148.195

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 24.121

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 123.125

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 949

03 Programe din Fondul de Coeziune (FC)

II. Credite bugetare 1.101.877

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 165.308

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 936.569

246
05 Programe din Fondul European pentru Pescuit şi
Afaceri Maritime (FEPAM)

II. Credite bugetare 8.893

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 2.223

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 6.670

07 Fondul pentru azil, migratie şi integrare (FAMI)

II. Credite bugetare 11.013

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 356

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 10.403

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 254

08 Fondul pentru securitate interna

II. Credite bugetare 298.261

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 114.919

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 105.386

247
03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 77.956

09 Asistenta tehnica pentru fondurile in domeniul

afacerilor interne

II. Credite bugetare 2.950

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 2.500

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 450

10 Transferuri către beneficiari de drept public/privat

pentru proiectele finanţate din Fondul pentru azil,
migratie şi integrare

II. Credite bugetare 18.547

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 6.200

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 12.347

11 Programe Instrumentul de Asistenta pentru

Preaderare (IPA II)

II. Credite bugetare 1.426

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 213

02 Finanţarea externa nerambursabila

248
II. Credite bugetare 1.213

12 Programe Instrumentul European de Vecinătate

II. Credite bugetare 26.829

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 16.925

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 9.899

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 5

14 Asistenta tehnica in cadrul Programului Operaţional

Asistenta Tehnica

II. Credite bugetare 2.925

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 357

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 2.008

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 560

15 Alte programe comunitare finanţate in perioada

2014-2020

II. Credite bugetare 6.910

249
01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 897

02 Finanţare externa nerambursabila

II. Credite bugetare 4.275

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 1.738

16 Alte facilitaţi şi instrumente postaderare

II. Credite bugetare 7.802

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 250

02 Finanţare externa nerambursabila

II. Credite bugetare 6.308

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 1.244

23 Alte cheltuieli ocazionate de implementarea

programelor cu finanţare din FEN

II. Credite bugetare 10

30 Mecanismul pentru Interconectarea Europei

II. Credite bugetare 656

01 Finanţarea naţionala

250
II. Credite bugetare 168

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 458

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 30

31 Mecanismele financiare Spaţiul Economic European

şi Norvegian

II. Credite bugetare 660

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 660

34 Transferuri reprezentând cofinantare publica

aferenta Mecanismelor financiare Spaţiul Economic
European şi Norvegian 2014-2021

II. Credite bugetare 8.500

01 Transferuri reprezentând cofinantare publica

aferenta Mecanismelor financiare Spaţiul Economic
European şi Norvegian pentru promotorii de
proiect/beneficiari instituţii publice

II. Credite bugetare 8.500

251
36 Transferuri cu titlul de prefinantare din bugetul de
stat către beneficiarii proiectelor de monopol
finanţate din Fondul pentru azil, migratie şi integrare
şi din Fondul pentru securitate interna, in cazul
indisponibilităţii temporarea a fondurilor europene

II. Credite bugetare 80.000

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 46.926 16.809 17.069 17.069

II. Credite bugetare 46.926 16.809 17.069 17.069

11 Asociaţii şi fundaţii

II. Credite bugetare 1.000

17 Despăgubiri civile

II. Credite bugetare 66.414

40 Sume aferente persoanelor cu handicap neincadrate

II. Credite bugetare 15.035

65 TITLUL XII CHELTUIELI AFERENTE

PROGRAMELOR CU FINANŢARE
RAMBURSABILA

I. Credite de angajament 84.045 84.036 108.029 208.481

II. Credite bugetare 62.760 35.116 118.485 183.058

252
01 Cheltuieli aferente programelor cu finanţare
rambursabila

II. Credite bugetare 62.760

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 1.180.927 604.930 363.506 281.468

II. Credite bugetare 982.880 305.010 417.553 420.283

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 1.180.927 604.930 363.506 281.468

II. Credite bugetare 982.880 305.010 417.553 420.283

01 Active fixe

II. Credite bugetare 369.967

01 Construcţii

II. Credite bugetare 198.990

02 Maşini, echipamente şi mijloace de transport

II. Credite bugetare 51.636

03 Mobilier, aparatura birotica şi alte active corporale

II. Credite bugetare 8.599

30 Alte active fixe

II. Credite bugetare 110.742

03 Reparaţii capitale aferente activelor fixe

253
II. Credite bugetare 4.145

01 Administraţia centrala

II. Credite bugetare 2.440.381

03 Ordine publica

II. Credite bugetare 8.751.217

01 Politie

II. Credite bugetare 5.124.948

02 Jandarmerie

II. Credite bugetare 2.197.602

03 Paza şi supravegherea frontierei

II. Credite bugetare 1.428.667

04 Siguranţa naţionala

II. Credite bugetare 3.330.902

05 Protecţie civila şi protecţia contra incendiilor

II. Credite bugetare 3.236.607

06 Autoritati judecatoresti

II. Credite bugetare 4.172.570

07 Penitenciare

II. Credite bugetare 1.477.666

25 Cercetare şi dezvoltare pentru ordine publica şi

siguranţa naţionala

254
II. Credite bugetare 15.737

50 Alte cheltuieli in domeniul ordinii publice şi siguranţei

naţionale

II. Credite bugetare 1.543.048

6501 INVATAMANT

I. Credite de angajament 30.315.356 30.865.820 31.131.433 31.321.153

II. Credite bugetare 30.193.298 31.029.718 31.329.590 31.594.841

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 29.995.341 30.755.958 31.024.111 31.119.629

II. Credite bugetare 29.925.254 30.839.317 31.184.268 31.375.552

10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 21.479.779 22.265.487 22.480.487 22.483.252

II. Credite bugetare 21.479.779 22.265.487 22.480.487 22.483.252

01 Cheltuieli salariale in bani

II. Credite bugetare 20.597.101

01 Salarii de baza

II. Credite bugetare 17.329.863

03 Indemnizaţie de conducere

II. Credite bugetare 522

05 Sporuri pentru condiţii de munca

II. Credite bugetare 118.763

06 Alte sporuri

255
II. Credite bugetare 692.624

10 Fond pentru posturi ocupate prin cumul

II. Credite bugetare 185.824

11 Fond aferent plătii cu ora

II. Credite bugetare 1.160.903

12 Indemnizaţii plătite unor persoane din afara unitatii

II. Credite bugetare 952

13 Drepturi de delegare

II. Credite bugetare 1.109

14 Indemnizaţii de detaşare

II. Credite bugetare 1.120

15 Alocaţii pentru transportul la şi de la locul de munca

II. Credite bugetare 715

16 Alocaţii pentru locuinţe

II. Credite bugetare 808

17 Indemnizaţii de hrana

II. Credite bugetare 926.689

30 Alte drepturi salariale in bani

II. Credite bugetare 177.209

02 Cheltuieli salariale in natura

256
II. Credite bugetare 433.400

02 Norme de hrana

II. Credite bugetare 23.794

03 Uniforme şi echipament obligatoriu

II. Credite bugetare 3.977

04 Locuinţa de serviciu folosita de salariat şi familia sa

II. Credite bugetare 210

05 Transportul la şi de la locul de munca

II. Credite bugetare 274

06 Vouchere de vacanta

II. Credite bugetare 403.435

30 Alte drepturi salariale in natura

II. Credite bugetare 1.710

03 Contribuţii

II. Credite bugetare 464.168

01 Contribuţii de asigurări sociale de stat

II. Credite bugetare 694

02 Contribuţii de asigurări de şomaj

II. Credite bugetare 17

257
03 Contribuţii de asigurări sociale de sanatate

II. Credite bugetare 123

05 Prime de asigurare viata plătite de angajator pentru

angajaţi

II. Credite bugetare 20

06 Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii

II. Credite bugetare 39

07 Contribuţia asiguratorie pentru munca

II. Credite bugetare 463.274

08 Contribuţii plătite de angajator in numele angajatului

II. Credite bugetare 1

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 212.221 224.917 226.781 228.261

II. Credite bugetare 212.221 224.917 226.781 228.261

01 Bunuri şi servicii

II. Credite bugetare 99.394

01 Furnituri de birou

II. Credite bugetare 2.650

02 Materiale pentru curăţenie

II. Credite bugetare 2.841

258
03 Încălzit, iluminat şi forţa motrica

II. Credite bugetare 40.447

04 Apa, canal şi salubritate

II. Credite bugetare 6.566

05 Carburanţi şi lubrifianţi

II. Credite bugetare 1.909

06 Piese de schimb

II. Credite bugetare 1.068

07 Transport

II. Credite bugetare 238

08 Posta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

II. Credite bugetare 4.330

09 Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional

II. Credite bugetare 13.120

30 Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare

II. Credite bugetare 26.225

02 Reparaţii curente

II. Credite bugetare 12.742

03 Hrana

II. Credite bugetare 59.727

259
01 Hrana pentru oameni

II. Credite bugetare 59.727

04 Medicamente şi materiale sanitare

II. Credite bugetare 822

01 Medicamente

II. Credite bugetare 640

02 Materiale sanitare

II. Credite bugetare 155

04 Dezinfectanti

II. Credite bugetare 27

05 Bunuri de natura obiectelor de inventar

II. Credite bugetare 26.985

01 Uniforme şi echipament

II. Credite bugetare 19.789

03 Lenjerie şi accesorii de pat

II. Credite bugetare 1.870

30 Alte obiecte de inventar

II. Credite bugetare 5.326

06 Deplasări, detaşări, transferări

II. Credite bugetare 5.148

01 Deplasări interne, detaşări, transferări

260
II. Credite bugetare 4.604

02 Deplasări in străinătate

II. Credite bugetare 544

11 Cărţi, publicaţii şi materiale documentare

II. Credite bugetare 933

12 Consultanta şi expertiza

II. Credite bugetare 165

13 Pregătire profesionala

II. Credite bugetare 1.479

14 Protecţia muncii

II. Credite bugetare 270

15 Muniţie, furnituri şi armament de natura activelor fixe

pentru armata

II. Credite bugetare 5.083

25 Cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din

acţiuni in reprezentarea intereselor statului, potrivit
dispoziţiilor legale

II. Credite bugetare 22

30 Alte cheltuieli

II. Credite bugetare 7.806

01 Reclama şi publicitate

II. Credite bugetare 159

261
02 Protocol şi reprezentare

II. Credite bugetare 160

03 Prime de asigurare non-viaţă

II. Credite bugetare 580

04 Chirii

II. Credite bugetare 941

09 Executarea silita a creanţelor bugetare

II. Credite bugetare 6

30 Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

II. Credite bugetare 5.960

51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITĂŢI ALE

ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 6.298.553 6.190.444 6.192.691 6.503.791

II. Credite bugetare 6.223.136 6.197.470 6.227.405 6.246.520

01 Transferuri curente

II. Credite bugetare 6.118.799

01 Transferuri către instituţii publice

II. Credite bugetare 240.029

02 Finanţarea de baza a invatamantului superior

II. Credite bugetare 5.202.058

262
03 Acţiuni de sanatate

II. Credite bugetare 82

59 Transferuri de la bugetul de stat către instituii de

invatamant superior militar, ordine publica şi
securitate naţionala

II. Credite bugetare 489.730

63 Transferuri de la bugetul de stat către instituţii de

invatamant superior de stat pentru subvenţionarea
unor cheltuieli ale căminelor şi cantinelor studentesti

II. Credite bugetare 186.900

02 Transferuri de capital

II. Credite bugetare 88.225

15 Finanţarea cheltuielilor de capital ale unităţilor de

invatamant preuniversitar

II. Credite bugetare 31.400

44 Transferuri de la bugetul de stat către instituţii de

invatamant superior militar, ordine publica şi
securitate naţionala pentru finanţarea investiţiilor

II. Credite bugetare 56.825

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

263
I. Credite de angajament 9.218 9.222 9.223 9.223

II. Credite bugetare 9.218 9.222 9.223 9.223

01 A. Transferuri interne

II. Credite bugetare 3.468

18 Alte transferuri curente interne

II. Credite bugetare 3.468

02 B. Transferuri curente in străinătate (către organizaţii

internaţionale)

II. Credite bugetare 5.755

01 Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale

II. Credite bugetare 5.755

57 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 210.751 215.645 215.645 215.645

II. Credite bugetare 210.751 215.645 215.645 215.645

02 Ajutoare sociale

II. Credite bugetare 210.645

01 Ajutoare sociale in numerar

II. Credite bugetare 2.020

02 Ajutoare sociale in natura

II. Credite bugetare 208.625

264
58 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN
FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 272.749 413.545 485.610 265.783

II. Credite bugetare 276.279 362.902 461.053 628.977

01 Programe din Fondul European de Dezvoltare

Regionala (FEDR)

II. Credite bugetare 65.841

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 23.274

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 42.567

02 Programe din Fondul Social European (FSE)

II. Credite bugetare 210.330

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 31.626

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 178.282

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 422

265
15 Alte programe comunitare finanţate in perioada
2014-2020

II. Credite bugetare 83

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 49

02 Finanţare externa nerambursabila

II. Credite bugetare 24

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 10

16 Alte facilitaţi şi instrumente postaderare

II. Credite bugetare 25

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 25

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 1.362.070 1.413.674 1.413.674 1.413.674

II. Credite bugetare 1.363.870 1.413.674 1.413.674 1.413.674

01 Burse

II. Credite bugetare 1.047.962

15 Contribuţii la salarizarea personalului neclerical

II. Credite bugetare 6.646

17 Despăgubiri civile

266
II. Credite bugetare 128.516

19 Indemnizaţia de merit

II. Credite bugetare 22.464

40 Sume aferente persoanelor cu handicap neincadrate

II. Credite bugetare 158.892

65 TITLUL XII CHELTUIELI AFERENTE

PROGRAMELOR CU FINANŢARE
RAMBURSABILA

I. Credite de angajament 150.000 23.024

II. Credite bugetare 150.000 150.000 150.000 150.000

01 Cheltuieli aferente programelor cu finanţare

rambursabila

II. Credite bugetare 150.000

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 320.015 109.862 107.322 201.524

II. Credite bugetare 268.044 190.401 145.322 219.289

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 320.015 109.862 107.322 201.524

II. Credite bugetare 268.044 190.401 145.322 219.289

01 Active fixe

II. Credite bugetare 271.892

01 Construcţii

267
II. Credite bugetare 238.125

02 Maşini, echipamente şi mijloace de transport

II. Credite bugetare 27.093

03 Mobilier, aparatura birotica şi alte active corporale

II. Credite bugetare 5.156

30 Alte active fixe

II. Credite bugetare 1.518

03 Reparaţii capitale aferente activelor fixe

II. Credite bugetare 3.415

01 Administraţie centrala

II. Credite bugetare 460.879

02 Servicii publice descentralizate

II. Credite bugetare 20.729.437

03 Invatamant preşcolar şi primar

II. Credite bugetare 13.807

01 Invatamant preşcolar

II. Credite bugetare 10.132

02 Invatamant primar

II. Credite bugetare 3.675

04 Invatamant secundar

268
II. Credite bugetare 568.912

01 Invatamant secundar inferior

II. Credite bugetare 24.859

02 Invatamant secundar superior

II. Credite bugetare 384.753

03 Invatamant profesional

II. Credite bugetare 159.300

05 Invatamant postliceal

II. Credite bugetare 124.450

06 Invatamant superior

II. Credite bugetare 594.346

01 Invatamant universitar

II. Credite bugetare 581.910

02 Invatamant postuniversitar

II. Credite bugetare 12.436

07 Invatamant nedefinibil prin nivel

II. Credite bugetare 58.197

02 Biblioteci centrale, universitare şi pedagogice

II. Credite bugetare 58.197

11 Servicii auxiliare pentru educaţie

II. Credite bugetare 72.282

269
30 Alte servicii auxiliare

II. Credite bugetare 72.282

50 Alte cheltuieli in domeniul invatamantului

II. Credite bugetare 7.585.893

6601 SANATATE

I. Credite de angajament 11.529.937 10.403.715 10.446.403 10.389.793

II. Credite bugetare 10.735.676 10.142.523 10.231.842 10.474.688

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 10.987.376 10.392.320 10.434.876 10.383.179

II. Credite bugetare 10.709.512 10.121.128 10.210.315 10.453.074

10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 2.144.565 2.139.133 2.184.161 2.229.446

II. Credite bugetare 2.144.565 2.139.133 2.184.161 2.229.446

01 Cheltuieli salariale in bani

II. Credite bugetare 2.015.041

01 Salarii de baza

II. Credite bugetare 1.251.550

05 Sporuri pentru condiţii de munca

II. Credite bugetare 412.697

06 Alte sporuri

II. Credite bugetare 139.000

270
10 Fond pentru posturi ocupate prin cumul

II. Credite bugetare 800

11 Fond aferent plătii cu ora

II. Credite bugetare 110.000

12 Indemnizaţii plătite unor persoane din afara unitatii

II. Credite bugetare 850

13 Drepturi de delegare

II. Credite bugetare 2.438

14 Indemnizaţii de detaşare

II. Credite bugetare 2

17 Indemnizaţii de hrana

II. Credite bugetare 54.000

30 Alte drepturi salariale in bani

II. Credite bugetare 43.704

02 Cheltuieli salariale in natura

II. Credite bugetare 29.027

02 Norme de hrana

II. Credite bugetare 2.265

03 Uniforme şi echipament obligatoriu

II. Credite bugetare 232

271
05 Transportul la şi de la locul de munca

II. Credite bugetare 37

06 Vouchere de vacanta

II. Credite bugetare 26.273

30 Alte drepturi salariale in natura

II. Credite bugetare 220

03 Contribuţii

II. Credite bugetare 50.497

01 Contribuţii de asigurări sociale de stat

II. Credite bugetare 140

07 Contribuţia asiguratorie pentru munca

II. Credite bugetare 50.357

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 4.057.464 3.761.557 3.836.857 3.913.507

II. Credite bugetare 4.057.464 3.761.557 3.836.857 3.913.507

01 Bunuri şi servicii

II. Credite bugetare 238.492

01 Furnituri de birou

II. Credite bugetare 3.920

02 Materiale pentru curăţenie

272
II. Credite bugetare 1.542

03 Încălzit, iluminat şi forţa motrica

II. Credite bugetare 18.626

04 Apa, canal şi salubritate

II. Credite bugetare 3.131

05 Carburanţi şi lubrifianţi

II. Credite bugetare 67.837

06 Piese de schimb

II. Credite bugetare 8.837

07 Transport

II. Credite bugetare 2

08 Posta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

II. Credite bugetare 5.581

09 Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional

II. Credite bugetare 83.657

30 Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare

II. Credite bugetare 45.359

02 Reparaţii curente

II. Credite bugetare 6.269

03 Hrana

273
II. Credite bugetare 7.489

01 Hrana pentru oameni

II. Credite bugetare 7.481

02 Hrana pentru animale

II. Credite bugetare 8

04 Medicamente şi materiale sanitare

II. Credite bugetare 378.913

01 Medicamente

II. Credite bugetare 268.842

02 Materiale sanitare

II. Credite bugetare 27.024

03 Reactivi

II. Credite bugetare 81.152

04 Dezinfectanti

II. Credite bugetare 1.895

05 Bunuri de natura obiectelor de inventar

II. Credite bugetare 13.281

01 Uniforme şi echipament

II. Credite bugetare 7.789

03 Lenjerie şi accesorii de pat

II. Credite bugetare 124

274
30 Alte obiecte de inventar

II. Credite bugetare 5.368

06 Deplasări, detaşări, transferări

II. Credite bugetare 3.747

01 Deplasări interne, detaşări, transferări

II. Credite bugetare 3.291

02 Deplasări in străinătate

II. Credite bugetare 456

09 Materiale de laborator

II. Credite bugetare 1.379

10 Cercetare-dezvoltare

II. Credite bugetare 102

11 Cărţi, publicaţii şi materiale documentare

II. Credite bugetare 213

12 Consultanta şi expertiza

II. Credite bugetare 162

13 Pregătire profesionala

II. Credite bugetare 1.763

14 Protecţia muncii

II. Credite bugetare 1.509

275
25 Cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din
acţiuni in reprezentarea intereselor statului, potrivit
dispoziţiilor legale

II. Credite bugetare 4

30 Alte cheltuieli

II. Credite bugetare 168.521

02 Protocol şi reprezentare

II. Credite bugetare 52

03 Prime de asigurare non-viaţă

II. Credite bugetare 88

04 Chirii

II. Credite bugetare 886

09 Executarea silita a creanţelor bugetare

II. Credite bugetare 1.530

30 Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

II. Credite bugetare 165.965

31 Finanţarea unor acţiuni de sanatate din cadrul

unităţilor sanitare din reţeaua administraţiei publice
locale

II. Credite bugetare 2.032.680

276
32 Finanţarea programelor naţionale de sanatate
derulate de unităţile sanitare din reţeaua
administraţiei publice locale

II. Credite bugetare 292.187

33 Finanţarea asistentei medicale desfăşurate in

cabinetele medicale din unităţile de invatamant

II. Credite bugetare 460.000

51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITĂŢI ALE

ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 3.978.680 4.314.687 4.125.284 4.048.199

II. Credite bugetare 4.024.626 3.903.579 4.022.165 4.142.989

01 Transferuri curente

II. Credite bugetare 2.750.132

01 Transferuri către instituţii publice

II. Credite bugetare 375.737

03 Acţiuni de sanatate

II. Credite bugetare 1.576.592

11 Transferuri din bugetul de stat către bugetul fondului

naţional unic de asigurări sociale de sanatate

II. Credite bugetare 318.107

25 Programe pentru sanatate

277
II. Credite bugetare 299.596

38 Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale

pentru finanţarea unităţilor de asistenta medico-
sociale

II. Credite bugetare 70.100

45 Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale

pentru finanţarea sanatatii

II. Credite bugetare 110.000

02 Transferuri de capital

II. Credite bugetare 943.135

08 Aparatura medicala şi echipamente de comunicaţii in

urgenta

II. Credite bugetare 201.000

11 Transferuri pentru reparaţii capitale la spitale

II. Credite bugetare 20.000

12 Transferuri pentru finanţarea investiţiilor la spitale

II. Credite bugetare 402.683

278
22 Transferuri de la bugetul de stat către bugetele
locale pentru finanţarea aparaturii medicale şi
echipamentelor de comunicaţii in urgenta in sanatate

II. Credite bugetare 154.372

23 Transferuri de la bugetul de stat către bugetele

locale pentru finanţarea reparaţiilor capitale in
sanatate

II. Credite bugetare 83.400

24 Transferuri de la bugetul de stat către bugetele

locale pentru finanţarea altor investiţii in sanatate

II. Credite bugetare 59.600

48 Transferuri de la bugetul de stat pentru realizarea

unor investiţii, dotări cu aparatura, echipamente,
instalaţii şi altele asemenea pentru activitati de
cercetare in domeniul sanatatii

II. Credite bugetare 22.080

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 5.500 5.500 5.500 5.500

II. Credite bugetare 5.500 5.500 5.500 5.500

02 B. Transferuri curente in străinătate (către organizaţii

internaţionale)

279
II. Credite bugetare 5.500

01 Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale

II. Credite bugetare 5.500

56 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)
POSTADERARE

I. Credite de angajament 849

II. Credite bugetare 1.275

25 Programul de cooperare elvetiano-roman vizând

reducerea disparitatilor economice şi sociale in
cadrul Uniunii Europene extinse

II. Credite bugetare 1.275

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 1.275

58 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 159.200 159.402 271.442 174.895

II. Credite bugetare 150.000 150.000 150.000 150.000

01 Programe din Fondul European de Dezvoltare

Regionala (FEDR)

280
II. Credite bugetare 64.100

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 12.328

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 51.771

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 1

02 Programe din Fondul Social European (FSE)

II. Credite bugetare 67.250

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 15.984

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 51.266

15 Alte programe comunitare finanţate in perioada

2014-2020

II. Credite bugetare 25

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 25

34 Transferuri reprezentând cofinantare publica

aferenta Mecanismelor financiare Spaţiul Economic
European şi Norvegian 2014-2021

281
II. Credite bugetare 18.625

01 Transferuri reprezentând cofinantare publica

aferenta Mecanismelor financiare Spaţiul Economic
European şi Norvegian pentru promotorii de
proiect/benefîciari instituţii publice

II. Credite bugetare 16.762

02 Transferuri reprezentând cofinantare publica

aferenta Mecanismelor financiare Spaţiul Economic
European şi Norvegian pentru promotorii de
proiect/benefîciari, alţii decât instituţii publice

II. Credite bugetare 1.863

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 11.082 11.359 11.632 11.632

II. Credite bugetare 11.082 11.359 11.632 11.632

40 Sume aferente persoanelor cu handicap neincadrate

II. Credite bugetare 11.082

65 TITLUL XII CHELTUIELI AFERENTE

PROGRAMELOR CU FINANŢARE
RAMBURSABILA

I. Credite de angajament 630.036 682

282
II. Credite bugetare 315.000 150.000

01 Cheltuieli aferente programelor cu finanţare

rambursabila

II. Credite bugetare 100.000

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 542.561 11.395 11.527 6.614

II. Credite bugetare 26.164 21.395 21.527 21.614

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 542.561 11.395 11.527 6.614

II. Credite bugetare 26.164 21.395 21.527 21.614

01 Active fixe

II. Credite bugetare 3.414

01 Construcţii

II. Credite bugetare 2.100

02 Maşini, echipamente şi mijloace de transport

II. Credite bugetare 1.114

03 Mobilier, aparatura birotica şi alte active corporale

II. Credite bugetare 100

30 Alte active fixe

II. Credite bugetare 100

283
03 Reparaţii capitale aferente activelor fixe

II. Credite bugetare 7.850

01 Administraţia centrala

II. Credite bugetare 150.000

02 Servicii publice descentralizate

II. Credite bugetare 328.000

04 Servicii medicale in ambulator

II. Credite bugetare 13.218

05 Asistenta medicala in centre medicale

multifuncţionale

II. Credite bugetare 13.218

06 Servicii medicale in unităţi sanitare cu paturi

II. Credite bugetare 253.232

01 Spitale generale

II. Credite bugetare 246.532

06 Sanatorii balneare şi de recuperare

II. Credite bugetare 6.700

08 Servicii de sanatate publica

II. Credite bugetare 87.000

09 Hematologie şi securitate transfuzionala

284
II. Credite bugetare 200.000

10 Cercetare aplicativa şi dezvoltare experimentala in

sanatate

II. Credite bugetare 107.772

50 Alte cheltuieli in domeniul sanatatii

II. Credite bugetare 8.539.442

50 Alte instituţii şi acţiuni sanitare

II. Credite bugetare 8.539.442

6701 CULTURA, RECREERE ŞI RELIGIE

I. Credite de angajament 3.532.684 3.475.619 3.538.498 3.556.800

II. Credite bugetare 3.468.027 3.498.619 3.548.498 3.570.535

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 3.514.173 3.470.384 3.530.263 3.548.565

II. Credite bugetare 3.457.166 3.493.384 3.540.263 3.562.300

10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 120.365 144.808 155.789 155.789

II. Credite bugetare 120.365 144.808 155.789 155.789

01 Cheltuieli salariale in bani

II. Credite bugetare 114.613

01 Salarii de baza

II. Credite bugetare 96.704

285
05 Sporuri pentru condiţii de munca

II. Credite bugetare 6.020

06 Alte sporuri

II. Credite bugetare 841

12 Indemnizaţii plătite unor persoane din afara unitatii

II. Credite bugetare 211

13 Drepturi de delegare

II. Credite bugetare 2.668

14 Indemnizaţii de detaşare

II. Credite bugetare 22

15 Alocaţii pentru transportul la şi de la locul de munca

II. Credite bugetare 60

16 Alocaţii pentru locuinţe

II. Credite bugetare 235

17 Indemnizaţii de hrana

II. Credite bugetare 5.095

30 Alte drepturi salariale in bani

II. Credite bugetare 2.757

02 Cheltuieli salariale in natura

II. Credite bugetare 2.186

286
04 Locuinţa de serviciu folosita de salariat şi familia sa

II. Credite bugetare 200

06 Vouchere de vacanta

II. Credite bugetare 1.986

03 Contribuţii

II. Credite bugetare 2.361

01 Contribuţii de asigurări sociale de stat

II. Credite bugetare 5

02 Contribuţii de asigurări de şomaj

II. Credite bugetare 4

03 Contribuţii de asigurări sociale de sanatate

II. Credite bugetare 4

04 Contribuţii de asigurări pentru accidente de munca şi

boli profesionale

II. Credite bugetare 4

06 Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii

II. Credite bugetare 3

07 Contribuţia asiguratorie pentru munca

287
II. Credite bugetare 2.341

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 121.263 129.691 131.719 130.441

II. Credite bugetare 122.263 129.691 131.719 131.719

01 Bunuri şi servicii

II. Credite bugetare 56.263

01 Furnituri de birou

II. Credite bugetare 556

02 Materiale pentru curăţenie

II. Credite bugetare 157

03 Încălzit, iluminat şi forţa motrica

II. Credite bugetare 8.227

04 Apa, canal şi salubritate

II. Credite bugetare 889

05 Carburanţi şi lubrifianţi

II. Credite bugetare 569

06 Piese de schimb

II. Credite bugetare 201

07 Transport

II. Credite bugetare 206

08 Posta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

288
II. Credite bugetare 1.555

09 Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional

II. Credite bugetare 37.875

30 Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare

II. Credite bugetare 6.028

02 Reparaţii curente

II. Credite bugetare 744

05 Bunuri de natura obiectelor de inventar

II. Credite bugetare 492

30 Alte obiecte de inventar

II. Credite bugetare 492

06 Deplasări, detaşări, transferări

II. Credite bugetare 2.113

01 Deplasări interne, detaşări, transferări

II. Credite bugetare 829

02 Deplasări in străinătate

II. Credite bugetare 1.284

11 Cărţi, publicaţii şi materiale documentare

II. Credite bugetare 87

289
12 Consultanta şi expertiza

II. Credite bugetare 895

13 Pregătire profesionala

II. Credite bugetare 311

14 Protecţia muncii

II. Credite bugetare 162

25 Cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din

acţiuni in reprezentarea intereselor statului, potrivit
dispoziţiilor legale

II. Credite bugetare 521

30 Alte cheltuieli

II. Credite bugetare 63.085

01 Reclama şi publicitate

II. Credite bugetare 500

02 Protocol şi reprezentare

II. Credite bugetare 320

03 Prime de asigurare non-viaţă

II. Credite bugetare 503

04 Chirii

II. Credite bugetare 7.944

07 Fondul Presedintelui/Fondul conducătorului instituţiei

publice

290
II. Credite bugetare 27

30 Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

II. Credite bugetare 53.791

51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITĂŢI ALE

ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 1.128.651 1.180.314 1.227.270 1.247.561

II. Credite bugetare 1.108.651 1.180.314 1.227.270 1.247.561

01 Transferuri curente

II. Credite bugetare 1.105.563

01 Transferuri către instituţii publice

II. Credite bugetare 1.105.563

02 Transferuri de capital

II. Credite bugetare 2.500

31 Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale

pentru finanţarea investiţiilor in cadrul programelor
de interes naţional

II. Credite bugetare 2.500

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 839.670 855.197 860.045 861.791

II. Credite bugetare 839.670 855.197 860.045 861.791

01 A. Transferuri interne

II. Credite bugetare 840.861

291
02 Sprijin financiar pentru activitatea Comitetului
Olimpic şi Sportiv Roman

II. Credite bugetare 69.600

12 Investiţii ale agentilor economici cu capital de stat

II. Credite bugetare 14.300

18 Alte transferuri curente interne

II. Credite bugetare 756.961

02 B. Transferuri curente in străinătate (către organizaţii

internaţionale)

II. Credite bugetare 3.818

01 Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale

II. Credite bugetare 3.818

58 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 104.998 20.078 15.653 15.653

II. Credite bugetare 110.078 20.078 15.653 15.653

01 Programe din Fondul European de Dezvoltare

Regionala (FEDR)

II. Credite bugetare 83.309

292
01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 12.861

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 69.648

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 800

02 Programe din Fondul Social European (FSE)

II. Credite bugetare 2.166

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 348

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 1.818

15 Alte programe comunitare finanţate in perioada

2014-2020

II. Credite bugetare 570

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 570

23 Alte cheltuieli ocazionate de implementarea

programelor cu finanţare din FEN

II. Credite bugetare 500

31 Mecanismele financiare Spaţiul Economic European

şi Norvegian

293
II. Credite bugetare 5.500

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 5.500

34 Transferuri reprezentând cofinantare publica

aferenta Mecanismelor financiare Spaţiul Economic
European şi Norvegian 2014-2021

II. Credite bugetare 18.033

01 Transferuri reprezentând cofinantare publica

aferenta Mecanismelor financiare Spaţiul Economic
European şi Norvegian pentru promotorii de
proiect/benefîciari instituţii publice

II. Credite bugetare 16.033

02 Transferuri reprezentând cofinantare publica

aferenta Mecanismelor financiare Spaţiul Economic
European şi Norvegian pentru promotorii de
proiect/beneficiari, alţii decât instituţii publice

II. Credite bugetare 2.000

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 1.146.226 1.138.296 1.139.787 1.137.330

II. Credite bugetare 1.146.139 1.138.296 1.139.787 1.139.787

294
01 Burse

II. Credite bugetare 183

04 Sprijinirea organizaţiilor cetăţenilor apartinand

minorităţilor naţionale altele decât cele care primesc
subvenţii de la bugetul de stat

II. Credite bugetare 143.000

05 Finanţarea unor programe şi proiecte interetnice şi

combatere a intolerantei

II. Credite bugetare 5.000

07 Sprijinirea activitatii romanilor de pretutindeni şi a

organizaţiilor reprezentative ale acestora

II. Credite bugetare 9.950

08 Programe pentru tineret

II. Credite bugetare 5.000

12 Susţinerea cultelor

II. Credite bugetare 10.000

13 Contribuţia statului, pentru sprijinirea aşezămintelor

religioase romaneşti din afara graniţelor

II. Credite bugetare 27.336

14 Contribuţia statului la salarizarea personalului de cult

295
II. Credite bugetare 731.635

16 Proiecte de comunicare, informare publica şi

promovarea imaginii şi intereselor romaneşti peste
hotare

II. Credite bugetare 6.000

19 Indemnizaţia de merit

II. Credite bugetare 64.450

20 Sume destinate finanţării programelor sportive

realizate de structurile sportive de drept privat

II. Credite bugetare 132.200

22 Acţiuni cu caracter ştiinţific şi social cultural

II. Credite bugetare 10.815

23 Finanţarea Ansamblului Memorialului Victimelor

Comunismului şi al Rezistentei Sighet

II. Credite bugetare 2.000

24 Finanţarea Ansamblului Memorialul Revoluţiei -

Decembrie 1989 din Municipiul Timişoara

II. Credite bugetare 800

28 Finanţarea Schitului romanesc Prodromu de la

Muntele Athos

296
II. Credite bugetare 1.200

40 Sume aferente persoanelor cu handicap neincadrate

II. Credite bugetare 1.040

65 TITLUL XII CHELTUIELI AFERENTE

PROGRAMELOR CU FINANŢARE
RAMBURSABILA

I. Credite de angajament 53.000 2.000

II. Credite bugetare 10.000 25.000 10.000 10.000

01 Cheltuieli aferente programelor cu finanţare

rambursabila

II. Credite bugetare 10.000

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 18.511 5.235 8.235 8.235

II. Credite bugetare 10.861 5.235 8.235 8.235

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 18.511 5.235 8.235 8.235

II. Credite bugetare 10.861 5.235 8.235 8.235

01 Active fixe

II. Credite bugetare 8.631

01 Construcţii

II. Credite bugetare 6.146

297
02 Maşini, echipamente şi mijloace de transport

II. Credite bugetare 1.808

03 Mobilier, aparatura birotica şi alte active corporale

II. Credite bugetare 550

30 Alte active fixe

II. Credite bugetare 127

03 Reparaţii capitale aferente activelor fixe

II. Credite bugetare 825

01 Administraţie centrala

II. Credite bugetare 104.900

02 Servicii publice descentralizate

II. Credite bugetare 19.634

03 Servicii culturale

II. Credite bugetare 618.042

01 Biblioteci publice naţionale

II. Credite bugetare 21.382

03 Muzee

II. Credite bugetare 119.356

04 Instituţii publice de spectacole şi concerte

298
II. Credite bugetare 456.454

11 Edituri

II. Credite bugetare 3.560

12 Consolidarea şi restaurarea monumentelor istorice

II. Credite bugetare 10.000

14 Centre culturale

5.490
II. Credite bugetare

16 Târguri, saloane şi expoziţii de carte şi de publicaţii culturale

1.800
II. Credite bugetare

05 Servicii recreative şi sportive

582.457
II. Credite bugetare

01 Sport
573.457
II. Credite bugetare

02 Tineret
9.000
II. Credite bugetare

50 Alte servicii in domeniile culturii, recreerii şi religiei

2.151.685
II. Credite bugetare

6801 ASIGURĂRI ŞI ASISTENTA SOCIALA

299
41.994.293 40.495.653 41.023.136 41.999.741
I. Credite de angajament
42.010.650 40.495.653 41.023.136 41.999.741
II. Credite bugetare

01 CHELTUIELI CURENTE
41.988.951 40.490.613 41.018.136 41.994.741
I. Credite de angajament
42.005.308 40.490.613 41.018.136 41.994.741
II. Credite bugetare

10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

412.143 465.183 525.118 525.118

I. Credite de angajament
412.143 465.183 525.118 525.118
II. Credite bugetare

01 Cheltuieli salariale in bani

393.163
II. Credite bugetare

01 Salarii de baza
330.251
II. Credite bugetare

05 Sporuri pentru condiţii de munca

37.493
II. Credite bugetare

06 Alte sporuri
2.987
II. Credite bugetare

12 Indemnizaţii plătite unor persoane din afara unitatii

159
II. Credite bugetare

13 Drepturi de delegare
2.691
II. Credite bugetare

14 Indemnizaţii de detaşare

300
7
II. Credite bugetare

17 Indemnizaţii de hrana
15.456
II. Credite bugetare

30 Alte drepturi salariale in bani

4.119
II. Credite bugetare

02 Cheltuieli salariale in natura

8.242
II. Credite bugetare

02 Norme de hrana
212
II. Credite bugetare

03 Uniforme şi echipament obligatoriu

828
II. Credite bugetare

04 Locuinţa de serviciu folosita de salariat şi familia sa

347
II. Credite bugetare

05 Transportul la şi de la locul de munca

1
II. Credite bugetare

06 Vouchere de vacanta
6.854
II. Credite bugetare

03 Contribuţii
10.738
II. Credite bugetare

01 Contribuţii de asigurări sociale de stat

301
410
II. Credite bugetare

02 Contribuţii de asigurări de şomaj

64
II. Credite bugetare

03 Contribuţii de asigurări sociale de sanatate

76
II. Credite bugetare

Contribuţii de asigurări pentru accidente de munca şi boli

04
profesionale

9
II. Credite bugetare

06 Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii

47
II. Credite bugetare

07 Contribuţia asiguratorie pentru munca

10.132
II. Credite bugetare

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

267.482 281.127 294.265 300.699
I. Credite de angajament
268.332 281.127 294.265 300.699
II. Credite bugetare

01 Bunuri şi servicii
38.564
II. Credite bugetare

01 Furnituri de birou
2.022
II. Credite bugetare

02 Materiale pentru curăţenie

302
237
II. Credite bugetare

03 Încălzit, iluminat şi forţa motrica

5.897
II. Credite bugetare

04 Apa, canal şi salubritate

1.279
II. Credite bugetare

05 Carburanţi şi lubrifianţi
2.764
II. Credite bugetare

06 Piese de schimb
601
II. Credite bugetare

07 Transport
50
II. Credite bugetare

08 Posta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

3.227
II. Credite bugetare

09 Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional

1.838
II. Credite bugetare

30 Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare

20.649
II. Credite bugetare

02 Reparaţii curente
2.351
II. Credite bugetare

03 Hrana

303
45
II. Credite bugetare

01 Hrana pentru oameni

45
II. Credite bugetare

04 Medicamente şi materiale sanitare

163
II. Credite bugetare

01 Medicamente
145
II. Credite bugetare

02 Materiale sanitare
12
II. Credite bugetare

03 Reactivi
1
II. Credite bugetare

04 Dezinfectant!
5
II. Credite bugetare

05 Bunuri de natura obiectelor de inventar

1.901
II. Credite bugetare

01 Uniforme şi echipament
2
II. Credite bugetare

03 Lenjerie şi accesorii de pat

21
II. Credite bugetare

30 Alte obiecte de inventar

1.878
II. Credite bugetare

304
06 Deplasări, detaşări, transferări
5.898
II. Credite bugetare

01 Deplasări interne, detaşări, transferări

4.137
II. Credite bugetare

02 Deplasări in străinătate
1.761
II. Credite bugetare

10 Cercetare-dezvoltare
1.050
II. Credite bugetare

11 Cărţi, publicaţii şi materiale documentare

177
II. Credite bugetare

12 Consultanta şi expertiza
12
II. Credite bugetare

13 Pregătire profesionala
1.199
II. Credite bugetare

14 Protecţia muncii
424
II. Credite bugetare

Cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni in

25
reprezentarea intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale

411
II. Credite bugetare

30 Alte cheltuieli

305
216.137
II. Credite bugetare

01 Reclama şi publicitate
116
II. Credite bugetare

02 Protocol şi reprezentare
246
II. Credite bugetare

03 Prime de asigurare non-viaţă

770
II. Credite bugetare

04 Chirii
13.987
II. Credite bugetare

06 Prestări servicii pentru transmiterea drepturilor

196.586
II. Credite bugetare

07 Fondul Presedintelui/Fondul conducătorului instituţiei publice

49
II. Credite bugetare

09 Executarea silita a creanţelor bugetare

10
II. Credite bugetare

30 Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

4.373
II. Credite bugetare

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITĂŢI ALE

51
ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

169.775 108.334 108.334 108.334

I. Credite de angajament

306
169.775 108.334 108.334 108.334
II. Credite bugetare

01 Transferuri curente
86.334
II. Credite bugetare

01 Transferuri către instituţii publice

9.934
II. Credite bugetare

04 Finanţarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap

58.000
II. Credite bugetare

Transferuri pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea

37
locuinţei cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri

5.000
II. Credite bugetare

Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale destinate

54
finanţării unor programe de interes naţional

13.400
II. Credite bugetare

02 Transferuri de capital
2.000
II. Credite bugetare

Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru

31 finanţarea investiţiilor in cadrul programelor de interes
naţional

500
II. Credite bugetare

307
transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru
32 finanţarea investiţiilor pentru instituţii publice de asistenta
sociala şi unităţi de asistenta medico-sociale.

1.500
II. Credite bugetare

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

86.190 5.200 5.200 5.200
I. Credite de angajament
86.190 5.200 5.200 5.200
II. Credite bugetare

01 A. Transferuri interne
950
II. Credite bugetare

12 Investiţii ale agentilor economici cu capital de stat

950
II. Credite bugetare

B. Transferuri curente in străinătate (către organizaţii

02
internaţionale)
3.800
II. Credite bugetare

01 Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale

3.800
II. Credite bugetare

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI

56
EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

23.000 8.806 8.000

I. Credite de angajament

308
23.000 8.806 8.000
II. Credite bugetare

02 Programe din Fondul Social European(FSE)

23.000
II. Credite bugetare

03 Cheltuieli neeligibile
23.000
II. Credite bugetare

57 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

40.684.908 39.583.275 40.037.517 41.007.858
I. Credite de angajament
40.684.908 39.583.275 40.037.517 41.007.858
II. Credite bugetare

01 Asigurări sociale
20.123.426
II. Credite bugetare

02 Ajutoare sociale
18.622.751
II. Credite bugetare

01 Ajutoare sociale in numerar

18.122.298
II. Credite bugetare

02 Ajutoare sociale in natura

500.453
II. Credite bugetare

03 Indemnizaţii pentru foşti demnitari ai statului

47.644
II. Credite bugetare

309
TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI
58 EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

298.448 170 170 8.000

I. Credite de angajament
313.955 170 170 8.000
II. Credite bugetare

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regionala

01
(FEDR)
40.262
II. Credite bugetare

01 Finanţarea naţionala
6.306
II. Credite bugetare

02 Finanţarea externa nerambursabila

33.956
II. Credite bugetare

02 Programe din Fondul Social European (FSE)

273.693
II. Credite bugetare

01 Finanţarea naţionala
47.213
II. Credite bugetare

02 Finanţarea externa nerambursabila

226.480
II. Credite bugetare

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

47.005 38.518 39.532 39.532
I. Credite de angajament
47.005 38.518 39.532 39.532
II. Credite bugetare

310
01 Burse
6.320
II. Credite bugetare

11 Asociaţii şi fundaţii
37.615
II. Credite bugetare

17 Despăgubiri civile
739
II. Credite bugetare

40 Sume aferente persoanelor cu handicap neincadrate

2.331
II. Credite bugetare

70 CHELTUIELI DE CAPITAL
5.342 5.040 5.000 5.000
I. Credite de angajament
5.342 5.040 5.000 5.000
II. Credite bugetare

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

5.342 5.040 5.000 5.000

I. Credite de angajament
5.342 5.040 5.000 5.000
II. Credite bugetare

01 Active fixe
2.942
II. Credite bugetare

02 Maşini, echipamente şi mijloace de transport

1.272
II. Credite bugetare

03 Mobilier, aparatura birotica şi alte active corporale

311
70
II. Credite bugetare

30 Alte active fixe

1.600
II. Credite bugetare

03 Reparaţii capitale aferente activelor fixe

2.400
II. Credite bugetare

01 Administraţie centrala
426.697
II. Credite bugetare

02 Servicii publice descentralizate

400.820
II. Credite bugetare

03 Pensii şi ajutoare pentru batranete

20.275.481
II. Credite bugetare

05 Asistenta sociala in caz de boli şi invalidităţi

4.440.871
II. Credite bugetare

02 Asistenta sociala in caz de invaliditate

4.440.871
II. Credite bugetare

06 Asistenta sociala pentru familie şi copii

13.078.400
II. Credite bugetare

08 Ajutoare la trecerea in rezerva, retragere sau pensionare

62.819
II. Credite bugetare

312
09 Ajutoare pentru urmaşi
16.533
II. Credite bugetare

15 Prevenirea excluderii sociale

686.104
II. Credite bugetare

01 Ajutor social
639.941
II. Credite bugetare

Centre de primire şi cazare a persoanelor solicitante a

03
statutului de refugiat

6.614
II. Credite bugetare

50 Alte cheltuieli in domeniul prevenirii excluderii sociale

39.549
II. Credite bugetare

50 Alte cheltuieli in domeniul asigurărilor şi asistentei sociale

568.957
II. Credite bugetare

50 Alte cheltuieli in domeniul asistentei sociale

568.957
II. Credite bugetare

7001 LOCUINŢE, SERVICII ŞI DEZVOLTARE PUBLICA

3.524.112 1.103.762 1.080.978 1.176.780

I. Credite de angajament
4.976.260 3.422.881 3.722.908 4.022.934
II. Credite bugetare

01 CHELTUIELI CURENTE

313
3.223.668 1.034.126 1.026.178 1.121.980
I. Credite de angajament
4.856.340 3.302.961 3.602.988 3.903.014
II. Credite bugetare

20 TITLUL II BUNURI SI SERVICII

7.800 8.200 8.250 8.300
I. Credite de angajament
7.800 8.200 8.250 8.300
II. Credite bugetare

22 Finanţarea acţiunilor din domeniul apelor

7.400
II. Credite bugetare

30 Alte cheltuieli
400
II. Credite bugetare

30 Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

400
II. Credite bugetare

40 TITLUL IV SUBVENŢII
200.000 200.000 200.000 300.000
I. Credite de angajament
200.000 200.000 200.000 300.000
II. Credite bugetare

30 Alte subvenţii
200.000
II. Credite bugetare

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE

51
ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

847.301 293.676 295.678 297.680

I. Credite de angajament
3.424.737 2.469.673 2.769.650 2.969.626
II. Credite bugetare

01 Transferuri curente

314
30.000
II. Credite bugetare

32 Reabilitarea termica a clădirilor de locuit

30.000
II. Credite bugetare

02 Transferuri de capital
2.394.737
II. Credite bugetare

04 Programul pentru construcţii de locuinţe si săli de sport

81.737
II. Credite bugetare

Finanţarea elaborării si/sau actualizării planurilor urbanistice

05
generale si a regulamentelor locale de urbanism

23.000
II. Credite bugetare

Retehnologizarea centralelor termice si electrice de

06
termofîcare
70.000
II. Credite bugetare

Finanţarea acţiunilor privind reducerea riscului seismic al

09
construcţiilor existente cu destinaţie de locuinţa

20.000
II. Credite bugetare

38 Programul National de Dezvoltare Locala

2.200.000
II. Credite bugetare

315
55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
1.401.000 444.750 444.750 444.750
I. Credite de angajament
1.001.000 444.750 444.750 444.750
II. Credite bugetare

01 A. Transferuri interne
1.001.000
II. Credite bugetare

12 Investiţii ale agentilor economici cu capital de stat

1.000.100
II. Credite bugetare

Sprijin financiar pentru construirea de locuinţe, reabilitarea,

26
consolidarea si extinderea locuinţelor existente

900
II. Credite bugetare

TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI

58 EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

413.817
I. Credite de angajament
135.303 92.838 92.838 92.838
II. Credite bugetare

03 Programe din Fondul de Coeziune (FC)

135.303
II. Credite bugetare

01 Finanţarea naţionala
17.449
II. Credite bugetare

316
02 Finanţarea externa nerambursabila
98.880
II. Credite bugetare

03 Cheltuieli neeligibile
18.974
II. Credite bugetare

TITLUL XII CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU

65
FINANŢARE RAMBURSABILA

353.750 87.500 77.500 71.250

I. Credite de angajament
87.500 87.500 87.500 87.500
II. Credite bugetare

01 Cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabila

87.500
II. Credite bugetare

70 CHELTUIELI DE CAPITAL
300.444 69.636 54.800 54.800
I. Credite de angajament
119.920 119.920 119.920 119.920
II. Credite bugetare

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

300.444 69.636 54.800 54.800

I. Credite de angajament
119.920 119.920 119.920 119.920
II. Credite bugetare

01 Active fixe
119.920
II. Credite bugetare

01 Construcţii
119.620
II. Credite bugetare

317
30 Alte active fixe
300
II. Credite bugetare

03 Locuinţe
1.489.737
II. Credite bugetare

01 Dezvoltarea sistemului de locuinţe

1.489.737
II. Credite bugetare

05 Alimentare cu apa si amenajari hidrotehnice

263.523
II. Credite bugetare

02 Amenajări hidrotehnice
263.523
II. Credite bugetare

Alte servicii in domeniile locuinţelor, serviciilor si dezvoltării

50
comunale
2.223.000
II. Credite bugetare

7401 PROTECŢIA MEDIULUI

4.497.473 723.346 883.132 858.857
I. Credite de angajament
1.193.045 1.801.646 1.937.032 1.872.757
II. Credite bugetare

01 CHELTUIELI CURENTE
4.454.273 662.346 834.903 810.678
I. Credite de angajament
1.146.170 1.740.646 1.888.803 1.824.578
II. Credite bugetare

10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

286.009 332.781 365.559 346.184

I. Credite de angajament

318
286.009 332.781 365.559 346.184
II. Credite bugetare

01 Cheltuieli salariale in bani

275.862
II. Credite bugetare

01 Salarii de baza
238.802
II. Credite bugetare

05 Sporuri pentru condiţii de munca

21.528
II. Credite bugetare

06 Alte sporuri
362
II. Credite bugetare

12 Indemnizaţii plătite unor persoane din afara unitatii

106
II. Credite bugetare

13 Drepturi de delegare
5.102
II. Credite bugetare

17 Indemnizaţii de hrana
9.562
II. Credite bugetare

30 Alte drepturi salariale in bani

400
II. Credite bugetare

02 Cheltuieli salariale in natura

4.314
II. Credite bugetare

06 Vouchere de vacanta
4.314
II. Credite bugetare

319
03 Contribuţii
5.833
II. Credite bugetare

01 Contribuţii de asigurări sociale de stat

2
II. Credite bugetare

03 Contribuţii de asigurări sociale de sanatate

2
II. Credite bugetare

07 Contribuţia asiguratorie pentru munca

5.829
II. Credite bugetare

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

37.263 39.577 98.000 93.000
I. Credite de angajament
37.508 39.577 98.000 93.000
II. Credite bugetare

01 Bunuri şi servicii
21.967
II. Credite bugetare

01 Furnituri de birou
1.031
II. Credite bugetare

02 Materiale pentru curăţenie

74
II. Credite bugetare

03 Încălzit, iluminat şi forţa motrica

6.251
II. Credite bugetare

04 Apa, canal şi salubritate

320
483
II. Credite bugetare

05 Carburanţi şi lubrifianţi
2.891
II. Credite bugetare

06 Piese de schimb
260
II. Credite bugetare

07 Transport
5
II. Credite bugetare

08 Posta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

1.598
II. Credite bugetare

09 Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional

2.790
II. Credite bugetare

30 Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare

6.584
II. Credite bugetare

02 Reparaţii curente
300
II. Credite bugetare

03 Hrana
70
II. Credite bugetare

01 Hrana pentru oameni

70
II. Credite bugetare

04 Medicamente şi materiale sanitare

321
4
II. Credite bugetare

03 Reactivi
4
II. Credite bugetare

05 Bunuri de natura obiectelor de inventar

593
II. Credite bugetare

01 Uniforme şi echipament
20
II. Credite bugetare

30 Alte obiecte de inventar

573
II. Credite bugetare

06 Deplasări, detaşări, transferări

3.211
II. Credite bugetare

01 Deplasări interne, detaşări, transferări

600
II. Credite bugetare

02 Deplasări in străinătate
2.611
II. Credite bugetare

09 Materiale de laborator
5
II. Credite bugetare

11 Cărţi, publicaţii şi materiale documentare

14
II. Credite bugetare

12 Consultanta şi expertiza

322
622
II. Credite bugetare

13 Pregătire profesionala
28
II. Credite bugetare

14 Protecţia muncii
209
II. Credite bugetare

Cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni in

25
reprezentarea intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale

807
II. Credite bugetare

30 Alte cheltuieli
9.678
II. Credite bugetare

02 Protocol şi reprezentare
102
II. Credite bugetare

03 Prime de asigurare non-viaţă

565
II. Credite bugetare

04 Chirii
2.757
II. Credite bugetare

07 Fondul Presedintelui/Fondul conducătorului instituţiei publice

14
II. Credite bugetare

09 Executarea silita a creanţelor bugetare

8
II. Credite bugetare

323
30 Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii
6.232
II. Credite bugetare

30 TITLUL III DOBÂNZI

1.539 1.577 1.590 1.590
I. Credite de angajament
1.539 1.577 1.590 1.590
II. Credite bugetare

02 Dobânzi aferente datoriei publice externe

1.539
II. Credite bugetare

Dobânzi aferente creditelor externe contractate de ordonatorii

02
de credite

1.539
II. Credite bugetare

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITĂŢI ALE

51
ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

22.000 30.000 30.000 30.000

I. Credite de angajament
26.900 30.000 30.000 30.000
II. Credite bugetare

01 Transferuri curente
26.900
II. Credite bugetare

01 Transferuri către instituţii publice

26.900
II. Credite bugetare

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

51.684 48.249 79.592 79.742
I. Credite de angajament
51.684 66.549 63.492 63.642
II. Credite bugetare

324
01 A. Transferuri interne
20.794
II. Credite bugetare

12 Investiţii ale agentilor economici cu capital de stat

18.594
II. Credite bugetare

48 Finanţarea proiectelor de cercetare-dezvoltare si inovare

2.200
II. Credite bugetare

B. Transferuri curente in străinătate (către organizaţii

02
internaţionale)
30.890
II. Credite bugetare

01 Contribuţii si cotizaţii la organisme internaţionale

30.410
II. Credite bugetare

03 Asistenta pentru dezvoltare alocata in străinătate

480
II. Credite bugetare

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI

56
EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

20.000
I. Credite de angajament
20.000
II. Credite bugetare

325
Alte cheltuieli ocazionate de implementarea programelor cu
23
finanţare din FEN

20.000
II. Credite bugetare

TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI

58 EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

4.033.045 208.162 258.162 258.162

I. Credite de angajament
719.797 1.268.162 1.328.162 1.288.162
II. Credite bugetare

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regionala

01
(FEDR)
69.219
II. Credite bugetare

01 Finanţarea naţionala
33.871
II. Credite bugetare

02 Finanţarea externa nerambursabila

35.345
II. Credite bugetare

03 Cheltuieli neeligibile
3
II. Credite bugetare

02 Programe din Fondul Social European (FSE)

71.590
II. Credite bugetare

01 Finanţarea naţionala

326
36.733
II. Credite bugetare

02 Finanţarea externa nerambursabila

34.857
II. Credite bugetare

03 Programe din Fondul de Coeziune (FC)

2.000
II. Credite bugetare

01 Finanţarea naţionala
302
II. Credite bugetare

02 Finanţarea externa nerambursabila

1.698
II. Credite bugetare

15 Alte programe comunitare finanţate in perioada 2014-2020

2.117
II. Credite bugetare

01 Finanţarea naţionala
2.045
II. Credite bugetare

02 Finanţare externa nerambursabila

42
II. Credite bugetare

03 Cheltuieli neeligibile
30
II. Credite bugetare

16 Alte facilitaţi si instrumente postaderare

1.605
II. Credite bugetare

01 Finanţarea naţionala

327
1.605
II. Credite bugetare

Transferuri de fonduri din bugetul de stat către bugetele

21 locale necesare susţinerii derulării proiectelor finanţate din
FEN aferente cadrului financiar 2014-2020

153.639
II. Credite bugetare

Transferuri din bugetul de stat către ONG-uri, societăţi

comerciale, instituţii publice finanţate parţial sau integral din
22 venituri proprii si alti beneficiari de drept public sau privat
necesare susţinerii derulării proiectelor finanţate din FEN
aferente cadrului financiar 2014-2020

343.627
II. Credite bugetare

Transferuri din bugetul de stat către instituţii publice finanţate

parţial sau integral din venituri proprii necesare susţinerii
01
derulării proiectelor finanţate din FEN aferente cadrului
financiar 2014-2020

10.000
II. Credite bugetare

328
Transferuri din bugetul de stat către ONG-uri, societăţi
comerciale si alti beneficiari de drept public sau privat
02
necesare susţinerii derulării proiectelor finanţate din FEN
aferente cadrului financiar 2014-2020

333.627
II. Credite bugetare

Alte cheltuieli ocazionate de implementarea programelor cu

23
finanţare din FEN

50.000
II. Credite bugetare

Mecanismele financiare Spaţiul Economic European si

31
Norvegian
15.000
II. Credite bugetare

01 Finanţarea naţionala
12.000
II. Credite bugetare

02 Finanţarea externa nerambursabila

3.000
II. Credite bugetare

Fondul pentru relaţii bilaterale aferent Mecanismelor

32
financiare Spaţiul Economic European si Norvegian

3.000
II. Credite bugetare

01 Finanţarea naţionala
2.500
II. Credite bugetare

329
02 Finanţarea externa nerambursabila
500
II. Credite bugetare

Transferuri reprezentând cofinantare publica aferenta

34 Mecanismelor financiare Spaţiul Economic European si
Norvegian 2014-2021

3.000
II. Credite bugetare

Transferuri reprezentând cofinantare publica aferenta

Mecanismelor financiare Spaţiul Economic European si
01
Norvegian pentru promotorii de proiect/benefîciari instituţii
publice

2.500
II. Credite bugetare

Transferuri reprezentând cofinantare publica aferenta

Mecanismelor financiare Spaţiul Economic European şi
02
Norvegian pentru promotorii de proiect/benefîciari, alţii decât
instituţii publice

500
II. Credite bugetare

Sume aferente corecţiilor financiare suportate de la bugetul

35
de stat
5.000
II. Credite bugetare

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

330
2.733 2.000 2.000 2.000
I. Credite de angajament
2.733 2.000 2.000 2.000
II. Credite bugetare

17 Despăgubiri civile
1.179
II. Credite bugetare

40 Sume aferente persoanelor cu handicap neincadrate

1.554
II. Credite bugetare

70 CHELTUIELI DE CAPITAL
2.200 20.000 7.229 7.179
I. Credite de angajament
5.875 20.000 7.229 7.179
II. Credite bugetare

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

2.200 20.000 7.229 7.179

I. Credite de angajament
5.875 20.000 7.229 7.179
II. Credite bugetare

01 Active fixe
5.875
II. Credite bugetare

02 Maşini, echipamente şi mijloace de transport

2.455
II. Credite bugetare

03 Mobilier, aparatura birotica şi alte active corporale

3.250
II. Credite bugetare

30 Alte active fixe

331
170
II. Credite bugetare

79 OPERAŢIUNI FINANCIARE
41.000 41.000 41.000 41.000
I. Credite de angajament
41.000 41.000 41.000 41.000
II. Credite bugetare

81 TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE

41.000 41.000 41.000 41.000

I. Credite de angajament
41.000 41.000 41.000 41.000
II. Credite bugetare

01 Rambursări de credite externe

41.000
II. Credite bugetare

Rambursări de credite externe contractate de ordonatorii de

01
credite

41.000
II. Credite bugetare

01 Administraţie centrala
936.551
II. Credite bugetare

03 Reducerea şi controlul poluării

237.900
II. Credite bugetare

50 Alte servicii in domeniul protecţiei mediului

18.594
II. Credite bugetare

ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE

8001
MUNCA

332
9.549.602 518.836 487.640 399.741
I. Credite de angajament
2.417.967 4.696.487 2.185.606 2.050.130
II. Credite bugetare

01 CHELTUIELI CURENTE
9.515.482 517.576 486.862 399.009
I. Credite de angajament
2.383.213 4.695.227 2.184.828 2.049.398
II. Credite bugetare

10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

9.720 10.157 10.777 10.777

I. Credite de angajament
9.720 10.157 10.777 10.777
II. Credite bugetare

01 Cheltuieli salariale in bani

9.215
II. Credite bugetare

01 Salarii de baza
8.772
II. Credite bugetare

06 Alte sporuri
15
II. Credite bugetare

12 Indemnizaţii plătite unor persoane din afara unitatii

10
II. Credite bugetare

13 Drepturi de delegare
10
II. Credite bugetare

17 Indemnizaţii de hrana
408
II. Credite bugetare

02 Cheltuieli salariale in natura

333
245
II. Credite bugetare

04 Locuinţa de serviciu folosita de salariat şi familia sa

70
II. Credite bugetare

06 Vouchere de vacanta
175
II. Credite bugetare

03 Contribuţii
260
II. Credite bugetare

07 Contribuţia asiguratorie pentru munca

260
II. Credite bugetare

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

65.042 61.026 61.506 61.506
I. Credite de angajament
65.042 61.026 61.506 61.506
II. Credite bugetare

01 Bunuri şi servicii
3.300
II. Credite bugetare

01 Furnituri de birou
15
II. Credite bugetare

02 Materiale pentru curăţenie

7
II. Credite bugetare

03 Încălzit, iluminat şi forţa motrica

180
II. Credite bugetare

04 Apa, canal şi salubritate

334
23
II. Credite bugetare

05 Carburanţi şi lubrifianţi
120
II. Credite bugetare

06 Piese de schimb
18
II. Credite bugetare

07 Transport
7
II. Credite bugetare

08 Posta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

97
II. Credite bugetare

09 Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional

673
II. Credite bugetare

30 Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare

2.160
II. Credite bugetare

05 Bunuri de natura obiectelor de inventar

40
II. Credite bugetare

30 Alte obiecte de inventar

40
II. Credite bugetare

06 Deplasări, detaşări, transferări

65
II. Credite bugetare

335
01 Deplasări interne, detaşări, transferări

50
II. Credite bugetare

02 Deplasări in străinătate
15
II. Credite bugetare

11 Cărţi, publicaţii şi materiale documentare

7
II. Credite bugetare

13 Pregătire profesionala
10
II. Credite bugetare

14 Protecţia muncii
11
II. Credite bugetare

21 Meteorologie
57.000
II. Credite bugetare

23 Prevenirea şi combaterea inundaţiilor şi îngheţurilor

500
II. Credite bugetare

Cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni in

25
reprezentarea intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale

1.748
II. Credite bugetare

30 Alte cheltuieli
361
II. Credite bugetare

336
01 Reclama şi publicitate
8
II. Credite bugetare

02 Protocol şi reprezentare
8
II. Credite bugetare

03 Prime de asigurare non-viaţă

12
II. Credite bugetare

04 Chirii
250
II. Credite bugetare

07 Fondul Presedintelui/Fondul conducătorului instituţiei publice

3
II. Credite bugetare

30 Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

80
II. Credite bugetare

40 TITLUL IV SUBVENŢII
2.324.446 61.200 61.200 61.200
I. Credite de angajament
154.635 2.340.717 61.200 61.200
II. Credite bugetare

Susţinerea exportului, a mediului de afaceri şi a tranzacţiilor

13
internaţionale

154.635
II. Credite bugetare

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITĂŢI ALE

51
ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

8.755 8.853 8.949 9.047

I. Credite de angajament

337
8.755 8.853 8.949 9.047
II. Credite bugetare

01 Transferuri curente
8.755
II. Credite bugetare

01 Transferuri către instituţii publice

8.755
II. Credite bugetare

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

3.476.205 249.888 252.361 207.232
I. Credite de angajament
1.188.926 1.465.686 1.295.059 1.187.932
II. Credite bugetare

01 A. Transferuri interne
978.926
II. Credite bugetare

05 Programul de realizare a sistemului naţional antigrindina

107.579
II. Credite bugetare

12 Investiţii ale agentilor economici cu capital de stat

910
II. Credite bugetare

13 Programe de dezvoltare
3.750
II. Credite bugetare

Sprijinirea infiintarii de noi întreprinderi si susţinerea

16
dezvoltării întreprinderilor mici si mijlocii

413.385
II. Credite bugetare

338
Transferuri către întreprinderi in cadrul schemelor de ajutor
46
de stat
402.762
II. Credite bugetare

Transferuri pentru finanţarea lucrărilor de paza si întreţinere

53
la combinatul minier KrivoiRog Ucraina

6.000
II. Credite bugetare

Transferuri in cadrul schemelor de ajutor de stat

60 reprezentând sume restituite la accize pentru motorina
utilizata drept combustibil

30.000
II. Credite bugetare

61 Fond de premiere pentru Loteria bonurilor fiscale

14.540
II. Credite bugetare

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI

56
EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

5
I. Credite de angajament
5
II. Credite bugetare

Alte cheltuieli ocazionate de implementarea programelor cu

23
finanţare din FEN

5
II. Credite bugetare

339
TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI
58 EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

3.631.224 126.367 91.984 49.162

I. Credite de angajament
956.045 808.703 747.252 718.851
II. Credite bugetare

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regionala

01
(FEDR)
4.454
II. Credite bugetare

01 Finanţarea naţionala
668
II. Credite bugetare

02 Finanţarea externa nerambursabila

3.786
II. Credite bugetare

02 Programe din Fondul Social European (FSE)

32.125
II. Credite bugetare

01 Finanţarea naţionala
5.145
II. Credite bugetare

02 Finanţarea externa nerambursabila

26.980
II. Credite bugetare

03 Programe din Fondul de Coeziune (FC)

31.565
II. Credite bugetare

340
01 Finanţarea naţionala
4.735
II. Credite bugetare

02 Finanţarea externa nerambursabila

26.830
II. Credite bugetare

16 Alte facilitaţi si instrumente postaderare

821
II. Credite bugetare

01 Finanţarea naţionala
511
II. Credite bugetare

02 Finanţare externa nerambursabila

305
II. Credite bugetare

03 Cheltuieli neeligibile
5
II. Credite bugetare

Asistenta tehnica in cadrul programelor operaţionale, altele

17
decât Programul Operaţional Asistenta Tehnica

67.177
II. Credite bugetare

01 Finanţarea naţionala
27.776
II. Credite bugetare

02 Finanţarea externa nerambursabila

37.465
II. Credite bugetare

03 Cheltuieli neeligibile

341
1.936
II. Credite bugetare

Transferuri de fonduri din bugetul de stat către bugetele

21 locale necesare susţinerii derulării proiectelor finanţate din
FEN aferente cadrului financiar 2014-2020

375.867
II. Credite bugetare

Transferuri din bugetul de stat către ONG-uri, societăţi

comerciale, instituţii publice finanţate parţial sau integral din
22 venituri proprii şi alti beneficiari de drept public sau privat
necesare susţinerii derulării proiectelor finanţate din FEN
aferente cadrului financiar 2014-2020

244.240
II. Credite bugetare

Transferuri din bugetul de stat către instituţii publice finanţate

parţial sau integral din venituri proprii necesare susţinerii
01
derulării proiectelor finanţate din FEN aferente cadrului
financiar 2014-2020

102.832
II. Credite bugetare

342
Transferuri din bugetul de stat către ONG-uri, societăţi
comerciale şi alti beneficiari de drept public sau privat
02
necesare susţinerii derulării proiectelor finanţate din FEN
aferente cadrului financiar 2014-2020

141.408
II. Credite bugetare

Alte cheltuieli ocazionate de implementarea programelor cu

23
finanţare din FEN

180.296
II. Credite bugetare

Cofinantarea publica asigurata de la bugetul de stat aferenta

29
instrumentelor financiare

19.500
II. Credite bugetare

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

85 85 85 85
I. Credite de angajament
85 85 85 85
II. Credite bugetare

40 Sume aferente persoanelor cu handicap neincadrate

85
II. Credite bugetare

70 CHELTUIELI DE CAPITAL
34.120 1.260 778 732
I. Credite de angajament
34.754 1.260 778 732
II. Credite bugetare

343
71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

34.120 1.260 778 732

I. Credite de angajament
34.754 1.260 778 732
II. Credite bugetare

01 Active fixe
1.306
II. Credite bugetare

01 Construcţii
285
II. Credite bugetare

02 Maşini, echipamente şi mijloace de transport

836
II. Credite bugetare

03 Mobilier, aparatura birotica şi alte active corporale

81
II. Credite bugetare

30 Alte active fixe

104
II. Credite bugetare

03 Reparaţii capitale aferente activelor fixe

930
II. Credite bugetare

01 Acţiuni generale economice şi comerciale

2.173.449
II. Credite bugetare

01 Administraţie centrala
22.117
II. Credite bugetare

344
03 Meteorologie
89.475
II. Credite bugetare

05 Sistemul naţional antigrindina

107.579
II. Credite bugetare

06 Prevenire şi combatere inundaţii şi gheţuri

1.000
II. Credite bugetare

Susţinerea exportului, a mediului de afaceri şi a tranzacţiilor

07
internaţionale

154.635
II. Credite bugetare

10 Programe de dezvoltare regionala şi sociala

928.235
II. Credite bugetare

11 Rezerve de stat şi de mobilizare

3.721
II. Credite bugetare

12 Ajutoare de stat
432.762
II. Credite bugetare

Alte cheltuieli pentru acţiuni generale economice şi

30
comerciale
433.925
II. Credite bugetare

8101 COMBUSTIBILI ŞI ENERGIE

148.175 99.464 48.480 30.723
I. Credite de angajament
148.175 99.464 48.480 30.723
II. Credite bugetare

345
01 CHELTUIELI CURENTE
148.175 99.464 48.480 30.723
I. Credite de angajament
148.175 99.464 48.480 30.723
II. Credite bugetare

40 TITLUL IV SUBVENŢII
138.175 99.400 48.414 30.655
I. Credite de angajament
138.175 99.400 48.414 30.655
II. Credite bugetare

16 Programe de conservare sau de inchidere a minelor

138.175
II. Credite bugetare

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

10.000 64 66 68
I. Credite de angajament
10.000 64 66 68
II. Credite bugetare

01 A. Transferuri interne
10.000
II. Credite bugetare

12 Investiţii ale agentilor economici cu capital de stat

10.000
II. Credite bugetare

02 Cărbune şi alti combustibili minerali solizi

138.175
II. Credite bugetare

50 Alte cheltuieli privind combustibili şi energia

10.000
II. Credite bugetare

346
INDUSTRIA EXTRACTIVA, PRELUCRĂTOARE ŞI
8201
CONSTRUCŢII

1.462.697 330.163 93.682 94.373

I. Credite de angajament
322.893 442.205 442.173 308.087
II. Credite bugetare

01 CHELTUIELI CURENTE
1.462.697 330.163 93.682 94.373
I. Credite de angajament
322.893 442.205 442.173 308.087
II. Credite bugetare

40 TITLUL IV SUBVENŢII
57.606 50.686 51.888 53.119
I. Credite de angajament
57.606 50.686 51.888 53.119
II. Credite bugetare

03 Subvenţii pentru acoperirea diferentelor de preţ şi tarif

1.560
II. Credite bugetare

16 Programe de conservare sau de inchidere a minelor

56.046
II. Credite bugetare

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

397.266 42.354 41.794 41.254
I. Credite de angajament
234.000 48.505 48.213 47.947
II. Credite bugetare

01 A. Transferuri interne
234.000
II. Credite bugetare

01 Restructurarea industriei de aparare

347
54.000
II. Credite bugetare

12 Investiţii ale agentilor economici cu capital de stat

180.000
II. Credite bugetare

TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI

58 EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

1.007.825 237.123
I. Credite de angajament
31.287 343.014 342.072 207.021
II. Credite bugetare

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regionala

01
(FEDR)
31.287
II. Credite bugetare

01 Finanţarea naţionala
9.382
II. Credite bugetare

02 Finanţarea externa nerambursabila

20.871
II. Credite bugetare

03 Cheltuieli neeligibile
1.034
II. Credite bugetare

50 Alte cheltuieli in domeniul industriei

322.893
II. Credite bugetare

AGRICULTURA, SILVICULTURA, PISCICULTURA ŞI

8301
VANATOARE

348
19.243.076 21.074.479 31.209.200 31.226.919
I. Credite de angajament
19.183.874 21.052.679 31.228.836 31.246.555
II. Credite bugetare

01 CHELTUIELI CURENTE
19.110.392 21.051.899 31.186.620 31.204.339
I. Credite de angajament
19.051.190 21.030.099 31.206.256 31.223.975
II. Credite bugetare

10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

755.991 804.484 858.234 877.609

I. Credite de angajament
755.991 804.484 858.234 877.609
II. Credite bugetare

01 Cheltuieli salariale in bani

728.990
II. Credite bugetare

01 Salarii de baza
625.384
II. Credite bugetare

05 Sporuri pentru condiţii de munca

63.627
II. Credite bugetare

06 Alte sporuri
858
II. Credite bugetare

12 Indemnizaţii plătite unor persoane din afara unitatii

569
II. Credite bugetare

13 Drepturi de delegare
6.348
II. Credite bugetare

14 Indemnizaţii de detaşare

349
65
II. Credite bugetare

17 Indemnizaţii de hrana
26.425
II. Credite bugetare

30 Alte drepturi salariale in bani

5.714
II. Credite bugetare

02 Cheltuieli salariale in natura

10.064
II. Credite bugetare

06 Vouchere de vacanta
9.896
II. Credite bugetare

30 Alte drepturi salariale in natura

168
II. Credite bugetare

03 Contribuţii
16.937
II. Credite bugetare

01 Contribuţii de asigurări sociale de stat

110
II. Credite bugetare

02 Contribuţii de asigurări de şomaj

4
II. Credite bugetare

03 Contribuţii de asigurări sociale de sanatate

37
II. Credite bugetare

350
Contribuţii de asigurări pentru accidente de munca şi boli
04
profesionale

2
II. Credite bugetare

06 Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii

6
II. Credite bugetare

07 Contribuţia asiguratorie pentru munca

16.778
II. Credite bugetare

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

106.091 106.225 112.330 117.422
I. Credite de angajament
106.091 106.225 112.330 117.422
II. Credite bugetare

01 Bunuri şi servicii
73.382
II. Credite bugetare

01 Furnituri de birou
1.476
II. Credite bugetare

02 Materiale pentru curăţenie

225
II. Credite bugetare

03 Încălzit, iluminat şi forţa motrica

8.822
II. Credite bugetare

04 Apa, canal şi salubritate

1.150
II. Credite bugetare

351
05 Carburanţi şi lubrifianţi
7.063
II. Credite bugetare

06 Piese de schimb
645
II. Credite bugetare

07 Transport
18
II. Credite bugetare

08 Posta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

7.923
II. Credite bugetare

09 Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional

22.193
II. Credite bugetare

30 Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare

23.867
II. Credite bugetare

02 Reparaţii curente
3.645
II. Credite bugetare

05 Bunuri de natura obiectelor de inventar

2.357
II. Credite bugetare

01 Uniforme şi echipament
720
II. Credite bugetare

30 Alte obiecte de inventar

352
1.637
II. Credite bugetare

06 Deplasări, detaşări, transferări

5.861
II. Credite bugetare

01 Deplasări interne, detaşări, transferări

4.517
II. Credite bugetare

02 Deplasări in străinătate
1.344
II. Credite bugetare

11 Cărţi, publicaţii şi materiale documentare

141
II. Credite bugetare

12 Consultanta şi expertiza
1.444
II. Credite bugetare

13 Pregătire profesionala
562
II. Credite bugetare

14 Protecţia muncii
567
II. Credite bugetare

18 Plăti pentru finanţarea patrimoniului genetic al animalelor

4.777
II. Credite bugetare

Cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni in

25
reprezentarea intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale

353
766
II. Credite bugetare

30 Alte cheltuieli
12.589
II. Credite bugetare

01 Reclama şi publicitate
14
II. Credite bugetare

02 Protocol şi reprezentare
153
II. Credite bugetare

03 Prime de asigurare non-viaţă

1.423
II. Credite bugetare

04 Chirii
4.759
II. Credite bugetare

07 Fondul Presedintelui/Fondul conducătorului instituţiei publice

21
II. Credite bugetare

30 Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

6.219
II. Credite bugetare

40 TITLUL IV SUBVENŢII
1.819.054 1.967.030 2.014.239 2.014.239
I. Credite de angajament
1.819.054 1.967.030 2.014.239 2.014.239
II. Credite bugetare

15 Sprijinirea producătorilor agricoli

1.819.054
II. Credite bugetare

354
TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITĂŢI ALE
51
ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

2.441.969 2.513.824 2.553.895 2.553.895

I. Credite de angajament
2.441.969 2.513.824 2.553.895 2.553.895
II. Credite bugetare

01 Transferuri curente

II. Credite bugetare 2.407.254

01 Transferuri către instituţii publice

II. Credite bugetare 2.387.254

Transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale

68 pentru realizarea activitatii de colectare, transport,
depozitare si neutralizare a dosurilor de origine animala

II. Credite bugetare 10.000

Transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale

72 pentru finanţarea liceelor tehnologice cu profil
preponderent agricol

II. Credite bugetare 10.000

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 79.455 74.391 43.239 43.284

II. Credite bugetare 79.455 56.091 59.339 59.384

01 A. Transferuri interne

355
II. Credite bugetare 73.500

06 Sprijinirea proprietarilor de păduri

II. Credite bugetare 54.900

12 Investiţii ale agentilor economici cu capital de stat

II. Credite bugetare 11.100

18 Alte transferuri curente interne

II. Credite bugetare 1.500

48 Finanţarea proiectelor de cercetare-dezvoltare si inovare

II. Credite bugetare 6.000

B. Transferuri curente in străinătate (către organizaţii

02
internaţionale)

II. Credite bugetare 5.955

01 Contribuţii si cotizaţii la organisme internaţionale

II. Credite bugetare 5.955

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI

56
EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament 4.000

II. Credite bugetare 4.000

356
Programe din Fondul European Agricol de Dezvoltare
04
Rurala(FEADR)

II. Credite bugetare 1.500

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 1.500

05 Programe din Fondul European pentru Pescuit(FEP)

II. Credite bugetare 1.000

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 1.000

Programe din Fondul European de Garantare

06
Agricola(FEGA)

II. Credite bugetare 1.500

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 1.500

TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI

58 EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 13.836.352 15.515.500 25.539.800 25.533.000

II. Credite bugetare 13.780.650 15.515.500 25.539.800 25.533.000

02 Programe din Fondul Social European (FSE)

357
II. Credite bugetare 55.850

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 8.377

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 47.473

Programe din Fondul European Agricol de Dezvoltare

04
Rurala (FEADR)

II. Credite bugetare 139.411

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 22.900

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 104.537

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 11.974

Programe din Fondul European pentru Pescuit si Afaceri

05
Maritime (FEPAM)

II. Credite bugetare 375.435

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 78.609

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 293.326

358
03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 3.500

13 Fondul European de Garantare Agricola (FEGA)

II. Credite bugetare 8.379.780

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 27.600

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 8.351.180

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 1.000

16 Alte facilitaţi si instrumente postaderare

II. Credite bugetare 34.250

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 7.500

02 Finanţare externa nerambursabila

II. Credite bugetare 22.498

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 4.252

Transferuri din bugetul de stat către AFIR pentru

28
susţinerea proiectelor din PNDR 2014-2020

359
II. Credite bugetare 4.795.924

01 Cofinantare publica naţionala totala

II. Credite bugetare 998.139

02 Fonduri externe nerambursabile

II. Credite bugetare 3.797.785

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 60.480 63.445 64.883 64.890

II. Credite bugetare 60.480 63.445 64.919 64.926

17 Despăgubiri civile

II. Credite bugetare 3.350

27 Renta viagera agricola

II. Credite bugetare 52.000

40 Sume aferente persoanelor cu handicap neincadrate

II. Credite bugetare 5.130

TITLUL XII CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR

65
CU FINANŢARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament 7.000 7.000

II. Credite bugetare 3.500 3.500 3.500 3.500

01 Cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabila

II. Credite bugetare 3.500

360
70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 31.684 21.580 21.580 21.580

II. Credite bugetare 31.684 21.580 21.580 21.580

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 31.684 21.580 21.580 21.580

II. Credite bugetare 31.684 21.580 21.580 21.580

01 Active fixe

II. Credite bugetare 36.330

01 Construcţii

II. Credite bugetare 9.318

02 Maşini, echipamente si mijloace de transport

II. Credite bugetare 5.000

03 Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale

II. Credite bugetare 580

30 Alte active fixe

II. Credite bugetare 21.432

03 Reparaţii capitale aferente activelor fixe

II. Credite bugetare 50

79 OPERAŢIUNI FINANCIARE

361
I. Credite de angajament 101.000 1.000 1.000 1.000

II. Credite bugetare 101.000 1.000 1.000 1.000

80 TITLUL XVI ÎMPRUMUTURI

I. Credite de angajament 101.000 1.000 1.000 1.000

II. Credite bugetare 101.000 1.000 1.000 1.000

30 Alte imprumuturi

II. Credite bugetare 1.000

01 Administraţie centrala

II. Credite bugetare 159.117

02 Servicii publice descentralizate

II. Credite bugetare 1.007.350

03 Agricultura

II. Credite bugetare 3.006.425

Îmbunătăţiri funciare, irigaţii, desecări si combaterea

02
eroziunii solului

II. Credite bugetare 649.495

03 Protecţia plantelor si carantina fîtosanitara

II. Credite bugetare 61.694

04 Programe pentru sprijinirea producătorilor agricoli

II. Credite bugetare 2.172.554

362
05 Reproducţia si selecţia animalelor

II. Credite bugetare 43.792

30 Alte cheltuieli in domeniul agriculturii

II. Credite bugetare 78.890

04 Sivilcultura

II. Credite bugetare 144.308

Alte cheltuieli in domeniul agriculturii, silviculturii,

50
pisciculturii si vânătorii

II. Credite bugetare 14.736.655

8401 TRANSPORTURI

I. Credite de angajament 31.675.830 4.310.519 5.955.045 6.233.320

II. Credite bugetare 11.481.387 11.299.823 12.769.868 13.448.378

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 31.510.527 4.161.019 5.805.545 6.083.820

II. Credite bugetare 11.221.984 11.149.123 12.619.168 13.297.678

10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 53.025 59.413 63.352 63.352

II. Credite bugetare 53.025 59.413 63.352 63.352

01 Cheltuieli salariale in bani

II. Credite bugetare 50.926

363
01 Salarii de baza

II. Credite bugetare 41.697

05 Sporuri pentru condiţii de munca

II. Credite bugetare 4.582

06 Alte sporuri

II. Credite bugetare 62

12 Indemnizaţii plătite unor persoane din afara unitatii

II. Credite bugetare 83

13 Drepturi de delegare

II. Credite bugetare 1.152

16 Alocaţii pentru locuinţe

II. Credite bugetare 200

17 Indemnizaţii de hrana

II. Credite bugetare 2.731

30 Alte drepturi salariale in bani

II. Credite bugetare 419

02 Cheltuieli salariale in natura

II. Credite bugetare 974

06 Vouchere de vacanta

II. Credite bugetare 974

03 Contribuţii

364
II. Credite bugetare 1.125

07 Contribuţia asiguratorie pentru munca

II. Credite bugetare 1.101

08 Contribuţii plătite de angajator in numele angajatului

II. Credite bugetare 24

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 10.259 10.515 10.768 10.968

II. Credite bugetare 10.258 10.515 10.768 10.968

01 Bunuri şi servicii

II. Credite bugetare 6.336

01 Furnituri de birou

II. Credite bugetare 274

02 Materiale pentru curăţenie

II. Credite bugetare 40

03 Încălzit, iluminat şi forţa motrica

II. Credite bugetare 1.930

04 Apa, canal şi salubritate

II. Credite bugetare 352

05 Carburanţi şi lubrifianţi

II. Credite bugetare 463

06 Piese de schimb

365
II. Credite bugetare 48

07 Transport

II. Credite bugetare 2

08 Posta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

II. Credite bugetare 354

09 Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional

II. Credite bugetare 1.525

30 Alte bunuri si servicii pentru intretinere si funcţionare

II. Credite bugetare 1.348

02 Reparaţii curente

II. Credite bugetare 378

05 Bunuri de natura obiectelor de inventar

II. Credite bugetare 171

30 Alte obiecte de inventar

II. Credite bugetare 171

06 Deplasări, detasari, transferări

II. Credite bugetare 879

01 Deplasări interne, detasari, transferări

II. Credite bugetare 190

366
02 Deplasări in străinătate

II. Credite bugetare 689

11 Cărţi, publicaţii si materiale documentare

II. Credite bugetare 5

12 Consultanta si expertiza

II. Credite bugetare 350

13 Pregătire profesionala

II. Credite bugetare 137

14 Protecţia muncii

II. Credite bugetare 30

Cheltuieli judiciare si extrajudiciare derivate din acţiuni in

25 reprezentarea intereselor statului, potrivit dispoziţiilor
legale

II. Credite bugetare 106

30 Alte cheltuieli

II. Credite bugetare 1.866

01 Reclama si publicitate

II. Credite bugetare 43

02 Protocol si reprezentare

II. Credite bugetare 51

03 Prime de asigurare non-viata

367
II. Credite bugetare 70

04 Chirii

II. Credite bugetare 5

Fondul Presedintelui/Fondul conducătorului instituţiei

07
publice

II. Credite bugetare 17

30 Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

II. Credite bugetare 1.680

30 TITLUL III DOBÂNZI

I. Credite de angajament 40.035 47.000 47.000 47.000

II. Credite bugetare 40.035 47.000 47.000 47.000

02 Dobânzi aferente datoriei publice externe

II. Credite bugetare 40.035

Dobânzi aferente creditelor externe contractate de

02
ordonatorii de credite

II. Credite bugetare 40.035

40 TITLUL IV SUBVENŢII

I. Credite de angajament 2.155.196 2.000.000 2.025.934 2.074.556

II. Credite bugetare 2.155.196 2.000.000 2.025.934 2.074.556

02 Subvenţii pe activitati

II. Credite bugetare 13.904

368
Subvenţii pentru susţinerea transportului feroviar public de
04
calatori

II. Credite bugetare 1.436.000

05 Subvenţii pentru transportul de calatori cu metroul

II. Credite bugetare 507.000

14 Susţinerea infrastructurii de transport

II. Credite bugetare 63.292

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITĂŢI ALE

51
ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 2.143.950 1.559.346 1.946.525 2.529.551

II. Credite bugetare 1.629.062 1.566.196 1.955.533 2.541.418

01 Transferuri curente

II. Credite bugetare 1.613.404

01 Transferuri către instituţii publice

II. Credite bugetare 149.467

28 Întreţinerea infrastructurii rutiere

II. Credite bugetare 363.937

55 Întreţinere infrastructurii feroviare publice

II. Credite bugetare 1.100.000

369
02 Transferuri de capital

II. Credite bugetare 15.658

13 Dezvoltarea infrastructurii rutiere

II. Credite bugetare 7.043

29 Alte transferuri de capital către instituţii publice

II. Credite bugetare 8.615

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 1.825.658 260.338 185.350 164.763

II. Credite bugetare 710.343 798.220 798.220 798.220

01 A. Transferuri interne

II. Credite bugetare 707.843

03 Programe cu finanţare rambursabila

II. Credite bugetare 159

12 Investiţii ale agentilor economici cu capital de stat

II. Credite bugetare 675.869

29 Reparaţii curente aferente infrastructurii feroviare publice

II. Credite bugetare 30.594

Transferuri pentru finanţarea obiectivelor din programul de

66
pregătirea a teritoriului

370
II. Credite bugetare 1.221

B. Transferuri curente in străinătate (către organizaţii

02
internaţionale)

II. Credite bugetare 2.500

01 Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale

II. Credite bugetare 2.500

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI

56
EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare 1.051

Programe din Fondul European de Dezoltare

01
Regionala(FEDR)

II. Credite bugetare 1

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 1

03 Programe din Fondul de Coeziune(FC)

II. Credite bugetare 1.050

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 1.050

371
TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI
58 EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 25.096.988 8.672 1.260.577 926.091

II. Credite bugetare 6.439.148 6.453.542 7.453.771 7.497.224

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regionala

01
(FEDR)

II. Credite bugetare 1.598.938

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 202.662

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 1.147.682

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 248.594

02 Programe din Fondul Social European (FSE)

II. Credite bugetare 1.711

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 246

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 1.308

03 Cheltuieli neeligibile

372
II. Credite bugetare 157

03 Programe din Fondul de Coeziune (FC)

II. Credite bugetare 4.835.977

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 614.324

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 3.444.564

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 777.089

30 Mecanismul pentru Interconectarea Europei

II. Credite bugetare 2.522

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 379

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 2.143

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 15.416 15.735 16.039 17.539

II. Credite bugetare 13.866 14.237 14.590 14.940

01 Burse

II. Credite bugetare 11.050

17 Despăgubiri civile

373
II. Credite bugetare 300

Sume alocate pentru întocmirea documentaţiilor

cadastrale si a publicităţii imobiliare pentru bunurile
34
imobiliare aflate in concesiunea companiei care
administrează infrastructura feroviara

II. Credite bugetare 1.950

40 Sume aferente persoanelor cu handicap neincadrate

II. Credite bugetare 566

TITLUL XII CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR

65
CU FINANŢARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament 170.000 200.000 250.000 250.000

II. Credite bugetare 170.000 200.000 250.000 250.000

01 Cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabila

II. Credite bugetare 170.000

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 16.603 800 800 800

II. Credite bugetare 110.703 2.000 2.000 2.000

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

374
I. Credite de angajament 16.603 800 800 800

II. Credite bugetare 110.703 2.000 2.000 2.000

01 Active fixe

II. Credite bugetare 110.228

02 Maşini, echipamente şi mijloace de transport

II. Credite bugetare 143

03 Mobilier, aparatura birotica şi alte active corporale

II. Credite bugetare 62

30 Alte active fixe

II. Credite bugetare 110.023

03 Reparaţii capitale aferente activelor fixe

II. Credite bugetare 475

79 OPERAŢIUNI FINANCIARE

I. Credite de angajament 148.700 148.700 148.700 148.700

II. Credite bugetare 148.700 148.700 148.700 148.700

81 TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE

I. Credite de angajament 148.700 148.700 148.700 148.700

II. Credite bugetare 148.700 148.700 148.700 148.700

01 Rambursări de credite externe

375
II. Credite bugetare 148.700

Rambursări de credite externe contractate de ordonatorii

01
de credite

II. Credite bugetare 148.700

01 Administraţie centrala

II. Credite bugetare 186.565

03 Transport rutier

II. Credite bugetare 3.666.348

01 Drumuri şi poduri

II. Credite bugetare 3.666.348

04 Transport feroviar

II. Credite bugetare 6.557.301

01 Transport pe cale ferata

II. Credite bugetare 5.227.305

02 Transport cu metroul

II. Credite bugetare 1.329.996

05 Transport pe apa

II. Credite bugetare 440.920

06 Transport aerian

II. Credite bugetare 486.285

02 Aviaţia civila

II. Credite bugetare 486.285

376
50 Alte cheltuieli in domeniul transporturilor

II. Credite bugetare 8.968

8501 COMUNICAŢII

I. Credite de angajament 396.019 22.963 21.804 9.463

II. Credite bugetare 195.079 252.863 53.012 9.578

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 396.019 22.963 21.804 9.463

II. Credite bugetare 195.079 252.863 53.012 9.578

10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 4.775 5.350 5.704 5.704

II. Credite bugetare 4.775 5.350 5.704 5.704

01 Cheltuieli salariale in bani

II. Credite bugetare 4.614

01 Salarii de baza

II. Credite bugetare 4.344

13 Drepturi de delegare

II. Credite bugetare 100

17 Indemnizaţii de hrana

II. Credite bugetare 170

02 Cheltuieli salariale in natura

II. Credite bugetare 60

377
06 Vouchere de vacanta

II. Credite bugetare 60

03 Contribuţii

II. Credite bugetare 101

07 Contribuţia asiguratorie pentru munca

II. Credite bugetare 101

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 1.000 1.025 1.049 1.068

II. Credite bugetare 1.000 1.025 1.049 1.068

01 Bunuri şi servicii

II. Credite bugetare 658

01 Furnituri de birou

II. Credite bugetare 15

02 Materiale pentru curăţenie

II. Credite bugetare 5

03 Încălzit, iluminat şi forţa motrica

II. Credite bugetare 400

04 Apa, canal şi salubritate

II. Credite bugetare 15

05 Carburanţi şi lubrifianţi

II. Credite bugetare 18

378
06 Piese de schimb

II. Credite bugetare 15

08 Posta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

II. Credite bugetare 80

30 Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare

II. Credite bugetare 110

02 Reparaţii curente

II. Credite bugetare 20

05 Bunuri de natura obiectelor de inventar

II. Credite bugetare 15

30 Alte obiecte de inventar

II. Credite bugetare 15

06 Deplasări, detaşări, transferări

II. Credite bugetare 170

01 Deplasări interne, detaşări, transferări

II. Credite bugetare 20

02 Deplasări in străinătate

II. Credite bugetare 150

13 Pregătire profesionala

379
II. Credite bugetare 20

14 Protecţia muncii

II. Credite bugetare 10

30 Alte cheltuieli

II. Credite bugetare 107

01 Reclama si publicitate

II. Credite bugetare 10

Fondul Presedintelui/Fondul conducătorului instituţiei

07
publice

II. Credite bugetare 2

30 Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

II. Credite bugetare 95

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 30 30 30 30

II. Credite bugetare 30 30 30 30

B. Transferuri curente in străinătate (către organizaţii

02
internaţionale)

II. Credite bugetare 30

01 Contribuţii si cotizaţii la organisme internaţionale

II. Credite bugetare 30

380
TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI
58 EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 390.214 16.558 15.021 2.661

II. Credite bugetare 189.274 246.458 46.229 2.776

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regionala

01
(FEDR)

II. Credite bugetare 152.140

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 22.034

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 120.681

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 9.425

02 Programe din Fondul Social European (FSE)

II. Credite bugetare 18.784

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 3.008

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 15.776

08 Fondul pentru securitate interna

381
II. Credite bugetare 60

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 7

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 53

Asistenta tehnica in cadrul Programului Operaţional

14
Asistenta Tehnica

II. Credite bugetare 18.135

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 2.688

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 14.909

03 Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 538

30 Mecanismul pentru Interconectarea Europei

II. Credite bugetare 155

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 46

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 88

03 Cheltuieli neeligibile

382
II. Credite bugetare 21

01 Comunicaţii

II. Credite bugetare 195.079

CERCETARE SI DEZVOLTARE IN DOMENIUL

8601
ECONOMIC

I. Credite de angajament 282.698 282.033 287.950 287.975

II. Credite bugetare 282.698 282.033 287.950 287.975

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 282.698 282.033 287.950 287.975

II. Credite bugetare 282.698 282.033 287.950 287.975

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE

51
ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 196.398 201.308 207.200 207.200

II. Credite bugetare 196.398 201.308 207.200 207.200

01 Transferuri curente

II. Credite bugetare 196.398

01 Transferuri către instituţii publice

II. Credite bugetare 163.398

Finanţarea planului sectorial de cercetare din domeniul

56
agricol si de dezvoltare rurala.

II. Credite bugetare 33.000

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

383
I. Credite de angajament 86.300 80.725 80.750 80.775

II. Credite bugetare 86.300 80.725 80.750 80.775

01 A. Transferuri interne

II. Credite bugetare 86.300

Transferuri pentru finanţarea cercetării in domeniul

49
economic

II. Credite bugetare 86.300

Cercetare si dezvoltare in domeniul agriculturii, silviculturii,

02
pisciculturii si vânătorii

II. Credite bugetare 196.398

Cercetare si dezvoltare in domeniul combustibilului si

03
energiei

II. Credite bugetare 84.300

Cercetare si dezvoltare in domeniul industriei extractive,

04
prelucrătoare si construcţiilor

II. Credite bugetare 2.000

8701 ALTE ACŢIUNI ECONOMICE

I. Credite de angajament 11.698 6.990 7.277 7.277

II. Credite bugetare 11.698 11.990 12.277 12.277

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 11.698 6.990 7.277 7.277

II. Credite bugetare 11.698 11.990 12.277 12.277

384
20 TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 6.698 6.990 7.277 7.277

II. Credite bugetare 6.698 6.990 7.277 7.277

30 Alte cheltuieli

II. Credite bugetare 6.698

30 Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

II. Credite bugetare 6.698

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE

51
ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 5.000

II. Credite bugetare 5.000 5.000 5.000 5.000

02 Transferuri de capital

II. Credite bugetare 5.000

Transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale

21
pentru realizarea obiectivelor de investiţii in turism

II. Credite bugetare 5.000

04 Turism

II. Credite bugetare 11.698

9901 DEFICIT -74.300.491 -47.958.842 -42.726.487 -36.267.535

5008 FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE

385
I. Credite de angajament 950.915 196.974 59.080 50.821

II. Credite bugetare 789.592 355.750 167.064 117.912

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 945.106 196.974 59.080 50.821

II. Credite bugetare 783.783 355.750 167.064 117.912

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 2.709 2.469 2.395 1.845

II. Credite bugetare 2.709 2.469 2.395 1.845

01 A. Transferuri interne

II. Credite bugetare 2.709

07 Programe comunitare

II. Credite bugetare 2.228

Programe PHARE si alte programe cu finanţare

08
nerambursabila

II. Credite bugetare 481

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI

56
EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament 2.057 2.500 3.000 3.000

II. Credite bugetare 6.307 2.500 3.000 3.000

15 Alte programe comunitare finanţate in perioada 2007-2013

II. Credite bugetare 57

386
02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 57

16 Alte facilitaţi si instrumente postaderare

II. Credite bugetare 1.000

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 1.000

17 Mecanismul financiar SEE

II. Credite bugetare 1.000

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 1.000

Programul de cooperare elvetiano-roman vizând

25 reducerea disparitatilor economice si sociale in cadrul
Uniunii Europene extinse

II. Credite bugetare 4.250

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 4.250

TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI

58 EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 940.340 192.005 53.685 45.976

387
II. Credite bugetare 774.767 350.781 161.669 113.067

08 Fondul pentru securitate interna

II. Credite bugetare 293.869

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 293.869

Asistenta tehnica pentru fondurile in domeniul afacerilor

09
interne

II. Credite bugetare 237

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 237

Transferuri către beneficiari de drept public/privat pentru

10 proiectele finanţate din Fondul pentru azil, migratie si
integrare

II. Credite bugetare 8.170

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 8.170

12 Programe Instrumentul European de Vecinătate

II. Credite bugetare 379.757

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 379.757

13 Fondul European de Garantare Agricola (FEGA)

388
II. Credite bugetare 21.000

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 21.000

15 Alte programe comunitare finanţate in perioada 2014-2020

II. Credite bugetare 9.504

02 Finanţare externa nerambursabila

II. Credite bugetare 9.504

16 Alte facilitaţi si instrumente postaderare

II. Credite bugetare 53.883

02 Finanţare externa nerambursabila

II. Credite bugetare 53.883

30 Mecanismul pentru Interconectarea Europei

II. Credite bugetare 348

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 348

Mecanismele financiare Spaţiul Economic European si

31
Norvegian

II. Credite bugetare 7.999

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 1.200

389
02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 6.799

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 5.809

II. Credite bugetare 5.809

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 5.809

II. Credite bugetare 5.809

01 Active fixe

II. Credite bugetare 5.809

02 Maşini, echipamente si mijloace de transport

II. Credite bugetare 5.809

5108 AUTORITATI PUBLICE SI ACŢIUNI EXTERNE

I. Credite de angajament 61.262 29.440 4.360 3.307

II. Credite bugetare 50.508 27.532 3.878 3.073

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 61.262 29.440 4.360 3.307

II. Credite bugetare 50.508 27.532 3.878 3.073

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 2.528 2.469 2.395 1.845

390
II. Credite bugetare 2.528 2.469 2.395 1.845

01 A. Transferuri interne

II. Credite bugetare 2.528

07 Programe comunitare

II. Credite bugetare 2.228

Programe PHARE si alte programe cu finanţare

08
nerambursabila

II. Credite bugetare 300

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI

56
EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament 57

II. Credite bugetare 4.307

15 Alte programe comunitare finanţate in perioada 2007-2013

II. Credite bugetare 57

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 57

Programul de cooperare elvetiano-roman vizând

25 reducerea disparitatilor economice si sociale in cadrul
Uniunii Europene extinse

II. Credite bugetare 4.250

391
02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 4.250

TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI

58 EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 58.677 26.971 1.965 1.462

II. Credite bugetare 43.673 25.063 1.483 1.228

08 Fondul pentru securitate interna

II. Credite bugetare 17.595

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 17.595

Asistenta tehnica pentru fondurile in domeniul afacerilor

09
interne

II. Credite bugetare 237

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 237

12 Programe Instrumentul European de Vecinătate

II. Credite bugetare 8.080

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 8.080

392
15 Alte programe comunitare finanţate in perioada 2014-2020

II. Credite bugetare 1.120

02 Finanţare externa nerambursabila

II. Credite bugetare 1.120

16 Alte facilitaţi si instrumente postaderare

II. Credite bugetare 15.321

02 Finanţare externa nerambursabila

II. Credite bugetare 15.321

30 Mecanismul pentru Interconectarea Europei

II. Credite bugetare 300

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 300

Mecanismele financiare Spaţiul Economic European si

31
Norvegian

II. Credite bugetare 1.020

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 153

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 867

01 Autorităţi executive si legislative

393
II. Credite bugetare 50.508

03 Autorităţi executive

II. Credite bugetare 50.508

CERCETARE FUNDAMENTALA SI CERCETARE

5308
DEZVOLTARE

I. Credite de angajament 2.960 2.662 2.513 688

II. Credite bugetare 656 713 713 118

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 2.960 2.662 2.513 688

II. Credite bugetare 656 713 713 118

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 181

II. Credite bugetare 181

01 A. Transferuri interne

II. Credite bugetare 181

Programe PHARE si alte programe cu finanţare

08
nerambursabila

II. Credite bugetare 181

TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI

58 EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 2.779 2.662 2.513 688

394
II. Credite bugetare 475 713 713 118

Mecanismele financiare Spaţiul Economic European si

31
Norvegian

II. Credite bugetare 475

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 71

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 404

01 Cercetare fundamentala (de baza)

II. Credite bugetare 475

02 Cercetare si dezvoltare pentru servicii publice generale

II. Credite bugetare 181

6108 ORDINE PUBLICA SI SIGURANŢA NAŢIONALĂ

I. Credite de angajament 325.371 101.560 24.821 21.446

II. Credite bugetare 326.467 68.797 2.000 2.000

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 325.371 101.560 24.821 21.446

II. Credite bugetare 326.467 68.797 2.000 2.000

395
TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI
58 EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 325.371 101.560 24.821 21.446

II. Credite bugetare 326.467 68.797 2.000 2.000

08 Fondul pentru securitate interna

II. Credite bugetare 276.274

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 276.274

Transferuri către beneficiari de drept public/privat pentru

10 proiectele finanţate din Fondul pentru azil, migratie si
integrare

II. Credite bugetare 8.170

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 8.170

12 Programe Instrumentul European de Vecinătate

II. Credite bugetare 8.440

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 8.440

15 Alte programe comunitare finanţate in perioada 2014-2020

396
II. Credite bugetare 7.954

02 Finanţare externa nerambursabila

II. Credite bugetare 7.954

16 Alte facilitaţi si instrumente postaderare

II. Credite bugetare 19.988

02 Finanţare externa nerambursabila

II. Credite bugetare 19.988

30 Mecanismul pentru Interconectarea Europei

II. Credite bugetare 48

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 48

Mecanismele financiare Spaţiul Economic European si

31
Norvegian

II. Credite bugetare 5.593

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 839

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 4.754

01 Administraţia centrala

II. Credite bugetare 143.604

03 Ordine publica

397
II. Credite bugetare 160.240

01 Politie

II. Credite bugetare 24.096

02 Jandarmerie

II. Credite bugetare 118

03 Paza si supravegherea frontierei

II. Credite bugetare 136.026

04 Siguranţa naţionala

II. Credite bugetare 2.286

05 Servicii de protecţie contra incendiilor

II. Credite bugetare 5.614

06 Autoritatijudecatoresti

II. Credite bugetare 2.903

Alte cheltuieli in domeniul ordinii publice si siguranţei

50
naţionale

II. Credite bugetare 11.820

6508 INVATAMANT

I. Credite de angajament 20.687 22.539 25.000 25.000

II. Credite bugetare 20.061 22.500 25.000 25.000

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 20.687 22.539 25.000 25.000

II. Credite bugetare 20.061 22.500 25.000 25.000

398
TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI
56
EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament 2.000 2.500 3.000 3.000

II. Credite bugetare 2.000 2.500 3.000 3.000

16 Alte facilitaţi si instrumente postaderare

II. Credite bugetare 1.000

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 1.000

17 Mecanismul financiar SEE

II. Credite bugetare 1.000

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 1.000

TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI

58 EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 18.687 20.039 22.000 22.000

II. Credite bugetare 18.061 20.000 22.000 22.000

15 Alte programe comunitare finanţate in perioada 2014-2020

II. Credite bugetare 50

399
02 Finanţare externa nerambursabila

II. Credite bugetare 50

16 Alte facilitaţi si instrumente postaderare

II. Credite bugetare 17.100

02 Finanţare externa nerambursabila

II. Credite bugetare 17.100

Mecanismele financiare Spaţiul Economic European si

31
Norvegian

II. Credite bugetare 911

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 137

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 774

05 Invatamant postliceal

II. Credite bugetare 547

06 Invatamant superior

II. Credite bugetare 514

01 Invatamant universitar

II. Credite bugetare 514

50 Alte cheltuieli in domeniul invatamantului

II. Credite bugetare 19.000

400
6608 SANATATE

I. Credite de angajament 5.809

II. Credite bugetare 5.809

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 5.809

II. Credite bugetare 5.809

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 5.809

II. Credite bugetare 5.809

01 Active fixe

II. Credite bugetare 5.809

02 Maşini, echipamente si mijloace de transport

II. Credite bugetare 5.809

02 Servicii publice descentralizate

II. Credite bugetare 5.809

6708 CULTURA, RECREERE SI RELIGIE

I. Credite de angajament 3.480 380 380 380

II. Credite bugetare 380 380 380 380

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 3.480 380 380 380

401
II. Credite bugetare 380 380 380 380

TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI

58 EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 3.480 380 380 380

II. Credite bugetare 380 380 380 380

15 Alte programe comunitare finanţate in perioada 2014-2020

II. Credite bugetare 380

02 Finanţare externa nerambursabila

II. Credite bugetare 380

50 Alte servicii in domeniile culturii, recreerii si religiei

II. Credite bugetare 380

ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE SI

8008
DE MUNCA

I. Credite de angajament 510.346 19.393 2.006

II. Credite bugetare 364.711 214.828 135.093 87.341

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 510.346 19.393 2.006

II. Credite bugetare 364.711 214.828 135.093 87.341

402
TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI
58 EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 510.346 19.393 2.006

II. Credite bugetare 364.711 214.828 135.093 87.341

12 Programe Instrumentul European de Vecinătate

II. Credite bugetare 363.237

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 363.237

16 Alte facilitaţi si instrumente postaderare

II. Credite bugetare 1.474

02 Finanţare externa nerambursabila

II. Credite bugetare 1.474

01 Acţiuni generale economice si comerciale

II. Credite bugetare 364.711

10 Programe de dezvoltare regionala si sociala

II. Credite bugetare 364.711

AGRICULTURA, SILVICULTURA, PISCICULTURA SI

8308
VANATOARE

403
I. Credite de angajament 21.000 21.000

II. Credite bugetare 21.000 21.000

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 21.000 21.000

II. Credite bugetare 21.000 21.000

TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI

58 EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 21.000 21.000

II. Credite bugetare 21.000 21.000

13 Fondul European de Garantare Agricola (FEGA)

II. Credite bugetare 21.000

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 21.000

03 Agricultura

II. Credite bugetare 21.000

04 Programe pentru sprijinirea producătorilor agricoli

II. Credite bugetare 21.000

5010 VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI

404
I. Credite de angajament 7.040.844 6.142.073 5.877.046 6.179.255

II. Credite bugetare 6.861.447 5.749.093 5.826.441 6.028.690

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 5.284.895 4.522.190 4.515.964 4.567.246

II. Credite bugetare 5.284.895 4.522.190 4.515.964 4.567.186

10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 2.044.320 2.051.515 2.095.999 2.140.220

II. Credite bugetare 2.044.320 2.051.515 2.095.999 2.140.220

01 Cheltuieli salariale in bani

II. Credite bugetare 1.865.381

01 Salarii de baza

II. Credite bugetare 1.542.944

05 Sporuri pentru condiţii de munca

II. Credite bugetare 130.322

06 Alte sporuri

II. Credite bugetare 228

07 Ore suplimentare

II. Credite bugetare 200

11 Fond aferent plătii cu ora

II. Credite bugetare 85.158

12 Indemnizaţii plătite unor persoane din afara unitatii

405
II. Credite bugetare 1.310

13 Drepturi de delegare

II. Credite bugetare 10.077

14 Indemnizaţii de detaşare

II. Credite bugetare 7

17 Indemnizaţii de hrana

II. Credite bugetare 1.099

30 Alte drepturi salariale in bani

II. Credite bugetare 94.036

02 Cheltuieli salariale in natura

II. Credite bugetare 120.359

02 Norme de hrana

II. Credite bugetare 87.963

03 Uniforme si echipament obligatoriu

II. Credite bugetare 7.755

05 Transportul la si de la locul de munca

II. Credite bugetare 661

06 Vouchere de vacanta

II. Credite bugetare 15.599

30 Alte drepturi salariale in natura

II. Credite bugetare 8.381

406
03 Contribuţii

II. Credite bugetare 26.501

01 Contribuţii de asigurări sociale de stat

II. Credite bugetare 1.556

02 Contribuţii de asigurări de şomaj

II. Credite bugetare 23

03 Contribuţii de asigurări sociale de sanatate

II. Credite bugetare 198

Prime de asigurare viata plătite de angajator pentru

05
angajaţi

II. Credite bugetare 342

06 Contribuţii pentru concedii si indemnizaţii

II. Credite bugetare 33

07 Contribuţia asiguratorie pentru munca

II. Credite bugetare 24.270

08 Contribuţii plătite de angajator in numele angajatului

II. Credite bugetare 79

20 TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 2.049.352 1.654.596 1.632.118 1.660.003

407
II. Credite bugetare 2.049.352 1.654.596 1.632.118 1.659.943

01 Bunuri si servicii

II. Credite bugetare 1.013.765

01 Furnituri de birou

II. Credite bugetare 605.834

02 Materiale pentru curăţenie

II. Credite bugetare 9.193

03 Încălzit, iluminat si forţa motrica

II. Credite bugetare 55.211

04 Apa, canal si salubritate

II. Credite bugetare 16.506

05 Carburanţi si lubrifîanti

II. Credite bugetare 20.518

06 Piese de schimb

II. Credite bugetare 72.252

07 Transport

II. Credite bugetare 53.092

08 Posta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

II. Credite bugetare 4.005

09 Materiale si prestări de servicii cu caracter funcţional

II. Credite bugetare 111.679

408
30 Alte bunuri si servicii pentru intretinere si funcţionare

II. Credite bugetare 65.475

02 Reparaţii curente

II. Credite bugetare 122.407

03 Hrana

II. Credite bugetare 49.587

01 Hrana pentru oameni

II. Credite bugetare 49.514

02 Hrana pentru animale

II. Credite bugetare 73

04 Medicamente si materiale sanitare

II. Credite bugetare 320.302

01 Medicamente

II. Credite bugetare 143.677

02 Materiale sanitare

II. Credite bugetare 115.351

03 Reactivi

II. Credite bugetare 49.313

04 Dezinfectant!

II. Credite bugetare 11.961

409
05 Bunuri de natura obiectelor de inventar

II. Credite bugetare 63.758

01 Uniforme şi echipament

II. Credite bugetare 27.215

03 Lenjerie şi accesorii de pat

II. Credite bugetare 2.879

30 Alte obiecte de inventar

II. Credite bugetare 33.664

06 Deplasări, detaşări, transferări

II. Credite bugetare 18.651

01 Deplasări interne, detaşări, transferări

II. Credite bugetare 7.493

02 Deplasări in străinătate

II. Credite bugetare 11.158

09 Materiale de laborator

II. Credite bugetare 7.655

10 Cercetare-dezvoltare

II. Credite bugetare 14.479

11 Cărţi, publicaţii şi materiale documentare

II. Credite bugetare 2.924

410
12 Consultanta şi expertiza

II. Credite bugetare 1.961

13 Pregătire profesionala

II. Credite bugetare 4.400

14 Protecţia muncii

II. Credite bugetare 1.245

15 Muniţie, furnituri şi armament de natura activelor fixe pentru armata

II. Credite bugetare 20.945

16 Studii şi cercetări

II. Credite bugetare 15

Cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni in reprezentarea

25
intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale

II. Credite bugetare 163

30 Alte cheltuieli

II. Credite bugetare 272.297

01 Reclama şi publicitate

II. Credite bugetare 472

02 Protocol şi reprezentare

II. Credite bugetare 801

03 Prime de asigurare non-viaţă

411
II. Credite bugetare 4.205

04 Chirii

II. Credite bugetare 1.737

07 Fondul Presedintelui/Fondul conducătorului instituţiei publice

II. Credite bugetare 15

09 Executarea silita a creanţelor bugetare

II. Credite bugetare 19

30 Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

II. Credite bugetare 265.048

30 TITLUL III DOBÂNZI

I. Credite de angajament 1.450 450 450 450

II. Credite bugetare 1.450 450 450 450

01 Dobânzi aferente datoriei publice interne

II. Credite bugetare 1.450

02 Dobânzi aferente creditelor interne garantate

II. Credite bugetare 1.450

51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 21.650 21.650 21.650 21.650

412
II. Credite bugetare 21.650 21.650 21.650 21.650

01 Transferuri curente

II. Credite bugetare 21.650

01 Transferuri către instituţii publice

II. Credite bugetare 21.650

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 300.481 194.420 194.220 194.220

II. Credite bugetare 300.481 194.420 194.220 194.220

01 A. Transferuri interne

II. Credite bugetare 276.629

12 Investiţii ale agentilor economici cu capital de stat

II. Credite bugetare 91.143

18 Alte transferuri curente interne

II. Credite bugetare 165.000

48 Finanţarea proiectelor de cercetare-dezvoltare si inovare

II. Credite bugetare 20.486

02 B. Transferuri curente in străinătate (către organizaţii internaţionale)

II. Credite bugetare 810

01 Contribuţii si cotizaţii la organisme internaţionale

413
II. Credite bugetare 10

04 Alte transferuri curente in străinătate

II. Credite bugetare 800

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE

56
NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament 45.994 31.024 25.580 11.458

II. Credite bugetare 45.994 31.024 25.580 11.458

16 Alte facilitaţi si instrumente postaderare

II. Credite bugetare 35.994

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 35.594

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 400

57 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 21.693 22.084 22.083 22.104

II. Credite bugetare 21.693 22.084 22.083 22.104

02 Ajutoare sociale

II. Credite bugetare 21.676

01 Ajutoare sociale in numerar

II. Credite bugetare 202

414
02 Ajutoare sociale in natura

II. Credite bugetare 21.474

TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE

58
NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 762.362 508.388 485.801 479.078

II. Credite bugetare 762.362 508.388 485.801 479.078

01 Programe din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR)

II. Credite bugetare 545.577

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 545.462

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 115

02 Programe din Fondul Social European (FSE)

II. Credite bugetare 205

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 33

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 172

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

415
I. Credite de angajament 37.593 38.063 38.063 38.063

II. Credite bugetare 37.593 38.063 38.063 38.063

01 Burse

II. Credite bugetare 36.910

17 Despăgubiri civile

II. Credite bugetare 300

22 Acţiuni cu caracter ştiinţific si social cultural

II. Credite bugetare 100

40 Sume aferente persoanelor cu handicap neincadrate

II. Credite bugetare 253

41 Indemnizaţie pentru internship

II. Credite bugetare 28

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 1.747.799 1.611.570 1.352.769 1.603.696

II. Credite bugetare 1.568.402 1.218.590 1.302.164 1.453.191

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 1.747.799 1.611.570 1.352.769 1.603.696

II. Credite bugetare 1.568.402 1.218.590 1.302.164 1.453.191

01 Active fixe

II. Credite bugetare 892.038

416
01 Construcţii

II. Credite bugetare 263.481

02 Maşini, echipamente si mijloace de transport

II. Credite bugetare 423.736

03 Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale

II. Credite bugetare 61.966

30 Alte active fixe

II. Credite bugetare 142.855

02 Stocuri

II. Credite bugetare 204.086

01 Rezerve de stat si de mobilizare

II. Credite bugetare 204.086

03 Reparaţii capitale aferente activelor fixe

II. Credite bugetare 62.236

79 OPERAŢIUNI FINANCIARE

I. Credite de angajament 8.150 8.313 8.313 8.313

II. Credite bugetare 8.150 8.313 8.313 8.313

81 TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE

I. Credite de angajament 8.150 8.313 8.313 8.313

417
II. Credite bugetare 8.150 8.313 8.313 8.313

02 Rambursări de credite interne

II. Credite bugetare 8.150

01 Rambursări de credite interne garantate

II. Credite bugetare 8.150

5110 AUTORITATI PUBLICE SI ACŢIUNI EXTERNE

I. Credite de angajament 69.338 55.183 55.406 55.896

II. Credite bugetare 69.338 55.183 55.406 55.896

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 66.428 52.273 52.496 52.986

II. Credite bugetare 66.428 52.273 52.496 52.986

10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 28.153 28.375 28.461 28.761

II. Credite bugetare 28.153 28.375 28.461 28.761

01 Cheltuieli salariale in bani

II. Credite bugetare 27.135

01 Salarii de baza

II. Credite bugetare 13.646

05 Sporuri pentru condiţii de munca

II. Credite bugetare 1.887

418
06 Alte sporuri

II. Credite bugetare 18

11 Fond aferent plătii cu ora

II. Credite bugetare 3.740

12 Indemnizaţii plătite unor persoane din afara unităţii

II. Credite bugetare 76

13 Drepturi de delegare

II. Credite bugetare 272

17 Indemnizaţii de hrana

II. Credite bugetare 842

30 Alte drepturi salariale in bani

II. Credite bugetare 6.654

02 Cheltuieli salariale in natura

II. Credite bugetare 379

06 Vouchere de vacanta

II. Credite bugetare 379

03 Contribuţii

II. Credite bugetare 639

07 Contribuţia asiguratorie pentru munca

II. Credite bugetare 639

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

419
I. Credite de angajament 37.264 22.887 23.024 23.114

II. Credite bugetare 37.264 22.887 23.024 23.114

01 Bunuri şi servicii

II. Credite bugetare 5.806

01 Furnituri de birou

II. Credite bugetare 352

02 Materiale pentru curăţenie

II. Credite bugetare 207

03 Încălzit, iluminat şi forţa motrica

II. Credite bugetare 1.375

04 Apa, canal şi salubritate

II. Credite bugetare 174

05 Carburanţi şi lubrifianţi

II. Credite bugetare 40

06 Piese de schimb

II. Credite bugetare 21

07 Transport

II. Credite bugetare 20

08 Posta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

II. Credite bugetare 41

09 Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional

420
II. Credite bugetare 3.179

30 Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare

II. Credite bugetare 397

02 Reparaţii curente

II. Credite bugetare 212

05 Bunuri de natura obiectelor de inventar

II. Credite bugetare 123

01 Uniforme şi echipament

II. Credite bugetare 30

30 Alte obiecte de inventar

II. Credite bugetare 93

06 Deplasări, detaşări, transferări

II. Credite bugetare 4.172

01 Deplasări interne, detaşări, transferări

II. Credite bugetare 637

02 Deplasări in străinătate

II. Credite bugetare 3.535

11 Cărţi, publicaţii şi materiale documentare

II. Credite bugetare 40

421
12 Consultanta şi expertiza

II. Credite bugetare 665

13 Pregătire profesionala

II. Credite bugetare 618

14 Protecţia muncii

II. Credite bugetare 61

30 Alte cheltuieli

II. Credite bugetare 25.567

01 Reclama şi publicitate

II. Credite bugetare 300

02 Protocol şi reprezentare

II. Credite bugetare 240

03 Prime de asigurare non-viaţă

II. Credite bugetare 5

04 Chirii

II. Credite bugetare 300

30 Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

II. Credite bugetare 24.722

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 800 800 800 900

II. Credite bugetare 800 800 800 900

422
02 B. Transferuri curente in străinătate (către organizaţii internaţionale)

II. Credite bugetare 800

04 Alte transferuri curente in străinătate

II. Credite bugetare 800

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 211 211 211 211

II. Credite bugetare 211 211 211 211

40 Sume aferente persoanelor cu handicap neincadrate

II. Credite bugetare 183

41 Indemnizaţie pentru internship

II. Credite bugetare 28

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 2.910 2.910 2.910 2.910

II. Credite bugetare 2.910 2.910 2.910 2.910

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 2.910 2.910 2.910 2.910

II. Credite bugetare 2.910 2.910 2.910 2.910

01 Active fixe

II. Credite bugetare 460

423
02 Maşini, echipamente şi mijloace de transport

II. Credite bugetare 239

03 Mobilier, aparatura birotica şi alte active corporale

II. Credite bugetare 161

30 Alte active fixe

II. Credite bugetare 60

03 Reparaţii capitale aferente activelor fixe

II. Credite bugetare 2.450

01 Autorităţi executive şi legislative

II. Credite bugetare 69.338

02 Autorităţi legislative

II. Credite bugetare 27.212

03 Autorităţi executive

II. Credite bugetare 36.773

04 Alte organe ale autorităţilor publice

II. Credite bugetare 5.353

5310 CERCETARE FUNDAMENTALA ŞI CERCETARE DEZVOLTARE

I. Credite de angajament 153.255 153.255 153.255 153.255

II. Credite bugetare 153.255 153.255 153.255 153.255

424
01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 134.295 134.355 134.355 134.355

II. Credite bugetare 134.295 134.355 134.355 134.355

10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 62.650 62.650 62.650 62.650

II. Credite bugetare 62.650 62.650 62.650 62.650

01 Cheltuieli salariale in bani

II. Credite bugetare 60.570

01 Salarii de baza

II. Credite bugetare 55.290

05 Sporuri pentru condiţii de munca

II. Credite bugetare 20

06 Alte sporuri

II. Credite bugetare 10

13 Drepturi de delegare

II. Credite bugetare 5.000

17 Indemnizaţii de hrana

II. Credite bugetare 250

02 Cheltuieli salariale in natura

II. Credite bugetare 281

06 Vouchere de vacanta

425
II. Credite bugetare 281

03 Contribuţii

II. Credite bugetare 1.799

07 Contribuţia asiguratorie pentru munca

II. Credite bugetare 1.743

08 Contribuţii plătite de angajator in numele angajatului

II. Credite bugetare 56

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 71.200 71.260 71.260 71.260

II. Credite bugetare 71.200 71.260 71.260 71.260

01 Bunuri şi servicii

II. Credite bugetare 30.690

01 Furnituri de birou

II. Credite bugetare 1.133

02 Materiale pentru curăţenie

II. Credite bugetare 600

03 Încălzit, iluminat şi forţa motrica

II. Credite bugetare 4.921

04 Apa, canal şi salubritate

II. Credite bugetare 727

05 Carburanţi şi lubrifianţi

426
II. Credite bugetare 275

06 Piese de schimb

II. Credite bugetare 709

07 Transport

II. Credite bugetare 32

08 Posta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

II. Credite bugetare 856

09 Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional

II. Credite bugetare 9.807

30 Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare

II. Credite bugetare 11.630

02 Reparaţii curente

II. Credite bugetare 3.200

03 Hrana

II. Credite bugetare 70

02 Hrana pentru animale

II. Credite bugetare 70

05 Bunuri de natura obiectelor de inventar

II. Credite bugetare 2.649

427
01 Uniforme şi echipament

II. Credite bugetare 100

03 Lenjerie şi accesorii de pat

II. Credite bugetare 29

30 Alte obiecte de inventar

II. Credite bugetare 2.520

06 Deplasări, detaşări, transferări

II. Credite bugetare 8.005

01 Deplasări interne, detaşări, transferări

II. Credite bugetare 3.000

02 Deplasări in străinătate

II. Credite bugetare 5.005

09 Materiale de laborator

II. Credite bugetare 5.000

10 Cercetare-dezvoltare

II. Credite bugetare 918

11 Cărţi, publicaţii şi materiale documentare

II. Credite bugetare 1.500

12 Consultanta şi expertiza

II. Credite bugetare 200

13 Pregătire profesionala

428
II. Credite bugetare 300

II. Credite bugetare 300

Cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni in reprezentarea

25
intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale

II. Credite bugetare 13

30 Alte cheltuieli

II. Credite bugetare 18.355

02 Protocol şi reprezentare

II. Credite bugetare 100

04 Chirii

II. Credite bugetare 50

07 Fondul Presedintelui/Fondul conducătorului instituţiei publice

II. Credite bugetare 5

30 Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

II. Credite bugetare 18.200

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 10 10 10 10

II. Credite bugetare 10 10 10 10

02 B. Transferuri curente in străinătate (către organizaţii internaţionale)

II. Credite bugetare 10

429
01 Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale

II. Credite bugetare 10

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 435 435 435 435

II. Credite bugetare 435 435 435 435

01 Burse

II. Credite bugetare 365

40 Sume aferente persoanelor cu handicap neincadrate

II. Credite bugetare 70

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 18.960 18.900 18.900 18.900

II. Credite bugetare 18.960 18.900 18.900 18.900

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 18.960 18.900 18.900 18.900

II. Credite bugetare 18.960 18.900 18.900 18.900

01 Active fixe

II. Credite bugetare 11.360

01 Construcţii

II. Credite bugetare 1.726

430
02 Maşini, echipamente şi mijloace de transport

II. Credite bugetare 7.818

03 Mobilier, aparatura birotica şi alte active corporale

II. Credite bugetare 500

30 Alte active fixe

II. Credite bugetare 1.316

03 Reparaţii capitale aferente activelor fixe

II. Credite bugetare 7.600

01 Cercetare fundamentala (de baza)

II. Credite bugetare 122.594

02 Cercetare şi dezvoltare pentru servicii publice generale

II. Credite bugetare 30.661

6010 APARARE

I. Credite de angajament 497.930 429.553 368.368 383.804

II. Credite bugetare 497.930 413.553 376.368 390.804

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 221.844 168.966 133.012 134.629

II. Credite bugetare 221.844 168.966 133.012 134.629

10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

431
I. Credite de angajament 6.667 6.492 6.495 6.527

II. Credite bugetare 6.667 6.492 6.495 6.527

01 Cheltuieli salariale in bani

II. Credite bugetare 6.530

13 Drepturi de delegare

II. Credite bugetare 467

30 Alte drepturi salariale in bani

II. Credite bugetare 6.063

03 Contribuţii

II. Credite bugetare 137

07 Contribuţia asiguratorie pentru munca

II. Credite bugetare 137

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 215.177 162.474 126.517 128.102

II. Credite bugetare 215.177 162.474 126.517 128.102

01 Bunuri şi servicii

II. Credite bugetare 115.463

01 Furnituri de birou

II. Credite bugetare 596

02 Materiale pentru curăţenie

II. Credite bugetare 449

432
03 Încălzit, iluminat şi forţa motrica

II. Credite bugetare 5.340

04 Apa, canal şi salubritate

II. Credite bugetare 1.691

05 Carburanţi şi lubrifianţi

II. Credite bugetare 15.202

06 Piese de schimb

II. Credite bugetare 64.544

07 Transport

II. Credite bugetare 2.990

08 Posta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

II. Credite bugetare 399

09 Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional

II. Credite bugetare 22.821

30 Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare

II. Credite bugetare 1.431

02 Reparaţii curente

II. Credite bugetare 6.382

03 Hrana

II. Credite bugetare 17

433
01 Hrana pentru oameni

II. Credite bugetare 17

04 Medicamente şi materiale sanitare

II. Credite bugetare 206

01 Medicamente

II. Credite bugetare 201

02 Materiale sanitare

II. Credite bugetare 2

03 Reactivi

II. Credite bugetare 2

04 Dezinfectanti

II. Credite bugetare 1

05 Bunuri de natura obiectelor de inventar

II. Credite bugetare 21.596

01 Uniforme şi echipament

II. Credite bugetare 15.533

30 Alte obiecte de inventar

II. Credite bugetare 6.063

06 Deplasări, detaşări, transferări

II. Credite bugetare 691

01 Deplasări interne, detaşări, transferări

434
II. Credite bugetare 154

02 Deplasări in străinătate

II. Credite bugetare 537

10 Cercetare-dezvoltare

II. Credite bugetare 8.437

11 Cărţi, publicaţii şi materiale documentare

II. Credite bugetare 63

12 Consultanta şi expertiza

II. Credite bugetare 1

13 Pregătire profesionala

II. Credite bugetare 966

14 Protecţia muncii

II. Credite bugetare 55

15 Muniţie, furnituri şi armament de natura activelor fixe pentru armata

II. Credite bugetare 20.945

Cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni in reprezentarea

25
intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale

II. Credite bugetare 100

30 Alte cheltuieli

II. Credite bugetare 47.324

435
02 Protocol şi reprezentare

II. Credite bugetare 30

30 Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

II. Credite bugetare 47.294

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 276.086 260.587 235.356 249.175

II. Credite bugetare 276.086 244.587 243.356 256.175

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 276.086 260.587 235.356 249.175

II. Credite bugetare 276.086 244.587 243.356 256.175

01 Active fixe

II. Credite bugetare 255.795

01 Construcţii

II. Credite bugetare 3.322

02 Maşini, echipamente şi mijloace de transport

II. Credite bugetare 109.347

03 Mobilier, aparatura birotica şi alte active corporale

II. Credite bugetare 18.303

30 Alte active fixe

II. Credite bugetare 124.823

436
02 Aparare naţionala

II. Credite bugetare 468.177

25 Cercetare şi dezvoltare pentru aparare

II. Credite bugetare 16.531

6110 ORDINE PUBLICA ŞI SIGURANŢA NAŢIONALĂ

I. Credite de angajament 128.261 93.626 99.981 98.726

II. Credite bugetare 101.661 112.626 103.781 98.726

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 85.228 88.548 91.052 93.542

II. Credite bugetare 85.228 88.548 91.052 93.542

10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 19.090 20.723 21.655 22.501

II. Credite bugetare 19.090 20.723 21.655 22.501

01 Cheltuieli salariale in bani

II. Credite bugetare 11.982

01 Salarii de baza

II. Credite bugetare 8.140

05 Sporuri pentru condiţii de munca

II. Credite bugetare 800

11 Fond aferent plătii cu ora

437
II. Credite bugetare 990

12 Indemnizaţii plătite unor persoane din afara unitatii

II. Credite bugetare 150

13 Drepturi de delegare

II. Credite bugetare 277

30 Alte drepturi salariale in bani

II. Credite bugetare 1.625

02 Cheltuieli salariale in natura

II. Credite bugetare 5.115

02 Norme de hrana

II. Credite bugetare 2.400

03 Uniforme şi echipament obligatoriu

II. Credite bugetare 450

05 Transportul la şi de la locul de munca

II. Credite bugetare 15

06 Vouchere de vacanta

II. Credite bugetare 2.210

30 Alte drepturi salariale in natura

II. Credite bugetare 40

03 Contribuţii

II. Credite bugetare 475

438
01 Contribuţii de asigurări sociale de stat

II. Credite bugetare 125

07 Contribuţia asiguratorie pentru munca

II. Credite bugetare 340

08 Contribuţii plătite de angajator in numele angajatului

II. Credite bugetare 10

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 66.138 67.825 69.397 71.041

II. Credite bugetare 66.138 67.825 69.397 71.041

01 Bunuri şi servicii

II. Credite bugetare 8.011

01 Furnituri de birou

II. Credite bugetare 942

02 Materiale pentru curăţenie

II. Credite bugetare 60

03 Încălzit, iluminat şi forţa motrica

II. Credite bugetare 1.920

04 Apa, canal şi salubritate

II. Credite bugetare 292

05 Carburanţi şi lubrifianţi

439
II. Credite bugetare 110

06 Piese de schimb

II. Credite bugetare 490

08 Posta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

II. Credite bugetare 68

09 Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional

II. Credite bugetare 183

30 Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare

II. Credite bugetare 3.946

02 Reparaţii curente

II. Credite bugetare 1.373

05 Bunuri de natura obiectelor de inventar

II. Credite bugetare 3.410

30 Alte obiecte de inventar

II. Credite bugetare 3.410

06 Deplasări, detaşări, transferări

II. Credite bugetare 417

01 Deplasări interne, detaşări, transferări

II. Credite bugetare 317

440
02 Deplasări in străinătate

II. Credite bugetare 100

11 Cărţi, publicaţii şi materiale documentare

II. Credite bugetare 100

13 Pregătire profesionala

II. Credite bugetare 200

14 Protecţia muncii

II. Credite bugetare 93

Cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni in reprezentarea

25
intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale

II. Credite bugetare 20

30 Alte cheltuieli

II. Credite bugetare 43.839

01 Reclama şi publicitate

II. Credite bugetare 58

02 Protocol şi reprezentare

II. Credite bugetare 75

03 Prime de asigurare non-viaţă

II. Credite bugetare 11

04 Chirii

441
II. Credite bugetare 40

30 Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

II. Credite bugetare 43.655

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 43.033 5.078 8.929 5.184

II. Credite bugetare 16.433 24.078 12.729 5.184

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 43.033 5.078 8.929 5.184

II. Credite bugetare 16.433 24.078 12.729 5.184

01 Active fixe

II. Credite bugetare 4.686

02 Maşini, echipamente şi mijloace de transport

II. Credite bugetare 4.686

03 Reparaţii capitale aferente activelor fixe

II. Credite bugetare 11.400

01 Administraţia centrala

II. Credite bugetare 15.066

04 Siguranţa naţionala

II. Credite bugetare 10.700

06 Autoritati judecatoresti

442
II. Credite bugetare 1.437

50 Alte cheltuieli in domeniul ordinii publice şi siguranţei naţionale

II. Credite bugetare 74.458

6510 INVATAMANT

I. Credite de angajament 3.405.990 2.792.389 2.782.496 3.094.019

II. Credite bugetare 3.331.073 2.798.037 2.815.210 2.834.748

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 2.728.190 2.467.321 2.451.218 2.444.367

II. Credite bugetare 2.728.190 2.467.321 2.451.218 2.444.367

10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 1.146.312 1.157.739 1.167.713 1.176.227

II. Credite bugetare 1.146.312 1.157.739 1.167.713 1.176.227

01 Cheltuieli salariale in bani

II. Credite bugetare 1.091.775

01 Salarii de baza

II. Credite bugetare 1.018.722

05 Sporuri pentru condiţii de munca

II. Credite bugetare 18.138

11 Fond aferent plătii cu ora

II. Credite bugetare 23.233

443
12 Indemnizaţii plătite unor persoane din afara unitatii

II. Credite bugetare 4

13 Drepturi de delegare

II. Credite bugetare 2.353

14 Indemnizaţii de detaşare

II. Credite bugetare 2

30 Alte drepturi salariale in bani

II. Credite bugetare 29.323

02 Cheltuieli salariale in natura

II. Credite bugetare 41.335

02 Norme de hrana

II. Credite bugetare 28.419

03 Uniforme şi echipament obligatoriu

II. Credite bugetare 3.578

05 Transportul la şi de la locul de munca

II. Credite bugetare 320

06 Vouchere de vacanta

II. Credite bugetare 3.790

30 Alte drepturi salariale in natura

II. Credite bugetare 5.228

03 Contribuţii

444
II. Credite bugetare 6.344

01 Contribuţii de asigurări sociale de stat

II. Credite bugetare 623

02 Contribuţii de asigurări de şomaj

II. Credite bugetare 23

03 Contribuţii de asigurări sociale de sanatate

II. Credite bugetare 198

05 Prime de asigurare viata plătite de angajator pentru angajaţi

II. Credite bugetare 342

06 Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii

II. Credite bugetare 33

07 Contribuţia asiguratorie pentru munca

II. Credite bugetare 5.125

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 710.065 706.759 708.714 714.173

II. Credite bugetare 710.065 706.759 708.714 714.173

01 Bunuri şi servicii

II. Credite bugetare 632.409

01 Furnituri de birou

445
II. Credite bugetare 597.067

02 Materiale pentru curăţenie

II. Credite bugetare 2.065

03 Încălzit, iluminat şi forţa motrica

II. Credite bugetare 16.567

04 Apa, canal şi salubritate

II. Credite bugetare 5.998

05 Carburanţi şi lubrifianţi

II. Credite bugetare 1.602

06 Piese de schimb

II. Credite bugetare 436

07 Transport

II. Credite bugetare 16

08 Posta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

II. Credite bugetare 202

09 Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional

II. Credite bugetare 7.775

30 Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare

II. Credite bugetare 681

02 Reparaţii curente

446
II. Credite bugetare 14.357

03 Hrana

II. Credite bugetare 28.867

01 Hrana pentru oameni

II. Credite bugetare 28.867

04 Medicamente şi materiale sanitare

II. Credite bugetare 629

01 Medicamente

II. Credite bugetare 415

02 Materiale sanitare

II. Credite bugetare 195

03 Reactivi

II. Credite bugetare 3

04 Dezinfectant!

II. Credite bugetare 16

05 Bunuri de natura obiectelor de inventar

II. Credite bugetare 14.110

01 Uniforme şi echipament

II. Credite bugetare 6.341

03 Lenjerie şi accesorii de pat

II. Credite bugetare 436

447
30 Alte obiecte de inventar

II. Credite bugetare 7.333

06 Deplasări, detaşări, transferări

II. Credite bugetare 1.073

01 Deplasări interne, detaşări, transferări

II. Credite bugetare 469

02 Deplasări in străinătate

II. Credite bugetare 604

10 Cercetare-dezvoltare

II. Credite bugetare 4.874

11 Cărţi, publicaţii şi materiale documentare

II. Credite bugetare 248

12 Consultanta şi expertiza

II. Credite bugetare 31

13 Pregătire profesionala

II. Credite bugetare 220

14 Protecţia muncii

II. Credite bugetare 85

16 Studii şi cercetări

II. Credite bugetare 15

448
Cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni in reprezentarea
25
intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale

II. Credite bugetare 11

30 Alte cheltuieli

II. Credite bugetare 2.848

01 Reclama şi publicitate

II. Credite bugetare 15

02 Protocol şi reprezentare

II. Credite bugetare 169

03 Prime de asigurare non-viaţă

II. Credite bugetare 399

04 Chirii

II. Credite bugetare 705

30 Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

II. Credite bugetare 1.560

30 TITLUL III DOBÂNZI

I. Credite de angajament 1.450 450 450 450

II. Credite bugetare 1.450 450 450 450

01 Dobânzi aferente datoriei publice interne

II. Credite bugetare 1.450

449
02 Dobânzi aferente creditelor interne garantate

II. Credite bugetare 1.450

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 3.736 3.810 3.810 3.810

II. Credite bugetare 3.736 3.810 3.810 3.810

01 A. Transferuri interne

II. Credite bugetare 3.736

48 Finanţarea proiectelor de cercetare-dezvoltare şi inovare

II. Credite bugetare 3.736

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE

56 10.000
NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament 45.994 31.024 25.580 11.458

II. Credite bugetare 45.994 31.024 25.580 11.458

16 Alte facilitaţi si instrumente postaderare

II. Credite bugetare 35.994

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 35.594

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 400

450
57 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 21.476 21.884 21.883 21.904

II. Credite bugetare 21.476 21.884 21.883 21.904

02 Ajutoare sociale

II. Credite bugetare 21.476

01 Ajutoare sociale in numerar

II. Credite bugetare 2

02 Ajutoare sociale in natura

II. Credite bugetare 21.474

TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE

58
NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 762.362 508.388 485.801 479.078

II. Credite bugetare 762.362 508.388 485.801 479.078

01 Programe din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR)

II. Credite bugetare 545.577

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 545.462

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 115

451
02 Programe din Fondul Social European (FSE)

II. Credite bugetare 205

01 Finanţarea naţionala

II. Credite bugetare 33

02 Finanţarea externa nerambursabila

II. Credite bugetare 172

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 36.795 37.267 37.267 37.267

II. Credite bugetare 36.795 37.267 37.267 37.267

01 Burse

II. Credite bugetare 36.545

17 Despăgubiri civile

II. Credite bugetare 250

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 669.650 316.755 322.965 641.339

II. Credite bugetare 594.733 322.403 355.679 382.068

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 669.650 316.755 322.965 641.339

II. Credite bugetare 594.733 322.403 355.679 382.068

01 Active fixe

II. Credite bugetare 231.722

452
01 Construcţii

II. Credite bugetare 113.527

02 Maşini, echipamente si mijloace de transport

II. Credite bugetare 86.418

03 Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale

II. Credite bugetare 24.264

30 Alte active fixe

II. Credite bugetare 7.513

03 Reparaţii capitale aferente activelor fixe

II. Credite bugetare 13.146

79 OPERAŢIUNI FINANCIARE

I. Credite de angajament 8.150 8.313 8.313 8.313

II. Credite bugetare 8.150 8.313 8.313 8.313

81 TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE

I. Credite de angajament 8.150 8.313 8.313 8.313

II. Credite bugetare 8.150 8.313 8.313 8.313

02 Rambursări de credite interne

II. Credite bugetare 8.150

01 Rambursări de credite interne garantate

453
II. Credite bugetare 8.150

01 Administraţie centrala

II. Credite bugetare 5.000

02 Servicii publice descentralizate

II. Credite bugetare 2.000

04 Invatamant secundar

II. Credite bugetare 608

01 Invatamant secundar inferior

II. Credite bugetare 8

02 Invatamant secundar superior

II. Credite bugetare 600

05 Invatamant postliceal

II. Credite bugetare 10

06 Invatamant superior

II. Credite bugetare 2.563.579

01 Invatamant universitar

II. Credite bugetare 2.543.579

02 Invatamant postuniversitar

II. Credite bugetare 20.000

07 Invatamant nedefinibil prin nivel

II. Credite bugetare 5.000

454
02 Biblioteci centrale, universitare şi pedagogice

II. Credite bugetare 5.000

11 Servicii auxiliare pentru educaţie

II. Credite bugetare 134.100

02 Casa Corpului Didactic

II. Credite bugetare 5.000

03 Internate şi cantine pentru elevi

II. Credite bugetare 100

04 Cămine şi cantine pentru studenti

II. Credite bugetare 115.000

30 Alte servicii auxiliare

II. Credite bugetare 14.000

25 Cercetare şi dezvoltare pentru invatamant

II. Credite bugetare 20.210

50 Alte cheltuieli in domeniul invatamantului

II. Credite bugetare 6.975

6610 SANATATE

I. Credite de angajament 1.883.149 1.924.358 1.669.557 1.536.234

II. Credite bugetare 1.829.784 1.505.800 1.566.438 1.631.024

01 CHELTUIELI CURENTE

455
I. Credite de angajament 1.495.277 1.217.553 1.249.034 1.290.809

II. Credite bugetare 1.495.277 1.217.553 1.249.034 1.290.809

10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 771.166 765.412 798.859 833.360

II. Credite bugetare 771.166 765.412 798.859 833.360

01 Cheltuieli salariale in bani

II. Credite bugetare 659.968

01 Salarii de baza

II. Credite bugetare 442.955

05 Sporuri pentru condiţii de munca

II. Credite bugetare 109.278

06 Alte sporuri

II. Credite bugetare 200

07 Ore suplimentare

II. Credite bugetare 200

11 Fond aferent plătii cu ora

II. Credite bugetare 57.190

13 Drepturi de delegare

II. Credite bugetare 431

14 Indemnizaţii de detaşare

II. Credite bugetare 5

456
30 Alte drepturi salariale in bani

II. Credite bugetare 49.709

02 Cheltuieli salariale in natura

II. Credite bugetare 72.541

02 Norme de hrana

II. Credite bugetare 56.532

03 Uniforme şi echipament obligatoriu

II. Credite bugetare 3.727

05 Transportul la şi de la locul de munca

II. Credite bugetare 326

06 Vouchere de vacanta

II. Credite bugetare 8.843

30 Alte drepturi salariale in natura

II. Credite bugetare 3.113

03 Contribuţii

II. Credite bugetare 16.154

01 Contribuţii de asigurări sociale de stat

II. Credite bugetare 777

07 Contribuţia asiguratorie pentru munca

II. Credite bugetare 15.364

457
08 Contribuţii plătite de angajator in numele angajatului

II. Credite bugetare 13

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 724.042 452.091 450.125 457.399

II. Credite bugetare 724.042 452.091 450.125 457.399

01 Bunuri şi servicii

II. Credite bugetare 125.943

01 Furnituri de birou

II. Credite bugetare 5.097

02 Materiale pentru curăţenie

II. Credite bugetare 5.467

03 Încălzit, iluminat şi forţa motrica

II. Credite bugetare 24.043

04 Apa, canal şi salubritate

II. Credite bugetare 7.217

05 Carburanţi şi lubrifianţi

II. Credite bugetare 1.743

06 Piese de schimb

II. Credite bugetare 5.618

07 Transport

II. Credite bugetare 30

458
08 Posta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

II. Credite bugetare 2.144

09 Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional

II. Credite bugetare 62.503

30 Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare

II. Credite bugetare 12.081

02 Reparaţii curente

II. Credite bugetare 77.565

03 Hrana

II. Credite bugetare 18.588

01 Hrana pentru oameni

II. Credite bugetare 18.585

02 Hrana pentru animale

II. Credite bugetare 3

04 Medicamente şi materiale sanitare

II. Credite bugetare 319.465

01 Medicamente
143.061
II. Credite bugetare

02 Materiale sanitare

459
115.154
II. Credite bugetare

03 Reactivi
49.308
II. Credite bugetare

04 Dezinfectanti
11.942
II. Credite bugetare

05 Bunuri de natura obiectelor de inventar

19.249
II. Credite bugetare

01 Uniforme şi echipament
4.437
II. Credite bugetare

03 Lenjerie şi accesorii de pat

2.404
II. Credite bugetare

30 Alte obiecte de inventar

12.408
II. Credite bugetare

06 Deplasări, detaşări, transferări

2.011
II. Credite bugetare

01 Deplasări interne, detaşări, transferări

1.811
II. Credite bugetare

02 Deplasări in străinătate
200
II. Credite bugetare

09 Materiale de laborator
2.655
II. Credite bugetare

460
11 Cărţi, publicaţii şi materiale documentare

319
II. Credite bugetare

12 Consultanta şi expertiza
90
II. Credite bugetare

13 Pregătire profesionala
1.563
II. Credite bugetare

14 Protecţia muncii
373
II. Credite bugetare

Cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni in

25
reprezentarea intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale

2
II. Credite bugetare

30 Alte cheltuieli
32.769
II. Credite bugetare

01 Reclama şi publicitate
1
II. Credite bugetare

03 Prime de asigurare non-viaţă

589
II. Credite bugetare

04 Chirii
466
II. Credite bugetare

09 Executarea silita a creanţelor bugetare

461
14
II. Credite bugetare

30 Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

31.699
II. Credite bugetare

17

17

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

52 50 50 50
I. Credite de angajament
52 50 50 50
II. Credite bugetare

17 Despăgubiri civile
50
II. Credite bugetare

70 CHELTUIELI DE CAPITAL
387.872 706.805 420.523 245.425
I. Credite de angajament
334.507 288.247 317.404 340.215
II. Credite bugetare

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

387.872 706.805 420.523 245.425

I. Credite de angajament
334.507 288.247 317.404 340.215
II. Credite bugetare

01 Active fixe
315.469
II. Credite bugetare

01 Construcţii
116.444
II. Credite bugetare

462
02 Maşini, echipamente şi mijloace de transport

195.128
II. Credite bugetare

03 Mobilier, aparatura birotica şi alte active corporale

2.365
II. Credite bugetare

30 Alte active fixe

1.532
II. Credite bugetare

03 Reparaţii capitale aferente activelor fixe

19.999
II. Credite bugetare

02 Servicii publice descentralizate

39.558
II. Credite bugetare

06 Servicii medicale in unităţi sanitare cu paturi

1.608.773
II. Credite bugetare

01 Spitale generale
1.574.506
II. Credite bugetare

06 Sanatorii balneare şi de recuperare

34.267
II. Credite bugetare

09 Hematologie şi securitate transfuzionala

4.678
II. Credite bugetare

50 Alte cheltuieli in domeniul sanatatii

463
31.764
II. Credite bugetare

50 Alte instituţii şi acţiuni sanitare

31.764
II. Credite bugetare

6710 CULTURA, RECREERE ŞI RELIGIE

54.554 55.742 56.999 58.284

I. Credite de angajament
54.554 55.742 56.999 58.284
II. Credite bugetare

01 CHELTUIELI CURENTE
53.538 54.737 55.994 57.279
I. Credite de angajament
53.538 54.737 55.994 57.279
II. Credite bugetare

10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

1.279 1.214 1.240 1.252

I. Credite de angajament
1.279 1.214 1.240 1.252
II. Credite bugetare

01 Cheltuieli salariale in bani

1.226
II. Credite bugetare

01 Salarii de baza
80
II. Credite bugetare

11 Fond aferent plătii cu ora

5
II. Credite bugetare

12 Indemnizaţii plătite unor persoane din afara unitatii

478
II. Credite bugetare

464
13 Drepturi de delegare
284
II. Credite bugetare

30 Alte drepturi salariale in bani

379
II. Credite bugetare

03 Contribuţii
53
II. Credite bugetare

01 Contribuţii de asigurări sociale de stat

5
II. Credite bugetare

07 Contribuţia asiguratorie pentru munca

48
II. Credite bugetare

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

52.159 53.423 54.654 55.927
I. Credite de angajament
52.159 53.423 54.654 55.927
II. Credite bugetare

01 Bunuri şi servicii
4.922
II. Credite bugetare

01 Furnituri de birou
386
II. Credite bugetare

02 Materiale pentru curăţenie

291
II. Credite bugetare

03 Încălzit, iluminat şi forţa motrica

559
II. Credite bugetare

465
04 Apa, canal şi salubritate
242
II. Credite bugetare

05 Carburanţi şi lubrifianţi
238
II. Credite bugetare

06 Piese de schimb
210
II. Credite bugetare

07 Transport
4
II. Credite bugetare

08 Posta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

126
II. Credite bugetare

09 Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional

1.826
II. Credite bugetare

30 Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare

1.040
II. Credite bugetare

02 Reparaţii curente
1.968
II. Credite bugetare

03 Hrana
45
II. Credite bugetare

01 Hrana pentru oameni

45
II. Credite bugetare

466
04 Medicamente şi materiale sanitare
2
II. Credite bugetare

04 Dezinfectanti
2
II. Credite bugetare

05 Bunuri de natura obiectelor de inventar

1.981
II. Credite bugetare

01 Uniforme şi echipament
569
II. Credite bugetare

03 Lenjerie şi accesorii de pat

10
II. Credite bugetare

30 Alte obiecte de inventar

1.402
II. Credite bugetare

06 Deplasări, detaşări, transferări

878
II. Credite bugetare

01 Deplasări interne, detaşări, transferări

601
II. Credite bugetare

02 Deplasări in străinătate
277
II. Credite bugetare

11 Cărţi, publicaţii şi materiale documentare

430
II. Credite bugetare

467
12 Consultanta şi expertiza
274
II. Credite bugetare

13 Pregătire profesionala
250
II. Credite bugetare

14 Protecţia muncii
64
II. Credite bugetare

Cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni in

25
reprezentarea intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale

15
II. Credite bugetare

30 Alte cheltuieli
41.876
II. Credite bugetare

01 Reclama şi publicitate
93
II. Credite bugetare

02 Protocol şi reprezentare
52
II. Credite bugetare

03 Prime de asigurare non-viaţă

85
II. Credite bugetare

04 Chirii
176
II. Credite bugetare

07 Fondul Presedintelui/Fondul conducătorului instituţiei publice

468
10
II. Credite bugetare

09 Executarea silita a creanţelor bugetare

5
II. Credite bugetare

30 Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

41.455
II. Credite bugetare

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

100 100 100 100
I. Credite de angajament
100 100 100 100
II. Credite bugetare

22 Acţiuni cu caracter ştiinţific şi social cultural

100
II. Credite bugetare

70 CHELTUIELI DE CAPITAL
1.016 1.005 1.005 1.005
I. Credite de angajament
1.016 1.005 1.005 1.005
II. Credite bugetare

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

1.016 1.005 1.005 1.005

I. Credite de angajament
1.016 1.005 1.005 1.005
II. Credite bugetare

01 Active fixe
1.016
II. Credite bugetare

02 Maşini, echipamente şi mijloace de transport

469
170
II. Credite bugetare

03 Mobilier, aparatura birotica şi alte active corporale

495
II. Credite bugetare

30 Alte active fixe

351
II. Credite bugetare

01 Administraţie centrala
455
II. Credite bugetare

02 Servicii publice descentralizate

5.142
II. Credite bugetare

03 Servicii culturale
7.253
II. Credite bugetare

06 Case de cultura
6.062
II. Credite bugetare

11 Edituri
1.191
II. Credite bugetare

50 Alte servicii in domeniile culturii, recreerii şi religiei

42.250
II. Credite bugetare

6810 ASIGURĂRI ŞI ASISTENTA SOCIALA

431 442 442 442

I. Credite de angajament
431 442 442 442
II. Credite bugetare

470
01 CHELTUIELI CURENTE
425 436 436 436
I. Credite de angajament
425 436 436 436
II. Credite bugetare

10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

115 123 123 123

I. Credite de angajament
115 123 123 123
II. Credite bugetare

01 Cheltuieli salariale in bani

107
II. Credite bugetare

01 Salarii de baza
79
II. Credite bugetare

05 Sporuri pentru condiţii de munca

9
II. Credite bugetare

12 Indemnizaţii plătite unor persoane din afara unitatii

2
II. Credite bugetare

13 Drepturi de delegare
2
II. Credite bugetare

17 Indemnizaţii de hrana
7
II. Credite bugetare

30 Alte drepturi salariale in bani

8
II. Credite bugetare

02 Cheltuieli salariale in natura

471
4
II. Credite bugetare

06 Vouchere de vacanta
4
II. Credite bugetare

03 Contribuţii
4
II. Credite bugetare

07 Contribuţia asiguratorie pentru munca

4
II. Credite bugetare

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

110 113 113 113
I. Credite de angajament
110 113 113 113
II. Credite bugetare

01 Bunuri şi servicii
87
II. Credite bugetare

01 Furnituri de birou
3
II. Credite bugetare

03 Încălzit, iluminat şi forţa motrica

15
II. Credite bugetare

04 Apa, canal şi salubritate

3
II. Credite bugetare

05 Carburanţi şi lubrifianţi
5
II. Credite bugetare

06 Piese de schimb

472
2
II. Credite bugetare

08 Posta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

6
II. Credite bugetare

09 Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional

44
II. Credite bugetare

30 Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare

9
II. Credite bugetare

02 Reparaţii curente
2
II. Credite bugetare

05 Bunuri de natura obiectelor de inventar

3
II. Credite bugetare

30 Alte obiecte de inventar

3
II. Credite bugetare

06 Deplasări, detaşări, transferări

3
II. Credite bugetare

01 Deplasări interne, detaşări, transferări

3
II. Credite bugetare

11 Cărţi, publicaţii şi materiale documentare

473
2
II. Credite bugetare

14 Protecţia muncii
2
II. Credite bugetare

Cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni in

25
reprezentarea intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale

2
II. Credite bugetare

30 Alte cheltuieli
9
II. Credite bugetare

03 Prime de asigurare non-viaţă

4
II. Credite bugetare

30 Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

5
II. Credite bugetare

57 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

200 200 200 200
I. Credite de angajament
200 200 200 200
II. Credite bugetare

02 Ajutoare sociale
200
II. Credite bugetare

01 Ajutoare sociale in numerar

200
II. Credite bugetare

70 CHELTUIELI DE CAPITAL
6 6 6 6
I. Credite de angajament

474
6 6 6 6
II. Credite bugetare

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

6 6 6 6
I. Credite de angajament
6 6 6 6
II. Credite bugetare

01 Active fixe
6
II. Credite bugetare

02 Maşini, echipamente şi mijloace de transport

6
II. Credite bugetare

02 Servicii publice descentralizate

231
II. Credite bugetare

08 Ajutoare la trecere in rezerva, retragere sau pensionare

200
II. Credite bugetare

7010 LOCUINŢE, SERVICII ŞI DEZVOLTARE PUBLICA

202.210 176.268 176.268 176.268

I. Credite de angajament
202.210 176.268 176.268 176.208
II. Credite bugetare

01 CHELTUIELI CURENTE
196.010 171.768 171.768 171.768
I. Credite de angajament
196.010 171.768 171.768 171.708
II. Credite bugetare

10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

475
3.796 2.596 2.596 2.596
I. Credite de angajament
3.796 2.596 2.596 2.596
II. Credite bugetare

01 Cheltuieli salariale in bani

1.838
II. Credite bugetare

01 Salarii de baza
1.048
II. Credite bugetare

12 Indemnizaţii plătite unor persoane din afara unitatii

600
II. Credite bugetare

13 Drepturi de delegare
190
II. Credite bugetare

03 Contribuţii
758
II. Credite bugetare

07 Contribuţia asiguratorie pentru munca

758
II. Credite bugetare

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

4.172 4.172 4.172 4.172
I. Credite de angajament
4.172 4.172 4.172 4.112
II. Credite bugetare

01 Bunuri şi servicii
1.864
II. Credite bugetare

01 Furnituri de birou
210
II. Credite bugetare

476
03 Încălzit, iluminat şi forţa motrica
406
II. Credite bugetare

04 Apa, canal şi salubritate

106
II. Credite bugetare

05 Carburanţi şi lubrifianţi
65
II. Credite bugetare

08 Posta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

134
II. Credite bugetare

09 Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional

531
II. Credite bugetare

30 Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare

412
II. Credite bugetare

02 Reparaţii curente
106
II. Credite bugetare

05 Bunuri de natura obiectelor de inventar

67
II. Credite bugetare

30 Alte obiecte de inventar

67
II. Credite bugetare

06 Deplasări, detaşări, transferări

477
1.100
II. Credite bugetare

01 Deplasări interne, detaşări, transferări

300
II. Credite bugetare

02 Deplasări in străinătate
800
II. Credite bugetare

11 Cărţi, publicaţii şi materiale documentare

220
II. Credite bugetare

13 Pregătire profesionala
220
II. Credite bugetare

30 Alte cheltuieli
595
II. Credite bugetare

02 Protocol şi reprezentare
135
II. Credite bugetare

30 Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

460
II. Credite bugetare

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

188.042 165.000 165.000 165.000
I. Credite de angajament
188.042 165.000 165.000 165.000
II. Credite bugetare

01 A. Transferuri interne
165.000
II. Credite bugetare

18 Alte transferuri curente interne

478
165.000
II. Credite bugetare

70 CHELTUIELI DE CAPITAL
6.200 4.500 4.500 4.500
I. Credite de angajament
6.200 4.500 4.500 4.500
II. Credite bugetare

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

6.200 4.500 4.500 4.500

I. Credite de angajament
6.200 4.500 4.500 4.500
II. Credite bugetare

01 Active fixe
5.700
II. Credite bugetare

01 Construcţii
1.200
II. Credite bugetare

02 Maşini, echipamente şi mijloace de transport

400
II. Credite bugetare

03 Mobilier, aparatura birotica şi alte active corporale

100
II. Credite bugetare

30 Alte active fixe

4.000
II. Credite bugetare

04 Servicii şi dezvoltare publica

175.368
II. Credite bugetare

479
Alte servicii in domeniile locuinţelor, serviciilor şi dezvoltării
50
comunale
2.100
II. Credite bugetare

7410 PROTECŢIA MEDIULUI

75.401 46.500 46.500 46.500
I. Credite de angajament
75.401 46.500 46.500 46.500
II. Credite bugetare

01 CHELTUIELI CURENTE
58.338 29.500 29.500 29.500
I. Credite de angajament
58.338 29.500 29.500 29.500
II. Credite bugetare

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

54.088 17.500 17.500 17.500
I. Credite de angajament
54.088 17.500 17.500 17.500
II. Credite bugetare

01 Bunuri şi servicii
260
II. Credite bugetare

01 Furnituri de birou
20
II. Credite bugetare

03 Încălzit, iluminat şi forţa motrica

10
II. Credite bugetare

04 Apa, canal şi salubritate

20
II. Credite bugetare

05 Carburanţi şi lubrifianţi
10
II. Credite bugetare

480
09 Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional

100
II. Credite bugetare

30 Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare

100
II. Credite bugetare

02 Reparaţii curente
170
II. Credite bugetare

05 Bunuri de natura obiectelor de inventar

5
II. Credite bugetare

30 Alte obiecte de inventar

5
II. Credite bugetare

10 Cercetare-dezvoltare
250
II. Credite bugetare

14 Protecţia muncii
10
II. Credite bugetare

30 Alte cheltuieli
53.393
II. Credite bugetare

30 Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

53.393
II. Credite bugetare

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

4.250 12.000 12.000 12.000
I. Credite de angajament

481
4.250 12.000 12.000 12.000
II. Credite bugetare

01 A. Transferuri interne
4.250
II. Credite bugetare

48 Finanţarea proiectelor de cercetare-dezvoltare şi inovare

4.250
II. Credite bugetare

70 CHELTUIELI DE CAPITAL
17.063 17.000 17.000 17.000
I. Credite de angajament
17.063 17.000 17.000 17.000
II. Credite bugetare

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

17.063 17.000 17.000 17.000

I. Credite de angajament
17.063 17.000 17.000 17.000
II. Credite bugetare

01 Active fixe
17.063
II. Credite bugetare

01 Construcţii
785
II. Credite bugetare

03 Mobilier, aparatura birotica şi alte active corporale

13.818
II. Credite bugetare

30 Alte active fixe

2.460
II. Credite bugetare

03 Reducerea şi controlul poluării

482
75.401
II. Credite bugetare

8010 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCA

431.847 368.307 421.524 529.677

I. Credite de angajament
407.332 385.237 429.524 536.653
II. Credite bugetare

01 CHELTUIELI CURENTE
118.844 102.283 112.849 123.425
I. Credite de angajament
118.844 102.283 112.849 123.425
II. Credite bugetare

10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

5.092 6.191 6.207 6.223

I. Credite de angajament
5.092 6.191 6.207 6.223
II. Credite bugetare

01 Cheltuieli salariale in bani

4.250
II. Credite bugetare

01 Salarii de baza
2.984
II. Credite bugetare

05 Sporuri pentru condiţii de munca

190
II. Credite bugetare

13 Drepturi de delegare
801
II. Credite bugetare

30 Alte drepturi salariale in bani

275
II. Credite bugetare

483
02 Cheltuieli salariale in natura
704
II. Credite bugetare

02 Norme de hrana
612
II. Credite bugetare

06 Vouchere de vacanta
92
II. Credite bugetare

03 Contribuţii
138
II. Credite bugetare

01 Contribuţii de asigurări sociale de stat

26
II. Credite bugetare

07 Contribuţia asiguratorie pentru munca

112
II. Credite bugetare

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

113.752 96.092 106.642 117.202
I. Credite de angajament
113.752 96.092 106.642 117.202
II. Credite bugetare

01 Bunuri şi servicii
88.310
II. Credite bugetare

01 Furnituri de birou
28
II. Credite bugetare

02 Materiale pentru curăţenie

54
II. Credite bugetare

484
03 Încălzit, iluminat şi forţa motrica
55
II. Credite bugetare

04 Apa, canal şi salubritate

36
II. Credite bugetare

05 Carburanţi şi lubrifianţi
1.228
II. Credite bugetare

06 Piese de schimb
222
II. Credite bugetare

07 Transport
50.000
II. Credite bugetare

08 Posta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

29
II. Credite bugetare

09 Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional

2.910
II. Credite bugetare

30 Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare

33.748
II. Credite bugetare

02 Reparaţii curente
17.072
II. Credite bugetare

03 Hrana
2.000
II. Credite bugetare

485
01 Hrana pentru oameni
2.000
II. Credite bugetare

05 Bunuri de natura obiectelor de inventar

565
II. Credite bugetare

01 Uniforme si echipament
205
II. Credite bugetare

30 Alte obiecte de inventar

360
II. Credite bugetare

06 Deplasări, detasari, transferări

301
II. Credite bugetare

01 Deplasări interne, detasari, transferări

201
II. Credite bugetare

02 Deplasări in străinătate
100
II. Credite bugetare

11 Cârti, publicaţii si materiale documentare

2
II. Credite bugetare

12 Consultanta si expertiza
700
II. Credite bugetare

13 Pregătire profesionala
63
II. Credite bugetare

486
14 Protecţia muncii
202
II. Credite bugetare

30 Alte cheltuieli
4.537
II. Credite bugetare

01 Reclama si publicitate
5
II. Credite bugetare

03 Prime de asigurare non-viaţă

3.112
II. Credite bugetare

30 Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

1.420
II. Credite bugetare

70 CHELTUIELI DE CAPITAL
313.003 266.024 308.675 406.252
I. Credite de angajament
288.488 282.954 316.675 413.228
II. Credite bugetare

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

313.003 266.024 308.675 406.252

I. Credite de angajament
288.488 282.954 316.675 413.228
II. Credite bugetare

01 Active fixe
36.761
II. Credite bugetare

01 Construcţii
14.477
II. Credite bugetare

02 Maşini, echipamente si mijloace de transport

487
19.524
II. Credite bugetare

03 Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale

1.960
II. Credite bugetare

30 Alte active fixe

800
II. Credite bugetare

02 Stocuri
204.086
II. Credite bugetare

01 Rezerve de stat si de mobilizare

204.086
II. Credite bugetare

03 Reparaţii capitale aferente activelor fixe

7.641
II. Credite bugetare

01 Acţiuni generale economice si comerciale

367.332
II. Credite bugetare

11 Rezerve de stat si de mobilizare

359.775
II. Credite bugetare

30 Alte cheltuieli pentru acţiuni generale economice si comerciale

7.557
II. Credite bugetare

8110 COMBUSTIBILI ŞI ENERGIE

91.928
I. Credite de angajament

488
91.928
II. Credite bugetare

01 CHELTUIELI CURENTE
91.928
I. Credite de angajament
91.928
II. Credite bugetare

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

1.185
I. Credite de angajament
1.185
II. Credite bugetare

30 Alte cheltuieli
1.185
II. Credite bugetare

30 Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

1.185
II. Credite bugetare

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

90.743
I. Credite de angajament
90.743
II. Credite bugetare

01 A. Transferuri interne
90.743
II. Credite bugetare

12 Investiţii ale agentilor economici cu capital de stat

90.743
II. Credite bugetare

50 Alte cheltuieli privind combustibili şi energia

91.928
II. Credite bugetare

489
AGRICULTURA, SILVICULTURA, PISCICULTURA ŞI
8310
VANATOARE
46.550 46.450 46.250 46.150
I. Credite de angajament
46.550 46.450 46.250 46.150
II. Credite bugetare

01 CHELTUIELI CURENTE
34.550 34.450 34.250 34.150
I. Credite de angajament
34.550 34.450 34.250 34.150
II. Credite bugetare

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI

51
PUBLICE

21.650 21.650 21.650 21.650

I. Credite de angajament
21.650 21.650 21.650 21.650
II. Credite bugetare

01 Transferuri curente
21.650
II. Credite bugetare

01 Transferuri către instituţii publice

21.650
II. Credite bugetare

55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

12.900 12.800 12.600 12.500
I. Credite de angajament
12.900 12.800 12.600 12.500
II. Credite bugetare

01 A. Transferuri interne
12.900
II. Credite bugetare

12 Investiţii ale agentilor economici cu capital de stat

490
400
II. Credite bugetare

48 Finanţarea proiectelor de cercetare-dezvoltare şi inovare

12.500
II. Credite bugetare

70 CHELTUIELI DE CAPITAL
12.000 12.000 12.000 12.000
I. Credite de angajament
12.000 12.000 12.000 12.000
II. Credite bugetare

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

12.000 12.000 12.000 12.000

I. Credite de angajament
12.000 12.000 12.000 12.000
II. Credite bugetare

01 Active fixe
12.000
II. Credite bugetare

01 Construcţii
12.000
II. Credite bugetare

03 Agricultura
46.550
II. Credite bugetare

30 Alte cheltuieli in domeniul agriculturii

46.550
II. Credite bugetare

ANEXA Nr. 4

491
I Program 2020
II Estimări 2021
III Estimări 2022
IV Estimări 2023

SUME
defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor, pe anul 2020 şi
estimări pe anii 2021-2023

din care, pentru finanţarea cheltuielilor cu:

Bunuri şi
servicii
Plata
pentru
stimulentelor
întreţinerea
Drepturile educaţionale
curentă a
Finanţarea copiilor cu acordate
Finanţarea unităţilor de
centrelor cerinţe copiilor din
serviciilor "Programul învăţământ Cămine
Nr. crt. Judeţul TOTAL publice educaţionale Finanţarea familii
sociale din pentru şcoli special şi pentru
pentru speciale culturii şi defavorizate
sistemul de al centrelor persoane
persoane care cultelor în scopul
protecţie a României" judeţene de vârstnice
adulte cu frecventează stimulării
copilului resurse şi
handicap învăţământul participării în
asistenţă
special învăţământul
educaţională
special
din
preşcolar
învăţământul
special

TOTAL I 1.984.257 573.226 *) 504.961 *) 318.058 42.773 76.632 452.123 4.826 12

492
II 2.177.191 709.850 558.326 318.058 42.773 78.854 452.510 4.826 12

III 2.180.117 709.850 558.326 318.058 42.773 81.062 452.894 4.826 12

IV 2.182.909 709.850 558.326 318.058 42.773 83.170 453.259 4.826 12

1 ALBA I 57.881 12.687 46.416 5.467 427 971 19.601 0 0

II 63.756 16.197 20.817 5.467 427 998 19.631 0 0

III 63.818 16.197 20.817 5.467 427 1.025 19.660 0 0

IV 63.883 16.197 20.817 5.467 427 1.056 19.688 0 0

2 ARAD I 40.430 10.377 7.384 8.432 1.253 2.232 10.468 0 0

II 44.963 13.519 8.702 8.432 1.253 2.297 10.468 0 0

III 45.035 13.519 8.702 8.432 1.253 2.361 10.468 0 0

IV 45.104 13.519 8.702 8.432 1.253 2.422 10.468 0 0

3 ARGEŞ I 61.634 18.295 14.868 11.957 1.109 1.386 13.672 71 0

II 66.341 22.505 15.311 11.957 1.109 1.426 13.678 71 0

III 66.395 22.505 15.311 11.957 1.109 1.466 13.684 71 0

IV 66.446 22.505 15.311 11.957 1.109 1.504 13.689 71 0

4 BACĂU I 67.158 19.266 22.494 11.087 1.100 1.403 11.167 238 0

II 74.112 23.553 25.108 11.087 1.100 1.444 11.167 238 0

III 74.164 23.553 25.108 11.087 1.100 1.484 11.167 238 0

IV 74.214 23.553 25.108 11.087 1.100 1.523 11.167 238 0

5 BIHOR I 68.307 13.755 16.394 10.062 2.359 4.279 21.192 0 0

II 74.665 17.113 19.262 10.062 2.359 4.403 21.192 0 0

III 74.796 17.113 19.262 10.062 2.359 4.526 21.192 0 0

493
IV 74.921 17.113 19.262 10.062 2.359 4.644 21.192 0 0

6 BISTRIŢA-NĂSĂUD I 34.561 10.535 6.171 5.542 1.471 3.245 7.344 119 0

II 38.845 13.490 7.402 5.542 1.471 3.339 7.344 119 0

III 38.943 13.490 7.402 5.542 1.471 3.433 7.344 119 0

IV 39.036 13.490 7.402 5.542 1.471 3.522 7.344 119 0

7 BOTOŞANI I 45.433 14.306 10.992 7.855 1.243 1.065 9.522 143 0

II 49.512 16.685 12.571 7.855 1.243 1.096 9.603 143 0

III 49.633 16.685 12.571 7.855 1.243 1.127 9.684 143 0

IV 49.747 16.685 12.571 7.855 1.243 1.156 9.761 143 0

8 BRAŞOV I 41.782 11.865 5.526 9.692 934 2.080 11.214 95 0

II 45.796 14.999 6.335 9.692 934 2.140 11.214 95 0

III 45.867 14.999 6.335 9.692 934 2.200 11.214 95 0

IV 45.934 14.999 6.335 9.692 934 2.257 11.214 95 0

9 BRĂILA I 28.002 11.172 5.001 4.885 412 996 5.315 0 0

II 30.466 13.087 5.515 4.885 412 1.025 5.315 0 0

III 30.501 13.087 5.515 4.885 412 1.054 5.315 0 0

IV 30.534 13.087 5.515 4.885 412 1.081 5.315 0 0

10 BUZĂU I 39.429 16.077 5.640 7.492 1.287 1.767 6.551 397 0

II 43.336 19.734 5.833 7.492 1.287 1.818 6.551 397 0

III 43.393 19.734 5.833 7.492 1.287 1.869 6.551 397 0

IV 43.448 19.734 5.833 7.492 1.287 1.918 6.551 397 0

11 CARAŞ-SEVERIN I 37.855 11.471 4.884 4.178 1.111 1.793 13.475 718 0

494
II 40.593 13.738 5.296 4.178 1.111 1.845 13.475 718 0

III 40.651 13.738 5.296 4.178 1.111 1.897 13.475 718 0

IV 40.706 13.738 5.296 4.178 1.111 1.946 13.475 718 0

12 CĂLĂRAŞI I 25.966 40.791 5.551 5.343 197 192 3.194 0 0

II 29.723 14.168 6.285 5.343 197 198 3.194 0 0

III 29.737 14.168 6.285 5.343 197 203 3.194 0 0

IV 29.751 14.168 6.285 5.343 197 208 3.194 0 0

13 CLUJ I 65.345 11.759 12.757 12.120 2.840 5.201 19.933 240 0

II 70.545 14.628 14.923 12.120 2.840 5.352 19.933 240 0

III 70.709 14.628 14.923 12.120 2.840 5.502 19.933 240 0

IV 70.866 14.628 14.923 12.120 2.840 5.645 19.933 240 0

14 CONSTANŢA I 60.728 19.491 18.872 12.175 1.083 1.464 7.134 0 0

II 67.745 24.638 20.685 12.175 1.083 1.506 7.134 0 0

III 67.803 24.638 20.685 12.175 1.083 1.549 7.134 0 0

IV 67.857 24.638 20.685 12.175 1.083 1.589 7.134 0 0

15 COVASNA I 22.024 10.211 1.126 4.020 396 550 5.339 262 0

II 24.749 12.812 1.231 4.020 396 566 5.339 262 0

III 24.768 12.812 1.231 4.020 396 582 5.339 262 0

IV 24.786 12.812 1.231 4.020 396 597 5.339 262 0

16 DÂMBOVIŢA I 44.795 13.202 9.298 9.961 384 920 10.745 0 0

II 49.778 16.757 10.663 9.961 384 947 10.773 0 0

III 49.839 16.757 10.663 9.961 384 973 10.800 0 0

495
IV 49.898 16.757 10.663 9.961 384 998 10.826 0 0

17 DOLJ I 55.617 18.157 11.751 10.080 903 2.787 11.353 0 0

II 63.342 22.541 14.994 10.080 903 2.868 11.353 0 0

III 63.439 22.541 14.994 10.080 903 2.948 11.353 0 0

IV 63.532 22.541 14.994 10.080 903 3.025 11.353 0 0

18 GALAŢI I 41.907 12.341 4.956 8.561 1.304 2.841 11.610 43 0

II 45.776 14.969 6.108 8.561 1.304 2.923 11.610 43 0

III 45.865 14.969 6.108 8.561 1.304 3.005 11.610 43 0

IV 45.950 14.969 6.108 8.561 1.304 3.083 11.610 43 0

19 GIURGIU I 24.022 6.620 7.606 5.550 196 316 3.241 343 0

II 26.490 8.198 8.483 5.550 196 325 3.241 343 0

III 26.503 8.198 8.483 5.550 196 334 3.241 343 0

IV 26.516 8.198 8.483 5.550 196 343 3.241 343 0

20 GORJ I 34.406 9.806 9.456 5.500 238 931 8.253 0 0

II 38.480 12.306 10.997 5.500 238 958 8.253 0 0

III 38.513 12.306 10.997 5.500 238 985 8.253 0 0

IV 38.544 12.306 10.997 5.500 238 1.010 8.253 0 0

21 HARGHITA I 35.950 15.012 5.629 5.892 321 743 8.160 0 0

II 39.914 18.132 6.445 5.892 321 765 8.160 0 0

III 39.941 18.132 6.445 5.892 321 786 8.160 0 0

IV 39.966 18.132 6.445 5.892 321 806 8.160 0 0

22 HUNEDOARA I 34.798 7.638 11.128 5.742 495 1.404 8.090 48 0

496
II 38.330 9.453 12.797 5.742 495 1.445 8.090 48 0

III 38.377 9.453 12.797 5.742 495 1.485 8.090 48 0

IV 38.423 9.453 12.797 5.742 495 1.524 8.090 48 0

23 IALOMIŢA I 23.748 7.206 5.576 5.547 137 776 4.056 304 0

II 26.587 9.248 6.346 5.547 137 799 4.056 304 0

III 26.613 9.248 6.346 5.547 137 821 4.056 304 0

IV 26.638 9.248 6.346 5.547 137 842 4.056 304 0

24 IAŞI I 94.893 38.717 16.579 15.121 2.838 3.474 17.601 33 0

II 107.008 48.280 19.015 15.121 2.838 3.575 17.601 33 0

III 107.123 48.280 19.015 15.121 2.838 3.675 17.601 33 0

IV 107.233 48.280 19.015 15.121 2.838 3.770 17.601 33 0

25 ILFOV I 22.935 3.811 6.130 6.652 88 727 5.175 119 0

II 24.944 4.787 7.135 6.652 88 748 5.175 119 0

III 24.972 4.787 7.135 6.652 88 769 5.175 119 0

IV 24.998 4.787 7.135 6.652 88 789 5.175 119 0

26 MARAMUREŞ I 52.187 10.502 48.918 7.871 1.760 2.939 17.834 0 5

II 56.449 13.362 12.281 7.871 1.760 3.024 17.834 0 5

III 56.543 13.362 12.281 7.871 1.760 3.109 17.834 0 5

IV 56.632 13.362 12.281 7.871 1.760 3.190 17.834 0 5

27 MEHEDINŢI I 28.896 10.183 6.047 3.859 637 1.137 6.574 250 0

II 31.675 13.033 5.937 3.859 637 1.170 6.574 250 0

III 31.714 13.033 5.937 3.859 637 1.203 6.574 250 0

497
IV 31.751 13.033 5.937 3.859 637 1.234 6.574 250 0

28 MUREŞ I 70.213 13.239 26.168 9.979 954 1.343 17.974 214 0

II 77.512 16.651 30.006 9.979 954 1.382 17.974 214 0

III 77.561 16.651 30.006 9.979 954 1.421 17.974 214 0

IV 77.607 16.651 30.006 9.979 954 1.458 17.974 214 0

29 NEAMŢ I 84.612 21.322 28.177 8.141 1.105 2.978 22.753 0 0

II 84.526 26.430 22.893 8.141 1.105 3.064 22.753 0 0

III 84.616 26.430 22.893 8.141 1.105 3.150 22.753 0 0

IV 84.702 26.430 22.893 8.141 1.105 3.232 22.753 0 0

30 OLT I 77.495 12.292 13.130 6.463 426 938 8.113 238 2

II 45.688 14.472 14.692 6.463 426 965 8.113 238 2

III 45.724 14.472 14.692 6.463 426 992 8.113 238 2

IV 45.758 14.472 14.692 6.463 426 1.018 8.113 238 2

31 PRAHOVA I 65.130 16.969 25.620 12.245 1.257 2.389 6.295 33 0

II 72.090 21.306 28.165 12.245 1.257 2.458 6.295 33 0

III 72.168 21.306 28.165 12.245 1.257 2.527 6.295 33 0

IV 72.243 21.306 28.165 12.245 1.257 2.593 6.295 33 0

32 SATU MARE I 38.609 9.807 10.274 5.830 540 791 11.097 0 0

II 42.511 12.236 11.716 5.830 540 814 11.097 0 0

III 42.542 12.236 11.716 5.830 540 837 11.097 0 0

IV 42.570 12.236 11.716 5.830 540 858 11.097 0 0

33 SĂLAJ I 40.325 10.852 10.815 4.216 504 785 12.985 0 0

498
II 45.115 13.868 12.561 4.216 504 808 12.985 0 0

III 45.142 13.868 12.561 4.216 504 830 12.985 0 0

IV 45.169 13.868 12.561 4.216 504 852 12.985 0 0

34 SIBIU I 58.400 10.788 20.374 7.119 1.374 1.827 16.601 0 0

II 64.344 13.432 23.517 7.119 1.374 1.880 16.696 0 0

III 64.501 13.432 23.517 7.119 1.374 1.933 16.791 0 0

IV 64.650 13.432 23.517 7.119 1.374 1.983 16.881 0 0

35 SUCEAVA I 81.029 35.678 20.869 13.496 3.340 5.410 20.093 0 0

II 88.533 21.267 24.257 13.496 3.340 5.567 20.240 0 0

III 88.845 21.267 24.257 13.496 3.340 5.723 20.386 0 0

IV 89.143 21.267 24.257 13.496 3.340 5.872 20.525 0 0

36 TELEORMAN I 28.710 40.281 3.347 4.985 470 1.119 8.090 214 0

II 30.373 11.254 3.897 4.985 470 1.151 8.090 214 0

III 30.415 11.254 3.897 4.985 470 1.184 8.090 214 0

IV 30.453 11.254 3.897 4.985 470 1.214 8.090 214 0

37 TIMIŞ I 82.280 23.025 21.088 12.228 3.066 5.024 17.391 0 5

II 92.177 28.759 25.092 12.228 3.066 5.170 17.391 0 5

III 92.334 28.759 25.092 12.228 3.066 5.314 17.391 0 5

IV 92.485 28.759 25.092 12.228 3.066 5.453 17.391 0 5

38 TULCEA I 38.877 10.596 16.979 3.521 87 756 6.621 148 0

II 43.338 12.721 19.288 3.521 87 778 6.621 148 0

III 43.365 12.721 19.288 3.521 87 800 6.621 148 0

499
IV 43.390 12.721 19.288 3.521 87 820 6.621 148 0

39 VASLUI I 75.741 35.729 32.613 7.659 1.220 1.833 7.880 309 0

II 80.481 44.603 16.735 7.659 1.220 1.886 7.880 309 0

III 80.539 44.603 16.735 7.659 1.220 1.939 7.880 309 0

IV 80.594 44.603 16.735 7.659 1.220 1.989 7.880 309 0

40 VÂLCEA I 47.713 11.839 15.336 5.589 782 1.526 12.356 59 0

II 52.897 14.697 17.611 5.589 782 1.570 12.356 59 0

III 52.948 14.697 17.611 5.589 782 1.614 12.356 59 0

IV 52.996 14.697 17.611 5.589 782 1.656 12.356 59 0

41 VRANCEA I 40.019 13.498 10.553 5.944 1.125 2.294 6.061 188 0

II 43.686 16.222 11.419 5.944 1.125 2.361 6.061 188 0

III 43.762 16.222 11.419 5.944 1.125 2.427 6.061 188 0

IV 43.835 16.222 11.419 5.944 1.125 2.490 6.061 188 0

*) 50% din necesarul fundamentat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale pe baza standardelor de cost pentru servicii
sociale prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 978/2015

ANEXA Nr. 5

I Program 2020
II Estimări 2021
III Estimări 2022
IV Estimări 2023

500
SUME
defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor,
municipiilor, sectoarelor şi Municipiului Bucureşti, pe anul 2020 şi estimări pe anii 2021-2023

- mii lei -

din care:
Finanţarea de
Plata
bază a unităţilor
Finanţarea stimulentelor
de învăţământ Drepturile Drepturile
ajutorului educaţionale
preuniversitar de asistenţilor copiilor cu
pentru acordate
Nr. stat pentru personali ai Cămine cerinţe
Judeţul TOTAL încălzirea copiilor din
crt. cheltuielile persoanelor cu pentru educaţionale
locuinţei cu familii
prevăzute la handicap grav persoane speciale
lemne, defavorizate în
art.104 alin. 2 lit. sau vârstnice integraţi în
cărbuni şi scopul stimulării
b)-d) din Legea indemnizaţiile învăţământul
combustibili participării în
educaţiei lunare de masă
petrolieri învăţământul
naţionale nr.
preşcolar
1/2011
TOTAL I 4.448.214 1.259.169 2.802.823 *) 66.960 13.482 37.090 79.518

II 6.362.836 1.295.685 4.634.523 66.960 13.482 37.090 79.518

III 6.401.433 1.331.964 4.634.523 66.960 13.482 37.090 79.518

IV 6.438.276 1.366.595 4.634.523 66.960 13.482 37.090 79.518

1 ALBA I 79.376 21.810 52.695 1.286 428 479 1.450

II 117.082 22.441 89.734 1.286 428 479 1.450

III 117.748 23.071 89.734 1.286 428 479 1.450

IV 118.380 23.669 89.734 1.286 428 479 1.450

2 ARAD I 95.097 25.537 64.843 976 452 848 1.721

II 135.447 26.278 104.432 976 452 848 1.721

501
III 136.202 27.013 104.432 976 452 848 1.721

IV 136.925 27.716 104.432 976 452 848 1.721

3 ARGEŞ I 137.068 37.487 92.436 1.994 0 953 2.125

II 193.384 38.574 147.605 1.994 0 953 2.125

III 194.524 39.654 147.605 1.994 0 953 2.125

IV 195.612 40.685 147.605 1.994 0 953 2.125

4 BACĂU I 122.639 40.969 72.072 3.228 623 1.917 1.761

II 166.416 42.157 114.601 3.228 623 1.917 1.761

III 167.656 43.337 114.601 3.228 623 1.917 1.761

IV 168.840 44.464 114.601 3.228 623 1.917 1.761

5 BIHOR I 111.623 37.551 67.590 1.382 0 628 2.339

II 153.289 38.640 108.105 1.382 0 628 2.339

III 154.433 39.722 108.105 1.382 0 628 2.339

IV 155.525 40.755 108.105 1.382 0 628 2.339

6 BISTRIŢA- I 82.196 21.063 56.702 858 81 557 1.754

NĂSĂUD
II 119.450 21.674 93.311 858 81 557 1.754

III 120.091 22.281 93.311 858 81 557 1.754

IV 120.702 22.860 93.311 858 81 557 1.754

7 BOTOŞANI I 78.683 27.687 44.128 1.278 17 1.728 3.197

II 107.727 28.490 72.351 1.278 17 1.728 3.197

III 108.543 29.288 72.351 1.278 17 1.728 3.197

IV 109.322 30.049 72.351 1.278 17 1.728 3.197

502
8 BRAŞOV I 105.879 38.874 58.906 1.450 321 990 2.051

II 147.362 40.001 99.167 1.450 321 990 2.051

III 148.577 41.121 99.167 1.450 321 990 2.051

IV 149.738 42.191 99.167 1.450 321 990 2.051

9 BRĂILA I 67.596 17.819 44.279 1.245 816 612 1.726

II 97.010 18.336 73.144 1.245 816 612 1.726

III 97.555 18.849 73.144 1.245 816 612 1.726

IV 98.075 19.339 73.144 1.245 816 612 1.726

10 BUZĂU I 96.278 26.328 63.210 3.086 195 1.053 1.235

II 126.748 27.092 92.882 3.086 195 1.053 1.235

III 127.540 27.850 92.882 3.086 195 1.053 1.235

IV 128.296 28.574 92.882 3.086 195 1.053 1.235

11 CARAŞ- I 68.113 17.240 47.110 878 119 443 1.496

SEVERIN
II 98.701 17.740 77.174 878 119 443 1.496

III 99.222 18.237 77.174 878 119 443 1.496

IV 99.719 18.711 77.174 878 119 443 1.496

12 CĂLĂRAŞI I 67.252 16.606 47.523 1.165 264 542 573

II 100.580 17.088 80.352 1.165 264 542 573

III 101.075 17.566 80.352 1.165 264 542 573

IV 101.548 18.023 80.352 1.165 264 542 573

13 CLUJ I 140.301 40.608 89.817 1.062 86 457 2.104

II 197.582 41.786 145.741 1.062 86 457 2.104

503
III 198.930 42.956 145.741 1.062 86 457 2.104

IV 200.216 44.072 145.741 1.062 86 457 2.104

14 CONSTANŢA I 129.480 43.713 77.980 1.509 942 853 2.513

II 175.995 44.981 123.170 1.509 942 853 2.513

III 177.310 46.240 123.170 1.509 942 853 2.513

IV 178.566 47.442 123.170 1.509 942 853 2.513

15 COVASNA I 39.259 15.156 21.584 635 97 373 1.028

II 54.055 15.596 35.928 635 97 373 1.028

III 54.503 16.032 35.928 635 97 373 1.028

IV 54.930 16.449 35.928 635 97 373 1.028

16 DÂMBOVIŢA I 124.130 28.326 89.021 1.698 321 671 2.302

II 182.671 29.147 146.689 1.698 321 671 2.302

III 183.540 29.964 146.689 1.698 321 671 2.302

IV 184.368 30.743 146.689 1.698 321 671 2.302

17 DOLJ I 101.359 37.147 51.165 4.362 1.115 1.743 2.917

II 134.165 38.224 82.810 4.362 1.115 1.743 2.917

III 135.320 39.295 82.810 4.362 1.115 1.743 2.917

IV 136.421 40.316 82.810 4.362 1.115 1.743 2.917

18 GALAŢI I 105.919 31.438 67.180 2.802 654 1.191 1.286

II 149.831 32.350 110.140 2.802 654 1.191 1.286

III 150.775 33.255 110.140 2.802 654 1.191 1.286

IV 151.677 34.120 110.140 2.802 654 1.191 1.286

504
19 GIURGIU I 74.943 14.752 57.721 953 143 636 340

II 104.147 15.180 86.485 953 143 636 340

III 104.584 15.605 86.485 953 143 636 340

IV 105.001 16.011 86.485 953 143 636 340

20 GORJ I 83.767 20.768 58.301 1.283 0 639 1.618

II 120.304 21.370 94.202 1.283 0 639 1.618

III 120.936 21.969 94.202 1.283 0 639 1.618

IV 121.539 22.540 94.202 1.283 0 639 1.618

21 HARGHITA I 64.182 23.398 35.803 1.219 57 729 2.179

II 83.979 24.077 54.898 1.219 57 729 2.179

III 84.676 24.751 54.898 1.219 57 729 2.179

IV 85.341 25.394 54.898 1.219 57 729 2.179

22 HUNEDOARA I 108.223 25.863 77.361 702 205 422 2.366

II 165.002 26.613 133.352 702 205 422 2.366

III 165.785 27.358 133.352 702 205 422 2.366

IV 166.533 28.070 133.352 702 205 422 2.366

23 IALOMIŢA I 58.070 15.531 38.481 1.054 83 694 1.644

II 78.834 15.981 58.778 1.054 83 694 1.644

III 79.299 16.429 58.778 1.054 83 694 1.644

IV 79.742 16.856 58.778 1.054 83 694 1.644

24 IAŞI I 154.838 53.200 91.351 2.413 1.025 2.388 1.361

II 215.450 54.743 150.330 2.413 1.025 2.388 1.361

505
III 217.073 56.276 150.330 2.413 1.025 2.388 1.361

IV 218.621 57.739 150.330 2.413 1.025 2.388 1.361

25 ILFOV I 88.464 20.707 65.144 470 0 199 1.102

II 125.322 21.308 101.377 470 0 199 1.102

III 125.942 21.904 101.377 470 0 199 1.102

IV 126.535 22.474 101.377 470 0 199 1.102

26 MARAMUREŞ I 103.681 31.637 65.868 1.614 376 1.088 964

II 150.028 32.554 111.236 1.614 376 1.088 964

III 151.001 33.466 111.236 1.614 376 1.088 964

IV 151.930 34.336 111.236 1.614 376 1.088 964

27 MEHEDINŢI I 77.807 14.988 57.594 1.648 95 753 1.694

II 115.658 15.423 94.980 1.648 95 753 1.694

III 116.119 15.854 94.980 1.648 95 753 1.694

IV 116.561 16.267 94.980 1.648 95 753 1.694

28 MUREŞ I 102.493 36.217 58.826 2.189 390 938 1.640

II 141.322 37.267 96.538 2.189 390 938 1.640

III 142.432 38.311 96.538 2.189 390 938 1.640

IV 143.491 39.307 96.538 2.189 390 938 1.640

29 NEAMŢ I 97.089 31.764 57.764 2.246 614 1.447 1.794

II 134.811 32.685 94.523 2.246 614 1.447 1.794

III 135.768 33.600 94.523 2.246 614 1.447 1.794

IV 136.682 34.474 94.523 2.246 614 1.447 1.794

506
30 OLT I 117.104 24.445 87.188 2.261 0 1.289 744

II 215.390 25.154 184.731 2.261 0 1.289 744

III 216.128 25.858 184.731 2.261 0 1.289 744

IV 216.834 26.531 184.731 2.261 0 1.289 744

31 PRAHOVA I 159.083 43.652 108.815 1.462 57 624 1.886

II 231.056 44.918 179.447 1.462 57 624 1.886

III 232.388 46.176 179.447 1.462 57 624 1.886

IV 233.659 47.376 179.447 1.462 57 624 1.886

32 SATU MARE I 95.703 22.176 69.642 1.201 0 654 963

II 143.092 22.819 116.357 1.201 0 654 963

III 143.762 23.458 116.357 1.201 0 654 963

IV 144.401 24.068 116.357 1.201 0 654 963

33 SĂLAJ I 61.273 15.826 42.375 1.073 143 531 778

II 89.230 16.285 69.857 1.073 143 531 778

III 89.702 16.741 69.857 1.073 143 531 778

IV 90.152 17.176 69.857 1.073 143 531 778

34 SIBIU I 72.274 28.059 38.348 1.192 214 671 2.394

II 97.662 28.873 62.881 1.192 214 671 2.394

III 98.511 29.681 62.881 1.192 214 671 2.394

IV 99.322 30.453 62.881 1.192 214 671 2.394

35 SUCEAVA I 143.332 50.834 84.240 2.356 395 1.731 2.767

II 198.432 52.308 137.837 2.356 395 1.731 2.767

507
III 199.926 53.773 137.837 2.356 395 1.731 2.767

IV 201.352 55.171 137.837 2.356 395 1.731 2.767

36 TELEORMAN I 82.231 17.063 59.338 2.974 266 1.003 761

II 121.821 17.558 98.409 2.974 266 1.003 761

III 122.336 18.049 98.409 2.974 266 1.003 761

IV 122.829 18.519 98.409 2.974 266 1.003 761

37 TIMIŞ I 133.726 38.567 87.973 688 647 344 3.341

II 191.671 39.685 144.738 688 647 344 3.341

III 192.845 40.797 144.738 688 647 344 3.341

IV 193.965 41.857 144.738 688 647 344 3.341

38 TULCEA I 45.440 12.146 29.937 658 0 445 1.326

II 66.226 12.498 50.344 658 0 445 1.326

III 66.603 12.848 50.344 658 0 445 1.326

IV 66.962 13.182 50.344 658 0 445 1.326

39 VASLUI I 120.563 26.357 85.646 3.031 143 2.204 2.167

II 176.566 27.121 140.856 3.031 143 2.204 2.167

III 177.355 27.881 140.856 3.031 143 2.204 2.167

IV 178.108 28.606 140.856 3.031 143 2.204 2.167

40 VÂLCEA I 122.835 22.555 94.864 1.381 281 602 2.107

II 185.151 23.209 156.495 1.381 281 602 2.107

III 185.831 23.859 156.495 1.381 281 602 2.107

IV 186.480 24.479 156.495 1.381 281 602 2.107

508
41 VRANCEA I 77.237 21.263 50.777 1.950 400 909 1.139

II 113.442 21.880 86.342 1.950 400 909 1.139

III 114.077 22.492 86.342 1.950 400 909 1.139

IV 114.684 23.077 86.342 1.950 400 909 1.139

42 MUNICIPIUL I 451.608 1) 122.042 191.225 48 1.417 4) 112 5) 8.865 6)

BUCUREŞTI 2) 3)

II 640.745 1) 125.581 332.194 48 1.417 4) 112 5) 8.865 6)

2) 3)

III 644.810 1) 129.097 332.194 48 1.417 4) 112 5) 8.865 6)

2) 3)

IV 648.692 132.454 332.194 48 1.417 4) 112 5) 8.865 6)

1) 2) 3)

*) 50% din necesarul fundamentat în baza numărului de beneficiari transmis de către unităţile administrativ-teritoriale
1)
din care: 28.595 mii lei pentru finantarea Programului pentru şcoli al României potrivit H.G. nr. 559/2019 şi 28.878 mii
lei pentru finanţarea cheltuielilor cu cultura şi cultele
2)
include şi suma de 39.253 mii lei pentru finanţarea sistemului de protecţie a copilului, din care: sector 1=6.725 mii lei,
sector 2=6.861 mii lei, sector 3=5.532 mii lei, sector 4=6.916 mii lei, sector 5=4.675 mii lei, sector 6=8.544 mii lei,
reprezentând 50% din fundamentările transmise de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale
3)
include şi suma de 15.842 mii lei pentru finanţarea centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap, din care:
sector 1=3.906 mii lei, sector 2=4.768 mii lei, sector 3=3.499 mii lei, sector 4=1.457 mii lei, sector 5=567 mii lei, sector
6=1.645 mii lei, reprezentând 50% din fundamentările transmise de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale
4)
din care: suma de 190 mii lei municipiul Bucureşti, sector 1 suma de 806 mii lei, sector 2 suma de 100 mii lei, sector 3
suma de 98 mii lei , sector 6 suma de 223 mii lei, potrivit fundamentărilor transmise de Ministerul Muncii şi Protecţiei
Sociale
5)
include şi suma 25 mii lei pentru plata stimulentelor educaţionale acordate copiilor din familii defavorizate în scopul
stimulării participării în învăţământul preşcolar special

509
6)
include şi suma de 5.501 mii lei pentru finanţarea drepturilor copiilor cu cerinţe educaţionale speciale integraţi în
învăţământul special, din care pentru sector 1= 948 mii lei, sector 2 =2305 mii lei, sector 3=329 mii lei, sector 4=981 mii
lei, sector 5=236 mii lei şi sector 6=702 mii lei, potrivit fundamentărilor transmise de Ministerul Educaţiei şi Cercetării

ANEXA Nr. 6

SUME
defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale pentru anul
2020 şi estimări pe anii 2021-2023

- mii lei -

ESTIMĂRI
Nr. crt. Judeţul Program 2020
2021 2022 2023
TOTAL 600.000 300.000 300.000 300.000

1 ALBA 21.611 10.805 10.805 10.805

2 ARAD 16.924 8.462 8.462 8.462

3 ARGEŞ 25.832 12.916 12.916 12.916

4 BACĂU 17.572 8.786 8.786 8.786

5 BIHOR 21.681 10.840 10.840 10.840

6 BISTRIŢA - NĂSĂUD 11.221 5.611 5.611 5.611

7 BOTOŞANI 18.729 9.364 9.364 9.364

8 BRAŞOV 9.951 4.976 4.976 4.976

9 BRĂILA 8.094 4.047 4.047 4.047

10 BUZĂU 20.857 10.429 10.429 10.429

11 CARAŞ - SEVERIN 12.220 6.110 6.110 6.110

510
12 CĂLĂRAŞI 7.402 3.702 3.702 3.702

13 CLUJ 19.815 9.907 9.907 9.907

14 CONSTANŢA 16.066 8.033 8.033 8.033

15 COVASNA 4.906 2.453 2.453 2.453

16 DÂMBOVIŢA 13.630 6.815 6.815 6.815

17 DOLJ 17.161 8.580 8.580 8.580

18 GALAŢI 11.002 5.501 5.501 5.501

19 GIURGIU 7.656 3.828 3.828 3.828

20 GORJ 16.250 8.125 8.125 8.125

21 HARGHITA 14.384 7.192 7.192 7.192

22 HUNEDOARA 25.193 12.597 12.597 12.597

23 IALOMIŢA 7.060 3.530 3.530 3.530

24 IAŞI 18.694 9.347 9.347 9.347

25 ILFOV 4.800 2.400 2.400 2.400

26 MARAMUREŞ 12.597 6.298 6.298 6.298

27 MEHEDINŢI 12.772 6.386 6.386 6.386

28 MUREŞ 15.356 7.678 7.678 7.678

29 NEAMŢ 14.182 7.091 7.091 7.091

30 OLT 17.826 8.913 8.913 8.913

31 PRAHOVA 16.723 8.361 8.361 8.361

32 SATU MARE 12.334 6.167 6.167 6.167

33 SĂLAJ 13.184 6.592 6.592 6.592

34 SIBIU 11.817 5.909 5.909 5.909

35 SUCEAVA 22.049 11.024 11.024 11.024

511
36 TELEORMAN 10.048 5.024 5.024 5.024

37 TIMIŞ 20.717 10.359 10.359 10.359

38 TULCEA 8.953 4.476 4.476 4.476

39 VASLUI 15.882 7.941 7.941 7.941

40 VÂLCEA 15.698 7.849 7.849 7.849

41 VRANCEA 11.151 5.576 5.576 5.576

ANEXA Nr. 7

SUME
defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2020 şi estimări pe anii 2021-2023

din care ESTIMĂRI

Nr. crt. JUDEŢUL Program 2020

Judeţ Comune, oraşe, municipii 2021 2022 2023

TOTAL 8.949.322 3.194.141 5.755.181 4.928.616 2.833.666 2.746.069

1 ALBA 134.496 45.095 89.401 86.287 49.610 48.076

2 ARAD 161.499 1) 59.664 101.835 104.699 60.196 58.335

1)

3 ARGEŞ 169.156 64.997 104.159 112.175 64.494 62.500

4 BACĂU 422.275 145.267 277.008 204.162 117.381 113.753

5 BIHOR 226.332 2) 83.251 143.081 131.674 75.705 73.365

2)

512
6 BISTRIŢA - NĂSĂUD 181.249 60.903 120.346 95.822 55.092 53.389

7 BOTOŞANI 369.849 137.105 232.744 166.635 95.805 92.844

8 BRAŞOV 155.487 *) 108.787 *) 46.700 95.269 54.774 53.081

9 BRĂILA 170.062 80.633 89.429 89.758 51.606 50.010

10 BUZĂU 297.964 121.357 176.607 128.143 73.675 71.397

11 CARAŞ - SEVERIN 204.779 64.189 140.590 127.505 73.308 71.042

12 CĂLĂRAŞI 173.066 60.974 112.092 96.570 55.522 53.806

13 CLUJ 55.209 3) 22.961 32.248 100.401 57.725 55.940

3)
14 CONSTANŢA 192.775 89.071 103.704 141.072 81.108 78.601

15 COVASNA 145.546 77.095 68.451 62.444 35.902 34.792

16 DÂMBOVIŢA 309.518 102.564 206.954 137.081 78.814 76.377

17 DOLJ 275.909 104.555 171.354 149.218 85.792 83.140

18 GALAŢI 297.838 118.527 179.311 145.055 83.398 80.820

19 GIURGIU 163.643 54.307 109.336 82.360 47.352 45.888

20 GORJ 154.154 57.658 96.496 93.745 53.898 52.232

21 HARGHITA 170.360 56.765 113.595 100.184 57.600 55.819

22 HUNEDOARA 231.909 74.731 157.178 116.053 66.724 64.661

23 IALOMIŢA 178.440 58.853 119.587 91.124 52.391 50.771

24 IAŞI 419.800 152.177 267.623 193.142 111.045 107.613

25 ILFOV 15.227 15.227 0 36.302 20.872 20.226

26 MARAMUREŞ 264.338 95.058 169.280 137.213 78.889 76.451

27 MEHEDINŢI 167.704 54.212 113.492 92.299 53.067 51.426

513
28 MUREŞ 239.034 **) 91.256 **) 147.778 125.919 72.396 70.158

29 NEAMŢ 351.203 108.145 243.058 181.611 104.416 101.188

30 OLT 268.588 80.436 188.152 121.679 69.958 67.796

31 PRAHOVA 278.279 106.537 171.742 133.070 76.507 74.142

32 SATU MARE 175.110 4) 62.171 112.939 4) 93.313 53.650 51.991

33 SĂLAJ 126.459 40.811 85.648 69.417 39.911 38.677

34 SIBIU 84.398 35.734 48.664 79.453 45.681 44.269

35 SUCEAVA 487.003 158.880 328.123 245.639 141.228 136.862

36 TELEORMAN 259.781 80.220 179.561 127.403 73.249 70.985

37 TIMIŞ 75.796 34.962 40.834 120.782 69.443 67.296

38 TULCEA 95.052 30.448 64.604 90.070 51.785 50.184

39 VASLUI 350.581 98.443 252.138 192.161 110.481 107.066

40 VÂLCEA 201.914 69.001 132.913 109.196 62.780 60.841

41 VRANCEA 244.211 77.247 166.964 122.511 70.436 68.259

MUNICIPIUL 40.004 40.004

BUCUREŞTI
SECTOR 1 6.666 6.666

SECTOR 2 6.666 6.666

SECTOR 3 6.666 6.666

SECTOR 4 6.666 6.666

SECTOR 5 6.666 6.666

SECTOR 6 6.666 6.666

514
42 Sume ce se repartizează 14.526 0 14.526
în baza prevederilor - art.
4 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr.
19/2006 privind utilizarea
plajei Mării Negre şi
controlul activităţilor
desfăşurate pe plajă,
aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr.
274/2006 cu modificările
şi completările ulterioare,
pentru finanţarea
serviciilor publice de
salvare acvatică-
salvamar şi a posturilor
de prim ajutor din judeţul
Constanţa , astfel:
- municipiului Constanţa 4.000 0 4.000
pentru staţiunile
Constanţa şi Mamaia
- municipiului Mangalia 1.800 0 1.800
pentru staţiunile Olimp,
Neptun, Jupiter, Cap
Aurora, Venus, Cordon,
Saturn şi Mangalia

- oraşului Eforie pentru 4.769 0 4.769

staţiunile Eforie Nord şi
Eforie Sud
- oraşului Năvodari 1.600 0 1.600
pentru staţiunea Năvodari

- comunei Costineşti 833 0 833

pentru staţiunea
Costineşti
- comunei Limanu pentru 600 0 600
staţiunile 2 Mai şi Vama
Veche
- comunei 23 August 100 0 100

515
- comunei Tuzla 824 0 824

43 Sume pentru aplicarea 22.998 450 22.548

prevederilor Ordonanţei
Guvernului nr. 27/1996
privind acordarea de
facilităţi persoanelor care
domiciliază sau lucrează
în unele localităţi din
Munţii Apuseni şi în
Rezervaţia Biosferei
"Delta Dunării",
republicată, cu
modificările şi
completările ulterioare
44 Sume defalcate din taxa 12.388 0 12.388
pe valoarea adăugată
pentru echilibrarea
bugetelor locale alocate
judeţului Suceava potrivit
prevederilor art. XII alin.
(1) lit. b) din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului
nr. 114/2009 privind
unele măsuri financiar-
bugetare, aprobată prin
Legea nr. 240/2011

*) Include şi suma de 0 0
50.000 mii lei ce se
repartizează Consiliului
Judeţean Braşov pentru
finanţarea lucrărilor la
Aeroportul Internaţional
Braşov - Ghimbav
**) Include şi suma de 0 0
10.000 mii lei ce se
repartizează Consiliului
Judeţean Mureş pentru
finanţarea lucrărilor la
Aeroportul Internaţional
Târgu Mureş
1) Judeţul Arad, din care: 6.000 0 6.000

516
Modernizare străzi 1.000 0 1.000
comuna Dorobanţi
Amenajare trotuare in 1.000 0 1.000
comuna Peregu Mare

Modernizare străzi 1.000 0 1.000

comuna Iratoşu
Modernizare iluminat 1.000 0 1.000
public comuna Misca

Modernizare DC 130 2.000 0 2.000

comuna Sintea Mare

2) Judeţul Bihor, din care: 20.000 0 20.000

Finanţarea lucrărilor 5.000 0 5.000

"Construcţie clădire corp
nou Liceul Teoretic
"Horvath Janos",
municipiul Marghita
Unităţilor administrativ- 15.000 0 15.000
teritoriale, membre ale
Asociaţiei
Intercomunitare Zona
Nord-Vest, proporţional
cu aportul fiecăreia în
finanţarea lucrărilor
"Dezvoltarea
infrastructurii de apă şi
apă uzată în localităţile
membre ale Asociaţiei
Intercomunitare Zona
Nord-Vest"
3) Judeţul Cluj, din care: 6.040 0 6.040

Înfiinţare pistă de 800 0 800

biciclete, Sâncraiu
Proiectare şi executarea 400 0 400
lucrării de construcţie a
conductei de alimentare a
rezervorului tampon de
apă potabilă în comuna
Izvoru Crişului

517
Asfaltări străzi, etapa II în 2.000 0 2.000
comuna Mihai Viteazu,
sat Mihai Viteazu
Infrastructura de apă şi 1.000 0 1.000
apă uzată în aglomerarea
Hăsdate-Lita-Liteni,
comuna Săvădisla

Construire bază de înot, 800 0 800

comuna Sic
Reabilitare şi extindere 650 0 650
cămin cultural sat
Arancuta, comuna Suatu
Construire capelă 250 0 250
Plăieşti, comuna
Moldoveneşti
Construire capelă 140 0 140
Moldoveneşti, comuna
Moldoveneşti
4) Judeţul Satu Mare, din 4.000 0 4.000
care:
Cheltuieli cu lucrările de 4.000 0 4.000
construcţii, amenajare şi
dotare la centrul de
monitorizare, coordonare
integrată şi suport în
situaţii de urgenţă din
municipiul Satu Mare

ANEXA Nr. 7/01

SUME DEFALCATE DIN TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ PENTRU ECHILIBRAREA BUGETELOR LOCALE ÎN
ANUL 2020
pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care

518
domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", republicată, cu
modificările şi completările ulterioare

- mii lei -

Nr.
JUDEŢUL C.I.F. UNITATEA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ Program 2020
Crt.
TOTAL ŢARĂ 22.998

1 ALBA 4905592 ABRUD 523

2 ALBA 4561898 BAIA DE ARIEŞ 400

3 ALBA 4331112 CÎMPENI 805

4 ALBA 4331031 ZLATNA 780

5 ALBA 4562362 ALBAC 125

6 ALBA 4562230 ALMAŞU MARE 320

7 ALBA 4562419 ARIEŞENI 185

8 ALBA 4905550 AVRAM IANCU 315

9 ALBA 4562346 BISTRA 375

10 ALBA 4561979 BUCIUM 455

11 ALBA 4562311 CIURULEASA 242

12 ALBA 4562494 GÎRDA DE SUS 73

13 ALBA 4562249 HOREA 120

14 ALBA 4562524 ÎNTREGALDE 49

15 ALBA 4561901 LUPŞA 250

16 ALBA 4562460 MOGOŞ 116

17 ALBA 4561910 OCOLIŞ 93

18 ALBA 4562222 POIANA VADULUI 106

519
19 ALBA 4650197 PONOR 60

20 ALBA 4934601 POŞAGA 72

21 ALBA 4562389 RÂMEŢ 96

22 ALBA 4562290 ROŞIA MONTANĂ 160

23 ALBA 4613300 SĂLCIUA 250

24 ALBA 4562451 SCĂRIŞOARA 73

25 ALBA 4562168 SOHODOL 130

26 ALBA 4562192 VADU MOŢILOR 103

27 ALBA 4562320 VIDRA 96

TOTAL ALBA 6.372

28 ARAD 3518970 SEBIŞ 1.080

29 ARAD 3520270 ALMAŞ 233

30 ARAD 3520288 BRAZII 67

31 ARAD 3518997 BUTENI 462

32 ARAD 3519011 CHISINDIA 138

33 ARAD 3520148 DEZNA 97

34 ARAD 3520342 DIECI 93

35 ARAD 3520296 GURAHONŢ 235

36 ARAD 3520318 HĂLMĂGEL 114

37 ARAD 3520300 HĂLMAGIU 294

38 ARAD 3520156 IGNEŞTI 76

39 ARAD 3520164 MONEASA 75

40 ARAD 3520326 PLEŞCUŢA 164

41 ARAD 3520334 VÎRFURILE 394

520
TOTAL ARAD 3.522

42 BIHOR 4687200 NUCET 227

43 BIHOR 4539114 STEI 432

44 BIHOR 4969090 VAŞCĂU 372

45 BIHOR 5431667 BUDUREASA 299

46 BIHOR 4856015 BULZ 227

47 BIHOR 4558698 BUNTEŞTI 334

48 BIHOR 4820313 CÎMPANI 279

49 BIHOR 5003580 CĂRPINET 205

50 BIHOR 4839987 CRIŞTIORU DE JOS 94

51 BIHOR 5431675 DRĂGĂNEŞTI 160

52 BIHOR 5431721 LAZURI DE BEIUŞ 110

53 BIHOR 4935186 LUNCA 320

54 BIHOR 4641326 PIETROASA 345

55 BIHOR 4935194 RIENI 210

56 BIHOR 4784164 TĂRCAIA 108

TOTAL BIHOR 3.722

57 CLUJ 5562093 BĂIŞOARA 410

58 CLUJ 4485260 BELIŞ 400

59 CLUJ 5626626 CĂLĂŢELE 163

60 CLUJ 4485359 CIUCEA 122

61 CLUJ 4546952 IARA 281

62 CLUJ 4546979 MĂGURI-RĂCĂTĂU 202

63 CLUJ 5698096 MĂNĂSTIRENI 127

521
64 CLUJ 4426220 MĂRGĂU 203

65 CLUJ 4485448 MĂRIŞEL 153

66 CLUJ 5979229 POIENI 407

67 CLUJ 5774428 RÂŞCA 972

68 CLUJ 5698118 SĂCUIEU 285

69 CLUJ 5562115 VALEA IERII 523

TOTAL CLUJ 4.248

70 HUNEDOARA 4374962 BRAD 984

71 HUNEDOARA 5742426 GEOAGIU 4

72 HUNEDOARA 4374008 BAIA DE CRIŞ 220

73 HUNEDOARA 4374024 BĂIŢA 330

74 HUNEDOARA 5453827 BALŞA 98

75 HUNEDOARA 4374130 BLĂJENI 92

76 HUNEDOARA 4374202 BUCEŞ 176

77 HUNEDOARA 4521290 BUCUREŞCI 320

78 HUNEDOARA 4521400 BULZEŞTII DE SUS 83

79 HUNEDOARA 4374083 CERTEJU DE SUS 11

80 HUNEDOARA 4468331 CRIŞCIOR 228

81 HUNEDOARA 4468323 LUNCOIU DE JOS 261

82 HUNEDOARA 4521397 RIBIŢA 107

83 HUNEDOARA 4521303 TOMEŞTI 98

84 HUNEDOARA 4521419 VĂLIŞOARA 90

85 HUNEDOARA 4521389 VAŢA DE JOS 275

TOTAL HUNEDOARA 3.377

522
86 TULCEA 4321607 JUDEŢUL TULCEA 450

87 TULCEA 4321429 TULCEA 23

88 TULCEA 4321410 SULINA 700

89 TULCEA 4793910 C.A. ROSETTI 38

90 TULCEA 4508746 CEATALCHIOI 58

91 TULCEA 4508738 CHILIA VECHE 166

92 TULCEA 4508860 CRIŞAN 70

93 TULCEA 4508711 MALIUC 74

94 TULCEA 4508720 NUFĂRU 21

95 TULCEA 4508835 PARDINA 95

96 TULCEA 4793880 SFÂNTU GHEORGHE 62

TOTAL TULCEA 1.757

ANEXA Nr. 7/02

SUME
defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale alocate judeţului Suceava potrivit
prevederilor art. XII alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2009 privind unele măsuri financiar-
bugetare, aprobată prin Legea nr. 240/2011

- mii lei -

Nr. Crt. Unitatea administrativ-teritorială Program 2020 Rate de capital şi dobânzi

TOTAL 12.388*)

523
1 Municipiul Câmpulung Moldovenesc 893

2 Municipiul Vatra Dornei 776

3 Judeţul Suceava 17

4 Oraşul Broşteni 554

5 Oraşul Cajvana 340

6 Oraşul Dolhasca 191

7 Oraşul Liteni 244

8 Oraşul Milişăuţi 83

9 Oraşul Solca 204

10 Oraşul Vicovu de Sus 1.154

11 Comuna Adâncata 253

12 Comuna Arbore 499

13 Comuna Baia 117

14 Comuna Bogdăneşti 69

15 Comuna Boroaia 82

16 Comuna Bosanci 162

17 Comuna Botoşana 397

18 Comuna Buneşti 47

19 Comuna Cacica 205

20 Comuna Ciprian Porumbescu 166

21 Comuna Cornu Luncii 126

22 Comuna Dărmăneşti 148

23 Comuna Dolheşti 70

24 Comuna Dorneşti 132

524
25 Comuna Drăgoieşti 137

26 Comuna Drăguşeni 69

27 Comuna Dumbrăveni 483

28 Comuna Forăşti 85

29 Comuna Fundu Moldovei 283

30 Comuna Grăniceşti 85

31 Comuna Horodniceni 64

32 Comuna Iacobeni 190

33 Comuna Ipoteşti 78

34 Comuna Marginea 495

35 Comuna Mălini 124

36 Comuna Mănăstirea Humorului 92

37 Comuna Mitocu Dragomirnei 69

38 Comuna Moara 124

39 Comuna Moldoviţa 229

40 Comuna Păltinoasa 98

41 Comuna Pătrăuţi 74

42 Comuna Pârteştii de Jos 260

43 Comuna Poiana Stampei 107

44 Comuna Pojorâta 67

45 Comuna Preuteşti 233

46 Comuna Rădăşeni 76

47 Comuna Râşca 89

48 Comuna Sadova 171

525
49 Comuna Siminicea 54

50 Comuna Suceviţa 287

51 Comuna Todireşti 100

52 Comuna Udeşti 185

53 Comuna Vadu Moldovei 190

54 Comuna Valea Moldovei 101

55 Comuna Vama 413

56 Comuna Volovăţ 238

57 Comuna Zvoriştea 109

*) sumele se alocă pentru componenta de gaze

ANEXA Nr. 8

I Program 2020
II Estimări 2021
III Estimări 2022
IV Estimări 2023

SUME
defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea învăţământului particular şi cel confesional, acreditate, pe anul
2020 şi estimări pe anii 2021-2023

- mii lei -

Judeţul TOTAL din care, pentru finanţarea cheltuielilor cu:

526
din care: din care:
Cheltuieli cu
Salarii, sporuri,
Finanţarea bunuri şi servicii Finanţarea Drepturile Drepturile
indemnizaţii şi
de bază pentru drepturilor copiilor cu copiilor cu
alte drepturi
Nr. potrivit întreţinerea copiilor cu cerinţe cerinţe
salariale în bani
crt. prevederilor curentă a cerinţe educaţionale educaţionale
stabilite prin
Legii nr. unităţilor de educaţionale speciale care speciale
lege, precum şi
1/2011 învaţământ speciale frecventează integraţi în
contribuţiile
particular şi cel învăţământul învăţământul
aferente
confesional, special de masă
acestora
acreditate
TOTAL I 254.749 254.224 234.519 19.705 525 126 399

II 254.749 254.224 234.519 19.705 525 126 399

III 254.749 254.224 234.519 19.705 525 126 399

IV 254.749 254.224 234.519 19.705 525 126 399

1 ALBA I 2.400 2.400 2.213 187 0 0 0

II 2.400 2.400 2.213 187 0 0 0

III 2.400 2.400 2.213 187 0 0 0

IV 2.400 2.400 2.213 187 0 0 0

2 ARAD I 5.867 5.739 5.318 421 128 126 2

II 5.867 5.739 5.318 421 128 126 2

III 5.867 5.739 5.318 421 128 126 2

IV 5.867 5.739 5.318 421 128 126 2

3 ARGEŞ I 7.893 7.846 7.278 568 47 0 47

II 7.893 7.846 7.278 568 47 0 47

III 7.893 7.846 7.278 568 47 0 47

IV 7.893 7.846 7.278 568 47 0 47

527
4 BACĂU I 2.567 2.567 2.379 188 0 0 0

II 2.567 2.567 2.379 188 0 0 0

III 2.567 2.567 2.379 188 0 0 0

IV 2.567 2.567 2.379 188 0 0 0

5 BIHOR I 6.693 6.680 6.160 520 13 0 13

II 6.693 6.680 6.160 520 13 0 13

III 6.693 6.680 6.160 520 13 0 13

IV 6.693 6.680 6.160 520 13 0 13

6 BISTRIŢA- I 3.887 3.883 3.445 438 4 0 4

NĂSĂUD
II 3.887 3.883 3.445 438 4 0 4

III 3.887 3.883 3.445 438 4 0 4

IV 3.887 3.883 3.445 438 4 0 4

7 BOTOŞANI I 4.638 4.597 4.182 415 41 0 41

II 4.638 4.597 4.182 415 41 0 41

III 4.638 4.597 4.182 415 41 0 41

IV 4.638 4.597 4.182 415 41 0 41

8 BRAŞOV I 1.921 1.921 1.798 123 0 0 0

II 1.921 1.921 1.798 123 0 0 0

III 1.921 1.921 1.798 123 0 0 0

IV 1.921 1.921 1.798 123 0 0 0

9 BRĂILA I 1.660 1.653 1.535 118 7 0 7

II 1.660 1.653 1.535 118 7 0 7

528
III 1.660 1.653 1.535 118 7 0 7

IV 1.660 1.653 1.535 118 7 0 7

10 BUZĂU I 622 618 578 40 4 0 4

II 622 618 578 40 4 0 4

III 622 618 578 40 4 0 4

IV 622 618 578 40 4 0 4

11 CARAŞ- I 311 311 286 25 0 0 0

SEVERIN
II 311 311 286 25 0 0 0

III 311 311 286 25 0 0 0

IV 311 311 286 25 0 0 0

12 CĂLĂRAŞI I 442 442 417 25 0 0 0

II 442 442 417 25 0 0 0

III 442 442 417 25 0 0 0

IV 442 442 417 25 0 0 0

13 CLUJ I 23.954 23.916 22.138 1.778 38 0 38

II 23.954 23.916 22.138 1.778 38 0 38

III 23.954 23.916 22.138 1.778 38 0 38

IV 23.954 23.916 22.138 1.778 38 0 38

14 CONSTANŢA I 15.827 15.801 14.699 1.102 26 0 26

II 15.827 15.801 14.699 1.102 26 0 26

III 15.827 15.801 14.699 1.102 26 0 26

IV 15.827 15.801 14.699 1.102 26 0 26

529
15 COVASNA I 0 0 0 0 0 0 0

II 0 0 0 0 0 0 0

III 0 0 0 0 0 0 0

IV 0 0 0 0 0 0 0

16 DÂMBOVIŢA I 990 990 922 68 0 0 0

II 990 990 922 68 0 0 0

III 990 990 922 68 0 0 0

IV 990 990 922 68 0 0 0

17 DOLJ I 7.134 7.093 6.527 566 41 0 41

II 7.134 7.093 6.527 566 41 0 41

III 7.134 7.093 6.527 566 41 0 41

IV 7.134 7.093 6.527 566 41 0 41

18 GALAŢI I 3.617 3.617 3.304 313 0 0 0

II 3.617 3.617 3.304 313 0 0 0

III 3.617 3.617 3.304 313 0 0 0

IV 3.617 3.617 3.304 313 0 0 0

19 GIURGIU I 530 530 500 30 0 0 0

II 530 530 500 30 0 0 0

III 530 530 500 30 0 0 0

IV 530 530 500 30 0 0 0

20 GORJ I 1.359 1.344 1.227 117 15 0 15

II 1.359 1.344 1.227 117 15 0 15

530
III 1.359 1.344 1.227 117 15 0 15

IV 1.359 1.344 1.227 117 15 0 15

21 HARGHITA I 636 636 593 43 0 0 0

II 636 636 593 43 0 0 0

III 636 636 593 43 0 0 0

IV 636 636 593 43 0 0 0

22 HUNEDOARA I 926 926 833 93 0 0 0

II 926 926 833 93 0 0 0

III 926 926 833 93 0 0 0

IV 926 926 833 93 0 0 0

23 IALOMIŢA I 0 0 0 0 0 0 0

II 0 0 0 0 0 0 0

III 0 0 0 0 0 0 0

IV 0 0 0 0 0 0 0

24 IAŞI I 18.767 18.765 17.393 1.372 2 0 2

II 18.767 18.765 17.393 1.372 2 0 2

III 18.767 18.765 17.393 1.372 2 0 2

IV 18.767 18.765 17.393 1.372 2 0 2

25 ILFOV I 15.623 15.617 14.568 1.049 6 0 6

II 15.623 15.617 14.568 1.049 6 0 6

III 15.623 15.617 14.568 1.049 6 0 6

IV 15.623 15.617 14.568 1.049 6 0 6

531
26 MARAMUREŞ I 6.788 6.779 6.013 766 9 0 9

II 6.788 6.779 6.013 766 9 0 9

III 6.788 6.779 6.013 766 9 0 9

IV 6.788 6.779 6.013 766 9 0 9

27 MEHEDINŢI I 1.258 1.250 1.127 123 8 0 8

II 1.258 1.250 1.127 123 8 0 8

III 1.258 1.250 1.127 123 8 0 8

IV 1.258 1.250 1.127 123 8 0 8

28 MUREŞ I 3.122 3.122 2.883 239 0 0 0

II 3.122 3.122 2.883 239 0 0 0

III 3.122 3.122 2.883 239 0 0 0

IV 3.122 3.122 2.883 239 0 0 0

29 NEAMŢ I 3.073 3.069 2.808 261 4 0 4

II 3.073 3.069 2.808 261 4 0 4

III 3.073 3.069 2.808 261 4 0 4

IV 3.073 3.069 2.808 261 4 0 4

30 OLT I 0 0 0 0 0 0 0

II 0 0 0 0 0 0 0

III 0 0 0 0 0 0 0

IV 0 0 0 0 0 0 0

31 PRAHOVA I 7.161 7.154 6.640 514 7 0 7

II 7.161 7.154 6.640 514 7 0 7

532
III 7.161 7.154 6.640 514 7 0 7

IV 7.161 7.154 6.640 514 7 0 7

32 SATU MARE I 407 407 360 47 0 0 0

II 407 407 360 47 0 0 0

III 407 407 360 47 0 0 0

IV 407 407 360 47 0 0 0

33 SĂLAJ I 434 434 400 34 0 0 0

II 434 434 400 34 0 0 0

III 434 434 400 34 0 0 0

IV 434 434 400 34 0 0 0

34 SIBIU I 3.335 3.313 3.103 210 22 0 22

II 3.335 3.313 3.103 210 22 0 22

III 3.335 3.313 3.103 210 22 0 22

IV 3.335 3.313 3.103 210 22 0 22

35 SUCEAVA I 10.485 10.463 9.514 949 22 0 22

II 10.485 10.463 9.514 949 22 0 22

III 10.485 10.463 9.514 949 22 0 22

IV 10.485 10.463 9.514 949 22 0 22

36 TELEORMAN I 0 0 0 0 0 0 0

II 0 0 0 0 0 0 0

III 0 0 0 0 0 0 0

IV 0 0 0 0 0 0 0

533
37 TIMIŞ I 11.911 11.871 10.955 916 40 0 40

II 11.911 11.871 10.955 916 40 0 40

III 11.911 11.871 10.955 916 40 0 40

IV 11.911 11.871 10.955 916 40 0 40

38 TULCEA I 315 315 294 21 0 0 0

II 315 315 294 21 0 0 0

III 315 315 294 21 0 0 0

IV 315 315 294 21 0 0 0

39 VASLUI I 0 0 0 0 0 0 0

II 0 0 0 0 0 0 0

III 0 0 0 0 0 0 0

IV 0 0 0 0 0 0 0

40 VÂLCEA I 1.378 1.378 1.282 96 0 0 0

II 1.378 1.378 1.282 96 0 0 0

III 1.378 1.378 1.282 96 0 0 0

IV 1.378 1.378 1.282 96 0 0 0

41 VRANCEA I 133 133 125 8 0 0 0

II 133 133 125 8 0 0 0

III 133 133 125 8 0 0 0

IV 133 133 125 8 0 0 0

42 MUNICIPIUL I 76.685 76.644 70.722 5.922 41 0 41

BUCUREŞTI
II 76.685 76.644 70.722 5.922 41 0 41

534
III 76.685 76.644 70.722 5.922 41 0 41

IV 76.685 76.644 70.722 5.922 41 0 41

ANEXA Nr. 9

NUMĂRUL MAXIM DE POSTURI

finanţate pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult, pe anul 2020 şi estimări pe anii 2021-2023

ESTIMĂRI
Program
Nr. crt. Judeţul
2020
2021 2022 2023

TOTAL 19.899 19.899 19.899 19.899

1 ALBA 797 797 797 797

2 ARAD 449 449 449 449

3 ARGEŞ 578 578 578 578

4 BACĂU 479 479 479 479

5 BIHOR 909 909 909 909

6 BISTRIŢA - NĂSĂUD 315 315 315 315

7 BOTOŞANI 288 288 288 288

8 BRAŞOV 481 481 481 481

9 BRĂILA 228 228 228 228

10 BUZĂU 281 281 281 281

11 CARAŞ - SEVERIN 578 578 578 578

12 CĂLĂRAŞI 137 137 137 137

535
13 CLUJ 855 855 855 855

14 CONSTANŢA 306 306 306 306

15 COVASNA 229 229 229 229

16 DÂMBOVIŢA 420 420 420 420

17 DOLJ 487 487 487 487

18 GALAŢI 498 498 498 498

19 GIURGIU 139 139 139 139

20 GORJ 354 354 354 354

21 HARGHITA 350 350 350 350

22 HUNEDOARA 347 347 347 347

23 IALOMIŢA 174 174 174 174

24 IAŞI 755 755 755 755

25 ILFOV 222 222 222 222

26 MARAMUREŞ 765 765 765 765

27 MEHEDINŢI 282 282 282 282

28 MUREŞ 771 771 771 771

29 NEAMŢ 976 976 976 976

30 OLT 348 348 348 348

31 PRAHOVA 270 270 270 270

32 SATU MARE 476 476 476 476

33 SĂLAJ 557 557 557 557

34 SIBIU 571 571 571 571

35 SUCEAVA 645 645 645 645

36 TELEORMAN 347 347 347 347

536
37 TIMIŞ 746 746 746 746

38 TULCEA 284 284 284 284

39 VASLUI 338 338 338 338

40 VÂLCEA 530 530 530 530

41 VRANCEA 260 260 260 260

42 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 1.077 1.077 1.077 1.077

ANEXA Nr. 10

CATEGORIILE DE VENITURI ŞI CHELTUIELI

aferente bugetelor locale pe anul 2020

Nr. crt. Denumirea veniturilor şi cheltuielilor

CAPITOLUL I
Veniturile şi cheltuielile aferente bugetelor proprii ale judeţelor

A. Venituri (impozite, taxe şi alte venituri)

1. Impozit pe profit de la regiile autonome şi societăţile comerciale de sub autoritatea consiliilor judeţene1)
2. Cote şi sume defalcate din impozitul pe venit:
a) Cote defalcate din impozitul pe venit
b) Sume alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale
3. Alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital:
a) Alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital
4. Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată:

537
a) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor
b) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumuri
c) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale
d) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea învăţământului particular sau confesional acreditat
5. Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi:
a) Impozitul pe mijloacele de transport
b) Taxe şi tarife pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de funcţionare
6. Venituri din proprietate:
a) Vărsăminte din profitul net al regiilor autonome de sub autoritatea consiliilor judeţene
b) Venituri din concesiuni şi închirieri
c) Venituri din dividende
d) Alte venituri din proprietate
7. Venituri din prestări de servicii şi alte activităţi:
a) Venituri din prestări de servicii
b) Contribuţia de întreţinere a persoanelor asistate
c) Contribuţia lunară a părinţilor pentru întreţinerea copiilor în unităţile de protecţie socială
d) Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputaţii şi despăgubiri
e) Venituri din despăgubiri
f) Alte venituri din prestări de servicii şi alte activităţi
8. Amenzi, penalităţi şi confiscări:
a) Venituri din amenzi şi alte sancţiuni aplicate potrivit dispoziţiilor legale
b) încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate şi alte sume constatate odată cu confiscarea potrivit legii
c) Alte amenzi, penalităţi şi confiscări
9. Diverse venituri:
a) Vărsăminte din veniturile şi/sau disponibilităţile instituţiilor publice
b) Taxe speciale
c) Vărsăminte din amortizarea mijloacelor fixe
d) Venituri din ajutoare de stat recuperate
e) Venituri din recuperarea cheltuielilor efectuate în cursul procesului de executare silită

538
f) Alte venituri pentru finanţarea secţiunii de dezvoltare
g) Alte venituri
10. Transferuri voluntare, altele decât subvenţiile:
a) Donaţii şi sponsorizări
b) Vărsăminte din secţiunea de funcţionare pentru finanţarea secţiunii de dezvoltare a bugetelui local (evidenţiate cu
semnul minus)
c) Vărsăminte din secţiunea de funcţionare
d) Sume primite din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene
e) Alte transferuri voluntare
11. Venituri din valorificarea unor bunuri:
a) Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice
b) Venituri din privatizare
c) Venituri din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale
d) Depozite speciale pentru construcţii de locuinţe
12. încasări din rambursarea împrumuturilor acordate
a) încasări din rambursarea împrumuturilor pentru înfiinţarea unor instituţii şi servicii publice de interes local sau a unor
activităţi finanţate integral din venituri proprii
b) încasări din rambursarea microcreditelor de la persoane fizice şi juridice
c) împrumuturi temporare din trezoreria statului
d) Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă ale secţiunii de funcţionare
e) Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă ale secţiunii de dezvoltare
f) Sume din excedentul bugetului local utilizate pentru finanţarea cheltuielilor secţiunii de dezvoltare
g) Sume primite în cadrul mecanismului decontării cererilor de plată
h) Sume din excedentul bugetului local utilizate pentru finanţarea cheltuielilor secţiunii de funcţionare
i) încasări din rambursarea altor împrumuturi acordate
13. Alte operaţiuni financiare:
a) Disponibilităţi rezervate pentru plăţi ale unităţilor de învăţământ special şi a altor instituţii publice de pe raza altor unităţi
administrativ-teritoriale decât cea pe raza căreia îşi desfăşoară activitatea consiliul judeţean/Consiliul General al
Municipiului Bucureşti

539
b) Sume alocate din Fondul de Dezvoltare şi Investiţii
14. Subvenţii de la bugetul de stat:
a) Aeroporturi de interes local
b) Planuri şi regulamente de urbanism
c) Finanţarea acţiunilor privind reducerea riscului seismic al construcţiilor existente cu destinaţie de locuinţă
d) Subvenţii pentru finanţarea programelor multianuale prioritare de mediu şi gospodărire a apelor
e) Finanţarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap
f) Finatarea unor cheltuieli de capital ale unităţilor de invatamant preuniversitar
g) Subvenţii primite din Fondul Naţional de Dezvoltare
h) Subvenţii de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanţarea investiţiilor în sănătate
i) Subvenţii din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii către bugetele locale pentru finanţarea investiţiilor în sănătate
j) Subvenţii de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susţinerii derulării proiectelor finanţate din fonduri externe
nerambursabile (FEN) postaderare
k) Subvenţii primite din Fondul de intervenţie
l) Finanţarea lucrărilor de cadastru imobiliar
m) Subvenţii din bugetul de stat pentru finanţarea unităţilor de asistenţă medico-sociale
n) Subvenţii de la bugetul de stat către bugetele locale pentru realizarea obiectivelor de investiţii în turism
o) Subvenţii din bugetul de stat pentru finanţarea sănătăţii
p) Sume primite de administraţiile locale în cadrul programelor FEGA implementate de APIA
q) Subvenţii primite de la bugetul de stat pentru finanţarea unor programe de interes naţional
r) Subvenţii primite de la bugetul de stat pentru finanţarea investiţiilor pentru instituţii publice de asistenţă socială şi unităţi
de asistenţă medico sociale
s) Sume alocate din bugetul de stat aferente corecţiilor financiare
ş) Finanţarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală
t) Subvenţii din bugetul de stat alocate conform contractelor încheiate cu direcţiile de sănătate publică
ţ) Subvenţii de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susţinerii derulării proiectelor finanţate din fonduri externe
nerambursabile (FEN) postaderare aferete perioadei de programare 2014-2020
u) Subvenţii pentru realizarea activităţii de colectare, transport, depozitare şi neutralizare a deşeurilor de origine animală
15. Subvenţii de la alte administraţii:

540
a) Subvenţii de la bugetul asigurărilor pentru şomaj către bugetele locale, pentru finanţarea programelor pentru ocuparea
temporară a forţei de muncă şi subvenţionarea locurilor de muncă
b) Subvenţii primite de la alte bugete locale pentru instituţiile de asistenţă socială pentru persoanele cu handicap
c) Subvenţii primite de la bugetele consiliilor locale şi judeţene pentru ajutoare în situaţii de extremă dificultate
d) Alte subvenţii primite de la administraţia centrală pentru finanţarea unor activităţi
e) Subvenţii primite din bugetele locale pentru clasele de învăţământ de masă organizate în unităţile de învăţământ
special
f) Sume alocate din bugetul AFIR, pentru susţinerea proiectelor din PNDR 2014-2020
g) Subvenţii acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere
16. Sume primite de la UE/alti donatori în contul plăţilor efectuate şi prefinantari
a) Fondul European de Dezvoltare Regională
b) Fondul Social European
c) Fondul de Coeziune
d) Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală
e) Fondul European de Pescuit
f) Instrumentul de Asistenţă pentru Preaderare
g) Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat
h) Programe comunitare finanţate în perioada 2007 -2013
i) Alte facilităţi şi instrumente postaderare
j) Mecanismul financiar SEE
k) Mecanismul financiar norvegian
l) Programul de cooperare elveţiano-român vizând reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii
Europene extinse
m) Asistenţă tehnică pentru mecanismele financiare SEE
n) Fondul naţional pentru relaţii bilaterale aferent mecanismelor financiare SEE
17. Alte sume primite de la UE
a) Alte sume primite din fonduri de la Uniunea Europeană pentru programele operaţionale finanţate în cadrul obiectivului
convergenţă

541
b) Alte sume primite din fonduri de la Uniunea Europeană pentru programele operaţionale finanţate din cadrul financiar
2014-2020
18. Sume primite de la UE/alţi donatori în contul plăţilor efectuate şi prefinanţări aferente cadrului financiar 2014-2020
a) Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR)
b) Fondul Social European (FSE)
c) Fondul de Coeziune (FC)
d) Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR)
e) Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (FEPAM)
f) Instrumentul de Asistenţă pentru Preaderare (IPA II)
g) Instrumentul European de Vecinătate (ENI)
h) Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014-2020 (APC)
i) Mecanismul pentru Interconectarea Europei (MIE)
j) Fondul pentru relaţii bilaterale aferent Mecanismelor financiare Spaţiul Economic European şi Norvegian 2014-2021
k) Asistenţă tehnică aferentă Mecanismelor financiare Spaţiul Economic European şi Norvegian 2014-2021

B. Cheltuieli

1. Autorităţi publice şi acţiuni externe:

a) Autorităţi executive
2. Alte servicii publice generale:
a) Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia autorităţilor locale
b) Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de stat
c) Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de autorităţile administraţiei publice locale
d) Servicii publice comunitare de evidenţă a persoanelor
e) Alte servicii publice generale
3. Tranzacţii privind datoria publică şi împrumuturi
4. Transferuri cu caracter general între diferite nivele ale administraţiei:
a) Transferuri din bugetele proprii ale judeţelor pentru finanţarea centrelor pentru protecţia copilului
b) Transferuri din bugetele locale către bugetul fondului de asigurări sociale de sănătate

542
5. Apărare:
a) Apărare naţională (Centre militare)
6. Ordine publică şi siguranţă naţională:
a) Ordine publică
a1) Poliţie locală
b) Protecţia civilă şi protecţia contra incendiilor (protecţia civilă nonmilitară)
c) Alte cheltuieli în domeniul ordinii publice şi siguranţei naţionale
7. Învăţământ:
a) Învăţământ preşcolar şi primar
a1) Învăţământ preşcolar
a2) Învăţământ primar
b) Învăţământ secundar
b1) Învăţământ secundar inferior
c) Învăţământ nedefinibil prin nivel
c1) Învăţământ special
d) Alte cheltuieli în domeniul învăţământului
8. Sănătate:
a) Servicii medicale în unităţi sanitare cu paturi
a1) Spitale generale
a2) Unităţi medico-sociale
b) Servicii de sănătate publică
c) Alte cheltuieli în domeniul sănătăţii
c1) Alte instituţii şi acţiuni sanitare
9. Cultură, recreere şi religie:
a) Servicii culturale
a1) Biblioteci publice judeţene
a2) Muzee
a3) Instituţii publice de spectacole şi concerte
a4) Şcoli populare de artă şi meserii

543
a5) Centre pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale
a6) Consolidarea şi restaurarea monumentelor istorice
a7) Alte servicii culturale
b) Servicii recreative şi sportive
b1) Sport
b2) Tineret
b3) întreţinere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement
c) Servicii religioase
d) Alte servicii în domeniile culturii, recreerii şi religiei
10. Asigurări şi asistenţă socială:
a) Asistenţă acordată persoanelor în vârstă
b) Asistenţă socială în caz de boli şi invalidităţi
b1) Asistenţă socială în caz de invaliditate
c) Asistenţă socială pentru familie şi copii
d) Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor şi asistenţei sociale
d1) Alte cheltuieli în domeniul asistenţei sociale
11. Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică:
a) Alimentare cu apă şi amenajări hidrotehnice
a1) Alimentare cu apă
a2) Amenajări hidrotehnice
b) Alte servicii în domeniile locuinţelor, serviciilor şi dezvoltării comunale
12. Protecţia mediului:
a) Reducerea şi controlul poluării
b) Salubritate şi gestiunea deşeurilor
b1) Colectarea, tratarea şi distrugerea deşeurilor
c) Alte servicii în domeniul protecţiei mediului
13. Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă:
a) Acţiuni generale economice şi comerciale
a1) Prevenire şi combatere inundaţii şi gheţuri

544
a2) Programe de dezvoltare regională şi socială
a3) Alte cheltuieli pentru acţiuni generale economice şi comerciale
b) Acţiuni generale de muncă
b1) Măsuri active pentru combaterea şomajului
14. Combustibili şi energie:
a) Energie termică
b) Alte cheltuieli privind combustibili şi energie
15. Agricultură, silvicultură, piscicultura şi vânătoare:
a) Agricultură
a1) Camere agricole
a2) Protecţia plantelor şi carantina fitosanitară
b) Alte cheltuieli în domeniul agriculturii, silviculturii, pisciculturii şi vânătorii
16. Transporturi:
a) Transport rutier
a1) Drumuri şi poduri
b) Transport aerian
b1) Aviaţia civilă
b2) Aeroporturi
c) Transport feroviar
c2) Transport pe calea ferată
d) Alte cheltuieli în domeniul transporturilor
17. Alte acţiuni economice:
a) Zone libere
b) Turism
c) Proiecte de dezvoltare multifuncţionale
d) Alte acţiuni economice

545
CAPITOLUL II
Veniturile şi cheltuielile aferente bugetelor proprii ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi Municipiului
Bucureşti

i. Venituri (impozite, taxe şi alte venituri)

1. Impozit pe profit de la regiile autonome şi societăţile comerciale de sub autoritatea consiliilor locale 1)
2. Impozit pe venit
3. Cote şi sume defalcate din impozitul pe venit:
a) Cote defalcate din impozitul pe venit
b) Sume alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale
4. Alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital:
a) Alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital
5. Impozite şi taxe pe proprietate:
a) Impozit şi taxa pe clădiri
b) Impozit şi taxa pe teren
c) Taxe judiciare de timbru şi alte taxe de timbru
d) Alte impozite şi taxe pe proprietate
6. Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată:
a) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor
b) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor,
oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi Municipiului Bucureşti
c) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumuri
d) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale
e) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea învăţământului particular sau confesional acreditat
7. Taxe pe servicii specifice:
a) Impozit pe spectacole
b) Alte taxe pe servicii specifice
8. Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi:

546
a) Impozit pe mijloacele de transport
b) Taxe şi tarife pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de funcţionare
c) Alte taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi
9. Alte impozite şi taxe fiscale:
a) Alte impozite şi taxe
10. Venituri din proprietate:
a) Vărsăminte din profitul net al regiilor autonome de sub autoritatea consiliilor locale
b) Venituri din concesiuni şi închirieri
c) Venituri din dividende
d) Alte venituri din proprietate
11. Venituri din dobânzi:
a) Alte venituri din dobânzi
12. Venituri din prestări de servicii şi alte activităţi:
a) Venituri din prestări de servicii
b) Contribuţia părinţilor sau susţinătorilor legali pentru întreţinerea copiilor în creşe
c) Contribuţia persoanelor beneficiare ale cantinelor de ajutor social
d) Taxe din activităţi cadastrale şi agricultură
e) Contribuţia lunară a părinţilor pentru întreţinerea copiilor în unităţile de protecţie socială
f) Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputaţii şi despăgubiri
g) Contribuţii pentru finanţarea Programului "Şcoală după şcoală"
h) Venituri din despăgubiri
i) Alte venituri din prestări de servicii şi alte activităţi
13. Venituri din taxe administrative, eliberări permise:
a) Taxe extrajudiciare de timbru
b) Alte venituri din taxe administrative, eliberări permise
14. Amenzi, penalităţi şi confiscări:
a) Venituri din amenzi şi alte sancţiuni aplicate potrivit dispoziţiilor legale
b) Penalităţi pentru nedepunerea sau depunerea cu întârziere a declaraţiei de impozite şi taxe
c) încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate şi alte sume constatate odată cu confiscarea potrivit legii

547
d) Alte amenzi, penalităţi şi confiscări
15. Diverse venituri:
a) Venituri din aplicarea prescripţiei extinctive
b) Vărsăminte din veniturile şi/sau disponibilităţile instituţiilor publice
c) Taxe speciale
d) Vărsăminte din amortizarea mijloacelor fixe
e) Venituri din ajutoare de stat recuperate
f) Venituri din recuperarea cheltuielilor efectuate în cursul procesului de executare silită
g) Venituri din restituirea sumelor alocate pentru reducerea riscului seismic
h) Taxa de reabilitare termică
i) Contribuţia asociaţiei de proprietari pentru lucrările de reabilitare termică
j) Alte venituri pentru finanţarea secţiunii de dezvoltare
k) Alte venituri
16. Transferuri voluntare, altele decât subvenţiile:
a) Donaţii şi sponsorizări
b) Vărsăminte din secţiunea de funcţionare pentru finanţarea secţiunii de dezvoltare a bugetului local (evidenţiate cu
semnul minus)
c) Vărsăminte din secţiunea de funcţionare
d) Sume primite din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene
e) Alte transferuri voluntare
17. Venituri din valorificarea unor bunuri
a) Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice
b) Venituri din vânzarea locuinţelor construite din fondurile statului
c) Venituri din privatizare
d) Venituri din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale
e) Depozite speciale pentru construcţii de locuinţe
18. Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate
a) Încasări din rambursarea împrumuturilor pentru înfiinţarea unor instituţii şi servicii publice de interes local sau a unor
activităţi finanţate integral din venituri proprii

548
b) încasări din rambursarea microcreditelor de la persoane fizice şi juridice
c) împrumuturi temporare din trezoreria statului
d) Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă ale secţiunii de funcţionare
e) Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă ale secţiunii de dezvoltare
f) Sume din excedentul bugetului local utilizate pentru finanţarea cheltuielilor secţiunii de dezvoltare
g) Sume primite în cadrul mecanismului decontării cererilor de plată
h) Sume din excedentul bugetului local utilizate pentru finanţarea cheltuielilor secţiunii de funcţionare
i) încasări din rambursarea altor împrumuturi acordate
19. Alte operaţiuni financiare
a) Disponibilităţi rezervate pentru plăţi ale unităţilor de învăţământ special şi a altor instituţii publice de pe raza altor unităţi
administrativ-teritoriale decât cea pe raza căreia îşi desfăşoară activitatea consiliul judeţean/Consiliul General al
Municipiului Bucureşti
b) Sume alocate din Fondul de Dezvoltare şi Investiţii
20. Subvenţii de la bugetul de stat:
a) Programul Termoficare
b) Investiţii finanţate parţial din împrumuturi externe
c) Aeroporturi de interes local
d) Planuri şi regulamente de urbanism
e) Străzi care se vor amenaja în perimetrele destinate construcţiilor de cvartale de locuinţe noi
f) Finanţarea acţiunilor privind reducerea riscului seismic al construcţiilor existente cu destinaţie de locuinţă
g) Subvenţii pentru reabilitarea termică a clădirilor de locuit
h) Finanţarea unor cheltuieli de capital ale unităţilor de învăţământ preuniversitar
i) Subvenţii primite din Fondul Naţional de Dezvoltare
j) Subvenţii de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanţarea investiţiilor în sănătate
k) Subvenţii din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii către bugetele locale pentru finanţarea investiţiilor în sănătate
l) Subvenţii de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susţinerii derulării proiectelor finanţate din fonduri externe
nerambursabile (FEN) postaderare
m) Subvenţii primite din Fondul de intervenţie
n) Finanţarea lucrărilor de cadastru imobiliar

549
o) Subvenţii pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri
p) Subvenţii din bugetul de stat pentru finanţarea unităţilor de asistenţă medico-sociale
q) Subvenţii din bugetul de stat către bugetele locale pentru realizarea obiectivelor de investiţii în turism
r) Subvenţii din bugetul de stat pentru finanţarea sănătăţii
s) Sume primite de administraţiile locale în cadrul programelor FEGA implementate de APIA
ş) Sume primite de administraţiile locale în cadrul programelor finanţate din Fondul Social European
t) Subvenţii primite de la bugetul de stat pentru finanţarea unor programe de interes naţional
ţ) Subvenţii primite de la bugetul de stat pentru finanţarea investiţiilor pentru instituţii publice de asistenţă socială şi unităţi
de asistenţă medico sociale
u) Subvenţii pentru sprijinirea construirii de locuinţe
v) Subvenţii pentru finanţarea locuinţelor sociale
w) Sume alocate din bugetul de stat aferente corecţiilor financiare
x) Finanţarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală
y) Subvenţii din bugetul de stat alocate conform contractelor încheiate cu direcţiile de sănătate publică
z) Subvenţii din sume obţinute în urma scoaterii la licitaţie a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră pentru
finanţarea proiectelor de investiţii
aa) Subvenţii de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susţinerii derulării proiectelor finanţate din fonduri
externe nerambursabile (FEN) postaderare aferete perioadei de programare 2014-2020
ab) Subvenţii pentru realizarea activităţii de colectare, transport, depozitare şi neutralizare a deşeurilor de origine animală
**)
ac) Subvenţii primite în cadrul Programului staţiuni balneare
ad) Subvenţii pentru finanţarea liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol
21. Subvenţii de la alte administraţii:
a) Subvenţii primite de la bugetele proprii ale judeţelor pentru finanţarea centrelor pentru protecţia copilului
b) Subvenţii de la bugetul asigurărilor pentru şomaj către bugetele locale, pentru finanţarea programelor pentru ocuparea
temporară a forţei de muncă şi subvenţionarea locurilor de muncă
c) Subvenţii primite de la alte bugete locale pentru instituţiile de asistenţă socială pentru persoanele cu handicap *)
d) Subvenţii primite de la bugetele consiliilor locale şi judeţene pentru ajutoare în situaţii de extremă dificultate
e) Alte subvenţii primite de la administraţia centrală pentru finanţarea unor activităţi

550
f) Subvenţii primite din bugetul judeţului pentru clasele de învăţământ special organizate în cadrul unităţilor de învăţământ
de masă
g) Sume primite de la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară
h) Sume primite de la bugetul judeţului pentru plata drepturilor de care beneficiază copiii cu cerinţe educaţionale speciale
integraţi în învăţământul de masă
i) Sume alocate din bugetul AFIR, pentru susţinerea proiectelor din PNDR 2014-2020
j) Sume alocate din bugetul ANCPI pentru finanţarea lucrărilor de înregistrare sistematică din cadrul Programului naţional
de cadastru şi carte funciară
k) Subvenţii acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere
22. Sume primite de la UE/alti donatori în contul plăţilor efectuate şi prefinanţări
a) Fondul European de Dezvoltare Regională
b) Fondul Social European
c) Fondul de Coeziune
d) Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală
e) Fondul European pentru Pescuit
f) Instrumentul de Asistenţă pentru Preaderare
g) Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat
h) Programe comunitare finanţate în perioada 2007 -2013
i) Alte facilităţi şi instrumente postaderare
j) Mecanismul financiar SEE
k) Mecanismul financiar norvegian
l) Programul de cooperare elveţiano-român vizând reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii
Europene extinse
m) Asistenţă tehnică pentru mecanismele financiare SEE
n) Fondul naţional pentru relaţii bilaterale aferent mecanismelor financiare SEE
23. Alte sume primite de la UE
a) Alte sume primite din fonduri de la Uniunea Europeană pentru programele operaţionale finanţate în cadrul obiectivului
convergenţă

551
b) Alte sume primite din fonduri de la Uniunea Europeană pentru programele operaţionale finanţate din cadrul financiar
2014-2020
24. Sume primite de la UE/alţi donatori în contul plăţilor efectuate şi prefinanţări aferente cadrului financiar 2014-2020
a) Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR)
b) Fondul Social European (FSE)
c) Fondul de Coeziune (FC)
d) Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR)
e) Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (FEPAM)
f) Instrumentul de Asistenţă pentru Preaderare (IPAII)
g) Instrumentul European de Vecinătate (ENI)
h) Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014-2020 (APC)
i) Mecanismul pentru Interconectarea Europei (MIE)
j) Fondul pentru relaţii bilaterale aferent Mecanismelor financiare Spaţiul Economic European şiNorvegian2014-2021
k) Asistenţă tehnică aferentă Mecanismelor financiare Spaţiul Economic European şi Norvegian 2014-2021

B. Cheltuieli

1. Autorităţi publice şi acţiuni externe:

a) Autorităţi executive
2. Alte servicii publice generale:
a) Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia autorităţilor administraţiei publice locale
b) Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de stat
c) Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de autorităţile administraţiei publice locale
d) Servicii publice comunitare de evidenţă a persoanelor
e) Alte servicii publice generale
3. Tranzacţii privind datoria publică şi împrumuturi
4. Transferuri cu caracter general între diferite nivele ale administraţiei:
a) Transferuri din bugetele locale pentru instituţiile de asistenţă socială pentru persoanele cu handicap
b) Transferuri din bugetele locale către bugetul fondului de asigurări sociale de sănătate

552
5. Apărare:
a) Apărare naţională (Centre militare)
6. Ordine publică şi siguranţă naţională:
a) Ordine publică
a1) Poliţie locală
b) Protecţia civilă şi protecţia contra incendiilor (protecţia civilă nonmilitară)
c) Alte cheltuieli în domeniul ordinii publice şi siguranţei naţionale
7. Învăţământ:
a) Învăţământ preşcolar şi primar
a1) Învăţământ preşcolar
a2) Învăţământ primar
b) Învăţământ secundar
b1) Învăţământ secundar inferior
b2) Învăţământ secundar superior
b3) Învăţământ profesional
c) Învăţământ postliceal
d) Învăţământ nedefinibil prin nivel
d1) Învăţământ special*)
e) Servicii auxiliare pentru educaţie
e1) Internate şi cantine pentru elevi
e2) Alte servicii auxiliare
f) Servicii educaţionale complementare
f1) Şcoală după şcoală
g) Alte cheltuieli în domeniul învăţământului
8. Sănătate:
a) Servicii medicale în unităţi sanitare cu paturi
a1) Spitale generale
a2) Unităţi medico-sociale
b) Servicii de sănătate publică

553
c) Alte cheltuieli în domeniul sănătăţii
c1) Alte instituţii şi acţiuni sanitare
9. Cultură, recreere şi religie:
a) Servicii culturale
a1) Biblioteci publice comunale, orăşeneşti, municipale
a2) Muzee
a3) Instituţii publice de spectacole şi concerte
a4) Şcoli populare de artă şi meserii**)
a5) Case de cultură
a6) Cămine culturale
a7) Centre pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale
a8) Consolidarea şi restaurarea monumentelor istorice
a9) Alte servicii culturale
b) Servicii recreative şi sportive:
b1) Sport
b2) Tineret
b3) întreţinere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement
c) Servicii religioase
d) Alte servicii în domeniile culturii, recreerii şi religiei
10. Asigurări şi asistenţă socială:
a) Asistenţă acordată persoanelor în vârstă
b) Asistenţă socială în caz de boli şi invalidităţi
b1) Asistenţă socială în caz de invaliditate
c) Asistenţă socială pentru familie şi copii
d) Ajutoare pentru locuinţe
e) Creşe
f) Unităţi de asistenţă medico-sociale
g) Prevenirea excluderii sociale
g1) Ajutor social

554
g2) Cantine de ajutor social
h) Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor şi asistenţei sociale
h1) Alte cheltuieli în domeniul asistenţei sociale
11. Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică:
a) Locuinţe
a1) Dezvoltarea sistemului de locuinţe
a2) Alte cheltuieli în domeniul locuinţelor
b) Alimentare cu apă şi amenajări hidrotehnice
b1) Alimentare cu apă
b2) Amenajări hidrotehnice
c) Iluminat public şi electrificări
d) Alimentare cu gaze naturale în localităţi
e) Alte servicii în domeniile locuinţelor, serviciilor şi dezvoltării comunale
12. Protecţia mediului:
a) Reducerea şi controlul poluării
b) Salubritate şi gestiunea deşeurilor
b1) Salubritate
b2) Colectarea, tratarea şi distrugerea deşeurilor
c) Canalizare şi tratarea apelor reziduale
d) Alte servicii în domeniul protecţiei mediului
13. Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă:
a) Acţiuni generale economice şi comerciale
a1) Prevenire şi combatere inundaţii şi gheţuri
a2) Stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii
a3) Programe de dezvoltare regională şi socială
a4) Alte cheltuieli pentru acţiuni generale economice şi comerciale
b) Acţiuni generale de muncă
b1) Măsuri active pentru combaterea şomajului
14. Combustibili şi energie:

555
a) Energie termică
b) Alţi combustibili
c) Alte cheltuieli privind combustibili şi energia
15. Agricultură, silvicultură, piscicultura şi vânătoare:
a) Agricultură
a1) Protecţia plantelor şi carantina fitosanitară
a2) Alte cheltuieli în domeniul agriculturii
b) Alte cheltuieli în domeniul agriculturii, silviculturii, pisciculturii şi vânătorii
16. Transporturi:
a) Transport rutier
a1) Drumuri şi poduri
a2) Transport în comun
a3) Străzi
b) Transport feroviar
b1) Transport pe calea ferată
c) Alte cheltuieli în domeniul transporturilor
17. Alte acţiuni economice:
a) Fondul Român de Dezvoltare Socială
b) Zone libere
c) Turism
d) Proiecte de dezvoltare multifuncţionale
e) Alte acţiuni economice
1)
numai de la regiile autonome şi societăţile comerciale de subordonare locală care realizează proiecte cu finanţare
externă, conform Codului fiscal
*) Pentru bugetele sectoarelor municipiului Bucureşti
**) Pentru bugetul Municipiului Bucureşti

ANEXA Nr. 11/01

556
CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

Sinteza veniturilor şi cheltuielilor alocate pe surse şi pe titluri pe anii 2020-2023

Sub-
Capi- Para- Grupa/ Arti- Ali-
capi- Denumire indicator Program 2020 Estimări 2021 Estimări 2022 Estimări 2023
tol graf Titlu col neat
tol

A B 1 2 3 4
0001 05 VENITURI - TOTAL 42.293.426 42.126.260 45.839.884 49.691.815

0002 05 I. VENITURI CURENTE 36.817.568 41.789.207 45.493.393 49.335.969

1205 ALTE IMPOZITE ŞI TAXE GENERALE PE BUNURI ŞI SERVICII 3.284.467 3.366.579 3.447.377 3.523.219

09 Venituri din contribuţia datorata pentru medicamente finanţate din Fondul National unic 1.836.000 1.881.900 1.927.066 1.969.461
de asigurări sociale de sanatate şi din bugetul Ministerului Sanatatii

14 Venituri din contribuţia datorata pentru contractele cost-volum/cost-volum-rezultat 1.446.686 1.482.853 1.518.441 1.551.847

15 Venituri din contribuţia datorata penru volume de medicamente consumate care 1.781 1.826 1.870 1.911
depasesc volumele stabilite prin contracte

2000 05 B. CONTRIBUTII DE ASIGURĂRI 33.502.223 38.395.236 42.017.857 45.783.860

2005 CONTRIBUŢIILE ANGAJATORILOR 1.541.897 1.804.979 1.989.627 2.191.439

03 Contribuţii de asigurări sociale de sanatate datorate de angajatori 121.755 820 840 858

07 Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii 2.167

557
12 Venituri din contribuţia asiguratorie pentru munca pentru concedii şi indemnizaţii 1.417.975 1.804.159 1.988.787 2.190.581

2105 CONTRIBUŢIILE ASIGURATILOR 31.960.326 36.590.257 40.028.230 43.592.421

03 Contribuţii de asigurări sociale de sanatate datorate de asiguraţi 30.964.155 35.932.095 39.321.844 42.838.136

16 Contribuţia individuala de asigurări sociale de sanatate datorata de persoanele care 6.390 7.342 7.880 8.414
realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuala

17 Contribuţia individuala de asigurări sociale de sanatate datorata de persoanele care 51

realizează venituri din activitati desfăşurate in baza contractelor/conventiilor civile
incheiate potrivit Codului civil, precum şi a contractelor de agent

19 Contribuţia individuala de asigurări sociale de sanatate datorata de persoanele care 113 178 191 204
realizează venitul obtinut dintr-o asociere cu o microintreprindere care nu generează o
persoana juridica

20 Contribuţia individuala de asigurări sociale de sanatate datorata de persoanele care 7

realizează venituri, in regim de reţinere la sursa a impozitului pe venit, din asocierile
fara personalitatejuridica

21 Contribuţia individuala de asigurări sociale de sanatate datorata de persoanele care 8

realizează venituri, in regim de reţinere la sursa a impozitului pe venit, din activitati
agricole

22 Contribuţia individuala de asigurări sociale de sanatate datorata de persoanele care 6.682 7.204 7.732 8.256
realizează venituri din arendarea bunurilor agricole

558
24 Regularizări 389.259

25 Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii datorate de asiguraţi 3.454 4.005 4.298 4.590

26 Contribuţia individuala de asigurări sociale de sanatate datorata de persoanele care 36 39 41 44

realizează venituri obţinute dintr-o asociere cu o persoana juridica

29 Contribuţia de asigurări sociale de sanatate datorata de persoanele fizice care 10.170 11.934 12.809 13.677
realizează venituri în baza contractelor de activitate sportiva

49 Contribuţii de asigurări sociale de sanatate aferente declaraţiei unice 580.001 627.460 673.435 719.100

2900 05 C. VENITURI NEFISCALE 30.878 27.392 28.159 28.890

3000 05 C1. VENITURI DIN PROPRIETATE 1.547 1.592 1.637 1.679

3005 VENITURI DIN PROPRIETATE 903 929 955 980

50 Alte venituri din proprietate 903 929 955 980

3105 VENITURI DIN DOBÂNZI 644 663 682 699

03 Alte venituri din dobânzi 644 663 682 699

3600 05 C2.VANZARI DE BUNURI ŞI SERVICII 29.331 25.800 26.522 27.211

3605 DIVERSE VENITURI 29.331 25.800 26.522 27.211

50 Alte venituri 29.331 25.800 26.522 27.211

4100 05 IV. SUBVENŢII 5.364.254 337.053 346.491 355.846

4200 05 SUBVENŢII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE 5.364.254 337.053 346.491 355.846

4205 SUBVENŢII DE LA BUGETUL DE STAT 5.364.242 337.053 346.491 355.846

559
26 Subvenţii primite de bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sanatate 3.969.731
pentru echilibrare

53 Sume alocate din bugetul de stat, altele decât cele de echilibrare, prin bugetul 318.107 337.053 346.491 355.846
Ministerului Sanatatii

74 Sume alocate bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sanatate, pentru 1.076.404
acoperirea deficitului rezultat din aplicarea prevederilor legale referitoare la concediile şi
indemnizaţiile de asigurări sociale de sanatate

4305 SUBVENŢII DE LA ALTE ADMINISTRAŢII 12

06 Contribuţii de asigurări de sanatate pentru persoane care se afla în concediu medical 11

din cauza de accidente de munca şi boli profesionale

13 Contribuţii din sumele alocate sistemului de asigurări pentru accidente de munca şi boli 1
profesionale, pentru concedii şi indemnizaţii datorate persoanelor aflate în incapacitate
temporara de munca din cauza accident de munca sau boala profesionala

4805 SUME PRIMITE DE LA UE/ALTI DONATORI IN CONTUL PLĂŢILOR EFECTUATE ŞI 111.604

PREFINANTARI AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020

02 Fondul Social European (FSE) 111.604

08 FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE TOTAL VENITURI 2.451

4808 SUME PRIMITE DE LA UE/ALTI DONATORI IN CONTUL PLĂŢILOR EFECTUATE ŞI 2.451

PREFINANTARI AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020

560
15 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014-2020 (APC) 2.451

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament 42.295.870 41.264.969 42.872.430 44.882.170

II. Credite bugetare 42.295.877 41.264.969 42.872.430 44.882.170

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 42.290.870 41.259.969 42.867.430 44.877.170

II. Credite bugetare 42.290.877 41.259.969 42.867.430 44.877.170

10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 310.000 314.150 323.575 333.282

II. Credite bugetare 310.000 314.150 323.575 333.282

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 29.245.176 29.400.000 30.959.909 33.000.000

II. Credite bugetare 29.245.176 29.400.000 30.959.893 33.000.000

30 TITLUL III DOBÂNZI

I. Credite de angajament 4.000 2.500 2.500 2.500

II. Credite bugetare 4.000 2.500 2.500 2.500

51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 10.090.000 9.940.000 9.940.000 9.940.000

II. Credite bugetare 10.090.000 9.940.000 9.940.000 9.940.000

57 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 2.500.000 1.600.000 1.600.000 1.600.000

561
II. Credite bugetare 2.500.000 1.600.000 1.600.000 1.600.000

58 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE

AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 140.444 1.996 40.091

II. Credite bugetare 140.451 1.996 40.107

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 1.250 1.323 1.355 1.388

II. Credite bugetare 1.250 1.323 1.355 1.388

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 5.000 5.000 5.000 5.000

II. Credite bugetare 5.000 5.000 5.000 5.000

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 5.000 5.000 5.000 5.000

II. Credite bugetare 5.000 5.000 5.000 5.000

5005 CHELTUIELI - TOTAL

I. Credite de angajament 42.293.426 41.264.969 42.872.430 44.882.170

II. Credite bugetare 42.293.426 41.264.969 42.872.430 44.882.170

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 42.288.426 41.259.969 42.867.430 44.877.170

II. Credite bugetare 42.288.426 41.259.969 42.867.430 44.877.170

10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 310.000 314.150 323.575 333.282

562
II. Credite bugetare 310.000 314.150 323.575 333.282

20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

I. Credite de angajament 29.245.176 29.400.000 30.959.909 33.000.000

II. Credite bugetare 29.245.176 29.400.000 30.959.893 33.000.000

30 TITLUL III DOBÂNZI

I. Credite de angajament 4.000 2.500 2.500 2.500

II. Credite bugetare 4.000 2.500 2.500 2.500

51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 10.090.000 9.940.000 9.940.000 9.940.000

II. Credite bugetare 10.090.000 9.940.000 9.940.000 9.940.000

57 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 2.500.000 1.600.000 1.600.000 1.600.000

II. Credite bugetare 2.500.000 1.600.000 1.600.000 1.600.000

58 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE

AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 138.000 1.996 40.091

II. Credite bugetare 138.000 1.996 40.107

59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 1.250 1.323 1.355 1.388

II. Credite bugetare 1.250 1.323 1.355 1.388

70 CHELTUIELI DE CAPITAL

563

6600 05 Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE

564

6605 SĂNĂTATE

I. Credite de angajament 39.793.426 39.664.969 41.272.430 43.282.170

II. Credite bugetare 39.793.426 39.664.969 41.272.430 43.282.170

01 CHELTUIELI CURENTE

565
I. Credite de angajament 39.788.426 39.659.969 41.267.430 43.277.170

II. Credite bugetare 39.788.426 39.659.969 41.267.430 43.277.170

566

6805 ASIGURĂRI ŞI ASISTENTA SOCIALA

9905 EXCEDENT(+)/DEFICIT(-) 0 861.291 2.967.454 4.809.645

5008 FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE

I. Credite de angajament 2.444

II. Credite bugetare 2.451

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 2.444

II. Credite bugetare 2.451

567
58 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 2.444

II. Credite bugetare 2.451

6608 SĂNĂTATE

ANEXA Nr. 11/02

CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli articole şi alineate pe anii 2020-2023
(sume alocate din Bugetul Fondului National Unic de Asigurări Sociale de Sănătate)

568
Sub-
Capi- Para- Grupa/ Arti- Ali-
capi- Denumire indicator Program 2020 Estimări 2021 Estimări 2022 Estimări 2023
tol graf Titlu col neat
tol

B 1 2 3 4
A
CHELTUIELI - TOTAL
5005
I. Credite de angajament 42.293.426 41.264.969 42.872.430 44.882.170

II. Credite bugetare 42.293.426 41.264.969 42.872.430 44.882.170

CHELTUIELI CURENTE
1
I. Credite de angajament 42.288.426 41.259.969 42.867.430 44.877.170

II. Credite bugetare 42.288.426 41.259.969 42.867.430 44.877.170

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

10
I. Credite de angajament 310.000 314.150 323.575 333.282

II. Credite bugetare 310.000 314.150 323.575 333.282

Cheltuieli salariale în bani

1
II. Credite bugetare 299.134

Salarii de baza
1
II. Credite bugetare 247.305

Sporuri pentru condiţii de munca

5
II. Credite bugetare 32.981

Alte sporuri
6
II. Credite bugetare 873

569
Indemnizaţii plătite unor persoane din afara unitatii
12

II. Credite bugetare 1.223

Drepturi de delegare
13
II. Credite bugetare 1.435

Indemnizaţii de hrana
17
II. Credite bugetare 11.129

Alte drepturi salariale în bani

30
II. Credite bugetare 4.188

Cheltuieli salariale în natura

2
II. Credite bugetare 4.179

Vouchere de vacanta
6
II. Credite bugetare 4.179

Contribuţii
3
II. Credite bugetare 6.687

Contribuţia asiguratorie pentru munca

7
II. Credite bugetare 6.687

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

20
I. Credite de angajament 29.245.176 29.400.000 30.959.909 33.000.000

II. Credite bugetare 29.245.176 29.400.000 30.959.893 33.000.000

Bunuri şi servicii
1
II. Credite bugetare 29.218.919

570
Furnituri de birou
1
II. Credite bugetare 2.405

Materiale pentru curăţenie

2
II. Credite bugetare 287

Încălzit, iluminat şi forţa motrica

3
II. Credite bugetare 6.730

Apa, canal şi salubritate

4
II. Credite bugetare 619

Carburanţi şi lubrifianţi
5
II. Credite bugetare 892

Piese de schimb
6
II. Credite bugetare 2.056

Posta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

8
II. Credite bugetare 3.401

Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional

9

II. Credite bugetare 29.136.693

Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare

30

II. Credite bugetare 65.836

Reparaţii curente
2
II. Credite bugetare 3.129

Bunuri de natura obiectelor de inventar

5

571
II. Credite bugetare 1.298

Alte obiecte de inventar

30
II. Credite bugetare 1.298

Deplasări, detaşări, transferări

6
II. Credite bugetare 1.105

Deplasări interne, detaşări, transferări

1
II. Credite bugetare 738

Deplasări în străinătate
2
II. Credite bugetare 367

Cărţi, publicaţii şi materiale documentare

11
II. Credite bugetare 141

Pregătire profesionala
13
II. Credite bugetare 606

Protecţia muncii
14
II. Credite bugetare 235

Cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni

în reprezentarea intereselor statului, potrivit
dispoziţiilor legale
25

II. Credite bugetare 621

Alte cheltuieli
30
II. Credite bugetare 19.122

Chirii
4

572
II. Credite bugetare 6.488

Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

30
II. Credite bugetare 12.634

TITLUL III DOBÂNZI

30
I. Credite de angajament 4.000 2.500 2.500 2.500

II. Credite bugetare 4.000 2.500 2.500 2.500

Alte dobânzi
3
II. Credite bugetare 4.000

Dobanda datorata trezoreriei statului

2
II. Credite bugetare 4.000

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITĂŢI ALE

ADMINISTRAŢIEI PUBLICE
51

I. Credite de angajament 10.090.000 9.940.000 9.940.000 9.940.000

II. Credite bugetare 10.090.000 9.940.000 9.940.000 9.940.000

Transferuri curente
1
II. Credite bugetare 9.840.000

Transferuri din bugetul fondului naţional unic de

asigurări sociale de sanatate către unităţile sanitare
pentru acoperirea creşterilor salariale
66

II. Credite bugetare 9.840.000

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

57
I. Credite de angajament 2.500.000 1.600.000 1.600.000 1.600.000

573
II. Credite bugetare 2.500.000 1.600.000 1.600.000 1.600.000

Ajutoare sociale
2
II. Credite bugetare 1.500.000

Ajutoare sociale în numerar

1
II. Credite bugetare 1.500.000

TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020
58

I. Credite de angajament 138.000 1.996 40.091

II. Credite bugetare 138.000 1.996 40.107

Programe din Fondul Social European (FSE)

2

II. Credite bugetare 132.893

Finanţarea naţionala
1
II. Credite bugetare 21.289

Finanţarea externa nerambursabila

2
II. Credite bugetare 111.604

Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014-

15 2020

II. Credite bugetare 5.107

Finanţarea naţionala
1
II. Credite bugetare 1.634

Finanţare externa nerambursabila

2

574
II. Credite bugetare 2.451

Cheltuieli neeligibile
3
II. Credite bugetare 1.022

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

59
I. Credite de angajament 1.250 1.323 1.355 1.388

II. Credite bugetare 1.250 1.323 1.355 1.388

Sume aferente persoanelor cu handicap neincadrate

40

II. Credite bugetare 1.250

CHELTUIELI DE CAPITAL
70
I. Credite de angajament 5.000 5.000 5.000 5.000

II. Credite bugetare 5.000 5.000 5.000 5.000

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

71
I. Credite de angajament 5.000 5.000 5.000 5.000

II. Credite bugetare 5.000 5.000 5.000 5.000

Active fixe
1
II. Credite bugetare 4.250

Construcţii
1
II. Credite bugetare 224

Maşini, echipamente şi mijloace de transport

2

II. Credite bugetare 2.997

575
Mobilier, aparatura birotica şi alte active corporale
3

II. Credite bugetare 100

Alte active fixe

30
II. Credite bugetare 929

Reparaţii capitale aferente activelor fixe

3
II. Credite bugetare 750

Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE

6600 5

I. Credite de angajament 42.293.426 41.264.969 42.872.430 44.882.170

II. Credite bugetare 42.293.426 41.264.969 42.872.430 44.882.170

CHELTUIELI CURENTE
1
I. Credite de angajament 42.288.426 41.259.969 42.867.430 44.877.170

II. Credite bugetare 42.288.426 41.259.969 42.867.430 44.877.170

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

10
I. Credite de angajament 310.000 314.150 323.575 333.282

II. Credite bugetare 310.000 314.150 323.575 333.282

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

20
I. Credite de angajament 29.245.176 29.400.000 30.959.909 33.000.000

II. Credite bugetare 29.245.176 29.400.000 30.959.893 33.000.000

TITLUL III DOBÂNZI

30
I. Credite de angajament 4.000 2.500 2.500 2.500

II. Credite bugetare 4.000 2.500 2.500 2.500

576
TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITĂŢI ALE
ADMINISTRAŢIEI PUBLICE
51

I. Credite de angajament 10.090.000 9.940.000 9.940.000 9.940.000

II. Credite bugetare 10.090.000 9.940.000 9.940.000 9.940.000

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

57
I. Credite de angajament 2.500.000 1.600.000 1.600.000 1.600.000

II. Credite bugetare 2.500.000 1.600.000 1.600.000 1.600.000

TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020
58

I. Credite de angajament 138.000 1.996 40.091

II. Credite bugetare 138.000 1.996 40.107

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

59
I. Credite de angajament 1.250 1.323 1.355 1.388

II. Credite bugetare 1.250 1.323 1.355 1.388

CHELTUIELI DE CAPITAL
70
I. Credite de angajament 5.000 5.000 5.000 5.000

II. Credite bugetare 5.000 5.000 5.000 5.000

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

71
I. Credite de angajament 5.000 5.000 5.000 5.000

II. Credite bugetare 5.000 5.000 5.000 5.000

SĂNĂTATE
6605

577
I. Credite de angajament 39.793.426 39.664.969 41.272.430 43.282.170

II. Credite bugetare 39.793.426 39.664.969 41.272.430 43.282.170

CHELTUIELI CURENTE
1
I. Credite de angajament 39.788.426 39.659.969 41.267.430 43.277.170

II. Credite bugetare 39.788.426 39.659.969 41.267.430 43.277.170

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

10
I. Credite de angajament 310.000 314.150 323.575 333.282

II. Credite bugetare 310.000 314.150 323.575 333.282

Cheltuieli salariale în bani

1
II. Credite bugetare 299.134

Salarii de baza
1
II. Credite bugetare 247.305

Sporuri pentru condiţii de munca

5
II. Credite bugetare 32.981

Alte sporuri
6
II. Credite bugetare 873

Indemnizaţii plătite unor persoane din afara unitatii

12

II. Credite bugetare 1.223

Drepturi de delegare
13
II. Credite bugetare 1.435

Indemnizaţii de hrana
17

578
II. Credite bugetare 11.129

Alte drepturi salariale în bani

30
II. Credite bugetare 4.188

Cheltuieli salariale în natura

2
II. Credite bugetare 4.179

Vouchere de vacanta
6
II. Credite bugetare 4.179

Contribuţii
3
II. Credite bugetare 6.687

Contribuţia asiguratorie pentru munca

7
II. Credite bugetare 6.687

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

20
I. Credite de angajament 29.245.176 29.400.000 30.959.909 33.000.000

II. Credite bugetare 29.245.176 29.400.000 30.959.893 33.000.000

Bunuri şi servicii
1
II. Credite bugetare 29.218.919

Furnituri de birou
1
II. Credite bugetare 2.405

Materiale pentru curăţenie

2
II. Credite bugetare 287

Încălzit, iluminat şi forţa motrica

3
II. Credite bugetare 6.730

579
Apa, canal şi salubritate
4
II. Credite bugetare 619

Carburanţi şi lubrifianţi
5
II. Credite bugetare 892

Piese de schimb
6
II. Credite bugetare 2.056

Posta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

8
II. Credite bugetare 3.401

Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional

9

II. Credite bugetare 29.136.693

Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare

30

II. Credite bugetare 65.836

Reparaţii curente
2
II. Credite bugetare 3.129

Bunuri de natura obiectelor de inventar

5
II. Credite bugetare 1.298

Alte obiecte de inventar

30
II. Credite bugetare 1.298

Deplasări, detaşări, transferări

6
II. Credite bugetare 1.105

Deplasări interne, detaşări, transferări

1

580
II. Credite bugetare 738

Deplasări în străinătate
2
II. Credite bugetare 367

Cărţi, publicaţii şi materiale documentare

11
II. Credite bugetare 141

Pregătire profesionala
13
II. Credite bugetare 606

Protecţia muncii
14
II. Credite bugetare 235

Cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni

în reprezentarea intereselor statului, potrivit
dispoziţiilor legale
25

II. Credite bugetare 621

Alte cheltuieli
30
II. Credite bugetare 19.122

Chirii
4
II. Credite bugetare 6.488

Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

30
II. Credite bugetare 12.634

TITLUL III DOBÂNZI

30
I. Credite de angajament 4.000 2.500 2.500 2.500

II. Credite bugetare 4.000 2.500 2.500 2.500

581
Alte dobânzi
3
II. Credite bugetare 4.000

Dobanda datorata trezoreriei statului

2
II. Credite bugetare 4.000

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE

ADMINISTRAŢIEI PUBLICE
51

I. Credite de angajament 10.090.000 9.940.000 9.940.000 9.940.000

II. Credite bugetare 10.090.000 9.940.000 9.940.000 9.940.000

Transferuri curente
1
II. Credite bugetare 9.840.000

Transferuri din bugetul fondului naţional unic de

asigurări sociale de sanatate către unităţile sanitare
pentru acoperirea creşterilor salariale
66

II. Credite bugetare 9.840.000

TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 20142020
58

I. Credite de angajament 138.000 1.996 40.091

II. Credite bugetare 138.000 1.996 40.107

Programe din Fondul Social European (FSE)

2

II. Credite bugetare 132.893

582
Finanţarea naţionala
1
II. Credite bugetare 21.289

Finanţarea externa nerambursabila

2
II. Credite bugetare 111.604

Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014-

15 2020

II. Credite bugetare 5.107

Finanţarea naţionala
1
II. Credite bugetare 1.634

Finanţare externa nerambursabila

2
II. Credite bugetare 2.451

Cheltuieli neeligibile
3
II. Credite bugetare 1.022

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

59
I. Credite de angajament 1.250 1.323 1.355 1.388

II. Credite bugetare 1.250 1.323 1.355 1.388

Sume aferente persoanelor cu handicap neincadrate

40

II. Credite bugetare 1.250

CHELTUIELI DE CAPITAL
70
I. Credite de angajament 5.000 5.000 5.000 5.000

II. Credite bugetare 5.000 5.000 5.000 5.000

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

71

583
I. Credite de angajament 5.000 5.000 5.000 5.000

II. Credite bugetare 5.000 5.000 5.000 5.000

Active fixe
1
II. Credite bugetare 4.250

Construcţii
1
II. Credite bugetare 224

Maşini, echipamente si mijloace de transport

2

II. Credite bugetare 2.997

Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale

3

II. Credite bugetare 100

Alte active fixe

30
II. Credite bugetare 929

Reparaţii capitale aferente activelor fixe

3
II. Credite bugetare 750

Administraţia centrala
1
II. Credite bugetare 233.929

Servicii publice descentralizate

2
II. Credite bugetare 10.179.964

Produse farmaceutice, materiale sanitare specifice şi

3 dispozitive medicale

II. Credite bugetare 12.718.831

584
Medicamente cu şi fara contribuţie personala
1

II. Credite bugetare 5.716.230

Medicamente pentru boli cronice cu risc crescut

utilizate în programele naţionale cu scop curativ
2

II. Credite bugetare 5.048.628

Materiale sanitare specifice utilizate în programele

3 naţionale cu scop curativ

II. Credite bugetare 603.553

Servicii medicale de hemodializa şi dializa peritoneala

4

II. Credite bugetare 1.131.898

Dispozitive şi echipamente medicale

5
II. Credite bugetare 218.522

Servicii medicale în ambulator

4
II. Credite bugetare 5.420.057

Asistenta medicala primara

1
II. Credite bugetare 2.799.771

Asistenta medicala pentru specialităţi clinice

2

II. Credite bugetare 1.501.406

Asistenta medicala stomatologica

3
II. Credite bugetare 115.504

585
Asistenta medicala pentru specialităţi paraclinice
4

II. Credite bugetare 883.288

Asistenta medicala în centre medicale multifuncţionale

5

II. Credite bugetare 120.088

Servicii de urgenta prespitalicesti şi transport sanitar

5

II. Credite bugetare 38.004

Servicii medicale în unităţi sanitare cu paturi

6

II. Credite bugetare 10.465.028

Spitale generale
1
II. Credite bugetare 10.416.828

Unitati de recuperare-reabilitare a sanatatii

4

II. Credite bugetare 48.200

Îngrijiri medicale la domiciliu

7
II. Credite bugetare 37.462

Prestaţii medicale acordate în baza documentelor

11 internaţionale

II. Credite bugetare 450.151

ASIGURĂRI ŞI ASISTENTA SOCIALA

6805
I. Credite de angajament 2.500.000 1.600.000 1.600.000 1.600.000

586
II. Credite bugetare 2.500.000 1.600.000 1.600.000 1.600.000

CHELTUIELI CURENTE
1
I. Credite de angajament 2.500.000 1.600.000 1.600.000 1.600.000

II. Credite bugetare 2.500.000 1.600.000 1.600.000 1.600.000

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

57
I. Credite de angajament 2.500.000 1.600.000 1.600.000 1.600.000

II. Credite bugetare 2.500.000 1.600.000 1.600.000 1.600.000

Ajutoare sociale
2
II. Credite bugetare 1.500.000

Ajutoare sociale în numerar

1
II. Credite bugetare 1.500.000

Asistenta sociala în caz de boli şi invalidităţi

5

II. Credite bugetare 800.000

Asistenta sociala în caz de boli

1
II. Credite bugetare 800.000

Asistenta sociala pentru familie şi copii

6
II. Credite bugetare 700.000

În anul 2020 cheltuielile de administrare, funcţionare şi de capital ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi caselor
de asigurări de sănătate nu depăşesc 3% din sumele colectate. La subcapitolul "Servicii publice descentralizate" sunt

587
cuprinse şi sume reprezentând creşteri salariale acordate personalului din sectorul sanitar, potrivit prevederilor Legii nr.
153/2017.

ANEXA Nr. 11/03

CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli articole şi alineate pe anii 2020-2023
(sume alocate din fonduri externe nerambursabile)

- mii lei -

Sub-
Capi- Para- Grupa/ Arti- Ali- Program Estimări Estimări Estimări
capi- Denumire indicator
tol graf Titlu col neat 2020 2021 2022 2023
tol

A B 1 2 3 4
5008 FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE

I. Credite de angajament 2.444

II. Credite bugetare 2.451

01 CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 2.444

II. Credite bugetare 2.451

58 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI

EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR 2014-2020

I. Credite de angajament 2.444

II. Credite bugetare 2.451

588
15 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014-

50 Alte cheltuieli în domeniul sanatatii

II. Credite bugetare 2.451

50 Alte instituţii şi acţiuni sanitare

II. Credite bugetare 2.451

589
ANEXA Nr. 11/04

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate

I. Credite de angajament
II. Credit bugetar

SINTEZA
proiectelor finanţate/propuse la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., Politicilor Comune
Agricola şi de Pescuit, precum şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare

- mii lei -

Denumirea program Execuţie

Valoarea Realizări până Realizări Program Estimări Estimări Estimări Anii
Cod / instrument / preliminată
totală în anul 2017 2018 2020 2021 2022 2023 următori
facilitate 2019
5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament 187.428 4.836 0 61 140.444 1.996 40.091 0 0

II. Credite bugetare 187.428 4.836 0 38 140.451 1.996 40.107 0 0

66055602 Programe din Fondul Social European(FSE)

I. Credite de angajament 4.836 4.836 0 0 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 4.836 4.836 0 0 0 0 0 0 0

66055602 Programe din Fondul Social European(FSE)

1704 Imbunatarirea şi creşterea calitatii eficientei şi a serviciilor de la nivelul caselor de asigurări de sanatate prin dezvoltarea unui sistem
de control intern şi de management al calitatii

I. Credite de angajament 4.836 4.836 0 0 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 4.836 4.836 0 0 0 0 0 0 0

590
66055602

6605560201 Finanţarea naţionala

I. Credite de angajament 585 585 0 0 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 585 585 0 0 0 0 0 0 0

66055602

6605560202 Finanţarea externa nerambursabila

I. Credite de angajament 3.315 3.315 0 0 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 3.315 3.315 0 0 0 0 0 0 0

66055602

6605560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament 936 936 0 0 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 936 936 0 0 0 0 0 0 0

66055802 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament 174.996 0 0 0 132.909 1.996 40.091 0 0

II. Credite bugetare 174.996 0 0 0 132.893 1.996 40.107 0 0

66055802 Programe din Fondul Social European (FSE)

13953 Sistem integrat de Management în Sistemul de Asigurări Sociale de Sănătate

I. Credite de angajament 174.996 0 0 0 132.909 1.996 40.091 0 0

II. Credite bugetare 174.996 0 0 0 132.893 1.996 40.107 0 0

66055802

6605580201 Finanţarea naţionala

I. Credite de angajament 28.028 0 0 0 21.292 320 6.416 0 0

II. Credite bugetare 28.028 0 0 0 21.289 320 6.419 0 0

66055802

591
6605580202 Finanţarea externa nerambursabila

I. Credite de angajament 146.968 0 0 0 111.617 1.676 33.675 0 0

II. Credite bugetare 146.968 0 0 0 111.604 1.676 33.688 0 0

66055815 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014-2020

I. Credite de angajament 5.133 0 0 42 5.091 0 0 0 0

II. Credite bugetare 5.133 0 0 26 5.107 0 0 0 0

66055815 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014-2020

12114 Programul interoperabilitatea europeana pentru instituţiile de asigurări sociale din Romania (ESSIR)

I. Credite de angajament 581 0 0 42 539 0 0 0 0

II. Credite bugetare 581 0 0 26 555 0 0 0 0

66055815 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014-2020

13924 Portalul Asigurărilor de Sănătate Open Source pentru EESSI (Open Source Healthcare Insurance Gateway for EESSI)

I. Credite de angajament 4.552 0 0 0 4.552 0 0 0 0

II. Credite bugetare 4.552 0 0 0 4.552 0 0 0 0

66055815

6605581501 Finanţarea naţionala

I. Credite de angajament 1.642 0 0 13 1.629 0 0 0 0

II. Credite bugetare 1.642 0 0 8 1.634 0 0 0 0

66055815

6605581502 Finanţare externa nerambursabila

I. Credite de angajament 2.463 0 0 19 2.444 0 0 0 0

II. Credite bugetare 2.463 0 0 12 2.451 0 0 0 0

66055815

6605581503 Cheltuieli neeligibile

592
I. Credite de angajament 1.028 0 0 10 1.018 0 0 0 0

II. Credite bugetare 1.028 0 0 6 1.022 0 0 0 0

66085815 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014-2020

I. Credite de angajament 2.463 0 0 19 2.444 0 0 0 0

II. Credite bugetare 2.463 0 0 12 2.451 0 0 0 0

66085815 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014-2020

12114 Programul interoperabilitatea europeana pentru instituţiile de asigurări sociale din Romania (ESSIR)

I. Credite de angajament 282 0 0 19 263 0 0 0 0

II. Credite bugetare 282 0 0 12 270 0 0 0 0

66085815 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014-2020

13924 Portalul Asigurărilor de Sănătate Open Source pentru EESSI (Open Source Healthcare Insurance Gateway for EESSI)

I. Credite de angajament 2.181 0 0 0 2.181 0 0 0 0

II. Credite bugetare 2.181 0 0 0 2.181 0 0 0 0

66085815

6608581502 Finanţare externa nerambursabila

I. Credite de angajament 2.463 0 0 19 2.444 0 0 0 0

II. Credite bugetare 2.463 0 0 12 2.451 0 0 0 0

ANEXA Nr. 11/05

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate

Program/facilitate/instrument: 04 Program Operaţional Dezvoltarea Capacitatii Administrative (PO DCA)
I. Credite de angajament
II. Credit bugetar

593
FIŞA PROIECTULUI
finanţat/propus la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., Politicilor Comune Agricola şi de
Pescuit şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare

- mii lei -

Denumirea şi codul Execuţie

Valoarea Realizări până Realizări Program Estimări Estimări Estimări Anii
proiectului/ surse de preliminată
totală în anul 2017 2018 2020 2021 2022 2023 următori
finanţare 2019

Proiectul: 1704 Imbunatarirea şi creşterea calitatii eficientei şi a serviciilor de la nivelul caselor de asigurări de sanatate prin dezvoltarea
unui sistem de control intern şi de management al calitatii

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de 4.836 4.836 0 0 0 0 0 0 0

angajament
II. Credite bugetare 4.836 4.836 0 0 0 0 0 0 0

5005 CHELTUIELI - TOTAL

I. Credite de 4.836 4.836 0 0 0 0 0 0 0

angajament
II. Credite bugetare 4.836 4.836 0 0 0 0 0 0 0

6605 SĂNĂTATE

I. Credite de 4.836 4.836 0 0 0 0 0 0 0

angajament
II. Credite bugetare 4.836 4.836 0 0 0 0 0 0 0

660556 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de 4.836 4.836 0 0 0 0 0 0 0

angajament
II. Credite bugetare 4.836 4.836 0 0 0 0 0 0 0

66055602 Programe din Fondul Social European(FSE)

594
I. Credite de 4.836 4.836 0 0 0 0 0 0 0
angajament
II. Credite bugetare 4.836 4.836 0 0 0 0 0 0 0

6605560201 Finanţarea naţionala

I. Credite de 585 585 0 0 0 0 0 0 0

angajament
II. Credite bugetare 585 585 0 0 0 0 0 0 0

6605560202 Finanţarea externa nerambursabila

I. Credite de 3.315 3.315 0 0 0 0 0 0 0

angajament
II. Credite bugetare 3.315 3.315 0 0 0 0 0 0 0

6605560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de 936 936 0 0 0 0 0 0 0

angajament
II. Credite bugetare 936 936 0 0 0 0 0 0 0

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate

Program/facilitate/instrument: 71 Programul Operaţional Capacitate Administrativa 2014-2020 (POCA)
I. Credite de angajament
II. Credit bugetar

FIŞA PROIECTULUI
finanţat/propus la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., Politicilor Comune Agricola şi de
Pescuit şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare

- mii lei -

595
Denumirea şi codul Execuţie
Valoarea Realizări până Realizări Program Estimări Estimări Estimări Anii
proiectului/ surse de preliminată
totală în anul 2017 2018 2020 2021 2022 2023 următori
finanţare 2019

Proiectul: 13953 Sistem integrat de Management în Sistemul de Asigurări Sociale de Sănătate

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de
174.996 0 0 0 132.909 1.996 40.091 0 0
angajament
II. Credite bugetare 174.996 0 0 0 132.893 1.996 40.107 0 0

5005 CHELTUIELI - TOTAL

I. Credite de
174.996 0 0 0 132.909 1.996 40.091 0 0
angajament
II. Credite bugetare 174.996 0 0 0 132.893 1.996 40.107 0 0

6605 SĂNĂTATE
I. Credite de
174.996 0 0 0 132.909 1.996 40.091 0 0
angajament
II. Credite bugetare 174.996 0 0 0 132.893 1.996 40.107 0 0
660558 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR
2014-2020
I. Credite de
174.996 0 0 0 132.909 1.996 40.091 0 0
angajament
II. Credite bugetare 174.996 0 0 0 132.893 1.996 40.107 0 0

66055802 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de
174.996 0 0 0 132.909 1.996 40.091 0 0
angajament
II. Credite bugetare 174.996 0 0 0 132.893 1.996 40.107 0 0

6605580201 Finanţarea naţionala

I. Credite de
28.028 0 0 0 21.292 320 6.416 0 0
angajament
II. Credite bugetare 28.028 0 0 0 21.289 320 6.419 0 0

596
6605580202 Finanţarea externa nerambursabila
I. Credite de
146.968 0 0 0 111.617 1.676 33.675 0 0
angajament
II. Credite bugetare 146.968 0 0 0 111.604 1.676 33.688 0 0

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate

Program/facilitate/instrument: 86 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014-2020
I. Credite de angajament
II. Credit bugetar

FIŞA PROIECTULUI
finanţat/propus la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., Politicilor Comune Agricola şi de
Pescuit şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare

- mii lei -

Denumirea si codul Execuţie

Valoarea Realizări până Realizări Program Estimări Estimări Estimări Anii
proiectului/ surse de preliminată
totală în anul 2017 2018 2020 2021 2022 2023 următori
finanţare 2019

Proiectul: 12114 Programul interoperabilitatea europeana pentru instituţiile de asigurări sociale din Romania (ESSIR)

Fond de finanţare: 44 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014-2020

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de 863 0 0 61 802 0 0 0 0

angajament
II. Credite bugetare 863 0 0 38 825 0 0 0 0

5005 CHELTUIELI - TOTAL

I. Credite de 581 0 0 42 539 0 0 0 0

angajament
II. Credite bugetare 581 0 0 26 555 0 0 0 0

597
6605 SĂNĂTATE

I. Credite de 581 0 0 42 539 0 0 0 0

angajament
II. Credite bugetare 581 0 0 26 555 0 0 0 0

660558 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR
2014-2020
I. Credite de 581 0 0 42 539 0 0 0 0
angajament
II. Credite bugetare 581 0 0 26 555 0 0 0 0

66055815 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014-2020

I. Credite de 581 0 0 42 539 0 0 0 0

angajament
II. Credite bugetare 581 0 0 26 555 0 0 0 0

6605581501 Finanţarea naţionala

I. Credite de 188 0 0 13 175 0 0 0 0

angajament
II. Credite bugetare 188 0 0 8 180 0 0 0 0

6605581502 Finanţare externa nerambursabila

I. Credite de 282 0 0 19 263 0 0 0 0

angajament
II. Credite bugetare 282 0 0 12 270 0 0 0 0

6605581503 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de 111 0 0 10 101 0 0 0 0

angajament
II. Credite bugetare 111 0 0 6 105 0 0 0 0

5008 FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE

I. Credite de 282 0 0 19 263 0 0 0 0

angajament
II. Credite bugetare 282 0 0 12 270 0 0 0 0

6608 SĂNĂTATE

I. Credite de 282 0 0 19 263 0 0 0 0

angajament

598
II. Credite bugetare 282 0 0 12 270 0 0 0 0

660858 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR
2014-2020
I. Credite de 282 0 0 19 263 0 0 0 0
angajament
II. Credite bugetare 282 0 0 12 270 0 0 0 0

66085815 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014-2020

I. Credite de 282 0 0 19 263 0 0 0 0

angajament
II. Credite bugetare 282 0 0 12 270 0 0 0 0

6608581502 Finanţare externa nerambursabila

I. Credite de 282 0 0 19 263 0 0 0 0

angajament
II. Credite bugetare 282 0 0 12 270 0 0 0 0

Proiectul: 13924 Portalul Asigurărilor de Sănătate Open Source pentru EESSI (Open Source Healthcare Insurance Gateway for EESSI)

Fond de finanţare: 44 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014-2020

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de
6.733 0 0 0 6.733 0 0 0 0
angajament
II. Credite bugetare 6.733 0 0 0 6.733 0 0 0 0

5005 CHELTUIELI - TOTAL

I. Credite de
4.552 0 0 0 4.552 0 0 0 0
angajament
II. Credite bugetare 4.552 0 0 0 4.552 0 0 0 0

6605 SĂNĂTATE
I. Credite de
4.552 0 0 0 4.552 0 0 0 0
angajament
II. Credite bugetare 4.552 0 0 0 4.552 0 0 0 0
660558 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR
2014-2020
I. Credite de
4.552 0 0 0 4.552 0 0 0 0
angajament

599
II. Credite bugetare 4.552 0 0 0 4.552 0 0 0 0

66055815 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014-2020

I. Credite de
4.552 0 0 0 4.552 0 0 0 0
angajament
II. Credite bugetare 4.552 0 0 0 4.552 0 0 0 0

6605581501 Finanţarea naţionala

I. Credite de
1.454 0 0 0 1.454 0 0 0 0
angajament
II. Credite bugetare 1.454 0 0 0 1.454 0 0 0 0

6605581502 Finanţare externa nerambursabila

I. Credite de
2.181 0 0 0 2.181 0 0 0 0
angajament
II. Credite bugetare 2.181 0 0 0 2.181 0 0 0 0

6605581503 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de
917 0 0 0 917 0 0 0 0
angajament
II. Credite bugetare 917 0 0 0 917 0 0 0 0

5008 FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE

I. Credite de
2.181 0 0 0 2.181 0 0 0 0
angajament
II. Credite bugetare 2.181 0 0 0 2.181 0 0 0 0

6608 SĂNĂTATE
I. Credite de
2.181 0 0 0 2.181 0 0 0 0
angajament
II. Credite bugetare 2.181 0 0 0 2.181 0 0 0 0
660858 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR
2014-2020
I. Credite de
2.181 0 0 0 2.181 0 0 0 0
angajament
II. Credite bugetare 2.181 0 0 0 2.181 0 0 0 0

600
66085815 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014-2020
I. Credite de
2.181 0 0 0 2.181 0 0 0 0
angajament
II. Credite bugetare 2.181 0 0 0 2.181 0 0 0 0

6608581502 Finanţare externa nerambursabila

I. Credite de
2.181 0 0 0 2.181 0 0 0 0
angajament
II. Credite bugetare 2.181 0 0 0 2.181 0 0 0 0

ANEXA Nr. 11/06

SINTEZA FINANŢĂRII PROGRAMELOR

- mii lei -

Execuţie
Cod Realizări până Program Estimări Estimări Estimări
Prog. Denumire preliminată TOTAL
ordonator 2018 2020 2021 2022 2023
2019
01 Casa Naţională de Asigurări de Sănătate
11697800
TOTAL CHELTUIELI

I. Credite de 186.622.330 30.367.499 29.129.533 29.281.468 30.838.531 32.875.953 339.115.314

angajament
II. Credite 186.622.330 29.180.168 29.129.533 29.281.468 30.838.515 32.875.953 337.927.967
bugetare
Buget fond sanatate

530 PROGRAM

601
530 Programe naţionale de sanatate curative

530 TOTAL PROGRAM

530 I. Credite de 31.362.814 6.082.053 6.324.280 6.322.280 6.322.280 7.543.806 63.957.513

angajament
530 II. Credite 31.362.814 5.731.204 6.324.280 6.322.280 6.322.280 7.543.806 63.606.664
bugetare
530 Buget fond sanatate

530 I. Credite de 31.362.814 6.082.053 6.324.280 6.322.280 6.322.280 7.543.806 63.957.513

angajament
530 II. Credite 31.362.814 5.731.204 6.324.280 6.322.280 6.322.280 7.543.806 63.606.664
bugetare
659 PROGRAM

659 Program naţional privind asigurarea serviciilor medicale, a medicamentelor şi dispozitivelor medicale în cadrul
sistemului de sanatate

659 TOTAL PROGRAM

659 I. Credite de 152.636.457 21.042.269 20.063.449 20.217.384 21.190.525 21.693.550 256.843.634

angajament
659 II. Credite 152.636.457 20.928.719 20.063.449 20.217.384 21.190.509 21.693.550 256.730.068
bugetare
659 Buget fond sanatate

659 I. Credite de 152.636.457 21.042.269 20.063.449 20.217.384 21.190.525 21.693.550 256.843.634

angajament
659 II. Credite 152.636.457 20.928.719 20.063.449 20.217.384 21.190.509 21.693.550 256.730.068
bugetare
1704 PROGRAM

1704 Program privind medicamentele care fac obiectul contractelor cost volum/cost volum rezultat

1704 TOTAL PROGRAM

1704 I. Credite de 2.623.059 3.243.177 2.741.804 2.741.804 3.325.726 3.638.597 18.314.167

angajament
1704 II. Credite 2.623.059 2.520.245 2.741.804 2.741.804 3.325.726 3.638.597 17.591.235
bugetare

602
1704 Buget fond sanatate

1704 I. Credite de 2.623.059 3.243.177 2.741.804 2.741.804 3.325.726 3.638.597 18.314.167

angajament
1704 II. Credite 2.623.059 2.520.245 2.741.804 2.741.804 3.325.726 3.638.597 17.591.235
bugetare

ANEXA Nr. 11/07

Fişa Programului

- mii lei-

Execuţie
Cod Cod Cod Realizări până Program Estimări Estimări Estimări
preliminată Total
ordonator program indicator în 2018 2020 2021 2022 2023
2019
01 Casa Naţională de Asigurări de Sănătate
11697800
530 PROGRAM:

Programe naţionale de sanatate curative

PRIORITATEA: 1

PARTENERI:

Ministerul Sanatatii

DESCRIERE:

Asigurarea, pentru bolnavii cu boli cronice cu impact major asupra sanatatii publice din cadrul
programelor naţionale de sanatate curative de medicamente, materiale sanitare specifice, dispozitive
medicale precum şi a unor servicii medicale paraclinice. Asigurarea serviciilor de supleere renala precum
şi a unor servicii medicale specifice.

Data inceperii: 01-01-2006

Data închiderii: 31-12-2023

603
FINANŢARE:

TOTAL - eligibil:

I. Credite de angajament

31.362.814 6.082.053 6.324.280 6.322.280 6.322.280 7.543.806 63.957.513

II. Credite bugetare

31.362.814 5.731.204 6.324.280 6.322.280 6.322.280 7.543.806 63.606.664

Indicatori de finanţare

Buget fond sanatate

5005 CHELTUIELI - TOTAL

5005 I. Credite de angajament

31.362.814 6.082.053 6.324.280 6.322.280 6.322.280 7.543.806 63.957.513

5005 II. Credite bugetare

31.362.814 5.731.204 6.324.280 6.322.280 6.322.280 7.543.806 63.606.664

6605 SĂNĂTATE

6605 I. Credite de angajament

31.362.814 6.082.053 6.324.280 6.322.280 6.322.280 7.543.806 63.957.513

6605 II. Credite bugetare

31.362.814 5.731.204 6.324.280 6.322.280 6.322.280 7.543.806 63.606.664

660520 TITLUL II BUNURI SI SERVICII

660520 I. Credite de angajament

31.362.814 6.082.053 6.324.280 6.322.280 6.322.280 7.543.806 63.957.513

660520 II. Credite bugetare

604
31.362.814 5.731.204 6.324.280 6.322.280 6.322.280 7.543.806 63.606.664

Rata de finanţare din:

Fonduri eligibile:

I. Credite de angajament

100 100 100 100 100 100

II. Credite bugetare

100 100 100 100 100 100

REZULTATE AŞTEPTATE:

Imbunatatirea stării de sanatate a populaţiei şi creşterea speranţei de viata a bolnavilor.

Indicatori de fundamentare

EFICIENTA

5856 Medicamente pentru boli cronice cu risc crescut utilizate în programele naţionale cu scop curative - cost
mediu/bolnav - lei

2.729,9 3.917,8 3.623 3.450,5 3.286,2 3.677,5

5857 Materiale sanitare specifice utilizate în programele naţionale cu scop curative - cost mediu/bolnav - lei

982,9 1.387,9 1.656,2 1.577,4 1.502,3 2.062,2

5858 Servicii medicale acordate în cadrul programelor naţionale de sanatate curative- cost mediu/bolnav - lei

13.544,9 13.229 11.998,4 11.427,1 10.882,9 11.984,8

REZULTAT

5859 Medicamente pentru boli cronice cu risc crescut utilizate în programele naţionale cu scop curative - număr
persoane beneficiare

1.021.971 1.065.898 1.123.767 1.179.955 1.238.953 1.298.423

605
5860 Materiale sanitare specifice utilizate în programele naţionale cu scop curative - număr persoane
beneficiare

338.378 349.630 363.202 381.362 400.430 419.651

5861 Servicii medicale acordate în cadrul programelor naţionale de sanatate curative-numar persoane
beneficiare

90.165 107.406 137.462 144.335 151.552 158.826

COMENTARII:

Programul se finanteaza din Bugetul Fondului National Unic de Asigurări Sociale de Sănătate

659 PROGRAM:

Program naţional privind asigurarea serviciilor medicale, a medicamentelor şi dispozitivelor medicale în

cadrul sistemului de sanatate

PRIORITATEA: 1

PARTENERI:

Ministerul Sanatatii

DESCRIERE:

Asigurarea dispozitivelor şi echipamente medicale, a medicamentelor cu şi fara contribuţie personala,

asigurarea serviciilor medicale în asistenta medicala primara, asistenta medicala pentru specialităţi
clinice, asistenta medicala stomatologica, asistenta medicala pentru specialităţi paraclinice, în centre med
multifuncţionale (servicii medicale de recuperare), servicii de urgenta prespitalicesti şi transport sanitar,
servicii medicale în unităţi sanitare cu paturi, servicii profilactice, îngrijiri medicale la domiciliu şi
asigurarea prestaţiilor medicale acordate în baza documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul
sanatatii la care Romania este parte.

Data inceperii: 01-01-2009

Data inchiderii: 31-12-2023

FINANŢARE:

TOTAL - eligibil:

606
I. Credite de angajament

152.636.457 21.042.269 20.063.449 20.217.384 21.190.525 21.693.550 256.843.634

II. Credite bugetare

152.636.457 20.928.719 20.063.449 20.217.384 21.190.509 21.693.550 256.730.068

Indicatori de finanţare

Buget fond sanatate

5005 CHELTUIELI - TOTAL

5005 I. Credite de angajament

152.636.457 21.042.269 20.063.449 20.217.384 21.190.525 21.693.550 256.843.634

5005 II. Credite bugetare

152.636.457 20.928.719 20.063.449 20.217.384 21.190.509 21.693.550 256.730.068

6605 SĂNĂTATE

6605 I. Credite de angajament

152.636.457 21.042.269 20.063.449 20.217.384 21.190.525 21.693.550 256.843.634

6605 II. Credite bugetare

152.636.457 20.928.719 20.063.449 20.217.384 21.190.509 21.693.550 256.730.068

660520 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

660520 I. Credite de angajament

152.636.457 21.042.269 20.063.449 20.217.384 21.190.525 21.693.550 256.843.634

660520 II. Credite bugetare

152.636.457 20.928.719 20.063.449 20.217.384 21.190.509 21.693.550 256.730.068

Rata de finanţare din:

607
Fonduri eligibile:

I. Credite de angajament

100 100 100 100 100 100

II. Credite bugetare

100 100 100 100 100 100

REZULTATE AŞTEPTATE:

Imbunatatirea calitatii serviciilor medicale acordate asiguratilor.

Indicatori de fundamentare

EFICIENTA

3526 Asistenta medicala primara - cost pe asigurat inscris pe lista medic de familie (lei)

120,2 153,5 161,3 163,5 165,4 167,1

3529 Asistenta medicala pentru specialităţi paraclinice - cost mediu - lei

15,7 13,9 14,8 14,7 14,6 14,4

3531 Asistenta medicala stomatologica - cost mediu/ serviciu (lei)

98,9 39,2 96,9 97,2 97,6 97,9

3534 Spitale generale - cost mediu/caz rezolvat - lei

1.240 1.296,5 1.134,4 1.108,3 1.410,8 1.133,8

3535 Medicamente cu şi fara contribuţie personala - cost mediu pe bolnav

431,9 301,1 286,2 277 292,3 291,8

3536 Dispozitive şi echipamente medicale - cost mediu/persoana beneficiara

1.273,3 1.053,2 1.159,3 1.157,7 1.159,5 1.159,4

4568 Asistenta medicala pentru specialităţi clinice - cost mediu/ asigurat - lei

608
50,7 43,5 56 56,1 56,2 56,4

4569 Servicii de urgenta prespitalicesti şi transport sanitar - cost mediu/locuitor (lei)

21,2 5,6 7,4 7,6 7,7 7,9

4570 Îngrijiri medicale la domiciliu - cost mediu/serviciu

13,6 13,7 15,8 15,5 15,4 15,3

5862 Asistenta medicala în centre medicale multifuncţionale - cost mediu - lei

216,2 113,1 190,2 190,7 191,3 191,8

5863 Unitati de recuperare-reabilitare a sanatatii - cost mediu/caz rezolvat-lei

1.811 227,5 1.457,5 1.443,4 1.428,2 1.413,2

5864 Prestaţii medicale acordate în baza documentelor internaţionale - cost mediu/caz rezolvat -lei

5.422,1 3.812,1 4.842,1 4.821,9 4.715,3 4.614

REZULTAT

3538 Asistenta medicala primara - număr asiguraţi

17.146.084 17.102.349 17.357.467 17.555.314 17.765.766 17.971.225

3542 Asistenta medicala pentru specialităţi paraclinice-număr de investigaţii

47.081.956 55.347.689 56.728.969 58.651.657 60.584.477 62.519.261

3547 Asistenta medicala stomatologica - număr servicii

1.054.510 2.945.682 1.191.999 1.217.734 1.242.358 1.265.889

3548 Servicii medicale în unităţi sanitare cu paturi - număr unităţi sanitare

669 675 690 694 698 702

3549 Servicii medicale în unităţi sanitare cu paturi - număr cazuri externate

8.130.100 8.276.748 8.764.835 8.971.361 7.380.273 9.384.627

609
3552 Medicamente cu şi fara contribuţie personala - număr de persoane beneficiare

9.248.019 14.820.425 13.805.010 14.277.890 14.767.693 15.285.286

3553 Dispozitive şi echipamente medicale - număr de beneficiari

160.652 207.492 188.490 193.467 197.815 202.183

3554 Îngrijiri medicale la domiciliu - număr servicii medicale

2.903.847 2.728.522 2.371.573 2.484.139 2.561.292 2.634.064

3555 Îngrijiri medicale la domiciliu - număr cazuri

26.464 37.950 30.838 31.803 32.701 33.337

4571 Servicii de urgenta prespitalicesti şi transport sanitar - număr locuitori

1.780.455 6.798.992 5.145.388 5.155.086 5.163.339 5.172.860

4572 Asistenta medicala pentru specialităţi clinice - număr servicii medicale

22.899.244 32.804.937 26.800.439 27.441.643 28.021.236 28.543.634

5865 Asistenta medicala în centre medicale multifuncţionale - număr beneficiari

546.094 1.061.756 631.333 645.560 658.976 671.543

5866 Unitati de recuperare -reabilitare a sanatatii-numar unităţi sanitare

21 18 20 20 20 20

5867 Unitati de recuperare-reabilitare a sanatatii - număr cazuri externate

26.728 211.799 33.067 34.228 35.423 36.587

5868 Prestaţii medicale acordate în baza documentelor internaţionale - număr persoane beneficiare

82.999 118.084 92.966 95.041 97.191 99.324

COMENTARII:

610
Programul se finanteaza din Bugetul Fondului National Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, prin
transferuri din bugetul Ministerului Sanatatii.

1704 PROGRAM:

Program privind medicamentele care fac obiectul contractelor cost volum/cost volum rezultat

PRIORITATEA: 1

PARTENERI:

Deţinătorii de autorizaţii de punere pe piata/reprezentantii legali ai acestora

DESCRIERE:

Asigurarea pe baza de prescripţie medicala, în ambulatoriu, sau în spital, a medicamentelor ce fac

obiectul contractelor cost volum/cost volum rezultat

Data inceperii: 01-11-2015

Data inchiderii: 31-12-2023

FINANŢARE:

TOTAL - eligibil:

I. Credite de angajament

2.623.059 3.243.177 2.741.804 2.741.804 3.325.726 3.638.597 18.314.167

II. Credite bugetare

2.623.059 2.520.245 2.741.804 2.741.804 3.325.726 3.638.597 17.591.235

Indicatori de finanţare

Buget fond sanatate

5005 CHELTUIELI - TOTAL

5005 I. Credite de angajament

2.623.059 3.243.177 2.741.804 2.741.804 3.325.726 3.638.597 18.314.167

611
5005 II. Credite bugetare

2.623.059 2.520.245 2.741.804 2.741.804 3.325.726 3.638.597 17.591.235

6605 SĂNĂTATE

6605 I. Credite de angajament

2.623.059 3.243.177 2.741.804 2.741.804 3.325.726 3.638.597 18.314.167

6605 II. Credite bugetare

2.623.059 2.520.245 2.741.804 2.741.804 3.325.726 3.638.597 17.591.235

660520 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

660520 I. Credite de angajament

2.623.059 3.243.177 2.741.804 2.741.804 3.325.726 3.638.597 18.314.167

660520 II. Credite bugetare

2.623.059 2.520.245 2.741.804 2.741.804 3.325.726 3.638.597 17.591.235

Rata de finanţare din:

Fonduri eligibile:

I. Credite de angajament

100 100 100 100 100 100

II. Credite bugetare

100 100 100 100 100 100

REZULTATE AŞTEPTATE:

Asigurarea accesului pacientilor la medicamentele inovative ce fac obiectul contractelor cost volum/cost
volum rezultat

Indicatori de fundamentare

612
EFICIENTA

5869 Medicamente cu şi fara contributie personala -COST VOLUM REZULTAT - cost mediu/tratament - lei

48.213,8 161.121,2 90.866,6 79.012,5 91.487 83.531

5870 Medicamente cu şi fara contributie personala -COST VOLUM - cost mediu/tratament - lei

611 2.553,2 1.731,8 1.505,9 1.732,4 1.581,8

5871 Medicamente pentru boli cronice cu risc crescut utilizate în programele naţionale cu scop curativ - COST
VOLUM- - cost mediu/tratament - lei

82.832,2 168.524,7 113.236,4 98.461,5 85.624,3 89.346,7

REZULTAT

5872 Medicamente cu şi fara contributie personala -COST VOLUM REZULTAT - număr persoane beneficiare

20.677 13.000 17.990 20.689 23.792 27.361

5873 Medicamente cu şi fara contributie personala -COST VOLUM - număr persoane beneficiare

27.191 20.107 75.000 86.250 99.188 114.066

5874 Medicamente pentru boli cronice cu risc crescut utilizate în programele naţionale cu scop curativ - COST
VOLUM - număr persoane beneficiare

6.737 6.511 8.630 9.925 11.413 13.125

COMENTARII:

Programul se finanteaza din Bugetul Fondului National Unic de Asigurări Sociale de Sănătate

ANEXA Nr. 11/08

CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

PROGRAMUL DE INVESTIŢII PUBLICE PE GRUPE DE INVESTIŢII ŞI SURSE DE FINANŢARE

613
- mii lei -

Cheltuieli
I - Credite de angajament Cheltuieli Estimări
efectuate Program Estimări Estimări Estimări
II - Credite bugetare TOTAL preliminate anii
până la 2020 2021 2022 2023
CAPITOL/GRUPA/SURSA 2019 ulteriori
31.12.2018

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
TOTAL GENERAL

5000 TOTAL GENERAL I 32.681 7.586 5.095 5.000 5.000 5.000 5.000

II 32.681 172 5.095 5.000 5.000 5.000 5.000 7.414

5005 CHELTUIELI - TOTAL I 32.681 7.586 5.095 5.000 5.000 5.000 5.000

II 32.681 172 5.095 5.000 5.000 5.000 5.000 7.414

500571 TITLUL XIII ACTIVE I 32.681 7.586 5.095 5.000 5.000 5.000 5.000
NEFINANCIARE
II 32.681 172 5.095 5.000 5.000 5.000 5.000 7.414

50057101 Active fixe I 30.568 7.585 3.983 4.250 4.750 5.000 5.000

II 30.568 171 3.983 4.250 4.750 5.000 5.000 7.414

5005710101 Construcţii I 13.919 7.485 482 224 2.504 2.343 881

II 13.919 99 774 224 2.939 3.506 4.881 1.496

5005710102 Maşini, I 13.895 22 2.206 2.997 2.128 2.542 4.000

echipamente şi mijloace de
transport II 13.895 1.914 2.997 1.687 1.379 5.918

5005710103 Mobilier, I 1.350 71 827 100 118 115 119

aparatura birotica şi alte
active corporale II 1.350 71 827 100 118 115 119

5005710130 Alte active fixe I 1.404 7 468 929

II 1.404 1 468 929 6

614
50057103 Reparaţii capitale I 2.113 1 1.112 750 250
aferente activelor fixe
II 2.113 1 1.112 750 250

A - Obiective (proiecte) de investiţii în continuare

5000 TOTAL GENERAL I 13.600 7.426 222 224 2.504 2.343 881

II 13.600 40 514 224 2.939 3.506 4.881 1.496

5005 CHELTUIELI - TOTAL I 13.600 7.426 222 224 2.504 2.343 881

II 13.600 40 514 224 2.939 3.506 4.881 1.496

500571 TITLUL XIII ACTIVE I 13.600 7.426 222 224 2.504 2.343 881
NEFINANCIARE
II 13.600 40 514 224 2.939 3.506 4.881 1.496

50057101 Active fixe I 13.600 7.426 222 224 2.504 2.343 881

II 13.600 40 514 224 2.939 3.506 4.881 1.496

5005710101 Construcţii I 13.600 7.426 222 224 2.504 2.343 881

II 13.600 40 514 224 2.939 3.506 4.881 1.496

C - Alte cheltuieli de investiţii

5000 TOTAL GENERAL I 19.081 160 4.873 4.776 2.496 2.657 4.119

II 19.081 132 4.581 4.776 2.061 1.494 119 5.918

5005 CHELTUIELI - TOTAL I 19.081 160 4.873 4.776 2.496 2.657 4.119

II 19.081 132 4.581 4.776 2.061 1.494 119 5.918

500571 TITLUL XIII ACTIVE I 19.081 160 4.873 4.776 2.496 2.657 4.119
NEFINANCIARE
II 19.081 132 4.581 4.776 2.061 1.494 119 5.918

50057101 Active fixe I 16.968 159 3.761 4.026 2.246 2.657 4.119

II 16.968 131 3.469 4.026 1.811 1.494 119 5.918

5005710101 Construcţii I 319 59 260

615
II 319 59 260

5005710102 Maşini, I 13.895 22 2.206 2.997 2.128 2.542 4.000

echipamente şi mijloace de
transport II 13.895 1.914 2.997 1.687 1.379 5.918

5005710103 Mobilier, I 1.350 71 827 100 118 115 119

aparatura birotica şi alte
active corporale II 1.350 71 827 100 118 115 119

5005710130 Alte active fixe I 1.404 7 468 929

II 1.404 1 468 929 6

50057103 Reparaţii capitale I 2.113 1 1.112 750 250

aferente activelor fixe
II 2.113 1 1.112 750 250

b. Dotari independente

5000 TOTAL GENERAL I 15.245 93 3.033 3.097 2.246 2.657 4.119

II 15.245 71 2.741 3.097 1.805 1.494 119 5.918

5005 CHELTUIELI - TOTAL I 15.245 93 3.033 3.097 2.246 2.657 4.119

II 15.245 71 2.741 3.097 1.805 1.494 119 5.918

500571 TITLUL XIII ACTIVE I 15.245 93 3.033 3.097 2.246 2.657 4.119
NEFINANCIARE
II 15.245 71 2.741 3.097 1.805 1.494 119 5.918

50057101 Active fixe I 15.245 93 3.033 3.097 2.246 2.657 4.119

II 15.245 71 2.741 3.097 1.805 1.494 119 5.918

5005710102 Maşini, I 13.895 22 2.206 2.997 2.128 2.542 4.000

echipamente şi mijloace de
transport II 13.895 1.914 2.997 1.687 1.379 5.918

5005710103 Mobilier, I 1.350 71 827 100 118 115 119

aparatura birotica şi alte
active corporale II 1.350 71 827 100 118 115 119

c. Cheltuieli pentru elaborarea studiilor de prefezabilitate, fezabilitate şi alte studii

616
5000 TOTAL GENERAL I 169 59 110

II 169 59 110

5005 CHELTUIELI - TOTAL I 169 59 110

II 169 59 110

500571 TITLUL XIII ACTIVE I 169 59 110

NEFINANCIARE
II 169 59 110

50057101 Active fixe I 169 59 110

II 169 59 110

5005710101 Construcţii I 169 59 110

II 169 59 110

e. Alte cheltuieli asimilate investiţiilor

5000 TOTAL GENERAL I 1.554 7 618 929

II 1.554 1 618 929 6

5005 CHELTUIELI - TOTAL I 1.554 7 618 929

II 1.554 1 618 929 6

500571 TITLUL XIII ACTIVE I 1.554 7 618 929

NEFINANCIARE
II 1.554 1 618 929 6

50057101 Active fixe I 1.554 7 618 929

II 1.554 1 618 929 6

5005710101 Construcţii I 150 150

II 150 150

5005710130 Alte active fixe I 1.404 7 468 929

II 1.404 1 468 929 6

617
f. Cheltuieli de expertiza, proiectare, asistenta tehnica, pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar şi de
execuţie privind reparaţiile capitale, precum şi alte categorii de lucrări de intervenţii, cu excepţia celor incluse la lit. d),
astfel cum sunt definite de legislaţia în vigoare, inclusiv cheltuielile necesare pentru obţinerea avizelor, autorizaţiilor şi
acordurilor prevăzute de lege

5000 TOTAL GENERAL I 2.113 1 1.112 750 250

II 2.113 1 1.112 750 250

5005 CHELTUIELI - TOTAL I 2.113 1 1.112 750 250

II 2.113 1 1.112 750 250

500571 TITLUL XIII ACTIVE I 2.113 1 1.112 750 250

NEFINANCIARE
II 2.113 1 1.112 750 250

50057103 Reparaţii capitale I 2.113 1 1.112 750 250

aferente activelor fixe
II 2.113 1 1.112 750 250

TOTAL CAPITOL 66 - SĂNĂTATE

6600 SĂNĂTATE I 32.681 7.586 5.095 5.000 5.000 5.000 5.000

II 32.681 172 5.095 5.000 5.000 5.000 5.000 7.414

6605 SĂNĂTATE I 32.681 7.586 5.095 5.000 5.000 5.000 5.000

II 32.681 172 5.095 5.000 5.000 5.000 5.000 7.414

660571 TITLUL XIII ACTIVE I 32.681 7.586 5.095 5.000 5.000 5.000 5.000
NEFINANCIARE
II 32.681 172 5.095 5.000 5.000 5.000 5.000 7.414

66057101 Active fixe I 30.568 7.585 3.983 4.250 4.750 5.000 5.000

II 30.568 171 3.983 4.250 4.750 5.000 5.000 7.414

6605710101 Construcţii I 13.919 7.485 482 224 2.504 2.343 881

II 13.919 99 774 224 2.939 3.506 4.881 1.496

I 13.895 22 2.206 2.997 2.128 2.542 4.000

618
6605710102 Maşini, II 13.895 1.914 2.997 1.687 1.379 5.918
echipamente şi mijloace de
transport
6605710103 Mobilier, I 1.350 71 827 100 118 115 119
aparatura birotica şi alte
active corporale II 1.350 71 827 100 118 115 119

6605710130 Alte active fixe I 1.404 7 468 929

II 1.404 1 468 929 6

66057103 Reparaţii capitale I 2.113 1 1.112 750 250

aferente activelor fixe
II 2.113 1 1.112 750 250

A - Obiective (proiecte) de investiţii în continuare

6600 SĂNĂTATE I 13.600 7.426 222 224 2.504 2.343 881

II 13.600 40 514 224 2.939 3.506 4.881 1.496

6605 SĂNĂTATE I 13.600 7.426 222 224 2.504 2.343 881

II 13.600 40 514 224 2.939 3.506 4.881 1.496

660571 TITLUL XIII ACTIVE I 13.600 7.426 222 224 2.504 2.343 881
NEFINANCIARE
II 13.600 40 514 224 2.939 3.506 4.881 1.496

66057101 Active fixe I 13.600 7.426 222 224 2.504 2.343 881

II 13.600 40 514 224 2.939 3.506 4.881 1.496

6605710101 Construcţii I 13.600 7.426 222 224 2.504 2.343 881

II 13.600 40 514 224 2.939 3.506 4.881 1.496

C - Alte cheltuieli de investiţii

6600 SĂNĂTATE I 19.081 160 4.873 4.776 2.496 2.657 4.119

II 19.081 132 4.581 4.776 2.061 1.494 119 5.918

6605 SĂNĂTATE I 19.081 160 4.873 4.776 2.496 2.657 4.119

619
II 19.081 132 4.581 4.776 2.061 1.494 119 5.918

660571 TITLUL XIII ACTIVE I 19.081 160 4.873 4.776 2.496 2.657 4.119
NEFINANCIARE
II 19.081 132 4.581 4.776 2.061 1.494 119 5.918

66057101 Active fixe I 16.968 159 3.761 4.026 2.246 2.657 4.119

II 16.968 131 3.469 4.026 1.811 1.494 119 5.918

6605710101 Construcţii I 319 59 260

II 319 59 260

6605710102 Maşini, I 13.895 22 2.206 2.997 2.128 2.542 4.000

echipamente şi mijloace de
transport II 13.895 1.914 2.997 1.687 1.379 5.918

6605710103 Mobilier, I 1.350 71 827 100 118 115 119

aparatura birotica şi alte
active corporale II 1.350 71 827 100 118 115 119

6605710130 Alte active fixe I 1.404 7 468 929

II 1.404 1 468 929 6

66057103 Reparaţii capitale I 2.113 1 1.112 750 250

aferente activelor fixe
II 2.113 1 1.112 750 250

ANEXA Nr. 11/09

CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

COD OBIECTIV 2

FIŞA OBIECTIVULUI/PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIŢII

b. Dotari independente

620
Tipul cheltuielii: C - Alte cheltuieli de investiţii
D. EŞALONAREA VALORII RAMASE DE FINANŢAT ŞI SURSELE DE FINANŢARE
I - Credite de angajament
II - Credite bugetare

- mii lei -

Cheltuieli Cheltuieli Estimări

Surse de finanţare şi Program Estimări Estimări Estimări
I/II Total efectuate până la preliminate anii
costuri de finanţare 2020 2021 2022 2023
31.12.2018 2019 ulteriori

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
5000 TOTAL GENERAL I 15.245 93 3.033 3.097 2.246 2.657 4.119

II 15.245 71 2.741 3.097 1.805 1.494 119 5.918

6600 SĂNĂTATE I 15.245 93 3.033 3.097 2.246 2.657 4.119

II 15.245 71 2.741 3.097 1.805 1.494 119 5.918

6605 SĂNĂTATE I 15.245 93 3.033 3.097 2.246 2.657 4.119

II 15.245 71 2.741 3.097 1.805 1.494 119 5.918

660571 TITLUL XIII I 15.245 93 3.033 3.097 2.246 2.657 4.119

ACTIVE NEFINANCIARE
II 15.245 71 2.741 3.097 1.805 1.494 119 5.918

66057101 Active fixe I 15.245 93 3.033 3.097 2.246 2.657 4.119

II 15.245 71 2.741 3.097 1.805 1.494 119 5.918

6605710102 Maşini, I 13.895 22 2.206 2.997 2.128 2.542 4.000

echipamente şi mijloace
de transport II 13.895 1.914 2.997 1.687 1.379 5.918

6605710103 Mobilier, I 1.350 71 827 100 118 115 119

aparatura birotica şi alte
active corporale II 1.350 71 827 100 118 115 119

621
CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE
COD OBIECTIV 3

FIŞA OBIECTIVULUI/PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIŢII

c. Cheltuieli pentru elaborarea studiilor de prefezabilitate, fezabilitate şi alte studii

Tipul cheltuielii: C - Alte cheltuieli de investiţii

D. EŞALONAREA VALORII RAMASE DE FINANŢAT ŞI SURSELE DE FINANŢARE
I - Credite de angajament
II - Credite bugetare

- mii lei -

Cheltuieli Cheltuieli
Surse de finanţare şi Program Estimări Estimări Estimări Estimări
I/II Total efectuate până la preliminate
costuri de finanţare 2020 2021 2022 2023 anii ulteriori
31.12.2018 2019

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
5000 TOTAL GENERAL I 169 59 110

II 169 59 110

6600 SĂNĂTATE I 169 59 110

II 169 59 110

6605 SĂNĂTATE I 169 59 110

II 169 59 110

660571 TITLUL XIII I 169 59 110

ACTIVE
NEFINANCIARE II 169 59 110

622
66057101 Active fixe I 169 59 110

II 169 59 110

6605710101 Construcţii I 169 59 110

II 169 59 110

CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

COD OBIECTIV 5

FIŞA OBIECTIVULUI/PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIŢII

e. Alte cheltuieli asimilate investiţiilor

Tipul cheltuielii: C - Alte cheltuieli de investiţii

D. EŞALONAREA VALORII RAMASE DE FINANŢAT ŞI SURSELE DE FINANŢARE
I - Credite de angajament
II - Credite bugetare

- mii lei -

Cheltuieli Cheltuieli Estimări

Surse de finanţare şi Program Estimări Estimări Estimări
I/II Total efectuate până la preliminate anii
costuri de finanţare 2020 2021 2022 2023
31.12.2018 2019 ulteriori

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
5000 TOTAL GENERAL I 1.554 7 618 929

II 1.554 1 618 929 6

6600 SĂNĂTATE I 1.554 7 618 929

II 1.554 1 618 929 6

623
6605 SĂNĂTATE I 1.554 7 618 929

II 1.554 1 618 929 6

660571 TITLUL XIII I 1.554 7 618 929

ACTIVE
NEFINANCIARE II 1.554 1 618 929 6

66057101 Active fixe I 1.554 7 618 929

II 1.554 1 618 929 6

6605710101 Construcţii I 150 150

II 150 150

6605710130 Alte active I 1.404 7 468 929

fixe
II 1.404 1 468 929 6

CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

COD OBIECTIV 1078

FIŞA OBIECTIVULUI/PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIŢII

f. Cheltuieli de expertiza, proiectare, asistenţă tehnică, pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar şi de
execuţie privind reparaţiile capitale, precum şi alte categorii de lucrări de intervenţii, cu excepţia celor incluse la lit. d),
astfel cum sunt definite de legislaţia în vigoare, inclusiv cheltuielile necesare pentru obţinerea avizelor, autorizaţiilor şi
acordurilor prevăzute de lege

Tipul cheltuielii: C - Alte cheltuieli de investiţii

D. EŞALONAREA VALORII RAMASE DE FINANŢAT ŞI SURSELE DE FINANŢARE
I - Credite de angajament
II - Credite bugetare

624
- mii lei -

Cheltuieli Cheltuieli Estimări

Surse de finanţare şi Program Estimări Estimări Estimări
I/II Total efectuate până la preliminate anii
costuri de finanţare 2020 2021 2022 2023
31.12.2018 2019 ulteriori

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
5000 TOTAL GENERAL I 2.113 1 1.112 750 250

II 2.113 1 1.112 750 250

6600 SĂNĂTATE I 2.113 1 1.112 750 250

II 2.113 1 1.112 750 250

6605 SĂNĂTATE I 2.113 1 1.112 750 250

II 2.113 1 1.112 750 250

660571 TITLUL XIII I 2.113 1 1.112 750 250

ACTIVE NEFINANCIARE
II 2.113 1 1.112 750 250

66057103 Reparaţii I 2.113 1 1.112 750 250

capitale aferente
activelor fixe II 2.113 1 1.112 750 250

CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

COD OBIECTIV 1135

FIŞA OBIECTIVULUI/PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIŢII

Înfiinţare nou sediu central de birouri al CASMB, prin reabilitarea, extinderea, supraetajarea, recompartimentarea şi
schimbarea funcţiunii actuale a Blocului nr. 7, cu regim de înălţime S+P+4E, propus prin proiect S+P+5E (4E+M), situat
în str. Alexandru Ivasiuc nr. 34-40, sector 6, Bucureşti

Tipul cheltuielii: A - Obiective (proiecte) de investiţii în continuare

625
A. DATE GENERALE

1. Date geografice:

1.1 Judeţ / Sector Sector 6

1.2 Municipiu / Oraş / Comuna BUCUREŞTI

1.3 Amplasament Str. Alexandru Ivasiuc nr. 34-40

2. Date referitoare la studiul de fezabilitate

2.1 Numărul şi data Acordului MFP

2.2 Numărul şi data aprobării studiului de fezabilitate (H.G./Ordin/Decizie/Decret) NF 368/02.04.2015

B. DATE PRIVIND PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI APROBAŢI

1. Valoarea totală aprobata (mii lei) 13600

2. Data preţului pentru calculul valorii totale (luna/an) 12/2014

3. Capacitati aprobate (in unităţi fizice) 4002 mp

4. Durata de realizare aprobata (număr luni) 12

C. DATE PRIVIND DERULAREA LUCRĂRILOR

1. Valoarea totală aprobata la deschiderea finanţării (mii lei) 13600

2. Data preţului (luna/an) 12/2014

3. Durata de realizare contractata (nr. luni) 12

4. Data inceperii investiţiei (luna/an) 07/2017

5. Data programata a terminării şi PIF (luna/an) 12/2023

6. Valoarea decontata până la 31 decembrie 2018(mii lei) 40

7. Valoarea programata în anul 2019 (mii lei) 514

626
8. Valoare ramasa de finanţat la 31.12.2019 (mii lei) 13046

D. EŞALONAREA VALORII RAMASE DE FINANŢAT ŞI SURSELE DE FINANŢARE

I - Credite de angajament
II - Credite bugetare

- mii lei -

Cheltuieli Cheltuieli Estimări

Surse de finanţare şi Program Estimări Estimări Estimări
I/II Total efectuate până la preliminate anii
costuri de finanţare 2020 2021 2022 2023
31.12.2018 2019 ulteriori

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
5000 TOTAL GENERAL I 13.600 7.426 222 224 2.504 2.343 881

II 13.600 40 514 224 2.939 3.506 4.881 1.496

6600 SĂNĂTATE I 13.600 7.426 222 224 2.504 2.343 881

II 13.600 40 514 224 2.939 3.506 4.881 1.496

6605 SĂNĂTATE I 13.600 7.426 222 224 2.504 2.343 881

II 13.600 40 514 224 2.939 3.506 4.881 1.496

660571 TITLUL XIII I 13.600 7.426 222 224 2.504 2.343 881
ACTIVE
NEFINANCIARE II 13.600 40 514 224 2.939 3.506 4.881 1.496

66057101 Active fixe I 13.600 7.426 222 224 2.504 2.343 881

II 13.600 40 514 224 2.939 3.506 4.881 1.496

6605710101 Construcţii I 13.600 7.426 222 224 2.504 2.343 881

II 13.600 40 514 224 2.939 3.506 4.881 1.496

627

S-ar putea să vă placă și